Academia Forțelor Terestre”Nicolae Balcescu”Sibiu 2012

Pădurea și industria lemnului

Îndrumător Realizat de

Dr.ec.Paul Oanță Stud.cap.Ornaru Andrei

Cuprins

Introducere

Rolul pădurii și lemnului în evoluția omului

Pădurea amazoniană,principalul fond forestier mondial

Cauzele reducerii suprafeței ocupate de păduri

Situația actuală a resurselor forestiere mondiale

Tendințe în ceaa ce privește resursele forestiere

Integrarea deşeurilor lemnoase în industria la nivelul ţării

noastre (efecte energetice şi de diminuarea factorului poluant)

Concluzii

Pădurea și industria lemnului

Existenţa omului de-a lungul istoriei a fost într-o strânsă interdependentă cu mediul înconjurător care i-a influenţat în rnodalități dramatice evoluţia,întrega sa gamă de activităţi, într-un cuvânt viaţa. Diferitele ştiinţe care au studiat evoluţia speciei umane au concluzionat în dese rânduri că pe scara evoluţiei naturale şi a trecerii inevitabile a timpului, fiinţa umană a depins de întreg mediul înconjurător care îi oferea sursele existenţei sale,dar şi că această stare de fapt a început să se transforme astfel încât se poate evidenţia o permutare în ceea ce înseamnă poziţiile celor două elemente amintite anterior.

În acest context pare să devină evident faptul că întreaga natură, existenţa acesteia în viitor tinde să devină dependentă de acţiunile omului, adică de acţiunile celui care şi-a găsit şi încă mai găsește în aceasta sursele atât de necesare continuităţii speciei sale.

Ceea ce este poate mai grav şi contravine într-o bună măsură spiritului de conservare manifestat de orice specie de animale, mai puţin de om a cărui capacitate cognitivă este mult superioară,este absenţa conştientizării necesităţii prezervării habitatului în care trăim, lipsa de multe ori stupefiantă a conştientizării faptului că acţiunile noastre asupra naturii afectează în mod indirect propria noastră existenţă Este deci cât se poate de evident faptul că orice activitate ce dăunează mediului înconjurător se va răsfrânge în mod cert asupra noastră indiferent de ce măsuri ulterioare vom adopta incercând să ne punem la adăpost de aceste consecinţe nefaste.

În continuarea ideilor anterior menţionate, abordăm pădurea ca fiind unul din elementele definitorii ale naturii şi care are o influență asupra tuturor acţiunilor omulului şi industria lemnului ca o consecință a evoluţiei tehnologice a nevoilor manifestate de om ce afectează în modalități variate,dar continue ceea ce identificăm ca fiind pădurea.

Prezintă iată un interes deosebit în ce măsură omul dispune de capacitățile necesare stăvilirii dorinţei sale de dobândire de avantaje financiare, de risipire a resurselor vieţii sale în contextul condiţiilor socioeconomice şi politice contemporane.

De asemenea trebuie subliniat că tema aceasta priveşte în totalitate pe fiecare dintre noi, desigur în proporţii variate, şi că acțiunile sau din contra inacţiunile noastre vor trebui să fie reevaluate în măsura în care reuşim să înţelegem necesitatea şi importanţa pe care o dobândim în ceea ce priveşte conservarea surselor imperios necesare vieţii.

Rolul pădurii şi al lemnului în evoluţia omului

Pădurile ascund o uriaşă bogăţie, la fel de căutate şi de necesare ca şi alte surse de materii prime. Tulpinile şi coroanele arborilor constituie veritabili acumulatori ai energiei solare şi magazii de preţioase substanţe organice.Începând cu celuloza şi alcoolul şi sfârşind cu răşinile şi catranul, pădurile ne dăruiesc prin lemn produs actual - şi prin cărbune - produs fosil al ţesuturilor lor - materii prime de o deosebită importanţă.

Lemnul a fost folosit din cele mai îndepărtate timpuri ale existenţei umane, împărţind piatra şi argila, gloria de a fi prijeluit naşterea primelor unelte, a primelor mijloace de apărare ale omului. Atât de adânc se înrădăcinase lemnul în existenţa cotidiană a omului şi în treburile „cetăţii44 încât putem vorbi de o civilizaţie a lemnului, care a premers metalelor şi care a supravieţuit până aproape de timpurile noastre, când masele plastice şi produsele de sinteză i-au luat locul.

E şi firească domnia lemnului, când pădurile cuprind munţii, colinele, malurile apelor, pliul de îngemănare a stepei cu dealurile. La sfârşitul veacului trecut, naturalistul francez Henri Baillon afirma că dacă am tăia toate pădurile de pe glob, stratul de lemn cu

care am căptuşi pe dinafară sfera terestră ar avea o grosime de 60 cm. Această imensă bogăţie a fost înjumătăţită în mai puţin de un veac din cauza, implicaţiilor exploziei demografice, cât şi evoluţiei industriale. A fost o epocă de uriaşă dezvoltare economico-socială când lemnul, slujind omului deopotrivă la amenajarea locuinţei, la obţinerea unor produşi chimici, la încălzit ca şi la o multitudine de alte trebuinţe, în acelaşi timp a fost irosit cu nesăbuire, împuţinarea lui declanșând în ultimile două decenii o profundă criză la fel de alarmantă, în proporții şi efecte, cu aceea a energiei.

Pătrunderea lemnului în existenţa omului constituie o adevărată aventură, o istorie plină de neprevăzut a cunoaşterii naturii şi folosirii întâi gospodăreşti şi apoi industriale, a acestei materii biologice, care generat zeci de meşteşuguri, importante ramuri industriale şi arte cu semnificaţii adânci pentru viaţa spirituală culturală, economică numeroase popoare.

