I. ARGUMENT

Produsul de îmbrăcăminte are drept scop protejarea corpului dar are şi rolul de înfrumuseţare a acestuia. Orice produs de îmbrăcăminte trebuie sa satisfacă anumite cerinţe ca măsura a valorii de întrebuinţare a unui bun material. Indiferent de forma valorii de întrebuinţare produsul trebuie sa satisfacă nevoi spirituale, materiale sau de orice alta natura ale oamenilor care devin pe măsura satisfacerii, consumatori de bunuri, cumpărători. Opţiunea cumpărătorului va fi influenţata de factori de conjunctură, împrejurări care influenţează decizia, factori în mare măsura dependenţi de calitate, confort, aspect, etc.

Frumusetea imbracaminte este un ansamblu de forme, armonii, si culori pe care trebuie sa le indeplineasca imbracamintea. Comoditatea la purtare se refera la gradul de placere cu care este purtat un produs, si intereseaza toate categoriile de imbracaminte. Se realizeaza prin linia de croi care trebuie sa permita efectuarea lejera a miscarilor, si prin marimea produsului care trebuie sa fie aleasa corect pentru dimensiunile purtatorului.

Perfectiunea imbracamintei si a obiectelor care ne inconjoara este exprimata prin cuvantul frumos, iar acest frumos poate fi conceput vizual si auditiv.

Rolul imbracamintei se imparte in trei categorii care sunt:- rol functional- rol estetic- rol socialRolul functional – de a ne proteja impotriva factorilor externi de mediu ( ploaie,

vant, ninsoare ).Rolul estetic – de a ne da un aspect cat mai frumos persoanei care poarta

imbracamintea. Acest rol se realizeaza prin linia de croire, care se va realiza atat sa fie acoperite eventualele defecte ale corpului, si sa scoata in evidenta partile frumoase. Natura materialului cat si culoarea vor fi alese in concordanta cu aspectul si caracterul persoanei.

Rolul social – determina purtatorul sa se simta incadrat in societate si in mediul in care poarta imbracamintea.Moda imbracamintei reprezinta ansamblul de gusturi, preferinte si deprinderi care predomina de o serie de factori:

- linia de conceptie- materialul folosit- zona geografica- motivele populatiei dintr-o zona- destinatie- conditiile de realizare

1

II. DESCRIEREA PRODUSULUI

Ţinând cont că în ultimii ani s-a obişnuit să se poarte mereu pantalonul , am decis să aleg pantalonul deoarece asigura un anumit confort şi o anumita lejeritate în timpul purtării. La aceasta perioadă a vieţii, adolescenţii au posibilitatea sa-si pună în valoare corpul fără eforturi prea mari.

Pentru proiectarea pantalonului se folosesc materiale textile moi şi cu posibilitate de întreţinere uşoară deoarece pantalonul este produsul de îmbrăcăminte cel mai frecvent utilizat în rândul tinerilor.

Pantalonul este un produs textil (finit) care îmbracă corpul în partea inferioară a lui, fiind un produs de îmbrăcăminte cu sprijin pe talie. Pantalonul pentru barbati se utilizeaza in toate anotimpurile anului si se confectioneaza din materiale diferite ( ex. Stofa, blug, etc ). Desi este un vestiment caracteristic barbatesc, acest produs, este utilizat de catre toate categoriile de purtatori indiferent de varsta sau de sex. In functie de acest criteriu, pantalonii sunt destinati pentru barbati, femei si copii.

Pantalonii se confectioneaza in diferite variante, cele mai importante sunt: pantalonii clasici ( drept ) pantalonul bufant pentru cizma pantalonul sport

pantalonul clasic pentru femeiFiecare produs vestimentar este alcătuit din detalii componente numite detalii

principale şi detalii secundare.Detaliile principale sunt parti componente ale imbracamintei care nu pot lipsii

din structura fizica a unui produs. La imbracamintea fixata pe umeri, detaliile principale sunt reprezentate prin spate, piepti, guler si maneci, iar la imbracamintea fixata pe talie prin fete, spate si betelii sau cordoane. Exceptie de la aceasta regula fac unele produse ca: rochii, bluzee, veste, pulovere, care in functie de moda pot fi prevazute fara guler si fara maneci .

