UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PRIVAT APROFUNDAT

NOUTĂŢI ÎN MATERIA LOGODNEI ŞI CĂSĂTORIEI DIN PERSPECTIVA NOULUI COD CIVIL

AUTOR: DUMITRACHE ELENA-CLAUDIA

Anul I

-2011-

Rezumat

În contextul aplicării principiului unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept.

În cadrul caracterelor juridice ale căsătoriei putem analiza trei situatii speciale respectiv: concubinajul, logodna şi căsătoria conventională.

Legalizarea concubinajului ar pune sub semnul întrebării instituţia căsătoriei, în afara căreia nu poate exista familia.

Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin căsătorie, aceasta produce anumite efecte juridice.

Cuvinte cheie:

Preambul Scurt istoric Concubinajul Logodna în dreptul românesc Noutaţi în materie de căsătorie Legislaţie comparată Contracul de curtaj Căsătoria sau uniunea între persoane de acelaşi sex Regimuri para-matrimoniale extrinseci căsătoriei Legea aplicabilă regimului matrimonial în Noul Cod civil

1. Preambul

În contextul aplicării principiului unificării normelor legislative care guvernează raporturile de drept privat, în noul Cod civil sunt reintroduse şi reglementările privind dreptul familiei, care, în mod tradiţional, constituie o parte a dreptului civil, iar nu o ramură distinctă de drept.

2. Scurt istoric

Familia, cea mai veche cutumă a umanităţii, cum o numea distinsul profesor Jean Carbonnier, se bucură de o nouă abordare, care, chiar dacă nu este perfectă, reuşeşte în mare măsură să modernizeze reglementările din domeniu, potrivit valorilor societăţii contemporane. Este vorba despre o abordare care ţine cont de noile realităţi apărute în

2

domeniul vieţii familiale, generate, pe de o parte, de evoluţia raportului dintre libertatea individului şi interesul familiei, care generează o mai mare independenţă patrimonială a fiecăruia dintre soţi, iar pe de altă parte, de o nouă interpretare şi protecţie a interesului superior al copilului.1

În cadrul caracterelor juridice ale căsătoriei putem analiza trei situatii speciale respectiv: concubinajul, logodna si căsătoria convenţională ( dreptul de folosinţă al soţilor asupra locuinţei commune şi reproducerea asistată medical).

3.Concubinajul Destul de des întâlnit în zilele noastre, concubinajul, aminteste de perioada

străveche, fiind considerat într-o anumită etapă istorică din dreptul român o căsătorie inferioară - legitima conjunctio sine honesta celebratione matrimonii.

În dreptul roman, concubinatus era o uniune de fapt ce nu se confundă cu una trecătoare stuprum sau cu adulterul. Astăzi, prin concubinaj, înţelegem o convieţuire de fapt între un bărbat şi o femeie, o perioadă relativ îndelungată de timp. Ea nu este o uniune juridică, astfel că se deosebeste esenţial de căsătorie, care are statut legal, determinat prin norme juridice. Deşi cele mai multe cupluri aleg ca formă de convieţuire socială, concubinajul, multe dintre aceste cupluri nu sunt conştiente de implicaţiile în timp ale traiului în comun într-o formă pe care statul şi legea nu o apară din punct de vedere legal. Potrivit Codului Familiei, în România statul ocroteşte căsătoria şi familia, apără interesele mamei şi copilului şi recunoaşte căsătoria încheiată în faţa ofiţerului de stare civilă. Legislaţia din România nu recunoaşte concubinajul ca formă de convieţuire, neexistând un semn de egalitate între concubinaj şi căsătoria încheiată legal, dar nici nu îl interzice. Concubinajului nu i se pot aplica dispoziţii referitoare la căsătorie indiferent de durata sa.

Legalizarea sa ar pune sub semnul întrebării institutia căsătoriei, în afara căreia nu poate exista familia.

În România s-a iniţiat un proiect de lege de către Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, care este şi lider al Partidei Romilor (mandatul 2000-2004), privind recunoaşterea concubinajului ca formă de convieţuire. Potrivit unor studii, după revoluţie, a crescut foarte mult numărul persoanelor care trăiesc în concubinaj. Astfel, în 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri necăsătorite, iar în 2001 ponderea acestora ajunsese la 26%. În ceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a scăzut de la 193.000 în 1990 la numai 136.000 în 2000. Sociologii spun că cea mai importantă cauză a concubinajului este sărăcia şi lipsa de perspective economice din ultimii ani. Consider că România nu e pregătită să accepte mental acest model fiind contrar bunelor moravuri , acesta e un lucru imoral, ilegal, la marginea modelului acceptat în societate. Mai ales când apar copiii, se creează confuzii, intervine denaturarea de statut. 1 Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, editura Hamangiu, Bucuresti 2010, p. 96

3

Căsătoria rămâne în continuare cea mai importantă. Majoritatea statelor europene au legiferat concubinajul mai ales din cauza

numărului mare de copii născuţi din cupluri necăsătorite: Franţa, Suedia, Olanda, Norvegia, Islanda, Danemarca, Belgia, Germania, provinciile spaniole Aragon si Catalonia şi este recunoscut în câteva state americane. În aceste ţări, lege acordă persoanelor care trăiesc în uniune consensuală unele drepturi asemănătoare celor din căsătoria legală.

În prezent, sunt în curs de adoptare legi cu acelasi obiect în Portugalia, Finlanda, Canada si Australia.

În ţările din nordul Europei, acest model este mai frecvent decât căsătoria oficială. Sunt persoane care trăiesc în uniune consensuală 10-15 ani., chiar dacă au copii, nu se mai căsătoresc oficial.

Pe primul loc este Islanda cu 65% dintre copii proveniţi din relaţii de concubinaj, urmată de Danemarca şi Suedia cu 55%, iar în Marea Britanie proporţia este de 40%. Aplicarea prin analogie a dispoziţiilor legislaţiei familiei privitoare la raporturile dintre soţi, la relaţiile dintre concubini nu este admisibilă din punct de vedere legal la noi în ţară.

Astfel, prezumţia de comunitate instituită de art. 30 Codul Familiei ("bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor") în favoarea soţilor nu funcţionează şi în cazul concubinilor, bunurile dobândite în timpul concubinajului devenind proprietatea fiecăruia dintre concubini potrivit contribuţiei aduse la achiziţionarea lor. Bunurile acumulate de aceştia devin proprietate comună pe cote-parţi pentru fiecare, în funcţie de gradul de contribuţie la achiziţionarea lor indiferent pe numele căruia dintre ei s-a facut actul de cumpărare. 2

Aşadar, în cazul unei eventuale despărţiri, va trebui ca persoana interesată să dovedească, cu înscrisuri şi martori, tot ceea ce pretinde; concubinajul nu oferă o serie de drepturi şi obligaţii precum obligaţia de fidelitate, sprijin reciproc, dreptul de a purta un nume comun.

Copiii născuţi în timpul concubinajului sunt egali în drepturi cu copiii născuţi în timpul căsătoriei. În această privinţă, legea prevede asimilarea copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie (art. 48 / pct. 3 din Constituţie şi art. 63 din Codul familiei). Copilul din afara căsătoriei a cărei filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are aceeaşi situaţie legală ca şi copilul din căsătorie, bucurându-se de aceleaşi drepturi legale ca un copil din căsătorie.

Consider că în măsura în care legislaţia noastră va reglementa concubinajul, el va deveni un element al stării civile.