După ultimile date comunicate de F.A.O. (Organizaţia Națiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) pădurile ocupă 4.285 milioane de hectare, deci cca 1/3 din suprafaţa globului. Doar aproximativ 51% din această suprafaţă este luată în exploatare, 49% reprezentând încă zone virgine cum ar fi imensele rezervoare de „aur verde“ siberiene,braziliene şi central-africane. Din totalul suprafeţei împădurite, 3.069 milioane de hectare revin pădurilor de foioase, iar 1.216 milioane de hectare celor de conifere.

În vederea realizării unei unităţi taxonomice, organele F.A.O. au împărţit pădurile globului în 6 grupe principale, după cum urmează:-păduri de răşinoase din zona climatului rece;-păduri de amestec de răşinoase şi foioase din zona climatului temperat;-păduri umede din zona climatului temperat cald;- păduri xerofile (rezistente la uscăciune) din zona climatului temperat cald;-păduri de tip mediteranean;-păduri tropicale.

Dacă explorarea Antarctidei nu mai uimeşte pe nimeni azi prin noutăţile pe care le scoate la iveală, în schimb nu toţi ştiu că numeroase alte teritorii oferă şi vor oferi încă multă vreme date noi cunoaşterii geografice. Iar dintre cele mai reprezentative asemenea teritorii fac parte cele acoperite cu păduri ecuatoriale. O treime din întinderea terenurilor forestiere se află în Rusia şi America de Sud. Cea mai mare suprafaţă împădurită din lume se află în nordul Rusiei, între 55° latitudine nordică şi cercul arctic. Pădurile de răşinoase ocupă pe glob 1216 milioane de hectare, concentrate în emisfera nordică, mai ales în ţările puternic industrializate. Mai mult de două treimi din întinderea totală a pădurilor e ocupată de arborele de foioase. Pădurile tropicale proape jumătate din suprafaţa fondului forestier mondial.

Pădurea Terrei furnizează resurse omului la fel ca marea şi câmpul. Fructele de pădure, ciupercile comestibile, stupăritul pastoral, vânătoarea au constituit întotdeauna o importantă categorie de surse pentru alimentarea omului, iar aceste surse sunt cu atât mai variate şi mai bogate cu cât pădurile sunt mai apropiate de Ecuator. Se adaugă faptul că în cadrul mijloacelor pentru menţinerea echilibrului ecologic, pentru protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, pădurea constituie cel mai important factor natural, foarte eficient, stabil şi inepuizabil.

Rolul protector al pădurii e foarte divers. Două treimi din oxigenul planetei, consumat de industrie, autovehicule, animale şi microorganisme este furnizat atmosferei de arbori şi arbuşti. De asemenea s-a calculat că un arbore matur de fag produce 1,7 kg oxigen în fiecare oră și prelucrează 2.35 kg dioxid de carbon emanat din ţevile de eşapament ale maşinilor. Astfel se purifică 4.800 metri cubi de aer pe oră,asigurându-se nevoile zilnice de oxigen ale unui număr de 64 de oameni. Totodată, pădurea alcătuieşte un exigent filtru natural, reţinând în coroanele arborilor particule fine de praf, cenuşă etc. Asemenea

calități justifică pe deplin grija care se poartă în multe locuri păstrării şi chiar extinderii suprafeţelor împădurite. Există însă, după cum se ştie, şi reversul medaliei. Astfel. într-un studiu efectuat în Italia se preciza că apele fluviului Amo transportă în fiecare an 2,67 milioane de t de sol,ceea ce corespunde cu reducerea anuală a straturilor de sol cu 2,5cm. Cauza acestei forţe erozive o reprezintă marile defrişări din trecut. Distrugând pădurea, omul a deschis calea aridităţii, a secetei şi a favorizat instalarea dezolantelor peisaje deşertice pe vastele întinderi ale Africii, ale Orientului Apropiat şi ale altor părţi ale suprafeţei globului. Pădurea trebuie deci protejată pentru a-şi putea manifesta şi dezvolta rolul ei protector. Şi în multe ţări s-au luat măsuri de această natură. România a fost, în 1955, printre primele ţări din lume cu fondul forestier integral amenajat pe baze ştiinţifice. Iar Programul naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier în perioada 2010, adoptat în 1976 răspunde pe deplin cerinţelor unei gospodariri multifuncţionale şi profund ştiinţifice a acestei importante avuții naţionale.

Pădurea amazoniană,principalul fond forestier mondial

Trebuie subliniat ca dintre toate tipurile de pădure,cel mai greu de pătruns a fost pădurea ecuatorială și cea tropicală umedă.Chiar azi sunt încă ținuturi întregi de păduri tropicale umede în care omul nu a putut pătrunde și care-i ascund ăncă detaliile,pentru că pădurile tropicale sunt deseori de nepătruns,nu numai vastității lor,dar mai ales păienjenișului palntelor care le formează. Dacă ar fi să luăm ca etalon de densitate vegetală pădurea tropicală, atunci pădurile noastre cele mai dense sunt asemenea unui pârâu faţă de un fluviu. Aici totul pare o adevărată încleştare, o luptă surdă pentru existenţă care se dă între cele mai diferite plante. Aspectul care determină această stare de fapt e lumina. Spre ea se avântă palmierii, ficuşii, lianele. Copacii mai puternici răzbat densitatea vegetala, cu coroane la 35-40 m înălţime, alteori chiar până la 60 m şi chiar mai sus, alcătuind o boltă de verdeaţă atât de deasă încât razele soarelui îşi fac loc de rare ori şi cu greutate. In atmosfera apăsătoare de sub această masă vegetală, o mulţime de copaci, aparţinând adesea unor specii de talie mare, rămân chirciţi până mor, fără să înflorească vreodată.

