Oraş – înţelesuri : Un spaţiu construit şi o practicǎ de reprezentare – harta ; O determinare economicǎ, investiţii imobiliare etc ; Strategie urbanistică, politici urbane

Dar, sociologic ne interesează mai ales... Un spaţiu simbolic ; spaţiu al memoriei colective / cultură, istorie ; spaţiu narativ – fiecare loc are o poveste despre experienţe subiective ; Marfǎ (tot simbolică, dar e ca un obiect care se vinde) – expansiunea turismului urban

Max Weber :Definiţie funcţională, legată de sectorul economic predominant, de ocupaţii

oraşul este o aşezare ai cǎror oameni nu trǎiesc din agriculturǎ, ci mai degrabǎ din comerţ şi pieţe

Interesat de rolul oraşelor în apariţia capitalismului. “Pentru a constitui o comunitate urbană cu adevărat, o aşezare trebuie să etaleze o dominaţie a relaţiilor comerciale şi de schimb, iar aşezarea, pe ansamblu trebuie să aibă următoarele trăsături: Să fie o fortifica ţ ie ; . Să fie o pia ţă ; Să aibă un tribunal propriu şi legisla ţ ie autonom ă ; Să fie o form ă de asociere ; S ă posede autonomie şi autocefalie şi astfel să aibă o administraţie la a cărei alegere să participe burghezii.”

Georg Simmel :Schimb social şi economic mult mai intens la oraş decât la sat, un spaţiu mai complex: Densitatea populaţiei, densitatea actorilor sociali, gradul de utilizare a spaţiului sunt mai ridicate

Ritmul timpului este mai ridicat - explozia ceasurilor de buzunar în sec 19/sec 20 Banii sînt o formǎ de integrare a complexitǎţii urbane

“Aglomerarea rapidă a imaginilor, discontinuitatea radicală vizibilă dintr-o singură privire şi surpriza impresiilor – acestea sînt condiţiile psihologice pe care metropola le crează. Cu fiecare traversare a străzii, cu tempo-ul şi multiplicitatea vieţii economice, ocupaţionale şi sociale, oraşul creează un contrast adînc cu orăşelele mici şi cu viaţa rurală în ceea ce priveşte fundaţia senzorială a vieţii psihice.” (Metropola şi viaţa mentală, 1905)”

Supra-stimulare senzoriala – rezultǎ în indiferenţǎ, atitudine blazatǎ, cult al spaţiului privat (rezultat din nevoia de retragere din tumultul strǎzii) Anonimat Individualizare

Caracteristici generale

Chicago – oraş laborator

Reprezentanţi: Robert Park, Ernest Burgess, Louis Wirth

Iniţiatorii sociologiei urbane, ecologiei urbane, etnografiei şi antropologiei urbane

Oraşul este comparat cu un organism, folosesc termeni de “metabolism social”, “patologie socială”

Accent pe procesele de dezorganizare socială şi anomie

Sunt primii care realizează cercetări de teren bazate în principal pe observaţie participativǎ, metodă folosită mai mult în antropologie Park: Oraşele sînt ca triburile exotice – trebuie studiate la faţa locului, pe teren.

Au studiat benzile de cartier (1300 studiate) şi zonele naturale – cartiere, zonele, diviziunile, etc.

Nu au o viziune integratoare asupra oraşului, îl gândesc mai mult în termeni de probleme punctuale, de arii, diviziuni, etc

Robert Park : Oraşul nu este doar o structurǎ fizicǎ, ci şi o comunitate umanǎ în care sînt etalalate inegalităţile şi diferenţele din societate.

Vorbeşte de “zone naturale”, care sînt concentrǎri de activitǎţi şi ocupaţii similare : industria sau zona centralǎ de afaceri, ghetourile, comunitatile de imigranti, boemii, personajele tranzitorii, etc.

= Specii urbane, comunitǎţi omogene şi conştiente de sine ca diferite de alţii

Speciile urbane cele mai puternice îşi vor asigura zonele cele mai bune – firmele mari /zonele centrale

Vorbeşte de “invazie” şi “successiune”, termeni specifici abordarii ecologice.

Ernest Burgess A teoretizat modelul concentric de dezvoltare a oraşului În comunitatea tradiţională – relaţii primare, suport în principal de la familie În oraş – relaţii

secundare (servici, chiriaşi/proprietari, administratori publici), suport scăzut din partea familiei Mobilitatea spaţială şi socială produce pierderea moralitǎţii – de aici corelaţia între zonele cu

mobilitate mare, cu populaţie tranzitorie şi patologia urbană (delincvenţǎ, gǎşti, divorţuri, etc).

