Jurnalul

SPS

Iasi,

Numărul 1Anul I - 2014

ww

w.s

co

ala

san

itara

-iasi.ro

Revista Școlii Postliceale Sanitare ”Grigore Ghica Vodă” Iași

Jurnalul SPS Iași

Director

Edmond Ciumașu

Director adjunct

Doina Marcu

Redactor-Șef

Francesca Stoian

Tehnoredactare

computerizată

Manuel Neacșu

Alexandru Ursache

Contact

Strada Nicolae Bălcescu, nr.

19, Iași

Cod 700117

Telefon/Fax: 0232.219.516

E-mail:

scoalasanitara@clicknet.ro

www.scoalasanitara-iasi.ro

„Jurnalul SPS Iași “ este proprietatea Școlii Postliceale Sanitare de Stat “Grigore Ghica Vodă” din Iași.

Revista are caracter informativ și științific.

Autorii articolelor își asumă în întregime respectarea legii 8/1996, actualizată2014, privind dreptul de autor și

drepturi conexe. Este interzisă orice reproducere integrală sau parțială a articolelor sau imaginilor publicate

fără acordul redacției SPS Iași.

2

3

Jurământul asistentului medical

“În numele Vieţii şi al Onoarei,

jur

să îmi exercit profesia cu demnitate,

să respect fiinţa umană şi drepturile sale

şi să păstrez secretul profesional.

Jur că nu voi îngădui să se interpună între

datoria mea şi pacient consideraţii de

naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică

sau stare socială.

Voi păstra respectul deplin pentru viaţa

umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza

cunoştinţele mele medicale contrar legilor

umanităţii.

Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!”

OUG nr. 144/2008

4

În fapt, nu interesa identitatea celui care o făcea, interesul social era atins, copiii nu mai erau abandonaţi pe străzi, ci daţi spre îngrijire unei instituţii specializate. Această Şcoală de moaşe de la 1852, luminează „noaptea timpurilor” originilor actualei Şcoli Postliceale Sanitare care se intitulează (cum altfel?) „Grigore Ghica-Vodă”. De la 1852 şi până astăzi (peste 160 de ani de istorie) avatarurile şcolii au fost semnificative. Prima promoţie de absolvenţi datează din 1853 - 16 absolvenţi. Până în anul 1937 durata de şcolarizare a fost de un an. Începând de la această dată, durata şcolarizării a fost de doi ani. La sfârşitul anului şcolar se dădea un examen de verificare a cunoştinţelor urmat de un examen de diplomă. Obiectele examenului de diplomă erau Puericultura şi Obstetrica. Până la eliberarea diplomei, absolventele primeau un Certificat de absolvire provizoriu. În anul 1886, în cadrul Şcolii de Moaşe se desfăşoară şi cursuri de scurtă durată de 3-6 luni. De asemenea, se organizează şi examene particulare cu moaşele empirice, cărora li se eliberează certificate de liberă practică a moşitului la ţară. În anul 1891, în marile oraşe ale ţării se înfiinţează şcoli de agenţi sanitari. Menirea lor era de a pregăti personal sanitar pentru circumscripţiile sanitare. Durata de şcolarizare era de un an la început, iar mai târziu de doi ani. Dintre absolvenţii acestor şcoli se recrutau subchirurgii. Din anul 1920 şcolile de agenţi sanitari devin şcoli de oficianţi sanitari. Candidaţii ce se prezentau la examenul de admitere erau absolvenţi a patru clase de liceu. La Iaşi, surorile de ocrotire se pregătesc în cadrul Institutului surorilor de ocrotire înfiinţat în anul 1929, cu o durată de şcolarizare de 3 ani. În primele 3 luni se desfăşura un curs preliminar în care se realiza o pregătire profesională în săli de demonstraţie. În acelaşi timp, elevele erau urmărite şi testate cu privire la aptitudinile viitoarei profesii. Cele care nu corespundeau testului erau îndrumate spre alte meserii. În perioada desfăşurării cursului preliminar se organizau şi cursuri teoretice de cultură generală medicală, elevele obţinând noţiuni de medicină preventivă şi curativă. Pregătirea practică se realiza în spitale, în cadrul saloanelor model, coordonate de o instructoare specializată în profilul clinicii. La absolvirea cursului preliminar, în prezenţa oficialităţilor medicale şi sociale se organiza sărbătoarea “punerii bonetelor de soră”. În perioada anilor 1929-1935 activitatea Institutului surorilor de ocrotire este coordonată de dr. Claudia Popa.

La banchetul anual ţinut la Iaşi, prin care se serba aniversarea Societăţii Literare „Junimea”, secretarul „perpetuu” Iacob Negruzzi avea obiceiul să ţină un discurs glumeţ, care începea întotdeauna cu următoarele cuvinte: „Originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor”... Istoria literară a stabilit cu anume exactitate această origine: anii 1863-1864. Există o anume tendinţă, izvorâtă dintr-o nevoie de legitimare, de a căuta rădăcini istorice cât mai îndepărtate ale unui anume proiect. La fel se petrec lucrurile şi în educaţie, unde şcolile îşi caută astfel fundamente ale propriei culturi organizaţionale. Începuturile şcolii noastre se leagă de organizarea învăţământului mediu sanitar din Moldova. După ce în 1704 este (re)zidită Mânăstirea Sfântului Spiridon din Iaşi, prin hrisovul din 1 ianuarie 1757 dat de domnitorul fanariot moldovean Constantin Racoviţă-Vodă, se înfiinţează Spitalul Sfântul Spiridon, în curtea mânăstirii. Domnitorul hotărăşte ca Mânăstirea Sfântului Spiridon să fie în Epitropia şi purtarea de grijă a Breslei neguţătorilor din Iaşi. Hrisovul amintit este întărit de un altul din 22 decembrie 1759 dat de domnitorul fanariot Teodor Callimachi. Aşezământului i s-a rânduit o Nazârie (Epitropie) din breasla negustorilor, sub controlul însuşi al miniştrilor ţării. Odată pusă temelia aşezământului s-a bucurat de numeroase danii şi ajutoare, proprietăţi rurale şi urbane. Curând Epitropia Casei Sfântului Spiridon ajunge să dispună de o avere considerabilă cu care îmbunătăţeşte activitatea spitalului, înfiinţând şi alte case de ajutor şi alinare a suferinzilor în Iaşi şi în întreaga Moldovă. Nu stă în intenţia noastră să facem o monografie a Spitalului Sfântul Spiridon, aflat în imediata vecinătate a şcolii noastre. Însă, istoria sa se suprapune cu naşterea şi evoluţia serviciilor de sănătate publică la nivelul Iaşului, activitatea sa creând premisele apariţiei a ceea ce am putea numi învăţământul mediu medical ieşean. O sută de ani mai târziu, în 1852, domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica (Grigore Ghica-Vodă sau Grigore al V-lea Ghica), în casele sale părinteşti din uliţa Goliei, pune bazele unui aşezământ trainic de adunare şi îngrijire a copiilor găsiţi sau părăsiţi de părinţii lor (Institutul Orfanotrofic) şi, pe lângă el, şi a unei Şcoli de moşit . Aici erau primite femeile lehuze lipsite de mijloace, care nu aveau unde să nască în condiţii igienice, copiii aruncaţi până atunci în ascuns pe uliţe, precum şi copiii ai căror părinţi săraci declarau că nu-i puteau creşte. Pentru copiii abandonaţi se înfiinţează un fel de leagăn care se învârtea, aflat într-un perete de la uliţa Institutului, astfel că în timpul nopţii oricine voia să dea un copil în leagănul aşezământului, o putea face, la adăpostul anonimatului.

Istoricul Şcolii Postliceale Sanitare “Grigore Ghica-Vodă” din Iaşi

5

În perioada 1950 - 1952, se pregătesc surori medicale, surori de pediatrie şi surori de ocrotire prin cursuri de şcolarizare de 22 de luni. Secţia de laborator clinic se înfiinţează în 1955, iar în 1956 cea de laborator de farmacie. În perioada 1950 - 1954, funcţionează şi Şcoala de Surori Medicale, cu durata de un an. Lipsa cadrelor din reţeaua sanitară impune înfiinţarea de către Crucea Roşie a Şcolii de Surori Medicale formă ce apare intermitent până în anul 1963, când se desfiinţează. În al 40-lea an de existenţă (15 octombrie 1969), Grupul Şcolar Sanitar Iaşi s-a mutat în actuala clădire, construcţie nouă, ridicată în apropierea Spitalului “Sfântul Spiridon”. Noul local avea la acea dată 20 de săli de clasă, 3 laboratoare, 4 săli de demonstraţie practică, o sală pentru bucătăria dietetică, o sală de gimnastică medicală şi o bibliotecă cu 15.000 de volume. Până în anul şcolar 1973-1974 învăţământul era organizat în două forme: şcoală profesională şi şcoală postliceală. Din anul 1973 se lichidează şcoala profesională şi apare Liceul Sanitar. În anul 1978 se desfiinţează şi şcoala postliceală sanitară, urmând ca pregătirea cadrelor medii sanitare să se realizeze în forma de învăţământ liceal. Astfel, Grupul Şcolar Sanitar Iaşi se transformă în Liceul Sanitar. După 1989 se creează posibilitatea reînfiinţării şcolilor sanitare postliceale. Începând cu anul şcolar 1990-1991, în paralel cu Liceul Sanitar (a cărei ultimă promoţie a absolvit în anul 1994) se pregătesc cadre medii sanitare/ asistenţi medicali şi în formă de şcolarizare postliceală. După reînființare, instituția ia denumirea de Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica-Vodă” din Iași. În anul școlar 2013-2014, școala oferă școlarizare pentru trei calificări: asistent medical generalist, asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistent medical de farmacie, organizaţi în 51 de clase şi însumând 1750 de elevi. Pregătirea elevilor se realizează în 9 săli de demonstrație, două saloane demonstrative, un laborator de balneofiziokinetoterapie și recuperare, un laborator de farmacie, un laborator de informatică, un cabinet de limbi străine moderne. De asemenea, școala dispune de o bibliotecă modernă cu peste 24.000 de volume dintre care peste 17.000 volume de specialitate.

Prof. Edmond Ciumașu

Din anul 1935, conducerea este preluată de doamna Eugenia Costriş, mentor al diferitelor forme de învăţământ mediu sanitar pe o perioadă de 20 de ani. Între anii 1929 și 1948, Institutul surorilor de ocrotire este absolvit de un număr de 302 elevi. În anul 1944, Institutul surorilor de ocrotire este evacuat la Arad, iar elevele sunt transferate la Cluj, forma de învăţământ fiind în lichidare. Paralel cu formele de şcolarizare menţionate anterior, trebuie subliniat faptul că surorile au fost pregătite de-a lungul anilor şi în alte forme de învăţământ. Astfel, în anul 1934 exista Şcoala de surori infirmiere, asistente sociale şi supraveghetoare de spital de pe lângă Aşezământul Sfântul Spiridon, sub conducerea doctorului Emil Hurmuzache, durata de şcolarizare fiind de 3 ani. În perioada anilor 1937 și 1949, Şcoala de surori infirmiere este condusă de dr.Valentina Popovici. Până în anul 1941, durata de şcolarizare este de un an, iar după această dată de 2 ani. Între anii 1943 și 1945, şcoala a fost evacuată, iar elevele dispersate în alte şcoli. Şcoala de surori infirmiere de scurtă durată a fost înfiinţată în anul 1941 cu aprobarea Ministerului Muncii Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Tot în anul 1941 apare şi profilul de laboranţi de biologie, cu durata de şcolarizare de 2 ani, specializare care a funcţionat până în anul 1947. Începând cu anul 1936, absolventele Şcolii de moaşe de gradul I susţineau un examen de diplomă organizat în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătăţii 26987/1936. Absolventele efectuau un stagiu de 3 luni într-un spital de copii, centru de ocrotire, dispensar de puericultură. După acest stagiu primeau un Certificat de pricepere şi de purtare. În prezenţa unui confesor, a directorului şcolii, a delegatului Ministerului Sănătăţii şi a delegatului Epitropiei Casei Sfântului Spiridon, absolventele depuneau un Jurământ. Între anii 1946 și 1950 mai funcţionează şi Şcoala specială de moaşe în paralel cu Şcoala de moaşe de gradul I, cu o durată de şcolarizare de 6 luni. Această şcoală, în perioada anilor 1949 - 1951 îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Şcoala specială de calificare cu durata de calificare de 18 luni. Între anii, 1950 -1952 Şcoala de oficianţi sanitari devine Şcoala specială de calificare, cu o durată de şcolarizare de un an. Între anii 1948 - 1949, surorile de ocrotire sunt pregătite în cadrul Şcolii de surori de ocrotire care se transformă între anii 1949 și 1958. în Şcoala specială de calificare pentru personalul sanitar. Această şcoală a rezultat din unirea Şcolii de moaşe de gradul I cu Şcoala surorilor de ocrotire. În 1951, Şcoala specială de calificare se transformă în Centrul pentru Pregătirea Personalului Sanitar. Prin Reforma învăţământului din 1948 se organizează Şcoala medie tehnică sanitară, care a funcţionat la început în cadrul Centrului Şcolar Medical de Băieţi şi a Centrului Şcolar Sanitar de Fete. Ultimele două instituţii se unesc în anul 1955 devenind Grupul Şcolar Sanitar Iaşi. Acesta îşi va defăşura activitatea până în anul 1958, când prin lichidarea unor secţii şi profile, se transformă în Şcoala Tehnică Sanitară, denumire păstrată până în anul 1965. Secţia de surori de pediatrie a fost înfiinţată în anul 1952.

ISTORICUL Şcolii Postliceale Sanitare

“Grigore Ghica-Vodă” din Iaşi

6

Investițiile din ultimii cinci ani au făcut din Școala Postliceală Sanitară “Grigore Ghica Vodă” o unitate

de învățământ de nivel european. Schimbările au menirea de a dezvolta capacitățile profesionale ale elevilor

chiar înainte de a urma stagiul de practică din spital. Pregătirea viitorilor asistenți medicali începe încă din

saloanele demonstrative, special dotate cu manechine, materiale și aparatură medicală.

La primul etaj al școlii, au fost amenajate două astfel

de saloane, care îi ajută pe viitorii asistenți să se obișnuiască

cu tehnicile de lucru din spitale. Modelul de predare care

include practica pe manechine interactive a fost preluat de la

școli medicale din țări precum Irlanda și Belgia. În fapt,

manechinele care se află în saloanele demonstrative din

sălile I.4 și I.3 au caracteristicile anatomice ale unui adult și

sunt destinate îngrijirii și aplicării diverselor tehnici de

tratament. Printre funcțiile unui astfel de manechin se

numără: puncția venoasă, transfuzia de sânge, injecția

subcutanată, injecția intramusculară, injecția intravenoasă,

învățarea tehnicilor de resuscitare și multe altele.

Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore

Manechin interactiv din Salonul demonstrativ I.4

Modelul de predare care include practica

pe manechine interactive a fost preluat

de la școli medicale din țări precum

Irlanda și Belgia.

Manechine interactive din Salonul demonstrativ I.3

7

Videoproiectoare în toate sălile de curs

De altfel, toate sălile de demonstrație au fost

modernizate. Fiecare dintre acestea este dotată cu manechine

pentru efectuarea tehnicilor medicale, dar și cu instrumentar.

În plus, toate sălile în care se țin cursurile au fost dotate cu

videoproiectoare care îmbunătățesc procesul didactic. Fiind vorba

despre educația adulților, se pune foarte mult accent pe memoria

vizuală, renunțându-se astfel la dictare.

