Universitatea Babeş-Bolyai

Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca

Specializarea Teologie Pastorală

Patrologie

Acuzarea lui Origen

- Lucrare de cercetare -

Îndrumător, Studenţi,

Pr. Lect. Univ. Dr. Crudu Serghei, Paşca-Tuşa Vasile, Morariu Iuliu,

Gabriel-Viorel Gârdan Şuiu Alexandru, Bărăian Cătălin, Floare Emil,

Bârlea Ioan, Marc Vlad, Şumandea Claudiu,

anul I

Cluj-Napoca

2011

,,Cine ar încerca să prezinte în scris toate amănuntele vieţii acestui o mar avea multe

de spus, iar dacă ar sta să le istorisească pe toate ar trebui să scrie o carte întreagă”, ne

spune marele istoric bisericesc Eusebiu de Cezareea.1 Origen constituie într-adevăr adesea

subiect de discutie.2 Lucrul acesta se explica usor, dat fiind faptul pe de o parte ca Origen este

o personalitate de prim ordin in istoria teologiei crestine, iar pe de alta ca asupra lui apasa

condamnarea unui sinod ecumenic. Referitor la complexitatea personalităţii sale, care se

situează mereu la extreme, patriarhul Ghenadie al II-lea spune: ,, Unde Origen a fost bun,

nimeni nu e mai bun ca el, unde a fost rău, nimeni nu e mai rău ca el”.3 De asemenea, tot el îl

clasifică drept ,,izvorul infect al învăţăturii false”.4

Principalele idei dogmatice a lui Origen sunt: subordinationismul in dogma Sfintei

Treimi, afirmatia creatiei continuui din veci, teoria preexistentei sufletelor, ideea pluralitatii

luminilor (mai putin grava) si conceptia despre apocatastaza,5 adica despre restaurarea tuturor

in bine, care implica nevesnicia iadului,6 una dintre ideile cele mai originale şi în acelaşi timp

,,mai controversate ale lui Origen”7.

Astfel, foarte de timpuriu, Origen a fost acuzat că subordonează pe Fiul Tatălui şi pe

Duhul Sfânt Fiului, stabilind astfel între persoanele divine o ierarhie. ,,Reproşul, formulat de

Sfântul Epiganiu, a fost reluat de Fericitul Ieronim, Teofil al Alexandriei şi Iustinian, iar în

zilele noastre sunt numeroşi cercetătorii şi teologii care l-au găsit fondat”.8 În tratatul său, el

afirmă cu tărie trinitatea persoanelor dumnezeieşti şi unitatea fiinţială a acestora, dar insistând

asupra transcendenţei lui Dumnezeu, şi influenţat fiind de concepţia platonică despre binele

absolut, el cade în final în subordinaţionism.9

1 Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, traducere pr. prof. Teodor Bodogae, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol 13, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 224.2 ,,Niciodată un om n-a fost mai discutat decât Origen”. Pr. prof. Sebastian Chilea, Despre ipotezele lui Origen, în ,,Studii Teologice”( în continuare se va cita ,,S.T.”), nr. 1-2(1978), p. 63.3 Ibidem, p. 64.4 Ibidem, p. 64.5 Formulată întâi de Platon. George Celsie, Gândirea creştin-filosofică a lui Origen în ,,De principiis” şi urmările ei până la numătatea secolului al VI-lea, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002, p. 172. 6Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, “Poate fii considerat Origen eretic?”, în ,,S.T.” nr 7-8 (1959), p. 541.7 George Celsie, op. cit., p. 1728 Ibidem, p. 98.9 Ibidem, p.98.

2

Condamnarea lui Origen in Sinodul al V-lea Ecumenic – indiferent de felul

cercetarior si discutiior de atunci asupra lui Origen si conceptiei lui- este astfel um fapt de

unde ar rezulta ca el este um eretic10; insa um eretic material ce se gaseste in greseala in

invatatura de credinta, dar nu intentionat si nu in opozitie constiienta si voita fata de Biserica,

deoarece in timpul lui Origen Biserica nu venise inca cu precizari dogmatice oficiale si

definitive11.

