Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Drept

Norme conflictuale privind persoana fizică și

persoana juridică

Referat la Drept Internațional Privat

2013

Autori ,Grupa B3: Dumitrașcu Andreea-Mihaela

Mandiuc Alina-Gabriela

Prof.coordonator : Cosmin Dariescu

Cuprins

I. Introducere.

II. Normele conflictuale privind persoana fizică.

1. Legea aplicabilă stării civile și a capacității persoanei fizice;

2. Legea aplicabilă atributelor de identificare a persoanei fizice :

a) Numele;

b) Domiciliul;

c) Reședința;

3. Legea aplicabilă drepturilor inerente ființei umane;

III. Normele conflictuale privind persoana juridică.

1. Aspecte introductive ;

2. Naționalitatea persoanei juridice și importanța acesteia;

3. Determinarea naționalității persoanei juridice;

4. Legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice;

5. Legea aplicabilă fuziunii unor persoane juridice de naționalități diferite și în

cazul schimbării naționalității persoanei juridice;

6. Personalitatea juridică a subiectelor de drept internațional.

IV. Conluzii.

I. Introducere.

Norma conflictuală, specifică dreptului internațional privat este o normă indirectă,

formală, care selectează dintre legile în conflict, aparținând unor state diferite, legea ce va

guverna raportul juridic cu element de extranietate.1

Astfel, conținutul normei conflictuale este determinat cu ajutorul noțiunilor ca: starea

civilă, capacitate, forma actului, succesiunea bunurilor mobile, raport obligațional, raport

procesual, etc.

II. Normele conflictuale privind persoana fizică.

1. Legea aplicabilă stării și capacității civile a persoanei fizice.

Potrivit art.98 NCC starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie

și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele(ex.: casătoria; adopția;

recunoașterea filiației) și faptele de stare civilă (nașterea și moartea).

Capacitatea civilă a persoanei fizice are două componente:

a) Capacitatea de folosință (aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații

civile) ;

b) Capacitatea de exercițiu (aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice

civile).

Conform art. 2572, alin. (1) NCC : ,,Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt

cârmuite de legea sa națională (...) ”.

Așadar, în dreptul internațional privat, legea aplicabilă stării și capacității persoanei

este legea statului ( legea forului) a cărui cetățenie o are persoana respectivă.

1 Cosmin Dariescu, ,,Fundamentele Dreptului Internațional Privat” ediția a II-a revăzută și adăugită, Ed. Univiversul Juridic, București, 2013, p.37.

În literatura de specialitate se argumentează aplicarea legii forului privind starea și

capacitatea persoanei fizice prin faptul că cetățenia se dobândește și se pierde in condiții strict

limitate de lege ( stabilitatea cetățeniei ) și prin faptul că fiind o stare de drept se dovedește cu

documente oficiale ( certitudinea cetățeniei ). De asemenea cetățenia asigură protecția

intereselor persoanelor fizice resortisante2 deoarce este cea mai bine adaptată particularităților

naționale.

Astfel, statele de emigrare (ca și România) adoptă norma conflictuală care are ca punct

de legătură cetățenia, în timp ce statele de imigrare și cele federale optează pentru legea

domiciliului sau reședința obișnuită.3

Noul Cod Civil statuează, în cazul persoanei cu mai multe cetățenii că legea ce se va

aplica va fi cea a statului ca cărui cetățenie o are și de care este cel mai strâns legată, în

special prin reședința sa obișnuită. 4

În cazul apatrizilor și al refugiaților al căror statut este reglementat de dispozițiile speciale și

convențiile internaționale la care România este parte, trimiterea la legea națională este

înțeleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reședința obișnuită.5

În concluzie, legea naționlă (lex patriae) și legea domiciliului ori legea reședinței

obișnuite (lex domicilii) compun noțiunea de lege personală (lex personalis) a persoanei

fizice.

Normele conflictuale privind starea și capacitatea persoanei fizice sunt imperative,

astfel că nu se poate deroga de la ele.6 Acestea sunt considerate norme de ordine publică in

dreptul internațional privat român.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a normelor conflictuale privind starea civilă a

persoanei fizice acesta vizează : filiația, căsătoria, rudenia, afinitatea, adopția, folosința stării

civile, acțiunile stării civile, etc. Astfel că întocmirea, înregistrarea și modificarea

înscrisurilor care consemnează acte si fapte de stare civilă se supun legii locului încheierii

actului (locus regit actum) sau legii autorității care efectuează aceste operațiuni (auctor regit

actum), iar nu legii personale.