Ghica Vodă”, o instituție la nivel european

De asemenea, există și un simulator interactiv pentru

naștere. Acesta este un model al unei femei în mărime naturală,

cu articulații, care este folosit la practica tehnicilor prenatale, în

timpul nașterii, dar și pentru mamă și nou-născut după naștere.

Acesta este destinat examinării gravidei, asistenței în timpul

procesului de naștere, intervenției de urgență în caz de stop

cardiac în cazul mamei, îngrijirea lehuzei și a nou-născutului.

Modelul interactiv de mamă are următoarele funcții: braț de

injecție intravenoasă, examinare obstetrică prin palpare,

măsurarea presiunii arteriale la mamă, intubare traheală,

ascultarea multiplelor tipuri de sunete produse de inima fătului,

simularea diverselor poziții ale placentei, simularea stagiilor de

dilatare a colului uterin și poziția relativă între capul fătului și

planul ischial al măduvei spinării, verificarea coborârii capului

fătului și dilatarea colului uterin, exersarea manevrei Leopold,

simularea reală întregului proces de naștere (normală sau în

prezentare pelviană).

La etajul I au fost amenajate două saloane

demonstrative, un cabinet de obstetrică-

ginecologie și depozitul de materiale și

aparatură medicală.

Salon de demonstrație

8

La toate modernizările care ajută la

evoluția procesului didactic se adaugă

alte câteva îmbunătățiri. Printre acestea

se numără înlocuirea tuturor ușilor și

ferestrelor din lemn cu tâmplărie

termopan, amplasarea canapelelor pe

holuri, afișajul pe holuri și casa scării, dar

și amenajarea vitrinei expoziționale la

etajul I. De asemenea, și documentele

școlare au fost triate și așezate ordonat

într-o arhivă nou amenajată la demisolul

clădirii.

Prof. Francesca Stoian

Înainte După

Laboratorul dedicat elevilor de la specializarea asistent medical de farmacie

Laboratoare noi pentru elevii de la balneofiziokinetoterapie și de la farmacie

Nici elevii celorlalte două calificări ale școlii nu au fost uitați. Din acest an școlar, elevii care urmează calificarea de asistent de

farmacie beneficiază de un laborator la etajul al doilea. Această încăpere a fost amenajată cu gresie, faianță, mobilier nou și dotări

necesare orelor de specialitate. Și elevii de la balneofiziokinetoterapie beneficiază de un laborator special care îi ajută să

dobândească experiența necesară lucrului în domeniu. Acesta este proaspăt modernizat și se află la etajul III al clădirii.

Depozitul de materiale

După

Prin investițiile consistente și toate modificările aduse spațiilor școlare, dar

și procesului didactic, conducerea Școlii Postliceale Sanitare “Grigore Ghica Vodă”

demonstrează respectul pe care îl are pentru procesul educațional, dar și față de

elevii care urmează cursurile acestei instituții.

Arhiva

Înainte

9

17.000 de volume de specialitate stau la dispoziția elevilor

Biblioteca Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica-Vodă” din Iași, situată la ultimul etaj al clădirii, în “Olimpul”instituției, este o

bibliotecă veche, renovată „din temelii”. Biblioteca are în dotare un fond de carte de peste 24 de mii de volume, dintre care mai bine

de 17 mii sunt cărți de medicină. Unele dintre ele sunt mai vechi, dar foarte valoroase, ale căror informații uimesc și astăzi prin

precizie, acuratețe și varietate. Cele mai multe dintre cărți, însă, sunt noi, intrate în bibliotecă prin proiecte europene, rod al

implicării conducerii școlii, împreună cu câțiva profesori neobosiți din școala noastră. În sala mică a bibliotecii există un număr de

aproximativ 7 mii de volume de literatură română și străină și peste o mie de CD-uri (care cuprind informați de specialitate

medicală), întregind „tezaurul” cultural existent. La acestea se mai adaugă vitrine cu documente prețioase, care atestă vechimea și

buna funcționare a acestei școli, un proiector, diapozitive, două săli de lectură și… un ambient muzical, în măsură să confere

cititorului cadrul necesar studiului optim. Biblioteca are în jur de 1.000 de cititori activi, care o vizitează în mod regulat. Sunt elevii

școlii, cei care dau sens și întregesc valoarea acestui loc, umplându-l de emulație și viu interes.

Se-ntâmplă uneori, în meseria de bibliotecar, să apară momente speciale, care - o spun cu toată inima - te înnobilează. Ușor

emoționat, puțin derutat și cu privirea neliniștită, elevul vine la bibliotecă după o carte, pentru întocmirea lucrării din cadrul

apropiatului seminar. Caută un sfat, o soluție care să-i limpezească grija pentru rezolvarea temei respective. Și-atunci, mergi

împreună cu el la raft, descoperi cartea ce-l interesează, cartea salvatoare, i-o înmânezi cu toată încrederea. Iar el, cu fruntea

luminată și cu un surâs fluturat pe buze, o ia ca pe un obiect magic, neprețuit, îți mulțumește încântat, cu sentimentul că aici, la

bibliotecă, grijile lui mari din ziua aceea s-au risipit. Și-n sufletul tău se naște bucuria satisfacției, sentimentul datoriei împlinite.

Cartea trebuie să rămână componenta de bază a bibliotecii moderne. O carte extraordinară, scria Theodore Parker, care vine

de la un gânditor remarcabil, este o corabie a gândirii, plină până la refuz cu adevăr și frumusețe. Am putea spune, nu-i așa, că

întoarcerea spre carte, mereu și mereu, este întoarcerea spre noi înșine, spre abisul ființei noastre, plină de întrebări și de neliniști.

Întoarcerea spre carte, în cele din urmă, nu este altceva decât întoarcere la cuvânt. La cuvântul care zidește, la cuvântul care te

înalță.

Nevoia de cultură a definit spiritualitatea neamului nostru din totdeauna. De-a lungul

vremii, mai bine zis din perioada modernă (când apare cea dintâi tiparniță la noi) și până

azi, oamenii au înțeles importanța de a avea o carte în casă. Relația cu cartea a

însemnat, în esență, dorința de a cunoaște, nevoia de a visa, frumusețea de a fi.

Nu este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cetitul

cărților, spune cronicarul. În fond, de ce citim? Citim de plăcere, citim dintr-o nevoie

organică a ființei noastre de a (ne) descoperi, de a ne depăși. Citim pentru că asta ne

face mai buni, mai înțelepți, mai speciali. Citim… pentru că altfel nu se poate. Și, dacă,

totuși, se poate și altfel, atunci, necitind, ne îndepărtăm foarte mult de noi, ne înstrăinăm

de sinele nostru, de noi înșine… Cu mii de ani în urmă, Confucius lansa un îndemn: Oricât de ocupat ai fi, trebuie să găsești timp ca să

citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței. Biblioteca e locul unde ne retragem pentru a ne regăsi, este oaza noastră de liniște. De ce

venim la bibliotecă? Pe lângă faptul că, alături de școală și familie, e un spațiu spiritual de formare a personalității, biblioteca este și un

punct de reper în viața fiecăruia dintre noi. Nu intri într-o bibliotecă doar pentru a te informa. Uneori vii și pentru contextul pe care

aceasta ți-l oferă, pentru ceea ce găsești aici: conversația cu alți cititori, dorința de a schimba un gând, o idee. Ori, pur și simplu, pentru

faptul că te simți foarte bine între cărți, prietenii tăi muți, atât de fideli și de generoși! M-a întrebat odată cineva dacă nu-mi este teamă

de infuzia noului, de internet, de carte electronică, de informația virtuală, de faptul că toate acestea ar putea „distruge” (până la

dispariție) cartea…fizică. Cu alte cuvinte, dacă nu cred că biblioteca tradițională va fi „înghițită” (anulată) de biblioteca electronică? Dacă

privim retrospectiv, putem spune că, așa cum apariția televizorului nu a înlăturat cinematograful din viața noastră, nici apariția altor

forme de răspândire a informației în masă nu va înlătura biblioteca. Din contră, consider ca acestea sunt structuri complementare,

fiecare dintre ele având un anumit rol. Internetul te informează, dar nu-ți garantează calitatea și autenticitatea datelor obținute. Însă,

după cum se știe, dacă ai nevoie de o informație pertinentă, evaluată, apelezi la carte, la bibliotecă. Până la urmă, toate mijloacele de

informare și de documentare, privite în ansamblu, nu sunt altceva decât surse de informare complementare, care, finalmente, înseamnă

tot bibliotecă. În măsura în care se va înțelege acest fapt, ele se vor sprijini reciproc, vor putea să coabiteze într-un scop nobil.

Marius Fotache, Bibliotecar

10

Aproape 500 de locuri la admiterea din această vară

În acest an, înscrierile la Școala Postliceală Sanitară “Grigore Ghica

Vodă” Iași vor avea loc în perioada 1 iunie - 1 august. Pentru anul

şcolar 2014-2015 sunt scoase la concurs 480 de locuri la cele trei

calificări.

Asistent medical generalist

120 locuri finanțate de la buget

300 locuri cu taxă

Asistent medical de

balneofiziokinetoterapie şi

recuperare

30 locuri cu taxă

Asistent medical de farmacie

30 locuri cu taxă

Locuri scoase la concurs

Examen de admitere – pe 4 august

Pentru cele 120 de locuri fără taxă se organizează examen de admitere pe

4 august 2014. Examenul de admitere constă, ca și în anii trecuți, într-un

test grilă din Anatomia şi fiziologia omului. La depunerea dosarului de

înscriere, candidaţii primesc tematica şi bibliografia examenului de admitere

pe suport electronic. Examenul de admitere are loc la sediul Şcolii

Postliceale Sanitare, începând cu ora 8. Candidaţii care nu vor fi admişi pe

unul dintre locurile fără taxă pot opta pentru unul din locurile cu taxă,

specificând acest lucru în scris. Taxa de studiu la această specializare este

de 2.300 de lei pe an.

La calificările asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare

medicală şi asistent medical de farmacie există numai locuri cu taxă. Și la

aceste specializări taxa este de 2.300 de lei pe an.

Condiţii de admitere: Candidații pot fi absolvenți de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat.

Acte necesare

Cerere de înscriere.

Certificat de naștere, carte de identitate și, în cazul schimbării numelui, certificat de căsătorie, în copii certificate ”conform cu origi-

nalul” de către un membru al comisiei de admitere.

Diplomă de bacalaureat sau certificat de absolvire a liceului (copie legalizată), iar pentru absolvenții promoției 2014 - adeverință de

absolvire a liceului.

Foaie matricolă pentru clasele a IX-a, a XII-a/a XIII-a.

Adeverinţă medicală eliberată de către medicul de familie al candidatului, din care să rezulte că este sănătos clinic și apt pentru

calificarea profesională pe care dorește să o dobândească.

Taxă de înscriere - 100 lei.

Dosar.

11

Graficul examenului de absolvire

Elevii aflați în ultimul an de studiu se pregătesc pentru examenul de absolvire care va avea loc în această vară. Ca în

fiecare an şcolar, examenele de absolvire se desfăşoară în baza metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor

de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar şi a Ordinului

Ministerului Educatiei Naționale nr. 5332/23.10.2013, privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor.

Și în acest an, elevii de la cele trei specializări vor beneficia “Ghidul exa-

menului de absolvire 2014”. Astfel, sunt publicate: “Ghidul examenului de

absolvire 2014” pentru specializările: Asistent Medical Generalist, Asistent

Medical de Farmacie și Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie. Cele

trei publicații cuprind întrebări și răspunsuri ajutătoare pentru cei care se

pregătesc să obțină diploma de asistent. Cărțile se găsesc la profesorii

îndrumători și la diriginți.

Proba practică - durează 6 ore şi

nota minimă de promovare este 6;

Proba scrisă - durează 3 ore şi

nota minimă de promovare este 5;

Susţinerea unui proiect - nota minimă de promovare este 6.

Media generală minimă de promovare

a examenului de absolvire este 6.

Examenul de absolvire

cuprinde 3 probe:

Pentru calificarea asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi re-

cuperare și pentru asistent medical de farmacie, calendarul este următorul:

1 - 4 iulie 2014: înscrierea candidaţilor;

7 - 8 iulie 2014: desfăşurarea probei practice;

9 iulie 2014: desfăşurarea probei scrise;

10 iulie 2014: afişarea rezultatelor la proba scrisă;

11 iulie 2014: depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă;

14 - 15 iulie 2014: susţinerea proiectului;

16 iulie 2014: afişarea rezultatelor finale.

Pentru calificarea asistent medical generalist, calendarul este următorul:

4 – 8 august 2014: înscrierea candidaţilor;

11 - 12 august 2014: desfăşurarea probei practice;

13 august 2014: desfăşurarea probei scrise;

14 august 2014: afişarea rezultatelor la proba scrisă;

18 august 2014: depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba

scrisă;

19 - 20 august 2014: susţinerea proiectului;

21 august 2014: afişarea rezultatelor finale

12

Drepturile pacientului versus obligațiile asistentului medical

în exercitarea profesiei

În contextul actual, când mass-media ne invadează

cu articole ce descriu situații de malpraxis în care sunt

implicate cadre medicale, atât medici cât și asistenți

medicali, se impune o scurtă prezentare a drepturilor pe

care le avem în calitate de pacienți şi obligaţiile ce revin

asistenților medicali în exercitarea profesiei.

Camera Deputaţilor a adoptat în anul 2002 Legea

drepturilor pacientului, lege care a intrat în vigoare în febru-

arie 2003. Cele mai multe cazuri de malpraxis reclamă lipsa

de informare a pacientului cu privire la serviciile medicale

primite, a intervențiilor propuse de echipa medicală, cât şi a

potenţialelor riscuri ce incumbă acestora. Din acest motiv,

ne vom referi la Dreptul pacientului la informaţia medicală şi

la Dreptul pacientului privind intervenţia medicală.

Drepturile pacientului la informaţii medicale

ART. 4 Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la

serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le

utiliza.

ART. 5 (1) Pacientul are dreptul de a fi informat

asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de

servicii de sănătate.

(2) Pacientul internat are dreptul de a fi

informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie sa le

respecte pe durata spitalizării.

ART. 6 Pacientul are dreptul de a fi informat asupra

stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a

riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor

existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării

tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum

şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.

ART. 7 Pacientul are dreptul de a decide dacă mai

doreşte să fie informat în cazul în care informaţiile prezentate

de către medic i-ar cauza suferință.

ART. 8 Informaţiile se aduc la cunostința pacientului într-

un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de

specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba

română, informaţiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori

în limba pe care o cunoaşte sau, după caz, se va căuta o altă

formă de comunicare.

ART. 9 Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să

nu fie informat şi de a alege o altă persoană care să fie

informată în locul său.

ART. 10 Rudele şi prietenii pacientului pot fi informați

despre evoluţia investigațiilor, diagnostic şi tratament, cu

acordul pacientului.

ART. 11 Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o

altă opinie medicală.

ART. 12 Pacientul are dreptul sa solicite şi să primească,

la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului,

tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.

13

Dreptul pacientului privind intervenţia medicală

ART. 13 Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o

intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru

decizia sa; consecinţele refuzului său, ale opririi actelor

medicale, trebuie explicate pacientului.

ART. 14 Când pacientul nu îşi poate exprima voința, dar este

necesară o intervenţie medicală de urgență, personalul medical

are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare ante-

rioară a voinţei acestuia.

ART. 15 În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medi-

cală de urgență, consimţământul reprezentantului legal nu mai

este necesar.

ART. 16 În cazul în care se cere consimţământul re-

prezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul

de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.

ART. 17 (1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale con-

sideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar re-

prezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este

declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.

(2) Comisia de arbitraj este constituită din trei medici pentru paci-

entii internați în spitale şi din doi medici pentru pacienții din am-

bulator.

