Hip-Hop-ul în cultura românească

Origininea hip-hop-ului1. Muzica, arta supremăOriginile muzicii datează din paleoliticul mijlociu şi constă în lovituri între pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale. Au fost concepute şi imnuri de slăvire, din urlete şi dansuri.Muzica neolitică se cânta în temple păgâne iar cea laică de către doici copiilor. Cu toate că nu există dovezi scrise, s-au găsit numeroase piei şi mai târziu pergamente desenate cu instrumentele preistorice1. Treptat, această muzică s-a dezvoltat ajungând la muzica antică puţin celebră şi cunoscută în ziua de azi.În China antică muzica însemna cea mai de seamă artă, iar "Cartea Cântecelor" este considerată cel mai vechi document de creaţie populară chineză cuprinzând 305 povestiri în versuri, unele având semne indicatoare de ritm de pauze sau unduiri expresive.În Palestina antică izvorul muzical cel mai important era Biblia. Muzica lor însoţea toate manifestările de cult. Producţiile lor cele mai importante ţin de partea religioasă a muzicii şi sunt psalmii. Muzica medievală a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că exista o intensă viaţă religioasă muzica medievală deşi s-a dezvoltat din muzica populară a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice.În India antică caracteristica principală pentru practica muzicală indiană era legătura dintre cant, cuvânt şi gest. Mişcările capului şi ale mâinilor se alăturau muzicii astfel dezvoltându-se în mod deosebit muzica de dans "Sulu".Muzica medievală a avut două forme de manifestare. Dat fiind faptul că exista o intensă viaţă religioasă muzica medievală deşi s-a dezvoltat din muzica populară a îmbrăcat formele superioare ale muzicii sacre în cadrul Bisericii romano-catolice.Despre muzica europeană a evului mediu timpuriu putem vorbi cu mai multă certitudine decât despre cântările vechilor Elini. Modul de a nota muzica este acum mai exact şi evoluează treptat în direcţia scrieri actuale, ceea ce permite o desluşire destul de fidelă a textelor ajunse până la noi . Se încheagă portativul nostru modern pe care iau loc, la început sub forma unor mici pătrate negre, iar cu vremea rotunjindu-se, notele semnificând înălţimi şi durate diferite, aşa cum le vedem astăzi însemnate în partituri. Un călugar benedictin, Guido d’Arezzo, care a trăit în jurul anului 1000, a jucat un rol de seama în cristalizarea acestui sistem de notaţie.

2. Apariţia muzicii Hip-HopCu mai bine de un sfert de secol în urmă se năştea în S.U.A. un curent care avea să zguduie întreaga lume. Născut din revoltă, hip- hop-ul îşi are originile în muzica sclavilor de culoare, acele celebre Gospel- uri, care nu erau altceva decât suferinţele şi întristările lor exteriorizate prin muzică. Însă de la corurile Gospel şi până la primele manifestaţii stradale de hip-hop drumul a fost lung. Îmbinând Blues-ul cu Jazz- ul şi cu R&B- ul anilor ‘50, stilul s-a concretizat abia la începutul anilor ‘70².Acest curent îşi are originea în Bronxul anilor ’70 , când cel supranumit “The Godfather of HipHop”, Arika Bambaataa Asim, lider al minoriăţii Zulu din Bronx , pune bazele unei puternice organizaţii numită Universal Zulu Nation, organizaţie care a stat la baza Hip Hop-ului. Membrii acestei organizaţii sunt unii dintre cei mai faimoşi şi legendari artişti ai genului şi amintim aici pe Biz Markie, Cold Crush Brothers, Crash Crew, DJ RedAlert, Doug E. Fresh, Funky Four + One More, GrandMaster Flash, Jazzy Jay, Just Ice, Run DMC, Soul Sonic Force, Sugar Hill Gang, UTFO.De unde vine numele HipHop? Cand Arika Bambaataa organiza o petrecere , i se parea mai interesant ca această petrecere să aibă şi un nume. Astfel, pe flyerul unei astfel de petreceri , pe lângă locaţia la care avea să se ţină show-ul, era trecut şi un nume pentru petrecere.Hip Hop-ul nu este doar o muzică , un gen muzical printre multe altele; Hip Hop-ul este un stil de viata şi s-a dezvoltat odată cu trecerea timpului sub forma unei culturi: Cultura Hip Hop. Această cultură are la baza ei patru elemente , patru piloni, şi anume : MC, DJ, Graffiti şi B-Boy.B-Boy- originea B-boyingului , sau a breakdance-ului cum mai este cunoscut , nu stă în mâinile tinerilor New York-ezi ci în picioarele lui James Brown. Totul a început în anul 1969 când hitul lui Brown “Get on The Good Foot” se bucura de o foarte intensă difuzare la posturile de radio. Cunoscut pentru paşii săi de dans foarte energici, Brown îşi etala cele mai bune mişcări ale sale în timpul prestaţiilor live,în special pe melodia Get on “The Good Foot”.Nu peste mult timp , tinerii din New York au început să îl imite pe James brown şi mişcările sale. Multi dintre ei au reuşit, şi s-a mai făcut încă un pas, ajungându-se şi la concursurile de dans de la “Harlem World”, un loc în care tinerii dansatori se puteau aduna pentru a-şi perfecţiona dansul. Paşii lui James Brown au fost doar un impuls care a făcut să apară noi mişcări.Graffiti- New York-ul , cunoscut ca orasul în care s-a născut Hip Hop-ul, a produs şi Graffiti-ul. şi asta pare să aibă o logică perfectă având în vedere diversitatea culturală a oraşului. Imiganţi din toate părţile lumii s-au strâns de-a lungul anilor în marele oraş, sperând la o viaţă mai bună şi prosperă.

