Operațiunea Overlord – Bătălia pentru Normandia

Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial. Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau, după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv îndeplinit între 6 – 30 iunie.

Luarea deciziei deschiderii celui de-al doilea front in Europa a durat doi ani. Purtand numele de cod Overlord, operatiunea debarcarii in Normandia a fost ordonata de comandantul-sef al fortelor aliate, generalul Dwight Eisenhower, pentru zorii zilei de marti, 6 iunie 1944. A fost o actiune ultrasecreta, doar foarte putini fiind la curent cu ea. Generalul de Gaulle, seful Frantei libere care se afla la Londra, a fost tinut departe de pregatirile ei, fiind pus la curent de Winston Churchill abia in ultimul moment. Churchill visa la o debarcare pe coastele Frantei ocupate de germani inca din iunie 1940. Patru ani le-a trebuit aliatilor anglo-americani sa puna pe picioare cea mai formidabila forta de asalt combinata din istorie. In tot acest timp Anglia s-a transformat intr-un imens santier naval, unde au fost construite miile de salande si salupe pentru debarcarea trupelor. Sute de mii de tineri au fost instruiti in acest timp pentru manevrarea lor, coastele de sud ale Angliei devenind imense tabere militare, unde soldati americani, britanici, canadieni sau originari din dominioane s-au pregatit de lupta. Zeci de operatiuni de recunoastere efectuate de scafandri si de submarine “de buzunar” au fost necesare pentru a completa informatiile obtinute prin fotografiile luate din avion sau primite din partea Rezistentei. Au fost pregatite 12.000 de tone de materiale si 2.500 de vehicule, necesare corpurilor expeditionare. Au fost fabricate zeci de chesoane “Phoenix”, folosindu-se 600.000 de tone de beton. Remorcate, apoi asamblate si scufundate in locul ales, ele vor forma la Arromanches si Vierville baza “Mulberries” - porturi artificiale completate de kilometri de diguri din prefabricate. O imensa conducta petroliera submarina, amplasata intre insula Wright si Port-en-Bessin, a fost instalata pentru a asigura aprovizionarea cu benzina a unei armate supermotorizate. In primavara lui ‘44 a debutat ultima etapa pregatitoare, campania de bombardamente. FUSAG, cel mai spectaculos succes al MI 5 Overlord a fost cea mai spectaculoasa operatiune de dezinformare, realizata cu succes de serviciile de spionaj ale aliatilor. Armate-fantoma, mesaje false, chiar si un fals general au fost ingredientele esentiale. S-a reusit astfel inselarea germanilor in privinta datei si locului alese pentru debarcare. Ajutate de 47 de agenti dubli, serviciile secrete britanice MI5 au sporit in lunile dinaintea Zilei-Z indiciile false pentru a convinge inamicul ca debarcarea ar putea avea loc oriunde, dar mai ales in Pas-de-Calais, precum si in Danemarca, in Norvegia, in Belgia sau chiar in Balcani. Numai in Normandia, nu! Doi agenti norvegieni vor “dezinforma” despre asa-zisa armata de 250.000 de oameni, amplasata in Scotia si gata sa invadeze Norvegia. Wulf Schmidt va acredita existenta unei formidabile armate in sud-estul Angliei, trambulina naturala pentru debarcarea in Pas-des-Calais. Schmidt, alias “Tate” pentru britanici, sau “A 3725” pentru Abwehr (informatiile militare germane), era un tanar desenator industrial danez, parasutat in 1940 in Anglia. El a transmis germanilor peste 1.000 de mesaje, deseori purtatoare de informatii veridice care ii confirmau valoarea, cum a fost de exemplu sosirea ultrasecreta a generalului Eisenhower in Anglia, in august 1944. In saptamanile care au urmat, rapoartele sale prezentau insa instalarea in Kent