ART. 18 Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru

recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice

prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a

tratamentului cu care acesta este de acord.

ART. 19 Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul

participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea

ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele

care nu sunt capabile să îşi exprime voința, cu excepţia obţinerii

consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea

este făcută şi în interesul pacientului.

ART. 20 Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o uni-

tate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în

care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi

evitării suspectării unei culpe medicale.

Obligaţii referitoare la acordarea îngrijirilor medicale

ART. 21 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul

medical, în exercitarea profesiei, nu pot face discriminări pe

baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii

naţionale sau sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei

personale, a condiţiei sociale faţă de pacienţi.

ART. 22 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul

medical au obligaţia de a lua măsuri de acordare a primului

ajutor.

ART. 23 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul

medical au obligaţia să acorde asistenţă medicală şi îngrijirile

necesare în limita competenţei lor profesionale.

ART. 24 În caz de calamităţi naturale (cutremure, inundaţii,

epidemii, incendii) sau accidentări în masă (naufragii, acci-

dente rutiere sau aviatice, accidente nucleare etc.), asistentul

medical generalist, moaşa şi asistentul medical sunt obligaţi

să răspundă la chemare, să îşi ofere de bunăvoie serviciile de

îngrijire, imediat ce au luat cunoştinţă despre eveniment.

ART. 25 (1) Voinţa pacientului în alegerea asistentului med-

ical generalist, a moaşei şi a asistentului medical trebuie

întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia.

(2) Dacă pacientul se află într-o stare fizică sau psihică ce nu

îi permite exprimarea lucidă a voinţei, aparţinătorii sau aprop-

iaţii celui suferind trebuie preveniţi şi informaţi corect, pentru a

hotărî în numele acestuia, cu excepţia imposibilităţii de identifi-

care, de comunicare, de deplasare sau a urgenţelor.

ART. 26 Dacă în urma examinării sau în cursul îngrijirilor

asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical con-

sideră că nu au suficiente cunoştinţe sau experienţă pentru a

asigura o asistenţă corespunzătoare, se vor consulta cu alţi

colegi sau vor îndruma bolnavul către alţi specialişti.

ART. 27 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul

medical vor păstra o atitudine de strictă neutralitate şi ne-

amestec în problemele familiale (morale, materiale etc.) ale

pacientului, exprimându-şi părerea numai dacă intervenţia

este motivată de interesul sănătăţii pacientului, cu con-

simţământul prealabil al acestuia.

ART. 28 Asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul

medical pot refuza acordarea unor îngrijiri către pacient atunci

când refuzul este justificat de interesul sănătăţii pacientului, cu

excepţia situaţiilor de urgenţă.

Prof. Oana Barbălată

14

Asistent medical – o profesie liberală

În ceea ce priveşte reglementarea profesiilor liberale,

se pare că recunoaşterea unei ocupaţii ca fiind sau nu

profesie liberală diferă de la o ţară la alta, în funcţie de

legislaţie, de stadiul de dezvoltare economică, precum şi de

alte aspecte. Spre exemplu, în Brazilia, primarii localităţilor

sunt consideraţi ca fiind profesionişti liberali. Uniunea

Europeană este interesată ca aceşti practicieni să îşi poată

oferi serviciile nu numai în țările de origine, ci şi pe teritoriul

celorlalte state membre. De aceea, Uniunea Europeană s-a

implicat în sistemul de recunoaştere reciprocă a calificărilor

profesionale. Potrivit Directivei 2005/36/CE din 7 septembrie

2005, referitoare la recunoaşterea calificărilor profesionale, în

mod clar acolo unde un serviciu e furnizat de o manieră

transfrontalieră, regulile profesionale ale statului gazdă

referitoare la calificările profesionale şi mai ales cele legate de

protecţia şi securitatea consumatorilor sunt cele care se

aplică. În cazul profesiilor de medic, asistent medical, dentist,

medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect, recunoaşterea

calificării profesionale se face şi în alte state membre. De

asemenea, în aceeaşi directivă apare definit conceptul de

profesie liberală. Astfel sunt considerate profesii liberale

„acele profesii care sunt exercitate pe baza unor calificări

profesionale relevante, cu titlu personal, având propria lor

responsabilitate şi de o manieră profesională independentă,

oferind servicii intelectuale şi conceptuale în interesul

clientului.

Profesie liberală sau profesie liberă?

Folosirea expresiei de „profesie liberă” este criticabilă,

deoarece, contrar, sugerează şi „existenţa unor profesii care

nu sunt libere, ceea ce ar reprezenta muncă forţată sau

obligatorie, cu încălcarea art. 4 din Convenţia europeană a

drepturilor omului şi art. 42 din Constituţia României,

republicată”.Sensurile celor două sintagme nu se suprapun

întru totul. Profesiune liberă înseamnă "profesiune exercitată

de o persoană pe cont propriu, fără a fi angajată permanent

undeva". Profesiune liberală desemnează o ocupaţie

intelectuală, care ţine de cultura spiritului (arhitectură, filosofie,

drept, medicină)

Potrivit definiţiei, profesia liberală reprezintă o ocupaţie

intelectuală, exercitată de o persoană pe cont propriu (liber-

profesionistă) care face parte, în mod obligatoriu, dintr-un

ordin profesional. Chiar dacă nu există o reglementare care

să definească aceste meserii în mod concret, profesiile

liberale joacă un rol important în economie, contribuind la

creşterea câştigurilor şi a numărului de locuri de muncă.

sau/şi care depinde de un "ordin", de un organism profesional

neconvenţional, cu un mod special de remunerare.

O definiţie mai completă a profesiilor liberale, având în

vedere doctrina, jurisprudenţa şi reglementările de până

acum, ar fi aceea conform căreia, profesiile liberale

desemnează acele ocupaţii independente, îndeletniciri cu

caracter permanent, prin care o persoană fizică deţinătoare a

unui complex de cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice

exercită o profesiune cu titlu personal, pe cont propriu, fără

să fie angajat permanent într-o instituţie, nefiind supus nici

unei restricţii, fiind ofertant de concepte, de servicii intelec-

tuale şi meserii, în interesul clienţilor, având propria lor re-

sponsabilitate pentru prestaţiile efectuate. Sigur că nici

această ultimă definiţie şi aceste puncte de vedere nu au

puterea unor norme de drept, ele negăsindu-se printre regle-

mentările Uniunii Europene şi în legile statelor membre.

O notă definitorie a profesiilor liberale tradiţionale este

constituirea în corpuri profesionale puternice care să

reprezinte interesele membrilor săi, de exemplu, Ordinul

Arhitecţilor, Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor Medicali

Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

(OAMGMAMR). Trebuie precizat faptul că Ordinul Asistenților

Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din

România funcționează în baza Ordonanței de Urgență a

Guvernului 144 / 2008, care reglementează și exercitarea

profesiei de asistent medical. Din punct de vedere juridic, în

România nu există încă un act normativ care să definească în

mod clar profesiile liberale şi să stabilească criteriile pe baza

cărora o profesie poate să fie considerată sau nu ca fiind

liberală. Se vorbeşte despre „profesii libere sau liberale” doar

în cadrul actelor normative cu caracter fiscal, cu alte cuvinte

reprezentând o categorie de contribuabili. În pofida unei

evoluţii contradictorii, după 1989, cadrul juridic din România a

permis înfiinţarea şi dezvoltarea profesiilor liberale. Astfel,

marea majoritate a acestor profesii sunt astăzi

reglementate.

15

În România putem vorbi de profesii liberale înfiinţate în baza unor legi speciale aprobate de Parlament: avocaţi, notari

publici, auditori financiari, executori judecătoreşti, experţi contabili şi contabili autorizaţi, practicieni în reorganizare şi lichidare,

medici, medici stomatologi, medici veterinari, farmaciști, psihologi și asistenți medicali; profesii liberale înfiinţate în baza unei

Ordonanţe de Guvern privind asociaţiile şi fundaţiile (nr. 26/2000): evaluatori, experţi tehnici, jurnalişti și profesii liberale incluse sub

denumirea de „profesii reglementate” în textul Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru

profesiile reglementate din România: restauratori de monumente istorice, ghizi de turism, consultanţi în domeniul transporturilor.

Trăsăturile esenţiale ale profesiilor liberale

Secretul profesional - confidenţialitate

Este piatra de temelie pe care se construieşte încrederea

între profesioniști şi clienţii/pacienţii lor. Această încredere

asigură obținerea unui serviciu personalizat și adaptat nevoilor

clientului. Profesionistul liberal nu poate divulga faptele pe

care le-a cunoscut cu prilejul exercitării profesiei sale.

Accesul în profesie

Activităţile liberale presupun cunoştinte cu caracter ştiinţific,

juridic sau tehnic, de un înalt nivel, atestate printr-o diplomă

recunoscută. Această calificare, la care se poate adăuga

prestarea unui jurământ sau înregistrarea într-un corp

profesional, condiţionează accesul la exercitarea unei profesii.

Formarea profesională continuă

Menținerea competenţei profesionale la un înalt nivel

constituie o cerinţă esenţială pentru profesiile liberale. Cei

care exercită profesii liberale trebuie să-şi reactualizeze şi

aprofundeze permanent cunoştinţele, pentru a furniza

clienţilor/pacienţilor serviciul cel mai adecvat.

Independenţa şi imparţialitatea

Independenţa garantează libertatea de judecată a unui

profesionist fără nici o influenţă din exterior. Regulile

profesionale sunt stabilite tocmai pentru a asigura

imparţialitatea prestaţiei, libertatea de evaluare tehnică,

consilierea profesională obiectivă şi evitarea presiunilor şi

intereselor externe.

Loialitatea faţă de client

Profesionistul liberal trebuie să-şi informeze clienţii/

paceinţii, atât în prealabil, cât şi în perioada exerciţiului

profesional, în legătură cu procedura de urmat pentru

obţinerea rezultatelor scontate.

Onestitatea şi integritatea

Profesioniştii liberali vor acţiona cu onestitate, curtoazie şi

integritate în relaţiile cu clienţii și terţii; nu trebue să se

angajeze în vreo activitate sau comportament care sunt

susceptibile de a discredita profesia sau a submina încrederea

publică în profesie. Prioritatea în furnizarea de servicii

profesionale trebuie să fie interesul pacientului/clientului. Cei

care utilizează aceste servicii furnizate de către profesionişti

liberali au dreptul să pretindă să fie trataţi cu respect, să

primească consultaţii profesionale în termenii pe care ei îi

înţeleg, precum şi informaţii înainte şi pe perioada furnizării de

servicii, atât în ceea ce priveşte procedura prevăzută pentru

atingerea obiectivului dorit, cât şi referitor la onorariile datorate.

Controlul din partea corpului profesional

Corpurile profesionale îşi stabilesc o serie de mecanisme,

sisteme şi proceduri de control a membrilor lor.

Profesioniştilor liberali li se cere să se asigure că orice membru

al echipei lor, căruia i s-a delegat o sarcină, are cunoştinţele şi

calificările necesare pentru a o îndeplini, în mod eficient. Cei

care folosesc aceste servicii liberale îşi pun încrederea, uneori

viaţa, în mâna profesionistului liberal şi în acest context este

clar că responsabilitatea pentru sarcinile delegate rămâne în

mâinile celui care delegă.

După integrare, membrii profesiilor liberale au avut şi au

prilejul să presteze servicii în alte ţări ale Uniunii Europene,

putându-şi demonstra calităţile profesionale şi obţinând venituri

superioare.

Respectarea codului de conduită şi bune practici

Membrii unei profesii au obligaţia de a se conforma dispoziţiilor

Codului de etică şi deontologie profesională precum şi legis-

laţiei în domeniu.

Asigurarea de răspundere civilă profesională

Membrii profesiei liberale au obligaţia de a dispune de o

asigurare de răspundere civilă (în cazul asistentului medical:

asigurarea de malpraxis) la un nivel suficient de a asigura o

compensare adecvată unui client/pacient în cazul unei

reclamaţii justificate a acestuia, ca rezultat al furnizării unui

serviciu (apariţia unor efecte adverse, erori, greşeli ce pot să

apară în activitatea medicală).

Conflict de convingeri morale sau religioase

Profesioniştii liberali vor lăsa deoparte orice convingere per-

sonală, religioasă, politică, filosofică sau de altă natură în furni-

zarea unor servicii profesionale.

Acestea sunt valori comune ale profesiilor liberale în Uniunea

Europeană. În concluzie, luând în considerare toate aceste

trăsături, putem afirma că profesia de asistent medical este o

profesie liberală, chiar dacă nu avem un cadru normativ care să

specifice explicit acest lucru.

Prof. Tania Bararu

16

Asistent medical – o profesie eternă

Atâta timp cât există oameni care necesită grijă, compasiune şi înţelegere va fi nevoie de asistentul medical. Zi de

zi, asistenţii medicali dăruiesc tot ce au mai bun din cunoştinţele lor, din spiritul lor de solidaritate. Zi de zi le oferă

celor care au nevoie de îngrijire nu numai ajutorul profesional, ci şi mângâierea care izvorăşte din bunăvoinţă, din

angajament şi din umanism profund. În fiecare viaţă salvată, în fiecare naştere asistată, în fiecare copil vaccinat, în

fiecare tratament aplicat, în fiecare pacient care beneficiază din plin de atenţie şi sprijin, în fiecare dezbatere pe tema

sănătăţii, se simte prezenţa eforturilor depuse de asistentul medical.

Pentru a fi asistent medical ai nevoie de vocaţie, ai

nevoie ca atitudinea ta călduroasă ca o rază de soare

să devină ca o stâncă care să emane putere pentru

cei din jur.

Satisfacţiile profesionale ale asistentului medical

depind de domeniul de activitate al fiecăruia, dar nimic

nu poate fi comparat cu asistarea miracolului venirii pe

lume a unui copil sănătos a cărui dezvoltare a

supravegheat-o. Iată deci un motiv bine întemeiat

pentru acordarea importanţei cuvenite asistenţei

medicale primare şi supravegherii femeii pe timpul

sarcinii.

Pentru ca sarcina să se dezvolte normal, să se nască

un copil sănătos, este necesară o bună colaborare între

gravidă şi asistentul medical, comunicarea făcându-se în

ambele sensuri: prima să furnizeze permanent informaţii

despre starea sa şi să-şi formeze anumite

comportamente, a doua să ştie să selecteze informaţiile,

să desprindă problemele pe care să le rezolve împreună

cu femeia gravidă şi, la nevoie, cu medicul.

Obiectivele principale ale asistentului medical în

supravegherea femeii gravide cu sarcină normală sunt:

educaţia pentru sănătate şi încrederea gravidei în echipa

de îngrijire. Acestea au în vedere principala problemă a

femeii gravide care este deficitul de cunoştinţe în legătura

cu sarcina şi cu naşterea. Şi dacă asistentul medical are

şi experienţă de mamă, aceasta aduce un plus în

comunicarea cu femeia gravidă.

La polul opus miracolului naşterii unui copil, în

rândul satisfacţiilor profesionale ale asistentului medical

stă îngrijirea pacientului în stadiul terminal. Confruntarea

morţii face parte din profesia de asistent medical.

Prima sarcina a asistentului medical care îngrijeşte oameni

aflați în stadii terminale ale bolii este să stabilească o relaţie bazată

pe respect și reciprocitate. Trebuie să înteleagă suferinţa

persoanei, semnificația pe care ea o dă, să fie atent la ceea ce

comunică.

