optimalitatea politicii fiscale in romania din perspectiva curbei laffer in perioada 1990-2010

26
Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer în perioada 1990 – 2010 Universitatea Transilvania Din Braşov Profesor îndrumator: Conf. univ. dr. Gheorghiţa Dincă Student: Abstract Relaţia dintre rata de impozitare şi veniturile fiscale a generat o dezbatere importantă în rândul economiştilor, cu scopul de a determina un nivel al ratei de impozitare care să maximizeze veniturile fiscale colectate la bugetul public. Curba Laffer presupune existenţa unei corelaţii puternice între rata de impozitare şi veniturile fiscale. Scopul acestei lucrări este de a observa unde s-a situat rata de impozitare a României pe curba Laffer folosind tehnica regresiei şi cauzalitatea Granger pentru datele anuale în perioada 1990-2010. Principalele constatări evidenţiază că în cei 20 de ani analizaţi, economia românească s-a situat majoritar în zona acceptabilă a curbei Laffer. Cuvinte cheie: politica fiscală, presiune fiscală, PIB, venituri fiscale, curba Laffer. 1. Introducere Lucrarea “Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer în perioada 1990-2010’’reprezintă o analiză a politicii fiscale şi a sistemului fiscal european, cu exemplificări la nivelul României. Tema abordată în cadrul prezentului proiect de cercetare exemplifică un spectru larg de probleme privind optimalitatea fiscalităţii şi implicaţiile politicii fiscale asupra dezvoltării economice din perspectiva curbei Laffer şi a necesităţii adaptării politicii fiscale la contextul actualei crize economice şi financiare, astfel încât cu o presiune fiscală scăzută, încasările bugetare să fie la un nivel cât mai ridicat. Importanţa temei derivă din semnificaţia pe care politica fiscală şi reformele din acest domeniu o au pentru dezvoltarea economică a oricărui stat, mai ales că lucrarea de faţă se concentrează asupra României, membră a Uniunii Europene, care a înregistrat niveluri diferite de fiscalitate. Totodată trebuie menţionat că în orice 1

Upload: luminita-mihaela-iancu

Post on 19-Jan-2016

45 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer în perioada 1990 – 2010

Universitatea Transilvania Din Braşov Profesor îndrumator: Conf. univ. dr. Gheorghiţa Dincă Student:

Abstract

Relaţia dintre rata de impozitare şi veniturile fiscale a generat o dezbatere importantă în rândul economiştilor, cu scopul de a determina un nivel al ratei de impozitare care să maximizeze veniturile fiscale colectate la bugetul public. Curba Laffer presupune existenţa unei corelaţii puternice între rata de impozitare şi veniturile fiscale. Scopul acestei lucrări este de a observa unde s-a situat rata de impozitare a României pe curba Laffer folosind tehnica regresiei şi cauzalitatea Granger pentru datele anuale în perioada 1990-2010. Principalele constatări evidenţiază că în cei 20 de ani analizaţi, economia românească s-a situat majoritar în zona acceptabilă a curbei Laffer.

Cuvinte cheie: politica fiscală, presiune fiscală, PIB, venituri fiscale, curba Laffer.

1. Introducere

Lucrarea “Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer în perioada 1990-2010’’reprezintă o analiză a politicii fiscale şi a sistemului fiscal european, cu exemplificări la nivelul României.

Tema abordată în cadrul prezentului proiect de cercetare exemplifică un spectru larg de probleme privind optimalitatea fiscalităţii şi implicaţiile politicii fiscale asupra dezvoltării economice din perspectiva curbei Laffer şi a necesităţii adaptării politicii fiscale la contextul actualei crize economice şi financiare, astfel încât cu o presiune fiscală scăzută, încasările bugetare să fie la un nivel cât mai ridicat.

Importanţa temei derivă din semnificaţia pe care politica fiscală şi reformele din acest domeniu o au pentru dezvoltarea economică a oricărui stat, mai ales că lucrarea de faţă se concentrează asupra României, membră a Uniunii Europene, care a înregistrat niveluri diferite de fiscalitate. Totodată trebuie menţionat că în orice economie, scopul principal al politicii fiscale este acela de a constitui o sursă stabilă şi solidă de venituri bugetare, având ca obiective susţinerea dezvoltării economice a ţării şi sprijinirea tuturor categoriilor sociale.

Actualitatea temei constă în surprinderea unor probleme şi subiecte actuale privind politicile şi sistemele fiscale ale României, printre care amintesc: creşterea rolului politicii fiscale în cazul ţărilor din Uniunea Europeană, modul în care fiscalitatea este percepută de către orice contribuabil şi optimalitatea politicii fiscale româneşti, în perioadă 1990 - 2010, din perspectiva curbei Laffer, determinând pentru perioada menţionată în ce zonă se află pantă curbei pentru politică fiscală românească.

Deasemenea, trebuie menţionat că această temă prezintă un interes deosebit pentru economia romanescă, cât şi pentru cea europeană, care se confruntă în prezent cu o criză profundă manifestată prin numeroase dezechilibre bugetare.

Dezbaterile cu privire la mărimea optimă a sectorului public, impactul acestuia asupra creşterii economice, efectele implementării şi aplicării reformelor fiscale asupra bunăstării economiei oricărui stat reprezintă un proces continuu şi de maxim interes. Lucrarea ştiinţifică este structurată după cum urmează: secţiunea a două prezintă pe scurt literatură de specialitate, secţiunea a trei prezintă metodologia, datele şi rezultatele empirice ale acestei lucrări, iar secţiunea a patra prezintă concluziile.