Detaliile secundare. Sunt acele componente ale imbracamintei care pot lipsi din structura fizica a produsului. Astfel, de exemplu, pot fi: buzunare, gaici, epoleti si alte detalii de acest gen, care in functie de model nu sunt prevazute la modelul confectionat.

Acest produs de îmbrăcăminte este alcătuit din detalii principale (faţa pantalonului, spatele pantalonului, betelie) şi detalii secundare (buzunare). Cele doua parti principale fata si spatele sunt asemanatoare ca forma dar difera ca marime si detalii anexate.

Materialul textil a fost ales în funcţie de destinaţia produsului. Am ţinut cont de proprietăţile igienico-funcţionale pe care trebuie să le îndeplinească un produs de îmbrăcăminte şi am ales un material tip bumbac care îndeplineşte aceleaşi proprietăţi ca ale bumbacului.

Pentru încheierea produsului de îmbrăcăminte am folosit fermoar şi nasture care este mai mult sau mai puţin practică sau în linia modei. Nasturii şi accesoriile de încheiat se pot monta pe produs manual sau cu ajutorul maşinilor. Cusătura de montare a nasturilor trebuie să fie rezistentă în timpul purtării şi să permită încheierea uşoară a produsului. Betelia pantalonului va fi realizată împreună cu canafasul, o întăritură obţinută din deşeuri.La terminaţia produsului pantalonul prezintă un tiv de 0,5 cm.

2

III. ALEGEREA MATERIALELOR

3

În industria uşoară întâlnim ca produse textile: firele, ţesăturile şi tricoturile. Ţesăturile, tricoturile, blănurile naturale sau artificiale, pieile naturale sau înlocuitorii de piele sunt materiale de bază. În industria de confecţii textile se utilizează materiale auxiliare precum: căptuşelile (atlazul, serjul), întăriturile (pânza vatir, canafasul, pânza tare), aţa de cusut (din bumbac, din in, din mătase naturală sau mătase artificială, din fibre sintetice sau din fibre în amestec) şi furniturile (vatelina, perniţe pentru umeri, elasticul, nasturii, copcile, capsele, cataramele, garniturile). Pentru realizarea principalelor categorii de produse observăm distribuţia fibrelor: - 70% sunt destinate ţesăturilor

- 16% sunt destinate tricoturilor - 10% sunt destinate pentru covoare - 4% sunt destinate pentru materialele neconvenţionale Aceste proporţii evidenţiază importanţa deosebită a ţesăturilor. Ţesăturile vor împrumuta proprietăţile firelor din care sunt alcătuite. Proprietăţile care conferă calitatea unui produs poartă denumirea de caracteristici de calitate. Se evidenţiază valorile de utilizare, funcţia de destinaţie a produselor textile care sunt:• Confortul la purtare prin proprietăţi de hidrofilie (absorbţie), capacitate de schimb de căldură, umiditate, permeabilitate la aer, proprietăţi electrostatice; • Uşurinţa de întreţinere prin comportare bună la şifonare în timpul purtării şi după spălare; • Stabilitatea dimensională prin fineţea fibrei, forme structurale la ţesături sau distribuţia ochiurilor la tricoturi, modificări dimensionale la umezire, călcare, spălare, curăţire chimică; • Durata de utilizare prin proprietăţi mecanice de rezistenţă cât şi speciale de finisaje superioare, pentru rezistenţa la foc şi temperatură, apă, bacterii (antimicocite, imputrescibile), rezistenţă la agenţi chimici; • Cerinţe estetice şi de modă prin culoare (vopsiri), imprimeu, croială, grad de alb, reflexie, etc.

III.1. MATERIALE DE BAZA

Materialul de bază poate fi folosit în funcţie de produs, de modelul şi de anotimpul în care se poartă produsul confecţionat. Dintre toate fibrele naturale vegetale, bumbacul este cea mai răspândită fibră.

