nu deranja. asteapta. acum - regizorcautpiesa.roregizorcautpiesa.ro/piese-de-teatru-online/nu...

http://regizorcautpiesa.ro/piese/Nu-deranja-Asteapta-Acum-1328.html 1

Nu deranja. Asteapta. Acum…

de Ioan Peter - pit

Acest text a fost scris în bună parte la atelierul de lucru condus de Katalin Thuroczy, Arad-FUN,

Mai-2006.

Pentru a contacta autorul in vederea obtinerii drepturilor pentru montarea unui spectacol pe acest text,

trimiteti email la [email protected].

© 2008 Fundatia 123 si regizorcautpiesa.ro pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Este permisa difuzarea libera a acestui text in acest format, in conditiile in care nu i se aduce nicio

modificare si nu se realizeaza profit in urma acestei difuzari.


personajele:

Ştefan - tânăr pensionar, fost şef de şantier

Petrică – fiul lui Ştefan cu cea de-a treia soţie

Onuţa – fiică vitregă, mai mică decât Petrică

Clarine – ultima cucerire a lui Ştefan, funcţionar, angajat al înaltului for european pentru

integrarea României în…

Ionatan – un vecin

Acţiunea se petrece în apartamentul unui bloc cu zece etaje.Tatăl, în picioare, ascute

două cuţite, unul de celălalt. Fiul e în genunchi.

Petrică : …tată, de ce nu pricepi că nu pot? Nu pot!

Ştefan : Parcă aţi înnebunit cu toţii, pe cuvântul meu! Ajunge omul să vă vrea binele cu

forţa, pe cuvântul meu, nu sunteţi în stare de nimic, ameţiţilor!

Petrică : Tată, te rog fie-ţi milă şi nu mă chinui!

Ştefan : Să n-aud nimic! M-am săturat, mi-e lehamite!

Petrică : …Hai, să schimbăm subiectul, te rog, te implor!

Ştefan : Gura!

Ridică unul din cele două cuţite.

Petrică : … spune-mi dacă nu cumva mi-ai văzut mingea de baschet? Tată, te-am

întrebat unde-ar putea fi mingea mea de baschet ? De nimic. Nu sunt bun de nimic. N-o spui, dar

o gândeşti. Te porţi cu mine de parcă aş fi un străin. Asta mă face să mă simt aiurea. Mă ucide.

Şi nu e de la iarbă, ci de la tine,, man’’. Îmi zici unde poate fi mingea aia?

Ştefan : Ce vrăjeală ai în tine, junior. Ce tupeu. Parcă mamele alea, ale tale, s-au luat la

întrecere, care să-ţi sufle-n cur mai cu viaţă.

Petrică : Ţi-e frică, te-ascunzi. Nu mă iubeşti. Doar te prefaci că ţii la mine. E de formă.

Lasă-le dracului de cuţite!

Ştefan :…,,destoinic, tenace, gata să facă orice pentru a-şi urmări scopul. Simte prada, o

încercuieşte, o adulmecă, o hipnotizează, o dizolvă, o pulverizează’’.

Petrică : Apropouri muncitoreşti, babacule. Dacă vrei să-mi ,,comunici’’ ceva, mă vezi?

Cucu! Sunt aici!


Ştefan : Stai liniştit, nu vorbeam de tine…

Petrică : Ştiu…

Ştefan : …nici măcar nu mă gândeam la tine, ci la noul produs de curăţat piatra şi

rugina…Ce pute buda aia. V-am rugat să nu mai folosiţi baia. Mâine vine instalatorul. Porcul

dracului. Bine că l-am plătit în avans. Un porc, un nemernic.

Petrică : Am nevoie de tine! Nu mai iau pastile, mi-e greu…Nu beau, nu mai arunc banii

pe jocuri sau asfaltine1…

Stefan : De ce? Păcat.

Petrică : Sunt în mega, super, sevraj. Nu vezi că-mi curg balele. Parcă sunt girafă. Îmi

tremură dinţii, mă supără ochii, uite, muci în prostie… mi-a dat borşul pe nas de trei ori, numai

azi. Ce dacă? Vreau să-mi fac viaţa mai bună. Asta e. De mâine merg la bibliotecă! Îmi fac

abonament. M-am plictisit de chitară şi de amărâta aia de muzicuţă. Vreau să iau lecţii de

muzică. Ceva pian, poate vioară. Luni mă înscriu la cursuri.

Ştefan : Tu nici măcar nu ştii care e diferenţa dintre un pian şi o vioară şi mai vrei să faci

cursuri…Bă, vioara arde mai repede.

Petrică : Ajută-mă!

Ştefan : Cât?

Petrică : Cinci sute. Ultima mea datorie, pe bune…Mă seacă. Ăla zice că că-mi ia gâtul

dacă nu vede lozul chiar azi!

Ştefan : Ştii foarte bine care e condiţia: să te înscrii la facultate…

Petrică : Nu pot. Nu vreau să fiu constructor.

Ştefan : Atunci pe altădată…

Petrică : N-am chef să mai urmez tradiţia voastră de familie. Cofraje, ciment şi conserve

râncezite. Duminica dimineaţa fotbal. Şi câte-o nevastă pe fiecare şantier în lucru. Le-am lăsat la

urmă intenţionat pen’ că nu le-ai iubit, babacule. Asta e. Tu erai amorezat de viaducte, hale

industriale, baraje... La fiecare inaugurare mi-era frică să nu-ţi dai jos pantalonii şi să ţi-o tragi cu

peretele ăla masiv de beton. Poate asta şi făceai, noaptea, când ceilalţi dormeau beţi în barăcile

lor de carton. Şi pen’că fiul tău n-a vrut chestia asta, pac, la-i scos de la sufleţel. Nu e nici-o

tragedie, punem o bucată de fier forjat în loc, şi gata. A luat-o.

Ştefan : Nu ţin minte să-mi fi luat, haine noi, de multe ori în viaţă. Pentru cine, mă rog

frumos? N-am fumat, n-am băut, nu mi-am futut nopţile la şeptic. N-am fost la un teatru, n-am

văzut nici măcar un concert. Mă tot invitau colegii: ,,bă, Ştefane, te fac un concert?’’Eram nevoit

să-i refuz. Mă gândeam la voi…Să aibă dragele mele odrasle tot ce le pofteşte sufleţelul. Să

crească bine, da, să nu le lipsească nimic. Dar ,,tu nu le-ai iubit. Tu nu le-ai iubit.’’. Două sute,

merge?

Petrică : Nu.

1 Asfaltine – şoferii de camioane le numesc astfel pe fetele care se prostituează pe autostradă


Ştefan : Ultima strigare. Nu vrei, nu vrei. Un nesimţit, un împuţit…

Tatăl ridică cele două cuţite.

Petrică : De ce te superi? Te-am întrebat, doar, dacă nu nu mi-ai văzut mingea mea de

baschet.

Întuneric. Se aude un urlet care se transformă în guiţat de porc, iar acesta se

preschimbă într-o melodie duioasă, de cutiuţă muzicală. Suntem în camera în care a copilărit

Onuţa. Ea stă ghemuită pe un pat nefiresc de mic. Tata citeşte ziarul.

Onuţa : Uite mingea de baschet a fratelui meu, după uşă, ca de obicei. Tapetul cu

floricele de bambus şi îngeraşul de sare. Urme de lipici deasupra patului. Primul meu poster.

Acasă. Uau, ce mă mănâncă aici, sub ţâţa dreaptă. Pe masă-cipcă, pe rafturi-cipcă, pe televizor -

sub televizor, cipcă. Sub peştişorul de sticlă, sub măicuţa cu pruncul- cipcă. Îmi vine să vă sărut,

dragele mele şiruri de macrame, lucrate cu meşteşug. Diu, diu, diu, diu, diu. Tată, nu vrei să vezi

ce am aici, sub ţâţa dreaptă?

Ştefan : Sinucidere costisitoare… (citeşte) ,,un german a eşuat în încercarea sa de a se

sinucide. El a sărit prea târziu, intrând direct prin geamul lateral al cabinei conductorului.

