PANAIT CERNA

з к _ tMvFJisu.u LítEtlAft ;

C t i t o r i i P A N A I T C E R N A

(1881 — 1913) de ' T R A I A N IONESCU

Artiştii sunt lebedele p rea fericite dacă au apuca t să-şi cânte s imfonia cea mare înainte dc a fi atinşi dc vârful coasei. Mulţi, plini de talent, se sting înainte de a fi da t tot ceeace ar li pu tu t da. Nu moar tea p ropr iu zis le este dure rea cea inaie, ci moar tea p r ema tu ră , îna in tea de­săvârş i r i i visului lor art ist ic. Aceasta este soarta fatal rezervată mul tor poeţi şi ar­tişti. Mizeria şi l ipsurile ascut mintea, boala sensibilizează p â n ă la durere . Poetul sau ar t i s tu l sunt în cea mai favorabi lă dis­poziţie creia toare . O m u l sufere, se distru­ge, a r t a câştigă opere remarcabi le şi apoi \ i ne răsp la ta t u tu ro r n e c a z u r i l o r : uitarea.

Nici uu poet, dela Eminescu încoace, nu a avut a t â t ea meri te , nu a lăsat o mai închegată operă poet ică şi totuşi nu a fost ui tat cu mai m u l t ă uşur in ţă ca Pana i t Cerna . Uitat în memorabi la „săptămână а poeziei" când vi tr inele l ibrări i lor au găsit loc pen t ru toate dibuir i le pueri le numa i pent ru Cerna nu ; ui ta t de profesorii în­tocmitori de manua l e didact ice, în cari , vorbindu-se despre poezia românească (se dau mul te nume cu exempli f icăr i destul dc râu alesei de C e r n a se aminteş te sumar , sau nici nu se pomeneşte .

Artist, în s t r ic tul înţeles al cuvân tu lu i , a iubit v ia ţa cu disperarea aceluia care ştie că n u m a i arc mul t de t ră i t : „Dc-aş mai trăi doi an i " — vorbele acestea deveniseră ca un refren pen t ru dânsul J ) ; şi-a iubit ţ a r a în sânul căreia a crescut — şi-a divinizat pr ieteni i şi s*a închinat cu evlavie ar te i sale pe care o socotea dea­supra tu tu ro r celor lumeşti a tâ t de tre­că toare .

„Un om de s t a tu ră mică, nervos, cu o-chii mar i , cenuşii ap roape , aşa de întu­necat era a lbas t ru l lor. Pr iv i rea lui aci l impede, aci turbura tă . . .

. . .Când vântur i le reci de toamnă înfio­rau Capi ta la , el p ă r e a ma i mic în pa l to­nul lui lung sub care t resărea ca o lică­rire de via ţă , cu pă lă r i a t rasă peste ochi. aşa cum se s t recura neştiut de nimeni pr in mul ţ imea anonimă. Câ ţ iva pr ie teni buni şi de inimă l-au făcut uneor i să sim­tă cât ma i pu ţ in aspr imile vieţii. Mai târ­ziu, au început să se intereseze de el şi cei m a r i J ) .

„Era d in t re aceia ca i i te farmecă dela pr imele vorbe. *

...atât de bun ,atât de blajin, încât sim-tiai nevoia unui contact cât mai des, cât mai int im.

In toată firea lui nimic din defectele a-tât fie dese la oameni i fie geniu. Deşi con­ştient de pu te rea geniului său, el nu c-xagera . I se pă rea ceva firesc şi, nu de puţ ine ori, se simţea oarecum j igni t când admira to r i i lui îi a r ă t a u ,prin v reun semn, st ima şi recunoşt in ţa lor.

O boală grozavă îi atinsese p lămâni i . O ştia, o cunoştea foar te bine, s'a supus t ra­tamentului ca un copil.

...Am văzut mulţ i oameni loviţi de a-ceastă boală, pu ţ in i însă care s'o supor te cu a tâ ta sen ină ta te . - ) .

„Avea pentru prietenie uu cult ca al ce­lor mai buni d in t re antici ; pr ietenia cal­dă, devotată , in t imă era la el o t rebuin ţă pr imordia lă ; nu putea concepe viaţa fără p'rteteni şi nu putea t ră i o zi fără a vorbi cu unul din ei cel puţ in , sau măcar a-I vedea. , !)-

Munci tor peste măsură , a a juns pr in me­rite până la cea mai îna l tă t r eap tă cul­tura la : doctor în filosofic, mai mul t din obligaţie fa |ă fie prietenii şi profesorii lui, decât din dor in ţa fie а parveni .

„E frumoasă r a m u r a de studii ce nii-ain ales, dar e un chin şi ap roape imposibil să studiezi în s t ră ină ta te în condiţi.unilc de nesiguranţă , în care mă aflu cu. Şi a-poi, Muza sufere ; partea cea mai bună a тга o jertfesc pentru lucruri trecătoare, de cari ar fi capabili şi alţii cu oarecare muncă. ").

Putini scriitori poate au fost şi sunt şi astăzi conduşi dc a t â t a conşti inciozitate în pregă t i rea operi i lor.

„Vreau să publ ic numa i când socot cu cu c a l c ; vreun să scot volum numai când voi fi eu depl in mul ţumi t ile toate bucă­ţile pe cari le voi prezenta în acel mă-nunchiu .

D u p ă ce nu mă aştept să recoltez alte mul ţumir i de pc u r m a lui, aş vrea să ani cel puţin această satisfacţie a lucrului con­ştiincios şi întreg". °).

C o n t r a aş teptăr i lor lui, volumul este p remia t de Academia Română .

,Tare mul t m ă su rp r inde r ecomandarea lui — (Duiliu) — nu m ă aş tep tam. Du- te la Academie şi ceteşte rapor tu l . Te po­meneşti că m'a clasificat p r in t re poeţii abstractivi . . . ."

D e p a r t e fie ţa ra- i s cumpă şi î ndepă r t a t de îndeletnicirile-i poetice la care ţinea aşa dc mult , ab ia aş tep ta momentu l elibe­rării de sub teroarea examenului .

De aceea, când îşi ia doctora tu l , scrie câ teva r â n d u r i în cari-şi r evarsă toa tă bu­curia copi lărească de a fi în sfârşit liber, l iber ta te de care nu i-a fost dat să se bu­cure.

„Sunt liber. Pr icepi ce vreau să spun. Sunt liber, liber ,liber. Pe aici mai r ămân vreo trei s ăp t ămân i ,după aceea mă duc în lumea toată" . (Peste trei s ă p t ă m â n i a mur i t ) .

O viaţă de m u n c ă şi de t rudă , pen t ru ca a tunci când succesul t rebuia să-i răsplă­tească răbdarea , să cadă dobor î tă cu un gest liniştit dc frunză ofilită.

Bolnav şi sărac , n ' a râvni t totuşi nici­o d a t ă la b u n u r i mater ia le , n 'a ur î t pe nimeni şi n ic iodată nu şi-a p lâns soarta . Accentele de ind ignare şi revoltă nu i le-a smuls dure rea lui ci sufer in ţa celor slabi şi oropsiţ i însă neal teraţ i etniceşte că t re cari se înd rep tase ră cu năde jde toţi ochii luminaţi ai timpului (curentul semănăto-

r i s t ) . Dela poezia patr iot ică, trece ia p* zia erotică — în c a i c r ămâne neintree prin avân tu l sufletesc şi tăr ia s tn t i iMt lui şi a p o i la poezia filozofica, adâncii brăt işe toarc a marilor probleme ale vil cărora le dă o deslegare originală şi I ricită.

Poate fiindcă poezia lui trecea pe preocupăr i le momentului а fost primi cu mul tă rezervă fie unele pene destuii competinte , cari şi astăzi încă fac cina scrisului românesc.

Un singur admi ra to r entuziast al pi tii 1 iiI Cerna — cl. prof. Mihali Dragii rescu, surpr ins de valoarea scrierilor pi blicatc în Semănătorul a reuşit eonii mul tora de pc a tunc i să-1 impună pani opiniei publice, p r in t r 'o seric de arlicä publ ica te în „Convorbiri critice".

Valoarea unei opere este nediscutab! a tunc i când, t r ecând peste particular îmbră ţ i şând universalul , a junge la o M copţie nouă şi or iginală; tocmai prin acea) poezia lui Ce rna se ridică deasupra tiu piilui său şi va stărui multă vreme, lui nânri labir in tul întunecatei lirici romi neşti.

„Marca poezie t rebuie să aibă pretntii deni un val fie misticism şi o undă de fi lozofic p recum, pe de altă parte, ori» concepţie leligioasă nu poate fi lipsită dl poezie şi dc moriitare filozofică, iar orice » getnre filosofică t rebuie să aibă un sufli t 'e poezie şi o v ib ra re fie credinţă religio« să. Iar ( ' c i n a e ra un nesecat isvordenj getare, dc iubi re şi de avân t spre ideali

A t recut p r in viaja cântând, cu zâmbi Iul pe buze, fericit în sărăcia lui şi alin de mângâierea- i supremă : arta. A f« poetul fericirii umane ").

O singură dată şi-a dorit moartea atm când iub i ta lui s'a logodit cu altul, fi godnă). Totuşi şi aici este a tâ ta justifici a acestei dorinţe , a t â t a bunătate si i t ruism. încât u l t imul vers pierde din I ria Ini.

Iub i rea lui de via tă , nu este stăpâni de egoism : o iubeşte dincolo de en dc vreme şi doreşte fericirea şi «ştim siiferinjclor tu turor .

Viata este un veşnic frământ pentm deal, toate suferinţele şi lacrimile si just i f icate însă dacă la orizont liciirç cât o sămân ţă de muş ta r speranţa:

Ce este o durere şi-o lacrimă ce 'тещ Când tânăra nădejde la luptă te indem Şi ce-i să. cazi când viaţa no pierdem

ţin ia Când trupurile noastre sunt pietre deţii

Când fiecare ştim Că făurim o lume ce-o vor primi al Acei ce nu. sunt incă şi totuşi ii intraţi

(Către Pace)

Aceasta este or iginal i ta tea poeziei i Ce rna — d iamet ra l opusă, concepţia!, o lei eminesciene. Viaţa e frumoasă, dam

UNIVERSUL L I T E R A R . - ззо

C justificată pr in năde jdea că la sfârşi tul sforţărilor, chiar dacă nu noi vom gusta roadele, fericirea sau cel puţ in o a l i n a r e a suferinţelor va fi rezervată urmaşi lor nos-iri. O concepţie admirabilă, optimistă şi ійпс altruistă, cu atât mai merituoasă, cu cât a apărut într'o atmosferă îmbâc­sită încă de pesimism şi melancolie care paralizase multă vreme lirica românească.

Dînd un carac te r mai mul t omenesc, divinităţii o îmbracă în t r 'o h a i n ă de ve­ritabilă poezie ; înobi la t şi pur i f icat pr in durerea umi l i toare a răst igniri i şi a mor­ţii, lsus s'a înă l ţa t pr in iubire şi ier tare şi va s tărui dea lungul veacuri lor , (lsus). Asemeni Iui lsus înţelege Certia să se ri­dice deasupra suferinţelor prin nemărgi ­nită dragoste. De aceea poetul consideră iubirea mai presus de toate legile univer­sului.

Nici despărţirea, nici mormântul, Nici cel ce ţine n mâini pământul Nu pot să puie n potrivire Acolo unde e iubire...

(Dor)

Este a tâ t farmec şi a t â t a beţie într 'o singură minuna t ă cl ipă de iubire încât chiar dacă ar t rebui plă t i tă cu mii de su­ferinţe, poetul nu se dă înapo i :

De-a fosl păcat iubitul, mărire cui la scos; Il a făcut păcatul atâta de frumos; Un farmec o beţie cv'n veci in tine-o porţi ?e clipa rătăcirii îndur şi mii de morţi.

(Plânsul lui Adam)

Intensitatea, profunzimea şi avân tu l «cestui sent iment este a tâ t de mare la Cerna şi-i p rovoacă a t â t a fericire încât nu-1 poate supor ta s ingur : îl î m p r u m u t ă naturii încon jură toare care îl t răieşte cu dânsul laolal tă :

Şi tainic stelele au prins cuvântul Şi-1 repetară n crânguri cântăreţii Şi din adânc a tresărit pământul Simţind din nou in el scânteia vieţii.

(Chemare)

Deasupra acesiei iubiri însă străjue.ştc in sufletul poetului Duninezeascâ iubire a iubirilor — a vieţii celei t inere care în­colţeşte, mlâdi ţâ , la rădăc ina îmbă t rân i t ă , aducând cu ea păca te le t recutului , de a căror iertare sc roagă mi minat poetul , ce­rului. (Plânsul lui Adam).

In afară de poeziile amint i te mai sus relevăm bucata : „Noapte", „o adevă ra t ă capodoperă a l i te ra tur i i noas t re erotice'" ' ) .

„Oricine vrea să scrie poezie va studia opere ca: ..Noaptea", „Plânsul lui Adam". JnseiUnare", „Printre lacrimi", fără a mai pune la socoteală bucăţ i le filosofice cum e lsus, Dura Lex şi Către Pace" B). Din opera poetică a lui Pana i t Ce rna se

desprinde o înal tă a tmosferă de tărie su­fleteasca şi de adevă ra t ă şi sănătoasă în­ţelegere a viejü. Este luminişul răcori tor în care inima

1) Vaîi le S a v e l :. C o n t i m p o r a n i i 1020. 2) Dr. l a c o b o v L i : Convorb ir i l i t erare 1923. 3) I. R ă d n l c s c u - P o ţ o i f . ' . i n u : C o n v o r b i r i l i te­

rire 1923. 4) Dintr'o s c r i s o a r e a d r e s a t a din H e i d e l b e r g

ii 1*H8, unui pr i e t en . 5) Dintr'o s c r i s o a r e a d r e s a t ă unui p r i e t e n . 6) Mih. D r a g o n i i r e s c u : C o n v o r b i r i cr i t i ce vo l . 1, T) Mih. D r a g o n i i r e s c u : C o n v o r b i r i cr i t i ce

roi. III. J) Mih. D r a g o m i r e s c u : C o n v o r b i ţ i c r i t i c e , vo i .

\щ. 181

obosită îşi găseşte popasu l mângâietor . O re întoarcere căt re această poezie ar rea­bili ta lirica românească a tâ t de dezorie-t-ta tă şi cu aceas ta s'ar aduce şi un meri­tat omagiu mare lu i d i spăru t .

Volumul „Poezii" se r emarcă p r in : gând dur, ibsenian; sent iment mer id ional şi peste tot m.ircasma unu i suflet de elită. Jmag'ini noi sunt închiegate într 'o formă care uneor i reuşeşte să fie desăvârş i tă , ar-monizâncbi-sc în mod ideal cu fondul.

Nediscutabi la valoare a „Poezii lor" lui Cerna ne îndrep tă ţeş te să aş teptăm în cel mai aprop ia t viitor o edi j iune cri t ică-tipăcitîl sub o înal tă supraveghere , în con­diţii technice super ioare . Лг fi t impul ca poetul să fie prezentat marelui publ ic în adevă ra t a lui lumină .a lătur i de .VI. Emi-nescti.

T R A I AN IONESCU

NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE Pana i t Cerna s'a născut la 2 5 Sept. 18S1

în comuna Cerna , Plasa Macin, j a I. Tiil-cca. Tatăl său era de origină bulgară — StanciolT — iar marna sa lomâncă — Ma­ria:- - „oameni simpli şi puţ in îns tă r i ţ i " 1 ).

Din cauza unor agitaţ i i i redentis te în Român ia ta tă l său u rmăr i t se refugiază în Bulgaria, de unde :tu s'a mai întors. Căsă tor i tă a doua oa ră cu un agr icul tor

P. CERNA (s tudent la Berl in)

român — Constant in , mama îşi creşte co­pilul înt r 'o a tmosferă cura t românească depa r t e de sent imentele pe cari le avea un tată despre care, spune el, nu l-a cu­noscut nici oda tă" . (I)

Primele î nd rumăr i . Ie-a pr imi t în satul na ta l . D u p ă t e rminarea cursului p r imar este t r imis la Brăila unde u rmează liceul real. Deşi luptă cu toate nevoile la cari este expus un copil sărac, termină liceul p r in t re elevii de frunte şi în 1 9 0 0 , calcă pragul Facul tă ţ i i de litere şi filosofic din Bucureşt i .

Anemiat din cauza mizeriilor î ndu ra t e se îmbolnăveş te de p iept ; totuşi lup tă plin de speran ţă pent ru dobândi rea unui titlu, a ju ta t şi încura ja t de prietenii săi şi de câ ţ iva profesori univers i ta r i , a supra că­rora „atrăsese a tenţ ia p r in poeziile ce pu­blicase" (1)

Este t r imes, în 1 9 0 5 , la Sinaia sub pă­

rinte.isca îngri j i re a doctorului Mamulea , unde se mai în tă reş te : se în toarce în t ru câ tva vindecat la Biicuieşti şi în 1У06. îşi ia l icenţa „cu Magna cum laude" . (I)

S t imula t şi î m b ă r b ă t a t de acest succes, reuşeşte Ia concursul pen t ru obţ inerea unei burse — pen t ru s tudierea filosofici în G e r m a n i a (Ia Heidelberg) .

La 5 Martie, 1 9 1 3 , îşi ia doc tora tu l cu o lucrare de estetică a sup ra lui Faust .

Nu a re însă norocul să se bucure dc toadele munci i sa le : la 2 1 Mart ie , fiind în Lipsea, se îmbolnăveş te de pneumonie „a t re ia" (1) (o mai supor tase de două ori) şi cu toate îngri j i r i le unui prieten al său şi speranţele da te de un doctor din car­tier, care-l as igurase că peste trei zile se va însănătoşi , Pana i t Cerna se stinse, în vârs tă de 3 2 ani, „abia la trei s ă p t ă m â n i d u p ă ce-şi luase doc to ra tu l " ( I )

Pneumonia n 'a făcut a l tceva decât să grăbiască dezas t ru l care era inevitabil d u p ă spusele medici lor : au tops ia găsise un p l ă m â n complet atrofiat , aşa că n 'ar fi rezistat decât p â n ă în toamnă.

Vestea morţ i i lui îndolie toate cercuri le l i terare din regat şi din Ardeal . Ziarele şi revistele îi aduse ră oamgii pos tume pr in înduioşă toare art icole.

A fost î n m o r m â n t a t p r i n îngr i j i rea şi cu chellueli le minis terului de externe.