Proprietăţile fibrei de bumbac depind de gradul de maturizare a fibrei, adică de dezvoltarea peretelui secundar. Aceste proprietăţi sunt: - culoarea naturală nu are importanţă pentru întrebuinţare; ea poate fi alb-gălbui, alb-crem,alb-verzui; - luciul depinde în funcţie de soiul plantei şi de regiunea de cultură; se poate modifica prin mercerizare şi poate fi de la mat până la slab; - Absoarbe apa în mediu saturat de vapori; 20-24%; rpriza este de 8,5%;- Fibrele pot fi scurte sau lungi, lungimea fibrelor foarte scurte este L < 24 mm şi a

4

fibrelor foarte lungi este de L < 36 mm; - Fineţea fibrelor groase este de Nm [ 5000, fibre cu fineţe medie 5000[ Nm [ 6000; - Fibrele rezistă până la 130*C, la temperaturi mai mari se descompun; - Ard repede, cu flacără strălucitoare, degajă miros de hârtie arsă, lasă în urmă cenuşă de culoare deschisă; - Sunt rezistente la alcali şi sensibile la substanţe oxidante.

III. 2. MATERIALE AUXILIARE

Materialele auxiliare se aleg în funcţie de materialele de bază. Ele prezintă o importanţă deosebită deoarece completează din punct de vedere cantitativ şi calitativ însuşirile generale ale îmbrăcămintei. Aţa de cusut este cel mai important material auxiliar, folosit la confecţionarea îmbrăcămintei, de care depinde asamblarea corespunzătoare a detaliilor componente ale produselor. Ea se alege în funcţie de materialul utilizat şi de felul operaţiei de coasere. Aţa de cusut trebuie să corespundă din punct de vedere al rezistenţei cu cea a materialelor folosite la confecţionarea produsului. Trebuie să aibă o fineţe corespunzătoare cu destinaţia şi grosimea materialului. Culoarea aţei se stabileşte in funcţie de culoarea materialelor folosite sau, în cazul unei cusături ornamentale trebuie să fie asortată. În general culoarea se adoptă cu o nuanţă mai închisă decât culoarea materialului de bază. Aţa de cusut se poate folosi pentru cusături de asamblare, pentru coaserea nasturilor şi a butonierelor, pentru cusături de însăilare, pentru scopuri tehnice şi medicale, pentru încălţăminte şi produse de marochinărie. Furniturile produselor de îmbrăcăminte au funcţiuni multiple: măresc rezistenţa produselor, ajută la formarea şi la elasticitatea produselor. Întăriturile contribuie la menţinerea formei produsului, imprimă rezistenţă şi stabilitate la şifonare. Întăriturile pot fi materiale textile neţesute şi folii termoflexibile, care se pot aplica la gulere, mâneci, umeri, buzunare, betelii, piept. Exemple de întărituri: pânza Vatir, canafasul, pânza tare. Nasturii pot fi din material plastic, lemn, metal, de os, sticlă, piele. Sunt utilizaţi pentru încheierea detaliilor ca şi fermoarul, dar şi ca scop ornamental. Fermoarele – au rol de inchidere si rol estetic si se realizeaza in diferite forme, de lungime , culori forma si marime a dintilor.

IV. PROIECTAREA SABLOANELOR

5

IV.1. CONSTRUIREA TIPARULUI CLASIC

La construirea tiparului de pantaloni pentru barbati se adopta ca dimensiuni principale ale corpului:

IC=172 cm, Pb=48 cmCalculul dimensiunilor de baza:Pt = Pb-4 = 48-4 = 44 cmPs = Pb+4=48+4=52 cm

Trasarea liniilor de baza:AB=Pb/4+12,5=48/4+12,5=25,5 cmAL=Lpr=103 cmLpr=N×Z±K=6×Z-0,2=103 cmAC=AL/2+7=103/2+7=58,5 cmDin punctele B, C si L se traseaza perpendiculare care reprezinta liniile de baza in

lungimea pantalonului. Pe orizontala din B se stabilesc punctele de baza in latimea pantalonului:

BB1=Ps/4+4=52/4+4=17 cmB1B2=BB1=17 cmB2B3=Ps/10+0,8=52/10+0,8=6 cmB2B4=Ps/5=52/5=10,4 cmPrin punctual B1 se traseaza linia de centru a fetei de pantaloon, iar din B3 se

ridica o perpendiculara care stabileste linia slitului la fata pantalonului.