Empatia în acest caz poate însemna să înţelegi semnificaţia

personală a comportamentelor, emoţiilor bolnavului şi să afli ce

crede, ce simte, ce-l preocupă. În fața morţii, principala nevoie a

pacienţilor este de a fi ascultaţi, iar asistentul medical are un rol

semnificativ în vieţile lor. Le poate oferi suport, încurajare,

înțelegere, acceptare. Iar la rândul lui poate învăţa de la pacient un

mod de a înfrunta moartea. Profesiunea de asistent medical este o

profesie nobilă şi necesită multă abnegaţie. Nici progresul în

domeniul medical, nici influenţa tehnologiei şi nici o maşină nu

poate înlocui grija şi compasiunea unui asistent medical. Să tratezi

bolnavul așa cum ai vrea sa fii tratat tu însuți!

Prof. Maria Cotea

17

A fi sau

a nu fi

asistent medical

Am început să scriu acest articol cu gândul la întrebar-

ea pusă copiilor mici: "Ce vrei să te faci când o să fii mare?".

Răspunsul vine aproape imediat: "Doctor" sau "Asistent medi-

cal" și este pe cât de naiv, pe atât de sincer. Vine, probabil,

dintr-o dorință ancestrală a omului de a-și ajuta semenii. Copiii

sunt sinceri, dar adulții mai păstrează oare în ei această sincer-

itate?

De ce vrem să devenim cadre medicale? Începem să

facem lucruri majore în viață punându-ne permanent întrebări și

încercând să găsim răspunsuri. Nimeni nu poate confirma sau

infirma că răspunsul găsit de fiecare dintre noi este cel corect.

Când am ales să urmez cursurile Școlii Postliceale

Sanitare mi s-a spus să renunț pentru că voi suferi o mare de-

cepție: "Sistemul sanitar din România te va înghiți". Am zâmbit

și mi-am imaginat un balaur fioros care arunca flăcări din gât și

care arde tot ce-i stă în cale. Să fim serioși! Spuneți-mi un sin-

gur sistem din România sau de oriunde care nu "înghite" oa-

meni. Sănătatea, educația, armata, economia, toate "înghit"

oameni pentru că sunt sisteme și pentru că sunt făcute de oa-

meni, cu oameni. Pun în balanță ceea ce văd cu ceea ce aud.

Aud în fiecare zi că nu se investește în sănătate, că salariile

sunt foarte mici, că volumul de muncă este exagerat de mare,

cât despre condițiile de muncă, ce să mai spun? Sunt la limită.

Reversul medaliei este ceea ce văd. Văd personal

medical foarte bine pregătit care în fiecare zi este pe baricade,

care refuză cu o încăpățânare greu de explicat să plece din

țară sau să facă altceva. Străinătatea ne atrage: salarii bune,

condiții de muncă bune, oameni cu o mentalitate diferită. Și,

totuși, suntem foarte mulți care vrem să rămânem. Haideți să

fim din ce în ce mai mulți! Nu cred că trebuie schimbată men-

talitatea, ci cred că trebuie să oferim un pic mai mult decât

ceea ce primim. Avem școli bune, avem profesori bine pregătiți,

avem idei, avem proiecte, cu siguranță vom avea și un sistem

medical mai bun. Sistemul de sănătate este un organism viu

pentru că fiecare dintre noi face parte din structura sa și fiecare

participă la funcționarea acestui sistem. Stă în puterea noastră

să facem lucrurile bine, cât mai bine, excepționale, și orice

barieră, orice obstacol să fie un motiv în plus de a nu ne opri, ci

de a merge mai departe. Halatul alb de cadru medical exprimă,

mai presus de orice, omenie și profesionalism!

Cătălina Gabură

Anul I , G2

18

Boli rare și bizare

Sindromul accentului străin

Pacienții cu această boală încep brusc să vorbească cu un

accent strain, de obicei un accent dintr-o țară pe care nu au

vizitat-o niciodată. Cel mai cunoscut caz provine din

Norvegia, din anul 1940, când o pacientă în urma unui

traumatism, a început să vorbească brusc cu un accent

german, iar colegii ei au suspectat-o ca fiind spion. Zeci de

asemenea cazuri au fost înregistrate în lume. De obicei,

pacienții sunt acuzați că simulează boala, dar acest sindrom

apare în urma unui accident vascular cerebral sau unui

traumatism cranian și poate fi cauzat de leziuni la nivelul

centrul vorbirii care modifică dicția, accental și pronunția

cuvintelor.

Sindromul mâinii extraterestre

Pacienții cu acest sindrom pierd controlul unui membru,

uneori din cauza unei deconexiuni între cele două emisfere

cerebrale. Mâna “străină” poate contracara mișcările

efectuate de cealaltă mână. De exemplu, o mână deschide

nasturii pe care cealaltă mână îi închidea sau stinge țigara

pe care cealaltă o aprindea. Disfonia spasmodică

Disfonia spasmodică este incapacitatea de a vorbi altfel

decât în șoapte sau în versuri. Spasmele la nivelul corzilor

vocale împiedică o vibrație normal a acestora. Această

tulburare dispare atunci când pacientul cântă, recită poezii

sau schimbă tonul. Se poate trata cu injecții periodice de

toxină botulinică la nivelul laringelui.

Sindromul Alice în țara minunilor

Este o tulburare neurologică care îl face pe pacient să

perceapă obiectele sau chiar unele părți ale corpului mult mai

mici, mai mari, mai apropiate sau mai distanțate față de cum

sunt ele în realitate. Acest sindrom se manifestă în mod

particular în copilărie, de obicei înainte de a adormi și poate

să dispară la adult. Prevalența și originea acestei tulburări

rămân necunoscute, dar poate să mai apară în migrene,

crizele epileptice, tumori cerebrale sau după priza de

psihotrope.

Progeria: copilul de 80 de ani

Progeria este o boală genetică prin care copilul prezintă procesul de îmbătrânire accelerat. Copiii

cu această boală pot deceda la 13 ani, dezvoltând simptome fizice uimitoare, incluzând alopecie

prematură, boli cardiace, demineralizare osoasă și artrite. Este o boală foarte rară, fiind

înregistrate doar 48 de cazuri în întreaga lume

19

Sindromul Stendhal

Sindromul Stendhal este o boală psihosomatică prin care

pacientul acuză creșterea frecvenței cardiace, vertij,

dispnee, halucinații și chiar lipotimii, atunci când este expus

la o operă de artă sau la un peisaj natural frumos.

Esofagita eozinofilică

Pacientul cu esofagita eozinofilică prezintă alergie la mâncare.

Contactul între oricare tip de aliment cu peretele esofagian induce o

reacție alergică cu disfagie gravă. Acești pacienți nu pot fi alimentați

decât prin sondă nazogastrică.

Sindromul mirosului de pește

În această boală, pacienții emană miros

puternic de pește putred prin transpirație,

urină și halenă, indiferent cât de bună

este igiena personală. Acești pacienți

prezintă trimetilaminurie, prin lipsa unei

enzime care metabolizează trimetilamina

de origine alimentară.

Sindromul lui Cotard (sau sindromul cadavrului

ambulant)

Persoanele în cauză cred că au murit sau că sunt

nemuritori. În acest sindrom apar manifestări ciudate și chiar

unele acte suicidare accidentale. Sindromul lui Cotard este

întâlnit la persoane cu schizofrenie, tulburări bipolare, tumori

sau posttraumatic.

Myotonia Congenita

Myotonia Congenita este o boala genetică. Aceasta afectează fluxul

ionilor de clor care intervin în contracția și relaxarea musculara.

Rezultatul este o rigiditate musculară, urmând contracția musculară care

apare după un timp de repaus. Aceasta afecteaza mușchii membrelor,

obrajilor și diafragmul. Nu există tratament, iar pentru a evita această

rigiditate se recomandă mișcari gentile și exerciții după repaus.

Dr. Diana Cheaito

20

Creierul uman – aria de asociație a lui

Wernicke

Probabil fiecare dintre noi s-a întrebat măcar o

dată în viață despre cum funcționează creierul său,

cum anume sunt stocate amintirile, cum un anumit

parfum ne aduce aminte de evenimente de mult

uitate sau cum același aliment poate fi considerat

de unii un deliciu, iar de alții, o adevărată „traumă”

pentru papilele gustative. Din tot acest sistem

fascinant, am ales prezentarea unei arii corticale, și

anume aria lui Wernicke.

Scoarța cerebrală (cortexul cerebral) conține în jur de 10

miliarde de neuroni (Guyton și Hall, 2006; Hrițcu și Hefco,

2007). În funcție de distribuția diferitelor tipuri de neuroni la

nivelul scoarței, se pot distinge mai multe arii: senzitive (care

detectează senzații specifice), motorii (de la care pleacă

informații spre mușchi) și arii de asociație. Acestea din urmă

primesc și analizează simultan semnale venite din diferite

regiuni ale cortexului motor și senzitiv și din etajele

subcorticale (Guyton și Hall, 2006). Una dintre aceste arii de

asociație este aria lui Wernicke.

Aceasta reprezintă principala arie de înțelegere a

limbajului. Aflată posterior cortexului auditiv primar, înapoia

girusului temporal superior (Fig.1), reprezintă cea mai

importantă regiune a întregului creier pentru funcția

intelectuală superioară (Wise et al., 2001; Saffran, 2002;

Guyton și Hall, 2006). Situarea ariei lui Wernicke în această

zonă a creierului nu este deloc întâmplătoare, deoarece aici

se întâlnesc ariile de asociere somatică, vizuală și auditivă.

Această zonă de confluență a diferitelor arii senzoriale este

mai dezvoltată în emisfera dominantă a creierului (Saffran,

2002). Dintre toate zonele cortexului cerebral, aria lui

Wernicke este cea mai specializată pentru ceea ce numim

inteligență.

Astfel, această regiune a fost denumită prin diferiți termeni

sugestivi: aria interpretativă generală, aria cunoașterii, aria de

asociație terțiară (Guyton și Hall, 2006). Este cel mai bine

cunoscută drept aria lui Wernicke, în onoarea neurologului

care i-a descris pentru prima dată funcția.

Stimularea electrică a ariei lui Wernicke, în cazul unei

persoane conștiente, poate genera uneori o idee foarte

complexă, mai ales când sunt stimulate ariile de conexiune cu

talamusul. Tipurile de gânduri experimentate, în cazul unor

astfel de stimulări, includ scene vizuale complexe amintite din

copilărie, halucinații auditive (o piesă muzicală sau o

declarație făcută de o altă persoană). Din acest motiv, se

consideră că activarea ariei lui Wernicke poate aduce în

memorie gânduri complexe care implică mai mulți analizatori

și care au fost stocate în alte zone ale creierului (Guyton și

Hall, 2006).

Funcția interpretativă generală a ariei lui Wernicke, precum și

funcțiile vorbirii și ale controlului motor sunt mult mai

dezvoltate într-una dintre emisfere decât în cealaltă. Astfel,

emisfera respectivă este denumită dominantă. La aproximativ

95% din populație, emisfera dominantă este cea stângă. Chiar

și la naștere, aria cortexului care va deveni aria lui Wernicke

este cu 50% mai mare în emisfera stângă decât în cea

dreaptă (Saffran, 2002).

21

Înainte de a fi stocate în ariile corticale și a fi

procesate în scopuri intelectuale, mare parte

din experiențele noastre senzoriale sunt

convertite în limbajul echivalent. Spre

exemplu, atunci când citim o carte, nu

memorăm imaginile vizuale ale cuvintelor

tipărite, ci cuvintele în sine sau mai bine spus,

ideile convertite într-o formă de limbaj. Aria

senzorială pentru interpretarea limbajului,

aflată în emisfera dominantă, este tocmai aria

lui Wernicke. Aceasta este în strânsă legătură

cu ariile primare și secundare ale auzului,

aflate în lobul temporal. Această relație este,

probabil, rezultatul faptului că primul contact

cu limbajul se face prin auz. Mai târziu se

dezvoltă percepția vizuală a limbajului prin

intermediul cititului (Guyton și Hall, 2006). Spre exemplu, copilul învață să asocieze mirosul, vocea, chipul și tot ceea ce reprezintă

mama cu termenul mamă (în limba română, desigur) la nivel auditiv, iar când va învăța să citească, va asocia sunetele auzite cu

literele scrise și pe ambele cu ideea de mamă.

În urma unor leziuni severe ale ariei lui Wernicke, o persoană poate auzi perfect și chiar recunoaște diferite cuvinte, dar este

incapabilă să conecteze aceste cuvinte într-o idee coerentă. Sau, persoana afectată poate citi cuvintele, dar este incapabilă să

înțeleagă ideea din textul respectiv. Această afecțiune se numește afazie Wernicke (Mayeux și Kandel; Obler și Gjerlow, 1999;

Saffran, 2002). În 1874, neurologul german Carl Wernicke a prezentat cazurile a doi pacienți a căror limbaj era afectat în mod diferit

față de afazia Broca. Discursul pacienților era relativ fluent, intonația și pauzele aparent normale, în schimb prezenta caracteristici

semantice neobișnuite. Pacienții utilizau frecvent, în locul cuvintelor simple, descrieri elaborate (circumlocuții). Uneori, cuvintele

erau dificil de recunoscut din cauza substituțiilor fonetice. Sau, pacienții inventau chiar cuvinte noi („neologisme”). Gradul de

înțelegere a acestor pacienți era puternic afectat. Iată un exemplu de discurs al unei persoane afazice (A. M., în vârstă de 75 ani).

Pacientul este întrebat din ce motiv a ajuns la spital, răspunsul este în limba engleză: Is this some of the work that we work as we

did before? ... All right... From when wine [why] Iꞌm here. Whatꞌs wrong withs me because I ... was myself until the taenz took

something about the time in that time here and thatꞌs when the the time took around here and saw me around in it itꞌs started with

me no time and then I bekan [began] work of nothing else thatꞌs the way the doctor find me that way ... (Obler - Gjerlow, 1999).

Astfel, lezarea ariei lui Wernicke determină, în primul rând, un deficit puternic în înțelegerea auditivă (Robson et al., 2012); dacă

este afectată o zonă corticală mai mare, se reduce considerabil atât înțelegerea limbajului scris, cât și a celui vorbit. În schimb,

vorbirea persoanei afectate este fluentă. Discursul este normal ca ritm, tonalitate, deși pacienții utilizează cuvinte greșite sau

combinații eronate de cuvinte. Au tendința de a adăuga noi silabe și cuvinte în plus în propoziți. De asemenea, pot inventa cuvinte,

prezintă logoree, ceea ce-i face și mai greu de înțeles. Spre exemplu, întrebat unde locuiește, pacientul răspunde: Am venit de

acolo, înainte de ajunge aici și mă voi întoarce acolo. Pacienților cu afazie Wernicke le este afectată capacitatea de a transmite un

mesaj consistent (au un discurs gol), de a repeta cuvinte sau fraze, de a scrie și de a citi (Mayeux și Kandel, Saffran, 2002).

În concluzie, aria lui Wernicke este responsabilă de înțelegerea cuvintelor vorbite și este în strânsă legătură cu girusul angular

(responsabil de înțelegerea limbajului scris) și cu aria lui Broca (responsabilă de vorbire). Afazia Wernicke este rezultatul cel mai

frecvent al lezării acestei arii.

Prof. Mădălina Morariu

www.oradepresa.ro

22

Prionii -

responsabili al encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST)

www.riversideonline.com

Cei mai mulţi dintre noi au auzit de boli

precum sindromul Gerstmann-Straussler-

Scheinker (GSS), sindromul Alpers care este

întâlnit numai la copii, maladia Kuru (este legată

de obiceiul canibalismului la populaţia de indigeni

din Noua Guinee), maladia Creutzfeld-Jacob (CJD)

- cunoscută şi ca “boala vacii nebune” şi insomnia

fatală familială (FFI). Aceste boli fac parte din

categoria aşa numitelor boli neurodegenerative,

cu evoluţie rapidă şi continuă spre debilitate

mintală, demenţă, pierderea controlului motor,

imobilizare şi care în cele din urmă se încheie cu

exitus-ul persoanei bolnave. Bolile fac parte din

grupul encefalopatiilor spongiforme transmisibile

(EST).

