norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/baza...

78
Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. din 2008 Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a febrei aftoase Capitolul I Dispoziţii generale 1. Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a febrei aftoase (în continuare – Normă sanitară veterinară) stabileşte: a) măsurile minime de combatere care trebuie aplicate în cazul apariţiei unui focar de febră aftoasă, indiferent de tipul virusului; b) măsurile preventive destinate sporirii nivelului de cunoştinţe şi pregătirii specialiştilor veterinari, administraţiei publice locale, agenţilor economici - persoane fizice şi juridice şi proprietarilor de animale în ceea ce priveşte febra aftoasă. 2. Prevederile prezentei Norme sanitare veterinare sînt armonizate cu Directiva 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003. 3. În contextul prezentei Norme sanitare veterinare, se aplică următoarele definiţii: a) animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă – orice animal domestic sau sălbatic biongulat (animal cu copita despicată) ; b) exploataţie – orice unitate, întreprindere, construcţie sau, în cazul fermelor în aer liber, orice loc amenajat sau neamenajat, aflat pe teritoriul Republicii Moldova, în care sînt crescute, ţinute sau manipulate animale; c) efectiv de animale – un animal sau grup de animale întreţinute într-o exploataţie considerată unitate epidemiologică; dacă mai multe grupe de animale sînt ţinute în exploataţie, fiecare dintre acestea formează o unitate epidemiologică distinctă şi are acelaşi status de sănătate; d) perioadă de incubaţie – perioada de timp dintre infectare şi apariţia semnelor clinice de febră aftoasă. În contextul prezentei Norme sanitare veterinare, perioada de incubaţie este de 14 zile pentru bovine şi porcine şi 21 de zile pentru ovine şi caprine şi orice alt animal din speciile receptive; e) animal suspectat de infectare – orice animal dintr-o specie receptivă care manifestă simptome clinice, prezintă leziuni post-mortem sau reacţii la testele de laborator şi care indică suspiciunea prezenţei febrei aftoase; f) animal suspectat de contaminare – orice animal dintr-o specie receptivă care, în conformitate cu informaţiile epidemiologice colectate, ar fi putut fi expus direct sau indirect la virusul febrei aftoase; g) caz de febră aftoasă sau animal infectat cu virusul febrei aftoase – orice animal dintr- o specie receptivă sau carcasă provenită de la un astfel de animal, la care a fost confirmată oficial febra aftoasă, luînd în considerare prevederile de la anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară, fie prin simptome sau leziuni post-mortem corelate cu confirmarea oficială de febră aftoasă; h) focar de febră aftoasă – exploataţia în care a fost detectat unul sau mai multe cazuri de febră aftoasă; 1

Upload: others

Post on 29-Oct-2019

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului

nr. din 2008

Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Capitolul I Dispoziţii generale

1. Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a febrei aftoase (în continuare – Normă sanitară veterinară) stabileşte:

a) măsurile minime de combatere care trebuie aplicate în cazul apariţiei unui focar de febră aftoasă, indiferent de tipul virusului;

b) măsurile preventive destinate sporirii nivelului de cunoştinţe şi pregătirii specialiştilor veterinari, administraţiei publice locale, agenţilor economici - persoane fizice şi juridice şi proprietarilor de animale în ceea ce priveşte febra aftoasă.

2. Prevederile prezentei Norme sanitare veterinare sînt armonizate cu Directiva 2003/85/CE a Consiliului din 29 septembrie 2003.

3. În contextul prezentei Norme sanitare veterinare, se aplică următoarele definiţii: a) animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă – orice animal domestic sau sălbatic

biongulat (animal cu copita despicată) ; b) exploataţie – orice unitate, întreprindere, construcţie sau, în cazul fermelor în aer

liber, orice loc amenajat sau neamenajat, aflat pe teritoriul Republicii Moldova, în care sînt crescute, ţinute sau manipulate animale;

c) efectiv de animale – un animal sau grup de animale întreţinute într-o exploataţie considerată unitate epidemiologică; dacă mai multe grupe de animale sînt ţinute în exploataţie, fiecare dintre acestea formează o unitate epidemiologică distinctă şi are acelaşi status de sănătate;

d) perioadă de incubaţie – perioada de timp dintre infectare şi apariţia semnelor clinice de febră aftoasă. În contextul prezentei Norme sanitare veterinare, perioada de incubaţie este de 14 zile pentru bovine şi porcine şi 21 de zile pentru ovine şi caprine şi orice alt animal din speciile receptive;

e) animal suspectat de infectare – orice animal dintr-o specie receptivă care manifestă simptome clinice, prezintă leziuni post-mortem sau reacţii la testele de laborator şi care indică suspiciunea prezenţei febrei aftoase;

f) animal suspectat de contaminare – orice animal dintr-o specie receptivă care, în conformitate cu informaţiile epidemiologice colectate, ar fi putut fi expus direct sau indirect la virusul febrei aftoase;

g) caz de febră aftoasă sau animal infectat cu virusul febrei aftoase – orice animal dintr-o specie receptivă sau carcasă provenită de la un astfel de animal, la care a fost confirmată oficial febra aftoasă, luînd în considerare prevederile de la anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară, fie prin simptome sau leziuni post-mortem corelate cu confirmarea oficială de febră aftoasă;

h) focar de febră aftoasă – exploataţia în care a fost detectat unul sau mai multe cazuri de febră aftoasă; 1

Page 2: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

i) focar primar – un focar ce nu este epizootic legat de un focar anterior în aceeaşi unitate administrativ teritorială a Republicii Moldova, sau primul focar într-o unitate administrativ teritorială a Republicii Moldova;

j) sacrificare – cauzarea morţii unui animal prin sîngerare; k) tăiere de urgenţă – tăierea în cazuri de urgenţă a animalelor (cauzarea morţii unui

animal prin sîngerare), ce are în baza datelor epidemiologice sau a diagnosticărilor clinice sau a rezultatelor testelor de laborator, nu sunt considerate infectate sau contaminate cu virusul febrei aftoase, incluzînd tăierea din motive de bunăstare animală;

m) exploataţie de contact – o exploataţie posibil contaminată cu febră aftoasă, ca urmare a localizării, circulaţiei persoanelor, animalelor sau a vehiculelor, sau în orice alt mod;

n) vaccinare de necesitate – vaccinarea ce se efectuează în focarul de febră aftoasă şi zona de protecţie în scopul localizării infecţiei;

o) caz primar de febră aftoasă la animale sălbatice – orice caz de febră aftoasă, care este detectat la un animal sălbatic într-o zonă.

Capitolul II Combaterea febrei aftoase

Secţiunea 1 Notificare

4. Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii de animale au obligaţia de a notifica de îndată medicul veterinar oficial

care deserveşte zona respectivă, cu privire la prezenţa, confirmată sau suspectată, a febrei aftoase, şi de a ţine animalele infectate sau suspectate, izolat de alte animale din speciile receptive la febra aftoasă, care riscă să fie infectate sau contaminate de virusul febrei aftoase;

b) Medicii veterinari, personalul veterinar, responsabilii laboratoarelor veterinare au obligaţia de a notifica imediat direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală orice informaţie pe care au obţinut-o cu privire la prezenţa, confirmată sau suspectată, a febrei aftoase, înaintea oricărei intervenţii oficiale în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

c) Dacă pe teritoriul Republicii Moldova s-a confirmat apariţia unui focar de febră aftoasă sau a unui caz primar de febră aftoasă la animale sălbatice, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să notifice boala şi să furnizeze informaţii Oficiului Internaţional de Epizootii de la Paris (OIE), în conformitate cu anexa nr. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 2 Măsuri ce urmează a fi aplicate în caz de suspiciune de febră aftoasă

5. În cazul în care o exploataţie deţine unul sau mai multe animale suspecte de infectare sau contaminare, se aplică măsurile prevăzute la punctele 6 şi 7 ale prezentei Norme sanitare veterinare.

6. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pune imediat în aplicare, sub supravegherea sa, mijloacele oficiale de examinare clinică, 2

Page 3: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

destinate să confirme sau să infirme prezenţa febrei aftoase şi, în special, va asigura prelevarea probelor necesare pentru realizarea examenelor de laborator necesare pentru confirmarea apariţiei unui focar în conformitate cu definiţia focarului din anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

7. Imediat după notificarea suspiciunii de infecţie, direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală plasează exploataţia menţionată în pct. 5 al prezentei Norme sanitare veterinare, sub supraveghere oficială şi va asigura, în special:

a) ţinerea unei evidenţe a tuturor categoriilor de animale prezente în exploataţie şi precizarea pentru fiecare categorie de animale din speciile receptive la febra aftoasă, a numărului de animale deja moarte şi număruluui de animale infectate sau contaminate, sau suspectate în acest sens;

b) actualizarea evidenţei prevăzute la pct. 7 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară, pentru a se lua în consideraţie animalele din speciile receptive la febra aftoasă care s-au născut sau au murit în perioada în care s-a presupus existenţa bolii şi că aceste informaţii sînt furnizate de proprietar la cererea autorităţii sanitar-veterinare competente şi controlate de aceasta la fiecare inspecţie;

c) înregistrarea tuturor stocurilor de lapte, produse lactate, carne, produse din carne, carcase, piei neprelucrate şi prelucrate, lînă, material seminal, embrioni, ovule, gunoi semilichid, gunoi de grajd, furaje şi aşternuturi de paie din exploataţie, în evidenţă care se actualizează;

d) ca nici un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă să nu circule în/din exploataţie, cu excepţia cazului exploataţiilor constituite din unităţi de producţie epidemiologice diferite, menţionate la punctele 37 – 40 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi că toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie să fie izolate;

e) utilizarea mijloacelor de dezinfectare autorizate oficial la intrările şi la ieşirile din locaţiile în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă, precum şi la intrările şi la ieşirile din exploataţie;

f) efectuarea unei anchete epidemiologice în conformitate cu punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară.

g) supunerea probelor necesare unor teste de laborator, în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 lit. a. la prezenta Normă sanitară veterinară, pentru facilitarea efectuării anchetei epidemiologice.

8. Suplimentar la măsurile prevăzute la punctele 5 - 7 la prezenta Normă sanitară veterinară, este interzisă circulaţia din/către orice exploataţie în care este suspectată prezenţa unui focar de febră aftoasă, această interdicţie aplicîndu-se, în special:

a) carcaselor, produselor din carne, laptelui şi produselor lactate, materialului seminal, ovulelor şi embrionilor de animale din speciile receptive la febra aftoasă, sau hrănii pentru animale, ustensilelor, lînii, pieilor neprelucrate şi prelucrate, perilor, deşeurilor de animale, gunoiului semilichid, aşternuturilor de paie sau orice altă substanţă susceptibilă de a transmite virusul febrei aftoase;

b) circulaţiei animalelor din speciile nereceptive la febra aftoasă; c) deplasării persoanelor;

3

Page 4: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) circulaţiei vehiculelor. 9. În cazul în care depozitarea laptelui în exploataţie generează dificultăţi, Agenţia

Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate decide distrugerea laptelui în exploataţie, sau expedierea lui, sub control veterinar, cu folosirea unui mijloc de transport echipat astfel încît să se evite orice risc de răspîndire a virusului febrei aftoase, pînă la cel mai apropiat loc, în care să fie distrus sau supus unui tratament care să asigure distrugerea virusului febrei aftoase.

10. Conform interdicţiilor prevăzute la pct. 8 literele b), c) şi d) la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală permite circulaţia din/către exploataţia în cauză sub rezerva respectării tuturor condiţiilor considerate necesare pentru a se evita răspîndirea virusului febrei aftoase.

11. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală aplică măsurile prevăzute la punctele 5- 10 la prezenta Normă sanitară veterinară la alte exploataţii, dacă localizarea acestora, contactele cu animalele din exploataţiile menţionate la punctele 5- 7 la prezenta Normă sanitară veterinară permit suspectarea unei contaminări.

12. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală aplică cel puţin măsurile prevăzute la punctele 5 – 8 la prezenta Normă sanitară veterinară, în locaţiile sau în mijloacele de transport menţionate la punctele 33 – 36 la prezenta Normă sanitară veterinară, de îndată ce prezenţa unor animale din speciile receptive la febra aftoasă generează suspiciuni privind infecţia sau contaminarea cu virusul febrei aftoase.

13. Autoritatea sanitar-veterinară competentă poate stabili o zonă de control temporară, dacă este solicitată de situaţia epidemiologică şi, în special, dacă situaţia respectivă implică o densitate ridicată a animalelor din speciile receptive la febra aftoasă, a circulaţiei importante de animale sau de persoane care s-au aflat în contact cu animale din speciile receptive la febra aftoasă, a întîrzierilor în notificarea suspiciunii sau în cazul în care informaţiile privind originea şi posibilele căi de introducere a virusului febrei aftoase sînt insuficiente.

14. Pentru exploataţiile situate în zona de control temporar care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă se aplică cel puţin măsurile prevăzute la punctele 6, 7 literele a), b) şi d) şi pct. 8 la prezenta Normă sanitară veterinară.

15. Măsurile aplicate în zona de control temporar pot fi suplimentate prin interzicerea temporară a mişcărilor tuturor animalelor într-o zonă mai extinsă sau pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cu toate acestea, interzicerea circulaţiei animalelor din speciile nereceptive la febra aftoasă nu poate depăşi o perioadă de 72 de ore, cu excepţia cazurilor în care acest lucru este justificat de circumstanţe excepţionale.

16. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, în baza informaţiilor epidemiologice, va pune în aplicare un plan de combatere preventiv, care va cuprinde sacrificarea preventivă a animalelor din speciile receptive la febra aftoasă deţinute în exploataţie şi susceptibile de contaminare şi, dacă este necesar, a animalelor deţinute în unităţi de producţie între care există o legătură epidemiologică sau în exploataţii aflate în imediata vecinătate.

17. În acest caz, prelevarea probelor şi examenul clinic al animalelor din speciile receptive la febra aftoasă se efectuează cel puţin în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară. 4

Page 5: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

18. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală nu va retrage măsurile prevăzute la punctele 5 – 15 la prezenta Normă sanitară veterinară, pînă cînd suspiciunea de febră aftoasă nu va fi infirmată oficial.

Secţiunea 3

Măsuri ce urmează a fi aplicate în caz de confirmare a febrei aftoase 19. Imediat ce prezenţa unui focar de febră aftoasă este confirmată oficial,

suplimentar la măsurile la care se referă punctele 5–12 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală dispune aplicarea fără întîrziere a următoarelor măsuri în exploataţie:

a) toate animalele din speciile receptive să fie sacrificate. În circumstanţe excepţionale, animalele din speciile receptive pot fi sacrificate în cel mai apropiat loc adecvat în acest scop, sub supraveghere oficială şi astfel încît să se evite riscul de diseminare a virusului febrei aftoase în timpul transportului şi al uciderii.

b) Medicul veterinar oficial va asigura prelevarea, înainte sau în timpul tăierii animalelor din speciile receptive, într-un număr suficient a tuturor probelor corespunzătoare necesare pentru ancheta epidemiologică menţionată la punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară, în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate decide ca dispoziţiile din pct. 6 la prezenta Normă sanitară veterinară, să nu se aplice în cazul apariţiei unui focar secundar legat, din punctul de vedere epidemiologic, de un focar primar pentru care au fost deja prelevate probe, cu condiţia că s-au prelevat un număr suficient de probe necesare pentru ancheta epidemiologică menţionată la punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară.

c) carcasele provenite de la animale din speciile receptive, care au murit în exploataţie şi carcasele provenite de la animale care au fost sacrificate în conformitate cu lit. a) al prezentului punct, să fie prelucrate fără întîrziere, sub supraveghere oficială, astfel încît să se evite orice risc de răspîndire a virusului febrei aftoase. În cazul în care anumite circumstanţe impun incinerarea sau îngroparea carcaselor, la faţa locului sau în alte locaţii, aceste operaţiuni se vor efectua în conformitate cu instrucţiunile prevăzute la punctele 187 – 192 la prezenta Normă sanitară veterinară.

d) toate produsele şi substanţele menţionate la pct. 7 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, se izolează pînă cînd contaminarea poate fi infirmată oficial, sau se tratează în conformitate cu instrucţiunile medicului veterinar oficial, astfel încît să se asigure distrugerea virusului febrei aftoase, sau se prelucrează.

20. După sacrificarea şi procesarea animalelor din speciile receptive şi completarea măsurilor prevăzute la pct.19 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară, autoritatea sanitar-veterinară competentă asigură următoarele:

a) încăperile animalelor din speciile receptive, împrejurimile acestora, vehiculele utilizate pentru transportul animalelor, precum şi orice alte clădiri sau echipamente, care sînt suspecte de contaminare, sînt curăţate şi dezinfectate în conformitate cu punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară;

5

Page 6: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

b) în plus, dacă există o suspiciune motivată a contaminării cu virusul febrei aftoase, a zonei populate de specialişti sau a zonei administrative a exploataţiei, aceste zone trebuie, de asemenea , dezinfectate prin mijloace corespunzătoare;

c) repopularea cu animale este efectuată în conformitate cu anexa nr. 5 la prezenta Normă sanitară veterinară.

21. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va dispune ca operaţiile de curăţare şi dezinfectare, să fie efectuate sub supraveghere oficială şi în conformitate cu instrucţiunile medicului veterinar oficial, folosindu-se dezinfectanţi şi concentraţii autorizate oficial şi înregistrate în vederea plasării pe piaţă ca produse biocide destinate igienei veterinare, astfel încît să se asigure distrugerea virusului febrei aftoase.

22. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca operaţiunile de curăţare şi dezinfectare pentru combaterea adecvată a organismelor nocive, să se efectueze astfel încît să se limiteze orice efect nociv asupra mediului.

23. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va întreprinde tot ceea ce este necesar pentru ca dezinfectanţii utilizaţi să asigure, pe lîngă o dezinfectare eficientă, şi cel mai redus grad de nocivitate posibil pentru mediu şi pentru sănătatea publică, în conformitate cu cea mai bună tehnologie disponibilă.

24. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca operaţiunile de curăţare şi de dezinfectare să se efectueze în conformitate cu anexa nr. 4 la prezenta Normă sanitară veterinară.

25. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca produsele şi substanţele prevăzute în pct. 7 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, provenite de la animale din speciile receptive, colectate într-o exploataţie în care a fost confirmat oficial un focar de febră aftoasă, precum şi materialul seminal, ovulele şi embrionii prelevaţi de la animale din speciile receptive la febra aftoasă prezente în exploataţia respectivă, pe parcursul perioadei cuprinse între introducerea probabilă a bolii în exploataţie şi implementarea măsurilor oficiale, să fie tratate şi prelucrate sau, în cazul altor produse decît materialul seminal, ovule şi embrioni să fie tratate sub supraveghere oficială şi astfel încît să se asigure distrugerea virusului febrei aftoase şi să evite orice risc de diseminare a acestuia.

26. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca anchetele epidemiologice privind focarele de febră aftoasă să fie efectuate de către medici veterinari oficiali, special instruiţi, pe baza unor chestionare elaborate în cadrul planurilor de contingenţă, pentru asigurarea unor anchete epidemiologice standardizate, rapide şi focalizate. Aceste anchete trebuie să determine cel puţin:

a) durata perioadei pe parcursul căreia este posibil ca febra aftoasă să fi fost prezentă în exploataţie înainte de a fi suspectată sau notificată;

b) originea posibilă a virusului febrei aftoase din exploataţie şi identificarea altor exploataţii în care sînt animale suspecte de a fi infectate sau animale care s-ar fi putut contamina de la aceeaşi sursă;

c) posibila extindere a infecţiei sau a contaminării animalelor din speciile receptive la febra aftoasă, altele decît bovinele sau porcinele; 6

Page 7: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) mişcarea animalelor, persoanelor, vehiculelor şi a substanţelor menţionate la pct. 7 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, care ar fi putut transporta virusul febrei aftoase spre exploataţiile în cauză.

27. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va informa OIE despre situaţia epidemiologică şi răspîndirea virusului febrei aftoase pe teritoriul Republicii Moldova.

28. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală ia măsuri ca pe lîngă animalele din speciile receptive şi nereceptive la febra aftoasă dintr-o exploataţie unde a fost confirmat un focar de boală să fie sacrificate şi prelucrate, astfel încît să se evite orice risc de diseminare a virusului febrei aftoase.

29. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate să aplice măsurile prevăzute la pct. 19 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară, referitoare la unităţile de producţie epidemiologice sau în exploataţiile învecinate, unde informaţiile epidemiologice justifică suspectarea unei eventuale contaminări. În acest caz, măsurile privind prelevarea de probe şi examinările clinice ale animalelor se realizează cel puţin în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară.

30. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, îndată după confirmarea primului focar de febră aftoasă, întreprinde toate acţiunile necesare în vederea unei operaţiuni de vaccinare de necesitate, pe un teritoriu cu o suprafaţă cel puţin echivalentă cu zona de supraveghere stabilită în conformitate cu punctele 46 – 51 la prezenta Normă sanitară veterinară.

31. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală poate aplica măsurile prevăzute la punctele 13 – 17 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 4 Măsuri ce urmează a fi puse în aplicare în cazuri speciale

32. În cazul în care există riscul să fie infectate animale din speciile receptive, aflate într-un laborator, grădină zoologică, rezervaţie naturală şi zone împrejmuite sau acoperite, instituţii sau centre autorizate, şi în cazul în care animalele sînt ţinute în scopuri ştiinţifice sau pentru conservarea speciilor sau a resurselor genetice ale animalelor de fermă, autoritatea sanitar-veterinară competentă dispune aplicarea tuturor măsurilor corespunzătoare de biosecuritate pentru protejarea acestor animale de infecţie. Aceste măsuri pot include şi limitarea accesului în instituţiile publice sau accesul în anumite condiţii speciale cum ar fi:

Dacă se confirmă prezenţa unui focar de febră aftoasă în unul dintre locaţiile sus-menţionate, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va permite o abatere de la prevederile menţionate la pct. 19 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară, dacă sînt puse în aplicare toate măsurile necesare pentru a împiedica răspîndirea virusului febrei aftoase.

33. Dacă se confirmă un caz de febră aftoasă într-un abator, post de inspecţie la frontieră sau într-un mijloc de transport, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura punerea în aplicare, în adăposturile sau în mijloacele de transport contaminate a următoarelor măsuri: 7

Page 8: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă care se află în locaţiile sau în mijloacele de transport să fie sacrificate în cel mai scurt termen;

b) carcasele animalelor menţionate la lit. a) a prezentului punct, să fie prelucrate sub supraveghere oficială, astfel încît să se evite orice risc de diseminare a virusului febrei aftoase;

c) celelalte deşeuri de origine animală, inclusiv organele comestibile de la animale infectate şi contaminate sau suspectate de a fi contaminate sau infectate, să fie prelucrate sub supravegherea inspectorului veterinar desemnat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, astfel încît să se evite riscul diseminării virusului febrei aftoase;

d) aşternutul, gunoiul de grajd şi purinul să fie supuse dezinfecţiei şi să fie îndepărtate doar în vederea tratării;

e) curăţarea şi dezinfectarea clădirilor şi a echipamentelor, inclusiv a vehiculelor şi a mijloacelor de transport, să se realizeze sub supravegherea medicului veterinar oficial, în conformitate cu punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară şi cu instrucţiunile stabilite de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală ;

f) să se efectueze o anchetă epidemiologică în conformitate cu punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară.

34. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va dispune ca măsurile prevăzute la punctele 41 – 45 la prezenta Normă sanitară veterinară să fie aplicate în exploataţiile de contact.

35. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca nici un animal să nu fie reintrodus în vederea sacrificării, a inspecţiei sau a transportului în locaţiile sau în mijloacele de transport menţionate în pct. 33 la prezenta Normă sanitară veterinară, înainte de expirarea unei perioade de cel puţin 24 de ore de la efectuarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfectare, prevăzute la pct. 33 lit. e) la prezenta Normă sanitară veterinară.

36. Dacă situaţia epidemiologică impune acest lucru, în special dacă există suspiciuni privind contaminarea unor animale din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţiile învecinate, a locaţiilor sau mijloacelor de transport menţionate în pct. 33 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura, prin abatere de la pct. 3 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară, notificarea febrei aftoase în ceea ce priveşte locaţiile sau mijloacele de transport menţionate în pct. 33 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi aplicarea măsurileor prevăzute la punctele 19 şi 20, 46 – 51 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 5

Exploataţii ce cuprind mai multe unităţi de producţie epidemiologice şi exploataţii de contact

37. În cazul exploataţiilor ce cuprind două sau mai multe unităţi de producţie, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, în cazuri excepţionale şi după o evaluare minuţioasă a riscurilor, poate să excludă măsurile de la pct. 19 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară, în ceea ce priveşte unităţile de producţie ale anumitor exploataţii nu sînt afectate de febra aftoasă. 8

Page 9: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

38. Măsurile prevăzute în pct. 37 la prezenta Normă sanitară veterinară pot fi aplicate doar după ce medicul veterinar oficial a confirmat, în rezultatul examinării oficiale, prevăzute la pct. 6 la prezenta Normă sanitară veterinară, că înainte de data identificării focarului de febră aftoasă din exploataţie, au fost stabilite următoarele condiţii de prevenire a răspîndirii virusului febrei aftoase între unităţile de producţie menţionate în pct. 37 la prezenta Normă sanitară veterinară, au fost îndeplinite pe parcursul unei perioade a cărei durată este cel puţin egală cu două perioade de incubaţie:

a) structura şi dimensiunea locaţiilor, inclusiv administrarea, să permită izolarea completă în ceea ce priveşte adăpostirea şi întreţinerea diferitelor efective de animale din speciile receptive la febra aftoasă, inclusiv a spaţiului aerian;

b) operaţiunile privind diferitele unităţi de producţie şi, în special, managementul grajdurilor şi al păşunilor, furajelor, îndepărtarea gunoiului de grajd, aşternutului, să fie complet separate şi să se realizează de diferite persoane;

c) animalele de munca din speciile nereceptive la febra aftoasă, echipamentul, instalaţiile, instrumentele şi dispozitivele de dezinfectare utilizate în aceste unităţi să fie complet separate.

39. Referitor la lapte, se face excepţie de la pct. 19 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară, exploataţiilor producătoare de lapte în măsura în care:

a) aceste exploataţii îndeplinesc condiţiile prevăzute la pct. 38 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) mulsul din fiecare unitate este efectuat separat; c) laptele este supus cel puţin unuia dintre tratamentele descrise în anexa nr. 9 la

prezenta Normă sanitară veterinară, în funcţie de utilizarea căreia îi este destinat. 40. Dacă se acordă o excepţie în conformitate cu pct. 37 la prezenta Normă sanitară

veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să stabilească anterior modalităţile de aplicare a acesteia.

41. Exploataţiile sînt considerate exploataţii de contact în cazul în care medicul veterinar oficial găseşte sau consideră, pe baza informaţiilor confirmate, că este posibil să fi fost introdus virusul febrei aftoase ca urmare a mişcării persoanelor, animalelor, produselor de origine animală, vehiculelor sau prin orice altă cale, fie din alte exploataţii în exploataţia menţionată la pct. 5 sau la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, fie din exploataţia menţionată la pct. 5 la prezenta Normă sanitară veterinară, în alte exploataţii.

42. Exploataţiile de contact sînt supuse măsurilor prevăzute la punctele 7 – 10 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceste măsuri fiind eliminate numai după infirmarea oficială a prezenţei suspectate a virusului febrei aftoase în aceste exploataţii de contact, în conformitate cu definiţia din anexa nr. 1 şi cu cerinţele privind anchetele prevăzute la anexa nr. 3 pct. 2 lit a) la prezenta Normă sanitară veterinară.

43. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va interzice circulaţia tuturor animalelor din exploataţiile de contact în timpul unei perioade corespunzătoare perioadei de incubaţie specificată pentru speciile menţionate la pct. 3 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară. Totuşi, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate, prin excepţie de la pct. 7 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară, va autoriza transportul direct al animalelor din speciile receptive la febra aftoasă, sub supraveghere oficială, pînă la cel mai apropiat 9

Page 10: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

abator posibil, desemnat pentru tăiere de urgenţă. Anterior acordării unei astfel de excepţii, medicul veterinar oficial va trebui să efectueze cel puţin examinările clinice prevăzute la anexa nr. 3 pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

44. În cazul în care Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală consideră că situaţia epidemiologică permite acest lucru, ea poate limita definiţia exploataţiei de contact în sensul pct. 41 la prezenta Normă sanitară veterinară, la o unitate de producţie epidemiologică identificată a exploataţiei şi la animalele care fac parte din aceasta, în măsura în care această unitate de producţie epidemiologică îndeplineşte cerinţele din punctele 37 – 40 la prezenta Normă sanitară veterinară.

45. În cazul în care nu poate fi exclusă o legătură epidemiologică între un focar de febră aftoasă şi locaţiile sau mijloacele de transport menţionate în punctele 32 – 36 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura aplicarea măsurilor prevăzute la punctele 6-10 la prezenta Normă sanitară veterinară, acestor locaţii sau mijloace de transport. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate decide aplicarea măsurilor prevăzute la punctele 16 şi 17 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 6

Zone de protecţie şi de supraveghere 46. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va

asigura adoptarea cel puţin a măsurilor prevăzute la punctele 47 – 49 la prezenta Normă sanitară veterinară, imediat după confirmarea prezenţei febrei aftoase, fără a fi anulate măsurile prevăzute la punctele 13-15 la prezenta Normă sanitară veterinară.

47. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va delimita, în jurul focarului de febră aftoasă menţionat în pct. 46 la prezenta Normă sanitară veterinară, o zonă de protecţie cu o rază de minimum 3 km şi o zonă de supraveghere cu o rază de minimum 10 km. Delimitarea geografică a acestor zone se realizează cu luarea în considerare a graniţelor administrative, barierelor naturale, a mijloacelor de control şi a progresului tehnologic, care permit modul probabil de răspîndire a virusului febrei aftoase pe cale aeriană sau pe altă cale, şi se revizuieşte, după caz, cu luarea în considerare a acestor elemente.

48. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va asigura marcarea zonelor de protecţie şi de supraveghere prin indicatoare de dimensiuni suficiente, amplasate pe drumuri, la intrarea în acestea.

49. Pentru asigurarea unei coordonări complete a tuturor măsurilor necesare pentru eradicarea rapidă a febrei aftoase, se stabilesc centre naţionale şi locale de combatere a bolii, conform prevederilor punctelor 195 – 197 şi 200 – 203 la prezenta Normă sanitară veterinară. Aceste centre sînt asistate de un grup de experţi, în conformitate cu punctele 206 – 208 la prezenta Normă sanitară veterinară, în vederea realizării anchetei epidemiologice prevăzute la punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară.

50. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală realizează trasabilitatea fără întîrziere a animalelor expediate din zonele respective, cu cel puţin 21 de zile înaintea datei estimate a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie din zona de protecţie. 10

Page 11: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

51. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va efectua trasabilitatea cărnii proaspete, a produselor din carne, a laptelui crud şi a produselor din lapte crud obţinute de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie şi produse între data estimată a introducerii virusului febrei aftoase şi data intrării în vigoare a măsurilor prevăzute la pct. 47 la prezenta Normă sanitară veterinară. Carnea proaspătă, produsele din carne, laptele crud şi produsele din lapte crud sînt tratate în conformitate cu punctele 57 –72 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau reţinute pînă la excluderea posibilei contaminări cu virusul febrei aftoase.

52. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va asigura aplicarea în zona de protecţie, cît mai repede posibil, a cel puţin următoarelor măsuri:

a) realizarea, cît mai repede posibil şi actualizarea unei evidenţe a tuturor exploataţiilor ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă şi stabilirea unei evidenţe a tuturor animalelor prezente în aceste exploataţii;

b) toate exploataţiile ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă sînt supuse în mod regulat unei inspecţii veterinare executate astfel încît să se evite diseminarea virusului febrei aftoase, care ar putea fi prezent în exploataţii şi care să vizeze, în special, documentele necesare, în special evidenţele prevăzute la lit. a) a prezentului punct, şi măsurile aplicate pentru a împiedica introducerea sau eliberarea virusului febrei aftoase, care pot comporta o examinare clinică cum este descrisă în anexa nr. 3 pct. 1, sau prelevarea de probe de la animalele din speciile receptive la febra aftoasă, în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 lit a) la prezenta Normă sanitară veterinară;

c) animalele din speciile receptive la febra aftoasă nu pot fi mutate din exploataţia în care acestea sînt ţinute.

53. Cu excepţia prevăzută la pct. 52 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, animalele din speciile receptive la febra aftoasă pot fi transportate sub supraveghere oficială, pentru tăiere imediată, direct către un abator situat în aceeaşi zonă de protecţie sau, dacă în zona în cauză nu există abatoare, pînă la un abator situat în afara zonei, desemnat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, cu ajutorul unor mijloace de transport curăţate şi dezinfectate sub control oficial după fiecare operaţiune de transport. Circulaţia sus-numită, nu se autorizează decît dacă Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală are certitudinea, pe baza unui examen clinic al tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă prezente în exploataţie, efectuat în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară de către medicul veterinar oficial, şi după evaluarea circumstanţelor epidemiologice, că nu există motive pentru suspectarea prezenţei unor animale infectate sau contaminate în exploataţie. Carnea acestor animale trebuie să fie supusă măsurilor prevăzute la punctele 57 – 62 la prezenta Normă sanitară veterinară.

54. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea următoarelor activităţi în zona de protecţie:

a) mişcarea între exploataţii şi transportul animalelor din speciile receptive; b) tîrgurile, pieţele, expoziţiile şi alte adunări de animale din speciile receptive la

febra aftoasă, inclusiv gruparea şi dispersarea acestora; c) monta la animalele din speciile receptive la febra aftoasă;

11

Page 12: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) inseminarea artificială şi prelevarea de ovule şi de embrioni de la animale din speciile receptive la febra aftoasă.

55. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate extinde interdicţiile prevăzute la pct. 54 la prezenta Normă sanitară veterinară asupra:

a) mişcării animalelor din speciile nereceptive la febra aftoasă sau la transportul acestora între exploataţii situate în interiorul sau în afara zonei de protecţie;

b) tranzitului tuturor speciilor de animale prin zona de protecţie; c) persoanelor care pot contacta cu animale din speciile receptive la febra aftoasă,

dacă există un risc de diseminare a virusului febrei aftoase; d) inseminării artificiale sau prelevării de ovule şi de embrioni de la animalele din

speciile nereceptive la febra aftoasă; e) deplasării mijloacelor de transport destinate transportului animalelor; f) tăierii, în cadrul exploataţiei, a animalelor din speciile receptive pentru consum

propriu; g) transportului mărfurilor prevăzute la punctele 85 – 87 la prezenta Normă sanitară

veterinară, spre exploataţiile care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă. 56. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

poate autoriza: a) tranzitul tuturor speciilor de animale prin zona de protecţie dacă acesta se

realizează exclusiv pe principalele căi rutiere sau feroviare; b) transportul animalelor din speciile receptive la febra aftoasă în privinţa cărora

medicul veterinar oficial a certificat că provin din exploataţii situate în afara zonelor de protecţie, dacă transportul se efectuează conform rutelor desemnate stabilite în vederea sacrificării de urgenţă în abatoarele desemnate, şi dacă, după livrare, mijlocul de transport este curăţat şi dezinfectat sub control oficial în abator şi dacă această decontaminare este înscrisă în foaia de parcurs a mijlocului de transport;

c) inseminarea artificială a animalelor într-o exploataţie, efectuată de personalul exploataţiei cu materialul seminal colectat de la animale din exploataţia în cauză, cu material seminal depozitat în exploataţie sau cu material seminal livrat de un centru de colectare a materialului seminal din afara exploataţiei;

d) mişcarea şi transportul ecvideelor, ţinînd seama de condiţiile prevăzute la anexa nr. 6 la prezenta Normă sanitară veterinară;

e) în anumite condiţii, transportul mărfurilor prevăzute la punctele 85 – 87 la prezenta Normă sanitară veterinară, spre exploataţiile care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă.

57. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea plasării pe piaţă a cărnii proaspete, a cărnii tocate şi a preparatelor din carne provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, provenind din zona de protecţie.

58. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea plasării pe piaţă a cărnii proaspete, a cărnii tocate şi a preparatelor din carne provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă şi produse în unităţile situate în zona de protecţie.

12

Page 13: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

59. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală dispune marcarea cărnii proaspete, a cărnii tocate şi a preparatelor din carne menţionate în pct. 57 la prezenta Normă sanitară veterinară, care ulterior vor fi transportate în containere sigilate către o unitate desemnată de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pentru a fi prelucrate în produse din carne tratate, în conformitate cu dispoziţiile din capitolul I pct. 1 din anexa nr. 7 la prezenta Normă sanitară veterinară.

60. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 57 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru carnea proaspătă, carnea tocată şi produsele din carne care au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de protecţie şi care, după ce au fost produse, au fost depozitate şi transportate separat de carnea produsă după data menţionată anterior. Aceste tipuri de carne trebuie să poată fi distinse cu uşurinţă de carnea care nu poate fi expediată în afara zonei de protecţie prin intermediul unui marcaj clar, instituit în conformitate cu legislaţia în vigoare.

61. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 58 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne provenind din unităţi situate în zona de protecţie în care sînt respectate următoarele condiţii:

a) unitatea este supusă unui control veterinar riguros; b) numai carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne descrise în pct. 60

la prezenta Normă sanitară veterinară, sau carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne provenite de la animale crescute şi sacrificate în afara zonei de protecţie sau de la animale transportate în unitate şi sacrificate în unitate în conformitate cu dispoziţiile din pct. 56 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară sînt prelucrate în unitate;

c) toată carnea proaspătă, carnea tocată şi toate preparatele din carne trebuie să poarte o marcă de sănătate în conformitate cu Ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare nr. 171 din 14.07.2006 (M.O. 2007, nr.003, art. 20);

d) pe parcursul întregului proces de producţie, toată carnea proaspătă, carnea tocată şi toate preparatele din carne menţionate anterior sînt identificate în mod clar şi sînt depozitate şi transportate separat de carnea proaspătă, de carnea tocată şi de preparatele din carne care nu pot fi expediate din zona de protecţie în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

62. Abaterea de la interdicţia prevăzută în pct. 57 la prezenta Normă sanitară veterinară, în special în ceea ce priveşte marca de sănătate publică pentru carnea ce provine de la animale din speciile receptive la febra aftoasă din zonele de protecţie menţinute timp de peste 30 de zile.

63. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasarea pe piaţă a produselor din carne derivate de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie.

64. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 63 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică produselor din carne care au fost supuse unuia dintre tratamentele descrise în anexa nr. 7 capitolul I pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară,

13

Page 14: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

sau care au fost obţinute din carnea menţionată la pct. 60 la prezenta Normă sanitară veterinară.

65. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasarea pe piaţă a laptelui de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie sau a produselor lactate fabricate din acest lapte.

66. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasării pe piaţă a laptelui şi a produselor lactate provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, produse în unităţile situate în zona de protecţie.

67. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 65 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele animalelor din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie şi nici pentru produsele lactate fabricate din acest lapte, care au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de protecţie şi care, după ce au fost produse, au fost depozitate şi transportate separat de laptele şi de produsele lactate produse după data menţionată anterior.

68. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 65 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele animalelor din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie şi produsele lactate fabricate din acest lapte, care au fost supuse, în funcţie de destinaţie, unuia din tratamentele prevăzute de anexa nr. 9 la prezenta Normă sanitară veterinară. Tratamentul se efectuează în condiţiile stabilite în pct. 70 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau în unităţile menţionate în pct. 69 la prezenta Normă sanitară veterinară sau, dacă nu există astfel de unităţi în zona de protecţie, în unităţi situate în afara zonei de protecţie, în condiţiile stabilite în pct. 71 la prezenta Normă sanitară veterinară.

69. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 66 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele şi produsele lactate fabricate în unităţi situate în zona de protecţie, în condiţiile stabilite în pct. 70 la prezenta Normă sanitară veterinară.

70. Unităţile menţionate în pct. 68 şi 69 la prezenta Normă sanitară veterinară, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) unitatea trebuie supusă unui control oficial strict şi permanent; b) tot laptele utilizat în exploataţie trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute în pct.

67 şi 68 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau laptele crud să provină de la animale din afara zonei de protecţie;

c) pe parcursul întregului proces de producţie laptele trebuie să fie identificat în mod clar şi să fie transportat şi depozitat separat de laptele crud şi de produsele lactate din lapte crud care nu sînt destinate expedierii în afara zonei de protecţie;

d) transportul laptelui crud din exploataţiile situate în afara zonelor de protecţie spre unităţi trebuie să se efectueze în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil şi care nu au intrat ulterior în contact nicicum cu exploataţiile din zona de protecţie în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă.

71. Transportul laptelui crud din exploataţiile situate în zona de protecţie spre unităţile situate în afara zonei de protecţie şi prelucrarea acestui lapte se supun următoarelor condiţii:

14

Page 15: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) procesarea laptelui crud obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă ţinute în zona de protecţie în unităţi situate în exteriorul zonei de protecţie să fie autorizată de autoritatea sanitar-veterinară competentă;

b) autorizarea trebuie să includă instrucţiuni şi indicarea rutei de transport către unitatea desemnată;

c) transportul trebuie să se efectueze în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil, care sînt construite şi menţinute astfel încît să se evite orice scurgere de lapte pe parcursul transportului şi să se evite dispersarea lui pe parcursul încărcării şi al descărcării;

d) înainte de a părăsi exploataţia din care provine laptele obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, conductele de alimentare, pneurile, pasajele roţilor, părţile inferioare ale vehiculului şi orice scurgere de lapte trebuie să se curăţăe şi să se dezinfecteze şi, după ultima dezinfectare şi înainte de a părăsi zona de protecţie, vehiculul să nu mai vină în contact cu exploataţii din zona de protecţie în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă;

e) mijloacele de transport să fie repartizate strict unei anumite zone geografice sau administrative, să fie marcate în corespunzător şi să nu poată trece în altă zonă decît după ce au fost curăţate şi dezinfectate sub control oficial.

72. Prelevarea şi transportul probelor de lapte crud de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, provenind din exploataţii situate în zona de protecţie spre un laborator, altul decît laboratorul de diagnostic veterinar, aprobat pentru diagnosticarea febrei aftoase, precum şi procesarea laptelui în acest tip de laborator sînt interzise.

73. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va interzice plasarea pe piaţă a materialului seminal, a ovulelor şi a embrionilor de animale obţinute de la speciile receptive la febra aftoasă, provenind din zona de protecţie.

74. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 73 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru materialul seminal, ovulele şi embrionii congelaţi şi depozitaţi cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei cu virusul febrei aftoase într-o exploataţie situată în zona de protecţie.

75. Materialul seminal congelat, prelevat după data infecţiei menţionate în pct. 74 la prezenta Normă sanitară veterinară, este depozitat separat şi nu este reintrodus în circulaţie decît dacă:

a) toate măsurile, privind apariţia unor focare de febră aftoasă sînt eliminate în conformitate cu punctele 90 – 92 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) toate animalele prezente în centrul de colectare a materialului seminal sînt supuse unui examen clinic, iar probele prelevate în conformitate cu anexa nr. 3 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, vor fi supuse unui test serologic pentru a se dovedi absenţa unei infecţii la centrul de colectare a materialului seminal;

c) animalul donator este supus, cu rezultat negativ, unui test serologic pentru detectarea prezenţei anticorpilor virusului febrei aftoase efectuat pe o probă recoltată după cel puţin 28 de zile de la prelevarea materialului seminal.

76. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice în interiorul zonei de protecţie transportul şi răspîndirea excrementelor şi a gunoiului de grajd ce provin din exploataţiile, din locaţiile şi din mijloacele de transport prevăzute la punctele 33 – 36 la 15

Page 16: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

prezenta Normă sanitară veterinară, situate în zona de protecţie şi în care sînt ţinute animale din speciile receptive.

77. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 76 la prezenta Normă sanitară veterinară, autoritatea sanitar-veterinară competentă poate autoriza ridicarea gunoiului de grajd al animalelor din speciile receptive la febra aftoasă de pe exploataţiile situate în zona de protecţie care nu cad sub incidenţa măsurilor prevăzute la punctele 5 – 7 sau la punctele 19 şi 20 la prezenta Normă sanitară veterinară, în vederea răspîndirii pe cîmpuri indicate în acest scop, în următoarele condiţii:

1) tot gunoiul de grajd produs cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de protecţie şi gunoiul de grajd sau excrementele să se distribuie la nivelul solului, la o distanţă suficientă de exploataţiile ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă, fiind încorporate imediat în sol;

2) în cazul gunoiului de grajd de la bovine sau porcine: a) prezenţa animalelor suspectate de infectare cu virusul febrei aftoase să fie exclusă

pe baza unui examen al tuturor animalelor din exploataţie, efectuat de un medic veterinar oficial;

b) tot gunoiul de grajd să fie produs cu cel puţin 4 zile înainte de examinarea prevăzută la lit. a) a prezentului punct;

c) gunoiul de grajd să fie încorporat în sol, pe cîmpurile indicate în acest scop, aflate în apropierea exploataţiei de origine şi situate la o distanţă suficient de mare de alte exploataţii ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă în interiorul zonei de protecţie.

78. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca orice autorizaţie pentru ridicarea gunoiului de grajd sau a excrementelor dintr-o exploataţie care deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă să facă obiectul unor măsuri stricte pentru a se evita diseminarea virusului febrei aftoase, în special prin asigurarea curăţării şi a dezinfectării vehiculelor etanşe după fiecare încărcare şi înainte de părăsirea exploataţiei.

79. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea plasării pe piaţă a pieilor neprelucrate şi prelucrate obţinute de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de protecţie.

80. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 79 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pieilor neprelucrate şi prelucrate care:

a) au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a apariţiei infecţiei în exploataţia prevăzută la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi au fost depozitate separat de pieile neprelucrate şi prelucrate, produse după data respectivă;

b) îndeplinesc cerinţele prevăzute la anexa nr. 7 capitolul I pct. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară.

81. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea plasării pe piaţă a lînii de oaie, a părului de rumegătoare şi a perilor de porc provenind din zona de protecţie.

82. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 81 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică lînii, părului şi perilor neprelucraţi care:

16

Page 17: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) au fost obţinute cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a apariţiei infecţiei în exploataţia prevăzută la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi au fost depozitate separat de lîna, părul şi perii produse după data respectivă;

b) sînt conforme cu cerinţele prevăzute la anexa nr. 7 capitolul I pct. 3 la prezenta Normă sanitară veterinară.

83. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea plasării pe piaţă a produselor de origine animală obţinute de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, care nu sînt menţionate în punctele 57 – 82 ale prezentei Norme.

84. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 83 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică produselor prevăzute la pct. 83 la prezenta Normă sanitară veterinară, care:

a) au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată la care a survenit infecţia în exploataţia prevăzută la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi au fost depozitate separat de cele produse după data respectivă;

b) au fost tratate conform celor prevăzute în anexa nr. 7 capitolul I pct. 4 la prezenta Normă sanitară veterinară;

c) pentru produsele specifice, acestea se conformează cerinţelor corespunzătoare, prevăzute de anexa nr. 7 capitolul I punctele 5-9 la prezenta Normă sanitară veterinară;

d) sînt produse compuse, care nu mai sînt tratate ulterior şi care conţin produse de origine animală, care, fie au fost tratate pentru a se distruge un eventual virus de febră aftoasă, fie provin de la animale care nu au fost supuse restricţiilor prevăzute de prezenta Normă;

e) sînt produse ambalate destinate utilizării pentru diagnosticare in vitro sau ca reagenţi de laborator.

85. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va interzice plasarea pe piaţă a furajelor, nutreţului, fînului şi paielor provenind din zona de protecţie.

86. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 85 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică furajelor, nutreţului, fînului şi paielor:

a) produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a apariţiei infecţiei în exploataţia la care face referire pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi care au fost depozitate şi transportate separat de furajul, nutreţul, fînul şi paiele produse după data respectivă;

b) destinate utilizării în interiorul zonei de protecţie, fiind supuse autorizării de către autoritatea sanitar-veterinară competentă;

c) produse în locaţii în care nu sînt deţinute animale din speciile receptive la febra aftoasă;

d) produse în unităţi care nu deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă şi care îşi procură materiile prime din exploataţiile prevăzute la lit. c) a prezentului punct sau din locaţii situate în afara zonei de protecţie.

87. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 85 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru nutreţurile şi paiele produse în exploataţii care deţin

17

Page 18: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

animale din speciile receptive la febra aftoasă şi îndeplinesc cerinţele prevăzute la anexa nr.7 capitolul II pct. 1la prezenta Normă sanitară veterinară.

88. Orice abatere de la interdicţiile prevăzute la punctele 55 – 87 la prezenta Normă sanitară veterinară, se acordă în baza unei decizii specifice a Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, numai după ce se va asigura că au fost îndeplinite toate condiţiile pe parcursul unei perioade suficiente înainte ca produsele să părăsească zona de protecţie şi că nu există nici un risc de diseminare a virusului febrei aftoase.

89. Pe lîngă măsurile aplicabile în zona de protecţie în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate lua toate măsurile suplimentare pe care le consideră necesare pentru a opri răspîndirea virusului febrei aftoase, ţinînd seama de condiţiile speciale epidemiologice, ale economiei animaliere, comerciale şi sociale ce domină regiunea afectată.

90. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca măsurile aplicate în zona de protecţie să fie menţinute pînă la îndeplinirea următoarelor cerinţe:

a) să treacă cel puţin 15 zile de la sacrificarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă a tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţia prevăzută la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi să se efectueze complet operaţiunile de curăţare şi de dezinfectare preliminară a exploataţiei, în conformitate cu punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) să se efectueze o inspecţie în toate exploataţiile care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă situate în zona de protecţie şi rezultatele să fie negative.

91. După anularea măsurilor specifice zonei de protecţie, măsurile aplicate în zona de supraveghere, prevăzute la punctele 93 – 117 la prezenta Normă sanitară veterinară, vor fi valabile timp de cel puţin 15 zile, pînă la anularea acestor măsuri în conformitate cu pct. 119 la prezenta Normă sanitară veterinară.

92. Examinarea prevăzută în pct. 90 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară, se realizează pentru a se stabili absenţa infecţiei şi cel puţin în conformitate cu dispoziţiile anexei nr. 3 pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară, incluzînd măsurile prevăzute la anexa nr. 3 pct. 4 la prezenta Normă sanitar.veterinară, în baza dispoziţiilor din anexa nr. 3 pct. 1 subpunctele 1 şi 3 la prezenta Normă sanitară veterinară.

93. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca măsurile prevăzute la pct. 52 la prezenta Normă sanitară veterinară, să fie aplicate în zona de supraveghere.

94. Prin abatere de la interdicţia prevăzută la pct. 52 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, şi în cazurile în care capacitatea de sacrificare din zona de supraveghere se dovedeşte insuficientă sau inexistentă, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate autoriza transferarea din exploataţiile din zona de supraveghere a animalelor din speciile receptive la febra aftoasă destinate transportării directe şi sub control oficial pînă la un abator situat în afara zonei de supraveghere, în vederea sacrificării, în următoarele condiţii:

18

Page 19: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) evidenţele prevăzute la pct. 52 la prezenta Normă sanitară veterinară, au făcut obiectul unui control oficial, iar situaţia epidemiologică din exploataţie nu sugerează existenţa unor motive de suspiciune privind infecţia sau contaminarea cu virusul febrei aftoase;

b) toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie au făcut obiectul unei inspecţii efectuate de medicul veterinar oficial, cu rezultate negative;

c) un număr reprezentativ de animale, ţinînd seama de parametrii statistici prevăzuţi în anexa nr. 3 pct. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, au făcut obiectul unui examen clinic aprofundat menit să excludă prezenţa, dovedită sau suspectată, a animalelor infectate;

d) abatorul este desemnat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală şi este situat cît mai aproape posibil de zona de supraveghere;

e) carnea acestor animale este tratată în conformitate cu cele prevăzute la punctele 100 – 106 la prezenta Normă sanitară veterinară.

95. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca animalele din speciile receptive la febra aftoasă să nu iasă din exploataţiile din interiorul zonei de supraveghere.

96. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 95 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică mişcării animalelor, efectuate în vederea:

a) transportării lor, fără ca acestea să intre în contact cu animale din speciile receptive la febra aftoasă din alte exploataţii, la păşunile situate în zona de supraveghere, dar nu mai devreme de 15 zile de la data la care s-a înregistrat ultimul focar de febră aftoasă în zona de protecţie;

b) transportării animalelor direct şi sub supraveghere oficială, în vederea sacrificării, pînă la un abator situat în aceeaşi zonă;

c) transportării animalelor în conformitate cu pct. 94 al prezentei Norme; d) transportării animalelor în conformitate cu pct. 56 literele a) şi b) la prezenta

Normă sanitară veterinară. 97. Circulaţia animalelor, prevăzută în pct. 96 lit. a) la prezenta Normă sanitară

veterinară, se autorizează de către Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală numai după ce în urma examinării de către un medic veterinar oficial a tuturor animalelor din speciile receptive la febră aftoasă din exploataţie, inclusiv prin investigaţii de laborator ale probelor prelevate în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, a fost exclusă prezenţa animalelor suspectate de infectare sau contaminare.

98. Circulaţia animalelor, prevăzută în pct. 96 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară, se autorizează de către Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală numai dacă măsurile prevăzute la pct. 94 literele a) şi b) la prezenta Normă sanitară veterinară au fost încheiate cu rezultate satisfăcătoare.

99. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală depistează fără întîrziere animalele expediate din zona de supraveghere în timp de cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de supraveghere.

19

Page 20: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

100. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasarea pe piaţă a cărnii proaspete, a cărnii tocate şi a preparatelor din carne derivate de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, provenind din zona de supraveghere, şi a produselor fabricate din această carne.

101. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va asigura interzicerea plasării pe piaţă a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a preparatelor din carne şi a produselor din carne obţinute de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, produse în unităţile situate în zona de supraveghere.

102. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 100 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne care au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de protecţie corespunzătoare şi care, după ce au fost produse, au fost depozitate şi transportate separat de carnea produsă după data menţionată anterior. Aceste tipuri de carne trebuie să poată fi deosebite cu uşurinţă de carnea care nu poate fi expediată în afara zonei de supraveghere prin intermediul unui marcaj clar instituit în conformitate cu legislaţia în vigoare.

103. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 100 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne care au fost produse din animale transportate la abator în condiţii cel puţin la fel de riguroase ca cele prevăzute la pct. 94 literele a)- e) la prezenta Normă sanitară veterinară, în măsura în care carnea este supusă măsurilor prevăzute la pct. 104 la prezenta Normă sanitară veterinară.

104. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 101 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne provenind din unităţi situate în zona de supraveghere în care sînt respectate următoarele condiţii:

a) unitatea să fie supusă unui control veterinar riguros; b) numai carnea proaspătă, carnea tocată şi preparatele din carne descrise în pct. 103

la prezenta Normă sanitară veterinară, şi care îndeplinesc condiţiile suplimentare prevăzute la anexa nr. 8 capitolul II la prezenta Normă sanitară veterinară, sau care provin de la animale crescute şi sacrificate în afara zonei de supraveghere sau de la animale transportate în conformitate cu dispoziţiile din pct. 56 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară să fie prelucrate în unitate;

c) toată carnea proaspătă, carnea tocată şi toate preparatele din carne să fie prevăzute cu marca de sănătate;

d) pe parcursul întregului proces de producţie, toată carnea proaspătă, carnea tocată şi toate preparatele din carne trebuie să fie clar identificate, depozitate şi transportate separat de carnea proaspătă, de carnea tocată şi de preparatele din carne care nu pot fi expediate din zona de supraveghere, în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

105. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 100 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică produselor obţinute din carne proaspătă provenită de la animale din speciile receptive la febra aftoasă care provin din zona de supraveghere prevăzută cu marca de sănătate şi care este transportată sub control oficial pînă la o unitate

20

Page 21: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

desemnată pentru a fi tratată în conformitate cu anexa nr. 7 capitolul I pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

106. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 101 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică produselor din carne fabricate în unităţi situate în zona de supraveghere şi care, fie că respectă dispoziţiile din pct. 105 la prezenta Normă sanitară veterinară, fie că sînt obţinute din carne, conform dispoziţiilor din pct. 104 la prezenta Normă sanitară veterinară.

107. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasarea pe piaţă a laptelui obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, provenind din zona de supraveghere şi a produselor lactate fabricate din acest lapte.

108. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va interzice plasarea pe piaţă a laptelui şi a produselor lactate provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, produse în zona de supraveghere.

109. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 107 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele animalelor din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de supraveghere şi produselor lactate fabricate din acest lapte, care au fost produse cu cel puţin 21 de zile înainte de data estimată a primei apariţii a infecţiei într-o exploataţie situată în zona de protecţie corespunzătoare şi care, după ce au fost produse, au fost depozitate şi transportate separat de laptele şi de produsele lactate, produse după data menţionată anterior.

110. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 107 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele provenit de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de supraveghere şi pentru produsele lactate fabricate din acest lapte, care au fost supuse unuia dintre tratamentele prevăzute la anexa nr. 9 capitolele I şi II la prezenta Normă sanitară veterinară, în funcţie de destinaţia laptelui şi a produselor lactate. Tratamentul se efectuează în condiţiile stabilite în pct. 112 la prezenta Normă sanitară veterinară, în unităţile menţionate în pct. 111 la prezenta Normă sanitară veterinară sau, dacă nu există astfel de unităţi în zona de supraveghere, în unităţi desemnate de autoritatea sanitar-veterinară competentă şi situate în afara zonelor de protecţie şi de supraveghere.

111. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 108 la prezenta Normă sanitară veterinară, aceasta nu se aplică pentru laptele şi produsele lactate fabricate în unităţi situate în zona de supraveghere în condiţiile stabilite în pct. 112 la prezenta Normă sanitară veterinară.

112. Unităţile menţionate în punctele 110 şi 111 la prezenta Normă sanitară veterinară, îndeplinesc următoarele cerinţe:

a) unitatea este supusă unui control veterinar riguros; b) tot laptele utilizat în unitate respectă dispoziţiile din pct. 110 la prezenta Normă

sanitară veterinară, sau provine de la animale din afara zonei de supraveghere şi de protecţie;

c) pe parcursul întregului proces de producţie, laptele este identificat în mod clar şi este transportat şi depozitat separat de laptele şi de produsele lactate care nu sînt destinate expedierii în afara zonei de supraveghere;

21

Page 22: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) transportul laptelui crud din exploataţiile situate în afara zonelor de protecţie şi de supraveghere spre unităţi se efectuează în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil şi care nu au venit ulterior în contact în nici un fel cu exploataţiile din zona de protecţie şi de supraveghere în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă.

113. Transportul laptelui crud din exploataţiile situate în zona de supraveghere spre unităţile situate în afara zonelor de protecţie şi de supraveghere şi prelucrarea acestui lapte se supun următoarelor condiţii:

a) prelucrarea laptelui crud obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă deţinute în zona de supraveghere în unităţi situate în exteriorul zonei de supraveghere să fie autorizată de autoritatea sanitar-veterinară competentă;

b) autorizaţia trebuie să precizeze itinerarul care trebuie urmat pînă la unitatea desemnată şi să cuprindă instrucţiuni în acest sens;

c) transportul trebuie să se efectueze în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil, care sînt construite şi întreţinute astfel încît să se evite orice scurgere de lapte pe parcursul transportului şi care sînt echipate astfel încît să se evite dispersarea de aerosol pe parcursul încărcării şi al descărcării laptelui;

d) înainte de a părăsi exploataţia din care provine, laptele de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, conductele de alimentare, pneurile, pasajele roţilor, părţile inferioare ale vehiculului şi orice scurgere de lapte să se cureţe şi să se dezinfecteze şi, după ultima dezinfectare şi înainte de a părăsi zona de supraveghere, vehiculul să nu mai vină în contact cu exploataţii din zonele de protecţie şi de supraveghere în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă;

e) mijloacele de transport să fie repartizate pe zone geografice sau administrative, acestea să fie marcate şi să poată fi deplasate într-o altă zonă doar după ce au fost curăţate şi dezinfectate sub control oficial.

114. Colectarea şi transportul probelor de lapte crud obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, provenind din exploataţii situate în zona de supraveghere spre un laborator, altul decît un laborator de diagnostic veterinar aprobat pentru diagnosticarea febrei aftoase, precum şi procesarea laptelui în astfel de laboratoare fac obiectul unei autorizaţii oficiale şi se supun unor măsuri destinate evitării oricărei dispersări a virusului febrei aftoase, care ar putea fi prezent.

115. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va interzice transportul şi distribuţia gunoiului de grajd şi a excrementelor provenind din exploataţiile şi din alte locaţii prevăzute la punctele 33 – 36 la prezenta Normă sanitară veterinară, situate în zona de supraveghere şi care deţin animale din speciile receptive, în interiorul şi în afara acestei zone.

116. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 115 la prezenta Normă sanitară veterinară, autoritatea sanitar-veterinară competentă va autoriza, în circumstanţe excepţionale, transportul gunoiului de grajd sau al excrementelor în mijloace de transport curăţate şi dezinfectate temeinic înainte şi după utilizare, pentru a fi distribuite pe suprafeţele indicate în acest scop din zona de supraveghere, situate la o distanţă suficientă de exploataţiile care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă, cu respectarea uneia dintre următoarele condiţii: 22

Page 23: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) examinarea tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie, de către un medic veterinar oficial, să excludă prezenţa unor animale bănuite a fi infectate cu virusul febrei aftoase, iar gunoiul de grajd şi excrementele să se împrăştie la nivelul solului pentru a se evita formarea de aerosoli şi să se încorporeze imediat în pămînt prin arat;

b) un medic veterinar oficial să efectueze examinarea clinică a tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie şi rezultatele să fie negative, iar gunoiul de grajd să fie încorporat în sol.

117. Autoritatea sanitar-veterinară competentă va asigura plasarea pe piaţă a produselor de origine animală, altele decît cele prevăzute la punctele 100 – 116 la prezenta Normă sanitară veterinară, în conformitate cu condiţiile prevăzute la punctele 73 – 75 şi 79 – 84 la prezenta Normă sanitară veterinară.

118. Suplimentar măsurilor prevăzute la punctele 93 – 117 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate dispune măsuri suplimentare dacă sînt considerate a fi necesare şi proporţionale pentru stoparea virusului febrei aftoase, luînd în considerare epidemiologia specifică, condiţiile comerciale şi sociale dominante din zona afectată. În cazul în care sînt considerate necesare măsuri specifice privind restricţionarea mişcării ecvideelor, aceste măsuri ţin seama de măsurile prevăzute la anexa nr. 6 la prezenta Normă sanitară veterinară.

119. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va asigura menţinerea măsurilor aplicate în zona de supraveghere pînă la îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) au trecut cel puţin 30 de zile de la sacrificare şi eliminarea în condiţii de siguranţă a tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţiile, prevăzute la pct. 19 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi au fost încheiate operaţiunile de curăţare preliminară şi de dezinfectare a exploataţiei, efectuate în conformitate cu punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) în zona de protecţie au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la punctele 90 – 92 la prezenta Normă sanitară veterinară;

c) a fost efectuată o examinare clinică şi rezultatele obţinute sînt negative. Examinarea clinică prevăzută în pct. 119 lit. c) la prezenta Normă sanitară veterinară, se efectuează pentru a se stabili absenţa infecţiei în zona de supraveghere, în conformitate cu dispoziţiile din anexa nr. 3 pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară, fiind incluse măsurile prevăzute la anexa nr. 3 pct. 5 la prezenta Normă sanitară veterinară în baza dispoziţiilor din anexa nr.3 pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 7 Regionalizarea, controlul circulaţiei şi identificarea

120. În cazul în care virusul febrei aftoase pare să se răspîndească, în conformitate cu măsurile luate din această Normă sanitară veterinară şi epizootia devine extensivă şi în orice caz în care este implementată vaccinarea de necesitate, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura regionalizarea teritoriului Republicii Moldova într-una sau mai multe zone de restricţie şi libere.

23

Page 24: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

121. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să notifice OIE detaliile măsurilor implementate în zona de restricţie.

122. Anterior delimitării zonei restricţionate se efectuează o evaluare epidemiologică amănunţită a stării de sănătate a animalelor, în special în ceea ce priveşte momentul în care a fost posibilă introducerea virusului şi locul probabil în care s-a produs acest lucru, modul în care a fost posibilă diseminarea lui şi perioada de timp necesară pentru eradicarea virusului febrei aftoase.

123. Zona restricţionată este delimitată, pe cît posibil, pe baza graniţelor administrative sau a barierelor geografice. Punctul de plecare al regionalizării îl reprezintă cu precădere unităţile administrative. Zona restricţionată poate fi redusă pe baza rezultatelor anchetei epidemiologice prevăzută la punctele 26 şi 27 la prezenta Normă sanitară veterinară, la o zonă a cărei dimensiune nu trebuie să fie mai mică decît cea a unei subregiuni şi, după caz, la subregiunile care o înconjoară. În cazul diseminării virusului febrei aftoase, zona restricţionată este extinsă pentru a include alte regiuni sau subregiuni.

124. În cazul în care se recurge la regionalizare, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura că sînt luate cel puţin următoarele măsuri:

a) controlarea, în interiorul zonei restricţionate, a transportului şi mişcării animalelor din speciile receptive la febra aftoasă, a produselor şi mărfurilor de origine animală şi a deplasării mijloacelor de transport, ca potenţiali vectori ai virusului febrei aftoase;

b) trasabilitatea şi marcarea cărnii proaspete şi a laptelui crud şi a altor produse depozitate care nu pot fi expediate în afara zonei restricţionate;

c) certificarea specifică a animalelor din speciile receptive la febra aftoasă şi a produselor obţinute de la aceste animale şi aplicarea unei mărci de sănătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe produsele adecvate pentru consum uman destinate expedierii în afara zonei restricţionate şi care îndeplinesc condiţiile privind expedierea în cauză.

125. În cazul în care se recurge la regionalizare, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca animalele din speciile receptive expediate din zona de restricţie către alte state în perioada dintre data estimată a introducerii virusului febrei aftoase pîna la data în care este implimentată regionalizarea să fie urmărite şi astfel de animale să fie izolate sub control veterinar oficial pînă cînd este exclusă oficial prezenţa posibilă a contaminării sau infectării.

126. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca, în cazul apariţiei unor focare de febră aftoasă pe teritoriul Republicii Moldova, animalele din speciile receptive la febra aftoasă să nu părăsească exploataţia în care sînt ţinute decît după ce au fost identificate de autoritatea sanitar-veterinară competentă, astfel încît să le asigure o trasabilitate rapidă a mişcării acestora şi exploataţia de origine sau orice altă exploataţie din care provin acestea. Cu toate acestea, în cazurile prevăzute la pct. 32 şi 33 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate, în anumite circumstanţe, ţinînd seama de starea sănătăţii animale, să autorizeze alte mijloace de trasabilitate rapidă a mişcării acestor animale şi a exploataţiei de origine sau a oricărei exploataţii din care provin acestea.

24

Page 25: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

127. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca în cazul apariţiei unui focar de febră aftoasă pe teritoriul Republicii Moldova să fie aplicate următoarele măsuri de control al mişcării animalelor din speciile receptive în zona restricţionată, stabilită în conformitate cu punctele 120 – 123 la prezenta Normă sanitară veterinară:

a) proprietarii de animale transmit autorităţii sanitar-veterinare competente, la solicitarea acestuia, informaţiile corespunzătoare privind intrarea animalelor în exploataţie sau ieşirea acestora:

b) orice persoană care întreprinde activităţi de transport sau de comerţ cu animale din speciile receptive la febra aftoasă trebuie să acorde autorităţii sanitar-veterinare competente, la solicitarea acestuia, informaţii adecvate privind mişcarea animalelor pe care le-a transportat sau le-a comercializat.

128. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate extinde o parte sau toate măsurile prevăzute la pct. 127 la prezenta Normă sanitară veterinară, către o parte sau o întreagă zonă liberă.

Secţiunea 8

Vaccinarea animalelor la febra aftoasă 129. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

va asigura că: a) utilizarea vaccinurilor împotriva febrei aftoase şi administrarea de seruri

hiperimune împotriva febrei aftoase să fie interzise pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta Normă sanitară veterinară;

b) depozitarea, aprovizionarea, distribuirea vaccinurilor de necesitate împotriva febrei aftoase pe teritoriul Republicii Moldova să se efectueze sub control oficial;

130. Vaccinarea de necesitate poate fi introdusă doar în cazul în care s-a confirmat un focar de febră aftoasă şi există posibilitatea să se răspîndească pe teritoriul Republicii Moldova.

131. În cazul în care se decide introducerea vaccinării de necesitate trebuie să se ţină seama de măsurile prevăzute la pct. 32 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi de criteriile definite în anexa nr. 10 la prezenta Normă sanitară veterinară.

132. Decizia de a introduce vaccinarea de necesitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) limitele zonei geografice în care trebuie efectuată vaccinarea de necesitate definite în conformitate cu dispoziţiile din punctele 120 – 123 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) specia şi vîrsta animalelor care trebuie vaccinate; c) durata campaniei de vaccinare; d) interdicţia specifică referitoare la mişcarea animalelor din speciile receptive la

febra aftoasă vaccinate şi nevaccinate şi a produselor obţinute de la acestea; e) alte elemente corespunzătoare stării de necesitate. 133. Condiţiile privind vaccinarea de necesitate prevăzute la pct. 132 la prezenta

Normă sanitară veterinară, garantează că vaccinarea se efectuează, indiferent dacă ulterior animalele sînt tăiate sau rămîn în viaţă. 25

Page 26: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

134. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura elaborarea unui program de informare a populaţiei cu privire la siguranţa în vederea consumului uman, a cărnii, a laptelui şi a produselor lactate provenite de la animale vaccinate.

135. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca măsurile prevăzute la punctele 136 – 139 la prezenta Normă sanitară veterinară, să se aplice în zona de vaccinare pe parcursul unei perioade care începe la începutul vaccinării de necesitate pînă în momentul în care au trecut 30 de zile de la finalizarea acestei vaccinări.

136. Trebuie să fie interzisă mişcarea animalelor vii din speciile receptive la febra aftoasă între exploataţiile din/între zona de vaccinare. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 135 la prezenta Normă sanitară veterinară, după examinarea clinică a acestor animale vii şi a cirezilor de origine sau din care au fost expediate, autoritatea sanitar-veterinară competentă poate autoriza, în vederea tăierii imediate, transportul acestora direct pînă la un abator desemnat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, situat în zona de vaccinare sau, în cazuri excepţionale, în apropierea acestei zone.

137. Carnea proaspătă obţinută de la animale vaccinate tăiate pe perioada prevăzută la pct. 135 la prezenta Normă sanitară veterinară , trebuie:

a) să poarte marca specială; b) să fie depozitată şi transportată separat de carnea care nu este prevăzută cu marca

menţionată la lit. a) a prezentului punct, să fie transportată în containere sigilate către o unitate desemnată de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pentru a fi supusă unui tratament în conformitate cu capitolul I pct. 1din anexa nr. 7 la prezenta Normă sanitară veterinară.

138. Laptele şi produsele lactate obţinute de la animale vaccinate pot fi plasate pe piaţă în interiorul sau în afara zonei de vaccinare, prevăzînd că, în funcţie de utilizarea finală fie pentru consum uman, fie consum non-uman, a fost supus cel puţin unuia din tratamentele prevăzute la anexa nr. 9 capitolele I şi II la prezenta Normă sanitară veterinară. Acest tratament se realizează în condiţiile descrise în pct. 139 la prezenta Normă sanitară veterinară, în unităţile din zona de vaccinare sau, dacă nu există unităţi în zonă, în unităţile situate în exteriorul zonei de vaccinare spre care laptele crud este transportat în condiţiile descrise în pct. 140 la prezenta Normă sanitară veterinară.

139. Unităţile prevăzute la pct. 138 la prezenta Normă sanitară veterinară, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) unitatea să fie supusă unui control oficial riguros şi permanent; b) tot laptele utilizat în unitate să respecte dispoziţiile din pct. 138 la prezenta Normă

sanitară veterinară, sau laptele crud să provină de la animale din afara zonei de vaccinare; c) pe parcursul întregului proces de producţie laptele să fie identificat clar şi să fie

transportat şi depozitat separat de laptele crud şi de produsele lactate din lapte crud care nu sînt destinate expedierii în afara zonei de vaccinare;

d) transportul laptelui crud din exploataţiile situate în afara zonei de vaccinare spre unităţi să se efectueze în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil şi care nu

26

Page 27: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

au venit ulterior în contact în nici un fel cu exploataţiile dintr-o zonă restricţionată, în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă.

140. Transportul laptelui crud din exploataţiile situate în zona de vaccinare spre unităţile situate în afara zonei de vaccinare şi procesarea acestui lapte se supun următoarelor condiţii:

a) procesarea laptelui crud obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă ţinute în zona de vaccinare, în unităţi situate în exteriorul zonei de vaccinare, trebuie să fie autorizată de către autoritatea sanitar-veterinară competentă;

b) autorizarea trebuie să includă instrucţiuni şi despre desemnarea rutei de transport către unitatea desemnată;

c) transportul trebuie să se efectueze în vehicule care au fost curăţate şi dezinfectate în prealabil, care sînt construite şi întreţinute astfel încît să se evite orice scurgere de lapte pe parcursul transportului şi care să fie echipate astfel încît să se evite dispersarea de aerosol pe parcursul încărcării şi al descărcării laptelui;

d) înainte de a părăsi exploataţia din care provine laptele de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, conductele de alimentare, pneurile, părţile inferioare ale vehiculului şi orice scurgere de lapte se curăţă şi se dezinfectează şi, după ultima dezinfectare şi înainte de a părăsi zona de vaccinare, vehiculul trebuie nu mai vină în contact cu exploataţii din zona de vaccinare în care sînt deţinute animale din speciile receptive la febra aftoasă;

e) mijloacele de transport să fie strict repartizate către o regiune geografică sau administrativă definită, să fie marcate corespunzător şi să poată fi mutate către alte regiuni doar după curăţare şi dezinfecţie sub supraveghere oficială.