Louis Wirth Din nou ideea de trecere de la relaţii primare la relaţiile secundare . : oraşul se bazeazǎ pe anonimat, superficialitate şi pe caracterul tranzitoriu al relaţiilor umane :

datorită dimensiunilor mari, orăşenii nu pot cunoaşte toţi ceilalţi orăşeni. orăşenii interacţionează nu ca indivizi, ci ca oameni care performeaza roluri relaţiile personale devin superficiale şi tranzitorii. Viaţa urbană este marcată de utilitarism şi eficienţă Segmentarea vieţii urbane Indivizii trăiesc în grupuri omogene dar separate între ele, ca un mozaic

Teorii marxiste John Walton Viziune integratoare Perspectiva economicConflictualism – si oraşul, ca şi societatea e o lupta pentru putere, pentru dominaţieInsatisfacţie faţă de ecologia urbană : Oamenii nu sînt doar specii, iar cartierele nu sunt zone naturale,

Relaţiile dintre acestea sunt de subordonare economică sau competiţie pentru profit şi dominarea locului. Oraşele sînt decît extensii ale proceselor economice şi politice : firmele de investiţii imobiliare

influenţează deciziile de urbanism şi viaţa oraşelor ; construcţia de drumuri sau lucrări de utilitate publică sau privată îi afectează pe locuitorii dezavantajaţi din mediul urban ; competiţie pentru spaţiu între diferite grupuri din oraş

David Harvey Oraşele sînt locuri unde are loc acumularea de capitalMediul construit este produs de acumularea şi organizarea capitalului. Cautarea profitului desenează geografii noi, în continuă transformare.

Implică creearea unei infrastructuri materiale pentru producţia, circulaţia, schimbul şi consumul de mărfuri. Distrugere creativă: “Procese total diferite precum suburbanizarea, dezindustrailizarea sau restructurarea, gentrificare şi regenerarea urbană, prin reorganizarea totală a structurii spaţiale, sînt parte din transformarea continuă a peisajului geografic pentru a-l compatibiliza cu cererile de accelerare a profitului”

Henri Lefebvre “spaţiul nu este doar un mediu construit, dar şi o forţǎ de producţie şi obiect de consum” Oraşul – valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Spaţiu comunitar vs. spaţiu ca marfǎ Tensiune între locuitorii oraşelor şi turişti

SCOALA DE LA CHICAGO

Cunoscuta pentru: Sociologie si ecologie urbana Interactionism simbolic 1910 - 1940, University of Chicago Studiaza in special comportamente si grupuri deviante, probleme sociale Un alt fel de hărţi ale oraşului – hărţi sociale ale comportamentelor sociale (delincvenţă, sinucidere, sărăcie, prostituţie, imigranţi)

Metoda: studiul în teren, observaţie participativă, integrarea în comunitatea studiată, culegerea datelor dura ani de zile (cercetare de tip antropologic)

“Antropologia, ca stiinta despre om, a fost preocupata pâna în prezent cu studiul oamenilor primitivi. Dar omul civilizat este este la fel de interesant ca obiect de investigatie. Viata urbana si cultura sunt mai variate, mai subtile si mai complicate. Aceeasi metode de observatie rabdatoare pe care antropologi precum Boas sau Lowie le-au folosit pentru pentru studiul vieţii si a manierelor Indienilor Americani pot fi folosite cu mai mult succes în investigarea obiceiurilor, credintelor, practicilor sociale si a conceptiilor generale despre viata predominante in Mica Italie sau in North Side in Chicago.” (Robert Park)

I The Polish Peasant in Europe and America - Thomas & Znaniecki 1918 -1920

4 părţi: 1. descrierea a societăţii rurale poloneze 2. analiză a scrisorilor dintre imigranţii polonezi în SUA şi rudele de acasă 3. descriere a proceselor de dezorganizare socială cu care se confruntă în SUA 4. analiză a noii generaţii, de polonezi – americani (intersecţie între cele două culturi) şi explicaţie pentru lipsa de integrare a acestora

Primele generatii de migranti supravietuiesc socului cultural, se integreaza (legăturile în comunitatea de origine sunt vitale) A doua generatie, copiii migrantilor predispusi spre deviant Explicatia: ruperea legaturilor sociale, familiale, comunitare, slabirea controlului social Tinerii se socializau pe idealuri poloneze nepotrivite societatii americane

II. The Hobo - Nels Anderson, 1923 Autorul Anderson insusi a fost un hobo A ajuns doctorand la Chicago

Ce e hobo: Muncitor migrant, nascut in America, fara planuri fixe. Muncitor in constructii, lucrator in silvicultura Zilier, munci temporare. Apariţia hobo-ului e legată de generalizarea cailor ferate. A creat o forta de munca mobila – pentru orase si ferme noi, pentru industriile noi

Chicago era capitala muncitorilor migranti. Anderson estima ca intre 300.000 si 500.000 de hobo circulau prin Chicago anual. Fluxul depindea de anotimp si de piata muncii. In timpul iernii erau mai multi . Exista in permanenta intre 35.000 si 70.000 de hobo in oras. Hobo calatoreau ilegal cu trenurile, Chicago era capat de linie

Ocupantii ai zonei de tranzitie : unde exista cazare ieftina si institutii pentru personaje urbane tranzitorii, Aveau adaposturi in apropierea cailor ferate

Cinci tipuri de hobo : muncitorul agricol transhumant, hobo la prima migratie, care nu avea alte experienţe de migratie , lucratorul urban fara casa, care se deplasa între slujbe prost platite, vagabondul – cersit si furt; boschetarul – nu muncea