Ceea ce au găsit a fost contrar aşteptărilor lor şi mulţi erau revoltaţi. Implicarea în bandele de infractori devenise un lucru obişnuit pentru satisfacerea nevoilor de zi cu zi.O metodă prin care aceste bande îşi marcau teritoriul, zona, era să îşi scrie numele sau tagg-urile pe zidurile cartierelor respective. Acest lucru era atât o invitaţie cât şi un avertisment. Bande din Philly,Baltimore şi din alte oraşe mari au adoptat de asemenea această formă de vandalism artistic.Scriitorul Kilian Tobin remarca în lucrarea sa “A Modern Perspective On Graffiti”, că această practică are o lungă istorie. In timpul romanilor, soldaţii scriau pe zidurile oraşelor cucerite, iar oamenii cavernelor îşi însemnau de asemenea pereţii peşterilor.Acumulând toate aceste informaţii, realizăm că hip hop-ul nu este doar un gen muzical, este o formă de exteriorizare a grupurilor vulnerabile, o formă de autocaracterizare şi de exprimare a protestelor, puse în rime şi expuse în faţa tuturor, e adevărat, nu mereu cu un limbaj de societate înaltă, deoarece faptele asupra cărora se protesta nu se răsfrângeau decât asupra cartierelor pline de criminalitate şi nedreptăţi.Trebuie amintit cel care, în opinia mea, a schimbat modul în care Statele Unite ale Americii şi chiar întreaga lume, vedea acest stil muzical, el este TuPac, pe numele său Tupac Amaru Shakur.Zeul nemuritor al rap-ului de ghetou, carismatic şi periculos: Tupac Amaru Shakur a renunţat la şcoală dorind să se îmbogăţească vânzând droguri. Acuzat de hărţuire sexuală, posesie ilegală de arme şi leziuni corporale, rapperul din Oakland, California a ajuns în scurta, dar fascinanta sa carieră de mai multe ori la inchisoare. Regimul american se dezice de el: " In societatea noastră nu este loc pentru cei ca el!". Problema lor s-a rezolvat singură: 2Pac este împuşcat pe 7 septembrie 1996, în Las Vegas, iar pe 13 septembrie `96, inima a încetat să-i mai bată. Astfel, el a vazut în Hip-Hop o ieşire din sărăcie, dar a plătit cu viaţa.Această realitate dramatică nu se regăseşte în niciun alt gen muzical, duritatea cuvintelor ce alcătuiau melodiile puteau fi verificate în realitate, cuvintele şi rimele erau scoase din dragoste pentru cartier, dar în acelaşi timp din ură pentru viaţa din cartier.