141. Colectarea şi transportul probelor de lapte crud de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din exploataţii situate în zona de vaccinare spre un laborator altul decît un laborator de diagnostic veterinar autorizat pentru diagnosticarea febrei aftoase, precum şi procesarea laptelui în acest tip de laborator sînt interzise.

142. Colectarea de material seminal în vederea inseminării artificiale de la animale donatoare din speciile receptive la febra aftoasă ţinute în centrele de colectare a materialului seminal, situate în zona de vaccinare se suspendă. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 135 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate autoriza colectarea de material seminal în centre de recoltare a materialului seminal din zona de vaccinare pentru producerea de material seminal congelat, în baza următoarelor condiţii:

1) va asigura ca materialul seminal prelevat pe parcursul perioadei prevăzute la pct. 135 la prezenta Normă sanitară veterinară, să fie depozitat separat timp de cel puţin 30 de zile;

2) înainte de orice expediere de material seminal: a) fie donatorul nu a fost vaccinat şi sînt aplicabile condiţiile enunţate la pct. 75

literele b) şi c) la prezenta Normă sanitară veterinară; b) donatorii au fost vaccinaţi după ce a avut rezultat negativ la testul pentru anticorpi

împotriva virusului febrei aftoase, efectuat anterior vaccinării: a fost realizat cu rezultat negativ un test de detectare a virusului sau a genomului

viral sau un test autorizat de detectare a anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale 27

Page 28: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

efectuat la sfîrşitul perioadei de carantină prevăzută pentru materialul seminal pe probele prelevate de la toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă prezente pe parcursul acestei perioade în centrul de colectare a materialului seminal;

materialul seminal este conform condiţiilor prevăzute de reglementările în vigoare. 143. Este interzisă colectarea de ovule şi de embrioni de la animale donatoare. 144. Introducerea pe piaţă a produselor animale, altele decît cele prevăzute la

punctele 142 şi 143 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supune condiţiilor menţionate în punctele 79 – 84 şi 115, 116 la prezenta Normă sanitară veterinară.

145. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca măsurile prevăzute la punctele 146 – 148 la prezenta Normă sanitară veterinară, să se aplice în zona de vaccinare pe parcursul unei perioade care începe cel mai devreme după 30 de zile de la finalizarea operaţiunilor de vaccinare de necesitate şi se încheie după finalizarea punerii în aplicare a măsurilor menţionate în punctele 153 – 160 ale prezentei Norme.

146. Circulaţia animalelor din speciile receptive la febra aftoasă între exploataţiile din interiorul zonei de vaccinare şi în afara acesteia este interzisă.

147. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 146 la prezenta Normă sanitară veterinară, autoritatea sanitar-veterinară competentă poate autoriza transportul direct al animalelor din speciile receptive la febra aftoasă provenite din exploataţiile prevăzute la pct. 160 la prezenta Normă sanitară veterinară, pînă la un abator situat în interiorul sau în afara zonei de vaccinare, în măsura în care sînt respectate următoarele condiţii:

a) pe durata transportului şi în abator aceste animale să nu vină în contact cu alte animale din speciile receptive la febra aftoasă;

b) animalele să fie însoţite de un document oficial care certifică faptul că toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţia de origine sau din care au fost expediate au fost supuse unui examen, în conformitate cu pct. 154 la prezenta Normă sanitară veterinară.

c) vehiculele de transport să fie curăţate şi dezinfectate înainte de încărcare şi după ce animalele au fost livrate, consemnîndu-se data şi ora curăţării sau a dezinfectării în jurnalul mijloacelor de transport;

d) animalele să fie supuse unei inspecţii veterinare ante-mortem în abator pe parcursul celor 24 de ore anterioare sacrificării, în special unui examen al gurii şi al picioarelor, şi să nu prezinte semne de febră aftoasă.

148. Carnea proaspătă obţinută de la rumegătoarele mici şi mari vaccinate, cu excepţia organelor comestibile, produsă pe parcursul perioadei prevăzute la pct. 145 la prezenta Normă sanitară veterinară, poate fi introdusă pe piaţă în interiorul şi în afara zonei de vaccinare în următoarele condiţii:

a) unitatea să funcţioneze sub control veterinar riguros; b) în unitate să se prelucreze numai carnea proaspătă, cu excepţia organelor

comestibile, care a fost tratată conform metodei din anexa nr. 8 capitolul I punctele 1, 3 şi 4 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau carnea proaspătă obţinută de la animale crescute şi tăiate în afara zonei de vaccinare;

c) toată carnea proaspătă menţionată anterior trebuie să poarte marca de sănătate specială; 28

Page 29: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) pe durata întregului proces de producţie, carnea proaspătă să fie identificată clar, şi să fie depozitată şi transportată separat de carnea avînd o altă stare de sănătate în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

149. Carnea proaspătă obţinută de la porcine vaccinate, sacrificate pe parcursul perioadei menţionate în pct. 145 la prezenta Normă sanitară veterinară, este prevăzută cu o marcă specială şi este depozitată şi transportată separat de carnea care nu este prevăzută cu marca menţionată anterior, apoi trimisă în containere sigilate pînă la o unitate desemnată de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pentru a fi supusă unui tratament în conformitate cu anexa nr. 7 capitolul I pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

150. Laptele şi produsele lactate provenite de la animale vaccinate pot fi introduse pe piaţă în interiorul sau în afara zonei de vaccinare în măsura în care, în funcţie de faptul că sînt sau nu destinate consumului uman, au fost supuse cel puţin unuia dintre tratamentele prevăzute la anexa nr. 9 capitolele I şi II la prezenta Normă sanitară veterinară. Acest tratament se realizează într-o unitate situată în interiorul zonei de vaccinare sau în afara acesteia în conformitate cu dispoziţiile din punctele 138 – 141 la prezenta Normă sanitară veterinară.

151. Măsurile prevăzute la punctele 142 şi 143 la prezenta Normă sanitară veterinară, continuă să se aplice pentru colectarea de material seminal, de ovule şi de embrioni provenind de la animale din speciile receptive la febra aftoasă.

152. Introducerea pe piaţă a produselor de origine animală, altele decît cele prevăzute la punctele 148-151 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supune condiţiilor prevăzute la punctele 79 – 84 şi 115 – 116 la prezenta Normă sanitară veterinară.

153. Direcţia raională/municipală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală va asigura ca măsurile prevăzute la punctele 154 – 155 la prezenta Normă sanitară veterinară, să se aplice în zona de vaccinare pe parcursul unei perioade care începe cel mai devreme după 30 de zile de la finalizarea operaţiunilor de vaccinare de necesitate şi se încheie după finalizarea examinării clinice şi serologice.

154. Se efectuează o examinare în vederea identificării efectivelor de animale din speciile receptive la febra aftoasă care au venit în contact cu virusul febrei aftoase, fără a prezenta semne clinice evidente ale bolii. Aceasta cuprinde inspecţia clinică a tuturor animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din toate efectivele prezente în zona de vaccinare, precum şi examenele de laborator prevăzute la pct. 155 la prezenta Normă sanitară veterinară.

155. Examenele de laborator se efectuează prin intermediul unor teste care îndeplinesc una dintre condiţiile următoare:

a) investigaţia privind existenţa infecţiei cu virusul febrei aftoase realizată fie prin detectarea anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale ale virusului febrei aftoase, fie printr-o altă metodă autorizată, îndeplineşte criteriile de prelevare a probelor în exploataţiile definite în anexa nr. 3 pct. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară. Dacă autoritatea sanitar-veterinară competentă a folosit animale-santinelă, se iau în considerare condiţiile de repopulare a exploataţiilor infectate prevăzute de anexa nr. 5 la prezenta Normă sanitară veterinară;

29

Page 30: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

b) investigaţia privind existenţa anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale ale virusului febrei aftoase se efectuează pe probe prelevate de la toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă vaccinate şi de la descendenţii nevaccinaţi ai acestora din toate turmele din zona de vaccinare.

156. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca exploataţiile care deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă:

a) să fie clasificate în funcţie de rezultatul i prevăzute la pct. 154 la prezenta Normă sanitară veterinară şi de criteriile stabilite în anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) să fie conforme cu dispoziţiile din punctele 157 – 159 la prezenta Normă sanitară veterinară .

157. Exploataţiile în care există cel puţin un animal suspect de infectare şi în care a fost confirmată prezenţa virusului febrei aftoase în conformitate cu criteriile stabilite în anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supun măsurilor prevăzute la punctele 19 – 51 la prezenta Normă sanitară veterinară.

158. Exploataţiile care deţin cel puţin un animal din speciile receptive la febra aftoasă suspectat de a fi fost infectat cu ocazia contactelor anterioare cu virusul febrei aftoase, dar în care examenele suplimentare efectuate pe toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă prezente în exploataţie au confirmat absenţa virusului febrei aftoase, se supun cel puţin următoarelor măsuri:

1) animalele din speciile receptivela febra aftoasă din exploataţie sînt: a) fie sacrificate, iar carcasele lor prelucrate, b) fie repartizate pe categorii, iar: animalele care au prezentat rezultate pozitive la cel puţin unul dintre testele descrise

în pct. 155 la prezenta Normă sanitară veterinară, sînt sacrificate şi carcasele lor sînt prelucrate,

restul animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie sînt sacrificate în condiţiile stabilite de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală;

2) curăţarea şi dezinfectarea exploataţiilor în conformitate cu punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară;

3) repopularea exploataţiei în conformitate cu anexa nr. 5 la prezenta Normă sanitară veterinară.

159. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca următoarele măsuri să se aplice pentru produsele provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă şi produse pe parcursul perioadei prevăzute la pct. 153 al prezentei Norme:

a) carnea proaspătă provenită de la animalele prevăzute la pct. 158 lit. b), alineatul 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supune dispoziţiilor din pct. 148 la prezenta Normă sanitară veterinară, în ceea ce priveşte carnea de rumegătoare şi dispoziţiilor din pct. 149 la prezenta Normă sanitară veterinară, în ceea ce priveşte carnea de porc;

b) laptele şi produsele lactate provenite de la animalele prevăzute la pct. 158 lit. b), alineatul 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supun, în funcţie de utilizarea căreia îi sînt destinate, cel puţin unuia dintre tratamentele descrise în anexa nr. 9 capitolele I şi II la 30

Page 31: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

prezenta Normă sanitară veterinară, şi în conformitate cu dispoziţiile din punctele 138 – 141 la prezenta Normă sanitară veterinară.

160. Animalele din speciile receptive la febra aftoasă deţinute în exploataţii în care prezenţa actuală sau anterioară a virusului febrei aftoase a fost exclusă oficial în conformitate cu pct. 155 la prezenta Normă sanitară veterinară, pot fi supuse măsurilor prevăzute la punctele 161 – 172 la prezenta Normă sanitară veterinară.

161. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca măsurile prevăzute la punctele 162 – 166 la prezenta Normă sanitară veterinară, să se aplice în zona de vaccinare după executarea măsurilor prevăzute la punctele 156 – 160 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi pînă la redobîndirea statusului liber de infecţie cu febră aftoasă.

162. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura ca circulaţia animalelor din speciile receptive la febra aftoasă între exploataţiile situate în zona de vaccinare să fie autorizată.

163. Mişcarea animalelor din speciile receptive la febra aftoasă spre exteriorul zonei de vaccinare este interzisă. Prin abatere de la interdicţia menţionată anterior, transportul animalelor din speciile receptive la febra aftoasă direct la un abator în vederea tăierii imediate poate fi autorizat în condiţiile prevăzute la pct. 147 la prezenta Normă sanitară veterinară.

164. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 162 la prezenta Normă sanitară veterinară, autoritatea sanitar-veterinară competentă poate autoriza transportul animalelor nevaccinate din speciile receptive la febra aftoasă în conformitate cu dispoziţiile următoare:

a) în decurs de 24 de ore după încărcare, toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie să fie supuse unui examen clinic şi să nu prezinte semne clinice de febră aftoasă;

b) animalele să fie imobilizate în exploataţia de origine timp de cel puţin 30 de zile, pe parcursul cărora să nu fie introduse în exploataţie nici un animal din speciile receptive la febra aftoasă;

c) exploataţia de origine să nu fie situată într-o zonă de protecţie sau de supraveghere;

d) fie ca animalele destinate transportului să fie supuse individual, cu rezultate negative, unor teste de detectare a anticorpilor virusului febrei aftoase la sfîrşitul perioadei de izolare, fie în exploataţie să se efectueze o serologică în conformitate cu anexa nr. 3 pct. 2 la prezenta Normă sanitară veterinară, indiferent de speciile în cauză;

e) animalele să nu fie expuse nici unei surse de infecţie pe parcursul transportului din exploataţia de origine la locul de destinaţie.

165. Descendenţii nevaccinaţi ai femelelor reproducătoare vaccinate nu pot părăsi exploataţia de origine decît dacă sînt transportaţi:

a) pînă la o exploataţie din zona de vaccinare avînd acelaşi statut ca şi exploataţia de origine;

b) pînă la un abator pentru tăierea imediată; c) pînă la o exploataţie desemnată de autoritatea sanitar-veterinară competentă din

care sînt transportaţi direct pînă la abator;

31

Page 32: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) pînă la o exploataţie oarecare, după obţinerea unui rezultat negativ la testul serologic de detectare a anticorpilor virusului febrei aftoase, efectuat pe probe de sînge prelevat înainte de expedierea din exploataţia de origine.

166. Carnea proaspătă provenită de la animale nevaccinate din speciile receptive la febra aftoasă poate fi plasată pe piaţă în interiorul şi în afara zonei de vaccinare în condiţiile următoare:

a) fie ca măsurile prevăzute la pct. 158 la prezenta Normă sanitară veterinară, să fie executate în întreaga zonă de vaccinare, fie ca animalele să fie transportate la abator în condiţiile prevăzute la pct. 163, sau în pct. 164 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară;

b) unitatea să fie supusă unui control veterinar riguros; c) numai carnea proaspătă provenită de la animalele prevăzute la lit. a) al prezentului

punct, sau de la animale crescute şi/sau sacrificate în afara zonei de vaccinare sau carnea proaspătă prevăzută în pct. 168 la prezenta Normă sanitară veterinară, să fie prelucrată în unitate;

d) toată carnea proaspătă menţionată anterior trebuie să poarte marcă de sănătate specială;

e) pe parcursul întregului proces de producţie, carnea proaspătă să fie identificată clar, şi să fie depozitată şi transportată separat de carnea avînd o altă stare de sănătate, în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

167. Carnea proaspătă provenită de la animale vaccinate din speciile receptive la febra aftoasă sau de la descendenţi seropozitivi nevaccinaţi ai femelelor reproducătoare vaccinate, tăiate pe parcursul perioadei prevăzute la pct. 161 la prezenta Normă sanitară veterinară, este prevăzută cu marca de sănătate specială şi, ulterior, este transportată în containere sigilate către o unitate desemnată de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pentru a fi tratată în conformitate cu dispoziţiile din capitolul I pct. 1 din anexa nr. 7 la prezenta Normă sanitară veterinară.

168. Prin abatere de la dispoziţiile din pct. 167, carnea proaspătă şi organele comestibile preparate provenite de la rumegătoarele mici sau mari vaccinate sau de la descendenţi seropozitivi nevaccinaţi pot fi plasate pe piaţă în interiorul şi în afara zonei de vaccinare în condiţiile următoare:

a) unitatea să fie supusă unui control veterinar riguros; b) numai carnea proaspătă, cu excepţia organelor comestibile, supusă tratamentului

prevăzut în anexa nr. 8 capitolul I punctele 1, 3 şi 4 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau carnea proaspătă prevăzută în pct. 166 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau provenită de la animale crescute şi/sau sacrificate în afara zonei de vaccinare se prelucrează în unitate;

c) toată carnea proaspătă menţionată anterior este prevăzută cu marcă de sănătate. d) în timpul procesului de producţie, carnea proaspătă trebuie să fie clar identificată,

depozitată şi transportată separat de carnea avînd o altă stare de sănătate în conformitate cu prezenta Normă.

169. Prin abatere de la dispoziţiile pct. 167 la prezenta Normă sanitară veterinară, carnea proaspătă obţinută de la porcine vaccinate şi de la descendenţi seropozitivi nevaccinaţi ai acestora, produsă pe parcursul perioadei de la iniţierea i şi executarea măsurilor prevăzute la punctele 156 – 160 la prezenta Normă sanitară veterinară, în întreaga 32

Page 33: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

zonă de vaccinare şi după expirarea unei perioade de cel puţin 3 luni de la ultima apariţie a unui focar de febră aftoasă în zona respectivă, poate fi plasată pe piaţa naţională în interiorul şi în afara zonei de vaccinare numai în următoarele condiţii:

a) unitatea trebuie să funcţioneze sub control veterinar riguros; b) numai carnea proaspătă obţinută de la animale care provin din unităţi ce

îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct. 160 la prezenta Normă sanitară veterinară, sau carnea proaspătă provenită de la animale crescute şi sacrificate în afara zonei de vaccinare să se prelucreze în unitate;

c) toată carnea proaspătă menţionată anterior să fie prevăzută cu marcă de sănătate specială;

d) pe parcursul întregului proces de producţie, carnea proaspătă să fie identificată clar, şi este depozitată şi transportată separat de carnea avînd o altă stare de sănătate în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară.

170. Laptele şi produsele lactate provenite de la animale vaccinate pot fi plasate pe piaţă în interiorul sau în afara zonei de vaccinare în măsura în care laptele şi produsele lactate în cauză, în funcţie de faptul că sînt sau nu destinate consumului uman, au fost supuse cel puţin unuia dintre tratamentele prevăzute de anexa nr. 9 capitolele I şi II la prezenta Normă sanitară veterinară. Acest tratament se realizează în unităţile din zona de vaccinare sau în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la punctele 138 – 140 la prezenta Normă sanitară veterinară.

171. Colectarea şi transportul probelor de lapte crud obţinut de la animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din exploataţii situate în zona de supraveghere spre un laborator, altul decît un laborator de diagnostic veterinar autorizat pentru diagnosticarea febrei aftoase, precum şi prelucrarea laptelui în acest tip de laborator fac obiectul unei autorizaţii oficiale şi se supun unor măsuri destinate evitării oricărei eventuale propagări a virusului febrei aftoase.

