P E I Z L A Z U L V R Ă J I L O R

Pe sprânceana vremii în trecerea uitării merg cântând mărăcinilor jaf de credinţă. In cocostârci de mătănii înjunghii viţelul câmpului pe izlazul vrăjilor din jocul ielelor. Strugurii bojilor îi storşesc în gropile încheieturilor şi aştern broboada pajiştelor pe muşuroaiele destinului. Sorb murătura crângului din vrejul rugilor şi mă înalţ pe-un fir de iarbă spre cerul izbânzii. Pe vatra gândului mocneşte jarul slovelor şi adorm în cetatea stelelor pe grunji de luceferi.

R U G A P I E T R E L O R

Sgura vremii înăbuşe răsuflarea veacului să respire aburii Dreptăţii; Satan stă la pândă în răspântia lumilor îndemnându-le să dea loc Cetăţii. In căutarea leacului au pornit irozii păcii încinşi cu sabia măcelului. Trupu". omului se svârcoleşte 'n greul zilei şi 'n răutatea vecinului. Prohodul iubirii aproapelui a trecut de mult. Rânjetul hienei mîrăie hoit iar eu ascult chemarea Viitorului la ospăţul Prezentului întins pe ruinele Trecutului. — Blagosloveşte, Doamne, păcătosul, că i-a pătruns duşmănia în tot osul şi dă limpezime capului şi milă inimii să nu poarte numai ura şi veninul ci şi seninul omeniei şi Binele;

să-i fulgere prin toate vinele o picătură de mângâiere şi s'aducă alinare ranelor ce ne usucă.

De nu ne stropeşti cu Bunătate, Doamne, sufletul ni-e pe ducă.

P E B R A Ţ U L T Ă U D E T U F Ă

Mi-ai zăvorit trăirea pe fragedul tău trup Ca toată îndurarea din suflet să mi-o rup Şi s'o strecor în suflet cu dorul depărtării Tresărind lunatic pe aripile zării. Am înţeles prin tine că vieaţa are-un rost Şi te-am rugat, iubirii să-i dai un adăpost. Tu cobori în mine dogoare din natură Când raza de căldură din ochii tăi de mură îmi încălzeşte drumul destinului meu orb, — Din mândra ta făptură norocul eu mi-1 sorb. Când nu te văd în juru-mi mă simt umbrit subt soare Şi orice năzuinţă în suflet al meu moare, Iar când îmi eşti aproape trăesc pe alt tărâm, — Nimic nu mai regret, nimic nu mai dărâm. Pe braţul tău de tufă eu simt plinirea sorţii; — Aşi vrea să-mi fii icoană în ceasurile morţii!

C Â N T E C D E A S P R Ă T R Ă I R E

Bulbii plăcerii trosnesc în noduri Ca plopi 'n vârtejuri de neagră furtună, Trupul naturii e sugrumat de vânt Şi geana pădurii pe dealuri s'adună.

Pe dâra potecii ce duce în plaiuri Braţe de podgorii pe măguri colindă, Conacul dorinţii ne cheamă din prag C'o roată de plete fluturate 'n tindă.

'Câmpia golaşe pare'un covor Cu troscotul verde lungit în ţărână, Dogoarea amezii în flăcări coboară Cuprinzând lacom mijloc de cadână.

Pe dâmb de noroc în zare pierdut Răsună un cântec de aspră trăire, Un lujer de iarbă crescut în livadă Tremură 'n fibre de-o nouă rodire.

S E R V A N T U L M E U

— Aruncă un chituc pe foc ! Să simt valuri de căldură cum mă coc cetind, întins şerpeşte pe divan, un roman cu eroii sensuali, păgâni în dragoste — Vandali!

Un ceai fierbinte şi cu rom să-mi pui la pat, să-1 sorb în aburi de culcat; cartea verde să-mi aduci — Homer — şi pe cea roşie — Dante — ; vreau să-i amestec cu Baudelaire şi din această ţesătură să scot făşii de artă pură! — Ce te uiţi ca un smintit! Nu uita sticla cu vin aromată cu pelin! închide uşa, să fiu singur!

Numai dacă va veni duduia Dora, — o fată oacheşe cu păr sburlit — să i-o deschizi larg, ca la regine; în urma ei să 'nvârteşti cheia de două ori, şi poţi pleca pe la vecine sau la . . . dracu . . . cu toată arta pură!

Dragoste şi cânt Alergaţi pe vânt Si în toată firea Risipiţi iubirea.

Voi sunteţi dogoarea,. Voi sunteţi răcoarea Ce pătrunde 'n noi Că albina 'n roi, Aducând nectar Traiului amar.

Cântul dragostei e veşnic Si peste tot a năpădit, Iar melodia mdrăgirii Iubirii fără de sfârşit, Fiinţei noastre dă tărie Să ducem greul îndurat, — Sufletul ni-1 premeneşte Cu tot ce este mai curat.

Ne face chinul mai uşor Subt privirile de zei, numinâhdu-ne făptura Şi-apropiindu-ne de ei; Ne mângâie pe patul morţii' Cu mâna ei ocrotitoare Şi ne 'ntăreşte în credinţa Vieţii noastre viitoare.

C. ARGINT A R U

DRAGOSTE ŞI CÂNTr

A R T Ă Ş I F I L O Z O F I E

Arta, înţeleasă ca având drept esenţă acea infinitate de mante «motive ce ţi-o produce momentul de „mirare" al sufletului în faţa unei manifestări a naturii, este o emanaţie a ceeace are el mai sublim, mai divin în constituţia lui superioară. Ea izvorăşte din suflete şi se îndreaptă către suflete. Prin ea se exprimă gânduri şi 'imţiri frumoase, prin ea se învaţă a gândi adânc şi a simţi frumosul. Dacă la început a fost ajutătoare, ba chiar esenţială cultului religios, e o dovadă că slujeşte aspiraţiile cele mai înalte ale sufletului. Cu tendinţă sau fără, arta îşi are sădită în ea această menire. Mai cu seamă literatura. Aici, firile dotate cu acea fină simţire artistică, ne transmit conţinutul sentimentelor ce le-au încercat din contemplarea unuia din infinitele aspecte ale naturii, în două feluri: fie subiectiv redându-ne acele sentimente în toată adâncimea lor, fie obiectiv prin redarea fidelă a imaginilor ce le-au văzut şi cari ne vor produce şi nouă aceleaşi emoţii estetice. Ecoul pe care o operă literară îl produce în rândul cititorilor este de mai multe feluri: după cititori. (Vorbim aici de operile de adevărată valoare literară). Unii citesc numai din plăcerea de a simţi brut, de a se distra. Aceştia cer literaturii să nu le dea prea mult de gândit; şi sunt acei cari nu ţi-ar putea spune dece nu le place cutare roman sau poezie. Alţii citesc şi din plăcerea emoţiilor estetice dar şi din plăcerea intelectuală ce o simt, fiindcă orice operă de artă poate fi gustată pe plan emotiv dar şi intelectual.

Primii, dupăce au citit un roman, îl dau deoparte afirmând simplu „îmi place" sau „nu-mi place". Din momentul de distracţie îşi revin la realitatea obişnuită şi-şi văd nestingheriţi, de alte ocupaţii; ceilalţi nu se pot deslipi aşa uşor de el. L'au citit, l'au simţit; gândirea vine ca o complectare necesară. Cum, dece, şi în care direcţie e folositoare, aceasta e o chestiune pe care nu oricine o consideră aşa de puţin simplă. Simţul comun spune că a gândi e necesar numai atunci când vrei să scapi dintr'o încurcătură. încolo — şi mai cu seamă aici unde gândirea pare a fi inutilă — dacă ea nu e condamnată, totuşi nu e apreciată. Vom îndrăzni a nu fi de aceeaşi părere. Gândirea chiar când nu urmăreşte practicul, îşi are o importanţă în altă direcţie. Există o bogăţie materială dar există şi una sufletească. Cea materială e din domeniul efemerului, bogăţia sufletească e durabilă şi apoi, să nu se uite că omul este om numai în măsura în care poate să se înalţe deasupra biologicului din el. Iată deci rostul gândirii: ea clarifică, înalţă sentimentul, fortifică şi îmbogăţeşte sufletul. Simţirea, trăirea unei opere de artă duce neapărat la gândire, mai cu seamă la gândirea filozofică, la acea gândire care se întreabă mereu şi-şi răspunde foarte puţin.

_ Când vezi într'un roman, la început o viaţă liniştită, naturală, senină, când personagele lui îţi devin — cu cât intri mai adânc în 'oman — familiare, aproape nişte prieteni pe cari îi vezi aevea şi-i -simţi în constituţia lor sufletească; apoi îi vezi intrând în frămân-

33:

\

tarea unor pasiuni deasupra puterilor de rezistenţă umane ale lor,. când in sfârşit îi vezi cum se pierd, se distrug, dispar pentru a nu mai rămânea nimic în urma lor — ci doar locul altor generaţii ce vor avea o soartă la fel — te cuprinde acel sentiment adânc pesimist al nimicniciei totale. Te întrebi îndată dece trebue să fie aşa? înţelegem ca în lumea fizică să domnească legi tiranice, dar în lumea sensibilă omenească, acolo unde sunt suflete cari suferă, cari se crispează de durere, care e sensul lor? Revolta te cuprinde. Blestemi acel neîndurat Fatum care dirijează aşa iraţional viaţa umană. Şi totuşi.... nimic nu poate omul schimba. Aşa a fost să fie. Gândul acesta te linişteşte. Aduce seninul peste marea turburată a sentimentelor. Zbuciumului şi vieţii trecătoare a omului i se opune aceea a naturii, a existenţii.veşnic tânără şi nouă, totuşi eterna:

„Numai omu-i schimbător „Pe pământ rătăcitor „Iar noi locului ne ţinem „Cum am fost aşa rămânem"....

Natura rămâne nepăsăioare, senină, şi ţie om gânditor îţi impune respect. Trecută prin prisma subiectivităţii unui poet ea prinde forme şi frumuseţi nebănuite. O simţi şi o admiri în toată măreţia ei; vrei să-i cuprinzi cu gândul mărimea, începutul, dacă 1-a avut şi sfârşitul, dacă-1 va avea. Cerci să-i desvălui rostul şi iată-te plecat dela un roman, dela literatură şi ajuns în faţa celor mai filozofice probleme. In esenţa ei, adevărata artă, sub't orice formă s'ar manifesta, este un semn de întrebare pus Necunoscutului.

