pedagogie curs 5

7/27/2019 Pedagogie Curs 5

http://slidepdf.com/reader/full/pedagogie-curs-5 1/7

PEDAGOGIECURS NR .5

EDUCAŢIA ADULTILOR

Dinamica socială actuală caracterizată prin accelerarea schimbărilor atât înansamblul societăţii, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi anulează concepţia – „ Să-l învăţăm pecopil ce trebuiesă ştie pentru vârsta adultă.” Aceste transformări produc restructurări în condiţia

umană, în activitatea social-economică, cu alte cuvinte, introducând schimbarea ca mijloc deadaptare, omul este nevoit să se schimbe şi el. Este vorba de construirea unei noi situaţiide viaţ ă, de elemen te noi în dezvolt area cunoaşterii şi practicii umane, în relaţiile dintreindivizi şi diferitele activităţi ale acestora, pentru a se putea contura noi posibilităţi de realizare,de exprimare şi aspiraţie.În aceste condiţii iau naştere două întrebări:

1.Este fiecare adaptat cerinţelor vieţii moderne?2.Are fiecare individ şanse egale pentru a-şi folosi valenţele la nivelul cel mai înalt şi astfel să se

integreze în mediul social?Sunt doar câteva întrebări cărora instruirea adulţilor le oferă răspuns şi acesta

realizează însăşi finalitatea acestui proces.E d u c a ţ i a n u s e p o a t e l i m i t a l a p e r i o a d a ş c o l a r i t ă ţ i i , c i t r e b u i e

s ă u r m ă r e a s c ă t o a t e d im en si ui le e xi st en ţe i , s ă v i z ez e t o a te t ip ur il e d ec o m p et e n ţe ş i s ă f a v or i z e z e t o a t e f o r me l e d e dezvoltare a pesonalităţii,ajutându-i pe oameni să-şi înţeleagă locul în societa te, să devină mai echilibraţi, maief i c ien ţ i .Aces tă idee o r egăs im la EMILE PLANCHARD, care cons ideră căti mp ul în ca re se desfăşoară educaţia (1/3 viaţă) este limitat deoarece resurseleomului la naştere sunt restrânse, iar societatea impune numeroase adaptări.Chi a r d e z v ol t a r ea p u t er n i că a î n vă ţ ă m â n t ul u i u n i v er s i ta r l a î n c e pu t u l s e c o lu l u it r ec u t demonstra necesitatea continuării instruirii şi formării populaţiei adulte.Din perspectiva economică se înregist re ază o nevo ie de parcurgere a unor noi expe rienţeeducative pentru dezvoltarea societăţii, în acest sens putem lua ca exemplu preocuparea derecuperarea analfabeţilor. Un analfabet reprezintă un cost economic şi social enorm, la care se

adaugă şomajul şi marginalizarea.Vorbind despre nevoia de adaptare la noile ritmuri pecare viaţa le impune adultului, nu putem să nu coborâm analiza şi în interiorulindividului. Deosebit de important este modul în care evoluează la adulţi fondul deinformaţii ştiinţifice asimilate în procesul de pregătire şcolară. Cercetările pun în evidenţă odegradare aproape totală, după 5 – 6 ani a informaţiilor asimilate în şcoală, dar neutilizate în activitatea profesională sau socială. Efectele sunt uşor de prevăzut, dacă nu seintervine c u r ea c tu al iz ar ea i nf o rm aţ ie i s au c u a si mi la re a a lt ei a n oi ;cunoaşterea adultului capătă şi îşi accentuează caracterul fragmentar.

D I M E N S I U N I A L E C O N C E P T U L U I D E , , E D U C A Ţ I AA D U L Ţ I L O R ’ ’

Educaţia adulţilor cuprinde în mod prioritar, pe langă achiziţia de cunoştinţe, priceperi saudeprinderi, mai ales dezvoltarea aptitudinilor, a capacităţii de creativitate, deintegrare a noilor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi în ansambluri cognitive şi

comportamentale relativ stabile; cu alt e cu vi nt e a în va ţa me re u cu m să se pu nă

ma i ef ic ie nt în va lo ar e ap ti tu di ni le , cu m om ul să inoveze noile condiţii de muncă

