NUVELE

Ioan Slavici

Classique

SCRIPTORIUM

Nuvele

Colect, ia Classique

NuveleIoan Slavici

ClassiqueScriptorium

© Scriptorium. Toate drepturile rezervate.Produs luni, 08 mai 2017 din revizia 6.Sursa: http://ro.wikisource.org

Popa Tanda

Capitolul I

Ierte-l Dumnezeu pe dascălul Pintilie! Era cântăret, vestit.S, i murăturile foarte mult îi plăceau. Mai ales dacă era camrăgus, it, le bea cu gălbenus, de ou s, i i se dregea organul,încât răsunau ferestrele când cânta Mântuies, te, Doamne,norodul tău! Era dascăl în Butucani, bun sat s, i mare, oa-meni cu stare s, i socoteală, pomeni s, i ospet, e de bogat. Iarăcopii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care amăritat-o după Petrea T, apului, s, i pe Trandafir, părinteleTrandafir, popa din Sărăceni.

Pe părintele Trandafir să-l t, ină Dumnezeu! Este ombun; a învăt, at multă carte s, i cântă mai frumos decât chiars, i răposatul tatăl său, Dumnezeu să-l ierte! s, i totdeaunavorbes, te drept s, i cumpănit, ca s, i când ar citi din carte. S, iharnic s, i grijitor om este părintele Trandafir. Adună dinmulte s, i face din nimica ceva. Strânge, drege s, i culege, casă aibă pentru sine s, i pentru alt, ii.

Mult s-a ostenit părintele Trandafir în tineret, ea lui.S, colile cele mari nu se fac numai iac-as, a, mergând s, i ve-nind. Omul sărac s, i mai are, s, i mai rabdă. Iară cu capul

se lucrează mai greu decât cu sapa s, i cu furca. Dar toates-au făcut s, i nici n-au rămas lucru zadarnic. Trandafiricăa ajuns popă în satul tătâne-său, în Butucani, bun sat s, imare, oameni cu stare s, i cu socoteală, dar la pomeni s, i laospet, e părintele Trandafir nu mergea bucuros.

Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar stricaun lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată:prea de-a dreptul, prea verde-făt, is, . El nu mai suces, tevorba, ci spune drept în fat, ă, dacă i s-a pus ceva pe inimă.Nu e bine să fie omul as, a. Oamenii se prea supără cândle luăm căciula din cap. S, i e bine să trăim bine cu lumea.Aceasta s-a văzut s, i cu alde părintele Trandafir. Un omca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una,când alta: odată da cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop.S, i este s, tiut că, mai ales cu protopopul, preot, ii trebuie sănu facă multă vorbă. Decât vorbele, la protopopi, darurileau mai mult înt, eles. Iar asta părintele Trandafir nu voias-o priceapă.

Nu-i vorbă! drept avea părintele Trandafir. Este nu-mai că dreptul e treaba celor mai mari în putere. Ceimai slabi trebuie să s, i-l arate pe-ncetul. Furnica nu răsto-arnă muntele, dar îl poate muta din loc: încet însă, încet,bucăt, ică după bucăt, ică. Poate că s, tia s, i părintele că esteas, a în lume; dar el avea legea lui: „Ce-i drept s, i adevărat,nici la dracul nu-i minciună!” Acesta era cuvântul lui; cuacest cuvânt s, i-a făcut s, i calea din Butucani... Adică nutocmai el a făcut-o, ci sătenii.

O vorbă s, i încă ceva, pentru mai bună înt, elegere, laprotopop, o cale la episcopie, s, i aici o vorbă bună de laprotopop: lucrurile se fac, numai dacă le s, tim face. Cumult, cu put, in, părintele Trandafir fu trimis de la Butucanila Sărăceni — pentru buna înt, elegere între credincios, i.

2

Popă-n Sărăceni? Cine s, tie ce vrea să zică popă-n Să-răceni! Dar as, a-i trebuie părintelui Trandafir! Cine vreasă sară peste groapă, arunce-s, i mai-nainte desagii pesteea. Părintele Trandafir n-avea însă decât nevastă s, i doicopii: desagii îi erau des, ert, i. Pentru aceea îi era atât degreu să sară din Butucani la Sărăceni.

*Pe Valea-Seacă este un sat pe care oamenii îl numesc

Sărăceni. Un sat „Sărăceni” pe o vale „seacă”: mai rău nupoate să sune însemnarea unui loc.

Valea-Seacă! „Vale”, pentru că este un loc închis în-tre munt, i; „seacă”, pentru că pârâul ce s, i-a făcut cale pemijlocul văii este sec aproape întregul an.

Iată cum stă valea. În dreapta este un deal numitRâpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Fat, a,Gropnit, a s, i Alunis, .

Pe Râpoasa cresc stânci; pe Fat, a sunt holde; pe Gropnit, aeste satul, iară pe Alunis, sunt mormintele satului întrealuni s, i mesteacăni.

As, a-n dreapta s, i as, a-n stânga: dar lucrul de căpetenieeste tocmai în fund. Aici sunt munt, ii; de aici vine ce vine.

Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpit, ii, o vale maiadâncă decât Valea-Seacă s, i numită as, a pentru că prin eacurge Răpit, a. Răpit, a este supărăcioasă, mai ales în timpde primăvară, iar pârâul de pe Valea-Seacă este un cracal Răpit, ii. Primăvara, când se topes, te neaua pe munt, i,Răpit, a se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul depe Valea-Seacă, s, i asta încetează de a mai fi „seacă”. Încâteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogat, i în apă.As, a o pat aproape în fiecare an. Când semănăturile dinvale par mai frumoase, Valea-Seacă minte cu numele s, ispală tot ce-i pică în cale.

3

Ar fi încă bine dacă această năpădire ar t, inea numaiscurtă vreme. Apa rămâne însă pe vale, formând multelocuri de adăpost pentru neamul broscăresc.

Iară în locul grânelor, pe lângă bălt, i, cresc răchite s, ise îmbuibă sălcis, ul.

Este oare minune dacă în urma acestora sărăceneniis-au făcut cu vremea cei mai lenes, i oameni!? Este ne-bun acela care seamănă unde nu poate secera ori undenu s, tie dacă va putea ori nu să secere. Pe Fat, a locul estenisipos, grâul cres, te cât palma s, i păpus, oiul cât cotul; peRâpoasa nici murele nu se fac, iar în vale apa mănâncărodul. Unde nu e nădejde de dobândă lipses, te s, i îndemnulde lucru. Cine lucrează vrea să câs, tige, iară sărăceneniis, i-au fost scos gândul de câs, tig; pentru aceea nici nu seaflau îndemnat, i să lucreze. Cât puteau, petreceau vremeaîntins, i la răcoare; nu puteau, îs, i mâncau zilele lucrândprin alte sate învecinate. Când venea apoi iarna... vai s, iamar!

Iar cine e deprins cu răul, la mai bine nici nu gândes, te;sărăcenenilor le părea că, decât as, a, mai bine nici nu poatefi. Pes, tele-n apă, pasărea-n aer, cârtit, a în pământ s, i sără-cenenii în sărăcie!

Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici ocasă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt deprisos, fiindcă n-au ce îngrădi; ulit, ă este satul întreg. Ar fiprost lucru un horn la casă: fumul află cale s, i prin acoperis, .Nici muruiala pe peret, ii de lemn n-are înt, eles, fiindcă totcade cu vremea de pe dâns, ii. Câteva lemne clădite laolaltă,un acoperis, din paie amestecate cu fân, un cuptor de imalăcu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru t, api bătut, iîn pământ, o us, ă făcută din trei scânduri înt, epenite c-unpar crucis, s, i cu altul curmezis, ... lucru scurt, lucru bun. Cui

4

nu-i place să-s, i facă altul mai pe plac.În vârful satului, adică la cel mai înălt, at loc, este o

alcătuială pe care sărăcenenii o numesc „biserică”. Ce săfie asta? Este o grămadă de gros, i bătrâni, pus, i unii pestealt, ii în chip de peret, i. În vremile bătrâne, cândva, nu ses, tie când, acest fel de peret, i se aflau cu partea de din susprivind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se s, tie decând, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care aveasă t, ină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din fat, ă, fiindputrezit, i de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat sprerăbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială.As, a a s, i rămas apoi, fiind biserica, cel put, in în Sărăceni,un lucru de prisos.

Popă? Se zice că nu e sat fără de popă. Pesemne cine-afăcut zicala asta n-a s, tiut de Sărăceni. Sărăcenii erau unsat fără popă. Adică era sat cu popă, numai că popa lortotdeauna era popă fără sat. Un lucru singur în felul lui cuSărăcenii ăs, tia. Mai că n-a fost încă popă care să fi stat maimult decât trei zile în Sărăceni; s, i care a stat mai multăvreme aici s-a curăt, it de păcate.

Iar acum părintele Trandafir, ajunsese la acest canonde pocăint, ă. El nu mai putea să as, tepte că va face ca alt, ii,să vină o zi, să stea alta s, i să se ducă în a treia. S, tia că s-apus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l vatrimite în alt sat. Iară făr’ de sat nu putea să rămână. Popăfăr’ de sat; roată făr’ de car, jug făr’ de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Îs, i puse dar de gând ca s-o ieie precum i seface, să facă din nevoie drag s, i să stea bucuros în Sărăceni.Era un sat cel put, in de nume: nimeni nu putea zice „că epopă făr’ de sat”. S, i într-adevăr, mai potrivit sat nici cubobii nu s-ar fi putut găsi. Traista popii se potrivea cupragul poporenilor.

5

Chiar de la început, părintele Trandafir a înt, eles unlucru: cum că în Butucani era mai bine decât în Sărăceni.Oamenii aveau câte ceva; iară de unde este pot, i lua. ÎnSărăceni însă toate încuietorile erau de lemn. S, i apoi pă-rintele judeca: popa face treaba satului, iar satul să îngri-jească de traista popii.

Multă vreme n-a trecut până ce părintele a începutsă prindă încredint, area că cu desăvârs, ire pros, ti n-au fostoamenii care au început cu pomenile s, i cu ospet, ele. „Esteun lucru folositor, zicea el, când oamenii se adună spre a semângâia s, i veseli împreună. Chiar Mântuitorul a începutcu pomenile s, i cu nunta de la Cana Galileii.” As, a gândeaacum părintele Trandafir: dar în Sărăceni nu erau nicipomeni, nici ospet, e.

„Un lucru! îs, i zise părintele mai în urmă. În satulsărac popa nici spice n-are de unde culege. Câtă vreme vorfi sărăcenii lenes, i, ei vor rămânea săraci s, i eu flămând!”Îs, i puse dar de gând ca să facă din poporenii săi oameniharnici.

Omul harnic mănâncă piatră, scoate cas, din apă debaltă s, i seceră fir de grâu unde au crescut cucute.

„Apoi, sfârs, i popa, când are vaca hrană, ea nu rămânestearpă!” As, a a zis; as, a s-a pus să s, i facă. Un om care n-arece să mănânce îs, i face treabă din treaba altora. Nici acumnu face bine! Orbul n-ajută pe olog; flămânzii nu-ndreaptătreaba satului; când gâs, tele păzesc stratul, put, in îi rămânegrădinarului. Ei, dar părintele Trandafir e vârtos la cap:unde pleacă, merge s, i ajunge, ori moare pe drum.

*În cea dintâi duminică, părintele Trandafir t, ine o pre-

dică înaintea oamenilor ce s-au adunat în număr mareca să vadă pe popa cel nou. Nu este mai mare mult, umire

6

pentru omul ce dores, te binele altora decât aceea când vedecă este ascultat de către alt, ii s, i că vorbele lui prind rădă-cini. Gândul bun se-nmult, es, te, cuprinzând loc în maimulte suflete, s, i cine îl are s, i poartă, mai ales atunci dacă îlpret, uies, te, se bucură când vede că-s, i face cale-n lume. Pă-rintele Trandafir se simt, ea norocit într-acea zi. Niciodatăel n-a fost ascultat cu atâta luare-aminte ca astă dată. Pă-rea că oamenii aceia ascultă ceea ce s, tiu, dar nu s, tiu bine,s, i-i sorbeau vorbele cu atâta sete, încât părea că ar voi să-iscoată sufletul, ca mai us, or să culeagă din el învăt, ătura.