Aici ea se întâlneşte cu filozofia. Culmile simţirii filozofice sunt cele mai înalte ce le poate atinge sufletul uman. Prin perspectiva pe care ele i-o dau, omul tinde către nobleţea divină, către perfecţiune. Prin cele mai înalte gânduri, prin cele mai metafizice aspiraţii ale sufletului, omul încearcă a-şi explica menirea lui şi a lumii. Arta stă de veghe la căpătâiul acestor preocupări ultime* Prin ea şi din ea te ridici la filozofie.

D. ISAC

JOC A B S T R A C T

Se alungă 'ñ jocuri sumbre gândurile-mi inversate prin inclaru'-atâtor umbre, — salt de fulger pe 'noptate î . . .

Şi 'n mănunchiuri se ridică — în ţâşniri arteziene — spre tărie: peste frică, peste oameni* peete vreme...

Florica CIURA

S O N E T E

După d'ANNUNZIO

P R I M Ă V A R Ă N O U Ă

O, primăvară, îmi aduci mereu Pe leneşele perne ceas de noapte. Zadarnic noul soare aureşte De dimineaţă goalele ferestre.

Migdalii în veşminte noi de nuntă Surâd şi-acuma în văzduh-albastru ? Pe mal sunt iarăşi plini copacii fragezi

De flori ? In holde unduieşte inul ?

Intunecaţii-mi ochi n'au să-i mai vadă. N'am să te văd zâmbind, o, primăvară, Aşa cum inima mea te visează.

N'am să mai vin pe sub migdali, prin lanuri, Printre izvoare sau livezi. Ruşinea M'ar apăsa prea mult pe suflet.

S E D N O N S A T I A T U S

I

Nu mai zâmbeşte 'n ochii trişti ai mei O licărire doar de voioşie. Puternica şi cruda-mi tinereţe In braţele femeilor se stinge.

Prieteni 'n zadar vor să mă 'mbie Chemându-mă la arme şi la luptă. Acuma-mi uit de 'ntregul meu destin. In trecătoare desfătări nebune.

Un fel de-otravă dulce mă pătrunde, O lâncezeală 'ncet mă copleşeşte Şi nu mai am curajul să mă lupt —

Ca 'n vremea când prin vânt, nebună, Se avânta întraripata-mi strofă, Strigând spre valuri: mare, mare, mare . . .

H Y P E R I O N

36

O , corpuri de femei frumoase, care Vă încolăciţi ca şerpii albi şi sprinteni,. Azi nu mai ştiu să-mi liberez sătulul Meu şold din ale voastre 'nlănţuiri.

O, sâni frumoşi, cu vârfuri înflorite, Pe care-mi cade 'h zori truditul cap, Când în supreme spasmuri de plăcere Mă simt slăbit şi mă întind alene;

Feline şolduri, pe-ale căror brazde Urc ritmic degetele muzicale Ca peste coardele-arcuitei lire;

Dinţi, ce mă muşcă, de mă las în voie, O, guri mai sângerii de cât o rană, — Eu pentru voi tot aş mai vrea să pier.

M O A R T E A Z E U L U I 'Apâleto calâs 'Adonis-

Cu cel mai dulce aromat uleiu Şi 'n lacrămi, văd fecioarele stropind Zeeecul trup culcat. Durerea urcă Armonios din despletite bucle.

O, Vis străvechiu al morţii voluptoase, Aş vrea şi eu la moarte-mi să te am, — Dac'ar putea să mă divinizeze moartea Când voiu fi 'ntins pe patul funerar.

Spre cerul rumen li se 'nnalţă plânsul: Şi braţele, şi 'n jalnica beţie Cu glas puternic cheamă pe Astarte.

Aşa murea flăcăul, într'un mare Mister de frumuseţe şi durere, Cum îl concepe Visul meu şi Arta.

I N V O C A R E I Calos Ufnaie melietăs-

O, gură dulce, dureros de dulce, Cum au creat-o Arta mea şi Visul; O, formă fără formă, smulsă dela Hermafroditus cel frumos şi tânăr;.

O , gură umedă şi sinuoasă, Ce, când năvalnic mă îndeamnă dorul Şi-s cufundat într'o uitare-adâncă, îmi sbori vieaţa cu înfrigurare;

O, lungi cosiţe ce-mi ating genunchii In dulce zvon; o, mână rece, care îmi dai fiori şi-mi simţi înfiorarea;

O, voi ochi leneşi dintre gene lungi, Ce v'aţi deschis la strigătu-mi din urmă Şi mari, veghiaţi privindu-mă cum mor.

I I

Ah, de-aş muri 'n sfârşit şi eu, de moarte Adevărată, şi de mi-ar fi glasul Acesta, cel din urmă, şi cu lacrămi Mi s'ar stropi în dulcea seară trupul,

Şi de mi-ar fi toţi mirţii primăverii Superb culcuş, şi-aromele de Siria M'ar presăra pe corp, şi 'n grea măsălnie M'ar duce 'n lungul palidului ţărm

Efebii 'n imnuri lente (iar fecioarelor Le-ar tremura în umbra lor obrajii Sonori pe lângă flaut sub ghirlande,) —

Şi dac'ar arde stelele ca torţele Şi 'n cer s'ar stinge la sfârşitul imnurilor fMvina Auroră ca o roză!

^ U O U S Q U E E A D E M ?

Ajunge! Muzica mă plictiseşte. Sătul de vise-s ca de-o băutură Obişnuită. Şi nici o minune Nu mi-ar putea da iarăşi ce-mi lipseşte.

Cu ce nelinişte flăcăul se grăbeşte Pe urma dragostei, pe urma soartei... Femeiea, chiar de-ar fi ea cum e luna, E 'n veci aceeaşi, blondă sau brunetă.

Veri, toamne, ierni şi primăveri, Schimbări eterne, ceasuri nesfârşite, Când mă gândesc, urîtul mă cuprinde.

3?

Ce plictiseală de nespus, să ai deasupra Un cer mereu senin, ori furomatic . . . Cine-o mai şti vre-o voluptate nouă?

„ Q U A L I S A R T I F E X P E R E O ! "

„Văd veşnic lucruri de nimic în juru-mL De-aş contempla măcar în flăcări Roma Şi de-aş plăti un vin de trandafiri Măcar cu milioane de sesterţi!"

Nerone-şi făuri din sânge numai Şi aur, toată vieaţa lui superbă Si-o 'mpodobi cu cele mai măreţe Coroane de pe scene şi din circuri.

Iar mai 'nainte de-a muri, deplânse; Cu o durere fără margini, numai Arta! Şi numai pentru ea dibaciu-i braţ

I-a tremarat la disc, când ajutându-1 Epafrodit, şi-a dus încet pumnalul La gât, grăind: „Ce mare-artist se stinge !

C E N Z O R U L Ohe iam satis est'l

Toţi trandafirii mei s'au veştejit. Flori nu mai am şi cupa-mi este goală. Am tot băut mereu. Nici o beţie Azi nu mi-a mai rămas necunoscută.

Bătrânu-mi spune : Ce mai faci acuma ? Vei căuta pe cel ce te loveşte ? I 'ntinzi obrajii unul după altul ? Alege între ştreang şi 'ntre ciliciu I

Dă ştreang grumazului mieu bărbătesc! Eu mi-am ales. Dar poate, înţeleptule, Ştii vre-un desfrâu pe care nu-1 cunosc.

Fii dar maestrul meu cel de pe urmă, Bătrânule, tu care-aşa de bine Ştii toate josniciile vieţii.

Tălmăciri de Pimen CONSTANTINESCU

I S T O R I C U L S I S T E M E L O R M O N E T A R E I N Ţ Ă R I L E

R O M Â N E P A N A L A 1867

Documentele scrise, cunoscute până 'acum;, cari ne vorbesc de manete naţ ionale româneşt i nu ne dau însă. descrierea lo r ş i n i c i unul din amăinun)-•tedie ce le caracterizau.

Aceasta o vta lămurii numeroasele (monete româneşt i ce s'iau păstrat în diferi te colecţii în tezaure desgropate, f ie în ţ inuturi le româneşti , f ie la v e c i n i

Ga tezaure m a i importante, pr in numărul monetelor ce ele ©oriiţineau, putem ci ta :

1. Tezauru l descoperit î n 1875 î n judeţul P r a h o v a şi cuprinzând m o nete d in Ţ a r a Românească, ainteirioaiia lu i Minoea cel Bă t r ân p r e c u m şi m o nete bulgăreştii

2. Tezaurul găsi t î n 1891 la Reseva î n Serbia, şi conţ inând monete bulgăreş t i , moldovaneşt i şi munteneşti, d e d inainte ide 1386.

3. I n 1906 s'a descoperit p e dealul Bad i l a d in judeţul Tuilcea, un tezaur de mai mul te m)ii de bucăţi monete d in t impul lui Mi rcea cel Bătrân, P e t r u Muşat ş i ungureşti .

4. I n 1912 s'a găsi t în orăşelul Sitret dim Bucovina vreo 300 manete boheme, polone şi moldoveneşt i dela Pe t ru Muşat şi 35 manete muntene de d inainte de 1386.

5. I n 1914 s'a descoperit to apropiere de oraşul Slat ina un tezaur de monete bulgăreşt i şi muntene, anter ioare lu i Mi r cea cel Bătrân, care se a-propie de mionetele d:in tezaurele de la Resevia, ş i Şiret.

In sfârşit, tezaure miai m i c i puitem a m i n t i pe cele găsite la Schinanli (Tu tova ) şi M ă m u r e n i (Bacău)) şi icari cupr ind monete dela Pe t ru Muşa t şi fratele -său Ştefan.

Din cercetarea numeroaselor manete româneşt i , ce se găsesc î n aceste tezaure, cum şi a celor d in colecţii particulare, putem fixa t ipul monetelor, sistemul monetar ditn oare ele făceau parte, cât şi numele Domni toru lu i care le^a bătut.