Despre suflet la Origen

Desi Origen nu a ascris um tratat special despre suflet, am putea considera intreaga sa

opera un tratat inchinat sufletului caci in subsidiar opera lui este consacrata mantuirii

sufletului12. Pentru el sufletul este o realitate fundamentala “ um datum” constituentul

esential al fiintei umane cu dubla structura: trup si suflet. In tratatul său dogmatic “Despre

principii” desparte intr-un mod special aprofundat problematica sufletului. Origen recunoaste

in mod sincer contributia filosofiei grecesti in rezolvarea problemei sufletului, pe “care a

tratat-o cu temei”13. Origen spune ca “sufletul omenesc va fi rasplatit dupa vrednicia sa

atunci cand se va despartii de aceasta lume si ori va mostenii viata vesnica.. ori va avea

parte de foc vesnic si chinuri...dar va venii si sorocul Invierii mortilor...”14. Existenta

sufletului este afirmata ca substanta cu viata deosebita, iar insusirea fundamentala este

libertatea exprimata in actiuni prin vointe, calitatile sale, nemurireea si raspunderea pentru

fapte, ca si Inviera finala.

Sufletul dupa Origen reprezinta o esenta universala a lumii vi atat materiale cat si

spirituale, de aceea e sesizabil in fiintele vi si in cele invizibile. Precum si Aristotel el spune

ca “sufletul este o substanta cu posibilitati de reprezentare si cu tendinte”. In acest sens

sufletul apare ca o inergie vitala , confirmata si de Sfanta Scriptura prin identificarea sangelui

cu sufletul (psihicul animal)15.

Intre sufletul vital (de natura materiala) si sufletul uman (de natura spirituala,

duhovniceasca) exista o deosebire radicala, astfel ca primul reprezinta expresie netagaduita a

inergieiei naturii, celalat chipul inergiei Divine. Origen nu identifica sufletul cu sangele

10 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, op. cit., p.543.11 Ibidem, p. 547.12 Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Despre suflet la Origen , în ,,Mitropolia Olteniei” (în continuare se va cita ,,M.O.”), nr. 2, 1986, p. 37.13 Ibidem, p. 38.14 Ibidem, p. 39.15 Ibidem, p. 40.

3

omului16. El se intreaba daca si ingerii si astrii, au suflet, ei fiind recunoscuti ca fiinte

insufletite; despre Hristos insa spune clar ca a avut un suflet precu a avut si un trup.

Origen prezinta trei ipoteze despre suflet:

1. Dumnezeu nu a creat doua feluri de suflete: dumnezeiesc si trupesc;

2. Sufletul este legat de trup si primeste influente de la stimulii vitali dar nu e subordonat

lor;

3. Trihotonismul platonic – respins de Sfanta Scriptura- sufletul stand la mijloc intre

carne si trup cum spune si Apostolul Pavel;

4. In lucrarea despre principii el emite o ipoteza cum ca sufletul ar fi fost creat inainte de

creera lumii17, iar materia a fost creata pentru a imbraca aceste suflete care au fost

cazute.

Sufletul este :

Muritor cand moare pacatul vituind in Dumnezeu

Cand moare fata de Dumnezeu

Se crede ca moare odata cu trupul.18

Sufletul isi va recontitui corpul sau la Inviere sprea atrece cu el in nestricaciune, a

invinge moartea prin nemurire. Origen include creaarea sufletelor in crearea primordiala a

lumii, spiritelor, ingerilor. Ele se afla la mijloc intre ingeri si demoni si prin libertate pot sa

se inalte ori sa cada. Inca inainde a se fi nascut in trupuri, sufletele s-au aflat incarcate cu o

vina pe cugetul si simtirile lor, insa ele se pot purifica prin focul suferintelor.