1

Page 2: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

2. Literatura de specialitate

Politicile axate pe ofertă ‘’supply side policies’’ (Harper,D., 2009) trebuie folosite în scopul de a stimula creşterea economică prin utilizarea stimulentelor diferite pentru producerea sau furnizarea de bunuri şi servicii. Robert Mundell, Arthur Laffer şi Robert Lucas Jr. sunt cei mai cunoscuţi economişti care sprijină politicile axate pe ofertă.

Curba Laffer este reprezentarea grafică a relaţiei care există între nivelul mediu de impozitare dintr-o ţara şi suma totală a impozitelor colectate de bugetul general consolidat al statului. Această curbă este asociată cu numele economistului american Arthur Laffer, care a popularizat într-o formă sugestivă ideea că, peste un anumit nivel al ratei de impozitare, creşterea acesteia conduce la o diminuare a sumelor colectate la bugetul de stat. Ideea de baza a acestei teorii este că, la un anumit nivel al ratei de impozitare, reducerea acesteia poate avea ca rezultat sporirea încasărilor bugetare totale.

Arthur Laffer, a transpus grafic o idee exprimată prin 1776 de către Adam Smith, conform căreia ratele de fiscalitate prea ridicate distrug baza asupra căreia acţionează fiscalitatea. Laffer estimează că există un prag al presiunii fiscale maxime de la care orice creştere generează o diminuare a randamentului fiscal şi aceasta pentru că o presiune fiscală prea mare va descuraja contribuabilul (persoană fizică sau juridică) să investească, să economisească, să producă şi să munceasca. Laffer B.,A., (2004).

Conform curbei Laffer, suma prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei presiunii fiscale, dar numai până la un anumit prag maximal, notat cu M , ce corespunde

nivelului maximal al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a acestei rate, ea mergând până la anulare dacă rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.

Graficul nr.1 Modelul teoretic al curbei Laffer

Mai precis, curba Laffer se divide în două zone: zona din stânga, denumită normală sau admisibilă, în care se subliniază ideea că reducerea bazei impozabile este inferioară creşterii ratei presiunii fiscale şi zona din dreapta, denumită zona inadmisibilă, prin care se evidenţiază că orice creştere a presiunii fiscale nu este suficientă pentru a compensa reducerea bazei de impozitare, pe care o provoacă, rezultând, prin urmare, o diminuare a sumei încasărilor obţinute de puterea publică.

Ideea de bază din spatele relaţiei dintre ratele de impozitare şi veniturile fiscale este că schimbările în ratele de impozitare pot avea două exprimări asupra veniturilor: efectul aritmetic şi efectul economic.

Efectul aritmetic se referă la faptul ca atunci când rata fiscalităţii scade şi veniturile fiscale (exprimate pe unitate de venit impozabil) vor scădea. În caz contrar, când rata fiscalităţii creşte, efectul aritmetic va face ca veniturile fiscale colectate pe unitate de venit impozabil să crească.

2

Page 3: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Efectul economic, însă, conduce la un impact pozitiv al scăderii ratei de fiscalitate asupra muncii şi producţiei şi, deci, şi asupra bazei de impozitare. În schimb, creşterea ratei fiscalităţii va avea un efect economic invers, de penalizare a participării la activităţile impozabile. Astfel, efectul aritmetic va acţiona întotdeauna invers faţă de efectul economic.În momentul combinării celor două tipuri de efecte, consecinţele modificării ratei de fiscalitate asupra veniturilor fiscale nu mai sunt atât de evidente.

În literatura de specialitate a finanţelor publice, se întâlneşte clasica formă inversată (U) a curbei lui Laffer.Cu toate acestea, Malcolmson (1986) susţine că sunt posibile discontinuităţi la ratele ridicate ale impozitelor.

Feige, Edgar L., şi Robert T. McGee (1982, pp. 499-519) afirmă că studiile asupra economiei neobservate sugerează că fenomenul are implicaţii importante atât pentru politica macroeconomică, cât şi pentru finanţele publice. În lucrarea lor atenţia este concentrată pe implicaţiile finanţelor publice prin dezvoltarea unui macromodel simplu de la care este posibil să se obţină o curbă Laffer.Acest model arată că forma şi poziţia curbei Laffer pentru Suedia depind de puterea efectului ofertei, de progresivitatea sistemului fiscal şi de mărimea economiei neobservate.Deasemenea, ei au simulat curba Laffer pentru Marea Britanie şi au răspuns la întrebarea vizavi de costurile de stabilire a cotelor de impozitare pentru obţinerea unui maxim de venituri.

Alfonso Novales şi Jesús Ruiz (2002) analizează posibilele câştiguri de bunăstare care pot proveni de la substituirea datoriilor pentru impozite în gestionarea deficitului. Ei descoperă că reducerile fiscale asupra muncii şi veniturilor din capital au un efect pozitiv asupra ratei de creştere a economie, astfel crescând progresiv baza de impozitare pe termen lung.