Act ivi ta tea lui l i terară începe prin lts9!s —culminează în t re anii 1 9 0 4 — 1 9 0 8 — când publ ică îu revista „Semănătorul' de sub direcţ ia d-lui N. Jorga. Dela 1 9 0 8 , fiind îu German ia , publ ică din ce în ce mai rar.

Iu 1 9 1 0 scoate un volum dc „Poezii" îu Ed i tu ra Minerva—premiat de Academia Română, în u rma rapor tu lu i lui Duiliii Zamfirescu.

D u p ă 1 9 1 0 , mai t r imite câteva poezii re­vistei „Convorbir i l i terare" .

Au mai rămas dela el, scrisorile adre­sate prietenilor săi, în care fondul a d â n c şi l impezimea stilului amintesc proza ne­în t recutu lu i critic Titu Maiorescu.

Căr ţ i t ipăr i te :

1) Poezii (Edi tura Minerva 1 9 1 0 pre­miate) de Academia Română.

Acelaş volum t ipăr i t în Edi tura Car tea Românească a a juns la a V-a ediţie.

2) Die Cedanken! ijrik (poezia filosofică), lucrarea de doctorat .

Reviste la care a colabora t : 1) Floarea Albastră. 2) Semănătorul. 3) Convorbiri Literare. 4) Viata literara şi artistică. 5) Convorbiri critice. Moartea i t impur i e a răpi t l i teratuei i

noas t re cel mai de seamă poet a p ă r u t d u p ă Eminescu.

TR. I.

1) Vasile Savel — „Contimporani".

340. - UNIVERSUL LITERAR

1> o e ж • e J O S

De-am ştiut s'ating cu pasul înălţimea sus de tot Azi cobor în rând eu omufl pritti поішаіе să înot.

Sus pe drumuri de lumină Ыіюпігіа mea e seaca ^ Şi mi-i drag să văd şi ochii laerifmelle de-i îneacă

Intre oameni sărbătoarea e: să ailbă-o vorbă bună — Ce să fac eu singur, Doamne, cu luceferii cunună?

Vreau să ştiu şi bucuria unui fir de ilatnbă mite Şi cu plantele amare, Doamne, slavă- să-fi ridic...

Dar ce'nsaimnă înălţimea când suntem oxiioufm de lut? Şi ce 'nsamnă oaire vraja. însteliatului tău scult ?

întunericul de-uieea plin de smârcuri şi de gropi, Doamne, are adâncime cerurile "n eil să 'ngropi!

G. TALAZ

MINUNEA OCHILOR TÄI UMEZI... Minunea ochitor tăi umezi Ca ruga maicelor din schituri Un imn de caldă evocare — E toată slava Lor de mituri...

In oglindirea lor ciudată, Reflex serafic de păgână, întrezăresc un chin ce a>rde Şi-o 'nfiorare de cadână...

Căci ochii grei de insomnie Şi cu priviri de dulci ispite Ascund în taina lor bogată Chemări de patimi răsvirătite.,

Mângâietori şi plini de rouă Şi 'n străluciri atât de pale Par logodiţi în plâns de aştri Cu flori de jerbe niatinalle...

Vai, ochii tăi vicleni şi dornici — Fântâni adânci cu ape clare — Mi-au scânteiat un vis ce plânge Pe piatra sfintelor altare...

Şi ochii tăi din ţara unide Pluteşte-ailbastnull de milenii Se prinţi de sufletu-mi ce moare La raza albei lui vedenii...

GABRIEL DR AG AN

CÂNTA O CATERINCA*) M E M O R I E I F R A T E L U I M E U , V A S I L E

Cânta o caterincă pe strada plină de Lunnină. Şi notele ei zburau plângătoare spre bolta muia. Cânta moartea floriilor din glastre, cânta rugăciunea

[arborilor goi, Cânita sfârşitul reveriilor de vară şi apusul suspinelor

[astrale.

Pribeagul trubadur păşea cu ochii duşi în zări Purtat de ariile străvechi, în lumi ce nu mai sunt, Făpturi cu zâmbet şi cu gând, cu dor şii cu speranţă Azi sunt o mână de pământ — plămadă pentru yiaiţă. Cânta o caterincă pe strada plină de lumină şi nimeni

[n'o înţelegeai

Şi câţi ca el — sărmanul! om n'au mers din poarta [în poartă,

Trezind prin cântecele lor o lume 'umormâniată. Din toţi aceia ce purtau povara dullce a vieţeii .N'au mai rămas decât păduri de eruici şi de morminte!

Cânta o caterincă pe strada plină de lumină, Cânta nimicnicia vieţei şi sfâşierea ei nebună, Spre boilţile încremenite, ca piramidele, pe valea Re

[g iilor, pierdute, Psalmodia o caterincă, în sulletull meu stingher, O rugăciune către Domnul cel veşnic şi pJîn de mister,] Cânta o caterincă pe strada plină de hiimină.... j

Işi nimeni n'o înţelegea,

- LILICA MUCHE

^ ") Din v o l u m u l ! ..Frânturi din Suflet'', caire va apare în C'iitrâiid.

C Â N T E C E i

Trandafiri de Maiu, Inimi slîngenînide ; Pe al vostru straiu^ Zările cad blinde* Ca de catifea;

Trandafiri de Maiu, Inimi sîngerînide, Legănaţi, utşor Pe mlădiţi plăpînde ;

Pe al vostru străin, Zările, cad blinde ;

II

Trandaífiri deschişi La lumina Înmiii, Ce daţi farnietc sfînt, Inimii ş i strunii, Să vă cînte lin, Ca printr-un suspin Fruintea-vi s'apleacă, Gingaş, spre pământ ;

Palizii Narcişi, Sus ca dintr'o teacă, Cînd, grea, vi s'apleacă Fruntea spre pământ ;

III

Trandafiri deschişi la lumina lunii,

Ce daţi farmec sfînt, inii/mii şi strunii !

ARTUR ENAŞESCU

UNIVERSUL LITERAR. — 341

A D A M Ş I E V A de I. C. VISSARION

F A C E R E A

Păiiiiîiitui so scălda în razele soarelui si se întorcea împre ju ru l lui să se încăl­

zească îndea juns pe toate păr ţ i le . Uscatul eşise deasupra apelor şi p e p ă m â n t u l nc-

'gru gânduri le lui Dumnezeu se ' n t r u p a u ca iarbă, ca flori şi ca a rbor i . înverz iseră câmpiile, iar ierburile, dc mul te feluri, înfloriseră îu sute de culori şi îu mii dc forme; munji i se înbrăcuseră îu pădur i

.verzi; apele isvorau din poala râpelor ţi curgeau sgomotoasc pc fundul văilor ; iar aerul, pa r fuma t de mirosul a tâ to r flori, colinda pr in câmpur i , p r in văi şi dealuri, sub formă de vântur i năvalnice ţi puternice.

Dumnezeii privia şi gândea 'nainte , iar gândurile sale albini şi f lutui i , sc ' n t rupau , păsuri mari şi păsăr i mici se luceau, şi animale felurite luau fiinţă prin ierburi ii prin pădu r i .

Doi îngeri pr ivind şi ci c rea ţ ia asta, începură în şoapte să vorbească.

— Ce-o fi vrând Dumnezeu să facă cu atâtea 1 urni ? întrebă unu l pc cellalt .

— Dar cc-ar face dacă n 'ar face Lunii ? — Ştiu eu... poate nimic. — Dar a tunc i în chaosul de nimic, cc-ar

Ii fost şi El de cât nimic ? — Ce marc lucru, de nepriceput şi de

'acurcat ! — Ţi-se pa re că e încurcat , pen t rueă

lâră (le margin i îi este Creaţia.. . . Dc-ar avea margini Creaţ ia nu ţi s'ar pa re lucru încurcat. îngerul tăcu şi privi iarăşi a supra pă­

mântului. Dar ce i-o fi t rebuind nemărgini tu l mi­

liar de lumi create ? — Dar dacă nu Ic-ar avea, cc-ar simţi

că-i trebue ? îl î n t r ebă cellalt. — Iar nu ştiu !... Da , înce rcăm şi noi

a înţelege scopuri le Iui Dumnezeu , da r au putem. D u p ă cum ochii noştr i nu pot redea adâncur i le fără fund ale ehaosultii , lot aşa şi mintea noas t ră nu poate pr icepe scopurile Crea toru lu i , care sunt nemăr­ginite ca şi El ! îngerii îşi acoper i ră ochii cu ar ipi le şi

natură aşa un t imp. Ştii tu — zise unu l — în toate în­

aripatele lui gându r i eu văd numa i mi-lani.... Iacă, î n t r ' un mic cap al unei al­toi a închis un gând, că ru ia i-a dat pli­ere să se 'nmul ţească , adică să gândească jeli... gând care să poa tă gândi.. . pr icepi h minunea ?... G â n d din gând... Lumină in lumină !...

O da !... D a r ce zici dc albini , că tac sărutările florilor pc picioruşele lor, йfac faguri pl ini de miere, c ând vezi că i in nişte mici capete de furnici, El a ochis un gând al său, care poa te şi el 3 gândească ?.... Şi iacă o vietate şi mai aică, o vezi ? tot corpul ci este pc j u m ă -ite cât un cap de furnică... Ia tă . iată... văzut furnica, sc piteşte.... poftim... a

•rit departe şi s'a ascuns !... Vezi tu, în cest mic cap , cât grosimea unu i fir dc lătase, stă un gând care pr icepe perico-ll, care-şi c au t ă h r a n ă şi adăpost , îşi iută iubită şi iubeşte chiar !.... — Lucrul încurca t este o m inune ! — Aşa c — îi r ă spunse cellalt — şi ni trebue să vedem întâ i minuni le şi cine

stie când să le p u t e m pr icepe !... In ţeas ta unei păsăre le a închis cântece!.. . In in ima lor a pus dragoste !... Mare semănător de dragoste !....

— El zideşte totul , totul !... T rupur i l e gândur i lor lui ci Ic zideşte... Broasca ţes­toasă nu gândeş te dc loc să-si facă cara­pace dc os ! F lu tur i l e nu gândeşte la ar i ­pile lui colorate să şi Ie facă : cum nici pasăr i le la fulgii lor cu care să sboare

— Ciuda t Adică minune de nepr i ­ceput !

— C u m ţi ani spus : G â n d u r i din gând... Lumini din lumină.. . Puteri din putere- i !... Ce minuni c iuda te !

— Ia ascul tă , cc-ar fi dacă a m pleca şi noi pe noul p ă m â n t ?

— G â n d ce-1 pr imesc şi eu şi vreau să-1 fac faptă.

— I la idem dar ! Şi îngerii desfâciiră ar ipi le şi ca două

săgeţi albe scoborîră la poalele unui deal. — Ali, ce f r u m o s ! Ce f r u m o s ! ziseră

ci. Se duseră la apă , o văzură l impede, iar

prin ea umblând peşti cu solzi ca de ar­gint şi ca de aur .

— Şi în capul acestora a pus gândur i , căci iată-i cum se joc la soare şi cum se repeziră la musca aceea cc căzu în a p ă !...

— Da, dn... Dar ce fel dc viaţă e as ta ? — Ce observi ? îl în t rebă celait. — Observ că aici unul m ă n â n c ă pe cel­

lalt !... Vai, ce fel de v ia ţă c a s t a ? ! . . — Ca s'o cunoaş tem n 'avcm decât s'o

' ii cercăm. — Aşa c !... Dar cum ?... — Să-i cerem t rupur i tar i cum au vie­

ţui toarele de p'aici... — Dacă nu ne dă ? — Se poate să nu ne dea ?... Liber ta tea

ne este depl ină, deci nu ne-o va s tânjeni el n e d â n d u - i i c cc-i cerem...

— Dac 'o fi prostie cererea noas t ră ? — C u m vrei să 'nţelegem prost ia dacă

n 'am cerc să fim proşt i n ic iodată ?... D a r adică cc-ar fi prost ia , decât o l ipsă de pricepere, gându r i şi fapte cc-ar fi p ro-tivnice Iui Dumnezeu ? !

îngeru l celălal t îi puse m â n a la gură şi-i spuse :

—Taci... poate păcă tu im. A fi prot iv-nic lui Dumnezeu este a-i fi d u ş m a n !....

— Nu e adevăra t , ce duşman pot să-i fiu, când nu pot să-1 vatăm, ?... Aşi vrea să cunosc prost ia! . . . Să începem rugăciu­nea, ce zici ?

— Dacă ne-am hotă rît, mai treime în­doială

— Aşa e... S t ăpâne şi Tată. . . dă-ne t ru­pur i şi nouă, ca să pu tem gusta felul de viaţă de pe p ă m â n t u l acesta !

Dumnezeu surâse şi le t r imise acest gând :

E o lume dc prefacer i acolo. Vreau să fac nişte vie ţui toare să nu mai a ibă nevoe de neconteni tul meu ajutor . Vieţuitoarele d'acolo se vor mânca între ele, dacă nu vor pricepe cc t rebue să facă pen t ru l iber ta tea lor... V a r fi ma i bine să r ămâne ţ i cc sun­teţi, decât să cereţi şi voi o t rans formare .

— Nu taică Sfânt şi bun... Vrem să fim niţel prost i !.... Zidcştc-nc t r upu r i !...

— Sunteţ i proşt i mai mul t decât niţel !... si Dumjiezeu lc începu zidirea.

Ei cercau şi EI le 'mpl inca voia. Un om şi o femeie fură creaţi astfel din

cei doi îngeri .

Tocmai a tunc i clopotele dela biserica Domnulu i sunau de Paşt i a d u n a r e a înge­rilor la rugăc iune .

înger i i a le rgau din toate păr ţ i l e să slă­vească pe D u m n e z e u p e n t r u nouile lui creaţi i .

Femeia îngenuche şi ea jos pe iarba verde a p ă m â n t u l u i şi zise din toată ini­ma :

— Slavă Ţie, T a t ă !... F ă - m ă f rumoasă ca z iua de Paşt i ! F ă - m ă dor i tă ca ziua dc Paşt i !

Şi luă două flori a lbas t re şi Ie puse în cosiţele ci galbene.

Bărba tu l rămase cu capu l plecat şi în­tr istat , că el nu c acum în biserica Dom­nului şi l ipseşte şi din a d u n a r e a îngeri lor lui !

— Ei da — gândi el — a c u m îmi cu­nosc prostia.. . D a r fie, oda tă că a m ho­tărâ t , şi ea t re ime dusă p â n ă la capăt. . . Trebue să moştenesc ceva din încăpă ţâ ­narea Ta tă lu i , care a ho tă r i t să ne dea l iber tatea chiar de a deveni şi dobitoace !

— Ce stai pe gândur i ? îi zise femeia. Bărba tu l cel dintâi pe p ă m â n t : Adam,

se u i tă Ia cea dintâ i femeie : Eva, şi ră­mase mut dc a t â t a f rumuseţe ce-o văzu Ia ca.

— Tu eşti ? Şi pr ivi rea Evci îl pă t runse p â n ă ' n ini­

mă. — D a r oare nu eşti fu ? Şi ea se simţi pă t runsă de un fior. — Nu ştiu cine, sunt , da r f rumoasă eşti!

Ce obraj i , ce gură , cc nas, ce păr!... — Nici eu p a r c ă nu ştiu cine eşti, dai­

st raşnic om !... Cc spete, ce f runte !.... El rupse o floare roşie şi i-o dădu ei. Ea o p r imi şi luă o floare a lbas t ră din

cosiţele ci galbene şi i-o d ă d u lui. Ea cât fusese îngenuchia tă , simţise po­

runca de a cău ta să fie f rumoasă oricând şi'n faţa oricui. Dcaceea se 'npodobise cu cele două floricele din care a c u m dete una lui Aclam.

Adam mirosi f loarea a lbas t r ă şi rămase cu ca în m â n ă . Ea mirosi f loarea roşie şi o puse apoi în cosiţă lângă cealal tă .

— Mi-e foame... — Şi mie ! — Văzură un b a n a n si un smochin în­

cărca ţ i cu fructe. L u a r ă şi gus ta ră . — Bune.... dulci !... Băură apoi a p ă din isvor şi se răcor i ră . Ea se ui tă în unde şi ch ipu l ei se reflectă

îu apă şi apoi d'aci depar te în cer. Lucifer cşia dela rugăciune . Văzu chipul cel frumos venind la ochii

lui d în t r ' un adânc , d in t r ' un mic punc t lu­minos, ră tăc i tor p r in chaos...

Rămase locului şi gândi : u i tă - te vis frumos al Domnulu i , u i tă - te încoa ! Şi el gândi pu te rn ic în jos.

Eva simţi imboldul de a se u i ta şi privi în sus..

— Ahl . . . Cc p lăsmui re f rumoasă! . . . Ce p lăsmuire de gând .şi de vis, de dor .şi de dragoste, de foc şi de nemur i re !...

în t inse ar ipi le şi ca un glonţ nevăzut scoborâ în fa ţa ci.

— Ce obraj i , rup ţ i din zorile răsă r i tu lu i de soare ! Cc gură , ciungă de rub in ! Ce ochi negri ca păca tu l , da r cu s t ră lucir i de stele p ie rdute în adâncu r i !...

Ce sprâncene : a r cu r i veşnic încorda te pen t ru săgetat !...

Ce frunte a lbă, cu viţe dc p ă r răvăş i te p â n ă peste ochi !...

542. - UNIVERSUL LITERAR

Ce păr , ce gât alb. ce sâni , ce t r u p — Zână isvorâtă din visurile de dra­

goste ale S tăpânulu i , surâde-mi niţel să-ţi văz dinţi i

Eva nu 1 auzi şi nici nu putea să-1 vază. Îngerul Lucifer nu pr icepu asta dintr 'o da tă .

Ingcnucbe în faţa ci şi-şi întinse braţele si ar ipi le :

— T r u p p l ămăd i t si f r ământa t de Dum­nezeu, stea mai presus de stele... ui tă-te !... .Am îngenunchia t în faţă-ţi ! nu ştiu ce vreau : e grozav de p lăcu t ce simţ... aşi vrea să r ă m â n jos lângă picioarele tale mititele şi a lbe !... Uită-te duh m â n d r u al p ă m â n t u l u i !...

Eva nu p u t u să-1 auză nici acum şi nici să-1 vază.

îngeru l pr icepu că este o barieră între creaţiile astea şi creaţii le îngerilor. Se isbi cu pa lma peste frunte.

— C u m ? — gândi el — să facă ceva mai frumos ca noi ?

Mânios se duse în O r . In t r ă în t r 'o sală unde erau mai mulţ i

îngeri s t rânşi . — Ce este regula şi ce este excepţ ia ?

strigă el, lovind cu p u m n u l în masa de aur .