S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit.Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu, în nesfârs, italui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre fericire. Fiindomul în lume, Dumnezeu voies, te ca el să simtă toate plă-cerile curate ale viet, ii, pentru că numai as, a poate să o iu-bească s, i să facă bine într-însa. Omul care din vina sa ori înurma altor întâmplări simte numai amar s, i necazuri într-astă lume nu poate iubi viat, a s, i, neiubind-o, dispret, uies, teîn chip păcătos acest înalt dar dumnezeiesc.

Ce fac însă oamenii lenes, i, oamenii care nu-s, i dau nicio silint, ă, care nici mâna nu s, i-o întind ca să ia darul? Suntpăcătos, i! căci nu numai dorint, e avem, ci s, i pofte trupes, ti.Poftele cele curate sunt date omului ca să le astâmpereprin rodul muncii; dorint, e îi sunt date în suflet ca să cu-prindă lume s, i Dumnezeu în sine s, i, fericit, să le privească.Lucrarea este dar legea firii omenes, ti, s, i cine nu lucreazăgreu păcătuies, te.

După aceste, părintele a arătat cu vorbe care dau gân-durilor chip viet, uitor cât este de ticăloasă viat, a unui pieri-tor de foame, s, i a dat credincios, ilor săi sfaturi, zămisliteîn mintea lui înt, eleaptă, cum ei ar trebui să lucreze înprimăvară, în vară, în toamnă s, i în iarnă.

7

Oamenii au ascultat; în fet, ele lor era scrisă vorba pă-rintelui, iară mergând spre casă, ei vorbeau numai despreceea ce auziseră în biserică s, i fiecare se simt, ea cu un ommai mult decât până acuma. Erau poate mult, i s, i de aceeaas, teptau numai să treacă sfânta duminică pentru ca în ceadintâi zi de lucru să înceapă.

— As, a popă n-a mai fost în Sărăceni! grăi Marcu FloriiCucului, despărt, indu-se de vecinul său Mitru.

— Popă, chiar popă, ca la un sat cinstit, răspunse Mi-tru; ca s, i când ar fi simt, it că cinstit satul său, tocmai cinstitnu este.

Au venit apoi alte duminici. Părintele Trandafir a maidat însă îndărăt cu predicile. Chiar în a doua duminică n-avea cui să vorbească. Era vremea cam ploioasă s, i oameniiau rămas pe acasă. Alte duminici însă era vreme frumoasă:pesemne atunci nu se îndurau oamenii de vreme; le ve-nea greu a se despărt, i de cerul lui Dumnezeu. As, a câte obabă bătrână, câte un mos, neag slab la auz mai avea părin-tele prin biserică. Adeseori rămânea numai cu Cozonac,clopotarul. As, a nu se face treabă.

Dacă ar fi fost altfel de om, s-ar fi oprit aci. PărinteleTrandafir e însă ca s, i capra în grădina cu curechi. Cândîl scot, i pe us, ă, ît, i intră prin gard; când astupi gardul, daică sare peste gard s, i ît, i face mai multă pagubă, stricând s, istreas, ina gardului. Dar t, ină-l Dumnezeu! -e numai vorbă!— tot bun om rămâne părintele Trandafir.

— As, teptat, i! grăi el. Dacă nu venit, i voi la mine, măduc eu la voi! S, i apoi porni popa la colindă. Cât e ziua demare, gura lui nu se mai oprea. Unde prindea oamenii,acolo îi t, inea la sfaturi. La câmp dai de popă; la deal dăpopa de tine; mergi la vale, te întâlnes, ti cu popa; intri-npădure, tot pe popa îl afli. Popa la biserică, popa la mort,

8

popa la nuntă, popa la vecin: trebuie să fugi din sat dacăvoies, ti să scapi de popa. S, i unde te prinde te omoară cusfatul.

Vrun an de zile a dus-o părintele Trandafir cu sfatul.Oamenii ascultau bucuros; le plăcea să stea de vorbă cupopa s, i chiar se prindeau de sfaturi. Atâta însă, s, i maideparte tot povestea cea veche: s, tiau oamenii cum să facă,dar nu făceau. Părintele se cam necăjea. De la o vreme afost sfârs, it cu sfaturile. Nu era om în sat asupra căruia sănu fi descărcat întreaga sa învăt, ătură: nu mai avea ce săspună.

„Ei! că nu e bine as, a! grăi iarăs, i preotul. Nu merge cusfatul. Să-ncep cu ceva mai aspru.”

Se începu batjocura. Unde afla un om, părintele Tran-dafir începea a-l face de râs s, i a-s, i bate joc de el în tot chipul.Trece pe lâng-o casă, care nu e tocmai de ieri acoperită:" Măi! dar istet, om mai es, ti tu! grăies, te către stăpân, s, iprin vârful casei ai ferestre. Tare iubes, ti lumina s, i sfântulsoare!"

Află o femeie cu cămas, a nespălată: „Uite, măi! dar decând at, i început voi să purtat, i rochii de postav?”

Se întâlnes, te cu un copil nespălat: „Auzi, nevastă, multlictar avet, i voi de se mânjesc copiii atât de tare.”

Dă de un om culcat la umbră s, i-i zice: „... Bun lucru!bun lucru!” Iar dacă omul se scoală, îl roagă să nu se lasede lucru, că are copii.

As, a începe s, i o duce mai departe tot as, a. A ajuns treabaîntr-atât, încât oamenii cale de-o pos, tă se feresc din dru-mul popii. A ajuns ca s, i ciuma. Dar mai rău decât toateeste una: după atâta tândălitură, oamenii i-au pus numele„Popa Tanda”. Apoi Popa Tanda a s, i rămas.

Vorbind drept, sătenilor numai într-un chip nu le plă-

9

cea felul popii. Fies, tecare râdea bucuros cu popa de alt, ii;nici unuia nu-i plăcea, însă, când alt, ii râdeau de dânsul.As, a e firea omului: fiecare pune bucuros s, aua pe iapa veci-nului. S, i de asta le plăcea părintele Trandafir poporenilorsăi; cu atâta însă popa nu se mult, umea. Nici n-a trecutanul, până ce tot, i oamenii din sat erau batjocorit, i; n-amai rămas de cine să-s, i bată joc, căci de la o vreme s, i ceibatjocorit, i începeau să râdă. Aici apoi s-a sfârs, it. A rămasnumai una: ca satul să-s, i bată joc de popa.

Doi ani de zile au trecut fără ca părintele Trandafir săfi mis, cat satul înainte, măcar numai atâta cât e de la vorbăpână la supărare. Oamenii ajunseseră atâta de sfătos, i s, iatâta de batjocoritori, încât ziua întreagă stau grămezi,câteodată la sfat, câteodată la batjocură. Era lucru minu-nat: oamenii cunos, teau binele, râdeau de rău, dar nu seurneau din loc.

Ei! spună om cu suflet: să nu se supere părintele Tran-dafir? Ba să se mânie, greu să se mânie!

El s-a s, i mâniat. A început să ocărască oamenii. Cuma purces la sfaturi, la batjocuri, as, a acum la ocări. Undeprindea omul, acolo-l ocăra.

Dar acum n-a dus-o departe. La început oamenii selăsau ocărât, i. Mai târziu, mai răspundeau s, i ei câte ceva,as, a, pe sub căciulă. În sfârs, it, însă, văzând că merge preagros, începură s, i ei să ocărască pe popa.

De aici înainte trebile se încâlciră. Mergea când crucis, ,când curmezis, . Oamenii începură să spună popii vorba cănu se vor lăsa de râs s, i de ocară, ci vor merge la episcopies, i-l vor scoate din sat.

Numai asta îi trebuia popii. Au nimerit-o poporenii!Să-l scoată din Sărăceni: acuma începu popa cu adevărataocară.

10

As, a a s, i mers; poporenii s-au pus în car. La protopop,s, i de acolo la episcopie.

*Este în cartea învăt, ăturilor despre viat, a lumească o

scurtă învăt, ătură: binevoitorii de multe ori ne sunt sprestricare s, i răuvoitorii spre folos.

Părintele Trandafir astă dată n-a avut noroc să tragăfolos din răuvoitorii săi. Episcopul era un suflet bun, vred-nic ca să fie pus în toate pomelnicele de pe fat, a pământului.I s-a făcut milă de bietul popă s, i i-a dat dreptate, ocărândpe poporeni.

Adică tot în Sărăceni a rămas Popa Tanda.*Îndeobs, te, nenorocirile se grămădesc asupra omului.

Una nas, te pe cealaltă; sau că ele sunt surori de cruce. Des-tul că le aflăm totdeauna ca umbra s, i lumina, una lângăalta.

Părintele Trandafir avea acum trei copii. Când sosiacasă de la episcopie, găsi pe preoteasa în pat. Era a patrabucurie la casă.

O sot, ie bolnavă, trei copii mici, al patrulea de lapte,o casă numai hârb: prin peret, i se furis, a neaua, cuptorulafuma s, i acoperis, ul era tovarăs, cu vânturile, iar hambarelegoale, punga des, artă s, i sufletul necăjit.

Părintele Trandafir nu era omul care să fi putut aflacalea pe care să iasă din această încurcătură. De ar fi fostalt, ii în starea lui, el le putea da ajutor; pe sine însus, i nu seputea mângâia. El stete multă vreme gânditor la opait, ulce arunca lumină somnoroasă; împrejurul lui dormeautot, i. S, i bolnava dormea. Apoi nimic nu îndeamnă maimult spre întristare decât tocmai privegherea între cei cedorm. Iar aces, ti dormitori erau iubit, ii lui, iubit, i de a căror

11

fericire el avea să răspundă, iubit, i prin care el viet, uia s, i acăror iubire da pret, viet, ii sale. Gând se îns, iră cu gândul încapul lui. Sufletul îi trecea în trecut s, i în viitor, s, i viitorul,în starea în care se afla, nu putea să s, i-l înfăt, is, eze decâtcu cele mai triste culori. Copiii lui! sot, ia lui! ce va fi dedâns, ii!? Inima îi era grea, dar nu afla un singur gândmântuitor, un singur chip de scăpare; în lume nu aflanimic de unde ar fi putut prinde sperant, ă.

A doua zi de dimineat, ă era duminică; părintele se dusela biserica cea închinată spre pământ, ca să citească utre-nia.

Ca îndeobs, te oamenii, părintele Trandafir niciodatănu s, i-a dat seamă despre cele ce făcea. Era preot s, i era bu-curos. Îi plăcea să cânte, să citească evanghelia, să învet, ecres, tinii, să mângâie s, i să dea ajutor sufletesc celor rătăcit, i.Mai departe nu se gândea. De s-ar fi întrebat, cândva,dacă cuprinde el s, i înalta sfint, enie, tainicul înt, eles al che-mării sale, ar fi râs poate în tăcere de toate acele pe careomul numai în momentele grele le pricepe. Este în fireaomului că după ce mintea pricepe un s, ir de lucruri maiascunse, ea pune aceeas, i măsură pe lumea întreagă s, i numai crede ceea ce nu poate înt, elege. Nu totdeauna însăomul gândes, te. Sunt întâmplări în fat, a cărora mintea stălocului: în primejdie, când sufletul nu mai află ajutor, înbucurie, când el nu află izvorul din care îi curge norocul,s, i în îns, irarea gândurilor sale, când el nu le mai află legă-tura. Atunci când omul în orice chip a ajuns la locul undeputint, a începe să se atingă cu neputint, ele sale, înceată amai gândi, gândind în locul său firea omenească.

Părintele Trandafir intră în biserică. De câte ori a in-trat el în astă biserică! Dar totdeauna precum intră fău-rarul în făurărie. Acuma însă îl prinse o frică neînt, eleasă,

12

merse cât, iva pas, i înainte, se opri, îs, i ascunse fat, a în amân-două mâinile s, i începu să plângă greu s, i cu suspin înăbus, its, i fioros. De ce plângea el? Înaintea cui plângea? Din guralui numai trei cuvinte au ies, it: „Puternice Doamne! Ajută-mă!...” S, i oare credea el că acest gând, cuprins cu atâtaînfocare în desperarea lui, îi va putea da ajutor? El nucredea nimic, nu gândea nimic: era purtat.

