osul si articulatia

Upload: ayuriss

Post on 14-Jul-2015

616 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Anatomia si fiziologia osului si articulatiei

OSULOsul ca si tesut Osul este in esenta un tesut viu, mineralizat, bine vascularizat, aflat in continua schimbare, remarcabil pentru duriatatea sa, dar si capacitatile de crestere si regenerare. Ca si structura, este alcatuit din matrice osoasa si celule. Matricea contine materie organica, in special fibre de colagen precum si substante anorganice, bogate in calciu si fosfor. O structura canaliculara ramificata strabate osul, permitand vascularizarea acestuia. Aceste trasaturi caracterizeaza intregul tesut osos, insa prezinta mari variatii in functie de stadiul de dezvoltare al acestuia, statusul metabolic si fortele mecanice la care este supus.

Structura macroscopicaMacroscopic, osul viu este de culoare alba, avand o structura densa osul compact sau trabeculara osul spongios. Tesutul compact se gaseste in general in corticala, conferind rezistenta. Grosimea si arhitectura sa variaza in functie de forma, pozitie si rolul functional. Tesutul spongios se gaseste preponderant sub corticala, precum si la nivelul metafizelor si epifizelor oaselor lungi. In plus constituie un rezervor de saruri de calciu si fosfor care pot fi eliberate sub actiunea hormonilor si citokinelor proces favorizat si de mult mai buna vascularizatie. Proportiile de tesut osos compact si spongios pot varia destul de mult in structura unui os. In general in oasele lungi acestea formeaza stratul exterior, delimitand canalul medular. In oasele late, interiorul osului contine mai mult tesut osos spongios, in areolele caruia se gaseste maduva.

Structura oaselor

Periost-foi conjunctiv Os cortical (compact) Osteon Canal medular M duv Os trabecular (spongios) Vene Artere

Structura microscopicaOsul contine mai multe tipuri de celule, inglobate in matricea osoasa: celulele precursoare, care se vor transforma in celelalte tipuri de celule. Osteoblaste, care produc tesut osos, osteoclaste, care il erodeaza, osteocite, si celule inactive care acopera suprafata osoasa. Pe langa acestea mai gasim celule provenind din sistemul vascular, nervos, si din maduva osoasa.

Celulele precursoareDeriva din celule stem pluripotente, gasite in maduva osoasa si alte tesuturi conexe, si pot prolifera si deferentia in osteoblaste. Structural se aseamana cu celulele fibroblaste, avand ca si acestea origine mezenchimala. Au rol esential in dezvoltarea osoasa, atat in cea membranara cat si endocondrala. Aparent exista doua tipuri de celule precursoare, unele care se pot transforma doar in celule osoase, si altele care se pot transforma si in alte tipuri de celule: condroblasti, fibroblasti, celule adipoase.

OsteoblasteleSunt celule bazofile, mononucleare, de aproximativ 15-30 microni, care se gasesc pe suprafata osoasa aflata in crestere sau remodelare, intr-un monostrat. Par sa fie mai abundente la nivel endostal decat periostal, dar se regasesc si profund in tesutul osos compact, participand la remodelarea osteoanelor. Sunt responsabile de sinteza, depunerea si mineralizarea matricei osoase. O parte din ele sunt inglobate in matricea osoasa, transformandu-se in osteocite. Ultrastructural au caracteristici specifice celulelor secretoare de proteine, avand nucleul oval situat in centrul celulei, la departare de suprafata secretoare, un bogat reticul endoplasmatic rugos, un aparat Golgi bogat si numeroase vezicule secretoare. os. Sunt dispuse astfel incat suprafata secretoare sa fie orientata catre

Au numeroase fibre de actina, miozina si alte proteine constituente ale citoscheletului pentru mentinerea formei, cresterea aderentei la tesuturile adiacente, si ridicarea gradului de motilitate. Pot emite prelungiri pentru a intra in contact cu alte osteoblaste sau osteocite, coordonandu-se astfel pentru a actiona concomitent si uniform pe suprafete mari. Suprafata celulara prezinta o intensa activitate a fosfatazei alcaline, la nivelul membranei citoplasmatice. In cazul unui intens proces de formare si remodelare osoasa, cand turnover-ul celular este crescut, aceasta enzima poate fi detectata in sange. Printre substantele secretate se numara colagenul de tip I in cantiate mare, colagen tip V in cantitati mai reduse, numeroase macromolecule precum Acidul gamma-carboxyglutamic (GLA) ce contine o proteina numita osteocalcina, osteonectina, cu rol in atasarea de minerale si colagen, fiind un factor de adeziune celulara, precum si proteoglicani, proteaze latente si factori de crestere.