şi viaţă şi să dezvolte în propriile direcţii.Analizând conceptul de educaţie a adulţilor, trebuie să facem precizarea că nu este vorba de a

adăuga, ci a dezvolta potenţele existente , substanţa intelectuală şi socio-morală aindividului astfel încât să se schimbe întreaga structură a personalităţii. Educaţia nuînseamnă achiziţie, ci implică o transformare a ierarhiilor interne, dobândirea unui alt mod de

1



a (inter)acţiona, ţinteşte la dezvoltarea adaptabilităţii subiectului „de format”, a capacităţii de aacţiona şi a competenţei de a comunica. Din acest motiv, în acţiunile de formare se prefe ră metodele part ic ipat ive , în grupur i mici, numai acestea provocând schimbări lanivelul stilului de comportament.Educaţia se adresează întregii personalităţi, îşi propunesă lărgească disponibili tăţ ile individului, să-i confere competenţa de a alege.Analizândspecificul educaţiei adulţilor, GUY AVANZINI, profesor de ştiinţele educaţiei la Univer si ta teaLyon II, insistă asupra nevoii adultului de „perfecţiune”, d e „ creştere” ş id e „independenţă „

Individul aflat în proces de „ adult izare” caută autonomie , s tatu t profesional ,inserare într-o reţea relaţionară caracterizată prin afecţiune, stabilitate socială.Adultizarea implică o unificare a personalităţii prin integrarea factorilor afectivi, intelectuali,sociali, ceea ce conduce la armonizarea vieţii private şi a vieţii publice.

În 1976, la conferinţa generală UNESCO educaţia adulţilor a fost definită ca „ un ansamblu

de procese organizate de educaţie cu un conţinut şi metode specifice, formale şi informale princare se prelungeşte educaţia iniţială, prin care persoanele considerate adulte îşi dezvoltă

aptitudini, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, îşi ameliorează calificarea profesională; îşi

reorientează a t itudin ile ş i compo r tamen te le în t r -o dublă perspe ct i vă; pr inde zv ol ta re pe rs on al ă ş i p ri n p ar ti ci pa re la dezvoltarea socială.”

Educaţia adulţilor constă în acele schimbări majore din modelul interior al lumii

noastre( cu ajutorul căruia gândim, acţionăm şi apreciem) o autostructurare încunoaştere, apreciere şi actiune prin care se deschid noi posibilitati de dezvoltare aadultilor in toate domeniile vietii sociale si individuale.

Conceptul de educaţie a adulţilor are cinci caracteristici normative:1.Globalitatea şi continuitate( p en t r u că s e î n t i n d e d e - a l u n g u l î n t r eg i i v i e ţ i , s ema i utilizează şi sintagmele „educaţia continuă”, iar pentru că vizează progresulmaterial şi social,asumarea de responsabilităţi, UNESCO insistă asupra sintagmelor „dezvol tare comunitară” şi„educaţie comunitară”. 2 .M i n i m i sm ul i nd i spensab i l – t o ţ i o a m e n i i a u n e v o i e d e o e d u c a ţ i e d e bază pen t ru a înţelege mecanismele vieţii comunitare.

3. Libertatea structurală – posibilitatea de a fi în afara instituţiilor şcolare tradiţionale.4. Utilitatea – îl ajută pe individ să-şi rezolve problemele vieţii.5.. Echitatea – se adresează în mod egal tuturor.

Se pot desprinde 5 funcţii ale educaţiei adulţilor:- o f e r ă a d o u a ş a n s ă d e a o b ţ i n e o c a l i f i c a r e ;- f a v o r i z e a z ă d e z v o l t a r e a p e r s o n a l i t ă ţ i i- c r e ş t e c o m p e t e n ţ a p r o f e s i o n a l ă ;- o r i e n t e a z ă a d u l ţ i i s p r e r e z o l v a r e a p r o b l e m e l o r i m p o r t a n t e ş i c ă t r eu n no u mo d d e a proceda;- p r o m o v e a z ă a c ţ i u n e a c o m u n i t a r ă .

Educaţia adulţilor nu poate fi considerată un sistem şcolar adiţional; diferenţiereasa de educaţia şcolară, impune gândirea unei noi forme de educaţie, o nouă concepţie despreformarea lor.

Ştefan Bârsănescu considera educaţia adulţilor, ca fiind ,,etajul al treilea alculturalizării omului, alături de şcoală şi universitate’’

Î n co n c l u z i e , ea v i zează d ezv o l t a r ea t u t u r o r r o l u ri l o r p e ca r e u n i n d i v i dle poate avea(profesionale, familiale, civice, culturale), într-o formulare succintă, un efort dea se pune în acord cu sine si cu lumea.