In pr iv in ţa veichimei manetelor, după datele cunoscute până acum, putem conchide, că p r imul Domnitor , care a bătut moneta în Ţara, R o m â nească, a fost Vla icu-Vodă , i a r î n Moldova, Pe t ru Muşat , căci de la Domnii-torii an ter ior i lo r nu s'a găsi t până acum mici-o moinetă şi n ic i documentele sorise nu fac vreo menţ iune în această direcţiune.

I n ceea ce priveşte f o r m a celor m a i vechi monete româneşt i şi caracteristica lor, o descriere amăinunţiiită a t ipuri lor de monete dela d i fer i ţ i D o m nitorii cât şi a var iante lor de monete bătute de acelaş Domnitor , a r depăşi cadrul acestei expunemi.

M ă vailu mărg in i numai să spun câteva cuvinte despre aceste manete. In Ţ a r a Românească moneta naţ ională a fost de a rg in t şi de 2 t ipuri :

monete fără e f ig ie şi manete cu efigie. Cele f ă r ă ef ig«> sunt cele m a i v e c h i şi «le gă s im în conţinu până l a d ispar i ţ ia mone te i indigene, pe c â n d cele cu

of ig ie nu datează decât de l a sfârşi tul Domnie i iu i Mireaa cel Bă t rân . Obiceiul de a pune chipul Domnu lu i pe manete e un obkseiiiu medieva l , p e care-il î n t â ln im şi «la vecini .

Ca înfăţ işare aceste monate prezintă totdeauna pe o faţă un scut diiis-pioat, având în l r tan c â m p m a i mul te dungi orizontale, i a r in ceia l t c â m p o siglă, una Blau două f l o r i d e c r i n sau uneori câmpul go l . P e cealaltă faţă, vechiu l t ip a re un coif, pe care stă o a c v i l ă cu a r ip i l e strânse şi capu l î n tors spre s tânga .şi muimai r a reor i a cv i l a e conturaată. L a (unele ser i i d e manete m a i v e c h i d in t re a r ip i le acviiâei iese o cruce lungă , care se îna l ţă până î n dreptul ciocului; l a a l te manete crucea este înlocuită p r i n a l t a m a i mică aşezată i a începutul legendei . I n câmpu l l iber d in faţa acv i l e i se află de regulă o s ig lă sau o stea.

Legendele 'de pe manete, ch ia r subt acelaş Domnitor , sunt uneor i slave , al teori lat ine, sunt manete care a u pe o par te legenda slavă, ia r pe cealal tă legenda lat ină, dar aceste sunt m a i nane — ca ş i hrisoavele şi pece-ţ i le domneşt i , monetele d e asemenea erau sorise când î n l i m b a slavă, când în cea 'latină. Acest lucru se expl ică p r i n rapor tur i le p e ca re Ţ a r a R o m â nească trebua să le întreţlină cu iuimea slavă (Bulgar i şi Sârbi) şi cu vec in i Ungur i , care adoptaseră c iv i l i za ţ ia apuseană.

In ce pr iveşte manetele naţ ionale moldoveneş t i ele sunt tot de a rg in t ca şi cele d i n Ţ a r a Românească îşi prezintă pe o faţă un cap de bou, având între coarne un stea cu 5 raze, i a r de o par te s i de a l ta câte un latrifout, d in tre care m a i totdeauna o semilună, i a r ce ia l t di fer i t : o irozetă, o stea, un buzdugan, etc., şi o legendă cuprinsă în t re 2 cercuri de per le şi despărţ i te prinitr'o cruce, o rozetă, etc.

P e partea cealal tă, e le au un acut împăr ţ i t de&lungiul în 2 a v â n d i n -tr 'un c â m p dung i t ransversale, i a r în cela l t 2—7 f lor i de c r in şi o l egendă cuprinsă d e asemenea între 2 cercuri d e perle. M a i toate legendele sunt scrise î n l imba la t ină şi cu caractere monahale , n u m a i câteva sunt scrise şi ân l i m b a slavă.

Meta lu l © var iab i l ca t i t lu: uneor i a rg in t î n a l iagiu cu aramă, a l teor i atârnă curată acoper i tă cu foiţe subţir i d e a rg in t , ca re se uzeau cu t i m p u l cum e 'cazul cu monetele l u i Ştefan Lăcustă .

I n general , t ipur i le de manetă bătute îm Ţ a r a Românească şi în M o l dova prezintă un m a r e n u m ă r ide var iante , ceeace ne duce la concluzia că subt acelaş Domni to r se schimbau des monetele .

Două erau cauzele m a i pr inc ipa le laari just if icau această operaţ ie . 1. Beneficiul real izat d e vis ter ie din noua manetă, 2. Imperfec ţ iunea

fabricaţie. Re t ragerea monete lor consta din obl igaţ ia impusă d e domnie , deţ inător i lor de monetă , c a să le schimbe cu noua monetă p e care s tăpânirea o punea în circulaţ ie l a anumi te epoci. R a r e o r i nouile m o -nete e rau d e o ega l ă va loa re cu cele vechii^ foar te des e le . e rau mul t infer ioare , î n care caz ret ragerea aducea un beneficiu Vister iai adesea secătuite.

Subt sancţ iuni severe populaţ ia t rebuia să-şă schimbe banii şi pentru oa vechea manetă să poată f i retrasă cu uşurinţă trelbuliia ©a nouHe m o n e te să se deosebească de emisiunea anter ioară prdin v reo part iculari tate o r i -

cât de mică-, ceeace expl ică var iante le manetelor bătute de acelaş Domni tor . 2. O altă cauză de schimbare a manete i ema imperfecţ iunea fabricaţie:

P â n ă In secolul a l X V I erau ta uz procedeele, destul de rudimentare de batere a monete i moştenite de là R o m a n i . Foar te puţine erau manetele bătute cu matr ice, adică cu un s ingur t ipar g rava t de mână, majoritatea, monetelor erau bătute cu tipare fabricate cu ajutorul patricelor, adică a t ipare lor care cuprindeau n u m a i unele din inscr ipţ i i le d e pe monete ceeace şi expl ică imperfecţ ia . Dacă m a i a d ă u g ă m şi ştergerea inscripţ i i lor re t ragerea manetelor şi talacuirea lor cu a l ta nouă, pare deci explicabilă.

Examinând m a i deaproape var ia te le monete vechi româneşti , suntem izbi ţ i de faptul că monetele delà p r imi i D o m n i sau chiar delà începutul Domnliei aeeluiaş Voevod, erau foarte îng r i j i t confecţionate, şi ca t i t lu metal ic şii c a g ravură , dar m a i târz iu fabricaţ ia degenerează încetul cu încetul până l a dispar i ţ ia lor. Unele d i n aceste manete sunt chiar artiisfâc executate şi fo rmează un grup cu totul distinct, uşor de recunoscut, între monete le ungureşti, leşeşti, sârbeşti ori bulgăreşti şi surpr ind prin frumuseţea lor în comparaţiie cu monetele contemporane.

O clasare a monete lor nat ionale româneşt i n u e u n lucru tocmai uşor şi aceasta din cauză c ă nieiuna din monete n 'are data pe ele, icium s'a, o-biişaiuit m o i târziu pe monetele bătute în veacul a l X V I - a ş i următoriiii. 1

Cunoscând în t răsături generale f iz ionomia monetelor româneşti, să vedem acum cărudi s is tem moneta r au aparţ inut , de unde a fost adopta t a-cel s is tem şi in ce împre jurăr i . Chestiune destul de discutată şi care n'a fost n ic i până as tăzi pe depl in lămuri tă .

P lecând delà anumi te constatăr i ca scutul despicat, la fe l cu cel de pe dinar i i ungureşti , apo i f lor i le de crin, m ă r i m e a şi greutatea monetelor , însfârşit obiectul de a se impriima chipul Domni toru lu i pe manetă c u m şi procesul de degenerare a l monete lor dim Ţ ă r i l e Române , •— ceeace constitue o frapantă asemănare a moneteloir vechi româneş t i cu cele d in Unga r i a şi Polonia , multa! scr i i tor i .şi numismaţ i de seamă, oare s'au ocupat cu a-ceastă chestiune, au ajunts l a conv ingerea că tectonica noastră monetară , atât în Ţ a r a Românească cât şi î n Moldova , a fost puternic influenţată de cea ungară şi polonă. Negreş i t că oarecar i anfluanţe au veni t şi delà sudul Dunărei, dar ele sunt de m a i puţ ină importanţă. De aceea Dimirttrie Sturza credeacă monetele româneşt i se leagă ide t ipul banilor Europei lapuisene numi t „grossus", p e când numismatu l ungur Ré thy susţine, că atât monetele Ţăre i -Româneş t i cât şi 'ale M o l d o v e i fac parte d in sistemul monetar unguresc, imi tând până şi t ipuri le .

Pent ru manetele maldovenieşti, scrii torul Fischer d in Cernăuţi^ e de părere că groşi i moldoveneşt i iionitează manetele regelu i Cazimiir cel Mare , pe când Docan credea că monetele bătute de Pe t ru Muşat fac par te d i n sistemul zis „rusesc" a l graşi lor bătuţi pentru Gtaliţia şi) Po lonia .

Toa te aceste părer i sunt expl icabi le până la un punct. Ini adevăr, după intemeerea Pr inc ipa te lor Române , Dominatorii au bătut monete p ropri i , nu a tâ t pentru a inaugura o Domnie autonomă, c i m a i mul t siliţii de cerinţele comerţului din lăuntru şal d in afară. C u m aceste monete au fost bătute într 'o epocă când Ia vecinii exista deja monetă oare c i rcu la în rela-

ţ iuni le lor comerciale, Domni tor i i aveau tot interesul ca bani i ce-i scoteau

să se apropie cât m a i m u l t « a t ip de acei a i vecini lor , pentru ca să- poată circula şi în afară de hotarele Pr inc ipa te lor . Dacă lucruri le nu s'ar fi petrecut aşa, cum s'ur expl ica atunci, ca tezaure descoperite i n Serbia sau l a a l ţ i vec in i să cuprindă un număr însemnat d e monete munteneşti şi m o l doveneşt i .