Matricea aflata in acest stadiu se numeste osteoid. Secretia colagenului este facuta in aceiasi maniera ca si la nivelul fibroblastilor, mai intai la nivelul reticulului endoplasmatic, apoi la nivelul aparatului Golgi, inainte de a fi secretata in exterior. La fel de importanta este si mineralizarea ulterioara a acestei matrici organice, in care fosfataza alcalina are un rol vital. Un rol important, indirect, par sa-l aiba osteoblastele in reglarea hormonala a resorbtiei osoase, avand receptori pentru hormonul paratiroidian cat si pentru alti stimulatori ai resorbtiei osoase. In prezenta acestora osteoblastele elibereaza mediatori pentru stimularea osteoclastelor. Osteoblastele sunt celule non-mitotice. Cand nu sunt active in modelare osoasa, se pot transforma in celule inactive ce tapeteaza suprafata osoasa (bone lining cells).

OsteociteleConstituie cea mai mare populatie de celule osoase adulte, imprastiate in matricea osoasa, dar interconectate prin numeroase prelungiri, formand o complexa retea celulara. Deriva din osteoblastele care au ramas in matricea osoasa dupa ce si-au incheiat activitatea de secretie, ramanand interconectate intre ele cat si cu celulele de la suprafata osului. Osteocitele mature au o forma elipsoidala, cu axul lung (aprox 25 microni) situat paralel cu axul de orientare al lamelei osoase, si cu cel scurt perpendicular pe acesta. Citoplasma este putin bazofila si contine relativ putine elemente celulare, incluzand putin RE rugos, cativa ribozomi liberi si un mic aparat Golgi. Putina citoplasma inconjoara un nucleu ovoidal. Osteocitele tinere sunt mai rotunjite, cu mai multe elemente celulare, dovada a activitatii crescute de sinteza si secretie. Cele din tesutul osos spongios sunt mai mari, de forme mai neregulate.

Prelungirile care leaga celulele (formand o retea) contin manunchiuri de microfilamente, impreuna cu putin RE rugos. Formeaza cu celelalte celule jonctiuni gap, aflandu-se in continuitate electrica si metabolica. Celulele se gasesc in niste lacune, in timp ce prelungirile sunt adopstite de canalicule (aprox 0,05-0,25 microni). Aceste canalicule permit si deplasarea nutrientilor, gazelor, si rezidurilor spre si dinspre celule. Totusi nu depasesc de obicei structura osteonului. La marginea acestuia formeaza o bucla, intorcandu-se in lacuna celulara. Lacuna este tapetata de un strat variabil (0,2-2 microni) de matrice organica nemineralizata. Durata de viata a osteocitelor depinde in mare parte de activitatea metabolica a tesutului osos precum si de remodelarea acestuia, insa se presupune ca pot ajunge pana la 25 de ani.

Osteocitele varstnice isi pot retracta prelungirile din canalicule, iar o data cu moartea lor lacuna si canaliculele sunt umplute de resturi celulare si minerale, impiedicand difuziunea la nivelul osului. Osteocite moarte pot fi observate mai ales in decadele 2-3 de viata, in tesutul osos interstitial si la nivelul zonelor interne ale oaselor trabeculare, care scapa de remodelarea osoasa. Nu este clara functia acestor celule, insa se presupune ca au un rol esential in mentinerea viabilitatii osoase, moartea lor stimuland resorbtia matricei de catre osteoclaste. De asemenea semnalizeaza prezenta tesutului osos lezat si necesitatea repararii lui. Prin conexiunea cu celulele de la suprafata osului, actioneaza ca senzori ai statusului mecanic si chimic al osului, stimuland remodelarea la suprafata.

Celulele inactive de suprafata (bone lining cells)Sunt celule turtite, cu aspect de celule epiteliale, care se gasesc pe zonele de suprafata ale osului nesupuse proceselor de depozitare sau absorbtie. Sunt strans legate intre ele, comunicand prin jonctiunule gap si cu osteocite aflate in profunzime. Se gasesc atat la nivel endostal, captusind canalul medular, la nivel periostal, precum si la nivelul canaliculelor vasculare din osteoane. Par sa provina din osteoblaste, care au devent inactive, dar care pot sa revina la statusul anterior prin stimularea corespunzatoare, precum si din celule precursoare. Experimentele in vitro sugereaza eliberarea de colagenaza pentru indepartarea matricei nemineralizate si pregatirea suprafetei osoase pentru actiunea osteoclastelor.