De ce migrau : Restrângeri ale pietei de munca, pierderea slujbei, Dezorganizare familială , Erau în căutare de experiente noi

Existau si hobo in rândul femeilor Dansatoarele din saloanele de dans, dansatoarele din cluburile de noapte sau prostituatele. Unele dezvoltau relatii stabile cu alti hobo, altele aveau relatii tranzitorii

Institutii care sustineau viata populatiei de hobo : agentiile de resurse umane, casele de amanet, restaurantele ieftine, hotelurile ieftine, scolile de frizerie care aveau nevoie de subiecti pe care sa practice. Se mai “converteau” la religie in schimbul unui pat si pentru mâncare

III. The Gang – Frederic Thrasher, 1927: “Gastile sunt fisuri si rupturi in structura organizarii sociale. Gasca poate fi privita ca un element interstiţial in cadrul societatii, iar teritoriul gastilor sint o regiune interstitiala in organizarea orasului”.

1313 găsti identificate în oraş. majoritatea gastilor se formau in zona de tranzitie. Membrii variau foarte mult la vârsta, de la 6 la 50 de ani, desi majoritatea erau adolescenti

Surse: articole de ziar, observatii personale, documente elaborate de observatorii gastilor. Se împrietenea cu ei performind tot felul de smecherii de magician.

Majoritatea gastilor aveau caracter etnic : erau polonezi, italieni, irlandezi si negri; mult mai putini germani, evrei sau suedezi. Gasca nu era doar un grup de conflict; se angajau si in activitati precum excursii, sporturi, mersul la teatru de comedie. Dominati de dorinta de independenta

În funcţie de organizare se împărţeau în: tipul difuz – gasca rudimentara – locuiau in acelasi cartier si uneori se ciocneau, fara insa avea structura interna puternica ; tipul solidificat – “masina de lupta, cod strict de loialitate, ritualuri” Unele se transformau in cluburi, devenind conventionale. Unele erau legate de politica: ofereau suportul in schimbul patronajului politicienilor. Altele erau deviante, mafiote, mai degraba orientate către crime si furt. Diviziunea muncii instrumentala si expresiva: Roluri din gasca: “liderul”, “baiatul simpatic”, “fricosii”, “tupeistul”, “mascăriciul”

IV. Paul Cressey – The Taxi-Dance Hall,1932: Cercetare intre 1925 si 1932

Studiu despre dansatoarele platite . Sălile de dans erau situate in zone cu chirii scazute, cu “rooming-house”

In apropierea zonei centrale a orasului, tot în zona de tranziţie de cele mai multe ori. Sălile de dans – combinatie de şcoli de dans si protodiscoteci deschise pentru ambele sexe. Comercializau compania feminina: elevii scolii doreau sa danseze cu instructoarele dincolo de pragul pentru care aveau nevoie de lectii. Multi nu aveau partenere (protoclub pentru oameni singuri ) Instructoarele aveau intre 15 si 27 de ani

Multe dintre ele erau poloneze, câteva evreice. Luau nume frantuzesti sau anglo-saxone. Codul de conduita creat de fete era in concurenta cu cel impus de management . Pentru clientii simpatici acordau dansuri libere – o practica interzisa de management. Patronii trebuiau, din punctul lor de vedere, exploatati.

Clientii sălilor de dans : oameni de afacere aflati in trcere prin oras, “oi negre” din familii “bune”, hobo, muncitori Imigranţi (greci, italieni, asiatici)

Motive: sa treaca timpul mai usor pentru cei aflati in treacat prin oras, companie pentru tinerii ai caror grupuri etnice aveau o supraveghere stricta a femeilor (grecii, italienii), Companie pentru grupurile etnice stigmatizate (asiaticii). Uneori se dezvoltau in contacte mai intime: relatii de o noapte ; fata devenea amanta pentru o perioada; Uneori grup poliandric – mai multi barbati sustineau o fata, stiind unii de altii sau chiar devenind prieteni si casatorie

Proprietate condiţionată etnic – toate erau proprietatea imigrantilor greci in Chicago. Dupa ce au devenit o afacere de succes, a inceput un fenomen de înlocuire etnică - au fost preluate de negri. Cauza: fiind situate la marginea respectabilitatii si a legalitatii, erau vulnerabile la presiuni administrative, operate de grupuri cu legaturi politice mai puternice. Traseu decadent pentru sălile de dans şi pentru instructoare:de la o sala bună, la una mai putin bună, de la clienti de prestigiu, la clienti stigmatizati, apoi la un cabaret detinut de populatia de culoare, Pentru ca în final multe să ajungă implicate în prostitutie

Structura oraselor

Metode de dezvoltare a oraselor Zonele din oraş sunt diferite, sunt specializate. Factori care influenţează modul in care se structurează: istoria / tipul de oraş; valoarea pǎmântului ; accessibilitate Analizele sociologice nu sunt spaţiale, ele vorbesc despre oameni şi nu despre locuri: analiza spaţiului de obicei ignorată în sociologie, frecventă în urbanism şi geografie