Sinucigaşul a suferit răni la cap, provocând conductorului un serios şoc psihic, acesta, şi nu a mai

fost în stare să lucreze câteva săptămâni la rând. Nefericitul sinucigaş va plăti daune victimei,

totalizând suma de patru mii două sute, euro…bla, ba, bla…’’ Dă-l mă’ dracului…Bă, vrea omul

să se sinucidă, lasă-l să se sinucidă, ce te bagi? Mă mir că nu i-a ieşit din prima. Degeaba, sunt

ei nemţi, dar nu le ştiu pe toate. S-a şocat boactărul. Psihic. Auzi, auzi... Bă, da simţitori au mai

devenit controlorii ăştia…mimoze-ai dracu’.

Onuţa : Căluţul meu din lut ars. Smălţuit, ciobit. Cât am plâns atunci… Doamne cât am

mai suferit. Ce sâmbătă proastă, chiar belită, futută, ce mai? Dimineaţa, am scăpat căluţul pe jos.

A rămas fără coamă, sărăcuţul. La şcoală, o mioapă cheală şi isterică, m-a încălţat cu un trei la

geografie. Pe drumul spre casă m-a muşcat un câine de coapsa stângă, seara mi-a venit primul

ciclu. De la vreme totul mă irită. Ţâţa asta…Sper că nu avem purici. Vezi, aici? Dâre lipicioase.

Erai singurul care mă lăsai să-mi întind mucişorii pe tapet. Ţâţa-ţâţa .

Ştefan :(citeşte) …,,un american a mers pe jos mai bine de un an pentru a scăpa de

greutate. El a parcurs patru mii cinci sute de kilometri, tocind cinsprezece perechi de pantofi, şi a

sosit la destinaţie cu patruzeci şi cinci de kilograme mai puţin. La începutul lui 2006, el cântărea o

sută optzeci de kilograme, iar, la sfârşitul anului, o sută treizeci şi cinci…’’(calculează) 180 fără

45, fac 135. Da, e bine. Patruş’cinci de ,,kile’’…Carne, bă. Curată carne.(citeşte),,Actriţa Scarlett

Johansson Foto, şi-a botezat sânii : ’my girls-fetele mele’…prin aceasta ea speră să se apropie


mai mult de…’’ Ia să le vadă tata pe ,,fetele’’ vedetei. Mda, merge.(citeşte în continuare) Actriţa

se teme de bătrâneţe şi foloseşte tot soiul de creme pentru că nu vrea să arate ca o pungă

uzată…’’ Mai bine zis ca un sac. Plin cu carne. Oare cât cântăresc ,,fetele’’ lui Scarlett? Şi cum

fac ele, când Scarlett aleargă? Blonc, blonc, blonc. (citeşte),,A fost nevoie doar de o jumătate de

oră şi viaţa lui a luat-o razna… ’’ Dă-l bă dracului…

Onuţa : …Dacă mi-a fost cu adevărat dor de ceva, fuu, de acest păretar: ,,în visul meu

te zăresc în grădina cu trandafiri’’ şi ,,toate păsările cântă durerea mea’’. Lustra. Ce bine că nu v-

a dat prin cap să dezlipiţi ghirlanda colorată de la majorat. Trei băieţi veniseră în acea noapte

numai pentru mine. Mă iubeau. S-au luat la bătaie. Apoi, i-ai croit tu, tată. Am fost tare mândră de

tine atunci. Am dansat. Am cântat. Eram fericită. Mi se pare mie ? Nu, nu mi se pare…uite, aici,

tapetul e dezlipit şi varul şters. Mai ţii minte cum lingeam pereţii. Lipsă de calciu. Tica, tica, tica.

Nici acum n-ai pus priza. Şi nici clanţa la uşă. Aceeaşi perdea de-atunci, aceeaşi fluturaşi de

badminton, vezi? Cusuţi cu aţă-albastră. Totul e la fel. Nu s-a schimbat nimic. Nimic. Fuu…Mă

mănâncă rău de tot. Sigur nu avem purici?

Ştefan : Draga tatii te iubesc, eşti lumina ochilor mei, ca să zic aşa…

Onuţa : Cum ţi se pare? Chestia asta, le-am spus-o la prima mea admitere.

Ştefan : La teatru? Şi ce-au zis?

Onuţa : ’Mulţumim’.

Ştefan : Tu? Ai dat la teatru?

Onuţa : Şi la teatru.

Ştefan : Când?

Onuţa : Mai demult.

Ştefan : Cum era clădirea?

Onuţa : Ce mă seacă ăsta, se gândeşte numai la ale lui : ,,cum era clădirea? Cum era

clădirea? ’’(până la isterie)

Lumina se stinge. Se aude un guiţat de porc, la tăiere, ce se transformă într-o

melodie veche, lăutărească, în surdină. Lumina se reaprinde. Suntem la masă. În

capul mesei, în profil, Ştefan. Are în farfurie cârnaţi. În dreapta lui, cu faţa la

public, Onuţa. În farfuria ei, maioş. Lângă ea, un loc gol, pe masă, o farfurie cu

sângerete. Faţă-n faţă cu Ştefan, în partea opusă, Clarine. Mănâncă dintr-o

salată verde, imensă.

Clarine : … o clădire obişnuită din sticlă. Treizeci de etaje.

Biroul meu e la ,,zece’’. Am început la ultimul etaj, acum sunt

la’zece’. Şi asta datorită programelor performante pe care le-am

promovat. O să vă descriu puţin această raţiune de funcţionare. La


absolvire, eşti repartizată într-un birou mic, situat la ’treizeci’… Sau

’treizeci şi unu’!? Nu, treizeci. Da, treizeci. Dacă proiectele tale sunt

apreciate primeşti calificative pozitive. Un calificativ înseamnă un

etaj. Asta se va întâmpla şi cu tine, draga mea Onuţa. Şi tu vei

ajunge la zece. Ai calităţi, iar acum a sosit şansa.

Ştefan : Ce cârnaţi buni. Mi-era frică să nu fi pus prea mult usturoi…

Ştefan : Pot să gust din maioş?( ia din farfuria fetei ) Bă, e crimă. Serveşte şi tu.

Clarine : Te rog. (către Onuţa) Dă-i farfuria. (Clarine refuză. Ştefan toarnă vin.) Hai,

noroc.

Clarine : Noroc, Ştefan.

Ştefan : Sticla. Întotdeauna le spuneam flăcăilor mei de pe şantier că sticla e materialul

viitorului. Dom’le, visul meu e să dorm într-o odaie transparentă. Nu ştiu dacă vă puteţi da seama

ce efect poa’ să aibă un răsărit de soare într-un dormitor transparent. O nebunie.

Onuţa : Ce facem cu buda? Îmi imaginez sute de oameni care se cacă dimineaţa, într-un

bloc de sticlă cu zece etaje.

Ştefan : Alo, alo, mai uşor cu ,,vulgarismele’’2…Are şi transparentul ăsta nuanţele lui.

Pentru baie, folosim un transparent mai închis.

Clarine : E o idee foarte bună Ştefan. Te admir.

Ştefan : Clarine, o instituţie de asemenea proporţii, ca asta unde prestezi tu, are o

mulţime de angajaţi. E lunecuş mare, mămico. Cum dracu’ faceţi de nu vă călcaţi în picioare?

Clarine : Ştefan ,,tăticule’’ eu aştept mai mult de la tine. Întrebarea ta, se o referă la

chestiune pur tehnică. Ori, mi se pare ciudat să afli de la o femeie amănunte despre… ştiu şi eu,

detalii tehnice.

Ştefan: Poate mai trebuia puţin piper în maioş. Şi sare. (toarnă în pahare) Clarine, bine-

ai venit printre noi!

Onuţa scapă un cuţit. Îl culege de pe jos, când se ridică, dă peste

un pahar cu apă.Şi jocul poate continua.

