A_n.ul XXI. A R A D , 16/28 Februar ie 1897 N r . K.

BISERICA si SCOLA. Fòia biserieescă, scolastică, l i terară şi economică.

Iese odată în sëptémâna: DUMINECA.

P R E Ţ U L . A B O N A M E N T U L U I , f PREŢUL INSERŢIUNILOR : ! Corespondenţele sg se adreseze Redacţunei Pentru Auctro-TJngaria : | Pentru pnblicaţiunile de trei ori ce conţin „BISERICA şi ŞCOLA."

Pe un an 5 fl.—cr,, pe u i i 50 cr. | c a m 150 cuvinte 3 fl.; până la 200 cnvinte 4 fl.; j Er banii de prennmeraţiune la P an tru Românii, şi străinătate: j ; m a i g n g 6 f l v a ! TIPOGRAFIA DIECESANĂ în ARAD.

Pe un an 14fr., pe jnmgtate an 7 franci. | _ _ [

Cuventare

la Dumineca lăsatului de brânză.

„Nu ve adunaţi voue comoră pe păment, unde moliile şi rugina o strică, şi unde furii o sapă, şi o fuiă: ci ve adunaţi vou6 co­moră în ceriu, unde nici moliile, nici rugina nu o strică, şi de unde furii nu o sapă, nici o fură.* Mat. V. lt, 20.

Fiiul lui Dumnezeu cel mai mare pond Pa pus pe aceea, ca noi 6menii în călătoria ndstră pă-laântescă, se nu ne adunăm vistierii pământeşti, ci cereşti. Ca şi un părinte bun, îngrigitor şi iubitor de 6meni, care ne doreşte fericirea, cu tdtă aspri­mea ne şi djee: „ N u v e a d u n a ţ i v o u e c o m d r â p e p ă m â n t " . . . . ca şi cum ni-ar diee : pentru-că cel ce se închină numai comdrei, s8 face vrăjmaş sieşi şi declină, adecă respinge dela sine binele : pacea şi fericirea cea de dincolo de mormânt.

Creştini! Asupra acesteia, hotăreşte viaţa nd-stră pământescă, că adecă în ce mesură ni-am în­chinat, am alergat şi am însetat sau după vistierile pământeşti, sau după cele cereşti. Sau cu alte cu­vinte, că în ce mesură ni-am umplut aici pre pământ de Duchul lui Dumnedeu, şi ca nişte fii adeveraţi ai lui Dumnezeu, ni-am ocrotit şi întărit întru aceea, ca se cundştem şi se împlinim voia Tatălui celui ceresc şi tot-odată ni-am îngrigit şi de aceea, ce ur • meză după mdrte şi remâne în veci. Sau din contră, că în ce mSsură ni-am umplut inimile aici în lume de Duchul lumii, silindu-ne înainte de t6te a trăi în îmbuibări, desmerdări, îndestuliri, plăceri şi feliurite fericiri trec§t6re şi neîngrigindu-ne de aceea, că dre împlinim noi voia lui Dumnezeu şi necugetâud la amerinţarea Apostolului, că in sfârşit ne vom osândi.

Âstădi voiu vorbi dară despre duchul lumii, arStându-ve, că e mare pecat a ne închina la acela, în loc ca sS ne închinăm la Duchul lui Dumnezeu. — Ascultaţi numai cu Duchul lui Dumnedeu !

* * Vieţa omului stă din luptă neintrerumptă şi

I precum e compus omul din trup şi din suflet, aşa ! este şi lupta lui, trupescă şi sufletescă. Durere, căci j mulţi nu luptă, lupta în contra trupului ; pentru-că

duchul lumii îi abţine şi le pune pedeci preste pe-deci, nedorind nici mai mult, nici mai puţin, decât së-i abată dela câştigarea vistieriilor cereşti.

De acest duch lumesc se ţin acei omeni, carL mai nainte de tôte îşi frământă gândurile de a fi părtaşi aici în lume, de bucurii, de averi, de plăceri şi onoruri. De aci se şi esplicâ de sine aceea 1 pre­supunere scrintită a veacului, că valdrea omului, nu se preţueşte după calităţile (însuşirile) lui sufleteşti, ci după mulţimea banilor, adecă a comorilor pămân­teşti, care le posede. De aci vedem nu odată şi a-ceea nedreptate mare, că săracul care pôte că e în­zestrat în suflet cu mai multe virtuţi, decât boga­tul, e nebăgat în semă, e despreţuit şi nuiduit şi scos din tdte păturile omeneşti. Şi pentru ce ? Nu pot se respund cu alta, de cât : d6ră pentru că are suflet curat în 6se şi pentru-că n'are decât doue braţe, cu cari asudând în zăduful Silei, înmulţeşte comôra bogatului.

De duahul lumii se ţin acei omeni, ai neno­rocitului veac de astădi, cari stăpâniţi de d u c h u l n e c u r a t c e l s e u t u r ă t o r , nu mai dau ni­mic pre legea lui Dumje<leu, pre religie, pre cre­dinţa creştinescă, ci o ţin de o afacere secundară, ba nici nu mai gândesc la ea : ci cred şi djc cu un cinism vrednic de ei : „crede ce voeşti, lucru de căpetenie sunt cele de jos, şi nu cele de sus. Mân­carea, bëutura, petrecerea, bogăţia, îmbuibarea, des­f rânam, îndestulirea, aurul, argintul, frumseţe, tine­reţe şi altele ca acestea sunt fericitdre, bune şi plă­cute omului ; cele-lalte : ceriul, raiul, nemurirea, judeţul, vieţa de veci — sunt numai invenţiuni popeşti.

Se mai ţin de duchul lumii şi acei nefericiţi, cari sub firma de credincioşi ai unei sfinte soborni-

50 B I S E R C A ş i

ceşti şi apostoliceşti Biserici, pre faţa mărturisesc aşezămintele ei, însă în faptă aşa trăesc, ca şi cum nu li-ar crede : ci ar crede apostaţilor, adecă celor abătuţi dela drâpta credinţă, sau cu alte cuvinte, celor ce trăesc numai pentru burtă şi sunt recrutaţi în castre străine.

Dacă am vede Iub. Ase ! t6te procleţiile celor stăpâniţi de duchul lumii, pre care le comit şi pe faţă şi în ascuns şi dacă am cunoşte mărimea păca­telor întru care se află ei cutropiţi neîncetat, — neîndoit că ni-ar cuprinde milă şi ruşine de ei şi de faptele lor murdare !