Capitolul II

Sfânta Scriptură ne învat, ă că întocmai precum plugarultrăies, te din rodul muncii sale, s, i păstorul sufletesc, careslujes, te altarului, din slujba sa, de pe altar, să trăiască. S, ipărintele Trandafir s, i într-asta era credincios către sfântaînvăt, ătură; el totdeauna a lucrat numai pentru povăt, uireasufletească a poporenilor săi, as, teptând ca aces, tia, dreptrăsplată, să se îngrijească de traiul lui zilnic. Nu însă tot-deauna lumea este întocmită după cum este scris s, i esteporuncă; as, a era numai popa, iară nu s, i poporenii. Dinslujba sa părintele trăgea foarte put, in folos, atât cât nu eradestul, adică: patru bucăt, i de pământ la t, arină, birul dela poporeni s, i folosul de la cei născut, i s, i cei mort, i. Toatela un loc — nimic, fiindcă pe pământ nu răsare aproapenimic, birul nu este decât de nume, cei născut, i se boteazăde milă s, i celor mort, i li se face pomană de către popa.

În apropierea bisericii se află o casă pustie, numaidupă nume casă. Stăpânul casei ar fi t, inut vitele într-însa,dar n-avea vite. Lângă casă era un loc de grădină, grădinaînsă nu era, fiindcă zis a fost cum că garduri în Sărăceninu sunt. Părintele Trandafir cumpărase casa cu loc cutot s, i locuia în ea. De când casa era a popii, prea multe

13

îndreptări nu i se făcuseră, s, i acum era tot hârb, peret, iiciur s, i acoperis, ul mrejă. Părintele numai de ale altor casepurta grijă.

Masa popii nu era mai bună decât casa. Vorba cu lu-mea ghebos, ilor: omul se îndreaptă după oameni, chiar s, icând ar voi să-ndrepteze oamenii după sine; popa trăiaîn felul satului. Noroc avea numai cu zestrea preotesei;dar de unde numai se ia, multă vreme nu se ia; s, i asta seapropia de postul cel mare.

*„Nu merge! grăi părintele Trandafir. As, a nu merge!”

Începu a se face s, i el om ca lumea, a se îngriji mai-naintede toate de binele casei sale.

Numaidecât în primăvară luă un t, igan, îl puse să frământeimală s, i-s, i lipi casa. În câteva zile tot, i patru peret, ii eraulipit, i s, i muruit, i. Acum părintele s, edea mai bucuros afarădecât în casă, fiindcă din casă nu se vedea atât de binemuruiala casei; s, i era frumos lucru o casă muruită în Să-răceni, mai ales când omul îs, i putea zice: „Asta e a mea!”Era însă un lucru care defel nu se potrivea. De câte oriochii părintelui scăpătau peste peret, i s, i acoperis, , el intraîn casă; îi părea c-a văzut acuma destul. Nu privea bucu-ros la acoperis, ul stricat s, i, totus, i, de câte ori voia să vadăperet, ii, vedea tot acoperis, ul. Afurisitul de acoperis, ! Numai era chip să-l lase precum era.

Colo jos în vale, pe unde sunt bălt, ile cele multe, nucresc numai sălcii s, i răchite; pe ici, pe colea este s, i s, ovar,pipirig, papură, ba chiar s, i câte un fir de trestie. „As, avoi să fac!” gândi popa. Luă un om, îl puse la s, ovar, lapipirig, la papură s, i trestie. Sâmbătă era plin împrejurulcasei, tot snopi legat, i cu nuiele de răchită; iară în cealaltăsâmbătă acoperis, ul era cârpit s, i tivit pe vârf cu snopi de

14

trestie, peste care erau întinse două prăjini legate cu furci.Acuma lucrul era chiar bun, s, i nu scump. Oamenii treceaupe lângă casa popii, clătinau din cap s, i ziceau câteodată:„Popa e omul dracului!” Iară popa petrecea bucuros peafară.

Dar nici astă bucurie n-a t, inut multă vreme. Tot semai afla un lucru care nu se potrivea. Popa se simt, ea preaîn câmp. Ca s, i a lui casă nu mai era nici una în sat; s-ar fipotrivit ca ea să fie cumva despărt, ită de sat. Părintele secam sfia a zice „la mine acasă”, fiindcă vedea că „la el” este„în sat”. Un gard trebuia încă s, i o portit, ă, pe care să intreoamenii când vin la popa; să fie gard numai de nume, săfie portit, a numai pârleaz, dar să se s, tie că, mai-nainte dea intra în casa popii, trebuie să intri în curtea lui.

Popa iarăs, i luă om, îl trimise să taie spini s, i pari, bătuparii în pământ, puse spinii printre pari s, i gardul fu gata.Înaintea casei, înspre biserică, loc de vreo 400 de stân-jeni, locul fu îngrădit: iară portit, a se făcu din patru pariînt, epenit, i cu alt, i doi, care erau pus, i crucis, .

Mai ales preoteasa se bucura foarte când se văzu as, aîngrădită; mai ales popa se bucura când vedea că se bucurăpreoteasa. Nu era zi în care popa ori preoteasa să nu lezică copiilor de vreo zece ori: „Auzit, i? să nu ies, it, i afarădin curte! Jucat, i-vă frumos aici, acasă!”

Când omul a făcut începutul, el nu mai ajunge la capăt.O dorint, ă nas, te pe cealaltă. Acuma preotesei i-a intrat unlucru în cap.

— S, tii tu ce, popă? zise ea într-o dimineat, ă. Eu as,gândi că ar fi bine să fac câteva straturi colo de-a lungulgardului.

— Straturi?— Da! să semănăm ceapă, morcovi, fasole, barabule

15

s, i curechi. Părintele rămase uimit. Îi părea că asta ar fipeste putint, ă. Straturi în Sărăceni!... Dar câteva zile capulîi era plin de straturi, de barabule, de curechi s, i fasole; as, a,peste iar câteva zile locul era săpat, straturile erau făcute.Nu era ziuă în care atât popa, cât s, i preoteasa să nu fi mersmăcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nuerau răsărite semint, ele. Mare a fost bucuria într-o zi. Popas-a sculat mai de dimineat, ă.

— Muiere, scoală!— Ce-i?— Au răsărit! Toată ziua aceea popa s, i preoteasa cu

copii cu tot au petrecut vremea s, ezând pup între straturi.Care vedea mai multe semint, e încolt, ite, acela era mai no-rocos.

Iară sătenii treceau pe lângă casa popii, priveau prin-tre spini la straturile popii s, i-s, i ziceau s, i astă dată: „Popae omul dracului!”

— Auzi tu, preoteasă, grăi acum popa. Oare n-ar fibine să sămănăm păpus, oi pe lângă gard s, i împrejurul stra-turilor?

— Ba bine, zău as, a! Mie-mi place păpus, oiul verde,caide la bastinasi!

— S, i mie, mai ales copt pe jăratic!Lucru nou! popa se-nconjură cu păpus, oi. Îi râdea

inima când gândea cât se va face de frumoasă treaba, cândjur împrejur păpus, oiul va cres, te s, i va acoperi spinii dingard, care începeau a nu-i mai plăcea părintelui. Dar totvorba cea veche: un necaz nas, te pe celălalt. În dosul caseiera încă o bucată de loc, de vreo cinci ori mai mare decâtacea îngrădită. Asta nu mai ies, ea din mintea popii. Pentruce să stea goală? Oare n-ar putea el pune păpus, oi s, i în dosulcasei?

16

În t, arinile de pe Fat, ă oamenii arau s, i semănau, în satînsă neatins era pământul, pentru că aici era sat.

Marcul Florii Cucului, vecinul popii, avea un plug camstricat... dar plug, iar Mitru Cătănas, , vecinul lui Marcu,avea doi boi slabi s, i un cal spetit. Popa, Marcu, Mitru, boiis, i calul împreună munciră o zi de dimineat, ă până seara;locul fu arat s, i semănat cu păpus, oi.

Popa de aci înainte sta mai bucuros în dosul casei. Eralucru minunat s, i frumos — as, a brazde s, i printre brazde,pe ici pe colea, câte un fir de păpus, oi abia încolt, it. Cu toateacestea, popa se scărpina câteodată, ba foarte adeseori,după ureche. Părea că tot îi mai apasă ceva pe inimă. Eralucru greu, de care nu cuteza a se prinde: pământurile dint, arină. Până acum le-a fost dat în parte; acum nu s, tia ce săfacă cu ele. I-ar fi plăcut ca să le lucreze însus, i. Să-s, i vadăel semănăturile lui, să meargă la ele cu preoteasa, apoi latoamnă... Era lucru foarte ademenitor!

S-a făcut multă vorbă cu preoteasa asupra acestui lu-cru. Trebuiau cai, trăsură, plug, slugă, grajd. O mult, imede lucruri trebuiau. Iară popa nu se prea pricepea la plu-gărie... S, i totus, i, straturile erau verzi, păpus, oiul încolt, ea.Popa îs, i întări gândul; luă rămăs, it, a din zestrea preotesei,care sta încă încuiată în ladă, s, i se apucă de muncă.

Plugul Marcului era bun pentru început. Un cal cum-pără popa de la Mitru; alt cal se afla la un om din Valea-Răpit, ii; Stan S, chiopul avea un car cu trei roate, popa îlcumpără, fiindcă a câs, tigat o roată de la Mitru, ca adaos lacalul spetit.

Cozonac Clopotarul se prinse să fie slugă la popa, fi-indcă casa lui era numai la o săritură de aici. Popa bătuapoi patru stâlpi la capătul casei, doi mai înalt, i, doi maiscurt, i, alcătui trei peret, i de nuiele, făcu acoperis, de s, ovar,

17

s, i grajdul fu gata.În vremea asta, părintele Trandafir a îmbătrânit cu

zece ani; dar întinerea când încărca preoteasa s, i copiii întrăsură, da bici la cai s, i mergea ca să-s, i vadă holdele.

Sătenii îl vedeau, clătinau din cap s, i iarăs, i ziceau: „Popae omul dracului!”

Preoteasa avea însă necazurile ei muieres, ti. Ea aveao icoană frumoasă, pe care a fost căpătat-o în cinste de lafeciorul popii din Vezura. S, i acum icoana zăcea pusă înfundul lăzii, învelită în hârtie. Ar fi dorit mult s-o punăîntre feres, ti, să pună s, i flori de busuioc împrejurul ei, s-ovadă mai adeseori, fiindcă icoana era chipul Sfintei Maria,Maica Domnului, s, i pe fiica preotesei o chema Maria. Eras, i un alt lucru ce o supăra pe preoteasa: o fereastră eraastupată cu băs, ică de porc, iar în celelalte două erau treiochi spart, i s, i cârpit, i cu hârtie. Era cam întuneric în casă.

Pas, tile se apropiau. Nu mai erau decât cinci zile până-n Săptămâna cea Mare. Dacă popa voia să petreacă Pas, tilecu preoteasa împreună, nu-i rămenea decât să câs, tige treilucruri de căpetenie: var pentru peret, i, ferestre pentrucasă s, i privaz pentru icoana Sfintei Mariei, Maicii Prea-curate — tot lucruri care numai în oras, se pot căpăta. Latârg, dară!

Avea popa cai, avea s, i trăsură. Îl cam supărau însălesele, din care n-au fost rămas decât spinarea cu coastele.Îl prindea apoi rus, inea, ca popă ce era, să meargă fără delese la târg. În împrumut nu putea lua, fiindcă se afla înSărăceni, unde nici popa n-avea lese cumsecade.

Nevoia este cel mai bun învăt, ător. Părintele trimisepe Cozonac în vale, după nuiele, bătu doi pari în pământ,între pari, tot la depărtare de o palmă, bătu bet, igas, e maisubt, irele s, i apoi popa, preoteasa, copiii s, i Cozonac se pu-

18

seră la împletit. Multă vreme nu trecu până ce lesele s, i furăgata. De minune nu era lucrul: erau însă cele mai bunelese în Sărăceni, bune, încât Cozonac nu se putu răbda sănu-s, i zică: „Popa e omul dracului!”

La târg s, i de la târg acasă, părintele se făli cu leselesale; află că alt, ii au, ba chiar cumpără mai rele lese decâtacelea pe care le făcuse el.

