Studiul fundamental despre romantismul românesc l-a dat Paul Cornea cu Originile

romantismului românesc, subintitulat Spiritul public, mişcarea ideilor şi literatura între

1780-1840, carte publicată în 1972 în celebra colecţie ,Momente şi Sinteze" a Editurii

Minerva şi, din păcate, nereeditată până astăzi, deşi rezistă cu brio la toate pretenţiile

relecturii.

De ce consider esenţial studiul lui Paul Cornea? Motivele sunt de găsit în introducerea

cărţii, acolo unde cercetătorul pune pe tapet chestiunile preliminarii şi unde se văd cel mai

bine diferenţele de perspectivă, precum şi profunzimea abordării. Într-un cuvânt, apetenţa

lui Paul Cornea pentru sociologia literaturii îi permite o viziune complexă şi completă a ceea

ce a fost romantismul în spaţiul românesc, adică o ,expresie mediatizată prin Ťstarea de

spiriteť a unor metamorfoze survenite în structura existenţei sociale, şpentru careţ e

necesar ca explorarea originilor să implice, sub o formă sau alta, cele trei niveluri:

literatura, mentalitatea, realitatea istorică". Fiind conştient de dificultăţile de definire

completă şi universal valabilă a termenului, Paul Cornea îşi propune, aşadar, din capul

locului, să studieze originile romantismului românesc sub dublul aspect de ,mentalitate"

şi ,curent", adică mişcându-se, în egală măsură, şi în istoria ideilor şi în cea

literară: ,ŤFondul comunť al romantismului capătă un sens numai după o operaţie de

decantare a datelor istorice obiective." (s.m. - M.C.) Prin urmare, câmpul istoric larg şi real

este locul unde se dă ,bătălia" romantismului determinată de evenimentele politico-istorice

importante ale epocii, de tranziţia de la feudalism la capitalism, cu atât mai mult cu cât la

noi, în prima jumătate a secolului XIX, literatura nu avea încă un statut autonom: ,Ca atare,

orientarea ei era determinată numai într-o mică măsură de dinamismul contradicţiilor şi

propulsiunilor lăuntrice, de acea legitate internă a auto-dezvoltării care transformă, până la

un punct, orice sistem constituit într-un univers regizat de propria-i inerţie." Paul Cornea nu

lasă nici o şansă celor care explică romantismul românesc prin continuarea influenţei

franceze începute de la mijlocul secolului XVIII şi, precum Eugen Negrici mai târziu în Figura

spiritului creator (1979), denunţă excesul sursologic şi genealogia comparatistă devenite

un fel de panaceu în istoria literară românească. Iar teoria dezvoltării independente nu este

nici ea decât excesul de sens contrar. Spune Paul Cornea: ,Dacă apelul la exterior e

determinat de dispoziţiile interioare, înseamnă, în mod paradoxal, că influenţatul îşi

prestabileşte Ťinfluenţať, mai întâi selectând din infinitatea incitaţiilor posibile pe cele care

convin optim nevoilor, mijloacelor şi aspiraţiilor lui obscure, apoi, într-o a doua etapă,

prefăcând-o pe aceasta, prin metamorfoze şi decantări succesive, în propria sa natură. ş.ţ

Originea romantismului nu e în influenţe, ci în contextul social-istoric şi de mentalitate care

le face posibile."

Prin prisma istoricului, Paul Cornea stabileşte mai întâi cele trei faze ale romantismului

european: romantismul apusean dinainte de 1830 (antiluminist, monarhic, religios, egoist,

medievalist, deziluzionat, contemplativ), romantismul apusean de după 1830 (umanitarist,

socializant, energetic, activ, titanian) şi romantismul răsăritean (pro-luminist, naţional,

idealist, folclorizant, carbonar, militant). Trei tipuri, respectiv trei fonduri distincte

inconfundabile, dar şi un ,substrat comun". Afirmarea existenţei mai multor nuclee de

emergenţă a romantismului şi, dincolo de diferenţieri, a unei unităţi de fond este şi teoria

susţinută de Virgil Nemoianu într-un alt studiu fundamental, Îmblânzirea romantismului

(1984) - numeroase convergenţe cu opul lui Paul Cornea! - care, deşi nu oferă o explicaţie

predominant sociologică a literaturii romantice europene, se bazează totuşi pe o

multiplicitate cauzală. Fără a diminua rolul influenţei Occidentului asupra gândirii şi

sensibilităţii culturale româneşti, împrumutul fiind un fenomen permanent şi constant în

istoria literară, Paul Cornea mută însă, cum spuneam, accentul pe cauzele reale ale

disponibilităţii în faţa influenţei şi asimilării, a ,marii conversiuni a gusturilor, sensibilităţii şi

ideilor", pe dinamismul transformărilor economice, sociale şi morale. Dacă, pe de o parte,

proliferarea influenţelor străine indică o fază rutinată în cultura de origine a împrumutului,

pe de altă parte acest interes este şi semnul unei vitalităţi a noului în cultura care preia

împrumutul. Paul Cornea e categoric: ,La originea romantismului stau factori interni, ţinând

de mutaţiile produse de societatea românească în primele decenii ale secolului al XIX-lea şi

îndeosebi după 1821; dar nu e mai puţin adevărat că Ťinfluenţeleť - importate fiindcă se

găseau în concordanţă cu evoluţia organică a vieţii intelectuale româneşti - constituie

termeni de referinţă, emulaţie şi propulsiune care ajută mişcării difuze a spiritelor să

capete formă şi să sublimeze în literatură." Astfel, cele trei faze ale romantismului

european îşi găsesc în spaţiul românesc trei perioade corespondente cărora Paul Cornea le

acordă câte un substanţial capitol: Preliminarii. 1780-1821, Tranziţia. 1821-1830 şi

Emergenţa romantismului. 1830-1840, capitole în care rolurile principale sunt jucate de

criza societăţii fanariote, de mişcarea revoluţionară de la 1821 şi de bazele regimului

regulamentar. Restul, adică studiul propriu-zis, este un adevărat roman al romantismului

românesc, o incursiune fascinantă prin cantitatea uriaşă de date şi informaţii - documente,

evenimente politice, personalităţi istorice şi culturale -, dar mai ales prin mobilitatea şi

inteligenţa excursurilor ilustrativ-interpretative ale unui adevărat narator omniscient.

Frumoasa monografie Anton Pann din 1964 (vâlcean fiind, n-o pot lăsa deoparte), Originile

romantismului românesc (1972) şi Introducerea în teoria lecturii (1988) l-au transformat pe

profesorul Paul Cornea într-un clasic în viaţă, vorba clişeului. Faptul că studenţii Literelor

bucureştene nu-i mai pot audia decât cursurile de master de Teoria interpretării nu e doar o

iminentă nedreptate, dar şi un motiv de mândrie în plus.