Nutritie Curs 5

Valoarea nutritiva a nutreturilor

Definirea conceptului de valoare nutritiva

Valoarea nutritiva a nutreturilor este o notiune complexa data pe o de o parte de caracteristicile nutretului in cauza si pe de alta parte de caracteristicile animalelor care consuma acel nutret . Caracteristicile nutreturilor sunt date de compozitia lor , mai precis de continutul in energie , in proteina , in minerale si in vitamine . Caracteristicile animalelor sunt date de specie , de rasa , de varsta , starea fiziologica , nivel productiv si altele . Prin urmare valoarea nutritiva a nutreturilor poate fi definita ca o functie a compozitiei nutreturilor si a disponibilitatii animalelor de a valorifica componentele acelor nutreturi sau mai scurt raspunsul biologic al animalelor fatza de un anumit nutret . Teoretic exista o infinitatea de valori nutritive la confluenta factorilor dependenti de animal si ai celor dependenti de animale . Din considerente practice insa valoarea nutritiva a nutreturilor se exprima pe grupuri de specii , pe specii , pe stari fiziologice si pe nivelul productive . Asta inseamna ca acelasi nutret are o anumita valoare nutritiva , daca este folosit in hrana taurinelor , o alta daca este folosit in hrana cabalinelor , o alta daca este folosit in hrana pasarilor . La ora actuala exista tendinta de diversificare a valorilor nutritive luandu-se in consideratie si alte criterii : rasa , hibridul , conditiile de crestere si altii . Se poate vorbi de o valoare nutritiva globala a nutreturilor , dar si de valori nutritive partiale ( mai precis de valoarea nutritiva energetica exprimata in kilocalorii , energie digestibila , metabolizabila , neta si altele ) , valoarea nutriva proteica ( proteina bruta , proteina bruta digestibila etc ) , valoarea nutrtiva minerala ( g, mg , ppm ) , valoarea nutritiva vitaminica ( Ui, mg )

Aprecierea nutritiva a nutreturilor pe baza digestibilitatii consta in determinarea substantelor nutritive digerate , ca diferenta intre substantele nutritiva ingerate si cele eliminate prin fecale ( D = I E ) . Exprimarea practica a digestibilitatii nutreturilor se face prin intermediul coeficientilor de digestibilitate ( CD % ) ; acestia sunt cifre ,indici , care arata cat la suta din substantele nutritive ingerate prin hrana sunt digerate de animale

Metode de determinarea a digestibilitatii nutreturilor

2 metode : in vivo si in vitro

Metodele in vivo : - metoda pe standuri ( custi )