Chiar acolo unde omul şi-a făcut cu greu loc, pădurea nu cedează lupta. Bunăoară, în zonele de unde pădurea s-a retras fiind tăiată sau arsă, vegetaţia revine, fiind scurtă, dar densă, putând fi descrisă prin termenul de junglă. Din toate pădurile tropicale şi ecuatoriale, cea amazoniană sau mai simplu, Amazonia, e cea mai profundă, mai variată, dar şi cea mai puţin cunoscută în detaliile ei geografice. Ea îşi dezvăluie încă greu misterele, deşi dincolo de marginile acestei păduri virgine, care păstrează nealterate vestigii ale preistoricului, oraşe mari ca Rio de Janeiro, Brasilia, Sao Paulo, La Paz, Bogota, etalează viaţa trepidantă a acestui ultim sfert din secolul marilor explozii, revoluţii şi crize..

Dar cu toată opulenţa sa, Amazonia îşi dezvăluie treptat misterele, pentru că omul n-a abandonat niciodată lupta. Mai mult. în centrul ei a fost implantat oraşul Manaus, oază a civilizaţiei, capitală a statului brazilian Amazonas, aşezare urbană impunătoare, cu aspect european, înconjurată de inevitabila ţesătură vegetală şi de imensa albie a Amazonului, la confluenţa cu Rio Negro, la 2000 km de Atlantic. De pornesc câteva drumuri tăiate cu multă sudoare prin densitatea sălbatice. Cum e şoseaua Manaus-Itacoatiera, lungă de 250km.Cea mai importantă amenajare e însă magistrala transamazoniană.Altă șosea a fost inaugurată în 1976 între oraşul Cuiaba di Matagrosso și portul Santarem de pe Amazon, având o lungime de 1.777 km. Alte amenajări sunt în proiect. Dar acestea reprezintă încă puţin faţă de întinderea milioanelor de km pătraţi cât cuprinde faimoasa pădure amazoniană.

Singur, uriaşul sistem hidrografic al Amazonului reuşeşte să întrerupă prin puternice curgeri de ape. lumea vegetală care i-a împrutat numele. Primul fluviu al lumii, după

mărimea bazinului hidrografic Amazonul. îşi trage izvoarele din Anzii Peruvieni, unde și-a săpat printre munţi o vale întortocheată, purtând acolo numele de Vilcanota şi apoi Ucayali până pătrunde în Brazilia, unde capătă numele de Solimoes. pentru ca abia de la confluenţa cu apele limpezi,dar întunecate ale principalului său afluent Rio Negro. să capete numele de Rio de Las Amazonas. Din cei 6.280 km cât măsoară în lungime 2 treimi revin Braziliei, alcătuind sectorul navigabil pentru nave de mare tonaj, ceea ce explică prezenţa la cheiurile oraşului Manaus a navelor transoceanice.

Estimările specialiştilor arată că dacă din fiecare 4 arbori ce cresc pe scoarţa terestră unul se află în Amazon iar unul din fiecare 5 l de apă dulce curge în matca Amazonului, uriaşul cu 1.100 de afluenţi, varsă, în medie în Atlantic 4 miliarde l de apă pe minut debit fără rival în lumea apelor curgătoare. In sezonul ploios Amazonul şi afluenţii săi își ridică nivelul cu peste 10 m,asaltând locuinţele fragile şi rare ale băștinaşilor şi smulgând insule plutitoare din maluri, cu animale şi uneori cu oameni cu tot. În aceste intervale de timp, dar şi in rest, Amazonul varsă în ocean odată cu apele, enorme cantităţi de aluviuni,totalizând într-un an cca 1 miliard de tone.

În niciun alt continent pădurea ecuatorială nu se extinde pe suprafețe atât de mari ca în America de Sud, unde cuprinde în întregime bazinul Amazonului şi al fluviului Orinoco. Văzută de sus şi de departe,bolta pădurii impresionează prin varietatea culorilor prin multitudinea de nuanţe verzi care alternează pe suprafețe imense, în largul cărora arborii, aparţinând celor mai felurite familii de plante (mirtacee, leguminoase, lauracee, palmieri, mora graminee etc.) îşi etalează în tot timpul anului flori albe, galbene sau frunze tinere. Sub acestea mai sunt încă 2-3 straturi de arbori scunzi, legaţi şi prin liane, iar la câţiva metri deasupra solului arbuștii şi lianele ierbacee formează pe alocuri un ultim strat vegetal. Pe solul afânat şi gol datorită acţiunii foarte active a termitelor, ciupercilor și microorganismelor de tot felul care descompun resturile vegetale,copacii îşi lăţesc rădăcinile pentru a-şi asigura o rezistenţă cât mai bună. Palmierul se distinge prin trunchiul său cu şlefuirea şi culoarea unei coloane de beton. Epifitele, acele plante care se ataşează de trunchiul, ramurile şi frunzişul arborilor şi lianelor, folosindu-și gazdele doar ca mijloc de susţinere fizică, aparţin unui mare număr de clase vegetale şi includ ferigi, orhidee, muşchi şi licheni. Din loc în loc, câte un exemplar de nuc de Para, viguros produs al pădurii tropicale braziliene, cu seminţe bogate în substanţe hrănitoare, se înalţă până la 60 de m.

Cauzele reducerii suprafeţei ocupate de păduri

Declinul suprafeţelor ocupate de pădure nu reprezintă o problematică recentă, a ultimilor ani. Istoria ne arată că societatea umană a ales o modalitate greşită de management al resurselor forestiere încă de timpuriu. Astfel, pînă în anul 1000 î.H. majoritatea pădurilor Chinei de est au fost defrişate în vederea extinderii plantaţiilor agricole. Chiar şi în Europa acum circa 2000 de ani grecii şi romanii au distrus majoritatea suprafeţelor ocupate de pădure din zona mediteraneană. Ulterior, în Evul Mediu, situaţia s-a agravat în toată Europa Occidentală. La nivelul continentelor se apreciază că procentul suprafeţei ocupate de pădure în prezent faţă de suprafaţa iniţială este destul de scăzut (Bryant, 1997):

Asia păstrează 25% din pădurile iniţiale Africa 34% Europa cu Rusia 58% America de Nord si Centrală 75% America de Sud 70% Oceania 65%