2



I N V Ă Ţ A R E A L A C O P I L V S . Î N V Ă Ţ A R E A L A A D U L T.

PARTICULARITĂŢI ALE ÎNVĂŢĂTURII LA ADULTÎ n p r o i ec t a r ea i n s t r u i r i i t r eb u i e s ă ţ i n em s eama a t â t d e cap ac i t ă ţ i l e d e

învă ţ a re a l e adulţilor, cât şi de anumite aspecte sociologice, cum ar fi nivelul de şcolarizareanterioară, gradul de cultură al mediului în care trăieşte, activitatea economică şisocială în care este antrenat, concepţia despre sine, despre societate şi despre lume, pe careadultul o are. Înainte de a observa particularităţile de învăţătură ale adultului, ne-am propus să

redăm teoria psihologului american W. James.James consideră că dezvoltarea individului poate fidivizată în două în două mari etape:una care se întinde până în jurul vârstei de 24/25 de ani şicare este în opinia autorului, vârsta educaţiei şi formări i genera le şi profesionale şi a douaetapă, care acoperă restul vieţii, consacrată carierei profesionale în care individul pune învaloare ce a asimilat în prima perioadă. Prin diversiunea clară acelor două perioade de vârstă înraport cu criteriul capacităţii de învaţare, James impune astfel ideea că accentul este incapabil săînvete.

Cercetările actuale de psihologia dezvoltării dovedesc că la vârsta adulţilor se menţinecapacitatea de învăţare, desigur acestora realizându-se în maniere diferite, dar cu peformanţenotabile. Instruirea adulţilor este diferită de ceea a copiilor?

Este evident că nu putem gândi procesul de instruire la adult prin instrumentele utilizate în

cazul copilului. Este adevărat că atât copilul, cât şi adultul au o caracteristică fundamentalăcomună: învăţarea, dar diferenţele psihopedagogice la adult şi copil sunt esenţiale. Acestearezultă din statutullor diferit: un copil este o fiinţă dependentă; a fi adult înseamnă a fiindependent. Knowles afirma că „ cea mai adâncă nevoie pe care o simte un adult este de a fitratat ca un adult, adică precum o persoană independentă”.

Spre deosebire de copil, învăţarea adultului înseamnă adâncire, restructurare, creaţie;este axată pe situaţii concrete, desprinse din viaţă, face apel la experienţă.Se poate remarca inversarearaportului informativ-formativ, ceea ce semnifică punerea unui accent deosebit pe activităţilecreative- practice.

Pentru adulţ i, noţiunea de educator nu are în mod hotărâtor înţelesul unei persoanea anume; pentru adult , educa to rul semnif ică în pr imul rând ac tivi tat ea de

muncă pe care o desfăşoară împreună cu grupul din care face parte ( profesional,familial).Trăsătura cea mai evidentă a învăţării la adulţi este responsabilitatea cu care ei caută să-şi însuşească deprinderi şi cunoştinţe. Adultul se angajează într-o activitate de învăţare dacăexistă o corelaţie între proiectele sale şi dorinţa de a le realiza. Pentru adult, activitatea deînvăţare înseamnă un act interior, nu constrângere; el nu e un receptor pasiv, el caută, descoperăcunoştinţele, este un agent al propriei educaţii. Adultul nu doreştesă fie educat. El este acum„ format”. Oricărei încercări de a-l reeduca îi va opune rezistenţă. Adultul se educă singur.Profesorul de adulţi transmite cunoştinţe şi priceri, dar el nu trebuie să educe pentru pentrucomportamente determinate ( Lowe). Adulţii se implică au o motivaţie intrinsecă şi sunt orintaţicătre un scop bine definit.

Thorndike definea inteligenţa drept capacitate de învăţare. Wodrow infirmă această teză şi

stabileşte că şi capacitatea de învăţare se includ mai mulţi factori psihici decît inteligenţa.Înceea ce p r i v eş t e p e r f o r man ţ e l e i n t e l i g en ţ e i l a ad u l ţ i , ce r ce t ă r i l e f ăcu t e p e baz a măsurării inteligenţei cu diferite teste, au emis ipoteza unui maximum de creştere înadolescenţă, apoi inteligenţă se menţine la acest nivel până la 40 de ani şi apoi scadetreptat.Undeutsh adoptă o poziţie critică faţă de diferitele cercetări cu privire laschimbările cap ac i t ă ţ i i i n t e l ec t u a l e co n d i ţ i o n a te d e v â r s t ă . E l co n s i d e r ă căsc a d pe r fo rm anţ e l e la te s t pr i n încetinirea tempo-ului proceselor motrice.În al doilearând se degradează acele domenii funcţionale ps ih ic e ca r e au fo st p uţ in an tr en a te .

