observatia participatica

13
1. Observaţia nedistorsionantă Orice domeniu al vieţii sociale în care oamenii sunt "actorii" principali poate fi imaginat sau considerat ca un flux mai mult sau mai puţin continuu de evenimente, acţiuni, interacţiuni, schimburi de experienţe subiective şi inter- subiective, comunicări sau alte genuri de relaţii între roluri şi poziţii diversificate în spaţiul social. În observaţia structurată analistul social codifică acest flux cu ajutorul unui sistem predefinit de categorii. Rolul său este de observator prezent în situaţie. S-a demonstrat insă că simpla prezenţă a observatorului ca analist social induce reacţii sociale care altfel nu s-ar fi produs. Instrumentele care presupun integrarea cercetătorului ca observator in situaţia socială investigată au fost considerate că produc datele pe care le caută şi sunt deci distorsionante. Pentru a înlătura efectele reactive şi distorsionate este necesar ca observatorul să fie complet exterior situaţiilor. Satisfacerea acestei cerinţe se bazează pe studiul documentelor sociale, dar mai ales pe observaţia nedistorsionantă. Observaţia nedistorsionantă constă în utilizarea aparatelor tehnice de înregistrare a acelor situaţii sociale care prezintă interes pentru cercetare. În ştiinţele naturii observaţia se bazează în mare parte uneori chiar integral, pe utilizarea unor aparate tehnice de măsurare ş înregistrare. Observaţia este esenţialmente intermediată, dezvolându-se o veritabilă tehnologie a instrumentelor de cercetare, măsurare şi control. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cercetarea din ştiinţele sociale. Instrumentele de măsurare socială sunt de tip lingvistic, bazate pe presupoziţii simple şi pe

Upload: mariana

Post on 09-Nov-2015

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Observatia nedistorsionanta

TRANSCRIPT

1. Observaia nedistorsionantOrice domeniu al vieii sociale n care oamenii sunt "actorii" principali poate fi imaginat sau considerat ca un flux mai mult sau mai puin continuu de evenimente, aciuni, interaciuni, schimburi de experiene subiective i inter-subiective, comunicri sau alte genuri de relaii ntre roluri i poziii diversificate n spaiul social. n observaia structurat analistul social codific acest flux cu ajutorul unui sistem predefinit de categorii. Rolul su este de observator prezent n situaie. S-a demonstrat ins c simpla prezen a observatorului ca analist social induce reacii sociale care altfel nu s-ar fi produs. Instrumentele care presupun integrarea cercettorului ca observator in situaia social investigat au fost considerate c produc datele pe care le caut i sunt deci distorsionante. Pentru a nltura efectele reactive i distorsionate este necesar ca observatorul s fie complet exterior situaiilor. Satisfacerea acestei cerine se bazeaz pe studiul documentelor sociale, dar mai ales pe observaia nedistorsionant.Observaia nedistorsionant const n utilizarea aparatelor tehnice de nregistrare a acelor situaii sociale care prezint interes pentru cercetare. n tiinele naturii observaia se bazeaz n mare parte uneori chiar integral, pe utilizarea unor aparate tehnice de msurare nregistrare. Observaia este esenialmente intermediat, dezvolndu-se o veritabil tehnologie a instrumentelor de cercetare, msurare i control. Nu acelai lucru se poate spune despre cercetarea din tiinele sociale. Instrumentele de msurare social sunt de tip lingvistic, bazate pe presupoziii simple i pe manifestarea accentuat a subiectivitii umane. Chiar atunci cnd sunt disponibile aparate tehnice de nregistrare ele sunt rareori utilizate. Sociologia a manifestat cea mai puternic rezisten fa de utilizarea aparatelor tehnice de nregistrare. Cel puin n termeni poteniali, o astfel de situaie nu poate fi justificat. nregistrrile integrale ale unor situaii sau fluxuri sociale ar oferi o