Cât pr iveşte unele semne d e pe mometele româneşt i , prezintând o m a r e asemănare eu .cale de p e mioneitele ungureşti , acest lucru se mai' poate expl ica şi p r in faptul că -gravorii, .oare confecţioneau t iparele pentru monetele româneşt i , f i ind aduşi din Ungar ia , repetau adesea semnele ®au imag ine le cu a căror .gravare se obişnuise sau se serveau d e patricele de j a existente, oare serviseră la baterea monetelor ungureştii -In spr i j inul acestei ipoteze se poate cita -cazul ţarului Ivian I I I VassiMievici (1462—-1505), care cedând luă Mate i Corvin să-i t r imită gravorii d e monetă, acesta î i t r imise pe la 1483 mişte meşteri , car i g ravoră ţarului ga lbeni având p e verso scutul unguresc.

I n evul med iu se imi t au des monetele unei ţă r i de .către o altă ţară şi nu-i n i m i c ext raordinar « a Domni tor i i d i n Pirinoilpatele R o m â n e să f i luiat de mode l monetele vecinilor.

Faptul că monetele vechii roimânjeişti a u făcut par te din s is temul m o n e tar ungaro-polon rau lîndireptăţeşte lanumiirte comoluziii d e ordin) pol i t ic şi î n n ic i un caz n 'ar putea -constitui o dovadă a dependenţei Pr inc ipa te lor de coroana ungară sau polonă, cum s'a pre t ins de uni j numismaţii ungur i . Ş i cum ar fi putut fi .altfel, t ocmai î n per ioada d e înf lor i re a Pr incipatelor , când Domni to r i i se inti tulau au tomaţ i şi când uni i d i n e i c a Mlincea cel Bătrân, Alexandru cel Bun eau Ştefan -cel M a r e îmcheiiau tratate de al ianţă cu U n g u r i i şi P o l o n i i c a de l a egal la egal .

Dacă lucruri le s'ar f i petrecut altfel , ad ică dacă Ţăr i le R o m â n e a - f i fost Înfeudate vec in i lor de là N o r d şi Apus , ele n 'ar fi putut avea o monetă proprie , naţională. Ori, numeroasele moniete ce posedăm emanând delà pr i m i i Voevoez i şi pânâ în secolul al X V - a dovedesc tocmai contrarul . M a i mul t încă, chiar când Ţă r i l e Românie sunt cotropite d e Turcii şi le impun acea odioasă vasal i tate de oare vorbesc măr tu r i i l e vreunei, chiar şi .atunci unii Domnitorii au bătut d i n când în când monetă naţională cu schipul lor.

De al tfel , tretoue să adaug că a tâ t U n g u r i i icât şi Po lon i i n'iau oreiat n imic î n mate r ia monetară, ici au imiittiat monetele lo r după cele apusene. Delà dânşii, Domni i R o m â n i a m adopta t mode lu l după

ţia l a diferi te răs t impur i de manete naţ ionale, ea naşte s imple limitaţii) a manetelor delà vecinii.

Aiocentuarea stăpâniired turceşti î n Pr inc ipa te , e îndeajuns de cunoscute ea s'o m a i reamintesc. Fap t este că începând d i n secolul a l X V I - a tot comerţul nostru se făcea cu Turc i i şi cu Orientul. Tu rc i i aduceau mul ţ i bani de ai lor în Pr incipate , cu care făceau cumpărături le . Imi t ând v e chea tehnică monetară bizantină, e i băteau în locul „perpar i lor" de od i n ioară „sul tanini" sau „ rea l i " cum le ziceau veneţ ieni i şi „aceeie", cari să înlocuiască aspri . Turc i i făceau o întinsă speculaţie în Pr incipate le R o mâne , t r imi ţând delà Constantinopole „aspr i noi", m a i proşt i şi cerându-ne în schimb „aspr i vechi", m a i buni.

Câte un Domni tor m a i bate uneo-i câte o monetă în secolele a l X V I şi al X V I I - a după sisteme monetare şi t ipuri diferi te străine.

Apar i ţ i a sporadică şi l a răs t impur i neregulate a acestor monete a ra tă că ele n u aveau un ro l de terminant în circulaţ ia noastră monetară , care desigur, că în acele v r e m u r i se saitisfăciea cu numera r străin.

Dat f i ind că cele m a i mul te d i n aceste manete n'au fost bătute m ă car de Domni to r i i ce i m a i tosemnaţi, ele a u caracterul unor monete excepţ ionale bătute spre a în tâmpina o nevoie urgenrtă (cum .se pa re a f i fost moneta lu i Ioan Vodă cel Cumpl i t ) , sau .spre a a f i r m a un .drept or i o pre-tenţiune (cum a fost moneta unui Despot Vodă sau a lui Răsvan ) , ori spre a masca o speculă fructuoasă (cum a fost monetele lu i Dabija, bătute în m i c număr şi restul falsificate î n chiar monă tă r ia acestui D o m n ) sau, î n f ine, pentru a comemora un aniversar, (cum a fost medal i i le -lui Constantin Brâncoveanu) .

începând d i n secolul al X V I - a , Demni ta r i i r o m â n i i au o parte ac t ivă î n comer ţu l Pr inc ipa te lor cu vecini i şi exemplul lor era u rmat şi d e boieri . Pen t ru a înlesni re la ţ i i le comerciale , Lăpuşneanu caută să unif ice mone ta moldovenească cu acea ungurească şiii bate dinar i , care-s copiaţi după ce i ungureşti .

Despot Vodă , care veniia d i n Apus, a păstrat şi e l acelaş t ip de dinar i , dar a pus să se bată şi o monetă nouă, frumoasă, după sistemul taiorului german, cu leul, de unde cuvântul (românesc d e „leu", care s'a păstrat până a s t ă z i Aceşt i ta ler i m a r i de argint , pur tând p e o parte chipul său, făceau par te d in .sistemul monetar apusean.

Minări de t ip unguresc s'au m a i bătut şi în scurta domnia a lu i Ştefan Tomişa.

Al tu l a fost însă cairacte.ru! ce lor câteva monete moldoveneşt i şi munteneşti ce s'au bătut m a i târziu.

Unele d in ele aveau de scop d e a p lă t i pe mercenar i i s trăini . Astfel , Ion V o d ă cel Cumplit , ca să poată plăfâ p e le feg i i cazaci , scoate o monetă nouă de a r amă pe oare a numit-o, după te rminologia turcească, cu numele de aspru sau „aceea" şi a v â n d legende slavonie.

U n A r o n Vodă , un Ştefan Răzvtam, au plăt i t şi e i p e mercenar i i cazaci şi ardeleni cu monetă bătută pentru dânişii de suveranul lor S ig i s -m u n d Bâthory, P r inc ipe le Ardealulu i .

Când Po lon i i au aşezat î n locul lui Răzvan , pe clientul lor I e r emia M o v i l ă , au bătut pentru dânsul un ban special în Polonia , Is trate Dabi ja

http://cairacte.ru

a scos şi l ingi, pe cane bămrarii să i M numiau „şa lă i" . Cronicele amintesc cu ctnistpreţ de aceste monete când spun că erau „ban i proşti), şalăii în zi le le Da— bi jă i Vodă" .

Negreş i t că toate manetele d e m a i sus, nu enau decât nişte s imple imi ta ţ i i a bani lor ungureşt i o r i leşeşti.

Cât pr iveşte meda l i i l e bătute de Conet. Brâncoveanu, ele n'au avut un rost icomienciial, ci au fost bătute .ca să comemoreze un sfert de veac de domnie . Brâncoveiantu a fost ul t imul Domin pământean, care a m a i b ă t u t mone tă românească.

Pu ţ in t imp după dânsul s'au instalat în t ronuri le vândute la meza t a celor 2 Pr inc ipa te Române , Fanar ioţ i i , Domini străinii d e ţară.

Cu Fanar io ţ i i întrămi ân a 3-a per ioadă a evoluţiei noastre monetare,, p e oare a m putea-o numii „epoca haosului monetar" . E a începe odată cu înt ronarea reg imulu i fanariot fin Ţă r i l e R o m â n e ş i durează până la R e g u l a mentu l Organic .

Per ioada dominaţ ie i fanariote este caracterizată pr in aceea că aceşti s trăini de aspira ţ i i le neamului nostru, odată instalaţ i în Domnie pr in cunoscutele mi j loace de conrupţiie nu se gândeau decât cum să se menţ ină m a i miult pe tron.

P e de a l tă parte, accentuarea stăpâniirei turceşti avea nu numai consecinţe polit ice e i şi de ordin economic. După cucerirea ponturilor delà Dună re şi m a i ales de là Miarea, Neagră , Turc i i monopol izează tot eornerţal d i n l a r i l e Române , a căror produse v o r lua de a c u m înalinte drumul Constan-t inopolului . P l a t a se făcea î n (monetă faipoaasică şi pri taul efect a l acestei s tăr i de lucruri a fost Introducerea l a noi a unei; foar te m a r i cantităţi de-mone tă turcească şi întrebuinţarea ei în m o d forţat în toate t ranzacţ i i le comerciale .

A l t e însemnate canti tăţ i de mone tă turcească s'au introdus în P r i n c i patele Române şi cu ocazia numeroaselor expediţ i i războinice întreprinse de Turc i în ţ inuturi le româneşt i . Toa te aprov iz ionăr i le necesitate de aceste expediţ i i se plăteau, bineînţeles, cu bani turceşti cari , şi p e această cale inundau pieţele româneştii. Banul turcesc a mers până tâ rz iu în secolul a l

X I X - a în Ţ ă r i l e Române , i a r „paraua" a luat cu t impul locul „accele l" de odinioară. U n număr de parale , cam 40 delà o vreme, erau socotite ca formând „leul", devenit o monetă f ic t ivă , p e came n'o vedea nimeni , căruia i-se zicea de aceea şi „ leu de parale" . P a r a u a a ajuns să fie termenul generic a l banului, de unde „ a avea para le" era tot una cu a a v e a hani.

Şi al ţ i bani turceşti iad reformei .din secolul a i 18-a ca: ga lbeni tur ceşti, nisfeana, zărvăicupi, funducul, popularul irmiliic (care va lo ra 20 l e i ) , mahmudeaua, etc., c irculau î n cant i tă ţ i m a r i î n Pritnicipate.