Spre exemplificare, prezentăm următoarea speţă privind sistarea indiviziunii şi drepturile concubinului.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul D.V. era necăsătorit, astfel că este unic proprietar al cotei indivize cumpărate. Faptul că anterior acestei date a întreţinut relaţii de concubinaj cu reclamanta, nu-i conferă acesteia din urmă calitatea de coproprietar al bunului, întrucât concubinajul nu presupune reţinerea comunităţii de bunuri în sensul codului familiei. Este real că, în situaţia concubinajului de lungă durată, potrivit practicii judiciare constante în materie, concubinii dobândesc un 2 Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudenţă şi doctrină, editura Hamangiu, Bucuresti 2009, p. 157

4

drept de proprietate comună pe cote părţi. Dar şi în această ipoteză cota de drept trebuie stabilită de către instanţa de judecată, numai apoi putându-se solicita şi obţine ieşirea din indiviziune întrucât împărţeala poate viza numai un bun asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună.Cum perioada de concubinaj dintre părţile din prezenta cauză a fost una foarte scurtă şi a încetat, conform susţinerilor reclamantei, la momentul achiziţionării bunului în litigiu, eventuala sa contribuţie la plata preţului pentru apartament îi conferă numai un drept de creanţă faţă de pârât." (sentinţa civilă nr.2463/23.03.2005

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 02.02.2005, reclamanta M.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.V. solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună partajarea cotei indivize de 1 din imobilul situat în Bucureşti, Aleea D.nr.4, bl.49 B, sc.1, et.10, ap.43

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.30 şi urm. C.fam., reclamanta arată că a întreţinut cu pârâtul relaţii de concubinaj, locuind şi gospodărind împreună, începând cu anul 2001 şi până la dobândirea, în data de 16.09.2003, a imobilului în litigiu Susţine reclamanta că în toată această perioadă a realizat venituri din munca prestată atât în ţară cât şi în străinătate şi că veniturile pârâtului au fost modice, perioade de luni acesta nefiind încadrat în muncă.

Referitor la contribuţia la dobândirea bunului supus partajului, reclamanta arată că la data de 04.09.2003 a vândut o garsonieră, bun propriu, pentru preţul de 10.900 USD, din aceşti bani fiind achitată suma de 7.500 USD - preţul corespunzător cotei indivize de 1 din bunul pe care pârâtul l-a achiziţionat împreună cu numita M.M., mama reclamantei.

Alăturat cererii de chemare în judecată s-a depus la dosar, în copie certificată conform dispoziţiilor art.112 alin.2 C. proc. civ., contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr .4594 / 16.09.2003 şi s-a solicitat administrarea probelor cu interogatoriu, înscrisuri şi testimonială.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 183.000 lei, conform chitanţei nr. 1043159 / 28.01.2005 emisă de C.E.C.- Ag.Victoria 1 şi timbru judiciar de 3.000 lei.

Prin întâmpinarea depusă la dosar cu respectarea termenului legal imperativ prevăzut de art.1141 alin.(2) C.proc.civ., pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arătând că aceasta nu a participat în nici un fel la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca nefondată întrucât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 30 din Codul familiei deoarece concubinajul nu este o instituţie recunoscută de Codul familiei.

Susţine şi că afirmaţiile reclamantei privind predarea sumei de 7.500 USD sunt simple speculaţii, ce nu pot fi luate în seamă în absenţa unui act doveditor, iar în ceea ce priveşte suma cu care a plătit preţul corespunzător cotei sale de drept din apartament arată că aceasta provine din vânzarea unei garsoniere proprietatea sa.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că apartamentul nr. 43 din Bucureşti, Aleea D. nr. 4, bl.49B, et. 10, sector 2, este coproprietatea indiviză a pârâtului D.V. şi a numitei M.M., fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4594/16.09.2003 de notarul public B.N.3

3 Sentinţa civilă nr.2463/23.03.2005

5

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul D.V. era necăsătorit, astfel că este unic proprietar al cotei indivize cumpărate.Faptul că anterior acestei date a întreţinut relaţii de concubinaj cu reclamanta, nu-i conferă acesteia din urmă calitatea de coproprietar al bunului, întrucât concubinajul nu presupune reţinerea comunităţii de bunuri în sensul codului familiei. Este real că, în situaţia concubinajului de lungă durată, potrivit practicii judiciare constante în materie, concubinii dobândesc un drept de proprietate comună pe cote părţi. Dar şi în această ipoteză cota de drept trebuie stabilită de către instanţa de judecată, numai apoi putându-se solicita şi obţine ieşirea din indiviziune întrucât împărţeala poate viza numai un bun asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună.

Cum perioada de concubinaj dintre părţile din prezenta cauză a fost una foarte scurtă şi a încetat, conform susţinerilor reclamantei, la momentul achiziţionării bunului în litigiu, eventuala sa contribuţie la plata preţului pentru apartament îi conferă numai un drept de creanţă faţă de pârât, astfel că instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Logodna în dreptul românesc

3.1. Reglementare juridică

Prin abrogarea Codului familiei, în materia regimurilor matrimoniale, cea mai spectaculoasă modificare constă în consacrarea principiului autonomiei de voinţă a soţilor, în sensul posibilităţii de a alege, în anumite limite, legea aplicabilă regimului matrimonial (modelul urmat fiind cel instituit prin Convenţia de la Haga din 1978 cu privire la legea aplicabilă regimurilor matrimoniale reafirmat în Cartea verde din 17 iulie 2006 a Comisiei Europene privind elaborarea unui Regulament european referitor la conflictele de legi în materia regimurilor matrimoniale, competenţa şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti);

Soluţii noi au fost consacrate şi în ceea ce priveşte legea aplicabilă divorţului, alegerea legii aplicabile sau legea aplicabilă separaţiei de corp. Acestea au fost inspirate din Regulamentul CE nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 referitor la competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia responsabilităţii părinteşti şi din Cartea verde din 14 martie 2005 a Comisiei Europene privind legea aplicabilă şi competenţa în materia divorţului.

În linii generale, noul Cod civil aduce o serie de noutăţi atât de ordin material cât şi procedural.

Astfel, se stabileşte o competenţă unică în rezolvarea cauzelor privind aspectele de dreptul familiei reglementate de Codul civil, care aparţine instanţei tutelare.

Vom prezenta, pe scurt, o parte dintre noutăţile aduse de noua reglementare în domeniul căsătoriei, ca instituţie specifică a dreptului familiei- logodna definita drept "promisiunea reciprocă de a încheia casatoria".4

4 Liviu Marian Vâtcă, Proiectul cadrului comun de referinţă în materia dreptului privat european, bază de pornire a viitorului Cod civil european, p.12, publicat în Monitorul Oficial

6

3.2. Logodna în prezent Nereglementată în Codul familiei, logodna a existat în dreptul românesc anterior

actualei reglementări, reprezentând promisiunea reciprocă a două persoane de a se căsători, făcută de regulă într-un cadru festiv. Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu este conceput existenţa unei obligaţii de a încheia o căsătorie. Astfel spus, libertatea de a se căsători, prin componenta ei –dreptul de a nu se căsători- face imposibilă o asemenea obligaţie juridică.5

Din punct de vedere sociologic, logodna este un eveniment la fel de important ca şi cununia religioasă. Exprimă acelaşi legământ, sentimente, emoţii şi se oficiază tot într-un lăcaş sfânt. Este un lucru frumos, normal, premergător unirii defintive. În accepţiunea modernă a noţiunii,, promisiunile de căsătorie sunt dublate de convieţuire viitorilor soţi, un fel de „pre-maritaj” sau „căsătorie de probă”. Deşi, din punct de vedere juridic, simplele promisiuni de căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme de calificare juridică şi responsabilitate, în practică nu există un contencios relevant în această materie, astfel încât eventualele litigii se vor plasa pe plenul raporturilor patrimoniale dintre concubini şi al stabilirii paternităţii din afara căsăstoriei, în cazul când au rezultat copii.

Din punct de vedere juridic, Codul Calimach, Caragea şi Donici au reglementat logodna ca un antecontract care obliga la încheierea căstoriei. Totodată şi logodna era obligatorie, ea trebuia sa fie urmată, în termen, de la 2 ani până la 4 ani, de căsătorie.

În cazuri determinate era admisă desfacerea logodnei; logodna era astfel o stare juridică premergătoare căsătoriei.6 Ulterior, Codul civil, după modelul Codului civil francez şi Codul familiei nu au mai reglementat logodna din dorinţa de a da libertăţii matrimoniale deplină consistenţă

În legislaţia română actuală, logodna nu produce efecte juridice, nefiind o cerinţă legală la căsătorie. Mai mult, orice promisiune de căsătorie este considerată nulă dacă tinde să îngrădească libertatea persoanelor de a se căsători. Nefiind un contract, logodnei nu îi sunt aplicate condiţiile prevăzute de lege pentru acesta. Drept urmare nu este nevoie ca logodnicii să fie capabili.

Deşi încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei, iar logodna nu este obligatoriu să se finalizeze prin încheierea căsătoriei (clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei fiind considerată nescrisă), aceasta produce efecte juridice în anumite situaţii.