1

a unei armate care nu a existat niciodata - First US Army Group, prescurtat FUSAG. Zborurile de recunoastere ale Luftwaffe confirma informatiile lui Schmidt: la sol se zareau aproape 8 km. patrati de docuri petroliere, nave de debarcare, piste de aviatie, tancuri, camioane, trupe. Vazuta de sus, desfasurarea era impresionanta. De aproape, spectacolul era insa foarte diferit: FUSAG era de fapt facuta din soldati de... placaj, plasati langa nave si avioane din acelasi material, cu mitraliere de cauciuc, blindate gonflabile. Un fals de 100%, opera indrazneata a unui senior al “armatei din umbra”, colonelul John Henry Bevan, de la MI5. “Docurile petroliere” au fost create de un arhitect, un tehnician de cinema si specialisti in crearea de iluzii optice. FUSAG a fost atat de credibila incat, chiar si dupa 6 iunie 1944, Hitler a ramas convins ca Normandia nu este decat un preludiu al adevaratei “debarcari”, la Pas-des-Calais, unde a ramas blocata pana in ultimul moment Armata a 15-a germana.Pentru mentinerea incertitudinii asupra datei demarcarii, aliatii au folosit un actor de ocazie, pe locotenentul Meyrick Clifton-James, care semana leit cu generalul Bernard Montgomery. Dupa o serioasa pregatire, locotenentul Clifton-James intra in scena la 26 mai 1944, cu 12 zile inainte de Ziua-Z. El pleaca de la Londra cu destinatia Alger, via Gibraltar. Pentru nemti, “prezenta” pe fata a lui Montgomery in Africa de Nord excludea de facto iminenta unei debarcari in Canalul Manecii. Asa au castigat pariul colonelul Bevan si oamenii sai, ducand la bun sfarsit o operatiune de dezinformare demna de un mare roman de spionaj. A fost aventura care l-a inspirat pe scriitorul american Larry Collins pentru romanul sau “Cazuti in dizgratie”.

Deruta germana s-a datorat nu numai factorilor pur tehnici, ci si unor “ghinioane” care au intrat in istorie. In momentul cand paza germana de coasta a vazut apropiin-du-se formidabilele forte de desant anglo-americane si a dat alarma, nici un general german nu a putut fi contactat. Generalul Rommel se afla la Ulm pentru aniversarea sotiei sale. Era ora 5 dimineata si, nedand atentie vestilor alarmante din Normandia, anturajul lui Hitler refuza sa-l trezeasca pe Führer, care dormea. In acest timp, in largul coastelor normande, dupa mai multe ore de traversare a canalului pe o vreme cainoasa, primii soldati ai “valurilor” de atac au debarcat pe plajele Omaha si Utah. Erau soldatii Diviziei a 4-a de infanterie americana. Printre ei, un general de 57 de ani, Teddy (Theodore) Roosevelt, var de departe al presedintelui SUA. Oamenii generalului Omar Bradley au dat primele jertfe de sange: masacrul a costat viata a 2.500 de americani, morti sau raniti. O ora mai tarziu, fortele colonelului James Earl Rudder escaladau falezele inalte de 30 de metri cu scari de franghie sub focul inamicului. Pe plaja Utah au debarcat 23.500 de oameni (200 de morti si raniti). Pe plajele Gold si Sword debarca 53.000 de oameni (1.000 de morti si raniti). Cu o jumatate de ora intarziere, si dupa ce a pierdut o treime din ambarcatiuni, Divizia a 3-a canadiana debarca pe plaja Juno - 21.400 de oameni (878 de morti si raniti).La ora 9,33, generalul Eisenhower lansa in eter comunicatul care anunta declansarea operatiunii Overlord. Capul de pod era deja bine infipt in solul european. Al doilea front era deschis. Hitler a aflat stirea despre debarcarea aliata abia cand s-a trezit, dupa ora 10! Maresalul von Rundstedt, care nu facea altceva decat sa astepte buletinele informative, n-a miscat nici un deget pentru a deplasa Armata a XV-a, stationata la nord de Sena. Abia catre ora 15, in timp ce aliatii avansau si eliberau treptat localitatile de coasta, Hitler a ordonat ca Divizia a 12-a SS Panzer “Hitlerjugend” si Panzerdivision Lehr sa ocupe pozitii in apropiere de coaste. Dar el a continuat sa fie convins ca aceasta debarcare nu era decat un bluff. Cand Rommel pleaca in sfarsit spre Normandia, in seara zilei de 6 iunie, 156.000 de soldati aliati, cu 20.000 de vehicule, patrunsesera deja adanc in teritoriul francez. Zidul Atlanticului nu a putut impiedica cucerirea coastelor Frantei. Pierderile aliatilor in ceea ce, in istoria militara a ultimului

2

razboiul mondial, a ramas drept “Ziua cea mai lunga”, sunt apreciate la 10.000 de victime (morti, raniti, disparuti). Incepuse batalia pentru Normandia.

Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei. Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth. Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944.