înger i i se opr i ră din vorbi t şi ascu l ta ră . — Da, ce mai este regula şi ce mai este

excepţ ia , când regula o face excepţ ie , iar excepţia regulă

— El este Atotş t iutorul ! îi răspunse Belzebub

— Ştiu, şi pen t rucă este Atotşt iutorul , le cunoaşte toate, le simte toate, şi este A-to tpute rn icu l : dar pentru El chiar t rebue să-şi fixeze o lege. d u n ă care să se condu­că, şi noi ştiind legea lui, să putem afla ce se poate şi ce nu se poate .

— Ce se poate e tot ce vrea El. şi ce nu se poate, e tot ce nu vrea El. Mai pre­sus decât El nu poate şi nu t rebue să-şi puie lege ! Voinţa lui e s ingura Lui lege ! desluşi Belzebub

— Nu gândeşt i ca o fiinţă l iberă, ci ca un sclav ! Dacă nu pune d 'asupra Lui o lege. căreia El însuşi să se plece, t rebue să a ibă cel pu ţ in o voinţă în t r 'un fel. A zis oda tă în t r 'un fel, aşa să rămâc şi azi. şi mâine şi ii vecii vecilor !

— D a r asta însgamnă că El a avut vo­inţă, de pi ldă, numa i cri când a zis aşa. iar astăzi, mâine şi 'n veci, ar însemna să nu mai a ibă nici una .

Să se tăgăduiască El prin El : să si-acidei El pr in El, ori să se lipsească El de a mai fi El !... as ta nu se poa te şi tre­ime să nu se poa tă . D ' a s u o r a lui nu tre­bue să ridice t impul de ieri cu cele ce Ic-a făuri t ieri !... El este viu, este Atot­ştiutor şi Atotputern ic şi cri, şi azi, şi mâine si'n vecii de veci.

Liber ta tea de a gândi azi altfel de cum a gândi t eri ; l iber ta tea de a lucra mâine, altfel de cum lucrează azi : de a creia. ori de a dis t ruge .formează t răsă tu r i l e abso­lutei lui l iber tă ţ i .

— Asta e t i ranie ! strigă Lucifer. Asta e nes iguranţă pent ru toţi : asta înseamnă că suntem nişte sclavi, care a t â rnăm de toanele lui bune , care pot fi însă şi rele.

Belzcbui r ămase pe gândur i . Lucifer îl bă tu cu m â n a pe umer i .

— Crezi tu că unu i Atotputern ic îi t re­bue sclavi

Belzebut îl privi surpr ins . — Ce să facă cu ei, doar Ed toate le

poate ]?... — Noi însă suntem sclavi şi nu ne-a

făcut pe p lacul nostru... Nu sun tem des­tul dc frumoşi şi destul de liberi...

— Cunoşt i tu ceva mai frumos ca noi ? — O da !... Uită- te colo jos.. E o mărgea

lumina tă dc soare !.. Un pămân t nou... Colo la marginea pădurei . . . Un chip mân­dru... II лс/.і У

— Ali ! Ah !... ai d rep ta te !... Ce păr galben îi înveleşte spatele şi linierii !...

— Aşa e că a făcut ceva mai tare ca noi ?

— Cine e ''. — Nu ştiu ! — Da, îşi bate joc de noi. Ha ide acolo... — Am fost... F i in ţa aceea n ' aude ce-i

spui . nu vede ce faci... Nu exis tăm pen­tru acea fiinţă... Aici e t r ăda rea lui !...

— Atunci să-1 silim să ne facă Ia fel şi pe noi, ori de nu, război cu El !

— II ştii. e î ncăpă ţâna t , e t i ran !... O voce c u t r e m u r ă chaostd : — Staţ i cu frică şi cu cu t remur în faţa

Domnulu i Vostru toţi cei drepţi. . . Rosto-goliţi-vă îu adâncur i cei s t râmbi şi pro t ivnici !

Lucifer, Belzebut şi o mul ţ ime de uiţi îngeri ce socotiseră în tăcere ca adevăra te gândur i le celor doi, căzură în chaos.

— Ne-o făcu Atotş t iu torul ! zise Bel­zebut.

— Ah ! Ah !... să cădem încal tea pe pă­mânt.. . Să vedem pc fiinţa cea m â n d r ă d'aeolo !.. Tot ce este pe p ă m â n t nu-i ma i m â n d r u decât ea ! Lângă ea, să vezi şi tu, cum o să ui tăm Cerul cu s t rălucir i le lui !... T i ranu l a făcut o creaţ ie mai m â n d r ă ca toate »...

Şi ei căzură pe pămân t . Adam ic 'n l ioră , fără sa ştie de ce,

iar ca să-i vie cura ju l şi încrederea la loc, spuse Evei :

— Să ru t â -mă Evo, mâiigâe-mă, căci nu­mai aşa voi avea încredere în mine !

— Săru tă -n iă şi iu, cocolo.şe.şte-mă în braţe- ţ i , căci numai aşa nu mi s'o u r â p'aici !.. îi z b e ea.

Ei se să ru ta ră şi se luară în b ra ţe . Bel­zebut şi Lucifer, închiseră ochii şi scrâş­niră din dinţi , gândind : Uite, uite pent ru cine am căzu! şi noi !...

II

I S P I T I R E A Pămân tu l , plin de pomi încărcaţ i cu

poame de Ici de fel de culori, de fel de fel de gustur i şi de mirosuri , da lui Adam şi Evi o h r a n ă a t â t de felurită şi de gus­toasă, încât ceeaee mâncau astăzi, ar fi v ru t să mănânce în toate zilele ; da r alte fructe le a t răgeau ochii cu culoarea lor, le isbeau nasul cu mirosul lor, că ei le gustau şi pc acelea, şi mâncau apoi din ele p â n ă iar se sa tu rau . Şi tot astfel, zi cu zi, altele parcă îi chemau, din altele mâncau , iar de gusturi le a tâ tor fructe nu se mai sim-jiau sătui .

Tsvoarele, cu apa lor l impede, ţ âşneau de sub poala stâncelor şi curgeau vorbă­reţe prin văi şi apoi, pr in albii de pietriş, s trăbăteau mai domolite pr in câmpur i , prin livezi şi pr in pădur i , până a jungeau în mări ; iar Adam, şi Eva, li se pă reau că înţeleg vorbele grăi te de isvoare.

I a rba verde, deasă ca peria, moale ca mătasea şi pl ină de fel de fel de flori, de­fel de fel de culori şi de mirosuri , le 'n-cân tau ochii şi îi făceau să s imtă îndem­nul de a sta jos lungiţ i , să miroasă florile, să guste mierea din potirul lor, să Ie as­cul te poveştile în şoapte şi să privească cerul a lbas t ru înnecat în lumina soarelui .

S tând jos, Adum şi Eva, ascul tau şi la ce şopteau flotile in t re ele, ascul tau şi gla­

surile păsăr i lor şi le 'nţelcgeau, auziau încă şi cuvintele ce le rosteau îngerii 'n-tre ei.

î n t r ' o zi Adam vorbi Evii : — Ori şi unde a m fi în Chaos eu trupul,

I va mea, când înţe legeam p â n ă şi gându­rile îngerilor, când pa r ' că le auzim rosti­te Ia urechile noastre , ce mai înseamnă pentru noi depă r t ă r i l e pr in Chaos ?... Şi de aici, înţelegi tu, p u t e m să s tăm şi cu îngerii la sfat.

— Da , frumos gândesc unii dintre ci! — D a r bagă dc seamă, că şi adevărat...

Gândur i frumoaso ce n u pier, tocmai prin adevărul ce-1 conţ in — adaogă el.

— D a r eu Adame, mai pr imesc, parcă d'aci din apropiere , un gând de laudă pen­tru mine... Un cineva îmi spune stăruitor; ..ce f rumoasă eşti Evo !... Pen t ru tine a fost clădit p ă m â n t u l de căt re cel Puternic, fi indcă tu eşti cea mai m â n d r ă creaţie după el

— Da , dar uite Evo, acest lăudator al tău de mine îşi ascunde gândul , şi-l stinge.. Se vede că altfel gândeşte el despre mine. Cine să fie acesta ?

— Nu ştiu. A d a m tăcu dus pe gândur i : apoi vorbi: — înţe leg că a m făcut o greşală. — Care ? îl în t rebă Eva. — Pricepe-o. — Da... a tunci când am cerut (lela Dom­

nul să fim niţel proşti , să cunoaştem adică ce ' nseamnă prost ia ?

— Da, afuneca, Eva mea. — înţe leg şi eu, că cererea d'atunci a

nsemnat o în t r e rupe re a at ingeri i noastre cu Dumnezeu EI să gândească , dar noi să nu-i ma i pu tem tă lmăc i gânduri le ; el să a ibă înţelesul totului . iar noi numai a păr t icele din tot. noi adică să fim şi proşti.

— în tocmai . Eva mea. — Da , da este o scoborflre a noastră,

este o rupere a legătur i lor cn Ed — urmă Eva gândul ei mai depar te . Noi îi tălmă­ceam gândur i le î nda t ă ce erau gândite. Mintea noastră , în capul nostru, era plină dc înţelegere, de lumină, pen t ru că în noi îşi a rdeau lumina lor gândur i le lui Dum­nezeu.

— D a r atunci capul nostru era capul lui ; FI era voi, iar voi nu eraţi , nu vă simţiaţ i , căci EI era u n a eu voi. Acum voi sunteţ i voi, iar El este El, cu viaţa si gândur i le lui, a p a r t e de v ia ţa şi gându­rile voastre .

Eva tresări şi ascultă. Adam o 'ntrebă: — Ce este, Eva mea ? — Aud glasul nevăzutu lu i , care îmi

spune că numai ruperea de Dumnezeu, numai prostia, ne face să avem o viaţă apa r t e şi care este numa i şi numai a noa­stră... ;

— Mergeţi da r şi "n prost ie până la S canatu l ei ! auzi Eva glasul iar. '!

Ea se sculă repede în sus şi se uită în j toate păr ţ i le . Nu văzu însă pe nimeni, j

— Ce este, Eva mea ? j — Este nevăzutul acela, care gândeşte,:

şi ale că ru i gându r i eu Ie tălmăcesc aşa,, de bine, de parcă aud nişte cuvinte ros- • tite la urechi... FI îmi spune : mergeţi şi 'n prost ie până Ia capă tu l ei.

— Şi cine să fie acesta ? — Nu ştiu. ; — Şi acest nevăzut spune că şi prostia,

are iin capă t ?.... _ D . i . — Cure să fie capătu l prostiei.... poate

p ia t ră fără simt, h u m ă fără formă, sgu-ră fără gând ? !

— D a , da r a r fi grozav acest capăt I

f. UNIVERSUL LITERAR. - 343

ír însemna s implă mater ie pen t ru liir im, iar nu mater ie l uc ra t ă : a r însemna t deslipire completă de via ţă şi deci şi ie Dumnezeu. Eva se opri şi ascul tă ia r cu auzul în-

iwdat. - Cum vcfi cunoaşte prost ia altfel, voi

ore mai vreti încă să cunoaşteţ i totul ?... Din tot ce exis tă , adică din totul , face prte d'acum încolo si prostia, deci şi pe ea rebue s'o cunoaştefi . - N u ! s t r igă Eva. Capă tu l ei nu vreau i fie atins. - Ce este, Eva mea Ce auzi tu me­

ni, ia'- cu n ' aud ? - Clasul celui neotmit, Aclame, spune ірточііа, care s'a născut odată cu ce-trea noastră de a li p a i c i , t r ebue să ie cunoscută : că ea face pa r t e din Tot, Ir Totul t rebue cunoscut de noi, fiindcă щ pretindem să ne în toarcem cândva inga Dumnezeu. Eva se opr i şi iar ascul tă . - Şi astfel voi veţi cunoaş te ceva mai •uit decât Dumnezeu : veti cunoaş te mim, adică lipsa de s imţire şi de gân-Sre, veti cunoaşte astfel ceva mai mul t «cât cunoaşte El. Pe El probtia, care n există, n 'a pu tu t să-1 ispitească, căci ia avut gând, şi n'a avut glas, cum de tum încolo gândeşte şi cuv în tează pr in si şi prin m i n e : p r in mine că m'a res-ins şi prin voi că v 'a ascul ta t p i c a lult ! - Cine eşti ? îl întrebă Eva tare . - Acel ce El a vrut să fiu 1

Eva mai ascultă şi-apoi vorbi : - Şi dacă vrând să cunoaştem ce 'n-amnă lipsă de. simjirc şi de gândire , dică prostia, această deslipire de Duin­gen şi vom a junge pia t ră , Inimă şi jură. cine va mai putea să ne ridice într'o aşa groaznică, cădere ? - El. dac'o mai vrea aceasta ! - Oh !... Ce grozăvie ! strigă Eva. - Ce este. Eva mea, ce este ? Ce mai

m\ tu ? - Ceva groaznic, Adame, ceva groaz-ic... 0 rupere complectă de viajă şi de Dumnezeu : o desl ipire fără nume ' : o drobire a or icăror legături cu El. Ochi ira nici o vedere, urechi fără nici un 12, trup fără nici o simţire, cap fără ici un când .Humă nemai desgheta tă Je sini t i ri şi de idei" moar tea defini­ră! - Ce să 'nsem ne aceia ? - Nu 'nţcleiîi, Adame ? nu "utelcgi ?... istarea asta de acum noi am rupt numa i ia din legătur i le cu Dumnezeu , aceea I: nu mai pu tem tâ lmaci gândur i l e Lui I mintea noastră d 'acum. Azi abia bă­nim murmuru l isvoarelor.. . Ta ascultă I vorba isvorului . ce-ţi spune ? Adam ascultă mul t , apoi vorbi : - II în(eleg... isvorul zice : sunt ană «perle... be t i -mă, căci 70 de păr ţ i din i eu sunt. eu apa . Spăla ţ i -vă , cură ţ i ­ţii, răcoriţi-vă, împrospătr . ţ i -vă t rupu l . -Da, asa zice. Şi de aceia îţi spun, că mm înţelegem încă şi ce-şi povestesc irile, ba auz im şi gândur i l e îngeri lor I cer. Clasul perilor coapte, glasul s tru-irilor rumeniţ i de soare, mirosul bana -llor şi ale poi focalelor. îl înţelegem U ne spun : luaţ i -ne. mânca ţ i -nc . căci ipurile noas t re nu mor în voi, ci 'ntnipează în voi. devenim şi ro i păr ţ i i voi. ne desăvârş im ceva mai mul t ! . . . (um cântecele îngeri lor r ăsună în u r e ile noastre... Cân tă Cerur i le . Adame. noi «uităm şi putem. î nvă ţ a să cân tăm si Ü... Cufundaţi însă în prostie, r u p â n d

adică legătur i le cu D u m n e z e u şi ma i mult , urechi le noastre vor r ă m â n e ; ca şi fără auz — şi cum ne mai vom dobând i auzu l ? — Isvoarele vor vorbi, da r noi nu le vom înţelege. Flor i le vor vorbi ' na -inte, da r noi n 'om mai p u t e a ascul ta po­veştile lor. Ingeii i vor gândi veşnicii de veş­nicii, vor cân ta de vor u m p l e ceruri le , da r noi nu le vom mai pu tea auzi cântecele şi tă l­măci gândur i le . Vom ajunge să sch imbăm numai noi în t re noi gândur i l e noast re , care vor fi din ce în ce ma i scurte , din ce în ce mai puţ ine , din ce în ce mai proas te !... Dumnezeu va r ă m â n e pent ru noi ca şi mort ; îngeri i ceva care n a n existat , iar pasăr i le , animalele , florile, lucrur i fără gândur i ori cu totul mute ! Ne vom scoborî astfel în gândur i şi'n fapte, p â n ă când vom ajunge să imi­tăm dobitoacele : să sfâşiem c'a ele, să ne sfâşiem ca ele. să ne iub im ca ele, să gând im ca ele, şi să ne p u r t ă m în t o a t e ca ele, soeot indu-lc pe ele t ipare le cele mai na tu ra l e în care e t u r n a t ă v ia ţa cea mai n a t u r a l ă şi mai desăvârş i tă . Ajunşi aci, vom face u l t imul pas , u l t ima d in t re deslipiri , cu fundarea i n l iesimţire şi în negândire ; vom a junge adică p ie t re fără glas, h u m ă fără formă, sgură şi cenuşă fără gând... Am ajuns adică l a l imita prostii, la capă tu l ei, la moar tea defini­t ivă !

Şi când a m în t reba t pc cel nevăzut care-mi vorbeşte, cine ne va mai scula la viaţă d ini r 'o a.şa groaznică s tare de cădere, el mi-a răspuns : EI, dac'o mai vrea aceasta ! Dar a m înţeles gându l a-eelui nevăzut şi mai depar te , că cl a gândi t , aşa ca pen t ru el : ce-ar mai face cu nişi:> prosti ? !

De aceea mă îngrozesc Adame, că de vom at inge vreodată s tarea aceasta, oare nu vom fi lăsaţi a r ămâne humă în veci de veci ?...

Eva se opri şi iar ascul tă îngrozită . Şi ce vă va păsa vouă, dacă nu va mai

arde 'n voi flăcările gândur i lor ? Ce vă va păsa . când vă veţi obişnui cu 'nce-tul să simţiţi mai puţ in , să gândi ţ i mai puţ in , p â n ă când odată , nu veţi mai şti nimic, nu veţi mai simţi nimic, niciodată , în veci de veci ?.. Aţi fost cl ipi ta unor ochi închişi pent ru vecie, lumina unei scântei pen t ru to tdeauna stinsei, praful

de gunoi făcut oda tă luminos şi cl de o rază de soare, în d r u m u l lui spre p r ă ­pas t ia p l ină de în tuner ic ! A nu mai fi. este a nu mai simţi, a nu mai şti că eşti, ori că nu eşti. că ai fost orică nu vei mni fi ! A nu fi n 'are în sine nicio obo­seală, nici o od ihnă şi nicio durc ie , nicio bucurie , nici o spa imă şi nici o 'neredin-ţ a re !... Nu vă temeţi da r de moar te , căci veţi fi cu 'ncetul obişnuiţi cu ea !

— Nu ! nu !... s t r igă Eva... Nu vreau ! — Ce-ţi mai spune Evo ? — Lasă-mă s ingură Adame... Du- t e de

lângă mine... Nevăzutu l p a r c ă vrea să-mi sptiie ceva numai mie !

Şi ochii Evei se u m p l u r ă de pr imele la­crimi amare .

Adam se sculă de jos si porn i pr in nişte lăs tar i dc tei şi peri din vedere. Eva rămase s ingură.