Ştefan : Bă, Onuţa. Ce dracu’ faci? Dă-o naibii de treabă…Noi vorbim aici

de viitorul tău, de viitorul nostru. Prinde cuţitele şi furculiţele alea ca lumea! Ce

naiba? Clarine, unde rămăsesem ?

Clarine : La chestiuni pur-tehnice…

Onuţa : Nu pricep, ce te-a putut atrage la animalul ăsta? 2 Ştefan vrea să spună ,,vulgarităţi’’ dar iese ce iese


Clarine : Sincer? Virilitatea.(Ştefan râde zgomotos) Am observat că tatăl

tău gustă glumele cu tentă erotică. Dar acest erotism s-ar putea să mă şi încurce

la un moment dat.

Ştefan : Ce dracu’ faceţi voi acolo?(ridică paharul) Clarine, noroc!

Clarine : Noroc, Ştefan. Suntem foarte mulţi angajaţi. Cel mai bine poţi

să-ţi dai seama de asta în ultima duminică din lună. Atunci, firma, închiriază o

faleză întreagă, la marea Nordului. Plaja e plină de funcţionari, care se plimbă,

discută, şi se bucură de briză. Nimeni nu face baie. Asta epuizează. Nu mai ştiu,

ce te interesa pe tine?

Ştefan : Cum reuşiţi să păstraţi ordinea, frate?

Clarine : Asta era… Simplu. Fiecare uşă e prevăzută cu un panou

electronic. Ai de rezolvat o problemă în acel birou, citeşti mesajul de întâmpinare

afişat pe ecran. Dacă scrie …(Onuţa scapă o lingură)…,,nu deranja’’, sunt puţine

şanse să fii primit în acea zi. Dacă apare ,,aşteaptă’’, ai două minute de pregătire

pentru a-ţi expune problema coerent, concis. Pentru ,,acum’’, apeşi direct pe

clanţă.

Onuţa, înghite o felie de pâine şi tuşeşte.

Ştefan : O chichiţă simplă. Mi-e ciudă, mă’… zău, mi-e ciudă…Mereu le

spuneam băieţilor mei de pe şantier : atenţie la lucrurile mici…aparent mici. În

lucrurile astea mărunte, despre care ne place nouă să credem că sunt mărunte,

zace miezul întregului-întreg.

Clarine : Ştefan, tu eşti un filozof…

Intră Petrică. Are o dungă roşie pe gât, semn al unei încăierări.

Petrică : De ce nu mi-ai dat bani, părinte de căcat? E mai bine să-ţi

găseşti fiul mort? Te-ai fi bucurat să vezi cum sângele ţâşneşte din mine. Ţi-era

mai bine dacă-mi culegeai maţele de pe jos, părul, dinţii…adidaşii. Te spun, să-

mi bag piciorul dacă nu te spun…(către Clarine) El a tăiat porcul.


Heblu. Se aude un guiţat de porc ce se transformă într-un zgomot

ciudat, ca şi cum cineva calcă pe pietre mărunte . Lumina se aprinde pe

Ştefan. E într-o cuşcă. Lângă el, Petrică. Roade dintr-un şorici. Pe jos,

resturi de salată.

Petrică : … l-ai tăiat cu sânge rece. De trei săptămâni ascuţi cuţitele. Nu

puteam dormi noaptea din cauza ta.

Ştefan : Nu mai pot mânca salată. Am diaree. Mi-am futut stomacul de la

hrană rece. O viaţă de conservăraie : sardine în ulei, tocană de legume şi fasole,

ghiveci de legume. Dimineaţa, marmeladă. Ăsta era visul meu : dacă ajung la

pensie, tai şi eu un porc întreg. Nu cred să fi vrut ceva atât de important de la

viaţă.

Petrică : Nu mi se pare corect să-ţi baţi joc de o familie întreagă. Ţii un

porc pe balcon, ne faci viaţa amară, pentru ca în prima zi de pensie să te îndopi

cu sângerete. Ce bine că s-au schimbat legile, nu mai e ca pe vremea voastră,

fraiere. Nu vrei tu să pricepi că nu mai e partidul să vă apere. Acum o să cam

tragi pe chestia asta.

Ştefan : Dragu’ tatii…eu te iubesc. Fătul meu, dacă ţi-am greşit cu ceva,

iartă-mă. Nu ai decât să-ţi faci viaţa cum doreşti. N-am fost un părinte bun. Se

poate. O să fii tu altfel, care-i problema? Te rog ca pe Dumnezeu, fă-mi un

serviciu : am ascuns în cutia de la aspirator nişte jumări. Iar în vechiul covor, pe

balcon, o rudă de salam învelit într-un ziar. Eşti atât de bun să mi le aduci?

Fiul iese, şi se întoarce cu jumări, salam… Începe să mănânce din

ele.

Petrică : De ce l-ai tăiat cu-atâta ură? În ultima vreme te-ai purtat tare

ciudat cu bietul animal. Ai fost rău cu el. Pentru mine, era ca un frate. Îi puneam

păpică, tu o aruncai peste balcon. Apă, la fel.

Ştefan : Dă-te mai aproape cu jumările alea.


Petrică : Şi ce dacă guiţa la lună plină? Nu înţeleg cu ce-ar fi putut să te

încurce. Oricum erai plecat pe şantier. Ce porc ciudat, ştii, avea o fire sensibilă,

dar nu m-am prins de asta decât târziu, înainte de a-l fi ucis.

Ştefan : Din salam n-am gustat defel. Arată bine. Şi miroase de mori.

Vreau să-l pipăi puţin, oare să se fi întărit cât trebuie?

Petrică : Pot să te întreb, de ce-i dădeai fursecuri? N-am văzut în viaţa

mea, porc, să halească fursecuri. Dacă suferă de foame, sunt în stare să roadă

tot ce le stă în cale. Mai puţin fursecuri. Nu ţi se pare ciudată chestia asta?

Ştefan : Îţi baţi joc de mine. Nu ştiu să fi fost un tată rău pentru tine. Mi-e

foame, fiule. Ai fost un copil bolnăvicios, te-am purtat peste tot, pe la toate

clinicile posibile, pe la toţi specialiştii şi para-specialiştii. Ştii chestia asta? Mai

află că mama ta ne-a părăsit taman atunci! Dragostea mea te-a ţinut în viaţă.

Hai, rupe din salam şi dă fuga după pâine.

Petrică : La făcut de mezeluri te pricepi, trebuie să recunosc. Vinde-mi şi

mie măcar un pont. Poate mori, şi le duci cu tine în pământ.

Ştefan : Uite, să luăm un cârnat, e mai uşor. După ce ai tocat carnea, o

condimentezi treptat. La început pui sare, apoi o frămânţi încet până se dizolvă.

O frămânţi…Cu dragoste, băiete. Dragostea e totul. O simţi între degete, când se

frăgezeşte, presari încet puţină boia şi piper. Usturoiul merge la urmă, împreună

cu grăsimea. Cimbru, busuioc, cuişoare tocate. Toate astea se lasă o zi şi-o

noapte la ,,umbră’’. Să se cunoască între ele.

Petrică : Şi sângeretele?

Ştefan : Uită-l, e prea complicat.

Petrică : Săracu’ porc. Nu pot să-mi explic de ce nu i-ai construit un coteţ,

o anexă, ceva. Se chinuia acolo pe balcon, stresa vecinii… Mai ales noaptea.

Başca, în fiecare an rămânem fără brad. Până să-l împodobesc, îl halea săracul.

Ştefan : Eu i-am construit un coteţ superb, cu vedere spre parc. A şi

dormit acolo trei nopţi. Dar prima mea doamnă, adică, mama ta, l-a adus înapoi.

Şi mi-a interzis să mă mai ating de ,,sufleţelul’’ei. Zicea că sunt crud şi sălbatic.

Petrică : Avea dreptate. Faine jumări. Astea cum se fac?


Ştefan : Se încinge foarte bine untura, o laşi acolo pe plită, şi când e

bombă, arunci bucăţelele de carne cu grăsime. Două minute, atât, apoi le scoţi ...

dacă bat în auriu e bine. Arunci o mână de sare peste ele. Sare mare, grunjoasă.