— Ce faci, popă?— Lese.— Dacă doar ai!— Fac pentru cei ce n-au. După Pas, ti, Cozonac începu

să curet, e bălt, ile de nuiele, iară popa să împletească lese.Cu cât mergea lucrul mai-nainte, cu atât mai bine mergea;cea din urmă leasă era totdeauna cea mai bună.

Marcu Florii Cucului era om sfătos. Îi plăcea să steade vorbă cu popa. Cozonac curăt, ă nuiele, popa împletes, te,iară Marcu zace întins pe burtă cu capul pe pumni s, i prives, teîn dragă voie.

— Nuiaua asta e cam lungă, zise părintele, măsurândo nuia cu privirea. Măi, Marcule! ia dă-mi toporul cela, cas-o fac mai scurtă!

Toporul era la picioarele lui Marcu; Marcu ridică par-tea de dinainte a trupului, se reazemă pe cot, întinde pi-ciorul s, i mos, cotes, te, voind să tragă toporul cu piciorul.

— Tare t, i-e degrabă! îi grăies, te popa, s, i-i trage una cunuiaua. Marcu sare s, i se încredint, ează că el este cu multmai sprinten decât credea. În urmă, astă încredint, are i-afost de mare folos. Înainte de Rusalii, părintele a gătitun car de lese, cu care avea să meargă la târg, s, i Marcus, tia foarte bine că, dacă popa vinde lesele, s, i el va să aibăsărbători bune. I-a fost ajutat popii câteva săptămâni, s, ilucrul totdeauna îi aduce folos celui ce-l face.

19

Înainte de Rusalii începură însă nis, te ploi, care păreacă nu vor mai înceta.

— Nu s, tiu, zău, eu ce voi face, zise popa. Parcă m-oilăsa cu târgul până după Rusalii. Mi-e groază să plec peploaia asta. Dacă n-o sta ploaia până joi, apoi eu, unul, numă duc!

Marcu se scărpină după urechi, dar nu zise nimic. Ve-dea s, i el că popa nu se cade să fie plouat. Îl supăra însălucrul s, i-l făcea să se gândească.

— Oare, grăi el într-un târziu, încetând a împleti, oaren-am putea noi împleti o rogojină? S, ovar, rogoz s, i pipirigeste în vale!

— Măi, poate că ai dreptate, îi răspunse popa. S, i aceeatot cam as, a trebuie să fie ca s, i asta ce facem noi.

Dându-i ajutor popii, Marcu a început să facă maibune lese decât popa. Rogojina a ies, it în cinstea lui; iarăpopa n-a venit plouat, ci cu punga plină de la târg.

Ziua sfintelor Rusalii astă dată a fost zi bună. Preo-teasa avea rochie nouă, cei trei mai măris, ori aveau papucas, idin oras, , Măriuca cea mai micut, ă avea o pălărie de paie cudouă flori ros, ii, iară peret, ii erau albi chiar s, i pe dinafară,ferestrele erau întregi, casa era luminoasă s, i icoana SfinteiMariei Maicii Preacurate se vedea bine cum era pusă sus,între ferestre, s, i împodobită cu florile crescute pe margi-nea straturilor. Făină albă, carne, unt, ba chiar s, i zahăra adus popa de la oras, . Părintele o iubea pe preoteasaei, însă niciodată nu s-au sărutat. Preoteasa a început săplângă — nu s, tie de ce —, iară părintele Trandafir era săplângă când a sosit în biserică; a văzut însă oamenii pe laicoane s, i a intrat în altar cu lacrimile în ochi. Zic oameniică el niciodată n-a cântat mai frumos decât într-astă zi. Arămas vorba: „Cântă ca popa la Rusalii!”

20

*Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte,

iară omul, când cu lumea, când împotriva ei.

Capitolul III

Drumul de t, ară vine din oras, , trece pe lângă Valea-Seacă s, imerge mai departe pe la Valea-Răpit, ii. Unde se întâlnescdrumurile, la împreunarea celor două văi, pe Răpit, a, este omoară, lângă Răpit, a este o rugă, lângă rugă este o fântână,iar lângă fântână sunt opt paltini frumos, i. Locul acestase zice: „La rugă la Sărăceni!” De aici până la Sărăceni nueste decât cale de un ceas. Cu toate aceste, de câte ori vinedin oras, , sărăceneanul se opres, te aici, adapă caii s, i maistă put, ină vreme, as, teptând ca să vie vreun drumet, care săîntrebe: „Ce sat e acela unde se vede biserica cea frumoasăcu peret, i albi s, i cu turn sclipitor?” Fiind întrebat astfel, elîs, i netezes, te mustăt, ile s, i răspunde privind fălos spre acelloc: „Acolo sus pe Gropnit, a? Acela e satul nostru, Sărăcenii.Dar clopotele să le auzi; ce clopote sunt în turnul acela!...S-aude cale de trei ceasuri!”

Unde se despart drumurile este un stâlp cu două brat, e:pe un brat, stă scris: „Spre Valea-Răpit, ii”, pe celălalt: „SpreValea-Seacă”. Drum ca acela care trece prin Valea-Seacăînspre Sărăceni jur-împrejur nu este. Neted ca masa s, ivârtos ca sâmburele de cireas, ă. Se vede că sărăceneniil-au făcut de dragul lor. În dreapta s, i în stânga, tot zece-cincisprezece pas, i unul de altul, sunt nis, te nuci stufos, i,la care omul prives, te cu drag. Albia pârâului rămâne ladreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca să nu-latingă năpădirea apei. Sărăcenenii au trebuit să sfarme

21

stânci în calea lor; dar au făcut-o bucuros, fiindcă dinstânci s, i-au făcut drumul.

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceeamână numai în pas, i. De altminterea, nici nu i se urăs, te.Aproape la tot pasul întâlnes, te câte un cunoscut, cu caremai schimbă vorba „de unde s, i până unde”. Ăsta duce uncar de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unulcu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemnlucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dăde pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusulsoarelui. Astă cale nu e pustie!

Unde cotes, te valea s, i drumul, acolo sunt vărăriile. Aiciapoi e târg întreg. Unii încarcă var, alt, ii descarcă piatrăs, i lemne; pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc;stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

De la acest loc s, i satul se vede mai bine. Grădinilesunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi oripeste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din peret, iis, i acoperămintele caselor. Casa popii este tocmai lângăbiserică: nici din asta nu vedem însă decât cinci ferestre s, iun acoperământ ros, u cu două hornuri. În fat, ă cu bisericae s, coala. Casa, din care nu vedem decât o bucată de peretecu două ferestre mari s, i acoperământul, este a lui MarcuFlorii Cucului. Iară zidirea cea mare, care se vede mai învale, este primăria. Dacă satul nu ar fi atât de îndesat, artrebui să ni se înfăt, is, eze foarte frumos. As, a însă rămâneînvelis, ul, din care trebuies, te să urmăm la cele ce nu vedem.

Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a ră-mas precum a fost: verde, vesel s, i harnic. Dacă părul că-runt s, i barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede căcopilas, ii cu care se joacă înspre seară la lait, a cea de dinain-tea casei sunt copilas, ii lui. Unul dintre copilas, i, pe care l-a

22

ridicat ca să-l sărute, îi fură pălăria din cap s, i fuge cu eanăstas, nic. Măriuca deschide fereastra s, i strigă: „Trandafi-rică al mamei, nu lăsa pe mos, -tătuca cu capul gol”. Apoifuge de la fereastră, pentru ca să prindă pe Ileana, carea furat ceapt, a bunichii, s-a împodobit cu ea s, i vine să sefălească la mos, -tătuca. Mos, -tătuca râde din toată inima; îiplace gluma. Tocmai vine de la vecernie s, i părintele Coste,s, i prinde atât pe Ileana cât s, i pe Mariuca, le sărută s, i apoise pune pe lait, ă lângă socrul său. Marcu, vecinul, vechiulprieten, socrul Măriucăi, om de casă, vede alaiul s, i vines, i el să stea de vorbă. „Bătrânule! na-t, i căciula, nu sta cucapul gol!” grăies, te bunica, întinzând căciula pe fereastră.

Un om din sat trece, le poftes, te „bună odihnă” s, i-s, izice: „T, ine-l, Doamne, la mult, i ani, că este omul lui Dum-nezeu!”

23

Moara cu noroc

I

— Omul să fie mult, umit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,nu bogăt, ia, ci linis, tea colibei tale te face fericit. Dar voi săfacet, i după cum vă trage inima, s, i Dumnezeu să vă ajutes, i să vă acopere cu aripa bunătăt, ii sale. Eu sunt acumbătrână, s, i fiindcă am avut s, i am atât de multe bucurii înviat, ă, nu înt, eleg nemult, umirile celor tineri s, i mă tem canu cumva, căutând acum la bătrânet, e un noroc nou, săpierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzis, i să dau la sfârs, itul viet, ii mele de amărăciunea pe care nuo cunosc decât din frică. Voi s, tit, i, voi facet, i; de mine să nuascultat, i. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-ampetrecut viat, a s, i mi-am crescut copiii s, i mă cuprinde unfel de spaimă când mă gândesc să rămân singură într-însa:de aceea, poate că mai ales de aceea, Ana îmi părea preatânără, prea as, ezată, oarecum prea blândă la fire, s, i-mivine să râd când mi-o închipuiesc cârciumărit, ă.

— Vorbă scurtă, răspunse Ghit, ă, să rămânem aici, săcârpesc s, i mai departe cizmele oamenilor, care umblătoată săptămâna în opinci ori descult, i, iară dacă dumi-

nica e noroi, îs, i duc cizmele în mână până la biserică, s, isă ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana,Ana la mine, amândoi la copilas, , iară d-ta la tustrei. Iacălinis, tea colibei.

— Nu zic, grăi soacra as, ezată. Eu zic numai ce zic eu,vă spun numai as, a, gândurile mele, iară voi facet, i dupăgândul vostru, s, i s, tit, i prea bine că, dacă voi vă ducet, i lamoară, nici vorbă nu poate fi ca eu să rămân aici ori să măduc în altă parte: dacă vă hotărât, i să merget, i, mă duc s, ieu cu voi s, i mă duc cu toată inima, cu tot sufletul, cu toatădragostea mamei care încearcă norocul copilului ies, it înlume. Dar nu ceret, i ca eu să hotărăsc pentru voi.

— Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă ducsă vorbesc cu arândas, ul, s, i de la Sf. Gheorghe cârciumade la Moara cu noroc e a noastră.

— În ceas bun să fie zis, grăi bătrâna, s, i gând bun săne dea Dumnezeu în tot ceasul!

II

De la Ineu drumul de t, ară o ia printre păduri s, i peste t, arinilăsând la dreapta s, i la stânga satele as, ezate prin colt, urilevăilor. Timp de un ceas s, i jumătate drumul e bun; vineapoi un pripor, pe care îl urci, s, i după ce ai coborât iar învale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug s, isă le mai las, i timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost camgreu, iară mai departe locurile sunt rele.

Aici în vale e Moara cu noroc. Ori din care parte ar veni,drumet, ul se bucură când o zăres, te din culmea dealuluiples, uv, căci, venind dinspre locurile rele, ea îl vestes, te că ascăpat norocos, iară mergând spre ele, la moară poate să

26

găsească ori să as, tepte alt, i drumet, i, ca să nu plece singurmai departe.

S, i fiindcă aici se opresc tot, i drumet, ii, încetul cu încetuls-a făcut bătătură înaintea morii, s, i oarecum pe nesimt, itemoara a încetat a mai măcina s, i s-a prefăcut în cârciumăs, i loc de adăpost pentru tot drumet, ul obosit s, i mai alespentru acela pe care noaptea-l apucă pe drum. În cele dinurmă, arândas, ul a zidit cârciuma la un loc mai potrivit,departe de câteva sute de pas, i de la râulet, , iară moaraa rămas părăsită, cu lopet, ile rupte s, i cu acoperământulciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul.

Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră s, i treialtele cioplite din lemn de stejar, împodobite cu t, ircălamuls, i vopsite cu icoane sfinte; toate aceste sunt semne care-lvestesc pe drumet, că aci locul e binecuvântat, deoareceacolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurieori a scăpat altul de o primejdie.