-metoda pe pasune

-metoda indicatorilor inerti

Metoda pe standuri : este metoda clasica de determinare a digestibilitatii , fata de alte metode are cateva avantaje precum permite masurarea cu acuratetze si individual a cantitatii de nutreturi consumate de animale si a cantitatii de fecale eliminate . Fiind o metoda de sala permite controlul strict al factorilor de microclimat , nu este o dependenta de caracterul senzorier , acestea fiind pastrate in timp indelungat . Derularea , desfasurarea acestei metode este conditionata in deosebi de specie si de natura nutreturilor . Specia influneteaza desfasurarea experientelor prin faptul ca animalele de talie mare ( Bovine , ecvine ) sunt tinute pe standuri , in timp ce animalele de talie medie si mica ( porci , ovine , pasari etc ) sunt tinute in custi . Atat standurile cat si custile trebuie sa permita controlul individual al cantitatii de nutreturi consumate si al fecalelor eliminate . In legatura cu natura nutreturilor conditioneaza modul de desfasurare a experientelor daca ele pot sau nu pot alcatui singure o ratie . Daca pot alcatui singure o ratie ( ex : fanurile pentru rumegatoare sau concentratele pt monogastrice ) atunci experientele au trei perioade ( de acomodare , de pregatire si de control ) . In perioada de acomodare cu o durata de 3-5 zile animalele se obisnuiesc cu conditiile experimentale , de asemenea se fac deparazitari si se urmareste in general evolutia sanatatii si a comportamentului animalului . In perioada de pregatire cu o durata de circa o saptamana la monogastrice si 2 saptamani la rumegatoare , animalele se obisnuiesc a caror digestibilitate urmeaza a se stabili . In plus aceasta perioada de pregatire permite eliminarea din tubul digestiv a tuturor resturilor de hrana care provin dintr-o alimentatie anterioara experientei . In perioada de control cu o durata asemanatoare cu perioada de pregatire se masoara individual cantitatile de nutreturi administrate , eventualele resturi de nutreturi neconsumate si cantitatea de fecale eliminate . Din toate acestea se preleveaza probe in vederea efectuarii analizelor chimice . Atunci cand nutreturile nu pot alcatui singure o ratie ( ex : concentratele pt rumegatoare ) experientele au 5 perioade de acomodare , de pregatire , de control 1 , de tranzitie si de control 2 . In primele 3 perioade se urmaresc aceleasi lucruri prezentate in cazul precedent . In perioada de tranzitie cantitatea de nutret a carei digestibilitate urmeaza a se stabili este majorata ( nutretul in cauza fusese administrat si in perioada de pregatire si in perioada de control 1 ). In a doua perioada de control ca si in prima se masoara cantitatile de nutreturi consumate si de fecale eliminate . Calculul coeficientilor de digestibilitate in aceasta situatie se face pe baza diferentelor dintre ce s-a digerat in plus in perioada a doua de control fatza de perioada 1 si ce s-a ingerat in plus in perioada a doua fatza de perioada 1 . CD % = Ds / Is x 100 . Pe baza acestei relatii rezulta in final : coeficientul de digestibilitate ai nutreturilor in cauza . Metoda pe pasune : mai imprecisa decat precendenta metoda , are si insa cateva avantaje precum : permite determinarea coeficientilor de digestibilitate ai plantelor in dinamica cresterilor ( in functie de faza de vegetatie al lor ) . Digestibilitatea se calculeaza tot pe baza cantitatii de nutreturi ingerate si a cantitatii de fecale eliminate numai ca animalele sunt pe pasune . Pt determinarea cantitatilor de nutreturi ingerate pe pasuni , pana nu de mult s-a folosit o metoda inumana ( a fost interzisa ) care consta in efecturea unor pistule esofagiana . Pt determinarea lui I se foloseste o metoda telemetrica (AWTS Animal Weight Telemetry System Sistem telemetric de determinare a greutatii animalelor ) . Animalelor li se atasaza la copite un fel de cizme traducatoare de presiune, consumand iarba ele schimba in continuare greutatea ( un fel de cantar ) , semnalele produsa de cizma traductoare de presiune sunt insumate si transimse la un receptor ( R ) care este departe de animal ( 5 km ) . E cantitatea de fecale eliminate : s-a folisit o metoda mai primitiva care consta in atasarea unor lucruri ( curele la cal ) a.i cantitatea de fecale determinate in pasuna se face prin a treia metoda pe care o prezinta dupa pauza

Metoda indicatorilor inerti ( markerilor ) se bazeaza pe folosirea unor substante inerte din punct de vedere digestiv ( digestibilitate 0 ) . Asemenea substante se gasesc fie natural in unele nutreturi precum oxidul de siliciu sau lignina , fie sunt adaugate precum oxidul de FE , oxidul de Cr , Rutheniu si altele . Pentru a putea fi utilizate asemenea substante trebuie sa indeplineasca unele conditii precum sa fie palatabile ( animalele sa nu strambe din nas cand le consuma ) , sa nu modifice procesele digestibile , sa se regaseasca in totalitate in fecale ( sa traverseze integral tubul digestiv ) . Calculul coeficientilor de digestibilitate Prin aceasta metoda se face pe baza diferentiei de concentratiei a markerului din hrana si din fecale CD% = Gm / kg SU fecale Gm / kg SU hrana totul supra Gm / kg SU fecale . Metodele in vitro : - Tilley Terry Met. Enzimatice

Metodele saculetilor ruminali

Metoda tylley terry : a fost propusa de 2 americani ( Tylley si Terry ) si care consta in tratarea unei probe de nutret cu lichid ruminal intr-o prima faza si de tratarea restului de proba cu pepsina si acid clorhidric intr-o a doua faza . Prin tratarea probei de nutret cu lichid ruminal se indeparteaza partea digestibila a hidratilor de carbon , iar prin tratarea restului de proba cu pepsina si acid clorhidric se evidentiaza partea digestibila a proteinelor . Metoda ramane in istorie ca fiind prima metoda in vitro care a incercat sa simplifice activitatea care este depusa la folosirea metodelor in vivelor , are un grad redus de precizie .