2 Reortisant= persoana fizică sau juridică aparținând unui stat, unui teritoriu aflat sub administrația altui stat.3 Dragoș-Alexandru Sitaru, Tratat Drept Internațional Privat, vol. I, ed. Holding Reporter, București, 1996, p.1504 A se vedea art. 2568 alin. (2) NCC.5 A se vedea art. 2568 alin. (3), (4) NCC și art. 2570 NCC cu privire la reședința obișnuită a persoanei fizice.6 A se vedea art. 2565 alin. (2) NCC.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a normelor conflictuale privind capacitatea

civilă a persoanei fizice, Noul Cod Civil reglementează în art. 2573 că începutul si încetarea

personalității sunt determinate de legea națională a fiecărei persoane, iar în art. 2574 stabilește

că declararea morții, stabilirea decesului, a datei prezumate a morții și prezumția că dispărutul

este în viață, sunt cârmuite de ultima lege națională a persoanei dispărute. Dacă respectiva

lege nu poate fi identificată, se va aplica legea română.

În conformitate cu art. 2575 a Codului Civil, dacă o persoană a devenit majoră sub legea

veche, nu poate să-și piardă capacitatea deplină de exercițiu conform legii naționale noi.

Normele conflictuale privind capacitatea civilă se mai aplică și în cazurile ce se referă la

incapacitățile de folosință cu caracter de sancțiune civilă, incapacităților de folosință cu

caracter de protecție, absolute, în cazul lipsei capacității de exercițiu și celor cu capacitate de

exercițiu restrânsă, precum și capacității depline de exercițiu.

Excepții de la domeniul de aplicare a normelor conflictuale privind capacitatea civilă:

Incapacitățile de folosință relative (art. 990 C.Civ.- incapacitățile speciale în materia

liberalităților precum și art. 2572, alin. (2) care prevede că incapacitățile speciale

referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic)

Reprezentarea legală a persoanei fizice lipsite de capacitate de exercițiu și asistarea

persoanei fizice cu capacitate de exercițiu restrânsa (art. 2611 C.Civ.)

Ocrotirea majorului – măsurile de ocrotire sunt supuse legii statului unde persoana

respectivă își are reședința obișnuită la data insituirii tutelei sau la data luării unei alte

măsuri de ocrotire. Această lege guvernează și existența, întinderea, modificarea și

stingerea puterii de reprezentare încredințate de persoana cu capacitate deplină de

exercițiu, pentru situația în care nu se va putea îngriji de interesele sale, aceasta are

însă posibilitatea de alegere și a unei alte legi precum :a) legea națională; b) legea unei

reședințe obișnuite anterioare ; c) legea statului situării bunurilor în privința măsurilor

de ocrotire vizând aceste bunuri.7

Art.2579 NCC prezintă ceea ce numește literatura de specialitate teoria interesului

național. Aceasta se referă la faptul că lipsa de capacitate sau capacitatea de exercițiu

restrânsă a persoanei fizice, nu poate fi opusă ca fiind o cauză de nevaliditate celui care,

de bună credință la momentul încheierii actului și conform legii locului unde actul a fost

7 A se vedea art. 2578 NCC.

încheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabilă. De asemenea lipsa calității de

reperezentant stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice nu poate fi opusă

terțului care cu bună credință s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde a

fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenți și pe teritoriul aceluiași stat.

Aceste prevederi au ca efect faptul că legea personală este înlocuită cu legea locului unde

a fost întocmit actul (reamintim speța Lizzardi).8

2. Legea aplicabilă atributelor de identificare ale persoanelor fizice

Atributele de identificare ale persoanei fizice sunt următoarele :

a) Numele;

b) Domiciliul;

c) Reședința.

Dispoziții privind numele persoanei fizice

Literatura de specialitate a statuat că, numele este acel atribut de identificare care

constă în dreptul omului de a fi individualizat în familie și societate, prin cuvintele

stabilite, în condițiile legii.9

Conform prevederilor art.2576 NCC alin. (1), numele persoanei fizice, atât în sens

restrâns (numele de familie) cât și în sens larg (prenumele + numele de familie) este

cârmuit de legea sa națională. Aliniatul 2 al aceluiași articol reprezintă o derogare a alin.