172. Plasarea pe piaţă a produselor de origine animală, altele decît cele prevăzute la punctele 166 – 171 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supune condiţiilor prevăzute la punctele 79 – 84 şi 117 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Secţiunea 9

Restabilirea statutului de ţară liberă de febră aftoasă 173. Republica Moldova sau o zona a acesteia, în conformitate cu punctele 120 – 123

la prezenta Normă sanitară veterinară, trebuie să restabilească statutul anterior de ţară liberă de febră aftoasă după punerea în aplicare a măsurilor de combatere şi de eradicare, fără vaccinare, a unuia sau a mai multor focare, în condiţiile următoare:

1) să fie puse în aplicare toate măsurile prevăzute la punctele 90 – 92 şi 119 la prezenta Normă sanitară veterinară;

2) să fie îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) să fie îndeplinite recomandările relevante din capitolul „Febra aftoasă” al Codului

de Sănătate Animală al OIE; b) să treacă cel puţin 3 luni de la ultima apariţie a unui focar de febră aftoasă, iar

supravegherea clinică şi examenele de laborator, efectuate în conformitate cu anexa nr. 3 la

33

Page 34: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

prezenta Normă sanitară veterinară, să confirme absenţa infecţiei cu virusul febrei aftoase în Republica Moldova sau unitatea administrativ teritorială în cauză.

174. Deciziile privind restabilirea statutului anterior de ţară liberă de febră aftoasă se adoptă în conformitate cu standartele OIE.

175. Republica Moldova, în conformitate cu punctele 120 – 123 la prezenta Normă sanitară veterinară, trebuie să restabilească statutul de ţară liberă de febră aftoasă, după punerea în aplicare a măsurilor de combatere şi de eradicare a unuia sau a mai multor focare prin vaccinare, în condiţiile următoare:

1) să fie puse în aplicare toate măsurile prevăzute la punctele 90 – 92, 119 şi 135 – 160 la prezenta Normă sanitară veterinară;

2) să fie îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare: a) să fie îndeplinite recomandările relevante din capitolul „Febra aftoasă” din Codul

de Sănătate Animală al OIE; b) să treacă o perioadă de 3 luni de la tăierea ultimului animal vaccinat şi să se

instituie supravegherea serologică ; c) să treacă o perioadă de 6 luni de la apariţia unui focar de febră aftoasă sau de la

finalizarea vaccinării de necesitate, dacă aceasta s-a realizat mai tîrziu, şi o serologică bazată pe detectarea anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale ale virusului febrei aftoase să demonstreze absenţa infecţiei la animalele vaccinate.

176. Deciziile privind restabilirea statutului de ţară liberă de febră aftoasă se adoptă în conformitate cu cerinţele OIE.

177. Prin abatere de la punctele 173 şi 174 la prezenta Normă sanitară veterinară, se poate decide eliminarea restricţiilor aplicate în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară după îndeplinirea cerinţelor din punctele 90 – 92 şi 119 la prezenta Normă sanitară veterinară şi după realizarea unei examinări clinice şi serologice prin care s-a confirmat absenţa infecţiei cu virusului febrei aftoase.

178. Prin abatere de la punctele 175 şi 176 la prezenta Normă sanitară veterinară, se poate decide anularea restricţiilor aplicate în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară după ce examinarea clinică şi serologică prevăzută la punctele 153 – 155 la prezenta Normă sanitară veterinară, şi măsurile stabilite la punctele 156 – 160 la prezenta Normă sanitară veterinară, au fost realizate şi au confirmat absenţa infecţiei cu virusul febrei aftoase.

179. Fără a aduce atingere pct. 177 şi 178 la prezenta Normă sanitară veterinară, se poate decide că nici un animal din speciile receptive nu poate fi mutat de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă a apărut un focar de febră aftoasă, în alt stat, pînă la restabilirea statutului de ţară liberă de febră aftoasă, în conformitate cu cerinţele Codului de SănătateAnimală al OIE, cu condiţia ca animalele în cauză:

a) să nu fi fost vaccinate şi să fie trimise direct la un abator pentru tăierea imediată; b) să fi fost izolate cel puţin 30 de zile înainte de încărcare şi să fi fost supuse unui

test serologic de detectare a anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale ale virusului febrei aftoase, realizat cu rezultat negativ, pe probe prelevate pe parcursul celor 10 zile anterioare încărcării.

180. Fără a aduce atingere pct. 178 la prezenta Normă sanitară veterinară, se poate decide, pînă la restabilirea statutului de ţară liberă de febră aftoasă, în conformitate cu 34

Page 35: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

dispoziţiile din Codul de Sănătate Animală al OIE, reducerea după ce s-a încheiat aplicarea cu rezultate satisfăcătoare a măsurilor prevăzute la punctele 156– 160 la prezenta Normă sanitară veterinară.

181. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să asigure ca certificarea suplimentară pentru comerţul cu animale din speciile receptive la febra aftoasă sau cu produse derivate de la aceste animale, impusă prin prezenta Normă sanitară veterinară, să continue pînă la restabilirea statutului de ţară liberă de febră aftoasă al Republicii Moldova sau al unei părţi din teritoriul acesteia, în conformitate cu punctele 173 – 176 la prezenta Normă sanitară veterinară.

182. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală interzice expedierea animalelor din speciile receptive la febra aftoasă vaccinate împotriva febrei aftoase din Republica Moldova către un alt stat.

183. Prin abatere de la interdicţia prevăzută în pct. 182 la prezenta Normă sanitară veterinară, se poate decide adoptarea de măsuri specifice privind animalele vaccinate din speciile receptive la febra aftoasă ţinute în grădinile zoologice în cadrul unui program de conservare a faunei sălbatice sau ţinute, ca resurse animale de fermă, indispensabile pentru supravieţuirea rasei, supuse prevederilor corespunzătoare ale Codului de Sănătate Animală al OIE, ce au fost desemnate de către Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală drept nuclee de înmulţire a animalelor.

Capitolul III Măsuri preventive

Secţiunea 10

Diagnosticul febrei aftoase 184. Conform Programului acţiunilor strategice şi supraveghere a bolilor, Centrul

Republican de Diagnostic Veterinar efectuează obligatoriu teste serologice de detectare a anticorpilor febrei aftoase.

185. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar trebuie să solicite achiziţionarea, depozitarea şi aprovizionarea cu cantităţi suficiente de reagenţi specifici sau teste de diagnostic în caz de necesitate, în special referitor la măsurile prevăzute la pct. 155 la prezenta Normă sanitară veterinară.

186. Centrul Republican de Diagnostic Veterinar va elabora un Manual de Diagnostic al febrei aftoase şi pentru diagnosticul diferenţial al bolilor veziculoase, altele decît boala veziculoasă a porcului, care va fi aprobat prin ordinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Secţiunea 11 Planuri de contingenţă şi exerciţii de alertă rapidă

187. Planul de contingenţă pentru febra aftoasă este stabilit în anexa 2 la prezenta hotărîre de Guvern. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va elabora un Manual Operaţional pentru febra aftoasă.

188. Din 5 în 5 ani, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să actualizeze planul de contingenţă, luînd în considerare 35

Page 36: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

rezultatele exerciţiilor de alertă în timp real prevăzute la punctele 193 şi 194 la prezenta Normă sanitară veterinară. 189. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va efectua exerciţiile de alertă în timp real în conformitate cu planul lor de intervenţie.

190. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va efectua, cînd este posibil şi util, exerciţiile de alertă în timp real, în colaborare cu autorităţile competente ale statelor vecine.

Secţiunea 12

Banca de antigeni şi vaccinuri 191. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

trebuie să facă demersurile necesare pentru ca Republica Moldova, în caz de necesitate, să aibă acces la o bancă de vaccin şi antigen.

Secţiunea 13 Febra aftoasă la alte specii

192. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura interzicerea utilizării în alimentaţia animalelor a deşeurilor alimentare, aceasta fiind aplicabilă la toate animalele independent de utilizarea acestora sau teritoriul locuit de aceste animale.

193. Agenţia va elabora reguli detaliate pentru combaterea febrei aftoase la animale, după cum sînt menţionate la pct. 3 lit. a) la prezenta Normă sanitară veterinară, în conformitate cu standartele Codului sanitar pentru animalele terestre, OIE.

194. Imediat după ce Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală deţine informaţii că animalele sălbatice sînt suspectate ca fiind infectate cu virusul febrei aftoase, se vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei bolii, prin efectuarea unui examen al tuturor animalelor sălbatice din speciile receptive la febra aftoasă, împuşcate sau găsite moarte, inclusiv şi investigaţii de laborator.

195. Imediat ce Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală afirmă confirmarea unui caz primar de febră aftoasă la animale sălbatice, trebuie să aplice imediat măsurile de limitare a răspîndirii bolii, prevăzute de anexa nr. 12 capitolul I la prezenta Normă sanitară veterinară, şi stabileşte un plan de combatere a febrei aftoase în conformitate cu anexa nr. 12 capitolul II la prezenta Normă sanitară veterinară. Proprietarii animalelor din speciile receptive la febra aftoasă şi vînătorii trebuie să fie informaţi de cazurile confirmate.

36

Page 37: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Anexa nr. 1 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Definiţia focarului

Se declară existenţa unui focar în cazul în care o exploataţie îndeplineşte unul sau mai multe din următoarele criterii:

1) virusul febrei aftoase a fost izolat la un animal, în orice produs derivat de la animalul în cauză sau în mediul acestuia;

2) sînt observate semne clinice care sugerează febra aftoasă la un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă şi antigenul viral sau acidul ribonucleic (ARN) viral specific unuia sau mai multor serotipuri ale virusului febrei aftoase au fost detectate şi identificate în probele prelevate de la un animal sau de la animale din acelaşi grup epidemiologic;

3) sînt observate semne clinice care sugerează febra aftoasă la un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă, iar animalul şi grupul din care face parte prezintă anticorpi împotriva proteinelor structurale sau nestructurale ale virusului febrei aftoase, cu condiţia ca vaccinarea anterioară, anticorpii materni reziduali sau reacţiile nespecifice să poată fi excluse ca posibile cauze ale reacţiei seropozitive;

4) se observă şi se identifică un antigen viral sau un ARN viral specific unuia sau mai multor serotipuri ale virusului febrei aftoase în probele prelevate de la animale din speciile receptive la febra aftoasă şi de la animalele care prezintă anticorpi împotriva proteinelor structurale sau nestructurale ale virusului febrei aftoase, cu condiţia ca anticorpii împotriva proteinelor structurale, vaccinarea anterioară, anticorpii materni reziduali sau reacţiile nespecifice să poată fi excluse ca posibile cauze ale reacţiei seropozitive;

5) a fost stabilită o legătură epidemiologică cu apariţia unui focar de febră aftoasă confirmat şi se aplică cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) fie ca cel puţin un animal să prezinte anticorpi împotriva proteinelor structurale sau nestructurale ale virusului febrei aftoase, cu condiţia ca vaccinarea anterioară, anticorpii materni reziduali sau reacţiile nespecifice să poată fi excluse ca posibile cauze ale reacţiei seropozitive;

b) fie că a fost detectat şi identificat un antigen viral sau un ARN viral specific unuia sau mai multor serotipuri ale virusului febrei aftoase în probele prelevate de la cel puţin un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă;

c) la cel puţin un animal din speciile receptive la febra aftoasă s-au detectat dovezi serologice ale infecţiei active cu virusul febrei aftoase prin detectarea seroconversiei de la negativ la pozitiv a anticorpilor împotriva proteinelor structurale sau nestructurale ale virusului febrei aftoase, cu condiţia ca vaccinarea anterioară, anticorpii materni reziduali sau reacţiile nespecifice să poată fi excluse ca posibile cauze ale reacţiei seropozitive; în cazul în care nu se poate anticipa în mod rezonabil că statutul anterior este seronegativ, detectarea seroconversiei se realizează pe perechi de probe prelevate de la aceleaşi animale, de două sau de mai multe ori, la intervale de cel puţin 5 zile pentru proteinele structurale şi de cel puţin 21 de zile pentru proteinele nestructurale.

37

Page 38: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) fie că sînt observate semne clinice care indică febra aftoasă la un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă.

Anexa nr. 2 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Notificarea bolii şi alte informaţii epidemiologice care trebuie să fie prevăzute de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală după

confirmarea febrei aftoase 1. În termen de 24 de ore de la confirmarea oricărui focar primar sau caz primar în

una dintre locaţiile sau mijloacele de transport prevăzute la punctele 33 – 36 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să notifice la OIE:

a) data expedierii; b) ora expedierii; c) numele bolii şi tipul de virus, după caz; d) numărul de identificare al focarului; e) tipul de focar; f) numărul de referinţă al focarului legat de focarul în cauză; g) regiunea şi localizarea geografică a exploataţiei; h) orice altă regiune supusă restricţiilor; i) data confirmării şi metoda de confirmare utilizată; j) data suspiciunii; k) data estimată a primei infecţii; l) originea bolii, în măsura în care aceasta poate fi indicată; m) măsurile adoptate pentru combaterea bolii; 2. În cazul apariţiei unor focare primare, sau în cazul locaţiilor sau al mijloacelor de

transport prevăzute la punctele 33 – 36 la prezenta Normă sanitară veterinară, pe lîngă informaţiile prevăzute la punctul 1. al prezentei anexe, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală în cauză trebuie să comunice şi următoarele informaţii:

a) numărul de animale din fiecare specie receptivă la febra aftoasă din focar sau din locaţiile sau mijloacele de transport prevăzute la punctele 33 – 36 ale prezentei Norme;

b) pentru fiecare specie şi categorie (creştere, îngrăşare, sacrificare, etc.) numărul de animale moarte din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţie, din abator sau din mijlocul de transport;

c) pentru fiecare specie şi categorie (creştere, îngrăşare, sacrificare, etc.) nivelul de morbiditate al bolii şi numărul de animale din speciile receptive la febra aftoasă la care s-a constatat febra aftoasă;

d) numărul de animale din speciile receptive la febra aftoasă sacrificate în focar, în abator sau în mijlocul de transport;

e) numărul de carcase prelucrate şi distruse;

38

Page 39: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

f) distanţa care separă focarul de exploataţia cea mai apropiată care deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă;

g) în caz de confirmare a febrei aftoase într-un abator sau într-un mijloc de transport localizarea exploataţiei sau a exploataţiilor de origine ale animalelor sau carcaselor infectate.

3. În cazul apariţiei unor focare secundare, informaţiile prevăzute la punctele 1. şi 2. ale prezentei anexe, trebuie să fie transmise într-un timp-limită stabilit de OIE.

Anexa nr. 3 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Investigaţia

1. Examenul clinic: a) Toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţii sînt supuse

unui examen clinic prin care să se identifice semnele sau simptomele de febră aftoasă. b) Acest examen vizează în special animalele la care există o mare probabilitate de

expunere la virusul febrei aftoase, în special cu ocazia transportului lor în afara exploataţiilor cu risc, sau al unui contact strîns cu persoane sau echipamente care au venit în contact strîns cu exploataţiile cu risc.

c) Examenul clinic ia în considerare transmiterea febrei aftoase, inclusiv perioada de incubaţie prevăzută la pct. 3 lit. d) la prezenta Normă sanitară veterinară, şi modul în care sînt crescute animalele din speciile receptive la febra aftoasă.

d) Toate registrele relevante ale exploataţiilor trebuie supuse unui examen detaliat, în special în ceea ce priveşte datele solicitate în scopuri de sănătate animală şi dacă sînt disponibile, datele privind morbiditatea, mortalitatea şi avorturile, observaţiile clinice, modificările productivităţii şi ale alimentaţiei, cumpărarea sau vînzarea de animale, vizitele unor persoane susceptibile de a fi contaminate şi alte informaţii importante din punctul de vedere al anamnezei.

2. Procedurile de prelevare de probe: 1) Prelevarea serologică se efectuează: a) în conformitate cu recomandările echipei epidemiologice constituite în cadrul

grupului de experţi prevăzut în anexa 2 la prezenta Normă sanitară veterinară; b) pentru a se putea depista şi furniza probele, avînd în vedere şi definiţia din anexa

nr.1 la prezenta Normă sanitară veterinară, că nu a existat o infecţie anterioară. 2) În cazul în care prelevarea se realizează în cadrul supravegherii după constatarea

unui focar, procedurile sînt demarate cu cel puţin 21 de zile după eliminarea animalelor receptive la febra aftoasă din exploataţiile infectate şi executarea operaţiunilor preliminare de curăţare şi dezinfectare, cu excepţia dispoziţiilor contrare din prezenta anexă.

3) Prelevarea probelor de la animalele din speciile receptive la febra aftoasă se efectuează în conformitate cu dispoziţiile din prezenta anexă dacă în focar se găsesc ovine, caprine sau alte animale receptive la febra aftoasă care nu prezintă nici un semn clinic clar şi, în special, dacă aceste animale au fost izolate de bovine şi de porcine.

39

Page 40: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

3. Prelevarea de probe în exploataţii în care este suspicionată prezenţa febrei aftoase fără semne clinice, examenul ovinelor şi al caprinelor şi, la recomandarea echipei epidemiologice, al celorlalte specii receptive la febra aftoasă, poate fi efectuat în conformitate cu un protocol de prelevare corespunzător pentru detectarea unei prevalenţe de 5 % a bolii cu un nivel de confidenţă de cel puţin 95 %.

4. Prelevarea de probe în zonele de protecţie, în conformitate cu punctele 90 – 92 la prezenta Normă sanitară veterinară, pentru obţinerea abrogării măsurilor prevăzute la punctele 46 – 89 la prezenta Normă sanitară veterinară, toate exploataţiile situate în perimetrul zonei de protecţie în care ovinele şi caprinele nu au fost în contact direct şi strîns cu bovinele pe parcursul unei perioade de cel puţin 21 de zile înainte de prelevarea de probe, sînt examinate conform unui protocol de prelevare care permite detectarea unei propagări de 5%, cu un nivel de confidenţă de cel puţin 95%. Cu toate acestea, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate decide, dacă situaţia epidemiologică permite acest lucru şi, în special, în conformitate cu măsurile prevăzute la pct. 90 lit. b) la prezenta Normă sanitară veterinară, că probele se prelevează cel mai devreme după 14 zile de la eliminarea animalelor din speciile receptive la febra aftoasă din exploataţia (le) infectată (e) şi efectuarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfectare preliminară, cu condiţia ca prelevarea de probe să se efectueze în conformitate cu punctul 3. al prezentei anexe, conform parametrilor statistici pentru detectarea unei propagări de 2% a bolii în cadrul turmelor, cu un nivel minim de confidenţă de 95%.