mare cantitate de informaii integrate n cadrul social "natural", care ulterior pot fi analizate amnunit i n profunzime. Este motivul pentru care observaia nedistorsionant are anse mari de dezvoltare viitoare.Un prim tip de realizare se bazeaz pe utilizarea magnetofonului sau casetofonului pentru nregistrarea comunicrii verbale. n acest sens au fost utilizate chiar unele tehnici speciale, att pentru potenarea performanelor nregistrrii, ct i pentru facilitarea prelucrrii datelor.R. E. Sykes de exemplu, a elaborat "Sistemul Minnesota de reducere i codificare a datelor despre interaciune", cunoscut mai ales prin acronimul MIDCARS. Sistemul const nutilizarea unui casetofon prevzut cu o claviatur de zece butoane. Fiecare buton emite prinapsare un sunet. Combinaiile de sunete identific diversele categorii de codificare a observaiilor. n felul acesta, observarea direct se asociaz cu utilizarea unui sistem categorial de sistematizare i codificare a observaiilor. Casetofonul poate fi racordat la un calculator care recunoate codurile reprezentate prin sunete i care poate finaliza prelucrareadatelor n conformitate cu programul proiectat de analistul social.Fotografierea este utilizat mai ales pentru analiza modului de dispunere a "actorilor" n spaiul social n funcie de diveri factori (stratificare social, eficiena comunicrii, vrst, sex, ierarhie etc.). Cele mai interesante posibiliti de nregistrare sunt oferite ns de videocasete i film, combinnd aspectele audio cu cele video.Desfurarea metodic a observaiei nedistorsionante este urmtoarea: a) eantionarea situaiilor sociale care vor constitui obiect al analizei, n funcie de problema studiat i ipotezele formulate, de facilitile tehnice de nregistrare, de reprezentativitatea situaiilor pentru un tip dat; b) folosirea tehnicilor de nregistrare, preferabil de tip audio-video ; c) trecerea la analiza nregistrrilor. Dou meniuni speciale trebuie fcute. Prima se refer la modul de nregistrare. Dac actorii sociali au contiina implicrii n situaii de nregistrare, efectele reactive i distorsionante sunt mai puternice dect n condiiile prezenei observatorului. Este motivul pentru care tehnicile de nregistrare trebuie s fie ascunse, iar analistul social s respecte normele cele mai riguroase de etic i deontologie profesional. n al doilea. rnd, studiul nregistrrilor se face prin aplicarea tehnicii de analiz a coninutului documentelor sociale. Distinciile aplicative ale acestei tehnici pentru studiul nregistrrilor audio, video sau audio-video sunt relativ minore. Nu exist nici un impediment semnificativ, astfel c regulile i practicile metodologice de analiz a coninutului sunt n principiu aceleai.

2. Observaia participativn sens restrns, observaia participativ const n identificarea, sistematizarea iinterpretarea datelor i informaiilor despre diverse situaii sociale de ctre cercettorulimplicat total sau parial n reeaua de relaii configurate ntr-un domeniu. Din aceastperspectiv apare ca o variant a metodei observaiei i nimic mai mult. Exist ns i un altsens, mult mai cuprinztor, n conformitate cu care observaia participativ const ntr-o"combinaie de metode i tehnici ..., implicnd (din partea cercettorului - n.n.) un grad deinteraciune social autentic n contextele naturale de via social a subiecilor studiului,ceva observare direct a evenimentelor relevante, ceva intervievare formal i mai alesinformal, ceva calcul sistematic, o colectare de documente i produse ale activitii ideschidere total n direcia pe care o ia studiul. Acest ultim sens pare s fie preluat desociologi din antropologia cultural. Exist ntr-adevr unele asemnri ntre studiulantropologic al comunitilor primitive i abordarea sociologic integral a unui domeniusocial. Nu credem ns c trebuie neaprat s se insiste asupra prelurii i transferului depractici de cercetare dintr-o tiin social n alta