Ce sunt prionii?

Cu siguranţă, toţi i ne-am întrebat, ce anume

produc aceste boli? Răspunsul, după îndelungi ani

de studii, a fost prionii. Prin definiţ ie, prionii sunt

cea mai mică particulă infectantă cunoscută, care nu

este virus, ci o formă aberantă a unei proteine

celulare normale fără acid nucleic, care provoacă

encefalopati i cu evoluție relativ rapidă. Sunt oameni

care însă cred că aceste boli sunt produse de

virusuri. Total greşit. Pentru a dovedi că EST -uri le

sunt într-adevăr provocate de proteina -prion, au fost

izolaţi şi purif icaţi prioni aberanţi, ce au fost apoi

folosiţ i pentru a transmite boala la animale de

laborator (cobai). Acest lucru nu s -a realizat decât

în februarie 2010, adăugând alte dovezi substanţiale

ipotezei “proteina -singură”.

Prionii infecţioşi (vezi imaginea de mai sus) sunt

forme anormale (aberante) ale proteinelor prionice care se

multiplică în organismul-gazdă obligând proteinele normale de

acelaşi tip să adopte structura lor aberantă. Efectul “domino”

caracteristic acestui proces face ca un număr mic de prioni

aberanţi să modifice un număr mare de prioni normali

conducând la declanşarea bolii. Prionii aberanţi formează

amiloizi (agregate proteice) în celule, iar celulele mor şi astfel

se formează cavităţi în creier.

Modul de acţiune al proteinelor

patogene

Proteinele patogene (prionii) sunt prezente în

creierul tuturor mamiferelor studiate până azi, inclu-

siv la om, pot apărea sub două forme numite PrP -sen

(senzitive) şi PrP-rez (rezistente). Savanţi i nu cunosc

încă funcţia exactă a PrP -sen, dar există dovezi că ar

putea fi implicată în conexiunile neuronale, apoptoza

celulelor nervoase, dar şi alte roluri incomplet eluci-

date. Datorită formei lor anormale, proteinele PrP -res

au tendinţa de a se alipi una alteia. În t imp, mole-

culele PrP-res formează aglomerări, lanţuri, numite

“f ibre amiloid” care sunt toxice pentru celule, în cele

din urmă omorându- le. Celulele, numite astrocite,

care fac parte din grupul celulelor gl iale, vin să di-

gere neuronii morţi, lăsând găuri în creier.

Prionii sunt singurul caz cunoscut de

“proteine patogene” (care provoacă boli) cu

capacitate de auto -reproducere şi care sunt capabi le

să provoace boli grave, deşi par să fie doar molecule

proteice: spre deosebire de bacteri i , vi rusuri şi alţ i

agenţi patogeni cunoscuţi, ei nu conţin informaţie

codificată în acizi nucleici (ADN sau ARN) care să le

permită invadarea şi replicarea în organismul gazdă.

23

Diferenţa dintre creierul sănătos (notat pe imagine - control) şi

unul afectat de către prioni (www.trynerdy.com)

Cercetări mai recente au

demonstrat faptul că prionii normali

produşi de corpul uman ajută la

prevenirea apariţ iei plăcilor de

amiloid specifice în debutul boli i

Alzheimer. Descoperirea a fost făcută

de echipa profesorului Nigel Hooper

de la Universitea din Leeds.

Un văl de mister înconjoară încă prionii şi

modul lor de acţiune: cum se înmulţesc, cum trec de

bariera hemato-encefalică şi de bariera dintre

specii, cum adică infectează gazde din specii

diferite (oameni, dar şi animale). Elucidarea modului

de acţiune al prionilor este esențială pentru

obţinerea unor vi i toare medicamente şi de strategii

terapeutice împotriva boli lor neurodegenerative

momentan incurabile. Medicina progresează

neîncetat, iar în experimentele de laborator au fost

obţinute unele rezultate pe baza cărora, în vi i tor, ar

putea deveni posibilă corectarea erori lor din

configuraţia proteinelor prionice. Cercetători i de la

The Scripps Research Institute (TSRI) au identif icat,

pentru prima oară, două medicamente care sunt deja

aprobate pentru uz uman şi care prezintă proprietăţi

anti-prionice, iar unul dintre ele promite mult în ceea

ce priveşte eficienţa în tratamentul acestor boli

grave.

Rezultatele studiului au fost publicate în

Proceedings of the National Academy of Sciences.

Fiind l ipsiţ i de material genetic, prionii sunt

rezistenţi la metodele convenţionale de steri l izare,

cum sunt radiaţi i le UV, tratamentele termice,

formolul, precum şi radiaţi i le ionizante. Un alt

dezavantaj este că nu produc răspuns imun din

partea organismului gazdă, determinând invariabil

moartea fără semne de infecţie; singura reacţie

documentată până în prezent este astrocitoza. Deşi

cunoscute de sute de ani, maladii le prionice

reprezintă încă un domeniu puţin cunoscut din punct

de vedere biologic şi medical f i ind necesare, încă,

numeroase studii şi cercetări pentru stabil irea cu

exactitate a cauzelor şi a mecanismului care

Concluzii

Atât structura moleculară, replicarea

prionilor, cât şi patogeneza boli lor prionice sunt

unice, fără precedent, în biologia moleculară.

Găsirea unui marker preclinic de diagnostic pentru

depistarea infecţiei prionice, în perioada de

incubaţie şi în forme subclinice, va ajuta enorm la

efectuarea unui screening biologic real la om, ceea

ce ar reprezenta un aport eficient la supravegherea

şi împiedicarea răspândirii acestei boli.

Boli le prionice la om evoluează spre deces.

Diagnosticul de boală prionică umană (BPU) în

timpul vieţi i este mai rar, în schimb după decesul

pacientului se poate studia din punct de vedere

histopatologic creierul pentru obţinerea unui

diagnostic de certitudine.

Prionii diferă de toate microorganismele

cunoscute - bacteri i , fungi, virusuri sau viroizi şi

sunt agenţi cauzali ai unor pseudo - infecţi i – boli

prionice (nu sunt infecţi i propriu -zise, dar

terminologia rămâne, din cauza unor protocoale de

cercetare ce aparţin virusologiei).

Prof. Evelina Morari

Stadiul actual al cercetărilor în

ce priveşte prionii

determină apariţia acestor boli. Faptul că există numeroase

variante ale acestor boli şi că pot fi de natură diferită

reprezintă o barieră în realizarea acestui obiectiv.

24

Renunţarea la testele pe animale,

un pas către redobândirea umanităţii

Anual, la 24 aprilie celebrăm Ziua Mondială a Protecţiei

Animalelor de Laborator. În ultima vreme, studiile efectuate pe

aceste vietăţi au ajuns să contabilizeze anual peste 150 de

milioane de animale ucise în numele ştiinţei. Doar din datele

oficiale se ştie că, pe plan mondial, Statele Unite ale Americii

sunt pe primul loc la capitolul sacrificii de animale în

laboratoare, iar în Europa primul loc este deţinut de Marea

Britanie care ucide, anual, mai mult de 4 milioane de astfel de

vietăţi.

Prin instituirea acestei zile se doreşte aducerea la cunoştinţă

oamenilor că milioane de animale din întreaga lume sunt

chinuite şi ucise în experimente ce au loc annual. Totodată, se

încearcă descoperirea unor noi modalităţi de testare, cum ar fi

dozarea micro, culturile de celule stem, generarea de modele

pe calculator sau chiar studiile umane.

Este bine cunoscut faptul că marile descoperiri ale medicinei –

cum ar fi vaccinul antirabic (descoperit de Louis Pasteur, în

1885) - a fost obţinut prin infectarea mai multor câini şi iepuri

cu acest virus; totodată, obţinerea antitoxinei difterice, în

1891, s-a făcut în urma injectării porcilor de Guineea cu toxina

difterică.

Oriunde în lume, în numele ştiinţei sunt realizate teste de

laborator pe animale. Însă, această practică este deosebit de

crudă, deoarece cauzează suferințe de neimaginat acestor

ființe. După cum se ştie, printre cei mai folosiţi cobai pentru

efectuarea experienţelor în laboratoare sunt șobolanii și

șoarecii. Totodată, cercetătorii mai utilizează şi hamsteri,

broaşte, iepuri, câini, pisici, oi și vite. Însă, potrivit lui Charles

R. Magel, tocmai ideea care stă la baza realizării testelor pe

animale reprezintă o contradicţie logică. Aşadar, „dacă îi veţi

întreba pe cercetători de ce fac experimente pe animale,

invariabil, răspunsul lor va fi «deoarece modul de funcţionare

al organismului unui animal este asemănător celui uman». În

momentul în care veţi ridica problema moralităţii acestui

demers în numele ştiinţei, replica cercetătorilor va fi că

«animalele nu sunt asemenea oamenilor»“.

Tot mai multe persoane militează împotriva modului şi

scopului în care sunt folosite animalele în laboratoare. Însă nu

numai medicina apelează la astfel de teste. Din ce în ce mai

mult, începând cu sfârşitul secolului trecut, industria cosmetică

recurge la cercetarea pe animale. Amintim testele Draize, care

se realizează pe iepuri pentru a se măsura gradul de iritare

produs la nivelul ochilor de diferite cosmetice. Din datele

raportate oficial, majoritatea testelor pe animale sunt efectuate

în scopuri medicale, după care vin, în ordine, cele militare,

respectiv din industria cosmetică, agricolă şi nu în ultimul rând

din învăţământ.

În statele Uniunii Europene a intrat în vigoare, începând cu

anul 2013, Directiva 86/609/CEE, care reglementează

utilizarea animalelor în scopuri ştiinţifice. Prin aceste norme

legislative se doreşte îmbunătăţirea situaţiei cobailor folosiţi în

cercetarea ştiinţifică şi se pune accent pe descoperirea de

metode alternative testării pe animale. Mai mult, şi în SUA,

Legea privind bunăstarea animalelor, care reglementează

tratarea animalelor în cercetare, expoziții, tranzacţii, dar şi în

privinţa transportului acestora, a fost armonizată, însă mai are

unele scăpări, deoarece păsările, șobolanii și șoarecii nu intră

sub incidenţa acestui act normativ.

Ca şi alternativă, în ultimii ani a luat amploare dezvoltarea bio-

cernelurilor şi a ţesuturilor umane tipărite cu ajutorul

imprimantelor 3D. Se doreşte ca în curând acestea să fie

folosite pentru a „tipări“ ţesuturi şi organe vii care vor putea fi

testate în locul cobailor. Astfel, până la la salvarea vieţilor

umane, imprimantele 3D ar putea salva alte milioane de vieţi –

cele ale şoarecilor de laborator. Astfel, prin descoperirea unor

metode alternative vom avea de câştigat la capitolul

umanitate.

Prof. Petronela-Alina Vasiluţă

25

Membrana

cardiacă

electronică

Fiecare avem obiceiuri – tabieturi … De cele mai

multe ori sunt aceleași. Ne trezim – și, pentru ca trezirea sa

fie mai plăcută, ne bem cafeaua – cafeaua de dimineață…

Și eu, ca în fiecare dimineață, mi-am făcut cafeaua

și o beau încet ascultând știrile. Parcă n-am auzit bine.

Crainicul de la radio face un anunț citând ziarul The

Independent, despre o inovație care mi se pare deosebită: o

membrană cardiacă artificială – o membrană electronică.

Oamenii de ştiinţă au creat o membrană electronică

revoluţionară ce ar putea înlocui stimulatoarele cardiace și

pacemaker-urile. Dispozitivul foloseşte o „reţea de senzori

şi electrozi extrem de fină“ care învelește pericardul și cu

ajutorul căreia se poate monitoriza constant inima. Se

preconizează ca prin această „membrană” să se poată

administra şocuri electrice pentru a menţine un ritm cardiac

bun.

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois şi cei de

la Universitatea Washington au folosit modele generate cu

ajutorul unui computer şi o imprimantă 3D pentru a crea un

prototip al membranei. Aceasta a fost aplicată pe inima unui

iepure, iar organul a funcţionat perfect în afara corpului, într

-o soluţie bogată în nutrienţi şi oxigen.

Spre deosebire de pacemakere sau de defibrilatoarele ce

pot fi implantate, membrana cardiacă electronică fi realizată

în aşa fel încât să se muleze perfect pe orice inimă. Igor

Efimov, inginer biomedical de la Washington University, a

explicat cum ar putea funcţiona acest dispozitiv şi cum i-ar

putea ajuta pe pacienţii care au probleme cu inima: „când

dispozitivul simte că va urma un eveniment catastrofic,

precum un atac de cord sau o aritmie, poate aplica o

terapie de înaltă definiţie, poate da stimuli electrici în

anumite zone în aşa fel încât aritmia să fie oprită şi atacul

de cord să fie prevenit“.

Dispozitive similare există încă din 1980 cunoscute

sub numele de „şosete cardiace“. Acestea sunt

rudimentare şi făcute din bucăţi de material textil căptuşite

cu electrozi. Menţinerea acelor electrozi pe suprafaţa inimii

este o sarcină foarte dificilă, chiar imposibilă.

John Rogers de la Universitatea din Illinois este

cel care inovează noul dispozitiv care, deși este construit

din aceleaşi materiale rigide folosite şi la dispozitivele

electronice obişnuite, circuitele au formă curbată, lucru

care le permite să se extindă fără să se rupă. Rogers

compară acest înveliş cu pericardul. Acest pericard artificial

este dotat cu dispozitive de mare calitate care pot simţi

şi interacţiona cu inima în diverse moduri.

Cu toate că dispozitivul va fi folosit,

deocamdată, doar ca instrument de cercetare, acesta le va

permite oamenilor de ştiinţă să observe cum se schimbă

ritmul cardiac în diverse condiţii. În viitor, membranele

electronice de acest gen ar putea deveni obişnuite, salvând

numeroase vieţi.

E o dimineață frumoasă. Știrea ascultată mă

bucură. Membrana cardiacă electronică va reduce mult

suferința cardiacă și va prelungi viața inimii bolnavilor. Iar

procedurile de azi, pe care le considerăm avangardiste vor

deveni istorie.

Prof. Mihaela Postelnicu

26

Efectele neuroprotective ale uleiului esențial de lavandă

în maladia Alzheimer

Maladia Alzheimer (AD) este o afecṭiune

neurodegenerativă a ṭesutului cerebral care

antrenează pierderea progresivă și ireversibilă a

funcṭiilor mentale, în mod special a memoriei. A fost

descrisă iniṭial de către medicul german Aloïs

Alzheimer (1864-1915).

Este cea mai frecventă și mai importantă boală degenerativă a

creierului. Datorită creșterii duratei de viaṭă prin imbunatăṭirea

serviciilor medicale și ale condiṭiilor de trai, în general se

estimează o creștere a prevalenṭei Alzheimer cu 70% până în

2030. Trebuie menṭionat că această afecṭiune generează și

costuri indirecte semnificative: de exemplu 42,9% din

îngrijitorii pacienṭilor cu Alzheimer suferă de depresie.

La momentul actual nu există un tratament eficient

împotriva progresiei maladiei. Intervenṭiile propuse sunt în

principal de ordin paleativ și nu au decât un efect limitat

asupra simptomelor. Ținând cont de prevalenṭa afecṭiunii,

companiile farmaceutice fac eforturi importante pentru a

descoperi medicamente care să permită stoparea procesului

neurodegenerativ. Principala pistă de cercetare vizează

eliminarea plăcilor amiloide care se formează între neuroni,

precum și a agregatelor de proteine ce formează degenerările

neurofibrilare din interiorul neuronilor. Deși cauzele exacte ale

AD rămân încă slab elucidate, se presupune că atât factorii

genetici, cât și de mediu contribuie la apariṭia ei. Mutaṭiile

genetice au fost identificate în cazurile familiale cu debut

precoce, care reprezintă sub 5% din pacienṭii atinși de AD.