I. Teoria concentricǎ Ernest Burgess Aplicatǎ la oraşe de pânǎ în anii 1950-1960. Oraşele se dezvoltǎ spre exterior pornind din zona centralǎ, formând o serie de zone concentrice : Zona centralǎ: afaceri – birouri, comerţ; Zona de tranziţie: locuinţe ieftine, depozite; fabrici vechi, gări si autogari, spaţiu de extindere a zonei centrale; imigranţi, personaje tranzitorii, mai puţin familii aşezate ; Zonǎ de vicii, bordeluri, hoteluri ieftine ; Zonǎ rezidenţialǎ pentru clasa muncitoare : Familii stabile, formate din lucrǎtori industriali Zonǎ clasei de mijloc: Locuinţe mai spaţioase Zona extinsă - cam pânǎ la o orǎ distanţǎ de centru : Zonă de navetişti. De obicei lucreazǎ în aceastǎ zonă Zonă de case luxoase

Modelul lui Burgess este relativ, forma inelelor este mai mult sau mai puţin regulată ; se aplicǎ atunci când nu existǎ “factori de opoziţie” – obstacole topografice. Se aplicǎ mai degrabǎ la oraşele deschise, cum au fost cele americane şi la oraşele industriale. Mai puţin la cele pre-industriale europene, tip fortăreaţă, împrejmuite de ziduri. Ignoră factori importanţi ai dezvoltării oraşelor Drumurile : In realitate multe oraşe au formǎ de stea, mai degrabǎ decât de cercuri. Extremitǎţile sunt formate din drumurile care ies din oraş ; timpul şi costul de cǎlǎtorie între centru şi diverse pǎrţi ale oraşului

II. Teoria sectorialǎ Homer Hoyt Acordǎ importanţǎ mai mare transportului. Criteriul foarte important: FUNCŢIUNILE. Pe măsură ce au apărut diferite funcţiuni în zona de lângǎ centrul oraşului, acestea se perpetueazǎ. Oraşul se extinde dinspre centru spre periferie în sectoare, fâşii, respectând aceleaşi funcţiuni, de-a lungul cǎilor principale de access. Se aplicǎ cel mai bine la zonele rezidenţiale. Odatǎ ce o zonǎ rezidenţialǎ bogatǎ s-a format, cele mai scumpe locuri pentru casele noi vor fi în apropiere

Rezultatul: zona de case de lux se amplaseazǎ doar într-o fâşie din oras, mai degrabǎ decât în inel. Locuinţele mai scumpe se extind de-a lungul malurilor de apǎ, în zonele cu verdeţă, în zonele mai înalte ; în zonele unde locuiesc liderii locali. Poate sǎ coexiste cu teoria concentrică

III. Teoria policentricǎ Chauncy Harris şi Edward Ullman Oraşele au structurǎ celularǎ Funcţiunile urbane se dezvoltǎ prin nuclee de creştere Gruparea funcţiunilor este încurajatǎ de 4 factori

Accesibilitatea - Anumite activitǎţi necesitǎ facilitǎţi specializate (naturale – cursul de apǎ, zona de afaceri – punctul de accesibilitate maximǎ) Compatibilitatea folosirii terenului - Anumite industrii se grupeazǎ deoarece beneficiazǎ din aceasta: Tǎbǎcǎrii şi produsele chimice. Industria grea (bǎrbaţi), industria uşoarǎ (femei). Incompatibilitatea folosirii terenului - Activitǎţi antitetice: industria grea şi locuinţele de lux. Adecvarea locaţiei - Chiriile: locuinţele ieftine sunt departe de locul de muncǎ; depozitele sunt în afara oraşului

Avantaje : Teorie mai aproape de realitate, dar în acelaşi timp cu grad de generalizare mai scǎzut ; Ia în considerare istoria, destinaţiile iniţiale ale terenului

Odatǎ cu apariţia suburbiilor existǎ mai multe centre – constelaţie de centre Criticǎ la aceste 3 modele – nu iau în considerare un factor important – centrele comerciale zonele rezidenţiale sunt grupate în jurul centrelor comerciale

IV. Curba densitate/chirie Charles Colby Distanţele faţǎ de centru produc forme diferite de construcţie şi densitate a locuirii. Pe măsură ce distanţa faţă de centru creşte, scade densitatea populaţiei, a traficului. În oraş acţionează forţe centrifuge – îndepǎrteazǎ anumite activitǎţi de centru datoritǎ congestiei de trafic şi preţului pǎmîntului. Dar şi forţe centripete – atrag spre centru datoritǎ accessibilitǎţi clienţilor: supermagazinele pe vremuri, serviciile de loisir, administraţia.