Din ce constă dară duchul lumii ? Din fiinţa de nimica plămădită din căderea protopărinţilor noştri, pre care apreţuindu-le şi judecându-le după corpurile lor, cu tot dreptul le potem asemăna cu gadini şi vermi stricăcioşi! Din fiiinţe, cari înaintea scaunului de judecată a lui Dumnedeu, vor fi osândite pentru totdeauna, în întunerecul cel mai din lâuntru ! Lor le sună : sentinţa înfiorătdre a dreptului judecător : „D u ce ţ i - v ă d e l a m i n e b 1 ă s t ă m a ţ i 1 o r î n f o c u l c e l v e c i n i e , c a r e e g ă t i t d i a ­v o l u l u i ş i â n g e r i l o r l u i . " Math. XXV. 41.

Iub. Ase . ! Dacă acuma gândesc la urmările grdznice, ce le trage după ei dmenii cari stau în slujba duchului rău, aşa îmi vine a crede, că ade­menirile Duhului rău şi-ar perde puterea de-r ne despărţi de cătră Duchul lui Dumnedeu şi totuşi nu pot cuprinde cu mintea, cum se pote întâmpla, că mulţi dintre omeni ştiind şi audind de aceste nu sS angagâză în slujba lui Dumnezeu ; ci în slujba a-cestei lumi deşerte, păcătdse, egoistă, ademenitdre, şi treeătdre, espunându-se la cea mai mare primejdie, — la osânda vecinică ?!

Pentru creştinul adevărat, e lege fundamentală porunca acesta: „ a d u n a ţ i v 6 u ă c o m 6 r ă î n c e r i u . " In asemănare cu acest mandat dumne<Jeesc am cetit odată despre un comandant de 6ste, că a dat o poruncă grea de împlinit unui supus al său. Dară acela cu încredere în Siăpân a implinit porun­ca, deşi la aparinţă a fost imposibilă. Etă Iub. aşa lucrâză Dumnezeu şi cu noi, când prin s. Evangelie de adi ne dă poruncă să ne câştigăm comtiră în ceriu. Drept, că este grea poruncă; dar în acelaşi moment când ni-o impune, ni stă şi întru ajutor de ne resfiră pedecile întru împlinirea ei numai noi să fim pătrunşi totdeauna şi întru tdte împrejurările vie­ţii, de Duchul lui Dumnezeu. încă prin Moise a dat Dumnezeu porunca acâsta: „ D e l e h o v a D u m -n e d e u l t ă u s ă t e t e m i , s i l u i s e - i s l u -g e ş t i." *) — Lucru firesc dar, că e mare păcat a ne închina la Duchul lumii, îu loc ca să ne închi­năm la Duchul lui Dumnezeu.

Dară fără luptă, nu se învinge bătaia ; astfel nu potem dobândi nici duchul reu fără luptă, ca şi asupra nostră să se potă pronunţia cuvintele s. Ap.

i) V. Moise, VI. 13.

S C O L A Anul X.I1.

Pavel : „ M ă r i r e ş i c i n s t e ş i p a c e t o t ce­l u i c e f a c e b i n e l e " 2 ) nu altcum şi a profe-fetului Isaia : „ B u c u r i e v e c i n i c ă v a f i p e c a p u l l o r , v e s e l i e ş i b u c u r i e v o r d o ­b â n d i , î n t r i s t a r e a ş i s u s p i n u l v a f u g i . " 3 )

Nu va fi cu îndoelă, ci adevărată, nici trece-tóre ci vecinică, nici ornen ésca, ci dumnedeescă res-plată ce o vor dobândi toţi aceia, cari aici pe pă­mânt nu a trăit pentru trup, ci pentru suflet ; a-decă nu s'au închinat duchului lumesc, ci Duhului dumnezeesc.

De cătră cel ce ascultă de duchul lumii, se desparte Dumnedeu ; ér de cătră cel ce ascultă de Duchul lui Dumnedeu se desparte, duchul lumii, a-decă Duhul cel réu.

Creştine ! ce se alegi ? Cui se te închini dară î La Duchul lumii î B a ! Respunde-i, când te ispiteşte : „ F u g i , f u - g i , d e p ă r t e z ă - t e d i a v o l e n e ­c u r a t e ş i s p u r c a t e v é f j u t p e n t r u o-b r ă z n i c i e , n e v é d u t p e n t r u f ă ţ ă r i e . " 4 ) Ci eu mai bine urmăresc Duchul lui D-deu, care în sine e sfinţenie de Taină. „ Ş i v o i s e f i ţ i m i e s f i n ţ i , c ă e u I e h o v a s u n t s f â n t . " 5 )

Adăţi aminte totdeauna de ceea ce <Jice s. evangelie de astâdj, ca se nu-ţi căştigi comoră pre pământ, ci în ceriu, şi punându-ţi întrebarea : că óre pentru vistierile pământeşti, se perdi cele cereşti ? ! Respundeţi : — ferósca-mè Dumnedeu ! Amin.

Iosif-Ioan Ardelean.

Hpii'iXiil anticreştinesc (Continuare)

După proclamarea republicii ca formă de gu­vern pentru Franţa, şi după ce regele Ludovic XVI a fost guilotinat, conventul naţional francez voind a scerge ori ce urmă de ordine bisericâscă şi de stat de mai nainte în 10 Noemvre 1 7 9 3 a proclamat de Zeitate raţiunea omenâscă, şi pre cimiterii s'a pus înscripţiunea, că „mdrtea este un somn vecinie" ; âr cei ce credeau în Dumnezeu, erau ameninţaţi cu pedâpsă de mărte. In legătură cu acestea s'a scos din întrebuinţare calendariul creştin, şi s'a introdus un nou calendariu, după carele anul se începea cu 22 Septemvre (ecuinocţiul de tdmnă), şi în loc de săptămâni, Zilele anului se împărţiră în răstimpuri de câte Z gce Zile (decade).

Aceste dispusăţiuni anticreştine produseră cea mai mare destrăbălare în popor şi o adevărată anarchie şi spre a-se face capăt acestei stări în 8 Iunie 1794 Con-

2) Epist. Ran. II, 10. 3) C. 51. 11. *) B. M. v. 5) III. Moise XX. 26.

ventul naţional francez la propunerea lui Robespierr decretă prin lege, că esistă Dumnedeu, şi că sufle­tul este nemuritarlu. Pentru prâmărirea acestei fiinţe supreme s'a introdus un cult naţional, cu o sărbă-tóre în fiecare an, ér şeful statului Robespierre s'a dechiarat de preotul suprem al acestui cult. După mórtea lui Robespierre, întâmplată la 28 Iu­lie 1794 , luând frânele guvernului o partidă repu­blicană moderată în frunte cu un Directoriu, — cultul religiunii creştine s'a conces de nou ; ér sub consulatul lui Napoleon Bonaparte biserica romanoe catolică s'a decretat de nou de biserică a statului francez.