În caz ul unei act i v i tă ţ i in te nse , se cons ider ă nu numa i că performanţelerămân, dar cresc până la bătrâneţe.Weiss şi Nyssen afirmă că randandamentul intelectual

3



este condiţionat de diferitele profesii şi mai puţin de particularităţile de vârstă, ceeace înseamnă că persoanele a căror profesie impune un exerciţiu intelectual (training)descrie un alt curs al randamentului intelectual , decât acelea care exercită profesii lipsite de unasemenea „traning”.Cercetările asupra învăţării la adult au pornit de la „ Curbagenerală a capacităţii de învăţare, în raport cu vârsta”, elaborată de Thorndike. Din ea rezultăo slăbire a capacităţii de învăţare după vârsta de 30 de ani.Lowe consideră Curba Thorndikeca expresia evoluţiei performanţelor memoriei, în special a capacităţii de reţinere adatelor. În cercetările mai vechi, întipărirea datelor constituia uncriteriu al capacităţii

de învăţare.Smirnov demonstrează în cercetările sale experimentale că adulţii care structurează bine un material şi, prin stabilirea unor ceonexiuni cu sens îl pot reţine mai bine decâttinerii.Rezultatele unei cercetări făcute de Farapanova ilustrează superioritatea adulţilor înce priveşte întipărirea conceptelor abstracte sau concrete şi a imaginilor.Rubinstein subl inia catrăsătură substanţială a dezvoltării memoriei – specializarea( activitatea de muncă încare omul este antrenat). Este vorba de formarea unei aşa numitememorii profesionale care se păstrează un timp îndelungat.Kidd a înregistrat cinci caracteristici

ale învăţării la adult:

1. Omul învaţă întreaga viaţă, chiar dacă traversează perioade de evoluţie sau declin în aceastăacţiune.2.Efectul învăţării constă în schimbările de rol ale individului ( dobândeşte statutul

de p r ie t en , m e mb r u a l u n ei f a mi l ii , a i u nu i c o le c ti v d e m un c ă) , a c e st esch imb ăr i de r o l p r esu pun câştigarea unor competenţe profesionale şi interperonale.3 .P ri n s oc ia l i za r e, i nd iv id ul d ob ân de şt e m at ur it at e ( c ap a ci ta te d eautoconducere,autodisciplină).4.Experienţa are un rol hotărâtor în a se angaja în învăţare.5 .Do r i n ţ a d e a p a r t i c i p a ac t i v l a ev en i men t e l e v i e ţ i i î i f ac e p e mu l ţ i ad u l ţ isă d ev i nă autodidacţi – să înveţe pentru întraga viaţă.

Factorii motivaţionali au o importanţă deosebită pentru succesul în învăţare, nu varsta are unrol esenţial, ci tipul şi motivele învăţării : „ vârsta este un lucru secundar pentru succesul laînvăţare.Capacitatea de învăţare a adulţilor depinde de disponibilitatea pentru învăţare, iar aceasta presupune la rândul ei interesul” – ( Werner).

Atunci când elaborăm un plan de instruire trebuie să ţinem seama de următoarele caracteristici:- ad u l ţ i i au n ev o i e s ă ş t i e d e ce t r eb u i e s ă î n v e ţ e u n an u mi t l u c r u ;- a d u l ţ i i î n v a ţ ă m a i b i n e e x p e r i m e n t â n d ;- ad u l ţ i i î n v a ţ ă ce l ma i p r o d u c t i v a t u n c i cân d s u b i ec t u l co n s t i t u i e p en t r u e io valoare cu aplicabilitate imediată;-adulţii trebuie implicaţi în planificarea şi evaluarea activităţii lor -adulţii sunt mai interesaţi de subiecte care se referă la profesia sau la viaţa lor personală