— Ai r ă m a s s ingură, Evo. s ingură cu gândur i le tale şi cu gândur i le inele...

Ce frumoase sunt lacr imile ce a t â rnă de genele tale lungi ! Hâde soarele în ele. ca în feţele d i aman tu lu i cel mai l impede.

— Cine eşti ? în t rebă Eva, auzind iar vocea aceasta l ângă ea.

— Sunt eu, cel ce-am ajuns aici din pr ic ina frumuseţ i i tale.

— Fă- te văzut .

— Voeşte tu să m ă vezi şi mă vei ve­dea.

— Voesc ! Şi Eva zări un t ână r , cu o f runte la tă ,

cu faţa pre lungă , cu obraj i i rumeni , cu două corni ţe cu vârfur i le ascunse într 'o clae de pă r creţ, cu u n piept lat, cu nişte bra ţe muşchiuloasc cu ar ip i la umeri , da r dela j u m ă t a t e încolo în forma unu i şa rpe cu solzi negri pe spa te şi albi pe p â n ­tece.

— Ah ! Ah !... exc lamă Eva. — Sunt urâ t , Evo ?.. — Ai ochi plini de flăcări . — Ei m i a u mai r ămas ! — Ca pentru a ju tor să te mai poţi urca

vreodată spre Cer... — Eu şi Cerul !... Tu eşti p 'aici şi m i e

destul ! Am u m b l a t d u p ă t ine de când t e am zări t întâi !... Te-am văzut aler­

gând şi s tând, veghind şi dormind . Ce frumoasă eşti Evo !...

— Ce vrei, stieiiiule, pen t ru ce-mi spui lu aşa cuvinte ?

— înţe lesul care nu se p ronun ţă , tu-I pricepi, Evo !

— Ce flăcări porţi în ochii tei, s t ră ine ! — Ingăduic-mi să-mi prefir degetele

prin viţele pă ru lu i tău , care pa re c'a luat foc în bă ta ia razelor dc soare !

— C u m îţi a rd ochii !... Vai cum îţi ard ochii !

El începu s'o netezească pe pă r şi s'o pr ivească în ochi şi să aducă pe depar te coada împre ju ru l ei. Ea t resăr i s imţind la pu lpe solzii lui reci.

— Ce vrei ? ! Ce vrei, necunoscutule ? Pentrucc mă 'nfiorezi ?

— Vreau să-ţi spui ţie o taină mare... Vreau să-ţi spui secretul de a fi tu mai mare decât Dumnezeu !

— Ce eând blestemat rosteşte gura ta, s t ră inule ! ,

Şi Eva sări în sus d in t re colacul con­dei lui. El se înt inse spre ea cu bra ţe le şi ar ipele înt inse şi-i vorbi blând :

— Nu te speria, Evo... Stai l inişti tă. Stai încrezătoare . Eu vreau să deştept în tine gândul tău . Vreu să deştept pe D u m ­nezeu care doarme în t ine !... Ia gândeşte , ori u rmează cu gându l tău gândul meu... f i eca re lucru făcut a re în sine din spi­ritul celui cc l a făcut. Tn tine stă spi­ritul celui cc te-a făcut. In tine stă D u m ­nezeu, cu dibăcia Lui, cu ch ibzuin ţă Lui, cu gândur i l e Lui. cu măr i r ea Lui, cu pu­terea Lui ! N 'a p u t u t să te facă până când pe Sine nu s'a clădi t în tine. S'a ui­tat la El şi te-a clădit pe t i n e ! Şi astfel tu eşti El : Tai Ivarn Asi !

— Fu ? ! în t rebă Eva mi ra tă . — Da. Evo. tu : Tai Ivam Asi. — Acesta e Adevărul ? — Ar pu tea să fie a l tu l ? Pe Sine s'a

creiat îu t ine şi tu eşti El. •— Aşa este. Dcaceea tot ce dorini ni

se "nplineşte... Soarele se 'n tunecă şi se roşi, când Eva

rosti aceste vorbe. Nori negr i u m p l u r ă a lbas t ru l cerului . Tunete le începură să sguduie p ă m â n t u l . Eulgerile să se 'nple-tească pr in nori, ca nişte cordele de foc în jurul unor negri munţ i de sgură .

Adam sosi t r e m u r â n d şi îngrozit . — Evo ! str igă el. — Adame. — Ce 'nseamnă grozava asta mânie a

Cerului ? — Spune-i că tu le faci toate astea,

fi indcă le vrei, auzi Eva şoapta celui ce acum se făcuse iar nevăzut .

•— Eu fac acestea toate, fiindcă aşa vreau să fac ! r ă spunse ea.

— Te ascul tă pe tine fulgerul şi norii ?

Ш . I N l \T. II S U . I.III-Ii Mi

I S P Ă Ş I R E de MARIA COŞOIU

— Cât mai ö moşule, p â n ă la schitul C ra sua ? în t rebă vizitiul boierului Mircca Roman pe un moşneag, care scotea ane­voie, o găleată cu apă , din p u ţ u l (le pe marginea şoselei.

Caii , sc opr i ră locului, ca nişte mici. Doar mişcau din urechi , iar clopoţeii a tâ r ­naţi de, gâ tu l lor, zăngăneau din când în când, uşor, ca un f reamăt îndepăr ta t .

— la, o pa lmă dc loc, r ăspunse bă t r â ­nul, fără să în toarcă capul , şi aplecând cumpăna , îşi a fundă gura însetată , îu a p a p roaspă tă din gă lea ta îmbrăca t ă cu muşchi verde.

Vizitiul, nemul ţumi t dc răspunsu l pr i ­mit, detc bice cailor, care sbura ră , ca spe­riaţi de o nălucă.

Boierul, care şedea r ă s tu rna t a lene pe pernele moi dc catifea a lbas t ră , ale t răsu-rei largi şi comode, — cum nu se mai ză­reşte astăzi, — tresări ca şi desmeticit dc iuţeala neaş tep ta tă а cailor. I se pă ru , că iotul se rostogoleşte în faţa ochilor lui. Trecea pr in Valea Jiului , a d u m b r i t ă cu dealuri , acoperi te cu vii, cu livezi de pomi fructiferi, cc-ji î ncân tau pr ivirea .

Îşi trecu încetincl m â n a pc fruntea grea :lc gândur i Nu-i venea să creadă, că mer­gea spre locul unde se afla, unde t ră ia tatăl lui. iubitul lui ta tă , despre care nu mai avusese nici o ştire, ard de-a r ându l .

Să fi spus oare adevăru l , cele câte-va cuvinte asvâr l i tc neregulat , pe un petec dc hâr t ie mototol i tă , l ăsa tă servi torului , în l ipsa Iui de acasă ?

Şi amint i r i le îl năpădesc . . . Se'iitorsose dc la î n m o r m â n t a r e a mamei

' — Mă ascul tă . — Cine eşti tu dar ? — Dumnezeu ! — Dumnezeu ? ! ! — D a Adame, dar şi tu eşti El... Clă-

d indu- tc pc t ine s'a desfi inţat pe Sine, şi deci tu eşti El, Tat Ioam Asi.

— Eu Evo?. . . E u ? ! — Da, Adame, da : Ta t I v a m Asi ! — Să cred eu aşa ceva ? — C r e d e ! — E»vo, asta nu e Adevăru l I — Creai tu c 'ar pu tea fi a l tu l Adevă­

rul ? — Dacă c aşa, despiec-se acel s tejar în

fâşii dela creştet p â n ă la tu lp ină ; sfărâ-mă-se în ţ ă n d ă r i s tânca aceia şi easă din ea flăcări , şi a tunc i voi înţelege că eu sunt Acela !

Arborul se despică în fâşii, iar s t ânca sări în ţ ăndăr i , svflrlind din ea flăcări şi scântei, poate dc mâinele celui nevă­zut.

— D a , da. văd şi eu, că Eu sunt El ; că El elădindu'-mă pc mine, s'a clădit pc sine în mine şi El nu mai exis tă !

— A far Nemernici lor şi voi şi cel care v'a 'nvă ţa t , r ă s u n ă un glas dc tunet , şi fulgere începură să le joace pc spete şi să-i arză. Aclam şi Eva începură să fugă răcnind, u rmăr i ţ i de fulgerile care nu le dau răgaz nici o cl ipă

Fug i ră mul t încotro se p ă r e a că pan-gliccle dc foc le lăsa loc l iber dc fugă. Se opr i ră pc un deal cu p i a t r a col ţuroasă şi fără fir dc ia rbă . Se opr i r ă gâfâind, înnăilnvşiji şi căzură jos.

lui, î ndure ra t Pierduse pc cea mai bună , mai b lândă , şi mai iubi toare d in t re mame.

Sc dusese, s ă rmana , în t r ' un amurg fără să p lângă, fără geamăt , dar cu ochii a ţ int i ţ i a supra lui Mircca, odras la ei cea scumpă. O m â n ă o ţ inea apăsa tă pc inima neas tâmpăra tă , c ă u t â n d cât pu tea să-i stă­vilească mişcăr i le neregula te şi puternice , iar cu ceala l tă ţ inea fără s'o s t rângă, m â n a lui Alecu. N 'a spus nici un cuvânt , nu s'a auzi t nici un suspin. A plecat pen­tru to tdeauna , d in t re cei dragi ci, t ăcu tă , l iniştită, aşa cum a fost toa tă viaţa . Când Alecu şi-a da t scama că a muri t , l-a cu­pr ins un t r emura t nervos şi o durere fără margini . Ta t ă l lui. falnicul şi chipeşul colonel dc cavalerie, nu era acasă. Era plecat la moşia lor din Vicleni. Cum аѵсч el oare să pr imească tr ista veste ? Era o în t rebare care şi-o făcea Alecu pent ru în­tâia oară. Iubea ta tă l lui pc maică-sa a tâ t cât dânsa mer i ta ? Când era copil, inima iui fragedă îi spunea că. nu. Acum, când judeca ta era al ta, el găsi acelaş răs­puns, înş t i in ţa pc bă t r ân , care sosi g rab­nic. I se ascunse însă adevăru l . Când in­t ră în odaia unde fumul dc tămâie , al lu­mânăr i lor stinse şi iarăşi anr insc, şi al ne­număra te lo r buchete dc flori tc 'uăbuşca, în(elcsc că i se ascunsese groasnicul ade­văr.

— A muri t Ioana? Tonna mea ! şi cu nu a m şt iut nimic ! P l ângând îi cupr inse în­du re ra t t rupu l , cc nu mai s imţea nimic.

— Eşiji a fa ră toţi ! Lăsaţi-mu s ingur cu ca, Ioana mea iubi tă ! şi glasul Iui îndti-terat , nimeni nu-1 mai recunoştea.

— Aclame, sp i i j iue-mă că mor ! -— Evo, Evo, ce fu asta ? — Nu ştiu. — E u r m a r e a pr imulu i păca t Evo, ur­

marea prostii , desfăşurarea ci mai depur-'c , nepu t in ţa dc a mai tă lmăci cu mintea noastră gândur i le lui Dumnezeu. . . Asta a 'nsemnat încă o des l ipbc dc EI, a doua deslipire !

Eva puse mâinelc la ochi şi începu să p lângă cu sughi ţur i .

Aclam privi soarele cc cşia din nori şi i se p ă r u c 'nude glasul soarelui z icându-Ie:

— Bieţii proşt i ! bieţii proşti , cât dc mult sc vor scufunda în pros t ia p â n ă când i s'o face milă Ta tă lu i , să-i ridice cu 'neetul iarăşi 1...

— Uite Evo, uite — str igă Adam — ur­marea prostiei : î ngâmfa rea şi căderea . Unde e în noi acel Ta t I v a m Asi ?... De­ce vom fi mai proşti de aceia vom fi mai îngâmfaţ i . C u m sunt cu El, când cor­pul meu c loc dc dure re ; când eu nu pot să sbor din piscul ăs ta în piscul celait : când eu nu ştiu ce este dincolo dc soare; când cu nu ştiu cc va fi peste o clipă ; când cu nu pot să fac o muscă , să fac o floare, să-mi fac aripi Ia umeri , ori să ap r ind o stea ! Cc îngâmfare ! Cc că­dere !

Ochii lui Adam se umplu ră de primele lacr imi !

(Cont inuare în nr. viitor)

I. C. VISSARION

To | i cei ce se aflau în odaie, se streveu-i-ară încetişor pe uşa întredeschisa, lă­sând pc b ă t r â n cu durerea lui.

Numai în unghieri i l oclăiei, uitat într'un jil( şedea Mircca — j i l ţu l maniei lui, una dânsa petrecea cea mai marc parte din Д

Nici nu-şi dăduse scama că el sinpt mai rămăsese, contra dorinţei tatălui lui a tâ t dc în t r i s ia t era !

— Tartă-mă. Toana m e a ! iartă-mă, A tot cc t i -am făcut în v ia ţă! Numai pe ti» te-am iubit . Te-am făcut să suferi, căit iubeam prea mul t şi nu voiam să-ţi spui l a r t a -mă ! — şi p lângând strângea şi si ru ta obrazul rece ca sideful al bunei ţi l ăbdă toa re i lui tovarăşe .

Uimit dc cele auzite, Mircca cşi încclind din odaie, ca nu cumva să-1 simtă bătrâ­nul care şi tlc.svalui.se secretul viejei Ы în faţa moiţei năprasnice . Trecu în oda» de a lă tur i , unde Sanda , soţia Iui, ajutată de rude şi slugi, făcea ultimile pregătirii

I n m o r m â n t a i v a avu loc. Ea fu denuâ, aşa cum i se cuvenea, dar tristă, înfric*-şător de tr istă.

înapoia ţ i acasă, ta tăl lui cern voie si r ămână singur. Nu mai vorbea nimic, ni mai mânca nimic.

A doua zi de d imineaţă , când Mirca se duse îu odaia Iui să-1 vadă, nu 1 nai găsi.

Chemă slugile, în t rebă vecinii. Nimeni nu-1 văzuse... Nimeni nn ştin ce s'a pe-trecut .

Aşteptă să vină, zi după zi. Nimic. Nid o ştire.

A trecut lună d u p ă lună, ani după ani Nimic Când , înt r 'o zi înapoindii-se mai dc vreme acasă, servi torul îi înmâna, un petec dc h â r t i e : Era aproape să o as-varie. Dar , uitâmlii-sc cu atenţie, citi cu­vântul . . tată".

Cu mare greu ta te d e s c i f r a şi restul: — Ta tă l Dumi ta l e mai trăeste. Se afli

în schitul Crasna . Un frate binevoitor. Cu iu ţeala fulgerului a plecat să-1 cau­

te". Nu a mai stat să cumpănească, li eri t eamă să nu spuie cineva că este o pfr scală sau o farsă de prost gust. Nu a spin nici soţiei nici Ia copilaşi, nimic.

I se pa r e acum că nu mai ajunge. Si ui tă în d reap ta , în s tânga, vede case risf-pito ici şi colo. La o mică depărtare, » reste o ectăţuie, î ncon ju ra t ă cu ziduri ik p ia t ră . A a juns o a r e ?

O linişte .adâncă... apoi, ua murmur, u-şor, t u rbu ră to r . E ra m u r m u r u l pârâiaşu-Iui cc şerpuia p r in t r e brazi i şi molifţii c§ duc la poa r t a schi tului .

Tată-1 în fine a juns . Coboară sprinta ca un copil din t r ă su ră şi vine spre „fa­tele" ce păzea la poar tă , clar care obosi, adormise pc banca pu t rez i tă pc jumătate, Cu o uşoară da r văd i t ă tremurătură il glas îl în t rebă t emându-sc parcă să-1 dej-(epte :

- - Pot să vizitez, mănăst i rea, frate' Deştepta t brusc , fratele nu detc nici ni răspuns , se r idică de pc bancă, deschise poar ta grea, şi-l lasă să intre, urmândul tăcut şi trist.

Nuc i seculari , u m b r e a u grădina clin faţa bisericei.

S lu jba tocmai se isprăvise. Pâlcuri dt că lugăr i , c.şiţi de la utrenie, cu capele

UNIVERSUL LITERAR. - 345

plecate şi abia t â r ând picioaiele obosite de ingheuunehere, trec ap roape de el.

Faja mai că rm lc-o zăreşte . Ii pr iveşte cu teamă şi cu bucur ie . D a r i a tă la u rmă printre ultimii un bă t r ân , cu por tu l mai ales, cu mersul mai încet, da r mai apa r t e , mai boieresc.

I! u rmăreş te t r emurând , cu pr iv i rea . Sc desprinde de eeilalji şi in t ră în t r ' una din chiliile ce fac horă , î m p r e u n ă cu bă­trâna clopotniţă .

Ceilalţi trec pe rând, p â n ă nu mai ră­mâne nici unu l în g răd ină . i Ceva instinctiv, l ăunt r ic îi spune , că ibătrânul acela, este ta tăl lui.

Merge spre chilie. Un frate cu faja în­gălbenită şi uscată , îsi m ă t u r ă încetincl, prispa.

— Aşi putea să vorbesc cu b ă t r â n u l du­mitale frate, din chilia a l ă t u r a t ă ?

Poui ochi fără viajă se r id icară spre străinul ce le t u r b u r a liniştea. Lăsă cu gri-je matura pe marg inea p r idvoru lu i , nu zise nici un cuvân t şi bătu Ia uşa ce i se arătase O deschise. Pe podeaua dc cu­rând spăla tă , o sal tea de paie . Pe ca şe­dea un b â t i â n cu capul plecat . Nu i se vedea fa (a bine. O b a r b ă m a r c albă, în­câlcită, spr incene stufoase, ascunzând în umbra lor adâncă , pr ivir i le obosite ale o-mului ce resemnat îşi a ş teap tă şi îşi do­reşte moartea. Alătur i de saltea, un scaun de lemn, cu un picior rupt , o măsu ţ ă joasă cu o s t rach ină pe ea şi o l ingură dc lemn. Un miros greu dc tencuia lă j u ­puită de umezeala pereţi lor . î n t r ' u n colţ, nişte bocanci greoi.

Simţea bietul Mireca că totul se 'nvâr-leşte cu el ! C u m , acolo t ră ia ta tă l lui, de ntâta vreme ? Şi el nu a şt iut n imic ? Căci ncum l-a recunoscut bine. Era el.. Bătrâ­nul ridică ochii, s imţ ind că este cineva lângă el.

Mireca vru să strige de bucur ie că l-a regăsit, da r îi fu t e amă de u r m ă r i . Cu ochi stinşi îl pr ivea bă t r ânu l , fără ca să-1 recunoască .