Sfarsitul va fi refacut dupa starea de la inceput, iar sufletele vor fi restabilite

(apocatastaza) in stare pe care au avut-o initial fara cunostinta binelui si raului; astfel nu va

mai exista nimic rau si Dumnezeul nostru va fi in toate si sufletele care fusese mai inainte

pacatoase in urma intoarcerii lor si impacarii cu Dumnezeu sunt chemate acum din nou la

fericire19. Origen sustine ca si diavolii si pacatosii vor fi mantuiti – enormitate logica; binele

16 Ibidem, p. 41.17 Ibidem, p. 45.18 Ibidem, p. 59.19 Ibidem, p. 62.

4

nu mai e necesar, iar diabolismul e liber. Sfantul Ioan Damaschinul califica aceste idei drept

aiureli.

Origen vedea astfel într-unele din personajele biblice, animale sau forţe ale naturi

imagini ale demonilor.

În ceia ce priveşte învăţătura despre apocatastază, baza discuţiei este oferită de

anumite pasaje scripturistice care diferă de la o operă la alta în funcţie de genul scrieri

respective. Astfel Origen interpretând pasajele respective în mod alegoric spunea: „Cum

calea cea buna este cea mai lungă, trebuie să se înţeleagă că la început este viaţa practică,

în urma acesteia, viaţa contemplativă, unde ajunge, cred eu, această cale la limita sa,în ceia

ce numim apocatastază, pentru că nu va mai rămâne atunci nici un vrăjmaş.....”20

Exegeza şi concepţia origeniană cu privire la apocatastaza universala au apărut la

început într-o manieră de cercetare şi discuţie şi nu a fost propusă ca oca şi o dogmă. Origen

vedea în diferitele texte ale Evangheliştilor aceasta idee a apocatastazei universale

(Supunerea tuturor din textul paulin l Cor.15, 5-28, este identificat de Origen cu mântuirea

universală „Care este deci această supunere prin care toate lucrurile trebuie să fie supuse

Lui Hristos? După părerea mea, este vorba chiar de acestă supunere prin care noi dorim să

Îi fim supuşi, prin care Îi sunt supuşi Apostoli şi toţi Sfinţi”. 21

Origen doreşte să convingă prin numeroasele referiri la textele pauline, corelate

mereu şi cu alte texte din Scriptură, asupra universalitaţi restabiliri finale, când absolut orice

fiinţă va fi reintegrată împreună cu celelalte fiinţe şi Dumnezeu.22

O altă concepţie a lui Origen este apocatastaza provizorie, care reiese dintr-o

discuţie despre necorporalitatea finală: „Dacă materia dispare odată cu purificare integrală

a răului, cei deja mântuiţi rămân mereu înzestraţi cu voinţă liberă, ei putând păcătui din nou

şi astfel materia ar fii recreată şi ar apărea lumi noi.”23

Într-o altă parte vorbeşte despre starea limitată a curăţiei celui desăvârşit ce ajunge

a nu mai păcătui.În omilia la Samuel spune: „Neschimbător este Dumnezeu, şi dacă I se

20 Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan, cartea 1, traducere Cristian Bădiliţă, Editura Institutul European, Iaşi, 1995.p. 85.21 Origen, Despre principii, traducere pr. prof. Teodor Bodogae, în vol. ,,Scrieri alese, partea a treia”, col. ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 8, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, p.101.22 Ibidem, p.190.23 Ibidem, p.219.

5

spune Unul, este pentru că El nu se schimbă.Astfel dreptul, imitator a lui Dumnezeu, făcut

după chipul Său, este de asemenea numit el însuşi unul , atunci când ajunge la desăvârşire,

pentru că şi el când este stabil în culmea virtuţilor nu se schimbă, ci rămâne mereu unul”.24

O altă concepţie este cea a focului purificator despre care Origen vorbeţte în

prefaţa uni tratat de al său: „...sau va fii abandonat în focul etern şi chinuitor, ...dar va veni

timpul învieri morţilor, când aceste trupuri semănate într-o necinste,vor învia întru slavă”.25

Multe din conceptele susţinute de origen le întâlnim azi si la unele secte, focul purificator la

catolici...etc.

