OBSTEA SATEASCA

La retragerea aureliana din Dacia, administratia centrala a fostei provincii s-a desfiintat, iar o alta administratie nu a luat locul celei anterioare. In aceste conditii au ramas numai formele locale de organizare, astfel orasele au continuat sa existe, dar s-a constatat decaderea treptata a acestora. Dupa invazia devastatoare a hunilor din 367, pe ruinele oraselor s-a intins lumea satelor care au primit noi denumiri si au continuat sa se dezvolte, ramanand forma predominanta de organizare administrativa.

In lucrarea intitulata “Strategikon” redactata de Mauricius in sec. VI este mentionata populatia romanica din N dunarii vorbind limba latina, cu sate asezate de-a lungul raurilor, avand ca ocupatie agricultura si cresterea vitelor, iar ca mod de orgnaizare obstile agricole. Aceste izvoare ne arata ca dupa retragerea autoritatilor romane, populatia autohtona a continuat sa traiasca in sate pe baza unor relatii de solidaritate intre membrii acestora. Satul, privit ca o totalitate a locuitorilor sai, a format inca inainte de cucerirea romana o obste sateasca. Prin obste sateasca, intelegem o forma de organizare sociala in vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a muncii si vietii. Obstea sateasca avea caracter teritorial.

BOIERII SI NOBILII

Clasa boierească românească se atestă în tot spaţiul nord-dunărean încă înainte de întemeierea ţărilor române. În documente din sec.XIII sînt pomeniţi boieri români care luau parte la dietele nobilimii ardelene alături de nobilii secui, saşi şi unguri, fiind egali în drepturi cu aceştia, dar neavînd privilegii prin acte regale, spre deosebire de nobilii catolici, prin urmare ea exista aici încă pînă la venirea ungurilor (sec.XI), altfel nu ar fi fost împroprietărită de o stăpînire duşmănoasă. Această clasă dispare în sec.XVI, cînd se maghiarizează sau îşi pierde pămînturile.

Clasa socială boierească este unitară pe tot spaţiul românesc, deci este produsul unui proces socio-politic identic, anterior politogenezei şi anterior cotropirii Ardealului de către unguri, ţinînd de perioada migraţiunii popoarelor.

Unificarea micilor voievodate şi formarea, astfel, a Valahiei, nu duce nici ea la apariţia unei clase boiereşti, toate proprietăţile pămîneşti deţinute de familiile boiereşti fiind ereditare (ocina – moşie de la părinte, dedina – moşie din străbuni) şi nu-şi cunosc începutul. În afară de aceasta, după întemeiere, în Valahia nu existau teritorii fără proprietar.

Regiunile romanice din apus au fost cucerite şi influenţate decisiv de popoarele germanice. Stăpîniri germanice (goţi, gepizi) au fost şi în Dacia, dar de scurtă durată, neputînd să lase amprente adînci. În schimb la noi acest rol l-au jucat mai tîrziu slavii.

În sec.VII la sud de Dunăre se întemeiază statul bulgar (creştinat în sec.IX), care în sec.VIII îşi extinde stăpînirea asupra Daciei (inclusiv asupra Ardealului), care pînă atunci era sub suzeranitatea avarilor. În anul 900 ţarul bulgar Simion este înfrînt de unguri la Dunăre, moment în care începe aşezarea pecenegilor în Muntenia. La venirea ungurilor în Ardeal, în sec.XI, încă sînt pomeniţi „duci” slavi în această provincie românească, prin urmare clasa boierească slavă formată în sec.VI-VII s-a păstrat în Dacia, cu toate că de-a lungul timpului s-au rînduit stăpîniri pecenege, cumane, tătare.

CLASELE SOCIALE

Dacii erau împărțiți în două clase sociale: aristocrația, numită si tarabostes și agricultorii liberi, comații (comati); un număr mic de izvoare istorice menționează și prezența sclavilor. Primii, care aveau dreptul să-și acopere capul purtând o cușmă și formau o clasă privilegiată. Ceilalți, care formau grosul armatei, erau țărani și meșteșugari și purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era "sica".

UN   PILEAT  (pl. pileați) era un reprezentant al aristocrației în orânduirea socială a dacilor. Pileații sunt cunoscuți și prin numele folosit de romani pentru a-i desemna, tarabostes (sg. taraboste, formă mai rar întâlnită). Pileații constituie una dintre cele două clase sociale pentru daci, cealaltă fiind a oamenilor simpli, comați (lat. comatus, comati). Numele de „pileați” se datorează căciulilor purtate de aristocrați.

COMATUL era un om de rând în societatea dacică. Comații sunt cunoscuți și prin denumirea lor latină – sg. comatus, pl. comati. Comații alcătuiau una dintre cele două clase sociale în lumea dacă, cealaltă fiind cea a pileaților, aristocrații.

Comatii erau oamenii de rind ce aveau capul descoperit ,iar din pricina parului mare li se spunea asa(de la coma - coama) Acestia alcatuiau principala patura productiva fiind agricultori, mestesugari, sacerdoci, participanti la detasamente militare