Din punct de vedere cantitativ, curba Laffer a fost analizată cu ajutorul unui model simplu de creştere neoclasic, calibrat pentru SUA, precum şi pentru economia UE-15 de Mathias Trabandt şi Harald Uhlig (2006, pp. 1-69). Aceştia au arătat că în SUA şi zona UE-15 munca şi capitalul sunt situate pe partea stângă a curbei Laffer, dar economia UE-15 se situează mult mai aproape de pantele prohibite decât Statele Unite. Au constatat, de asemenea, că panta curbei lui Laffer, în economia UE-15, este mult mai plată decât în SUA, argumentată de un grad mult mai ridicat de distorsiuni în zona UE-15.

Pentru cazul României sunt doar câteva studii care au abordat politica fiscală bazată pe teoria lui Laffer. În acest sens, studiile efectuate de Pădurean şi Cataramă (2004) şi Pădurean (2006) pentru perioada 1990-2002 au arătat că o simplă proiecţie a ratei de impozitare şi a veniturilor bugetare nu a generat o curbă Laffer, dar s-a putut observa o tendinţă care indică o relaţie pozitivă situată în zona acceptabilă a curbei Laffer. Deasemenea, studiul a subliniat perioadele scurte de timp, atunci când rata de impozitare s-a situat în zona interzisă a curbei Laffer. Spre exemplu, pentru anii 1992, 2001 şi 2002 dovezile empirice au indicat o relaţie negative între veniturile fiscale şi rata generală de impozitare, în timp ce pentru anul 1997, corelaţia a fost negativă. Moşteanu şi Stoian (2005) au propus o abordare alternativă pentru rată de impozitare a lui Laffer, considerând că mediana ar putea fi un punct important pentru aceea rată de impozitare, ţinând cont de faptul că ideea de bază a lui Laffer, bazată pe o ilustrare grafică, împarte zona de impozitare în două zone: o zonă admisibila şi una prohibitivă. Autorii au estimat pentru rată generală de impozitare a lui Laffer o valoare de aproximativ 28 % din PIB.

Stoian (2008) a estimat o rată de impozitare Laffer pe baza datelor anuale în perioada 1990-2009 şi a ajuns la concluzia că o rată de impozitare mai mare de 31% va plasa impozitarea în zonă prohibitivă a curbei Laffer. Pentru o rată generală de impozitare de 31% din PIB a fost înregistrată cea mai mare cantitate de venituri fiscale la bugetul public. O deficienţă a acestui studiu este reprezentată de datele utilizate pentru estimare. Unele dintre aceste date au fost proiecţii şi nu surprind situaţia de după criză financiară. În plus, Stoian (2009) a constatat că în perioada 1990 - 2006 rata de impozitare s-a situat în zonă acceptabilă a curbei Laffer.

Trandafir şi Brezeanu (2011) în lucrarea lor au construit curba Laffer pentru economia românească pe baza veniturilor fiscale realizate în perioada 2000-2010, rezultatele analizei situând economia

3

Page 4: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

românească în zona prohibitivă. Deasemenea, analiza lor a arătat că panta curbei diferă de la un an la altul, fapt ce a condus construirea acesteia pe fiecare an în parte obţinând următoarele rezultate: în anii 2000, 2001, 20004, 2005, 2006, 2008 şi 2009, panta curbei s-a situat în zona prohibitivă. 3. Curba Laffer şi optimalitatea politicii fiscale româneşti în perioada 1990 - 2010

Măsurile de politică fiscală promovate de autorităţile fiscale din ţara noastră, în perioada 1990 -2010, alături de alţi factori, printre care calitatea gestionării creanţelor fiscale ale statului şi gradul de conformare voluntară la impozit, au influenţat volumul şi structura încasărilor fiscale, precum şi presiunea exercitată de acestea.

Se poate presupune că există un nivel maxim al presiunii fiscale care poate fi acceptat, dar care variază în funcţie de contextul economic, politic şi social de la un moment dat, nivel care este echivalent unei rate optime de fiscalitate. În funcţie de evoluţia acestuia ar putea fi creat un sistem care să minimizeze presiunea fiscală. În acest context am considerat că pentru elaborarea prezentei cercetări ştiinţifice este interesant de studiat pentru România, optimalitatea presiunii fiscale sau a ratei fiscalităţii asupra veniturilor fiscale ale statului, colectate la nivelul bugetului general consolidat în perioada 1990 - 2010.

3.1 Masura regresiei pentru a depista corelaţia dintre PIB şi veniturile fiscale

La elaborarea modelului curbei Laffer s-a lucrat cu serii de date anuale, perioada luată în considerare fiind 1990-2010. Am ales acest eşantion pentru a observa legătura dintre rata impozitării şi veniturile fiscale obţinute de stat de pe urma colectării impozitelor şi situarea lor pe curbă Laffer.

Datele au fost culese din baza de date a Institutului Naţional de Statistică şi cele ale Ministerului de Finanţe, rapoartele anuale ale Băncii Naţionale a României.

Pentru stabilirea curbei Laffer in România, in perioada 1990 – 2010 se va aplica:- tehnica regresiei;- testul Johansen;- cauzalitate Granger;- analiza pe anumite intervale de timp.Variabilele utilizate sunt:- veniturile fiscale realizate în preturi curente;- PIB in preturi curente;- deflatorul PIB;- veniturile fiscale reale, transformate cu ajutorul deflatorului PIB;- PIB real;- presiunea fiscală brută, calculată cu ajutorul veniturilor fiscale reale şi a PIB real.

4

Page 5: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Tabelul 1: Variabilele care modelează curba Laffer pentru bugetul general consolidat al Romaniei pentru veniturile fiscale în perioada 1990 - 2010

Pe baza datelor din tabelul anterior am construit graficul veniturilor fiscale şi a produsului intern brut, precum şi graficul corelaţiei dintre cele două variabile.