Dincolo de exegeza alegorică a Sfintei Scripturi remarcăm faptul că Origen a fost

influenţat de filozofia antică si în argumentele sale privitoare la apocatastază ; exemplu: ideea

platonica privitoare la identitatea sfârşitului cu cea a începutului, dinamica de la chip la

asemănare raportată gândiri stoice, lipsa substanţialităţi răului şi problema liberului albitru

preluate din gandirea gnostică,etc. Cu privire la diavol „Cel din urmă vrăşmaş numit moartea

va fi nimicit, nu în sensul că va pieri ci intenţia sa de duşmăni care provenea nu de la

Dumnezeu, ci de la el însuşi va dispărea”.

Ieronim afirma: „Uni dintre cei care îşi fac o plăcere din a inveta subiecte de

conflict, ne impută blasfemia, nouă şi învăţături noastre. Despre acest subiect este la

latitudinea lor dea vedea cum înţeleg acest verset:<<Nici beţivi, nici batjocoritori nu vor

poseda împărăţia lui Dumnezeu>> cu toate că ei pretind că tatăl răutaţi şi al pierzaniei, al

celor care au fost doborâţi din Împărăţia Lui Dumnezeu, poate să fie mântuit, ceea ce

nimeni, fie căzut pradă nebuniei, nu poate să afirme”.26 Trebuie să adăugăm, urmărind cele

pomenite mai sus, faptul că Ieronim adăugă la varianta sa de traducere o trimitere la o lucrare

(din păcate pierdută) de-a lui Origen, Dialogul cu Candid, în care acestui valentinian, ce

susţinea că diavolul ar avea o natură pervertită ce nu i-ar permite mântuirea, alexandrinul

precizează că diavolul nu are o natură destinată spre pierzanie, ci că pierderea lui se datorează

voinţei, iar acesta putea să fie mântuit.

Ştim totuşi că în concepţia lui Origen nu toate fiinţele au căzut, iar unele au căzut

mai mult decât altele, dintre acestea făcând parte şi demonii, puterile ori diavolul, niciuna

dintre acestea nefiind create rele, ci devenind astfel prin alegere.27

24 Origen, Omili la Samuel l, 4,45-50 în S.C. 328, p.106.25 Origen, Despre principi ll, prefaţă, 5, în S.C. 252 p.82.26 Ieronim, Apologii contra lui Rufîn ll,18,64-70, în ,,S.C”.303, p.15227 Cf.Origen, Despre prîncipii, I, 5, 3, SC 252, p. 178-180

6

Apocastaza intra in directa contradictie cu invatura Sfintei Scripturi caci despre

pacatosi Mantuitorul spune ca: vor mege acestia la pedeapsa vesnica ( Mt. 25, 16). Eustatiu

scrie ca faimosul Origen a semanat pretutindeni samanta cacodoxiei 28.

Preexistentialismul a fost combatut de episcopul martir Petru al Alexandriei, care tot

odata cu acest preexistentialism combatea si prepacatuirea sufletelor si inchiderea lor in

corpuri ca pedepsa spre purificare, invatatura atribuita filozofiei grecesti.