OsteoclasteleSunt celule mari, polimorfonucleare, cu 15-20 nuclei ovalari. Se gasesc in zonele in care are loc resorbtie osoasa activa, in cavitati numite lacune Howship. Contin numeroase mitocondrii, vacuole, vezicule de transport si lizozomi. RE rugos este rar, in schimb exista numeroase complexe Golgi perinucleare. Microtubuli asezati in fascicule sunt implicati in transportul veziculelor. Membrana celulara are anumite zone incretite, unde prezinta multe filamente de actina, la acest nivel osteoclastul fiind atasat de suprafata osoasa la nivelul careia se produce resorbtia. In vitro, aceste zone membranare incretite prezinta o intensa activitate de miscare si pinocitoza. Fragmente de colagen si alte reziduri matriceale au fost gasite in faldurile ei. Suprafata incretita variaza in functie de stimularea hormonala, crescand sub stimularea parathormonului, si scazand in prezenta inhibitorilor (calcitonina).

Functional celulele sunt implicate in resorbtia osoasa, desi mecanismul nu este foarte clar. Exista dovezi ale distructiei matricei organice prin enzime lizozomale si non-lizozomale. Demineralizarea se face local, la nivelul apropierii membranei celulare de suprafata osoasa. Osteoclastele par sa secrete gelatinaze, colagenaze is cistein-proteaze care participa la degradarea colagenului si a altor componente organice din structura matricei demineralizate. In plus par sa elibereze si derivati din radicali liberi de oxigen care participa la distructie.

Factorii ce stimuleaza activitatea osteoclastelor sunt multipli:

-agenti eliberati de osteoblaste, dar si de multiple alte celule, precum macrofage si limfocite. -cresterea calciului intracelular inhiba activitatea osteoclastelor -activitatea parathormonului si a calcitriolului influenteaza direct activitatea lor.

Celulele provin din maduva osoasa, din fuziunea unor celule mononucleare, dar si din alte tesuturi hematopoietice. Par sa existe similitudini intre osteoclaste si macrofage: ambele tipuri de celule provin din maduva osoasa, au afinitate pentru aceiasi coloranti, au multi lizozomi si motilitate asemanatoare. Totusi exista anticorpi monoclonali care stimuleaza macrofagele dar la care osteoclastele nu reactioneaza, incat se poate concluziona ca provin din precursori asemanatori, insa apartin unor clase diferite de celule. La sfarsitul resorbtiei osoase celulele par sa scindeze in celule mononucleare, insa e neclar daca aceste pot fuziona la o noua stimulare. Durata de viata a celulei poate ajunge pana la 7 saptamani.

Matricea osoasaEste substanta mineralizata extracelulara a osului, continand numeroase fibre de colagen. In osul matur, matricea este moderat hidratata, continand 10-20 % apa; 60-70% din substanta osoasa uscata e reprezentata de saruri minerale anorganice, 30% din colagen iar aproximativ 5% din alt fel de proteine si glucide, majoritatea conjugate ca glico-protreine. Aceste procente variaza in functie de varsta, localizare si statusul metabolic. Inainte de mineralizare, matricea poarta denumirea de osteoid. In osul adult cantitatea de osteoid este redusa, reflectand remodelarea locala, mai exact stadiul dintre depunerea materiei organice si mineralizarea matricei. In anumite stari patologice procentul de osteoid poate creste semnificativ.

Colagenul din oase e preponderent de tipul I si V, fiind produs in general de osteoblaste. Totusi difera intr-o oarecare masura de colagenul din tesuturile conexe, mai ales prin organizarea moleculara, la nivel osos fibrele fiind dispuse in straturi incrucisate, cu spatii mai mari intre ele. Structura incrucisata confera rezistenta crescuta, in timp ce spatiile mai mari permit depozitarea de saruri minerale in cantitati crescute. Importanta colagenului in rezistenta osului e demonstrata prin teste ce deterioreaza structura acestuia, osul devenind in acest caz friabil, lipsit de elasticitate. Fibrele de colagen participa si la ancorarea periostului, precum si a ligamentelor si tendoanelor.

