İnima-mi încă

mai bate…

Dar din ce în ce

mai slab,

mai greoi,

mai stins,

până când…

până când

obosită,

secătuită,

îmbătrânită,

va înceta

să mai lupte

pentru tine,

copilul meu….

Până când totul se va sfârşi!!!

İar atunci vei plânge,

vei urla în disperarea ta,

vei implora iertare

încercând să mă reînvii,

dar…

Orice resuscitare va veni

mult prea târziu…

va fi în zadar…!!!

Îmi simt trupul muribund…

Tu vezi asta, dar refuzi să renunți

pentru o clipă la egoismul tău…

Cu ochi încruntați şi

zâmbet tranşant

îmi mai jupoi

încă un strat de piele…

De ce, de ce copilul meu?

De ce , după ce

te-am crescut,

după ce ți-am oferit totul, îți

întorci fața de la mine…?

Nu-ți dai seama

că te amăgeşti

singur?

Nu realizezi că

indiferența,

comoditatea

şi goana ta după

cât mai mult profit

mă distrug

dar te distrug şi pe

tine…?

İnima-mi încă

mai bate…

Dar până când dacă

tu…

Dacă tu îmi sfâşii tot

mai mult

binefăcătoarea haină

verde…

Dacă tu iroseşti

lacrimile mele fără să te

gândeşti că va fi un

moment când

nu voi mai putea

plânge…

Mă plictisesc…Şi-aşa nu am ce face…

Dacă tu îmi mânjeşti

fața cu tot felul de

substanțe toxice,

deşeuri, şi resturi…

făcând ca orice

speranță de

viață din mine

să dispară…

Dacă tu îmi mutilezi

trupul, mutând munții

de la locul lor, făcând

văi acolo unde

odinioară nu erau,

cucerind spații care nu

îți aparțin…

…şi încet, încet mă tranformi în ceva sec, rece, de beton…

Azi, când

inima-mi încă mai

bate…

Sunt EU cel care

strigă către tine…

Sunt EU cel care

İMPLORĂ :

Eliberează-mă din pânza de păianjen care îmi

învăluie trupul din ce în ce mai mult, din ce în ce mai

strâns, storcându-mi şi ultima fărâmă de vlagă !!!

Eliberează-te din masca ta de plastic gri care îți

încleştează sufletul şi conştiința din ce în ce mai mult,

din ce în ce mai strâns, transformându-mi-te într-o

păpuşă de plastic, fără sentiment, fără judecată…!!!

Opreşte-te pentru o clipă

din goana existenței tale…!

Întreabă-te dacă chiar îți

doreşti ca totul să se

sfârşească,

atât viața MEA cât şi a TA…!

Te asigur…

simplul gând al

finalității

te sufocă,

te îngrozeşte,

te distruge…!

Schimbă ceva…!!!

Evită inevitabilul…!!!!

Iar pentru asta, dragul meu…

Învață să İUBEŞTİ !!!

İubeşte picăturile de

ploaie care,

când te aştepți

mai puțin,

încep să cadă din

înaltul cerului…

İubeşte copăcelul

înmugurit care, an de an în prag de

primăvară, te întâmpină la

acelaşi colț de stradă…

İubeşte țărâna,

bătrâna țărână

care şi-a întors

spinarea pentru

ca tu, copile,

să ai de ce te sprijini…

İubeşte, iubeşte

tot ce ți-am dat

şi nu mă mai

ignora,

nu mă mai pălmui,

nu mă mai vinde,

dar….

…priveşte la trupu-mi istovit şi ajută-mă

să redevin ceea ce am fost cândva…!!!

Acum, când inima-mi încă mai bate,

İMPLOR İUBIRE !!!

Prezentare realizată de Demşa İrina,elevă în clasa a XI-a,

la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, Bacău