— Tată ! t a tă ! eu sunt Mircea, fiul tău. l'ită-tc bine în ochii mei. Nu sunt un străin ! Sunt cel mai fericit d in t re oa­meni că te-am găsit, d u p ă a tâ ţ i a ani dc suferinţă.

Lacrimi calde de bucur ie p i cu ră din o-chii stinşi ai b ă t r â n u l u i frate. Glasul i se curmă, pr ivir i le i se topesc, în ochii pl ini de dragoste ai lui Mircea. O m â n ă înegr i tă si uscată pr inse t r e m u r â n d ă , m â n a rece de spaimă şi bucur ie a Iui Mircea.

— De ce ai venit ? Pleacă... lasă-mă. — Nu plec fără D u m n e a t a , t a t ă ; t re­

buie să mergi cu mine, ch iar acum. Am suferit destul, fie ca re d in noi. Vino ta tă dragă ! Vino !

— Nu viu, Mircea ! Aici v reau să-mi sfârşesc zilele, neşt iut de nimeni .

Călugărul, rămăsese pironi t în uşă . Nu-i venea să c readă , că b ă t r â n u l lui „ f ra te" era tata unui aşa boier. Căc i el scrisese bileţelul ; el il tr imisese. Se desmetici şi se apropie de bă t r ân , cău tând cu vorbe du­ioase să-1 ho tă rască să se ducă Ia copilul lui. Totul fu zadarn ic .

înţelegând că e de prisos, se re t rase , lăsându-i pc amândo i .

— Fii bun t a t ă şi vino cu mine ! Ce bu­curie mai m a r c poa te fi pen t ru S a n d a şi copii ?

Abia spr i j in indu-se în cotul slăbit şi înăsprit dc vreme zise : — Am p ie rdu t pc Ioana, am p ie rdu t toiul I Pe t ine te iubesc este adevărat , da r tu ai soţie şi copii care să te consoleze dc p ie rderea noastră. . . dar eu fără Ioana sunt u n corp fără su­

flet. Ascultă... a mur i t de m â n a mea... zi cu zi i a m pregă t i t moartea. . . cu voinţă. Avea şeasesprezece an i când m 'am cunu­nat cu ea. T a t ă l ei e ra polcovnic la cur tea banu lu i Dumi t r ache . In casa pă r in tească al tă zare nu avusese, de cât înă l ţ imea ulucilor cc 'mpre jmuiau f rumoasa casă boerească. Nu era f rumoasă Ia chip , da r bună t a t ea şi cu ră ţen ia sufletului ei, e rau dc nepre ţu i t . D â n s a mă iubea, cu o iubi re l inişti ta, s inceră, care e cea mai t ra inică . Dar viermele geloziei a p ă r u de Ia începu­tul căsniciei. El începu să-rni roadă sufle­tul, iar cu începui să-i rod in ima Ioanei . Dacă o vedeam vorbind cu un bă rba t , în­da tă ce r ă m â n e a m singuri , îi s t r i gam fără milă : —- ur î to ! ce mai vorbeşt i cu bă rba ­ţii şi râzi cu ei, că toţi te văd că eşti u r i t ă şi p lecând de lângă tine, r âd de chipul tău ! S imţeam bine că sunt un mons t ru dar gelozia m ă făcea să-mi închipui , că dacă a vorbit şi a râs, cu un bă rba t , nu mai este a mea, ci a aceluia. Avea un su­râs fermecător şi o inteligenţă oie, care te făcea să nici nu observi cât era dc u r â t ă ! Bă t rânu l c u r m ă brusc firul povestirei... . Tăcu, ca şi când tr iste aducer i amin te îl năpădea .

— F ă r ă glas, Mircea, sfios, îl în t rebă : şi dânsa cc ţi-a r ă spuns :

— Nimic... p lângea şi jrie-ori mă ruga mai bine să o omor să nu iasă şi copilul, care era i tu, tot aşa u râ t .

Mireca încremeni ! Nici nu-i venea să creadă... măr tu r i s i rea s inceră dar a t â t de c rudă ! S ă r m a n a lui m a m ă ! Ce dure re clocotea în sufletul ci !

— Bă t r ânu l con t inuă : — în t r ' o noapte.. . . a fost îngrozitor, dc

a tunci i se t rage boala de inimă. Mă îna-poiasem acasă d u p ă o noap te pe t recu tă cu mai mul ţ i camaraz i . E ra d u p ă miezul nopţei. Din cur te , zăresc lumina ap r insă în odaia de culcare . Ş t i am că se culcă dc vreme, şi se scoală dc vreme. Un gând ne­bun, îmi fulgeră mintea Nici nu ştiu când am a juns în faja ei. Şedea în j i l ţu l ei şi împletea . Pe o m ă s u ţ ă a l ă tu r i de ca... două tacâmuri . . . friptură rece... fructe.. prăjituri... Din. Ochi i mi s'au împăienje-nat . N ' a m mai ştiut ce fac... a m târ î t -o d u p ă jilţ... ea e ra î m b r ă c a t ă pen t ru noap­te... cu pă ru l despletit.. . am luat-o de păr , i l-am r idicat Ia ceafă şi a m scos sabia să-i tai capu l .

— Pe cine aş tep ta i necredincioase ? Credea i că nu mai mă 'n to rc acasă în noaptea as ta ? Un ţ ipă t asurzi tor , mă des-meticii... Era i tu... care aveai a tunc i 6 a-nişori. Sper ia t d in somn de răcnete le mele. desculţ şi t r e m u r â n d ni a le rga t spre noi cu t rupşoru l tău , ь а і acoper i t capu l s tr i ­gând : — Cc faci, t a t ă ?! P â n ă a c u m a m sta t amândo i de vorbă nemânca ţ i te-am aş tepta t .

Sabia îmi căzu din m â n ă . Ruşinat dc fapta mea, căzui în genunchi l ângă Ioana care zăcea în t insă pe covor. Ii cer iertare. . . caut s'o ridic... da r ea nu ma i era d in t re cei vii. O iau în braţe. . . o u r c in pat... îi dau apă să bea . Era moar tă . Ca înebuni t a m eşit în s t r a d ă şi am, a lergat la cel mai ap rop ia t medic .

— Viaţa ei a r e să fie u n chin dc aici înainte . Arc o boa lă dc in imă care nu i a r t ă . A avu t vre-o spa imă ? O ş t iam per­fect sănă toasă ?

Şi de a tunc i Ioana mea, de zece ori pe zi ducea m â n a la in imă şi bea câte pu ţ in din p a h a r u l ce avea veşnic pe măsu ţă , cu a p ă z a h a r a t ă . Deaccea a m fugit aici în schit fără să spun nimic... Vreau să mă

rog pen t ru ier tarea mea... da r nu reuşesc. Rcmuşcarca e aceiaşi...

— Ţi-ai ispăşit ta tă , greşeala. Noi oamenii nu sun tem s tăpân i în tot­

deauna pe faptele noastre . Sunt momente dc s lăbiciune, cu u r m ă r i grele, dar vina nu e a tâ t de mare. , nu te gândeşt i la ur­mări , când judeca ta se 'n tunecă. Sunt ani de zile de când te rogi şi m a m a sunt si­gură în în ţe lepciunea ei t e a ier tat de când era în viaţă, că te iubea prea mul t . Vino acasă şi restul zilelor ce mai ai trece-le lângă noi ! Te rog, ta tă , redă-mi liniştea şi mul ţumirea , pe care n o mai am dela ple­carea dumi ta le neaş tep ta tă .

Băt rânul pă ru că se mai înduplecă . Se r idică în picioare şi-şi îmbră ţ i şa cu dra­goste, fiul.

— Mai lasă-mă, numai trezi zile încă aici şi vino apoi să mă iei acasă la voi.

Nebun de bucur ie , îi s ă ru t ă mâinile înăspr i te şi îl a ju t ă să se culce pe sal­teaua sărăcăc ioasă şi rup tă , ce-i cunoştea mai bine ca ori-cine svârcolir i le din nop­ţile dc desnădejde şi nesomn.

Peste trei zile... cu sufletul plin de ne­linişte neînţeleasă, sună din nou la poar ta schi tului .

Ii deschise aceiaş frate. Se aplecă în faţa lui şi când îl recunoscu îi făcu senui cu mâna să nu ma i intre.

îngrozit , Mircea se dete un pas înapoi . — Nu e nevoe să mai in t ra ţ i în schit.

D u p ă ce aţi plecat de lângă tatăl Dum­neavoastră s'a st ins ca l umânarea de cea­ră şi cu por t re tu l acesta pe piept, li în­tinse por t re tu l şi închise cu greu poar ta cea mare şi veche, plesnită ici şi colo de greuta tea anilor.

Mircea se ui tă Ia por t re t . Era al lui şi al sfintei lui mame.

M A P T \ C O Ş O I U

NU DISPERA ...deşi zilele mai pirotesc în al int de um­

bre. Doru r i l e t rezi te (i se agaţă în r i tmul razelor ce coboară din noul revărsa t al zorilor. Ele îţi povăţuesc d r u m u l cc tre­bue să urci pen t ru în făp tu i rea năde jd i ­lor ce-ti p l âng pe p ragu l inimii.

Nu simţi cum pulsează viaţa ? Cântecu l ei înviorează firea p â n ă 'n adâncur i . Fulgi de l umină se cern în văzduhur i şi vremea ţese ha rn ică ha ina m ' m i n a t ă a veşniciei.

Da , tu nu r ă m â i îu u m b r ă ! Astfel mă mângâ ie ciocârlia, u rcând să­

geată spre t ă r ia a lbas t ră , să soarbă pu te re şî fa rmec din dragostea în f lăcă ra tă a soarelui, ce s a m ă n ă pr in zare t randaf i r i i luminii .

Şi eu, o taină sfântă, simt în suflet o năvaln ică porn i re să t ind, în d rumul fără popasur i , spre fiinţa cea mai îna l tă în fire. Bună ta t ea să-mi fie toiag şi dragos­tea tovarăşă b l ândă . La margini dc d rum să m o a r ă păca tu l , ucis dc călcâiul voinţe ' , iar ispi ta eşită în calc cu icoana plăcer i ­lor surde să p i a r ă îngrozi tă de moar te în faţa înfrâ nări i viteze.

In ci ipa de oboseală şi desnădejde , să fug la p r a g u l S t ăpânu lu i Acolo, sub sire şina mili să-mi odihnesc sufletul şi ascul­tând, î ndemnul Lui mut , să pornesc vije­lie Ia lup tă . P â n 'ce odată , S t ăpânu l mă va r id ica dc pe p r a g şi mă va duce în o-d ihna casei Sale.

Z. SANDU

Mb. — UNIVERSUL LITERAR

criticeiliTercira Ü E O R ü E DUMITRESCU

„ P i e t ä t e" ( B u c u r e ş t i , 1 9 3 0 )

Tu edi tura . Inst i tutul de l i t e ra tu ră" s a publicat—niai decurând—volumaşul „Picta­te", da tor i t d-lui George Dumit rescu — unul d in t re fruntaşii talentaţ i ai acestuia — asupra valorii nediscutate a căruia inten­ţionez: a ten ţ iunea în cele cc urmează . E— de fapt — un gen nou : o minuna tă proză ar t is t ică din care picură accentele celui mai sfâşietor lirism erotic E — mai pre­cis — povestea, s tropită cu că ldura celor mai cura te lacrămi , a unei iubiri neferi­cite, în int imita tea căreia am fost iniţiaji chiar pr in ult imele versuri ale autorulu i .

Deas tăda tă cl. George Dumit rescu e mai amplu : în zece, aş pu tea zice : cântur i . îşi deschide sufletul, readi icându-şi în conş­ti inţă clipă cu clipă, p i că tu ră cu pică tu­ră — fericirea şi mai ales nefericirea t ră­ită, a lă tur i de aceea, care, deşi t recută spre cele vecinice, i se na re atât de pre­zentă totuşi. Ne găsim după cum se autocarac ter izează — în fa(a unui „ca­lendar retrospectiv şi. funebru de aduce­re amin te" în care diferitele momente au fost însemnate aşa cum au răsărit îu su­fletul autorului : „în dezordine, ades răs­tu rna t e în t imp, în aparen tă haotice, da r — subteran — s t r âns" legate în t re ele, în t r 'un ţesut invizibi l" sau : , , învălmăşite şi tu rbur i , desperechiate şi frânte, înacnu-cliiate de farmec sau fugări te de panică din depă r t ă r i mai adânci sau numa i din prea jmă" .

In felul acesta, pagină cu pagină, şi cânt de cânt — ni se desfăşoară în faţa ochi­lor minţi i — unul d in t re cele mai mişcă­toare filme — acela al unei sensibili tăi i lovite, fără t imp şi fără milă, în ce a r " ea mai adânc , mai apropiat , mai impre­sionabil şi mai tu rbu ră to r . E t ragedia vi­sătorului incorigibil care plânge, cu ro­mant ică sinceri tate, pe ruinele templului fericirii, clădit din cele mai cura te iluzii şi mai naive nădejdi .

Câ t de interesantă devine această lu­crare fie adevă ra t ă poezie se vede şi din greutatea clasificării ci. Ne găsim — în acelaş t imp — în faţa unei poeme erotice, în care tonul minor al elegiei se îmbină de minune cu acela înă l ţă tor al odei — caşi în faţa unei opere de amint i r i duioase. Luminoasă este îndeosebi ţ in ta pe care autorul ci o u r m ă r e ş t e : să reînvjeze fi­gura iubitei....

„Mă rog bunulu i spirit să-mi ajute să te fac să retrăeşt i , încrus ta tă fierbinte, numai in inima mea pier i toare , ce s'o li­nişti în cu rând lângă t ine. nu numai pe o piatră mâncată de ploi şi zăpezi : ci. eter­nă şi cristal ină efigie, să răsări peste vre­muri , înă l ţa tă pre cât ai fost. din m u r m u ­rul vocilor mişcate de freamăt şi p ie ta te smeri tă , al cărţ i i acesteia : în t r emură toa ­re oglinzi de cuvinte , să pluteşti ca o albă vedenie : în mătasea cuvintelor line. ca într 'un sol. să te 'nfăşuri : în cuvinte sub­ţiri, de argint glasul tău să se urce, ră­sunând peste moarte" .

Şi lucrur i le se petrec a c e a : în şiruri cont inue de imagini luminoase chipul ei se profilează — în diferite ipostaze : „ pe d ivanul din fajă, cu acul şi cu degetului

mărun t cât o ghindă.... pe cărţ i le lui E<>-gaz/aro. . ." , când şi-au descifrat dragostea spir i tuală , în spital....

„Iu a r ipa cea mai retrasă a clădiri i , Îu camera celor fără scăpare , cu chinta în­făşurată în t r 'o albă fâşie muia tă 'n for­mol .."

Şi uneori şirul gândur i lor se în t rupează in tablouri :

„Am început iarăşi să deapăn amint i r i de demult , să ascult acele mici voci din trecut să ma afund pe vechile noastre po­teci, pr in parcur i le sdrenţui te de toamnă. Plopii cei t ineri , suflaţi în argint , depe vremur i , erau mai înalţi cu o palmă, dar fiunzele lor — scu tura te în ţ ă r ână — ca nişte bani ruginiii de a ramă . Pr in cren­gile subţ ir i , descărnate , curgea un mur­mur prelung, fânguios, ca un trist r ămas-bun : ci cu măr gândeau: , cu lacrimi în ochi. la cântecul plopilor, din acea pr imă­vară.... Lacul, scăpără tor a l t ăda tă în ju­rul Soarelui, ţesut în pr imăvară . . ." .

Tablour i sugestive şi subiective în care simţirea cea mai caldă ţâşneşte la fiecare pas. îmbinându-se , uneori , cu amint ir i le , cu icoane le cele mai duioase, alteori — cu uşoare pasagii rcflccsive...

Şi cât de duios îşi prezintă poetul co­pi lăr ia pe t recută : „ înmormânta ta . . . îu mormane de cărţ i , în cetiri la î n t âmp la r e si grabnice : t ă r ăgăna t ă îu somnolenta unei imagini maladiv dc sensibile. închisă, ia iot ce venia, mai ascuţi t , din a Tară" sau : . .încovoiată, romant ic , pc cărţ i , I 'C caele cu versuri novice : în temni ţa tă , de­parte' do sbaterea vie a lumii. în odăi ţa umbroasă în care fugiani să sufăr" .

Eireşie. citatele pot fi înmul ţ i te conti­nuu şi lăsăm cetitorilor plăcerea de a re­trăi clipă cu clipă povestea acestei vieţi atât de inteiis-cliiniiită. Ne miil ţămim cu această invocaţie :

„Tu care-ai ştiut să îndur i cu tărie. în ceasul de crâncenă luptă, sughiţul sfârşi­tului, eroică şi sfântă mucenică, tu la pi­cioarele căreia mi aştern, în cea mai u-inila închinare , suspinul şi cântecul şi în--îlşi bătaia din uiiîiă a gândului meu. tu cea atât dc necertată în inima. răni lor mele — spulbera cercul de moarte în care le văd în rămată , apar i în t r 'un clar lu­minos, ca o imagine prietenă mie : lima nk'ează-ini restriştea, cu o mai creştină înţelegere şi, împrospă ta t din robia juca mult pămân tească a durer i i . înal ţâ- ină — spiri tual — din cenuşă şi sgură, într 'o albă văpae cura tă" .

CV să a d a u g despre minuna ta formă în care sunt îmbrăca te aceste visuri de co­pil ? O limbă minunată , perfect lirică şi desăvârşi t un i ta ră , un sjj] continuu co­lorat şi cald. care dă ţie faţă iniaginal ia cea mai svăpăia tă şi mai fertilă şi înmă-uiişeazâ de minune simţirea vie a au to­rului — şi mai presus de toate fermecă­torul ritm mecanic care corespunde a tâ t de exact sufletului cont inuu agitat al a-acestui cântăreţ făcflndu-1 — astfel — să înregistreze un nou succes. Din acest punct de vedere „Pie ta te" c a tâ t de aproa­pe de poezie, încât poate fi t ranscrisă în cele mai armonioase versuri clasice :

K ceasul iitoiuiec ul serii, Tiisleleu amurgului, culmă

Inii />lonă in suflet, cu o bură de la­crămi.

M iii ni străo.'/.ii, lunecoase, De umbră, îmi mângăe fruntea Şi mâna trudită, întârziată pe pagini, Din depărtări, pe fereastra deschisă,

pătrunde.