Hip Hop în România1.Apariţia culturii hip-hop în RomâniaLa scurt timp după terminarea evenimentelor din anul 1989, evenimente ce au zguduit din temelii o naţiune întreagă, România a rupt lanţurile Estului, îndreptându-şi privirile spre Occident. La doar doi- trei ani după Revoluţie, atât sistemul politic, social cât şi toate ramurile economiei româneşti priveau

modelul apusean deşi erau adânc înrădăcinate în cel socialist. Astfel, începând cu anul 1990, datorită instaurării democraţiei, deci a libertăţii şi a dreptului de a alege, hip-hop-ul a primit undă verde pe teritoriul ţării noastre.Pentru prima oară în istoria ei, România simţea influenţele hip-hop-ului. Totuşi, neajunsurile şi abisurile de care suferea ţara noastră în aceea vreme au făcut imposibilă promovarea artiştilor străini, la nivel profesional, pe teritoriul nostru. Reţelele de distribuţie erau inexistente sau în cel mai bun caz, slab conturate, posturile de radio îşi făceau apariţia însă erau dezorganizate, în timp ce pirateria era singura cale concretă de promovare. S-au creat adevărate pieţe de schimb de casete cu rapperi străini printre amatorii acelor vremuri.Din ce în ce mai mulţi vroiau să pună mâna pe câte un album, casetele originale ajungând la o valoare inestimabilă. Curentul hip-hop prindea rădăcini. De la simpli ascultători şi până la primele producţii proprii a fost un singur pas. Şi acel pas a fost făcut foarte repede. Şi-au făcut apariţia primii inşi care au încercat, pentru început, să copieze piesele din străinătate. Au fost primele tendinţe clare de formare a hip-hop-ului autohton.Sunt primii oameni, copii, care au surprins ascensiunea curentului hip-hop din România şi au decis să crească împreună cu el. Au apărut primele trupe formate din amatorii genului, trupe ce pot fi considerate bazele hip-hop-ului românesc, asemănătoare celor din old-school rap-ul de peste ocean. Nume ca R.A.C.L.A., M&G, Paraziţii, Demonii sau Black Underground îşi făceau simţită prezenţa în hip-hop-ul românesc, urmate de Il-egal, Morometzii, Delikt, Gangsta Clique, Ghetto Birds şi altele. Unele din aceste trupe există şi astăzi, însă sub alte denumiri sau alţi componenţi. Calea de concretizare a fiecărei trupe a fost una extrem de lungă şi controversată.Nici una din trupele mai sus amintite şi care există şi azi nu are aceeaşi componenţă ca acum 8-10 ani. O dată cu anii, fiecare şi-a format un anumit stil, şi-a impus o anumită atitudine, câştigându-şi partea de public. După cum spuneam, unele din trupele mai sus menţionate există şi azi, precum Paraziţii sau M&G dar ce s-a întâmplat cu celelalte? Au avut loc diferite schimburi de componenţi, fapt ce a dus la dispariţia unor trupe dar şi la apariţia altora.Un exemplu clar este cel al trupei Ghetto Birds al cărei component de bază, Puya, împreună cu textierul de la Il-egal, Sişu, au format în 1996 La Familia. Numele de Ghetto Birds a dispărut definitiv însă cel de Il-egal a rămas. Un alt exemplu ar fi cel al trupei Demonii, din care făcea parte Uzzi, pe atunci sub porecla Drama. Trupa a dispărut definitiv după ce Uzzi a trecut sub tutela Black Underground, ce a devenit mai târziu B.U.G. Mafia. Trupele începeau deci, să apară.A fost momentul în care, încă, toate erau la acelaşi nivel şi toate se luptau să

se ridice, ajutându-se între ele. S-a ajuns în punctul în care nici în România hip-hop-ul nu mai putea fi oprit, transformându-se încet dar sigur într-un fenomen cu o acoperire naţională, chiar dacă trupele bucureştene dominau.A fost o perioadă grea pentru cultura hip hop din România, care se propunea a fi asimilată de o societate de abia ieşită din comunism, o societate ce avea o gândire restrictivă, dar care încerca să îşi depăşească limitele înţelegerii şi să aprobe cât mai multe lucruri ce aveau o doză de libertate, libertate dorită de o populaţie oprită de la tot ceea ce avea o urmă de opinie proprie, aceste elemente au fost potrivnice unei conturări clare asupra a ceea ce ar fi trebuit să reprezinte muzica hip-hop, în America la începuturile acestei culturi a devenit o armă de exprimare şi de protest, în timp ce în România era o formă de rebeliune şi răzvrătire puţin exagerată, primii actorii ai scenei hip-hop din România au promovat gânduri preluate de la rapperi americani, care însă nu se potriveau întru totul cu nevoile de exprimare a libertăţii de abia dobândită de români.