Accesibilitate şi densitatea populaţiei sunt corelate cu chiria şi preţul terenului. Unele activitǎţi trebuie sǎ aibǎ loc în zonele centrale, cu accesibilitate maximǎ: comerţul . Altele pot sǎ aibǎ loc oriunde: industria – agricultura. Geografia oraşului se schimbă permanent în funcţie de acest raport: distanţă şi capacitatea de a plăti chirie. . Unele zone pot deveni atractive pentru anumite activităţi – clădiri de birouri la periferie (chirie ieftină, chiar daca e distanţă mare). În timp chiria creşte şi tendinţa este de a se muta în altă zonă, poatemai centrală dar cu preţ mai mic – reconfigurează

Urbanizarea in Romania * Abia în 1985 a fost depăşit pragul de 50% populaţie urbană ** In 2002 au fost declarate 8 noi oraşe – 5 înainte de Recensământ şi 3 după. În 2003 au mai fost declarate 9 noi oraşe, în 2004 - 37 de noi oraşe. Numărul depăşeşte în prezent 300

Creşterea urbană a fost determinată de: Industrializarea masivă şi presiunea exercitată de populaţia rurală „eliberată” din agricultură prin colectivizare Populaţia ocupată în agricultură a scăzut de la 74, 1% in 1950 la 56,5% in 1965 şi 29,4% in 1980 Reorganizarea administrativă din 1968 Reorganizare în judeţe, oraşe şi comune, cele 16 regiuni vechi au fost sparte în 39 de judeţe

Căile de creştere a populaţiei urbane din România: Creşterea pe baza sporului natural (pozitiv până în 1989) ; Migraţia rural urban – două valuri (1968-1985, 1990-1998) ; creşterea prin măsuri administrative (tendinţă accentuată în anii 80 şi reînnoită în 2000, cu un vârf în 2004. “falsă urbanizare” sau “urbanizare artificială”)

Probleme dupa 1990 : Rurbanizare – ruralizarea urbanului : Oraşele mici şi mijlocii, monoindustriale, cu industrie falimentară, situate în zone cu potenţial agricol : Creşterea populaţiei ocupate în agricultură ; Flux migratoriu către rural al populaţiei pensionare ; Navetism pentru lucrul în agricultură la fermele de la periferia oraşului

Oraşe cu vulnerabilitate crescută în România ; Oraşe mici caracterizate prin declin demografic ; Oraşe monindustriale - angajare scăzută, dezvoltare scăzută a sectorului privat’ ; Oraşe agrare: pondere mare a populaţiei ocupate în agricultură (fostele monoindustriale de fapt) ;Noile oraşe declarate

Regenerare urbanǎ: Demolarea zonelor vechi, considerate “ghetouri” pentru a construi locuinţe noi sau proiecte comerciale. Raţionalizarea spaţiului – bulevarde mari, rectangulare ; Fǎcutǎ de cele mai multe ori fǎrǎ a ţine cont de opinia şi interesele locuitorilor. Amenajarea Parisului de cǎtre Baronul Hausmann, dǎrâmările lui Ceauşescu din anii ’80, interventiile lui Robert Moses în New york

Gentrificare Succesoarea regenerǎrii urbane. Procesul de reabilitare şi transformare a zonelor urbane bine amplasate şi ocupate de familii cu venituri scăzute în zone ocupate de o clasă mijlocie, mai puternica financiar.. Diferǎ de regenerare prin faptul cǎ zonele şi clǎdirile vechi nu sunt demolate, ci recondiţionate. Diferǎ de refuncţionalizare (atribuirea altei funcţionalitǎţi pentru o clǎdiere). Nume diferite pentru gentrificare: reciclare a cartierului, renaştere urbanǎ, îmbunǎtǎţire urbanǎ, trendificare (Australia). Încurajat şi de cǎtre administraţia publicǎ

Gentrificarea şi suburbanizarea nu sunt stadii successive, ci se suprapun. Mişcare de “reîntoarecere în oraş” din suburbii : mai mult mit, decît realitate ; un studiu despre gentrificarea unei zone centrale din Philadephia arǎta cǎ doar 30% proveneau din suburbia ; de obicei provin chiar din oraş.

Recentralizare şi reconsolidare a claselor de mijloc în centrele oraşelor. Mişcare de reîntoarcere a capitalului în oraş

Proces controversat – studiile empirice relateazǎ avantaje şi dejavantaje. Avantaje : reabilitarea clădirilor cu valoare arhitecturală ridicată; o creşterea veniturilor din taxe ca urmare a sporirii valoriilor bunurilor imobiliare ; crearea unor zone turistice capabile să sustină diverse servicii (hoteluri, restaurante, buticuri, baruri).Dezavantaje : Violenţǎ simbolicǎ, economicǎ şi uneori chiar fizicǎ ; Dislocare, evacuǎri ;Ruperea legăturilor comunitare ce se dezvoltă în cartierele ce sînt gentrificate ; Povara economică ce însoţeşte mutarea familiilor de condiţie modestă ce sunt dislocate din aceste zone.

“Spirit de frontiera”: legǎturǎ între expansiunea geograficǎ şi expansiunea economicǎ. Agenţii gentrificǎrii se descriu ca pionieri urbani. Reviste imobiliare care vorbesc de cercetaşi urbani: sǎ cartografieze peisajul urban pentru posibilitǎţi de investiţii, sǎ descrie cât de prietenoşi sunt locuitorii. Locuitorii erau vǎzuţi ca parte din peisajul ce trebuia cucerit. Locuitorii obişnuiţi acuzaţi cǎ ocupǎ şi cǎ “furǎ” oraşul de la cei cu bani mai mulţi

Neil Smith – gentrificare este un atac al imobiliarilor şi administraţiei publice împotriva sǎrǎcimii urbane.

