participarea mirenilor la exercitarea puterii bisericeşti

7/24/2019 Participarea mirenilor la exercitarea puterii bisericeşti

http://slidepdf.com/reader/full/participarea-mirenilor-la-exercitarea-puterii-bisericesti 1/62

Cuprins

2



Argument

În limbajul curent când spunem Biserică, înţelegem mai curând conducerea bisericească sau

reprezentanţii Bisericii (clerul bisericesc, ierarhii, preoţii şi diaconii). În mintea celor mai mulţi

dintre conaţionalii noştri, Biserică este asimilată cu o instituţie anume, desigur oarte importantă,

alături de alte instituţii. ! a altă conuzie care uncţionează este aceea care disociază capitolul

"credinţei#, al "$ieţii religioase# de celelalte capitole ale $ieţii ca atare% cel "politic, social, cultural,

pri$at#. &ceastă conuzie a ost programatic culti$ată, după cum, la el, a ost cu grijă culti$at şi

"neamestecul# credinţei şi $ieţii religioase ' eilare insistent pe planul $ieţii pri$ate de regimul

comunist ateu, care dorea cu tot dinadinsul să ecludă orice prezenţă şi inluenţă a Bisericii şi a

credinţei în $iaţa societăţii. !r a crede în umnezeu nu înseamnă numai a alătura celorlalte capitoledin $iaţa ta ' proesiune, amilie, preocupări sociale, politice ' un alt capitol, cel al rugăciunii, al

participării la $iaţa Bisericii şi al respectării unor norme, rânduieli speciice, ci înseamnă că

eistenţa ta în toate maniestările ei trebuie să se desăşoare sub semnul credinţei în umnezeu şi al

relaţiei cu *l. & i credincios înseamnă a te maniesta că atare în proesiunea ta, în amilie, în

participarea ta la $iaţa politică, socială, culturală, etc., adică a aborda întreaga realitate prin prisma

prezenţei şi lucrării lui umnezeu şi a relaţiei tale cu *l, a lua în calcul prezenţa şi lucrarea +ui,

realitatea Bisericii şi a $ieţii creştine în orice demers al tău ca persoană umană aparţinând uneicomunităţi umane, ie că acest demers este unul politic, ie că e proesional sau social.

-eeritor la calitatea de creatoare de naţiune a Bisericii !rtodoe -om ne şi totodată laȃ

necesitatea elaborării unei istorii a Bisericii, istorie concepută ca "pri$elişte a unei $ieţi organizate#,

icolae /orga0 rele$ă% "imic nu poate i mai olositor pentru ca preoţii noştri să înlăture anumite

ispite, pentru ca ei să culti$e anumite îndeletniciri potri$ite cu demnitatea şi chemarea lor, nimic nu

poate i mai priincios pentru a'i ace să înţeleagă marea misiune culturală, socială şi naţională care li

se impune, legătură strânsă ce trebuie să păstreze cu poporul, cultul de artă şi carte cu care sunt

datori, mândria la care au dreptul îndată ce $or urma bunele tradiţii, decât pri$eliştea unei $ieţi

organizate, aproape milenare în cursul căreia 1itropoliţii *piscopii, *gumenii şi aşa de adesea ori şi

smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri apoape toată în$ăţătura, au

1 2onstantin -us, Tineretul creştin şi lumea seculară: Omilia Sfântului Vasile cel Mare despre literatura păgână , în"3eologia#, anul 4//, nr. 0, 0556, p. 07.2 icolae /orga , Istoria Bisericii Rom nesti şi a vieii religioase a rom nilor ȃ ȃ , ediţia a //'a, re$ăzută şi adăugată, $ol. /,Bucureşti, 809, p. :';.

3



înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sântă, cu o artă în legătură cu gustul şi cu

ne$oile lui, au sprijinit <tatul ără să se lase a i înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile

pământului ără a'şi desace ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti

' dând istoriei noastre cărturari, caligrai, sculptori în lemn, argintari, oameni de <tat, ostaşi,

mucenici şi sinţi#. În această rază este consemnată o sinteză laconică a rostului naţionalist alBisericii strămoşeşti, a dimensiunii ei sui generis de creatoare de aţiune şi <tat.

În încheierea operei sale, icolae /orga6 a$ea să obser$e% "+egăturile organice, alcătuirea

culturală, atmosera religioasă, reacerea continuităţii cu un trecut aproape complet uitat, acestea se

cer în toate pro$inciile ortodoiei româneşti, care, cu cinci 1itropolii pe ţeri create de împrejurări

istorice acum dispărute şi de stăpânirea străină, nu poate a$ea, cu toată unitatea unui <inod care nu

şi'a alat încă drumul sigur, acea acţiune concordantă de care, aţă de concurenţa sectelor nă$ălitoare

şi de înaintarea spiritului de negaţie, ar a$ea atâta ne$oie#. 1arele poet rom n 1ihai *minescuȃ 7

numeşte Biserica noastră !rtodoă "mama spirituală a poporului român# şi pe bună dreptate o

deineşte astel, pentru că în sânul Bisericii şi'a găsit mângâierea şi alinarea suletească tot românul

obidit, oropsit şi asuprit de soartă.

-ugăciunea Bisericii i'a ost hrană şi respiraţia suletului, iar cu$ântul ziditor al 2ărţii <inte

a constituit întotdeauna normă, călăuză şi îndreptarul $ieţii lui pământeşti. &utoritatea religios'

morală şi spirituală pe care Biserica !rtodoă a eercitat'o asupra iilor acestui neam românesc este

incontestabilă. *a s'a identiicat cu iinţa lui, cu modul lui patriarhal de $iaţă, slujind năzuinţelor şi

aspiraţiilor poporului ancorate într'o $iziune mistică şi contemplati$ă, cu ochii mereu aţintiţi sprecer, de unde se coboară "toată darea cea bună şi tot darul cel desă$ârşit# (/ac. , =). "<tructura

noastră suletească este ăcută din !rtodoie tot atât cât este ăcută din sângele originii noastre daco'

romane#:. Biserica noastră !rtodoă <trămoşească a hrănit suletele acestui popor cu apa cea $ie a

dreptei credinţe şi a harului mântuitor. >entru că s'a integrat organic în $iaţa şi în istoria bimilenară,

această Biserică a ost numită pe drept cu$ânt "populară şi naţionalistă#. "Biserica poporului

ortodo, este a suletului lui, nu a unui şe suprem din aară, nicio conesiune nouă din import, ci

crescută odată cu poporul, trăind cu el şi din $iaţa lui, suerind şi bucurându'se cu el, Biserica

3 icolae /orga, op! cit ., $ol. //, 865, p. 650.4 1ihai *minescu, Timpul , 7 august 990, în "!pere?, *ditura &cademiei -omâne, Bucure ti, 898, $ol. 6, p. ;9'ș

;8.5 icolae /orga, op! cit ., $ol. /, p. 9.

4



"legii# ; şi a inimii lui, în aară de care şi împotri$a căreia el nu poate concepe şi realiza

creştinismul#.

Biserica a ost întotdeauna leagănul şi promotoarea culturii. În Biserică a $ăzut neamul

românesc lumina slo$ei şi aici au strălucit primele torţe ale culturii şi literaturii noastre. În locaşul

Bisericii au luat iinţă primele şcoli şi primele tiparniţe, iar bisericile şi mănăstirile noastre au ost primele ocare de la care a radiat lumina în$ăţăturii şi a scrisului, Biblia şi cărţile de slujbă

(2easlogul şi >saltirea) au ser$it ca manuale de căpătai, iar "preoţii şi dascălii Bisericii au ost

>estalozzi în$ăţătoreşti ai neamului românesc de la introducerea creştinismului în acia, până la

îniriparea ţării#=. icolae /orga numeşte mănăstirile noastre ortodoe "uni$ersităţile neamului#

pentru că aici s'au ormat pionerii literaturii noastre. 1arile personalităţi religioase, cum ar i, de

pildă, mitropoliţii osotei, 4arlaam, &ntim /$ireanu, <imeon @tean şi diaconul 2oresi, au scris şi

tipărit în tinda bisericii şi în liniştea mănăstirilor primele cărţi de în$ăţătură în limba poporului,

pentru apărarea credinţei şi spiritualităţii neamului9. -omânii unesc, în spiritualitatea lor, luciditatea

latină sau încrederea în înţelegerea raţională a realului, proprie !ccidentului, cu sentimentul tainei

nepătrunse a eistenţei, propriu popoarelor din -ăsăritul *uropei. -omânii, ca latini, aduc în taina

lucrurilor şi a persoanelor totodată o lumină, mai accentuată decât popoarele sla$e, dar o lumină care

nu mărgineşte, ci deineşte şi care este proprie popoarelor occidentale. În pri$inţa aceasta românii

sunt mai aproape de spiritualitatea creştină primară, rămasă prezentă şi în spiritualitatea poporului

grec, deşi cu o mai redusă trăire sentimentală a acestei lumini, decât în spiritualitatea românească8.

Biserica lui Aristos se îngrijeşte de sănătatea suletului şi a trupului credincioşilor săi prin sinteleslujbe sa$ârşite încă din primele secole creştine şi care ormează cultul di$in public. +a acesta

participă toţi creştinii ortodocşi, buni şi păcătoşi.

&supra lumii acţionează însă şi societatea umană, căci trebuie să acem această distincţie

între lume ca loc teologic, loc, spaţiu în care iecare lucru, iecare realitate izică are locul ei bine

stabilit, locul ei în care şi din care îşi realizează menirea, locul pe care se ală centrată, şi societate ca

summum de indi$izi, comunitate umană, care îşi maniestă acţiunea asupra lumii transormând'o, cu

pretenţia de a o eicientiza şi, nu de puţine ori, deplasând'o din locul pe care se ală centrată prin

acţiunile pe care le eercită asupra elementelor ei. acă întru începuturi Biserica se putea identiica

într'o mare măsură cu societatea prin aceea că membrii Bisericii erau în acelaşi timp şi, într'o oarte

6 >ro. dr. 3eodor 1. >opescu, Biserica mărturisitoare, ediţie îngrijită de >r. /lie eorgescu, *ditura 2redinţa oastră,Bucureşti, 88:, p. 06.7 4.&. Crechia, "colile săteşti în România, Bucureşti, 89, p. 06.8 icolae /orga, op! cit ., $ol. /, p. 09.9 umitru <tăniloae, # teva trăsături caracteristice ale Ortodo$ieiȃ , n "1itropolia !lteniei#, nr. :';, 8=5, p. =60. ȋ

5



mare măsură, elemente ale societăţii, în $remea noastră Biserica nu mai poate i identiicată cu

societatea iindcă prin procesul de secularizare, centrul de greutate în $iata cetăţii s'a deplasat din

zona autorităţii Bisericii în zona autorităţii societăţii umane luată ca realitate autonomă.

6



Introducere

În orice societate umană pentru a $ieţui se stabileşte o anumită ordine sau bună rânduială prin crearea unei stări de echilibru în raporturile determinate între cei care o alcătuiesc, adică între

membrii ei. În Biserică aceste raporturi îşi găsesc epresia cea mai concretă şi mai curentă în

raporturile ierarhice dintre treptele clerului şi dintre aceştea şi credincioşi5.

Cna din airmaţiile majore ale ecleziologiei ortodoe este aceea despre legătură organiză

dintre liturghie (epresia cultică şi publică a 3ainei *uharistiei) şi parohie, adică comunitatea $ăzută

a creştinilor dintr'un loc şi timp. +iturghia este o structură de comuniune de o asemenea natură şi

putere, încât integritatea parohiei stă şi cade cu integrarea liturgică a credincioşilor. 2omunitatea

parohială nu mai e asociată azi cu un anumit cadru sociologic şî cultural tradiţional, nici apartenenţa

la Biserică nu mai este considerată un act de conormism social. 2omunitatea bisericească re$ine la

ceea ce este prin însăşi natura ei% adunarea celor ce, în prezenţa şi cu puterea uhului <ânt, ac

"pomenirea# întrupării, morţii şi în$ierii omnului prin împărtăşirea cu <intele 3aine. *ste

superluu a spune că, dintre toate ormele de slujire preoţească, cea mai eicace şi imediată este

pastoraţia liturgică, după cum dintre toate ormele de spiritualitate, pietatea liturgică este cea mai

ecundă şi autentică. Dără a intra în amănuntele pastoraţiei şi pietăţii liturgice, $om menţiona

câte$a elemente pe care se sprijină unitatea dintre liturghie şi parohie.Biserica este o comunitate $ăzută care se adună pentru un cult public E de mulţumire, de

in$ocare şi de laudă E în prezenţa lui Aristos. 2u toate că parohia nu e o simplă asociaţie $oluntară,

nici o raternitate oarecare, întrunirea izică comunitară într'un anumit timp şi loc este decisi$ă,

deoarece numai în acest chip ea se prezintă ca semn al adunării $iitoare a tuturor naţiunilor (/s. ,

0). >arohia rezultă din această adunare de cult a celor răspândiţi şi separaţi într'un singur trup,

$ăzut, izic, "ca să ie un templu sânt în omnul# (*es. 0, 0). e altel, +iturghia ortodoă reia cu

insistenţă tetele biblice care se reeră la reconstituirea ce $a a$ea loc la o a doua $enire aomnului. &dunarea liturgică este o anticipare a adunării eshatologice, când "$a trimite pe îngerii

<ăi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi $or aduna pe cei aleşi ai +ui din cele patru $ânturi, de la marginile

cerurilor până la celelalte margini# (1t. 07, 6). -ugăciunea după &ion0% "Încă ne rugăm Fie10 &rhid. >ro. r. /oan . Dloca, Ordinea sau %una rânduială &n Biserică şi ascultarea canonică, în "-e$ista teologică#,serie nouă, anul G (90), nr. 6'7, 0555 , p. 9='99.11 >r. >ro. r. /on Bria, 'astoraie şi pietate liturgică, în "3elegraul -omân#, nr. 8'05, <ibiu : mai 890, p. .12 *** (iturg)ier , *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe -omâne, 895, p. :;.

7



pomeneşte oamne...# este ecoul unei litanii de mulţumire ce se rostea în Biserica $eche după

cuminecătură% "&du'ţi aminte, oamne, de Biserica 3a, ca s'o izbă$eşti de tot răul şi s'o

desă$ârşeşti în dragostea 3a, şi "adună din cele patru $ânturi# această Biserică sinţită în împărăţia

3a, pe care ai pregătit'o6. >âinea adusă ca orandă euharistică poartă în sine chipul şi energia

Bisericii "pentru care a ost creată lumea#

7

. upă cum această pâine era împrăştiată pe munţi şiiind adunată a ajuns una tot aşa să se adune Biserica 3a de la marginile pămâtului în împărăţia

3a#:. esigur, adunarea liturgică se ace în numele şi în prezenţa lui /isus Aristos, *l iind "2el ce

aduce, 2eH ce <e adulce, 2el ce primeşte şi 2el ce <e împarte#.

Încă de la începutul Bisericii creştinii s'au adunat într'un loc, în zi de uminică să

comemoreze în$ierea omnului şi să celebreze a doua <a $enire, să$ârşin 3aina 2uminecăturii,

instituită de *l însuşi. "e aceea, sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după <âmbătă, în care şi Aristos

a în$iat şi după ce <'a arătat, <'a înălţat la ceruri# ;. 2ând $ă adunaţi în uminica omnului,

rângeţi pâinea şi mulţumiţi după ce mai întâi $'aţi mărturisit păcatele $oastre, ca jerta $oastră să ie

curată#=. >rin întreg cultul ei, mai ales prin citirile din 4echiul şi Boul 3estament, la 4ecernie,

Ctrenie şi +iturghie, Biserica ace un el de restiruire permanentă a istoriei mântuirii, care s'a

consumat odată pentru totdeauna. +a iecare liturghie, se aminteşte oral un apt istoric decisi$%

lumea a ost mântuită în trupul şi patima lui /isus Aristos, "în $remea lui >onţiu >ilat#. 2omunitatea

liturgică are ochii aţinţi spre "mielul lui umnezeu care ridică păcatul lumii# (/n. , 08H &poc. :, 0'

6). *a poartă în memoria sa istoria mântuirii neamului omenesc% "&ducându'se aminte de această

poruncă mântuitoare şi de toate ce s'au ăcut pentru noi% de cruce, de moarte#9

.2omunitatea liturgică este purtătoarea *$angheliei oului 3estament, a$ând un rol crucial în

$ehicularea, interpretarea şi apărarea credinţei. În întreaga istorie a !rtodoiei, predania credinţei s'

a ăcut pe care orală de la comunitate la credincios şi mult mai rar de la credincios la credincios,

chiar dacă practica monastică, de la părinte la ucenic, a a$ut un loc ecepţional. 3radiţia adică

păstrarea şi comunicarea tradiţiei de la o generaţie la alta, se asigură numai în lăuntrul comunităţii

liturgice. Dără +iturghie, ără comunitate parohială, Biserica nu poate să asigure continuitatea $ie şi

13 III *nvăătură a celor +oispreece -postoli traducere, note şi indici de >r. . Decioru, în "<crierile >ărinţilor &postolici#, colecţia ">ărinţi şi <criitori Bisericeşti, $ol. /, *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe-omâne, Bucureşti, 8=8, p. 65.14 Aerma, 'ăstorul , în "<crierile >ărinţilor &postolici#, p. 060.15 III *nvăătura celor doispreece apostoli, p. 0=.16 III .pistola lui Barna%a, în "<crierile >ărinţilor &postolici#, $ol. /, p. 66.17 III *nvăătura celor doispreece -postoli, p. 6.18 III+iturghier, p. ;5

8



creatoare a credinţei. 2redinciosul mărturiseşte credinţa sa numai ca mădular al unei comunităţi ără

de care nimic nu se să$ârşeşte în rdinea cultului.J

ici adunarea credincioşilor la un loc, nici pomenirea aptelor mâtuitoare să$ârşite de /isus

Aristos nu epuizează liturghia. &ctul liturgic este în cele din urmă un act de cuminecătură, iindcă

"împăratul împăraţilor şi omnul domnilor $ine să <e junghie şi să <e dea mâncarecredincioşilor#8. Biserica se naşte din cu$ântul lui umnezeu 2are este $iu ş rămâne în $eac (/

>etru, 06), ia ormă în baia botezului (-om. ;, 6':), dar ea se hrăneşte cu trupul lui Aristos, în

pâine şi $inul euharistic, la cina de pregustare a împărăţiei $iitoare (+c. 7, :). 2omunitatea îşi

trage eistenţa sa din 2uminecătură de a aceea Biserica nu se poate niciodată dispensa de

împărtăşirea credincioşilor. &cesta e actul şi mometul în care parohia se uneşte ca un singur trup%

"/ar noi, pe toţi, care ne împărtăşim dintr'o pâine şi dintr'un potir să ne uneşti unul cu altul prin

împărtăşirea aceluiaşi <ânt uh#05.

2u$ântul KcanonL $ine din limba greacă şi înseamnă "regulă, ghid, normă, model, tip,

principiu#0. <ântul &postol >a$el oloseşte acest cu$ânt în epistola a doua scrisă creştinilor din

2orint, în care le aminteşte de Mcanonul# ce i'a ost dat de a răspândi cu$ântul *$angheliei până în

cele mai îndepărtate regiuni (// 2or. 5, 6';). 2u$ântul grec MNOPQP# deri$ă din limbile semitice,

mai precis din ebraicul MRaneh# şi indica un instrument, sau mai bine zis un băţ, olosit ca unitate de

măsură pentru a măsura distanţe sau obiecte. 2u o astel de semniicaţie, termenul apare în cartea

proetului /ezechiel (cap. 75,6 ş.u.), unde proetul descrie $iziunea pe care a a$ut'o% "un om a cărui

înăţişare era ca înăţişarea aramei strălucitoareH el a$ea în mână o soară de in şi o prăjină demăsurat şi stătea la poartă. !mul acela a măsurat zidul, apoi a mers la poarta cea cu aţa spre răsărit

şi a măsurat prid$orul porţii#. eşi în acest paragra a$em redat în mod e$ident semniicaţia

cu$ântului MRaneh#, traducătorii <eptuagintei preeră să'l traducă nu cu MNOPQP#, cum ne'am i

aşteptat, ci cu un alt termen, MNSTOUVW UXYZV[#. &cest lucru i'a determinat pe canonişti să airme că

în $remea traducerii <eptuagintei, semniicaţia eactă a termenului originar MRaneh E NOPQP#, care

era aceea de băţ sau trestie metrică, instrument indispensabil în arhitectură, era pierdută00.

În limba română şi, în general, în toate limbile moderne, cu$ântul Mcanon#, în $ariile sale

orme, apare oarte rar uzat, iind întâlnit numai în terminologia bisericească şi puţin în domeniul

artei şi al arhitecturii. &ceeaşi situaţie o întâlnim şi în alte limbi, unde corespondentul cel mai uzat al

cu$ântului grecesc MNOPQP# este termenul latin Mregula# sau Mnorma#. 2u acest înţeles a pătruns şi în

19 III+iturghier, p. 9;.20 III+iturghier, p. 057.21 III +ictionnaire de +roit #anoni/ue, troisieme edition, &', >aris, 85, p. 095'09.22 I%idem, p. 090.

9



terminologia creştină încă din primele $eacuri, şi anume ca normă care gu$ernează dierite aspecte

din $iaţa Bisericii, iar prin sintele canoane înţelegându'se un întreg de reguli, de maimă autoritate,

ce cuprind canoanele apostolice, hotărârile sinoadelor ecumenice, ale sinoadelor locale şi ale

<inţilor >ărinţi, în măsura în care acestea au ost sancţionate de un sinod ecumenic.

În opinia canonistului grec >. Boumis, "ade$ăratele canoane, în sensul eecti$ al cu$ântului,care ne arată dreptatea, drumul drept, sunt numai canoanele sinoadelor ecumenice#06. &cest lucru nu

semniică că, hotărârile sinoadelor locale nu au $aloare normati$ă în Biserică, ci tocmai prin aptul

că sunt aprobate de un sinod ecumenic (can. 2alcedonH can. 0 3rulanH can. 4//'iceea), aceste

canoane au $aloare ecumenică, dar nu au $ocea magisteriului inailibil, aceasta aparţinând numai

sinoadelor ecumenice.

ionisie cel 1ic deşi enumără în colecţia sa de la începutul secolului al 4/'lea hotărârile

celor patru sinoade ecumenice ţinute până în timpul său, totuşi numai hotărârile canonice ale

sinodului / ecumenic de la iceea (60:) şi canoanele sinodului local de la <ardica (676) poartă titlul

generic de canoane, canoanele celorlalte sinoade numindu'le simplu regulae07. 3ermenul MNOPQP# nu

se aplica normati$elor canonice până la începutul secolului al /4'lea. &bia la sinodul al //'lea

ecumenic de la 2onstantinopol (69), cu$ântul MNOPQP# este întrebuinţat pentru a desemna

dispoziţiile disciplinare emanate în mod sinodal0:. &nalizând canoanele primului sinod ecumenic de

la iceea (60:), $om obser$a că acest sinod, ca şi alte sinoade, când se reeră la propriile hotărâri

disciplinare nu oloseşte cu$ântul MNOPQP#, ci un alt cu$ânt, destul de uzat în actele sinodale, şi

anume M ZVW#ὂ0;

. >rin urmare, când sinodul $orbea de Mcanon bisericesc# nu înţelegea o regulă dejastabilită deja de autoritatea bisericească, termenul acesta a$ând cu siguranţă un alt sens până la

sinoadele ecumenice.

Biserica este un organism $iu, iar partea lumească a Bisericii este chemată a se adapta

condiţiilor istorice în care îi este rânduit să trăiască. Însă, chiar şi această relati$izare a părţii lumeşti

a Bisericii noastre este gu$ernată de percepte neschimbabile, dăruite de oameni şi mai ales de <inţi

care au ost inspiraţi în lucrarea lor de uhul <ânt. 2anoanele sunt legile naturale ale Bisericii, legi

care unesc şi reglementează $iaţa istorică a ei, apt pentru care trebuie respectate aşa cum se respectă

legile naturii, în mod spontan în lumea subumană, în mod constant în cea umană. În cuprinsul

canoanelor, ruct al >ărinţilor în unire cu uhul <ânt, se desă$ârşeşte unitatea între cer şi pământ,

23 >. Boumis, +ie aut)entisc)e 0%erlieferung der1irc)e, apud B. >etra, op.cit., p. ;=, nota , apud >r. >ro. r. /onBria, 'astoraie şi pietate liturgică, p. 0.24 . 4. ură, 0n daco 2român, +ionisie Smeritul , în "<tudii 3eologice#, :'; (88), p. 99.25 +i$iu <tan, O%ârşia şi devoltarea istorică a dreptului %isericesc, în "1itropolia !lteniei#, nr. '0, 8;9, p. :';.26 r. . . Boroianu, +reptul Bisericesc, 3ipograia'*ditoare acia, /aşi, 988, p. :=.