(1) care oferă posibilitatea de alegere în stabilirea numelui copilului fie prin legea statului

a cărui cetățenie comună o au atât părinții cât și copilul, fie de legea statului unde s-a

născut și locuiește de la naștere.

Dacă persoana are mai multe cetățenii ori este refugiat, se aplică legea aceluia dintre

state a cărui cetățenie o are și de care este cel mai strâns legată, în special prin reședința sa

8 Cetățeanul mexican Lizzardi, care locuia la Paris, a cumpărat de la un bijutier francez , bijuterii valoroase urmând sa facă plata prin cambiile emise cu acea ocazie. La momentul prezentării cambiilor spre plată, Lizzardi, prin tutorele său a refuzat plata invocând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, sub motiv de incapacitate, întrucât, deși împlinise 21 de ani și era capabil, potrivit legii franceze de atunci, legea sa naționlă( mexicană la care trimitea norma conflictuală franceză) îl considera incapabil, deoarce nu avea încă 25 de ani. Insanțele franceze au respins cererea de constatare a nulității contractului, deoarece leza interesul cetățeanului național francez care acționa cu bună credință.9 A se vedea Ghe.Beleiu. op.cit. p.342

obișnuită. Dacă persoana este apatridă(nu există lege națională), trimiterea la legea

națională se face la legea statului unde are reședința obișnuită (statul în care persoana are

locuința principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalitățile legale de înregistrare) .

Dispoziții cu privire la domiciliu și reședință

Domiciliul este acel atribut de identificare a unei persoane care o individualizează în

spațiu prin indicarea unui loc având această semnificație juridică.

Domiciliul persoanei fizice poate fi, în funcție de modul de stabilire, astfel:

1. Domiciliu de drept comun este locul ales de persoana fizică cu semnificație de

locuință principală,astfel potrivit art.86, alin. (1-2) NCC, cetățenii români au

dreptul, în mod liber, să își stabilească, ori să își schimbe domiciliul sau

reședința în țară sau în străinătate și de asemenea, o persoană nu poate să aibă

în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, dacă prin lege

nu se prevede altfel.

2. Domiciliu legal este stabilit pentru anumite categorii de persoane:

-minorul care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu, domiciliul este la

părinții săi ori la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. În

cazul în care păinții au domicilii separate, aceștia stabilesc domiciliul

minorului, dacă nu se înțeleg, instanța de tutelă va hotărî. Dacă minorul este

reprezentat de un singur părinte sau se află sub tutelă, domiciliul său va fi

stabilit la reprezentantul legal;

-copilul care, temporar sau definitiv, este lipsit de ocrotirea părinților și supus

unor măsuri de protecție specială, are domiciliul la insituția, familia sau la

persoanele cărora le-a fost dat în plasament;

-persoana pusă sub interdicție are domiciliul la reprezentatul său legal;

-domiciliul persoanei dispărute, cât și domiciliul persoanelor care cer

administrarea bunurilor succesorale, având numit un curator special este la

curator.

3. Domiciliul convențional - art.97 NCC stabilește că părțile unui act juridic pot

să aleagă un domiciliu în vedere exercitării drepturilor sau a executării

obligațiilor născute din acel contract. Alegerea domiciliul nu se prezumă ci

trebuie facută în scris.

Reședința este acel atribut de identificare în spațiu a persoanei fizice prin indicarea

locuinței secundare, alta decât cea de domiciliu. Potrivit art.88 NCC aceasta reprezintă locul

unde își are locuința secundară.

Reședința se înscrie, la cerere în actul de identitate a persoanei fizice dacă aceasta

locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.

Art.90 NCC stabilește o prezumție de domiciliu în sensul că reședința va fi considerată

domiciliu când acesta nu este cunoscut.

Pierderea de către cetățeanul român, aflat în străinătate a domicliului de drept comun

din România este supusă legii române ca lege a domiciliului.

Domiciliul legal a persoanei fizice fiind o măsură de ocrotire este supus legii naționale

a persoanei ocrotite.

În situația apatridului se aplică legea statului unde are reședința obișnuită.

Domiciliu convențional este supus legii aplicabile actului juridic prin care s-a făcut

algerea de domiciliu.

Reședința persoanei fizice străine în țara noastră urmează regimul aplicabil

domiciliului de drept comun.