Explicaţii ale gentrificǎrii : Care ţin de transformările economice şi politicile urbane : Care ţin de baby boom şi transformarea familiei şi stilului de viaţă : Consum cultural şi transformarea stilului de viaţă, apariţia unei noi clse de mijloc – burghezia culturală

Factori economici şi politici urbane : Dezvoltarea sectorului serviciilor ; Decăderea zonelor industrial ; Mutarea industriei în afara oraşelor ; Dezvoltare inegalǎ a zonelor oraşului’ Politici de regenerare urbană ; protecţia centrelor istorice, a zonelor vechi, investiţia în aceste zone, recuperarea lor

Discrepanţa chiriei – Neil Smith :Proprietǎţile imobiliare trec pintr-o cîteva etape ciclice de devalorizare/lipsǎ a investiţiilor şi recapitalizare. ; Ocuparea de cǎtre proprietar – are grijǎ de ea ; Vânzare (în cazul SUA intervin restricţiile de credit ipotecar pentru centrul oraşelor) ; Degradare şi investirea doar cît este minimal necesar pentru obţinerea plǎţilor de la chiriaşi ; Degradarea, divizarea unitǎţilor locative (pentru obţinere suplimentarǎ) şi lipsa aproape totalǎ a investiţiilor. ; Abandonul caselor, încasarea asigurǎrilor ; Intervenţia imobiliarilor de a cumpǎra casele şi a reinvesti

Unii specialişti susţin că gentrificarea nu e un proces natural, de decǎdere legatǎ de timp, ci o acţiune intenţionatǎ. Implica statul şi agenţii imobiliari – statul garanteazǎ creditul ipotecar. Imobiliarii încearcǎ sǎ cumpere nu una, ci mai multe proprietǎţi pentru reabilitare. Agenţii imobiliari sînt de trei feluri 1 Proprietari care cumpǎrǎ şi locuiesc acolo. 2 Proprietari care cumpǎrǎ, reabiliteazǎ şi închiriazǎ 3 Imobiliari specializaţi, care cumpǎrǎ, reabiliteazǎ şi vînd. Primii 2 de dimensiuni mai mici, datoritǎ dificultǎţilor de a mobiliza strǎzi întregi. Unele suburbii încep sǎ aibǎ probleme similare cu cele ale oraşului.

Transformare familiei : s-au schimbat paternurile demografice ; Vârsta de cǎsǎtorie a crescut ; Căsătorii mai puţine, divorţuri mai multe (instabilitatea familiei) ; Numărul de copii pe familie a scăzut. Pǎtrunderea femeilor pe

piaţa de muncǎ. Schimbǎri de lifestyle ale generaţiei baby-boom. ;Dezirabilitatea caselor suburbane unifamiliale a scǎzut ; Credinţa în stilul de viaţă de suburbie al generaţiei postbelice a părinţilor lor a scăzut – stil de viaţă fals

Factori culturali : Spaţii care denotă capital cultural şi distincţia socialǎ: gentrificatorii nu caută confort ci poveşti, legătura cu trecutul ; restaurante elegante ; Asociererea cu zone istorice şi stiluri arhitectonice vechi buticuri cu obiecte care denotă distincţie socială ; preferinţa pentru transportul pe bicicletă, mai degrabă decât pentru transportul public sau cu automobilul. Critica explicaţiilor culturale: Explicaţiile bazate pe consum pun prea mult accent pe suveranitatea consumatorului. Ca sǎ aibǎ ce sǎ consume, trebuie sǎ existe investitori, proprietari, instituţii de credit ipotecar, deciziile autoritǎţilor locale

Gentrificarea in romania : Favorizată de stat prin 2 mecanisme: Politica socialistă de locuire ; După 1990 – politica restituirilor. Agenţi ai gentrificării: Oameni cu relaţii în clasele politice ; Agenţi imobiliari ; Foşti chiriaşi ; Vecini care au avut grijă de bătrânii singuri. Nu reprezintă neaparat o clasă cu status social superior . Zonele gentrificate sunt încă foarte eterogene – case renovate alături de case părăsite sau tip ghetou

Orase coloniale : Sunt oraşe construite de la zero : unde nu a mai existat viaţǎ urbanǎ sau unde oraşul se dezvoltǎ foarte repede prin ocupare . Construcţia e planificată, oraşul nu creşte treptat, natural. Au strǎzi rectangulare – formă de grijaj. E uşor să te orientezi în el. Strǎzile ocupǎ mult teren – aproximativ 30%. New York: aprobat în 1811, dincolo de colonia olandezǎ, cu strǎzi neregulate. . Existǎ din antichitate – Babilon, China, India, Grecia (primul - Milet). Extins in oraşele americane: San Francisco.