Murin,irul ou/i şi pierdut. Al orsşuliii plin de lumini....

lată atâtea motive care ne fac să vedem în .Pie ta te" o lucra te de adevăra ta ins­pira ţ ie lirica Ea const i tue — în acelaş t imp — un semnal pentru toţi aceia ce se simt s tăpâni ţ i de puternice stări sufle­teşti. D. George Dumi t rescu le pune la dispoziţie —• ca un inovator — un întreg arsenal de unelte artistice pr in ajutorul cărora Ic vor putea idealiza — şi, în frun-<ca tu tu ro ra — sfânta sinceri tate a sim­ţirii.

P A U L I. PAPADOPOL

n o t e

„POPASUBI DE SEABĂ" d e L K O N A R D DIVARIUS

Ne-a căzut în mâna un volum de poesii, iscălit 1 couard Divar ius şi t ipăr i t la CVa-l o v a.

L numele autorulu i sau un pseudonim? ( ilăm două strofe :

. . .Pe marmora alba în care-i săpat Păcatul, de-o daltă divină, Un fluture negru trecând, şi-a lăsat Pe-alocurea pu/lberea-i fină.

.. Din скк-otull sânilor calzi, pârguiţi, Ţâşneşte-o inireazmă drăcească — In tue de sânge ei par ţintuiţi De pieptu-i, şi st! an să plesnească.

Cam seiisua.lâ, d a r muza poetului pro­mite, şi de aceea o semnalăm

E P I G R A M E

Celor P A T R U a u t o r i ai i a -maimilui „Statuile diivagoister.

Nn ştiu sigur eâte-or fi Ale dragostei sau urii; Ştiu niuinai, dintre stafii, PATRU-a le literaturii.

Lui Nichifor Cia in ic , di-. rec ' torui l reviJstei i ('• A N ' D H I v \ .

Nu prea este lucru trainic Revista Domn uliul Crainic, Fiindcă e deosebire Intre DIRECTOR şi.... GÂNDIRE

AUREL CH1RESCU

UNIVERSUL LITBRAR. - 34?

S A L O N U L O F I C I A L de VICTOR BILCIUKESCU

Aşa cum se înfăţ işează Salonul oficial In scria ul t imelor manifestăr i , îi dibueşti P/ionomia fără chiar să-1 vezi. depr ins cum ; eşti, să-1 întâlneşt i de un crâmpeiu de vre­me cam acelaş şi pregăt i t de mult să faci tunoştinţă la termen fix şi ap roape inva­riabil, cu aceleaşi nume dc exposanţ i cu iceiaş consfruetie şi manieră , cu aceiaş pre­ferinţă pent ru haos şi inspira ţ ie barocă ş 1

Bl aceiaş sălbatică pr igoană pent ru vechia jioală, pentru t r a n s p u n e r e pc pânză a nă­imii aşa cum a vrut -o Crea toru l ei şi nu turn o vede o c i n i i ros de oonjnct ivi ta gra-ittloasă a candidaţ i lor la orbirea cea fără Je leac, provenită din nechemare si lipsă Je simţ art is t ic , din desăvârş i tă absentă ie talent.

Afară de t ic i -pa t ru i luminaţi , evoluţi >-"oişti de t impur iu înzestraţ i , nici o apar i ţ ie tart să marclr-ze o mare făgăduială . nici «operă suf 'cient inspira tă , nici o compozi­te sortită să r ămână : mereu aceiaş marfă iljoară : floare, na tu ră moar tă , peisa j , cap . interior : când şi când încercări mai mul t MU mai pufin isbiitite de nud, de a t i tud ine sau scenă în plin aer : totul construi t şi facturat în pr ipă cu gând de a fi pe t recut ii nici de cum spre a r ămâne . Figurează, e drept , n u m e de seamă în

Jalonul acesta, câ t 'va din artiştii noştri de frunte, dar a lă tur i dc cine Alături de .Debutanţi propt i ţ i de putern ice influente, ilar fără dram de vocaţie. Ş'apoi. fost-au

limitaţi ş' n 'au r ă spuns : Mi rea. Costin Pe-Irescu. Stoeixscn. Băncilă. Severin. Theo-Jorescu Sion, Caais ius , Bednarik, Florian, íimoii Eoghi, Pali. C ran t , Tsachie. Mogoş, Bordenache. \ !o lda , Scott eseu, Adela Jean, hlgăraş. V'sconte, Artachino, Serafim şi lip pictori şi sculptori cu reputa ţ ie de mult eâstigatâ Li s'au cerut concursul şi I a u refuzat ? ori s'au prezentat şi au fost res­pinşi Impor tă să se şt 'e aceasta . Гііікіса Je acest a m ă n u n t depinde judeca ta ce t re­bue să ne facem despre impar ţ i a l i t a t ea ju ­riului care a ho tă râ t a supra operei ce tre­bue să figureze în Salon, sau nu meri tă KMsiă d i s t i nc t e . Dacă se găsesc în acest Salon numere

trednice de sinceră admira ţ ie , da tor i te po­leiului meşteşugit al câ torva meşteri de (amă şi t ineri şi vârstnici , a b u n d ă în ichimb inepţiile, aberaţ i i le , . . fantaxia omu­lui intrat la o pă re ie" , t r aduse pr in tot fe­lii dc e lucubraţ ' i p ic tura le ce provoacă in­toxicaţia s imţului art is t ic , perver t i rea gu­stului, profanarea artei şi atrofia s imţului mierii, indispensabil în plastică mai mul t Jciit in orice altă îndeletnicire omenească ffl caracter art ist ic. Şi, din nefericire, a-testea din urmă le covârşesc pe celelalte. Cine nu recunoaşte m â n a îmbelşugat în-

testrată a maest rului Şt. Popcscu în cele louă minunate vederi din Râmnic şi T ran -ilvania ? cine poate trece pe lângă ,.fetele In Bucovina" şi au topor t re tu l celuilalt «are meşter Verona fără să nu se oprească • faţa lor ca să le înţeleagă toată f rumu-seţea şi să le p r indă tot farmecul Şi aşa le dispune şi tc încântă a r t a cinst i tă şi ne­

făţarnică a figurilor reprezentat ive cele mai proeminente din templul artelor noa­stre frumoase, lucrăr i le unui Petraşcu, Lă-zărescu, Buncscu, Btirada. Creţulescu, Schvveitzer-Cuinpăna, St iûmbti . Enea, 1.

chemaţ i ' , dar in bunele graţ i i ale ju r iu lu i . Acum c o n s t a t a r e a : dacă aşa s'a proce­

dat anul acesta, dacă aşa s'a procedat în trecut şi tot aşa se va proceda şi în viitor, fiindcă de pe acum p u n e m r ă m ă ş a g că

H O N O R I U CREŢULESCU : T ă i a u

loanid, Ş'rato. Neylies, Măuciuleseu, Miit-zrier, sau acelea scnlpntar lc ale unora ca : Dirni t r iu-Rârlad. Călinescu, Han, Ja lea . Leonida, Themeli , J iquidc. Şi pe câţi nu-i voiu fi uitat, poate din cei meritoşi !

Dar credeţi d-voastră că s'a răsplăt i t vre 'unul din cei putini aleşi Uitaţi pe senine că sunteţi în ţa ra unde domneşte o-b'ceiul pămân tu lu i , adică nepotismul şi fa­vorit ismul.

Premiile s'au judeca t şi s a u a t r ibui t după n u m ă r u l intervenţi i lor şi al biletelor de favoare, de nişte judecă to r i necălăuzi ţ i dc bunul simt art ist ic ce t rebue să prezideze în orice apreciere dreaptă şi nepăr t in i toa­re, în t runi ţ i la olaltă cu alţi judecă tor i des­tul de pr icepuţ i , da r cari s a u dezinteresat . Şi aşa s'a făcut că au avut pa r t e de ele, a fară de ra re cxcepţ iuu i onorabile, toţi ne-

procedura aidoma şi eesta de I nu curaju indie, mul t imp ?

din anul acesta se va repeta la anul , pentru ce s imulacru l a-

ormal i tă ţ i inuti le şi fă ţarnice şi I cinstit al a ran jamen tu lu i în fa-t mai simplu şi mai c ru ţă tor dc

•ш - u n i v e r s u l l i t e r a r

c e z e f f i u r i t i

tisa si-asti... • • 9

IMPIETATE numeşte „Ple iada" felul cum s'au (listi'ihuil — amil acesta — pre­miile S. S. lî. Se p a r c că — si (le as lâdntâ — au prezidat interesele de cenaclu. I). Valeria Green consideră premierea lui Ion /Sârbii, d r e p t o încercare de asasinat » poc/ ie i române.

. .RĂSĂRITUL" aduce cu nr. i articolele d-Ior : I. Gr. Opr i şan : Umblând pr in se­m i n ţ e şi AL Lascarov-Moldovatni : Bate-si-ji se va deschide, versurile d lor : Const. Coran , Const. Elorită şi Cr idim povestirea d-lui N. Batzar ia , Cocosul vecinului meu. cum şi numeroase pagini i nbuc l ive sau /ііГоппаІіѵе.

CLASICI ROMANI C O M E N T A Ţ I se nu tiveşte p i ' ( î j , i « K i i s a eo I ele | b ine .pe ca re ed i tu ra „Scrisul minunase" din Cra i ova a p t t s - u

îl a dibp(!/i|iniinea do r i t o r i l o r d e t i loruturâ ibună naiţionialâ. I*] o n o n ă îiiicer.care de a pune în mâint te tiireretiului şi a l e tutu­ror aicolora cari untnărelse să se iniţieze îu huna p roduc ţ i e l i t e ra ră i••niinâncasieă -nu atât .jopore ermiiplete'', tliin еате-. d e •bine d e rău tn iwi umple înicericări. ,dar mai ales, fragmeiiite aleise, buicălţi de antolo-gio. Două ava n fagii — în deosebi — t.re-1 ut esc seoiiise în evid-cuţă: inccda al sigu­ran ţe i l i t e ra re — cet i torul ne mai fiind pins în tniist» poziitiuitc de a ceti mult spre a alege pui|inul bun. mai cu seamă Icând s e adaogă dilfiicuiltatea de ircîulăfturat a. atâ­tor oipoi'o ne reedita te — şi -apoi: aiceea (mi mai piu (in. d e m n ă în aiceşti ani de acută criză economică) a p re ţu lu i .

Noua col ac ţ iune , pulsa suib îngr i j i r ea p r i c e p u t ă a met icu losulu i cenceiatDi ' de iwforie l i t e ra ră , d. prof. un ivers i t a r N. Car to jan şi p r e g ă t i t ă de p e i s o n a l i t ă ţ i ale scrisului serios roinâncMc p rez in tă două însuş i r i : . . concent rarea în t r 'un volum -saut d o u ă a în t rege i opere a unui. scrii­tor... şi dctsehmdcrcn f iecărui vidiiun cu un lang şi luminos sttildiu iuit'rod.tuetiv a-

sup ra v i e j i i şi oper i i s cr i i toru lu i" .

Tn p l u s , nouilc edij iuni se vor întemeia pe cele defini t ive şi vor fi p r e s ă r a t e „cu ibustrajii men i te să aprop ie şi n i a i muilt p c ce-liifor de vi »ja işi opera sic ni i tor iilor clasici". Se preigătcisc — deocanndată — u r m ă t o a r e l e v o l u m e : M-iha,i.l Kogăln icea-

n u (N. Ca r to j an ) ; N. B ă k e s e u (P. P. Pa­na ite.se u) ; V. Alocsaudr i (Al. Ma>reti); I. Slăvi ţ i (Sc. St ru tea nu ) : Al. Riisso (D. Panai t ewc u-Pc rpeisis ic ins : : Gr. A 1 ex a IM I r e -sicii (I. M. Rnişfcu): Ion Neciiil'cea (Al. P r o -corpovici). . -Firctşte că ne voim face o da tor ie din a ire oiciilpa de sp i c volumele a p ă r u t e .

CU T O A T Ă R E G U L A R I T A T E A îşi c o n ­t inuă d r u m u l . .Pleiada", aii cărei No. 3 e plin ca ini f agure d e tot fcilul de bttiiiă-tuiţi l i t e ra re . I lamilcilo a lb ine a le acestui număr sunt ti—ii ii : Vaileriu Greieu, cu în-vio.rătoarea sch i ţă . jGângu' ' şi cu in te re ­sante, ap rec i e r i crititee; id-nii: 1. Pil lât , cu încă o dovadă a v igurosu lu i d-sale ta­lent ; Raid ti Gyr , ou a tâ t de noua „Par t i ­d ă d e şah", G. Talaz cu răscoli toarea

„Solomonire",G. Bobéi, I. Dobridor , etc.... Pag ina critică., cu p r i c e p e r e condusă,

în t re albi eu conlribiiiţiiinon ' tânărul ui ( ' . ( ) i ă ' . s c u .

P. I. P.

« Marea revista „PROPILEE L I T E R A R E "

sub direcţ iunea d-Ior Romulus Voincscit şi Ion boli îşi cont inuă npa r i | i a aducând colaborări tot mai interesante .

Tipăr i tă occidental revista aceasta — cea mai reprezenta t ivă în ceeaee priveşte obiect ivi tatea şi bogăţ ia criticii — umple un mare gol în publicist ica noast ră .

Din act naiul număr (10—12) r e m a r c ă m articolul d-lui Ion Foti despre Oc tav ian Goga. D. Ion Foti în admirab i lu l s tudiu ce facti poeziei d-lui Goga, depăşeşte tot ce s'a scris. în ul t imul t imp, despre marele poet. D-sa anal izează cu m u l t ă obiectivi­tate şi competentă cri t ică, în t reaga operă — scrisă anter ior răsboiului — a d-lui (Joga — scoţând în lumină frumuseţea şi

.valoarea ei şi reliefând minuna t cali tăji le poetului .

De a c e e a art icolul d-lui Ion Foti iese din cadrul unei s imple însemnăr i crit ice de icvistă, — luând propor ţ ia unui mare şi interesant studiu cri t ic din care ţâşneşte luminoasă — în adevă ra t a ei valoare în­treaga operă a poetului .

C R O N I C A DRAMATICĂ e încred in ţa tă distinsului ziarist şi l i terat d-lui B. Cecro-pide c a r e scrie despre două piese origi­nale : ..Locţiitorul" de C. Mar t in şi „Cui­bul de Viespi" de Alex. Chiri jcscu.

Cronicele d-lui Cccropide sunt concen­trat şi obiectiv scrise, cu toată au tor i ta tea şi conipctenţa-i cunoscută şi cu ochiul u-mii marc şi a d â n c observa tor .şi înţelegă­tor al sufletului omenesc.

Tot în acest n u m ă r d. Pau l I. P a p a d o -pol semnează o in teresantă polemică inti­tulată „Revobiţ i t ine l i terară" , în care p u n e la punc t unele ră tăc i r i t inereşt i , ale unor confraţi abia ieşiţi din... faşe, — cari di-huesc în nebuloză. E o la tură pe care nu o bănu iam d-lui Papadopo l şi în care d-sa "o complace şi reuşeşte de minune .

POEZIA e deasemeni fericit reprezenta tă în actualul n u m ă r pr in penele d-lor Al. lacobcscu şi Ar tur Enăşescu.

„Cântece" poezia d-lui Artur Enăşescu scrisă cu a tâ ta seninăta te şi cu gingăşia caracter is t ică poetului c plină de imagini bune, deşi puţin cam pesimistă :

Vni. iubirea ce-i Volburi ele scântei Licărind prin noapte Tnju-i negru'n jur Munli şi codru sur Apcle'n susur Vai, iubirea ce-i Doua, trei scântei Din plinirea ei —

I n cântec duios şi t imid de poet neferi­cit, copleşit de veşnica grijă a zilei de mânie, şi a uitări i în care se sbate stin­gher, părăs i t de toţi : (S. S. R. ce z ice?) .

Din restul n u m ă r u l u i menţ ionăm t radu­cerea d-lui Al T. S t ama t i ad (Mellens şi

Mellisaudn de Maeter l ink) , nuvela d-lui George Ser ioş teanu ; „Iscoada" ; „Aminti­rile" d-lui Radu Voinea, — viguros şi cu nerv scrise. — precum şi un fragment: din „Bucuria cerească a pământului" de Me-rc jcowsky, t r adus din ruseşte de d. Ion Cazacii .

Tn general un n u m ă r interesant, bogal în cronici şi bine închiegat .

REVISTA H I S P A N I C A este una din bu­nele reviste eu carac te r polit ic şi social. Apare la Bucureşt i sub îngrij irea d-lui Henry Helfant nu inimos ziarist şi om de litere, numi t de cu rând , a taşa t de presă la legaţ ia noas t ră din Madr id .

Revista Hispan ica t inde la o apropiere cât mai mare şi mai firească a ţării noas­tre cu sora ei lat ină, Spania , dc care sun­tem atâ t de depa r t e s i tuaţ i , dar , desigur, a tâ t de ap roape sufleteşte.

Revista occidentul rea l iza tă pe lângă articolele sociale şi poli t ice scrise în spa­niolă, franceză şi română,—din care subli­niem pe acelea ale d-lui prof. dr. G. Ma­linesen, d n a Alexandr ina Gr . Cantacu-zino, Grigore Trancu- Iaş i , General G. A-tanasescu, Tosef Cohen etc.,— ne aduce şi co laborarea pre ţ ioasă a câ to rva scriitori cunoscuţi din cari menţ ionăm pe d. Mi­hail Negru, Ot t i l ia Cazimir , Henry Hel­fant etc.

V O I N Ţ A . La Buzău a p a r e pc lângă cele­lalte gazete cunoscute un nou ziar: „Vo-inia" scos de t ineretul buzoian în frunte eu publicişt i i M. Gh imbăşeanu şi Ioan Georgcscu — acesta d in u r m ă un talen­ta t poet, co labora tor a l U. L.

Ar fi t recut neobserva tă apari ţ ia sus-nu mitului ziar dacă nu ne-ar fi atras a-tenjia a tâ t felul cum e redac ta t (occiden­tal , b ine scris şi... m inune nemaipomenită la noi : fără nici o greşeală de tipar) cât şi a ten ţ iunea care o dă literaturii .

Am putea spune că c mai mul t o foaie l i terară a Buzăului decât un ziar Cu preo­cupăr i politice.