Pentru forma cea mai frecventă, numită „sporadică”, ale mai

multor gene, în special gena apolipoproteinei E, cresc riscul

de dezvoltare a maladiei.

Morfopatologic frapează gradul important de atrofie

cerebrală comparativ cu persoanele sănătoase

Studii imunohistochimice și ultrastructurale au indicat

faptul că în boala Alzheimer, un eveniment patogenetic

precoce, este reprezentat de pierderea sinaptică în

hipocamp, urmat de cortexul frontal, temporal, cingukat și

parietal. Această pierdere precoce a sinapselor după acest

patern anatomic a fost observată și în cazul modelelor

experimentale. Pierderea sinaptică duce la pierderea

neuronală cu astroglioză și microglioză reactive, apariṭia

plăcilor de amiloid și a depoziteler neurofibrilare fiind un

eveniment ulterior. Pierderea sinaptică se corelează cu

nivelurile Aβ42, dar nu și plăcile de amiloid. De asemenea,

pierderea sinaptică se corelează semnificativ cu deficitul

cognitiv. Principalele mecanisme implicate în patogeneza bolii

sunt: deficitele de pliere ale proteinelor, excitotoxicitatea,

inflamaṭia.

Uleiul esenṭial este definit pe plan internaṭional ca

produsul obṭinut prin hidrodistilarea, distilarea cu vapori sau

distilarea uscată, printr-un procedeu mecanic adecvat ale

unei plante sau a anumitor părṭi dintr-o plantă (Rubiolo P. și

colab., 2010). Componentele majore ale uleiului de lavandă

extras din Lavanda angustifolia sunt monoterpenele.

Împreună cu substanṭele chimice care se găsesc în cantităṭi

reduse, uleiul de lavandă însumează peste 100 de

componente chimice.

Uleiul esenṭial de lavandă și maladia Alzheimer

S-au raportat efecte inhibitoare ale lavandei asupra

neurotoxicităṭii induse de glutamat. Pe baza acestor constatări

se presupune că extractul de lavandă poate atenua demenṭa

în anumite afecṭiuni neurodegenerative, cum ar fi boala

Alzheiemer. Efectul protector al extractului de lavandă asupra

demenṭei dezvoltate în boala Alzheimer, ar putea fi atribuit

proprietăṭii sale anti-inflamatoare. Pacienṭii care suferă de

maladia Alzheimer pot prezenta defecte ale sistemului

colinergic asociat proceselor de memorare și învăṭare.

Creșterea nivelui de acetilcolină în creier poate fi un pas

important pentru tratarea bolii, motiv pentru care cele mai

eficiente tratamente se bazează pe inhibarea

www.arq.ro

27

acetilcolinesterezei (enzimă responsabilă de hidroliza

acetilcolinei și formarea β-amiloidului). Extractul de lavandă

inhibă eficient acetilcolinesteraza. Îmbunătăṭirea transmiterii

colinergice poate servi ca un alt mecanism posibil de acṭiune

asupra funcṭiei cognitive la șobolanii cărora li s-a indus

maladia Alzheimer (Kashani M., 2011).

Cercetare

Experimentele din prezentul studiu s-au realizat pe

șobolani albi, masculi, rasa Wistar, care cântăreau 200-250 g

la începutul experimentului. Animalele au fost tratate în

concordanṭă cu normele instituṭionale de bioetică privind

efectuarea studiilor experimentale pe animale de laborator și

toate procedurile experimentale sunt în conformitate cu

Directiva Consiliului European din 24 noiembrie 1986 (86/609/

EEC). În vederea realizării studiului propus privind

investigarea efectelor uleiului de lavandă asupra proceselor

antioxidative caracteristice unui model amiloid de demenṭă au

fost utilizate metode standardizate pentru animale mici de

laborator.

Determinarea parametrilor biochimici

După administratea uleiului de lavandă timp de 7 zile

consecutive, animalele au fost sacrificate și s-au colectat lobii

temporali ai creierelor. Fiecare probă de ṭesut nervos a fost

cântărită și omogenizată (1: 10) cu gheaṭă, 0.1 M tampon

fosfat de potasiu ( pH 7,4) și 1, 15 KCl. Omogenatele obṭinute

au fost centrifugate (15 min la 3000 rpm), iar din

supernatantul obṭinut s-au determinat activităṭile specifice ale

superoxid-dismutazei (SOD), glutation-peroxidazei (GPX),

catalazei (CAT), conṭinutul total de glutation redus (GSH),

precum și nivelul malondialdehidei (MDA).

Rezultate

Datele experimantale s-au înregistrat după 7 zile

consecutive de inhalare a uleiului de lavandă la animalele din

loturi de probă. Analizele biochimice au indicat o creștere

semnificativă a activităṭii princupalelor enzime antioxidante

(SOD, GPX și CAT) evaluate în omogenatele obṭinute din lobii

temporali ai animalelor tratate cu scopolamină și expuse la

LO1 și LO2, sugerându-se că uleiul de lavandă prezintă o

intensă activitate antioxidantă.

În prezentul studiu, nu s-a observat o fragmentare a

ADN, sugerându-se astfel că uleiul de lavandă are efecte

neuroprotective și acest efect poate fi legat de activitatea sa

antioxidantă.

Numeroase studii clinice au evidenṭiat faptul că stresul

oxidativ este implicat în patogeneza bolii Alzheimer (Jeong și

colab., 2008). Radicalii liberi de oxigen sunt implicaṭi în

procesul de degradare a performanṭelor cognitive, fiind

responsabili pentru dezvoltarea maladiei Alzheimer la

persoanele în vârstă (Nade și colab., 2011). S-a evidenṭiat

faptul că degradarea proceselor cognitive induse de

scopolamină este asociată cu intensificarea stresului oxidativ

în creier (El-Sherbiny și colab., 2003). În cadrul

experimentului, s-a evidenṭiat faptul că inhalarea uleiului

esenṭial de lavandă a îmbunătăṭit deficitele de memorie induse

de scopolamină (Hriṭcu și colab., 2012). Mai mult decât atât,

aceste observaṭii in vivo au sugerat că uleiul esenṭial de

lavandă ar putea exercita efecte protectoare împotriva

acṭiunilor exercitate de radicalii liberi induse prin administrarea

scopolaminei (Hriṭcu și colab., 2012). Enzimele antioxidante

precum SOD, GPX și CAT sunt implicate în diminuarea

stresului oxidativ. Aceste enzime prezintă o activitate redusă

în diferite regiuni din creier a pacienṭilor cu boală Alzheimer.

Mai mult, reducerea oxidării proteinelor intracelulare a fost

asociată cu îmbunătăṭirea performanṭelor cognitive și a

funcṭiilor psihomotorii (El-Sherbiny și colab.2003). În

momentul actual, utilizarea în scop terapeutic a antioxidanṭilor

ar putea diminua apariṭia degradărilor neurodegenerative

(McGhie și colab.2007; Zhou și colab.2008). La șobolanii

trataṭi cu scopolamină s-a evinṭiat reducerea activităṭii

specifice a SOD, GPX și CAT, precum și a nivelului GSH

redus, concomitent cu creșterea niveluli MDA în omogenatele

din lobii temporali. Creșterea nivelului MDA este un marker

important al intensificării in vivo a peroxidării lipidice. Uleiul de

lavandă (LO1 și LO2) a restabilit activitatea SOD la șobolanii

trataṭi cu scopolamină. Mai mult, LO1 și LO2 au intensificat

semnificativ activitatea specifică a GPX și CAT în

omogenatele din lobii temporali. Ca rezultat al acṭiunii

antioxidante, LO1 și LO2 au determinat scăderea nivelului

MDA și a GSH redus în omogenatele din lobii temporali.

Rezultatele noastre susṭin ipoteza că intensificarea activităṭii

specifice a SOD este cuplată cu scăderea intracelulară a

H2O2 concomitent cu creșterea activităṭilor GPX și CAT și a

nivelului GSH. Aceste acṭiuni au determinat scăderea

peroxidării lipidice și a oxidării proteinelor, sugerându-se astfel

că uleiul de lavandă prezintă o intensă activitate antioxidantă.

În final, rezultatele noastre au demonstrat că uleiul de lavandă

posedă puternice acṭiuni neuroprotective. (Studiu realizat în

cadrul lucrării de licența din cadrul Facultății de Biologie).

Andreea Onciu

Anul II, M3

28

Conflictul cu familia, consecinţă sau factor

în explicarea fenomenului workaholism-ului?

Deşi termenul de “workaholism” este utilizat destul de des în prezent, specialiştii şi cercetătorii nu au

reuşit să găsească un consens asupra definiţiei. Cu toate acestea, sunt cu toţii de acord cu sensul general al

conceptului, şi anume faptul că implică o investiţie substanţială în muncă. S. K. Mosier a definit dependenţa

de muncă ca manifestându-se la acei indivizi care lucrează cel puțin 50 de ore pe săptămână (Harpaz şi Snir,

2003).

Deşi termenul de “workaholism” este utilizat destul de

des în prezent, specialiştii şi cercetătorii nu au reuşit să

găsească un consens asupra definiţiei. Cu toate acestea, sunt

cu toţii de acord cu sensul general al conceptului, şi anume

faptul că implică o investiţie substanţială în muncă. S. K.

Mosier a definit dependenţa de muncă ca manifestându-se la

acei indivizi care lucrează cel puțin 50 de ore pe săptămână

(Harpaz şi Snir, 2003).

Timpul petrecut la serviciu poate fi afectat de o

varietate de factori externi cum ar fi: recompensele externe,

schimburile muncă–relaxare, contagiunea socială, cultura

organizaţională, cerinţele angajatorului, menţinerea unui post

managerial sau statut profesional, bunăstarea, recuperarea

economică, condiţiile pieţei de muncă şi presiunile globalizării.

Provocarea echilibrului relaţiei famile – muncă a

atras atenţia a tot mai multor indivizi în dezbateri publice,

analiza politicilor de lucru şi cercetări. Deoarece timpul

petrecut la serviciu creează o barieră pentru timpul rămas în

alte scopuri, timpul petrecut la serviciu constituie punctul de

plecare în înțelegerea schimbărilor ce au loc în relaţia familie

– muncă. În acelaşi timp, timpul de lucru determină cât suport

economic poate să aducă angajatul în cadrul familiei. Prea

mult timp la serviciu poate să submineze structura familiei şi

integritatea personală, în timp ce prea puţin timp petrecut la

serviciu poate să afecteze securitatea economică a familiei şi

să îi diminueze standardele de viaţă.

Hochschild (1997, apud. Jacobs şi Gerson, 2001)

prezintă o transformare culturală în care “acasă devine

serviciu, iar serviciu acasă”. Această perspectivă sugerează

că a avut loc o schimbare în ceea ce priveşte valorile pe care

oamenii le atribuie serviciului şi vieţii de familie. Această

schimbare a determinat tot mai mulţi angajaţi să acorde mai

multă importanţă recompenselor oferite de muncă şi chiar să

vadă locul de muncă drept o escapadă pentru dificultăţile vieţii

de familie contemporană.

www.qbebe.ro

www.arealchange.com

29

Principalele probleme provocate de schimbările

familiale pot fi înţelese mai bine prin comparaţia schimbărilor

majore în vieţile femeilor în ceea ce priveşte munca faţă de

bărbaţi a căror obligaţii profesionale au rămas în mare parte

neschimbate, iar implicarea lor în treburile casnice nu a

crescut destul de mult încât să poată balansa golul lăsat de

femeile care îşi asumau această funcţie. Această situaţie nu a

făcut decât să lase familiile cu ambii soţi angajaţi să facă faţă

cu greu cererilor familiale persistente în contextul în care

obligaţiile de la serviciu cresc pentru cuplu. Dar, în ciuda

creşterii presiunilor şi obligaţiilor de muncă pentru familii, sunt

promovate cu aceeaşi intensitate şi presiunile sociale privind

“maternitatea intensivă” (Hays, 1997, apud. Jacobs şi Gerson,

2001). Aşadar, nu trebuie pusă doar problema timpului puţin

de care dispun familiile în care membrii cuplului sunt angajaţi

sau familiile cu un părinte care este şi angajat, dar şi problema

creşterii expectanţelor pe perioada acestui timp limitat, atât

acasă cât şi la serviciu.

Spre deosebire de celelalte tipuri de adicţii care sunt subiect

de critică în societatea actuală, workaholism-ul este adesea

elogiat, glorificat, aşteptat şi chiar cerut. Semnele distinctive

ale dependenţei de muncă, potrivit lui Oates (1971), includ cel

mai frecvent lauda privind numărul de ore lucrate, comparaţii

pline de invidie dintre sine şi ceilalţi privind cantitatea de

muncă depusă, incapacitatea de a refuza cererile de la ser-

viciu şi o atitudine de competitivitate generală.

Prof. Ioana Ursachi-Hanganu

Cu toate acestea, potrivit lui Jacobs şi Gerson (2001),

putem vorbi de două segmente ale forţei de muncă, unul în care

indivizii muncesc mai mult ca oricând şi celălalt care este

constituit din indivizi care nu pot munci destul de mult încât să îşi

susţină familia la un nivel de trai decent. Pe baza unui studiu

Jacobs şi Gerson au încercat să clarifice această problemă

concentrându-se nu pe angajaţii fără obligaţii, ci pe cei care fac

parte din forţa de muncă la care se adaugă mai multe sau mai

puţine obligaţii familiale. Rezultatele obţinute de cei doi autori

sugerează că pattern-ul de schimbări în cadrul relaţiei familie –

muncă nu este rezultatul creşterii timpului de lucru petrecut la

serviciu, ci este mai degrabă o reflectare a schimbărilor ce au

loc în cadrul familiilor contemporane, mai ales a creşterii

numărului de familii în care ambii soţi sunt angajaţi. Mai mult,

deşi părinţii nu petrec mai mult timp la serviciu decât alte grupuri

investigate, există totuşi o tendinţă generală ca taţii să lucreze

mai mult decât bărbaţii fără copii, în timp ce la femei este exact

invers, mamele lucrând mai puţin decât femeile fără copii.

www.conflictdynamics.org

www.arealchange.com

30

Gifted Hands: The Ben Carson Story

Filmul care m-a determinat să mă înscriu la Școala Sanitară

Filmul pe care urmează să vi-l prezint în rândurile

următoare mi-a schimbat traiectoria vieții. Filmul

Gifted Hands: The Ben Carson Story m-a făcut să-

mi doresc să urmez studii medicale după ce termin

liceul. După cum spunea Iuliu Haţieganu, “medicina

este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de

oameni". Acum cred asta cu adevărat.

Filmul este povestea unui băiat de culoare, care a crescut fără

tată, și care la școală era codaşul clasei. Asta până când ma-

ma lui îl trimite la bibliotecă să citească în fiecare zi. Cu paşi

mărunți, dar siguri, iese din tiparul codaşului și începe să iu-

bescă școala. Copilăria lui nu este tocmai fericită, deoarece

părinții divorțează când el avea numai 10 ani. Rămâne în grija

mamei, împreună cu fratele său. Mama sa era analfabetă,

însă asta nu a împiedicat-o cu nimic să-și susţină fiii să înveţe.

De aici vine și dorinţa de a învăţa mai mult și mai mult, scopul

său final fiind să ajungă un doctor renumit. Iar astăzi, chiar

este cel mai cunoscut doctor neurochirurg din lume.