Matricea osoasa

Alte componente organice ale matriceiVariate complexe macromoleculare sunt atasate de fibrele de colagen si cristalele din matrice. Osteonectina este o glicoproteina fosforilata secretata de catre osteoblaste, fiind implicata in adeziunea intercelulara si celulasubstrat. Osteocalcina este o alta glicoproteina implicata in mineralizarea is resorbtia osoasa, care se leaga de minerale si actioneaza ca un marker al formarii osoase. Sialoproteinele contin acidul arginin-glicin-aspartic, influentand adezivitatea celulara si mineralizarea matricei. Factorii de crestere (TGF-B), unele proteaze si inhibitori de proteaze participa la sinteza.

Sarurile osoaseSunt constituentii anorganici ai oaselor, determinand duritatea si rigiditatea acestuia. Cristalele osoase au forma de placi, ajungand la dimensiuni de 150/80 nm si 5 nm grosime. Adesea sunt strans legate intre ele, in straturi paralele, in micile spatii ramase regasindu-se apa si substante organice. Osul matur este format in mare parte din cristale de hidroxiapatita, dar care are un procent ridicat de carbonati in compozitie, si cu un raport Ca/P mai scazut decat hidroxiapatita pura. Asadar majoritatea ionilor din cristale sunt reprezentati de calciu, fosfat, hidroxil si carbonat. In cantitati foarte reduse se pot gasi si ioni de Mg, Na, K, F, Cl, Fe, Zn, Cu, Al, Pb. Ionii de F pot substituii ionii hidroxil, cei carbonat ii pot inlocui pe cei hidroxil sau fosfat. E cunoscuta afinitatea elementelor din grupa IIA pentru tesutul osos (Pb putand inlocui Ca) putand reprezenta astfel un pericol pentru sanatate in cazul unui nivel crescut.

Conformatia interioara a oaselor

Substanta osoasa propriu-zisa poate imbraca doua aspecte: compacta si spongioasa.

Osul compact este format dintr-o substanta omogena, dura, formata din lame osoase alaturate, alipite. Cel mai frecvent, sunt asezate concentric in jurul unui canal ce are continut neuro-vascular (canalul Havers), formand un cilindru sistemul Haversian sau osteonul. Osteoanele sunt asezate paralel, atat intre ele cat si cu axul lung al osului. S-a estimat ca in scheletul unui adult ar fi aprox. 21 milioane de osteoane. In scectiune transversala au forma rotund-ovalara, un diametru de 100-400 de microni si contin cam 30 de lamele osoase.

Tesut osos compact

Osteonul este strabatut de canaliculele osteocitelor, care ajung pana la vasul din canalul Haversian. Datorita dimensiunii osteonului, nici un osteocit nu se afla la mai mult de 200 de microni de vasul de sange. Canalele Havers comunica indirect sau direct cu cel medular, prin alte canale dispuse oblic sau transversal canalele Volkmann. In interiorul unei lamele fibrele de colagen sunt dispuse paralel, insa perpendicular pe fibrele din lamela vecina, pentru mai multa rezistenta.

OSTEON

Vase Nervi Osteocite Lamele Canal Havers

Osul spongios

E constituit in esenta tot din elemente lamelare, insa acestea variaza ca forma, dimensiune, si dispozitie. Aceste trabecule delimiteaza niste spatii, areolele, captusite cu tesut endostal.

Vascularizatie si inervatieArterele Oasele lungi primesc artere nutritive diafizare, si artere periostale. Arterele diafizare patrund prin gaurile nutritive, de ordinul I si apoi prin canale nutritive ajung in cavitatea medulara. Dau unele ramuri pentru maduva, iar altele patrund in canalele Havers, terminatiile lor ajungand la nivelul epifizelor. Arterele periostale provin din arterele ce iriga organele invecinate. Patrund in periost, se ramifica, iar din aceasta retea numeroase ramuri patrund in osul subiacent, in canalele Havers. In interiorul osului sistemul nutritiv si periostal se anastomozeaza. Oasele late au tot doua sisteme arteriale, in timp ce oasele scurte au numai artere periostale. Venele la oasele lungi adesea insotesc arterele nutritive, dar pot avea si un traiect independent. Nervii Patrund in gaurile nutritive impreuna cu arterele sau provin din periost. Cei care ajung in cavitatea medulara formeaza un plex nervos, din care se desprind fibre ce insotesc vasele din canalele Havers. Nervii periostali formeaza un plex bogat in receptori (proprioceptori).

