numărul 108 (2016), duminica a 4 a din post a sfântului ... · pagina 4 glasul domnului ziceri...

4
“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20) Numărul 108 (2016), Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) Evanghelia: Marcu 9, 17-32* Î n vremea aceea lui Iisus I-a răspuns unul din mulţime: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar ei n'au fost în stare“. Iar El, răspunzându-le, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? pâ- nă când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine!“ Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L, duhul îndată l-a zguduit pe copil; şi căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?“ Iar el a răspuns: „Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar dacă Tu poţi ceva, ajută-ne, fie-Ţi milă de noi!“ Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu punţă celui ce crede“. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!“ Iar Iisus, văzând că năvăleşte mulţimea, a certat duhul cel necurat, zicându-i: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el, şi'n el să nu mai intri!“ Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copi- lul s'a făcut ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat; şi el s'a sculat în picioare. Şi după ce El a intrat în casă, ucenicii L-au întrebat ei între ei: „De ce noi n'am fost în stare să-l scoatem?“ Iar El le-a zis: „Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post“. Şi ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea; iar El nu voia să şe cineva. Că-i învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. *)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu

Upload: others

Post on 19-Sep-2019

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Numărul 108 (2016), Duminica a 4 a din Post a Sfântului ... · Pagina 4 GLASUL DOMNULUI Ziceri duhovniceşti din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul lândeţea este starea nemişcată

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu

el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)

Numărul 108 (2016), Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul)

Evanghelia: Marcu 9, 17-32*

Î n vremea aceea lui Iisus I-a răspuns unul din mulţime: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl aruncă

la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar ei n'au fost în stare“. Iar El, răspunzându-le, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? pâ-nă când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine!“ Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L, duhul îndată l-a zguduit pe copil; şi căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?“ Iar el a răspuns: „Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar dacă Tu poţi ceva, ajută-ne, fie-Ţi milă de noi!“ Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede“. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!“ Iar Iisus, văzând că năvăleşte mulţimea, a certat duhul cel necurat, zicându-i: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el, şi'n el să nu mai intri!“ Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copi-lul s'a făcut ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat; şi el s'a sculat în picioare. Şi după ce El a intrat în casă, ucenicii L-au întrebat ei între ei: „De ce noi n'am fost în stare să-l scoatem?“ Iar El le-a zis: „Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post“. Şi ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea; iar El nu voia să ştie cineva. Că-i învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

*)Texte preluate din ediţia jubiliară a Sfântului Sinod, 2000, citată pe scurt: Biblia Bartolomeu

Page 2: Numărul 108 (2016), Duminica a 4 a din Post a Sfântului ... · Pagina 4 GLASUL DOMNULUI Ziceri duhovniceşti din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul lândeţea este starea nemişcată

GLASUL DOMNULUI Pagina 2

Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie de astăzi este una din cele mai frumoase pagini ale Sfintei Scripturi prin emoţionantul şi profundul răspuns pe care omul simplu l-a dat la întrebarea lui Iisus. Ştim foarte bine ca înainte de a săvârşi o vindecare, atunci când un bolnav, un suferind oarecare Îi cerea să-l aline, Iisus îl întreba: “Crezi tu că pot face Eu aceasta?” - era o întrebare scurtă şi esenţială. Iar dacă insul răspundea: “Cred, Doamne!”, atunci Iisus săvârşea minunea. Ce înseamnă aceasta, iubiţii mei? Că puterea lui Dumnezeu trebuie neapărat să se întâlnească cu credinţa omului pen-tru ca o minune să se înfăptuiască. Să nu spună nimeni ca Dumnezeu este Atotpu-ternic şi face minuni fără ca eu să particip! Nu este adevărat! Toată viaţa creştină este o permanentă conlucrare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu face nimic fără participarea efectivă şi conştientă a omului, iar această participare se face întâi prin actul credinţei. (…)