3.Legea aplicabilă drepturilor inerente ființei umane

Drepturile inerente ființei umane sunt reglementate de art.58 NCC, acesta dispune că

orice persoană are dreptul la viață, sănătate, integritate fizică si psihică, la demnitate, la

propria imagine, la respectarea vieții private, la dreptul la exprimare, la dreptul de a dispune

de sine însuși precum si alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

Existența și conținutul acestor drepturi sunt cârmuite de legea națională a persoanei fizice.

Dacă persoana are dublă sau multiplă cetățenie, se aplică legea aceluia dintre state a cărei

cetățenie o are și de care este cel mai strâns legată, în special prin reședința sa obișnuită.

În cazul apatrizilor și al refugiaților se aplică legea statului a reședinței obișnuite.

III. Norme confictuale privind persoana juridică

1. Aspecte introductive

Atât relațiile economice internțioanale cât și raporturile politice, culturale, sociale ori

umanitare se realizează intr-o măsură din ce in ce mai mare prin persoanele juridice.Se

deosebesc persoanele juridice care țin de sistemul de drept al unui stat, de exemplu cele

române, și persoanele jurdice care se încadrează în ordinea de drept internațională din care

fac parte, de ex. Statele ONU și instituțiile specializate ale acestuia.De aici rezultă

importanța persoanelor juridice.

Persoana juridică este subiectul de drept, titular de drepturi subiective și obilgații

civile, care are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării

unui anumit scop licit și moral în acord cu interesul general

Conform NCC persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat. Persoana

juridică de drept privat se poate constitui în mod liber în una dintre formele prevăzute de

lege. Persoana juridică de drept public, se înființează prin lege. Ca excepție, în anumite

cazuri, persoanele juridice de drept public pot fi înființate și prin acte ale autorității

administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.10

În raport de modul de stabilire a calității de persoană juridica, acestea se împart în:

a)entități prevăzute de lege și b) alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate

de lege persoane juridice îndeplinesc elementele constitutive ale acestei.

10 A se vedea art. 189, art. 190, art.191 NCC.

După forma dreptului de proprietate (sursa formării patrimoniului) se împart în: a)

persoane juridice de stat (statul, organele și instituțiile de stat, etc.), b) persoane juridice

private (societăți comerciale, agricole, culte religioase, asociații de proprietari, unele

fundații, etc.), c) persoane juridice cooperatiste ori obștești (cooperative meșteșugărești,

sindicate, formațiuni politice, asociații, etc.) și d) persoane juridice mixte (societăți

comerciale formate din ascociați români și străini).

După natura scopului, pot fi : a) persoane juridice cu scop lucrativ (societățile

comerciale) și b) persoane juridice fără scop lucrativ (asociațiile și fundațiile).

După sediul lor, avem : a) persoane juridice cu sediul în România și b) persoane

juridice cu sediul în străinătate.

După naționalitatea lor : a) persoane juridice române și b) persoane juridice străine.

2. Naționalitatea persoanei juridice și importanța acesteia.

Naționalitatea este cea care arată aparatenența persoanei juridice la un anumit stat și

joacă rolul pe care îl are cetățenia pentru persoanele fizice.

Determinarea naționalității are importanță deoarece cu ajutorul acesteia se stabilește dacă

o persoană juridică este națională (română) sau străină și determină regimul juridic aplicabil

acesteia.

3..Naționalitatea se determină după legea națională, în funcție de următoarele criterii:

-criteriul sediului social (criteriul teritorialității conducerii), persoana juridică are

naționalitatea statului unde și-a stabilit sediul social cu indeplinirea următoarelor condiții:

sediul să fie real(persoana să aibă principalele organe de conducere la acel sediu) și serios (să

fie stabilit într-o țară cu care persoana juridică are o legătură seminificativă și nu doar pentru a

beneficia de anumite avantaje) ;

-criteriul voinței fondatorilor persoanei juridice care exprimă principiul autonomiei de

voință, naționalitatea fiind convenită prin actul consitutiv sau statut;

-criteriul locului de înregistrare a statutului persoanei juridice, naționalitatea este dată de

locul unde au fost îndeplinite formalitățile de constituire indiferent de sediul persoanei

juridice;

-criteriul plasării centrului activității economice a persoanei juridice- naționalitatea este

dată de locul unde se desfășoara activitatea economică de bază;

-criteriul controlului, naționalitatea se determină fie după apartenența conducătorilor

acestora, fie după cetățenia asociaților, fie după naționalitatea capitalului social, fie după

cetățenia persoanelor in folosul cărora se desfășoară activitatea persoanei juridice;

-criterii mixte- reunesc două sau mai multe elemente dintre criteriile amintite mai sus.