Ideile anticreştine propagate în timpul revolu-ţiunii franceze s'au continuat apoi şi în seclul nos­tru, şi au produs curentele greşite ee astădi, şi a-nume : materialismul, ateismul, socialismul, comunis­mul şi altele. Tote aceste greşite curente s'au pro­pagat sub masca sciinţei, dar cu o vădită duşmănia în contra docirinii positive a evargeliei şi bisericii creştine în genere.

Pre când se potoli revoluţiunea cea mare fran­ceză, pre atunci apăru în Germania sistema de filo­sofía a lui Kant (1804) . Densul dechiară, că cu ra­ţiunea pură nu pote omul se-şi câscige cunoscinţe din religiune, dar raţiunea practică (conşciinţa) îl si-leşce să lecunoscă esistinţa unei fiinţe supreme, esis-tinţa lui Dumnedeu. El recunósce, şi constată, că pentru viaţa morală religiunea este o necessitate. în­văţăturile Mântuitoriului Christos, dice Kant, súnt a-tât de sublime, încât trebue sé admite că Christos a avut o missiune dumnedeiască. Religiunea creştină este o şcolă pentru cultura morală a neamului ome­nesc. Âstfeliu Kant este ceea ce dice despre sine Ia-kabi, un şcolariu al l u i : „cu mintea păgân âr cu inima creştin." (Va urma.)

la Dumineca I. a marelui post (a ortodoxiei).

Iubiţilor me i ! Dumineca ce o serbăm astădi, cea dintâiu a postului, se numeşce dumineca orto­doxiei sau a pravoslaviei. Şi sciţi de ce î E c ă ! vé voi spune.

Credinţa creştină chiar din început avea duşmani cari căutau să o nimicâscă. Intre duşmanii aceştia erau mai primejdioşi aceia, cari s'au sculat chiar din mijlocul creştinilor, cari, deşi purtau numele lui Christos, nu voiau să crâdă în învăţătura lui aşa cum o cerea biserica, ci i-se împotriveau ei, punân-du-i multe şi felurite piedici şi schimbându-o după placul lor. Mare este numărul astorfel de duşmani

ai învăţăturii lui Christos, chiar pentru de a spune numai cât numele lor trebue mult timp. De aceea trecând cu vederea pre alţii, voi vorbi numai de aceia, de cari amintesce biserica în dumineca de astădi, adecă de iconomnachi sau luptători împo-tiva s. icdne, a căror istorie cu puţine cuvinte e nrmătdrea:

Zace în firea omului, că el ceea ce simţeşce în lăuntru să o arete prin ăre cari semne şi în a-fară, şi de aici vine că el despre tot ce crede şi simţesce doresce să aibă o înfăţişare vădută, fie chiar numai pe ic6nă. Pentru aceea şi creştinul cu t6te că scie bine, că D-deu şi ângerf sunt duchuri cu­rate, fără trup, totuşi îi înfâţişâzâ în chip omenesc cinstind icănele lor, nu ca si când s'ar ruga la în­săşi îc6na, ci pentru aceea, că icăna înfăţişeză pre D-deu sau pe ânger sau pre 6re-care sânt, la care îşi îndreptă el rugăciunile sale : închinându-se icd-nei, el să închină întru ea persanei, ce o înfăţişâză.

Obiceiul de a cinsti icânele a proeşit deci din însăşi viaţa lăuntrică a creşttnilor şi se află în bi­serică din timpurile străvechi. S. biserică, maica cea îngrijităre a fiilor sei, vădend, că obiceiul acesta nu primejduesce credinţa adevărată, şi ca printrînsul se sporeşee virtutea şi evlavia, nu i-a pus nici o pie­dică, dimpotrivă au căutat să-1 lăţescă pretudindenea. Cu tăte acestea obiceiul cinstirii icdnelor n'a rămas fără atacuri cumplite. La începutul veacului VII I . se rădică adecă la răsărit din partea împăraţilor bizan­tini (grecesci) o luptă crâncenă împotriva icănelor. Din t6te bisericile, ba chiar şi din casele creştine se scoteau — la porunca împăraţilor — icănele sânţilor şi punându-se în grămădi, se ardeau fără cruţare. Creştinii, cari se împotriveau poruncilor împărătesei, păzind cu tărie poruncile bisericeşci, şi nu voiau să nimicâscă icânele. să prigoniau cu urgie ne mai po­menită. Peste 100 de ani a durat lupta împotriva icânelor, până ce în urmă totuşi a biruit adevărul. După mârtea împăraţilor Michail I I . şi Teofil a stă­pânit acecă în ţâra grecâăcâ în numele fiului celui mic, împărătâsa Teodora, care cu ajutoriul patriar-chului Metodiu, ce suferise mult pentru icâne, adună în Constantinopole în anul 842 un sobor, cari întări serbătoreşce hotărîrile soborului I I . din Nicea, ca sântelor icăne li-se cuvine cinste şi închinare, că noi cinstind icdnele dăm cinste lui D-deu şi sânţi-lor,cari sunt zugrăviţi pe icâne. în urma hotârîrii luate la sobor se aduseră în dumineca I. a marelui post din anul 842 icânele cu multă serbare la bi­serica cea mare, fiind de faţă şi împărătâsa. fiul ei şi patriarchul Metodiu, şi se aşedarâ la locurile lor de mai 'nainte. — Âstfeliu s'a osândit învăţătura cea rea a ereticilor, adecă a protivnicilor credinţei celei adevărate, âră învăţătura cea drâptă a lipaşilor adevăraţi ai lui Christos eşind biruitâre, s'a întărit cum se cuvine pentru luptele viitâre.

Dumineca de astădi se chiamă aşadară „dumi­neca ortodoxiei sau a pravoslaviei," pentru-câ as-

5 3 B I S E R I C A şi Ş C O L A Anul XX.

tă<Ji, făcând biserica pomenirea întâmplării de care v'am amintit, serbâză cu bucurie biruinţa dreptmă-ritorilor asupra ereticilor, biruinţa dreptei credinţe asupra celei rătăcite, îndemnându-ne cu acesta, a ne lupta pururea pentru credinţa ntfstră pravoslavnică, a o mărturisi cu cuvântul şi cu fapte totdeuna ©r cu deosebire acuma când ne aflăm în postul cel mare, timpul pregătirii sufletesci.

Tălcuindu-vă cu puţine cuvinte însemnătate ser-bătorii de astadj, voi să trec acuma ârăşi la învă­ţătura despre locaşul dumne<Jeesc. Aţi audrt dumi-mineca trecută, care e partea dintâiu a bisericei, ce menire şi ce însemnătate are ea, întărindu-vi sufle­tul cr multe învăţături frumdse. Să întrăm acum în partea n ddua a bisericei, în naie, Curabie sau naos, şi să o privim mai de aprdpe, cum arată şi ce lu­cruri sânte se află în ea. De 6re-ce despre partea acâsta sunt multe de dis, voi să-mi împărţesc ma­teria, vorbindu-vi astădi numai cât despre forma, numele îusemnătatea năii şi despre pod6ba păreţilor ei, despre s. ic6ne. — Binevoiţi a mă asculta cu t6tă luarea aminte.