Odată cu răspândirea automobilelor – probleme în traffic; datorită numǎrului mare de intersecţii de strǎzi cu aceeaşi importanţǎ – accidente, inconvenienţǎ pentru automobile, prin anii 40-50 s-a trecut la alte concepte urbane ; “street hierarchy”: artere principale care delimitează careuri de clădiri - în interior multe străzi mici, în T, închise sau pietonale care decongestionează traficul. Şcolile, bisericile, parcurile sunt concentrate în interiorul cadranului, fiind mai sigure

Ex: Milton Keynes, Marea Britanie : Oraş planificat în 1967, un sistem de 10 străzi orizontale şi 11 verticale la intervale de 1 km. Străzile orizontale se numeau toate cu “way/cale” la sfârşit sau numere care începeau cu H. Străzile verticale se termiau în “street/stradă” sau numere cu V de la vertical: ex: V6 Grafton Street. Fiecare pătrat format de 2 străzi sau căi (aproximativ 1 km pătrat) avea un nume. Era foarte uşor să te orientezi. Fiecare cadran era astefel închis, cu o formă organică, casele şi acrivităţile erau concentrate înăuntru

Orase grandioase : Oraşe construite la dorinţa unui conducǎtor. De obicei capitala. Expresie urbanisticǎ a puterii Se gǎsesc în multe perioade istorice. Roma din perioada romană . Grandoarea şi în clădiri clǎdiri individuale – Colosseum-ul sau Circus Maximus . Paris-ul lui Ludovic al XIV-lea: zidurile îndepǎrtate şi construite bulevarde noi – Versailles . Brasilia – Construit de urbanistul Lúcio Costa şi arhitectul Oscar Niemeyer, influenţaţi de Le Corbusier. BUCURESTI - Centrul civic. Sunt intervenţii urbane violente – nu ţin cont de ţesutul existent

Orase ideale : Reacţie la condiţiile proaste din oraşele industriale . Robert Owen – reformator social, fondator al mişcării cooperatiste. Planul pentru New Lanark, în 1816; comunitate cooperativǎ pentru 1200 de oameni ; într-un spaţiu de 4-6 km pătraţi; toţi trăind într-o mare clădire înconjurătoare, cu bucătărie şi sală de mese publică, fiecare familie cu apartament propriu şi copii în îngrijire până la 3 ani, apoi preluaţi de serviciile comunităţii, cu fabrică si ateliere înconjurate de pǎmânt agricol.

S-au dezvoltat mai ales pe lângă fabrici de bumbac sau de textile. Ex: Essen ; Friederich Krupp, industriaş german (metal, fier de la locomotive până la arme în timp) pe la 1800 – Fabrica din Essen cu 20.000 de angajaţi era cea mai mare companie industrială din lume. Oraşul s-a dezvoltat în jurul fabricii şi dezvoltase toate serviciile pentru muncitori

Comuna Saltaire : construită în 1853 de industriaşul Titus Salt pentru a gǎzdui 3000 de muncitori la fabricile de textile (pe care le-a mutat din Bradford pentru a oferi condiţii mai bine muncitorilor şi pentru că zona era bine conectată – râu şi cale ferată): case cu apă curentă, spălătorii, spital, bibliotecă, sală de lectură, sală de concerte, de billiard, scoală. în prezent e în patrimoniu unesco

Suburbii gradina : Dorinţa de a ocupa zone cu densitate mai micǎ ; Zonǎ dormitor – cu case şi instituţii sociale, dar nu cu industrie. Apǎrute la sfîrşitul secolului 19. Se doreau a fi o sintezǎ între beneficiile oraşului şi beneficiile locuirii la ţarǎ. Centurǎ verde în jurul nucleului urban. Densitate scǎzutǎ. Diferitǎ de oraşele de firmǎ – nu

depindeau doar de fabrica fondatoare, ci şi de expansiunea industriei în afara oraşelor. Prima suburbie grădina construită lângǎ Londra, la 50 de km, legată prin cale feratǎ. :Letchworth Garden City 1903 de reformistul social Ebenezer Howard

Transportul si morfologia urbana : modalitǎţile de transport au influenţat forma şi structura oraşelor . Transportul acţionează ca forţe centrifuge si centripete 1. Transportul cu cai sau pedestru : Majoritatea locuitorilor urbani mergeau pe jos la muncǎ. Majoritatea clădirilor erau concentrate în zone compacte, mici ca dimensiuni. In majoritatea centrelor industriale, fabricile erau multietajate şi înconjurate de locuinţele muncitorilor

Caile ferate : Au constituit zone de creştere urbanǎ, în jurul lor dezvoltîndu-se case. Au legat localitǎţile şi nucleele înconjurǎtoare – Cǎţelu, Herǎstrǎu – Gara Obor

Tramvaiele : Chiar mai importante decît calea ferată. Tramvaiele cu cai :Paris 1820, Londra 1830 ; Bucureşti 1871-1929, 1894 electrice, mai ales dupǎ 1911. Tramvaiele electrice. Mai ieftine şi accesibile mai multora. Efectul tramvaielor a fost de a concentra expansiunea urbanǎ de-a lunul principalelor cǎi de trafic. Au produs oraşe în forma de stea. Au extins suburbiile grǎdinǎ. Au format conurbaţii între orǎşele industriale. Existenţa transportului ieftin a produs mobilitate şi flexibilitate rezidenţialǎ