3.3. Noului Cod civil - definiţia logodnei

Astfel conform noului Cod civil, mai exact art. 266, alin 1. logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. În ceea ce priveşte natura juridică a logodnei, există multe controverse. Astfel s-a considerat că logodna nu este un contract, ci un simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi abuzive; aceasta fiind teza cea mai răspândită. Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a logodnei, considerându-se că este contrar realităţii psihologice şi sociale să nege aspectul său contractual.7 Dar acest

5 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. H amangiu, 2010, p. 74 6 http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf 7 I. Albu, Căsătoria în dreptul român, Ed. Didactică şi pedagogică, Cluj, 1998, p.28-32

7

contract nu are conţinutul unui antecontract de căsătorie, astfel încât părţile nu s-ar oblige să încheie căsătoria (obligaţie de rezultat), ci s-ar obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea relaţie de natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie de mijloace). Libertatea matimonială nu ar fi atinsă deoarece oricare dintre părţi poate denunţa unilateral “contractul” oricând, răspunderea sa nefiind antrenată decât în caz de denunţare abuzivă. Astfel înţeles “contractul” de logodnă conduce la aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei ca un simplu fapt juridic.8

Pentru existenta valabila a casatorie este necesară respectarea unor condiţii de fond şi de forma, asemeni regimului juridic al căsătoriei propriu-zise.

3.4. Condiţiile de fond necesare încheierii logodnei

Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător logodnei, cu excepţia avizului medical şi a autorizării organului administrativ competent art.266, alin 2. Prin trimitere la art.271 aceste conditii sunt:

logodna se încheie între bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al acestora,condiţie de fond;

în ceea ce priveşte vârsta matrimoniala, viitorii logodnici trebuie sa fi împlinit vârsta de 18 ani. Considerăm că pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate logodi cu acordul parinţilor iar dacă unul dintre părinţi este decedat sau se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt părinte este suficientă art. 272 alin.2;

este interzisă încheierea unei noi logodne de către persoana care este deja logodită -acest aspect vizand bigamia;

referitor la interzicerea logodnei între rude, este interzisă încheierea logodnei între rudele in linie dreapta precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv;

În dispoziţiile noului Cod civil, referitor la încheierea căsătoriei în condiţiile

prevăzute la art. 274 alin 2, este necesar pentru motive temeinice autorizarea instanţei tutelare în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea. Instanţa se va putea pronunţa pe baza unui aviz medical special dat în acest sens si alin. 3., dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi în cazul rudeniei din adopţie.”9

Coroborand cu art. 266 alin 2 ne punem întrebarea dacă în cazul logodnei este necesar sau nu avizul medical, pentru că logonda, promisiunea reciprocă de a încheia casatoria, sa fie perfect valabilă. 10

3.5. Propunere de lege ferenda

8 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. H amangiu, 2010, p. 74 9 Niculina Vranceanu, Cateva consideraţii privind interferenţa noului Cod civil cu acquis-ul comunitar, p. 31, publicat în Monitorul Oficial, 10 http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf

8

Propunem de lege ferenda reglementarea clară a logodnei sub aspectul avizului medical special necesar sau nu între rudele in linie dreaptă cât şi în linie colaterala până la grdaul al IV inclusiv.

3.6. Interdicţii Este interzisă astfel logodna între alienatul mintal şi debilul mintal, între

tutore şi persoana care se afla sub tutela sa.11 Raportat la rt. 277, în ceea ce priveşte interzicerea sau echivalarea unor forme de

convieţuire cu căsătoria, logodna este interzisă între persoanele de acelasi sex, logodnele între persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nefiind recunoscute în România. De asemeni parteneriatele civile între persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. Cu toate acestea dispoziţiile legale privind libera circulaţiei pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile art. 277 alin 4.

De fapt, cum s-a demonstrat de-a lungul istoriei nu există nicio posibilitate de a eradica parteneriatele (de drept sau de fapt) între persoane de acelaşi sex, iar legea fiind făcută de oameni, ea nu va fi nici odată perfectă şi vor exista de fiecare date nişte posibilităţi de eludare. Pe de altă parte aceste interdicţii pot fi privite şi ca fiind neconstituţionale sub aspectul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Oricare ar fi calea aleasă de legiuitor, vor exista întotdeauna persoane, care nu vor fi mulţumiţi de reglementările respective şi vor încerca să convingă legiuitorul să le schimbe.12.

Caracterul specific a relementărilor cu privire la familie, adică posibilitatea de a acoperi unele nulităţile absolute persistă şi noile regelementări. Desigur, se pune problema dacă nu ar fi mai bine ca aceste nulităţi să fie redenumite în nulităţi relative, pentru a nu crea o confuzie inutilă cu privire la regimul nulităţilor.13

Noile regelementări păstrează incapacităţile speciale cu privire la căsătorie, la fel ca şi formalităţile, pentru a asigura caracterul public a încheierii căsătoriei.

În primul rând alineatul 4 din articolul 258 menţionează în mod explicit, că prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie, iar articolul 277 exclude orice căsătorie între persoane de acelaşi sex sub imperiul legii române, excluzând în aceiaşi timp orice recunoaştere a unei orice căsătorii încheiate sau unui parteneriat încheiat de cetăţeni români sau străini sub imperiul unei legislaţii străine, în articolul 441 despre regimul filiaţiei cu privire la copii născuţi prin metode şi tehnici de reproducere umană asistată medical cu terţ donator. Alienatul 4 dă posibilitatea unei femei singure de a

11 In art 266, alin 3) se punctează faptul că încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. (4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. (5) Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie. 12 Ion Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de Dreptul familiei, editura CH Bech, editia a VII-a, Bucuresti 2002, pag 178

13 Emese Florian , Veaceslav Pinzari, Căsătoria în legislatia Romaniei şi a Republicii Moldova , editura Sfera juridica, Iaşi, 2009, p. 205

9

deveni părinte unui astfel de copil, persupunând, că femeie trăieşte într-un parteneriat civil cu o altă femeie încheiat în străinătate.

În acest caz, din punct de vedere a legii române ea este considerată o femeie singură (se aplică prevederile articolul 277) şi poate beneficia de însemânţarea artificială. Rezultatul produs este chiar acea, care legea vroia să prevină, adică un copil va fi crescut de două persoană de acelaşi sex, trăind într-un parteneriat civil.14

Ceea ce s-a preluat din vechile regelementări şi poate n-ar fi trebuit, este posibilitatea de a încheia căsătoria începând cu vârsta de 16 de ani, pentru motive temeinice.

După părerea noastră niciun motiv nu este destul de temeinic pentru a justifica încheierea unei căsătorii înaintea vârstei majoratului, iar extinderea acestei posibilităţi de la minore la minori nu se justifică sub nici un pretext (deoarece nici căsătoria sub vârsta majoratului nu se justifică sub nici un pretext). O veste bună este desfiinţarea posibilităţii pentru minora de a se căsători (tot din motive temeinice, nedefinite) la vârsta de 15 ani.15

3.7. Mijloace de probă Conform noului Cod Civil, logodna poate fi demonstrata prin orice mijloc de

proba, fie că logodna este concepută ca un fapt juridic(care poate fi probat liber), fie ca un contract (când se face aplicarea regulii privind imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris). În cazul ruperii logodnei, trebuie restituite "darurile pe care logodnicii le-au primit in considerarea logodnei sau pe durata acesteia, in vederea casatoriei, cu exceptia darurilor obisnuite" (articolul 285, alineatul 1).

3.8. Denunţarea (ruperea) logodnei în mod unilateral Dacă în mod tradiţional, logodna nu producea nici un fel de efecte juridice, în

doctrină considerându-se doar că, în caz de renunţare nejustificată la o căsătorie proiectată, acela dintre logodnici care a fost părăsit, avea dreptul să se adreseze instanţei judecătoreşti, în temeiul art. 998 C. civ., pentru a cere ca acela din a cărui culpă a fost ruptă logodna să fie condamnat la daune interese, cu condiţia de a dovedi că desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu , în noua reglementare aceasta poate genera unele efecte juridice în cazurile prevăzute de art. 268 şi 269 din noul Cod civil.