Origen considera ca Dumnezeu este vesnic creator. Dumnezeu este asadar creator

deoarece El doreste acest lucru: numele de Creator este secundar fata de cele 3 nume ale

Treimi. Dumnezeu este venic Treime. El nu este vesnic Creator, cum sustinea Origen, care

tributar conceptiilor ciclice ale atinchitati il facea astfel dependent de creatura.29

Eshatologia in conceptial lui Origen

Marele geniu creştin şi-a expus astfel opiniile sale teologice despre eshatologie

alunecând uneori pe panta filosofiei platonice care era pe timpul său dominantă în gândirea

lumii păgâne cu scopul de a atrage şi prin aceasta o parte din necreştini. Aşa cum era de

aşteptat, odată cu maturizarea spirituală şi cu sistematizarea învăţăturii Bisericii au apărut şi

unele nepotriviri între teologumele lui Origen şi dogma ortodoxă. În cele ce urmează voi

expune câteva din aceste diferenţe:

În legătură cu învierea trupurilor, opinia lui era îndreptată spre faptul că doar forma

trupurilor se va păstra nu şi trupul material, anumite organe ale corpului nemaifiind de

trebuinţă se vor elimina. El a mai susţinut şi existenţa unui sâmbure latent de viaţă

nestricăcioasă în trupul acesta datorită căruia învierea ar fi survenit ca un fapt natural, lucru

contrar dogmei Bisericii de mai târziu30.Legat de judecata universală credea că aceasta nu

este veşnica ci doar o etapă din destinul oamenilor păcătoşi care vor ajunge la rândul lor să

vadă Faţa lui Dumnezeu, focul iadului având rostul de a-i curăţi pe cei întinaţi.

O altă teorie interesantă este aceia potrivit căreia după înviere sufletele trec succesiv

prin mai multe lumi până când ele se curăţesc de păcate şi se fac vrednice de vederea lui

28T. M. Popescu, Denaturarea istoriei lui Origen, în B.O.R., nr. 11, 1926, pp. 631-633.29 Vladimir Lossky, Origen, în volumul: Vederea lui Dumnezeu, în romaneste de Maria Cornelia Oros, Ed. Deisis, Colectia Dogmatica, Sibiu, 1995, p. 68.30. Pr. Magistrand Marin M. Branişte, Eshatologia în concepţia lui Origen,revista Studii Teologice, nr. 7-8, 1958, p. 444.

7

Dumnezeu, aceasta datorită faptului că sufletului îi rămâne liberul albitru iar caracterul

profund moral al sufletului nu se poate pierde niciodată.31

Pornind de la textul din I Cor. „ Iar când se vor supune Lui toate, atunci şi Fiul Însuşi

se va supune Celui Ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie totul în toate”, Origen şi-a

expus învăţătura despre Apocatastază prin care la sfârşitul tuturor veacurilor toţi oamenii şi

chiar demonii se vor întoarce şi vor trăi în Cel Ce i-a adus la existenţă. La rândul ei şi această

opinie teologică a ajuns să fie în contradicţie cu dogmele ulterioare ale Bisericii care la

Sinodul V Ecumenic a condamnat această învăţătură eshatologică şi pe propovăduitorul ei.32

Dacă acuzarea de idolatrie a jucat doar un rol problematic în acuzarea lui

Origen, cea de erezie a fost în schimb cea care i-a adus anatemizarea.

Origen cunoaşte o evoluţie cu totul aparte între prima sa condamnare (a

episcopului Dimitrie în anul 232) si ultima (a Împaratului Iustinian îin 543, ecumenizata la

sinodul al V lea din 553) care face din ,,părintele teologiei creştine’’, ,,părintele tuturor

ereziilor’’33. Ca să înţelegem aceasta transformare trebuie sa ne amintim ca Origen şi-a scris

gândurile şi filosofia într-o vreme în care Biserica înca nu îşi avea fixate dogmele oficiale ca

şi cele de sub forma formulelor de credinţă ecumenice, a simbolului admis şi garantat de

sinoade. Aşa se explica faptul ca, încă în viaţă, adică de la prima condamnare el este părintele

teologiei creştine 34 iar în anul 543 condamnarea lui Iustinian îl aduce in pragul numirii de

părintele tuturor ereziilor. Astfel că greşeala de a scrie de unul singur neavând o bază

dogtrinară afirmată de Duhul Sfânt prin deciziile sinoadelor ecumenice, face din filosofia lui

Origen sursa de inspiraţie pentru nenumărate erezii.