Dar binecuvântat era locul acesta mai ales de cândveniseră cârciumarul cel nou cu nevasta lui tânără s, i cusoacră-sa cea bătrână, căci ei nu primeau pe drumet, cape un străin venit din lume, ci ca pe un prieten as, teptatde multă vreme la casa lor. Abia trecuseră dar câteva lunidupă Sf. Gheorghe, s, i drumet, ii mai umblat, i nu mai ziceaucă o să facă popas la Moara cu noroc, ci că se vor opri laGhit, ă, s, i toată lumea s, tia cine e Ghit, ă s, i unde e Ghit, ă, iaracolo, în vale, între pripor s, i locurile cele rele, nu mai eraMoara cu noroc, ci cârciuma lui Ghit, ă.

Iară pentru Ghit, ă cârciuma era cu noroc. Patru zilepe săptămână, de mart, i seară până sâmbătă, era mereuplină, s, i tot, i se opreau la cârciuma lui Ghit, ă, s, i tot, i luaucâte ceva, s, i tot, i plăteau cinstit.

Sâmbătă de cu seară locul se des, erta, s, i Ghit, ă, ajun-

27

gând să mai răsufle, se punea cu Ana s, i cu bătrâna sănumere banii, s, i atunci el privea la Ana, Ana privea la el,amândoi priveau la cei doi copilas, i, căci doi erau acum,iară bătrâna privea la câtes, ipatru s, i se simt, ea întret, inută,căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepot, isprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-uncâs, tig făcut cu bine.

Duminică dimineat, ă Ghit, ă punea calul la teleagă s, ibătrâna se ducea la biserică, fiindcă bătrânul, fie iertat,fusese cojocar s, i cântăret, de strană, s, i as, a, mergând labiserică, ea se ducea parcă să-l vadă pe el.

Când bătrâna pleca la biserică, toate trebuiau să fiepuse bine la cale, căci altfel ea odată cu capul nu ar fi plecat.Încă sâmbătă după amiazăzi sluga trebuia să râneascăgrajdul, curtea s, i locul de dinaintea cârciumii, în vreme cebătrâna s, i Ana găteau cârciuma pentru ziua de duminică.Duminică în zori bătrâna primenea copiii, se gătea desărbătoare, mai dădea o raită prin împrejur, ca să vadădacă în adevăr toate sunt bine, apoi se urca în teleagă.

Ana s, i Ghit, ă îi sărutau mâna, ea mai săruta o datăcopilas, ii, apoi zicea: „Gând bun să ne dea Dumnezeu!”, îs, ifăcea cruce s, i dădea semn de plecare.

Dar ea pleca totdeauna cu inima grea, căci trebuia săplece singură s, i să-i lase pe dâns, ii singuri la pustietateaaceea de cârciumă.

Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta s, i la stânga,vedeai drumul de t, ară s, erpuind spre culme, iară la vale,de-a lungul râulet, ului, cât străbate ochiul, până la câmpianesfârs, ită, afară de cât, iva arini ce stăteau grămadă dinjos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă s, i mărăcini.La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aicivederile sunt multe s, i deosebite: de-a lungul râulet, ului se

28

întind două s, iruri de sălcii s, i de răchite, care se îndeasămereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmeadealului de la stânga, despre Ineu, se ives, te pe ici, pe colomarginea unei păduri de stejar, iară pe dealul de la dreaptastau răzlet, e rămăs, it, ele încă nestârpite ale unei alte păduri,cioate, rădăcini ies, ite din pământ s, i, tocmai sus la culme,un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, locde popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la dealînspre câmpie; fundul văii, în sfârs, it, se întunecă, s, i dindosul crângului depărtat iese turnul t, uguiat al bisericiidin Fundureni, învelit cu tinichea, dară pierdut oarecumîn umbra dealurilor acoperite cu păduri posomorâte, cese ridică s, i se grămădesc unul peste altul, până la munteleBihorului, de pe ale cărui culmi troienite se răsfrâng razelesoarelui de dimineat, ă.

Rămânând singur cu Ana s, i cu copiii, Ghit, ă prives, teîmprejurul său, se bucură de frumuset, ea locului s, i inima îirâde când Ana cea înt, eleaptă s, i as, ezată deodată îs, i pierdecumpătul s, i se aruncă răsfăt, ată asupra lui, căci Ana eratânără s, i frumoasă, Ana era fragedă s, i subt, irică, Ana erasprintenă s, i mlădioasă, iară el însus, i, înalt s, i spătos, opurta ca pe o pană subt, irică.

Numai câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlt, âiamoara părăsită, locul îi părea lui Ghit, ă străin s, i pustiicios,s, i atunci el pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana, caredormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-adescoperit prin somn, s, i s-o acopere iar.

29

III

Cât t, in luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară undesunt multe turme, trebuie să fie s, i mult, i păstori. Dar s, iporcarii sunt oameni, ba, între mult, i, sunt oameni de totfelul, s, i de rând, s, i de mâna a doua, ba chiar s, i oameni defrunte.

O turmă nu poate să fie prea mare, s, i as, a, unde suntmii s, i mii de porci, trebuie să fie sute de turme, s, i fiecareturmă are câte un păstor, s, i fiecare păstor e ajutat de cătredoi-trei băiet, i, boitarii, adeseori s, i mai mult, i, dacă turmae mare. E dar pe lunci un întreg neam de porcari, oamenicare s-au trezit în pădure la turma de grăsuni, ai cărorpărint, i buni s, i străbuni tot păstori au fost, oameni careau obiceiurile lor s, i limba lor păstorească, pe care numaiei o înt, eleg. S, i fiindcă nu-i negut, ătorie fără de pagubă,iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva caresă răspundă de paguba care se face în turmă: acest ci-neva este „sămădăul”, porcar s, i el, dar om cu stare, carepoate să plătească grăsunii pierdut, i ori pe cei furat, i. Deaceea sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales omaspru s, i neîndurat, care umblă mereu călare de la turmăla turmă, care s, tie toate înfundăturile, cunoas, te pe tot, ioamenii buni s, i mai ales pe cei răi, de care tremură toatălunca s, i care s, tie să afle urechea grăsunului pripăs, it chiars, i din oala cu varză.

S, i dacă lumea zice că locurile de lângă Moara cu norocsunt rele, n-ai fi avut decât să-l întrebi pe vreunul dintresămădăi, s, i el t, i-ar fi putut spune pentru ce nu sunt bunes, i cine le primejduies, te; dar sămădăul e, mai presus detoate, om tăcut, s, i dacă îl întrebi asemenea lucruri, el răs-

30

punde: „Nu s, tiu, n-am văzut, am atâtea s, i atâtea turme înrăspunderea mea s, i nu mă pot strica cu oamenii”. El s, tiece s, tie, numai pentru nevoile lui.

Veneau câteodată pe la cârciuma lui Ghit, ă s, i porcari,nis, te oameni îndeobs, te înalt, i s, i bine făcut, i, cu cămas, aneagră s, i cu părul strălucitor de untura cea multă s, i căzutîn plete lungi s, i răsucite asupra grumajilor goi; oamenierau s, i ei, chiar oameni cinstit, i, care mănâncă, beau s, iplătesc.

Într-o zi de luni au venit trei ins, i în cărut, ă cu osiile defier, us, urică s, i trasă de doi cai frumos, i, dintre care însăunul mai mare s, i altul mai mic. În cărut, ă nu era nici scaun,nici fân, ci unul dintre porcarii unsuros, i mâna caii, stândîn picioare, iară ceilalt, i doi s, edeau pe leutrele vopsite înverde, ca s, i când n-ar fi venind decât de aci din apropiere.

„Ăs, tia nu prea îmi par a oameni buni”, îs, i zise Ghit, ăcând îi văzu sărind din cărut, ă s, i privind împrejur, ca uniice au mai fost pe aici s, i acum nu găsesc nici locul, nicioamenii ca odinioară.

Ei întrebară dacă n-a fost sămădăul pe acolo, puserăsluga să deshame caii, să-i adape s, i să le dea ovăz, apoiintrară, băură fiecare cât trei ins, i la un loc s, i plecară cu un„noroc bun”.

— Bine, dar n-au plătit, grăi bătrâna nedumerită.— Lasă, că m-am înt, eles eu cu dâns, ii, răspunse Ghit, ă,

apoi se duse pe ici în colea, ca nimeni să nu-i vadă fat, a s, ica nu cumva nevasta să-l întrebe: „Ce ai, Ghit, ă?”

Peste put, in sosi s, i sămădăul, vestitul Lică Sămădăul,la Moara cu noroc.

Lică, un om de treizeci s, i s, ase de ani, înalt, uscăt, iv s, isupt la fat, ă, cu mustat, a lungă, cu ochii mici s, i verzi s, i cusprâncenele dese s, i împreunate la mijloc. Lică era porcar,

31

însă dintre cei ce poartă cămas, ă subt, ire s, i albă ca flori-celele, pieptar cu bumbi de argint s, i bici de carmajin, cucodoris, tea de os împodobit cu flori tăiate s, i cu ghintulet, ede aur.

El îs, i opri calul înaintea cârciumii, aruncă o privirela Ana, apoi alta la bătrâna care s, edeau pe lait, a de lângămasa cea mare din umbra cerdacului, trase cu ochii o raităprimprejur, apoi întrebă unde-i cârciumarul.

— Noi suntem, răspunse bătrâna ridicându-se.— S, tiu, grăi Lică, dar cred că vor fi s, i oameni pe aici.

Eu întreb de cârciumarul; cu el vreau să vorbesc.Lică le zise aceste as, a, ca oris, icine să poată înt, elege că

are grabă s, i că nu vrea să mai lungească vorba: bătrânaplecă dar fără de întârziere să caute pe Ghit, ă, iar Ana ră-mase privind ca un copil uimit la călăret, ul ce stătea ca unstâlp de piatră înaintea ei.

Dacă Lică ar fi fost alt om, el n-ar fi stătut as, a cu privi-rea pierdută în vânt, ci s-ar fi bucurat de vederea femeiifrumoase, care-l privea oarecum pierdută s, i speriată debărbăt, ia înfăt, is, ării lui.

— Ungurul a murit? întrebă el când văzu pe Ghit, ă.— Da!— S, i tu ai venit în locul lui!— Da!— De la Sf. Gheorghe?— Da, răspunse Ghit, ă, aruncând o privire furis, ată

asupra femeilor, ca să vadă dacă ele nu cumva se tulbură.— E Ghit, ă, ginere-meu, grăi bătrâna, s, i, mult, umită

lui Dumnezeu, ne merge bine de când suntem aici.Lică îs, i apucă, zâmbind, mustat, a între buze.— Aici, zise el, le merge bine la tot, i oamenii cu minte.

32

N-ai decât să te pui bine cu toată lumea, să le zici „norocbun” celor ce vin s, i se duc s, i pot, i să dai mult, umită luiDumnezeu. N-au trecut pe aici nis, te oameni?

— De! răspunse Ghit, ă chibzuit, suntem la drum s, itrece multă lume.

— Vorba vine, trei oameni...— Trei, patru, zece... grăi Ghit, ă cam în glumă, lumea

trece mereu. Eu nu stau aici ca să t, in seama despre ceice vin s, i trec, s, i as, a nici nu-i prea s, tiu. De la o vreme teobicinuies, ti cu oamenii, încât nici nu te mai uit, i la fet, elelor. Apoi, cine s, tie dacă nu e s, i câte unul care s-ar mâhnidacă ai bate drumul cu vorbe despre dânsul. De cârciumarsă nu întrebi niciodată, căci el vede s, i aude atât de multe,încât trebuie să uite degrab’ s, i să nu mai t, ie nimica minte.

— As, a-i, grăi Lică. Întrebam numai ca să văd dacănu cumva mi-ai putea spune, fiindcă sunt oamenii mei.Au plecat să vadă o pădure, pe care voiam să o luăm dela toamnă pentru turme, s, i nu s, tiu acum dacă au trecutînaintea mea, ori e să-i as, tept aici.

— As, a o fi, răspunse Ghit, ă hotărât, dar eu nu-t, i potspune dacă între cei ce au trecut astăzi pe aci vor fi fost s, iei.

— Cum nu!? strigă bătrâna cu nerăbdare. Cei treiporcari ce au băut atât de mult s, i n-au plătit.

Pe Ghit, ă îl trecu un fior de junghi prin inimă s, i, oricâtde mult t, inea la soacră-sa, acum el ar fi fost în stare să-ipună degetul pe gură.