Figura 3.1 - Evoluţia veniturilor fiscale reale în România în perioada 1990 - 2010 (milioane lei, 1990 = 100)

5

Anul PIB(mil.lei, preturi curente)

Venituri fiscale (mil. lei preturi curente)

Rata fiscalitatii/ Presiunea fiscala bruta (%)

Deflator PIB (%)

Deflator PIB (fata de anul 1990= 100%)

PIB real 1990=100%(milioane lei)

Venit fiscal real 1990=100%(milioane lei)

(1) (2) (3) (4) (5) (7) (8)1990 85.79 30.5 33.5 100.0 100.00 85.79 30.51991 220.39 73.3 33.2 295.1 295.10 74.70 24.841992 602.92 201.2 33.5 300.0 885.30 68.14 22.731993 2003.57 626.6 31.3 327.4 2898.47 69.14 21.621994 4977.32 1404.2 28.2 239.1 6930.25 71.84 20.261995 7213.55 2080.3 28.8 135.3 9376.62 76.95 22.191996 10891.96 2924.8 26.8 145.3 13624.24 79.77 21.471997 25292.57 6701.4 26.5 247.2 33692.73 75.11 19.901998 37379.82 10541.6 28.3 155.3 51594.19 71.48 20.151999 54573.02 18943.7 33.8 147.7 77255.89 70.65 23.942000 80377.3 23748.7 29.4 144.2 112330.06 72.16 21.322001 116768.7 33145.5 28.3 136.5 154341.50 76.83 21.802002 152017.0 41739.0 27.5 122.7 190611.76 81.50 22.372003 197427.0 53564.9 27.1 123.4 235214.91 85.74 23.272004 247368.0 67623.6 27.4 115.5 271673.22 93.03 25.432005 288954.6 79032.3 27.5 112.2 304817.35 96.89 26.492006 344650.6 96773.8 28.8 110.6 33641.60 104.47 29.332007 412761.5 115208.8 29.4 112.7 37914.06 110.97 30.982008 503958.7 142464.2 27.7 114.0 42236.26 118.84 33.602009 505503.0 88324.3 17.4 106.7 45066.09 1216.7 1962010 511581.0 158474.7 30.9 152.3 68635.65 745.74 23.08

Page 6: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Aşa cum se poate observa în figura 3.1, veniturile fiscale în România urmează un trend de tip

parabolă, înregistrând o valoare minimă în anul 1997 şi importante fluctuaţii în perioada 1990 - 2000, fluctuaţii generate de frecventele modificări ale ratelor de impunere. După anul 2000 evoluţia veniturilor fiscale are o tendinţa crescătoare atingând în 2009 punctul maxim, pe fondul unui an economic bun. În anul 2010 veniturile fiscale înregistrează o scăderea accentuată, ca urmare a crizei ce a afectat mediul economic al României prin scăderea cererii, lipsa lichidităţilor, diminuarea numărului de salariaţi, creşterea cotei de TVA.

Figura 3.2 – Evoluţia PIB real în România în perioada 1990 – 2010 (milioane lei, 1990 = 100)

În ceea ce priveşte evoluţia PIB - ului real al României, conform graficului se observă că şi acesta are o evoluţie de tip parabolă. Valoarea cea mai scăzută înregistrându-se la nivelul anului 1992, an în care a avut loc o creştere a preţurilor în economie. O valoare redusă a PIB se înregistrează şi în 1999, probabil generată de reducerea activităţii întreprinderilor de stat, supuse unui amplu proces de privatizare şi a incapacităţii sectorului productiv privat de a atenua efectele astfel generate. Începând cu anul 2000, PIB se

6

Page 7: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

înscrie într-o tendinţă de stabilizare, înregistrând numai valori ascendente, cea mai mare valoare fiind în anul 2009.

Studiul corelaţiei dintre PIB real (variabila dependentă) şi veniturile fiscale reale pune în evidenţă faptul că între cei doi indicatori există o corelaţie puternică pozitivă din punct de vedere statistic.

Ecuaţia de regresie este: y= -36,95 + 6.34x. Coeficientul de determinare, R Square = 72,62 % arată că modelul liniar este bine ales pentru

modelarea variaţiei variabilei produsului intern brut, în timp ce, coeficientul de corelaţie liniară, Multiple R = 85,21 % are o valoare apropiată de 1, care arată legătură puternică dependentă între x şi y.

Figura 3.3 - Corelaţia dintre veniturile fiscale reale şi PIB real

Drept urmare, valoarea reală a PIB depinde în mod direct de mărimea reală a încasărilor fiscale, respectiv creşterea PIB este generată şi de creşterea nivelului veniturilor fiscale.

În perioada 1990 - 2010, gradul de fiscalitate generală al României, calculat cu luarea în considerare a tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor încasate de autorităţile publice şi locale a înregistrat, excepţie făcând anii 1990 - 1993, 1999 - 2010 şi 2010 o tendinţă de scădere.