10



între timp şi eternitate, între prezent şi $iitorul ultim. in acest moti$, reptul 2anonic intră în sera

sacrului, iind astel considerat deoarece este dreptul harului, ghidul sigur care conduce şi orientează

pe credincios spre har. În concepţia ortodoă, reptul 2anonic se prezintă ca o regulă de credinţă

proesată, celebrată si trăită. >ri$ite din această perspecti$ă, sintele canoane nu se prezintă doar ca

un comple de legi ce reglementează $iaţa Bisericii, ci sunt Mreguli sacre# care'l conduc pe creştin laa proesa, a trăi şi a celebra credinţa mântuitoare0=.

2ele $remelnice ca întruchipare a celor $esnice, cele stricăcioase ca întruchipare a celor

nestricăcioase% în acest chip se leagă $remelnicul cu $esnicul în legislatia canonicăH acelasi lucru are

loc si în Biserică, unde $remelnicul se îmbină cu $esnicul, încât dacă cine$a absolutizează

$remelnicul si stricăciosul, însusi $esnicul si nestricăciosul se relati$izează. &ceastă îmbinare

iz$orăste din chiar esenta Bisericii ca organism $iu di$ino'uman. 4iaţa e în Biserica însăsi, si ea

însăsi sălăsluieste în $iată, în \lume\, neputând să iasă din lume, în măsura în care natura empirică e

prezentă în ea. &stel că Biserica nu înruntă pustia, ci lumea, unde are îndatoriri creatoare si

ziditoare. Biserica, în mod creator, caută în împrejurările istorice ale eistentei sale acele orme de

$iată unde poate să'si întruchipeze cât mai deplin esenta, dobândind astel capacitatea de'a înrâuri

realitatea contemporană09. Înrâurirea creatoare asupra $ietii nu înseamnă însusirea acestei $ietuiri,

care adeseori se leapădă ea însăsi de Biserică. Însă ie că e lepădată ori primită, Biserica îşi aduce

lumina şi judecata în lume, schimbându'si necontenit ormele istorice de eistentă. &lându'se în

lume, ea încredintează lumea "de păcat si de dreptate si de judecată# (/n. ;, 9).

27 I%idem.28 >r. >ro. r. umitru >opescu, 3ristos, Biserică, Societate, *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii!rtodoe -omâne, Bucureşti, 889, p. 06.

11



II. Implicarea credincioşilor în viaţa bisericească

2redincioşii simpli, laicii sau mirenii, constituie alături de cler unul din elementele

constituti$e esenţiale ale Bisericii. 2onstituind o categorie de membri care are caracterul necesităţiiîn Biserică, în aceeaşi măsură ca şi clericii, credincioşii simpli sunt deopotri$ă părtaşi cu clericii la

răspunderea pentru buna desăşurare a lucrării mântuitoare a Bisericii. În $irtutea răspunderii lor

solidare cu clerul în opera de mântuire, credincioşilor laici le re$in atât îndatoriri cât şi drepturi, în

sensul real în care acestea re$in şi clericilor, iar nu ca simple concesiuni din partea acestora.

repturile şi îndatoririle ce le re$in se reeră la întreaga lucrare a Bisericii sub cele trei aspecte ale ei

de% lucrare în$ăţătorească, sacramentală (de sinţire) şi conducătoare (cârmuire, jurisdicţională)08.

În eectuarea lucrării în$ăţătoreşti credincioşii laici sunt îndatoraţi să se antreneze eecti$ şi

real în sensul de a sprijini pe clerici, cărora le re$ine în principal misiunea de a în$ăţa, la lucrarea de

propo$ăduire şi apărare a drepteri credinţe, la promo$area $ieţii religios'morale creştine şi

duho$niceşti ca şi a $ieţii ci$ice, cetăţeneşti'patriotice, strâns uniţi în jurul altarelor străbune. În

cadrul lucrării de sinţire a $ieţii, credincioşii au îndatorirea de a participa regulat şi eecti$, acti$ şi

real, la toate slujbele şî în special la <ânta +iturghie din uminici şi sărbători, bine ştiind că ără

prezenţa lor nici nu pot i eectuate anumite slujbe. >articiparea se ace prin citiri, rugăciuni şi

cântări, ca răspunsuri indi$iduale sau în ocmun ce re$in de drept credincioşîlor, după rânduială. -eal

şi eecti$ participă credincioşii şî la să$ârşirea lucrării de conducere a Bisericii a$ând dreptul şî

îndatorirea de a ace parte din toate organele colegiale de conducere, a unităţilor administrati$e la

toate ni$elurile, ca şi din organele colegiale judecătoreşti (consisteoriul), ca membri cu drepturi

depline în proporţii stabilite prin legile bisericeşti. e subliniat că din unele organe pot ace parte şi

emeile, şi anume din comitetul parohial65.

>e temeiul în$ăţăturii de credintă şi pe temeiul rânduielilor canonice ale Bisericii ortodoe

-omâne, Biserica !rtodoă -omână a asigurat întotdeauna şi asigură şi azi prin legislaţîa sa în

$igoare o largă participare a credincioşîlor laici la întreaga sa lucrare. * suicient să amintim operamitropolitului &ndrei @aguna6, promotor al drepturilor credincioşilor la conducerea treburilor

29 &rhid. /. Dloca, 'articiparea credincioşilor la viaa %isericească, în "3elegraul -omân#, nr. 8'05, <ibiu : mai890, p. 6.30 >r. >ro. umitru &brudan, (aicatul, spaiu pentru un dialog constructiv &n spiritul valorilor li%ertăii, egalităii şi fraternităii, în "3elegraul -omân#, anul :6, şi : martie, nr. 8'0, 055:, p. :31 1itropolit &ndrei @aguna, #ompendiu de +rept #anonic, 3ipograia &rhidiecezană, <ibiu, 9;9H .n)iridion, adecăcarte manual de canoane ale unei, sântei, so%orniceşti şi apostoleşti Biserici cu comentarii, <ibiu, 9=.

12



bisericeşti care a stabilit prin <tatutul organic până şi proporţia numerică a structurii organelor de

conducere colegiale din care laicii au cea mai mare pondere.

2u ocazia noilor alegeri şî orurilor de conducere bisericeşti considerăm necesar a arăta

procedura legală a alegerilor aşa cum este ea stabilită în <tatutul de organizare şi uncţionare a

Bisericii noastre şî în -egulementul special pri$ind organele deliberati$e şî eecuti$e. >rimul lucruce trebuie să reţinem este îndatorirea de a alege în orurile de conducere pe cei mai buni dintre cei

mai buni credincioşi. În atingerea acestui deziderat se impun o serie de acţiuni pregătitoare cum sunt

consultarea preotului paroh şi respecti$ a ierarhului eparhiot cu persoane cu responsabilităţi pe scara

administraţîei, cu organele în drept bisericeşti şi de stat şi în general cu dieriţi membri din masa

largă a credincioşilor, acordarea de respect cu$enit credincioşilor, o conduită corespunzătoare

părintească din partea preotului, prezentarea de dări de seamă în aţa obştii şi arătarea sarcinilor ce

re$in orurilor conducătoare şi a condiţiilor ce trebuie să le îndeplinească cei ce $or ace parte din

aceste orum'uri, cooptarea celor mai destoinici şi buni credincioşi în acţiunea de desemnare de

candidaţi60, etc. 1embru în orurile conducătoare bisericeşti poate i numai acela dintre credincioşi

care îşi îndeplineşte cu prisosinţă îndatoririle ce re$in unui membru al Bisericii, pre$ăute în

legiuirile bisericeşti şi anume% "& susţine, întări şi răspândi credinţa Bisericii !rtodoeH a lucra astel

ca toţi credincioşii să $ieţuiască potri$it în$ăţăturii acestei credinţeH a cercetaa sânta biserică, a

participa la sintele slujbeH a se împărtăşi cu <intele 3aineH a întreţine şî ajuta biserica şi pe slujitorii

ei#66, şi care îndeplineşte condiţiile speciale impuse de aceleaşi legi şi anume% să ie bărbat, major,

cap de amilie, nepătat moral (să nu aibă cazier judiciar), care îşi îndeplineşte îndatoririle morale şimateriale aţă de Biserică şi aşezămintele ei şi care au domiciliul în cuprinsul parohiei. in acelaşi

or să nu acă parte rude până la al patrulea gradH şi anume% tatăl, iul, raţii, socrul şi ginerele.

umărul membrilor orurilor conducătoare sunt stabilite de lege.

+a ni$el de parohie membrii &dunării parohiale, organul deliberati$ se stabilesc anul

trecându'se în lista membrilor după proceduă pre$ăzută. &legerea organului eecuti$, consiliul

parohial şi a organului ajutător, comitetul parohial, cade în competenţa &dunării parohiale.

>rocedura stabilită de regulament în liniile ei este următoare% &dunarea parohială con$ocată în

$ederea constituirii ei în adunarea parohială electorală, la data stabilită, în biserică, după <ânta

+iturghie şi rostirea rugăciuni de in$ocare a <ântului uh de către preotul paroh, $a proceda la

alegerea prezidiului alcătuit din preotul paroh, de drept şi din doi bărbaţi de încredere şi un secretar,

aleşi. upă citirea prezenţei, dacă sunt mai mult de o zecime, preşedintele declară constituită

32 &rhid. /. Dloca, 'articiparea credincioşilor la viaa %isericească, p. 7.33 <tatutul Bisericii !rtodoe -omâne, art. 70.

13



adunarea parohială electorală. În continuare se alege prin $ot o comisie de propuneri de candidaţi

din cinci membri, care $a prezenta adunării lista cu numele celor propuşi de a i aleşi consilieri în

consiliu şi comitet. umărul consilierilor este în uncţie de numărul suletelor 67. acă adunarea

admite lista prin aclamaţiune atunci această listă se consideră aleasă. acă cel puţin 5 glasuri sunt

împotri$ă se trece la $otarea pe liste, lista propusă de comisie constituind lista numărul unu. <edeclară aleasă lista care a întrunit majoritatea absolută a $oturilor. acă nici una din liste nu

întruneşte majoritatea se procedează la o nouă $otare după care se declară aleasă lista care a întrunit

cele mai multe $oturi. În cazde paritate se trage la sorţi, declarându'se aleasă lista ieşită din urnă.

-ezultatul alegerii se înscrie în procesul $erbal de şedinţă întocmit conorm ormularului tip.

>entru a caliica oameni pentru o preoţîe a predicării dinamice este ne$oie mai mult decât

câţi$a ani de şcoală teologică. >redicarea unsă de uh $ine cu o aureolă (harismă), care este

acordată predicatorului în mod supranatural. &ceasta e o înzestrare spirituală, care $ine de'a dreptul

din ceruri. iaconii, preoţii şî episcopii nu pot ace aceasta singuri. <lujba Bisericii nu a ost

destinată de către di$inul ei Întemeietor ca să ie realizarea omului. 2a păstori, ei $or trebui să

recruteze laici, în care ei recunosc acest dar spiritual. &ici e pur şi simplu o problemă de mobilizare

a cpitalului spiritual din trupul lui Aristos. 2lerul, în mod sigur nu are un drept eclusi$ al olosirii

darurilor de slujire a uhului <ânt. ! astel de harismă pentru în$ăţare şi predicare este deja

maniestată în câte$a din Bisericile noastre. -ămâne la aprecierea preoţilorşî episcopilor să o

recunoască când o $ăd maniestată, de a pre$edea înlesniri şi încurajări pentru astel de oameni

înzestraţi cu darul de a ser$i cu$ântul lui umnezeu6:

. *i $or ace orice, dar ireşte, $or i subsupra$egherea preotului. 2ei din cler trebuie să aibă umilinţă şî cunoşinţă că este posibil pentru

câţi$a din aceşti mireni ca ei să depăşească în eicacitatea predicării şi chiar a cunoaşterii <intei

<cripturi. 2lerul nu trebuie să se simtă ameninţaţ de oameni în Biserică, de unii care nu au urmat o

şcoală teologică, că ar putea să îi depăşească în zel e$anghelic, în credinţă şi interpretarea Bibliei.

În$ăţământul teologic şi hirotonia nu sunt o garanţie pentru succesul unei slujiri a predicării. u

contează prea mult transpiraţia, când trebuie să ser$im cu$ântul lui umnezeu, cât contează

inspiraţia. uhul <ânt este în$ăţătorul nostru principal şi iz$orul de împuternicire în har.

<ântul <imeon oul 3eolog6; ne în$aţă că iecare credincios poate "cunoaşte misterele lui

Aristos şi misterele harului <ău şi iecare cu$ânt de înţelepciune şi iecare cu$ânt al cunoştinţei

34 <tatutul Bisericii !rtodoe -omâne, art. ;5.35 &rhim. *usebiu &. <teanou, 'ocăina, c)eia renaşterii ortodo$e, traducere de pr. -omulus -adu, &ltarul Banatului,serie nouă anul /4 (G+///), nr. 5'0, 886 p. :';.36 <ântul <imeon oul 3eolog, +iscursuri teologice, studiu introducti$ şi traducere de diac. /oan /. /că jr., $ol. ,*ditura eisis, <ibiu, 055, p. 0=.

14



ascunse. &ceste lucruri sunt în$ăţate numai cu ajutorul uhului. <pune'mi mie, ce poate i mai

negati$ decât aceea de a încerca să în$eţi lucruri ale uhului ără uh]#. <copul ultim al creştinului

ortodo e mântuirea suletului. &ceastă lucrare de dobândire a mântuirii, desăşurată într'un timp şî

spaţiu bine deinit, presupune o conştiinţă creştină care îşi ală în preceptele e$anghelice sursa

ontologică, iar în pra$ila canonică temeiul călăuzitor al $ieţii creştine

6=

.>entru creştinul ortodo, hotărârile ormulate de părinţii bisericii, sub ormă de canoane,

constituie nu numai mărturii peremptorii ale realităţii $ieţii creştine de odinioară, ci şî rânduieli şi

norme de obser$at şî urmat în $iaţa creştină până la sârşitul $eacurilor. e altel aceste canoane au

ost cerute de $iaţă şi edictate pentru $iaţa creştină. În ele pulsează spiritul $remii respecti$e. *le au

ost redactate pentrua sancţiona anumite abateri de la legea creştină şi pentru a constitui aruri

călăuzitoare ale $ieţii creştine. &lături de hotărârile dogmatice şi cultice, hotărârile canonice,

cunoscute sub termenul generic de canoane, sunt pârghia de rezistenţă a întregului ediiciu

bisericesc. e aici decurge deci şî obligati$itatea iecărui creştin ortodo de a cunoaşte şi respecta

sintele canoane, tezaur preţios al <intei 3radiţii a Bisericii !rtodoe69.

>rodus al actului sinergetic, al asistenţei uhului <ânt în procesul de legierare bisericească

de către <inţîi >ărinţi, <intele canoane sunt în slujba $ieţii întru libertatea uhului. /nstrument

ineluctabil şi indispensabil pentru a asigura ordinea atât în $iaţa indi$iduală şî socială a creştinilor,

cât şi în lucrarea mântuitoare a Bisericii şî în tradiţîa şi practica Bisericii primare. e aceea, tetele

canoanelor, rânduieli şi norme canonice ormulate şi edictate de părinţii Bisericii la <oboarele

ecumenice sau locale, sunt reguli de conduită stabilite, pentru $iaţa creştină încă din epocaapostolică68. &ceste reguli de $iaţă s'au dat însă ca să nu "<e pună nici o greutate aară de cele

necesare# (D. &p. :, 09).

>entru reglementarea aptelor şi acţiunilor cu caracter etern, Biserica !rtodoă a pus deci la

îndemâna credincioşilor săi un îndreptar o călăuză preţioasă. &cest îndreptar indispensabil pentru

$iaţa creştină pre$ede şi îndatoririle creştinilor pri$ind $iaţa creştinăH şi în cazul aplicării acestui

îndreptar, inclusi$ al tâlcuirii canoanelor, creştinul trebuie să apeleze la ierarhia în$ăţătorească a

Bisericii (episcop, preot), care le $a interpreta şi eplica sensul conţinutului respecti$ în lumina legii

morale şi a doctrinei dogmatice ortodoe. &plicarea canoanelor se $a ace în spiritul doctrinei

canonice ortodoe, adaptat la cerinţele şi necesităţile zilelor noastre.

37 >r. >ro. r. icolae 4. ura, *ndatorirea credincioşilor privind viaa creştină &n lumina sfintelor canoane , &ltarulBanatului, serie nouă anul /4 (G+///), nr. 5'0, 886, p. 938 +i$iu <tan, Vec)ile noastre 'ravile, în "1itropolia 1oldo$ei şi <uce$ei#, nr. 8'5, 8:9, p. =7;.39 >r. >ro. r. icolae 4. ura, op! cit!, p. 8.

15



>rima îndatorire a credinciosului ortodo este aceea de a cunoaşte şi respecta rânduielile şî

normele pre$ăzute de <intele 2anoane. 2unoaşterea şî obser$area acestra au darul de a'l păstra în

graniţele legalităţii cannonice erindu'l deci de sancţîunile pre$ăzute pentru încăcarea depoziţîilor

canonice, ca de eeplu aurisirea (ecomunicarea), anatema, etc. Într'o relaţie intrisencă cu $iaţa

creştină stă şi îndatorirea credinciosului ortodo de a participa la ser$iciile di$ine

75

. În conormitatecu dispoziţia de principiu a canonului al <inodului de la <ardica, "dacă $reun mireanpetrecâd în

cetate în trei zile de duminică, în trei săptămâni, nu ar merge la ser$iciul di$in, să se înlăture de la

împărtăşire#. 2anonul 95 3rulan reairmă că laicul care "nea$ând nici o ne$oie prea grea, sau lucru

greu spre a lipsi pentru timp mai îndelungat de la biserica sa, ci, petrecând în cetate, nu ar merge la

biserică în trei zile de duminici din trei săptămâni, să se ecludă din comuniune#. >rin urmare, în

lumina pre$ederilor canonice, creştinul are îndatorirea de a participa cât mai des la ser$iciile di$ine.

&ceastă participare probează apartenenţa sa la comunitatea creştină ortodoă respecti$ă şi

în$ederează obser$area şi urmarea rânduielilor canonice de către creştinul respecti$.

>otri$it canoanelor creştinul ortodo e dator să cunoască şi să mărturisească în$ăţătura

creştină (7; +aodiceia, =8 4/ ec.). >articiparea sa la ser$iciile di$ine îi oeră deci şi prilejul ericit de

a cunoaşte şi mărturisi şi în$ăţătura creştina ortodoă. 2anoanele Bisericii !rtodoe interzic însă

mireanului şi credinciosului ortodo, să îşi înşuşească de pe an$on (66 4/ ec.), să îşi ia singur <ânta

2uminecătură (:9 4/ ec.), să intre în altar (;8 4/ ec.), să cânte ără cântăreţ în biserică (:

+aodiceia), să deaime stăpânirea de stat sau pe uncţionarii publici (97 ap.), etc. 2ei care să$ârşesc

asemenea apte abominabile sunt pedepsiţi cu ecomunicarea (din Biserică). >rin urmare, creştinulortodo (bărbat sau emeie) trebuie să ştie că în conormitate cu pre$ederile canonice, nu are $oie să

intre în altar (77 +aodiceiaH ;8 4/ ec.), iar emeia trebuie să tacă în Biserică (=5 4/ ec.). e

asemenea, creştinul ortodo trebuie să citească numai rugăciunile aprobate canoniceşte de către

autoritatea Bisericii, iindcă nimeni nu are dreptul de a alcătuit sau impro$iza alte rugăciuni (9, :8

+aodiceiaH 56 2artagina). &celeiaşi canoane interzic creştinului ortodo de a se ruga împreună cu

eterodocşii (eretici, schismatici, sectanţi etc) (66 +aodiceia). <intele canoane sancţionează aspru şi

pe cei ce produc dezbinări în Biserică, prin nesupunere aţă de autorităţile bisericeşti. 2anoanele :

&ntiohia şi 8 /'// pre$ăd ca unii ca aceştia să ie predaţi autorităţilor lumeşti, pentru a i pedepsiţi 7.

În Biserică, creştinul are îndatorirea de a cânta numai sub conducerea cântăreţilor de strană. În acest

sens, canonul : +aodiceia pre$ede că "aară de cântăreţii canoniceşti, care se urcă pe am$on şi

40 >. 2oman, 'ro%lema o%iceiului de drept &n sfintele canoane, în "<tudii 3eologice#, nr. :';, 8;8, p. 755'75.41 &rhid. pro. dr. /oan Dloca, #anoanele Bisericii Ortodo$e, <ibiu, 88H >r. 2onstantin ron, #anoanele! Te$t şiinterpretare, $ol. 2anoanele apostolice, Bucureşti, 866 şi $ol. // 2anoanele sinoadelor ecumenice, Bucureşti, 86:.

16



cântă din carte, altora nu li se permite să cânte în bisericii#. -eairmând preceptul e$anghelic (1t. :,

09), părinţii sinodului de la iceea (=97) au precizat, în canonul 00, că 1ântuitorul Aristos

"pedepseşte nu numai adulterul, ci a osândit şi pornirea cugetului spre comiterea adulterului#. in

acest canon părinţii au înţeles "să ne curăţim gândurile#. În temeiul 79 apostolic "dacă $reun mirean,

lepădând pe soţia sa, $a lua pe alta, sau pe cea lepădată de altul, să se aurisească#. &şadar, canonulinterzice ca soţul să îşi alunge soţîa şi îl pedepseşte cu aurisirea şi în cazul în care se $a însoţi cu

emeia despărţîtă, de acto, dar nu de jure, de bărbatul său. 2ăsătoria poate i deci desăcută numai

prin moartea izică sau morală (religioasă)70. >otri$it dispoziţiei canonului 9 apostolic, numai acel

mirean poate i primit în cler a cărui soţie are, în toate pri$inţele, o conduită ireproşabilă. În cazul în

care "se $a $ădi în public că soţîa cui$a care este laic, a comis adulter, unul ca acela nu poate $eni în

slujba preoţească. /ar dacă dânsa $a comite adulter după hirotonie, el este dator să o demităH iar de

$a $ieţui cu dânsa, nu poate ţine slujba ce i s'a încredinţat# (9 eocezarea).

2reştinii au şi îndatorirea de a respecta pe clericii Bisericii şî îndeosebi pe ierarhii lor. În

conormitate cu dispoziţia canonului 6 al <inodului din 2onstantinopol (9=8), "dacă $reunul dintre

mireni, călcând şî deăimând poruncile dumnezeieşti şi împărăteşti, batjocorind încă şi înricoşatele

aşezăminte şi legi ale Bisericii, ar îndrăzni să bată pe $reun episcop, ori să îl întemniţeze, sau ără

moti$, sau şi plăsmuind el moti$ul, unul ca acesta să ie anatema#. 2reştinii care se "sustrag cu

truie, de sub stăpânirea episcopului lor la propriu#, în chestiuni ce pri$esc credinţa, morala şi

disciplina bisericească, sunt pedepsiţi cu ecomunicarea (9 /4 ecumenic). +egiuirile Bisericii

noastre precizează că este considerat ca delict disciplinar şi pedepsit ca atare "calomnierea şiacuzarea neîntemeiată de apte necinstite aţă de orice cleric, aţă de căpeteniile şi superiorii

Bisericii, precum şi aţă de corporaţiunile, instituţîile şi organele bisericeşti#76. >otri$it canoanelor

persoanele care nu sunt "$rednice de credinţă# nu pot aduce acuzaţîi în chestiuni bisericeşti

împotri$a clericilor. 2anoanele =: apostolic, 08 şî 6 2artagina, ; // ecumenic şi 8 3eoil al

&leandriei au principializat dispoziţia canonică potri$it căreia, în instanţele de judecată

bisericească, "martor# poate i numai un creştin ortodo, cu $iaţă morală ireproşabilă. În acest caz

creştinul respecti$ este obligat să mărturisească ade$ărul (= <ântul 4asileH 69 /oan >ostitorul). &lte

canoane pre$ăd ca ereticii, schismaticii, anatematizaţii, ecomunicaţii, caterisiţii cei ce dispreţuiesc

canoanele, cei cu $iaţă imorală şi cei care au ost daţi în judecată şi nu s'au dez$ino$ăţit, nu pot

ridica acuzaţii împotri$a clericilor (=: apostolic, : // ecumenic, 0 /4 ecumenic, 9 şi 09 2artagina).

2anonul 08 2artagina precizează că nici cei lipsiţi de drepturi ci$ile sau persoanele care "s'au

42 /oan /. /că ^r., ermano 1aroni, 4ândirea socială a Bisericii, *ditura eisis, <ibiu, 0550, p. 89.43 III Regulamentul de procedură al instanelor disciplinare şi de 5udecată ale Bisericii Ortodo$e Române, art. 6, al. .