Şi două trei linguriţe de unt. E bună gluma asta cu cuşca. Îţi trezeşte simţurile.

Petrică : ,,Man’’, nici acum nu dai semne de căinţă pentru ce-ai făcut.

Oare chiar atât de naiv să fii încât să nu realizezi că vei fi pedepsit?

Ştefan : Nu fi copil. Pot să rezist multă vreme fără hrană. Altceva mă

seacă. Am crescut un sălbatic, un monstru. N-ai pic de milă pentru cel aflat în

suferinţă.

Petrică : Nu.

Ştefan : Du-te după pâine. Vreau să-mi termin salata asta.

Petrică : Bine, hai, te rog frumos să mă ierţi. M-am jucat şi eu puţin. Uite,

nici nu m-am atins de salam. E pentru tine. Merg să-ţi aduc pâine şi muştar.

Petrică pune salamul la o mică distanţă de cuşcă, atât cât să nu

poată tatăl să-l ia. Apoi iese. Tatăl se chinuie să apuce bucata de salam.

Nu reuşete. Petrică se întoarce cu pâine, muştar…

Petrică : Te-ai răzgândit? Vorbeau ăştia prin bloc, că după ce ieşi la

pensie îţi piere pofta de mâncare. E-adevărat? Ce chestie.(muşcă din salam)Ştii

ce mă întrebam uneori? De ce nu m-ai scos şi pe mine pe balcon? Tare te mai

încurcam, cu toate că dădeai destul de rar pe-acasă.

Ştefan : Dacă ai fi curios, uite-aici, în buzunarul mic de la blugi, ai da

peste cinci sute.

Petrică : Degeaba, acum, nu mă mai interesează. Aveam nevoie de ei,

atunci. Cuvântul ăsta are un înţeles potrivit: a-tunci. A-cum, poţi să-i fuţi.

Ştefan :(scotoceşte în buzunarul de la blugi)Cred că nu sunt doar cinci

sute. Nu. Sunt…opt, nouă sute. Bani buni pentru băieţaşul tatii.

Petrică : Ascultă, moşule: nu mai primeşti nimic. Oricum vei muri. Nu are

nici-un sens să mai stric bunătate de carne pe tine. Eu voi trăi. Am nevoie de


putere, carne, carneeee… voi hali totul: din cămară, din pivniţă, din garaj, din

uscător, din magazia de lemne, din spatele cărţilor…Carne!

Lumina se stinge. Se aude un guiţat de porc, apoi un sunet de

liguri, cuţite, furculiţe, ce se răstoarnă unele peste celelalte. Lumina se

aprinde pe Ştefan( în cuşcă) şi Ionatan, un tip simpatic.

Ionatan : …În spatele cărţilor? O ascunzătoare perfectă.

Ştefan : Eşti spiritul porcului? Zi, ce vrei de la mine!? Nu mă tot fute la

icre. Ia-mi viaţa şi gata. Mi se pare că e de-ajuns. Oricum nu mai pricep nimic din

toată chestia asta.

Ionatan : Nu mai eşti ca pe vremuri. Erai puternic. Noi, ceilalţi, ne

simţeam mici, plăpânzi în prejma ta. Acum nu te mai recunosc, mi-e milă de tine.

Şi nu înţeleg ce te-a apucat să te cuibăreşti în cuşca asta. Nu pot să pricep de

unde ţi se trage. Toţi sunt îngrijoraţi, mai ales fiul tău. Zice că-l sperie foarte tare

faptul că nu vrei să te atingi de mâncare.

Ştefan : Să mă laşi în pace cu ,,fiul meu’’. Nu vreau să mai aud de ,,fiul

meu’’.

N-am nici un fiu, am doar fete. O sută, o mie, zece mii de fete. Guuuiţ, groh-groh,

guiiiiiţ! Pleacă, pleacă!

Ionatan : Bietul copil. Ştefan, am venit aici pentru că am conştiinţa

încărcată. Vina nu este a mea în întregime, în fine, vreau să-ţi spun totul… Tu,

erai mai mult plecat şi m-ai rugat să văd problemele ce pot să apară într-o

gospodărie. Ţii minte? Avarii, chestii…Treburi de bărbat, de. Am acceptat, doar

ne ştiam de mici, am făcut liceul împreună, am iubit aceeaşi fată…

Ştefan : Eu n-am iubit pe nimeni, eu n-am iubit pe nimeni…guiiiţ.

Ionatan : Marta. Prima ta soţie…cinci aprilie, şaptezeci şi doi. Mă chema

zilnic, ba la o priză, ba la o clanţă. Apoi stăteam pe balcon. Într-o seară m-a

scărpinat pe ceafă. N-am mai dormit toată noaptea. Era ceva în scărpinatul

acela. Cum umbla cu unghiuţele alea mici pe ceafa mea transpirată. Nu există

cuvinte pentru a descrie acea senzaţie …nu ştiu să fie. Într-o după-amiază, mă


luptam cu yala. Astea de fabricaţie recentă, nu se potrivesc de nici-un fel cu

lemnăria veche. Eram agitat. Tot ce-mi doream era să ajung în patul meu şi să

dorm. Am simţit unghiile ei pe umărul meu. N-am putut să-i rezist. Noapte de

noapte. Răsăritul ne prindea goi, în balcon. Eu pe burtă, iar Marta, mă scărpina

uşor de tot pe ceafă.

Ştefan : Nu ţin minte să fi fost o femeie cu numele de Marta în viaţa mea.

Ionatan : Am suferit mult atunci când ai divorţat. Te-ai recăsătorit repede

cu Gina. Era o dulce. Nu mă suporta. Ce-i drept, nici eu nu mă prea străduiam

să-i fac pe plac. Era mofturoasă. Până într-o zi… Douăzeci şi patru mai, şapte’-

şase. Se prăbuşise raftul din cămară. M-am apucat să-l repar. Am rămas

înţepenit între zid şi uşă. Am strigat după ajutor. Gina a fugit la mine. Era tare

speriată. Purta o bluză subţire, portocalie. Şi respira ciudat.Ne-am privit… nu

vreau să te mint, cred, pentru prima oară de când se mutase la tine. Nu ştiu de

ce, s-a apucat să mă scarpine uşurel, pe burtă, fix pe locul unde făcusem cârcel.

Mamă, Doamne. Dimineaţa ne-a prins acolo. În cămară. Gina gătea excelent.

Se necăjea că erai mereu plecat. Plângea. Ce vrei?

Ştefan : N-ai cumva, din întâmplare, un corn? Poate să fie şi chiflă. Sau

nişte amărâte de fursecuri. Haide, haide, mereu aveai o pungă plină la tine.

Ionatan : Regulile sunt foarte clare, dragul meu. Dacă te hrănesc,

înseamnă că încalc o lege în favoarea unui prieten. Ce-mi ceri e peste puterile

mele. Doamne, doamne. Nu e drept. De ce tocmai prietenului meu drag, să

treacă prin asta?

Ştefan : Tu, prieten cu mine? Drag? Vezi-ţi bă, de treabă!

Ionatan : Mi-era ruşine de tine. Nu prea mai aveam nici-un chef de

reparaţii. Dar în toamnă a apărut ea, Zvetlana. A sunat la mine. Vroia o

şurubelniţă. Stătea sprijinită de uşă. Atât de tânără şi foarte frumoasă. Foarte

frumoasă.Unde le găseai? Avea accent, asta o făcea şi mai… nu ştiu, mai

atrăgătoare. Am lucrat toată ziua pentru ea. Seara, am plecat brusc, aşa, fără

nicio explicaţie, spre mirarea fetei. Doamne, ce farmec avea. Nu eram pregătit să

mă implic într-o nouă relaţie, dar… naiba, nici nu aveam de gând s-o fac să

sufere. Şapte septembrie, ale lui optzeci. Zveta, Zveta…


Ştefan : … guiiiţ, guiţ! Groh!

Ionatan : Nu mai puteam să dorm, mă cam prinsese flama din pricina noii tale achiziţii.