Şi totuşi ce s-a întâmplat cu pădurile ce au acoperit odată pământul? Care sunt cauzele dispariţiei pădurilor? În principal putem considera că iniţial declinul pădurilor a fost cauzat de: expansiunea terenurilor agricole, nevoia de terenuri de păşunat, dezvoltarea oraşelor şi a reţelelor de drumuri, dezvoltarea navigaţiei,dezvoltarea demografică. Odată cu evoluţia societăţii s-a ajuns la o situaţie mult mai îngrijorătoare. Pînă în acest secol, pădurile tropicale au rămas în mare parte intacte. Între anii 1960 şi 1990 au fost defrişate însă 450 de milioane de hectare –adică 20% din totalitatea pădurilor tropicale (Bryant, 1997). Practic criza pădurii sa accentuat în ultimele decenii. Care ar fi cauzele acestei crize ce se resimte acut în prezent? „Rădăcinile” ce se află la baza reducerii suprafeţei ocupate de păduri se consideră a fi:

explozia demografică - din 1960 populaţia a crescut de la 3 miliarde persoane la 6,5 miliarde în prezent iar previziunile arată ca se vor atinge 9 miliarde în 2050 (Martine, 2007). Presiunea demografică apasă greu asupra resurselor forestiere şi în general asupra tuturor resurselor;

creşterea economică şi creşterea consumului – între anii 1961 şi 1994 consumul de hârtie pe cap de locuitor a cresut cu 86% la nivel mondialşi cu 350% în ţările în curs de dezvoltare (Bryant, 1997). Chiar şi aşa ţările industrializate au un consum de 10 ori mai mare decât cele în curs de dezvoltare. Consumul de produse din lemn a crescut cu mai mult de 50% în prezent faţă de anul 1960 şi se estimează o accentuare a acestei creşteri. În prezent producţia globală de lemn folosit în industrie e de circa 1,6 miliarde m³/an. Din păcate o cantitate mai mare, de circa 1,8 miliarde m³/an se

foloseşte drept combustibil în ţările în curs de dezvoltare. În cazul continentelor producţia şi practic consumul de lemn folosit drept combustibil e superioară producţiei de lemn folosit în industrie în Africa, Asia, America de Sud. Practic în Africa 90% din producţia totală de lemn e folosită drept combustibil.(FAQ,2007)

politicile economice inadecvate - de foarte multe ori lucrurile suntprivite simplist din punct de vedere economic. Sunt numeroşi ecologişti şi economişti care consideră că pădurea nu a fost evaluată corect şi complet din punct de vedere economic. Această evaluare incorectă, bazată practic doar pe costurile de instalare, conducere, exploatare şi distribuţie a contribuit la acest consum exagerat al produselor pădurii. Trebuie pus la punct un sistem de avantaje sau penalităţi care să reflecte corect toate costurile implicate -inclusiv costurile socio-ecologice. Costurile tuturor acestor servicii trebuie internalizate – ar trebui să se regăsească în preţul materialului lemnos.

Organizaţia Earth Policy a estimat costul serviciilor asigurate de păduri la nivel global la 4700 miliarde de dolari (Larsen, 2002). Este o sumă impresionantă, care însă nu se regăseşte în preţul lemnului la ora actuală.Aici vorbim de servicii de atenuare a schimbărilor climatice, reglarea circuitului hidrologic, asigurarea calităţii apei, regularizarea debitelor cursurilor de apă, protecţia bazinelor hidrografice, stabilizarea solului/terenului, stocarea carbonului, conservarea biodiverstităţii, valori culturale, estetice, recreative.

strategiile politice pe termen scurt ce avantajează exploatatorii sunt la fel de falimentare – un exemplu în acest sens fiind Brazilia, Indonezia,Malaysia.

corupţia şi tăierile ilegale – sunt cazuri cunoscute în Cambodgia (unde grupările armate sunt finanţate prin traficul ilegal cu material lemnos),Tailanda, Malaiezia, Columbia.

sărăcia – în zonele sărace (Brazilia, Guatemala, ţări din Asia)-exercită presiune asupra pădurii prin tăierile, de multe ori ilegale şi prin valorificarea masei lemnoase sau extinderea terenurilor pentru agricultură. În Brazilia s-au practicat defrişările pentru împroprietărirea cu teren.

Situaţia actuală a resurselor forestiere mondiale

Au fost prezentate cauzele reducerii suprafeţei pădurilor, dar care este situaţia acuală? În prezent, la nivel global, referitor la dinamica suprafeţei ocupate de pădure, se constată un deficit anual de 7,317 milioane de hectare (FAO, 2007).Această situaţie e valabilă pentru perioada 2000-2005. Se constată o îmbunătăţire faţă de perioadă 1990-2000 când deficitul anual era mai mare, de 8,868 milioane ha. Practic a scăzut rata de diminuare a suprafeţei ocupate de pădure de la 0,22% pe an la 0,18% pe an – aceasta în condiţiile în care suprafaţa ocupată de pădure continuă să scadă. Suprafaţa împădurită la nivel global era de 4,077 miliarde hectare în anul 1990, de 3,980 miliarde hectare în anul 2000 şi de 3, 950 miliarde hectare în anul 2005.

La nivelul continentelor situaţia e îngrijorătoare în Africa - cu un deficit anual de 4,040 milioane hectare şi America de Sud - cu un deficit anual de 4,483 milioane hectare. Se poate totuşi vorbi în general despre progrese înregistrate faţă de perioada 1990-2000. America de Sud rămâne singurul continent ce nu a înregistrat progrese în acest sens.

Africa posedă un procent de împădurire redus, de doar 21,4% (Africa de Nord are un procent de împădurire de doar 8,2%), având o suprafaţă a pădurilor de 635 milioane de hectare (16% din pădurile mondiale). În perioada 1990-2000 a înregistrat un deficit de 4,375 milioane de hectare pe an (o rată de reducere de 0,64% pe an).