17



spurcat cu apte ruşinoase# nu pot ace reclamaţii împotri$a clericilorîn chestiuni de natură

bisericească. >rin urmare, cel care ace reclamaţie împotri$a clericilor, şi se constată că aceştia sunt

ne$ino$aţi, iar reclamantul este un calomniator, se pedepseşte cu ecomunicarea (8 2artagina) sau

cu pedeapsa cu care ar i ost pedepsit inculpatul dacă ar i ost do$edit $ino$at (; // ecumenic).

Cna distre îndatoririle de seamă ale credincioşilor pri$ind aţa creştină în lumina <intelor 2anoane este şi hrănirea trupului "ără îndoială, iecare om are ne$oie să mănânce pentru ca să

trăiască#77. ar, masa nu trebuie să se transorme în ospeţe pantagruelice, însoţite de porniri

pătimaşe sau de orgii, iindcă asemenea ospeţe întărâtă patimile şi pregăteşte calea pentru desrâu.

<inţii părinţi considerau că "pentru cei ce trăiesc în căsătorie şi cu copii şi au situaţie laică este

lucru dintre cele neprihănite a mâca bărbaţii laolaltă cu emeile, numai să aducă mulţmire celui ce dă

hranăH dar nu prin cântece satanice şi mlădieri desrânate. @i dacă ar i între creştiniunii ca aceştia să

se îndrepteze, iar de nu, să aibă tărie în pri$inţa lor cele aşezate canoniceşte de cei mai înainte de noi

(00 4// ecumenic). >rin urmare, canoanele Bisericii !rtodoe îngăduie mirenilor să participe la

ospţe, dar se pre$ede obligati$itatea ca, întotdeauna, la aceste prilejuri să se aducă mulţumiri lui

umnezeu, care ne dă atât hrana spirituală cât şi pe cea materială, adică pâinea noastră cea de toate

zilele. +aicul care "<e abţine de nuntă şi de cărnuri şi de $in, nu pentru înrânare, ci din scârbă,

uitând că toate sunt oarte bune şi că bărbat şi emeie a ăcut umnezeu pe om, ci hulind ar bâri

ăptura, ori să se îndrepteze, ori să se lapede din Biserică# (: ap.). 2anonul ;6 ap. pre$ede

pedeapsa aurisirii pentru creştinul care "$a mânca carne întru sângele suleteului său sau de cea

omorâtă de iară, sau de mortăciune#. &şadar nu e îngăduit a se olosit ca aliment sânge animalic sauanimale sugrumate. <intele canoane pre$ăd pedeapsa anatemei pentru cel ce deaină căsătoria sau

consumarea cărnii ca aliment nutriti$ (:, :6 ap.H 7 &nciraH , 0, 5, 7 angra), pentru creştinul

care airmă că nu se cu$ine a primi sânta 2uminecătură de la un preot căsătorit (7 angra), pentru

cel care lucrează împotri$a socotinţei episcopului (;, =, 9 andraH 2artagina), pe mireanul

ortodo care, sub pretetul ascezei, îşi neglijează creşterea copiilor (: angra), pentru cel care,

in$ocând e$la$ia, îşi părăseşte părinţii şi le dă cinstea cu$enită (; angra), pentru cel care, sub

pretetul aceleiaşi asceze, ajunează uminica (9 angra).

>entur încheierea unei căsătorii şi ipso actor, primirea 3ainei 2ununiei, credinciosul ortodo

trebuie să cunoască şi acele împrejurări care se opun căsătoriei, adică impedimentele căsătoriei, care

ac ca respecti$a căsătorie contractată să ie ilegală şi necanonică. >otri$it dispoziţiilor şi normele

canonice ale Bisericii !rtodoe, elienaţia mintală (0, 6, 7 3imotei al &leandriei), lipsa

consimţământului părinţilor (69, 75, 70 <ântul 4asile cel 1are), hirotonia, (0; apostolicH ;, 6 4/44 III *ndatoririle cetăeneşti ale preoimii şi credincioşilor , în "lasul Bisericii#, anul G/4, nr. '0, 8::, p. :0':6.

18



ec., eocezarea) $otul castitătii (; /4 ec., 77 4/ ec.H 8 &nciraH ;, 9 <ântul 4asileH >ostul

>aştilor (:0 +aodiceia), săptămâna primă după >aşti (;; 4/ ecumenic), răpirea (0= /4 ecumenic, 80

4/ ecumenic, 00, 65 <ântul 4asile), logodna (căsătoria cu logodnicul sau logodnica altuia) (8; 4/

ecumenic, 00 /oan >ostitorul), rudenia de sânge până la gradul /4 inclusi$ ($erii primari (:7 4/

ecumenic) şi căsătoria între nepot şi mătuşa ( 3imotei al &leandriei), încuscrirea până la gradul/4, rudenia spirituală până în gradul // (naşi şi mama $ădu$ă a inului, :6 4/ ecumenic) şi

deosebirea de religie (7 /4 ecumenic, =0 4/ ecumenic, 06 /oan >ostitorul) constituie impedimente

la căsătorie. 2ăsătoria încheiată între cei înrudiţi (rudenia de sânge şi cuscrie) în gradele interzise se

desace, iar respecti$ii trebuie "să cadă sub canon de = ani# (:7 4/ ecumenic). Demeia care se $a

mărita cu doi "cel ce a luat pe soţia din comuniune până la moarte# (0 eocezarea), iar "cel ce a luat

pe soţîa ratelui său, nu se $a primi înainte de a se despărţi de ea# (06 <ântul 4asile). 2el care se

căsătoreşte cu sora primei sale soţii esre supus pedepsei adulterului (=9, 9= <ântul 4asileH

3imotei al &leandriei). >otri$it dispoziţiei canonului 9= al <ântului 4asile, este interzis ca iul să ia

de soţie pe concubina tatălui, sau tatăl pe concubina iului. e asemenea, un soţ nu se poate căsători

cu soacra sa, saucu iica soţiei sale dintr'o altă căsătorie. În temeiul dispoziţîei canonului ;9 al

aceluiaşi <ânt >ărinte, cel care încheie o căsătorie cu o persoanăcu care ştie că este înrudit, în

gradele în care canoanele opresc căsătoria "$a primi epitimia adulterilor#. 2ei care încheie însă

căsătorie de canonicitatea căreia sunt greşit con$inşi trebuie să ie trataţi mai blând (0; 4/ ecumenic,

0= <ântul 4asileH 6 3eoil al &leandriei). În baza dispoziţiei canonului :6 3rulan este interzis

naşului a se căsători cu mama $ădu$ă a inului. În cazul în care a încheiat o astel de căsătorie,respecti$ul naş trebuie să di$orţeze, apoi $a i supus, împreună cu respecti$a soţie, epitimiilor pentru

desrânaţi. e altel, canonul 7: 2artagina e$idenţiază răspunderea duho$nicească a naşilor pentru

inii lor. Într'ade$ăr, naşii de la botez sau cununie, în calitatea lor de în$ătători ai credinţei şi moralei

ortodoe, au obligati$itatea de a educa pe ii lor duho$niceşti. aşii trebuie deci să ie ade$ăraţi

părinţi spirituali, a căror obligaţie principală $izează educaţia religioasă (creştin'ortodoă) a inilor

lor 7:.

1ireanul este dator de a şti şi aptul că, în cazul în care s'a căsătorit de două ori, după botez,

nu mai poate de$eni cleric (= apostolic). 2aracterul monogamic şi indisolubil al căsătoriei este

reairmat cu tărie şi de <intele 2anoane, pe baza dispoziţiilor de principiu înscrise în <ânta

<criptură. În conormitate cu pre$ederea canonului 6= al <ântului 4asile, cel care trăieşte în

concubinaj cu meia căsătorită sau logodită cu altul, este $ino$at de adulter. eci, cei care trăiesc în

45 &rhid. pro. dr. /oan Dloca, #anoanele Bisericii Ortodo$e, <ibiu, 88H >r. 2onstantin ron, #anoanele! Te$t şiinterpretare, $ol. 2anoanele apostolice, Bucureşti, 866 şi $ol. // 2anoanele sinoadelor ecumenice, Bucureşti, 86:

19



stare de concubinaj, trebuie să se despartă (0; <ântul 4asile). 2ondamând adulterul, adică raportul

intim al soţului cu o emeie străină, sau al soţiei cu un alt bărbat, <intele 2anoane precizează că

acesta constituie moti$ de di$orţ (8, : <ântul 4asileH : /oan >ostitorul). 2el care se căsătoreşte cu

logodnica altuia e pus tot sub aceasta de adulter (89 4/ ecumenicH 00 /oan >ustnicul). În temeiul

dispoziţiei de principiu înscrisă în tetul canonului :7 al <inodului 4/ *cumenic, cuscria constituieimpediment la căsătorie până în gradul patru inlusi$. e aceea, este interzis să se căsătorească% tatăl

şi iul cu mama sau iica (grad //)H tatăl şi iul, cu două surori (grad ///)H doi raţi şi două surori (grad

/4). 2ei care nesocotesc această rânduială canonică, cad "sub canon de = ani, ireşte după ce s'au

despărţit de însoţirea nelegiuită#. &celeaşi norme canonice interzic căsătoria dintre ortodocşi şi

eterodocşi. ! astel de căsătorie este permisă numai în cazul în care partea eterodoă promite că $a

trece la !rtodoie (5, 6 +&odiceiaH 7 ecH =0 4/ ecumenic, 06 <ântul /oan >ustnicul).

2anoanele interzic creştinului ortodo să obser$e posturile şi sărbătorile eterodocşilor sau să

consume alimente olosite în cultul acestora (=5 apostolic). 2anonul ;8 apostolic pre$ede

ecomunicarea creştinului care "nu posteşte <ântul post al >aştilor, sau 1iercurea, sau 4inereaH ără

numai, dispunea canonul respecti$, dacă $a i împiedicat de slăbiciune trupească#. 2reştinul care

posteşte (post sec) în zilele de uminică sau de <âmbătă, eceptând <âmbăta 1are, este pedepsit cu

o aurisire (;; apostolic, :: ec.) sau cu anatema (9 angra). upă cum ne este îndeobşte cunoscut,

Biserica !rtodoă, iconoama harului di$in, s'a arătat întotdeauna îngăduitoare aţă de problemele pe

care le ridică durata sau asprimea postului. În baza dispoziţiei canonului ;8 apostolic şi 5 3imotei

al &leandriei, cei bolna$i sunt dispensaţi de a posti. >rin episcopii şi preoţii ei, Biserica !rtodoăare îndreptăţirea de a gratia pe penitenţi săi. În lipsa episcopului, când penitentul se ală pe patul de

moarte, graţierea o poate ace şi preotul (;, =, 76 2artagina). În conormitate cu pre$ederile

canonului 07 apostolic, laicul care se mutilează "să se aurisească trei ani, iindcă este $răjmaş al

$ieţii sale proprii#. upă în$ăţătura Bisericii !rtodoe, reţinerea de la împreunarea seuală, în

scopul dobândirii Împărăţiei cerurilor, trebuie să pornească din dorinţa sinceră şi puternică şi din

înrângerea liberă a concupiscenţei corpului. >rin automutilare, care omoară doar instrumentul

$oluptăţii trupeşti, dar nu însuşi $oluptatea din rădăcina ei7;, respecti$ul creştin să$ârşeşte păcatul

sinuciderii parţiale. >entru creştinul care batjocoreşte pe cei cu deecte corporale (şchiopi, surzi,

orbi, etc) canoanele pre$ăd pedeapsa aurisirii (: apostolic). >entru a nu i sminteală creştinilor sau

necreştinilor, creştinul ortodo trebuie să e$ite şi "să se scalde în baie cu emei#, iindcă "aceasta

este cea dintâi osândire din partea păgânilor# (65 +aodiceia, == 4/ ec.).

46 >ro. 3eodor 1. >opescu, #ola%oratorii preotului, în "Biserica !rtodoă -omână#, anul +GG///, nr. =, 8::, p. ;0=.20



!rice act de proanare a <ântului +ăcaş e pedepsit cu ecomunicarea din Biserică. 2reştinul

ortodo este dator să ştie că este interzis a mânca, a ace agape sau a aşterne culcuşuri în Biserică

(=7 4/ ec.H 09 +aodiceiaH 70 2artagina), a ace negoţ în curtea bisericii (=; 4/ ec.), a introduce

animale în curtea bisericii (99 4/ ecumenic), a'şi însuşi, spre a întrebuinţa acasă, $ase sinţite (=6

apostolicH 5 /'//) etc. 2reştinul ortodo trebuie să se preocupe ca acele practici eacerbate alee$la$iei creştine, care sunt potri$nice canoanelor, să se desiinţeze (: / ec.H ;0 4/ ec.). e altel,

creştinul care practică obiceiuri supersiţioase este pedepsit cu ecounicarea din Biserică (;:, =8 4/

ecumenic). e asemenea, creştinii trebuie să se erească de orice obicei păgân (07 &ncira, 96 <ântul

4asile), pentru a nu ecomunicaţi (=5, = ap., 07, :, ;, ;0, ;:, =, 87 4/ ec.). În conormitate cu

dispoziţia canoanelor ; 3rulan şi 96 al <ântului 4asile , cei care se duc la $răjitori sau la

ermecători şi cei ce spun norocul şi ursita şi genealogia şi multe lucruri de acest el, şi cei ce se zic

gonitori de nori, şî cei ce conecţionează amulete şi prezicătorii să cadă sub canonul penitenţei de ;

ani, iar dacă stăruie în aceste obiceiuri superstiţioase să se indepărteze din Biserică. >entru

prezicători şi ermecători, precum şi pe cei ce cred în ei, canonul 07 &ncira îi pedepseşte cu : ani de

pocăinţă. 2ei ce se duc la $răjitori, se supun deci pedepsei celor care au încălcat credinţa. acă însă

au ost atraşi în păcat prin constrângere, "li se $a aplica blândeţea# (6 rigore de _ssa). >entru

<ântul 4asile cel 1are, cel ce se ocupă cu $răjitoria sau ermecătoria este snucigaş şi trebuie să

primească acelaşi timp de penitenţă (=, ;:, =0). În canonul 96, <ântul 4asile prescrie pentru

$răjitori, o penitenţă de ; ani. <ântul /oan >ostitorul consideră că cel ce se îndeletniceşte cu

$răjitoria, cu armecele sau ghicirea norocului, trebuie să acă penitenţă de 6'; ani, cu post şimătănii (2anonul 0, 0=). 2anoanele 76 apostolic şi :5 3rulan pre$ăd pedeapsa aurisirii şi pentru

creştinul care se dedă beţiei sau jocului de cărţi. &plicând această pedeapsă, Biserica !rtodoă a

urmărir să erească pe credincioşii săi de la patimile unei $ieţi necreştine, şi totodată, să le prescrie

îndatoririle lor pri$ind $iaţa creştină.

upă cum s'a putut constata, în conormitate cu pre$ederile canonice, se pedepseşte cu

aurisirea (ecomunicarea) credinciosului care% se roagă împreună cu cei ecomunicaţi (5 ap., 0

&ntiohia), dispreţuieşte pe episcopi sau de$ine schismatic (6 ap.), posteşte (post negru), uminica

sau <âmbăta (aară de sâmbăta mare) (;; ap.H :: 4/ ecumenic), deeimă conducerea de stat sau pe

dregătorii ei (97 apostolic), îşi însuşeşte obiecte bisericeşti (=6 ap., // 3eoil al &leandrieiH 5 /'//),

introduce animale în curtea bisericii sau în biserică (99 4/ ec.) se abţine de la nuntă,carne şi $in

iindcă le consideră pe "acestea lucruri păcătoase# (:0 ap.), emeia care se mărită cu ratele

bărbatului şi nu se desparte de el (0 eocezareea).

21



& $orbi despre îndatorirea credincioşilor pri$ind $iaţa creştină în lumina <intelor 2anoane

trebuie să amintim şi despre obligaţia lor de a cunoaşte şi mărturisiri credinţa Bisericii !rtodoe

strămoşeşti. 1ărturisirea acestei credinţe este îndeosebi în$ederată prin participarea credincioşilor la

slujbele di$ine şi împărtăşirea lor cu <ântul 3rup şi <ânge al 1ântuitorului. ar, o $iaţă creştină

liturgică, ără o $iaţă caracterizată prin să$ârşirea aptelor bune, nu în$ederează roadele credinţei

7=

.&titudinea ci$ică, demnă, şi patriotică a credinciosului ortodo rămâne o altă îndatorire

undamentală a $ieţii creştine. 2unoaşterea legilor ţării, respectarea şi aplicarea lor, integrarea

credinciosului în rândul truditorilor cu braţul sau cu mintea, pentru realizarea binelui obştesc, sunt

îndatoriri undamentale care se desprind din tetul canoanelor şi din doctrina canonica a Bisericii

!rtodoe. Cn rol important în procesul de conştientizare al credincioşilor asupra îndatoririlor lor

pri$ind $iaţa creştină re$ine îndeosebi clericilor, care au obligati$itatea de a cunoaşte şi amiliariza

pe credincioşi cu rânduielile şi normele canonice ale Bisericii !rtodoe. +ipsa acestor amiliarizări

şi conştientizări a credincioşilor noştri cu rânduielile şi normele canonice are repercusiuni neericite

şi asupra $ieţii lor creştine. 1ulte dintre aspectele negati$e ale $ieţii creştine sunt tocmai consecinţa

lipsei acestei amiliarizări şi conştientizări a credincioşilor cu rânduielile şi normele canonice, care

trebuie înţelese şi aplicate în lumina legii morale şi a doctrinei dogmatice ortodoe79.

<caunul duho$niciei poate oeri preotului un mijloc eicace de conştientizarea a

credincioşilor asupra îndatoririlor pri$ind $iaţa creştină. e modul cum ştie să aplice epitimiile,

depinde şi îndreptarea în bine a $ieţii credinciosului respecti$. e aceea, duho$nicul trebuie să ţină

seama "de calitatea păcatului şi de aplicarea spre întoarcere a celui ce a păcătuit, şi astel să dea boalei tratament potri$it, ca nu cum$a, aplicând tratamentul în chip disproporţional, pentru iecare

dintre cele două, să greşească în pri$inţa mântuirii celui bolna$# (50 4/ ec). >rin urmare, $iaţa

creştină a credincioşilor noştri are ne$oia "de pricepere medicală în pri$inţa suletului# şi de

cunoaştere temeinică a canoanelor Bisericii, de către duho$nicul respecti$, şi pentru aplicarea

milosti$irii după $rednicia credinciosului. &plicarea acestei milosti$iri sau iconomii, în scaunul

mărturisirii, nu treuie să ducă "spre renunţarea la $iaţă şi spre dispreţuirea ei, ci să stea într'un chip

împotri$a patimei# (50 3rulan). În scaunul mărturisirii, duho$nicul rămâne >ărinte care poate da

îndrumări pentru toate aspectele $ieţii creştine, inclusi$ pentru orientarea sănătoasă a credinciosului

în $iaţa societăţii în care trăim. >rin urmare preotul are şi răspunderea morală pri$ind atitudinea

cetăţenească a credincioşilor săi. >rin predica sau prin alte mijloace inerente acti$ităţii sale

47 III *ndatoririle cetăeneşti ale preoimii şi credincioşilor , în "lasul Bisericii#, anul G/4, nr. '0, 8::, p. :8.48 icolae -ăz$an <tan (editor), Biserica Ortodo$ă şi drepturile omului: paradigme, fundamente, implicaii, traducereatetelor din limba engleză de icolae -ăz$an <tan, *ditura Cni$ersul ^uridic, Bucureşti, 055, p. 89.

22



pastorale, preotul trebuie să îşi conştientizeze credincioşii şi asupra îndatoririlor pri$ind $iaţa

creştină în lumina <intelor canoane78. 2redincioşii trebuie să ie însă conştienţi şi de aptul că cei

care $or umbla după "dreptarul# $ieţii stabilit de <intele canoane se pot în$rednici de "pace şi mila

lui umnezeu asupra lor# (al ;, ;), iar cei care nu îndeplinesc, din ştiinţă sau neştiinţă,

îndatoririle pre$ăzute de sintele canoane se ac pasibili de pedepsele pre$ăzute de acestea(ecomunicarea, anatematizare etc). 4iaţa creştină trăită în lumina <intelor 2anoane implică deci

însăşi obser$area şi respectarea îndatoririlor canonice şi ci$ice.

49 >r >ro r. 2onstantin aleriu, 'reoia ca slu5ire a cuvântului, în "!rtodoia#, anul GGG/, nr. 0, 8=8 p. 08723



III. Importanţa mirenilor şi implicarea lor în Biserică

2on$ins că Biserica nu îşi poate maniesta din plin $iaţa prin "mădulare# legate şi

imobilizate, ci prin "mădulare# slobode şi acti$e, şi că orice acţiune de în$iorare şi de transormareîn biserică nu se poate întreprinde şi nu se poate duce la înăptuire decât prin slobozenia

"mădularelor# legate, prin recunoaşterea drepturilor şi a situaţiei lor reale în biserică, şi prin

angajarea lor la acţiune împreună cu toate celelalte, socotesc că trebuie să li se dea tuturor

credincioşilor toată slobozenia, şi în slobozenie, toate drepturile ce li se cu$in, potri$it situaţîei lor

reale de mădulare $ii ale bisericii. &ltel, biserica nu $a i $ie niciodată, ci $a $egeta mereu:5.

În biserica noastră nimeni nu a tras la îndoială importanţa elementului mirean, deşi nu toţi

sunt de acord să îi sublinieze această importanţă, care rezultă din natura lucrurilor, iind mirenii un

element constituti$ al bisericii. În ce pri$eşte însă, rostul lor în biserică, participarea lor la $iaţa

bisericească mai precis, îndreptăţirile pe care le au de a participa la eercitarea puterii bisericeşti,

precum şi în ce pri$eşte limitele acestei participări, opiniile împărţite. ei$ergenţele de păreri sunt

$ariate până la contraziceri directe. acă aruncăm o pri$ire asupra discuţiilor purtate şi a luptelor

date în biserica noastră, asupra acestei probleme $itale pentru biserică, suntem siliţi să constatăm că

armele care s'au utilizat de către beligeranţi au ost căutate mai des în arsenalul pasiunilor, decât în

acel al ştiinţei. *$ident că deslănţuirile de pasiuni, deşi atal legate de orice luptă, prejudiciază în

mod serios clar$iziunea şî prin aceasta lămurirea ade$ărului. &cest lucru este pe deasupra oricăreiîndoieli şi la noi a ost îndeajuns de $eriicat, prin atitudinile re$oltătoare ale multor pasionaţi, care

în orbirea lor au mers până la reuzarea unor probe şi argumente ireutabile.

În lupta angajată pe tema mirenilor, printre cei care utilizau arme ştiinţiice, adesea s'au

$ăzut oameni ţinând morţiş la greşelile lor din trecut, constituindu'se apoi în judecători inailibili şi

monopolizatori ai ştiinţei, az$ârlind lozinci şî rostind sentinţe cu care $oiau să sperie lumea,

urmărind mai degrabă să îşi ascundă greşelile decât să contribuie la lămurirea ade$ărului. &spectul

luptei acesteia aşa cum s'a reluat după război este oarte $ariat şi interesant. Cn mozaic de pasiuni,de păreri şi de elucubraţiuni şi ştiinţiice. 2u ecepţia câtor$a contribuţii şi păreri mai serioase dar

insuiciente, tocmai opiniile greşite s'au bucurat de o circulaţie mai mare, atingând uneori tensiunea

unor curenţi de înaltă rec$enţă şi de$enind chiar "populare#:. În urma celor petrecute, s'ar părea că

50 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică! Importana elementului mirean &n Biserică şi participarea lui la e$ercitarea puterii %isericeşti! <tudiu canonic'istoric, <eria 3eologică, nr. 6, <ibiu, 868, p. 4//.51 I%idem, p. '0.

24



în $eacul nostru nu prea circulă, sau în orice caz circulă cu mare ane$oie banii cei buni şi că

pri$ilegiul circulaţiei şi răspândirii rapide, îl deţin banii cei răi, biletele alse.

În biserica noastră, lupta în jurul problemei mirenilor s'a mai potolit, apele s'au mai limpezit,

opiniile alse au început a i scoase din circulaţie, ie prin cedarea pasiunilor, ie prin uitare, ie prin

"mea culpa#. 3otuşi au mai rămas destui care agita problema după bunul lor plac#

:0

% ultramontanii(ultraierarhişti), airmă sentenţîos şi ără a da drept de apel, că laicii au un singur drept în biserică% să

asculte şi numai să asculte şi atât. eşi această airmare ar părea mai mult un jos nepotri$it de

cu$inte, o joglerie şi deşi ace impresia unei ironii ierarhiste, unei persilări ieşite din sutană, este

totuşi o opinie rostită cu aer de greutate ştiinţiică şi cu pretenţii de a rezol$a printr'o astel de

rostire, o problemă. În realitate această airmaţie este negarea totală a $reunui drept al mirenilor în

biserică, căci cine nu are alt rost în biserică decât să asculte, şi se precizează% numai să asculte, acela

e redus la scla$ie, lipsit de orice drepturi. &ceasta e consecinţa logică a airmaţiei de mai sus, care

$rea să stabilească un principiu pentru reglementarea raporturilor mirenilor aţă de biserică şi $rea să

ie ormularea precisă a acestui principiu. &poi, airmaţia că ascultarea, supunerea, ar i un drept,

dacă nu este o persilare e desigur o inconştienţă. ici chiar ultramontanismul eagerat şi orb nu

constituie raţiunea acestei airmaţii, deşi în realitate airmaţia aceasta e epresiunea celui mai

etremist ultramontanism:6.