Eusebiu e unul din marii sai admiratori, dar si cunoscatori. El i-a consacrat o buna

parte a cartii a VI-a a Istoriei Bisericii, si impreuna cu Pamfi o lucrare speciala in 6 volume,

pomenita de el si de Origen si care e vestita „Apologie a lui Origen”(s-a pierdut, pastrata in

traducera lui Rufin)35.

In grija lui excesiva pentru prestigiu didascaliei si pentru inlaturarea oricarei banuieli

asupra persoanei sale, Origen comise o greseala care reflecta lipsa de maturitate, dar in

acelasi timp dovedeste credinta si castitate. Citind textul din Matei 19,12, el l-a luat in

31 ? Ibidem, p. 448.32 Pr. Prof. Ioan Coman, Probleme dogmatice ale Sinodului V ecumenic, în ,,S. T.”, nr. 5-6 (1953), p. 312.33T. M. Popescu, Origen eretic, în ,,B.O.R.”, nr 10 (1996), p. 581.34 Ibidem, p. 581.35 Ioan G. Coman Eusebiu al Cezareei si Ieronim despre Origen, în S.T. , nr. 9-10 (1960), p. 595.

8

intelesul cel mai simplu si mai copilaresc. Socotind fie ca implinea cuvantul Mantuitorului,

fie ca predica el om tanar, nu numai barbatilor ci si femeilor si prin acestea s-ar expune

pentru a inlatura orice banuiala si calomnie rauvoitoare din partea paganilor, el executa in

chip real cuvantul Mantuiorului si are grija sa pastreze secretul fata de cei mai multi dintre

prieteni. Dar nu depindea de el ca lucrul acesta sa ramana ascuns. Mai tarziu Episcopul

Dimitrie afla insa abea mult mai tarziu si ii va imputa grele acuzatii si va face caz de el in

sinoade36.

Hirotonia lui Origen, cat si faptul ca ea a fost savarsita in alta biserica si de catre alt

episcop decat cel care era, canonic in drept sa o faca, a adus catre rusinea si alungarea

marelui didascal. Nu se poate spune ca Origen la varsta lui de circa 45 de ani si cu intinsa lui

stiinta si experienta bisericeasca nu cunostea regula elementara de care am vorbit si anume ca

el in mod normal putea fi hirotonit decat de episcopul Alexandriei. De ce nu a cerut el lui

Dimitrie, episcopul sau canonic sa-l hirotoneasca37.

Toate bisericile s-au solidarizat pe condamnarea lui Origen, afara de acelea ale

Palestinei, Arabiei, Feniciei, Aheiei38.

Se pare ca, dupa moartea lui Dimitrie, Origen s-a reintors la Alexandria, unde, dupa

2 ani a fost din nou condamnat de Episcopul Iraclas, fostul sau ucenic si colaborator al

didascalului39, de unde a plecat la Thumis unde Episcopul Amonius il autorizeaza sa

vorbeasca in Biserica, drept pentru care Episcopul Iraclas il cateriseste.40.

Izvoarele externe desfigureaza partial personalitatea lui Origen, pentru ca-l

proslavesc peste masura. Desii cu pretentii de istorie, aceste izvoare au, in general, ton de

panegiric, ceea ce le micsoreaza valoare. Nu ne indoim ca datele prezentate de Eusebiu sunt

reale, dar ele sunt prezentate intrun chip care exalta excesiv meritele adevarate ale lui

Origen, ca de pilda, ravna sa pentru Sfanta Scriptura in copilarie, capicitatea sa de munca,

stiinta si intelepciune, afluenta necrestinilor la cursurile sale41.

Origen a avut si scaderi, cum era firesc, dupa moartea lui, dusmanii si pismasii de tot

soiul au incercat sa-l compromita iremediabil. De aici si reactia puternica a admiratorilor42.36 Ibidem, p. 602.37 Ibidem, p. 603.38 Ibidem, p. 604.39 Ibidem, p. 605.40 Ibidem, p. 605.41 Ibidem, p. 623.42 Ibidem, p. 623.