2. Dezvoltarea artiştilor hip-hopLimba engleză a caracterizat versurile trupelor din acea vreme, primele piese autohtone nu au fost altceva decât decât modificarea minima a pieselor străine. De fapt, chiar şi după trecerea la limba româna, a fost necesară o bună perioadă de timp pentru ca unele trupe să înceteze să traducă versurile rapperilor străini şi să împrumute doar ideile acestora, împreună cu influenţele muzicale. A fost un pas uriaş dar care a trebuit făcut pentru a putea vorbi apoi de un fenomen autohton.Între anii 1994-1996 au apărut o serie de trupe de rap care au făcut posibilă extinderea fenomenului hip-hop. Această extindere însă, a adus de la sine şi unele aspecte negative. Unul dintre ele poartă semnătura Consiliului Naţional privind Audio- Vizualul, care a sugerat posturilor de radio existente să înceteze promovarea subculturii transmise prin muzica hip-hop. Era începutul unei strânse legături care durează şi astăzi, între trupele de rap şi prea iubitul C.N.A. Lovitura nu a fost una puternică şi asta se datorează faptului că formaţiile de gen ale momentului nu au fost promovate neapărat de posturile de radio legale ci de radiourile pirat.Acestea au fost cele care au făcut publice piesele trupelor de rap, reuşind printr-o simplă strategie de difuzare să le impună audienţei. Un exemplu concret îl poate reprezenta trupa Il-egal , ale cărei piese au fost promovate de radiourile pirat, la sfârşitul anului ‘96. Un alt aspect al promovării îl constituie casele de discuri. Acestea au început să apară după Revoluţie, singura de până atunci fiind Electrorecord-ul.Apariţia caselor de discuri a generat o serie de urmări benefice întregului

fenomen. Contractele semnate de membrii trupelor cu casele de discuri au obligat ambele părţi să acţioneze cu profesionalism. Trupele au fost nevoite să producă piese de bună calitate şi pe cât posibile difuzabile unui public cât mai larg, în timp ce casele de discuri şi-au asumat răspunderea de a-i promova cât mai bine cu putinţă.Au fost întreprinse cu scopul de a mediatiza miscarea hip-hop si de a face posibila extinderea , ramificarea si stratificarea ei. Raperii autohtoni au înteles nevoia de unitate, motiv pentru care trupele tineau unele la altele si se ajutau reciproc fapt ce, mai târziu, a dispărut dintr-o serie de motive cu conţinut subiectiv.Cel mai cunoscut conflict din hip-hop-ul românesc este cel dintre B.U.G.Mafia şi La Familia. Lansarea clipului "Foame de banii" era un atac violent împotriva celor de la BUG Mafia, care au înregistrat numele de "La Familia" la OSIM, iar acum le cereau băieţilor din Sălăjan 15000 Euro pentru a-l folosi. Enervaţi la culme de faptul că Tataee, Caddy şi Uzzi i-au privat de dreptul de a lansa albume sub titulatura La Familia, Sişu şi Puya şi-au atacat frontal rivalii, pe o piesa care a amplificat acest scandal.Cele 2 trupe care erau până atunci aliaţi au devenit cei mai mari duşmani. După ani de certuri în rime, aşa numitele “diss-uri”pe care le foloseau şi rapperi americani, după numeroase apariţii la televiziuni, fiecare prezentându-şi versiunea, tribunalul a decis, numele La Familia, este de drept al lui Sişu şi Puya.Această hotărâre a dus clar la propulsarea mediatică şi mai mare a celor de la La Familia, în special al lui Puya, în timp ce foştii lor prieteni de la B.U.G.Mafia au avut mari dificultăţi în a-şi continua cariera muzicală, părăsiţi de o mare parte din ascultători.Una dintre cele mai concrete, clare şi nu în ultimul rând necesare acţiuni din domeniul muzical al unui artist este cea de lansare a unui album, indifferent de genul muzical abordat. Un album bine lucrat şi promovat cu professionalism asigură o mare parte din succesul unui artist, făcând ca faima lui să sporească într-un ritm mult mai alert, “Rapsodia efectului defectului” este numele primului album de hip-hop din România, album aparţinând trupei R.A.C.L.A.(1995)³.Au urmat, în acelasi an, Paraziţii cu al lor „Poezii pentru pereti” şi B.U.G. Mafia cu albumul de debut, intitulat „Mafia”. Ei au adus primele piese de rap lucrate ca şi concept pentru albume, reuşind să pună bazele hip-hop-ului românesc. Au fost cei care au turnat temelia.În legatură cu mass-media, un lucru trebuie precizat şi anume relaţia, mai mult sau mai puţin directă, dintre trupe şi presă. Aici sunt amintite, din nou, cele două trupe, Paraziţii şi B.U.G. Mafia, datorită modului diferit de abordare