Situaţia s-a ameliorat în perioada 2000-2005 când a fost înregistrat un deficit de 4,040 milioane de hectare pe an (o rată de reducere de 0,62% pe an). Din punct de vedere economic continentul african realizează un procent de doar 2,2% din venitul global obţinut din produsele lemnoase, ponderea cea mai mare având-o valorificarea lemnului rotund neprelucrat.

America de Sud şi Centrală are cel mai mare procent de împădurire, de 47,3%. Suprafaţa pădurilor este de 860 milioane de hectare (21,7% din pădurile mondiale). În perioada 1990-2000 a înregistrat un deficit de 4,147 milioane de hectare pe an (o rată de reducere de 0,46% pe an). Situaţia s-a agravat însă în perioada 2000-2005 când a fost înregistrat un deficit de 4,483 milioane de hectare pe an (o rată de reducere de 0,51% pe an). Deşi America de Sud deţine pădurile cu cea mai mare productivitate realizează doar 9% din venitul global obţinut din produsele lemnoase.

Asia şi Oceania au o suprafaţă ocupată de păduri de 734 milioane de hectare (18,6% din pădurile mondiale). Oceania are un procent de împădurire de 24,3% iar Asia de doar 18,5% - situaţia fiind foarte diferită în funcţie de zonă - Asia Centrală (3,6%) şi Asia de Vest (4,3%) compensând cu Asia de Sud-Est (46,8%). În perioada 1990-2000 a înregistrat un deficit de 1,275 milioane de hectare pe an (o rată de reducere de 0,17% pe an). Situaţia s-a îmbunătăţit considerabil însă în perioada 2000-2005 când a fost înregistrată o creştere de 633 mii de hectare pe an (o rată de creştere de 0,09% pe an). Eforturile depuse de China, care a împădurit anual 1,8 milioane de hectare (Larsen, 2002), precum şi de celelalte ţări asiatice sau simţit. China a devenit cel mai mare importator de lemn industrial şi unul din cei mai mari exportatori de produse lemnoase (FAO, 2007). Continentul asiatică realizează 24% din venitul global obţinut din produsele lemnoase.

America de Nord are un procent de împădurire de 32,7%. Suprafaţa pădurilor este de 677 milioane de hectare (17% din pădurile mondiale). În perioada 1990-2000 a înregistrat o creştere de 17 mii de hectare pe an. În perioada 2000-2005 a fost înregistrat un deficit de 101 mii de hectare pe an (o rată de reducere de 0,01% pe an). Continentul Nord American realizează 38% din venitul global obţinut din produsele lemnoase şi 40% din producţia mondială de lemn. Ani în şir SUA a fost doar un mare exportator de lemn şi produse lemnoase, dar în ultimii ani a devenit şi un mare importator.

Un singur continent, şi anume Europa, are o creştere anuală a suprafeţelor ocupate de pădure constantă şi considerabilă. Anual în Europa, suprafaţa acoperită de pădure a crescut în medie cu 0,845 milioane de hectare – în perioada 1990-2000 (o rată de creştere de 0,46% pe an), respectiv cu 0,756 milioane de hectare – în perioada 2000-2005 (o rată de creştere de 0,40% pe an). Europa are un procent de împădurire de 32,6% sau de 44,3% dacă se adaugă şi Rusia. Deşi pădurile europene reprezintă doar 4,85% din pădurile mondiale (192 milioane de hectare),se constituie în importanţi furnizori de lemn la nivel mondial – furnizează 23% dincantitatea de lemn industrial. Acest lucru se datorează şi faptului că peste 59% din pădurile europene sunt destinate producţiei, faţă de 32% care este media globală.Faptul că suprafaţa împădurită a Europei creşte an de an poate conduce la concluzia că un nivel ridicat al producţiei de lemn nu este incompatibil cu un management corespunzător principiilor de dezvoltare durabilă. În prezent Europa este cel mai mare exportator de lemn şi produse lemnoase – deţine 49% din exporturile la nivel mondial (exporturi apreciate la 71 miliarde de dolari în anul 2000). Acest lucru e datorat în mare parte Rusiei, ce are o suprafaţă ocupată de pădure de 808 milioane de hectare (20,5% din pădurile lumii). Rusia reprezintă ţara cu cele mai mari exporturi de lemn rotund – 42 milioane m³ (35% din exporturile mondiale de lemn rotund).

Europa este continentul care a luat măsurile cele mai drastice şi mai timpurii.Programe de refacere a suprafeţei împădurite au fost demarate încă din secolul al XVIII-lea. Astfel Danemarca avea în 1810 suprafaţa împădurită de 4% iar in 2005 de 10%, Elveţia 18% în 1810 şi 29% în 2005, Franţa 14% în 1830 şi 27% în 2005 iar Scoţia 5% în 1920 şi 15% în 2005. Şi în prezent există ţări extrem de preocupate de creşterea suprafeţei împădurite - mai ales în condiţiile reducerii suprafeţelor agricole. Avem ritmuri de creştere foarte bune pentru Spania (296 mii ha/an), Italia (cu peste 100 mii ha/an), precum şi Franţa, Portugalia, Turcia, Grecia.

Uniunea Europeană s-a implicat în activitatea de management al resurselor forestiere încă din 1990 prin Politica Comună pentru Agricultură. Din anul 2000, conform directivei 1257/1999 a oferit suport pentru dezvoltare rurală, în domeniul forestier oferindu-se suport pentru împăduriri şi alte măsuri silviculturale. Au fost acordate prin Fondul European de Orientare şi Garantare în Agricultură (EAGGF) contribuţii financiare importante.

Astfel, Spania a beneficiat de circa 1,5 miliarde de euro (din care 650 milioane de euro doar pentru împăduriri), Italia de 900 de milioane de euro (550 milioane doar pentru împăduriri), Portugalia de 700 de milioane de euro. În prezent toate aceste măsuri sunt finanţate prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (EARFD), ce va acţiona pe perioada 2007-2013.

