Octavian Goga

Rugciune

Rtcitor, cu ochii tulburi,Cu trupul istovit de cale,Eu cad neputincios, stpne,n faa strlucirii tale.n drum mi se desfac prpstii,i-n negur se-mbrac zarea,Eu n genunchi spre tine caut:Printe,-ornduie-mi crarea!

n pieptul zbuciumat de doruriEu simt ispitele cum sap,Cum vor s-mi tulbure izvorulDin care sufletul s-adap.Din valul lumii lor m smulgei cu povaa ta-neleapt,n veci spre cei rmai n urm,Tu, Doamne, vzul meu ndreapt.

Dezleag minii mele tainai legea farmecelor firii,Sdete-n braul meu de-a pururiTria urii i-a iubirii.D-mi cntecul i d-mi luminai zvonul firii-ndrgostite,D-i raza soarelui de varPleoapei mele ostenite.

Alung patimile mele,Pe veci strigarea lor o frnge,i de durerea altor iniminva-m pe mine-a plnge.Nu rostul meu, de-a pururi pradUrsitei matere i rele,Ci jalea unei lumi, printe,S plng-n lacrimile mele.

D-mi tot amarul, toat trudaAttor doruri fr leacuri,D-mi viforul n care urli gem robiile de veacuri.De mult gem umiliii-n umbr,Cu umeri grbovi de povar...Durerea lor nfricoatn inim tu mi-o coboar.

n suflet seamn-mi furtun,S-l simt n matca-i cum se zbate,Cum tot amarul se revarsPe strunele nfiorate;i cum sub bolta lui aprins,n smal de fulgere albastre,ncheag-i glasul de aram:Cntarea ptimirii noastre.