&lături de această atitudine bizară pe care orice om serios ar trebui să o ia drept o glumă

clericală şi pe care am menţionat'o totuşi ca pe cea mai eagerat negati$ă, ca pe o ciudăţenie

susţinută poate ără o prealabilă încercare de a'i desluşi consecinţele, alţii au adoptat o ţinutănegati$ă similară, însă pentru alte raţiuni decât aceea ultramontană etremistă. +i se pare acestor

ad$ersari de altă categorie, a îndreptăţirilor juste ale laicilor, că prin recunoaşterea acestor

îndreptăţiri şi prin încercarea de a le traduce în realitate, prin eercitarea lor din partea laicilor, prin

participarea eecti$ă la eercitarea puterii bisericeşti, s'ar produce o prea mare laicizare a bisericii.

&ceastă laicizare de care se tem unii, are două sensuri. +aicizarea poate i concepută ca o

participare a mirenilor binecredincioşi la $iaţa bisericească, determinând acţiuni creştineşti şi

impunând puncte de $edere juste, iar pe deasupra contribuind la propăşirea bisericii luptând pentru

ea, dar şi controlând indirect prin prezenţa lor, bunul mers al treburilor bisericeşti şi $iaţa păstorilor

şî $eghind direct, ca să nu aibă loc abuzuri. &stel înţeleasă laicizarea, nu numai că nu trebuie să ne

păzim de ea, ci mai $ârtos se cade să o dorim din toată inima noastră, să o căutăm cu râ$nă, să o

52 >r. @tean <le$oacă, 'reoia de )irotonie şi 6preoia7 credincioşilor! Ierar)ia lui 3ristos, în "!rtodoia, anul GGG/,nr. 0, 8=8, p. 0:='0:9.53 Aendri` raemer, T)8ologie du laicat , traduction rancaise de &nne`e 1usacchio a$ec un prace de .&. 4isserJr Aoot, *ditions labors et ides ene$e, p. ;:';;.

25



promo$ăm şi să o răspândim cât mai mult, să o introducem pretutindeni. &ceastă laicizare zideşte

biserica şi să nu ne pedepsească umnezeu cu lipsa unei astel de laicizări. &ceasta nu justiică rica

nimănui de laicizare şi nu trebuie să neliniştească pe nimeni. În loc să determine perspecti$a unei

astel de laicizări, reacţiune şi atitudine ostilă,, ar trebui mai bine să determine, şi ar i perect

justiicată o altă atitudine, una de luptă, de acţiune poziti$ă pentru laicizare.! laicizare cu totul de altă natură, ar i periculoasă laicizarea în sens curent, laicizarea aceea

împotri$a bisericii care se caracterizează printr'o mentalitate laică religioasă şi necreştină. &ceasta

ar constitui un pericol dacă s'ar introduce în biserică, pentru că de acest el de laicizare sunt pasibili

şi se pot ace $ino$aţi, nu numai mirenii, ci chiar şi clerul de la cel mai de jos membru al său până la

$lădică. &cest el de laicizare este se şi se produce independent de participarea sau neparticiparea

mirenilor la $iaţa bisericească şi tocmai această participare, ar putea i un mijloc eicare de

combatere a laicizării acesteia. >entru cu$ânt de laicizare, nu ar i prilej de atitudine ostilă decât

atunci, când alături de laicizarea de acest gen periculos, pe care l'am amintit, laicii ar i consideraţi

în aară de biserică, când nu ar ace parte constituti$ă din biserică, când ar i un element periculor

pentru biserică, sau când printr'o participare neprecis reglementată şî limitată, s'ar atinge caracterul

episcopal al bisericii:7. & te declara împotri$a laicizării de orice el, ără deosebire este greşit şi nu

puţini au căzut în această greşeală pe acre au propagat'o prin toate mijloacele înierând laicizarea ca

pe un element nou şi primejdios pentru biserica şi chemând lumea la luptă împotri$a ei.

În legătură cu rica de laicizare pentru care unii au combătut participarea mirenilor la

eercitarea puterii bisericeşti, alţii au in$ocat în acelaşi scop, rica de politicizare a bisericii. >rin participarea mai intensă a mirenilor la $iaţa bisericească, s'ar politiciza biserica şi ar i târâtă în

noroiul luptelor politice. !ri, decâţ să se întâple una ca aceasta, mai bine ne lipsim de colaborarea

mirenilor, mai bine le tăiem drepturile sau le acem uitate::.

Drica aceasta de politicizare este în legătură cu cea de laicizare şi ar i o consecintă a

laicizării în sens rău, căci mirenii cu mentalitate laică în sens curent, desigur nu s'ar da îapoi de la

târârea bisericii în lupte politice iindcă nu ar $edea în biserică decât un instrument politic ca oricare

altul. &ceastă rică de politicizare ar i justiicată într'un stat complectamente laic, dar într'un stat ca

al nostru, nicidecum. eşi se maniestă tendinţa unor politicieni de a'şi impune mentalitatea lor laică

în stat, totuşi nu s'a ajuns încă până la o laicizare, a statutului, încât pentru a pre$eni o astel de

e$entualitate crudă pentru biserică, aceasta trebuie să angajeze mirenii în acţiune bisericească,

recunoscându'le îndreptările juste ără teamă de laicizare şi de politicizare, ba din contră declanşând

54 Aendri` raemer, op! cit!, p. 89.55 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. :';.

26



printr'o acţîune astel organizată o "luptă bună# de contracarare, o acţiune agresi$ă în sens bun,

împotri$a acestor două pericole,care pândesc biserica şi de care nu $a scăpa decât înruntându'le în

arena unei largi $ieţi bisericeşti, iar nu retraşându'se după metereze ierarhice şi închizându'se în

carapacea unui claricalism îngust. -enunţarea la o acţiune cu angajarea tuturor orţelor $ii ale

bisericii de teama laicizării şi a politicizării, este o laşă capitulare care $a aser$i biserica cu cea maimare uşurinţă politicii, pe când acţiunea preconizată de cei care reclamă recunoaşterea îndreptăţirii

mirenilor de a participa acti$ şi cât mai larg la $iaţa bisericească, în conormitate cu doctrina, cu

necesităţile şî cu rostul bisericii, $a e$ita aser$irea bisericii politicii, ba mai mult poate ace în elul

acesta ca în loc să ie ea constrânsă de a ace ser$icii politicii aceasta ără de nici o constrângere, ci

din ataşament creştin aţă de biserică să îi oere ser$iciile sale:;.

Cnii socotesc că participarea mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti ar i o ino$aţie de

dată recentă care s'ar datora necesităţii pe care ar i simţit'o biserica de a se ţine la pas cu lumea,

conormându'se spiritului nou al timpului şi adaptându'şi instituţiile. 3impul ar i impus statului o

ideologie politică nouă, instituţii noi, metode noi etc. pe care biserica le'ar i împrumutat pentru a nu

i retrogadă şi pentru a'şi aser$i unele interese. &stel pri$ite lucrurile, ar trebui să mărturisim că

biserica şi statul ar i un "^anus eminus# sau doi raţi siamezi care nu ar putea eista independent

ci numai împreună, şi că ar i în uncţie unul de celălalt :=. &m ace din biserică un apendice al

statului a cărui eistenţă şi ale cărui orme eistenţiale, organizare, instituţii etc. ar i condiţionate de

stat, care e condiţionat la rândul său de timp şi eternitatea bisericii, am supune'o indirect, categoriei

temporalităţii. Biserica şi doctrina ei iind eterne îşi are instituţiile ei care nu pot contrazice acestcaracter şi nu pot i supuse unei alte dependenţe temporale căci ele ar contra$eni caracterului etern al

bisericii şi al doctrinei ei şî nu i'ar mai putea ser$i, ca elemente eterogene supuse unor $ariaţii

străine şi luând orme care ar atinge doctrina bisericii:9. !ri biserica nu poate ace aceasta, nu poate

împrumuta instituţîi străine iinţei ei, căci nu se poate supune în mod esenţial schimbării, nu îşi

poate supune schimbării elementele ei esenţiale constituti$e, în conormitate cu caracterul său etern.

&re destule orme $ariabile, însă tocmai orma ei de gu$ernămât care decurge din doctrina despre

sine, despre biserică adică, şi care este în strictă dependentă de această doctrină tot atât de esenţială

şi de neschimbabilă ca însăşi această doctrină este e$ident că nu poate i supusă $ariaţiilor şi

luctuaţiilor timpului şi schimbărilor pe care acesta le aduce în ideologia politic'socială a statelor.

56 /lie Donta, (i%ertatea religioasă &n lumea contemporană, *d. <tephanus, Bucureşti, 888, p. 7.57 2airns *arle *., #reştinismul de9a lungul secolelor , *ditura 2artea 2reştină, !radea, 8==, p. 07.58 usta$e 3hibon, +e la divin la politic, *ditura &nastasia, Bucureşti, 88=, p. ;7.

27



3oate ormele de gu$ernământ ale statelor, pe care timpul el aduce şi le alungă apoi şi le ace

să se piardă pe irul său depănat ără durată, toate acestea $in şi se duc ără să schimbe biserica. e

aceea, ideologia re$oluţiei ranceze şi a anului 979, au ino$at instituţiile statelor, au transormat

ideologiile politice, dar nu au ino$at nimic în biserică şi nu i'au transormat ideologia E recte E

doctrina. 2eea ce a ăcut timpul, contribuţia lui în această materie, este alta, strict ormală,neesenţială şi anume, proni condiţiile de libertate create, prin climatul democraticşi liberalist, a

acilitat airmarea liberă, a ormelor proprii principiilor de gu$ernământ neschimbabile ale bisericii,

orme care erau stânjenite în maniestare şi realizare, de spiritul în gust al $remii şi de ideologiile

politice retrograde, în care trăiseră statele până aici:8.

Dormele acestea, au eistat cu mult înainte. &u eistat de la început în biserică şî nu au

dispărut niciodată. 3impul şi ideologia lui, liberalo'democrată le'au dat numai prilej de maniestare

deplină. Dormele asemănătoare de maniestare a $ieţii bisericeşti şi a celei de stat, sunt simple

coincidenţe ormale şi din elul în care acestea uncţionează, se $ădeşte că nu se poate stabili între

ele o înrudire de esenţă, nu se poate stabili între ele o înrudire de esenţă, nu se poate stabili între ele

un raport de paternitate şi de iliaţie şi e deci alsă con$ingerea sau părerea celor ce susţin acest

raport de înrudire şi e şubredă poziţîa celor ce justiică şi reclamă în $irtutea acestei înrudiri o cedare

mai mare de drepturi pe seama mirenilor ;5.

Înrudită prin greşeală cu această opinie este şi opinia acelora care airmă că biserica ar i o

instituţie democratică, că orma ei de gu$ernământ e cea democrată şi e $ădit lucru deci, că în baza

acestei orme democratice de gu$ernământ, laicilor le re$in o sumă de drepturi la constituirea şieercitarea puterii bisericeşti.

+a părtaşii acesti opinii se mai adaugă şi acei care cred tocmai contrariul, susţinând că

biserica are o ormă de gu$ernământ monarhică absolutistă sau aristrocrată în $irtutea căreia laicilor

nu li se cu$ine nici un drept. 3oate opoiniile care $or să ataşeze biserica unei alte orme orme de

gu$ernământ sunt greşite şi inacceptabile, pentru că biserica sub acest raport nu este supusă nici unei

orme trecătoare, nu îi dependentă $ariabilă, ci îi dependentă in$ariabilă a doctrinei sale. Biserica în

orma ei de gu$ernământ are ără îndoială elemente comune cu toate ormele omeneşti de

gu$ernământ pe când însă acestea reprezintă numai realizări parţiale a unei orme ideale de

gu$ernământ, biserica deţine în chipul cel mai înalt orma ideală de gu$ernământ care se prezintă ca

o sinteză armonică a tuturor celorlalte, însă nu ca o sinteză posterioară apariţiei celorlalte sisteme,

59 usta$e 3hibon, op! cit!, p. ;7.60 /lie Donta, op! cit ., p. 8.

28



pro$enită prin eclectism din acestea, ci ca una anterioară, ca o 2i$itas ei, aţă de care toate

celelalte sunt numai decăderi

Cn alt punct de pornire ce a dus la adoptarea unei atitudini greşite aţă de problema

drepturilor mirenilor în biserică a ost considerrarea acestor drepturi ca iind de pro$enienţă

prostestantă. >rotestantismul secolului al G4/'lea ne'ar i sucit minţîle cu această ino$aţie, pe care partizanii acestei opinii o declară element străin de biserică şi o piedică în calea mântuirii. -euză

orice probă contrară oricât de e$identă ar i şi trag clopotul de alarmă, că prin acordarea de drepturi

mirenilor se introduce calul troian în biserică. &ceastă părere este tot atât de lipsită de temei şi

supericială. Dără o cercetare temeinică a problemei, pornind de la simple concordanţe ormale, cu

deosebire cei cuprinşi de obia protestantismului ac o gălăgie imensă şi se instituie apărători ai

bisericii împotri$a unui pericol imaginar, az$ârlind cugetate şi necugetate epresii oenssatoare celor

de altă părere şi stigmatizând pe toate lumea care crede sau care ştie altel.

Biserica a a$ut acelaşi sistem de gu$ernământ că atitudinea aţă de laici pe care o are acum

nu e nouă nu este nici protestantă, nici protestantizantă căci durează dintr'o $reme în care nu poate i

acuzată de sub$ersi$ă şi culpabilă înrudire cu protestantismul. Diindcă $eacul al G/G'lea a ost

considerat un $eac al naţîonalităţilor, iar secolul al GG'lea al naţionalismelor, mulţi au încercat să

eplice apariţia unor corporaţii bisericeşti mite, în sânul câtor$a biserici, ca o epresie a

naţionalismului, ca ce$a impus de interese naţionale, de conser$are, apărare şi consolidare a

naţiunilor. &ceştia chiar au cerut în numele intereselor naţîonale participarea intensă a mirenilor la

$iaţa bisericească acolo unde aceasta nu era încă introdusă. 3ot la aceştia se numără şi cei care $or săîşi eplice participarea intensă a mirenilor la aacerile bisericeşti în unele biserici, ca o consecinţă a

concentrării puterii ci$ile î persoana ierarhilor deţinători ai puterii bisericeşti;.

! organizare bisericească cu larga participare eecti$ă a mirenilor la administraţia

bisericească aduce mari ser$icii, dar oricât de mari ar i aceste ser$icii, ele nu constituie o raţiune

suicientă pentru acordarea de drepturi mirenilor în biserici şi acest moti$ poate ser$i numai pe lângă

altele şi $alabil şi admisibil numai din considerente politice naţionale nu însă din considerente

bisericeşti. &irmaţia lui unilaterală este negarea tuturor celorlalte. 1ult mai neîntemeiată este

credinţa acelora care leagă apariţîa participării mirenilor la administraţia bisericii de concentrarea

puterii ci$ile şî a celei bisericeşti într'o singură persoană;0. &ceasta admisă, ar însemna că

participarea mirenilor la $iaţa bisericeacsă, ar i tot o necesitate a timpului care nu ar a$ea $reo

justiicare doctrinară şi practică bisericească şi că ar putea dispărea după timp şi schimbări politice.

61 >r. >ro. r. umitru >opescu, 3ristos, Biserică, Societate, p. 89.62 >ro. 3eodor 1. >opescu, #ola%oratorii preotului, în "Biserica !rtodoă -omână, anul +GG///, nr. =, 8::, p. ;67.

29



upă aceste $ederi pare că participarea mirenilor la administraţia bisericii nu ar a$ea temeiuri sau

dacă le are sunt oarte şubrede şî străine de biserică. u ar eista după aceştia nici temeiuri

doctrinare şi nici justiicări din practica $ieţii bisericeşti. !piniile de mai sus sunt greşite şi s'au

bucurat de o circulaţie mai mare şi a căror aimă încă nu a dispărut, căci au reuşit să se acrediteze ca

opinii juste, creîndu'şi atmoseră şi aderenţi. &ceştia mai au pe lângă eroare, o notă comună%acuzaţia. 3oţi se întâlnesc pe terenul acuzării şi se întrec în eorturile comune de a critica şî acuza

acele biserici care au dat mirenilor drepturi largi de colaborare cu clerul pentru consolidarea şi

progresul bisericii.

1ai eistă o categorie de oponenţi care şi'au dat contribuţia la lămurirea problemei de ştiinţă

teologică. &ceastă categorie militează pentru o conciliere între părerile etremiste, care cer ie

înlăturarea oricărei participări a mirenilor la $iaţa bisericească, negându'le acestora orice drept, ie

stabilind greşit sorgintea drepturilor ce se cu$in mirenilor, le acordă acestora drepturi mari care ar

altera caracterul apiscopal al bisericii şi prin aceasta însăşi doctrina despre biserică. eîmpărtăşind

nici una dintre aceste atitudini la el de eronate, le dezaprobă pe amândouă căutând să găsească între

aceste etreme, punctele de reper ale echilibrului, puncte cardinale sprijinite pe temeiurile urnizate

de ştiinţă. <'au ăcut numeroase încercări în acest sens toate s'au mărginit însă la cercetări parţiale,

eplorând numai câte o aţă a problemei. <tudiile publicate, dacă nu sunt ştiinţiice, sunt prea

pasionate, iar dacă sunt strict ştiinţiice, nu sunt suiciente.

!rice cercetare în această problemă, trebuind să se întemeieze pe doctrina şi pe practica

bisericii, trebuie să aibă ca premise necesare% a. doctrina corectă despre biserică şi b. doctrinacorectă despre orma de gu$ernământ a bisericii ca o consecinţă a celei dintâi.

in noţiunea corectă, din doctrina corectă despre biserică, se deduce şi noţiunea corectă

despre orma de gu$ernământ a bisericii care nici în principiu, nici în aplicarea ei practică, în

eluritele orme impuse de $iaţa bisericească, nu poate să contra$ie în$ăţăturii despre biserică, nu

poate i în dezacord pentru că astel ar atinge noţiunea corectă despre biserică, ar altera prin urmare

doctrina, ori în biserică, nu se poate tolera nimic în contrazicere cu doctrina, din care şi în

conormitate cu care trebuie să decurgă şi să se înăptuiască totul. Înainte de a aborda însăşi

problema participării mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti este necesară o scurtă lămurire

teoretică a importanţei mirenilor în biserică, a importanţei lor ca actor constituti$ al bisericii.

&ceasta se poate ace iarăşi numai trăgând în$ăţătura corectă despre biserică, deoarece deinind

corect noţiunea de biserică cu cele două stări ale ei, cler şi laici, î această deinire însăşi, se lămuresc

poziţiile şi importanţa acestor două elemente constituti$e, deci şî importanţa laicilor. Finând seama

30



de poziţia şi de importanţa mirenilor în organismul bisericesc, din care lucruri decurg drepturile

mirenilor, însăşi elul şi măsura acestor drepturi se $or preciza în conormitate cu orma de

gu$ernământ a bisericii.

>roblema participării mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti, la administraţia bisericii cu

alte cu$inte este o problemă subordonată, dependentă de aceia a ormei de gu$ernământ a bisericii,lămurirea ei nu se poate ace decât în dependentă de aceasta şi în limitele îngăduite de aceasta,

întocmai aşa precum stabilirea ormei de gu$ernământ nu se poate ace la rândul ei, decât în

dependenţă de doctrina despre biserică şi în limitele acestei doctrine. acă î rezol$area problemei

participării mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti, nu am ţine seamă de orma de gu$ernământ a

bisericii şi de limitele pe care ni le îngăduie această ormă şi am trece peste ele, am altera doctrina

despre orma de gu$ernământ a bisericii şi alterând'o pe aceasta, alterăm prin ea şi doctrina despre

biserică. -ezol$area problemei mirenilor sub acest aspect are aşadar un spaţiu doctrinar în limitele

căruia se poate ace. 2e trece dincolo, trece din biserică în aară.

>roblema are o importanţă a. dogmatică, întrucât prin lămurirea şi rezol$area ei în spirit

ortodo se întăreşte noţiunea corectă ortodoă de biserică, dar prin înţelegerea şi rezol$area ei

greşită, se alterează noţiunea corectă despre biserică. umai de la greşita înţelegere a noţiunii

dogmatice de biserică se poate conchide la o nu mai puţin greşită rezol$are a problemei participării

mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti. b. pentru $iaţa şî organizaţia bisericii are apoi această

problemă o ormidabilă importanţă, întrucât de ea atârnă în mod practic, consolidarea chipului $ăzut

sau anemierea până la suocare a pulsului ei $ital.2ea dintâi, cea care $i$iică biserica se realizează prin participarea acti$ă, în limitele

dogmatice şi canonice, a mirenilor la $iaţa bisericească, prin participarea lor la eercitarea puterii

bisericeşti, iar a doua, prin participarea nereglementată dogmatic şi canonic a mirenilor la

eercitarea puterii bisericeşti sau prin ecluderea totală a acestei participări. >articiparea eagerată şi

nereglementată a mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti, duce consec$ent la laicizarea bisericii

până la reducerea ei la asemănarea cu orice societate ci$ilă, adică la ştergerea caracterului harismatic

şi Aristocratic al bisericii, prin înlocuirea sistemului ei de gu$ernământ ierarhic'sinodal, printr'unul

laic, democratic, în care puterea emană de la popor, aşa cum e în statele ci$ile de azi;6.

*cluderea totală a mirenilor de la orice participare la eercitarea puterii bisericeşti, aruncă

biserica în altă anomalie, pe panta substituirii puterii ierarhic sinodale din biserică, printr'una

absolutistă, ceea ce pentru biserică este egal de dăunător şi mai ales egal de străin spiritului şi

caracterului bisericii lui Aristos.63 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. :';.

31



Biserica !rtodoă nu s'a abătut de la în$ăţătura sa şi a păstrat prin tradiţia ei, duhul ade$ărat

al bisericii creştine în toată puritatea lui. *a a păstrat în$ăţătura întreagă corectă, aşa cum a primit'o

de la apostoli. u a schimbat şi nu a adăugat nimic, şi iindcă orma de gu$ernământ este în legătură

organică cu în$ăţătura bisericii, este e$ident că şi aceasta s'a păstrat numai în biserica ortodoă în

puritatea ei originală. umai biserica ortodoă prin urmare, este în măsură să pună în ade$ărata eilumină importanţa mirenilor atât în mod teoretic cât şi mai ales în practica $ieţii bisericeşti, dându'le

mirenilor locul cu$enit în biserică şi acordându'le drepturi de participare la eercitarea puterii

bisericeşti. &ceasta nu se eercită în mod absolut ci prin oarecare colaborare a laicilor care diluiază

principiul prea se$er al autorităţiiH ace ca autoritatea să de$ină în conducere, părintească iar nu

tiranică. >e de altă parte, biserica limitează această participare a laicilor la eercitarea puterii

bisericeşti în aşa el, ca să se e$ite etrema protestantă.

În Biserica !rtodoă s'a menţinut în totdeauna un echilibru între aceste atitudini etremiste,

la el de greşite şi de rele. &baterile pe care le înregistrează istoria, sunt apariţii concomitente cu

epocile sau cu momentele de criză prin care a trecut biserica. <ublinierea importanţei mirenilor în

biserică şi eaminarea situaţiei pe care au a$ut'o şi o au astăzi laicii în biserica ortodoă sub raportul

participării lor la eercitarea puterii bisericeşti, iată ceea ce ne $om strădui să cercetăm în cele ce

urmează pe baza sintelor canoane, încercând pe aceste temeiuri şi în limitele spaţiului doctrinar al

bisericii;7.

*lementele constituti$e ale bisericii sunt% clericii şi laicii. 3otalitatea acestora ormează însăşi

biserica. Biserica nu o constituie nici clerul singur, precum nu o poate constitui nici poporulcredincios singur, ci aceste două stări sunt componentele organismului bisericesc. Biserica nu este

conceptibilă ără $reunul din aceste două elemente, şi dacă e ade$ărat că unde este episcopul, acolo

este şi biserica, tot pe atât de ade$ărat este şi aceea, că episcopul ără credincioşi nu este biserica.