Benjamin Solomon Carson, născut la 18 septembrie 1951, în

Detroit, este un cronicar și pasionat neurochirurg. El este pri-

mul chirurg care a reuşit cu succes să separe gemeni siamezi,

care aveau cutiile craniene lipite. În 2008, el a fost distins cu

Medalia Prezidențială a Libertății de către președintele State-

lor Unite ale Americii de atunci, George W. Bush . Carson este

profesor de neurochirurgie, oncologie, chirurgie plastică și

pediatrie, și directorul secției de neurochirurgie pediatrică la

Spitalul Johns Hopkins din Baltimore, Maryland.

Activitatea celebrului doctor Carson se concentrează cu pre-

dilecție pe leziuni traumatice cerebrale, tumori cerebrale, tul-

burări neurologice și congenitale, epilepsie și nevralgie de

trigemen. El este interesat de maximizarea potențialului inte-

lectual al fiecărui copil.

Cu adevărat impresionant este faptul că la baza tuturor reuși-

telor acestui doctor a stat credinţa. Pentru a înţelege mai bine

cum se intersectează credinţa, iubirea, iscusința, voința, pute-

rea, încrederea în tine şi în ceilalţi, va recomand să vizionaţi

filmul Gifted Hands: The Ben Carson Story (2009).

Pentru mine m-a făcut să îmi dau seama cât de important este

să-i ajut pe cei din jur, de aceea am și ales să merg pe

această cale. Am înțeles că ca nimic din această lume nu este

imposibil, mai ales atunci când vine vorba de a ajuta pe cine-

va, de a susține, de a învăţa să mergi cât mai departe. După

cum spunea Albert Einstein: “Sunt două feluri de a-ţi trăi viața.

Unul - de a crede că nu există miracole. Altul - de a crede că

totul este un miracol". Eu cred că viața este un miracol, un

dar.

Cătălina – Elena Ramașcanu

Anul II, M11

31

Pe 2 aprilie se sărbătorește Ziua Internațională de

Conștientizare a Autismului, iar cu această ocazie

este bine să reamintim ce anume înseamnă autismul.

Părerile încă sunt împărțite, iar rezultatele medicale

sunt din ce în ce mai diferite, aproape în fiecare an se

mai descoperă câte un factor ce a dus sau poate duce

la apariția acestui sindrom. De reținut însă despre

autism sunt o serie de manifestări de dependență și

de planuri de îngrijire adecvate pe care le puteți

desluși în cartea intitultă: “Autismul și Sindromul

Asperger, Ghid pentru asistenți medicali" scrisă de

Christopher Barber (asistent medical).

Conștientizarea autismului, o problemă contemporană

Pentru a înțelege mai concret acest sindrom, în legătură cu

anatomia morfo-funcțională a encefalului la persoanele

diagnosticate cu autism, s-au demonstrat științific următoarele

aspecte:

- cantitatea celulelor corticale prezente în zonele encefalice res-

ponsabile pentru cognitiv, comunicare și socializare sunt cu 67%

în număr mai mare decât cele observate la persoanele non-

autiste, în perioada vieții intrauterine;

- cresterea encefalului, la persoanele autiste se realizează, în

primii 2 ani din viață, într-un mod mult mai alert decât la per-

soanele non-autiste;

- volumul cerebelului prezent în cazul unei perosoane cu autism

este mai mare decat volumul cerebelului unei persoane non-

autiste;

- impulsurile nervoase sunt într-un număr mai mare și au un ritm

mai alert în comparație cu ritmul și numărul impulsurilor ner-

voase specifice persoanelor non-autiste.

De asemenea, de remarcat este faptul că unele persoane cu

autism sunt mai susceptibile la boli precum otite, boli ale

sistemului respirator, prezintă carențe vitaminice și sistem

imunitar deseori slăbit sau pot avea afecțiuni ale sistemului

digestiv. "Ne gândim la autism ca la o tulburare socială din

cauză că, adesea, copiii care suferă de această condiție se luptă

cu interacțiunea socială, însă cateodată neglijăm faptul că tot

ceea ce cunoaștem despre mediul înconjurător provine

din simțurile noastre. Anomaliile legate de vederea sau auzul

unei persoane pot avea efecte profunde în comunicarea

socială", este de

părere Duje Tadin, unul dintre cercetătorii care a luat parte la

numeroase studii privind autismul, asistent profesor la

Universitatea Rochester din Marea Britanie.

Importanța conștientizării autismului

Depistarea precoce al autismului este crucială, atât pentru

persoanele afectate, cât și pentru membrii familiilor lor. Cel

mai greu este să trăiești cu ideea de a nu îți înțelege propriul

copil, de a te simți neputincios în fața manifestărilor lui, de a

nu înțelege pe deplin starea în care se află, dar mai ales ideea

de a nu putea interveni…

De ce este important să îi acceptăm și să îi integrăm?

Pentru că numărul persoanelor afectate crește cu fiecare

persoană nedepistată la timp, pentru că avem nevoie să

învățăm de la ei, pentru a găsi un tratament adecvat sau un

mod de a depista și poate chiar preveni această afecțiune.

Persoanele autiste se pot recupera doar dacă se intervine din

timp. Ele nu au nevoie de medicație, cu excepția cazurilor

asociate cu despresii, stări de anxietate, sau în prezența

agresivității și a autoagresivității. Au însă nevoie de educație,

stimulare permanentă, de creare de oportunități de învățare și

de deprindere a unor meserii, de incluziune în comunitate și

nu de spitalizare într-o instituție medicală psihiatrică.

A.I. Duca

Anul I, G1

www.teenshealth.org

32

Rolul unor oligoelemente esențiale în nutriția copilului

Materia vie este alcatuită din: elemente “plastice” -

de construcţie şi combustie (N, Ca, C, Cl, H, Mg, O, P, K,

Si, Na, S) - 99,98% din masa corpului și oligoelemente

(două miimi) cu rol de catalizatori legate de enzime (As, Br,

Co, Cu, Fe, F, I, Mn, Mo, Ni, Se, V, Zn).

Fier

Rolurile fierului sunt: producere aerobă

de energie la nivel celular, transportul

oxigenului la nivel celular, producerea aerobă

de energie la nivel muscular, formarea și

menținerea mielinei în sistemele

dopaminergice.

75% - fierul “funcţional” (în structura

hemoproteinelor = hemoglobina, mioglobina,

peroxidaze, citocromi);

25% - fier de depozit (sub formă de feritină

sau hemosiderină); o mică parte este legat de

proteina de transport (transferina), ca formă

de tranzit între forma funcţională şi cea de

deposit.

Alimentele conţin fier sub două forme:

- legat de hem (în carne şi peşte – cu

biodisponibilitatea puţin afectată de natura şi

compoziţia mesei);

- nelegat de hem (în toate alimentele de

origine vegetală – cu biodisponibilitate

influenţată de prezenţa factorilor stimulatori şi

inhibitori ai absorbţiei).

Factorii care stimulează absorbţia sunt

carnea, peştele, lactoza, lactoferina şi acidul

ascorbic. Iar factorii care inhibă absorbţia sunt

fitaţii din grâu şi din alte cereale, oxalaţii din

orez şi spanac şi polifenolii.

Necesarul de fier

Necesarul de fier este:

de 6mg/zi pentru primele 5 luni şi de 10

mg/zi până la vârsta de 1 an;

1-10 ani 10mg;

11-18 ani băieţi - 12mg;

11-18 ani fete - 15mg;

Cobalt

Cobaltul face parte din compoziţia

vitaminei B12, care împreună cu fierul

constituie un eficient factor antianemic, are

proprietăţi vasodilatatoare. Împreună cu fierul

şi cuprul ia parte la formarea hematiilor.

Acesta are drept roluri: autoapăra-

rea organismului, procesele de creştere, re-

glarea tensiunii arteriale, menţinerea în para-

metri optimi a sistemului nervos, în special a

celui vegetativ-simpatic, menţinerea integrităţii

sistemului nervos.

Necesarul de cobalt

Cercetările de până acum nu au

stabilit în mod clar un dozaj minim sau maxim

în cazul cobaltului. Nivelul de cobalt din ali-

mente este însă în strânsă legătură cu solul în

care a crescut planta sau animalul a cărui

carne o consumăm.

Studiile au arătat că persoanele

vegetariene convinse au un risc mai mare de

a dobândi o carenţă de cobalt decât cele care

consumă în mod frecvent carne şi fructe de

mare, deoarece cele mai bune surse de co-

balt sunt carnea, rinichii, ficatul, stridiile şi

scoicile. De asemenea, o cantitate importantă

de cobalt se găseşte şi laptele proaspăt muls,

consumat crud.

Alte surse de cobalt sunt: spanacul,

varza, fasolea şi algele marine. Uneori, cobal-

tul se găseşte şi în cereale, dar din păcate,

organismul nu reuşeşte să-l asimileze, deoa-

rece în acest caz nu este parte componentă a

moleculei de B12.

Zinc

Zincul este întâlnit într-o mare varietate

de alimente. În general, alimentele bogate în

proteine conţin şi cantităţi importante de zinc:

carnea albă de pasăre, carnea de vită, porc şi

miel, dar şi alunele, nucile, cerealele integrale,

fasolea şi untul de arahide. O dietă bogată în

proteine de origine animală asigură mai mult

zinc organismului decât cea bazată pe

proteine vegetale, datorită gradului diferit de

absorbţie intestinală a celor două surse

dietetice. Fibrele şi acidul fitic conţinute în

vegetalele din dietă inhibă absorbţia de Zn,

prepararea termică a alimentelor fiind o cale

de a contracara acest fenomen.

Printre rolurile zincului se numără

stimularea activității a numeroase enzime

implicate în diviziunea şi creşterea celulară,

susţinând creşterea şi dezvoltarea în perioada

fetală, a copilăriei şi adolescenţei. Acesta

intervine prin stimularea hormonului

somatotrop, prin participarea la sinteza

acizilor nucleici şi prin influenţarea diviziunii

celulare, are rol în funcţionarea sistemului

imunitar (prin rolul jucat în dezvoltarea şi

activarea limfocitelor T), participă la sinteza

lecitinei şi formarea surfactantului, asigură

nivelul seric al retinolului, prin faptul că

sinteza hepatică a proteinei transportoare a

retinolului se face doar în prezenţa unei

concentraţii optime de zinc.

Necesarul de zinc:

0-6 luni - 2 mg;

7-36 luni - 3 mg;

4-8 ani - 5 mg;

9-13 ani - 8 mg;

14-18 ani – 9 -11 mg;

www.mojestarosti.cz

33

Cupru

Forma esenţială din corpul uman este cea

cuprică (Cu2+). Cuprul are rol în reacţiile

redox şi în neutralizarea radicalilor liberi.

Acesta este component al unor enzime

numite cuprice: citocromoxidaza implicată în

sinteza mitocondrială a ATP-ului, importantă

moleculă macroergică; feroxidaza I -

ceruloplasmina şi feroxidaza II, care

transformă fierul feros în fier feric, care la

rândul său se poate conecta de transportorul

specific, transferina dopamin-monooxigenaza

(responsabilă de formarea norepinefrinei din

dopamină) şi monoamin-oxidaza (MAO, cu rol

în metabolismul diferiţilor neurotransmiţători,

inclusiv în degradarea serotoninei).

Cuprul este cofactor pentru enzime cu rol

antioxidant, pentru factorul de creştere al

fibroblastelor (bFGF), factorul de creştere

endotelial vascular (VEGF) sau angiogenină.

Necesarul zilnic

Raţia de Cu indicată unui adult sănătos este

de aproximativ 900mg/zi.

Surse alimentare de Cu: viscere (mai ales

ficat), fructe de mare, seminţe, cereale

integrale. Aportul zilnic este, de regulă,

superior necesarului, deşi o alimentaţie

redusă cantitativ şi rafinată menţinută timp

îndelungat poate deveni deficitară.

Seleniu

Seleniul şi vitamina E acţionează sinergic,

fiind recunoscute, împreună cu Zn, pentru

acţiunea lor antioxidantă. Acesta măreşte

rezistenţa ţesuturilor la oxidare.

Necesarul zilnic

Necesarul zilnic este de 50-100mcg (fiind mai

mare la bărbaţi şi la femeile care alăptează:

respectiv 70mcg si 75mcg).

Surse naturale: carnea de vită, fasolea

uscată, peşte, ouă, varză, germeni de bob,

ceapă, roşii, germeni de grâu, tărâţe de grâu.

Dintre simptomele intoxicaţiei cu Se

menţionăm: tulburări de mers şi vedere,

edeme ale pleoapelor, halenă de usturoi,

sialoree, colici abdominale, scădere în

greutate, paralizii, căderea părului,

hipotermie.

Crom

Cromul este component al factorului de

toleranţă la glucoză (GTF), care poate

proveni din dietă sau poate fi sintetizat în

intestin şi este indispensabil pentru sinteza

insulinei. Cromul activează enzima insulin

receptor-kinaza care intensifică activitatea

insulinei prin fosforilarea insulin receptorilor.

Component vital al lecitinei, care intervine în

menţinerea lipidelor din sânge în particule

fine. Glandele suprarenale conţin cantităţi

importante de crom indicând un rol al

oligoelementului în producerea hormonilor

antistres. Cromul activează vitamina C şi este

prezent şi în leucocite.

Necesarul zilnic

0 – 6 luni - 10 - 40 µg;

7 – 12 luni - 20 – 60 µg;

1 – 3 an i- 20 – 80 µg;

4 – 6 ani - 30 – 120 µg;

peste 7 ani - 50 – 200 µg.

Surse importante de crom în alimentaţie sunt:

ficatul, nucile, cartofii, cerealele integrale,

brânza. Conţinutul de crom din alimente, ca

şi necesarul de crom al organismului sunt

dificil de măsurat, de aceea în literatură se

utilizează valori estimate ale aportului dietetic

adecvat. Sugarii sănătoşi prezintă, în mod

normal, la naştere rezerve ridicate de crom,

care le pot asigura necesarul până la vârsta

de 10 ani.

Mangan

Manganul activează mai multe enzime şi

vitamine din organism: vitamina C, arginaza,

colina. Intervine în producerea unor hormoni

ca insulina, adrenalina noradrenalina.

Acesta mai are drept roluri: detoxifierea

organismului, funcţia imună, sinteza

colagenului, activează arginaza - funcţii

detoxifiante prin eliminarea amoniacului din

organism sub formă de uree, după

combinarea cu bioxidul de carbon, previne

afectarea ţesuturilor cauzată de oxidarea

lipidelor, deoarece este component al enzimei

mangan-superoxid-dismutaza.

Acesta are rol important în metabolismul

glucozei şi sinteza glicoproteinelor, deoarece

celulele beta pancreatice au nevoie de

mangan.

Necesarul zilnic

0-6 luni - 0,3 - 0,6 mg;

7-12 luni - 0,6 - 1 mg;

1-3 ani – 1 - 1,5 mg;

4-6 ani - 1,5-2 mg;

7-10 ani - 2-3 mg;

peste 11 ani - 2-5 mg.

Alimentele cu conţinut ridicat de mangan sunt

cerealele integrale, vegetalele verzi, sfecla,

fasolea verde, nucile şi ananasul.

www.mojestarosti.cz

34

Iod

Iodul este mineral esenţial pentru funcţionarea normală a

glandei tiroide, care prin hormonii tiroidieni stimulează procesele

eliberatoare de energie şi controlează creşterea şi dezvoltarea

organismului, inclusiv a creierului.