Succesul operațiunilor amfibii de debarcare depindea de stabilirea unei regiuni sigure de pe care să se extindă capetele de pod și care să permită aprovizionarea corespunzătoare a unei forțe capabile să debușeze în teritoriul pornind din zonele învecinate plajelor. Forțele debarcate pe plaje erau foarte vulnerabile la contraatacurile inamicului efectuate mai înainte de concentrarea în capetele de pod a unor forțe suficient de numeroase și de bine înarmate. Pentru a încetini sau chiar a elimina capacitatea inamicului de a organiza și lansa contraofensive în această perioadă critică, au fost utilizate trupele aeropurtate pentru cucerirea unor obiective vitale, așa cum erau podurile, intersecțiile de drumuri și anumite zone înalte, în special pe flancul vestic al zonelor de debarcare. Operațiunile aeropurtate la o oarecare distanță de capetele de pod erau concepute pentru ușurarea ieșirilor din capetele de pod ale forțelor debarcate pe plajă și, în anumite cazuri, să neutralizeze bateriile grele ale apărării de coastă germane și să ajute la rapida extindere a unor anumite capete de pod. Diviziile aeropurtate americane a 82-a și a 101-a trebuiau să atace obiective aflate la vest de plaja Utah, iar brigada aeroportutată britanică a 6-a trebuia să atace obiective similare de pe flancul răsăritean.

Principalele plaje pe care trupele Aliantei au debarcat au fost: plaja Sword – atacul de pe plaja Sword a început în jurul orei 3:00 printr-un

bombardament aerian al fortificațiilor și al artileriei germane de coastă. Bombardamentele navale au început câteva ore mai târziu. La ora 7:30, primele unități au debarcat pe plajă: subunități de tancuri amfibii (tancuri DD) și infanterie. Pe plaja Sword, infanteria britanică a suferit puține pierderi în momentul debarcării. A urmat o înaintare de aproximativ 8 kilometri, dar până la sfârșitul zilei nu au fost îndeplinite obiectivele ambițioase trasate de Montgomery. În mod special, era vorba de cucerirea orașului Caen, care a rămas în mâinile germanilor până pe 8 august.

plaja Juno – Forțele canadiene care au debarcat pe plaja Juno s-au găsit în fața a 11 baterii de tunuri grele de 155 mm, 9 baterii de tunuri de 75 mm, a numeroase cuiburi de mitralieră, cazemate, diferite fortificații din beton ca și a unei faleze de două ori mai înalte decât cea de pe plaja Omaha. Primul val debarcat a suferit pierderi grele de aproximativ 50%, printre cele mai înalte din prima zi de debarcare. Debarcarea blindatelor s-a dovedit un succes, curățând căile de înaintare a infanteriei. În ciuda tuturor greutăților, canadienii au reușit să înceapă înaintarea după numai câteva ore. Regimentul I blindate și pușcașii regali canadieni și-au îndeplinit obiectivele stabilite pentru Ziua Z, când au reușit să atingă șoseaua Caen – Bayeux, aflată la 15 kilometri de zonele de debarcare.

plaja Gold – Pe plaja Gold, pierderile au fost destul de ridicate, în principal din cauza faptului că tancurile DD amfibii au întârziat să fie debarcate, iar germanii fortificaseră foarte puternic satul din imediata apropiere a plajei. Totuși, Divizia a 50-a (Northumbrian) de infanterie a depășit toate dificultățile și până la sfârșitul zilei a avansat

3

până în apropierea orașului Bayeux. Cu excepția canadienilor de pe plaja Juno, nicio divizie nu a ajuns mai aproape de obiectivele ordonate ca Divizia a 50-a.

plaja Omaha – Pe plaja Omaha s-a desfășurat cea mai sângeroasă debarcare a Zilei Z. Soldații Diviziilor I și a 29-a de infanterie au luptat cu veteranii din Divizia a 352-a de infanterie germană, una dintre cele mai bine instruite dintre cele care asigurau apărarea Zidului Atlanticului. Spionajul aliat nu a reușit să afle că Divizia a 716-a de infanterie (statică), o grupare relativ slab instruită, a fost înlocuită cu Divizia a 352-a cu doar câteva zile mai înainte de declanșarea invaziei. Plaja Omaha era cea mai puternic fortificată plajă, iar bombardamentele aeriene și navale care au precedat debarcarea au fost total ineficiente. În sectorul răsăritean, 27 din cele 32 de tancuri Sherman amfibii lansate la apă nu au mai atins niciodată plajele. Echipajele acestor blindate nu primiseră ordinul să debarce direct pe plajă. În sectorul de vest, tancurile amfibii au debarcat direct pe uscat, dar au suferit pierderi grele pricinuite de artileria germană. După cum a fost scris în raportul oficial, la numai zece minute după ce rampele vaselor de debarcare au fost coborâte, primele companii au fost decimate, au rămas fără conducători și nu au mai fost capabile de acțiune, practic toți ofițerii și subofițerii fiind uciși sau răniți. Pe plaja Omaha au căzut la datorie peste 2.400 de soldați aliați, în special în primele ore ale atacului. Dacă la nivel superior planificatorii militari luau în considerare abandonarea atacului, pe plajă s-au format ad hoc mici grupuri, care au reușit în cele din urmă să cucerească plaja și au început să înainteze în adâncimea teritoriului.