Naosul, naia sau corabia este acea parte a bi­sericei ce se întinde dela tindă, sau unde nu-i tindă, dela uşa cea mare, prin care e întră în biserică, până la iconostas sau catapetâsmă. Din tindă să în­tră în naos prin uşile numite „frumose" sau „ale preoţilor". Ele să numesc „frum6se u, căci după pilda bisericei vechi ar trebui să fie făcute din lemnul cel mai bun sau din aramă frum6sâ şi împodobite cu icdue măreţe, cioplite de lemn sau vărsate de aramă, ^ r ă „ale preoţilor" să numesc, pentru că în vechime întrau prin ele numai cât preoţii, pe când credincioşii întrau în biserică pe uşele lăturale, şi anume bărbaţii pe uşa din drepta, eră femeile pe cea din stânga. Uşele ace duc în naos închipuesc pre însu-şi Isus Christos, carele dice de sine : Eu sunt u ş a ; prin mine de va întră cine-va se va mântui, şi va întră şi va eşi şi va afla păşune". x ) Ele ni aduc aminte de învăţătura d-d^eescă, că numai prin Isus ne potem mântui, că numai El unicul ne pdte scăpa de piere, dară numai atunci, când ni vom în­chide uşele minţii şi ale inirnei nostre de tăte cele rele, când intrând în biserică vom depărta tdte gri-jele şi gândurile lumesci, fiindu-ni aminte numai de prâmărirea lui D-<ieu şi de mântuirea sufletului nostru.

Naia de obiceiu e împărţită în două părţi : în c h o r sau s o l e a şi în n a i e p r o p i e . — Chorul sau solea este locul ceva mai înălţat înaintea iconosta­sului, unde sunt aşezate şfesnicile cele mari şi cam de rând şi stranele dascălilor. El se numeşce chor, pentru că aicea se adună la un loc cântăreţii, âră solea — ce însâmnă scaun, — pentru că în ve­chime în locul acesta se afla scaunul sau tronul îm­părătesc. Locul acesta e de lipsă în biserică, pentru

i) Ioan 10, 9.

ca mulţimea poporului sa nu se apropie prea tare de iconostas şi preoţii cu diaconii să p6tă eşi fără împedecare din altariu în naos şi intra din naos în altariu. — Naia proprie este locul aşezat mai jos, unde stau credincioşii. El în vechime, fiind împărţit de-alungul, avea de obiceiu 3 părţi, şi anume na­osul de mijloc şi două naosuri lăturale, tustrele des­părţite cu columne sau stâlpi. Naosul din partea drâptă, despre miază- dj, ca mai însemnat, era ho-tărît pentru bărbaţi, eră cel din partea stângă pen­tru femei. Despărţirea acâsta între bărbaţi şi femei era de lipsă, pentru că în biserica veche făcea o parte a liturgiei şi sărutarea sântă ; credincioşii a-

1 decă se sărutau pe timpul liturgiei unii pe alţii. Ca sărutarea acâsta să se facă „după cuviinţă şi rân-duâlă" 5 ) prescriu acuma aşedlminfrle apostolice, ca în biserică „de o parte să şadji bărbaţii în tdtă li­niştea şi rânduâla şi deosebi să şadă şi femeile şi să tacă". 3 ) Astădi naosul în cele mai multe bise­rici e împărţit de-acurmezişul şi numai cât în 2 păr­ţi, în spaţiul mai mare sub bolta cea mare, locul de stătut pentru bărbaţi, şi în unul mic, în fundul bi­sericei, de obiceiu fără boltă, locul de stătut pentru femei. în multe biserici dăm în naie de locuri de stătut înălţate, cari acolo unde biserica are nâi pe

| de lături sunt făcute de asupra acestora şi a părţii | din fund al năii mijlocie, âră acolo unde biserica e | despărţită de-acurmezişul în două părţi, numai de : asupra părţii menite pentru femei şi anume şi fun-i dul ei. Şi locul acesta din urmă se numesce chor, i pentru că aicea adeseori chorul cântăreţilor măreşce j pre Domnul cu cântări bisericeşci.

Ce se atinde de f o r m a n ă i i , c u m n i s e ! î n f ă ţ i ş â z ă e a i n î n t r e g u l s ă u , apoi în ! cele mai multe bisericii au năile — ca şi t6tă ! biserica — forma pătrunghiului lungăreţ. Forma

acâsta ni închipuesce adevărul, că la biserică sunt chiămate tăte pop6rele din tată lumea, care în­datinăm a o împărţi în patru părţi. Naia în patru unghiuri ne învaţă, că Christos a murit pan-tru toţi omenii şi că ei voiesce că toţi 6menii să se facă părtaşi de darurile ce ni le-a adus. Câte odată are naia forma crucii, având păreţii despre miază-dj şi miază nopte la mijloc nişce bol-

1 tituri, cari în împreunarea lor formeză braţul cel | curmeziş al crucii. Cu forma crucii naia ni aduce I aminte de adevărul, că crucea e temelia mântuirii

n6stre şi că cu e sub sdre al f m e , decât numai numele restignitul Christos, c; care ne putem mântui.

Cum aţi audjt, partea a doăa a bisericei se numesce „corabie, naie sau naos." De unde dre s'a luat n u m e l e acesta ? Ecă, de unde ! Biserica acuma în timpurile cele vechi se asămăna cu naia, care în-notând pe mare e bătută de fortnni şi valuri şi nu-