3.2 Analiza gradului de fiscalitate în România

7

Page 8: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Figura 3.4: Evoluţia gradului de fiscalitate în România, în perioada 1990-2010

Plecând de la un nivel în jurul valorii de 33.5 % la începutul perioadei analizate, gradul de fiscalitate s-a redus la 26,5 % în anul 1997, după care s-a stabilizat în anul 1999 la aproximativ 33,8%. Din anul 2000 a urmat o continuă scădere a ratei fiscalităţii, o scădere majoră fiind cea din anul 2009, că urmare a crizei economico - financiare ce a afectat România, prin restructurarea activităţilor industriale şi implicit o reducere a contribuţiei acestora la creşterea PIB - ului, creşterea şomajului. Reducerea gradului de fiscalitate, în perioada 1992-1997, poate fi apreciată ca având legătură cu declinul economiei reale, cu diminuarea continuă, în expresie reală a produsului intern brut şi, în consecinţă, cu diminuarea bazei de impozitare. De asemenea, evoluţia gradului de fiscalitate este determinată şi de evoluţia gradului de colectare a prelevărilor obligatorii, în strânsă legătură cu conformarea voluntară a contribuabililor la plata acestora.

În condiţiile în care, după anul 1999, produsul intern brut a început să crească, de la un an la altul, în termeni reali, tendinţa descrescătoare a gradului de fiscalitate poate fi apreciată ca efect al tendinţei generale de relaxare fiscală manifestată în ultimii cinci ani. Cu titlu de exemplu se pot menţiona, în acest sens, reducerea, de la 1 ianuarie 2000, a cotei impozitului pe profit, de la 38% la 25%, şi apoi la 16%, începând cu 1 ianuarie 2005, reducerea, tot de la 1 ianuarie 2000, a cotei generale de T.V.A., de la 22% la 19% precum şi reducerea presiunii fiscale exercitate de contribuţiile de asigurări sociale, de la 55%, în anul 2001, la 49%, în anul 2005..

În condiţiile în care gradul de fiscalitate se determină pe baza veniturilor fiscale încasate efectiv, nivelul redus al acestuia s-ar putea explica printr-o slabă colectare a impozitelor şi taxelor şi printr- un nivel înalt al sustragerii de la impunere la care se pot adăuga numeroasele facilităţi fiscale acordate de-a lungul timpului.

La o rată a fiscalităţii situată, pe ansamblu, sub 30% din produsul intern brut, în România, nu se poate vorbi de o fiscalitate excesivă. Mai mult decât atât tendinţa care se manifestă în prezent, la nivel naţional, este aceea de reducere a nivelului fiscalităţii. Trebuie, însă, menţionat că acest nivel al gradului de fiscalitate s-a determinat pe baza veniturilor fiscale colectate efectiv şi nu a celor datorate, respectiv veniturile fiscale sustrase bugetului general consolidat nu sunt luate în considerare, acestea fiind practic imposibil de comensurat la adevăratul lor nivel.

8

Page 9: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

3.3 Teste de staţionaritate şi cointegrare

Pentru a putea depista existenţa unei eventuale cauzalităţi de tip Granger între cele trei variabile analizate, trebuie să verificăm înainte de toate existenţa cointegrării între seriile de timp.

Practic, cele trei serii de timp sunt cointegrate dacă au acelaşi ordin de integrare, dar o combinaţie liniară a lor are un ordin de integrare mai mic.

Scopul testelor de cointegrare este de a determina dacă un grup de serii nesaţionare sunt cointegrate sau nu. Eviews presupune teste de cointegrare bazate pe vectori autoregresivi (VAR), pornind de la metodologia dezvoltată de Johansen (1991,1995). Considerând un vector autoregresiv de ordinal p: Yt = AiYt-I +…+ApYt-p + BXt + et, unde: Yt este un vector K dimensional de variabile endogene. Xt este un vector D dimensional de variabile exogene, A1,….Ap si B este matricea de coeficienti care trebuie estimate, iar et este un vector de inovatii, care poate fi contemporan corelat, dar este necorelat cu valorile din perioadele anterioare si cu variabilele din parte dreapta a ecuatiei.

Modelul VAR de mai sus poate fi rescris:

∆Yt = ∏Yt-1 + Yt-I + et, unde ∏ = si ⌈I = - .

Teorema afirmă că dacă matricea coeficientilor ∏ are rangul r<k, atunci exista matricile α si β de dimensiune k*r, fiecare rang r, astfel incat ∏ = αβ’ si β’Yt este I (0) - integrate de ordinal 0, r este numarul relatiilor de cointegrare (rangul de cointegrare) si fiecare coloana a lui β este vectorul de cointegrare.

Metoda lui Johansen constă în estimarea matricei ∏ dintr-un model VAR fără restricţii şi apoi testarea restricţiilor ce rezultă din asumarea unui rang r<k.

Rezultatele testului de cointegrare sunt prezentate în tabelele următoare:

Date: 05/29/13 Time: 11:20Sample (adjusted): 1992 2010Included observations: 19 after adjustmentsTrend assumption: Linear deterministic trendSeries: PFISCBRUTA PIBREAL VFREAL Lags interval (in first differences): 1 to 1

Unrestricted Cointegration Rank Test (Trace)

Hypothesized Trace 0.05No. of CE(s) Eigenvalue Statistic Critical Value Prob.**

None *  0.785547  47.71133  29.79707  0.0002At most 1 *  0.599979  18.45767  15.49471  0.0174At most 2  0.053721  1.049138  3.841466  0.3057

 Trace test indicates 2 cointegrating eqn(s) at the 0.05 level * denotes rejection of the hypothesis at the 0.05 level **MacKinnon-Haug-Michelis (1999) p-values

Unrestricted Cointegration Rank Test (Maximum Eigenvalue)