Maduva oaselorCavitatea medulara a oaselor lungi, interiorul oaselor late ca si areolele tesutului osos spongios sunt umplute cu o substanta moale, semifluida, buretoasa, bogata in elemente sanguine, numita maduva. Se deosebesc trei varietati de maduva osoasa: -maduva rosie se gaseste mai ales in oasele de fat si copil, iar la adult in vertrebre, coaste si stern. Contine numeroase capilare sanguine si elemente figurate ale sangelui. Are un important rol hematopoietic. -maduva galbena se gaseste in cea mai mare parte a oaselor adultului; are culoare galbena datorita rezervelor de grasime pe care le contine. -maduva gelatinoasa apare mai ales la batrani, si contine multe elemente conjunctive. Printre cele mai importante functii se numara: participarea la formarea tesutului osos in perioada osteogenezei, la repararea osoasa la adult, rol hematopoietic, si reprezinta una din rezervele de grasime ale organismului.

Maduva osoasa

PeriostulEste o membrana fibroasa care inveleste osul pe suprafata sa exterioara, cu exceptia suprafetelor acoperite de cartilaj articular si a unor insertii musculare. La nivel articular se continua cu capsula articulara, incat tot osul este acoperit de o teaca fibroasa conjunctiva. Grosime variaza, pe oasele lungi putand ajunge la 3 mm. La nivelul fetei profunde adera de os, atat prin canalele Volkmann dar mai ales prin niste fibre conjunctive numite fibre Sharpey, care pleaca din periost si patrund in substanta osoasa compacta. Aderenta e mai crescuta la nivelul epifizelor oaselor lungi si la suprafata oaselor scurte, si mai redusa pe diafize si pe fetele oaselor late. Aderenta variaza cu varsta, fiind mai mare la batrani. Periostul e bogat vascularizat si inervat.

Ca si functie, in perioada osteogenezei participa la formarea de tesut osos. La adult are rol in nutritie, dar si in formarea calusului in caz de fracturi sau in pierderi limitate de substanta osoasa. Microscopic e format din doua straturi: -unul superficial, fibros, format din fibre conjunctive si elastice, bogat in fibrocite si vase ce patrund in os. -unul profund, periostul osteogen, e format din 2-3 paturi de celule mezenchimale care pot da nastere la osteoblaste, foarte dezvoltat la copii.

OsteogenezaIntrauterin, unele piese scheletice sunt formate din membrana conjunctiva, insa marea majoritate din cartilaj hialin. Primele procese osteogenetice apar in saptamanile 6-7 in clavicula, si continua pe toata perioada vietii intrauterine si dupa nastere, pana la 25-35 de ani. Tesutul osos are ca origine embrionara mezenchimul, existand asadar doua modalitati de osteogeneza: conjunctiva (membranara) si cartilaginoasa. In ambele cazuri, zonele din care incepe si de la care se intinde osteogeneza se numesc puncte de osificare. Acestea pot fi primare, sau cu aparitie mai tardiva, secundare. Osteogeneza presupune doua etape: una in care predomina procesele de transformare a membranelor conjunctive si a pieselor cartilaginoase in tesut osos, in care se da nastere unui os brut, incomplet dieferentiat, si se numeste osteogeneza primara. In cea secundara predomina fenomenele de distrugere si remaniere, osul fiind modelat pana dobandeste forma si arhitectura de la adult.

a) Osteogeneza endoconjunctiva sau desmalaIn acest fel se dezvolta oasele boltii craniene si fetei, consta in transformarea pieselor formate din membrane conjunctive in tesut osos. Fibrele conjunctive din constitutia lor se impregneaza cu saruri minerale si devin rigide. Pe aceste travee de osteogeneza, fibroblastele se transforma in osteoblaste, se depun pe suprafata lor si incep sa secrete o materie proteica preosoasa moale, numita oseina. Oseina, impregnandu-se cu saruri de calciu, da nastere unei lamele osoase. Acesta e punctul de osificare primitiv. Procesul de osificare continua, inaintand sub forma de prelungiri ca niste ace, care se angreneaza cu prelungirile altor puncte de osificare, formand o retea. Totusi in spatiile cavitare ale acesteia vor ramane multa vreme portiuni membranoase. In grosime, oasele cresc prin adaugarea de noi lame osoase pe fata exterioara. In paralel au loc procese de resorbtie osoasa.

b) Osteogeneza endocondrala Oasele din aceasta categorie sunt precedate de un tipar cartilaginos, ce reproduce la scara redusa forma lor generala, acoperit de o membrana conjunctiva (pericondru). Osul se va forma de fapt pe doua cai: pe calea osificarii dinspre suprafata osoasa, numita osteogeneza pericondrala si apoi periostala, si din puncte de osificare din interior osteogeneza endocondrala.