*piscopul şi în genere episcopatul şi clerul întreg nu are nici un sens ără credincioşiH independent

de aceştia, el nu îşi justiică eistenţa, care numai pentru a eista, nu este necesară;:.

&postolii înşişi, după ce au ost chemaţi la credinţă şi la slujba apostoliei, au ost la început

primii credincioşi ai capului şi întemeietorul bisericii. *i au primit duhul şi apostolia abia mai târziu,

după ce se apropie plecarea 1ântuitorului din mijlocul lor şi după ce înşişi useseră trimişi în

misiune de probă şi câştigaseră ucenici. acă acestora li s'a dat darul apostoliei, apoi nu li s'a dat

pentru ei, ca să ormeze ei înşişi biserica, ci ca pe aceasta să o zidească pe temelia pusă de

1ântuitorul, cucerind lumea, dobândind credincioşi. *i şi urmaşii lor episcopii şiclerul întreg, nu au

64 >r. >ro. r. umitru >opescu, 3ristos, Biserică, Societate, p. 96.65 *ndatoririle cetăeneşti ale preoimii şi credincioşilor , p. :;.

32



un scop în sine, ci acest scop li'l dă mântuirea pe care o ser$esc, ei sunt instrumente necesare în

economia mântuirii care nu s'a realizat obiecti$ prin Aristos numai pentru ei, ci pentru întreaga

omenire. Biserica o ormează pe lângă ierarhie, toţi aceia, ce botezaţi într'o credinţă, luptă prin ei

înşişi, prin colaborare cu harul şi cu mijlocitorii mântuirii, care sunt membrii clerului, pentru

dobândirea mântuirii. >recum ără de credincioşi nu au rost să eiste clericii şi să se constituie în biserică, tot aşa şi ără de clerici nu pot eista credincioşii constituiţi în Biserică. Biserica nu o

ormează independent $reunul din aceste două elemente, ci ambele împreună. *istenţa lor este

condiţionată reciproc, iind ambele elemente esenţiale constituti$e ale bisericii. in această stare,

din această calitate de element constituti$ esenţial al bisericii, rezultă importanţa mare a elementului

mirean în biserică, care se deineşte tocmai prin această epresie% element constituti$.

Diind mirenii un element constituti$ al bisericii, este e$ident ca rolul lor nu poate i atât de

lipsit de importanţă, încât să ie reduşi la un simplu subiect pasi$ al administraţiei bisericeşti, din

contră, într'o biserică normal organizată, mirenii ca şi ierarhia sunt un actor $iu, un element acti$

care participă intens la $iaţa bisericească, a$ând pe lângă îndatoriri încă şi drepturile lui în biserică;;.

2ea mai generală consideraţie care presupune în chip necesar oarecare drepturi ale mirenilor

în biserică, în raport cu eercitarea puterii bisericeşti, este aceea că şi mirenii, ca element constituti$

al bisericii, au o responsabilitate generală pentru biserică, pentru soarta ei (/ 2or. 6, 8, ;, =).

&ceastă responsabilitate implică un anumit număr de drepturi şi reclamă o consideraţie deosebită a

stării mireneşti, iar nicidecum tratarea lor ca turmă. *i nu sunt în sens propriu ceea ce se obişnuieşte

a li se spune% o turmă şi a înţelege literar asemănarea scripturistică, care se ser$eşte de termenii%turmă şi păstor şi a o traduce şî aplica eact la raporturile dintre cler şi popor, este ără îndoială o

mare greşeală. ici chiar în raportul unic şi dumnezeiesc dintre capul bisericii Aristos şi dintre

biserica <a, care suntem noi, nu găseşte aplicare literară această comparaţie. 2eea ce se spune în

<ânta <criptură în mod igurat printr'o asemănare, uzându'se de ao atât de epresi$ă igură de stil,

nu trebuie înţeles în sens literar pentru a nu trebui trase consecinţele ine$itabile ale unei astel de

înţelegeri, căci şi în <ânta <criptură ca şi în general în elul omenesc de a $orbi inteligent, igurile

de stil se întrebuinţează pentru a deini în chip cu totul real şi propriu, o situaţie, un raport, sau un

lucru, ci pentru a'l ace prin eagerări, sublinieri, sau comparaţii sugesti$e mai uşor accesibil

înţelegerii omeneşti.

umai o alsă înţelegere ne'ar putea ace să acceptăm literal şi să aplicăm întocmai

comparaţia aceasta cu turmă şi păstor, la raportul dintre credincioşi şi ierarhia. u altel trebuie luată

66 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. 0:'0;.33



şi nu mai multă putere trebuie să i se dea şi apostroei% "2e te aci păstor oaie iind]#, sau acelei

comparaţii care zice că într'ade$ăr pe cât de mare osebire este între oile cele necu$ântătoare şi

păstorul lor, tot pe atât de mare osebire este şi între credincioşi şi clerul care îi păstoreşte. !

deosebire atât de eagerată dacă s'ar admite, ar i să se ştirbească demnitatea omului de creatură a

lui umnezeu, de iu a lui umnezeu şi demnitatea de creştin a omului, demnitatea de iu ales, de$as ales al uhului. "4oi nu sunteţi în trup ci în uh, că uhul lui umnezeu locuieşte întru $oi#,

"Aristos este întru $oi#, "uhul celui ce a sculat pe /isus din morţi locuieşte întru $oi. >entru că nu

aţi luat iarăşi duhul robiei spre temere ci aţi luat uhul punerii de iu# (-om. 9, 8':). "Însuşi uhul

acesta mărturiseşte dimpreună cu uhul nostru , că suntem ii ai lui umnezeu# (-om. 9, ;).

emnitatea de om şi starea pri$ilegiată de creştin, creează credincioşilor o situaţie pe

deasupra oricărei asemănări reale cu o turmă. *i sunt% "$'am scris $ouă aceasta, ca nu cum$a la

$enirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, iind încredinţat despre $oi toţi că

bucuria mea este şi a $oastră a tuturor# (// 2or. 0, 6). În raport cu necredincioşii ei sunt "harismatici#

iind născuţi a doua oară prin cu$ântul cel $iu al lui umnezeu, care rămâne în $eac într'înşii (/ >tr.

, 06), ei se consideră cu ade$ărat "$iţă aleasă, neam sânt#, "preoţie împărătească#, "preoţie sântă#

(/ >rt. 0, 6, 8H &poc. , ;H :, 5). >reoţia creştinilor mireni se întemeiază pe botez prin care taină ei

de$in membrii ai trupului mistic al lui Aristos şi ca atare li se împărtăşeşte un dar, o sinţire;=, care îl

ace pe om capabil de a i părtaş mântuirii şi tuturor darurilor uhului <ânt prin care $iază şi se

întăreşte biserica. Botezul îi dă creştinului noi puteriH iar mirungerea, i le întăreşte ăcându'l capabil

pe creştin de o înaltă dez$oltare a darurilor primite prin botezH prin ea are loc o împărtăşire de uh<ânt care îl ajută pe creştin la perecţionarea $ieţii spirituale în care a intrat prin botez. Dără de

aceasta nu ar putea progresa în $iaţa spirituală cel botezat.

>reoţia mirenilor întemeiată pe aceste două taine nu este un simplu cu$ânt ci o realitate care

îi ace apţi pentru acte ale $ieţii spirituale, pentru orice colaborare la mântuirea lor, pentru

colaborare la orice acţiune a preoţiei speciale, căci iind şi laicii preoţi, ca atare au şi ei o misiune

preoţească în biserică. &$ând ei o misiune pe care şi'o îndeplinesc în biserică, aceasta presupune

oarecare drepturi care decurg din însăşi misiunea lor preoţească şi din responsabilitatea pe care o

implică această misiune;9. 2redincioşii creştini, nu mai sunt străini şi nemernici, ci concetăţeni cu

sinţii. u mai sunt turmă rătăcitoare departe de umnezeu, ci sunt dintre cei "apropiaţi ai +ui#,

67 >r. /oan 1ircea, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, în "!rtodoia#, anul GGG/, nr. 0, 8=8, p. 060'066.68 >r. @tean <le$oacă, 'reoia de )irotonie şi 6preoia7 credincioşilor! Ierar)ia lui 3ristos, în "!rtodoia, anul GGG/,nr. 0, 8=8, p. 0:=.

34



aşezaţi în Biserica <ântă a <a întemeiată pe piatra cea din capul unghiului care este /isus Aristos

(*es. 0, 8'00).

2reştinii sunt într'un contact $iu cu Aristos, întocmai aşa precum sunt mlădiţele $iţei cu

însăşi $iţa, "*u sunt $iţa şî $oi mlădiţele#, şi precum mlădiţele nu pot aduce rod, dacă nu $or i în

$iţă, aşa nici creştinii dacă nu $or i în omnul. "*u sunt $iţa cea ade$ărată şi 3atăl 1eu estelucrătorul. !rice mlădiţă care nu aduce roadă întru 1ine, *l o taieH şi orice mlădiţă care aduce roadă,

*l o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. &cum $oi sunteţi curaţi, pentru cu$ântul pe care $i l'am

spus. -ămâneţi în 1ine şi *u în $oi. >recum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu

rămâne în $iţă, tot aşa nici $oi, dacă nu rămâneţi în 1ine. *u sunt $iţa, $oi sunteţi mlădiţele. 2el ce

rămâne întru 1ine şi *u în el, acela aduce roadă multă, căci ără 1ine nu puteţi ace nimic# (/ /n.

:, ':). 2a mlădiţe ale $iţei (-om. , ;'9) creştinii sunt membre ale trupului lui Aristos care

este biserica (*es. , 00'06H 7, 6';H 6, :';H 2ol. / , 9'05H -om. 0, 7':) şi sunt ca atare, în

contact permanent şi $iu cu omnul împărtăşindu'se din se$a $ieţii harice, care $i$iică acest trup

mistic a lui Aristos. *i sunt părtaşi acestei $ieţi care circulă şi lucrează, şi care neiind un element

static, pune în mişcare şi acţiune pe toţi membrii acestui trup, care nici unul nu poate i pasi$ căci

atunci ca o mlădiţă se usucă, pierde comunicarea $itală cu $iţa, cade şi nu mai ace parte din $iţă;8.

upă asemănarea cu membrele trupului omenesc, toţi membrii bisericii îşi au un rost

determinat de scopul întregului organism social al bisericii şi după cum pentru realizarea scopului

trupului omenesc, toate membrele sunt angajate în acţiune, la el şi pentru realizarea scopului

bisericii, toate orţele ei $ii aşezate în elementele ei componente, trebuie săie angajate în acţiune (/2or. 0, 6'7). 2a părtaşe ale trupului lui Aristos, nici un membru al bisericii nu trebuie să ie

pasi$, ci iecare trebuie să lucreze la creşterea şi întărirea acestui trup. 3rupul lui Aristos care e

biserica, "poate creşte intensi$ şi etensi$. 2reşterea intensi$ă $a i desigur în măsura cea mai mare

promo$ată de însuşi 2apul bisericiiH însă membrii înşişi pot săcrească spre o mai mare sinţenie a

trupului lui Aristos. ar precum membrele trupului omenesc trebuie să se îngrijească de creşterea

etensi$ă a corpului, tot aşa trebuie şi membrii bisericii, superiorii, clericii şi laicii să inter$ie pentru

răspândirea bisericii#=5 pentru creşterea ei şi nu numai pentru aceasta ci şi pentru întărirea ei precum

şi pentru realizarea scopului său. 2um ar putea i deci considerat $reun membru, $reun element al

bisericii ca pasi$] oar în ipostaza de a i socotit drept o mlădiţă uscată şi atunci, e atal ca nici să

nu se mai numere între componentele $ii ale $iţei, şi nici printre cele ziditoare de biserică prin

69 I%idem.70 /ose ill, 3and%uc) der ;at)olisc)en -;tion, Dreiburg im Br. 867, p. =0, apud >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. 09

35



urmare, căci precum o mlădiţă uscată e pentru $iţă, pentru roada ei, de nici un olos, tot aşa şi pentru

scopul bisericii este de nici un olos şi chiar dăunătoare.

În biserică toate elementele ei constituti$e sunt chemate la acţiune la acţiune deopotri$ă,

neputând ace parte $ie şi ziditoare din ea şi neputându'o ser$i scopul nici un element pasi$ "pentru

că a lui umnezeu împreună lucrători suntem# (/ 2or. 6, 8) şicine nu este lucrător, ne$rednic este decasa lui umnezeu, nu este arătură a lui umnezeu şi în loc să zidească această casă şi să rodească

arătura, le strică, iar cine "$a strica casa lui umnezeu îl $a strica şi umnezeu pe acela, căci casa

lui umnezeu sântă este# şi această casă suntem noi toţi cei credincioşi, adică biserica (/ 2or. 8, ;'

=). in cele zise se $ădeşte cu prisosinţă importanţa elementului mirean în biserică precum şi aceea

că nu poate i considerat ca un element pasi$ al administraţiei bisericeşti, ci ca element constituti$ al

bisericii nu numai că ar trebui să ie actor acti$ în $iaţa bisericii, ci chiar i se impune aceasta epres

pentru responsabilitatea misiunii pe care o are şi el.

imeni nu este în biserică nemernic ci e membru îndreptăţit şi acti$ căci deşi sunt deosebiri

darurilor şi slujbelor este acelaşi uh, acelaşi omn, acelaşi umnezeu, care lucrează toate întru toţi

(/ 2or. 0, ;). /mportanţei mirenilor în biserică stabilită aici în chip teoretic, cercetarea practicei

bisericii sub raportul participării acti$e a lor la $iaţa bisericii, îi $a da conirmarea şi strălucirea

reală, completând şi relieând mai concret această importanţă=.

În cadrele doctrinei eclesiologice stabilind importanţa mirenilor în biserică, am subliniat

această importanţă prin e$idenţierea situaţiei elementului mirean ca actor constituti$ al bisericii din

care situaţie rezultă că el nu e un actor pasi$ ci unul acti$ in$estit cu o misiune şi îndreptăţit a lua parte acti$ă la desăşurarea $ieţii bisericeşti şi răspunzător de această $iaţă. 2ontinuând irul acesta

natural, al deducţiilor întemeiate pe doctrină şi urmând să analizăm şi să limităm cu alte cu$inte să

deinim îndreptăţirile de care trebuie să se bucure mirenii în biserică, care îndreptăţiri se întemeiază

pe calitatea lor de element constituti$ responsabil şi acti$ al bisericii, este e$ident că trebuie să

stabilim terenul de acţiune şi acţiunile însăşi ale mirenilor, în conormitate cu doctrina despre orma

de gu$ernământ a bisericii şi în limitele îngăduite de această doctrină=0.

Diind acum $orba de stabilirea raportului mai precis ierarhie şi mireni adică a poziţiei acti$e,

pe care o deţin ambele aceste elemente în biserică, aceasta o acem conchizând de la orma de

gu$ernământ a bisericii, în care se cuprind principial trasate compotenţele şi atribuţiile iecăruia din

aceste două elemente constituti$e ale ei. Dorma de gu$ernământ a bisericii, în conormitate cu

doctrina despre biserică este deinită prin cu$ântul "Aristocraţie# în raport cu întemeietorul şi capul

71 >ro. 3eodor 1. >opescu, #ola%oratorii preotului, p. ;79.72 icolae -ăz$an <tan (editor), Biserica Ortodo$ă şi drepturile omului: paradigme, fundamente, implicaii, p. 5.

36



ei care este Aristos. Întrucât însă deţinătorul ne$ăzut al întregii puteri bisericeşti conduce această

biserică prin organe $ăzute, chemate în chip special la această slujbă şi cu raportare la aceste organe

care deţin şi eercită puterea în biserică, orma ei de gu$ernământ se deineşte prin epresia

"ierarhic'sinodală# sau "episcopal'sinodală#. & măsurat acestei orme de gu$ernământ, în biserică

aşa cum se prezintă ca organism social, plenitudinea puterii o deţine episcopatul, care o eercită închip sinodal şî indi$idual. În chip sinodal pentru întreaga biserică sau pentru o porţiune mai mare

din ea, iar în chip indi$idual, iecare episcop în eparhia sa.

&cest sistem de gu$ernământ al bisericii nu se identiică cu nici unul din sistemele ci$ile de

gu$ernământ pentru că biserica iind o instituţie cu un scop deosebit de acela al societăţilor ci$ile,

nu poate a$ea prin deiniţie, un sistem de gu$ernământ comun cu $reuna din acestea, ci unul

conorm scopului său. Biserica iind o instituţie netrecătoare nu îşi poate însuşi un sistem şi nu se

poate ataşa $reunuia din $ariatele regimuri trecătoare, a căror pluralitate se eplică tocmai prin

imperecţiunea lor. acă totuşi $rem să găsim o asemănare a sistemului de gu$ernământ al bisericii

cu $reunul din cele ci$ile, atunci trebuie să concluzionăm că cele mai multe asemănări ormale, le

are cu acel sistem care a ost considerat nu ca cel mai perect, ci ca cel mai suportabil dintre toate

celelalte, cu sistemul democratic pe de o parte şi cu cel ce se proconizează prin noţiunea de

elitocraţie pe de altă parte, ără a se identiica sau conunda cu $reunul din acestea. Dără îndoială că

întreaga putere în biserică se cu$ine episcopilor cu succesiune apostolică, episcopatul în genere iind

miezul organizaţiei bisericeşti, dar şi clerul inerior şi laicii trebuie să aibă nu numai dreptul de

participare la eercitarea puterii bisericeşti dar şi datoria de a colabora prin aceasta la realizareascopului bisericii=6.

acă precum am spus, plenitudinea puterii în biserică o deţine şi o eercită episcopatul, se

naşte întrebarea% >e care temei se poate $orbi în acţiunea mirenilor în biserică, despre o participare a

lor la eecutarea puterii bisericeşti] &re loc aceasta în $irtutea unui drept propriu sau a $reunei

concesiuni a ierarhiei sau pe ce se întemeiază] >entru e$itarea oricărei conuzii se impune precizarea

că în organismul social al bisericii nu eistă două iz$oare ale puterii şi nu eistă două autorităţi

deţinătoare ale puterii, una mirenească şi alta clericală=7. *istă un singur principiu al puterii şi o

singură autoritate deţinătoare a puterii. În biserică nu organismul social deţine puterea în $reun chip

oarecare, nu e o împrumută conducătorilor transormându'o în autoritate şi în$estindu'i cu ea. În

biserică autoritatea coboară de sus din ordinea supranaturală îşi are principiul în Aristos şi în$estirea

ei cu putere, $ine tot de la *l. u puterea creează autoritatea conducătoare, ci autporităţii întemeiate

73 1ar` oll, Momente #ruciale &n Istoria Bisericii, *ditura +ogos, 2luj'apoca, 0559, p. 89.74 I%idem.

37



pe har, instituite prin împărtăşirea harului, i se dă şi puterea de la deţinătorul ei suprem prin organele

instituite de acela. 3emeiul autorităţii şi al puterii se creează în biserică prin taina hirotoniei. &ceasta

îl ace pe cel ales, propriu, capabil pentru a eercita puterea bisericească. >rin hirotonire i se dă

capacitatea, iar îndreptăţirea de a eercita această putere se dă printr'un act juridic ormal al

autorităţii competente. În urma acestor consideraţii, e clar că iz$orul drepturilor mirenilor este sauautoritatea constituită sau însuşi iz$orul acestei autorităţi.

repturile de care s'ar bucura mirenii în biserică, dacă le pri$im ca iz$orând din autoritatea

ierarhiei, sunt drepturi de un el cu totul deosebit de acelea ale ierarhiei şi trebuiesc pri$ite ca simple

temporale şi $ariable concesiuni din partea autorităţii ierarhice. &cele drepturi însă, care nu sunt

simple concesiuni ale ierarhiei, nepro$enind de la aceasta ci de la însuşi iz$orul autorităţii ierarhice,

acelea sunt drepturi propriu zise şi sunt intangibile.

/z$orul autorităţii ierarhice a $rut elementul laic ca un element constituti$, responsabil şi

acti$ în biserică şi a $rut deci şi îndreptăţirile legate de aceste calităţi şi de misiunea lui. ar acelaşi

iz$or a $rut însă ca totalitatea puterii bisericeşti să o deţină ierarhia şi a $rut desigur atunci ca

drepturile mirenilor de participare la eercitarea puterii bisericeşti să nu ie o însuşire a drepturilor

ierarhice, să nu aibă această putere două subiecte, ci ca aceste drepturi ale mirenilor să ie

condiţionate de cele ale ierarhiei. * clar deci că dacă le'a $rut însuşi iz$orul autorităţii ierarhice, nu

sunt nişte concesiuni ierarhice deşi prin ierarhie se recunosc şi se reglementează, ca prin una ce

deţine întreaga putere în biserică.

Daptul acesta însuşi al recunoaşterii şi reglementării drepturilor mireneşti de participare laeercitarea puterii bisericeşti prin autoritatea ierarhică, dă acestei autorităţi, caracterul de iz$or

indirect al drepturilor mirenilor şi le ace pe acestea să pară simple concesiuni ale ierarhiei, când în

realitate autoritatea ierarhică e obligată la aceste concesiuni prin $oinţa 1ântuitorului. Încât, deşi în

raport cu dreptul ierarhiei, drepturile mirenilor par nişte simple concesiuni, totuşi aceste concesiuni

a$ând caracterul obligati$ităţii, ele încetează de a mai i simple concesiuni şi sunt drepturi propriu

zise=:. Dără drepturile ierarhilor, biserica nu poate eista, nu poate dăinuiH acestea au caracter necesar

pe când ără drepturile mirenilor, biserica poate eista însă ca un organism bolna$, slăbit, neapt

îndeajuns pentru scopul său. Daţă de caracterul necesar al drepturilor ierarhice, drepturile mirenilor,

care sunt condiţionate de acestea au un caracter secundar limitându'se sau deinindu'se mai precis

ca drepturi de colaborare cu ierarhia.

75 icolae -ăz$an <tan (editor), Biserica Ortodo$ă şi drepturile omului: paradigme, fundamente, implicaii, traducerea

tetelor din limba engleză de icolae -ăz$an <tan, *ditura Cni$ersul ^uridic, Bucureşti, 055, p. 89.38



1ântuitorul a $rut ca element prim şi necesar, drepturile ierarhiei şi apoi ca element secundar

şi în limitele îngăduite de drepturile ierarhiei, a $rut şi drepturile mirenilor. /erarhia recunoaşte şi

reglementează aceste drepturi în limitele lor naturale impuse de necesităţile bisericii. >rincipial, ea

trebuie să dea mirenilor drepturi de largă colaborare, în realitate, ea le speciică, le restrânge sau le

etinde după necesităţile bisericii şi în acest el, autoritatea ierarhică poate i pri$ită ca un ade$ăratiz$or de drepturi pentru mireni. 1ântuitorul a $rut drepturi pentru mireni însă nu le'a reglementat în

amănunt, a lăsat această sarcină ierarhiei a cărei drepturi le'a reglementat, le'a deinit însă astel,

încât în limita drepturilor acestora, să mai rămână un spaţiu de control aşa zicând, pentru drepturile

mirenilor pe care nu le putea ignora ierarhia ci trebuia să le reglementeze, trebuia să ţină cont de ele

în mod obligator. repturile mirenilor de a participa la eercitarea puterii bisericeşti au ost pri$ite

de mulţi ca simple concesiuni ierarhice aparţinând eclusi$ primei categorii de drepturi=;

oi însă, precum am $ăzut, socotim că acestea aparţin principial categoriei celei de a doua şi

numai indirect celei dintâi, ele a$ându'şi iz$orul în însuşi iz$orul autorităţii ierarhice care a $rut

elementul mirean ca pe un element constituti$ responsabil şi acti$ al bisericii. &ceastă socotinţă ne'o

mai întemeiem şi pe însuşi caracterul special al autorităţii ierarhice, care este cu totul deosebit de

acela al autorităţii ci$ile.