Trasarea liniilor de conturA1

2A2=0,5 cmB3b=bb1=B2B3/3=6/3=2 cmLatimea fetei de pantalon pe linia taliei este in functie de Pt si de pensele formate:Lc1=latimea pensei din centru=3,5 cmA1A3=Lc1=3,5 cmLatimea fetei de pantalon in talie va fi:A2A4=Pt/2+Lc1=25,5 cmPentru modelul cu doua cute se va lua in calcul rezerva necesara cutelor, iar

pozitia cutei laterale se stabileste la jumatatea distantei A1A4.Latimea fetei de pantalon la partea inferioara va fi:C1C2=C1C3=Pb/4=44/4=12 cmL1L2=L1L3=C1C2±toleranta modei=15 cmPentru trasarea cusaturii laterale se determina punctul B/, in care: BB/=2 cmSe unesc cu o linie arcuita A4, B/, C2 si L2, obtinandu-se linia cusaturii laterale si

punctele B2, C3, si L3 pentru cusatura interioara.Spatele de pantalon:AA5=Pt/10+0,8=44/10+0,8=5,2 cmC2C4=L2L4=2 cmSe unesc punctele A5C4 si L4 obtinandu-se linia laterala.

6

Linia interioara:C3C5=3 cm; L3L5=2 cmSe unesc B4, C5, L5 obtinandu-se linia interioara a spatelui de pantalonLatimea spatelui la talie:A5A6=Pt/2+R, in care: R-rezerva pentru cusaturi si pense

R1-rezerva pentru pensa=2,5 cm R2- rezerva pentru cusaturi=5 cm

A5A6=29,5 cmCu o dreapta se uneste b cu A6 obtinandu-se linia cusaturii de la spate:A6A7=3...4 cmSe unesc A5 cu A7 obtinandu-se linia superioara a spatelui si A7, b1 si B4

obtinandu-se linia de rascroitura a spatelui de pantalon.Pensa spatelui:A5P/=Ps/5+1=52/5+1=11,4 cmDin P/ se traseaza o perpendiculara care stabileste pozitia pensei:P/P=1 cmPP1=Ps/5=52/5=10,4 cmPa=Pa1=R1/2=2,5/2=1,25 cmSe unesc punctele a si a1 cu P1 obtinandu-se conturul pensei de la spate. Apoi se

unesc a1 cu A5 si a cu A7 obtinandu-se definitivarea liniei taliei la spate.Definitivarea liniei inferioare: partea din fata se scurteaza, iar la spate se

prelungeste pe tocul incaltamintei.L1l=0,5 cm; L1l1=1 cmPunctele l si l1 se unesc cu punctele din cusatura laterala si interioara pentru a

obtine terminatia pantalonului.

Constructia betelieiTiparul beteliei se construieste pe un unghi drept in care:AB=Pt+7=44+7=51 cmAA1=BB1=6 cmPunctele obtinute se unesc si cuprind conturul tiparului de betelie cu toate

rezervele de cusaturi.

7

Fig. 1. Construirea pantalonului clasic pentru barbatia) construirea pantalonului propriu-zis; b) construirea beteliei

8

IV.2. CALCULUL SUPRAFETEI SABLOANELOR

Şabloanele se obţin prin copierea tiparelor multiplicate. Şabloanele sunt copii ale tiparelor la care se adaugă rezervele de cusături. Ele se execută pe carton, placaj sau plăci sintetice.