Osteogeneza oaselor lungi:Formarea diafizei: - periostala: celulele stratului intern devin osteoblaste, care formeaza un manson osos periferic, subpericondral. Din acest moment pericondrul se transforma in periost generand in permanenta prin stratul sau profund materie ososa noua, peste cea existenta. - endocondrala: la scurta vreme dupa formarea periostului, de la nivelul acestuia apar vase de sange care merg spre interior, unde duc osteoblaste, ce vor forma puncte de osificare primare. Aceste cresc progresiv spre periost si epifize. Formarea epifizelor: Epifizele nou-nascutului sunt cartilaginoase. La anumite intervale constante de timp, in interiorul lor apare un punct de osificare secundar, epifizar, care creste similar celui diafizar.

Cresterea in lungime a oaselor: Are loc datorita cartilajului diafizo-epifizar. Discul prolifereaza mereu in centrul sau, in timp ce suprafata sa diafizara si epifizara sufera mereu procese de osificare. Dupa formarea definitiva a osului, cartilajul nu mai prolifereaza si se osifica. Osificarea patologica, prematura a cartilajului duce la oprirea cresterii in lungime. Osificarea secundara: In urma proceselor anterioare, oasele sunt formate dintr-un tesut osos spongios, sunt lipsite de cavitate medulara si nici substanta osoasa compacta. Osul definitiv se formeaza prin procese succesive de resorbtie si reconstructie. Osteoclastele distrug substanta osoasa primitiva, formand lacune mari, in care osteoblastele incep sa secrete formand noi lamele osoase, ce formeaza sisteme Haversiene. Acestea sunt supuse unei continue remanieri de-a lungul vietii. In axul diafizei resorbtia nu mai este urmata de secretie, formandu-se in acest fel canalul medular.

VINDECAREA FRACTURILOR

Factori ce influenteaza osteogeneza:Vitaminele: A stimuleaza osteoblastele si osteoclastele, C favorizeaza cresterea osului, D favorizeaza calcificarea. Hormonii: Hormonul somatotrop hipofizar determina proliferarea cartilajului de conjugare, cel tiroidian stimuleaza cresterea, paratiroidianul influenteaza resorbtia osoasa, hormonul folicular duce la calcificarea prematura a oaselor lungi. Enzimele: Fosfatazele intervin in procesul de crestere.

Tipuri de oase:

-lungi: lungimea depaseste grosimea si latimea, au o diafiza si doua epifize;

-plane: lungimea si latimea sunt aproape egale, au doua fete si un numar variabil de margini si ungiuri; -scurte: au cele trei dimensiuni aproape egale; -pneumatice: oase neregulate ce contin cavitati pline cu aer; -sesamoide: de obicei lentiforme, sunt periarticulare sau intratendinoase; -suturale: oase mici, plane, inconstante, situate fie la nivelul suturii lambdoide a craniului fie la nivelul fontanelelor.

ARTICULATIILEO articulatie este formata din totalul elementelor care realizeaza unirea a doua sau mai multe oase adiacente sau la distanta. Stiinta care studiaza articulatiile se numeste artrologie sau syndesmoloie. Din punct de vedere anatomic o articulatie prezinta suprafete osoase, parti moi interosoase si parti moi adiacente osului.

Clasificare:Din punct de vedere morofologic : - sinartroze unde legatura dintre elementele osoase se realizeaza prin intermediul unui tesut conjunctiv solid. Pot fi clasificate in articulatii fibroase si cartilaginoase; - diartroze (articulatii sinoviale) - elementele osoase sunt separate de o cavitate; Din punct de vedere functional: - sinartroze - imobile , fixe, fibroase - amfiartroze cartilaginoase - diartoze mobile, sinoviale;

A. Sinartroze sunt articulatii imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope in contact iar intre elementele scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau cartilaginos: 1.Articulatii fibroase intre suprafetele articulare se gaseste tesut conjunctiv bogat in fibre de colagen si , mai rar, putin tesut fibro-elastic (suturi, gomfoze, sindesmoze) 1.1.Suturile sunt limitate la craniu, unde mariginile osoase sunt separate de un tesut conjunctiv ce formeaza ligamentul sutural (vestigiu neosificat al mezenchimului care sta la originea oaselor late ale cutiei craniene). Grosimea ligamentului sutural variaza functie de varsta si distanta dintre cele doua oase; imediat dupa nastere suturile sunt articulatii flexibile, osificarea completa a ligamentelor suturale producandu-se in jurul varstei de 12 ani si ducand la formarea unei sinostoze se descriu mai multe tipuri de suturi in functie de configuratia marginilor osoase.