Tendinţe în ceea ce priveşte resursele forestiere

Care este rezultatul acţiunilor actuale privitoare la managementul resurselor forestiere? În prezent la nivel global procentul de împădurire este de 30,3%. Se constată în ultimii ani o ameliorare a declinului pădurilor - e drept nesemnificativă şi uşor tardivă. De exemplu, în ţările dezvoltate economic, împădurirea terenurilor care şi-au pierdut „vocaţia agricolă” reprezintă o soluţie, la fel şi plantaţiile cu rol de producţie ce au ajuns să reprezinte 5% din aria suprafeţelor acoperite cu pădure.

Plantaţiile cu rol exclusiv de producţie continuă să se extindă, contribuind cu aproape 50% la producţia globală de lemn (FAO, 2007). Sunt ţări care deţin suprafeţe întinse cu plantaţii, cum ar fi China (71,3 milioane ha), India (30 milioane ha), SUA (17 milioane ha), Rusia (16 milioane ha), Japonia (10 milioane ha), Suedia (9,9 milioane ha), Polonia (8,7 milioane ha), Finlanda (5,2 milioane ha). Aceste culturi forestiere pot să scadă presiunea asupra pădurilor naturale iar cu un bun management pot să asigure şi servicii ecoprotective.

Privitor la tendinţe şi modalităţile ulterioare de acţiune, nu trebuie pierdute din vedere problemele actuale privitoare la încălzirea globală sau creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă şi rolul important al pădurilor în rezolvarea acestor crize. Este recunoscut rolul pădurilor în diminuarea concentraţiei de CO2 din atmosferă. Plantele folosesc CO2 atmosferic în procesul de fotosinteză şi îl fixează în propria lor structură. Pădurile, ce conţin circa 60% din vegetaţia fixatoare de carbon, au un potenţial imens de stocare a CO2, de aceea mărirea suprafeţei acoperite cu păduri nu constituie doar un obiectiv cu valenţe economice ci reprezintă un deziderat menit să asigure stabilitatea planetei.

S-a constatat o creştere majoră a concentraţiei de CO2 în atmosferă. Din perioada preindustrială, când concentraţia era de aproximativ 280 de părţi per milion (ppm), a avut loc o creştere cu circa 30%, ajungând în prezent la 370 ppm. În ultima perioadă se consideră că ritmul anual de creştere a concentraţiei de CO2 în atmosferă este de 1,5-2 ppm. Această creştere alarmantă este posibil să accentueze efectul de seră şi să genereze schimbări climatice la nivel mondial.

Creşterea suprafeţei acoperite de pădure reprezintă o acţiune costisitoare,mai ales în cazul unor ţări cu o economie ce nu poate susţine financiar astfel de activităţi. O modalitate interesantă de finanţare, care o să fie din ce în ce mai folistă de acum încolo, o reprezintă tranzacţiile cu credite de emisie (Carbon Credit) în baza protocolului de la Kyoto (1997).

Protocolul de la Kyoto a fost negociat în 11 decembrie 1997 dar a intrat în vigoare abia în 16 februarie 2005 (după ratificarea de către Rusia a protocolului la 18 noiembrie 2004) - conform articolului 25 intrarea în vigoare a protocolului trebuia să aibă loc la 90 de zile după îndeplinirea a două condiţii – ratificarea de către minim 55 de membri a protocolului, care să producă împreună minim 55% din emisiile de CO2. Acordul prevede, pentru ţările industrializate, o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 5,2% comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1990. Protocolul prevede ca această reducere să aibă loc în perioada 2008-2012. Până la sfârşitul anului 2007 au ratificat acest protocol 174 de naţiuni. SUA, India şi China sunt statele cele mai importante care nu au aderat încă la pactul de la Kyoto. Protocolul prevede mecanisme flexibile care permit statelor semnatare să tranzacţioneze credite de emisii sau credite/certificate de carbon (Carbon Credit). Tranzacţiile trebuie să respecte Schema Investiţiilor Verzi (Green Investment Schemes) – aprobată de ONU, astfel încât veniturile obţinute în urma vânzării creditelor de emisii să fie investite în proiecte „verzi” – de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

România a ratificat încă din anul 2001 acest protocol şi îşi va atinge cu uşurinţă obiectivele datorita colapsului industriei grele după anul 1990. Emisiile de gaze cu efect de seră ale României se aflau, în 2005, cu 4 procente sub nivelul din 2004 si cu 45,6% sub nivelul din 1989, se precizează în studiul elaborat de Agenţia Europeană pentru Protecţia Mediului (EEA - European Environment Agency).

În ceea ce priveşte situaţia din România – un obiectiv important îl reprezintă creşterea gradului de împădurire de la 27% cât este în prezent la o valoare cât mai apropiată de media europeană (33%). Dacă între anii 1950-1990 au fost făcute împăduriri masive – cu medii anuale chiar de peste 50-60 de mii de hectare, după 1990 mediile anuale nu au depăşit 10-13 mii de hectare. Acest lucru în condiţiile în care România are 6,3 milioane de hectare de pădure, dar şi aproximativ 2,5 milioane hectare de terenuri agricole puternic degradate ce necesită lucrări de împădurire. Desigur costurile de împădurire sunt mari (la nivelul anului 2007 costul lucrărilor de împădurire a unui hectar de teren degradat a fost în medie de 10.000 RON dar s-a ajuns în anumite cazuri chiar la 20.000 RON) dar se pot găsi resurse atât în fondurile structurale FEADR cât şi în tranzacţiile cu credite de emisii (creditele de carbon) ce pot fi efectuate conform protocolului de la Kyoto.