Dar din respect pentru tine m-am ţinut tare. N-am mai dat pe-acolo. Dar n-a ţinut figura. A venit

ea la mine. A bătut la uşă. Nu i-am deschis. Stătea necăjită, acolo, lângă uşă, cu şurubelniţa-n

mâini…N-am putut s-o las să aştepte la nesfârşit. N-ai decât să te oftici. Nu…n-am…I-am

deschis. În câteva minute eram dezbrăcaţi. Acolo… în hol. Pe urmă ne-am mutat în bucătărie…

iar în hol. Îmi spunea:,, tu eşti Giac Nicolson al meu, nesătulule, ia-n vin’- aici!’’ Şi mă atingea

uşor, cu unghiile pe piept, pe coapse. Uite, şi acum mi se face pielea de găină... Pe coapse,

băiatule.

Ştefan : Nu-i adevărat, nu poate fi adevărat. Guiţ! Mamă! Groh! Mamă! Guiţ, guiţ!

Ionatan : Azi e sâmbătă, trei iunie. Sunt tare fericit că te-am văzut. Lumea se fereşte

acum de tine, şi nu înţeleg de ce. Mă bucur să te văd mai liniştit, mai împăcat cu tine însuţi... O

să le spun asta tuturor. Poate le fac poftă să te viziteze. Ce zici? Mai ai nevoie de ceva? Dacă nu,

atunci eu îţi mulţumesc pentru tot, şi te rog să-mi permiţi să mă retrag. Mâine mă trezesc

devreme, o iau de nebun pe baltă3. Nu pot să înţeleg de ce m-ai urât. Te purtai cu mine decent

doar de frică, să nu sară femeile alea cu gura pe tine, dar în realitate mă urai la greu. Eu te-am

iubit ca pe un stăpân. Nu ştiu de ce.

Heblu. Se aude un guiţat de porc, apoi, un sunet puternic de tangou argentinian.

Clarine şi Onuţa dansează. Cuşca e goală. E acoperită cu o faţă de masă albă.

Deasupra, şampanie şi pahare. Petrică, aşezat cu fundul pe masa improvizată, bea dintr-

o sticlă de vodcă. Şi bere la pet. E ,,încălzit’’.

Petrică : L-am iubit ca pe un stăpân, nu ştiu de ce…Mi-am dorit un tată prieten, nu un

tată părinte. Mi-e dor de el. Clarine, dansezi cu mine? Vreau să-mi ţin capul pe pieptul tău. Sunt

orfan. Clarine, sunt singur, am nevoie de tine. Vino aici, să dansăm, să bem, să plângem. Doar

noi doi. Eu cred că tata s-ar bucura să ne vadă, de-acolo de unde e. Ce mişto e starea asta.

Onuţa : Clarine, tu realizezi că tata a făcut asta pentru mine, a vrut să le dea un

exemplu, poate primul. Cum sunt birourile la ,,treizeci’’? Aş fi foarte fericită dacă ar fi bine

luminate. Lumina mă face să mă simt grozav. Pereţii, aş vrea ca toţi pereţii să fie coloraţi.

Tencuiala colorată mă înveseleşte. Poate păcătuiesc, dar sunt atât de fericită. Ar fi trebuit să fiu

mai tristă, doar acum câteva clipe m-am întors de la înmormântarea tatălui meu. Nu pot, nu ştiu

de ce. Sunt nerăbdătoare, vreau să-mi cunosc vecinii de la ,,treizeci’’…

Clarine : Nu cred că tu vei apuca la ,,treizeci’’. Acolo am început eu, aveam referinţe

foarte bune. Pentru o începătoare din ,, foste’’4 etajul patruzeci ar fi perfect. Chiar ’cinzeci’.

3 Expresie uzitată de pescari(nota autorului)

4Aluzie la ţările din fostul bloc comunist(nota autorului)


Întâmplarea cu tatăl tău cântăreşte mult în favoarea ta. Sunt tare curioasă ce vor spune la

dezbaterea de luni?! Dacă nu mă înşel e primul caz de acest fel.

Onuţa : Parcă erau doar treizeci de etaje…

Clarine : …atunci. Între timp se construieşte mereu. Sunt tot mai multe

ţări care au nevoie de serviciile noastre. La rândul nostru avem nevoie de

personal. Nu vei regreta. Sunt foarte multe opţiuni, dar va trebui să o alegi pe

cea care ţi se potriveşte cel mai bine, cea care te reprezintă.

Petrică : Clarine, parcă vorbeşti din cărţi. Nu dansăm? Clarine, numai pe tine te mai am.

Vino aici! Onuţa, te rog eu, nu te du’ nicăieri… Găsim aici, ceva bun pentru amândoi. Eu nu mă

car din căcatul ăsta de ţară nici mort. Frăţiorul tău te iubeşte, acum ar vrea să danseze cu tine…

Clarine: Petrică, lumea se deschide, de ce să nu profităm de asta? Mereu te laşi păcălit

de aparenţe, te amăgeşti. Nu e păcat să te laşi influenţat de nostalgici? Viaţa ta nu se poate opri

aici. Nu e corect.

Petrică : Ce căcat nu e corect? Taie amărâtul ăla un porc în prima lui zi de pensie, ce-i

drept, fără să-i pese de noua legislaţie. Fîs…Ce spun eu viitoarei mele soţii dacă mă întreabă de

ce a murit tata? Din pricina porcului, de-aia, că l-a tăiat pe-ascuns. A băgat cuţitul în el, fără să

ţină cont de lege. În concluzie, a fost condamnat la salată pe veci. Şi cum, săracul, era alergic la

verdeaţă, a făcut diaree, s-a deshidratat şi a dat în primire. Simplu. Acum facem din el erou, cel

care-a plătit cu viaţa, pentru ca să băgaţi voi la cap, că… aia e. Hai să-i facem o statuie, bă’. Cu

un cuţit în mâna dreaptă, şi-un picior pe porc. Şi în fiecare an facem depuneri de mezeluri din

porci căsăpiţi legal, pişăm puţin pe ochi, ce mişto o să fie… Pe bune.

Clarine : Eşti rău. E firesc. Încă eşti marcat de dispariţia prematură a tatălui tău. De ce

nu s-a gândit la viitorul fiicei lui? Ştia de hotărârea ei, bănuia că toţi ochii vor fi aţintiţi spre noi. De

ce nu s-a putut abţine, măcar, până când Onuţa ar fi ajuns în avion? Să nu mai pomenesc de

faptul că cel care a insistat să fie pedepsit, ai fost tu. Ai grijă, Pierre.

Onuţa : Clarine, tu ai un nume foarte frumos, îţi vine să-l rosteşti mereu: Clarine, Clarine,

Clarine…Mă întrebam dacă poate fi o problemă faptul că sunt alergică la aerul condiţionat. Da. Şi

la deodoranţi…

Clarine : Vei preciza toate sensibilităţile tale, într-o fişă specială. Marţi sau miercuri.

Biroul se va amenaja respectând toate cerinţele viitorului angajat.

Onuţa : Liftul e la exterior, nu? Transparent, cumva?

Clarine : Exact.

Onuţa : Diu-diu-diu-diu. Sper că voi putea să-mi umplu biroul cu ghivece. Flori,

mormane de flori, o cascadă colorată, plăcut mirositoare. Iar pe masa de lucru pozele tuturor

cunoscuţilor mei dragi. Şi câte un mic obiect care să-mi amintească de momentele frumoase

petrecute cu voi. Sunt fericită. Dragul meu frăţior, voi dansa cu tine. Nu mai face faţa asta. Haide,

ce naiba! Mereu se găseşte cineva să-mi tulbure mica mea fericire.


Petrică dansează cu Onuţa.

Petrică : Naşpa’, nasol, aiurea de tot. Niciodată nu mi-a plăcut Clarine…

Onuţa : Dar dacă ţi-ar face acum un semn, te-ai duce rapid cu ea-n dormitor.

Petrică : Normal, însă aş face-o cu ură.

Onuţa : Şi tata, bietul tata?