9

Caracterul excesiv laudativ al bografiei lui Origen la Eusebiu se explica prin inca

doua ratiuni. Prima e ca tipul de biografie economica era la moda si in lumea literara si mai

ales in perioada elenista43. A doua este ca de la Sfantul Apostol Pavel pana la Origen,

crestinismul nu produsese in general oameni comparati cu cele mai alese personalitati ale

spiritualitatii pagane44.

Origen a fost un om al excesului si al contradictie asemanator, adesea, lui Tertulian,

contemporanul sau latin, tot african si el. El a comis excese si contradictii in viata sa

personala, in cea bisericeasca si in teologie45.

Eusebiu socoteste drept performanta dorinta de a muri martir odata cu tatal sau,

castrarea, postul si privegherea prelungite peste masura, saracie care i-a adus neajunsuri,

folosirea neechilibrata , cand de prea multe elemente profane, cand de prea putine sau de

loc, in cugetarea sa, abuzuri de elegism, atitudinea sa intai echivoca apoi nesubordonata si

in sfarsit dusmanoasa fata de autoritatea bisericeasca, hirotonie anticanonica46, contradictii

mai mari si numeroase in sistemul sau, pe care le recunoaste uneori si admiratorul sau fidel

si incercat, Rufin47.

Numeroşi părinţi ai Bisericii contestă filosofia şi gândirea origeniana. În cele ce

urmează vom enumera câţiva dintre ei:

Episcopul martir Petru al Alexandriei spune, într-o scriere cunoscută numai

fragmentar din edictul de condamnare a lui Iustinian: Ce să mai zic de fraţii episcopi Iraclas

şi Dimitrie, de câte încercări au avut de suferit din partea nebunului Origen, care şi el a

aruncat schisme în Biserică, provocând în ea tulburări pâna astazi.48 Afirmaţia unui episcop

martir nu poate să nu fie bagata în seama.

Un loc din Fotie, într-un text publicat exact şi complet49 de Dollinger50 spune că după

moartea lui Dimitrie, deci sub Iraclas, Origen, după ce a fost exilat, merse la Alexandria şi

43 Ibidem, p. 623.44 Ibidem, p. 624.45 Ibidem, p. 624.46 Ibidem, p. 624.47 Ibidem, p. 625.48T. M. Popescu, Origen eretic, în B.O.R., nr 11, 1996, p. 632.49 Dupa un manuscris din Stadsbibliothek de la Munchen.50T. M. Popescu, Origen eretic, în B.O.R., nr 11, 1996, apud Hippolytus and Callistus, Regensburg, 1853, p. 632.

10

acolo predica de două ori pe săptămână, Miercurea şi Vinerea, o învăţătura greşită proprie,

din cauza căreia Iraclas l-a alungat din comunitatea bisericească şi expulzat din Alexandria51.

Episcopul Metodie al Olimpului pe care Bardenhewer îl numeşte cel mai însemnat

dintre scriitorii timpului său52 combate nenumărate idei origiene ca: preexistenţa sufletelor,

căderea lor în păcat şi aruncarea lor în corpuri ca pedeapsă, pluritatea infinită a lumilor şi

distrugerea finală a materiei, şi altele.

Şi alţi iluştrii părinţi ai Bisericii au combătut pe Origen şi/sau filosofia lui: Eustaţiu de

Antiohia, Marcel al Ancyrei, Diodor de Tars, Teodor de Mopsuesia, Teodoret şi lista ar putea

continua.