Acestea se aşează pe carton sau pe un alt material şi cu ajutorul unei rulete se urmăreşte conturul tiparului mărit cu rezerve de cusături. Ruleta este prevăzută cu o rolă cu dinţi care, prin apăsare, imprimă conturul tiparului pe carton. Cu ajutorul unei foarfece sau a unei maşini de tăiat, se taie cartonul pe conturul imprimat. Cel mai utilizat material pentru obţinerea şabloanelor este cartonul, cu un preţ de cost mai scăzut şi mai maleabil.

Pentru a controla efectul uzurii în procesul de croire asupra şabloanelor, acestea se marchează cu un dispozitiv de marcat special. Marcarea se face prin introducerea marginii şablonului între cele două role ale dispozitivului, iar prin umezirea rolei superioare cu tuş, semnele de marcare de pe ea se vor imprima pe şablon.

Fiecare detaliu marcat este ştampilat cu o ştampilă care cuprinde: denumirea produsului numărul de model detaliul talie, grosime numărul de detalii din completul de şabloaneŞabloanele servesc procesului de croit şi controlului detaliilor croite. În cadrul

intreprinderilor de confecţii se folosesc: şabloane originale; şabloane de lucru.Şabloanele originale se confecţionează din hârtie şi se obţin prin reproducerea

tiparului de bază multiplicat. Aceste şabloane nu sunt folosite pentru lucru în secţiile de producţie ci sunt păstrate în cadrul serviciului tehnic, fiind utilizate pentru controlul şabloanelor de lucru.

Şabloanele de lucru se utilizează în cadrul secţiilor de producţie sau ca şabloane ajutătoare la operaţii de rihtuire, trasare a conturului sau coaserea diferitelor garnituri.

În fabricaţie se mai numesc şabloane de lucru, unele servind la coaserea unor detalii cu dimensiuni foarte precise şi în special care necesită simetrie(colţuri de guler, revere, manşete, clape); ele au dimensiunea exactă a detaliului gata.

Suprafaţa şabloanelor diferă ca formă şi mărime de la produs la produs şi de la o mărime la alta. Suprafaţa şabloanelor S se obţine prin însumarea suprafeţelor tuturor detaliilor care constituie produsul respectiv.

Calculul suprafeţei şabloanelor are ca scop determinarea suprafeţei de material consumat la croirea produselor. Suprafaţa şabloanelor este folosită în calculul eficienţei consumurilor de materii prime şi materiale auxiliare.

9

Pentru calculul suprafeţei şabloanelor se utilizează metodele: Metoda cântăririiAceastă metodă se bazează pe proporţia între masa şabloanelor confecţionate şi

suprafaţa acestora. Aplicarea metodei presupune etapele de lucru:Se cântăresc şabloanele de calcul, înregistrându-se masa M.

Se ia o bucată de carton de comparaţie din care au fost confecţionate şabloanele. Această bucată trebuie să aibă formă geometrică regulată pentru a i se putea determina suprafaţa s şi masa.Se stabileşte masa m a acestei bucăţi prin cântărire şi suprafaţa prin măsurare. Se calculează suprafaţa şabloanelor prin relaţia:

S= unde: S este suprafaţa şablonului, în cm2;

M este masa şablonului, în g; m este masa cartonului de comparaţie, în g; s este suprafaţa cartonului de comparaţie, în cm2.

Metoda calculului geometricAceastă metodă se bazează pe împărţirea produsului în figuri geometrice a căror

suprafaţă se calculează prin formule geometrice şi prin însumarea suprafeţelor ce compun suprafaţa şabloanelor produsului. Relaţia de calcul a suprafeţei şabloanelor unui produs este:

S=S1+S2+............Sn

unde:S este suprafaţa şabloanelor care constituie produsul; S1,S2,...Sn sunt suprafeţele figurilor geometrice care compun detaliul a cărui suprafaţă se calculează.