Hypothesized Max-Eigen 0.05No. of CE(s) Eigenvalue Statistic Critical Value Prob.**

None *  0.785547  29.25366  21.13162  0.0029At most 1 *  0.599979  17.40853  14.26460  0.0154At most 2  0.053721  1.049138  3.841466  0.3057

 Max-eigenvalue test indicates 2 cointegrating eqn(s) at the 0.05 level

9

Page 10: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

 * denotes rejection of the hypothesis at the 0.05 level **MacKinnon-Haug-Michelis (1999) p-values

 Unrestricted Cointegrating Coefficients (normalized by b'*S11*b=I): 

PFISCBRUTA PIBREAL VFREAL 0.264473 -0.001465  0.250912-0.290055 -0.322755  0.947980-2.599196 -0.974508  3.511830

Unrestricted Adjustment Coefficients (alpha): 

D(PFISCBRUTA) -2.022330 -0.959480 -0.161859

D(PIBREAL)  133.1273 -38.24866  31.30166D(VFREAL)  19.27846 -6.706264  4.547204

1 Cointegrating Equation(s):  Log likelihood -173.8388

Normalized cointegrating coefficients (standard error in parentheses)PFISCBRUTA PIBREAL VFREAL

 1.000000 -0.005538  0.948723 (0.12466)  (0.43514)

Adjustment coefficients (standard error in parentheses)D(PFISCBRUT) -0.534852

 (0.12522)D(PIBREAL)  35.20859

 (11.2906)D(VFREAL)  5.098633

 (1.67464)

2 Cointegrating Equation(s):  Log likelihood -165.1346

Normalized cointegrating coefficients (standard error in parentheses)PFISCBRUTA PIBREAL VFREAL

 1.000000  0.000000  0.927841 (0.16330)

 0.000000  1.000000 -3.770984 (0.25547)

Adjustment coefficients (standard error in parentheses)D(PFISCBRUTA

) -0.256550  0.312639 (0.15624)  (0.12847)

D(PIBREAL)  46.30281  12.14999 (16.2699)  (13.3780)

D(VFREAL)  7.043819  2.136248 (2.38383)  (1.96013)

Prima parte a rezultatelor corelează cu numărul de relaţii de cointegrare. Tehnica furnizeaza două statistici: Statistica Trace şi valoarea Max - Eigen. Conluziile sunt prezentate în josul fiecărui table, astfel fiecare test indică faptul că există trei relaţii de cointegrare între variabile.

10

Page 11: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

O concluzie a acestui test este că cele trei variabile sunt cointegrate prin ecuaţii de cointegrare, rezultând o serie staţionară.

3.4 Cauzalitatea Granger

Corelaţiile nu presupun neapărat şi relaţii de cauzalitate.Abordarea lui Granger (1969) în legătură cu acesta problemă a relaţiei de cauzalitate x - y constă în a vedea cât din valorile prezente ale lui y pot fi explicate de valorile trecute ale lui y şi apoi dacă prin adăugarea de valori întârziate (cu diferite lag-uri) ale lui x se poate îmbunătăţi legătură. Se afirmă că y este cauzat de x dacă x ajută la estimarea lui y sau, altfel spus, dacă acei coeficienţi ai valorilor intaziate ale lui x sunt semnificativi din punct de vedere statistic.

De reţinut faptul că afirmatia “y este cauzat de Granger de x” nu presupune şi că y este efectul sau rezultatul lui x. Deasemena testul Granger acţionează în dublu sens, adică y este cauzat Granger de x şi x este cauzat Granger de y. Regresiile de la care se porneşte sunt:

Yt = α0 + α1Yt-1 + …+ αiYt-I + β1Xt-1 +…+ βiXt-I + et Xt = α0 + α1Xt-1 + …+ αiXt-I + β1Yt-1 +…+ βiYt-I + et, pentru toate perechile de variabile

utilizate. Pentru F- calculat se foloseşte Statistica Wald, având ipoteză nulă: Β1 = β2 = …= βi = 0 pentru fiecare ecuatie. Ipoteză nulă este că Y nu este cauzat Granger de X, pentru prima regresie, şi X nu este cauzat

Granger de y, pentru a două regresie. Rezultatele aplicării testului sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Pairwise Granger Causality TestsDate: 05/29/13 Time: 14:46Sample: 1990 2010Lags: 1

 Null Hypothesis: Obs F-Statistic Prob. 

 PFISCBRUTA does not Granger Cause PIBREAL  19  0.66616 0.5292 PIBREAL does not Granger Cause PFISCBRUTA  4.22756 0.0366

 VFREAL does not Granger Cause PIBREAL  19  0.29873 0.7464 PIBREAL does not Granger Cause VFREAL  2.06818 0.1633

 VFREAL does not Granger Cause PFISCBRUTA  19  2.62685 0.1075 PFISCBRUTA does not Granger Cause VFREAL  0.81251 0.4636

Întrucât probabilitatea testului Granger cu lag = 1 este mai mare decât nivelul de semnificaţie (5%) în cele situaţii se acceptă ipotezele nule în aceste cazuri, şi anume, veniturile fiscale nu sunt cauzate Granger de presiunea fiscală brută şi invers, veniturile fiscale nu sunt cauzate Granger de PIB real, iar presiunea fiscală brută este cauzată Granger de PIB real, relaţia de cauzalitate Granger fiind univocă.