Petrică : Ar fi o răzbunare prea mică pentru el. Ce nevoie mai avea la vârsta lui de

,,figuranta’’asta? Nu ştiu de ce mi-am închipuit că odată cu pensia, va avea mai multă vreme

pentru mine. Mă săturasem să cerşesc întruna afecţiune.

Onuţa : Pierre, tu eşti un sensibil.

Petrică : Termină! Nu mai fii copia ameţitei ăsteia. Pe bune, eşti jenantă.

,, Tata, bietul tata ’’…Începe să-mi pară rău de tot ce s-a întâmplat. Am muşcat-o ca fraierul. Mă-

sa. Nu m-am gândit că lucrurile vor ajunge atât de departe. Mi-am închipuit că e doar o joacă.

Onuţa : Dacă-ai ştii cât mi-eşti de drag. A meritat să aştept. Voi lucra la ,,treizeci’’ sau

,,patruzeci’’, ce mai contează? Tata, tata, tata. Doamne, iartă-l ! M-am gândit să-i fac un bust la

comandă.Ce zici ? Doar s-a sacrificat pentru mine, pentru noi. Da. O mică statuetă, pe un soclu

de abanos. Şi nu voi spune nimănui cine este. Toţi vor crede că e un tip important, un

cercetător…

Petrică : …când colo, e tata, care a descoperit futaiul în brusturi, la marginea şantierului.

Onuţa : Eşti prost crescut, insensibil, nu ai nici un pic de delicateţe… Nu-ţi permit să-mi

umbreşti fericirea.

Petrică : …răsfăţata lui peşte. ,,Fata tatii, păpuşă scumpă, comoară mică…’’

Clarine : Pierre, potoleşte-te! Eşti beat. Ce faceţi voi acolo?

Petrică : Nu te priveşte, madam ,,Fîs’’! E sora mea, avem chestiuni de discutat în familie.

Secret, da? Aşa că te rog să faci paşi din viaţa noastră. Vreau să profit la maxim de ultimele clipe

petrecute împreună cu sora mea.(plânge)

Onuţa : Lasă-l, e-n regulă!

Petrică : De ce să am tocmai eu soarta asta de căcat? Toţi vă căraţi, în puii mei, şi eu

rămân să fac prezenţa la recensământ. Ia-mă şi pe mine. Fac orice. Tu ştii ce potenţial am, atâta

doar că mă plictisesc repede. Mi-e frică să rămân singur, mi-e groază. Uite, pentru început o să

vă ajut la bagaje. Astea sunt ale tale?

Onuţa : Dragul meu frăţior, aşteaptă să-mi fac un rost acolo.(îl sărută) Te voi chema la

mine şi ne vom construi o afacere numai a noastră. Parcă văd deasupra uşii: o plăcuţă aurie pe

care sunt înscrise numele noastre, cu roşu aprins. Sau verde? Nu, e mai bine roşu. Smălţuite:

Onuţa & Petrică. Diu-diu-diu…

Petrică : Şi eu voi fi portar. Sau paznic. Asta în cel mai fericit caz…


Onuţa : Dacă ar fi trăit tăicuţul nostru drag ar fi fost atât de mândru de noi.

Petrică : Ar fi fost o laie, fix în cur l-ar fi durut pe ,,tătuţul’’ tău de mine sau de tine. Cum,

fix în cur l-a durut şi de alea cu care… cică, a trăit, printre care şi mama mea adevărată. O

fraieră, care s-a lăsat păcălită de un monstru ce nu visa decât haleală pe bază de carne, munţi de

carne, şi şantiere fără sfârşit. E bine acolo unde e, la înălţime. Construieşte ,,arena îngerilor’’. Te

pup, tata!(râgâie) Idiotul. La fiecare baraj finalizat, două - trei fraiere, mă rog… Câte puneau

botul. Apoi se însura cu una dintre ele. Tu ştii cum făcea ăsta sex? Nici măcar nu le privea.

Dădea din cur un ceas sau două cu ochii pe spate, ca un crocodil, să-mi bag picioarele. Te pup,

barosane! Tocmai am dat o băşină în cinstea ta! Hai noroc, două!

Onuţa : Pierre, încetează! Nu-ţi permit…

Petrică : Ce face? Eu nu sunt Pierre pentru tine, nici pentru ,,figuranta’’ asta jalnică.(către

Clarine) Ce beleşti ochii la mine, vită împăiată? Parcă eşti o vacă pictată ce paşte cuminte în

parcul primăriei, cu steagul Europei de gât! Muuuuu….Vino în braţele tăuraşului tău care te

doreşte.

Onuţa : Destul!

Clarine : Hai să vedem unde zăcea bărbătuşul…(îl ia pe Petrică la dans, un tangou

înfricoşător. Acesta este surprins, nu ştie ce să creadă)

Clarine : E periculos Pierre, ştii foarte bine că e un joc periculos. Tu l-ai ales. Să vedem,

mi-ai promis că vei băiat bun, vom uita de iarbă, de băutură, pe cât posibil, iar eu îţi voi plăti toate

datoriile. În schimb, vei beneficia de un mic contuleţ pentru a suporta mai uşor moartea tatălui

tău, în eventualitatea în care aceasta te-ar fi marcat. Sincer, nu cred. Oricum pentru mine

contează atât de puţin. Sau, să zicem că aceşti bani ţi-ar fi putut rezolva o parte din depresiile

pricinuite de plecarea(o sărută pe Onuţa)duioasei tale surioare. Ce ţi-am cerut în schimb ?

Tăcere şi puţină decenţă. Ce-am primit, ştii foarte bine şi singur.

Onuţa : Clarine, ai milă te rog. Pierre e capsat…

Clarine : Oferta mea a expirat. Miroşi a usturoi. Asta mă face să cred că te înfrupţi pe

ascuns din mezelurile ascunse de tatăl tău. Nu mai e nevoie să-ţi spun că eşti părtaş la crimă şi

vei fi pedepsit…

Petrică : Vacă tembelă, l-ai înfuriat pe tăuraşul tău! Cunoşti urmarea, vei fi futută !

Clarine(râde): Tăuraş, vai de mine! E mult prea mult. Poate un canar pipernicit…

Îl aruncă pe podea şi râde, relaxată. Petrică se ridică, vrea să sară asupra ei. Clarine se

fereşte, apoi îi aplică o lovitură bine plasată. Îl închide în cuşcă. O apucă tandru pe Onuţa.

Tangoul continuă. Lumina se stinge. Guiţat de porc ce se transformă însunet de pahare sparte.

Când lumina se aprinde îl vedem pe Petrică cum doarme în cuşcă. Lângă el o

grămadă de mezeluri confiscate. Intră Ionatan, e îmbrăcat impecabil.


Ionatan(cântă):,,Canarul galben ca un gălbenuş/Cu pene moi/ Şi ochii duşi…’’Ce face

Dean5 al nostru? Ia te uită unde zăcea marele eliberator…

Petrică : Fuţi pe mă-ta!

Ionatan : Mersi de ofertă, dar în lipsa persoanei despre care ai avut grijă să pomeneşti

adineaori m-am îngrijit puţin de ale tale. Ai avut mămici mişto. Faine bucăţele.

Petrică : Eu nu am avut mamă.

Ionatan : Nu, tu ai avut părinţi bărbaţi. De asta ţi se şi spunea,,băiat de băiat’’.

Petrică : Bă, muie, tata n-a fost poponar. A făcut o grămadă de căcaturi dar n-a fost

poponar.

Ionatan : Ştim. A fost constructor, cel mai tare şantierist. De la el încoace nu se mai face

nimic ca lumea. Nici măcar o amărâtă de autostradă.

Petrică : Ai ceva?

Ionatan : Sigur. Are balta peşte, dar mai întâi trebuie să-mi plăteşti datoria.

Petrică : Nu mai am nimic. Tata s-a îngrijit de chestia asta.

Ionatan : De ce n-ai convins-o pe surioara ta să mă caute ?

Petrică : Cine,Onuţa? Nu e ca ,,mamele’’ mele. Ea nu vrea să şi-o tragă cu nimeni.