— Muierile văd mai bine s, i se vede că au mai put, inătreabă, zise el stăpânindu-se.

— Dacă n-au plătit, grăi Lică, apucându-s, i iar mustat, aîntre buze, era fiindcă s, tiau că voi veni eu ca să plătescpentru dâns, ii.

33

Grăind aceste, el descălecă s, i-i făcu lui Ghit, ă semn săintre cu dânsul, pentru ca să facă socoteala.

„Bătrâna e tot mai cuminte decât mine”, îs, i zise cârci-umarul, s, i intră cu voie bună în urma lui.

— Bătrâna ar putea să-s, i t, ie gura, grăi Lică după ce sevăzu singur cu Ghit, ă. Mă cunos, ti?

— Nu! răspunse Ghit, ă, răcit în tot trupul.— Atunci mă s, tii de nume. Eu sunt Lică, sămădăul...

Multe se zic despre mine, s, i dintre multe, multe vor fi ade-vărate s, i multe scornite. Tu vezi un lucru: că umblu ziua-namiază mare pe drumul de t, ară s, i nimeni nu mă opres, teîn cale, că mă duc în oras, s, i stau de vorbă cu domnii. Voifi făcut ce voi fi făcut, nu-i vorbă, dar am făcut as, a, căoris, icine poate să creadă ce-i place, însă nimeni nu s, tienimic. De aceea am să dau seama despre douăzeci s, i treide turme de porci. M-ai înt, eles? Nu doară c-as, putea plătitot ce se poate pierde într-un an, ci pentru că de la minenimeni nu cutează să fure, ba să-l ferească Dumnezeu peacela pe care as, crede că-l pot bănui. M-ai înt, eles?! Euvoiesc să s, tiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece peaici, cine ce zice s, i cine ce face, s, i voiesc ca nimeni afarăde mine să nu s, tie. Cred că ne-am înt, eles!?

Ghit, ă ar fi avut multe de zis, dar Lică se întoarse o datăîn călcâi s, i, pe când cârciumarul îs, i veni în fire, drumet, uldăduse pinteni calului.

— Un om prea cumsecade, grăi bătrâna, privind înurma lui. Cine a fost ăsta?

— Lică Sămădăul! răspunse Ghit, ă.— Lică Sămădăul!? strigă Ana. S, i câte rele nu mai

zicea lumea despre dânsul!— As, a e lumea... grăi Ghit, ă. Să nu crezi nimic până ce

nu vezi cu ochii.

34

El singur nu s, i-ar fi putut da seama dacă a grăit acestecuvinte din amărăciune ori numai dorind să ascundă îna-intea nevestei gândurile grele ce-l cuprinseseră.

— Nu-i vorbă, adause Ana, e oarecum fioros la fat, ă.— Asta-t, i pare t, ie, grăi Ghit, ă. Are s, i el necazurile lui.

IV

— Oamenii sunt mult, i s, i de multe feluri, grăi cârciumarulîn ziua următoare, privind când la nevastă, când la soacră-sa. Ît, i închipuies, te că unul se duce să cumpere ceva, bu-năoară ca Lică Sămădăul, care se ducea să vadă pădurile.Asta e treaba lui, s, i cine s, tie dacă nu l-as, supăra, dacă nul-as, păgubi, poate, spunându-le altora c-a trecut pe aici. Else duce să târguiască, s, i dacă vine în urma lui altul, caredin întâmplare voies, te să cumpere tot acele păduri, s, i euspun că Lică a trecut pe aici, acest al doilea cumpărătorgrăbes, te, soses, te la vreme s, i poate să-i strice târgul. Voiînt, eleget, i?

— As, a e, răspunse bătrâna.— Ori poate să vie unul care are s, i el păduri de dat s, i

umblă după Lică pentru ca să se înt, eleagă cu el: dacă-ispun că Lică a trecut pe aici, îl folosesc poate pe el s, i peLică, dar îl păgubesc pe acela la care Lică plecase, iară eun-am să folosesc, nici să păgubesc pe nimeni.

— As, a e, zise iar bătrâna. Ai toată dreptatea, noi nusuntem pus, i aici pentru ca să le dăm drumet, ilor s, tire des-pre cei ce vin s, i cei ce trec.

— Noi nu s, tim nimic s, i ne căutăm de treaba noastră!adause Ghit, ă scurt s, i hotărât.

De aici înainte, cârciumarul, cârciumărit, a s, i soacra

35

cârciumarului nu-s, i mai aduceau aminte de oamenii cetreceau pe drum, iar altfel lucrurile se petreceau tot ca mainainte.

Dar încă în acea zi Ghit, ă se duse cu treabă la Arad,cumpără două pistoale s, i îs, i luă o a doua slugă, pe Mart, i,un ungur înalt ca un brad. Peste câteva zile se duse apoila Fundureni s, i se întoarse cu doi căt, ei flocos, i. Mai aveael un câine la casă, dar acesta era lenes, , se deprinsese cuoamenii s, i nu lătra pe nimeni. El puse dar căt, eii de miciîn lant, s, i nu le dădea drumul decât atunci când nu erauoameni la cârciumă, apoi slobozea s, i porcii s, i asmut, eacăt, eii asupra lor. Îi râdea inima când vedea cum căt, eiiprind s, i cum scot sânge din urechile grăsunilor, s, i voindsă-s, i deprindă câinii la asmut, at, se deprinsese s, i el atâtde mult, încât as, tepta cu oarecare nerăbdare zilele în carenu erau oameni la cârciumă, s, i atunci petrecea ceasuriîntregi cu câinii săi.

Ana nu-i putea suferi pe aces, ti câini s, i se supăra cuatât mai mult când bătrâna zicea că e bun câinele la casă,fiindcă omul poate să doarmă mai linis, tit când se s, tie păzitde nis, te câini buni. As, a era; însă Ana simt, ea că de câtvatimp bărbatul ei s-a schimbat s, i îi părea că, de când arecâini, t, ine mai put, in la nevastă s, i la copii.

Ca om harnic s, i sârguitor, Ghit, ă era mereu as, ezat s, ipus pe gânduri, dar el se bucura când o vedea pe dânsaveselă: acum el se făcuse mai de tot ursuz, se aprindeapentru oris, ice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai na-inte, ci râdea cu hohot, încât ît, i venea să te sperii de el, iarcând se mai hârjonea câteodată cu dânsa, îs, i pierdea lesnecumpătul s, i-i lăsa urme vinete pe brat, e. Adeseori Ana arfi voit să-l întrebe: „Ghit, ă! ce-i cu tine?”, însă ea nu maiîndrăznea să-i vorbească dezghet, at ca mai nainte, căci se

36

temea ca nu cumva el să se mânie s, i pe dânsa, ceea ce nufăcuse încă până atunci.

As, a sosiră zilele de toamnă.Într-o zi de joi, când locul de dinaintea cârciumii era

plin de oameni, sosi o turmă de grăsuni mari s, i frumos, i,tot unu ca unu.

Unul dintre boitari, un băietan ca de s, aptesprezeceani, intră în cârciumă s, i căută pe Ghit, ă.

— Sănătate s, i voie bună de la Lică Sămădăul! zise elîndrăznet, . T, i-a lăsat vorbă să ne dai să mâncăm s, i să bem;au să vie s, i celelalte turme în urmă s, i ne-a spus ca să-t, ilăsăm cinci grăsuni din turmă s, i să t, i-i alegi după plac.

— Bine plătes, te Lică! zise unul din drumet, i.— Are de unde! adause altul.— Mai s, tii!? întâmpină al treilea. Are turme multe, s, i

porcarii beau s, i mănâncă mult.Ghit, ă-s, i încret, i fruntea. Vorbele boitarului s, i apoi vor-

bele drumet, ilor erau parcă să-l scoată din sărite. El simt, eacă, dacă nu primes, te, se trage în degete cu Lică; dar aici,fat, ă cu oamenii, nu putea să primească.

— Bine, zise el, călcându-s, i pe inimă. Lăsat, i, că măînt, eleg eu cu Lică. Mâncat, i numai s, i bet, i; grija mea deplată.

Băietanul ies, i, iar Ghit, ă se întoarse spre oameni s, i maiadause:

— Ce s, tiu eu cât vor fi mâncând oamenii lui? Eu vreausă am socoteală curată.

— As, a-i! ziseră oamenii.— Bine, Ghit, ă, de ce n-ai primit grăsunii? întrebă în

urmă bătrâna.— Ce să fac eu cu grăsunii lui? răspunse el cam necăjit.

37

— Să-i tai, să-i vinzi, să-i îngras, i. Ghit, ă, ia grăsunii,că rămâi fără bani. Dac-ar avea omul bani gata, n-ar plătiîn grăsuni. Trebuie să primes, ti ce-t, i dau oamenii, fiindcănimeni nu-t, i poate da ceea ce nu are. Omul e cinstit s, i teplătes, te cinstit: de ce să-l superi fără nici un folos? Acumît, i dă, acum ia, căci nu s, tii ce are să fie mâine.

— Lasă, că mai vin s, i alte turme... grăi Ghit, ă cam cujumătate de gură. Să mă mai gândesc, să mai văd ce chel-tuială fac oamenii.

— Gând bun să-t, i dea Dumnezeu!Nici Ghit, ă n-ar fi cerut decât un gând bun de la Dum-

nezeu, dar îi era greu să se oprească asupra unui gând, fieel bun, fie rău.

Turmele treceau una câte una pe dinaintea cârciumii;când una se vedea din depărtare, cealaltă pornea mai de-parte, s, i locul se des, erta, dar peste put, in iar se umplea.S, i cum turmele plecau una câte una, Ghit, ă întreba me-reu câte mai sunt, s, i pe cât numărul turmelor rămase înurmă scădea, pe atât el prindea poftă de a-s, i opri cei cincigrăsuni.

— A zis Lică să-mi opresc cinci grăsuni, îi zise în celedin urmă unuia dintre porcari.

— Noi nu s, tim nimic, răspunse acesta.— Apoi, adause altul cam în glumă, noi plătim înainte,

ori nu plătim deloc.Peste put, in sosi s, i Lică, ceru un pahar de vin, îs, i în-

trebă de turme, apoi zise „noroc bun!” s, i plecă mai departefără să fi descălecat măcar.

Ghit, ă rămase cuprins de gândurile omului păgubas, . Elera om cu minte s, i înt, elegea cele ce se petrec. Aci, la Moaracu noroc, nu putea să stea nimeni fără voia lui Lică: afarăde arândas, s, i afară de stăpânire mai era s, i dânsul care

38

stăpânea drumurile, s, i în zadar te înt, elegi cu arândas, ul,în zadar te pui bine cu stăpânirea, căci, pentru ca să pot, ista la Moara cu noroc, mai trebuie să te faci s, i om al luiLică.

Iar Ghit, ă voia cu tot dinadinsul să rămâie la Moara cunoroc, pentru că-i mergea bine.

„Trei ani, numai trei ani să pot sta aici, îs, i zicea el, sămă pun în picioare, încât să pot să lucrez cu zece calfe s, isă le dau altora de cârpit.”

Dar aces, ti trei ani atârnau de Lică. Dacă se punea binecu dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oameniica Lică sunt darnici. E numai vorba ce va fi cerând Licăpentru ceea ce dă.

Ghit, ă întâia oară în viat, a lui ar fi voit să n-aibă nevastăs, i copii, pentru ca să poată zice: „Prea put, in îmi pasă!” Segândea la câs, tigul pe care l-ar putea face în tovărăs, ie cuLică, vedea banii grămadă înaintea sa s, i i se împăienjeneauparcă ochii: de dragul acestui câs, tig ar fi fost gata să-s, ipună pe un an, doi capul în primejdie. Avea însă nevastăs, i copii s, i nu putea să facă ce-i plăcea.

„Să vedem! îs, i zise el în cele din urmă, voind să-s, ialunge gândurile rele. Deocamdată, e mai bine ca el să-mifie dator mie.”

As, a zicea el, însă de cu seară, când îs, i strânse banii casă-i pună în ladă, el simt, i că nu are dreptate.

Ghit, ă nu era omul care se s, tie bucuros dator, dar cuatât mai put, in omul care dă bucuros de la sine, s, i as, a îi ve-nea parcă să zică: „Am să mă pun frumos pe lângă dânsul,ca să-mi plătească”.