plaja Pointe du Hoc – Cele șase cazemate de la Pointe du Hoc, cu acoperiș masiv de beton armat, unde se credea că sunt adăpostite tunuri de 155 mm, au fost obiectivul Regimentului al 2-lea american de asalt. Sarcina lor era să escaladeze sub focul inamicului, pe frânghii și scări, faleza înaltă de 30 de metri și să distrugă tunurile care ar fi ținut sub control întreaga plajă Omaha. Atacul americanilor a fost în cele din urmă încununat cu succes, dar la sfârșitul a două zile de lupte pierduseră 60% din efective.

plaja Utach – Pierderile de pe plaja Utah, cea mai vestică dintre toate zonele de debarcare, au fost cele mai scăzute dintre toate regiunile de desantare, adică 197 din aproximativ 23.000 de oameni. Divizia a 4-a de infanterie care a debarcat pe Plaja Utah s-a aflat într-o poziție greșită, datorită unui puternic curent marin care le-a împins vasele de debarcare spre sud-est. În loc să debarce în sectoarele „Tare Green” și „Uncle Red”, ei au ajuns în „sectorul Victor”, care era slab apărat. De aceea, germanii au opus o rezistență redusă. Pierderile americanilor au fost scăzute, iar trupele au înaintat mai rapid chiar decât fusese planificat, ceea ce era echivalent cu un succes.

Tabel cronologic al Operatiunii Overlord:

- mai – invazia a fost programată inițial pentru luna mai, dar dificultățile legate de concentrarea navelor de debarcare au făcut ca operațiunea să fie amânată pentru iunie.

- 6 iunie – Divizia a 6-a aeropurtată britanică (Operațiunea Tonga), Divizia a 82-a aeropurtată americană (Misiunea Boston) și Divizia a 101-a aeropurtată americană (Misunea Albany) au fost parașutate în Normandia.

- 6 iunie – au început debarcările amfibii (Operațiunea Neptun)- 7-17 iunie – Divizia a 6-a aeropurtată britanică a respins atacurile germane

de pe flancul estic al zonei de invazie.- 12 iunie – Divizia a 101-a aeropurtată americană a capturat Carentanul- 13 iunie – Divizia a 17-a SS Panzer a contraatacat în sectorul Diviziei a 101-

a americane, la sud-vest de Carentan; divizia a 2-a blindată americană a venit în ajutorul parașutiștilor respingând atacul. Tancurile britanice au declanșat Bătălia de la Villers-Bocage.

4

- 25–29 iunie – a fost declanșată Operațiunea Epsom, o ofensivă spre vestul Caenului, care este respinsă de germani.

- 7 iulie – este eliberat Caenul.- 17 iulie – Erwin Rommel este grav rănit în timpul unui atac aerian.- 18–20 iulie – este inițiată Operațiunea Goodwood.- 24 iulie – este declanșată Operațiunea Cobra cu un atac lângă Saint-Lô.- 3–9 august – începe Operațiunea Totalize, o capcană pentru capturarea

retragerii blindatelor germane din punga de la Falaise.- 25 august – este eliberat Parisul.

Debarcările din Normandia au fost primele operațiuni militare de acest tip de peste Canalul Mânecii care s-au încheiat cu succes în timp de război. Deși aliații au pierdut un mare număr de oameni în primele faze ale debarcării, odată ajunși pe plaje, ei au reușit să producă o serie de înfrângeri, care a dus în final la pierderea poziției dominante a Germaniei în Franța și formarea unui al doilea front important. Până în septembrie, cele șapte armate aliate (dintre care două erau venite din sudul Franței prin Operațiunea Dragon), s-au apropiat de granițele Germaniei. La obținerea acestei victorii au contribuit nu numai calitatea și cantitatea materialelor folosite în timpul debarcării, dar în egală măsură și operațiunile de diversiune și acțiunile serviciilor de spionaj. Amplasarea trupelor germane și calitatea conducerii au lăsat de dorit, spre deosebire de dârzenia și vitejia arătate la nivelul unităților și comandanților de nivel inferior, implicați direct în lupte. În condițiile mai largi ale luptelor din Europa, debarcările din Normandia au ajutat Armata Roșie pe frontul de răsărit, prin scăderea rezistenței germanilor în fața presiunii sovieticilor, toate aceste eforturi ducând la scurtarea războiului și la victoria aliata.