Din n-rul 2 al „Voinţei" menţionăm in deosebi ar t icolul de fond : Aspecte politice, semnat de d. advoca t T r a i a n Negoşanu, (directorul gazetei), scris cu nerv şi c» mul tă competen ţă poli t ică, p recum şi „Pro­blema Cărţii — art icolul d-lui Ioan Geor­gcscu. Din restul n u m ă r u l u i subliniem: Cronica Fucureşteană scrisă cu multă fan­tezie de d. Dinu Roco, ar t icolul d-lui pro­fesor Tra ian R. Nica : „Lupta contra se­cetei" şi în deosebi schi ţa d-lui C. Villan; Restaurantul la „Coana Bibifa", —care pe lângă păca tu l unor mici digresiuni şi lun­gimi inutile, p r ecum şi pr in dorinţa vă­di tă a au toru lu i de a real iza ceva ala... „Carageale" — e vioitt scrisă şi cu multe promisiuni bune pen t ru vii tor.

Ar fi fost ma i in te resan tă dacă nu apă­rea în con t inuare .

Urăm noului conf ia te trai lung şi pro­păşire depl ină.

SCRIO

UNIVERSUL LITERAR. — 3 4 9

o ţ <mi iu € i c l<» cu inle

Van-Dyck era elevul lui Rubens. în­tr'o zi când maestrul eşise să ia puţin ser, Van-Dyck şi ceilalţi camarazi ui lui, № apropiară de două tablouri ce erau a-fiate unul lângă altul pentru a admira ultimele opere ale maestrului.

Unul din ei apropiindu-se prea mult^ kbori un talflou ce era încă neuscat şi lidicăndu-l observă că pictura se ştersese |i HÍÍ se mai înţelegea ce reprezenta ta­bloul. Se consultară ce să facă, de teamă, ea la întoarcerea lui Rubens să nu fie do­jeniţi.

— Eu sunt de părere, spuse unul din fi, să delegăm pe Van-Dyck să repare lot ce s'a stricat ! Toţi aplaudară şi Van-Dyck se aşeză

la lucru cu grija de a imita cât mai bine pe Rubens. Dupe trei ori soseşte Rubens li după ce roti privirea peste toate ta­blourile se opri în faţa tabloului cu pri­ma adresându-se cu sinceritate elevilor ui: Trebue săi recunosc, căi pânza asta este cea mai proastă din operile mele de până acum

• Cineva întrebă pe Votaire când a avut

timp să creeze atât de multe opere. — E simplu, eu am trăit foarte puţin

k Paris ! cu toate că el recomanda con-\n\ilor săi că numai în Paris se lucren-ű mai bine şi mai mult ca ori unde.

m Fontenelte, fu întrebat într'o zi de un

ţtieltn, cum face de are numai prieteni şi жі un duşman. Cu aceste două axione : „Totul este po­larii .?( toată lumea are dreptate !"...

« într'o seară pe când se reprezenta Târ­

lite, Champmêlé veni să felicite chiar k cabină pe Molière. Deodată Molière întrerupse complimentele şi începu să irite : — Aii, câinele, ah, călăul, şi începu să

ie bată cu pumnii în cap. Champmêlé crezând că 'ii se adresează

Ы râmase mirat. Molière dându-şi seama ie S,afa ce făcuse se grăbi să explice : — Vă rog să mă ertaţi de eşirea ce am

mt-o, dar am auzit pe scenă un actor ktlamând fals patru versuri, din piesa «ea şi eu părintele lui Tartufe nu admit iuti se schilodească copilul t

« Carle Vemet ducându-se Ia Pantheon

li vadă picturile lui Gross de pe cupolă, hase mut privindu-le. Gros, izbit de tăcerea lui Vemet îl în­tâi dacă-i plac. — Sunt foarte, foarte frumoase, dar Ы oamenii ar fi în natura aşa de mari, uihtreb cum pot fi aşa de mici operile

i i c a z a r O E X P E D I Ţ I E Ş T I I N Ţ I F I C A

AMERICANA IN BOEMI A

Universi tăţ i le amer icane din Pennsyl­vania, şi Hnrvand vor tr inietc în cursul lunii Iunie o expedi( ie ştiinţifică în Boe-mia de sud. Expedi ţ ia va fi pusă sub con­ducerea ( I r u l u i Wladimir J. Fevvkes. Se vor face săpă tu r i în i r 'nn g rup de coline ce da tează din ul t ima par te a vârstei de bronz — cam pc la anul 1 0 0 înainte dc ( luistos.

CELE MAI MARI DEPUNERI BANC \ R E DIN LI Ml.

In Statele-Unite sunt zece bănci ale că­ror depozite trec la fiecare de cinci sute milioane dolari , ceeace revine la peste 8 0 miliarde lei. Şase din acestea se a l la la New-York, una în Chicago .una la Boston, una la Sau Francisco şi una la I .os An gelos.

In ordinea mărimii depozitelor, aceste bănci sunt u rmătoare le : Chase National llunk din New-York, cu depozite în suma de 2 . 1 8 7 . 9 0 9 . 0 0 0 d o l a r i ; National City Bank, din New-York, cu depuner i în suma de 1 . 4 7 1 . 5 0 8 . 0 0 0 dolari ; Guarani y Trust Company (New-York) cu 1 . 1 3 3 . 5 8 5 . 0 0 0 do­lari ; Continental Illinois Bank and Trust Company din Chicago, cu 8 5 5 . 1 7 5 . 0 0 0 do­lari ; Bank of llaly, din California , cu 6 9 1 . 2 1 4 . 0 0 0 0 d o l a r i : Central llanooer Bank and Trust Company (New-York) cu 5 4 2 . 1 9 5 . 0 0 0 dolari : Bankers Trust Com­pany (New-York), eu 5 3 7 . 8 1 4 . 0 0 0 do­lari ; First National Bank din Boston arc depuner i 5 2 2 . 0 0 0 . 0 0 0 dolari ; Irving Trust Company din New-York, cu 5 1 1 . 0 0 0 . 0 0 0 do­lari şi Security First National Bank din Los Ângelos cu 5 0 9 . 0 0 0 . 3 2 0 dolari .

Pe măsură ce bănci le din oraşe se întă­resc lărgindu-.şi sfera afacerilor, cele ru­rale se anemiază.

O PROBLEMĂ INSOLUBILA

Fi lmul vorbitor se răspândeş te tot mai mult . Noi îl avem dc câteva luni. Chili a impor ta t de cu rând pr imul film sonor, I-talia, Grecia şi Turcia se pregătesc să-1 a dopte. In Ital ia 61 de c inematografe au fost t r ans fo rmate pentru filmul vorbitor, în Grecia au fost a d a p t a t e şapte şi în Turc ia pa t ru .

Noile probleme pe cari le pune filmul vorbitor nu sunt a tâ t de uşor de rezolvat.

P roduc ţ i a de filme în limbi diferite nu e numa i e x t r e m dc dificilă, dar şi foarte costisitoare, şi c u m cinefilul mijlociu nu poate p lă t i b i le tul mai scump decât la ci nematografelo mu te p rob lema devine a proapc insolubilă.

caricatura zilei P E R I C O L MARE

— Tală , a s l a / i p r o f e s o r u l n e a î n v ă ţ a t ca a n i m a l e l e îşi s c h i m b ă blana în l i cean» ia i'iiâ.

— Sssi ! \ «.rb'-sle î nec i ! Sa nu a u / a m a m a !

Petii fiiuninl-Wnis)

G H I N I O N

Midiiül • Cel mai bun lucru pentru boala D-voastră de nervi, ar li o călătorie lungă pc marc. Aveţi posibil i tatea s'o faceţi '<

Clientul : Vai de mine I Iar m a r e a ! Suul dc z e i - " a n i capÜanul unui t r ansa t l an t i c . . .

Iliuen Humor Madrid)

DILEMA

— Ciudat an ima l ! E negru cu dungi albe. sau alb cu dungi negre ?

/.Lustige Kölner Zeitung)

l iterara

350. - U M V E R T O L L I T E R A R

Pagini uitate P . C E R N A

I S u S Ai iost un om ş'ai pătimit ca dânsul Un Dumnezeu—num te credeau părinţii — Pluteşte 'n veci de-asupia siiferinţii : El nu ne poate înţelege plânsul.

Pe Dumnezeu, de l-am vedeta în cuie, Cu pieptul pilim de lănci, cu chipul supt, Am spune că-i un joc, dar jertfă nu e : El din fiuinţa lai nimic n'a rupt.

Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Subt I I m il i II t i ce nu le ştie cerul ; Ги ai gemut, când te pătrunse fierul De-au tremurat şi ucigaşii tăi.

Şi ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Şi gura ta s'a 'n vi nef M de chiiii, Şi duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin...

Un om, un om, prin patimile tale ! Şi, totuşi, cât de sas, lumina mea, î e - a înă] fait răbdarea sfântă^a ta ! De mila ia, la glasul tău de jale,

Să se deştepte morţi de mîi de vremi j'adâncul lumii să se îiifiaare, Iar Tu — să ai privirea iertătoare, Un om să fii — şi tot să nu blestemi !...

Cum aia putut să stee laolaltă Atâta chin ş'atâta bunătate ? Se rătăceşte mintea şi nu poate Să te urmeze 'n lumea ta înaltă...

Al nostru eşti : al celor slabi ş i goi — Pământ ţi-e trupul şi 'n pământ s'ascunde, Dar umbra ta rămase printre noi Şi inima-mi te simte orişiunde :

De sufletul ce-a întâlnit mizerii Şi cu obolul său le-ia vindecat, Te-apropii lin, pi-in negura tăcerii, Şi strângi în taină mâna care-a dat ;

Apostolului răsplătit eu ură, Tu-i spui : Mergi, nu eşti singur în durere! Şi gura ţi-o 'nfrăţeşti eu sfânta gură Ce-a semănat nădejdi şi mângâiere ;

De cel ce geme, neputând sii moară, Apropii cupa liniştii de veci, Mereu sporeşte-a inimii comoară Şi drum de zâmbet laşi pe unde treci...

AI nostru eşti ! Ce ochiu vaza vr'odată Că te-ai suit la cer, purtat de noiri ? Ce gând nebun svârli această pată Pe cel mai mare dintre visători ?

Putut-a oare sufletu-ţi să fugă La cei senini şi fericiţi din cer, Când jos, prin murmure de chin şi rugă, Aitâtea braţe tremură şi-1! eeir ?

\ ' H , nu ! Ale G ol gote i reci piroane Nu te-au lipit atât de strâns pe lemn; Cât te-a legat de-acest pământ nedemn Nemărginirea rănilor umane.

Atâta timp, cât lutul n'o să crească Copii asemeni cMipullui tău sfânt ; Atâta timp, cât liniştea cerească Nu se coboară 'n inimi pe pământ ;

Cât timp nu vezi aieve tot ce seameni, Şi ochii toţi de plâns n'or fi deşerţi, —

N'ai somn, în astă noapte de-aşteptave !... Nici pace n'ai : Din soarele de ieri, O rază, un mănunehiu de scânteieri, A 'ntârziat în ochi, tremurătoare — Şi nu se 'nehid pleoapele-arzătoare... |"i-i inima numai de visuri plină... Ca 'ntr'o biserică strălucitoare, Când se aprind făcliile la denii, Aşa, deodată, s'a făcut lumină, In sufletul neadormit, pe care Se scutură un stol de dulci vedenii... Iar amintirea prinde să deşire O tânără poveste dc iubire : Ei'iVn amurg, pe drum, nici o vieaţă... Doar doi intimaţi, în păsuiri line, S'au strecurat saht plopul cel înalt — Şi-atât de-aproape se priveau îu faţă, Că fiecare se vedea pe sine In ochii celuilalt. Dar ochii ei curând în jos căzură., întâi a sărutat-o el pe gură : De-a-pururi gura dulce, ea de-albină, Să înflorească "n zâmbet de lumină !... Apoi — din nou pe gura ce sta mută : Să spuie numai vorbe dulci şi glume ! Apoi pe ochi : să nu mai vadă 'n lume Decât pe fericitul ce-i sărată !... Pe urmă ? N'a fost vis, ci o furtună Ce sguduie adânc, adânc răsună... Orbi, fericiţi, în cl ipele acele Erau biruitorii sorţii grele, — Tot mai aprinse sărutări îşi dau — N'aveau răga/, să cugete la e le , Nici vreme să le numere n'aveau.

« O, suflete ! Doineşte şi tresaltă ! Tu, tu eşti fericitul din poveste !

Iar râzătorul chip cioplit de daltă E visul tău ş'a ta domniţă este... Tresaltă suflete al meu, şi cântă ! De astăzi, n'ai să tremuiri singuratec Şi mu vei miai privi plângând la stele Acum eşti numai cântec şi jeratec

Atât de mult Tu, cel născut din oameni, Va trebui să mângâi şi să ierţi ;

Atât de mult vei auizi jel ire Şi rana ta va sângera mereu — îmblânzitor de oameni prin iubire, Tu ţi-ai ales destinul cel mai greu !

...Dar, când vei smmlge 'iitreaga omenire Din somnul lung al greului răbdat, Când nu va fi nici cliim, nici rătăcire, Atunce Tu zâmbi-vei împăcat ;

Atunce numai îngerul hodinii Va coborî subt ochiu-ţi înţelept : Iţi v,a culege de pe frunte spinii Şi-ţi va închide rănile din piept.

Ca e le viu — nemuritor ca ele... Tresaltă, suflete al meu, şi câmtă ! De-aciama, nu te 4 mai gândi la moarte, Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte.-C'un zâmbet, cu o vorbă spusă-a-lene, Ea dete somn durerii pământeşti ; A dat vieţii glăsuiri de sirene — Umplu întreg pământul de poveşti... O, suflete al meu ! Tresaltă, cântă !

Când fu să plece, ea-mi şopti : pe mâne! Dar mâna mea 'n a e i mult timp rămâne. Nici un cuvânt n'a rupt tăcerea sfântă -Doar de departe a răspuns şoptirii Prelungul fliier al privighietorii — Pe mâine ! Iată şoapta fericirii Ce mână cl ipele şi mişcă sorii... Pe mâine ! Orişice ungher al firii îmi pare că repetă-iaceste şoapte. Destramă-ite mai repede, o noapte, In drumul veşniciei ! De ce n'am aripele vijeliei Să înă înalţ la pulberea de stele \ Şi să le sting pe rând, Subt fâlfâirea aripelor mele — Să vie sfii nitul „mâine" mai curând !..

...Dar zorii rumenesc : Norocul váne -El poleeşte vârful, brazii, coasta. De ce un s-unt un zeu în clipa-aceasta! Orice dureri de pe pământ aş stinge: Aş izbucni în cântece divine, Să 'mpai-t la toată lumea nare plânge Salutul unei fericiri ce vine...

Fii tare, inimă ! Norocul vine...

N O A P T E

UNIVERSUL LITERAR. _ 35Ţ

. . .CU D-L AL. C A Z A B A N Cineva, iiitrebându-l odnlîi pe domnul

Cazaban cure-i sunt cele mai de seamă calilâji, domnia-sa a răspuns : suni liberal, vânător şi pro/Ailor.

Asupra celei dintâi însuşiri, să ne dea voie onoratul interviewai de uzi să ridicăm o nucă contestaţie. Dacă domniâ-sa ar fi lost cu adeoâra' ceeace pretinde că esle de 2J de ani, ar fi ajuns până in prezent cel puţin senator de drept. Nu, deci. Dom­nul Cazaban e simplu soldai credincios al celui mai forte partid de guvernământ. Ostaş dintre aceia hătri care 'şi desfată superiorii cu snonoele, cu glumele şi mi­mica lui, care poartă hainele ajustate şi mănâncă pela popotă.

Nenea Alccii are o însărcinare pela clu­bul liberal, redactează o interesantă fonie săptămânala pentru săteni şi e prietenul răsfăţat al celor câteva zeci de Joste şi vi­itoare excelenţe şi al altor câteva sule de joşii şi viitori, parlamentari

Asta, ca... om politic. In ce priveşte a dona aptitudine, l-am

văzul de câteva ori pe una din şosele ce duc afară din Bucureşti, înarmat cu un haiduc şi insolit de câţiva prepelicari ele­ganţi, iar lu Capsa stând de preferinţă in cercul vânătorilor calificaţi. Dealtfel şi vlelele domniei-sale de zimbru inlarilal şi ochii aceia de veveriţă inteligentă, mărtu­risesc un braconier predestinat.

Noi preţuim mai mult calitatea pe care domnia-sa o citează la urmă : pe prozator. Declarăm aci că nu l-am cilii in întregime, liindcă volumele ii sunt în mare parte e-epuizate Din cele câteva căpătate ca pre­mii şcolare ori cumpărate de-a dreptul din librărie, ne-a rămas impresia unui na­rator concentrat, duios, înnăsprii de un umor înţepat şi mânuind cu precizie câte­odată săbiile satirei. Schiţele acelea oână-toreşti au o savoare campestră cu toiul specială. F dintre puţinii scriitori români cari au schiţat pe ţăranul nostru altfel de cât în cărţile de citire ori pe calendarele culturale.

Că a semnat şi scos în volum o parte din foiletoanele scrise sub dicteul unei anumite inspiraţii, însuşi domnia-sa se în­tristează când îşi aminteşte de ele.

In afară de alte cunune, anul trecut, domnul Cazaban a fost dăruit de Societa­tea Scriitorilor cu suma de 50.000 lei în vederea unui voiaj la Paris, unde umoris­tul nostru, ca o epigramă la adresa poe­tului Slamatiad, deţinător al aceleaşi men-liuni, a lăsat să-i cadă... mustăţile acelea ţepoase ca o mirişte din Bărăgan. Anul a-cesta, acelaş S. S. fi. l-a premiat pentru volumul Paşii rea ră tăc i tă , editat de ziarul „Universul".

Anii ce vin îi vor pune cu siguranţă în pantă cel mai gras vânai : j/remiul naţio­nal.

- E ADEVĂRAT, C O A N E ALECLIEE, C-Ä SUNTEŢI DELA CARCASONNB ?

Hm. ! D u p ă opinia unu i critic, poate că da. Află însă mai întâi că eu nu obişnueso să dau dedicaţi i măgul i toare în d reap t a şi ti stânga, mai ales crit icilor şi în deosebi

acestui crit ic al cărui p rag nu l-a călcat vreodată cal igraf ia mea. Intr 'o p r iv in ţă deci, se prea poate ca el să a ibă drepta te , a f i rmând că sunt de prin păr ţ i le C a . c a s -sounului . Unde pui că eu în to tdeauna prin diferite notijo i-am „cri t icat" cenaclul şi pc vizitatorii dumnealu i .

I II sunt moldovean delà laşi şi am fost adop ta t de familia Cuzubnn, al cărei nume I-am î m p r u m u t a t în senin de oma­giu. Dar biografia mea pentru publ icul ro­mânesc cred că n'are nicio importantă. . . În­ţeleg să fiu un scriitor celebru ca ca să intereseze. E destul de agi ta tă , dar lipsin-(lu-mi notor ie ta tea largă a unora d in t re li-H'iaţ ' . i noştri, cel puţ in a lui lou Minules-cii, nu găsesc dc cuviinţă să mai insis tăm asupra ei.

