Parotidita epidemica

Dr. Diana StoicaMedic specialist epidemiologie

• Parotidita epidemica este o boala infectioasa, de origine virala, caracterizata prin tumefierea dureroasa a glandelor salivare si afectarea in particular la adulti, a glandelor sexuale, meninge, pancreas si alte organe.

• Parotidita epidemica se impune si in prezent ca o problema de sanatate, prin complexitatea manifestarilor ei clinice si mai ales prin complicatiile pe care le produce.

Agentul etiologic

• Virusul parotiditei epidemice sau virusul urlian (este un virus ARN) face parte din familia PARAMYXOVIRIDAE (ca si v. rujeolos), genul Rubulavirus.

• Rezista la temperatura camerei mai multe zile dar isi pierde infectiozitatea dupa 3-4 ore.

• Este inactivat de caldura, UV, fenol, formol, eter, cloroform.

Procesul epidemiologic• Sursa de agent patogen o constituie omul

bolnav cu forme tipice sau atipice de boala. Bolnavul este contagios din ultimele 2-6 zile ale perioadei de incubatie pana la a 12-14 zi de boala. Contagiozitatea este maxima in stadiul prodromal si prima saptamana de boala, cand se poate izola virusul din saliva. Deoarece exista posibilitatea multiplicarii virusului si la nivelul altor tesuturi glandulare, perioada de contagiozitate poate fi considerata pana la 21 zile de la debutul bolii.

• Existenta purtatorilor sanatosi si fosti bolnavi are o semnificatie epidemiologica redusa, comparativ cu cei preinfectiosi, care constituie o sursa periculoasa, fiind deosebit de contagiosi cu 2-6 zile inainte de aparitia primelor simptome de boala.

• Modurile si caile de transmitere• Modul de transmitere este frecvent

direct prin picaturile de saliva eliminate de bolnavul contagios si inhalate de persoanele receptive din anturajul acestuia.

• Modul indirect de transmitere a virusului prin aer, obiecte sau maini contaminate recent cu lichid oral este putin raportat.

• Receptivitatea este generala, remarcandu-se o frecventa diferita a imbolnavirilor care variaza cu varsta. Boala este rar semnalata la copii cu varsta sub 1 an, ca urmare a protectiei pasive transplacentare.

• In lipsa vaccinarii, mai mult de 50% dintre cazuri sunt inregistrate la copiii de 5-9 ani si 90% la copiii de pana la 14 ani. Totodata in acelasi circumstante, 80-90% dintre adultii peste 20 ani sunt considerati imuni ca urmare a trecerii anterioare prin infectia cu virusul urlian. Deci imunitatea postinfectie este de lunga durata, reimbolnavirile fiind foarte rare.

• Incidenta maxima a cazurilor survine iarna si primavara, ca urmare a scaderii rezistentei generale a organismului si a conditiilor impuse de aglomerarea ce favorizeaza un contact strans si prelungit (crese, gradinite, scoli, internate, cazarmi).

• Manifestarea procesului epidemiologic este predominat sporadica, ca urmare a faptului ca numeroase tari au adoptat, in PNI obligativitatea vaccinarii antiparotidita.

• Manifestarile endemice si epidemice sunt semnalate mai frecvent in colectivitatile inchise de copii si adulti tineri (recruti) provenind din regiuni indemne.

Tablou clinic

• Dupa o incubatie de 14-18 zile, se instaleaza invazia (prodromul) cu un debut brusc cu: febra, frison, cefalee, mialgii, anorexie, stare de rau.

• Perioada de stare se caracterizeaza prin aparitia tumefactiei si a durerii la nivelul glandelor parotide.

• Durerea este situata preauricular, cu accentuare in timpul masticatiei.

• A 2-a zi apare tumefactia preauriculara, care progreseaza rapid, ajungand la maximum in 1-3 zile. Tumefactia este la inceput unilateral, pentru ca ulterior (2-4 zile) sa devina bilateral in 75% din cazuri.