Astfel, în cazul ruperii logodnei,16 darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, sunt supuse restituirii, cu excepţia darurilor obişnuite. Nu se specifică dacă este vorba despre darurile primite de oricare dintre logodnici de la alte persoane, ori de darurile pe care aceştia şi le fac între ei; în tăcerea legii, considerăm că orice astfel de daruri sunt supuse restituirii.17 14 Noul Cod civil , p. 51 15 Gabriela, Cristina Ferentiu, Bogdan Dumitru Moloman, Elemente de dreptul familiei si de Procedura civila, editura Hamangiu, Bucuresti 2008, p. 123 16 Proiectul noului Cod civil , Art. 269. – (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. (2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligat la despăgubiri în condiţiile alin. (1) 17 Noul Cod civil , p. 51

10

Totodată, practicii judiciare îi va reveni sarcina de a stabili criteriile în baza cărora se va putea aprecia, într-un mod unitar, care dintre aceste daruri pot fi considerate “obişnuite”, în vederea excluderii lor de la obligaţia restituirii în condiţiile legii.18

Competenţa soluţionării acţiunii aparţine instanţei de tutelă (art. 265 din noul Cod civil), iar dreptul la acţiune se prescrie într-un termen special, de un an de la data ruperii logodnei.19

În altă opinie20 se admite că ruperea unilaterală a logodnei determină restituirea, în anumite condiţii a cadourilor, făcându-se distincţie între mai multe situaţii:

darurile manuale, făcute pentru a respecta un obicei social şi care au o valoare

modică în raport cu nivelul de trai al donatorului nu se restituie; cadourile cu valoare mare, făcute în considerarea căsătoriei proiectate sunt

supuse restituirii; dacă ruperea logodnei a fost intempestivă, ele pot fi păstrate cu titlu compensatoriu, în contul despagubirilor ce s-ar reveni părţii obligate la restituire.

Se pune problema de a determina temeiul juridic al acestei restituiri. În doctrina franceză soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 1088 C.civ. fr., potrivit căruia orice donaţie făcută în vederea căsătoriei devine caducă, dacă nu se încheie căsătoria. În doctrina română s-a considerat că donaţia este făcută sub condiţia rezolutorie ca donatarul să se căsătorească cu donatorul. O asemenea condiţie nu este incompatibilă cu principiul irevocabilităţii donaţiilor, nefiind o condiţie potestativă din partea donatorului.21 Prin urmare, dacă cel care rupe logodna este donatorul, acesta va fi obligat să restituie donatorului darurile primite în vederea căsătoriei.

în ceea ce priveşte bijuteriile de familie, s-a considerat că acestea au un regim special: ele nu au fost remise cu titlul de donaţie (daruri manuale), ci cu titlu de împrumut de folosinţă şi deci trebuie restituite pentru a fi menţinute de familia respectivă.22

Logodnicul care rupe logodna în mod abuziv23 poate fi obligat la despagubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea logodnei, în masura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate. De asemenea, logodnicul care, în mod culpabil, l-a determinat pe celalalt sa rupă logodna poate fi obligat la despăgubiri. 18Noul Cod civil, Art. 268. – (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. (2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii. (3) Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici. 19 Proiectul noului Cod civil , Art. 270. – Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 268 şi 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei. 20 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. Hamangiu, 2010, p. 80 21 Cu privire la principiul irevocabilităţii donaţiilor, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 104-107. 22 A.Benabent,op. cit, p. 51-52 23 Art. 267. – (1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. (2) Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. (3) Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

11

3.9. Responsabilitatea pentru ruperea abuzivă a logodnei De lege lata, temeiul îl constituie regulile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale (art. 998-999 C. Civ.) soluţia este aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria contractualistă, ci tot delictuală, dacă se constată că denunţarea ca manifestare unilaterală de voinţă- a fost abuzivă. Anterior anului 1948, jurisprudenţa românească a avut prilejul să se pronunţe asupra efectelor ruperii logodnei, statuând că aceasta nu poate antrena decât răspunderea civilă delictuală-logodna nefiind un contract-, cel culpabil de ruptura relaţiei putând fi obligat atât la daune materiale, cât şi la daune morale.24 Constituie o chestiune de fapt aprecierea caracterului abuziv al ruperii unilaterale a logodnei şi stabilirea culpei ca element al răspunderii civile delictuale. În general, ceea ce sancţionează este modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă, brutală, incorectă, injurioasă). Recent s-a constatat o orientare a jurisprudenţei instanţelor franceze în sensul de a cenzura motivele care au condus la ruperea nejustficată a logodnei. Dincolo de dificultăţile de ordin practic pe planul probaţiunii, o asemenea practică este discutabilă, din moment ce se recunoaşte dreptul fiecăruia dintre parteneri de a se răzgândi şi de a abandona proiectul de căsătorie.25

În ceea ce priveşte dovada culpei, potrivit dreptului comun, reclamantul care este cel care trebuie să facă proba culpei. Soluţia este aceeaşi, indiferent calificarea logodnei (fapt juridic sau contract care dă naştere unei obligaţii de mijloace). Cu toate acestea, se remarcă o glisare a jurisprudenţei spre o inversare a sarcinii probei, în anumite situaţii, în sensul că pârâtul trebuie să facă dovada unui motiv legitim care să justifice ruperea logodnei. „Receptivitatea” instanţelor la o asemenea inversare a sarcinii probei s-a manifestat în special atunci când relaţiile dintre viitorii soţi au condus la naşterea unui copil sau când viitoarea soţie a rămas însărcinată, faptele de natură să facă să se prezume simplu culpa de a fi continuat o relaţie în pofida îndoielilor privind încheierea căsătoriei.26

Referitor la prejudiciu, acesta trebuie dovedit de către reclamant. Poate fi reparat sub forma despăgubirilor atât prejudiciul material cât şi cel moral. Evident, şi în acest caz, prejudiciul este considerat mai grav dacă abandonarea are loc în condiţiile în care, în urma relaţiilor intime dintre viitorii soţi, partenera a rămas însărcinaţă ori s-a nascut un copil. Regimul aplicabil al ruperii abuzive a logodnei este aplicabil şi în cazul simplelor promisiuni de căsătorie care nu îmbracă ceremonialul logodnei.

24 „Logodna nu constituie o convenţie, prin urmare desfacerea ei nu poate da loc la daune contractuale; însă când se constată în fapt că s-au întrebuinţat manopere viclene ca să ducă la desfacerea logodnei sau ea s-a produs în asemenea condiţii că elementul de culpă este evident în sarcina persoanei care a decis ruperea logodnei, această persoană poate fi obligată, în virtutea art.998 C.civ., ca să repare daunele morale sau materiale ce s-au pricinuit prin vina sa. ” C.Hamangiu, N.Georgean, Codul civil adnotat, vol. II, Ed. Alcalaz, Bucureşti, 1925, p. 494, nr 190, apaud I. Albu, Căsătoria în dreptul românesc, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1988, p. 31. 25 A.Benabent,op. cit, p. 53, G.Cornu, op. cit.,p. 57 26 A.Benabent,op. cit, p. 57

12

Pe de altă parte, logodna poate să aibă şi alte valenţe juridice, precum: răspunderea civilă deliczuală a unui terţ pentru moartea unuia dintre parteneri, cu posibilitatea partenerului supravieţuitor de a pretinde repararea prejudiciului material şi moral pe care l-a suferit. De asemenea se consideră că denunţarea unilaterală a logodnei dă naştere unei obligaţii naturale de indemnizare a fostului partener, iar această obligaţie naturală poate constitui cauză juridică a asumării unui angajament juridic.27

4.1. Comparaţia logodnei cu convenţia matrimonială Apropierea convenţiei matrimoniale de logodnă se realizează în condiţiile în care atât logodna cât şi convenţia matrimonială se încheie de regulă înainte de căsătorie , în vederea căsătoriei. După cum s- a arătat în literatura de specialitate, se poate vorbi doar de o „simplă coincidenţă” atunci cand viitorii soti , logodiţi, încheie o convenţie matrimonială. În realitate csopul şi efectele celor două instituţii sunt diferite. Convenţia matrimonială stabileşte care vor fi raporturile juridice dintre soţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor, prin alegerae unui anumit regim matrimonial, în timp ce logodna este doar un proiect de căsătorie. Convenţia matrimonială produce efecte numai de la data şi sub condiţia încheierii căsătoriei, în timp ce logodna încetează ca efect al încheierii căsătoriei. 4.2. Jurisprudenţă CEDO Sub aspectul protecţiei juridice a legăturilor stabilite în fapt între logodnici, fosta Comisie Europeană s-a pronunţat în sensul că relaţia dintre un deţinut şi logodnica sa intră în noţiunea de viaţă privată, protejată de art. 8 din Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale. De aceea ea a considerat că această dispoziţie obligă statul în cauză, în măsura posibilului, să ajute deţinuţii în măsura în care ar putea crea şi întreţine legături personale din exterior, în vederea reinserţiei lor sociale.28

4.3. Legislaţie comparată Pe planul reglementării juridice, este de remarcat faptul că logodna este expres

prevăzută cu efectele analizate mai sus, în unele legislaţii precum Codul civil german şi Codul civil elveţian.