Suturile pot fi: -dentate : prin intrepatrunderea indentatiilor (sutura frontomaxilara) -scuamoase: prin suprapunerea unor suprafete rugoase (sutura temporoparietala) -plane (armonice): prin apozitia unor suprafete plane (sutura frontonazala) 1.2. Gomfozele articulatii formate dintr-un element osos conic -dinte care este fixat intr-o structura osoasa cavitara numita alveola precum un cui (articulatia dento-alveolara); 1.3.Sindesmozele articulatii fibroase in cadrul carora oasele sunt unite de fibre lungi de tesut conjunctiv care formeaza un ligament interosos sau o membrana aponevrotica. Permit miscari de amplitudine redusa (amfiartroze).

2.Articulatii cartilaginoase elementele osoase sunt unite de un cartilaj hialin sau de un disc fibrocartilaginos (sincondroze, simfize).

2.1. Sincondrozele suprafetele articulare sunt unite de un cartilaj articular de tip hialin.(ex: art dintre marginea sternului cu coaste) 2.2 Simfize suprafetele articulare sunt acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin care se insera la randul sau pe o structura flexibila de tip fibrocartilaginos. Aceste articulatii permit miscari limitate. Ex: simfiza pubiana, simfiza mentoniera(se gaseste pe linia mediana a corpului mandibulei).

Sindesmozele, gonfozele si anumite simfize se dezvolta odata cu tesuturile inconjuratoare contribuind la cresterea ososa. La sfarsitul perioadei de crestere, aceste articulatii persista si sufera modificari minime odata cu inaintea in varsta.

Sindesmozele si suturile au proprietati mecanice importante si joaca un rol esential in mecanismul de crestere. La finalul procesului de crestere osoasa, cartilajul sau tesutul fibros din componenta acestor articualtii se osifica si determina formarea unei sinostoze.

B. Diartrozele (articulatii sinoviale)

Din punct de vedere morofologic ele pot fi : -simple (o pereche de suprafete articulare) -compuse (mai mult de o pereche de suprafete articulare) -complexe (cu meniscuri sau discuri articulare)

Dupa tipul suprafetelor articulare: -plane (artrodii)- intre doua oase ce prezinta suprafete articulare plane(intre 2 oase carpiene) -sferoidale care prezinta un cap articular (coxofemurala si scapulorhumerala) -elipsoide (condilare) articulatii intre oasele metacarpiene si falange, metatarsiene si falange -tip balama articulatia intre trohleea humerusului si extremitatea proximala a ulnei bicondiliene -trohoide (pivot) - intre capul radiusului, ligamentul inelar si extremitatea proximala a ulnei -selare intre un os al carpului si un metacarpian

Articulatia sferica

Articulatia selara

Articulatia elipsoidala

Articulatia balama

Dupa numarul de axe pe care se produce miscarea: -uniaxiale -biaxiale -triaxiale -poliaxiale Dupa tipul miscarilor: -translatie -rotatie -angulatie -flexie/extensie -abductie/adductie -circumductie -ridicare/coborare -protractie/retractie -fixare -spiroide -rotatie pura a suprafetei articulare in jurul axei proprii;

Elementele articulatieiSuprafetele articulare

Constituie elementele fundamentale ale articulatiei; de obicei cele doua suprafete articulare se completeaza (una este mulajul negativ al celelilalte). Oasele lungi se articuleaza prin intermediul extremitatilor ce prezinta cel putin o suprafata articulara care poate fi plana, concava sau convexa, oasele late se articuleaza prin intermediul marginilor iar oasele scurte se pot articula prin intermediul oricarei suprafete.