3.5 Analiza optimalităţii Curbei Laffer pentru România

Potrivit teoriei lui Laffer A., evoluţia veniturilor fiscale aflate la dispoziţia statului se află în corelaţie directă cu nivelul ratei de impozitare, permiţând identificarea a două zone de interes:

11

Page 12: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

- O zonă de normalitate, în care creşterea/reducerea presiunii fiscale generează creşterea/reducerea nivelului veniturilor fiscale şi - O zonă prohibitivă, în care creşterea/reducerea presiunii fiscale determină reducerea/creşterea nivelului veniturilor fiscale.

Figura 3.5 - Curba Laffer pentru veniturile fiscale ale României în perioada 1990-2010Tabelul 2: Variaţia anuală a presiunii fiscale şi a veniturilor fiscale reale, încasate la bugetul

general consolidat al României, în perioada 1990-2010

ANUL Variaţia presiunii fiscale (%)

Veniturile fiscale reale, încasate la bugetul general consolidat

Zona pe curba Laffer

admisibilă Inadmisibilă

1990 - -

1991 -0,3 -5,66 x

1992 0,3 -2,11 x1993 -2,2 -1,11 X1994 -3,1 -1,36 X1995 0,6 1,93 X1996 -2 -0,72 X1997 -0,3 -1,57 X1998 1,8 0,25 X1999 5,5 3,79 X2000 -4,4 -2,62 X2001 -1.1 0,48 x2002 -0,8 0,57 x2003 -0,4 0,9 X2004 0,3 2,16 X2005 0,1 1,06 X2006 1,3 2,84 X

12

Page 13: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

2007 0,6 1,65 X2008 -1,7 2,62 X2009 -10,3 162,4 X2010 13,5 -172.92 x

Comparativ cu rezultatele obţinute de Stoian (2009) pentru perioada 1990 - 2006 adăugând ultimii patru ani se poate observă că pentru cei 20 de ani consideraţi trendul manifestat rămâne majoritar în zonă curbei Laffer. România se situează în zona de admisibilitate în anul 1991, în perioada cuprinsă între 1993 - 2000,� respectiv în 2004 - 2007. Creşterea presiunii fiscale este însoţită de creşterea veniturilor fiscale în anii 1995, 1998 - 1999 şi în perioada cuprinsă între anii 2004 - 2007.

La nivelul anilor 1992 şi 2010 creşterea presiunii fiscale a dus la o scădere a veniturilor fiscale, fapt ce încadrează aceste perioade în zona de inadmisibiliate a reprezentării curbei Laffer; în timp ce perioadele cuprinse între 2001 - 2004 şi 2008 - 2009 diminuarea presiunii fiscale a fost însoţită de o creştere a nivelului veniturilor fiscale, ceea ce determină şi în aceste cazuri încadrarea în zona de inadmisibilitate a curbei Laffer.

Astfel, calculele efectuate au arătat că o simplă proiecţie a ratei de impozitare şi a veniturilor bugetare pentru perioadă 1990-2010, nu au generat o curbă Laffer, dar s-a putut observa o tendinţă care indică o relaţie pozitivă situată în zona acceptabilă a curbei Laffer. Deasemenea, studiul a subliniat perioadele scurte de timp, atunci când rata de impozitare s-a situat în zona interzisă a curbei Laffer, concluzii la care au ajuns şi studiile efectuate efectuate de Pădurean şi Cataramă (2004) şi Pădurean (2006) pentru perioadă 1990-2002.

Deşi pare uşor ilogic să se afirme că dacă scăderea presiunii fiscale este urmată de scăderea veniturilor fiscale încasate ne aflăm în zona admisibilă a curbei, iar dacă scăderea presiunii fiscale este urmată de creşterea încasărilor fiscale, ne aflăm în zona inadmisibilă, aprecierea trebuie făcută, conform teoriei emise de Laffer, în raport cu nivelul optim al presiunii fiscale care asigură maximul de încasări. Astfel, în cazul zonei acceptabile, nivelul presiunii fiscale este inferior nivelului optim, iar în cazul zonei prohibitive este superior nivelului optim de impunere. Drept urmare, în perioadă prohibitivă analizată, nivelul presiunii fiscale generatoare a creşterii veniturilor fiscale, este superioară ratei optime de impozitare, care ar furniza statului un maxim de venituri. În România, determinarea unui punct optim al presiunii fiscale este mai dificil de stabilit, fapt determinat de evoluţia generală a economiei româneşti care a cunoscut puternice fluctuaţii în cei 20 de ani analizaţi. Deasemenea principală problemă care se pune nu este modalitatea de impunere, ci nivelul de impunere corelat cu efectele sociale ale acestuia.

Analizând acest subiect am observat că panta curbei nu diferă de la an la an, comparativ cu rezultatele obţinute de Trandafir şi Brezeanu (2011), care pentru perioada 2000 - 2010 au obţinut curbe diferite în cei 10 ani analizaţi. Astfel, în anexa 1 sunt afişate variaţiile veniturilor fiscale reale, în corelaţie cu variaţiile sarcinii fiscale brute pentru cei 20 de ani analizaţi, pentru a vedea, unde s-a situat presiunea fiscală brută.