&utoritatea bisericii se prezintă nu numai ca origine ci şi ca sens, deosebit de ceea ce se

înţelege prin autoritate în sens comun. <pre deosebire de alte autorităţi, ea are un sens şi un caracter

creştin. &ceasta este pătrundere şi transormarea autorităţii prin duhul dragostei creştine şi ca un

corolar, prin acela al libertăţii creştine. &utoritatea creştină a bisericii nu se poate eercita decât închip creştin, străbătută de dragoste şi obser$ând libertatea creştină. *a nu este o autoritate tiranică ci

una părintească, o autoritate în centrul căreia stă dragostea ca un element de conciliere între

autoritate şi libertate. 2el ce a impus şi a $rut dragostea ca un criteriu al eercitării puterii

bisericeşti, a $rut şi a impus şi îndreptăţirile mirenilor, întemeiate pe calitatea de element constituti$,

responsabil şi acti$ al trupului lui Aristos şi îngăduite de dragostea creştină, la eercitarea puterii

bisericeşti. Aristos omnul a $rut elementul mirean ca pe un element constituti$, responsabil şi acti$

al bisericii, a $rut ca autoritatea bisericii să se eercite în dragoste şi a $rut ca îndreptăţirile la

eercitarea puterii bisericeşti, presupuse de calitatea de element constituti$, responsabil şi acti$ al

bisericii, să ie acelea îngăduite de eercitarea puterii bisericeşti de către autoritatea ierarhică în

duhul dragosteiH a $rut îndreptăţirea mirenilor de a colabora la eercitarea puterii bisericeşti şi în

$irtutea dragostei creştine, în spiritul căreia $rea să se eercite puterea bisericească şi a $rut ca în

76 I%idem, p. 88'55.39



limitele îngăduite de această dragoste, să colaboreze, să aibă un drept indiscutabil de a colabora cu

ierarhia la eercitarea puterii bisericeşti. >rin urmare, acest drept de colaborare sau de participare, nu

este unul rezultat dintr'o concesiune a ierarhiei, ci este impus însăşi ierarhiei spre obser$are cu

puterea şi străşnicia cu care îi este impusă legea dragostei. /erarhia însăşi este obligată să respecte

acest drept asupra căruia nu poate ingera a$ându'şi el originea, iz$orul, nu în ierarhie, ci în $oinţalui /isus Aristos pe care nu o poate corecta sau neglija, peste care nu poate trece nimeni în biserică.

>ro$enind din $oinţa lui Aristos şi impunându'se ca atare respectului din partea autorităţii ierarhice,

$orbind principial, dreptul mirenilor de a colabora cu ierarhia, este un drept "jure di$ino#==.

>articiparea mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti este impusă ca un corecti$ împotri$a

absolutismului ierarhic ca o garanţie şi ca un regulator al uncţionării normale, adică creştine, a

organismului bisericesc. &utoritatea ierarhică sinodală nu îşi $a eercita puterea în chip absolutist.

1ântuitorul a arătat printr'un gest poruncitor în pilduirea sa maniera pe care trebuie să o obser$e

autoritatea bisericească în eercitarea puterii ei. *ste arhicunoscută scena în care 1ântuitorul a

spălat picioarel apostolilor <ăi şi le'a şters întrebându'i% "2unoaşteţi ce am ăcut $ouă]# şi adăugând

spre luarea lor aminte şi spre luarea aminte a noastră a tuturor. "upă ce le'a spălat picioarele şi @i'a

luat hainele, <'a aşezat iar la masă şi le'a zis% Înţelegeţi ce $'am ăcut *u] 4oi 1ă numiţi pe 1ine%

În$ăţătorul şi omnul, şi bine ziceţi, căci sunt. eci dacă *u, omnul şi În$ăţătorul, $'am spălat

$ouă picioarele, şi $oi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altoraH că $'am dat $ouă pildă, ca,

precum $'am ăcut *u $ouă, să aceţi şi $oi# (/oan 6, :, 0':). "2ă şi Diul !mului n'a $enit ca să /

se slujească, ci ca *l să slujească şi să'@i dea suletul răscumpărare pentru mulţi# (1c. 5, 7:).&cestea grăindu'le /isus le'a arătat lor şi nouă, o lege nouă pe care trebuie să o respecte autoritatea

creştină. upă această normă nouă, autoritatea este obligată nu să stăpânească ci să slujească. *a

pentru sine, pentru slujirea altora. 2el chemat la mai mare domnie, e chemat şi la mai grea slujbă iar

nu la stăpânire. &ltel era până aici, altel concepeau păgânii autoritatea, această autoritate păgână o

detestă Aristos şi pomenind de ea, le zice apostolilor% "@tiţi că ocârmuitorii neamurilor domnesc

peste ele şi cei mari le stăpânesc. u tot aşa $a i între $oi, ci care între $oi $a $rea să ie mare să ie

slujitorul $ostru# (1t. 05, 0:'0;H 1c. 5, 7'7:). @i iarăşi cu alt prilej, repetând le zice% "-egii

neamurilor domnesc peste ele şi se numesc bineăcători. ar între $oi să nu ie astel, ci cel mai

mare dintre $oi să ie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. 2ăci cine este mai mare%

cel care stă la masă, sau cel care slujeşte] !are, nu cel ce stă la masă] /ar *u, în mijlocul $ostru,

77 /lie Donta, op! cit ., p. 7:'7;.40



sunt ca unul ce slujeşte# (+c. 00, 0:'0=). &şa le'a spus 1ântuitorul, aşa le'a poruncit apostolilor

celor ce se priceau pentru întrebarea% "care dintre ei s'ar părea a i mai mare# (+c. 00, 07).

2el ce $rea să conducă în biserică, trebuie să aibă conştiinţa acasta că dreptul ce îl râ$neşte

de a conduce, e mai mult o sarcină, pe care şi'o ia spre ser$irea celorlalţi raţi. e altel, cu mici

ecepţii, în biserică toate drepturile au mai pronunţat caracterul de obligaţii. &ceastă atitudinetrebuie să o aibă conducătorul din considerentul că toţi în biserică sunt raţi şi pe lângă legătura

credinţei care îi uneşte este şi dragostea care în $eci nu piere, precum însuşi <ântul &postol >a$el le

spune 2orintenilor, scriindu'le că şi altă cale, încă mai înaltă decât celelalte le $a arăta lor, socotind'

o pe aceasta a i dragostea. >e aceasta o pune deasupra tuturor darurilor harismatice, deasupra

ştiinţei şi deasupra credinţei (/ 2or. 6).

*lementul acesta nou al iubirii, nu este deci un sat simplu, a cărui obser$are să ie lăsat la

aprecierea creştinilor, ci este o poruncă, căci dacă credinţa e o poruncă, atunci dragostea care e

considerată superioară şi un element hotărâtor de'o importanţă care le co$ârşeşte pe celelalte, a căror

obser$aţie este declarată nimic aţă de obser$area acesteia, este e$ident că şi dragostea este o

poruncă pentru noi, căci dacă nu ar i poruncă nu ar putea i considerate celelalte porunci ca

dependente de aceasta=9. *$anghelistul /oan ne conirmă lucrul acesta în prima sa epistolă (/ /oan 7,

='0) şi în e$anghelie ne arată că porunca dragostei e poruncă nouă (/oan 6, 67'6:H :, 8'5, 0).

imeni care nu are dragoste nu poate i util membru al trupului lui Aristos, nu poate sluji

scopul bisericii căci ără dragoste nu se găseşte în deplină comunitate cu umnezeu. Cn corolar al

dragostei, o consecinţă a stăpânirii ei, este libertatea creştină şi garantarea acestei libertăţi în modreal. +ibertatea în $iaţa socială, chiar când pare întemeiată pe drepturi şi garantată prin legi, nu are

un iz$or şi o garanţie mai sigură decât dragostea. Cnde nu este dragoste nu este libertate ade$ărată,

oricât ar i ea de măiestrit legierată. iar unde este dragoste acolo libertatea nu are ne$oie să ie

legierată, ea se respectă de la sine=8.

+ibertatea creştină e întemeiată pe calitatea de ii ai lui umnezeu renăscuţi la o $iaţă nouă,

ca mădulare ale trupului mistic al lui Aristos, în care nu pot i sila şi rica instrumente de cârmuire a

lui, principii de obser$at în reglementarea $ieţii lui, ci dragostea şi libertatea. +ibertatea creştină e o

mărturie a prezenţei uhului <ânt (// 2or. 6, ='6;H *$r. 0, :). >recum în eercitatea puterii

bisericeşti trebuie să se ţină seama de dragostea creştină, tot aşa trebuie să se aibă permanent în

$edere acest principiu al libertăţii creştine, iar principiul regulator este dragostea. in $iaţa creştină

78 >. 2oman, 'ro%lema o%iceiului de drept &n sfintele canoane, p. 750'756.79 Aendri` raemer, op! cit!, p. 7:'7;.

41



a dispărut rica, şi a intrat dragostea, a dispărut slcla$ia şi locrul ei l'a luat dragostea (// 3im. ,=H /

/n. 7, 9H // 2or. 6, 0H // 2or. 6, =H al. 0, 7H 7, 0;H / 2or. 7, 8H -om. 9, 0).

2olaborarea mirenilor la eercitarea puterii bisericeşti constituind un drept indiscutabil al lor

şi ierarhia a$ând obligaţia de a obser$a acest drept, ţinând seama de dragostea şi libertatea creştină,

rămâne să $edem dacă dreptul acesta de colaborare al mirenilor se raportează la eercitarea întregii puteri bisericeşti sau numai la o parte a acesteia, la care anume şi până la care limite se poate etinde

aceasta. repturile mirenilor, rezultate din dreptul lor de colaborare cu autoritatea care deţine şi

eercită în mod ordinar puterea bisericească, nu $or putea în nici un caz să se raporteze la acele

uncţii ale puterii bisericeşti a căror eercitare presupune numai decât darul preoţîei şi e strict

dependentă de acesta şi iarăşi nu se $or putea etinde atât de departe încât să ştirbească principiul

autorităţii ierarhice95. &postolul >a$el $orbind corintenilor despre Biserică, arată printr'o oarte

sugesti$ă şi potri$ită comparaţie că dacă nici un element al bisericii nu este inutil şi pasi$, uncţia lor

trebuie totuşi să ie determinată şi precizată astel, ca toate într'o coordonare perectă să colaboreze,

după asemănarea cu organele corpului omenesc# (/ 2or. 0).

Biserica după asemănarea unui trup iind cu ale sale mădulare şi uncţionarea acestora după

aceiaşi asemănare $a a$ea loc, ţinându'se seamă că precum picioarele nu pot suplini capul şi precum

capul nu poate suplini ale mădulare, îcercându'se $reo schimbare sau substituire de uncţii, tot astel

şi organismul bisericii, iecare parte trebuie să ie la locul ei, obser$ându'şi rostul şî atribuţiile şî

neîncercând $reo arogare de atribuţii străine, căci aceasta ar produce tulburare şi dezechilibru care

nu zideşte biserica, ci o poate nărui. +aicii prin urmare îşi $or obser$a locul şi oiciul lor decolaboratori iar clericii locul şi oiciul de conducători. *i deţinâdn puterea bisericească, o eercită în

mod obişnuit admiţând o colaborare a mirenilor, aoclo unde aceasta nu ar i o substituire de oicii

ducând la un conlict de competenţe9.

>recum se ştie puterea bisericească pe care o deţine ierarhia are trei ramuri, după unii numai

două. <e împarte în putere sacramentală, în$ăţătorească şi jurisdicţională sau şî numai în puterea

sacramentală şi jurisdicţională. reptul propriu zis de colaborare al mirenilor nu se poate raporta la

eercitarea puterii sacramentale, lipsindu'le calitatea harică a preoţiei pentru aceasta. <e poate

raporta în sens strict, deci numai la puterea în$ăţătorească şi jurisdicţională a căror acte nu sunt strict

legate de preoţie şi care au un caracter deosebit. 2aracterul puterii sacramentale este mistic şi

in$ariabil şi se primeşte prin actul hirotoniei, pe când puterea jurisdicţională şi în$ăţătorească nu au

acest caracter ci unul etern $ariabil ce se dă prin missio canonica în baza celei dintâi.

80 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. 7:'7;.81 icolae -ăz$an <tan (editor), Biserica Ortodo$ă şi drepturile omului, p. 7:.

42



eşi se contestă de unii, totuşi este de remarcat că şi la eercitarea puterii în$ăţătoreşti,

mirenii au o îndreptăţire de a colabora. >entru a lămuri aceasta acem următoare dintincţie.

*erciţiul puterii în$ăţăroreşti se prezintă sub aspect întreit% a. ca păstrare, precizare şi dogmatizare

a în$ăţăturiiH b. ca diuzare a acestei în$ăţături şi c. ca apărare a ei. 2ea dintâi o eercită eclusi$

ierarhia, celelalte nu atâţ de eclusi$ încât să ecludă colaborarea laicilor, care sunt admişi şi chiar obligaţi la aceasta. ar întrucât contribuţia laicilor, se admite chiar şi la opera de precizare şi

deinire a ade$ărului dogmatic, rămâne absolut eclusă participarea lor numai la eercitarea puterii

sacramentale. -aurile puterii bisericeşti în care putem $orbi deci în sens strict, de o participare a

mirenilor prin colaborare la eercitarea lor sunt% puterea în$ăţătorească şi jurisdicţională şi

nicidecum puterea sacramentală. &ceastă delimitare a câmpului de acţiune accesibil colaborării

mirenilor întru eercitarea puterii bisericeşti, reclamă spre completarea şi delimitarea etinsiunii

acestei colaborări, iarea altor limite, ţinând seamă de drepturile ierarhiei şi de etensiunea

acestora, ceea ce se $a ace în capitolele sce urmează, cercetându'se în mod canonic şi istoric

participarea mirenilor la eercitarea puterii magisteriului şi jurisdicţiunii, căutându'se totodată şi

limitele acestei participări, impuse de însăşi drepturile ierarhiei.

III.1. Laicii şi puterea sacramentală

eşi laicii din moti$e de incapacitate harica nu îşi pot însuşi şi nu pot eercita puterea

sacramentală în elul în care îşi pot însuşi şi eercita parţial, celelalte două ramuri ale puterii

bisericeşti în dependenţă de ierarhie şi în înţelegere cu ea, şî nu pot a$ea deci $reun drept la

eercitarea puterii acesteia, totuşi întrucât eercitarea puterii sacramentale ba însăşi eistenţa ei, ca

însăşi eistenţa stării clericale, sunt condiţionate de starea laică, eistând un raport de

condiţionalitate reciprocă între aceste două stări şi uncţii şi întrucât în realitate are loc o anumită

colaborare a mirenilor cu clerul la eercitarea acestei puteri şi întrucât această colaborare dă un loc

unei însuşiri şi eercitări parţiale a puterii sacramentale incompatibile cu starea harică de laic, $om

ace o scurtă epunere şi a raportului mirenilor aţă de puterea tainelor 90.

<tarea laică în raport cu cea preoţească, este într'ade$ăr o stare de inerioritate harică.

+ipsindu'le laicilor darul preoţiei împărtăşit prin hirotonie, ei nu pot să$ârşi nici una din acele

uncţii, care reclamă numai decât acest dar al preoţiei. acă le lipseşte laicilor calitatea preoţiei

propriu zise, prin care ei şi'ar putea însuşi şi ar putea eercita o parte din uncţiunile legate strict de

această calitate şi imposibil de îndeplinit ără ea, totuşi nu sunt nici ei cu ade$ărdesă$ârşire lipsiţi de

darul preoţiei. >recum am mai $ăzut, se bucură şi laicii de o preoţie generalăH ca membrii ai trupului

82 I%idem.43



mistic al lui Aristos, sunt şi ei starea preoţească. &2eastă preoţiei generală a laicilor, nu trebuie

conundată cu preoţia specială a miniştrilor ordinari ai puterii sacramentale. >ri$ită în raport cu

preoţia sacramentală, adecă cu cele trei trepte ale preoţiei sacramentale de drept di$in, preoţîa

generală a laicilor trebuie considerată ca treapta primă sau a patra ca număr, a acestei preoţii. *a, ca

preoţie generală constituie în realitate prima treaptă a preoţiei creştine şi prin această primă treaptă,trebuie să treacă toţi cei ce $or să obţină celelalte trei trepte consec$ente ale preoţiei sacramentale96.

<ânta <criptură şi 3radiţia mărturisesc preoţia laicilor ca o preoţie reală şi nicidecum numai

ca ce$a icti$. >reoţia mirenilor nu este numai un cu$ânt rumos sunător în deşert, ci este o preoţie

ade$ărată. +aicii au şi ei o misiune preoţească sunt trimişi şi ei la o slujbă în biserică şi ca atare

poartă responsabilitate, pentru biserică, solidar cu preoţia specială. <lujba lor cuprinde atâtea datorii

şi drepturi a căror subiect nu poate i orice om, ci numai creştinul laic care a primit preoţia generală

prin botez şi mirungere. &ceastă preoţie reală a mirenilor o subliniază sântul &postol >etru când îi

numeşte pe credincioşii laici "preoţie sântă# (/ >tr. 0, :) apoi "rod ales, preoţie împărătească, neam

sânt# (/ >tr. 0, 8). &cestea sunt întărite şi de *$anghelistul /oan% "ne'a ăcut împăraţi şi preoţi lui

umnezeu# (&poc. , ;H :, 5). 2redincioşii laici sunt chemaţi la o slujbă şi misiune mai înaltă decât

toţi preoţii şi proeştii 4echiului 3estament (+c. =, 09) şi aceasta nu o pot îndeplini decât printr'o

preoţie mai îaltă decât aceea pe care au a$ut'o ei.

<inţii >ărinţi care $orbesc despre preoţia mirenilor, ie altele în legătură, întemeiază şi

eplică această preoţie ca una reală şi accentuează cu deosebire jerta sau jertirea, putinţa şi datoria

de a jerti, ca notă caracteristică a preoţiei laice. umnezeu nu primeşte jertele decât prin preoţi orimirenii înşişi Îi se aduc jerte şi *l le primeşte, deci sunt şi mirenii preoţi. 1irenii sunt apoi preoţi

ade$ăraţi ca părtaşi preoţiei lui Aristos97.

2a preoţie ade$ărată şi ca prima treaptă a preoţiei creştine, în sensul cel mai general $orbind,

preoţia aceasta generală a mirenilor îi apropie oarte mult de uncţiile sacramentale ale preoţiei

propriu zise şi îi ace apţi de'o anumită colaborare cu aceasta în eercitarea puterii ei sacramentale.

>reoţie mirenilor ca şi preoţia diaconilor nu le dă drept acestora să eercite integral sau parţial,

puterea sacramentală, ci tocmai ca şi diaconilor, adică în elul care le dă şî diaconilor dreptul de a'i

ajuta pe preoţi şî arhierei în îndeplinirea uncţiunilor sacramentale, le'o dă aceasta şi mirenilor, însă

într'o măsură mai mică9:. *istă prin urmare o analogie între aceste două trepte ale preoţiei cu

83 >r. /oan 1ircea, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, p. 079.84 >r. @tean <le$oacă, 'reoia de )irotonie şi 6preoia7 credincioşilor , p. 0:8'0;5.85 >r. 2on. /lie 1oldo$an, Semnificaia şi responsa%ilitatea slu5irii preoeşti după Sfântul -postol 'avel , în"!rtodoia#, anul GGG/, nr. 0, 8=8, p. 096.

44



pri$ire la raportul lor general aţă de puterea sacramentală. ici una nu o opate eercita pe aceasta şi

ambele pot i numai ajutoare celor ce le re$ine acest drept.

>uterea sacramentală este aceea prin eercitarea sau mijlocirea căreia se sinţeşte $iaţa

credincioşilro şî li se deschid porţile de azur ale mântuirii. *a se cuprinde în să$ârşirea celor = 3aine

şi a slujbelor sinte, pe care nimeni în aară de cei cu harul preoţiei, nu are capacitatea şi nu poatea$ea nici îndreptăţirea de a le să$ârşi. >rin aceasta se împărtăşeşte harul şi $iaţa creştinilor de$ine

prin ele o $iaţă harică.

2ea mai însemnată practică a $ieţii harice creştine este celebrarea <intei +iturghii cu

aducerea sacriiciului celui ără de sânge. &cest ritual constituind actul cel mai important din $iaţa

bisericii, ca iz$or al $ieţii harice este centrul în jurul căruia gra$itează înteraga $iaţă creştină şi acela

din care radiază toată puterea sinţitoare a bisericii apoi într'un grad înalt şi puterea de coeziune

socială a membrilor ei. &cestea sunt uşor de înţeles dacă ne gândim că *uharistia care este ner$ul

bisericii, actul central al $ieţii ei se repetă necontenit acolo la celebrarea <intei +iturghii.

&nalizând în $iaţa cultică rolul elementului laic, îi putem întrezări situaţia lui în întreaga

$iaţă bisericească precum putem întrezări şi rolul şi situaţia clerului. &ici se maniestă în chipul cel

mai precis deosebirea esenţială dintre aceste două stări% cea clericală şi cea laică.

Duncţia centrală a preoţiei este jertirea sau aducerea jertei. &ducerea jertei euharistice este

acţiunea cea mai de seamă şi mai caracteristică a slujbei preoţeşti în biserică. 1ântuitorul însuşi a

adus jerta supremă ca preot mijlocitor al izbă$irii noastre. upă marea +ui jertă cei chemaţi la

continuarea mijlocirii mântuirii prin jertă sunt preoţii instituiţi de 1ântuitorul. >reoţii mijlocescmântuirea prin jertă, dar nu printr'o jertă a lor personală ci prin jerta adusă prin ei de întreaga

biserică. În acest sens jerta iind a bisericii întregi este a tuturo membrilor ei căci de către aceştia se

aduce încât iecare membru al bisericii şi toţi împreună, iau parte ca aducători de jertă la euharistia

liturgică. >reotul este numai instrumentul lui Aristos, el ajută în chip $ăzut pe credincioşi să se

unească cu cel care jerteşte (Aristos)9;. imeni nu o poate ace decât preotulH prin el însă îşi aduc

jerta toţi credincioşii şî ormularele liturgice sunt martorii cei mai autentici ai acestor ade$ăruri.

^erta liturgică ne dă o nemijlocită legătură cu Aristos şi cu $iaţa sa după cu$intele <cripturii%

">aharul binecu$ântării, pe care'l binecu$ântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Aristos]

>âinea pe care o rângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Aristos] 2ă o pâine, un trup,

suntem cei mulţiH căci toţi ne împărtăşim dintr'o pâine# (/ 2or. 5, ;'=). 2onştiinţa aceasta că noi

împărtăşindu'ne din jertă suntem părtaşi altarului (/ 2or. 5, 9) trebuie să o a$em a$ând şi

86 >r. /oan 1ircea, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, p. 079.45



conştiinţa că suntem "un popor preoţesc#, care poate şi trebuie să jertească. >reoţia laicilor chiar se

arată în chip deosebit prin raportul şi prin participarea lor la misterul euharistiei. ^erta adusă la

<ânta +iturghie nu este o jertă indi$iduală, ci una comună ea nu trebuie să se să$ârşească singular

şi ără de credincioşi, pentru că preotul nu poate să jertească la altar numai pentru sine, ci aceasta

trebuie să o acă pentru toţi credincioşii. upă cum Aristos nu s'a jertit pentru <ine aşa nici preotulnu poate jerti pentru sine eclusi$. *ste în biserică în acest sens un uz consacrat prin respectarea lui

multiseculară şi anume acela, de a nu se permite să$ârşirea sintei jerte euharistice la altarul liturgic

decât în prezenţa credincioşilor 9=.

3oate ceremoniile cultului sunt pentru toţi membrii bisericii, cu atât mai mult însăşi

celebrarea sintei euharistii este pentru toţi şi trebuie să se celebreze în prezenţa credincioşilor nu

numai pentru zidirea lor, ci şi pentru că jerta euharistică e o jertă comună, a tuturor şi pentru toţi nu

numai a preotului pentru sine. ecesitatea oicierii cu glas tare o mai accentuiază >a$el când zice%

"cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire# (-om. 5, 5).

În urma celor arătate mai sus, e clar că laicii creştini colaborează cu preotul în $iaţa cultului

creştin la chemarea uhului <ânt. >rin rugăciunile lor ei se unesc într'un tot închinător, ormează o

unitate rugătoare, care într'un glas, într'un elan de cucernicie şî umilinţă, in$ocă trimiterea <ântului

uh. În chipul acesta şi sacriiciul nesângeros pe care îl consacră preoţii propriu zisi este adus de

întreaga adunare a credincioşilor, de mireasa lui Aristos cea nemaculată99.

Dără îndoială că preoţii sunt cei care administrează toate sintele taine, iar dacă spre a deini

rostul mirenilor în această operaţie sântă nu putem întrebuinţa cu$ântul "coadministrare# este totuşicert că acestea nu se pot să$ârşi $alabil ără prealabile condiţii satisăcute de mireni, prin crearea

cărora, aceştia tocmai contribuie din partea lor la să$ârşirea $alabilă şi eicace a tainelor, participă la

să$ârşirea sintelor taine. În acest sens, eistă o colaborare cu clerul (ierarhia) şi mirenii sunt obligaţi

la aceasta, cu periclitarea mântuirii lor în caz de necolaborare sau de colaborare neconştiincioasă.

<intele taine sunt pentru toţi creştinii iz$oare de har şi ele nu pot i administrate decât numai

credincioşilor care îndeplinesc anumite condiţii98.

3radiţia bisericii arată că mirenilor li s'a permis ecepţional, chiar să să$ârşească una dintre

sintele taine anume Botezul şi a ost considerat, botezul să$ârşit de ei, $alabil şi eicace deşi

să$ârşirea sintelor taine în principiu e de competenţa eclusi$ă a preoţiei şi se anunţă dogmatic că

nimeni cine nu are harul preoţiei, nu are capacitatea de a să$ârşi $reo taină. Botezul prin laici se

87 >r >ro r. 2onstantin aleriu, >reoţia ca slujire a cu$ântului, !rtodoia, anul GGG/, nr. 0, 8=8 p. 087.88 >r. /oan 1ircea, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, p. 079.89 I%idem, p. 0:.