I. Cor. 14, 40. 8) Const. ap. L. II. c. 57.

Anuí XXI. B I S E R I C A şi S C O L A 53

mai cu ajutoriul cârmaciului iscusit ajunge la lima- , nul dorit. Icdna acesta se potrivesce ales de bine I pentru biserica lui Christos. Marea, pe care înndtă i naia, e lumea; valurile şi fortúnele sunt feliuriţii ' duşmani ai bisericei, cari se scolă împrotiva ei, voind să o nimicescă : eră puternicul şi iscusitul cârmaciu, ! care feresce corabia de pierzare, conducând pre toţi cei ce se află în ea la limanul sigur, la împărăţia cea cerescă, este însuşi Isus Christos, capul bisericei sale. Ecă, cât de frumos înfăţişeză s. loan Gură-de-aur biserica sub icdna năii. £1 dice : „Fiind cârmuită de cârma credinţei, ea înndtă in curs liniştit pe ma­rea lumii acesteia, având cărmaciu pre însuşi D-rJeu, vislaşi pre ângeri, purtând cetele tuturor sânţilor şi având în mijloc catargul mântuirii, sânta cruce, de care sunt aninate vântrele credinţei evangelice, um­flate de suflarea Duchului s â n t ; fiind astfeliu con­dusă la limanul raiului, la siguritatea odichnei veci-nice." 4 ) — Corabia bisericei, iubiţilor, este locul, unde credincioşii se adună la făcut serviţiul d-d^eesc. Aici caută ei ajutoriu împrotiva duşmanilor mântuirii lor, carii îi încunjură din tote părţile, căutând să-i piardă; aici primesc ei mijlócele mântuirii, fără de cari în veci s'ar pierde. Ca atuncia, când Domnul cu poto­pul a stîns pre toţi omenii de pe faţa pământului pentru păcatele lor, numai aceia au scăpat de mórte, j cari era>u în corabia lui Noe ; aşa şi acuma numai aceia se pot mântui de mdrtea vecinică, cari se află în corabia cărmuitâ de Isus Christos, cari sunt mă- i dulari ai bisericei lui adevărate. Lumea acesta e pen- * tru noi ţară stiăină, din care numai decât trebue să j eşim, căutând a întră în patria ndstră cea adevărată, j în împărăţia ceriurilor. De patria acóáta însă ne des- ¡ părţesce marea cea largă şi vifordsă a patimelor pâ- j catóse, de cari lumea e plină. De óre-ce marea a- ; cesta ninie nu o pote trece cu puterile sale proprie, noi însă numai decât trebue să o trecem ca să pu­tem întră în ţâra fericirii vecinice ; pentru aceea ni-a dat Isus Christos biserica ca acea corabie, care pre toţi, cari se află în ea, ii duce pe marea lumii a-cesteia în linisce şi siguritate la limanul raiului, la patria cea cerescă. Din pricina acesta se numesce partea a doua a bisericei, unde ne adunăm la făcut rugăciuni, corabie, naie sau naos.

Cât despre î n s e m n ă t a t e a părţii a doua a biseri­cei, apoi acesta se face vederată chiar din numele, ce i-se dă ei. Ea închipuesce corabia lui Isus, care plutind pe valurile lumii acesteia ne duce la patria nostră cea adevărată. Ca să întrăm însă .n patria acesta e de lipsă, ca să ne purtăm aşa, cum cere cârmaciul corăbiei, cum cere Isus Christos. Şi ore ce cere el dela noi ? înainte de tote credinţă viie şi neclintită, căci fără credinţă nu e cu putinţă a sa apropia de Domnul. De acesta a nostră datorie, de a avo pururea credinţă viie şi neclintită, ni aduce aminte* naia bisericei. Căci ce alta de nu credinţă au

*) loan Chrisostom. omil. 23 la Mat.

făgăduit în numele nostru naşii, părinţii noştri du-chovnicesci, atuncia, când ne-au dus întăiaşi dată la biserică ? Lepădându-ne în pridvor de satana şi de tdte lucrurile lui şi făgăduind sărbătoresce a sluji lui Christos şi a crede în El, am fost duşi in naia bisericei, unde primind darul Duchului sânt, am luat asupra-ne datoria, a ţină necurmat legea lui Christos, a nu lăsa nici când să între în inimile ndstre îndo­iala, credinţa cea slabă sau pdte chiar necredinţa. Naia bisericei ar trebui aşadară să-i îndemne pre toţi la credinţă viie şi neclintită, la plinirea făgă­duinţei date la botez, la o viaţă sântă şi plăcută Domnului.

Păreţii naosului se împodobesc de obiceiu cu s. i c d n e . Fiind icdnele o poddbă însemnată a năii, voiu la urma cuvântării mele să vorbesc despre ele cu

mai vârtos de dre-ce sărbătdrea de astădi mă îndâmnă aşa d.icând ] a acesta. întrebuinţarea icdne-lor — cum aţi audjt chiar astădi — se află în bise • ricâ din timpurile străvechi. Acuma Vasile cel mare, carele a trăit în veacul IV. d. Chr., djce de e l e : „Icdnele sânţilor le cinstesc fdrte şi le sărut, de 6re-ce acâsta e predat dela apostoli şi nu e oprit, dimprotivă aceste icdne se află în tdte bisericele ndstre" 5 ) Eră la contimpureanul s. Vasile, la s. Gri-goriu din Nyssa, cetim: „Dacă vine cineva într'o biserică e numai decât atras de frumseţea priveliscei, văzând cum zugravul, înfăţişând poddba iscusinţei sale pe icână, a zugrăvit faptele mari ale muceni­cului, tăria şi chinurile lui, chipurile cele urîte ale tiranilor, muncile şi sfirşitul cel fericit al luptătoriu-lui, şi chipul omenesc al lui Christos, judecătoriului luptei. Zugrăvind tdte cu iscusinţă ca într'o carte, ni-a arătat lămurit luptele mucenicului, împodobind biserica asemenea unui fânaţ frumos." 6 ) — Icdnele se întrebuinţâză aşadară mai ântâi pentru înfrumse-ţarea bisericei chiar diu causa, că păretele împodo­bit cu icdne produce în cela ce-1 privesce o plăcere mai mare decât păretele fără de icine, apoi mai ales pentru aceea, ca prin înfăţişările lor să ne îndemne la mulţâmitâ cătră D (leu şi la viaţa evlavidsă şi bineplăcută Domnului.

Precum sciţi, înfâţişâză icdnele sau pre D-oleu şi lucrările lui în scopul mântuirii ndstre sau pre sânţii lui D-<|eu. Icdnele cele dintâi deştâptă în noi zelul pentru preamărirea lui D-<leu, trezesc în ini-mele ndstre simţimântul de mulţămită cătră D-p!eu, pentru binefacerile lui cele multe revărsate asupra ndstră. Privind icdnele acestea, noi ni aducem aminte de datoria ndstră, de a prâmări pururea pre D-deu, de a-i mulţămi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru pentru dragostea lui cea nemărginită faţă cu neamul omenesc.