Codul civil german din 1990, art. 1297-1304, dispune că în baza logodnei, nu se poate formula o acţiune pentru a obliga la încheierea căsătoriei, însă dezicerea nejustificată de logodnă dă dreptul fiecărui logodnic la restituirea cadourilor ce şi le-au făcut în temeiul logodnei şi repararea prejudiciilor cauzate prin dezicere.

Codul civil elveţian (art. 90-93) prevede expres că logodna nu obligă la încheierea căsătoriei, dar în caz de rupere a logodnei, foştii logodnici au dreptul la restituirea cadourilor, în natură sau echivalent potrivit regulilor prevăzute pentru îmbogăţirea fără

27 M.Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 281-289 28 Comisia Europeană, 1 octombrie 1990, nr. 13517/1989, cauza Wakefield contra Regatului Unit, DR nr. 6 p. 251 şi urm.

13

justă cauză. De asemenea, logodnicul care a făcut, cu bună credinţă , cheltuieli în vederea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o pierdere prin ruperea logodnei, are dreptul la despăgubiri, în mod echitabil, potrivit circumstanţelor.29

5. Contractul de curtaj Contractul de curtaj, ca specie a intermedierii, presupune că un comerciant

(curtier) se angajează faţă de cealalaltă parte să intermedieze încheierea unei afaceri, în schimbul unui preţ.

Contractul de curtaj matrimonial, ca aplicaţie a contractului de curtaj, are în vedere intermedierea de contracte între persoane în vederea căsătoriei viitoare.

Intermedierea persoanelor în vederea încheierii căsătoriei nu beneficiază în prezent de o reglementare specială în România. Crearea agenţiilor matrimoniale, care valorifică din punct de vedere comercial „piaţa solitarilor” este însă o realitate.

La prima vedere, curtajul matrimonial pare contrar ordinii publice. În realitate singura grijă şi temere a legiuitorului trebuie să se manifeste cu privire la obiectul acestei activităţi , în sensul de a se limita la mijlocirea cunoaşterea persoanelor, în afara oricăror presiuni asupra consimţâmântului la căsătorie. Aceasta presupune că obligaţia curtierului sau a agenţiei matrimoniale să fie considerată ca fiind doar o obligaţie de diligenţă. Dacă obligaţia ar fi considerată ca fiind de rezultat, contractul de curtaj dobândeşte caracter ilicit, datorită cauzei imorale (de a impune actul căsătoriei) .

Singurul element de asemănare îl constituie faptul că încheierea lor este anterioară căsătoriei. Convenţia matrimonială se deosebeşte de contractul de curtaj matrimonial atat prin condiţiile de încheiere, cât şi prin scop şi efecte.30

Legislaţia noastra a făcut referire la activitatea agenţiilor, ca fapt de comerţ, în Anexa nr. 3, la OG NR. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă.

În Franţa contractul de curtaj reglementat prin Legea Neiertz nr. 90-421 din 1989, privind modalitatea de realizarea a anunţului matrimonialului, forma contractului, termenul de incheiere a contractului, durată contractului, rezilierea, sancţiuni civile şi penale.

Considerăm de legea ferenda, ar fi binevenită o reglementare a contractului de curtaj matrimonial, fiind evidentă necesitatea unor norme speciale de „protecţie a consumatorului” faşă de comerciantul care prestează un asemenea serviciu, situat la limita între ceea ce este în comerţul şi ceea ce nu este în comerţ.

6. Regimuri para-matrimoniale extrinseci căsătoriei Mutaţiile care au avut loc în cadrul familiei tradiţionale, atât din punct de vedere

sociologic, cât şi juridic, repun în discuţie într-o anumită masură fundamental juridic al raporturilor de familie şi pe cale de consecinţă, fundamentul regimurilor matrimoniale.

În acest sens se pune întrebarea dacă se poate vorbi de regim matrimonial în cazul căsătoriilor sau uniunilor între persoane de acelaşi sex.

Distinctă de aceasta este problema transsexualismului. 29 B. Diamant, Note în legătură cu Codul civil elveţian., în Dreptul nr. 4/2000, p. 58-59 30 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. Hamangiu, 2010, p. 80

14

6.1. Căsătoria sau uniunea între persoane de acelaşi sex Unele legislaţii reglementează uniunea între persoane de acelaşi sex, pe care o

asimilează căsătoriei, altele reglementeză şă uniunea liberă dintre persoane de sex diferit, fără a constitui o căsătorie.

Transsexualismul are o consacrare de lege lata. În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin intervenţie medicală, sunt

aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, care prevede că în actele de naştere şi atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, inclusiv în situaţia schimbării sexului, după ramânerea deffinitivă şi irevicabilă a hotărârii judecătoreşti.

În aceste condiţii, persoana care şi-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate căsători cu o persoană care are sexul său de origine, neexistând nicio interdicţie în acest sens. Ar trebui să se reţină însă obligaţia de comunicare a acestei împrejurări viitorului sot, în lipsă căsătoria fiind anulabilă pentru dol.31

Din perspectiva legislaţiei comparate, nu se face distincţie între căsătoria între persoanele de sex diferit sau între persoane de acelaşi sex.

Astfel având în vedere recunoaşterea schimbării de sex în cazul persoanelor transsexuale şi ţinând seama de jurisprudenţa CEDO, rezultă dreptul unei persoane de a încheia o căsăstorie, ceea ce nu pune nicio problemă specială sub aspectul regimului matrimonial.

Dacă însă se lărgeşte însuşi fundamentul raporturilor de familie, s-ar putea concepe un regim „cvasi-matrimonial” sau „para-matrimonial” corespunzător acestor raporturi.

Practica judecătorească, sub imperiul Codului familiei, aplică, prin analogie, raporturilor matrimoniale dintre concubini unele reguli din materia partajului bunurilor comune ale soţilor.32

6. 3. a) Jurisprudenţă CEDO Jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu este la fel de bogată ca în

cazul altor aspecte legate de respectul pentru viata privată, transsexualismul fiind rar întâlnit. Studiul de faţă analizează în principal aspecte cu referire la viaţa privată şi asigurarea protecţiei acestui drept de către Curte şi nu despre protecţia vieţii familiale, drept garantat, de asemenea, de art. 8 din Convenţie, motivat de faptul că în cazul cuplurilor de transsexuali, Curtea nu a făcut deocamdată, aplicarea dreptului la protecţia vieţii de familie, ci a dreptului la viaţa privată, prin neadmiterea (până relativ recent) căsătoriei transsexualilor. Aceeasi este şi situaţia homosexualilor.

Faţă de practica unor state de nerecunoaştere juridică a noii identităţi a persoanei, interpretarea Curţii a fost evolutivă. Restrictivă, iniţial, Curtea a apreciat că această atitudine nu constituie o încalcare a dreptului la viaţa privată urmată ulterior de o

31 M.Tomescu, Dreptul familiei.Protecţia copilului, Ed.. All Beck, Bucureşti, 2005, p.24; E. Florian, Dreptul Familiei, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.31 32 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. Hamangiu, 2010, p. 10

15

schimbare profundă, în sensul admiterii existenţei unor obligaţii pozitive din partea statelor cu privire la persoanele transsexuale a căror neexecutare semnifică încălcarea art. 8 din Convenţie. Cu toate că textul Convenţiei nu conţine o definiţie clară a noţiunii de viaţă privată, din jurisprudenţa Curţii se reţine căaceastăpriveşte nu doar integritatea fizică şi morală unei persoane, dar şi aspecte care ţin de identitatea şi orientarea sexuală a persoanei.În consecinţă, textul Convenţiei are în vedere şi protecţia integrităţii fizice şi morale a persoanelor transsexuale, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, sub aspectul obligaţiilor ce revin statelor contractante.