Metoda planimetrieiAceastă metodă constă în determinarea suprafeţei şabloanelor cu ajutorul unui aparat

numit planimetru. Planimetru este un aparat pentru măsurat suprafeţe plane cu forme neregulate.În funcţionarea planimetrului rezultă o eroare de 0,9 până la 1%, care se corectează înmulţindu-se rezultatul obţinut prin măsurare cu un coeficient de 0,99.

10

V. DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM

V.1. CALCULUL CONSUMULUI SPECIFIC

Norma de consum se poate calcula in metri, in metri patrati si in kilograme.Nc = > ( m ) – norma de consum in metriNc = > ( m2 ) – norma de consum in metri patratiNc => ( Kg ) – norma de consum in kilograme

Norma de consum reprezintă cantitatea de materiale necesare realizării unui produs şi este variabilă în funcţie de forma, mărimea şabloanelor şi de produsul confecţionat. În industria confecţiilor costul materialelor reprezintă 70 - 80% din costul produsului. Datorită acestui fapt este necesară luarea tuturor măsurilor care să reducă consumul de material. Este cunoscut faptul că la confecţionarea imbrăcămintei sunt folosite ca materiale pentru confecţionat: ţesături, tricoturi şi o diversitate de furnituri.

Consumul de furnituri se stabileşte la confecţionarea prototipului şi la multiplicarea acestuia pentru secţiile de producţie.

Consumul de ţesături şi tricoturi se determină în cadrul laboratoarelor tehnice organizate în acest sens.

Eficienţa unei norme de consum se determină prin indicatorii consumului, care se calculează astfel:

1.Calculul ariei de încadrare A se face pe baza dimensiunilor rezultate la încadrare:

A=LXl (cm) unde: L- lungimea încadrării, în cm; l- lăţimea încadrării, în cm.

2.Calculul coeficientului de utilizare K în funcţie de aria încadrării şi de aria şabloanelor:

K= X100 (%) unde: S- aria şabloanelor, în cm2

A-aria încadrării, în cm2.3.Calculul suprafeţei deşeurilor D se face în funcţie de aria de încadrare şi de aria

şabloanelor:D=A-S (cm2) unde: A- aria încadrării, în cm2;

S- aria şabloanelor, în cm2.4.Calculul pierderilor P se face în funcţie de aria încadrării şi de suprafaţa

deşeurilor:

P= X100 (%) unde: D- suprafaţa deşeurilor, în cm2;

A - aria încadrării, în cm2.

V.2. ELABORAREA INCADRARILOR

11

Pentru determinarea consumului de material se efectuează operaţia de încadrare a şabloanelor pe material şi trasarea conturului şabloanelor, care constituie o lucrare de studiu, analizându-se toate posibilităţile de amplasare şi reducere a consumului.

Utilizarea materialelor în producţia de îmbrăcăminte se face pe baza normelor de consum. La amplasarea şabloanelor trebuie respectate următoarele condiţii:

Respectarea firului din ţesătură stabilit la încadrare; Evitarea suprapunerii şabloanelor în desen, care produc aşa- numitele „ciupituri

de margini sau de colţuri”, ce scurtează sau îngustează detaliile produsului; Respectarea sensului şabloanelor faţă de sensul firelor de urzeală şi al desenului

materialului.După modul de aşezare pe lăţimea materialelor, încadrările pot fi:- Încadrări pe material dublu lat în care materialul este dublat, iar şabloanele se

amplasează numai pe jumătate. Avantajul acestor încadrări constă în faptul că timpul de şablonare este mai mic şi detaliile decupate la croit sunt pereche. Aplicarea încadrărilor pe material dublat prezintă dezavantajul că există mai puţine posibilităţi de amplasare a şabloanelor şi de reducere a deşeurilor din material. - Încadrări pe materialul desfăcut în care şabloanele se aşează pe întreaga lăţime. Metoda încadrării pe material desfăcut este larg utilizată, rezultând o serie de avantaje economice. Prin această metodă de încadrare, şabloanele au multe posibilităţi de aşezare şi astfel rezultă mai puţine deşeuri din material. La amplasarea şabloanelor pe material se vor aşaza şabloanele detaliilor mari pe marginile materialului, iar cele mici în interiorul acestora.