pentru a descoperi specificul observaieiparticipative. Astfel de tendine sunt fireti n dezvoltarea tiinelor sociale, ar trebui s fiechiar intens practicate. Sensul sociologic larg dat observaiei participative are inteniispecifice, care, dei convergente, nu exclud diferenierile.O prim intenie este de a oferi o alternativ viabil abordrilor strict cantitativiste, bazate pe aplicarea exclusiv a anchetei ca metod de culegere a datelor. n loc s se opteze doar pentru simpla chestionare sau intervievare a actorilor sociali, ar fi preferabil s se adopte o perspectiv "eclectic" n care s se combine eantionarea i scalarea cu observarea mai mult sau mai puin structurat, interviul intensiv (nestructurat) i implicarea cercettorului ncomunitatea investigat. Observaia participativ este astfel o expresie sinonim cu cercetarea pe teren. Nu este atunci deloc ntmpltor s gsim, n cea mai mare parte a lucrrilor recent dedicate prezentrii metodelor i tehnicilor de culegere a datelor, capitole distincte despre"cercetarea pe teren", adic despre "observaia participativ". Axul central al abordrii este reprezentat de observaie, n jurul su grupndu-se i alte ci de culegere a datelor. Totui, aceast prezentare nu este att de nou pe ct pare i mai ales pe ct pretinde. D. Gusti se dovedete nu numai un precursor, ci primul sociolog care a teoretizat i aplicat extensiv o astfel de strategie de cercetare. Realitatea social este ontologic divers, se prezint"sub forma unor uniti concrete, multiple i complexe, rspndite pretutindeni, cu variaiidup timp i loc". Diversitatea ontologic nu poate fi reconstruit dect prin aplicarea uneicombinaii de metode i tehnici n vederea realizrii de monografii. Rezult c abordareasociologic a realitii sociale trebuie s se bazeze, n concepia lui Gusti, pe o metod unici global - metoda monografic - axat pe "...alegerea unui domeniu social bine determinat(monos, unul singur) pentru a ctiga o noiune ct mai complet a lui...". Monografia estesimbolul i finalitatea cercetrii de teren. Ea este ns unic n msura n care se bazeaz pe o diversitate a cilor de culegere a datelor: "ntruct socotim monografiile sociologice ca mijloace perfecionate de observaie, care mbin intuiia, trirea i nelegerea cu msurtoarea, cu statistica i reconstituirea trecutului, nu ne-am gndit s nlturm prin ele nici una din metodele existente, ci trebuie s legm pe acestea mai strns de realitate i s dm ntietate observaiei directe, ct mai amnunit i ct mai precis, ntr-o nou ordine metodologic, pentru scopurile cele mai nalte ale cunoaterii".Monografierea este expresia gustian a cercetrii de teren sau a observaiei participative, mbinnd "intuiia, trirea i nelegerea" cu msurarea, analiza statistic i studiul documentelor sociale. Analistul social trebuie s se implice n viaa social i s o analizeze din perspectiva actorului social. Cum spune Blumer, cercettorul "trebuie s intre n rolul actorului i s vad lumea din perspectiva acestuia", pentru c numai prin implicare activ i participare, prin nelegere simpatetic i intuiie se poate studia construcia de semnificaii i relaii sociale. Domeniul de studiu al sociologiei este viata cotidian a actorilor", interexperienele, schimburile de semnificaii i regulile interpretative, iar analistul social trebuie s fie participant al acestei lumi intersubiective, ajungnd s o explice prin formularea de tipuri i regulariti, prin introspecii i proiecii. Teoria sociologic de tip fenomenologic, anticipat de Max Weber i continuat de H. Mead, A. Schutz, H. Garfinkel, E. Goffman etc., a urmrit cu insisten s propun o nou metodologie de cercetare. Observaia participativ a devenit metoda unic i fundamental de explorare, analiz i interpretare a vieii sociale. Din perspectiva adoptat de noi observaia participativ este: 1) o variant a observaiei ca metod de investigare, deosebindu-se de celelalte variante prin