În Regatul Unit al Marii Britanii, împotriva căruia au fost formulate cele mai multe dintre cereri, asa cum am aratat şi într-un studiu anterior, posibilitatea rectificării actului de naştere ca urmare a schimbării sexului, nu este recunoscută de către stat, certificatul de naşere având funcţia de a consemna fapte istorice, nefiind permisă modificarea menţiunilor sale. De altfel, certificatul de naştere nu este frecvent folosit, iar statul a permis persoanelor care şi-au schimbat sexul să-şi modifice prenumele inserat pe alte acte care servesc la identificarea persoanelor (paşaport, permis de conducere) necesare în viaăa cotidiana, în conformitate cu noul sex al persoanei.

A permite unui transsexual să-şi schimbe sexul şi să aibă aparenţa fizica a unei persoane de sex opus, a suporta costul tratamentelor aferente prin sistemul de asigurări de sanatate, dar a nu permite acestuia rectificarea tuturor actelor sale de stare civilă, corespunzator noii sale identităţi, este fără îndoială, o situaţie paradoxală, care poate fi interpretată, la fel, ca şi în cazul Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca o recunoaştere tacită, implicită a transsexualilor, însă de o maniera traditionalistă, care urmează a se modifica în timp, sub presiunea nu doar a evoluţiei stiinţei, dar şi a deciziilor Curţii.

Persoanele care au invocat în faţa Curţii Europene încalcarea prevederilor Convenţiei, au subliniat evoluţia permisivă în privinîa recunoaşterii drepturilor persoanelor transsexuale de către instituţiile europene: Parlamentul european şi Adunarea consultativă a Consiliului Europei au recurs la o recunoaştere a identităţii persoanelor care au suportat intervenţii chirurgicale de schimbare de sex (Rezoluţia din 12 septembrie 1989 si Recomandarea 1117 din 29 septembrie 1989) iar Curtea de Justţtie a Comunitatilor Europene a subliniat ca suntem şn faţa unei discriminari în cazul în care are loc concedierea unui transsexual, determinată de conversia de sex, ceea ce contravine Directivei nr. 76/207/CEE. 33

Justificarea atitudinii negative faţă de transsexuali este dată de conceptele morale şi etice înrădăcinate profund în conştiinţa populară a naţiunilor. Cu toate acestea însă, există o tendinţă de schimbare în cadrul societaţilor europene, înregistrându-se o conştientizare crescută a importanţei identităţii personale a fiecărui individ şi o necesitate de a accepta diferenţele dintre fiinţele umane.

33 Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului prevede: „1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului si a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”;

16

În aceasta primă etapă în virtutea marjei de apreciere recunoscută statelor în aplicarea Convenţiei, respectănd caracterul subsidiar al mecanismului internaţional instituit de Convenţie, Curtea nu a apreciat că statelor le revine o obligaţie pozitivă de a rectifica actele de stare civilă ale persoanelor transsexuale operate, însă a recunoscut totuşi, în mod implicit dreptul acestor persoane de a-ţi schimba identitatea sexuală, lăsând astfel deschisă orice posibilitate evolutivă.

Această apreciere a fost menţinută de Curte şi în cauza Sheffield et Horsham c./Royaume-Uni, Curtea reţinând că nu s-a produs o violare a dreptului la respectul vieţii private, întrucât nu se demonstrează că nerecunoaşterea de cştre autoritaţi a noului sex cauzează inconveniente de o gravitate suficientă pentru a putea considera că are loc o depaşire a marjei de apreciere a statului.

În ceea ce priveşte ordinea publică, Curtea a apreciat că recunoasterea noului statut al transsexualilor, în concordanîţă cu identitatea lor sexuală, nu prezintă un risc real de prejudiciu pentru terţi, mai mult chiar, aceasta tendinţă corespunde recunoaşterii juridice a noii identitîţi la un nivel mai general internaţtional.

Interpretarea pretoriană dată de Curte în aceste hotarâri relevă nu doar statuarea asupra violării a art. 8 din Convenţie, dar şi intruziunea în ordinea publică a statelor care rămâne neatinsă ăn opinia Curţii şi în condiţiile în care transsexualului i se recunoaşte un statut juridic.

Trimiterea Curţii la recunoaşterea transsexualior de către alte instituţii internaţionale, vizează hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunitatilor Europene, instanţa care s-a exprimat mult mai clar şi mai ferm decăt Curtea Europeana a Drepturilor Omului asupra necesitaţii aplicării principiului egalitaţii de tratament faţă de transsexuali34.

6. 3 .b) Dreptul la căsătorie şi relaţiile de familie

O altă chestiune ce trebuie analizată în legatură cu cea de viaţă privată a transsexualilor, este aceea de a şti dacş transsexualilor le este protejat dreptul de a se căsători şi a avea o familie, chiar daca aceasta nu este întemeiată în sensul tradiţional al cuvântului (căsătoria dintre un barbat şi o femeie). Textul art. 12 din Convenţia europeanţ a drepturilor omului consacrţ două drepturi distincte: dreptul subiectiv la încheierea unei căsătorii şi dreptul la ăntemeierea unei familii, acestea nefiind asimilate dreptului la respectarea vietii private, protejat de art. 8 din Convenţie. Încheierea unei căsătorii are ca efect esenţial naşterea unei vieţi de familie, însă acest efect nu areşi un caracter exclusiv. Noţiunea de familie este o categorie istorică, care a evoluat sub influenţa proceselor socio-economice şi culturale ce se derulează în societate, în prezent fiind asimilat unei instituţii „naturale, fundamentale” şi eterne. Viaţa de familie şi viaţa privată a unei persoane sunt legate în mod indisociabil, titular al protecţiei acestora fiind individul, iar scopul urmărit de Convenţie este acela de a proteja toate persoanele împotriva ingerinţelor statului în sfera vieţii sale personale. Întinderea protecţiei recunoscute de Convenţie în ceea ce priveşte relaţiile de familie

34 Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale adoptata la Roma, la 4 noiembrie 1950, a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994 si a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994;

17

variază în funcţie de natura cuplului. Cuplurile căsătorite beneficiază de o protecţie crescutaă, iar cuplul heterosexual dar necăsătorit, de una minimală. Pe langă aceste forme, Curtea recunoaşte şi existenţa unor alte forme de conjugalitate, însă refuză sa acorde ori să extinda şi faţă de acestea, totalitatea drepturilor şi libertatilor acordate persoanelor căsătorite.

Important este a şti dacăpersoana transsexuală, odata cu recunoastererea juridică a identitaţii sale, are recunoscut şi dreptul de a se căsatori cu o persoana de sex opus sexului sau nou dobândit (adică sexul de origine), raportat la considerarea dreptului de a se căsatori ca o libertate publica fundamentală.

A nega dreptul la căsatorie pentru cuplurile de acelasi sexînseamnă a găsi drept fundament de respingere ideea monolitică şi esentialistă, mai aproape de sacru decât de caracterul de act juridic civil al căsătoriei.

Ca urmare a caracterului constitutiv şi a opozabilitaţii absolute a hotărârii de schimbare de sex, toate consecintţele juridice trebuie sa fie produse de noul sex legal al persoanei transsexuale operate, ceea ce impune recunoaşterea pentru aceasta a capacităţii matrimoniale depline, care să-i permită încheierea unei căsătorii cu o persoană având sexul sau de origine, în caz contrar, producându-se o încălcare a art. 12 din Convenţie. În cauzele Rees, Sheffiled et Horsham, Curtea a considerat ca art. 12 din Conventie se referă şi protejează căsătoria traditională între două persoane de sex biologic diferit, interpretare ce corespunde conceptului de familie universală fondatăpe diferenţa de sex biologic, ca o condiţie de validitate, sine qua non a casatoriei. Marja de apreciere recunoscută statelor în ceea ce priveşte dreptul la viaţa privată a persoanelor transsexuale îşi gaseşe aplicarea extensiv şi în ceea ce priveşte dreptul de a se căsători şi a vieţii de familie, Curtea militând pentru remânerea familiei tradiţionale. Odata cu schimbarea jurisprudenţei Curţii, în anul 2002, în ceea ce priveşte art. 8 din Conventie, Curtea a dat o nouă interpretare şi art. 12, enuntând convingerea că în prezent determinarea sexului nu mai poate fi realizată doar pe criterii biologice, în ceea ce priveşte dreptul de a se căsători, statelor revenindu-le obligatia de a determina formalităţile aplicabile unei viitoare căsătorii, care trebuie permisă.