Dar şi ceilal ţ i vec in i introduceau în Ţ ă r i l e Române un m a r e număr d in monete le lor, ft'ie pentru cumpărătur i , f ie ou ocazia ooupărei v r eme ln i ce a unor păr ţ i d i n ter i tor i i le M o l d o v e i şi a Ţ â r e i Româneştii. Astfe l P o l o n i i

t r imi teau polturaei şi suştaci; Ruşi i : ruble, copeici şi carboave; Aus t r iac i i : taleri i , coroane, sfanţii şi crefiţari, iar galbenul veneţ ian şi alte monete d e aur dr'n Apus erau foarte .căutate de populaţie.

M a i mult încă, câteodată vec in i i băteau monera pentru P r inc ipa te . AstfeiL în t impul ocupaţie ruseşti din 1772—1774, Ecater ina a I I - a a Rusiiei

a bătut monetă pentru Moldova în monetâr ia de la Sadagura . Aceste m o nete erau de a ramă şi în valoare d e 3, 6 şi 9 parale . E le purtau pe o par te s tema Rusiei şi stemele Moldoveni şi a Ţ ă r e i Româneşt i , i a r pe cealal tă par te va loarea lor.

Pent ru a ilustra haosul mone ta r ce exista în aicea epocă la noi, putem spume că monetele străine, cari c i rculau in Pr inc ipate le R o m â n e treceau de •60 de feluri.

Negreş i t că e posibil c a aceiaşi monetă să fi c i rcula t .şi subt nume diferite, dar d in documentele t impulu i nu reese n imic clar .

I n această circulaţie aşa d e haotiică, anumi te manete, fie datorită faptului că erau preferate în schimburi le comercialie, f i e 'din cauza altor î m pre jurăr i căpătau vremelnic funcţia de etalon de va lo r i ,şi o racuno-Lşte"e oarecum oficială pr in aceea că serveau Visteniei pentru p la ta ehel tuel i lor şi achi tarea tr ibutului cât şi pentru încasarea dăr i lor .

Astfel t a le nil-leu s'a bucurat de aceasta situaţie p r iv i leg ia ta pătrunzând repede şi adânc în economia noastră. Talerul-leu, după ce a circulat me ta l i za t aproape o jumătate de veac, devine l a sfârşi tul secolului a l X V I I I o monetă de socoteală. Ta le ru l a dispărut cu v remea din Pr incipate , da r t e rmino log ia ide „ l eu" a r ămas până astăai.

P e lângă t.alerul-k*u, m a i erau şi manetele de aur: ducatul şi ga lbenul în m a r e favoare p r in lîncredeneia ee-o inspira poporuluii va loarea lor i n trinsecă. Din diferi te măr tur i i a l e vremei , rezul tă că p e l ângă monetele bune , c i rculau şi mul te monete avar ia te sau ch iar falsificate. Fals i f icarea m o -netelor sau aşa zisul „calpuzaulâc" se prac t ica m a i a les de evre i şi ţiganii.

Existenţa unui aşa m a r e n u m ă r de monete foar te var ia te , mul te d i n ele rele, cari circulau în acea epocă în Pr inc ipate le Române cauza serioase pre judic i i populaţiiei şi comerţului naţ ional . Ceeace consti tuia g r o z ă v i a acestei s tăr i d e lucrur i ara ifiaptul că nu exista un o rgan oficial însărcinat să stabilească raportul de va loare a acestor monete.

In schimb, consta tăm apar i ţ ia unor mic i negustor i lambulaniţi care-şi aşezau tarabelele lor în pieţele oraşelor ş i se ocupeau cu schimbul banilor , «unoscu ţ i subt numele de zarafi . E i aveau rolul să aducă to ţară monetele străinie cerute de comer ţu l intern şi tot e i se ocupau cu schimbul di fer i tel o r monete în moneta, ou -care se făceaui plăiţMe l a Vis ter ie pentru s t rângerea haraciului . N e putem tachipui ispecula neomenoasă l a care se dădeau aceşti ziarafi, patronaţ i d e agenţ i i turci , ca r i căpătau o par te dini p r a d a lor .

Abuzur i le ce se făceau cu schimburi le d e monetă, erau aşa de evidente încât Domni to r i i au trebuit să i a măsur i severe contra zarafi lor , decretând orânduMeilie „ în care se cuvin să se pună zaraf i ce umblă şi stau pe ul i ţele târgului metahorisând zaraf lâc cu schimbarea monetelor".

Aceasta era s tarea de lucrur i î n Ţ ă r i l e Românie când s'a în tocmi t R e gu lamentu l organiic în t impul ocupărei v remeln ice a P r inc ipa te lo r R o m â n e d e către Ruşi d e l a 1828 la 1834.

Cu aceasta î n t r ăm în a •i-a perioadă a evoluţ iei noastre monetare, pe « a r e a m numit-o: „epoca regulamentară" şi ca re m e r g e până l a Uni rea Pr inc ipa te lo r la 1859.

N u e locul să vorbesc ide modu l cum a fost tatocmit Regulamentu l organic . Voiai spune totuşi că dacă Regulamentu l organic , pr in dispoziţ i i le

ce el 'Cuprinde, reprezintă î n urnele domeni i un .progres ireal faţă d e starea anter ioară , în oeeace pruveşte momertia «1 n 'a făcut aproape nimic.

Baterea urnei momete naţ ionale, s ingura saluri© oare a r fi putut pune capăt haosului monetar d in lacea vreme, n ic i n 'a fost măcar pusă i n discuţ ie . Puterea protectoare se feria de chestiuni care a r fi putut să deştepte î î i poporul opr imat speranţele -urnei neatârnăr i apropiate. „Deaceaa R e g u l a mentu l organic a păstrat şi m a i departe starea haotică creiată de circulaţ ia var ia te lor monete străine şi s'a m ă r g i n i t numai să reglementeze cursul acestor monete, stabil ind o bază de caicul lega lă raportată la valoarea intrinsecă a unei valute forte — care e ra ducatul olandez".

Ia tă ce cuprindea în această pr ivinţă , art. 81 al Regulamentulu i d i n Moldova , care 'corespunde art icolului 65 al Regulamentulu i dini Ţ a r a R o mânească :

„Cursul tuturor monetelor , f ie de aur, fie de argint , importate în M o l d o v a v a fi f ixat după valoare lor intrinsecă în rapor t cu ducatul olandez conţ inând 60 gra ius de aur şi 69/13 graius de a l i age pe bază de 31 p iaş t r i şi jumătate d e ducatul sau 40 zvanţ igi , după tariful ajctuai a! ducaţilur şi zvanţigî tar . Această evaluare v a servii de bază invar iabi lă a cursului monetelor pentru toate perceperi le .şi t ranzacţ i i le în circulaţia interioară d i n M o l d o v a .

P e l ângă acest text, Regulamentiuil orgamiic, p r in ar t icolul 375, m a i dispunea unif icarea moneta ră î n Ţă r i l e Române , care nu s'a înfăptuit, în m o d def in i t iv , decât p r in re forma monetară delà 1867. Acest ar t icol s t ipula că „Mone te le vor a v e a acelaş ours şi aceleaşi preţuri în amândouă P r in ţ ipa -turiile, în tocmai după cuprinderea ar t icolului 65", a căru i text v i l ' am citit.

Că dispoziţ i i le Regulamentulu i Organic prJvitoare la monetă n'au adus nicjo îmbunătăţ i re în situaţie icinculuţ-ei monetare dta Pr incipate , o dovedeşte memor iu l d in 1831 a „Corpului negustoriilor d e mărfur i ş j al te branşe a le comerţului d in Bucureşti" cari cer lu j Kisiseleff să -intervină pentru a opri „dă răpâaa rea şi împedecăr i le ce l i se pricmuesic d in prilciraa monete lor turceşti" şi cereau admiterea Ia plată a monetei de aur turceşti, adică a piastrului, a tâ t l a dări le căt re fisc cât şi ân trainsacţiile part iculare, iuându-se de bază valoarea intrinsecă a acestei monete. Se pare că Turc i i falsif icau p iaş t r i i şi cu aceşti banii r ă i eii .cumpărau pe pieţele Pr incipatelor , f ie m o nete străine, f ie produse ide a le solului, i a r când .locţiitorii l a rândul lor vo iau să cumpere cu aceşti p iaş t r i va lute le î n « a r e se plă teau dăr i le , e i sufereau m a r i piierdeni şi erau speculaţ i d e zaraf i .

Greutăţi le ce izvoreau d i n această s tare de lucrur i erau foarte mar i , căci organele însărcinate cu strângerea dă r i lo r trebuiau să facă m a r i j ă -suiri contr ibuabil i lor până ce aceştia puteau să-şi procure monetefte cerute d e Viisterie.

Ocârmui tor i i judeţelor raportau Vis ter ie i că locui tor i i nu po t p lă t i dă r i le decât cu monetă turcească î n oa-e '.ş vând ş ei produsele şi rugau V iste r ia să pr imească şi ea tot banii turceşti.

L a toate laceste intervenţii,. Vistieria da acelaş răspuns că „nu poate să pr imească alte .monete decât cele care s'au obştit cursul, ia r inoneta turcească, ta care imitiră şi paralele mărunte este opri tă îm pr imi r i l e e i " şi l e î-ecomanda apoi ca „să găsească vreun schimbător icătre oare dând m o n e -

tete cele nepr imi te Vister ie i să se ia din cele p r imi t e şi cu acelea să se răfuiască dator i i le către Visfer ie" . Cu alte cuvânt©, bieţii contr ibuabi l i erau trimişii la speculanţi i d© zarafii

M a i circulau în Pr inc ipate şi manete lavariate, aşa că deseori Vister ia înapoia acârmuitoiritlor d i n judeţe „ g a l b e n i diin a c&m- greutate era sustrasă o parte", cu poruncă să nu m a i pr imească l a p lă ţ i „galbeni uşori la- d r a m şi tăeţi".

Ca să se i a măsur i de a se scoate d in ioirculaţ.ie bani i avar ia ţ i , nu era lucru uşor, de oarece ele a r f i lov'it., în special, în supuşii turci, oare se în deletniceau cu a t a r i operaţi i .