5. Eşantionarea în zonele de supraveghere, în conformitate cu pct. 119 la prezenta Normă sanitară veterinară, pentru obţinerea abrogării măsurilor prevăzute la punctele 93 – 118 la prezenta Normă sanitară veterinară, exploataţiile situate în perimetrul zonei de supraveghere în care trebuie suspicionată prezenţa febrei aftoase în absenţa semnelor clinice, în special cele care deţin ovine şi caprine, trebuie să facă obiectul unui examen. Pentru această examinare clinică este suficient un model de prelevare cu mai multe etape, dacă va asigura prelevarea probelor:

a) din exploataţiile din toate unităţile administrative situate în perimetrul zonei în care ovinele şi caprinele nu au venit în contact direct şi strîns cu bovine pe parcursul unei perioade de cel puţin 30 de zile înainte de prelevarea probelor;

b) în cîte exploataţii dintre cele prevăzute anterior este necesar, pentru detectarea cu un nivel de confidenţă de cel puţin 95% a unei exploataţii infectate, dacă răspîndirea estimată a bolii ar fi de 2%, avînd o repartizare egală în întreaga zonă;

c) de la cîte ovine şi caprine este necesar în fiecare exploataţie pentru detectarea unei propagări a bolii de 5% în turmă cu un nivel minim de confidenţă de cel puţin 95%, şi de la toate ovinele şi caprinele din exploataţie dacă numărul acestora este mai mic de 15.

6. Prelevarea probelor de control pentru controlarea zonelor situate în afara celor stabilite în conformitate cu dispoziţiile din punctele 46 – 51 la prezenta Normă sanitară veterinară şi, în special, pentru a se demonstra absenţa infecţiei la nivelul populaţiei de ovine şi de caprine care nu se află în contact strîns şi direct cu bovine sau porcine nevaccinate, se aplică un protocol de prelevare recomandat de OIE pentru control sau un protocol de prelevare, în conformitate cu punctul 4. al prezentei anexe, cu diferenţa că, spre deosebire de punctul 2. al prezentei anexe, răspîndirea estimată a bolii în turmă se fixează la 1%. 40

Page 41: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

7. Numărul de probe calculat în conformitate cu cerinţele de la punctele 2., 3. şi 3) se majorează pentru a lua în considerare sensibilitatea de diagnostic definită pentru testul utilizat.

Anexa nr. 4 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Principii şi proceduri de curăţare şi dezinfectare

1. Principii generale şi proceduri: 1) Operaţiunile de curăţare şi de dezinfectare, aşa cum sînt prevăzute la punctele 21 –

24 la prezenta Normă sanitară veterinară, se realizează sub control oficial şi în conformitate cu indicaţiile medicului veterinar oficial.

2) Dezinfectanţii care trebuie utilizaţi şi concentraţia acestora sînt recunoscute oficial de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală pentru a se garanta distrugerea virusului febrei aftoase.

3) Efectul dezinfectanţilor nu poate fi compromis de depozitarea prelungită. 4) Alegerea dezinfectanţilor şi a procedurilor de dezinfectare se face în funcţie de

natura locaţiilor, a vehiculelor şi a obiectelor care trebuie tratate. 5) Condiţiile de utilizare a substanţelor degresante şi a dezinfectanţilor sînt de natură

să asigure menţinerea eficienţei acestora intactă. Parametrii tehnici furnizaţi de fabricant, în special presiunea, temperatura minimă şi durata de contact se respectă. Efectul dezinfectantului nu poate fi compromis de interacţiunea cu alte substanţe, cum sînt substanţele degresante.

6) Indiferent de dezinfectantul folosit, se aplică regulile generale prezentate în continuare:

a) îmbibarea completă a aşternutului de paie şi a materiilor fecale cu dezinfectant; b) spălarea şi curăţarea prin periere atentă a tuturor suprafeţelor care ar putea fi

eventual, contaminate şi, în special, a solurilor, a rampelor şi a pereţilor după evacuarea sau demontarea, dacă este posibil, a materialelor şi a instalaţiilor, astfel încît să nu fie afectate operaţiunile de curăţare şi de dezinfectare;

c) în continuare, se aplică din nou dezinfectantul pe parcursul unei durate minime de contact, conform recomandărilor fabricantului;

d) apa utilizată pentru operaţiunile de curăţare trebuie eliminată astfel încît să se evite orice risc de răspîndire a virusului febrei aftoase şi conform indicaţiile medicului veterinar oficial.

7) În cazul în care curăţarea se efectuează cu produse lichide sub presiune, după dezinfecţie trebuie evitată recontaminarea locaţiilor care au fost deja curăţate sau dezinfectate.

8) Trebuie, de asemenea, spălate, dezinfectate sau distruse echipamentele, instalaţiile, articolele sau compartimentele susceptibile de a fi contaminate.

9) Operaţiunile de curăţare şi de dezinfectare prevăzute de prezenta Normă sanitară veterinară, sînt consemnate în registrul exploataţiei sau, în cazul vehiculelor, în jurnalul de

41

Page 42: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

serviciu. În plus, dacă trebuie autorizate în mod oficial, acestea sînt certificate de medicul veterinar oficial însărcinat cu supravegherea.

2. Dispoziţii speciale privind curăţarea şi dezinfectarea exploataţiilor infectate 1) Curăţarea şi dezinfectarea preliminară: a) Pe parcursul tăierii animalelor se iau toate măsurile necesare pentru a se evita sau

a se limita la maximum răspîndirea virusului febrei aftoase. Acestea cuprind, printre altele, instalarea unui echipament provizoriu de dezinfecţie, furnizarea de îmbrăcăminte de protecţie, duşuri, o decontaminare a materialului utilizat, a instrumentelor şi a aparaturii şi oprirea ventilaţiei.

b) Carcasele de animale tăiate se pulverizează cu dezinfectant şi se îndepărtează din exploataţie în recipiente închise şi etanşe, în vederea prelucrării şi a eliminării.

c) Imediat după ce carcasele de animale din speciile receptive la febra aftoasă au fost îndepărtate în vederea eliminării şi a prelucrării, părţile din exploataţie în care au fost adăpostite animalele în cauză, precum şi orice alte părţi ale clădirilor, curţile etc., contaminate în timpul uciderii, al sacrificării sau al examenului post-mortem sînt pulverizate cu dezinfectanţi autorizaţi în acest scop.

d) Toate ţesuturile şi tot sîngele care s-ar fi putut răspîndi în timpul sacrificării sau al examenului post-mortem, sau la contaminarea generală a clădirilor, curţilor, ustensilelor, etc. se colectează cu atenţie şi se distrug împreună cu carcasele.

e) Dezinfectantul se lasă pe suprafaţă timp de cel puţin 24 de ore. 2) Operaţiuni finale de curăţare şi dezinfectare: a) Grăsimile şi murdăria se îndepărtează de pe toate suprafeţele prin aplicarea unui

agent de degresare şi se clătesc cu apă rece. b) După clătirea cu apă rece, se efectuează o nouă pulverizare cu dezinfectant. c) După 7 zile, locaţiile sînt tratate din nou cu un agent de degresare, clătite cu apă

rece, aspersate cu dezinfectant, apoi clătite din nou cu apă rece. 3. Dezinfectarea aşternutului de paie, a gunoiului de grajd şi a gunoiului semilichid

contaminate: a) Faza solidă a gunoiului de grajd şi a aşternutului de paie se clădeşte, în vederea

încălzirii, de preferinţă prin adăugarea a 100 kg de oxid de calciu la 1 m 3 gunoi de grajd, asigurîndu-se o temperatură de minimum 70°C în toată grămada, se pulverizează cu dezinfectant şi se lasă să se odihnească timp de cel puţin 42 de zile, pe parcursul cărora grămada trebuie să fie acoperită, fie întoarsă, astfel încît toate straturile să fie expuse la căldură.

b) Faza lichidă a gunoiului de grajd şi a gunoiului semilichid se depozitează timp de cel puţin 24 de zile după ultima adăugare de material infecţios. Această perioadă se poate prelungi în cazul în care contaminarea gunoiului semilichid a fost gravă sau în cazul în care condiţiile climatice sînt nefavorabile. Aceasta poate fi redusă dacă s-a adăugat dezinfectant astfel încît pH-ul general să se modifice suficient pentru a distruge virusul febrei aftoase.

4. Cazuri speciale: a) Dacă, din motive tehnice sau legate de securitate, curăţarea şi dezinfectarea nu se

pot efectua în conformitate cu prezenta Normă sanitară veterinară, clădirile sau locaţiile respective trebuie curăţate şi dezinfectate în măsura în care este posibil pentru a se evita

42

Page 43: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

răspîndirea virusului febrei aftoase şi să nu mai găzduiască animale din speciile receptive la febra aftoasă timp de cel puţin un an.

b) Prin abatere de la punctele 1) şi 2) ale prezentei anexe, în cazul exploataţiilor în aer liber, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate institui proceduri specifice de curăţare şi dezinfecţie, ţinînd seama de tipul de exploataţie şi condiţiile climatice.

c) Prin abatere de la punctul 3. al prezentei anexe, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate adopta proceduri specifice pentru dezinfectarea excrementelor şi a gunoiului de grajd, în baza dovezilor ştiinţifice ce demonstrează că aceste proceduri garantează distrugerea efectivă a virusului febrei aftoase.

Anexa nr. 5 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Repopularea exploataţiilor 1. Principii generale: 1) Repopularea poate fi iniţiată numai după 21 de zile de la încheierea operaţiunilor

finale de dezinfectare a exploataţiei. 2) Animalele destinate repopulării se introduc în exploataţie în următoarele condiţii: a) să nu provină din zone supuse unor restricţii de sănătate animală legate de febra

aftoasă; b) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

trebuie să se asigure că orice virus rezidual posibil al febrei aftoase poate fi detectat la animalele destinate repopulării fie pe baza semnelor clinice în cazul bovinelor sau al porcinelor, fie prin examene de laborator în cazul celorlalte specii receptive la febra aftoasă, efectuate la sfîrşitul perioadei de observaţie, prevăzută la punctul 3) al prezentei anexe;

c) pentru garantarea unui răspuns imunitar adecvat, în conformitate cu pct. 2) lit. b) la animalele destinate repopulării, acestea trebuie:

fie să provină dintr-o zonă sau dintr-o exploataţie cu o rază de cel puţin 10 km în care nu s-au înregistrat focare de febră aftoasă timp de cel puţin treizeci de zile;

fie să fi fost supuse, cu rezultat negativ, unor teste de detectare a anticorpilor virusului febrei aftoase, efectuate pe probe prelevate înainte de introducerea animalelor în exploataţie.

3) Indiferent de tipul de creştere a animalelor practicat în exploataţie, reintroducerea animalelor se realizează în conformitate cu procedurile prezentate în continuare:

a) animalele se introduc în toate unităţile şi în toate clădirile exploataţiei în cauză; b) dacă exploataţia constă din mai mult de o unitate sau de o clădire, nu este necesar

ca reintroducerea să se efectueze simultan în toate unităţile sau în toate clădirile; cu toate acestea, nici un animal din speciile receptive la febra aftoasă nu poate părăsi exploataţia decît după ce toate animalele reintroduse în toate unităţile şi în toate clădirile au trecut prin toate procesele de repopulare;

43

Page 44: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

c) animalele sînt supuse unei inspecţii clinice din 3 în 3 zile pe parcursul primelor 14 zile de la introducerea lor;

d) în perioada cuprinsă între 15 şi 28 zile de la reintroducere, animalele sînt supuse unei inspecţii clinice o dată pe săptămînă;

e) după cel puţin 28 de zile de la ultima reintroducere, toate animalele fac obiectul unui examen clinic şi se prelevă probe în vederea detectării anticorpilor virusului febrei aftoase, în conformitate cu cerinţele din anexa nr. 3 punctul 2 la prezenta Normă sanitară veterinară.

4) Procedurile de repopulare se consideră încheiate după aplicarea măsurilor prevăzute la 3) lit. e) cu rezultat negativ.

2. Extinderea măsurilor şi derogări: 1) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

poate impune: a) folosirea de animale-santinelă, în special în exploataţiile care sînt dificil de curăţat

şi dezinfectat, şi în exploataţiile în aer liber. b) măsuri suplimentare de control şi de supraveghere în cadrul repopulării; 2) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

poate deroga de la măsurile prevăzute la pct. 3) literele b)-d) din prezenta anexă dacă repopularea se efectuează după 3 luni de la ultima apariţie a unui focar pe o rază de 10 km în jurul exploataţiei care face obiectul repopulării.

3. Repopularea legată de vaccinarea de necesitate 1) Repopularea într-o zonă de vaccinare, se efectuează fie în conformitate cu

punctele 1. şi 2. din prezenta anexă, fie în conformitate cu pct. 159 sau 161 literele a), c) şi d) la prezenta Normă sanitară veterinară.

2) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate autoriza repopularea exploataţiilor situate în afara zonei de vaccinare cu animale vaccinate după aplicarea măsurilor prevăzute la punctele 175 şi 176 la prezenta Normă sanitară veterinară şi în condiţiile următoare:

a) proporţia animalelor vaccinate utilizate pentru repopulare să fie de peste 75%, caz în care, nu mai devreme de 28 de zile de la ultima reintroducere de animale din speciile receptive la febra aftoasă, animalele vaccinate se supun aleatoriu unor teste de detectare a anticorpilor împotriva proteinelor nestructurale; pentru prelevare să se folosească parametrii statistici prevăzuţi în anexa nr. 3 punctul 2. la prezenta Normă sanitară veterinară, pentru animalele nevaccinate se aplică dispoziţiile pct. 1. la prezenta anexă;

b) proporţia animalelor vaccinate să nu depăşească 75%, caz în care animalele nevaccinate sînt considerate animale-santinelă şi se aplică dispoziţiile pct. 1. al prezentei anexe.

44

Page 45: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Anexa nr. 6 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Restricţii privind mişcarea ecvideelor

1. Măsuri minime: după confirmarea a cel puţin unui focar de febră aftoasă în conformitate cu punctele 19 şi 20 la prezenta Normă sanitară veterinară, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va aproba expedierea ecvideelor către alte state doar dacă acestea sînt însoţite de documente de identificare şi de un certificat de sănătate.

2. Măsuri suplimentare: 1) Măsuri pe parcursul imobilizării: În cazul în care Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine

Animală aplică o imobilizare completă după cum se prevede la pct. 15 la prezenta Normă sanitară veterinară, transportul ecvideelor din exploataţiile supuse restricţiilor prevăzute la punctele 5 - 7 şi 19, 20 la prezenta Normă sanitară veterinară, poate fi autorizat pentru ecvideele care au nevoie de îngrijiri veterinare speciale în locaţii în care nu se află animale din speciile receptive la febra aftoasă, dacă sînt îndeplinite următoarele condiţii:

a) medicul veterinar disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă să furnizeze un document ce atestă urgenţa;

b) trebuie să se poată indica acordul clinicii de destinaţie; c) transportul trebuie autorizat de Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa

Produselor de Origine Animală, care trebuie să fie disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămînă;

d) pe parcursul transportului, ecvideele trebuie să fie însoţite de un document de identificare;

e) medicul veterinar oficial care este de gardă trebuie informat cu privire la itinerar înainte de plecare;

f) ecvideele trebuie curăţate şi tratate cu un dezinfectant eficient; g) ecvideele trebuie să călătorească într-un mijloc de transport adaptat, care să poată

fi recunoscut ca atare, curăţat şi dezinfectat înainte şi după folosire. 2) Controalele la care se supun ecvideele în cadrul zonelor de protecţie şi de

supraveghere: a) Circulaţia ecvideelor în afara zonelor de protecţie şi de supraveghere nu este

supusă condiţiilor adiţionale. b) Circulaţia ecvideelor în zonele de protecţie şi de supraveghere instituite în

conformitate cu punctele 46 – 51 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supune următoarelor condiţii:

utilizarea ecvideelor deţinute în exploataţii situate în zonele de protecţie şi de supraveghere în care nu există animale din speciile receptive la febra aftoasă poate fi autorizată în zona de protecţie, sub rezerva măsurilor adecvate privind curăţarea şi dezinfectarea şi nu poate face obiectul restricţiilor în locaţiile situate în zona de supraveghere;

45

Page 46: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

ecvideele pot fi transportate fără restricţii cu ajutorul unui mijloc de transport adaptat, spre o exploataţie ce nu deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă;

în cazuri excepţionale, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală poate autoriza transportul ecvideelor în mijloacele de transport adaptate sau autorizate ale unei exploataţii ce nu deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă spre o altă exploataţie ce deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă, situată într-o zonă de protecţie, dacă mijlocul de transport este curăţat şi dezinfectat înainte de încărcarea animalelor şi înainte de plecarea din exploataţia de destinaţie;

circulaţia ecvideelor poate fi autorizată pe drumurile publice, pe păşuni ale exploataţiilor ce nu deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă, şi în zone de exerciţii;

c) Colectarea de material seminal, de embrioni sau de ovule de la ecvidee donatoare din exploataţii ce nu deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă din zona de protecţie şi de supraveghere şi transportul de material seminal, de embrioni sau de ovule pînă la ecvideele beneficiare din exploataţii ce nu deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă nu fac obiectul restricţiilor.

d) Vizitele proprietarilor ecvideelor, ale medicului veterinar, inseminatorului şi potcovarului în exploataţiile ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă, situate în zona de supraveghere, dar care nu fac obiectul restricţiilor prevăzute la punctele 5 - 7 şi 19, 20 la prezenta Normă sanitară veterinară, se supun următoarelor condiţii:

ecvideele se ţin separat de animalele din speciile receptive la febra aftoasă, şi se iau măsuri eficiente pentru a se preveni accesul persoanelor menţionate la animalele din speciile receptive la febra aftoasă;

se înscrie într-un registru numele fiecărui vizitator; se curăţă şi se dezinfectează mijloacele de transport, precum şi încălţămintea

vizitatorilor.

Anexa nr. 7 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Tratarea produselor de origine animală celor care nu sînt de origine animală în

vederea distrugerii virusului febrei aftoase

1. Produsele din carne vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

2. Pieile neprelucrate şi prelucrate vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

3. Lîna de oaie, părul de rumegătoare şi perii de porc vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

4. Produsele provenite de la animale din speciile receptive la febra aftoasă care: a) fie au fost tratate termic într-un recipient închis ermetic, cu F0 mai mare sau egal

cu 3,00; 46

Page 47: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

b) fie au fost tratate termic, punctul termic central fiind crescut la minim 70°C timp de cel puţin 60 de minute.

5. Sîngele şi produsele derivate din sînge de la animale din speciile receptive la febra aftoasă, utilizate în scopuri tehnice, inclusiv produsele farmaceutice, produsele de diagnosticare „in vitro” şi „in vivo” şi reactivii de laborator vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

6. Untura şi grăsimile topite vor fi supuse tratamentului termic conform standartelor OIE.

7. Hrana pentru animalele de companie şi articolele de mesticat pentru cîini vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

8. Trofeele de vînătoare de ongulate vor fi supuse cel puţin unuia din tratamentele de natură să distrugă virusul febrei aftoase, conform standartelor OIE.