Al doilea fel de icdne înfăţişdză pre sânţii lui D-4eu, adecă pre acei fraţi de ai noştri, cari, având

5) epist. 205 ad Iulianum. 6) Oratio laudatoria S. et. M. Martyris Theodori.

voie tare şi ducend o viaţă fără prihană, sunt acuma premăriţi, având parte de vederea lui D-^eu. 6re de cari gânduri, de cari simţiri trebue să se umple ini-mele ndstre la privirea icdnelor, cari înfăţişeză pre sânţii lui D-deu ? De bună samă că de acelea, cari aprind în noi dorul fierbinte de a dobândi aceeaşi fericire, care au dobândit-o ei. Dară dorul singur nu ne p6te mântui, noi trebue să-1 dăm la ivelă prin faptele ndstre, trebue să ducem o vieţă cum au dus-o sânţii lui D-deu. — Privind icdnele lor să ni pro­punem aşadără tare şi vârtos a-i urma pre sânţii în vieţa ndstră, a ne îndeletnici în virtaţile lor, prinind pururea numai cele bune. îndeosebi icdnele aposto­lilor să ne îndemne, a le urma în zelul lor pentru vestirea şi lăţirea credinţei lu Christos ; iconele mu­cenicilor să ne înduplece a le urma în dragostea lor cătrâ D-deu şi în tăria şi statornicia credinţei lor ; icdnele sânţilor mărturisitori şi ierarchi să producă în noi voie tare, a li urma în mărturisire fără frică a credinţei lui Christos şi în zelul pentru mântuirea sufletescă a aprdpelui; icdnele cuvioşilor moncahi şi pustnici să ne îndemne, a li urma lor în înfrânarea pnftelor trupeşei şi sufleteşti şi în înălţarea rugăciu­nilor fierbinţi cătră Domnul; în urmă icdnele prea cuvidselor femei şi sântelor fecidre să ni fie un în­demn puternic, a li urma în curăţia şi nevinovăţia ini mei lor şi în plinirea zeldsă a fapteler îndurării trupeşei şi sufleteşti.

^ că ce gânduri trebue să deştepte în noi icd­nele sânţilor. Ele sunt nisce cărţi deschise pentru toţi şi pricepute de toţi, scrise nu cu litere ci cu însuşi chipul şi lucrul, înduplecându-ne adese ori mai mult, decât cărţile cele scrise, la făcut cele bune, la urmat virtuţile sânţilor. Cu deosebire pentru 6-menii cei fără de carte icdnele sunt de nepreţuit: folos, căci ei deşi nu sciu cartea pot ceti în ele, ca într'o carte mare, învăţăturile şi întâmplările cele sânte avându-le pururea înaintea ochilor. Cu tot dreptul dice aşadară s. Grigoriu Teologul: „Icdnele sunt pentru cei neînvăţăţi ceea ce e cartea pentru cei învăţaţi." 7 )

Petrecând astăzi, iubiţilor, cu mintea ndstră în partea a doua a bisericei, am vădut ce formă are partea acâsta şi cum se împârţesce ea. Forma ei e sau a pâtrunghiului lungăreţ ce însemnă, eă la bi­serică sunt chiemate tdte popdrele din tdtă lumea, sau a crucii, ce ni aduce aminte, că crucea e teme­lia mântuirii ndstre. Partea a doua a bisericei sau naia se împărţesce în chor şi în naia proprie. Acâsta din urmă ârăşi îu locul de stătut pentru bărbaţi sub bolta cea mare şi in locul de stătut pentru femei în fundul bisericei. Chorul e de lipsă, pentru ca mulţimea poporului să nu se apropie prea tare de iconostas, âră locul de stătut pentru femei, ca în biserică „tdte să se facă după cuviinţă şi rondueală." In naie duc cum aţi au^it, uşele cele frumdse, cari

î) epist. 10.

, închipuese pre Christos, uşa cea adevărată, prin care | trobue să întrăm, dacă voim să ne mântuim. Noi

vom pute întră însă prin uşa acesta numai atunci, dacă vom închire uşele minţii şi ale inimii ndstre de tdte grijile lamesci şi de tdte păcatele. — Aţi mai audit, că partea a doaa a bisericei se numesce „co-

| rabie, naie sau naos," pentru că biserica, avându-şi prototipul în corabia lui Noe, chiar din vechime se înfăţişa sub iedna năii cârmuite de Isus. Cum pe timpul lui Noe numai aceia au scăpat de peire, cari erau in corabie, aşa scapă şi acuma de peirea veci-nică numai aceia, cari se adună în corabia cârmuită de Isus, cari sunt medulari ai bisericei lui. Naia bi-

, sericei ni aduce aşadară aminte de datoria ndstră, de a ne aduna regulat la biserică, de a fi medulari vrednici ai bisericei, păzind cu tărie credinţa lui Christos şi plinind pururea fapte corespun<Jătdre cre­dinţei. Băgaţi bine învăţăturile acestea în mintea şi inima vdstră, şi ele de bună samă vă vor umplé de frica lui D-^eu, arëtâsdu-vi pururea, cum aveţi să vă purtaţi în casa Domnului, ca să-i fiţi bineplăcuţi. — In urmă aţi audit, că păreţii năii se împodobesc cu s. iedne, cari servesc nu numai pentru înfrumse-ţarea bisericei, ci mai vârtos pentru învăţătură. Ele sunt pentru noi o carte deschisă, din care putem învăţa mult, dacă privim numai cu luare aminte la aceea, ce icdnele ni înfăţişeză. Aducându-ni icdnele mult folos sufletesc noi ne închinăm lor, adecă le sărutăm, li facem tămîiare şi punem în cinstea lor lumine la ele. Tdte acestea însă le facem, nu ca şi când ne-am închina la însăşi iedna, ci noi ne închi­năm la chipul, ce-1 înfăţişeză iedna. „Cinstea iednei" dic părinţi i soborului I I . din Nicea „trece la chipul cel dintâi şi cel ce i-se închină iednei, se inchină întru ea persdnei, ce o înfăţişeză." 8 )

Fraţilor ! Fiecare lucru din biserică are însem­nătatea sa ; tot ce vedeţi aici nivestesce ore-care în­văţătură. Pentru aceea cunoscând astădi însemnătatea părţii a doue a bisericei, a năii, şi a icdnelor ce o împodobesc, precum şi învăţătura ce purcede din în­semnătatea acesta pentru vieţa ndstră, să ne bucurăm, că ne putem aduna în acest loc sânt, păstrând pu­rurea învăţăturile ce le audim aici şi indreptându-ni vieţa după ele, ca să ne învrednicim odinidră a sta. şi in locul măririi vecinice, Amin.

Dr. Teodor Tarnavschi.

T> I "V E JEt S E. * La esamenul de cualificaţiune înveţă-

torescă ţînut în 11/23 Februariu a. e. s'au insinuat 17 învăţători substituţi. Dintre aceştia 3 nu s'au présentât la esamen, 4 au prestat esamenul cu succes, 2 au fost avisaţi a repeţi esamenul din câte doue obiecte de învă­ţământ, ér ceialalţi au fost avisaţi a-se présenta la pro-csima întrunire a comissiunii. De astă dată s'au pré­sentât la esamen învăţători substituţi, cari au absolvat

8) Bct. VII.

cursurile preparandoli în anii de mai nainte şi au fost aplicaţi din necessitate ca învăţători substituţi. Preparan­dii, cari au absolvat în cei doi ani scolastici din urmă au depus toţi esamenul de cualificaţiune învăţătorescă la timp, şi anume imediat după absolvarea cursului al patrălea prepar andial.