Persoanele transsexuale operate nu sunt private de dreptul de a se căsători, întrucat pot încheia o căsătorie cu o persoană avand sexul lor opus constatat la naştere. Însă, în situaţia în care transsexualul operat, care duce o viaţă de femeie şi întreţine o relaţie cvasi-maritala cu un barbat şi nu doreşte să se căsătoreasca decât cu un barbat, dar este lipsită de aceasta posibilitate, prin nerecunoaşterea noii sale identitatii sexuale, este vorba despre o atingere a inseşi substanţei dreptului la căsătorie, neexistând nicio justificare pentru a priva o asemenea persoană de exercitarea dreptului35. 6 .3. c) Relatiile specifice vieţii de familie Dreptul pentru transsexuali de a se căsători beneficiază aşadar, de o recunoaştere directă, expresă din partea Curtii. Însă persoana transsexuală şi cea conjunctivă ei se află în imposibilitate fizică obiectivă de a întemeia o familie prin procreere naturală, fiind nevoite să recurgă la adoptie sau la procreare artificială, in funcţie şi de posibilitaţile permise de către dreptul intern.

35 Sudre F., Drept european si international al drepturilor omului, p. 313, Iasi, Polirom, 2006;

18

Pe de altă parte, această incapacitate nu este de natură saăpriveze persoana de dreptul de a se căsători, pâna în prezent doar acest drept este recunoscut transsexualilor operati, făra ca jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului să vizeze şi alte aspecte care sunt caracteristice unor raporturi de familie.

Probabil ca in viitor, aceste situatii vor fi abordate mai clar. În a determina întelesul noŢiunii de viaĂa de familie, Curtea a luat în considerare mai multi factori: faptul de a coabita pentru membrii unui cuplu, durata relatiei şi a angajamentului de a rămâne împreună, manifestat mai ales prin naşterea copiilor. Viaţa familială este o notiune autonomă, iar in conformitate cu art. 8 din Conventie, statelor le revine obligatia negativă de a nu se amesteca în exercitarea dreptului subiectiv la viata familială prevalent faţă de protecţia traditionalistă a familiei.36 Curtea s-a pronuntat pentru prima dată asupra situaţiei unui copil conceput prin îinseminare artificiala cu donator anonim, care nu are nicio legatură genetică cu persoana care cerea să fie recunoscutaă juridic ca tatal acestuia şi care era un transsexual trecut de la sexul feminin la cel masculin, în cauza X, Y, Z c./ Royaume-Uni. Curtea a recunoscut că în situatia unei convieţuiri între o femeie (Y), partenerul sau (X), transsexual operat care a dobândit sexul masculin şi un copil născut de către (Y), în urma inseminarii artificiale cu donator anonim, cele trei persoane sunt legate prin legaturi familiale de facto, aflându-se într-o situaţie asemanatoare cu orice familie, unde, din anumite motive, persoana care îsi asumî rolul de tatî nu esteînregistrata ca atare. Cu toate acestea, Curtea a retinut că refuzul de a-l recunoaşte pe X ca tata al copilului Z, nascut de partenera sa, nu se constituie într-o încalcare a art. 8 din Convenţie sub aspectul protecţiei dreptului la viaţa de familie, întrucât acesta nu implică pentru stat obligaţia de a recunoaşte în mod oficial drept tată, o persoană care nu este tatăl biologic. Într-o opinie concordantă cu această soluţie, s-a accentuat dimensiunea etică şşi socială constitutivă a unei familii, ce nu poate fi ascunsă şi nici subevaluată, luând în considerare că familia nu este doar o adunare de indivizi care traiesc sub acelasi acoperiş. Pe de altă parte, într-o opinie partial concordantă, cauza ar fi trebuit analizatăsub aspectul protectiei dreptului la viaţă privata, fiind de la sine înteles faptul că o persoană care nu este tatăl unui copil, nu poate fi recunoscut ca atare, iar statul, prin neînregistrarea lui X drept tată al copilului, nu a acţionat de o maniera arbitrară sau nerezonabilă iar pe de altă parte şi-a îndeplinit obligaţia de a respecta echilibrul între interesele din cauză. Potrivit unei alte opinii separate, pare indiscutabil că relatia ce uneste cele trei persoaneîntre ele şi public în ochii societăţii permite afirmarea unei veritabile vieţti de familie, despre care chiar Curtea a sustinut că nu se limitează doar la relaţiile fondate pe căsătorie, ci poate îngloba şi alte legături familiale de facto.37

Curtea a subliniat importanta menţinerii coerenţei regulilor de drept al familiei, plasând în prim-plan interesul copilului. Practica medicală folosită pune probleme în ceea ce priveţte materia filiaţiei. ÎIn statele membre ale Consiliului Europei nu există formulat un punct de vedere clar cât priveşte păstrarea anonimatului donatorului sau recunoaşterea posibilităţii copilului de a cunoaşte identitatea acestuia. Fatţă de această incertitudine juridică în care se afla statele, Curtea le recunoaşte o mare marja de apreciere. În ceea ce priveşte nevoile de identitate personală şi de securitate a copilului în cadrul familiei, Curtea a subliniat că reclamantul poate să adopte comportamentul social 36 Velu J., Ergec R., La Convention européenne des droits de l’homme, p. 536, Bruxelles, Brylant, 1990; 37 Renucci J.-F., Droit européen des droits de l’homme, LGDJ, Paris, p. 154, 2002;

19

al unui tata şi săse ocupe de creşterea sa. Curtea a concluzionat cş datş fiind complexitatea stiintifica, juridicş socialş si moralş a situaţiei transsexualilor, art. 8 nu poate fi interpretat ca impunând statelor părţi, obligaţia pozitivă de a recunoaşte ca tată o persoană cu care copilul nu are legaturi genetice. Marja mare de apreciere a statelor este criticată, impunandu-se o restrângere a acesteia, întrucat statul permite persoanelorşi suportă costul tratamentelor medicale şi a intervenţiei chirurgicale, a inseminarii artificiale, eliberează unele documente de identitate care atestă noua identitate sexuală, astfel ca statul ar trebui sa reglementeze complet statutul transsexualilor, în scopul de a le permite acestora un trai normal, fară discriminari, în conformitate cu noua lor identitate şi cu respectarea dreptului la viaţă privata. 38

Consecinţă a schimbării de optica, Curtea a subliniat ca incapacitatea pentru un cuplu constituit dintr-un transsexual şi o persoană de acelaşi sex biologic de a concepe şi de a creste un copil nu constituie o privare de dreptul de a se căsători. Cu toate acestea, Curtea a distins între dreptul de a se căsători şi dreptul de a întemeia o familie, proclamându-l doar pe cel dintâi în aceast situaţie particulară. Dreptul de a procrea, la care art. 12 din Conventie se referă îin mod indirect, prin garantarea dreptului de a avea o familie, depaseşte domeniul vieţii private şi de familie, putând atinge interese morale, sociale şi politice care ar justifica limite ale liberului sau exerciţiu. 39

Persoanelor transsexuale le-ar putea fi recunoscut dreptul de a procrea prin inseminare artificială, însă acesta este rezervat deocamdată doar cuplurilor heterosexuale.

În acest sens prezentăm perspectiva noului Cod civil asupa reproducerii asistată medical.

7. Reproducerea asistată medical se parafează la notariat

În capitolul "Familia" din Codul Civil apar mai multe elemente de noutate. De exemplu, reglementarea reproducerii umane asistată medical cu terţ donator, introdusă după modelul francez şi canadian (articolul 458, alineatul 1: parinţii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator trebuie să îşi dea consimţământul în prealabil, în condiţii care să asigure deplina confidenţialitate, în faţa unui notar public care să le explice, în mod expres, consecinţele actului lor cu privire la filiaţie).

În cadrul acestei reglementari se stabilesc principiile generale privind regimul filiaţiei in situaţia reproducerii umane asistate medical cu terţ donator.