Victoria din Normandia a fost favorizată de o serie de factori. Aliații și-au asigurat superioritatea materială în punctele critice prin inovații precum conductele submarine (PLUTO) și porturile prefabricate (Mulberry). Aceste inovații au permis desfășurarea unui flux continuu de oameni și materiale, care a depășit chiar și cele mai optimiste previziuni ale planificatorilor aliați, chiar și după distrugerea de către furtunile din mijlocul lunii iunie a unuia dintre porturile prefabricate. Până la sfârșitul lunii iulie 1944, pe plajele din Normandia debarcaseră peste un milion de soldați americani, britanici, canadieni, francezi și polonezi, sute de mii de vehicule și provizii din toate categoriile. Deși s-a manifestat la un moment dat o lipsă a muniției de artilerie, aliații nu au intrat în niciun moment într-o criză de apovizionare care să le zădărnicească ofensiva. O asemenea realizare logistică este cu atât mai remarcabilă cu cât aprovizionarea trupelor s-a făcut aproape exclusiv prin porturile prefabricate și peste plajele neamenajate până la cucerirea și punerea în funcțiune a portului Cherbourg. În timpul campaniei din Normandia, aliații s-au bucurat de o superioritate considerabilă în trupe (aproximativ 3,5:1) și vehicule blindate (aproximativ 4:1), ceea ce a dus la depășirea avantajelor germane ale fortificațiilor și terenului.

Serviciile aliate de spionaj și contraspionaj au avut succese care au depășit așteptările. Operațiunile de diversiune au menținut atenția germanilor îndreptată spre Pas-de-Calais, aici fiind concentrate cele mai bine instruite și mai bine dotate unități germane. Până în iulie, germanii au considerat că debarcarea din Normandia este doar o diversiune, principalul atac urmând să fie dat la Pas-de-Calais. Mai înainte de declanșarea invaziei, puținele zboruri de recunoaștere, care au „reușit” să zboare deasupra Angliei, au fost cele care au fotografiat „taberele militare” din placaj și „tancurile”, „avioanele” și „piesele de artilerie” gonflabile. Decriptarea comunicațiilor germane a permis respingerea unor contraatacuri germane așa cum a fost cel de la Mortain.

5

Operațiunile aeriene aliate au contribuit în mod semnificativ la succesul campaniei prin sprijinul tactic al trupelor terestre, prin respingerea a aproape tuturor intervențiilor Luftwaffe și prin controlul liniilor de comunicație ale trupelor germane (prevenind concentrarea trupelor, transportul proviziilor și al marilor unități de blindate). Deși impactul atacurilor aeriene asupra vehiculelor blindate a fost mai scăzut decât se așteptaseră conducătorii aliați, atacurile neîntrerupte ale avioanelor aliate i-au intimidat pe tanchiștii germani și au împiedicat aprovizionarea lor corespunzătoare. „Bombardamentele-covor” efectuate de flota de bombardiere aliate asupra unor secțiuni critice ale frontului german au ajutat trupele terestre să străpungă defensiva inamică.

În ciuda pierderilor ridicate din primele faze ale debarcărilor, moralul aliaților a rămas ridicat. Pierderile umane au fost foarte ridicate, iar forțele Commonwealth au fost nevoite să creeze o nouă categorie care să descrie această situație – „Double Intense”. Pierderile omenești din această campanie au creat probleme armatelor britanice și canadiene pentru tot restul războiului. Britanicii au fost nevoiți să desființeze o întreagă divizie decimată în timpul luptelor, (a 59-a), și să treacă alte câteva la sarcini necombatante. Datorită pierderilor din campania din Normandia și a celor din Olanda, Canada a început în noiembrie 1944 primele încorporări obligatorii pentru frontul european.

Bibliografie: - “Curierul National” din 29.05.2004, articolul “Operatiounea Oberlord, o capodopera a dezinformarii” – 60 de ani de la debarcare- http://ro.wikipedia.org/Batalia pentru Normandia

6