Metodele enzimatice : in incercarea de a elimina unele dezavantaje ale metodei Tylei Terry s-au propus noi metode in vitro si anume metodele enzimatice . Unul dintre marile dezavantaje ale metodei precedente era acela ca indiferent cat de bine se lucra in drumul lui de la animal la laborator lichidul ruminal isi schimba proprietatile . Cea mai cunoscut metoda enzimatica este metoda pepsin celulaza . Metoda pepsin celulaza se desfasoara in 3 faze si anume tratarea unei probe de nutret cu pepsina , a doua tratarea unei probe de nutret cu HCl si a treia faza tratarea unei probe de nutret cu celulaza . In urma parcurgerii celor 3 etape dispar din proba de nutret fractiunile digestibile , iar pe baza acestora se poate estima coeficientii de digestibilitate

Metoda saculetilor ruminali : ( metoda in sacco ) este la limita dintre metodele in vitro si cele in vivo pentru ca probele de nutreturi sunt pregatite in laborator , iar dupa aceea se introduc in rumenul animalelor . Stau in rumen 72 h cand se considera ca tot ceea era de digerat se digera , insa sunt anumite tipuri de experiente care incearca sa stabileasca digestibilitatea nutreturilor in dinamica . In aceasta situatie saculetii se scot din rumen la un interval de timp . Este cea mai utilizata metoda in vitro si pentru faptul ca rezultatele obtinute prin aceasta metoda sunt foarte asemenatoare cu cele obtinute prin metoda clasica . Chiar si in aceste conditii mai sunt cateva lucruri de pus la punct in asa fel in cat sa fie utilizate aceleasi metodologii de toate laboratoare din lume Digestibilitatea aparenta si Digestibilitatea reala .

Nu toate substantele nutritive care se regasesc in fecale reprezinta partea nedigerata a nutreturilor , aceasta pentru ca in fecale pot ajunge unele substante de origine endogena care nu au legatura nici un fel cu nutreturile consumate . DE exemplu in fecale poate ajunge azot respectiv proteina care provine din celulele descuamate ale tubului digestiv , din enzime , din bacterii si asa mai departe . Acest azot care nu este de origine alimentara , ce este de origine interna se numeste azot endogen si va determina in final scaderea coeficientului de digestibilitate al proteinelor alimentare ,aceasta pt ca E se mareste ( CD = I E / I x 100 ) . Pentru a inlatura acest neajuns se poate recurge la o perioada prea experimentala de 3 -4 zile cand animalele sunt hranite cu ratii fara proteina . Dupa cele 3-4 zile se rezolteaza probe de fecale , iar intreaga cantitate de Azot de proteina regasita in fecale va fi de origine endogena . Un caz asemanator se petrece si in cazul mineralelor pentru ca o parte din mineralele regasite in fecale provin din mineralele excretate prin mucoasa intestinului gros . Si in acest caz coeficientii de digestibilitate ai mineralelor vor scadea . O situatie opusa celor precedente se gaseste in cazul glucidelor , aceasta pentru ca la nivelul tubului digestiv o parte din glucidele alimentare sunt transformate in gaze de fermentatie , iar si acestea se elimina din organism prin eruptatie ( cavitate bucale ) sau defecatie . Aceste pierderi nu pot fi surprinse in fecale . In aceasta situatie se consemneaza o crestere a coeficientilor de digestibilitate ai glucidelor . Pentru a inlatura posibilile confuzii si posibilile erori cand este vorba de digestibilitate se utilizeaza 2 notiuni : digestibilitate aparenta si digestibilitate reala . Digestibilitate aparenta cea rezultata direct in urma experientei pe animale

Digestibilitate reala ce rezultata in urma efectuarii unor corectii