* Bibliografie. A apărut de sub tipar : „L i t u r-g i a s-t u l u i I v a n C h r i s o s t o m " compusă în ter-ţet pentru şcolari de I o a n V i d u. Preţul unui exem­plar este 3 fi. şi sé pdte procura dela tote librăriile ro­mâne din patrie.

* Antim, patriarchul din Constantinopol a abdis dela postul sèu de patriarch ecumenic. Porta a primit ab^icerea şi a denumit de locoţiitor pe Consta­tin, episcopul Efesului.

* Predarea diplomei de doctor de onore în s. teologie. în 31 Januar 1896, adecă în preséra, de diua s. Vasilie, întreg senatul academic al universi­tăţii Francisco-Iosefine din Cernăuţi ai căror membri erau învestiţi cu insigniile academice şi precedaţi fiind de pe_ delii tuturor facultăţilor s'au present în acesta $ în lo­cuinţa înalt P. C. Sale, d-lui, archimandrit-mitrofor VI a-d i m i r V a s i l e d e B e p t a şi i-au predat cu o avor-bire forte marcantă din partea rectorului magnific urmă-tdrea diplomă : „Nos rector el alma Prancisco-Iosephina universitas Czernoviciensis lecturis saluten ! Cum caesa­rea ac regia M a i e s t a s pro summa dementia sua an­no 1896 die 16. mensis Novembris statuerit et per de-cretum incliti caesareo-regii ministerii cultus et publieae eruditionis die 21. ejusdem mensis annique facto et nu­mero 2S.694 notatum benevolentissime significari iusse-rit, concedere se, ut in huius almae universitatis facul­tate theologica graeco-orientali doctoris dign'tas et no-men conferatur in leverendissimum et aplissimum virum B a s i l i u m V l a d i m i r u m de B e p t a archidioece-si8 gr. or. bucovinensis archimandritam consistorialem, studii biblici n. f. in universitate Czernoviciensi professo-rem honorarium, anno 1878/9, 1885/6, 1888/9, et 1893/4 facultatis theologieae decanum, anno 1883/4 universisatis rectorem magnificum : nos augustissimam veniam animo gratissimo amplexi virum revereudissiu.um et amplissi-murc, quem supra diximus, eruditione theologica conspi-cuum, de religione, litteris, humanitate praeclare meri-tum pro muneris nostri auctoritate offlcioque honoris testi-ficandi causa s s. theologiae doctorem creamus et crea-tum renuntiamus, tribuentes ei omnia iura et privilegia, quae hunc üum academicum consequentur. In cuius rei fidem t. diploma universitatis sigillo consignatum et manu nosi i subscriptum ei tradendum curavimua. Datum Czeraovi Iis anno MDCCCXCVI die XXXI men­sis Decembris. Dr. Iulius eques Boschmann-Hörburg, h. t. rector magnifieus ; Eusebius Popowicz, h. t. prorector ; Isidor eques Onciuì, h. t. decanus fac. theol. ; Dr. Aemi-lianus Wojucki, h. t. prodecanus ; Constantin Popowicz, h. t. senator ; Dr. Friedrich Kleinwâehter, h. t. decanus fac. jurid ; Dr. Carolus Hiller, h. t prodecanus ; Dr. Al­fred Halban, h. t. senator ; Dr. Rudolf Scharizer, h. t.

decanus fac. phil.; Dr. Ottokar Tumlirz, h. t. prodeca­nus ; Dr. Ferdinand Zieglauer-Blumenthal, h. t. senator."

* Voporaţiunea Europei. In anul 1885 Eu­ropa avuse 337'5 milidne de locuitori, ără, în 1895 a-prdpe cu 30 milidne mai mulţi. Din acestea 367 milidne s'au venit pe Rusia 97.807,000, pe Germania 53.000,000, pe Auatro-Ungaria 41.385,000 pe Marea Britanie 39.134000, pe Franţia 38.343,000, pe Italia 30.913,000, pe Spania 17,560,000, pe Belgia 6.342,000, pe Turcia 5.600,000, pe Portugalia 5.102,000, pe România 5-038,000, pe Sve-dia 4.837,000, pe Holanda 4.796,000, pe Bulgaria 3 310,000, pe Elveţia 2.921,000, pe Sârbia 2 283,000, pe Grecia 2.187,000, pe Danemarca 2.172,000, pe Nor­vegia 1.989.000.

* Legea repausului de Duminecă în România s'a votat în şedinţa din 20 Faur st. a Senatului cu 40 bile albe contra 12 negre. — In aceiaş sără, după ce s'a aflat resul-tatul voiului Senatului, prin care s'a admis legea repau­sului duminecal, funcţionarii comerciali din Bucuresci s'au întrunit la sediul societăţei, de unde au pornit în corpore cântând marşul „Deştăptă-te Române," la locuin­ţele d-lor senatori, cari au susţinut legea.

* Himen. Domnul l o a n F r ă ţ i i a, propr. în Agriş, ş'a încredinţat de fiitdre soţie pe d-şdra M a r t a fiica lui Nica Bârna din C o v ă s i n ţ . — Felicitările ndstre!

* Himen. D-nul l o a n C o s m a , învăţ. în Bo-hani, ş'a încredinţat de fiitdre soţie pe d-şdra A1 e c s a n-d r a T i u e r a din B u t e n i . — Felicitările ndstre !

* Sesiunea ordinară a Academiei române se des­chide la 1 Martie a. c Sesiunea va dura 3 săptămâni»

Convocare!

Reuniunea învăţătorescă gr. or. română din trac* tul Ienopoliei 'şi va ţine procsima şedinţă îu l e n o -polea (Boroşineu) la 19 Faur (3 Martie a. c.) în şcola diu loc, pe lângă următoriul

P r o g r a m :

1. Participarea în corpore la chemarea Duhlui Sft. în biseriea la 9 h. a. m.

2. Participarea la prelegerea practică dela şcdla înv. Romul Bortoşiu.

8. Autenticarea protocolului şedinţei trecute. 4 . Cuvânt de deschidere prin preside. 5 . Critică şi observări la prelegere. 6. Disertaţiunea înv. Demetriu Nădăban despre

„Istoria limbei şi a literaturei române". 7. Referentul R. Popoviciu cetesee ruportul co­

misiei censurătdre, asupra „Regulumentului pentru or-ganisarea învăţământului în scalele poporale".

8. Alegerea unei comisiuni pentru critisarea o-peratelor încurse, la dobândirea premiului de 5 co­rone ; propus în şedinţa trecută din Berechtiu.

56 B I S E R I C A ş t S C O L A Aunl X X I .

9. încasarea temelor din Keligiune distribuite fie-căruia spre desvoltare.