Provenit din dietă, sub formă de ioduri şi iodaţi, şi absorbit la

nivelul tubului digestiv, iodul ajunge la glanda tiroidă transportat de

proteinele plasmatice. La nivelul foliculilor tiroidieni, iodul se cuplează

cu tirozina, conducând la formarea hormonilor triiodtironina (T3) și

tetraiodtironina (T4), care controlează metabolismul carbohidraţilor şi

lipidelor. De asemenea, tiroxina ajută transformarea carotenului în

vitamina A.

Iodul este abundent în apa mărilor şi oceanelor, de aceea

peştele oceanic, fructele de mare şi algele marine sunt cele mai

bogate surse de iod din alimentaţie. Unele vegetale, precum şi apa de

băut sunt şi ele o sursă de iod, dar conţinutul în iod al acestora

variază în funcţie de concentrația acestui element în sol. Sarea iodată

poate fi o sursă dietetică de iod foarte importantă. Laptele matern are

un conţinut crescut de iod, care poate asigura necesarul pentru

sugarii alimentaţi natural. Formulele pentru sugari trebuie să conţină

35 μg/zi.

Legumele (varza, conopida, napii si guliile) conţin în mod

natural substanţe (tiocianaţi şi izotiocianaţi), care au o acţiune

competitivă cu iodul, pe care îl deplasează din combinaţiile lui

împiedicând astfel acumularea iodului în tiroida. Aceste legume conţin

şi goitrină, substanţă care interferează biosinteza hormonilor tiroidieni.

Excesul de fluor din apă şi alimente poate favoriza carenţa

de iod, deoarece fluorul este mai reactiv decât iodul şi intră în

competiţie cu acesta. De aceea, acolo unde se practică fluorurarea

apei potabile, raportul fluor/iod trebuie controlat. Concentraţia

crescută de calciu şi magneziu, caracteristică apelor dure diminuează

absorbţia.

Stările fiziologice şi condiţiile de mediu, care măresc consumul

energetic al organismului determină o nevoie mai mare de hormoni

tiroidieni. De aceea, copiii şi adolescenţii necesită creşterea aportului

dietetic de iod. Carenţa sa generează guşă şi hipotiroidism

Necesarul zilnic

0 -1 an - 40-50 µg;

1 – 3 ani - 70 µg;

4 – 6 ani - 90 µg;

7 - 10 ani - 120 µg;

Peste 11 ani - 150 µg;

Necesarul de iod pentru adult este de 50 - 100 μg/zi, dar este

necesară o suplimentare de 25% - 50% în timpul sarcinii şi la femeile

care alaptează.

Concluzii

Deşi se găsesc în cantitate foarte mică în organism (aproximativ

două miimi) sunt indispensabile vieţii. Utilizarea în practică a

oligoelementelor trebuie făcută cu discernământ pentru a nu deregla

procesele enzimatice şi funcţiile biochimice de sinteză.

Oligoelementele sunt doar un tratament adjuvant altor mijloace

terapeutice.

Dr. Teodor Ținică

35

Cuvântul Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza

a fost inventat în 1935 de către Everett M. Smith, pe atunci

fiind președintele Ligii Naționale de Puzzle.

Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza (lb. engleză),

pneumonoultramicroscopicsilicovolcanoconiosis - are 44 de

caractere și definește o boală rară a plămânilor survenită în

urma inhalării de particule foarte fine de siliciu vulcanic,

acestea cauzând inflamații la nivelul plămânilor. Aceasta

boală este o formă de silicoză, mai des întâlnită în apropierea

vulcanilor activi din întreaga lume.

Multe cazuri de silicoză vulcanică au fost întâlnite în statul

Filipine (insula Luzon, vulcanul Mayon) și în Statele Unite ale

Americii, statul Washington, în zona vulcanului Koma

Kulshan. În acea zonă vulcanii au împrăștiat o cantitate

masivă de cenușă vulcanică.

Cazuri des întalnite sunt și în rândul minerilor. Cu toate

măsurile de protecție moderne există cazuri de silicoză.

Particulele ultramicroscopice de siliciu din cenușa vulcanică

actionează ca niște lame care distrug alveolele pulmonare. În

timp, acest proces duce la dispnee și în cele din urmă la stop

respirator.

Emanuel Dumitru Todică

Anul II, M10

Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza,

Cel mai lung cuvânt al limbii române

Hippopotomonstrosesquippedaliophobia

este fobia de cuvinte lungi.

Știați că?

36

Asistența medicală,

pasiune sau pragmatism?

Și, totuși, an de an, numai în Iași, își iau în primire diploma

de asistent medical sute de persoane. Majoritatea tineri.

Majoritatea dezorientați, împinși de la spate de părinți

pragmatici sau de către propria voință, gândind doar că vor

ajunge să ajute oameni, să facă bine. Replică pe care am auzit

-o la majoritatea colegilor mei, în primele zile, răspunzând la

sâcâitoarea întrebare De ce ai ales școala asta? Binele ăsta e

mai mult o noțiune abstractă, că doar bine poți să faci și pe

stradă, când un copil murdar și trist sau un bătrân rușinat de

propria cutezanță îți cere din priviri ajutor. Sau bine poți să faci

și când vecinul îți bate la ușă și te întreabă dacă nu ai ceva

parale să-l împrumuți, deși ești conștient că prea curând n-o să

vezi banii înapoi. Și tot bine poți să faci și când ridici punga de

chipsuri, goală, din fața ta, gândindu-te că alții vor învăța

cândva ce e respectul față de altcineva decât propria

persoană. Și, atunci, e pasiune, e pragmatism să alegi o

școală care, pe deasupra, e considerată de către unii, a

momentului?

Prin catalog sunt risipiți și învățăcei trecuți de 30 sau chiar 40

de ani. Aceștia din urmă, familiarizați deja cu ceea ce

presupune să ai o slujbă sau chiar mai multe, unul sau doi

copii care te așteaptă acasă senini, în timp ce ei se gândesc

cum să le facă mai ușoară trecerea din lumea poveștilor în cea

reală, știu ce vor. Nu mai au loc și timp pentru ezitări, spun ei.

Ai putea spune că sunt pragmatici. Și nu ai greși, dacă în

unii dintre ei nu s-ar redeștepta dorințe vechi, gânduri

neîmplinite cândva, trezite acum, după atâta timp. În copilărie,

fetițele, în fața des întrebuințatei întrebări “Ce vrei să te faci

când vei crește mare?”. Doctoriță, răspundeau invariabil.

Asistenta nu exista în imaginația tinerelor vlăstare, sau era rar

pomenită, mai curând asociată cu injecțiile dureroase și greu

de suportat. Peste ani, gândul a fost uitat, alte drumuri au

ajuns să fie bătătorite. Ce-i mână pe ei în luptă?, întreba în

timpul stagiului din iarnă un medic chirurg, cu un zâmbet

sarcastic în colțul gurii. În ciuda lipsurilor din sistemul medical,

pe băncile școlii se așează din ce în ce mai multe persoane

care rar mai socotesc în ce an și-au luat adio de la viața de

licean. Se împrietenesc din nou cu cărțile, cu sălile de curs, cu

sistemul de predare, de multe ori școlăresc, cu catalogul, cu

orele târzii în care stau aplecați peste cursuri, după ce au

adormit copiii, cu toate. Pentru ce? Pentru o meserie decentă,

mai sigură, spun unii. Oamenii se vor îmbolnăvi mereu, cred

alții, deci va fi nevoie permanentă de medici și de asistenți.

Salariile sunt bune, mai ales peste hotare, gândesc alții.

Aceștia din urmă vor avea de trecut nenumărate hopuri, până

cât or să se așeze la masă cu englezii, francezii, belgienii,

nemții sau cu alte nații. Și atunci, e pasiune sau e

pragmatism? Cine știe? Fiecare, în parte, își poate răspunde

mai bine.

Adriana Grama

Anul I, G10

„Sunt prost plătită!”, „Sunt prost tratată de către medici!”

sau „N-are rost să îmi fac iluzii, știu că oricum

posturile sunt aranjate și, dacă n-am pile și bani, nu

îmi găsesc nimic”. Sau „Vreau să plec în afară,

pentru că aș fi mai bine plătită și mai bine tratată!

Afară e altceva”. Sunt doar câteva dintre gândurile

rostite frecvent de către purtătorii de halate albe sau

colorate, în nuanțele acceptate la locul de muncă

sau de către cei care și-au pus în gând să poarte

acele halate.

37

Efectele benefice ale implantului dentar

Implantul dentar este o piesă prefabricată din ti-

tan, sub forma unui șurub, ce are rolul de a înlocui

rădacina unui dinte natural lipsă.

Inserarea se face după ce locul extracției s-a

vindecat sau imediat după extracție, alveola dintelui

natural având rol de suport pentru implant. Înainte de

protezarea finală, implantul are nevoie de o perioadă

de osteointegrare (perioadă ce poate dura între 3 și 6

luni în funcție de indicațiile producătorului și de cali-

tatea osului pacientului).

Cine poate apela la implantul dentar?

În general, orice persoană căreia îi lipsesc unul sau mai multi

dinți. Principalele limite sunt date de cantitatea și calitatea

osului implantar, poziția sinusului maxilar,a nervului alveolar-

inferior, cauze legate de starea generală a organismului (dacă

pacientul este înca în creștere sau suferă de afecțiuni generale

cum ar fi diabetul zaharat, anumite afecțiuni ale sângelui, etc.).

De aceea, înainte de plasarea implanturilor dentare se vor face

un set de radiografii, și analize de sânge.

Vârsta reprezintă un impediment?

Există indicații si contraindicații atât pentru persoanele

tinere cât și pentru cele vârstnice. Persoanele tinere, aflate în

perioada de creștere nu pot beneficia de implanturi dentare

pentru că atât maxilarul, cât și mandibula acestuia sunt în con-

tinuă dezvoltare. Totodată, sănătatea persoanelor în vârstă,

care poate fi afectată sau bolile cronice, reprezintă contraindi-

cații pentru implantul dentar.

Este dureros?

Datorită evoluției echipamentelor si medicației, pre-

cum și pregătirii echipei de anesteziști, pacienții susțin că se

simt mult mai confortabil acum decât s-au simțit vreodată în

trecut. Pe tot parcursul intervenției, pacientul va fi anesteziat,

local sau general în funcție de complexitatea intervenției, iar

după ce trece efectul anesteziei poate apărea o stare de dis-

confort local, durerile fiind în general suportabile.

Cum influențează implanturile dentare viața?

Lucrările protetice susținute de implanturi vor arăta și

vor funcționa ca și dinții naturali. Acest lucru înseamnă că

pacienții vor putea mânca și bea în mod normal. Protezarea

cu ajutorul implanturilor dentare îmbunățatește vizibil calitatea

vieții. Persoanele care pâna acum erau jenate si îngrijorate

din cauza pierderii dinților, devin mult mai încrezatoare și mai

sigure după ce apelează la protezarea pe implant.

Alin-Petrică Aniculaesă

Anul III, A5

www.cabinet-stomatologic-bucuresti.ro

38

10 semne care arată clar că eşti asistent medical

1. Cauţi şi, culmea, chiar găseşti greşeli medicale în serialele şi emisiunile care au drept subiect „viaţa din spital”.

2. Poţi să bei un ibric de cafea în tura de noapte şi totuşi reuşeşti să adormi dimineaţa.

3. Te gândeşti profund la orele de somn pe care le vei avea mâine.

4. Nu crezi că dimineţile de luni sunt cel mai rău lucru posibil. Pentru acesta putem exemplifica cu week-end-urile, vacanţele şi

turele de 48 de ore din spital.

5. Te trezeşti la 3 noaptea doar pentru că stomacul tău crede că eşti în tură de noapte şi este momentul pentru o gustare.

6. Te abţii să le spui oamenilor pe care abia îi cunoşti că au vene foarte bune pentru perfuzii.

7. Reuşeşti să convingi un ipohondru că, în ciuda celor spuse în horoscopul personal şi pe site-urile cu sfaturi medicale, nu are nici

o boală terminală, ci o banală indigestie.

8. Reuşeşti întotdeauna să întelegi scrisul de mână al doctorului, care i se pare şi lui însuşi indescifrabil după tura de noapte.

9. Îţi întrebi copiii de 35 de ori pe zi dacă s-au spălat pe mâini.

10. Butonul de alarmă de la patul pacientului te face să alergi ca şi cum ai fi înscrisă în cursa de viteză la olimpiadă.

Prof. Dorina Pascu

39

Ce ştiţi despre proteine?

1. Ştiinţă ce studiază compoziţia şi procesele chimice specifice materiei vii

2. Proteine simple

3. Substanţe organice cu greutate moleculară mică din structura proteinelor

4. Proteine asociate cu acizi nucleici

5. Proteine globulare cu rol în imunitate

6. Procesul de obţinere a aminelor din aminoacizi

7. Cele mai răspândite proteine plasmatice

8. Cele mai răspândite proteine din organismului

9. Substanţă rezultată din degradarea aminoacizilor

10. Principalul rol al proteinelor

11. Legătura dintre aminoacizi

12. Catalizează transaminarea

13. Proces în urma căruia proteinele îşi pierd proprietăţile chimice şi fiziologice

14. Substanţă rezultată în urma catabolismului hemoglobinei

15. Proteină plasmatică cu rol în procesul de coagulare a sângelui

16. Substanţă sintetizată din amoniac şi acid glutamic

17. Substanţă formată din amoniac, eliminată prin urină

18. Peptid cu rol în respiraţia celulară

19. Aminoacizi ce nu pot fi sintetizaţi de organism

20. Soluţii ce menţin constant pH-ul organismului

Prof . Ioana Popa

3 4

7

1 2

5 8

6 9

14 10

13 11

12

15

20

18

17

16

19

40

1. Capul unui om este alcătuit din 22 de

oase, luând în considerare craniul şi

osatura facială.

2. Craniul uman are în componența sa

opt oase: osul frontal, două oase parie-

tale, două oase temporale, osul occipital-

dispus posterior, osul etmoid-în spatele

nasului şi osul sfenoid.

3. Faţa omenească este formată din 14

oase, între care cele mai cunoscute sunt

maxilarul şi mandibula.

4. Bebeluşii se nasc fără rotulele de la

genunchi, acestea dezvoltându-se între

2 şi 6 ani.

5. La aproximativ fiecare şapte ani, corpul dumneavoastră înlocuieşte echivalentul a aproximativ un nou schelet.

6. Drumul mâncării de-a lungul esofagului durează cam 8 secunde. În medie, stomacul digera o masă bogata în grăsimi în 6 ore,

în timp ce pentru o masă bogată în carbohidraţi îi sunt necesare doar două ore.

7. Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de grădină. La polul

opus se află capilarele. Acestea sunt atât de subţiri încât este nevoie de 10 astfel de vase puse unul lângă altul pentru a egala

grosimea unui fir de păr.

8. Glandele sudoripare se găsesc pe întreagă suprafaţă a pielii, cu o densitate mai mare pe palme, tălpi şi la axile.

9. Ziua de 24 martie este marcată în întreaga lume drept Ziua mondială a combaterii tuberculozei și comemoreaza ziua în care

doctorul Robert Koch, în 1882, a descoperit bacilul care îi poartă numele și care produce tuberculoza.

10. Tuberculoza produce 1,5 milioane de decese anual, la nivel global. Cu toate că în ultimii ani, în întreaga lume, s-au depus

eforturi enorme pentru a reduce răspândirea tuberculozei, fiind o problemă majoră de sănătate publică. Contrar progresului

tehnologic, în lume există 9.000.000 de cazuri noi de tuberculoză.

11. Aproximativ o treime din populația globului este infectată cu mycobacteria producătoare de tuberculoză.

12. La rândul său, fiecare persoană cu tuberculoză activă poate infecta 10-15 persoane pe an.

Nicoleta Cornelia Musteaţă-Giuranu

Anul II, M10

Știați că?