Pent ru a .pune cappt sustragerei d i n greutatea banilor de aur, D o m nitori i au organizat un «control ponderal ial manetelor toi circulaţie.

Gr igore Ghicia a introdus în acest scop aşa zisele p ie t re ale Vister ie i . Ce erau aceste pietre? Ele meip-ezintau un nou sistem ponderal de măsură şi control a l manetelor. Ia tă c u m Domnitorul 1 justif ica l a 22 M a i 1834 această dispoziţie: „Mul ţ i d in zarafi , neguţăitoriLi şi 'alţi speculanţi de pr in oraşe, târguri şi sate, văzând că pr imi rea Vis te r ie i este mărg in i t ă — a f i numai în galbeni olandezi şt împărăteşt i şi î n sfantihî, au găs i t pr i le j a întrebuinţa pentru a l lor în parte folos felur i de cumpene nepotr iv i te ,4a d r a m făcând adică p r imi rea lor cu b lang greu la cumpănă peste măsură, ia r darea d i n parte-le cu paisir foarte uşor îşii că unii au îndrăzni t a şi t ă ia ga lbeni i î m prejur şi a-i pune î n apă taro, pr ic inuind cu aceasta însemnată pagubă şi împedecare obştii".

De aceea s'a sotărât oa pr imirea şri da rea ga lbeni lor să se facă n u m a i cu „pia t ra Vis te r i i socotită pe temei oa o sută de galbeni să t ragă una sută opt d r amur i şi treizecii g r a m u r i tocmai" . După această p ia t ră trebuia să se facă pietre de a lamă «câtă trebuinţă v a oene, înseninate cu pecetea m i c ă a Sfatului domnesc şa oare urinau să se t r imită l a toţi slujbaşii ce încasau banii pentru Visterie .

Orice Mpsă don maneta de aur la greutate se socotea după un tarif, a cărui bază o forma, aşa zisul „grăun te care e r a egal cu 20 de parale" .

Unele d in aceste pietre de Vister ie , cum au fost cele bătute în 1837 la. Viena de Miha i i Sturza, Domnul Moldove i , erau aşa de f rumos lucrate cu inscripţii pe ele încât au fost luate drept manetă, oeeace i-a dat mul t d e lucru Domnitorului ca să explice Turc ie i şi/ Rusie i că nu e vorba de manetă, ci de cunoscutele pietre d e visteriie.

S'au încercat de Domni tor i şi luarea a l tor măsur i oa isă oprească intrarea în ţară a manetelor avar ia te şi falsificate, dar fără niciun rezultat praotiic.

O popruncă domnească d in 16 Septembrie 1836 hotăr î ca leul care nu maii c ircula de mul t ca monetă. metal ică, să „islujiască de temeiu pentru ca să dea un preţ ho tă i i to r feluri telor moniete ce ar cuprinde m a i mul t d e un leu, i a r para le le numai spre i s tovirea neajungere i unei sume, ca re dâra du-să în felurite monete, mu a r puitea să îndeplinească totalul, di cu l ipsă de un leu sau de v reo câ teva parale" . Se introducea deci, în m o d oficial , leul ca unitate monetară de socoteală. Totodată se f ixa şi cursul leului l a 60 parale.

Cu toate măsuri le luate de Domnitorii î n scopul de a reglementa cir-

iculaţia (monetară, haosul monetar, dă inu ia maiii .departe, dan cauza alnstabiilir tăţei cursului banilor şi a speculai ce se făcea d e zarafi) cu schimbul lor.

I ,a 3 Mar t ie 1848, Domni torul Bibeaeu v i n e cu un diecret î n .care f i xează un curs unf'ic pentru toate manete le ce dircul'au în ţară. N u s'au putut face insă cuvenitele publicaţ i i d in cauza evenimentelor revoluţ ionare care

,au avut loc î n M a i 1848. Guvernul provizor iu însă găs ind acest decret foarte iiimiportant (pentru

nevoi le vremei , a dispus punerea l u i imediată în aplioare. Cât priveşte celelal te măsur i luate .de Domni tor i după 1848 în p r iv in ţ a

manetelor străine, aceste dispoziţ i i nu deveniau executoriii de cât după a p r o barea reprezentantului Turc ie i din Pr incipate , a oţelului monezi lor d in Constantinopole şi apoi a Vienei , pr in falimoaaa sa Agen ţ i e de la noi , ţării care .aveau tot interesul ca moneta l o r să circule l a cursur i superioare v a l o -

. re i înteineeci .pe care o aveau realmente . îndrumarea spre o via ţă pol i t ică nouă a tâ t de mul t dori tă de revolu

ţ ionar i i dela 1848, capătă un început d e rea l izare pr in tratatul d i n 1856 şi Convenţ ia din 1858, dela Par i s , care au dus apo i î n 1859 l a unirea Prlincipa-telor R o m â n e şi la alegerea unui Singur Domni tor în persoana l u i duza .

P r in t r e mare le reforme ce Domnitorul Cuza do r i a să înfăptuiască era şi s tabil i rea unui nou sistem monetar precum şil găs i rea mi j loacelor băneşti necesare pentru a rea l iza această re formă. Se .făcură lucrăr i le p remergătoare şi se negociase chiar un împrumut lîn acest scop în străinătate. N o u a monetă, bătută după sistemul francez, avea să se numiască „români" şi era -de aur, a rg in t şi bronz, a v â n d ca unitate monetară „ românu l " de a rg in t « a r e trebuia să cântărească 5 g r a m e .

împrumutu l n'a fost aprobat d e reprezentanţ i i naţiei, aşa câ în t reaga re formă a căzut. împre jură r i l e a u fost m a i puternice decât puterea de real izare a inimosului. Domnitor .

Totuşi reorganizarea noastră monetară nu m a i putea aştepta p~ea mul t t imp . Pu ţ in după urcarea pe tron a lui Oarol I . s'a înfăptui t ş i r e forma monetară . Prim „ L e g e a pent~uînfiinţarea noulu i sitsem. mone ta r ş i fabricarea monete lor naţionale", p romulga tă l a 14 A p r i l i e 1867 se punea capăt, pen t ru totdeauna, haosului monetar , care a făcut să se irosească, veacur i în t reg i bogăţ ia noastră naţ ională .

N o u a l ege monetară a adapta t sistemul zecimal — aşa c u m exista în P ran ţ a , I tal ia, Be lg i a şi Elveţ ia , ca re făceau par te d in unitatea monetară lat ină, — bazată p e binetalism.

Această re formă monetară vesteşte începutul unei noul epoci d e propăşire în toate domeni i le economiei noastre naţional©.

D i n punct de vedere poli t ic — cu toate dif icultăţ i le făcute de Turc i pentru hatarea unei manete na ţ ionale ş i manifestate cu ocaz ia înrostiitiunei Domnitoruluti Garai —., noua lege însemna afiinfarea unei vieţi) l ibere şi a unei suverani tăţ i naţioniale, care era să fie complect desăvârşi tă abia 10 ani m a i itâraisu, pr in sabie şi sânge, pe câmpi i le de la P levna .

Astăz i mone ta noastră se găseşte dăm nou l a o g rea răspântie. Să ne păs t răm judecata rece şi inspiirându-ne d i n tavăţăminitele trecutului şj din înţelepciunea şi patr iot ismul deziinterasant al mar i lo r noştri înaintaşi, să cău tăm să f im demni u rmaş i aii lor.

1. CONDURACHI

N O T I Ţ E N U M I S M A T I C E

M O N E T E L E G R E C E Ş T I

Monetele vechi greceşti sunt cele mai artistice dintre cele care s'au bătut pe tot pământul. Vechimea lor datează cu multe sute de ani înainte de Cristos, şi din această cauză, unii numismaţi cred că monetele greceşti ar fi cele mai vechi. Pământul pe care se găseau aceste monete era foarte întins. Continentele: Europa la început, apoi Asia şi Africa s'au folosit de ele; aşa în cât se zice că au circulat printre 1400 popoare şi cetăţi şi în timpul a 600 regi sau di nastii.

Numismaţii au hotărât ca toate monetele greceşti să se grupeze în seria greacă, de pe orişice continent — afară de cele romane — dar nici acelea toate, căci monetele primitive, chiar ale Romei şi cele coloniale, fac parte tot din seria greacă. Unii atribue invenţia monetelor unor popoare din Asia minoră; Lidienilor; iar alţii cred că locuitorii din insula Egina ar f bătut cei dintâi bani. Monetele lidiene sunt din electron; o amestecătură de aur cu argint, au forma aproape rotundă, pe o faţă au figuri de animale, iar pe cealaltă nişte pătrate scobite.

Monetele egineţilor sunt din argint, în formă puţin lungureaţă, pe avers au o broască ţestoasă iar pe revers, un pătrat şi nişte dung1 pricinuite de ciocan.

Până în secolul V în. Cr. s'au găsit pe monetele greceşti: animale, linii drepte, figuri primitive; în urmă s'au înobilat, ajungând către jumătatea veacolului IV în. Cr. la perfecţiune artistică, atingând apogeul artei monetare. In acea epocă s'au bătut cele mai frumoase monete, cum sunt splendidele decadrahme Siracuzane, adevărate bijuterii de artă.

Colecţionarul monetele greceşti întâmpină multe greutăţi căci trebue să cunoască: istoria complicată a numeroaselor cetăţi, mitologia, apoi limbile: greacă, etruscă, feniciană, celtinerică, ebraică, etc. Monetele antice, caşi cele moderne, se bazau pe greutate. Se adapta întotdeauna la măsură cunoscută şi practicată în regiune.

Sistemul monetar, cel mai cunoscut al anticilor greci, este sistemul atenian:

Argintul Greutate Drahma = 6 oboli — grame 4,379 Didrahma = 2 drahme = grame 8,748 Tetradrahma = 4 drahme = grame 17,496 Obolul — — — — = grame 0,730 Tremiobolul = 1H oboli = grame 1,095 Diobolul = 2 oboli = grame 1,460 Tetraobolul = 4 oboli = grame 2,919 Hemiobolul = U obol = grame 0.365 Tetartoemoriul = y4 obol = grame 0,187

Se băteau însă şi alţi multipli de drahme ca: Octodrahme şi Decadrahme.

