parlamentul a adoptat

3
Tariful gazului va fi redus în cel mult două săptămâni. Deputaţii au votat, astăzi, anularea amendamentului care prevedea includerea taxei pentru tranzit în facturile consumatorilor casnici. Amendamentul privind includerea în tarif a taxei pentru tranzit a fost propus de fostul parlamentar al Partidului Liberal Democrat, Simion Furdui. Potrivit experţilor din domeniu, din cauza acestei iniţiative, moldovenii sunt nevoiţi să achite un preţ mai mare pentru gaze. Un simplu calcul arată că, în fiecare zi, consumatorii plătesc suplimentar câte 800.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transportare a gazelor spre unele ţări din Europa. Parlamentul a adoptat, vineri, proiectul de rectificare a Bugetului de Stat pentru anul curent. Documentul prevede reducerea cheltuielilor, dar și a veniturilor cu peste un miliard de lei. Potrivit proiectului, cheltuielile pentru 2015 vor fi reduse cu circa 1,6 miliarde de lei, dintre care aproximativ jumătate de miliard vor fi scoși din banii preconizați pentru Fondul rutier.Deasemenea, va fi redus cu peste 200 mln de lei și fondul destinat proiectelor de eficienţă energetică, iar lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni- Chişinău vor fi suspendate. În urma rectificărilor, soldul datoriei de stat va constitui 31,1% din Produsul intern brut, noteaza Moldpres. Totodată, legislatorii au decis, să transfere 13 mln de lei din Fondul de rezervă pentru diminuarea deficitului de bani din medicină.

Upload: francesca-lungu

Post on 17-Feb-2016

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

parlament

TRANSCRIPT

Page 1: Parlamentul a Adoptat

Tariful gazului va fi redus în cel mult două săptămâni. Deputaţii au votat, astăzi, anularea amendamentului care prevedea includerea taxei pentru tranzit în facturile consumatorilor casnici. Amendamentul privind includerea în tarif a taxei pentru tranzit a fost propus de fostul parlamentar al Partidului Liberal Democrat, Simion Furdui. Potrivit experţilor din domeniu, din cauza acestei iniţiative, moldovenii sunt nevoiţi să achite un preţ mai mare pentru gaze. Un simplu calcul arată că, în fiecare zi, consumatorii plătesc suplimentar câte 800.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transportare a gazelor spre unele ţări din Europa.

Parlamentul a adoptat, vineri, proiectul de rectificare a Bugetului de Stat pentru anul curent. Documentul prevede reducerea cheltuielilor, dar și a veniturilor cu peste un miliard de lei. Potrivit proiectului, cheltuielile pentru 2015 vor fi reduse cu circa 1,6 miliarde de lei, dintre care aproximativ jumătate de miliard vor fi scoși din banii preconizați pentru Fondul rutier.Deasemenea, va fi redus cu peste 200 mln de lei și fondul destinat proiectelor de eficienţă energetică, iar lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău vor fi suspendate. În urma rectificărilor, soldul datoriei de stat va constitui 31,1% din Produsul intern brut, noteaza Moldpres. Totodată, legislatorii au decis, să transfere 13 mln de lei din Fondul de rezervă pentru diminuarea deficitului de bani din medicină.

Uniunea Europeana ar putea reveni la regimul de vize pentru moldoveni. A dat de inteles fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, în cadrul unei emisiunea la „TVR Moldova”. „Este cunoscut faptul că jumătate dintre cetăţenii R. Moldova optează pentru Uniunea Vamală. Societatea de acolo trebuie să înţeleagă oportunităţile pe care le oferă Uniunea Europeana. Libera circulaţie a moldovenilor în UE ar putea să devină o problemă”, a spus fostul ministru. Cristian Diaconescu a mai declarat că soluţia pentru ieșirea Moldovei din criza politică în care se află, ar fi instituirea unui guvern tehnocrat și credibil, susţinut de Parlament.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel a fost decoarată cu ”Ordinul Republicii”. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele țării, Nicolae Timofti și publicat vineri în Monitorul Oficial, datînd cu ziua de 12 noiembrie. Înalta distincție i-a fost oferită Cancelarului pentru susținerea parcursului european al R. Moldova.

Nicolae Deleu, orheianul care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial la Lupte Unificate din Spania a fost premiat cu 60 de mii de lei din partea fundației ”Miron Shor”. Premiul i-a fost înmînat sportivului de către primarul orașului Orhei, Ilan Shor.

Page 2: Parlamentul a Adoptat

„Victoria lui Nicolae este victoria întregului oraș. Este cea mai bună cale de a promova Orheiul și întreaga țară”, a spus Shor. Primarul a mai anunțat că sportivul va beneficia și de o bursă lunară de 2500 de lei.

Iar la final datele meteo:Toamna ne bucura in continuare cu vreme calda si linistita. Simbata temperatura aerului va fi de 13 grade Celsius, resimtita la 10 gr. cerul va fi acoperit in totalitate de nori, Vintul va bate usor din directia Sud Vestica.Duminica cerul va fi innorat iar temperatura aerului va fi de 16 grade Celsius, resimtita la 15. Vremea se mentine calda si linistita si in urmatoarele zile.