Incadrarea poate fi fabricate prin diferite procedee: Incadrari simple, in care pe suprafata materialului se amplaseaza sablonul unui

singur produs. Incadrari combinate, in care pe suprafata materialului se amplaseaza sabloanele a

doua sau mai multor produse.Din practica industriala s-a stabilit ca incadrarile combinate sunt mult mai

avantajoase, deoarece asigura diverse posibilitati de incadrare care permit reducerea consumului de material.

Incadrarile combinate se impart in: Incadrari combinate din aceeasi marime de sabloane, respectiv II 48 cu II 48 sau

II 50 cu II 50. Incadrari combinate din aceeasi marime, dar din modele diferite (model A si

model B), respectiv II 48 A cu II 48 B, II 50 A cu II 50 B. Incadrari combinate de marimi diferite ale celuiasi produs.

V.3. DOCUMENTATIA TEHNICA

12

Produsele de imbracaminte prin elementele lor componente sunt intr-o permanenta transformare directa de tendintele ce se manifesta in moda, cum ar fi: materii prime, culori, desene, linii de croiala, proportia diferitelor detalii si piese de amsamblu, caracterul si destinatia lor.

Pentru a satisface cerintele si exigentele populatiei, trebuie sa se tin aseama permanent de evolutia modei. Varietatea sortimentelor de confectii, cu marea lor diversitate de caracteristici estetice si tehnice, impune pregatirea tehnica a productiei fiecarui model, inainte de intrarea lui in fabricatie.

Pregatirea tehnica a produsului, care insumeaza totalitatea lucrarilor de creatie si a documentatiei tehnice aferente, este realizata in fabricile de confectii, specializate, cu cadre, ingineri, tehnicieni cu o pregatire profesionala superioara.

În procesul de fabricare a produselor de îmbrăcăminte, în mod general, o importanţă deosebită o reprezintă acea fază de pregătire a documentaţiei tehnice.

Procesul de fabricaţie în confecţii presupune deci nu numai prelucrarea materialelor în vederea realizării unor bunuri ci şi o parte tehnică, creativă, conceptivă de pregătire a fabricaţiei. Această fază are un impact deosebit asupra realizării funcţiilor produselor de îmbrăcăminte, iar această activitate de pregătirea fabricaţiei include următoarele elemente:

schema produsului descrierea modelului atât tehnic cât şi estetic specificarea materialelor componente în produs şi a modului de structurare a

materialelor în produs tabelul dimensional al produsului pe mărimi etc. completul de şabloane pentru toate reperele produsului, atât din material de bază,

cât şi din materiale secundare şi auxiliare, dar şi pentru întreaga gamă dimensională.

consumurile specifice pentru toate tipurile de materiale procesele tehnologice de confecţionare, croire, finisare modelul etalon.

Prin proiectare constructivă a produselor de îmbrăcăminte se înţelege un complex de activităţi desfăşurate pentru realizarea modelelor produselor de confecţii, în cadrul acetui complex intrând activităţi:

-de cercetare-de realizare a schiţei modelului-de construcţie a tiparelor-de calcule tehnico-econimice-execuţia şi experimentarea modelului.Cea mai importantă activitate în proiectarea constructivă a produsului de

îmbrăcăminte o reprezintă proiectarea constructivă, latura de creaţie atât tehnică cât şi estetică.

VI. ELABORAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE CONFECŢIONARE

13

Confecţionarea semifabricatelor şi transformarea lor în produse finite se fac la secţia de confecţionat. Procesul tehnologic de confecţionare are ca scop stabilirea operaţiilor, ordinea în care se execută şi indicatorii tehnico – economici de fabricaţie.

Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde totalitatea operaţiilor de transformare a semifabricatelor în produse finite. Procesul tehnologic se elaborează în cadrul serviciului tehnic şi face parte din pregătirea fabricaţiei.