Educatia interculturala

Educatia interculturala propune o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie princare se iau in consideratie specificitatile spirituale (diferente culturale) sau de alt gen (diferentade sex, diferenta sociala sau economica etc.), evitindu-se, pe cit posibil, riscurile ce decurg dinschimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a culturilor. Abordareainterculturala nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta saintegreze, în interogatia asupra spatiului educational, datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. (Cucos, 2000).Educatia interculturala se refera la teme ca :

4



acceptare si participareînvatarea convietuiriia învata sa traiesti împreuna, evitarea stereotipiilor si a prejudecatilor propune solutii pentru promovarea valorilor democratiei si interculturalitatii /multiculturalitatii.Dezvoltarea abilitatilor de comunicare interculturala presupune învatarea acestora atât în cadrulorganizat (educatia formala), cât si în si prin activitati de educatie non-formala si informala

Formarea interculturală presupune, după Micheline Rey (1999, p. 180), cel puţin douădimensiuni, care se leagă indisolubil una cu cealaltă: o dimensiune a "cunoştinţelor" (pe cât posibilobiectivă şi construită din multiple unghiuri) şi o dimensiune a "experienţei" (subiectivă şirelaţională).a) Achiziţionarea instrumentelor conceptuale se referă la:

- cunoaşterea drepturilor omului şi a instrumentelor internaţionale cu referire la acestea;- o cunoaştere a principalelor probleme ale timpului nostru şi a violării drepturilor

omului;- cunoaşterea instituţiilor, a organizaţiilor guvernamentale şi nonguvernamentale, locale,

naţionale, regionale, internaţionale care ar putea facilita deschiderea către educaţiainterculturală şi la care instituţiile educative ar putea să facă apel;

- o cunoaştere a reţelelor sociale, profesionale şi mediatice ale regiunii cu care s-ar puteacolabora;

- cunoaşterea populaţiilor defavorizate ale regiunii, a situaţiei lor şi a nevoilor acestora; b) Achiziţiile metodologice, cu incidenţă aptitudinală, se realizează prin:

- ajutarea educatorilor sau a altor categorii profesionale pentru a răspunde la nevoilediversificate ale publicului şcolar, mai ales ale celui defavorizat sau cu nevoi speciale;- facilitatea depistării, aprecierii şi fructificării competenţelor elevilor care provin din mediidefavorizate, chir dacă acestea nu se ridică la altitudinea cerută de şcoală;- iniţierea în metodele active şi participative, în organizărea unui învăţământ pe grupecooperative, în organizarea unor proiecte colective, prin animaţie sau joc de rol, prindezbateri, negociere etc.;- ajutarea la pregătirea activităţilor vizate (vizite la muzee, monumente arhitectonice,intreprinderi, proiecte de utilitate publică) pentru ca elevii să-şi materializeze experienţelede care dispun;- familiarizarea cu utilizarea documentelor autentice, lectura critică a manualelor şcolare şia informaţiei;- obişnuirea cu aplanarea conflictelor, reperarea prejudecăţilor, a stereotipurilor şi afuncţionării acestora;- atenţionarea la neînţelegerile care ar putea surveni între persoane de limbi, culturi saureligii diferite şi a-i ajuta să le depăşească;- încurajarea adoptării unor strategii novatoare, cooperarea cu ansamblul de parteneri aicomunităţii şi transformarea instituţiilor educative în centre de promovare ainterculturalităţii la nivel comunitar;- familiarizarea cu tehnologia educativă, cu învăţământul de la distanţă şi obişnuirea de acolabora cu media;- evaluarea învăţământului şi a educaţiei nu numai în termeni de selecţie şi competiţie, ci şiîn funcţie de relaţiile sociale dezvoltate ca urmare a unei educaţii dimensionate după principiile interculturalităţii (Rey, 1996, pp. 77-80).Formarea pentru situaţii interculturale trebuie să-l instrumentalizeze pe profesor cu

mijloace conceptuale sau metodologice dar şi cu atitudini sau comportamente prin care să se

5



apropie de situaţii de contact cultural, să-şi reanalizeze permanent relaţiile cu sinele sau cu alţii. Seridică acum, în faţa formării cadrelor didactice, o nouă sfidare: de a ieşi din sine, de a fi şi altcevadecât doar didactician. Recunoaşterea pluralităţii ne obligă să regândim actualele sisteme deformare a dascălilor, mulate pe certitudini, pe date precise, pe situaţii recurente, omogene. Trebuiesă învăţăm să nu mai vedem în variaţie doar un lucru negativ şi să facem din diversitate o normă şiun punct de referinţă.