46



admite şi azi, atât în biserica ortodoă cât şi cea apuseană, ba chiar şi prin emei nu numai prin

bărbaţi85. 3emeiurile acestei practici nu sunt destul de lămurire şi cuprinde în sine, practica acelui

botez, o contradicţie, căci nu se poate enunţa că toate tainele în ce pri$eşte să$ârşirea lor, sunt numai

de competenţa preoţiei propriu zise, numai de a celor care au primit darul preoţiei prin hirotonire şi

în acelaşi timp, să se admită această ecepţie a să$ârşirii botezului prin laici. Daptul că la un botezsă$ârşit de un mirean se cere (can. :5 a lui ichior 1ărturisitorul8) ca preotul să îndeplinească mai

târziu ceremonialul ce urmează după cuundare adică după botezarea propriu zisă acesta nu adaugă

nimic la $alabilitatea şi eicacitatea botezului căci nu poate i pri$it ca un al doilea botez. acă ar

a$ea sensul unui al doilea botez sau a unuia retroacti$ atunci botezul prim să$ârşit de laic nu ar a$ea

nici un sens, tocmai ca şi al doilea care este interzis, a$ând botezul un caracterul indelebil.

În taina nunţii lipsa consensului liber din partea celor ce se căsătoresc ace ca sânta taină să

nu se poată produce căci consensul constituie materia acestei taine şi temelia naturală a tainei, iar

lipsa materiei ace ca taina să nu se producă.

În taina pocăinţei la el apare creştinul ca un colaborator al preotului pentru a obţine harul

taine în scopul iertării păcatelor. 2el ce mărturiseşte trebuie să ie sincer, i se cere o dispoziţie

suletească de pocăinţă, de părere de rău, de sinceră căinţă pentru aptele rele şi sinceră şi ermă

hotărâre de a nu mai păcătui, iar cine nu îndeplineşte aceste condiţii, nu este dezlegat de păcate şi

împărtăşindu'se în această stare, pro$oacă eectele contrarii celor ale să$ârşirii corecte a sintei aine

a pocăinţei, căci cine cu ne$rednicie mănâncă şi bea, osândă sieşi mănâncă şi bea pentru că

nesocoteşte trupul omnului (/ 2or. , 0=, 08).2ântarea cultică în $echime era eecutată de credincioşi în comun şi unison, cam la el cum

se ace şi azi. !biceiului acestuia i s'a adăugat mai târziu cântarea corală $rând să ie substituită

cântarea unisonă prin aceasta. u se poate susţine că în biserica $eche laicii ar i ost opriţi să cânte

în biserică la cult. u a eistat o astel de restricţiune. >oporul cânta eecutarea psalmilor începutul

$ersurilor 80. +a sinodul / ecumenic li s'a interzis laicilor să mai cânte de pe am$on din cărţile

bisericeşti desigur pentru aptul că ţinea acest lucru sau de atribuţia lectorilor, care de obicei citeau

de pe am$on din cărţile sinte pe un ton recitati$, sau dacă era $orba chiar de cântarea de pe am$on

pentru că aceasta ţinea de slujba psalţilor. >rin canonul : al sinodului de la +aodicea se opreşte să

cânte în biserică alţii decât psalţii canonici, cei înscrişi în rândurile clericilorH dar prin numitul canon

se opreşte numai cântarea neregulată şi străină de slujba bisericii aceasta este oprită şî creştinii sunt

90 >r. r. 1ircea Basarab, +imensiunea social9culturală şi importana ei pentru &nelegerea pro%lematicii feminine &n Biserica Ortodo$ă, în "-e$ista teologică#, serie nouă, anul G (90), nr. 6'7, 0555, p. ;.91 1ihălcescu, +ogma soteriologică, ote după cursul de ogmatică specială, Bucureşti, p. 79.92 abriel Bulancea, Istoria muicii, note de curs, *ditura Cni$ersit_ >ress, alaţi, 0558, p. 68.

47



opriţi de a cânta astel pentru a se obser$a ordinea în biserică. 2anonul îi opreşte apoi de a cânta

ceea ce cânta psalţii, îi opreşte deci de a cânta de pe am$on prin care apt şi'ar însuşi sluba unor

persoane destinate în mod special pentru acest lucru. & cânta împreună cu psalţii în biserică nu sunt

opriţi laicii să nu cânte nimic aară de cele ce sunt scrise în cărţile bisericeşti86.

>ractica bisericii nu ne oeră nici un argument în spirijinul celor care combat cântareaunisonă în comun la cult şî dacă aceasta este reglementată normal încât să nu dea loc la dezordine nu

este nici un moti$ pentru a o opri din contră, ea constituind ca şi rugăciunea un mijloc de participare

acti$ă la cult deoarece cântând ne împreunăm cu umnezeu. 3ăcerea şi indierenţa prea mare a

credincioşilor aţă de ceremonialul cultului e un semn de slăbire a sentimentului religios87.

-etragerea de la acest el de participare la cult este chiar un semn de dureroasă absenţă a conştiinţei

religioase.

III.2. Participarea mirenilor la exercitarea puterii învăţătoreşti.

În creştinism în$ăţătura, propo$ăduirea cu$ântului ade$ărului într'o ormă sau alta pe lângă

un oiciu sau slujbă specială pe care este chemată ierarhia să o eercite, mai este şi o obligaţie

generală a iecării creştin.

2a oiciu special, puterea de a în$ăţa aparţine numai ierarhiei care o şi eercită ca organ

chemat pentru aceasta şi însuşirea şi eercitarea acestei puteri de către laici este interzisă şî

condamnată de biserică. 3otuşi o participare a mirenilor la eercitarea acestei puteri, o participare

condiţionată de drepturile ierarhiei şi admisă de aceasta în limita drepturilor sale, este permisă şi

oarte necesară. /erarhie este chiar obligată să accepte colaborarea mirenilor la eercitarea acestei

ramuri a puterii bisericeşti, căci mirenii au un drept de colaborare ce nu li se poate nici nega, nici

reuza./erarhia mai este însă obligată să reglementeze această colaborare în aşa el, ca ea să se

încadreze perect şi armonic în uncţiunea generală a organismului bisericesc8:.

2reştinii prin Botez primesc nu numai obligaţia de a'şi păstra credinţa întru care s'au botezat,

dar şi să o mărturisească şi să o apere de duşmani şi să lumineze pe raţii lor rătăciţi. &ceasta

obligaţie constituie mai mult decât un drept al iecărui creştinH cu $oia sau ără $oia ierarhiei trebuie

să îşi îndeplinească obligaţia, eercitându'şi dreptul de a $esti cu$ântul, de a în$ăţa, iar dacă cine$a

93 heorghe 2iobanu, Muica %isericească la români, în M<tudii de etnomuzicologie şi bizantinologie#, $ol. /, *ditura1uzicală, Bucureşti, 9=7, p. 78'70094 4asile 4asile, Istoria muicii %iantine şi evoluia ei &n spiritualitatea românească, $ol. //, *ditura /nterprint, 88=, p.=95 III *ndatoririle cetăeneşti ale preoimii şi credincioşilor , p. 88.

48



i'ar opri să îşi eercite acest drept, iar dacă cine$a i'ar opri să îşi eercite acest drept este cazul de a

asculta mai mult pe umnezeu decât pe oameni.

+a propo$ăduirea cu$ântului au ost trimişi în special apostolii şi prin ei ierarhia, dar nu au

ost lipsiţi de trimitere la această slujbă nici mirenii. 3rimiterea mirenilor e generală, slujba lor

în$ăţătorească nu e speciicatăşi nu e in$estită cu autoritateH ei pot mărturisi credinţa lor înainteaoamenilor, ei pot în$ăţa pe alţii şi pot apărea credinţa ără ca cine$a să îi poată împiedica de la

aceasta. <lujba lor nu constituie însă un oiciu special şî nu implică o însuşire a puterii bisericeşti

ierarhice în scopul eercitării acestui drept, ci este completarea naturală a oiciului ierarhiei, ără a'i

aduce acestuia $reo atingere sau ştirbire.

2reştinismul şi'a a$ut în cu$ânt un instrument de propagandă necesar nu numai prin irea

lucrurilor, creştinismul a$ându'şi bazele credinţei în dogme certe, ci şi prin porunca 1ântuitorului

(1t. 09, 9'05). *l însuşi a ost cel mai strălucit cu$ântător şi $estitor al credinţei celei noi, iar

eemplul său dumnezeiesc l'au urmat apostolii şi ucenicii. >redicarea a a$ut un rol însemnat în

biruinţa creştinismului. ar predicarea aceasta care a ost unică numai în Aristos a luat dierite

orme după înălţarea lui la ceruri. &postolii predicau cu tărie şi con$ingere aceia ce auziseră de la

Aristos. *i istoriseau $iaţa lui şi propo$ăduiau în$ăţătura lui. 2u$ântul dintru început se airma pe

două ronturi% ca misionarism periodic aţă şi printre creştini şî ca în$ăţătură permanentă aţă de

creştini8;.

În secolul al //'lea a ost introdusă catehizarea cu rolul ei special de pregătire a celor

nebotezaţi ce $oiau să intre în biserica lui Aristos. * de obser$at în general că propo$ăduirea subacest întreit aspect nu a constituit dintru început un monopol al clerului ci ea şi'a a$ut purtători şi

între membrii laici ai bisericii. &poi s'a împărtăşit prin organe speciale ale în$ăţăturii prin slujitorii

harismatici ai cu$ântului din epoca apostolică8=. &ceşti slujitori, după <ântul &postol >a$el erau de

trei catogorii% ">e unii i'a pus umnezeu în biserică întâi apostoli, al doilea proeţi, al trecilea

dascăli# (/ 2or. 0, 09).

1isionarismul a apărut ca ormă primară în chip natural, căci la întemeierea ei, biserica a

trebuit să ie misionară nea$ând e$ident un corp de credincioşi cărora să li se adreseze, ci numai

neamuri păgâne. Aristos şi'a chemat în mod special, pe apostoli, aceştia însă au ost trimişi prin

porunca 1ântuitorului să propo$ăduiască la toată ăptura% "1ergeţi în toată lumea şî propo$ăuiţi

e$anghelia la toată zidirea# (1c. ;, :). >e $remea 1ântuitorului nu au lipsit nici laicii care

96 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. ;:.97 I%idem, p. ;;.

49



mărturiseau şi răspâdeau cu$ântul ade$ărului şi pe aceştia nu i'a oprit omnul, ba pe unii i'a trimis

chiar să'+ $estească (1c. :, 9'8H 8, 69'75).

În aceasta slujbă misionară apostolii au purces cu tărie după 2incizecime, dar nu au ost

singuri ci secondaţi de alţi în$ăţăcei, diaconi şi laici. <lujba &postolilor a ost de a predica la toate

neamurile ca "martori oculari ai 2u$ântului# (Dapte , 9). 2olaboratori de seamă le'au ost cei=5(=0) de ucenici, a căror nume nu ne'au rămas indicare în mod sigurH o mulţime de alţi discipoli (D.

&p. ;, ='8H =, ':8H 9, :, 75). În slujba misionară apostolii au a$ut colaboratori de seamă şi dintre

simplu laici şi aceştia au ăcut şi ei misionarism "căci tot credinciosul este chemat de omnul însuşi

a mărturisii şi prin aceasta chiar a predica înaintea oamenilor#89. "tot cel ce 1ă $a mărturisi pe 1ine,

îaintea oamenilor, $oi mărturisi şî *u pe dânsul înaintea 3atălui 1eu, care este în ceruri# (1t. 5,

60).

2anonul ;0 apostolic, ţinând seamă de această dispoziţie a 1ântuitorului, chiar pre$ede

sancţiuni împotri$a celor ce nemărturisind pe Aristos s'ar lepăda de credinţă pentru rica de oameni,

iar Balsamon comentând acest canon obser$ă că legea bisericească impune ca toţi ortodocşii să ie

mărturisitori ai credinţei88. u este deajuns deci credinţă internă, ea trebuie mărturisită.

!bligaţia de a mărturisi pe Aristos înaintea oamenilor, aici nu se mai raportează numai la

&postoli ci la toţi creştinii şi astel, a de$enit prin urmare obligaţia aceasta prilej de temei general de

predicare a "2u$ântului# îş istoria ne arată că nu puţini au ost creştinii care s'au conormat acestei

porunci şi că iecare credincios era câte un agent $ium un propagandist al în$ăţăturii celei noi. !pera

misionară se să$ârşrea neîncetat prin contact personal, prin legături de rudenie sau prietenie. Înopera misionară de răspândire a e$angheliei şi de con$ertire a păgânilor la creştinism, îi $edem

aşadar pe laici, bărbaţi şi emei, din primele momente acti$ând alături de apostoli şi de e$anghelişti

misionari, ăcând ei însşi laicii e$anghelizare şi misionarism. u trebuie însă conundaţi

e$angheliştii misionari propriu'zişi sau apostolii în sens larg care erau harismatici, cu e$angheliştii

şi misionarii laici, deşi lucrul lor se asemănă. *$angheliştii misionari propriu'zişi dispar la sârşitul

secolului al //'lea ca slujbaşi speciali şi harismatici chemaţi la misiune şi această slujbă, rămasă

acum ără slujitorii ei speciali, a îndeplinit'o clerul, de asemenea şi laicii au ost liberi să şi'o ia

asupra lor, ceea ce au şi ăcut adeseori55.

2oncomitent cu misiunea eternă a început şi misiunea internă, însă acaesta s'a intensiicat

apoi cu deosebire în secolul al //'lea. În$ăţătura misionarilor şi e$angheliştilor nu era o în$ătătură

98 <. Bulga`o$, Ortodo$oia, trad. de icolae rosu, *ditura >aideia, Bucureşti, 88=, p. =0.99 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. =:.100 I%idem, p. =;.

50



teologică propru'zisă era mai mult o predicare simplă, o epunere a în$ăţăturii creştine şi o istorisire

a mântuirii. ! eplicare mai amănunţită a doctrinei, adâncirea sensului ei se ăcea la început de aşa

zişii dascăli. &2eştia eercitau în mod regulat puterea de a predica în comunitate, de a instrui "în

cele ale credinţei şi moralei creştine şi erau harismatici. &ceştia predicau în sensul de astăzi al

predicii desăşurau acti$itate de întemeietori ştiinţiici ai credinţei, de lămuritori ai ade$ărurilor creştine. 2aracterul acestei instituţii era însă temporal, menită să sprijinească dintru început

acti$itatea misionarilor să contribuie la întărirea bisericii, a credinţei semănate de misionari.

2lerul nu a$ea nici prerogati$a eclusi$ă a predicii nici cel puţin un pri$ilegiu al ei

deosebitor de laici, întrucât uncţia sa principală nu era ce a în$ăţătorească, ci cea liturgică pastorală

şi administrati$ă. acă şi clericii în$ăţau, o ăcea în calitate de comducători ai comunităţii,

în$ăţătura lor era cuprinsă în misiunea pastorală dar ei nu erau nici singurii predicatori nici cei

dintâi. e obicei la cult se citeau părţi din <ânta <criptură, iar la eplicarea acestora dascălul a$ea

rolul important. >redica apare ca o parte organică a <intei +iturghii, ea se uneşte atât de natural cu

uncţia sacramentală, încât în$ăţătura apare ca un corolar al acestei uncţii preoţeşti harice.

ascălii au ost o clasă pri$ilegiată, pe lângă aceştia însă au mai eistat şi alţi laici care au

să$ârşit slujba predicii cu$ântului printre credincioşi. <ânta <criptură ne dă o mulţime de indicaţii

că iecare credincios slujea cu$ântului (/aco$ 6, H :, 8'05H al. ;, H *$r. 6, 0'6H / >tr. 7, H /

3im. , =H // 3im. 0, 0). În amilie iecare creştin era în$ăţător. 2opii se instruiau de părinţi şi de rude

mai târziu de naşi. Demeile în nedumeririle lor asupra credinţei "de $oiesc să în$eţe ce$a, acasă să

îşi întrebe pe bărbaţii lor# (/ 2or. 7, 6:).ar creştinii laici puteau să în$eţe şi în adunări, puteau predica în adunările credincioşilor

care erau se pare de două eluri% unele speciale pentru în$ăţătură, iar altele pentru cultul euharistic.

u se ştie precis cât au durat adunările pentru în$ăţătură, dar cu e$oluţia cultului se pare că au ost

scose din uz, mai ales că şi la cult era o parte constituti$ă în$ăţătura, predicarea, astel că prin

participarea regulată la cult, după consolidarea comunităţilor religioase, adunările speciale de

în$ăţătură erau de prisos, necesităţile didactice putând i satisăcute la cult.

+aicii pregătiţi mai erau utilizaţi în discuţiile publice cu ereticii, chemaţi iind la acestea

chiar de episcopi. Biserica aricană $oind să reglementeze în întreg cuprinsul ei situaţia mirenilor în

ce pri$eşte dreptul de a predica în biserică sau în adunări decide în anul 689 la sinodul /4 din

2artagina prin canonul 89, că "laicul poate să în$eţe în prezenţa clericilor, numai dacă a ost

(in$itat) pro$ocat de către aceştia. >rin aceasta se conirmă obiceiul participării laicilor la oiciul

în$ăţătoresc, dar desigur acest canon s'a adus pentru reglementarea unor abuzuri e$entuale, căci de

51



obicei canoanele au ost pro$ocate de necesităţi care au apărut mereu în $iaţa bisericii. <'a

introduscu timpul o restricţie în ce pri$eşte libertatea laicilor de a predica5.

<inodul al 4/'lea ecumenic se ocupă de chestiunea predicii laice, care dezbătută în sinodul

ecumenic se do$edeşte că era o practică a bisericii întregi apare ca o chestiune care pri$eşte toată

biserica şi ca atare ea a şi ost reglementată, căci dacă ar i ost reeritoare numai la practica unei biserici particularei s'ar aminti numele aceleia după cum era obiceiul. 2anonul ;7 al acestui sinod

hotărî "că nu se cu$ine ca laicul să (pornească cu$ânt în public) cu$inteze sau să în$eţe în public

(însuşindu'şi) arogându'şi de aici, uncţîune (slujbă) în$ăţătorească#. Îi îndeamnă pe toţi să îşi ţie

locurile ce li se cu$in în biserică, să se supună celor ce au primit harul în$ăţătoresc, căci în biserică

umnezeu a ăcut eluriţi membri (/ 2or. 0, 0=). În Biserică eistă o ordine ce trebuie respectată şi

sinodul s'a simţit obligat de a scrie canonul pentru a curma e$entualele abuzuri. & ost probabil o

măsura pro$izorie care s'a impus pentru a pune capăt tulburărilor ce se produceau prin disputa

monotelită. ispoziţiile acestui canon nu sunt eliminatorii pentru participarea laicilor la predicare,

căci mai târziu s'a obser$at uzul de a li se îngădui să predice în biserică, cu $oia episcopilor. Însuşi

Balsamon ne spune acest lcuru în comentariu la canonul 8 al sin. 3rulan, pomenind predicatorii sau

în$ăţătorii laici care au eistat în marea biserică din 2onstantinopol pe timpul împăratului &leie

2omnenul 59'9.

ispoziţîile can. ;7 4/ ec. $izează "propo$ăduirea publică de conţinut dogmatic# 50 numai

în$ăţătura în adunări (aară de biserică) publice şi oprind acest el de în$ăţătură, probează că până

aici era permisă, cel puţin tolerată în adunări publice, că ea se practicase cel puţin cu aprobareatacită a ierarhiei, dar iindcă s'a ajuns la abuzuri "arogându'şi# laicii, se $ede, dreptul în$ăţătoresc,

prin desconsiderarea organelor competente, această în$ăţătură se opreşte. "upă cum se pare

oarecare laici discutau în public asupra unor chestiuni bisericeşti şî îşi arogau uncţia în$ăţătorească,

iar acest lucru îl opresc arogau uncţia în$ăţătorească, iar acest lucru îl opresc sinţîi părinţii ca să nu

se tulbure liniştea şi buna rânduială în biserică#, obser$ă Balsamon în comentar la can. ;7, /4.

2anonul acesta nu aminteşte direct predica laică în biserică şi deci dispoziţiile lui nu pri$esc această

predicăH ea ramâne prin urmare în uz aşa cum s'a practicat în biserica din &rica, adică se permite

controlul ierarhilor ş le este acelora permis să în$eţe celor ce le permit aceştia. În >idalion se

obser$ă că dacă laicii sunt capabili să cu$inteze "nu se opresc de a răspândi şi de a în$ăţa în

101 >r. r. +i$iu <tan, Mireni &n Biserică, p. 90'96.102 icodim 1ilaş, +reptul %isericesc oriental , Bucureşti, 3ipograia Mutenberg#, 8:, p. 769

52



particular pe ce ce îi întreabă#56. Balsamon adaugă că nu sunt opriţi laicii a răspunde în particulat,

după părerea lor, la probleme dogmatice sau de altă natură57.

ispoziţia aceasta a rămas deiniti$ă pri$itor la discuţîile în public, ea se găseşte astel

ormulată şi în Basilical cartea /, titl. /, cap. 7 "nici un cleric, sau monah, sau soldat sau oricine altul

(laici) adunând mulţime în public despre credinţă să discute#. u numai laicii sunt opriţi de ladispute publice, ca la sinodul 4/ ec. ci şi clericii şi monahii precum şi militarii. in aptul însuşi că

atât Balsamon cât şi 4lastar pun în legătură strânsă dispoziţia din Basilicale cu cea a can. ;7 3rulan,

rezultă că ei în acest sens au înţeles acest canon, ca $izând numai discuţiile în public şi în$ăţarea în

public ără autorizaţie, căci în Basilicale se opreşte de la aceasta şi clerul, ceea ce nu ar i a$ut loc în

ce pri$eşte în$ăţătura în Biserică. *ste ade$ărat că episcopul are dreptul de a opri pe un cleric

inerior (preot) de la în$ăţare, de la eercitarea slujbelor.

e la predica în biserică în timpul ser$iciului di$in aşadar nu au ost ecluşi laicii când

aceasta a$ea loc cu permisiunea episcopului căci în acest el de predicare laică, nici nu se puteau i$i

abuzuri deaorece se ăcea sub pri$egherea clerului, de aceea ea s'a menţinut până în zilele noastre.

u atinge dec acest canon obiceiul de totdeauna al bisericii de a permite laicilor cu$ioşi să cu$inteze

în sau aară de biserică, la anumite ocazii, ca înmormâtări 5: etc. e la celălalt el de predică, în

adunări speciale de în$ăţătură, apoi de la discuţiile publice neautorizate, au ost opriţi categoric

laicii, pentru că dădeau loc la scandaluri şi la tulburări în Biserică.

>rincipial, laicii nea$ând puterea şi dreptul de a să$ârşi slujbele di$ine în timpul cărora se

predică, ei nu au dpretul nici de a predica în timpul acestor ser$iciului di$in, ea nu poate i rostită,nu are dreptul de a rosti, decât acela care să$ârşeşte şi însuşi ser$iciul5;. &ceasta însă nu îi

împiedică şi nu îi eclude pe laici de la dreptul de a predica în biserică în aară de slujbe şi "cu atât

mai mult pot ei predica aară de biserică#5=.

&ceastă predică laică în aară de biserică, eceptând cazurile de erezie sau de alt pericol

pentru biserică, nimeni pentru nici un alt moti$ nu o poate opri, ci are datoria iecare să o promo$eze

întrucât la întărirea credinţei este iecare obligat. u numai că nu poate i oprit ci este chiar dator a

în$ăţa cel ce are cunoştinţe şi puteri. >rin în$ăţătură el îşi ace o sântă datorie, căci luminând pe

alţii, contribuie la zidirea mântuirii lor, el să$ârşeşte o aptă bună şi de la aceasta nimeni nu îl poate

103 &celaşi lucru este menţionat şi în cap. 60. al cărţii a9a a 2onst. &postolice.104 . Boroianu zice la acest canon că oprirea pri$eşte numai abuzurile, ecesele că dacă s'ar găsi laici cu pregătire şimorali "unii ca aceştia po să în$eţe, luând eemplu de la alţii care au se$it biserica ără a i clerici hirotoniţi# E +rept Bisericesc, $ol. /, 3ipograia'*ditoare acia, /aşi, 988, p. 656.105 icodim 1ilaş, #anoanele Bisericii Ortodo$e, &rad, 3ipograia iecezană, 86, $ol. //, p. 768.106 <. Bulga`o$, op! cit ., p. =6.107 I%idem.