privind acest aspect. Paraziţii a avut, încă de la început, o bună relaţie cu fanii şi cu presa în special, reuşind să-şi creeze un tip de imagine. B.U.G. însă, a acţionat diferit, depărtându-se de reprezentanţii presei sau uneori atacând o parte din ei.Aceste abordări diferite au avut uneori aspecte nedorite, însa temporare, dar au avut succes.

3. Influenţele tradiţiei româneşti asupra hip-hop-uluiAşa cum era de aşteptat, hip-hop-ul, intrat la noi în ţară, a trebuit să se plieze, să se lase uşor modelat de obiceiurile româneşti, limbajul autohton şi valorile ţării. După scurt timp de la intrarea culturii hip hop în cultura românească, s-au simţit schimbări de abordare a versurilor, atât din partea rapperilor de pe scenă cât şi din partea publicului ascultător.Cultura românească, fiind una preponderent conservatoare, a respins multe încercări de melodii cu versuri în engleză cântate de rapperi români, această problemă a fost pricepută foarte rapid de „actorii” scenei hip-hop, care au păstrat ideile şi concepţiile venite din afară şi le-au pus pe versuri pur româneşti.Influenţele din cultura hip hop americană a fost însă foarte puternică, chiar cu cele două moduri înrudite, dar diferite de a face şi a cânta hip hop, East Coast şi West Coast. În SUA Membrii West Coast-ului descriu viata din cartiere, viata plina de averi obtinute din surse mai mult sau mai putin conventionale, muzica fiind mai melodioasă, cu accente clar comerciale. Aceste elemente au fost păstrate şi la noi, adăugând spiritul latin, ataşamentul faţă de locul de baştină, dar şi modul plin de tupeu românesc şi narcisism specific, cel mai evident exemplu fiind La Familia.La cei din East Coast, textul este mai putin direct, cu referiri la aspectul social al vieţii, linia melodică fiind mai puţin comercială. La acest stil, rapperi români au eliminat în mare parte textul mai puţin direct, dar au păstrat o anumită subtilitate ce necesită “a citi printre rânduri”, adăugând de multe ori umorul negru şi glumele cu subînţeles, aici cel mai bun exemplu îl reprezintă trupa Paraziţii.De altfel, limbajul hip hop-ului fiind unul mai puţin conformist, a găsit în România un “paradis”, datorită numeroaselor cuvinte din limba română de jargou injurios. Astfel, la începutul acestei culturi în România publicul era atras de tot ceea ce era agresiv şi scandalos, injurios, apoi însă trupele au trebuit să îşi schimbe structura versurilor şi tematica subiectelor din piese. Aceasta ar putea fi o cauză pentru care numeroase trupe apărute între 1992 şi 1996 au dispărut, deoarece nu s-au putut adapta la cerinţele şi aşteptările pe care ascultătorii acestui gen le aveau.