Era legat, s, i omul când se simte legat e supărăcios.Chiar atunci seara Ghit, ă îs, i bătu sluga, pe ungurul, fărăa-s, i da seama pentru ce, iar când Ana îl mustră, fără de

39

voie, pentru aceasta, el îi aruncă vorbele:— Ei! frate, dă-mi pace! Parcă nu tot pentru voi îmi

mistuiesc viat, a!? Ana tăcu, dar ochii i se umplură de la-crimi, fiindcă vorbele îi păreau grele.

— Ei! s, i tu te mâhnes, ti numaidecât, zise el amărât. Arfi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare, s, i să o împace,dar nu putea; era în el ceva ce nu-l lăsa, s, i as, a ies, i afară, casă fie singur cu gândurile sale.

S, i dacă ar fi s, tiut Ana ce gândea s, i ce simt, ea el, cândstătea as, a singur s, i posomorât, ea s-ar fi dus la el s, i l-ar fimângâiat, dar el tăcea, s, i as, a ea nu îndrăznea să-l supere,ci se întreba mereu ce o fi având sot, ul ei.

Duminică, după ce bătrâna plecase la biserică, Ghit, ă-s, i răsuflă veninul asupra lui Laie, apoi se făcuse mai veseldecât de obicei. El petrecea cu Ana s, i cu copiii în umbra ari-nilor, luase de zgardă pe Cula, câinele cel mare s, i lenes, , îs, ipusese băiatul pe el s, i-l învăt, a să călărească, s, i-l învăt, a me-reu, cu toate că Ana se necăjea, temându-se ca nu cumvacopilul să cadă ori câinele să-l mus, te.

Deodată, ceilalt, i câini, care erau slobozi, începură sălatre, iar Cula, auzind lătratul lor, se repezi s, i el lătrând înpartea despre deal, încotro îi auzea pe dâns, ii lătrând.

Ana t, ipă înspăimântată, deoarece copilul era să cadă;însă Ghit, ă nici nu t, inu seama de dânsa, ci, strângândzgarda, se îndreptă s, i privi îngrijat în toate părt, ile.

Nu zări nimic.— Se vede c-au dat de căt, elul-pământului, ori au simt, it

vreo vulpe prin împrejur, zise el, lăsându-i să latre maideparte.

— Ghit, ă! grăi Ana jeluindu-se. Eu nu s, tiu cum te-aifăcut tu de la o bucată de vreme: vezi că-mi vine rău cândvăd copilul pe câine, s, i parcă în ciuda mea îl t, ii mereu.

40

— Săracul de mine! răspunse el cam răstit. Când evorba să-mi fac s, i eu o poftă, proastă, bună, cum ar fi, t, op!că mi se supără nevasta! Haid’! adause apoi, luând copilulîn brat, e s, i dând cu piciorul în câine.

— Nu, Ghit, ă! Nu vreau! strigă Ana speriată, apoi fugidupă câine, îl luă de zgardă, îl aduse la locul unde fuseses, i începu să-l roage pe Ghit, ă cu stăruint, ă ca să-s, i pună iarbăiatul călare pe el.

— Uite, era o prostie! grăi Ghit, ă muiat s, i se lăsă peiarbă. Ana luă ea însăs, i copilul, îl puse călare pe Cula s, i-lpurtă fricoasă la dreapta s, i la stânga, privind mereu lasot, ul său, ca să vadă dacă el nu zâmbes, te.

Ghit, ă nu zâmbea. Privind la copilul ce t, ipa răsfăt, at s, iprivind la sot, ia sa, îl apucă o înduios, are din ce în ce maiadâncă: îi era parcă n-a văzut-o de mult s, i parcă era să sedespartă de dânsa.

— Ano, zise el în cele din urmă alene, ia vino, s, ezi lângămine! După ce ea se as, eză lângă dânsul, el o privi lung s, iîntristat, îi netezi părul de pe frunte, apoi grăi încet:

— Ce zici tu! n-ar fi bine să plecăm noi la Sf. Dimitriede aici?

— Pentru ce? întrebă nevasta uimită.— Nu t, i se urăs, te t, ie în singurătatea asta?— Mie? Nu!— Nu t, i-e frică?— De ce?— De ce? De toate! Tu auzi cum latră câinii; au dat

de vreo urmă, de vreun gândac, de vreun vierme s, i latră,fiindcă n-au altă treabă: mie însă mi se răces, te măduvaîn oase când îi aud lătrând. E grozavă viat, a asta, Ano, egrozavă; stai aici în pustietate, s, i te sperii de nimic, s, i-t, i

41

mistuies, ti viat, a cu năluciri des, erte.— Ce ai, Ghit, ă? strigă nevasta cuprinsă de îngrijare.— Ce am? răspunse el cu amărăciune. Am o nenoro-

cire; pierd ziua de astăzi pentru cea de mâine. Eu nu t, i-amvorbit niciodată despre lucruri de aceste, dar trebuie să fiis, i tu om, Ano, s, i să te gândes, ti la viat, ă, căci nu pot să-t, ivie mereu toate de-a gata. Astăzi stau aici s, i nu mă supărănimic, dar îmi fac eu însumi gânduri rele despre ziua demâine, s, i aceste gânduri nu-mi lasă tihnă să mă bucur deziua de astăzi. S, i poate că gândurile mele sunt des, erte,poate că ziua de mâine are să fie tot bună, dar o voi pierdetemându-mă de cea de poimâine. S, i cât vom sta aici, numai scap de nevoia aceasta.

— Atunci să plecăm, Ghit, ă.— Da, să plecăm, dar întreabă-mă dacă mă pot hotărî

să plec. Vezi tu, as, a cum sunt, îmi vine greu să plec.— Atunci să rămânem aici. Tu s, tii mai bine cum are

să fie bine.— Poate că s, tiu, Ano, dar nu pot, zise el cu amărăciune.

Ar trebui să mă silească cineva, să mă împingă. Mi-e greusă-i vorbesc maichii, pentru că ea ne-a zis să nu venimaici; mi-e rus, ine; iară tu es, ti bună, Ano, s, i blândă, dar es, tius, oară la minte s, i nu înt, elegi nimic: sunt cu tine ca fărăde tine; în loc de a-mi alunga gândurile cele rele, mă las, isă mă mistuiesc cu ele, s, i când nu mai s, tiu ce să fac, tu teuit, i la mine cu milă, s, i atâta tot.

— Ce să fac, zise ea mâhnită, dacă as, a m-a lăsat Dum-nezeu!? Ghit, ă se lăsă pe coate s, i rămase as, a întins pepământ s, i cu privirea pierdută în depărtare.

Într-un târziu, Ana îs, i ridică capul s, i privi îndrăzneat, ăla el.

— Fiindcă tu le fierbi toate în tine s, i mie nu-mi spui

42

nimic, zise ea. Apoi tot eu sunt de vină dacă nu s, tiu ce tepune pe gânduri...

V

Pe când acestea se petreceau în umbra arinilor, din sus,despre deal, veneau trei călăret, i în pas, t, inându-se mereuîn albia râulet, ului, unde erau acoperit, i de s, irul de sălcii s, ide răchite.

Câinii, care simt, iseră la depărtare de câteva împus, cături,o luară spre dâns, ii, lătrându-i cu neastâmpăr din ce în cemai mare.

— Să fie ai dracului de câini! grăi Lică, oprindu-s, i calul.Pe cât se vede, la cârciumă nu e nimeni s, i nici drumul nuumblă, dar dacă nu-i alintăm câinii, pas să se mai teamăde noi!

El se dete dar jos de pe cal, plecă înainte, s, i când ceidoi câini se apropiară s, i voiră să sară la el, el se lăsă peiarbă s, i începu să-i cheme cu vorbe alintătoare la sine.

Câinii se opriră zăpăcit, i în cale s, i, mai ales după cedescălecară s, i ceilalt, i doi oameni, începură să-i mai slă-bească. În cele din urmă, ei parcă-s, i deteră cu socoteală căau a face cu nis, te oameni pacinici, care s-au pus la odihnăaici, departe de curtea păzită de dâns, ii; ei se întoarserădară încet s, i oprindu-se din când în când ca să mai latre odată spre cârciuma de la care veniseră.

Lică se ridică iar în picioare s, i îi chemă din nou la sine,însă de câte ori el voia să se apropie de ei, începeau să latre.

Peste jumătate de ceas îs, i petrecu astfel cu cei doi căt, eideprins, i a scoate sânge din urechile porcilor; dar în celedin urmă îi netezi cu mult, umirea omului care a dat o nouă

43

dovadă despre dibăcia sa.— Buni căt, ei! dar tot eu sunt nas, ul lor, zise el, s, i iar îi

netezi s, i, as, a pas cu pas, se apropia de cârciuma părăsită.Ghit, ă uitase de mult că au lătrat o dată câinii, când

Lică sosi la cârciumă si-l des, teptă cu câteva ghionturi dinsomn pe Laie, care dormea pe lait, a de sub cerdac, ca să-ltrimită după stăpânul lui.

— N-ar fi mai bine să mă duc eu? grăi unul din oameniilui Lică.

— Lasă-l să vină el la noi, grăi Lică. Ghit, ă sări în pi-cioare când află că Lică a sosit la cârciumă s, i se schimbăla fat, ă, dar nu se gândi mult, ci plecă cu pas, i hotărât, i s, i cuvinele încordate spre cârciumă.

Ana rămase o clipă tulburată, apoi făcu iute un passpre el.

— Ghit, ă! stai! zise ea. Înainte de toate îl trimite peLaie pe vale în sus de-a lungul răchitelor. Ea privi lung s, iaspru în ochii lui. Nu mă înt, elegi tu, acum, când eu începa te înt, elege pe tine!? zise ea încet. As, a a fost vorba întrenoi, ca să trimitem pe Laie înainte, să ne as, tepte acolo. Du-te, Laie, urmă ea; ia-o pe vale în sus, în dosul răchitelor,până la crâng, s, i dacă-i întâlni pe părintele, să-i spui căvenim mai târziu, fiindcă a venit Lică Sămădăul, cu alt, idoi oameni, s, i trebuie să mai stăm cu dâns, ii; să ne maias, tepte, s, i ne as, tept, i s, i tu. Ai înt, eles? Să te duci mereu îndosul răchitelor, ca să nu vadă nimeni.

— Da, răspunse Laie, s, i plecă printre arini spre albiarâulet, ului. Acum înt, elegea s, i Ghit, ă gândul nevestei sale, îlînt, elegea s, i parcă nu-i venea să plece, parcă-i venea să zică:„Ano! gres, es, ti când crezi că trebuie să te temi de Lică”.

Apoi iar îi venea să meargă la dânsa, să-i mult, umeascăpentru gândul ei cel bun; însă nu putea să zică, nici să

44

facă nimic; se temea că o va tulbura, s, i as, a plecă cu inimaîndoită spre cârciumă, lăsând-o pe dânsa cu copiii subarini.

Când se află aproape de cârciumă, el privi spre râulet,s, i văzu pe Laie fugind peste drumul de t, ară, ca să apuces, irul de răchite.

„Prostul dracului! mă dă de gol”, îs, i zise el îngrijat.— Se vede că l-am bătut astăzi, adause apoi, privind

pe Lică. L-am trimis să-mi aducă plasa cu pes, te s, i uite câte de sprinten. Noroc bun să dea Dumnezeu!

— Minunat, i căt, ei! răspunse Lică, netezind pe unuldintre câini s, i privind la Ana, care se vedea venind desprearini cu un copil în brat, e s, i cu altul de mână. M-au simt, itcale de o jumătate de ceas s, i-am pierdut o mult, ime devreme ca să-i momesc.

Ghit, ă înt, elese unde bate Lică cu vorbele sale s, i ar fiavut poftă să dea o dată cu piciorul în câinele care începua se lingus, i pe lângă dânsul.

— I-am auzit lătrând, răspunse el, dar s, tiam că nu potsă fie decât oameni de aceia de care as, tept în toate zilele.

— Trebuie să s, tii un lucru, urmă Lică. Câinii au pentruoameni un lătrat anume s, i trebuie să înt, elegi limba lor,pentru ca să te foloses, ti de ei, fiindcă mai ales atunci cândar trebui să sară, ei nici nu latră decât o dată, de douăori. Altfel, locul e minunat: cale de un ceas nu se poate ivinimeni fără ca să-l zăres, ti. Dar să intrăm, adause el alene,fiindcă avem o vorbă împreună.