4. Concluzii

Asadar, curba Laffer arată relaţia dintre veniturile fiscale ale ratei impozitului pe profit cu venituri fiscale fiind probabil o funcţie concavă a cotei de impozitare. În esenţă, se evidenţiază faptul că, dacă rata fiscalităţii poate creşte de la 0 la 100%, veniturile fiscale ale statului vor creşte de la 0 la un nivel maxim, iar apoi se vor reduce până la zero. Veniturile fiscale colectate la buget se vor reduce dincolo de acest

13

Page 14: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

punct de maxim deoarece o creştere a ratei fiscalităţii presupune descurajarea activităţilor economice, şi deci o reducere a bazei de impozitare. Altfel spus, la o rată a fiscalităţii de 100%, veniturile fiscale se vor reduce pentru că producţia încetează. Similar, o scădere a ratei impozitelor (presiunii fiscale) poate stimula activitatea economică, care va avea ca efect creşterea veniturilor bugetare din impozite.

Curba Laffer nu pretinde ca ratele de reducere a impozitului pe venit vor aduce întotdeauna mai multe venituri. Acesta susţine că numai o mică rată de impozit pe profit poate aduce mai multe venituri. De fapt, singura modalitate de a şti dacă ratele fiscale actuale sunt prea mari este de a le micșora şi a vedea dacă în acest fel veniturile cresc sau nu. S-a constatat că în cazul creșterii veniturilor, ratele eau fost prea mari, iar in cazul scăderii acestora, ratele au fost prea mici. Experimentul lui Laffer a arătat că ratele au fost, într-adevăr, prea ridicate.

Curba Laffer nu promite echilibrarea bugetului, dar nici rezolvarea problemelor sociale. Curba lui Laffer nu promite să forţeze reprezentanţii aleşi să propună şi să adopte programe de cheltuieli mai mici, facând doar promisiuni că, în cazul în care ratele de impozitare sunt prea mari, veniturile vor creşte.

Reacţia manifestată de economia României la politica fiscală guvernamentală respectă legităţile teoriilor economice şi în esenţă, se poate concluziona că, potrivit teoriei lui Laffer, reducerea nivelului veniturilor fiscale pe fondul majorării fiscalităţii este determinată de creşterea evaziunii fiscale.

În secţiunea anterioară am construit curba Laffer pentru economia românească pe bază veniturilor fiscale realizate în perioada 1990 - 2010. Rezultatele analizei arată faptul că pantă curbei Laffer în 13 ani analizaţi se situează în zona admisibilă, pe când în ceilalţi 7 ani, panta curbei Laffer şi situează în zona inadmisibilă. Analizând optimalitatea politicii fiscale româneşti, în perioada dată, în anul 2009 se atinge punctul maxim al veniturilor fiscale reale realizate 196 milioane lei, la o presiune fiscală brută de 1216,7 %.

Consider că o scădere a gradului de fiscalitate în România este condiţionată de dezvoltarea economiei reale. Deasemenea, problemele fiscalităţii din ţara noastră depind şi de numărul mare de români care lucrează la negru, iar o prioritate ar fi aducerea acestora în rândul plătitorilor de taxe şi consimţirea contribuabilului la plată impozitului. Faptul că forma curbei Laffer pentru România nu arată că cea prezentată de economistul american cu acelaşi nume, demosntrează că pentru perioada analizată, presiunea fiscală nu poate fi considerată că variabilă de comportament economic sau indicator economic. Mai mult, se poate stabili existenţa unei relaţii de cauzalitate Granger între veniturile fiscale şi presiunea fiscală brută, dar această cauzalitate este unidirecţională, ea manifestându-se dinspre veniturile fiscale către presiunea fiscal brută. Faptul că în urma testului Granger nu a reieşit o cauzalitate semnificativă dinspre presiunea fiscală către veniturile fiscale este o ilustrare a faptului că efectele politicilor guvernamentale nu s-au manifestat în direcţia aducerii de venituri la bugetul statului, dar şi că populaţia nu suportă pe seama rezultatelor din activităţile sau din averilor lor, impozitele, taxele şi contribuţiile că prelevări obligatorii instituite şi percepute prin constrângere legală de către organismele fiscale ale statului, această având mai degrabă cauze exogene, datorate contextului internaţional.

14

Page 15: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

Bibliografie

1. Agell, J., Mats, P., „On the Analystics of the Dynamic Laffer Curve”, Working paper, 2000, pp. 1-262. Blaj,S.,”Fiscalitatea persoanelor fizice în sistemul fiscal al României de după 1989”, Anale, Seria

Economică Nr. 12/20093. Feige, E.L., McGee, R.T., „The Unobserved Economy and the UK 3. Laffer Curve”, Journal of

Economics, 85 (4), 1983, pp. 499-5194. Harper, David, Understanding Supply- Side Economics, 2009 Investopedia ULC 5. Laffer B.,A., (2004), „The Laffer Curve: Past, Present, and Future”, The Heritage Foundation; June

1, 2004, No. 17656. Malcolmson, J.M., „Some analytics of the Laffer curve”, Journal of Public Economics, 29,1986, pp.

263-2797. Pădurean,E.,”Fiscalitatea în România si în Uniunea Europeană” (2006)8. Trandafir,A., Brezeanu,P.,“Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva curbei Laffer”,

Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII (2011), No. 8(561), pp. 53-61 9. Institutul Naţional de Statistică, Anuarul Statistic al României, 200110. Ministerul de finanţe

15

Page 16: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

ANEXA 1

16

Page 17: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

17

Page 18: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

18

Page 19: Optimalitatea Politicii Fiscale in Romania Din Perspectiva Curbei Laffer in Perioada 1990-2010

19