În legislația română se ia în considerare primul criteriu, dintre cele prezentate mai sus,

astfel că persoana juridică are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit

actului constitutiv, sediul social.11

În cazul în care persoana juridică are sedii în mai multe state, naționalitatea se stabilește în

funcție de sediul real.

4.Legea aplicabilă statutului organic al persoanei juridice

Statutul organic reprezintă anasmblul normelor referitoare la capacitatea de folosință și

capacitatea de exercițiu a acesteia. Acesta fiind cârmuit de legea sa națională (lex societatis),

adică legea statului a cărui naționalitate o are persoana juridică respectivă.

Capacitatea de folosință a persoanei juridice străine se determină după legea sa

națională. Aceasta determină modurile de întemeire a persoanei juridice, de funcționare, de

încetare și soarta bunurilor rămase după lichidare. Aceeași lege arată drepturile și obligațiile

pe care le poate avea persoana juridică, arătând limitele activității sale. Aceste limite sunt

determinate de legea sa națională.

11 A se vedea art. 2571 NCC.

Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice străine se determină potrivit legii

naționale a persoanei juridice. Legea națională arată care sunt organele persoanei juridice și în

ce condiții pot ele angaja persoana juridică. 12

În cazul statutului organic al sucursalei înființate de către persoana juridică într-o altă țară,

acesta este supus legii naționale a acesteia (a societății mamă). În ceea ce privește statutul

organic al filialei, care are personalitate juridică proprie, el este supus legii statului pe al cărui

teritoriu și-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a

înființat-o.13

Legea statutului organic al persoanei juridice se aplică în următoarele aspecte:

capacitatea acesteia, modul de dobândire și pierderea calității de asociat, drepturile și

obligațiile ce decurg din calitatatea de asociat, modul de alegere, competențele și funcționarea

organelor de conducere ale persoanei juridice, reperezentarea acesteia prin intermediul

organelor proprii, răspunderea persoanei juridice și a organelor ei față de terți, modificarea

actelor consitutive, dizolvarea și lichidarea persoanei juridice.14

5.Legea aplicabilă fuziunii unor persoane juridice de naționalități diferite și în

cazul schimbării naționalității persoanei juridice.

Persoana juridică își poate schimba naționalitatea prin schimbarea critieriului care a

determinat-o, adică, de regulă prin schimbarea sediului social într-o altă țară.

În legislația română nu există o reglementare expresă cu privire la regulile după care

se poate face schimbarea naționalității persoanei juridice. Ca și în vechea reglementare se are

în vedere opinia aplicării prin analogie a dispozițiilor art.46 din Legea 105/1992 (actualmente

art. 2584 NCC) cu privire la fuziunea unor persoane juridice de naționalități diferite, în sensul

că trebuie îndeplinite atât cerințele impuse de legea statului vechiului sediu, cât și cele

prevăzute de legea statului noului sediu.

Schimbarea internațională a sediului social este supusă, atât legii țării unde acesta se

află cât și celei a țării unde el urmează să se mute. Astfel, trebuie îndeplinite cerințele legale

12 I.P. Filipescu- Dreptul Internațional Privat, ed. Academiei Române, București, 1991, p.221-22313 A se vedea art.2580 NCC.14 A se vedea art. 2581 NCC.

pentru transferul sediului social prevăzute de ambele legi, aceasta înseamnă că schimbarea

sediului social și continuitatea personalității juridice sunt posibile dacă ambele legi conțin

dispoziții în acest sens. Trebuie precizat că hotărârea pentru schimbarea sediului social al

persoanei juridice trebuie să fie validă potrivit legii naționale (actuale a persoanei juridice), iar

condițiile pentru dobândirea noii naționalități sunt supuse legii țării unde urmează să se

stabilească noul sediu social. Noul sediu trebuie să fie real și serios.15 În acest caz se continuă

calitatea de subiect de drept, schimbându-se numai naționalitatea.

Schimbarea naționalității se poate face și prin dizolvarea și lichidarea persoanei

juridice despre care este vorba și apoi înființarea alteia în țara a cărei naționalitate se dorește a

fi dobândită.

Transferul internațional al sediului generează un conflict mobil de legi care se soluționează

dupa regulile analizate.