— S, i mai multe, răspunse Ghit, ă, intrând cu pas hotă-rât în urma lui. Câtva timp ei steteră tăcut, i, fat, ă în fat, ă,hotărât, i amândoi s, i simt, ind fiecare că s, i-a găsit omul.

— Iacă, grăi Lică în cele din urmă, luând de la brâuun teanc de bucăt, i de piele îns, irate pe o verigă de sârmă.

45

Aceste sunt semnele turmelor mele. Eu pun semn la ure-chea din dreapta, jos, pentru fiecare turmă altul, as, a, cumîl vezi tăiat în aceste bucăt, ele, pe care t, i le las aici. Dacătrec porcii pe drum, să te uit, i la semnul lor, să t, ii bineminte pe omul care-i mână s, i taci.

Ghit, ă privi lung la el, dar nu răspunse nimic.— Cred că ne-am înt, eles? adause Lică.

— Eu cred că nu!— Cum as, a?— Apoi vezi, grăi Ghit, ă răspicat s, i aspru, dacă mă uit

în toate părt, ile, nu văd pe nimeni s, i stau singur aici înpustietate. Am doi câini minunat, i, cum ziceai, s, i tot at, ivenit trei ins, i fără de s, tirea nimănui. Putet, i să ne omorât, ipe tot, i cât, i suntem aici, s, i nimeni n-are să s, tie că voi ne-at, i omorât; putet, i să luat, i ce vă place, s, i dacă suntem oa-meni cu minte, n-avem să ne plângem nimănui, fiindcăvoi suntet, i totdeauna mult, i s, i tari, iar noi suntem totdea-una put, ini s, i slabi. Îmi ziceai să fac as, a: e oare cu putint, ăsă zic ba?!

— Carevasăzică, ne-am înt, eles.— Înt, elegerea cu de-a sila nu se poate. Dacă voiai să te

înt, elegi cu mine, trebuia să vii pe drum, iară nu pe potecă.Eu pot zice că fac pe dorint, a ta s, i tot nu fac decât as, a cumîmi vine la socoteală.

— Asta-i treaba mea! zise Lică hotărât. Ori îmi vei facepe plac, ori îmi fac rând de alt om la Moara cu noroc.

— Lică, grăi cârciumarul, nu cred că pot, i să mă t, iide frică. Dacă es, ti om cu minte, caută să te pui la bunăînt, elegere cu mine.

— Eu nu cunosc înt, elegere mai bună decât asta! Îninima omului poate să fie oris, ice; destul numai să simtă,că vai s, i amar de el dacă nu-mi face pe plac.

46

Ghit, ă se apropie un pas.— Dacă ar fi numai atât, Lică, zise el as, ezat, n-as, zice

nimic. Tu ceri, la urma urmelor, un ajutor de la mine s, i t, il-as, da bucuros dacă te-as, s, ti cine es, ti s, i dacă n-ar trebui sămă tem că mâine ai să ceri mai mut. Apoi, tu nu es, ti singur,ca mine, Lică, s, i dacă-t, i fac t, ie pe plac, am socoteală cualt, ii.

— Asta-i treaba ta! strigă Lică mânios. Adu-mi cheile!— Ce fel de chei?— Toate cheile: de la saltarul mesei, de la dulap, de

la orice ladă, răspunse Lică rece. Cel ce vine aici vine să-s, i facă bani; t, i-ai făcut s, i tu de când es, ti aici: am să măîmprumut de la tine.

Ghit, ă rămase câtva timp încremenit s, i cu ochii t, intit, ila dânsul.

— N-am să te prad, adause Lică; am să iau cu împru-mut s, i să plătesc cinstit, cu camătă, cu cametele cametelor,se înt, elege, când îmi vine la socoteală. În scris n-am nevoiesă-t, i dau, fiindcă nu poate să-t, i fie de nici un folos: dacătrăiesc s, i-mi merg trebile bine, am să plătesc cu prisos,iară dacă mor fără de vreme ori dacă-mi merge rău, totn-ai de unde să iei.

— Să-t, i dau bani numărat, i.— Ce să mai pierdem vremea numărând!?— Atunci ia cât iai, dar fii cuminte s, i mai lasă, ca să nu

simtă nevasta s, i soacră-mea, grăi Ghit, ă, arătând saltarul,în care erau s, i banii, s, i cheile.

— As, a ne înt, elegem! zise Lică. Ghit, ă ar fi avut poftăsă sară la el s, i să-l sfâs, ie în bucăt, i, dar nu putea, pentrucă ceilalt, i doi erau în apropiere s, i ar fi trebuit să mântuieprea iute cu dânsul. Îi era parcă-i seacă sângele din vinecând vedea pe Lică la banii ce-s, i adunase para cu para, dar

47

acum era legat s, i trebuia să se stăpânească.— Da, ne înt, elegem, zise el apropiindu-se, s, i dacă vei

fi având vreo supărare din partea mea, să nu-mi mai vădbanii cu ochii.

Lică se întoarse s, i se rânji la el.— As, a-i că te-ai făcut blând ca un mielus, el!? îi zise

apoi. Ghit, ă se cutremură. Toate ca toate, dar bătaia dejoc îl scotea din mint, i. El făcu, oarecum fără de voie, unpas spre Lică, îl apucă de amândouă brat, ele, îl t, inu strânsînaintea sa s, i grăi cu glas înăbus, it:

— Nu te mis, ca, dacă nu vrei să fie moarte de om!Simt, ind că Ghit, ă e mai tare, Lică privi îngrijat spre us, ă s, igrăi iute:

— Ce vrei cu mine?— Nimic! răspunse Ghit, ă, nimic nu vreau. Tu vezi

prea bine că am nevastă s, i copii s, i că nu-t, i pot face nimic.Îmi iai banii: să-t, i fie de bine! Mi-ai luat linis, tea sufletuluis, i mi-ai stricat viat, a: să-t, i fie de bine! Dar să nu crezi cămă t, ii legat, să nu crezi că te prinde să mă iai în bătaiede joc. Tu pot, i să mă omori, Lică, tu cu oamenii tăi: eupot să te duc pe tine la spânzurătoare. Nu te juca dar cumine. Gândes, te-te că tu m-ai făcut să nu mai am multede pierdut s, i bagă de seamă să nu mai pierd s, i cele ce am!Să-t, i fie frică de mine!

Lică se dete un pas înapoi.— T, i-e frică, urmă Ghit, ă, trecându-s, i cu amândouă

mâinile printre peri în sus. T, i-e frică s, i nu t, i-e rus, ine să-t, ichemi oamenii într-ajutor.

— Se înt, elege că nu, răspunse Lică zâmbind. Mi-ar firus, ine dac-as, veni fără dâns, ii la tine.

Ghit, ă îs, i pierduse bunul cumpăt s, i tocmai pentru aceease simt, ea în strâmtoare fat, ă de Lică, pe care nimic nu pu-

48

tea să-l scoată din sărite.— Voiesc s, i eu să intre, ca să vadă că t, i-e frică, zise

el. Sărit, i, măi oameni! strigă apoi s, i se opri neclintit înmijlocul casei.

Unul din porcari intră iute în casă, iar cellalt se ivi peprag, unde rămase privind în ochii lui Lică.

— I-a venit poftă să se prindă la hart, ă cu noi, grăi Lică.— Ba să mă ferească Dumnezeu, răspunse Ghit, ă. Sunt

om cuminte. Voiesc numai să vă arăt că nu mi-e frică devoi.

— Dar ni-e frică nouă de tine, zise Lică. Tu însut, i ziceaisă-mi fie frică: ît, i spun că-mi este s, i nu s, tiu dacă te voi maiputea apuca vreodată as, a la strâmtoare cum te t, in acum.Tu mă înt, elegi. Mie nu mi s-a pus încă om în cale fără sămi-l fi curăt, it din drum.

— Nici nu voiesc să mă pun în calea ta.— Dar ai putea să te pui, ai putea să faci ceea ce până

acu n-ai făcut, fiindcă nu mă s, tiai cine sunt. Du-te, îi ziseapoi Lică lui Răut, , care stătea în prag, leagă-l pe slugă, apoiadă nevasta cu copiii în casă.

Ghit, ă se repezi înainte, îl apucă pe Răut, de piept s, i-laruncă spre mijlocul casei, apoi închise us, a s, i grăi înecatde spaimă:

— Nu băgat, i nevasta în trebile noastre; nu vă atinget, ide mine, că nu e bine. Lică, tu es, ti om chibzuit: nu-t, i băgacapul în primejdie, nu te face de rus, ine; fii tâlhar, Lică, darnu pungas, prost, care se dă de gol: întreabă-mă unde esluga mea s, i apoi vorbes, te cu mine.

Lică privi zăpăcit la tovarăs, ii săi.— Voi l-at, i văzut fugind pe vale în sus; să s, tit, i că nu se

întoarce decât după ce vet, i fi plecat voi de aici. L-am trimis

49

la popa din Fundureni, ca să-i spună că stau de vorbă cuvoi.

— As, a-i, zise Răut, ca speriat din somn. Nu l-am maivăzut de atunci.

Lică simt, i că s, i-a pierdut pământul de sub picioare.— Pentru asta am să te t, in minte cât voi trăi, zise el

privind aspru în fat, a lui Ghit, ă.— Nu umbla cu vrăjmăs, ie, răspunse Ghit, ă apropiindu-

se de dânsul, ci te gândes, te că, dacă nu m-ai prins astăzi,n-ai să mă prinzi cât vei trăi pe fat, a pământului. Lică, tutrebuie să înt, elegi că oamenii ca mine sunt slugi primejdi-oase, dar prieteni nepret, uit, i.

— Am zis eu că vreau să mi te fac slugă!? întrebă Lică,schimbându-s, i deodată fat, a.

— Dacă n-ai zis s, i nu vrei să zici, atunci haid’ să vorbimca prieteni, îi zise Ghit, ă dezghet, at! Să aduc vin s, i să necinstim ca nis, te oameni de bună înt, elegere. Am eu atâtaminte ca să înt, eleg că nu pot sta la Moara cu noroc fărăde a mă fi pus în înt, elegere cu tine. Nu vreau să mă t, iinumai de frică, ci umblu să intru la învoială cu tine. Suntgata să-t, i fac pe plac: dar atunci să fii s, i tu om cu minte s, isă înt, elegi că, dacă e să fiu de folos, lumea trebuie să măcreadă om cinstit s, i stricat cu voi.

— As, a e! grăi Lică. Lumea — da, însă noi cum trebuiesă te credem?

— Cum mă vet, i fi s, tiind; să vedem, răspunse cârciu-marul, întinzându-i mâna. Pe vrăjmas, ul pe care nu-l poatebirui tot omul cu minte s, i-l face tovarăs, .

Lică primi mâna.— Banii mi-i las, i, urmă Ghit, ă cam cu jumătate de gură.

— Adică îi iau cu mine, răspunse Lică; ce-i în mânănu-i minciună.

50

— Dar să s, tii că nu mă t, ii legat cu ei, grăi Ghit, ă s, i plecăsă aducă vin rece din pivnit, ă.

— Asta a fost prostia mea, grăi Lică, după ce se văzusingur cu tovarăs, ii săi. Tot era mai bine să ascult de tines, i să t, in sluga la cârciumă.

— Lasă, poate că e mai bine as, a! răspunse Răut, .— Să vedem! grăi celalalt. Eu mă tem că ne t, ine cu

minciuna.— Asta e treaba mea! zise Lică, ridicându-s, i capul.

VI

Ca om care îs, i petrecea viat, a pe drumuri, Lică venea despe la Moara cu noroc, câte-o dată, câte de două, ba s, i câtede mai multe ori pe săptămână. El venea, descăleca, beacâte un pahar de vin, mânca ceva s, i iar se ducea.

Numai arareori se întâmpla ca el să stea mai mult;însă mai ales duminică el venea adeseori cu câte doi-treitovarăs, i, s, i atunci era în voie bună.

Lui Ghit, ă îi părea totdeauna bine când Lică venea fărăde veste la cârciumă. Ana fusese muncită de gânduri grele,care o îmbătrâniseră oarecum într-un singur ceas s, i careîi veneau iar de câte ori