Criticile asupra acestui gen muzical nu au întârziat să apară, mai ales că versurile melodiilor conţin atac direct la persoană, era normal ca cei direct vizaţi de acele versuri să reacţioneze cu critici. Însă opinia publică, în special tinerii, au sancţionat acele critici, iar cu timpul cei vizaţi în mod negativ de versurile hip-hop, au preferat să ignore cât au putut de mult, sunt cunoscute celebrele dispute dintre trupele hip-hop şi Ralu Philip, fostul preşedinte CNA, prin interzicerea anumitor melodii şi videoclipuri, dispută câştigată în aparenţă de CNA, însă câştigată în realitate de trupele hip hop.Lucrurile pe care le făceau rapperii le-a copiat lumea, rapperii nu au avut atât de multă influenţă asupra muzicii hip hop câtă influenţă a avut strada asupra hip hop-ului. Hip hop-ul a devenit ceea ce nu aveam, a evoluat mult, înainte prindea tot ce este agresiv, acum îşi doresc să aibă brand-ul lor, marca lor.

4.ConcluziiPoate mai puţin controversat astăzi decât în anii ’90, hip-hop-ul s-a transformat dintr-o mişcare culturală afro-americană într-un produs globalizant, care generează, fireşte, realităţi specifice. Comentatorii fenomenului precizează ceea ce este mai mult decât o problemă de terminologie, şi anume distincţia dintre două noţiuni aparent interşanjabile: hip hop şi rap. Hip-hop-ul desemnează cultura urbană dezvoltată în jurul muzicii rap, care numără astfel 40 de ani de istorie, faţă de cei 30 ai expresiei sale strict muzicale. Aria culturală răspunde nevoilor de definire socială ale unor comunităţi etnice în plină restructurare, de la periferiile unei Americi postindustriale (iar acum, ale unei lumi intregi).Aceasta ar putea fi o altă cauză pentru care cultura hip-hop românească se deosebeşte de cea americană, la noi nu este nicio diferenţă între apariţia hip-hop-ului ca, cultură şi apariţia hip-hop-ului ca stil muzical (rap).Mişcarea hip-hop românească este… românească. Atunci când ne poziţionăm în public, uităm cât de important este pentru artişti ca aceştia să intre în dialog cu ascultătorii. Uităm că atunci când suntem parte a publicului, cel mai rău lucru este să ignorăm. Feedback-ul este esenţial dezvoltării oricărui lucru. Bun sau rău – atâta timp cât este constructiv– este singura posibilitate de a aduce echilibrul între mesajele emise şi mesajele primite.Muzica rap, componenta de bază a culturii hip-hop (to rap în engleză înseamnă a tăifăsui, a discuta deschis, dar şi a dojeni, a critica aspru), s-a dezvoltat din muzica jamaicana specifică unei părţi a locuitorilor Bronxului. Ceea ce la început nu era decât o joacă – recitaţiunile MC – ilor ( Masters of Ceremony) pe anumite beat-uri, base-line-uri, - s-a transformat treptat într-un nou stil muzical.

Acest stil a variat de la o muzica usoara, de petrecere, la o muzică militantă, de mesaj. În cele din urmă – după cum se poate observa în zilele noastre – rap- ul a devenit o muzică comercială, o expresie a laudei de sine într-o lume a banului si a pornirilor egoiste.Ceea ce a oferit şi oferă cultura hip-hop sunt: conştiinţa apartenenţei la un grup social sau pur şi simplu la o modă anumită, la un trend (la o tendinţă); un anumit mod de a gândi; un tonic în faţa stresului cotidian; o atitudine sănătoasă, de dispret la adresa ipocriziei societăţii; un mijloc artistic de exprimare mai accesibil pentru cei care nu vor sau nu au posibilitatea să se cizeleze, dar în acelasi timp modul de exprimare cel mai penetrant pentru mediul social al zilelor noastre, când se pare ca omul şi-a pierdut apetitul pentru rafinament, căutând mesajul într-o forma directă, chiar vulgară; o punte de legătură între tinerii cu anumite probleme sociale, precum şi posibilitatea ca aceste probleme sa fie puse pe tapet publicului larg; o modalitate de a deveni, în calitate de artist de factură hip-hop, foarte celebru şi de a te îmbogăţi – în ziua de astăzi rap-ul este cea mai comercială muzică, o adevarată mină de aur pentru show-business.