• Tumefactia parotidiana se recunoaste dupa modul cum aceasta imbraca unghiul mandibulei si ramul ascendent al acesteia (care nu se mai pot palpa). Daca procesul este bilateral apare faciesul “in para”.

• La examenul cavitatii bucale se constata o faringita eritematoasa, iar orificiul canalului lui STENON este inflamat, rosu si cu puncte echimotice.

• Canalul STENON (ductul parotidian)= canalul excretor al glandei parotide ce se deschide la nivelul cavitatii bucale printr-un orificiu situat deasupra primului molar superior.

• Limba este intens saburala• Secretia salivara parotidiana este redusa.• Mucoasa bucala este uscata si bolnavul are o

halena fetida.• Concomitent exista febra si cateodata trismus

(constrictie a maxilarelor cauzata de contractura involuntara a muschilor masticatori).

• Uneori in cursul bolii apare si inflamatia celorlalte glande salivare: glanda submaxilara (boltire net proeminenta sub barbie, dificil de deosebit de o adenopatie submaxilara), glanda sublinguala (apare tumefactia planseului lingual, langa frenul limbii, insotita de edem pronuntat si jena la alimentatie).

• Evolutia este benigna la copil. Dupa pubertate si la adult, poate fi mai severa, cu febra inalta, stare generala alterata si cu afectarea altor glande (pancreas, glande sexuale).

• S-a constatat un exces al avortului si mortalitatii fetale in cazul evolutiei parotiditei in primul trimestru de sarcina.

Alte localizari ale infectiei cu virusul urlian:

• Orhita urliana- apare dupa 4-5 zile de la debutul parotiditei cu dureri in testicol si cresterea brusca a temperaturii (“febris testicularis”), insotita de cefalee, varsaturi, agitatie, uneori lipotimie.

• Testiculul este tumefiat si dureros, iar scrotul este edematiat si rosiatic.

• In peste 50% din cazuri apare vindecarea cu “restitutio ad integrum” in 10 zile. In rest ramane un grad variat de atrofie testiculara si in 1-2% survine sterilitatea cu azoospermie (in caz de orhita bilaterala).

• Pancreatita urliana- se manifesta prin varsaturi, dureri in abdomenul superior (dureri in bara), febra, frison.

• Meningita urliana- apare in 1-10% din cazuri. Apare febra, cefaleea, greata, varsaturi, semne meningiene, tulburari senzoriale si uneori convulsii. Evolutia este benigna. LCR este clar.

• Alte localizari: ooforita, mastita, miocardita, artrita, tiroidita, etc.

Diagnosticul pozitiv

• Date clinice (febra si tumefactia lojelor parotidiene)

• Date epidemiologice (contact infectant si lipsa infectiei in antecedente)

• Date de laborator. Formele tipice nu necesita diagnostic de laborator. Diagnosticul clinic insa poate fi confirmat serologic prin evidentierea Ac IgM.

Tratament

• Nu exista tratament specific.• Tratament smptomatic (antiinflamator,

antipiretic)• Tratament igieno-dietetic (repaus la pat,

regim alimentar, fara dulciuri, prajeli, grasimi).

Preventia

• Preventia generala- presupune supravegherea epidemiologica si igienico-sanitara a colectivitatilor de prescolari, scolari, adolescenti si tineri adulti, indeosebi in sezonul de iarna si primavara; cresterea rezistentei generale a grupurilor cu risc prin masuri de igiena a spatiilor de locuit, a alimentatiei, a muncii si odihnei.

• Preventia speciala- se refera la utilizarea Ig standard. Ig std se pot folosi pentru protectia unor copii cu tare organice sau a gravidelor in cazul unor conditii de risc major, prin contactul cu sursele de virus. Dar din pricina titrurilor reduse de Ac specifici, continute in preparatele de Ig, rezultatele sunt in general, nesatisfacatoare.

• Preventia specifica- vaccinul ROR.