Muncitorii puteau locui la ceva distantǎ de fabrici. Au apărut zone predominant industriale şi zone predominant sau exclusiv rezidenţiale. A contribuit la segregare rezidenţialǎ. Clasele de sus s-au putut muta în suburbii grǎdinǎ, având cǎruţe proprii. Clasele de mijloc (avocaţi, comercianţi) puteau sta de-a lungul unei strǎzi cu transport public bun . Clasele de jos se aşezau unde existau servicii flexibile de travai – locul lor de muncǎ nu era stabil

Autobuzele : Iniţial complementare cu tramvaiele: au unit rutele tramvaielor, completându-le. Au permis o relaţie nouǎ cu industria din suburbie sau cu forţa de muncǎ suburbanǎ. Ulterior au intrat în concurenţă cu tramvaiele

Automobilele private : Au produs flexibilitate, dar şi congestie. Au extins oraşul înspre exterior. Au “umplut” cu case porţiunile dintre axele radiale deservite anterior de tramvaie . Autostrǎzile şi automobilul – extind oraşul enorm în afarǎ

Mijloace de transport şi tipuri de creştere urbană : Preindustrial – dezvoltare concentricǎ. Transportul pe şine – sectorialǎ. Bicicleta – concentric. Automobilul – evolutie concentricǎ şi sectorialǎ. Autostrada – evolutie concentrica şi in subcentre

Demografia studiază: Populaţia umană; Urmăreşte problematica referitoare la: mărimea populaţiei , structura sa după anumite caracteristici , alte fenomene specifice. Analiza poate fi desfăşurată: Transversal, static (starea populaţiei la un moment dat) Longitudinal, dinamic (schimbarea, evoluţia populaţiei).

Analiza structurii populatiei: Populaţia - bine definită şi circumscrisă. Momente de analiză: inceputul anului (1 ianuarie ora zero), sfârşitul anului (31 decembrie ora 24) sau mijlocul anului (1 iulie). alt moment de analiză: datele calendaristice de recensământ

Structura pe varste : Raportul de dependenţă : populaţia mijlocie, considerată a fi în vârstă de muncă, cea care formează segmentul activ, aducător de venit, raportată la populaţia întreţinută sau dependentă de prima Rd = P0-14 + P 60+ / P15-59 Rd = P0-19 + P 65+ / P20-64 Rd = P0-14 + P 65+ / P15-64 Vârsta medie sau mediană a unei populaţii la un moment dat. Indicele de îmbătrânire a populaţiei: raport între efectivul populaţiei vârstnice şi cel al tinerilor: P60+ / P0-14 sau P65+ / P0-14

Imbatranirea demografica : creşterea ponderii populaţiei vârstnice în populaţia totală ; creşterea procentului persoanelor de 60 de ani şi peste (sau de 65 de ani şi peste) în cadrul efectivului total. 2 tendinţe simultane: Creşterea speranţei de viaţă, prelungirea vieţii indivizilor, creşterea numărului mediu de ani trăiţi după împlinirea vârstei de 60 (sau 65) de ani. Reducerea fertilităţii, dimensiunea tot mai scăzută a cohortelor tinere . “Tranziţia demografică” (Notestein) – trecerea de la regimuri ridicate la regimuri scăzute de fertilitate şi mortalitate. Şi migraţia poate juca un rol important – cazul ruralului îmbătrânit de la noi pe fondul migraţiei tinerilor la oraş. Procesul este general, afectând puternic toate societăţile occidentale, iniţiat în restul ţărilor lumii.

Structura pe sexe : Proporţia sexelor : raportul de masculinitate/feminitate . Proporţia sexelor la naştere : raportul de masculinitate la naştere: la 100 de fete se nasc aproximativ 105 băieţi sau aproximativ 51% băieţi şi 49% fete . Dar! mortalitatea femeilor este mai redusă decât cea a bărbaţilor Ponderea bărbaţilor scade treptat, există o vârstă de egalizare, apoi devin dominante femeile. Vârsta la care se produce echilibrul sexelor este variabilă. . La noi egalizarea se face în jurul vârstei de 40 de ani, ajungând ca printre persoanele de 85 de ani şi peste femeile să deţină o pondere de circa 65%.

China şi India: numărul băieţilor născuţi la 100 de fete întrece media „naturală” de 105, apropiindu-se de (şi uneori chiar depăşind) valoarea de 120 (Pison, 2004). ; „dirijarea” sexului prin avort. Urmaşii de sex masculin sunt mai puternic valorizaţi, . Reducerea fertilităţii la 1-2 copii pe femeie, risc ca familia să nu aibă un urmaş de sex masculin : impact asupra căsătoriilor sau a formării cuplurilor . Impact asupra reproducerii populaţiei :la un raport de masculinitate de 120 băieţi la 100 de fete, este nevoie de o rată de fertilitate de 2,25 copii pe femeie pentru reproducerea generaţiei şi nu de mai puţin de 2,1 cât e nevoie în prezent