implicarea activ a cercettorului n relaiile sociale ale "actorilor" i prin neutilizarea unui sistem categorial de precodificare a datelor i informaiilor 2) un mod de abordare care, avnd n centru observarea nestructurat, presupune realizarea de interviuri intensive, studiul unor documente sociale i chiar aplicarea de microchestionare (incluznd scale de msurare). n aceast ultim accepiune, observaia participativ este echivalent cu cercetarea pe teren sau cu monografierea gustian. Cele dou sensuri sunt strict convergente, semnificnd rolul prioritar al observaiei nestructurate n cadrul cercetrii pe teren. ntr-adevr, comparativ cu alte ci de culegere a datelor, observaia participativ tinde s valorifice la maximum caracterul su nestandardizat, fiind de multe ori considerat ca simbolul analizei calitative a socialului. Dei cercetarea este precedat de statuarea unei probleme i a cadrului teoretic orientativ, scopul nu este de a testa ipoteze preformulate, ci de a genera ipoteze, a urmri procesele sociale n desfurarea lor natural, a culege date pn se ating stri de saturare empiric, a interpreta informaiile n plan teoretic pe msur ce sunt culese, a evita categorizrile pripite sau preexistente n vederea descoperirii lor pe teren i a confruntrii permanente cu opiniile i interpretrile date de actorii sociali. Observaia participativ are proprietatea autoreglrii ntruct mbinarea strns a culegerii datelor cu interpretarea teoretic faciliteaz orientarea permanent n direcia analitic cea mai productiv, caracterizarea dinamicii procesuale, identificarea unui numr mare de variabile ce pot fi saturate empiric i corelate teoretic.Eantionarea nu trebuie neaprat s anticipeze culegerea datelor, ci se produce n activitatea efectiv de cercetare (se aplic "eantionarea teoretic"). Ori de cte ori domeniul social investigat nu dispune de o organizare formal sau organizarea nu ne este dinainte cunoscut sau este greu accesibil, n stadiile exploratorii de cercetare sau pentru descrierea unor fenomene, relaii i procese prea puin cunoscute, observaia participativ este singura alternativ viabil de culegere a datelor. Valorificarea acestor avantaje depinde ns n modhotrtor de virtuile observatorului, de capacitatea sa de a se implica n relaiile sociale prin roluri specifice, pstrndu-i nealterat rolul de analist social. Implicarea total n rolul de participant risc s devin sursa unor erori importante att n culegerea datelor, ct i n analiza i interpretarea informaiilor. Totodat, gradul de implicare i participare depinde nunumai de cercettor, ci i de membrii grupului investigat, care l pot accepta sau nu, uneori asimilndu-1 integral, alteori rezervndu-i o poziie marginal. Este necesar atunci un proces specific de negociere implicit i permanent a rolurilor jucate de observator, att pentru a avea acces la manifestrile tipice din grup, ct i pentru a conserva o stare de detaare din perspectiva creia s practice investigaia. Analistul social poate s opteze pentru deconspirarea rolului su de observator sau pentru implicarea ca membru obinuit. n prima alternativ, negocierile de rol se refer la ptrunderea n grup, prezentarea iniial, acceptarea personal, accesul la informaii. n cealalt problemele cele mai importante vizeaz acurateeacu care sunt identificate, notate i interpretate datele. Opiunea pentru o alternativ sau alta depinde de cercettor i de grup. De exemplu, procesele de devian social nu pot fi studiaterin deconspirarea rolului de observator, ntruct este foarte puin probabil ca grupul s accepte, n timp ce o echip de munc este mai receptiv i tolerant.Odat intrat n grup, analistul social se angajeaz rapid n stabilirea unei imagini generale a parametrilor i complexitii universului observabil. n acest sens, Schatzman i Strauss consider util elaborarea a trei hri: social, spaial i temporal. n "harta social" sunt