Partea teoretică.

1. Delimitări conceptuale asupra noțiunii de autoimagine.

Constantin T. definește autoimaginea ca componenta evaluativă a sinelui și se referă la trăirea

afectivă, emoțiile pe care le încearcă persoana atunci cînd se referă la propria persoană.1

( Constantin, 2004). Autoimaginea este influențată de emoții, în funcție de care ne percepem și

ne evaluăm pe noi înșine. Poate avea forme diverse( globale sau de stare și dispoziționale).

Majoritatea psihologilor definesc imaginea de sine ca evaluarea globală a valorii proprii în

calitate de persoană sau gradul de mulțumire față de propria persoană, sau tonalitatea afectivă a

reprezentării conceptului despre sine.2( André, Chr; Lelord, Fr. (1999). Evaluarea propriei

personalități include procesul de conștientizare a valorii proprii, a aptitudinilor dezvoltate,

calitățile care definesc imaginea noastră, atît la nivel social, cît și cel individual-intrisec.

Alexandra Siru definește autoimaginea ca modul în care ne percepem propriile noastre

caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale.

Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect,

autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptam pe noi înșine, daca ne apreciem pentru

ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul și încrederea în sine - dacă acceptam că

avem și slăbiciuni fără să ne criticăm în permanență pentru ele - aceasta constituie baza toleranței

față de sine și,implicit, față de alții - putem trăi confortabil din punct de vedere emoțional.3

(Alexandra Siru, 2008).

Autoimaginea este văzută de Alexandru Siru, ca un mod de percepere pozitiv/negativ, care este

influențat de mediul școlar și familial. Greșelile și slăbiciunele pot fi factorii care contribuie la

formarea unei autoimagini de sine pozitive, este important să fie folosite corect, cît mai eficient,

într-un cadru bine selectat.

Dupa W.James, autoimaginea reprezintă rezultatul raportului dintre succesul unor acțiuni și

aspirațiile individului cu privire la îndreprinderea aceleo acțiuni.4(William James,1978). Raportul

dinre acțiuni și aspirații devine operația principală de formare a autoimaginii.

1 Constantin T ., 2004, Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei vieți, Editura Institutului European, Iași.

2 André, Chr; Lelord, Fr. (1999). Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege cât maibine cu ceilalţi. Bucureşti: Editura Trei3 http://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-și-încrederea-în-sine.php4 William James: A Comprehensive Edition, (1978).

Este important, felul acțiunilor, cele pozitive aducînd aspirații pozitive, care duc la formarea

germenului de autoimagine ,,sănătoasă’’, cele negative, aducînd aspitații negative, duc la

formarea germenului de autoimagine ,,gîrbovită’’.