Ionatan : Înţeleg, înţeleg. Eşti fratele ei mai mare…

Petrică : Cu celelalte mi-a ieşit destul de bine, dar balena asta ucigaşă nu vrea nimic. I-a

intrat în cap că trebuie să fie protejata ameţitei ăsteia de Clarine.

Ionatan : Şi Clarine ?

Petrică : Ce-i cu ea?

Ionatan : Hai că pricepi, nu mai face pe prostul…

Petrică : Cât pe ce să i-o pun da’ m-am pilit, în pula mea. A vrut să mi-o tragă aici în

cuşcă, e nebună tipesa, să-mi fut una. Sau poate că mi-a şi pus-o, nu mai ţin minte nimic, eram

mangă. Atâta mai ştiu : dansa goală deasupra mea şi-mi zicea ceva de usturoi. Ce crezi? E în

limbă după tipii care halesc usturoi?

Ionatan : Se poate, după cum e posibil să fie în limbă şi după sora ta.

Petrică(râde cu poftă) : M-ai făcut să râd. De mult n-am mai râs aşa de bine.

Ionatan : Te cred, şi ăsta e doar începutul. Am aşteptat toată noaptea o femeie în

schimbul sumei ce mi-o datorai, după cum ne-a fost înţelegerea. N-a venit nimeni şi-atunci mi-am

zis că te-ai umplut de lovele. Cam asta era în capul meu. De-asta te-am călcat aşa devreme, să-

mi înapoiezi ce mi se cuvine. Am sunat, am bătut… Nimeni, nimic. Hai să încerc uşa, poate e

descuiată. Este. Intru şi dau de surioara ta în braţele ocrotitoarei Clarine…Uite-acolo, pe masa de

bucătărie. Erau ameţite porumbiţele, nici nu m-au zărit, aşa că mi-am permis să le admir o vreme,

un maldăr de carne bine mirositoare. Ce mic dejun adorabil…

5 aluzie la James Dean, un simbol al ,,revoltaţilor’’


Petrică : Nu poate fi adevărat! Nu ! Vrei să te răzbuni pe mine. Ai fi tare fericit dacă m-ai

face să sufăr. De-asta mănânci căcat acum, dar să ştii că mă fut în aiurelile tale, eu cred în sora

mea! Cred în sora mea…

Ionatan : E normal, asta dovedeşte că eşti un frate bun. Să ştii că ei nu-i prea pasă de

tine, drept dovadă faptul că se cară să-şi vadă de-ale ei nestingherită. A ştiut întotdeauna ce e

mai bine pentru ea, spre deosebire de tine. Tare gagica.

Petrică : Onuţa e un copil. Nu ştie nimic.

Ionatan : N-aş băga mâna-n foc. În fine. Ardem gazul de pomană cu ,,răsfăţata lui

peşte’’. Zi, ce facem cu marfa?

Petrică : Am bani ascunşi peste tot. Ia-i şi pleacă! Vreau să gust. Cum e? Ultima nu a

fost prea grozavă. Te rog, te implor, nu mă chinui!

Ionatan : Târziu, mult prea târziu.

Petrică : M-ai bătut, m-ai batjocorit, pentru nişte amărâţi de bani pe care ţi-i datoram,

măcar acum, nu mă mai umple de spume. Cum e?

Ionatan(adulmecă un pacheţel) : Miroase bine. Unde ai banii?

Petrică : Aici!(face un semn)Ai crezut că pun botul, fraiere? Aiurea, te-ai înşelat. Cântă la

altă masă! Nu mă mai interesează nimic! Fuck! Onuţa, dulcea mea surioară, n-are decât să fie

cum doreşte. E viaţa ei. Personal nu mi-am dorit altceva decât să i se-nfunde împuţitului ăluia ce-

şi spunea ,,tatăl’’ meu. Acum sunt liniştit. Pot să şi mor, îhî, poate asta va fi singura, dulcea mea

fericire.

Ionatan : Ce labagiu patetic!

Clarine şi Onuţa trec prin spatele scenei, în halate albe. Au părul ud, aleargă, se joacă..

Petrică : Nu cred, nu poate fi adevărat!

Heblu. Horcăit de porc la ultima suflare ce se transformă în zgomotul unui

uscător de păr, asemănător cu un motor de avion ce decolează.

Lumină. Onuţa, e în pătuţul ei de copil cu trei ghivece în braţe. În

preajma ei zac împrăştiate multe obiecte: bibelouri, o minge de baschet, rachete

de badminton. Clarine îşi usucă părul, sunetul de pe bandă amplifică zgomotul

uscătorului. Sunt în halatele albe din scena precedentă. Ionatan, la patru ace

scoate o trusă de scule şi demontează cuşca.

Onuţa : Nu-mi vine să cred, nu poate fi adevărat. Plecăm…Diu-diu-diu. Adio, cămăruţa

mea! Pătuţul meu cel drag, peştişorul de sticlă, măicuţa cu pruncul…Floricele mele dragi, voi mă

veţi înveseli în primele ceasuri de înstrăinare…


Clarine : Sper că nu luăm şi buruienile cu noi…De ce nu pricepi că nu ai nevoie de

nimic? Firma se ocupă de tot. Până şi dorinţele tale cele mai ascunse sunt cunoscute de

specialiştii noştri.

Onuţa : Şi căluţul meu ars? Cine poate să-mi dea un căluţ smălţuit? Ciobit!? Sau astea

de badminton? Din câte ştiu, acolo, nu se mai joacă badminton de ani buni…

Clarine : Din câte cunosc n-ai jucat sportul acesta niciodată în viaţa ta. Sincer, nici nu

cred că eşti în stare. Îmbracă-te şi simplifică momentul plecării, nu cred că e nevoie să mai

tensionăm şi această dimineaţă, am avut parte de evenimente destule în ultima vreme.

Onuţa cântă un cântec de leagăn.

Clarine : Avionul nu aşteaptă. Am spus : îmbracă-te! Rapid!

Onuţa : …măcar mingea de baschet a fratelui meu. Mingea lui dragă. Vreau să plâng

pentru fratele meu. Când eram mici…

Clarine : …nu aţi crescut împreună, prin urmare, nu ai amintiri de-atunci cu fratele tău.

Ce-i cu el? Un ratat, un nenorocit! I-am acordat destule şanse dar n-a fost în stare să profite de

ele…

Onuţa(strigă) : Nu-ţi permit să vorbeşti aşa de bunul meu frate!

Clarine(strigă şi ea) : Un drogat care a vrut să mă violeze. Cum, la rândul lui, bunul tău

tată vitreg n-a încetat niciodată să-mi facă avansuri şi propuneri obscene. N-a ţinut la mine, îmi

făcea curte doar pentru tine, grăsană împuţită! Vroia să te ştie la adăpost, ştia foarte bine că nu

eşti în stare de nimic.

Onuţa(criză de isterie) : Încetează!

Ionatan : Şşt!

Onuţa lasă să-i cadă ghivecele din mâini. În spatele lor are două cuţite.

Onuţa : Pentru fratele meu, pentru tatăl meu…(face aceleaşi gesturi ca şi tatăl ei, la

începutul piesei)Şi pentru toată nenorocirea care s-a abătut asupra casei noastre de îndată ce i-

ai călcat pragul. Cine eşti? Cine eşti?

Clarine(râde): Draga mea, toţi sunteţi cam săriţi în această familie. Bine că nu te-am luat

cu mine, acolo. Cine ştie ce se mai putea întâmpla!?

Onuţa : Cine ştie ce se mai poate întâmpla? Acum!

Clarine(ironică) : Sunt disperată, tremur.

Onuţa : Vreau să văd cum ţâşneşte sângele cald din tine, te voi despica mărunt, scorpie

blestemată, te voi tăia în bucăţele mici. Carne, am nevoie de carne sfâşiată…diu-diu-diu…Carne,

multă carnee! Diu-diu-diu…


Ionatan se apropie încet de ea şi o deposedează elegant de cele două cuţite. Clarine

oprşte uscătorul. Nu se opreşte sunetul de pe bandă, dimpotrivă, se amplifică.