notate frecvene i tipuri de persoane, roluri, canale de comunicare, ierarhii de statua i activiti. n "harta spaial" sunt indicate localizri i distribuii ale persoanelor, evenimentelor, canalelor de comunicare, resurselor, sectoarelor organizatorice. "Harta temporal" specific programul de lucru, succesiuni i simultaneiti stagnri i evoluii probabile n activitile i interaciunile grupului. Hrile sunt instrumentele orientative ale observrii. Ele sunt n permanen reconstruite n funcie de rezultatele investigrii. Pe baza informaiilor iniial catalogate, observatorul va circumscrie cu suficient claritate domeniul analizat, va proceda la o eantionare provizorie a manifestrilor i problemelor, va opta pentruo anumit succesiune a propriilor poziii i a focalizrii observaiilor. Dup aceast sistematizare iniial se trece la activitatea propriu-zis de culegere adatelor. Aceasta se realizeaz prin aplicarea mai multor strategii. n primul rnd, analistulidentific i achiziioneaz orice document care caracterizeaz viaa social a grupului sau amembrilor acestuia: biografii, autobiografii, scrisori, jurnale, date statistice etc. Ele sunt surseimportante de informaii i date, care n nici un caz nu pot fi ignorate. n al doilea rnd,realizeaz interviuri informale cu persoanele care ocup poziii cheie n grup sau cu altcinevacare poate oferi informaii utile. Dac poziia adoptat de cercettor este de simplu participant,inteniile interviului nu sunt n nici un fel deconspirate, desfurarea este multiplu fragmentatsi numai ocazional realizat. Totodat, indiferent de rolul adoptat, cercettorul va proceda lacontrolul datelor procurate prin interviuri, adic informaiile obinute ntr-un interviu vor fi defiecare dat confruntate cu propriile observaii i cu datele rezultate din alte interviuri.Controlul nsui este provocat i nu ateptat, ntruct este una din cile cele mai importante deverificare a fidelitii analizei. Dac analistul social a adoptat rolul de cercettor-participant,nimic nu-1 poate mpiedica s aplice ntr-un interviu i scale de msurare a unor atitudiniopiuni sau comportamente, cu scopul de a compara datele nestructurate cu cele categorizatei cantitative. Mai mult, aceasta ar fi o cale de asigurare a fidelitii msurrii i interpretrii,de mbinare strategic a diverselor posibiliti de investigare social.Observaia nestructurat este totui modul dominant si cel mai reprezentativ de culegere adatelor n cercetarea pe teren. Problema sa principal const n armonizarea participrii activei efective la viaa grupului cu observarea pasiv, cu necesara detaare fa de procesele idinamica microuniversului social. n timp ce observarea pasiv asigur temeiurile orientrii,problematizrii, introspectrii sau autorefleciei cercettoare, participarea activ creeazposibilitatea ptrunderii n universurile mai puin vizibile ale vieii sociale. Din pcate nuexist reguli de generare a armonizrii, rezultatele depinznd n mod hotrtor de experienai capacitile analistului social. Oricum, datele nu vor fi n nici un caz notate n timpulobservaiei, dect cu riscul producerii de efecte reactive din partea subiecilor si alcompromiterii rolului de observator. Este necesar atunci s se elaboreze un jurnal amnunit alcercetrii, care ncepe cu prezentarea intrrii n grup descrierea rolului adoptat i catalogareaamnunit a tuturor reaciilor din grup i continu cu notarea secvenial a tuturor datelor,informaiilor i observaiilor. Observatorul va nregistra evenimente i experiene, raporturi iinterpretri, limitndu-se, cel puin n stadiile iniiale, la simple descrieri. Totodat, pe msuratrecerii n stadii mai avansate, apar i probleme metodologice (de orientare a observaiei, deconcentrare pe anumite probleme etc.) sau interpretri ipotetico-teoretice provizorii. Acesteatrebuie separate de descrieri. Orice amestec al descrierilor cu interpretarea teoretic duce lascderea fidelitii observaiei.