O sută de drahme făceau Mina. Şasezeci de mine, adică 6000 drahme, făceau Talantul. Valoarea drahmei varia, după diferite state şi cetăţi, şi tot aşa varia şi mina 'şi talantul.

Talantul din Siria se socotea cu 15 mine atice, cel ptolemeic cu 20, cel din Antiochia şi cel din Eubea 60, cel din Babilon 70, cel din Tir 80 şi cel din Egina şi din Rodos, cu 100.

Staterul de aur = 20 drahme = grame 8.748 Distateri de aur = 40 drahme = 2 stateri Tetrastateri de aur = 80 drahme = 4 stateri Pentastateri de aur = 100 drahme = 5 stateri

Subdiviziunile de aur ale staterului se băteau la: 1 / 2 , 1 / 3 , V 8 din stater.

Bronzul. Monetele de broz erau bazate pe Litra, dar greutăţile lor sunt

mai puţin cunoscute ca acelor de aur şi de argint. Tipurile monetare greceşti sunt figurile bătute pe monete.

La origine tipurile monetare au fost simple şi reprezentau, animale sau obiecte. De pildă: pe monetele lidiene se găsea vulpea, simbolul marelui Zeu Bassareus, pe cele din Halicarnas se vedea cerbul, pe ale Eginei era broasca ţestoasă, pe ale Corintalui era Pegasul în aripat; dar banii din Naxos, în loc de animale, purtau pe ei un chathar (cupă) cu două toarte, cei din Colofon au adoptat lira, simbolul lui Apolon.

Figura omenească a apărut mai târziu. Primele monete aveau figuri numai pe o parte, iar pe cealaltă faţă se vedeau nişte scobituri pătrate, provenite dela ciocan. Puţin câte puţin, scobiturile pătrate apar mai ornate, cu diferite embleme şi capete de divinităţi.

In general, aproape toate tipurile monetelor greceşti sunt religioase.

Caracterul religios al tipurilor monetare se explică uşor, căci templele Zeilor erau în acelaş timp şi tezaurele naţionale. Nimic mai natural, ca moneta să poarte emblema sau figura divinităţii protectoare a cetăţii. Trepiedul la Croton, lira la Colofon, sunt simbolurile lui Apolon, apoi grifonul la Teos, delfinii la Carpatos şi la Delfi.

Scutul pe monetele din Beoţia amintesc pe Hercules. Când o cetate adopta un tip monetar, îl păstra cât mai mult

posibil, având motive comerciale, pe lângă cele religioase. Iată câteva cetăţi cari şi-au conservat tipurile monetare în mai

multe secole. Egina, broasca ţestoasă; din secolul VII—IV în. Cr. Atena, capul Atenei şi bufniţa din sec. VI—I în. Cr. Corintul, Pegasul înaripat; din sec. VII—III. Focida, capul de bou; din sec. VI—III . Beoţia, scutul; din sec. VI—IV. Efes, albina; din sec. VI—III.

Metapontul, spicul; din sec. VI—III. Crotonul, trepiedul; din sec. VI—IV. Siracuza, carul şi capul ninfei Aretuza din sec. VI până la se

colul III. Cyrena, planta silpfium din sec. VI. până la sec. III. Dela Alexandru cel Mare efigiile divinităţilor au fost înlocuite

cu chipurile principiilor domnitori. Se susţine că primul portret omenesc care s'a bătut pe monete,

ar fi fost al lui Alexandru cel Mare. După Alexandru au început • serii de portrete, ca: ale Selencizilor, Itolemeilor, ai regilor Bac-

trianei şi ai Macedoniei. Dar regii erau preocupaţi de a diviniza portretele lor. Astfel cornul taurului a fost adaptat de Seleucus I, ca o forţă divină. Antiochii II şi III s'au împodobit cu aripele lui Hermes; Antioch IV apărea ca unul dintre Dioscuri; Demetrius Poliorcet poartă cornul lui Dionysos; etc.

Câteodată se pune pe o monetă portretul unui rege sau prinţ mort ca veneraţie. De pildă, Lysimac, regele Traciei imprimă pe bani săi capul lui Alexandru cel Mare. Agatoclu, regele Bactrianei, acelaş respect a dat marelui cuceritor. Portretul lui Seleucus se găseşte pp piesele lui Philetar şi după moartea acestui prinţ este venerat la fel de Attal I regele Pergamului.

Multe monete greceşti nu se deosebesc decât numai după tipuri, căci sunt mute, nu cuprind legende.

Dar sunt unele pe care se găsesc câteodată numele cetăţii şi altădată numele divinităţii, dar mai târziu legendele devin mai lungi.

Unele monete greceşti poartă datele arătate prin literele alfabetului grecesc. Limba grecească este întrebuinţată în toate regiunile lumei vechi. Totuş, multe monete greceşti prin stil, emise prin Africa, Sicilia, Ciprul, Fenicia, Siria şi Asia-Minoră, poartă legende: punice, feniciene, armene, etc.

Este greu să se precizeze clasificarea monetelor greceşti după cronologie, totuş, pare că cele mai reale ar fi următoarele diviziuni:

I. Perioada arhaică (480 ani în. Cr.). Această perioadă predomină tipurile animalelor şi obiectelor bătute primitiv şi cu puţine detalii. Caracteristica monetelor din această perioadă este că tipul apare numai pe o faţă, pecând pe a doua faţă se vede numai pătratul săpat de ciocan din timpul bătutului.

Este, desigur, foarte interesant să se cunoască monetele din perioadă arhaică, pentru ca să se urmărească desvoltarea artei greceşti.

II. Perioada transitorie fdela 480—415 în. Cr.), adică dela războiul Perşilor până la asediul Siracuzei.

In acest timp arta monetară progresează. Pătratul scobit de pe revers devine cadrul unui tip. Se găsesc mai multe detalii, tipurile sunt mai vii, figura şi corpul omenesc arată o ştiinţă anatomică a mişcărilor.

III. Perioada clasică sau apogeul artei (dela 415—346 în. Cr.} . In această perioadă arta monetară a ajuns la punctul culmi

nant din toate timpurile antice şi moderne. Eleganţa compoziţiei, fina execuţie, bogăţia detaliilor, preciziunea proporţiilor, au produs monete ca nişte adevărate bijuterii.

Artişti care au contribuit la desăvârşirea artei din aceasta vreme au fost: Kimon, Evainetos şi Teodotos.

IV. Perioada menţinerii artei (dela ridicarea la tron a lui Alexandru cel Mare, până la moartea lui Lysimac în 326—280 în. Gr.) . In această scurtă perioadă s'a menţinut la acelaş nivel ca şi în perioada precedentă, dar a încetat de a se mai bătea figurile divinităţilor şi au început frumoasele portrete de regi.

V. Perioada decadenţei artei (dela moartea lui Lysimac până la cucerirea romană, (280—146 în. Cr.). Monetele din aceasta periodă se cunosc uşor prin portretele regilor care sunt reprezentaţi, dar arta monetară a intrat în declin, mai întâi în Europa, apoi în Asia.

VI. Perioada ultimei decadenţe (dela cucerirea romană şi până la începutul imperului roman, (146—27 în. Cr.). Acum stilul cade în neglijenţă.

VII. Perioada imperială (dela 27 în. Cr. până la 268 după Cr.) . In acest timp arta a decăzut căci în timpul dominaţiei romane, monetăriile locale din diferite regiuni, erau autorizate să bată monete de aramă şi de bronz.

C. POPESCU-BĂLTENI

SONET

Singurătatea îmi zâmbeşte largă, învăluind petalele-i albastre cu prapori verzi din cerurile vaste, — şi frică mi-e ca gândul să n'o spargă!.. .

E un nedefinit joc de balaste ce leagănă făşii pe-aceiaş targa, pierzând chemarea lor profundă, caldă, în matul vioriu de alabastre.

Cu ochii 'nchişi, plutesc cu visu-mi luntric pe-a timpului efluvii, fără ore, prin valuri izvorîte din ţigară.

Fără să mă sforţez de loc, lăuntric mă simt atât de 'ntreg, încât mă doare c'aud cum ciocănesc să ies afară.

Ionel CH. SEVEREANU

T E A T R U

R I C H A R D A L I l I - l ea , t ragedie în 5 acte (18 tablour i ) de SHAKES-PEARE. S'a spus mereu î n u l t ima v reme că piesele cu subiecte istorice n u mai sunt căutate de public. E un adevăr ide ca r i autorii! modernii sunt convinşi . A fost un t imp tasă când asemenea spectacole plăceau. Clasicismul a excelat în dramele istorice. Ca un spectacol dramatite, cu subiect istoric, să m a i poată a t răgea publicul amator de artă, în ziua de astăzi, trebuie să strălucească p r in ca l i tă ţ i teatrale sau să-i dea viieaţa un art ist mare , creator de rolur i . Richard al lll-lea t ragedia mare lu i Wtiilly, jucat dăunăzi pe scena naţionalului olujan, îndeplineşte ambele condiţii . Luptele pentru t ronu l Angl i e i , în anu l 1483, între cele două dinastii , de York şi Lancasters, din t impul războiului celor Două Roses, sunt redate de celebrul d ramatu rg englez, în toată gol ic iurea lor . Crimele, tot felul de iint~igi şi corupţ ia sunt conturate pictural. R ichard a l I l I - l ea , un tip schilod şi degenerat , nu cunoaşte niimic sfânt pentru a a junge la t ronul Ang l i e i . Ro lu l acesta este cel ma i greu din d rama tu rg ia universală. Ca un actor să poată juca pe R i chard a l I l I - l ea , trebuie să fie un mare artist, ou bogate însuşiri scenice.

Acest rol , ex t rem de greu, l a Cluj a fost încredinţat domnului N e a m ţ u Otonel, un artist vechii, cu un trecut f rumos £n arta scenică şi cu o aleasă şcoală clasică actoricească. Pa r t ea leului îi rev ine cu prisosinţă. A fost un mare succes scehic şi credem că acest spectacol e mândr ia Naţ ionalu lu i clujean d in ul t imii anii . Domnul N e a m ţ u Otonel închee o car ieră teat ra lă de care poate f i mândru .

Restul ansamblului! şi-a făcut datoria.