Astfel, potrivit articolului 457, reproducerea umana asistată medical, cu terţ donator, nu determină nicio legatură de filiaţie între copil şi donator şi nicio acţiune în raspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. Codul civil instituie răspunderea

38 Art. 12 din Conventie prevede: „Incepand cu varsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept.”; 39 CEDH, 27 septembrie 1999, Lustig-Prean at Beckett c./Royaume-Uni, Requête no 31417/96, 32377/96; CEDH, 9 ianuarie 2003, L. et. V. c./Autriche, Recueil 2003-I;

20

tatălui faţă de mama şi copil, în condiţiile în care, după ce a consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel născut în afara casatoriei. 40

De asemenea, potrivit articolului 463, tatăl are aceleasi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţa de un copil născut prin concepţiune naturală. Orice convenţie având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altă persoană este lovită de nulitate absolută. Articolul 62 interzice "orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selecţiei persoanelor". În continuare, Codul Civil interzice "orice intervenţii medicale asupra caracterelor genetice avand drept scop modificarea descendenţei persoanei, cu excepţia celor care privesc prevenirea şi tratamentul maladiilor genetice". De asemenea este prohibită "orice intervenţie având drept scop crearea unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane vii sau moarte, precum şi crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare".

Iniţiatorii proiectului subliniază, în acest context, că utilizarea tehnicilor de procreaţie asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil, decât în scopul evitarii unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia. 8. Legea aplicabilă regimului matrimonial în Noul Cod civil La baza noului Cod civil a stat concepţia monistă de reglementera a raporturilor de drept privat într-un singur cod, modificându-se astfel nu doar instutuţiile de dreptul familiei care au fost înglobate în noul Cod, ci şi dispoziţiile de drept internaţional privat reglementate în prezent prin Legea 105/1992. În acest sens, Cartea a IV-a cuprinde dispoziţii de drept internaţional privat privind determinarea legii aplicabile (soluţionarea conflictelor de legi), urmând ca normele de procedură în materie de drept internaţional privat să fie reglementate de Noul Cod de procedură civilă, prezumându-se o corelare a acestora. În materia regimurilor matrimoniale, soluţionarea conflictului de legi este necesară pentru a corela transformările aduse relaţiilor patrimoniale dintre soţi. De aceea, mai jos, voi prezenta un aspect al dreptului de folosinţă asupra locuinţei din perspectiva noului Cod civil.41

9. Locuinţa se împarte cu acordul ambilor soţi

Pentru a putea dispune asupra locuinţei familiei, este obligatoriu consimţământul ambilor soti, chiar dacă numai unul dintre ei este proprietarul acesteia (articolul 337, alineatul 1: Nici unul dintre soti, chiar daca este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimţămâtul scris al celuilalt soţ de drepturile asupra locuinţei familiei). În cazul nerespectării acestei condiţii, proiectul stabileşte sancţiuni diferite, după cum locuinţa familiei a fost sau nu notată în cartea funciară.

Pentru prima dată se oferă soţilor posibilitatea de a alege între regimul comunităţii legale, cel al comunităţii convenţionale sau cel al separaţiei de bunuri (articolul 327). 40 Noul Cod civil 41 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. Hamangiu, 2010, p. 385-387

21

Spre deosebire de actualul cod civil, cei care nu vor dori sa li se aplice comunitatea legală, vor putea încheia convenţii matrimoniale, care vor fi autentificate de notar şi pentru a fi opozabile terţilor, vor fi înscrise în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, ţinut în format electronic de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (la cererea soţilor, convenţiile pot fi notate şi în cartea funciara sau înscrise în registrul comerţului, precum şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege). 42 În timpul regimului comunitaţii, bunurile comune pot fi împarţite, în tot sau în parte, prin buna învoiala sau pe cale judecătorească, fără nicio condiţionare, lucru care nu este permis de legislaţia în vigoare.

Potrivit regimului separaţiei de bunuri, fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după aceasta dată.

În ceea ce priveşte modificarea regimului matrimonial, aceasta se poate realiza fie pe cale convenţionala, fie pe cale judiciară.

Divorţul pe cale administrativă se poate aplica numai dacă ambii soţi sunt de acord cu divortul şi nu există copii minori (articolul 390). Casatoria este desfăcută de ofiţerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor, care va elibera, potrivit legii, un certificat de divorţ. În caz de refuz din partea ofiţerului de stare civila, soţii pot introduce cerere de divorţ la instanţa de judecată. Potrivit procedurii prevazută de noul cod civil, cererea de divoţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă înregistrează cererea, le dă soţilor sfaturi de împăcare şi le acordă un termen de două luni în acest scop. La expirarea acestui termen, ofiţerul de stare civilă verifică dacă soţii stăruie sa divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.

Dacă soţii nu se înteleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ, ofiţerul de stare civilă emite o decizie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată. Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului, asupra căroră soţii nu se înţeleg, sunt de competenţa instanţei judecătoreşti.

Noul Codului Civil propune, prin capitolul "Familia", arată "o reglementare unitară a aspectelor de drept civil, inclusiv a celor legate de domeniul familiei", "renunţându-se la ideea unui cod distinct care să reglementeze acest domeniu - aşa cum există în prezent" în motivarea noului cod.43

Dispoziţiile legii 105/1992 vor fi înlocuite cu dispoziţiile art. 2589 şi următoarele din noul Cod civil, plasate în Cartea a VII-a „Dispoziţii de drept internaţional privat”, Titlui II „Conflicte de legi”, Capitolul II „Familia”, dispoziţii ce au receptat în mod adecvat prevederile Convenţiei de la Haga din 14 martie 1978 asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale, dar şi soluţiile normative oferite de o serie de legislaţii (legea belgiană, italiană, germană, federal-elveţiană asupra dreptului internaţional privat din 1987, Codul civil al provinciei Quebec etc.) majoritatea inspirate din dispoziţiile Convenţiei de la Haga, la rândul lor.44

42 Noul Cod civil 43 Noul Cod civil 44 Marieta Avram, C. Nicolescu, Regimuri patrimoniale, ed. Hamangiu, 2010, p. 385-387 44 Noul Cod civil

22

Bibliografie

Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, editura

Hamangiu, Bucuresti 2010 Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii,

jurisprudenta si doctrina, editura Hamangiu, Bucuresti 2009 Liviu Marian Vâtcă, proiectul cadrului comun de referinţă in materia

dreptului privat europeanŞ baya de pornire a viitorului Cod civil european, , publicat în Monitorul Oficial

http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf Niculina Vranceanu, Câteva consideraţii privind interferenţa proiectului de

Cod civil cu acquis-ul comunitar, p. 31, publicat în Monitorul Oficial, http://www.clr.ro/eBuletin/2_2009/Buletin_2_2009.pdf Ion Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de Dreptul familiei, editura CH Bech,

ediţia a VII-a, Bucuresti 2002, pag 178 Emese Florian , Veaceslav Pinzari, Căsătoria în legislatia Romaniei şi a

Republicii Moldova , editura Sfera juridica, Iaşi, 2009, p. 205 Noul Cod civil http://www.just.ro/Sections/PrimaPagina_MeniuDreapta/Proiectulnouluicodci

vil/tabid/985/Default.aspx EDH, 27 septembrie 1999, Lustig-Prean at Beckett c./Royaume-Uni, Requête

no 31417/96, 32377/96; CEDH, 9 ianuarie 2003, L. et. V. c./Autriche, Recueil 2003-I;

Renucci J.-F., Droit européen des droits de l’homme, LGDJ, Paris, p. 154, 2002;

Sudre F., Drept european si international al drepturilor omului, p. 313, Iasi, Polirom, 2006;

Velu J., Ergec R., La Convention européenne des droits de l’homme, p. 536, Bruxelles, Brylant, 1990;

Art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului M.Tomescu, Dreptul familiei.Protecţia copilului, Ed.. All Beck, Bucureşti,

2005, p.24; E. Florian, Dreptul Familiei, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p.31

Comisia Europeană, 1 octombrie 1990, nr. 13517/1989, cauza Wakefield contra Regatului Unit, DR nr. 6 p. 251 şi urm.

B. Diamant, Note în legătură cu Codul civil elveţian., în Dreptul nr. 4/2000, p. 58-59

C.Hamangiu, N.Georgean, Codul civil adnotat, vol. II, Ed. Alcalaz, Bucureşti, 1925, p. 494, nr 190, apaud I. Albu, Căsătoria în dreptul românesc, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1988

Sentinţa civilă nr.2463/23.03.2005

23