53



opri. "*piscopul este singurul în$ăţător de drept di$in, el singur are puterea aceasta în chip deplin şi

el singur poate permite sau interzice tuturor, ără deosebire clericilor şî laicilor să poată ţine

cu$ântări la ser$iciile di$ine, ie în biserică ie aară de biserică# 59. ar clericul de orice grad ar i

nu se bucură de inailibilitate personală. *l deţine dreptul de a în$ăţa în bisericăşi în aară de

biserică, dar înaară de biserică poate tot atât de bine, uneori mai bine chiar să în$eţe şi laicul

58

neiindu'i întru nimnic inerior, căci preoţia nu coneră $reo putere specială de a predica. *piscopul

deţinând î eparhia sa plenitudinea puterii de a în$ăţa, el acrdă oricui $rea şi ără încu$inţarea lui,

nimeni, nici un cleric, nici mirean nu poate în$ăţa în biserică5.

Demeile au a$ut un oarecare rol în slujba misionară, în biserică însă nu au $oie să $orbească

(/ 2or. 7, 67'6:). În nici un chip nu le este permis să în$eţe. <inodul 3rulan în can =5 repetă

porunca aceasta zicând% "u este permis emeilor să $orbească în timpul dumnezeieştii liturghii, ci

după glasul apostolului >a$el% să tacă. u le este emeilor perms a în$ăţa nici în adunările

creştinilor aşadar (/ 3im, 0, '7).

+a început în biserică erau admişi laicii şi a citi din scripturi, cu atât mai $ârtos că le era

permis să şi predice în biserică, cu timpul însă au ost opriţi de la aceasta prin dispoziţii sinodale. +a

sin. / ec. li se interzice laicilor să citească în biserică din cărţile sinte, dacă nu erau rânduiţi la

aceasta ca anagnoşti. /ntroducându'se acest oiciu biserica a interzis oricui să mai citească de pe

am$on în biserică, chiar şi celor număraţi în rândul candidaţilor, dacă nu a$eau binecu$ântarea şi

hirotesia episcopului.

-olul dascălilor nu trebuie conundat cu acela al cateheţilor. ascălii au îndeplinit şi rol decateheţi, ei însău au a$ut un mai $ast cerc de acti$itate şi numai de necesitate au ost şi cateheţi. in

acti$itatea dascălilor s'au mai dez$oltat mai târziu şcolile teologice. &2este şcoli nu sunt rezultate

din acti$itatea catehetică susţinută de biserică, nu sunt şcoli catehetice, ci rodul acti$ităţii dascălilor

laici, continuator ai celor harismatici. 2rearea lor se datorează mai multor bărbaţi de ştiinţă, ilosoi

păgâni, care îmbrăţişând creştinismul au continuat acti$itatea didascalică ormând la început primele

şcoli pentru în$ăţământul ştiinţiic.

În general, clerul şi poporul, sunt obligaţi să se supună autorităţii bisericeşti a episcopului, să

îl asculte, să creadă şi să mărturisească aşa cum crede şi mărturiseşte episcopul, dar de această

obligaţie sunt dezlegaţi atât clericii cât şi laicii, în cazul în care episcopul rătăceşte de la dreapta

108 icodim 1ilaş, op! cit!, p. 768'775.109 Dericitul &ugustin înainte de a intra în cler se retrase la ţară şi dedicat studiilor teologice se ocupa şi cu instrucţiareligioasă a acestora# (*us. >opo$ici, $ol. //, p. 89).110 1ilaş, op! cit ., p. 6;5.111 >idalion, <#ârma Bisericii Ortodo$e=, *ditura M2redinţa strămoşească#, 0557, p. ;.

54



credinţă. u numai că sunt dezlegaţi de orice ascultare aţă de unul ca acela, ci sunt obligaţi să lupte

împotri$a lui ca împotri$a oricărui eretic, apărându'şi credinţa. *ste oprit prin canoane (can 6 ap.),

ca laicii să se sustragă ascultării de autoritatea bisericească, aară de cazuri de erezie a episcopilor.

2an. :. /'// a sin. 2onstantinopol spune clar că dacă cine$a din pricina ereziei unui arhiereu se

desparte de el, acela nu mai e supus pedepsei canonice pentru aceasta, ba se consideră chiar $rednicde cinstea cu$enită ortodocşilor, căci unii ca aceia nu au condamnat pe episcopi ci pe

pseudoepiscopi şi pe pseudoîn$ăţători şi nu au produs schismă, ci au $rut să mântuiască biserica de

schismă, separându'se pe sine de comunicarea cu ereticii.

Biserica poate olosi laicii pregătiţi în luptă împotri$a tuturor curentelor ei, atât împotri$a

tuturor sectelor obişnuite cât şi împotri$a curentelor de gândire ilozoică sau politică atee. >e laicul

care îşi sprijină biserica sa în acti$itatea ei în$ăţătorească, Biserica nu poate decât să îl primească cu

bucurie şi dragosteH în ea toţi trebuie să acti$eze conştient în uniunea dragostei, iar nu mecanic.

<upunerea nu este oarbă ci conştientă0.

III.3. Participarea mirenilor la exercitarea puterii juridicţionale

>uterea jurisdicţională o deţine în întregimea ei şi o eercită în acelaşi el ca şi puterea

în$ăţătorească, episcopatul. 2onducerea bisericii e dată episcopatului ca unui oiciu special şi

eercitarea puterii de conducere a bisericii constituie un drept şi o datorie a ierarhiei. imeni nu îşi

poate aroga în această pri$inţă nici un drept independent de $oinţa ierarhiei şî tot ce ce deţine sau

eercită o uncţie a$ând un drept ce ţine ce ţine de puterea jurisdicţională o ace din încredinţarea

autorităţii ierarhice.

/erarhia nicniodată nu a eercitat în chip absolutist această putere şi dacă a ăcut altel, atunci

a ăcut abuz de putere. În spiritul bisericii creştine autoritatea nu se poate eercita în mod absolutist

şi ierarhia ţinând seamă de caracterul creştin al autorităţii a cărei purtătoare este, de importanţa şi de

rostul mirenilor în biserică, precum şi de scopul bisericii a recunoscut mirenilor un dret de largă

colaborare la eercitarea puterii jurisdicţionale6.

2onducerea bisericii deşi este un oiciu special al ierarhiei totuşi şi laicii au îndatorirea de a

colabora şi sprijini ierarhia. +aicii sunt şi ei răspunzători de bisericăH în biserică s'a adoptat cu

pri$ire la conducerea ei, principiul constituţional, ca principiu de bază autogu$ernării pe careo

eprimă şi o reclmă acest principiu în opoziţie cu absolutismul şî totodată, ca un garant al acestei

autogu$ernări, care dieră înă de ceea ce se înţelege prin gu$ernare constituţională în societăţile

112 +i$iu <tan, Mirenii &n Biserica, p. 56'57.113 >r. /oan 1ircea, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, p. 0:0

55



ci$ile. 2ele mai de seamă acţiuni ale puterii jurisdicţionale la care au participat mirenii şi la care

participă şi azi sunt% lucrările sinoadelor, alegerea clerului şi administrarea a$erii bisericeşti. >rin

aceasta se realizează şi se eprimă constituţional bisericesc. >rincipiul reprezentati$, prin cel electic

se realizează în participarea mirenilor la sinoade şi la administrarea a$erii bisericeşti, iar cel electi$

la instituirea clerului.&utoritatea în biserică are un sens unic, creştin şi se eercită îtr'un spirit unic. &tât sensul

autorităţii creştine cât şi eercitarea ei, trebuie să ie epresia conştiinţei unitare a bisericii şi cea mai

naturală şî mai $ie epresie a sensului creştin al autorităţii şi'a eercitării acesteia în spiritul

dragostei şial libertăţii creştine, este sinodalitatea7.

În $iaţa bisericii găsim sinodalitatea maniestată în chip di$ers, dar pretutindeni şî totdeauna.

*a ni se prezintă sub două aspecte principale% ca sinodalitate pură caracterizată prin adunări curat

arhiereşti şi sinodalitate mită caracterizată prin adunări mite de arhierei, clerici, laici.

<inodalitatea mită s'a dez$oltat paralel cu cea pură. Înşişi apostolii au ţinut seama de ea% s'au

sătuit cu întreaga comunitate la alegerea lui 1atia (D. &p. , :'0;)H la alegerea diaconilor (D. &p. ;,

';). +a sinodul din /erusalim s'au adunat "apostolii şi bătrânii# (D. &p. :, ;). <'a discutat despre

tăierea împrejur şi s'a decis ca ea să nu ie obligatorie pentru creştinii care au ost păgâni. &ceasta li

s'a părut a i cu dreptate apostolilor şi bătrânilor, împreună cu toată adunarea (D. &p. :, 00) şi toată

mulţimea (D. &p. :, 0:) şi împreună au decis. În acest sinod apostolic a$em prototipul pentru

sinoadele bisericeşti cu participarea clerului şi mirenilor.

Biserica !rtodoă -omână este organizată ca >atriarhie cu titulatura >&triarhia -omână. 2eamai înaltă autoritate a Bisericii !rtodoe -omâne pentru toate problemele dogmatice şi canonice,

precum şî pentru cele bisericeşti de orice natură date în competenţa sa, este <ântul <inod. &ceste se

compune din >atriarh şî arhiereii în uncţiune (mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, episcopi $icari şi

arhierei $icari). Între sesiunile <ântului <inod, problemele i$ite sunt soluţionate de <inodul

>ermanent, alcătuir din >&triarh şî mitropoliţii în uncţiune:.

2a organ reprezentati$ central al Bisericii !-todoe -omâne pentru toate problemele

administrati$e şi economice şi pentru cele care nu sunt de competenţa <ântului <inod, uncţionează

&dunarea aţională Bisericească, comupsă din câte trei reprezentanţi ai iecărei eparhii (un cleric şi

doi mireni), desemnaţi de adunările eparhiale respecti$e pe termen de patru ani. !rganul suprem

administratic atât al <ântului <inod, cât şi al &dunării aţionale Bisericeşti este 2onsiliul aţional

114 +i$iu <tan, Mirenii &n Biserică, p. :.115 Secretariatul de Stat pentru culte, Viaa religioasă din România , studiu documentar, *ditura >aideia, Bucureşti,888, p. 05'0.

56



Bisericesc. &cesta este alcătuit din trei clerici şi şase mireni aleşi de &dunarea aţională

Bisericească pe termen de patru ani şi din consilierii administrati$i patriarhali ca membri

permanenţi.

În cadrul iecărei eparhii (episcopie şi arhiepiscopie) uncţionează &dunarea eparhială, ca

organ deliberati$ pentru toate problemele ei bisericeşti, administrati$e, culturale şi economice.&dunarea eparhială se compune din reprezentanţii clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime,

respecti$ două treimi. !rganul eecuti$ al &dunării eparhiale este 2onsiliul eparhial din care ac

parte chiriarhul locului, $icarul eparhial şi consilierii administrati$i ca membri permanenţi şi nouă

membri (trei clerici şi şase mireni), aleşi pe patru ani de către &dunarea eparhială;.

>arohia este unitatea de bază a bisericiiH ea are ca organ deliberati$ &dunarea parohială,

alcătuită din toţi bărbaţii majori din parohie. !rganul eecuti$ este 2onsiliul parohial ales de

&dunarea parohială pe o durată de patru ani. 3ot &dunarea parohială ales 2omitetul parohial compus

mai ales din emei, care are atribuţii ilantropice şi culturale.

>arohiile din eparhie sunt organizate în protopopiate (protoierii) care sunt unitaţi

administrati$e ce cuprind câte$a zeci de parohii. &ceste sunt conduse de un protopop ce urmăreşte

pe teren buna desăşurare a acti$ităţii pastorale şi administrati$e a preoţilor şi a parohiilor =.

1ănăstirea este un aşezământ în care trăieşte o comunitate religioasă de călugări sau de

călugăriţe care şi'au consacrat $iaţa rugăciunii, sărăciei, înrânării şi ascultării. 2onducătorul

mănăstirii este chiriarhul locului, reprezentat de stareţ, care e ajutat de soborul mănăstiresc, consiliul

duho$nicesc şi consiliul economic.

116 Secretariatul de Stat pentru culte, Viaa religioasă din România , (coord. r. &drian +emeni, $ol. realizat de r.Dlorin Drunză şi @tean /oniţă), ediţia a//'a, *ditura Bizantina, Bucureşti, 055:, p. 69117 I%idem, p. 68.

57



Diind astel de date ale problemelor, ne întrebăm dacă nu $or apărea oare suspiciuni $is'a'$is

de acest transer totalitar de responsabilităţi. 1inimalizăm rolul mirenilor în alegerea clerului dar le

cerem să ne ajute în dez$oltarea pastoral'misionară, socială. ădejdea şi credinţa noastră rămâne

aceea ca şi creştinii mireni să participe la acti$ităţile parohiale din con$ingere, în baza dragostei

pentru umnezeu şi pentru aproapele. >reotul $a trebui să dea în schimb transparenţă în toateaspectele $ieţii desăşurate în parohie sau înaara ei8.

* neapărat necesar să ţinem cont şi de aptul că astăzi parohia este asaltată de di$erse curente

ideologice, religioase şi nu numai, de inluenţe de tot elul care nu pot i e$itate, dimpotri$ă, trebuie

preîntâmpinate prin programe şi proiecte bine punctate. -ăspunsul pe care îl $a da parohia

problemelor cu care se conruntă trebuie să ie reactualizarea în orme noi şi adec$ate a duhului

misionar al Bisericii dintotdeauna. În acest sens, slujbele trebuie să$ârşite respectându'se decenţa şi

e$la$ia tradiţională şi incluzând neapărat predica. u trebuie să predicăm ca şi cum n'am a$ea

sectari în parohie sau să lăsam în parohie predica pe seama sectarilor, noi punându'ne la adăpostul

bogăţiei cultului. /n$ecti$ele nu trebuie să eiste în predică. u trebuie uitat, desigur, că prima

predică misionară a preotului este modul său şi al amiliei sale de comportare în parohie. <lujbele cu

caracter ocazional pot i tot atâtea mijloace prin care se $a putea ace misiune, dat iind că în aceste

ocazii (botez, cununii, seştanii, înmormântări, etc.) participă credincioşi mai puţin practicanţi,

necredincioşi şi chiar adepţi ai altor credinţe. >ot i utilizate conerinţe cu caracter religios. În

centrul lor trebuie să ie doctrina noastră, <. <criptura. >utem olosi pentru di$erse acţiuni,

ser$iciile mass'media (presa scrisă, radioul şi tele$iziunea). 2onducerea parohiei trebuie sa participela acţiuni organizate de di$erse instituţii sau persoane care $izează şi interesele parohiei, cum ar i

cele pri$ind şcoala, educaţia, morala, eigentele sociale, etc. ' art. ;=05.

&tât participarea la cult sub orma aceasta a cântării şî sub cea a rugăciunii şî în genere,

colaborarea în oricare din chipurile amintite cu clerul la eercitarea puterii sacramentale este o probă

că în biserică toate actele se să$ârşesc pentru toţi şi prin sprijinul sau colaborarea tuturor

mădularelor care compun 3rupul lui Aristos şi că iecare dintre acestea este util şi nici unul de

lepădat, atunci când îşi îndeplinesc toate, unţia lor organică. !rganismul bisericii se menţine şi se

întăreşte prin uhul <ânt, dar în măsura colaborării armonice a tuturor componentelor lui, aşa încât

se poate zice că biserica creşte intensi$ prin uhul sDânt, dar etensi$ prin acţiunea comună a

membrilor ei.

119 4lassios /. >hidas, +rept canonic 2 o perspectivă ortodo$ă, *ditura 3rinitas, /asi, 0559, p. 6:.120 /bidem.

59



V. Bibliogra"ie

. &B-C&, >r. >ro. umitru, (aicatul, spaiu pentru un dialog constructiv

&n spiritul valorilor li%ertăii, egalităii şi fraternităii, în "3elegraul -omân#, anul :6, şi

: martie, nr. 8'0, 055:.0. B&<&-&B, >r. r. 1ircea Basarab, +imensiunea social9culturală şi

importana ei pentru &nelegerea pro%lematicii feminine &n Biserica Ortodo$ă, în "-e$ista

teologică#, serie nouă, anul G (90), nr. 6'7, 0555.

6. B-/&, >r. >ro. r. /on, 'astoraie şi pietate liturgică, în "3elegraul

-omân#, nr. 8'05, <ibiu : mai 890.

7. B!-!/&C, r. . ., +reptul Bisericesc, 3ipograia'*ditoare acia, /aşi,

988.

:. BC+&2*&, abriel, Istoria muicii, note de curs, *ditura Cni$ersit_ >ress,

alaţi, 0558.

;. BC+&!4, <., Ortodo$oia, trad. de icolae rosu, *ditura >aideia,

Bucureşti, 88=.

=. 2&/-<, *arle *., #reştinismul de9a lungul secolelor , *ditura 2artea 2reştină,

!radea, 8==.

9. 2/!B&C, heorghe 2iobanu, Muica %isericească la români, în M<tudii de

etnomuzicologie şi bizantinologie#, $ol. /, *ditura 1uzicală, Bucureşti, 9=7, p. 78'7008. 2!1&, >. , 'ro%lema o%iceiului de drept &n sfintele canoane, în "<tudii

3eologice#, nr. :';, 8;8.

5. III +ictionnaire de +roit #anoni/ue, troisieme edition, &', >aris, 85.

. -!, >r. 2onstantin, #anoanele! Te$t şi interpretare, $ol. 2anoanele

apostolice, Bucureşti, 866 şi $ol. // 2anoanele sinoadelor ecumenice, Bucureşti, 86:.

0. C-&, >r. >ro. r. icolae 4., *ndatorirea credincioşilor privind viaa

creştină &n lumina sfintelor canoane, &ltarul Banatului, serie nouă anul /4 (G+///), nr. 5'0,886.

6. /*1, 0n daco 2român, +ionisie Smeritul , în "<tudii 3eologice#, :'; (88).

7. *1/*<2C, 1ihai, Timpul , 7 august 990, în "!pere?, *ditura &cademiei

-omâne, Bucure ti, 898, $ol. 6.ș

60



:. III .pistola lui Barna%a, în "<crierile >ărinţilor &postolici#, colecţia ">ărinţi

şi <criitori Bisericeşti, $ol. /, *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe

-omâne, Bucureşti, 8=8.

;. D+!2&, &rhid. >ro. r. /oan ., Ordinea sau %una rânduială &n Biserică şi

ascultarea canonică, în "-e$ista teologică#, serie nouă, anul G (90), nr. 6'7, 0555.=. /*1, #anoanele Bisericii Ortodo$e, <ibiu, 88H

9. /*1, 'articiparea credincioşilor la viaa %isericească, în "3elegraul

-omân#, nr. 8'05, <ibiu : mai 890.

8. D!3&, /lie, (i%ertatea religioasă &n lumea contemporană, *d. <tephanus,

Bucureşti, 888.

05. &+*-/C, >r >ro r. 2onstantin aleriu, 'reoia ca slu5ire a cuvântului, în

"!rtodoia#, anul GGG/, nr. 0, 8=8.

0. A*-1&, 'ăstorul , în "<crierile >ărinţilor &postolici#, colecţia ">ărinţi şi

<criitori Bisericeşti, $ol. /, *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe

-omâne, Bucureşti, 8=8.

00. /2, /oan /. ^r., 1&-!/, ermano, 4ândirea socială a Bisericii, *ditura

eisis, <ibiu, 0550.

06. /!-&, icolae , Istoria Bisericii Rom nesti şi a vieii religioase aȃ

rom nilor ȃ , ediţia a //'a, re$ăzută şi adăugată, $ol. /, Bucureşti, 809.

07. III *ndatoririle cetăeneşti ale preoimii şi credincioşilor , în "lasulBisericii#, anul G/4, nr. '0, 8::.

0:. III *nvăătură a celor +oispreece -postoli traducere, note şi indici de >r. .

Decioru, în "<crierile >ărinţilor &postolici#, colecţia ">ărinţi şi <criitori Bisericeşti, $ol. /,

*ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe -omâne, Bucureşti, 8=8.

0;. -&*1*-, Aendri`, T)8ologie du laicat , traduction rancaise de &nne`e

1usacchio a$ec un prace de .&. 4isserJr Aoot, *ditions labors et ides ene$e

0=. III (iturg)ier , *ditura /nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe

-omâne, 88;.

09. 1/A+2*<2C, +ogma soteriologică, ote după cursul de ogmatică

specială, Bucureşti.

08. 1/+&@, icodim, #anoanele Bisericii Ortodo$e, &rad, 3ipograia

iecezană, 86, $ol. //.

61



65. /*1, +reptul %isericesc oriental , Bucureşti, 3ipograia Mutenberg#, 8:.

6. 1/-2*&, >r. /oan, 'reoia )arică şi preoia o%ştească, în "!rtodoia#, anul

GGG/, nr. 0, 8=8, p. 060'066.

60. 1!+!4&C, >r. 2on. / lie, Semnificaia şi responsa%ilitatea slu5irii

preoeşti după Sfântul -postol 'avel , în "!rtodoia#, anul GGG/, nr. 0, 8=8.66. !++, 1ar`, Momente #ruciale &n Istoria Bisericii, *ditura +ogos, 2luj'

apoca, 0559, p. 89.

67. -C<, 2onstantin, Tineretul creştin şi lumea seculară: Omilia Sfântului Vasile

cel Mare despre literatura păgână, în "3eologia#, anul 4//, nr. 0, 0556.

6:. >/&+/!, <#ârma Bisericii Ortodo$e=, *ditura M2redinţa strămoşească#,

0557.

6;. >A/&<, 4lassios /., +rept canonic 2 o perspectivă ortodo$ă, *ditura

3rinitas, /asi, 0559.

6=. >!>*<2C, >r. >ro. r. umitru, 3ristos, Biserică, Societate, *ditura

/nstitutului Biblic şi de 1isiune al Bisericii !rtodoe -omâne, Bucureşti, 889.

69. >!>*<2C, >ro. dr. 3eodor 1., Biserica mărturisitoare, ediţie îngrijită de >r.

/lie eorgescu, *ditura 2redinţa oastră, Bucureşti, 88:.

68. /*1, #ola%oratorii preotului, în "Biserica !rtodoă -omână#, anul

+GG///, nr. =, 8::.

75. Secretariatul de Stat pentru culte, Viaa religioasă din România , studiudocumentar, *ditura >aideia, Bucureşti, 888.

7. /*1, (coord. r. &drian +emeni, $ol. realizat de r. Dlorin Drunză şi @tean

/oniţă), ediţia a//'a, *ditura Bizantina, Bucureşti, 055:

70. <ântul </1*! oul 3eolog, +iscursuri teologice, studiu introducti$ şi

traducere de diac. /oan /. /că jr., $ol. , *ditura eisis, <ibiu, 055.

76. <+*4!&2, >r. @tean, 'reoia de )irotonie şi 6preoia7 credincioşilor!

Ierar)ia lui 3ristos, în "!rtodoia, anul GGG/, nr. 0, 8=8.

77. <3&, +i$iu, O%ârşia şi devoltarea istorică a dreptului %isericesc, în

"1itropolia !lteniei#, nr. '0, 8;9.

7:. <3&, +i$iu, Vec)ile noastre 'ravile, în "1itropolia 1oldo$ei şi <uce$ei#,

nr. 8'5, 8:9.

62



7;. /*1, Mireni &n Biserică! Importana elementului mirean &n Biserică şi

participarea lui la e$ercitarea puterii %isericeşti! <tudiu canonic'istoric, <eria 3eologică, nr.

6, <ibiu, 868, p. 4//.

7=. <3&, icolae -ăz$an <tan (editor), Biserica Ortodo$ă şi drepturile omului:

paradigme, fundamente, implicaii, traducerea tetelor din limba engleză de icolae -ăz$an<tan, *ditura Cni$ersul ̂ uridic, Bucureşti, 055.

79. <3/+!&*, umitru, # teva trăsături caracteristice ale Ortodo$ieiȃ , n ȋ

"1itropolia !lteniei#, nr. :';, 8=5.

78. <3*D&!C, &rhim. *usebiu &., 'ocăina, c)eia renaşterii ortodo$e,

traducere de pr. -omulus -adu, &ltarul Banatului, serie nouă anul /4 (G+///), nr. 5'0,

886.

:5. @&C&, 1itropolit &ndrei @aguna, #ompendiu de +rept #anonic,

3ipograia &rhidiecezană, <ibiu, 9;9H

:. /*1, .n)iridion, adecă carte manual de canoane ale unei, sântei,

so%orniceşti şi apostoleşti Biserici cu comentarii, <ibiu, 9=.

:0. 3A/B!, usta$e, +e la divin la politic, *ditura &nastasia, Bucureşti, 88=.

:6. C-*2A/&, 4.&., "colile săteşti în România, Bucureşti, 89. 4&</+*,

4asile, Istoria muicii %iantine şi evoluia ei &n spiritualitatea românească, $ol. //, *ditura

/nterprint, 88=.

participarea mirenilor la exercitarea puterii bisericeşti

Documents