Conform politicii comune europene, în România, a fost conceput Planul Naţional Strategic 2007-2013 care se aplică printr-un singur Program Naţional de Dezvoltare Rurală

2007-2013. Fondurile europene necesare au fost asigurate prin Reglementarea Consiliului Europei nr. 1257/99 privind suportul dezvoltării rurale prin Fondul European de Orientare şi Garantare în Agricultură (EAGGP – The European Agricultural Guidance and Guarantee Fund) respectiv în prezent conform Reglementării Consiliului Europei nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală FEADR (European Agricultural Fund for Rural Development). Valoarea fondurilor FEADR pentru intervalul 2007-2013 este de 7,1 miliarde de euro (cu posibilitatea de suplimentare până la suma de 8,22 miliarde de euro). Fondurile vor fi accesibile prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (APDRP), înfiinţată în anul 2006. Se acordă o importanţă deosebită împăduririlor, astfel este prevăzută o sumă de 1,2 miliarde de euro doar pentru lucrări de împădurire, care să conducă la creşterea suprafeţei ocupate de pădure.

Integrarea deşeurilor lemnoase în industria la nivelul ţării noastre (efecte energetice şi de diminuarea factorului poluant)

Gradul de valorificare a deşeurilor în România este foarte redus de aproximativ 4%, adică de 10 ori mai mic comparativ cu țările Europei Occidentale. Industria lemnului nu este una dintre cele mai poluante, dar într-o oarecare măsură are un impact asupra factorilor de mediu (aer, apă, sol).Conform datelor Ministerului Agriculturii Pădurilor, Apelor şi Mediului, valorificarea deşeurilor rezultate în procesul de producţie în industria lemnului faţă de restul ramurilor industriale se ridică la o pondere de 83,6%, care scade, din păcate, ca urmare a apariţiei micilor producători a căror preocupare pentru valorificarea deşeurilor este scăzută.

La nivelul economiei naţionale, în ultimii ani nu s-au evidenţiat rezultate notabile în activitatea de protecţie împotriva poluării industriale, de reciclare şi de utilizare a deşeurilor drept materie prima în produse secundare cu o valorificare eficientă. Involuţia generală şi continuă a activităţii industriale, schimbările frecvente ale managerilor şi ale formei de proprietate, bilanţurile financiare negative ale întreprinderilor, subordonarea activităţii de monitorizare a calităţii factorilor de mediu către guvern nu au avut efecte pentru a reduce din gradul de poluare industrială.

Scumpirea energiei termice şi electrice impune necesitatea intensificării preocupărilor pentru reducerea consumurilor energetice a utilizării resurselor secundare, cum ar fi deşeurile combustibile, în producerea energiei termice şi chiar electrice.

În industria lemnului, reducerea consumurilor energetice se poate asigura prin proiectarea, execuţia şi exploatarea corectă a instațiilor tehnologice, mai ales cele de filtrare şi recirculare a aerului cald emanat de instalaţiile de transport pneumatic al rumeguşului,talasului şi prafului de lemn de la utilajele tehnologice.

Aceste instalaţii de transport pneumatic evacuează din sectoarele de fabricaţie, odată cu deşeurile, cantităţi de aer de ordinul zecilor, chiar sutelor de mii de mc./ora. La prelucrările mecanice ale lemnului în fabricile de mobilă, panouri din lemn masiv, parchet triplu stratificat rezultă cantităţi mari de deşeuri uscate care sunt un execelent combustibil pentru centralele termice proprii.

Problematica utilizării deşeurilor în fabricile de cherestea, în special a rumeguşului rezultat la debitarea cherestelei cu umiditate mare,precum şi în fabricile de placaj, furnir şi panel unde rezultă deşeuri în amestec (umed şi uscat) este cu atât mai mare, cu cât cantitatea de deşeuri rezultată şi transformată în energie termică este mult peste necesarul pentru încălzirea spaţială sau chiar tehnologică. La secţiile mici de debitare a cherestelei spre exemplu, precum şi la atelierele mici de producţie, utilizarea deşeurilor la producerea energiei

termice rezolvă, totodată, şi problema încadrării în prevederile legislaţiei pentru protecţia mediului.

Apariţia a noi agenţi economici în exploatarea şi prelucrarea lemnului,în contextul inexistenţei unei legislaţii ferme de protecţie a mediului înconjurător, a condus la apariţia a numeroase halde de rumeguș alte deşeuri lemnoase, constituindu-se în surse de poluare agresive pentru solul forestier şi pentru cursurile de apă.

Astfel, poluarea cu deşeuri din lemn are următoarele consecinţe: scoaterea din circuitul productiv a unor suprafeţe de teren, pe care vegetaţia dispare sau se reinstalează cu dificultate, se modifică circuitul normal al apelor de suprafaţă, direcţia vântului şi starea de însorire a terenului. De asemenea au loc schimbări în forma zonei în cauză, simultan cu dezvoltarea bacteriilor, larvelor, insectelor şi a ciupercilor, precum şi reducerea covorului vegetal, dezvoltarea buruienilor şi răspândirea de praf de lemn în atmosferă.

Relaţiile între nivelul şi calitatea producţiei şi cel al reziduiilor, pentru un sistem tehnologic bine determinat, sunt controlabile şi pot fi menţinute în limitele admisibile.Suprafaţa de teren ocupată cu deşeuri de lemn este relativ mare, fiind estimată la 702.373 mp.

În vederea valorificării,dar,în special,pentru depoluarea zonelor afectate de acest tip de reziduu,specialiștii Institutului Național al Lemnului sunt de părere că fenomenul negativ ar putea fi evitat printr-un proces de colectare a reziduurilor pe baza unei tehnologii simple(mijloc de transport echipat cu un încărcător cu cupă) până la eliberarea ecologică completă a terenului.O altă soluție ar fi transportul deșeurilor pe distanțe scurte,de 2-5 km,către puncte stabilite din fondul forestier,exceptând desigur pepinierele,puncte în care vegetația forestieră are caracteristici staționare bune.Mai poate fi luată în considerare și varianta de împrăștiere diferențiată în legătură cu natura vegetației,a materialului colectat,fie cu mijloace manuale sau de la caz la caz cu sisteme mecanizate nespecifice.Disiparea materialului poluant în teren este recomandat să se facă repaos vegetativ,chiar,iarna,evitându-se declivitățile mari,locurile mlăștinoase sau prea aride.

