Grupul galo-romanic .Occitana sau langue dˈoc, numită astfel după afirmația oc (<lat. hoc), este cunoscută și sub numele de provensală. În Evul Mediu era obiceiul de a denumi limba după particula care exprimă afirmația; Dante numea italiana lingua del si. Se vorbește în sudul Franței, în nord-estul Spaniei și în nord-vestul Italiei, de către aproximativ 8 milioane de oameni, toți diglosici. Are statut de limbă regională în Franța./Occitana reprezintă elementul conservator al teritoriului galo-romanic. Vorbită de populații mai profund romanizate, într-un mediu cultural rafinat de civilizația coloniilor grecești din Mediterana (Marsilia, Nice etc.), latina din sudul Franței a fost mai puțin atinsă de colonizarea germanică. Ca limbă literară, provensala/occitana, a fost reprezentată în sec. XII-XIII de poezia trubadurilor, care a devenit foarte cunoscută și a influențat poezia medievală din alte țări./După ce sudul a fost cucerit de francezi, în sec. XIV-XV, franceza ia locul occitanei, care rămâne să fie folosită doar ca limbă a conversației familiare. Principalele trăsături specifice occitanei:-păstrarea vocalismului latinei populare cu 7 vocale – a, ę, ẹ, i, ǫ, ọ; u˃ü;-consoanele oclusive surde intervocalice se sonorizează, dar nu cad./Subdiviziunile occitanei:-provensala (între Rhône, Marea Mediterană, granița italiană) – se caracterizează prin: tratamentul grupului ct˃tʃ (fecho<lat. factu-, fr. fait); -căderea consoanelor finale, mai puțin s.;dialectul languedocian face trecerea între provensală și dialectele de nord;dialectul limousin; dialectul auvergnat – fr. ch îi corespunde ts, iar sy˃ tʃ, ca în română; se produce și palatalizarea accentuată a consoanelor t, d, l, n, s, z și a labialelor;gascona – considerată de unii cercetători ca o limbă aparte. Ca în spaniolă, f˃h, v˃b; consoanele finale s-au conservat mai bine decât în alte regiuni (-s rămâne marcă a pluralului).Franceza, langue dˈoïl, denumită după afirmația oïl<lat. hoc ille, s-a dezvoltat în regiuni mai puțin intens romanizate, dar mai puternic germanizate. De aceea prezintă o serie de inovații originale care o disting în întregul domeniu romanic, de ex.: diftongarea vocalelor mediale închise în silabă deschisă accentuată (é˃ei, ó˃ö). Prezintă o evoluție divergentă față de sistemul latin, mai mult decât oricare altă limbă romanică și are, în peisajul Romaniei, flexiunea analitică cea mai avansată.Este vorbită de aproximativ 115 milioane de oameni în Franța (nord și centru, dincolo de granița lingvistică franco-provensală), în Belgia, Elveția, Luxemburg, Canada, Haiti, Algeria, Tunisia, Maroc, Guineea, Mali, Congo, Niger, Madagascar, Siria, Liban.1. În Île de France și în ținuturile învecinate, ocupând centrul teritoriului de limbă franceză, se vorbește dialectul francien. Încă din secolul XIII el a devenit nucleul limbii literare, datorită faptului că Parisul devine centrul politic și cultural al statului. /Celelalte dialecte franceze înconjoară regiunile franciene.2. În sud-vest se vorbesc dialectele poitevin, angevin, saintongevis; regiunile sud-vestice prezintă caracteristici conservatoare în vocalism (diftongii ei, ou nu trec la oi, eu – seir, fr. soir).3. Normanda, vorbită în Normandie, prezintă caractere consonantice mai conservatoare; de ex. h aspirat eliminat din franciană încă din sec. XV aici s-a conservat mai mult. 4. La nord se vorbește dialectul picard. La fel ca normanda, păstrează nealterat pe k+a (kanté- fr.chanté), iar k+y˃tʃ (chiel – fr. ciel). Inovații: de ex. neutralizarea genului în cadrul articolului definit le/la pe care îl înlocuiește cu demonstrativul ce.5. Cel mai arhaizant dintre dialectele de nord-vest pare a fi valona. De ex. k+a se menține în faza africată tʃ (în fr. ʃ). Morfologia este și ea mai puțin inovatoare: desinențele de plural ale numelui și finalele verbelor sunt mai bine conservate.6. La est se vorbește dialectul loren. Se conservă k urmat de w+a (kwet – fr. quatre); amuțirea lui r înainte de t, d, l (madyi – fr. mardi). Se apropie mai mult de graiurile din sud decât de grupul nordic.7. În provincia Champagne s-a vorbit dialectul champenois, azi aproape dispărut sub ofensiva graiului parizian.8. Dialectul burgund și berrichon în sud închid coloana. Spre deosebire de nord, fr. ch ˃ africata ts; ei se labializează la oi (merveille˃mervoille)./Politica de unificare lingvistică începută de statul francez în sec. XVI (în 1539 Francis I declară franceza limbă oficială a întregului regat) a avut drept consecință, pe de o parte deplasarea spre sud a limitei dintre occitană și franceză (adică restrângerea teritoriului unde se vorbea occitana), pe de altă parte, declanșarea procesului de formare a francezei literare ca aspect normat, scris, folo9sit în cultură și administrație. Dialectele și-au restrâns aria de utilizare treptat, sub influența francezei literare. Tendința aceasta convergentă este însă contrabalansată de una divergentă, de diversificare, care se manifestă mai ales în zonele îndepărtate de centru (în America) din punct de vedere geografic sau socio-cultural (argoul).