Ionatan : Domnişoara lucrează la circ? Aceste accesorii nu sunt prea potrivite pentru

fete.

Clarine : Slavă Domnului! Ce avem aici?(Scormoneşte în resturile de la ghivece, sub

privirile îngrozite ale Onuţei. Găseşte cârnăciori mici, de bere, ascunşi în pământul de flori)

Ionatan : Ia să vedem.(îndreaptă unul din cuţite către Clarine)Dezbracă-te!

Onuţa : Omoar-o! Omoar-o!

Ionatan : Încet, încet, draga mea. (către Clarine)Am spus ceva.

Clarine : Avionul, e ultima cursă…

Ionatan : Sigur, sigur. Dă-i drumul. Nu, nu te grăbi.(Clarine se dezbracă) Uşurel, păpuşă.

Onuţa : Omoar-o! Nu mai sta pe gânduri!

Ionatan : Cu o condiţie…

Onuţa : Orice, repede, fac orice…

Ionatan : Te culci cu mine…

Onuţa : Repede!

Ionatan o sărută lung pe gură, cu ochii însă la Clarine. Aceasta se dezbracă încet, vrea să fugă

brusc dar Ionatan ridică un cuţit pentru a-l arunca. Clarine înţepeneşte. Ionatan face gestul de a

arunca obiectul ascuţit în direcţia ei. Lumina se stinge. Guiţat de porc, linişte. Pauză. Lumină. În

centrul scenei o uşă albă pe care putem citi anunţul : ,,Nu deranja. Aşteaptă. Acum.’’ E uşace dă

spre baia familiei Ştefan. Dimineaţă. Iese din baie Petrică, bolborosind înjurături neînţelese. În

dreapta, Clarine aşează masa : caltaboş, maioş, sângerete. Şi mult cârnat. Ştefan citeşte ziarul.

Intră Onuţa

Onuţa : ,,…căluţul meu de lut ars, smălţuit, ciobit. Cât am plâns atunci, cât am suferit.’’

Cred că merge textuleţul ăsta la proba de monolog. L-am găsit aseară pe net. Dacă nu iau nici

acum, nu mai dau niciodată. Diu-diu-diu…

Ştefan : Ai şi astăzi? La teatru? Decât nimic e mai bine. Auzi dom’ Petrică? Sora ta nu se

lasă. Bravo ei. Dar nu s-a mutat şcoala, dragă? Parcă ziceau la ştiri de ceva probleme cu

sediul…

Onuţa : S-a mutat, s-a mutat, e…dincoace.

Ştefan : Şi cum e clădirea?

Onuţa : Mult mai mişto.

Ştefan : Măcar atât.


Clarine : Apropo de admitere…Nu te supăra, uneori, ai tendinţa de a fi patetică. Poate

de-asta nu vor să te ia…

Petrică : ,,Patetică’’? Aşa se spune acum? E grasă, tu nu te vezi ce nasoală e? Cine

căcat e fraier să ia la teatru, femele de elefant? Se rupe scena cu ea. O să joace numai iubita

mamutului din ,,Epoca de gheaţă’’. Toată viaţa, să-mi bag picioarele…

Clarine : Încetează!

Petrică : Ce te priveşte? Nu eşti mama ei.

Ştefan : Ascult-aici, Onuţa ! (citeşte) :,,Actriţa Scarlett Johanson Foto, şi-a botezat sânii :

’my girls fetele mele’, prin aceasta ea speră…’’Dă-o bă’ dracului! Auzi, Onuţa? Tu, cum vrei să le

botezi pe-ale tale?

Petrică : ,, …lubeniţele mele’’. Blonc-blonc-blonc-blonc.

Ştefan : Taci bă’ dracului! Vorbeam cu fiica mea.

Petrică : Fiica ta, sigur, fiica ta. Elefănţica ta preferată. De când s-a mutat aici nu mai

ochi decât pentru ea.

Ştefan : Şi, cam ce-ai vrea tu? Să mă uit după ,,băieţei’’?

Clarine : Vă rog eu, încetaţi! Onuţa, nu-i lua în seamă!

Onuţa(tare) : Nişte împuţiţi! Toată viaţa am fost silită să ascult grosolăniile voastre,

spiritele voastre deplasate. Gata! Astăzi plec din casa asta blestemată. Nu mai suport. Mi-e

lehamite de textele voastre, de feţele voastre, de…tot, de tot!(iese)

Ştefan : Bravo!(aplaudă)Eu te-am admis. Nu uita să mănânci înainte de-a pleca, a ieşit

un sângerete trăznet.

Petrică : Apropo, să nu uităm de ce-am venit…(întinde mâna după mâncare)

Ştefan(îl plezneşte cu ziarul peste mâini) : Când o să faci ceva şi mătăluţă, pe-aici prin

casă o să ai tot dreptul să haleşti primul. Deocamdată nimic. Aşa că, înălţimea ta, fă bine şi-

aşteaptă!

Petrică : Astăzi particip la un interviu tare de tot. E ca şi luat.

Ştefan : Parcă am mai auzit asta.(îi întinde farfuria) Haide, nu mai face fiţe!

Petrică : Nu mai vreau. Acum nu mai pot. Pricepi? Mănâncă tu, mare spirit. Tu ai câştigat

mereu, ţie îţi datorăm totul, pentru tine se învârte planeta asta. Dacă n-ai fi fost tu, măreţ

constructor, n-ar mai fi existat baraje din beton, şi hale din beton, şi autostrăzi din beton!(cade în

genunchi şi face plecăciuni) Slavă, ţie! Mărire ţie! Bagă la maţ, regele cimentului! Poftă! Umilul

tău fiu se retrage.

Clarine : Voi, chiar nu aveţi de gând să vă potoliţi?

Petrică(iese) : Mă-sa…

Din baie intră un tip cu o geantă diplomat plină de scule. E tipul care a trecut grăbit, în

prima scenă. E instalatorul, îl descoperim pe Ionatan. E în salopetă.


Ionatan : Gata!(cântă),,…ta-da-da-da-dam/ce dimineaţă frumoasă/ ce zi ca-n poveşti’’ Nu

cred să mai fie probleme. Vreau o cafeluţă, se poa’?

Clarine : Se poa’. Se poa’.

Clarine îi toarnă. Îi pune pe o farfurie şi mâncare. Ionatan o sărută deosebit de tandru.

Ionatan : Ce sărbătoriţi? Văd o grămadă de bunătăţi…

Clarine : E prima zi de pensie a lui Ştefan. Asta a fost dorinţa lui, să taie un porc întreg.

Mie mi-e silă, eu sunt cu salatele. Gustă!

Ionatan : E cam devreme.

Stefan : Da. La treabă! Ce faci, Clarine? Nu mănânci?

Clarine : Nu, iau ceva în avion.

Ştefan : Corect. Dacă e-n preţ păcat să se piardă.

Clarine : Trebuie să plec, ai grijă de tine. Te sun de pe aeroport…Nu, mai bine în pauză.

Dacă e prea târziu…tot ce se poate, astăzi se discută raportul de ţară, vorbim mâine. Pa.

Iese. Îl sărută pe Ştefan grăbită pe frunte şi…pe Ionatan, tandru.

Ionatan : Mă car şi eu. Dacă mai apare ceva, dai un fir…(pleacă şi el)

Stefan : Da’ ce-aveţi bre? De ce vă căraţi? De ce, de ce!? Asta-i viaţa. Unu’ pleacă, altul

vine…Se cheamă că circulăm.(citeşte),,A fost nevoie doar de o jumătate de oră, atât, şi viaţa lui a

luat-o razna…’’

Umple o farfurie cu de toate, ia o bucată de sângerete, încă una, încă una…are gura

plină, plină de tot. Apucă ziarul, acesta îi scapă din mână. Capul îi cade uşor pe piept. Linişte.

Heblu.

nu deranja. asteapta. acum - regizorcautpiesa.roregizorcautpiesa.ro/piese-de-teatru-online/nu...

Documents