După cum remarcă părintele George Celsie, Biserica Ortodoxă are următoarele

rezerve cu privire la învătăura origenistă:

1. Identitatea numai după formă între trupul actual şi cel înviat contrazice

nădejdea creştină a învăţăturii despre învierea omului întreg,

2. Succesiunea mai multor etape cronologice, nedeterminate , ca tot atâtea

veacuri sau ,,eoni”, în care ar urma să se desfăşoare, după părerea lui,

procesul de cădere sau de desprinderedin unitatea primară şi apoi, cel de

sfârşit, de restabilire a tuturor, în forma supunerii, când Dumnezeu va fi

totul întru toate

3. În ceea ce priveşte conceptul de apocatastază, la Origen, el nu este opus

Bisericii în totalitatea lui, căci ceea ce a aruncat Biserica din opera lui

Origen nu este învăţătura despre aopcastază, ci deformaţia platonică a

acestei doctrine.53

Dupa parinti care il acuza, in ultimi ani patrunsi de acest val de noutate venit din

partea industriei, a stiintei si a gandirii, Biserica Apusului incarca sa reabiliteze pe Origen si

sa afirme ca el nu a fost eretic ci la condamnarea lui s-a folosit ura episcopului Dimitrie. Insa

aceasta reabilitare este nefondata deoarece odata cu nerecunoasterea ereziilor si a

condamnarii lui Origen, in mod logic, cei 164 de episcopi care l-au condamnat la Sinodul

Ecumenic de la Contantinopol din 553 ar fi eretic.51 Ibidem, p. 632. 52T. M. Popescu, Origen eretic, în B.O.R., nr 11, 1996, apud Wetzer und Welte’s Kirchenlexicon, ed. 2, vol. VIII, 1442. p .632.53 George Celsie, op. cit., p. 179.

11

În concluzie putem afirma că ceea ce a fost combătut de un număr atât de mare de

părinţi Bisericeşti, nu neînsemnaţi la vremea aceea, de comunitatea Bisericii poate majoritară

şi cel mai important, de Sinodul V din 553, nu se poate să fi fost pe nedrept.

BIBLIOGRAFIE

A. Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a

Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea

Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1989.

12

2. Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, traducere pr. prof. Teodor

Bodogae, în colecţia ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol 13, Editura Institutului Biblic

şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.

3. Origen, Comentariu la Evanghelia după Ioan, cartea 1, traducere Cristian

Bădiliţă, Editura Institutul European, Iaşi, 1995.

4. Origen, Despre principii, traducere pr. prof. Teodor Bodogae, în vol. ,,Scrieri

alese, partea a treia”, col. ,,Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 8, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, pp. 7-303.

B. Volume auxiliare

5. Celsie, George, Gândirea creştin-filosofică a lui Origen în ,,De principiis” şi

urmările ei până la numătatea secolului al VI-lea, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002.

6. Lossky, Vladimir, Origen, în volumul: ,,Vederea lui Dumnezeu”, în romaneste

de Maria Cornelia Oros, Ed. Deisis, Colectia ,,Dogmatica”, Sibiu, 1995.

C. Studii şi articole

7. Branişte, Marin M., Eshatologia în concepţia lui Origen, în ,,S.T.”, nr. 7-8

(1958), pp. 440-493.

8. Buzescu, Nicolae C., Despre suflet la Origen , în ,,M.O.”, nr. 2, 1986, p. 37.

9. Chilea, Sebastian, Despre ipotezele lui Origen, în ,,S.T.”, nr. 1-2(1978), pp.

63-81.

10. Coman, Ioan, Probleme dogmatice ale Sinodului V ecumenic, în ,,S. T.”, nr. 5-

6 (1953), pp. 312-346.

11. Idem, Eusebiu al Cezareei si Ieronim despre Origen, în S.T. , nr. 9-10 (1960),

pp. 595-626.

12. Popescu, T. M., Denaturarea istoriei lui Origen, în ,,B.O.R.”, nr. 11, 1926,

pp. 631-635.

13. Idem, Origen eretic, în B.O.R., nr .11(1926) , pp. 378-383.

14. Todoran, Isidor, Poate fii considerat Origen eretic?, în ,,S.T.” nr 7-8 (1959),

pp. 540-547.

13