De asemenea,deșeurile de lemn stocate în afara incintelor de producție pot fi valorificate prin realizarea de cărămizi și de plăci izolatoare.Cărămizile și calupurile de zidărie,prin asociere cu alte materiale și cu un liant,sunt destinate construcțiilor ușoare,acest tip de element putând conferi proprități termoizolante bune.La fel și plăcile izolatoare permit îmbunătățirea izolării termice a încăperilor prin combinarea cu cun liant de ciment sau ipsos.

În prezent în România nu s-au dezvoltat tehnologii de valorificare completă a tuturor deșeurilor.De exemplu,în momentul de față,la noi în țară nu exista utilaje specializată în scoaterea cioatelor și a rădăcinilor,acest potențial de deșeuri lemnoase neputînd fi astfel valorificat cel puțin pe termen scurt și mediu.Pe termen lung este necesară realizarea unei analize pentru determinarea oportunității de achiziționa în țările nordicere a tehnologiilor deja existente pe piața europeană pentru scoaterea și valorificarea acestor cioate și rădăcini,ținând seamă de faptul că această practică este aplicată la scară largă în țările nordice ale Europei și în Italia.Țările europene aplică această tehnologie în cadrul plantațiilor energetice datorită beneficiului economic pe care îl reprezintă utilizarea acestora ca și combustibil și din considerente de pregătire a solului pentru viitoarele plantații.În aceste condiții,din totalul deșeurilor rezultate,din sectorul de exploatări forestiere,cioatele reprezentau în anul 2000,180 mii mc.,specialiștii Institutul Național al Lemnului,prognozînd pentru anul 2005,aprximativ 200 mii mc. de cioate,iar în 2010,209 mii.mc.

Astfel deșeurile lemnoase trebuie utilizate cât mai practic pentru a evita poluarea excesivă,dar și pentru a înregistra o cît mai mică pierdere de masă lemnoasă,deoarece lemnul este o materie primă greu regenerabilă și tocmai de aceea trebuie prețuit la adevărata lui valoare.

Concluzii

În prezent, suprafaţa ocupată de pădure la nivel global este de 3,952 miliarde de hectare – adică 30,3% din suprafaţa uscatului. Repartizarea resurselor forestiere, după cum s-a văzut, este neuniformă, atât la nivelul continentelor cât şi la nivelul statelor. Astfel, sunt 5 state care deţin împreună mai mult de jumătate din resursele forestiere mondiale (53%) – Rusia (808,79 milioane hectare), Brazilia (477,698 milioane hectare), Canada (310,134 milioane hectare), SUA (303,089 milioane hectare) şi China (197,29 milioane hectare).

Rata anuală a despăduririlor la nivel global, în urma exploatării pădurilor, a involuat de la 16 milioane hectare în anul 1995 la 13 milioane hectare în anul 2005. În urma eforturilor de regenerare şi împădurire se obţine un deficit anual de 7,3 milioane hectare. Practic suprafaţa pădurii la nivel mondial scade anual cu aceasta valoare sau se poate spune că suprafaţa pădurii pe Terra scade zilnic cu circa 20 de mii de hectare pe zi. În urma ritmului alert al despăduririlor în ultimii 15 ani lumea a pierdut 3% din suprafaţa ocupată de păduri. Această tendinţă este posibil chiar să se accentueze datorită faptului că valoarea consumului creşte an de an. Este preconizată o dublare a consumului în următorii 10 ani. Valoarea produselor comercializate se situează la o cotă însemnată, astfel, comerţul cu produse forestiere s-a situat la o valoare de 327 miliarde de dolari în anul 2004 (FAO, 2007). Privitor la repartizarea veniturilor, 45% din venituri au fost obţinute din comercializarea produselor secundare, 34% din celuloză şi hârtie şi doar 21% din produsele primare ale pădurii.

În ultimii ani se constată un interes sporit acordat gestiunii resurselor lemnoase, ba mai mult s-au remarcat chiar progrese la nivelul majorităţii continentelor. Daca Europa reprezintă în continuare exemplul cel mai elocvent al posibilităţii de creştere a suprafeţei împădurite, America de Sud rămâne singurul continent care nu înregistrează progrese, an de an suprafaţa acoperită de pădure micşorându-se într-un ritm crescător.

O altă tendinţă ce a putut fi observată în ultimii ani în ţările dezvoltate, este faptul că ritmul alert de pierdere a folosinţei agricole a terenurilor determinat de “declinul rural” şi abandonarea unor terenuri de către agricultură îşi găseşte soluţii prin împădurirea terenurilor neproductive. Acest transfer al folosinţei terenurilor este chiar încurajat prin facilităţi şi avantaje fiscale.

De asemenea în condiţiile actuale, tot mai adesea se apelează la valenţele pe care le deţine pădurea în rezolvarea crizelor legate de mediu – diminuarea biodiversităţii, încălzirea globală, creşterea concentraţiei de CO2 din atmosferă.

În acest sens, se observă interesul majorităţii statelor în sporirea suprafeţei acoperite de păduri. Dar acest obiectiv nu trebuie să umbrească celelalte modalităţi de intervenţie în activitatea de management al resurselor forestiere. După cum spunea şi G. Pinchot (Pinchot, 1905), ”adevărata cale de a salva pădurile nu e reprezentată de plantarea de noi arbori ci de protejarea şi folosirea judicioasă a pădurilor existente”.

Bibliografie

Paul Oanță-Geografie economică mondială-Edit.Academiei Forțelor Terestre Sibiu-2007

www.silvic.usv.ro/anale/as_2007_2/as_palaghianu_2007_2.pdf