Cartilajul articularSuprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular, cu exceptia suprafetelor articulare care participa la formarea articulatiilor sternoclaviculara, acromioclaviculara, si temporomandibulara care sunt acoperite de un cartilaj fibros, celelelalte suprafete articulare sunt acoperite de cartilaj hialin. Suprafata unui cartilaj articular este direct proportional cu gradul de mobilitate al articulatiei respective. Grosimea cartilajului articular (1-3mm in cazul articulatiilor intercarpiene si 7-8mm in cazul articulatiei genunchiului) variaza in functie de varsta (mai mare la tineri) si este direct proportionala cu presiunea suportata. Cartilajele care acopera suprafetele articulare convexe sunt mai groase in zona centrala, iar cele care acopera suprafetele articulare concave sunt mai groase la periferie.

Imagine microscopica

CELULE CARTILAGINOASE Condroblaste Condrocite MATRICEA CARTILAGINOAS Proteoglicani Fibre colagene

MorfologieUn cartilaj articular prezinta o fata epifizara aderenta la suprafata articulara subiacenta, o fata articulara in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la articulatie sau cu elementele intra-articulare (disc, fibrocartilaj, menisc), o circumferinta care se continua cu periostul si membrana sinoviala. Datorita proprietatilor sale mecanice(rezistenta si elasticitate), cartilajul articular poate indeplini mai multe functii: permite miscarea fara frecare a suprafetelor osose, distributia fortelor in articulatie, amortizarea fortelor, precum si realizarea congruentei diferitelor suprafete articulare. Greutatea suportata de cartilajul articular stimuleaza influxul lichidian la nivelul acestuia. Imobilizarea prelungita a unei articulatii exercita un efect nefast asupra nutritiei cartilajului, ceea ce antreneaza o reducere a mobilitatii articulare, de aici necesitatea mobilizarii precoce a pacientilor. Cartilajul nu este vascularizat, este hranit cu ajutorul acestui fenomen de influx lichidian.

Structurile intra-articulareExista numai la anumite articulatii si sunt reprezentate de discuri articulare, meniscuri articulare, labrumuri si ligamente. Discurile articulare sunt structuri fibrocartilaginoase care se unesc la periferie cu capsula articulara, si care divid cavitatea articulara in doua compoartimente (articulatia temporomandibulara). Ele corecteaza incongruenta suprafetelor articulare. Meniscurile articulare sunt structuri fibrocartilaginoase in forma de potcoava de cal, situate la periferia suprafetelor articulare (meniscurile genunchiului). Indeplinesc aceeasi functie ca si discurile articulare.

Labrumul articular este format din cartilaj fibros. Pe sectiune are forma triunghiulara si prezinta 3 fete: baza, fixata de cartilajul articular, fata periferica, mai mult sau mai putin aderenta la capsula articulara, si fata articulara, care vine in raport cu cealalta suprafata articulara care participa la realizarea articulatiei si determina o crestere a ariei suprafetelor articulare (articulatia glenohumerala). Ligamentele intra-articulare sunt benzi puternice de tesut conjunctiv acoperite de membrana sinoviala. Se gasesc la nivelul articulatiei genunchiului si coxofemurala. Ligamentele incrucisate ale genunchiului indeplinesc o functie mecanica, stabilizand suprafetele articulare. Ligamentele capului femural nu au functie mecanica dar sunt insotite de vase nutritive destinate capului femural.

Capsula articularaSepara articulatia de elementele inconjuratoare si asigura homeostazia cavitatii articulare. Este alcatuita din 2 straturi: membrana fibroasa si membrana sinoviala. Membrana fibroasa acopera precum un manson suprafetele articulare ale oaselor ce iau parte la articulatie; este formata din fibre de colagen si putine fibre elastice. Poate fi rigida (coarnele meniscurilor genunchiului) sau laxa (partea inferioara a capsulei glenohumerale). In regiunile in care membrana este subtire, pot aparea hernieri ale membranei sinoviale printre fibrele conjunctive sub forma de chisturi. In cazul multor articulatii, membrana fibroasa este intarita de ligamente capsulare, care au rolul de a stabiliza si limita miascarile in articulatie. Ligamentele extracapsulare indeplinesc acelasi rol ca si ligamentele capsulare. Membrana sinoviala este o membrana subtire formata din tesut conjunctiv care se intalneste la toate articualtiile mobile. Secreta lichid sinovial in cantitate variabila in functie de articulatie (2-4 ml in cazul genunchiului).

Lichidul sinovial:-pH:7.4 7.6 -proteine:15-25 g/l -glucoza: 66 mg/100ml -hialuronidaza: 2.5 2.7 g/l Lichidul sinovial si membrana sinoviala asigura nutritia si lubrefierea suprafetelor articulare favorizandu-le alunecarea.