Procesul tehnologic de confecţionare este alcătuit din: Operaţii pregătitoare: rihtuirea, însemnarea, măsurarea, etc. Aceste operaţii există

în toate etapele procesului tehnologic şi în toate procesele industriale. Operaţii de coasere mecanizată: se efectuează cu maşini clasice şi speciale şi sunt

utilizate la îmbinarea sau fixarea detaliilor. Operaţiile de coasere manuală: însăilare, montat mâneci şi guler, sunt foarte

restrânse în producţia industrială. Operaţiile de tratare umidotermică: descălcare, presare, netezire, aburire, pot fi

efectuate în toate etapele procesului de confecţionare şi diferă în funcţie de natura operaţiei.

Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde etapele de lucru cu operaţiile şi fazele de lucru care se desfăşoară în flux continuu.

Etapele de lucru din cadrul procesului de confecţionare sunt: Prelucrarea detaliilor: - operatii de pregatire;

- operatii de coasere;- operatii de tratare umidotermica;

Asamblarea detaliilor: - operatii de pregatire;- operatii de coasere;- operatii de tratare umidotermica;

Finisarea produsului: - operatii de pregatire;- operatii de coasere;- operatii de tratare umidotermica;- operatii de curatire si ambalare;

Prelucrarea detaliilor, în care fiecare detaliu principal se prelucrează separat şi se asamblează cu detaliile secundare ce-i aparţin. Asamblarea detaliilor, în care detaliile principale se asamblează în vederea constituirii produsului confecţionat. Finisarea produsului, în care produsul constituit prin asamblare este adus la forma, dimensiunile şi aspectul final.

VII. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII

14

Maşinile de cusut simple vor fi prevăzute cu apărători la tija acului pentru a evita pătrunderea acestuia în deget.

În timpul lucrului sunt interzise discuţiile, privirea muncitorului trebuie să fie îndreptată permanent asupra operaţiei pe care o execută pentru a evita înţeparea degetelor în acul maşinii.

Înainte de începerea lucrului muncitorul care lucrează la maşina simplă de cusut sau la maşina specială este obligat să verifice dacă:

- masa maşinii este bine fixată pe picioarele de susţinere;capul maşinii este bine fixat în bolţurile mesei suport;

- motorul electric este fixat în suportul său;- placa acului este fixată cu şuruburi, pentru a evita ruperea acului la pornirea

maşinii;- instalaţia electrică nu are porţiuni neizolate ale cablului;- între capul maşinii şi masa de susţinere există tampoane de pâslă pentru

amortizarea zgomotului şi a vibraţiilor.Este interzis muncitorului să ţină pedala de punere în funcţiune a maşinii în

timpul introducerii firului de aţă prin mecanismul suveicii. În timpul lucrului este interzis să se acţioneze cu piciorul pedala de punere în

funcţiune a maşinii.În timpul lucrului distanţa între capul muncitorului şi maşină va fi de maximum

30 cm, iar muncitoarea va avea părul legat la spate.Tensiunea instalaţiei de iluminat local la maşina de cusut va fi de 24V.Racordarea la sursa de alimentare cu energie electrică se va face prin fire fixe,

fiind cu desăvârşire interzise legăturile provizorii sau folosirea cablurilor electrice înnădite.

Este interzis muncitorului să pună mâna pe volant în timpul funcţionării maşinii, oprirea acesteia făcându-se numai cu ajutorul pedalei.

După terminarea programului de lucru maşina va fi deconectată de la sursa de alimentare cu energie electrică, prin scoaterea ştecherului cu mâna din priză.

15

VIII. BIBLIOGRAFIE

Gh. Ciontea- Tehnologia confecţiilor textile şi calcule în confecţii , Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1983.

E. Iacobeanu- Materii prime şi materiale folosite în industria uşoară, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1985.

Brumariu- Proiectarea îmbrăcămintei, Institutul Politehnic „Gh. Asachi”, Iaşi, 1999.

E. Filipescu- Proiectarea constructivă a tiparelor, Editura „Gh. Asachi”, Iaşi, 1999.

Gh. Ciontea- Proiectarea îmbrăcămintei, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1993.

Internet

16