C O N T A C T U L MEU DIN I ЛI CU LII I -R A T E R Y — s'a produs pr in t r 'o împre ju­rare. Yeiiiseni în Bucureşt i să urmez şcoala de Arhi tec tură , al cărei director era So-colescu şi fi indcă-mi lipseau mijloacele de tr.iiu m'am adresat Ini Ştefan Petică, ziarist pe atunci , si care m'a recomanda t corector la o gazetă. Prin corectură , am intrat în legătui i cu scriitorii ziarişti şi artişti i vremii, aşa că am rămas dc atunci şi până aeiiin.... l i terat, ca titlul meu cel mai înmiit, deşi nu a tâ t de bănos ea cel pe care mi l-ar fi dat Şcoala ce intenţio­nasem să urmez.

DEBUTUL.

Întâ iul meu volum cupr indea schi­ţe mici mai mult gazetăreşt i de cât de ar tă . A fost găsit totuşi interesant şi mi s'a prezis că voi mai scrie. A urma t , ,Încurcă lume". Tn acest volum, aveam o schiţă „Eolklor is tul" în care sat i r izam pe filologii vremii şi care a plăcut mult... fol-kloriştilor. Insfâr.şit „Ci i l reerând", apoi „Deştept băiat" , o nuvelă de proporţ i i le unei p l inătă ţ i de roman.

AM C U N O S C U T RINE

— pe Ion Adam. Cred că scrii torul acesta a folosit mul tor prozator i din urmă, dar el a t ră i t în t impur i când, neavând abil i­tatea să scrie ca Delavrancea , Odobescu, \ lalinţă şi tocmai fiindcă avea o notă per­sonală, criticii d 'ntunci nn l-au relevat aşa cum ar .fi mer i ta t

In car iera lui l i terară a dus în sp inare o greu ia ie marc şi când s 'ajungâ pe culme, a venit uu a l tu l şi a luat sacul.

Ion Adam, măca r că era băia t delà ţa ră , avea dinst incţ ia şi p res tan ţa unu i om care ar fi avut o veche t radi ţ ie de intelectuali în familie, care nu ar fi fost cum se zice, pr imul ce pu r t a c rava tă . In privir i , avea o cău tă tu ră de adâncă b lândeţe şi reverie, iar fruntea lui pu r t a par ' că n imbul genia­lităţii. N'avea c i n e i înţelege. A muri t de paral izie progresivă, destul de tânăr .

ŞTEFAN PETICĂ

Tvirca lui Adam îu proză se p r o d u s e s e odată cu aceea a lui Petică în poezie. Ca poet, a suferit şi mai mult . Nu e ra de loc aprec ia t de publ ic şi nici dc cr i t ica t impu­

lui. Dacă n 'ar fi avut cu l tu ra şi ta lentul ziaristicei, i a r fi fost imposibil să-şi pre­lungească exis ten ta scri ind. Era ba t jocura glumeţilor de a tunc i cari se credeau de spirit, t o t d e a u n a ii i ronizau.

Se pr icepea bine în sociologie şi econo­mie politică. Articolele lui din aceste ra-nuiri au fost observate de Cons tan t in Băi-coianu delà Banca Naţ ională şi l-a luat co­laborator la revista lui „Economia Naţio­nală"', unde Petică a scris o interesantă scrie dc articole, în t i tu la te : „Morfologie socială".

Banii pe cari-i câşt iga, îi chel tuia cum­părând cărţi In camera lui, avea a tâ tea volume, încât t rebuia să păşească peste un maldăr de tomuri ca sâ se urce "n pat . Se ' .îneca "л cărţ i . C u m p ă r a opere despre care în România nici nu se vorbia a tunci . Citea franţuzeşte, nemţeşte şi englezeşte. Ca studii , avea numai baca laurea tu l , d u p ă care s'a lăsat de şcoală. Era şi bun mate­mat ic ian

Din cauza căi ţ i lor care-1 ru inau, Petică umbla prost îmbrăca t , ceeace cont r ibuia şi mai mul t la provocarea ironiei confraţ i­lor Oda t ă , mă întâ lneşte George Ranet t i şi-m.i spune : Alăi Cazaban , spune-i lui Pe­tică din pa r t ea mea să mai dea pe la baie. Indignat , i á i n răspuns , că la r â n d u - m i am şi e'u pentru el o însărc inare din pa r t ea lui Petică : Ranet t i să facă bine şi să mai dea din când în când şi pela câte o biblio­tecă.

I ronia şi mai ales cre t in ismul confraţ i lor lui a mers până acolo, că-1 ridiculizau pen­tru motivul de a fi pus în loc de prefaţă la car tea lui de poeme o expl icaţ ie perso­nală in t i tu la tă „Argumen t" !

— ALTE AMINTIRI MAI AVEŢI IN LEGĂTURA CU E L ?

— Da, însă mă tem să nu-i j ignesc me­moria. Astfel, .oda tă mă întâlnesc cu el, şi-mi spune că a întâ lni t la Expozi ţ ia Ti­nerimii Române pe Regina Elisabcta, că­reia i-a dat toate explicaţ i i le a sup ra ta­blouri lor expuse , căci avea o a d â n c ă in­tuiţie şi pr icepere a artelor. Mai apoi, l-am întâlnit şi pe Luchian care mi-a spus că nu l a pu tu t lăsa să intre în sala de ex­poziţie, pen t rucă avea gulerul murdar. . . .

Era, precum, cred că ştii, şi au to r dra­matic . Piesa lui „Solii păc i i " are mul te ca­lităţi. Mă nt reba dacă e opor tun s'o pre­zinte la Nat ional . N ' am fost de pă re re , în­t rucât pe scena celui ma i impor t an t teatru al ţării se reprezentau a tunc i „Curcan i i " lui Ventura şi „Ocolul p ă m â n t u l u i în 8 0 de zile", l-a fost, b ine înţeles, respinsă.

PE ILARIE C H E N D I

— deasemenea, l-am cunoscut bine. Când n venit din Trans i lvania , f réquenta uu cerc res t râns de ardeleni : Coşbuc, Goga, Aurel ia Popovici , losif, Agârbiceanu şi al­ţii. Nu s'a pu tu t desbăra mul t ă vreme dc caracter is t ica aceea a fraţilor noştri de peste munţ i , de a fi greoiu în cugetare , în gest şi vorbă. N'a t recut însă mul t şi am lăeut cunoşt in ţa nuni nou Chcnd i : vioiu, curtezan, preveni tor şi suplu. Singur recii-

Intervïew-игі

352. - UNIVERSUL LITERAR

noştea că mediul de aci 1-a inf luenţa t mult . Regreta că nu cunoaşte l imba fran­ceză. Avea în sch imb cu l tu ră ge rmană Foarte serioasă.

Era o fire foarte rectilinie. N 'a bă tu t îu s t runa n imănui . Când a a p ă r u t „Psiholo­gia poporului român" , lucra rea aceea vas­tă şi documenta tă a lui Drăgh iceanu , el, (ăcându- i da rea de seamă, a observat că dedicaţ ia au toru lu i pen t ru Kal inderu e i-nopor tună , f i indcă acesta nu ar fi mer i ta ­t-o. Or, vezi dumnea ta , Kal inderu e ra un om cu mul tă t recere la Academie unde Chendi e ra bibl iotecar şi care deci i-ar fi pu tu t face mul te nea junsur i . Acesta îl a ju­tase chiar cândva .

Chendi a fost cel d intâ i care I-a impus pe Goga. Despre ta lentul acestuia de poet, orator şi bă rba t de stat ne vorbia cu mul tă că ldură . Ne a t răgea pc-a tunci a tenţ ia asu­pra „Însemnăr i lor unu i t recător" , una din­tre pr imele lucrăr i ale poetului . Maiorcscu a scris mai pe u r m ă despre Goga.

Tot Chendi a relevat p r imul pe Mihail Codreaiiu. Scria despre el, cum ducându-se odată la laşi , l-ar fi găsit pe vir tuosul sonetist visând în t r 'o cafenea, cum i-a cetrt câteva poezii şi cum ,au închegat primele relaţii dc prietenie. Mai târziu, d u p ă elogiul lui Chendi , s'a bucu ra t Co-dreanu de s impat ia Vieţii româneşt i" .

Л lucrat î m p r e u n ă cu Kir i leanu, biblio­tecarul Palatului ş i a v e a o deosebită ad­miraţ ie pentru cu l tu ra şi r âvna spre cele frumoase a acestuia.

De losif era nedespărţ i t . Nu ştiu ce in­ii igi an surveni t mai pe u rmă, căci losif si Angiul au rămas la Semănătorul, iar Chendi a în temeiat „Viaţa l i t e ra ră" la care colaborau Coşbuc, Vlahuţă , câ teodată Cer­na, Minulescu, Rassarabescu, Victor Efti-miu, Gorun ş. a. Se cunoaşte antagonis­mul d in t re Semănătorul şi Viaţa literară. Cea dintâi privea revista Iui Chendi ca să zic asa. de sus. Mai ales Ion Scur tu o combătea pe temeiul că n 'ar fi serioasă, că nu-i destul de popu la ră ş. a.

Ceeace este adevăra t , e că Viaţa literară era cu mult mai vie decât Semănătorul. Minulescu, considerat trăsnit pe a tunc i , e-vaspe ia revista d-lui lorga şi pc profesori în genere. O. quae muta t io reruni !

Eu semnam, acolo, în a fară de schiţe şi nuvele şi rubr ica „Polemica mărun t ă " , care mi a a t ras o mul ţ ime de vră jmaşi , Ei nici astăzi nu mă iar tă .

Mare luptă ducea Chendi contra lui Ma-cedonski, (care-1 numia „sas" şi „şvab") şi care era un vră jmaş ne îndupleca t al li­teraturi i ge rmane şi apologist înf lăcăra t al spir i tului francez. Macedonski era cores­pondent al câ torva reviste şi gazete par i ­ziene cărora le t r imetea art icole încărca te de elogii la adresa frequentator i lor cena­clului său. Luciu curios, în u r m ă Mace­donski a sfârşit pr in a elogia l i te ra tura germană .

Şi acum să revenim iarăşi la Chendi . ( î i tva t imp, am fost despăr ţ i t dc el, căci împre jură r i l e mă duseseră în provincie. La innapoerc, Chend i care, cum a m spus pier­duse accentul şi maniere le ardeleneşt i , am constata t că-i reveniseră iarăşi . Schimba­rea mi s'a pă ru t foarte curioasă, mai ales că începuse acum să găsească mul te cali­tăţi scrii torilor şi oamenilor pe cari la în­ceput îi în jurase . Aceasta a fost p r imul s imptom al boulei, care 1-a r ăpus , mi se pare tot paral iz ie progresivă. Şi, cum se pune de unii că au căzut în s tarea copi­

lăriei, el recăzuse în s tarea de.... ardele­nism acut.

C O Ş B U C ŞI VLAHUŢA. 1

—- erau când i-am cunoscut eu, ambii , re­ferenţi la Casa Şcoalelor. Bunul Badea Gheorghe fucea în to tdeauna referate fa­vorabile, pen t ru t inerii în care descoperea o cât de mică scânteie de talent ; pe când Vlahuţă n ic iodată n 'a găsit v reun debu tan t care să se bucure de cinstea încura jă r i i Ministerului .

Mi-amintesc oda tă că a m prezenta t unui Ministru al instrucţ iei ca r tea mea „Deştept băia t" . Acesta a tr imis-o lui Coşbuc sa re­fere a supra ei. Autoru l Baladelor a observat că volumul , deşi povesteşte o fap tă imo­rală şi deci n ' a r p u t e a fi c u m p ă r a t pen t ru Bibliotecile popula re , to tuş i fiind scrisă interesant , găseşte dc cuvi in ţă că a r me­rita încura ja rea onora tu lu i Minister. Mi s'a da t 400 dc lei, ceeace era o sumă des­tul de ' însemnată pe vremea aceea. Ba mi­nistrul mi-a făcut cinstea să-mi citească şi car tea !

C R I T I C I I .

— De recenzii favorabile, m ' am bucura t din pa r t ea lui N. lorga , Ion Trivale , l larie Chendi , N. Apostoleseti şi alţ i i . D. Mihail Diagoni i rescu, măca r că po t r iv iudu-mă vre­mii d 'a tunci , făcusem câ teva glume destul de s tupide pe socoteala lui, când am scos o car te la Steiuberg, mi-a dat o prefa ţă plină de laude. Găsesc pr i le jul să-i aduc acum toate omagiile mele pent ru dragos­tea ce a a r ă t a t în to tdeauna l i teratur i i , pentru toată solici tudinea faţă de scriitori , cali tăţ i care-1 onorau încă din t impul când miniştri , criticii şi oameni i mari ai vremii nu credeau decât în doi-trei pur tă to r i ele condei.

D I N T R E MINIŞTRI,

- cel diniâi care a dat a tenţ ia scrii torilor şi i-a încura ja t efectiv sub forma de aju­toare, burse, premii , asistenţă la banchete , ş. a , a fost răposa tu l Costică Arion, care în a fa ra că era un eminent bărbat politic, nu se ocupa vreoda tă cu beletrist ica pro­priu zisă. El a numit pe Gflileanu director la Teat ru l Naţional din Cra iova , el a aju­tat mull pe losif şi pe Angliei, el a rupt cel dintâi ^ălul de indiferenţă al politicia-nilor faţă de l i teraţ i .

Pe a tunci , erau consideraţ i scriitori de către puternici i vremii numai un De lavran-cea, Coşbuc, Carag ia lc şi a l ţ i doi trei . Noi, tinerii e ram tr imişi î n to tdeauna la pl im­bare sau la... muncă , de câte ori solicitam o slujbă, ori un a ju tor bănesc.

Oda tă , e r am la tea t ru într 'o lojă cu Goga, Eftimiu, Chend i şi al ţ i i . Se repre­zenta o piesă a lui Delavrancca , p l ină de retorism ca toată l i t e ra tu ra lui, şi în care în actul în tâ i , pusese : ă cân te pr ivighetoa­rea, şi în al I l - lea cucul . La r idicarea coi1

ţinei pent ru actul I I I , am spus prietenilor în g lumă, eu care e ram vână tor pasionat : Să ştiţi fraţilor că dacă o mai cânta si'n actul ăs ta vreo pasăre , mă duc s 'nduc puşca . . .

— Apropos ; Sunteţi vânător de marcă : ce o'a mânat către această pasiune ?

— Sunt mai mul te feluri de a înţelege vână toarea : în tâ i , când cineva o are pr in a tavism, apoi alţii car i o fac din necesi­tate, ca de pi ldă pescari i şi alţii cari o fac din gustul de a da lovituri de sport , ca să facă de p i ldă o mişcare aşa zisă ..pour le beau geste". Ştii, sunt unii cari la popice când d a u toate lemnele acelea jos , se cred adevă ra ţ i eroi 1 Şi însfârşi t al­

ţii car i o f.ic din plăcerea de a savura de­coruri le de vână toare : un răsăr i t sau Щ apus de soare, o ba l tă , un munte , un tiii| făriş, o moară , etc. Şi să exc lame ca feteţi' de pension : Ce poet ic !

— Iubiţi natura ? — Destu l de mul t . Mai mul t decât unii

poeţi cari 'şi confecţ ionează poemele idilice in cabinet cu perdelele trase, ori la Capsa, in fum de tu tun . Adr i an Maniu, distinsul poet a spus cu ocazia apar i ţ i e i volumului meu „Pasă rea r ă t ă c i t ă " că vânez mai mult imagini decât prepel i ţe şi iepur i .

Am vâna t în t impu l războiului cu Bră-tescu-Voincşti, cu Sadoveanu şi Locusteanu ia Podul l loaei . Ce rcam oda tă unu i colo­nel o că ru ţă ca să ne ducem la câmp.

— Da ' mai du- te domnule şi 'mpuşcă şi Nemţi .

— Păi , Domnule Colonel, i-am ripostat, ăia se 'mpuşcă mai greu şi apoi nici nu se mănâncă. . . (Mi-a pus la dispoziiţe ve­hiculul) .

— Aţi făcui războiul, se vede...

— Da, însă la par tea sedentară . M'am anga ja t de voie la Batal ionul dc speciali­tăţi , al că ru i c o m a n d a n t e ra văru-meu. In orice caz, a m drep tu l să sfidez pe toţi acei cari n 'au avu t ca mine veri colonei.

— Despre confraţi, ce mi-aţi putea spu­ne ?

— Multe şi totuşi nimic. In raporturile cu criticii şi colegii de l i teratură , să fii dacă s'ar putea , surdo-mut .

— Versuri .iţi scris ? — Deloc. Inii p a i e rău. Unii spune ciţ

sunt un om de spirit si eu cred că aş fi făcut poate epigrame.

— Dir îmi 'nchipui că agreaţi lotuşi poezia...

— Nu prea. Fi indcă, gândesc eu, între un prozator şi un poet t rebue să existe un perpe tuu antagonism. Ba chiar să nu se poa tă suferi unul p 'a l tu l . ("ine serie şi versuri şi proză, sfârşeşte pr in a nu face temeinic nici una nici al ta . Mă rog, vorba vână toru lu i :,,Cine ulearg după doi ie­puri". . .

— Pe care dinire cărţile d-ooastră o pre­ţuiţi în deosebi ?

— Pe nici una... Am scris vreo 15 volume şi mai a m gata de t ipar alte două- t re i . N ' a m cura ju l să le reeditez. Vreau să le revăd. Nuvele vechi dc 20 (le pagini , ani văzut că le-aş putea reduce la j u m ă t a t e . Şi când te gândeşti că recenzen­ţii depe vremur i găseau eă stilul meu e foarte sobru !

Din fumul si gălăgia dela Capsa, ne-am> strămutat convorbirea ta una din meseh Clubului Uber al de ois-a-vis, de unde con-gresişiii se relrăsesera cu câteva minute j mai 'nainle. Vorbiserăm trei ore şi sorbi-ser am iot câte atâtea cafele şi ţigări.

Un om de serviciu agita dela o vreme un măturoi. .Vc-am ridicat căci ferestrele } deschise, fumul din sală şi praful stârnit :' la picioarele noaslre ne da strănuturi de -oameni gripaţi. |

Eta ii noaptea. Afară, floarea tulumbei j lunii, adăpată din parcuri, stropia Capi- "j tala cu mirea/.mă de liliac înflorit....

N. CREVEDIA 1

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STR. BREZOIANU Nr. 11