10. Incassarea tacselor dela membrii reuniunei. 1 1 . Lămuriri asupra lucrărilor din şedinţa stra-

ordinară. 1 2 . Propuneri şi interpelări. 13 . Staverirea locului şedinţei viitdre. 14 . încheiere prin preside.

Zarand, la 25 Febr. n. 1 8 9 7 .

Aurel Iancu, m. p. preside.

C o n c u r s e . S6 esciie concurs pentru parochia primă din San-

Nicolaul-Roman, cu termin de alegere 6 April (25 Mar-tie) 1897.

Emolumintele împreunate cu acesta parochia sunt: 1) Jumătate din pământul de 46 8 6 3 / i 6 oo J u g e r e > cuprins în 15 locuri, cuartir liber în preţ do 400 fl. ; 2) jumă­tate din birul ce s6 va aduna din ambele parochii prin epitropia parocbială, parte grâu, orz, cucuruz în preţ de 200 fl.; 3) jumătate din stolele din ambele parochii în preţ 240 fl.

S6 observă că alegândul va suporta tdte sarcinile publice, şi până se" va îndeplini a doua parochie va fi îndatorat a administra şi acea parochie numai pentru sto­lele din acea parochie.

Recurenţii să trimită recursele adjustate conform regulamentului §. 15 lit. a) pentru parochie de clasa I . , adresate comitetului parochial din San-Nicolaul Roman, subscrisului protopresbiter în Mâhkerek u. p. Sarkad (Biharî până în 17/29 Martiu a. c , cu atât mai vârtos că cele intrate după acest termin nu se vor lua în con-sideraţiune, er conform § 18. din regulament se" se pre-sinteze în s. biserică din San-Nieolaul-Roman, pentru a-şi areta desteritatea în cele ceremoniale şi oratorie.

San-Nieolaul-Roman, 15/27 lanuariu 1837. Comitetul parochial.

In conţelegere cu: NICOLAE ROCSLN, m p. proto­presbiter.

Pentru ocuparea postului de învăţător dela şcdla i primă de băeţi din Toracul-mic, prin acesta se" escrie concurs cu termin de alegere în 3 0 de dile d e l a pr i ­ma p u b l i c a r e , salariul să va nlăti din cultus în rate lunari.

Emolumintele anuali împreunate cu acest post sunt: a) în bani 220 fl. v. a.; b) 48 fl. pentru încălflăment din care s6 va încălzi şi sc61a; c) 15 fl. pentru confe­rinţele înveţătoreşci dacă va lua parte ; d) 10 fl. pentru curatorat; e) 20 chible de grâu ; f) 32 fl. pentru 1 ju-găr de pământ; g) 40 fl. pentru cuartir şi 400n° grădină estravilană.

Concurenţii au sg-şi substernă recursele provSdute cu tdte documentele prescrise de legea scolastică, la Prea-onoratul Domn protopresbiter Paul Miulescu în N.-Kom-los, comitatul Torontal, până la încheierea concursului, şi a să presenta în atare Duminecă ori sSrbătdre în s-ta biserică spre a-şi arăta desteritatea în cântările biseri­cesc], având alesul învâţător a îndeplini şi funcţiunea de cantor.

Sé notifică, că alesul dacă va fi capace şi va con­duce corul vocal în cuartet esistent, va căpăta din cassa s-toi biserici una remuneraţiune anuală de 30 fl. v. a şi din tdte venitele corului jumătate.

Din şedinţa comitetului parochial din Toracul-mic, ţinută la 26 Ianuar 1897.

V. Domşa, m. p. Petru Mihaiu, m. p. preşedinte. înv. ca notariu al corn. par.

în conţelegere cu mine: PAUL MIULESCU, m. p. pro­topresbiter, inspector şcolar.

Pentru vacanta parochie de clasa IlI-a Dusesti — în protopresbiteratul Beiuşului — conform decisiunei Ve­nerabilului Consistoriu oradan de dto 9/21 Dec. a. t. 1896. Nr. 1577. B., prin acésta sé escrie concurs cu ter­min de alegere pe diua de 16/28 Martie a. c.

Dotaţiunea alegândului preot constă din urma : 1) Pământul parochial de 16 holde, cu un venit curat de 160 fl.; 2) din înmormântări mari şi mici un verit de 40 fl.; 3) din 131 dile de lucru cu măna, un venit 39 fl.; 4) din cununii, masluri, festanii, şi alte accidenţii 40 fl.; 5) din grădina, şi casa parochială un venit de 40 fl.; 6) dela 131 csse 17 cub. de bucate bir, socotit tot cubului în 5 fl. un venit de 85 fl., de tot 404 fl. 30 cr.

Doritorii de a ocupa acesta parochie se poftesc, că: recursele lor adjustate conform dispuseţiunilor legale, şi adresate comitetului parochial din Dusesti — se le înain­t e ^ subscrisului protopresbiter în Robogány — până la terminul susindicat; eră până la terminul alegerei respec­tivii recurenţi se îndreptăţesc a-se poté presenta la s. bi­serică din Dusesti — în atare Duminecă spre a-şi areta — desteritatea în cele rituale şi respective în oratoria bisericescă.

Rabagani, 5/17 Februarie 1897. ELIA MOGA, m. p. pi otopresbiterul Beiuşului.

—•— —•—

Conform înaltei dispuseţiuni consistoriale din 15 lanuariu 1897 Nr. 87. B. pentru îndeplinirea capelaniei temporale, pe lângă emeritul paroch S i m i o n A n d r o n din Sarafola, sé escrie prin acesta concurs cu teiminu de alegere de 3 0 de dile dela prima publicare în orga­nul diecesan „Biserica şi Sco?la."

Parochia fiind de classa I-a dela recurenţi se cere cualificaţiunea prescrisă în §. 15. 1. a) alesul capelan sé va bucura, cât timp va fl parochul în vieţă, dejumétate sessiune parochială şi jumétate a tuturor beneficielor pa-rochiale. având a solvi tdte dările ce ar cădea pe par­tea lui.

Recurenţii au se-şi înainteze recursele lor Préono-ratului Domn Paul Miulescu protopresbiter în B.-Com-loş, şi sé se presenteze în sânta biserică din Sarafola — cu observarea §-lui 18 din regulamentul pentru parochii — spre a-şi aréta desteritatea omiletică şi rituală.

Sarafola, în 29 lanuariu 1897. Pentru comitetul parochial:

Ştefan Chită, m. p. Simion Andron, m. p. presídele comitetului parochial. notariul comitet, parochial.

în conţelegere cu mine: PAUL MIULESCU, m, p. pro-topresbiterul tractual.

—•— Tîpauril fi editora, tipografiei diece'ane din Arad.— Redactor reapnndStoríü Angustin Hamsea.