Iubiţii mei, credinţa este dinamică. Când ucenicii Îl întreabă pe Iisus: “De ce noi n-am fost în stare să scoatem demonii?” Aicea trebuie să vă spun că ucenicii primiseră această putere de la Iisus, primiseră puterea de a scoate demoni, de a vindeca boli, de a călca pe şerpi şi pe balauri dar, totuşi, când ei au încercat n-au fost în stare. Şi ce le-a spus? “Din pricina puţinei voastre credinţe.” Credinţa, iubiţii mei, este lucrătoare. Credinţa este energie, credinţa este putere şi se manifestă şi cantitativ: ai credinţă puţină sau ai credinţă multă sau ai credinţă totală. Dacă nu ai credinţă totală sau nu ai credinţă foarte multă nu poţi participa la lucrarea lui Dumnezeu pentru lucrurile foarte importante oricât ai vrea tu. Dacă este şi mai puţină, cu atât mai puţin. Să luăm un exemplu la îndemâna tuturor. Vrei să-ţi fierbi un ceai. Pentru aceasta reşoul tău trebuie să se încălzească şi să fiarbă apa la 100 de grade. Dar curentul electric este slab, s-a întâmplat ceva pe reţea şi nu-ţi încălzeşte apa decât la 50 de grade, la 60, la 70, la 80. Apa nu fierbe. Şi dacă nu fierbe nu poţi să-ţi faci ceaiul. Ceaiul presupune o infuzie, buruienile pe care le pui acolo trebuie să treacă prin 100 de grade. Ei bine, curentul există, dar este slab. Şi fiind slab, pe tine nu te ajută cu nimic, tu vei rămâne fără ceai. (…) Aşa trebuie înţeleasă şi credinţa: dacă este multă, mult lucrează, mult poate, iar dacă este puţină, puţin lucrează, şi dacă lucrează sub trebuinţele tale ea devine ineficientă, este ca şi cum n-ai avea-o.

De aceea, iubiţii mei, nimeni dintre noi să nu se laude că are credinţă foarte puterni-că (…) Dar ea să fie măcar cât grăuntele de muştar ca să poată muta munţii din loc. A avea credinţă insuficientă înseamnă de fapt a nu avea deloc. Dar aceasta nu trebuie să ne descurajeze pentru că nici ucenicii nu s-au descurajat. Ei l-au întrebat pe Iisus doar ca o nedumerire: “De ce n-au fost în stare?” “Pentru puţina voastră credinţă, pentru că n-aveţi suficientă credinţă.” (…) A venit Iisus, omul i-a spus ce-a păţit: “Iată, Doamne, am fost la ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au fost în stare”. Şi aici,

Taina credinţei – mărturisirea fargilităţii acesteia în faţa Domnului IPS Bartolomeu Anania

Page 3: Numărul 108 (2016), Duminica a 4 a din Post a Sfântului ... · Pagina 4 GLASUL DOMNULUI Ziceri duhovniceşti din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul lândeţea este starea nemişcată

GLASUL DOMNULUI

vă rog, să reţineţi aceasta esenţială, scurtă conversaţie dintre acest om şi Iisus. El începe cu un dubitativ, începe cu o îndoială, cu alte cuvinte zice: “L-am dus la ucenicii Tăi şi n-au fost în stare. Dacă Tu poţi ceva, ajută-ne. Ai milă de noi.” Auziţi: “Dacă Tu poţi ceva?” Omul se îndoia. Nu i-a spus: “Am venit la Tine pentru că ştiu că Tu poţi, eu cred că Tu poţi să scoţi demonul.” Nu! Nu! Nu! “Dacă Tu poţi face ceva?” Iar Iisus i-a răspuns pe măsură: “Dacă tu poţi crede, toate îi sunt cu putinţă celui ce crede.” Omul I s-a adresat cu o îndoială, cu o expresie dubitativă şi Iisus i-a replicat tot cu o expresie dubitativă: omul: “Dacă Tu poţi face ceva”, Iisus: “Dacă tu poţi crede.” Şi atunci omul a exclamat cuvintele extraordinare – pe care, vă rog, să le re-ţineţi pentru că sunt de o măreţie şi de-o adâncime nemaipomeninte - cu glas mare şi cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Veţi pune problema logic: atunci omul acesta avea credinţă sau n-avea credinţă? Minţea sau nu minţea? Cum adică, cred pe de o parte şi necredinţa pe de altă parte? Ei bine, iubiţii mei, necre-dinţa lui nu era totală, era o credinţă şubrezită, era acea credinţă insuficientă ca să poată lucra – de care v-am vorbit. Aceasta puţină credinţă este uneori echivalentă cu necredinţa, cu lipsa totală de credinţă, pentru că nu lucrează la nivelul la care vrei tu să lucreze. Şi atunci a recunoscut pe de o parte că nu are atâta credinţă, dar pe de altă parte L-a rugat pe Dumnezeu Iisus să-i ajute necredinţei lui să devină credinţă totală. (…)