În cazul în care două persoane juridice de naționalități diferite doresc să fuzioneze, se

vor aplica dispozițiile articolului 2584 NCC, care statuează că această operațiune poate fi

realizată dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de cele două legi naționale

aplicabile statutului lor organic. Deoarece legea nu distinge, prin ,,condițiile prevăzute de

cele două legi naționale” se înțeleg orice cerințe de fond (ținând de documentele necesare

pentru fuziune, intervenția eventuală a instanței de judecată, etc.), de formă (act autentic, etc.)

și de publicitate (publicarea în Monitorul Oficial, înscrierea în Registrul Comerțului, etc.)

prevăzute de respectivele legi naționale în prezență. Cu titlu de excepție se prevede că această

dispoziție nu se va aplica fuziunii transfrontaliere.

6.Personalitatea juridică a subiectelor de drept internațional

1. Neaplicarea noțiunii de naționalitate.

Statul are o personalitate juridică complexă, el fiind izvorul naționalității conferite

persoanelor fizice și celor juridice ce-i aparțin, fiind subiect de drept internațional și subiect

de drept în raporturile juridice interne. Statul apare și ca subiect de drept civil, el fiind mai

15 I.P. Filipescu, Drept Internațional Privat, Ed. Academiei Române, București, 1991, p.218

mult decât o persoană juridică, individualizarea acestuia refeindu-se la personalitatea lui

juridică complexă.

Cu privire la organizațiile internaționale, drepturile și obligațiile ce le revin în statul

unde și-au fixat sediul sunt reglemetate prin acordurile de sediu (încheiate cu statul primitor),

iar statutul lor juridic decurge din tratatul constitutiv.

2. Recunoașterea personalității de drept civil a statului și organizațiilor internaționale.

Recunoașterea expresă a personalității de drept internațional a acestora presupune și

recunoașterea personalității lor de drept civil. Această recunoaștere poate fi și tacită când

statului sau organizației internațională nou înființate, căreia nu i s-a recunoscut calitatea de

subiect al dreptului internațional, stabilește raporturi reciproce în domeniul dreptului civil cu

celelalte subiecte de drept internațional recunoscute.

3. Statutul de drept civil al persoanelor juridice de drept internațional.

Sistemul de drept al ficărui stat determină capacitatea acestuia de drept civil ( deci

statutul său), iar documentele de înființare și organizare a organizațiilor internaționale

(de ex. Prin tratatul constitutiv) determină capacitatea de drept civil al acestora.16

16 Op.cit. I.P. Filipescu, Drept Internațional Privat, Ed. Academiei Române, București, 1991, p.233.

IV.Concluzii.

În concluzie legea aplicabilă stării și capacității persoanei fizice este legea statului a

cărui cetățenie o are persoana respectivă. Legea națională și legea domiciliului ori reședinței

obișnuite compun noțiunea de lege personală a persoanei fizice. Aceste norme conflictuale

sunt imperative și sunt considerate norme de ordine publică în dreptul internațional privat

român.

În ceea ce privește numele persoanei fizice, legiuitorul stabilește, de asemenea că

legea aplicabilă este legea națională.

Referitor la existența și conținutul drepturilor inerente, acestea sunt cârmuite de legea

națională a persoanei fizice.

Cu privire la persoana juridică, naționalitatea reprezintă rolul pe care îl joacă cetățenia

pentru persoana fizică și cu ajutorul acesteia se stabilește dacă o persoană juridică este

națională sau străină, și determină regimul juridic aplicabil acesteia.

Cât despre statutul organic al persoanei juridice, acesta este cârmuit de legea statului a

cărui naționalitate o are persoana juridică respectivă.

Bibliografie :

1. Noul Cod Civil și Legea de punere în aplicare, republicat în iulie 2011, Ed. Hamangiu,

București, 2011;

2. Cosmin Dariescu, Fundamentele Dreptului Internațional Privat, Ediția a II-a, revăzută și

adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

3. Dragoș Alexandru Sitaru, Tratat Drept Internațional Privat, vol. I, Ed. Holding Reporter,

București, 1996;

4. Ion P.Filipescu, Drept Internațional Privat, Ed. Academiei Române, București, 1991 ;

5. Dan Lupașcu și Diana Ungureanu, Drept Internațional Privat, Ed. Universul Juridic,

București, 2012.

6. Ghe. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil.Subiectele dreptului civil, ediția

a VI-a, revăzută și adăugită de M.Nicolae, P.Trușcă, Casa de Editură Și Presă ,, Șansa”, SRL,

București, 1998.