G I N E R I L E D O M N U L U I C H O T A R D , comedie în 3 acte de Roger FERD1NAND. O fami l ie hannfică de negustori agoniseşte o averea suficientă ca să-şd poată măr i t a fata — unica odraslă — după uni bărbat ou o situa-

ţ ie onorabilă. Gineri le — un scr i i tor — care niu face n imic decât etă pe gâ ndu r i „să se inspire". Soţii Chotard î l cear tă mereu pent ru lenevia lud încâ t bietul om se hotărăşte eă - i părăsască c â n d tocmai pr imeşte o t e legramă că j s'a p remia t opera. Vestea e af la tă de to ţ i cei diin jurul tar ş i g l o r i a lui Iu l ien — scri i torul — l e r âde în prag. Soţiil M opresc de a m a i pleca, deşii o promisese pe R e g i n a — fica lor — unuâi c a p t a u .

Rolu l lui Chotard l 'a interpretat domnu l Simioaiescu câ t se poate de bine; al doamnei Chotard, domnişoara Marce l a Borşa, icare a fost la înăiţii-m e a soţului; scr i i torul Iul ien a fost jucat admi rab i l dle domraul I . T â l v a n ; poetul vagabond , Parpa i l lon , a fost executat plastic .de domnul Sandu Rădur lescu. Domnul V . Văleanu, în ro lu l căpi tanului şi domnişoara T o t o Rusu, aui complectat , jucând frumos, restul.

B A L E T

R E C I T A T U L DE D A N S C H I Ţ I S T A N C I U . P r i m a balerina a Qper i i d in Cluj e cunoscută publicului d i n manifes tăr i le artiitetaiee date î n uMamii ani , teu dansur i moderne. De data aceasta a avu t un p rogoam boga t şi v a riat . A excelat în dansuri de oanacter, icumi a fost Idttatvil. A u p lăcut m u l t Fata bătrână şi Cocota. Joc sglobiu şi .graţios. Din 'ansamblul condus cu pricepere, a m remarca t pe domnişoara Romamowsckii cu forme p l ine şi r i t m uşor, şi pe m i c a şi drăgălaşea Alb ina Creţu.

C Ă E Ţ I

B I B L I C E , versur i de C. MIU-LERCA. Po rn ind dela pr inc ip ie i că orice tânăr, în domeniu l publicistic, e un semn de întrebare, a m făcut loc întotdeauna t iner i lor în pagin i le publicaţ iei noastre, când a m avu t ocazia. Versur i le domnulu i C. M i u - L e r c a sunt o speranţă pentru m a i târz iu şi autorul păşeşte cinstit şi corect î n publicistică. I i .dorim o adânci re temeinică asupra tuturor celor ee-J înconjoară, de unde poate să culeagă tot ce-i t rebuie penifcru mani fes tă r i vi i toare .

L A C R I M I D E A R G I N T , versur i de Pompilki D. PRECA. Cele de m a i sus, referi toare la domnul L e r e a se potr ivesc şi domnulu i Preca, cu deose-biirea că m e r g e pe un a l t .drum — cel t radi ţ ional şi clasic — decât autorul Biblicelor, oare îmbracă haina modernişt i lor .

P O E M E d e Otokar BREZINA, traduse d e A l . Iacobesicu. Mare le poet ceh şi-a găslit .un tă lmăci tor talentat i n poetul Iacobeseu. Este un gest de adâncă înţelegere şi-i suntem recunoscători t raducătorului pentru (darul ce o i -1 face.

F A M I L Y H O T E L , r o m a n de Eugien HELTAI, t radus de Petre Tarţiu. Tânăru l prozator ardelean, domnul Pe t re Tarţila, ne dă într 'o conştiincioasă traducere, romanul atât de cunoscut ia! scri i torului ungur Hel ta i . Li te ra tura noastră se îmbogăţeşte cu o carte bună, datorită domnulu i T a r -ţia, oare păşeşte în l i teratură aşa de bine p r e g ă t i t

D E - A L E C I R E B I R I L O R , scrisori is tro-române, de Leca MORARIU. Harn icu l cercetător bucovinean, demnul L e c a Mora r iu , îşi îmbodobeşte act ivi ta tea de cercetător neobosit ial cunoaşteri i l imbi i şi l i tera tur i i noastre, î n fiecare an, cu lucrăr i bine studiate şi mereu de actualitate. D i n lucrarea de mai sus, subt formă de scrisori, ne pu tem face o idee destul de c lară despre l imba,obiceiuri le şi aşezămintelor români lor istrienii.

L E S S C I E N C E S M A T H E M A T I Q U B S , tatoleau du X X - e sfecle, p a r Pierre SERGESCU. P re sa streină şi ce'a românească s'a ocupat pe la rg d e rodnlica act ivi ta te ştiinţifică ce o desfăşoară în ţară şi peste hotare, mail a l e s î n Franţa., distinsul învăţat , domnul Pe t re Sergescu, profesor de matemat ic i

La Semi-milenarul Universităţii din Poitiers Dela stânga spre dreapta: Prof. G. Bouligand, Prof. P. Sergescu, Ing. N, Bratu

Ia Universi tatea d in Cluj . Autoru l Gândirii matematice, carte de adâncă, cugetare fi lozofică, în prelegeri le şi confer inţele ce le ţime în centrele s treine ştiinţifice, sunt atâit de apreciate de publicul in i ţ ia t în ta inele acestor d is cipline, încât marii savanţ i cont imporani aduc meri toase elogii compa t r io tului nostru. De data aceasta, împreună cu alţ i doi colegi, personal i tă ţ i c e lebre în l umea ştiinţelor, expun în Tableau du XX-e siècle, şt i inţele poz i t ive şi naturale, în toată plenti tudinea lor.

N u a v e m obiceiul să ne l e g ă m de lucrării car i nu sunt din domeniul preocupări lor noastre, decât în măsuna în care n i le a s imi l ăm. De aceea re producem m a i jos părerea unui distins om de şfcitaţă, domnul G. Că lugă-reanu, asupra operii savantului Pe t re Sergescu:

„Les sciences mathématiques, este un interesant v o l u m de is tor ie a n ia temat lc i lo- cont imporane franceze, apărut în toamna aceasta. V o l u m u l aparţ ine unei lucrăr i de ansamblu, inti tulat „Tab leau du XX^e siècle", c a r e constitue o expunere a evoluţiei în t rege i culturi franceze din secolul nostru .

Onoarea d e a f i redactat vo lumul relat iv l a ştiinţele matemat ice a ' revenit domnulu i profesor Pe t re Sergescu dela Universi tatea d in Cluj, care prim numeroasele nelaţii' ştiinţifice internaţ ionale şi p r in faptul de a fi par t ic ipat la toate congresele matemat ice impor tante d in u l t imi i ani, se găseşte în posesia atâtor detal i i re la t ive l a act ivi ta tea diferiţiilor savanţ i d in secolul no stru. De asemeni , faptul d e a f i , de o bună bucată de vreme, directorul r e vistei internaţ ionale „Mathemat ica" , editată la Cluj , a permis şi m a i m u l t autorului! să p ipăe pulsul ac t iv i tă ţ i i matemat ice din zi lele noastre. Gartea ee adresează mare lu i public dor i tor de a se in i ţ ia in tainele ş t i inţei con t imporane, p r iv ind monumentul în ansamblul lui, f ă ră pretenţ ia de a aprofunda totul în detaliu. Această ini ţ iere e .poate m a i g reu d e obţinut î n matemat ic i decât oriunde. Pent ru a a junge l a scop autorul întrebuinţează un l imbaj in tui t iv care permi te lectorului dotat cu suficient eipirit filosofic să-şi facă repede o ideie despre mul te noţ iuni ou totul abstracte, de o i m portanţă covârş i toare în matemaiticile m o d e m e . P e de 'altă parte, car tea oferă o în jghebare istorică, ura tablou a i punctelor de vedere impor tan te care a n i m ă cercetarea matemat ică cont imporană în Franţa . I n ce pr iveşte înt inderea difer i te lor capi tole şi ' importanţa atr ibuită fiecărui punct de v e dere, este greu, să se poată a f i r m a depe a c u m ca r i v o r f i acele pe oare t impul le v a aduce în p r imul p lan al cunoaşterei matematice, dacă ne putem expr ima astfel, şi oare sunt cele ce poate v o r fi lăsate în umbră . Este o dificultate inerentă oricărui studiu a l une i ştiinţe contimporane. Insă un \ avantaj indiscutabil a l acestor „instantanee" este de a oferi iBtoriei o m ă r tur ie v i e .care nu se m a i .poate reconsti tui ul terior.

Cartea domnulu i profesor Sergescu oferă un ghid, plăcut la cetire, oare v a fi util 'atât amato r i lo r de aspecte d in domeniul idei lor abstracte cât şti matemartiicienilor de profesie, oare în bună par te negl i jează is toria matemat ic i lor şi n u au decât (rareori pregăt i rea istorică, şi numeroasele relaţ i i ştiinţifice, ce au pe rmis autorului, această frumoasă sinteză a matemat ic i lo r franceze d in sec. X X - l e a " .

R E V I S T E

C A D R A N , revistă l i terară subt conducerea talentatului scriitor, d o m nul Sandu Teleajean ş i cu dist insa colaborarea a v igurosului prozator, d o m -nul George Miihail Zamfi rescu şi a cunoscutului .poet, George Laanea, aduce s lovă cinsti tă şi sănătoasă din laşul a tâ t d e bogat î n manifes tăr i artistic©. Scrisă cu pătrunsă conştiinţiozitate, această publicaţ ie nu desminte cuibul de m a r i scrii tori d i n capi tala M o l d o v e i

L U C E A F Ă R U L L I T E R A R Ş I C R I T I C , revistă l i terară, de subt conducerea pricepută a domnului Nicolae Graur, fataată în anul al V l l - l e a , datorită voinţei şi răbdăr i i conducătorului, este o publicaţ ie unde tin3iriii începătorii găsesc adăpost în l a rgă măsură. Acesta e un mare m e r i t a l scrii torului Nico lae Graur care nu pregetă o cl ipă pentru a-şi menţ ine revis ta î n aceste timpurii gre le .

Ş T I R I

N u m ă r u l v i i to r a l revis tei noastre v a apare l a 25 Mar t i e c , închinat ar tei polone.