Ce înseamnă aceasta, dragii mei? Că pentru a ne înzestra cu credinţă avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem agonisi credinţa doar pe propria noastră putere. De aceea credinţa se numeşte virtute teologică, adică o virtute care se obţi-ne şi prin ajutorul lui Dumnezeu prin această conlucrare dintre om şi Dumnezeu. (…) Dar cum să se roage omul care nu crede sau nu crede suficient sau care se îndoieş-te? Poţi să te rogi, chiar dacă nu crezi. (…). Ştiţi în ce constă puterea credinţei? Chiar dacă se manifestă rugăciunea prin îndoială: “Doamne, Dumnezeule, nu cred că exişti, dar dacă exişti, ajută-mă!” Şi Dumnezeu te ajuta chiar dacă ai pus pe “dacă” înainte. Este suficient să-L strigi cu disperare. De aceea, dragii mei, este Dumnezeu mare, pentru că El rămâne ultima noastră soluţie. Şi rămânând ultima noastră soluţie este şi şansa noastră de a ne mântui. (…)

Aşadar, întorcându-vă la casele voastre ţineţi minte ceea ce aţi învăţat astăzi, nu atât de la mine, cât din Sfânta Evanghelie pe care am încercat să v-o dumiresc: să vă hrăniţi puţina credinţă cu câte un adaus de credinţă, în aşa fel încât ea să devină lucrătoare şi, devenind lucrătoare, să devină împreună lucrătoare sau colaboratoare a lui Dumnezeu. Şi în această întâlnire dintre Dumnezeu cu putrerea Lui şi între om cu credinţa lui, totul este posibil şi nimc nu este fără putinţă. Aşa să vă ajute şi să ne ajute Dumnezeu în veci!

Sursa: IPS Bartolomeu Anania, transcriera unor frgamente din predica rostită în Duminica Sfântului Ioan Scărarul, 2003

Pagina 3

Page 4: Numărul 108 (2016), Duminica a 4 a din Post a Sfântului ... · Pagina 4 GLASUL DOMNULUI Ziceri duhovniceşti din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul lândeţea este starea nemişcată

GLASUL DOMNULUI Pagina 4

Ziceri duhovniceşti din “Scara” Sfântului Ioan Scărarul

Blândeţea este starea nemişcată a sufletului, care rămâne aceeaşi, în necinstiri ca şi în laude.

Începutul nemânierii este tăcerea buzelor în vremea turburării inimii. Mijlocul este tăcerea gândurilor în vremea turburării subţiri a sufletelor. Iar sfârşitul este seninătatea implantată în suflarea vânturilor necurate.

Mânia este izbucnirea urii ascunse, a ţinerii de minte a răului. Mânia este pofta de a face rău celui ce ne-a supărat.

Dacă definiţia celei mai înalte blândeţi este a rămâne senin cu inima şi plin de iubire faţă de cel ce ne supără când e de faţă, definiţia iuţimii este a te lupta prin cuvinte şi mişcări cu cel ce te-a supărat şi a te înfuria asupra lui chiar când eşti singur.

Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. E o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii.

A judeca înseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al lui Dumnezeu. Dar a osândi înseamnă a-şi pierde cineva sufletul.

Multa vorbire este catedra slavei deşarte, prin aceasta se arată pe sine şi se face cunoscută. Multa vorbire este semnul neştiinţei, uşa clevetirii, călăuza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea străpungerii, născătoarea trândăviei sau pricinuitoarea ei, înainte-mergătoarea somnului, împrăştierea minţii adunate în sine, pierzătoarea pazei de sine, răcitoarea căldurii, întunecarea rugăciunii.

Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său. Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întâmplă cu fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.

Sursa: Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia IX, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, 1980, p. 186, p. 186, p. 186, p. 186, p. 199-200, p. 203, p. 204

Vitamine duhovniceşti