S-au stabilit o serie de norme sau principii de realizare a formării în perspectivăinterculturală. Iată câteva reguli procedurale de bază în formarea interculturală (Camilleri, 1999,

pp. 210-214).1. Înţelegerea logicii fiecărei culturi. Fiecare individ trebuie asigurat că face parte

dintr-o cultură ce are toate atributele demnităţii şi valorii. Nu este deloc onest să decretezi alteculturi ca fiind minore, bizare, şocante sau să avansezi ierarhii valorice între culturi. Judecăţile peiorative la adresa unei culturi trebuie să dispară, demonstrând legăturile indestructibile dintrerealităţi şi specificităţile lor culturale. Culturile se construiesc în funcţie de un anumit mediu,răspunzând unor nevoi bine determinate. O cultură prezentată în situaţia funcţionării acesteia numai apare deloc stranie. Transplantată chiar explicativ într-un alt context (cum ar fi o cultură atrecutului valorizată după canoanele prezentului), aceasta este devalorizată sau desfiinţată. La fel,culturile trebuie explicate pornind de la modelele de plecare, de la principiile profunde care le-augenerat. Configuraţiile culturale sunt autocentrate, ele pornesc de la un filon de bază în jurul

căruia se adaugă noi elemente; e necesar să priveşti din interior (printr-un demers “emic”) şi nudin exterior (printr-un demers “etic”) pentru a înţelege cu adevărat o cultură.

2. Educarea în perspectiva relativismului. Sistemele culturale trebuie judecate “înrelaţie cu”, într-un mod detaşat, de-centrat, pentru a ieşi de sub tutela judecăţilor etnocentriste. Un prim nivel al acestei poziţii constă în a prezenta modelul tău cultural, fără însă a-l impune. Aldoilea nivel ar consta în conştientizarea faptului că nu avem nici un motiv în a decretasuperioritatea culturii proprii. Nu numai că trebuie să fim toleranţi faţă de alţii, dar e corect sărecunoaştem că nu putem legitima o judecată de valoare ierarhizantă asupra a două sau mai multeculturi.

3. A nu sacraliza culturile. Legitimând anumite culturi, ca practici acceptabile, nutrebuie ajuns la a le sacraliza, a le supradimensiona în defavoarea altora. Dinamica interculturală

implică co-sentimentul principiului schimbării şi al transformărilor permanente. Interculturalulface să se treacă de la ipostaza culturii dictate sau decretate de un grup, impusă ca o transcendenţă,la ipostaza înţelegerii culturii ca dialog cu alţii; se trece de la “cultura-produs” la “cultura-proces”,de la o perspectivă statică la una dinamică. Stau mărturie pentru această înţelegere datele istoriei şiale antropologiei culturale: toate culturile trec, au o viaţă oarecare, se transformă, se transfigureazăîn multiple forme în timp şi spaţiu.

4. A lua în serios eterogenitatea. Trebuie învăţat că eterogenitatea nu are nimic blamabil în sine, atunci când apare în mod natural, fără a fi impusă. Trăim din ce în ce mai mult înspaţii culturale multiforme, diferenţiate. A fi contra rasismului, a cunoaşte mecanismeleexcluziunii şi a lupta împotriva barierelor artificial construite între indivizi sau colectivităţiconstituie o conduită ce se cere a fi achiziţionată de cel chemat să realizeze educaţie pentru

diversitate.5. A recunoaşte neînţelegerile şi conflictele. A sesiza realitatea aşa cum este, chiar dacă este deficitară sub aspect intercultural, constituie un examen de onestitate şi probitate profesională. Conflictele între culturi sau între persoanele aparţinând unor topici culturale diferitesunt evidente, iar a le conştientiza constituie primul pas în a le rezolva. Negativul se cere asumat,interpretat, înţeles, cu toate consecinţele psihologice. Socialul facilitează uneori conflicteleinterculturale. Insecuritatea economică, şomajul, concurenţa pe piaţa muncii, schimbările sociale,orgoliile de tot felul au şi o componentă culturală care antrenează conflict, inclusiv în perspectivăinterculturală. Sunt apoi conflicte valorice aproape insurmontabile pentru moment care afectează

6



bunele legături dintre purtătorii diverselor culturi: concepţiile diferite asupra poligamiei, avortului,condamnării la moarte, laicităţii etc.

7

pedagogie curs 5

Documents