9. Intestinele de la animale care au fost curăţate, raclate şi fie au fost sărate cu clorură de sodiu timp de 30 de zile, fie înălbite sau uscate după raclare, înainte de a fi protejate de orice nouă contaminare după tratare.

10. Paiele şi hrana pentru animale care au fost: 1) supuse acţiunii: a) vaporilor de apă într-o cameră închisă timp de cel puţin 10 minute, la o

temperatură de minimum 70°C; b) vaporilor de formol (formaldehidă gazoasă) degajaţi din soluţie comercială de 35-

40% într-o cameră menţinută închisă timp de cel puţin 8 ore la o temperatură de cel puţin 19°C;

2) depozitate sub formă de pachete sau de baloturi într-un loc acoperit situat la o distanţă de cel puţin 2 km de cel mai apropiat focar de febră aftoasă şi nu au părăsit locul în cauză decît după expirarea unei perioade de cel puţin 3 luni de la finalizarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfectare, prevăzute la punctele 21 – 24 la prezenta Normă sanitară veterinară şi, în orice caz, nu înainte de încheierea restricţiilor din zona de protecţie.

Anexa nr. 8 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Capitolul I

Tratarea cărnii proaspete 1. Se tratează carnea proaspătă dezosată: carnea, imreună cu diafragmele, cu excepţia

viscerelor, din care au fost îndepărtate oasele şi principalii ganglioni limfatici accesibili. 2. Se tratează organele porţionale: a) inima din care s-au îndepărtat complet ganglionii limfatici, ţesutul conjunctiv şi

grăsimea aderentă, b) ficatul din care s-au îndepărtat complet ganglionii limfatici, ţesutul conjunctiv şi

grăsimea aderentă,

47

Page 48: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

c) muşchii maseteri întregi, incizaţi, de la care ganglionii limfatici, ţesutul conjunctiv şi grăsimea aderentă au fost complet îndepărtate,

d) limba, cu epiteliu, fără os, cartilagii şi amigdale, e) pulmonii din care s-au îndepărtat traheea, bronhiile principale şi ganglionii

limfatici mediastinali şi bronhici, f) alte organe comestibile fără os şi cartilagii, din care s-au îndepărtat complet

ganglionii limfatici, ţesutul conjunctiv, grăsimea aderentă şi mucoasele. 3. Maturarea: a) maturarea carcaselor la o temperatură de peste + 2°C timp de cel puţin 24 de ore, b) pH la mijlocul marelui dorsal măsurat sub 6,0. 4. Se aplică măsuri eficiente pentru a se evita contaminarea încrucişată.

Capitolul II

Măsuri suplimentare aplicabile producţiei de carne proaspătă de animale din speciile receptive la febra aftoasă provenind din zona de supraveghere

5. Carnea proaspătă, cu excepţia capetelor, a viscerelor şi a organelor comestibile,

destinată introducerii pe piaţă în afara zonelor de protecţie şi de supraveghere se produce cu respectarea a cel puţin uneia dintre următoarele condiţii:

1) în cazul rumegătoarelor: a) animalele să fie supuse controalelor prevăzute la pct. 56 la prezenta Normă

sanitară veterinară; b) carnea să fie supusă tratării prevăzute la capitolul I punctele 1., 3. şi 4. al prezentei

anexe; 2) în cazul tuturor animalelor din speciile predispuse la febra aftoasă: a) animalele să se afle în exploataţie timp de cel puţin 21 de zile şi sînt identificate

astfel încît să se poată determina exploataţia de origine; b) animalele au fost supuse controalelor prevăzute la pct. 56 la prezenta Normă

sanitară veterinară, c) carnea să fie clar identificată şi conservată sub control oficial timp de cel puţin 7

zile, şi nu este reintrodusă în circulaţie decît după excluderea oficială a oricărei suspiciuni de infecţie cu virusul febrei aftoase în exploataţia de origine la sfîrşitul perioadei de reţinere; sau,

d) animalele să fie reţinute în exploataţia de origine timp de 21 de zile, pe parcursul cărora să nu se introducă în exploataţie nici un animal din speciile receptive la febra aftoasă;

e) animalele să fie supuse controalelor prevăzute la pct. 56 la prezenta Normă sanitară veterinară, pe parcursul celor 24 de ore după încărcare,

f) probele prelevate în conformitate cu cerinţele statistice prevăzute de anexa nr.3 punctul 2. la prezenta Normă sanitară veterinară, pe parcursul celor 48 de ore de după încărcare să fie supuse, cu rezultat negativ, unor teste de detectare a anticorpilor virusului febrei aftoase;

g) carnea să se păstreze sub control oficial timp de 24 de ore şi să nu fie repusă în circulaţie decît după ce o nouă inspecţie a animalelor din exploataţia de origine a permis 48

Page 49: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

excluderea, în baza unei inspecţii clinice, a prezenţei animalelor infectate sau suspecte infectare;

6. Organele tranşate trebuie marcate cu marcă de sănătate şi supuse unuia din tratamentele prevăzute la anexa nr. 7 capitolul I pct. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară.

7. Celelalte produse se tratează conform dispoziţiilor punctelor 83 şi 84 la prezenta Normă sanitară veterinară.

Anexa nr. 9 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Tratarea laptelui în vederea distrugerii virusului febrei

aftoase

Capitolul I Lapte şi produse lactate pentru consumul uman

1. Laptele pentru consumul uman face obiectul cel puţin al uneia din următoarele metode de tratare:

1) sterilizare la nivelul minim de F0 3; 2) tratare la temperaturi ultraînalte UHT1(Ultra-High Temperature)- pasteurizare la

132°C timp de cel puţin 1 secundă; 3) tratare HTST2- High Temperature Short Time –pasteurizare ultrarapidă la

temperatură de 72°C timp de cel puţin 15 secunde, aplicată de 2 ori pentru lapte cu un pH egal sau superior valorii 7,0 sau pasteurizare echivalentă ce dă o reacţie negativă la un test pentru fosfatază;

4) tratare HTST pentru laptele cu pH mai mic de 7,0; 5) tratare HTST asociată cu un alt tratament fizic prin: a) fie reducerea pH-ului sub 6 timp de cel puţin 1 oră; b) fie încălzirea din nou la 72°C sau la o temperatură mai mare, însoţită de desicare. 2. Produsele lactate trebuie să fie supuse uneia din tratările menţionate anterior ori să

fie produse din lapte tratat în conformitate cu punctul 1. al prezentei anexe. 3. Alte tratări se decid în conformitate cu standartele OIE, în special, în ceea ce

priveşte produsele lactate din lapte crud supuse unei perioade prelungite de maturare, inclusiv reducerea pH-ului sub 6.

Capitolul II Lapte şi produse lactate care nu sînt destinate consumului uman şi lapte şi produse

lactate destinate consumului animal 4. Laptele care nu este destinat consumului uman sau care este destinat consumului

animal trebuie să facă obiectul cel puţin unuia din următoarele tratări: 1) sterilizare la nivelul minim de F03;

49

Page 50: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

2) tratare UHT3 asociată unei alte tratări fizice prevăzute la punctul 1.4.1 sau la punctul 1.4.2;

3) tratare HTST4 aplicată de două ori; 4) tratare HTST asociată altei metode de tratare fizică; a) reducerea pH-ului sub 6 timp de cel puţin o oră; b) încălzirea din nou la 72°C sau la o temperatură mai mare, însoţită de disecare. 5. Produsele lactate trebuie fie supuse uneia din metodele de tratare menţionate, ori

să fie produse din lapte tratat în conformitate cu punctul 4 al prezentei anexe. 6. Înainte de a fi transportat în exploataţiile de porci, zerul destinat hranei animalelor

din speciile receptive la febra aftoasă şi provenit din lapte care a făcut obiectul uneia din metodele de tratare descrisă la punctul 1 trebuie colectat cu cel puţin 16 ore înainte de prinderea laptelui, iar pH-ul măsurat al acestuia trebuie să fie < 6,0.

Notă: 1 UHT = tratare la temperatură ridicată, adică la 132°C, timp de cel puţin o secundă. 2 HTST = temperatură ridicată într-un interval scurt, adică la 72°C timp de cel puţin 15 secunde, sau efect de pasteurizare echivalent cu reacţie negativă la fosfatază. 3 UHT = tratare la temperatură ridicată, adică la 132°C timp de cel puţin o secundă. 4 HTST = temperatură ridicată într-un interval scurt, adică la 72°C timp de cel puţin 15 secunde, sau efect de pasteurizare echivalent cu reacţie negativă la fosfatază.

Anexa nr. 10 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Criterii de decizie pentru aplicarea liniilor directoare şi programele de vaccinare de

necesitate

Criterii suplimentare privind decizia de aplicare a vaccinării de urgenţă Decizie Criterii Pentru vaccinare Împotriva vaccinării

Acceptarea regionalizării de către alte ţări

Cunoscută Necunoscută

Evaluarea economică a strategiilor concurente de combatere a bolii

Se poate anticipa faptul că o strategie de combatere care nu include vaccinarea de necesitate va genera pierderi economice considerabil mai mari în sectoarele agricole şi neagricole

Se poate anticipa faptul că o strategie de combatere care include vaccinarea de necesitate va genera pierderi economice considerabil mai mari în sectoarele agricole şi neagricole

Se poate anticipa că regula celor 24/48 de ore nu poate fi aplicată efectiv pe

Da

Nu

50

Page 51: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

parcursul a 2 zile consecutive (1) Impactul social şi psihologic semnificativ al politicii de stamping out total

Da

Nu

Existenţa de exploataţii mari de creştere intensivă într-o zonă cu o densitate mică a efectivului

Da

Nu

(1) regula de 24/48 de ore înseamnă: a) efectivele infectate din exploataţiile prevăzute la punctele 19 şi 20 la prezenta

Normă sanitară veterinară, nu pot fi eliminate prin sacrificare sistematică pe parcursul celor 24 de ore de după confirmarea bolii;

b) sacrificarea preventivă a animalelor susceptibile de infectare sau contaminare nu se poate realiza în deplină securitate în termen de mai puţin de 48 de ore.

Anexa nr. 11 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Prelevarea şi transportul probelor

O mică cantitate (alicotă) de material din teren trebuie să fie trimisă la unul din

laboratoarele internaţionale de referinţă. Cu toate acestea, dacă nu sînt disponibile astfel de probe sau nu pot fi transportate, se poate accepta material animal, colectat de la aceeaşi specie-gazdă, sau material de cultură celulară cu număr mic de deplasări. Trebuie furnizată fişa medicală a animalului sau a materialului celular.

Pentru diagnosticarea bolilor veziculoase, probele pot fi transportate la 4°C dacă durata probabilă a transportului la laboratorul de destinaţie nu depăşeşte 24 de ore. Pentru transportul probelor de lichid esofago-faringian (obţinute prin metoda „probang”), se recomandă folosirea de zăpadă carbonică sau de azot lichid, în special dacă nu se pot elimina întîrzierile în aeroport. Sînt necesare măsuri speciale de precauţie în ceea ce priveşte ambalarea în condiţii de siguranţă a materialului colectat de la animale suspectate de a fi purtătoare de febră aftoasă, atît în interiorul ţării, cît şi între ţări. Aceste reguli sînt stabilite, în principal, pentru a preveni deteriorarea recipientelor şi orice scurgere din acestea şi riscul de contaminare, dar sînt importante, de asemenea, pentru a asigura că probele ajung la destinaţie în stare bună.

Pungile de gheaţă sînt preferabile blocurilor de gheaţă care se topesc, astfel încît să se evite riscul ca apa să se infiltreze în probele prelevate. Înainte de expedierea probelor,

51

Page 52: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

laboratorul de destinaţie este anunţat cu privire la sosirea acestora şi trebuie să îşi dea acordul de primire.

Anexa nr. 12 la Norma Sanitar Veterinară

privind măsurile de combatere a febrei aftoase

Capitolul I Măsuri ce urmează a fi luate în cazul confirmării prezenţei febrei aftoase la animalele

sălbatice 1. Imediat după confirmarea unui caz de febră aftoasă la animale sălbatice din

speciile receptive la febra aftoasă, pentru a reduce răspîndirea bolii, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie:

1) să notifice apariţia unui caz primar în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta Normă sanitară veterinară;

2) să creeze un grup de experţi care să cuprindă medici veterinari, vînători, biologi şi epidemiologi specialişti în domeniul faunei sălbatice. Grupul de experţi asistă Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală în exercitarea următoarelor atribuţii:

a) studierea situaţiei epidemiologice şi delimitarea zonei infectate în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în capitolul II punctul 4 lit. b) al prezentei anexe;

b) stabilirea măsurilor adecvate ce urmează a fi aplicate în zona infectată pe lîngă măsurile prevăzute la punctele 4) şi 5) ale prezentei anexe, aceste măsuri pot include suspendarea vînătorii şi interzicerea hrănirii animalelor sălbatice;

c) pregătirea unui plan de combatere în conformitate cu capitolul II al prezentei anexe;

d) realizarea unor controale pentru verificarea eficienţei măsurilor adoptate în vederea eradicării febrei aftoase în zona infectată;

3) să pună imediat sub supraveghere oficială exploataţiile ce deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă din zona infectată delimitată şi să dispună, în special:

a) efectuarea unui recensămînt oficial al tuturor speciilor şi categoriilor de animale din speciile receptive la febra aftoasă care se găsesc în toate exploataţiile; recensămîntul este actualizat de proprietar. Informaţiile din cadrul recensămîntului sînt prezentate la cerere şi pot fi verificate la fiecare inspecţie. Cu toate acestea, în cazul exploataţiilor în aer liber, primul recensămînt efectuat se poate realiza pe baza unei estimări;

b) ca toate animalele din speciile receptive la febra aftoasă care se află în exploataţiile situate în zona infectată să fie ţinute în locaţiile în care sînt deţinute sau în alte locaţii în care pot fi izolate de animale sălbatice, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a veni ulterior în contact cu animalele din speciile receptive la febra aftoasă, care se află în exploataţii;

c) ca nici un animal dintr-o specie receptivă la febra aftoasă să nu intre în exploataţie şi să nu părăsească exploataţia decît dacă este autorizat în acest sens de autoritatea sanitar-veterinară competentă, ţinînd seama de situaţia epidemiologică;

52

Page 53: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

d) folosirea de mijloace adecvate de dezinfectare la intrările şi la ieşirile din clădirile sau din locaţiile în care sînt adăpostite animale din speciile receptive la febra aftoasă, precum şi la intrările şi la ieşirile din exploataţie;

e) aplicarea unor măsuri adecvate de igienă de către toate persoanele care intră în contact cu animale sălbatice pentru a reduce riscul de răspîndire a virusului febrei aftoase, inclusiv o eventuală interzicere temporară a accesului persoanelor care au venit în contact cu animale sălbatice într-o exploataţie care deţine animale din speciile receptive la febra aftoasă;

f) ca toate animalele moarte sau bolnave din speciile receptive la febra aftoasă care prezintă simptome ale febrei aftoase şi se află în exploataţie să fie supuse unui test de depistare a febrei aftoase;

g) ca nici un animal sălbatic, sacrificat sau găsit mort, şi nici un material sau echipament ce poate fi contaminat cu virusul febrei aftoase să nu fie introdus într-o exploataţie în care sînt deţinute animale din speciile receptive la febra aftoasă;

h) ca animalele din speciile receptive la febra aftoasă, materialul seminal, embrionii şi ovulele acestora să nu părăsească zona infectată în scopul comerţului;

4) să procedeze astfel încît toate animalele sălbatice împuşcate sau găsite moarte în zona infectată să fie inspectate de un medic veterinar oficial şi supuse unui examen de depistare a febrei aftoase în vederea infirmării sau a confirmării oficiale a prezenţei febrei aftoase, în conformitate cu definiţia focarului din anexa nr. 1 la prezenta Normă sanitară veterinară. Carcasele tuturor animalelor sălbatice depistate ca pozitive în privinţa febrei aftoase să fie prelucrate sub control oficial. Părţile care nu sînt destinate consumului uman să fie prelucrate sub control oficial;

5) să adopte măsuri prin care tulpinile de virus al febrei aftoase să fie supuse procedurii de laborator necesare pentru identificarea tipului genetic al virusului şi a caracteristicii antigenice a acestuia faţă de suşele de vaccin existente.

2. În cazul apariţiei febrei aftoase la animalele sălbatice dintr-o zonă a Republicii Moldova sau a unui stat vecin, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală trebuie să colaboreze cu autorităţile componente ale statelor vecine pentru stabilirea măsurilor de control al bolii.

Capitolul II

Planuri de eradicare a febrei aftoase la animalele sălbatice 1. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

trebuie să elaboreze un plan scris al măsurilor necesare pentru eradicarea bolii în zona definită ca infectată şi al măsurilor aplicate exploataţiilor din zona respectivă.

2. Planul menţionat la capitolul II 1 al prezentei anexe, trebuie să conţină informaţii privind:

1) rezultatele anchetelor epidemiologice şi ale controalelor efectuate în conformitate cu capitolul I al prezentei anexe şi repartizarea geografică a bolii;

2) o zonă infectată definită în cadrul teritoriului Republicii Moldova. La delimitarea zonei infectate, Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală ţine seama de următoarele informaţii:

a) rezultatele anchetelor epidemiologice efectuate şi repartizarea geografică a bolii; 53

Page 54: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

b) populaţia de animale sălbatice prezente în zonă; c) existenţa unor obstacole importante, naturale sau create de om pentru circulaţia

animalelor sălbatice; 3) organizarea unei strînse cooperări între biologi, vînători, asociaţiile de vînătoare,

serviciile pentru protecţia faunei sălbatice şi serviciile sanitar-veterinare de stat (sănătate animală şi sănătate publică);

4) campania de informare ce trebuie pusă în aplicare pentru ca vînătorii să conştientizeze măsurile pe care trebuie să le adopte în cadrul planului de eradicare;

5) eforturile specifice depuse pentru determinarea numărului de grupuri de animale sălbatice care au avut contacte limitate cu alte grupuri de animale sălbatice în zona infectată şi în jurul acesteia şi localizarea acestor grupuri;

6) numărul aproximativ de grupuri de animale sălbatice prevăzute la pct. 5 al prezentului capitol, precum şi dimensiunile acestora în zona infectată şi în jurul acesteia;

7) eforturi specifice depuse pentru determinarea răspîndirii infecţiei la animalele sălbatice, prin intermediul examenului animalelor sălbatice sacrificate de vînători sau găsite moarte şi prin examene de laborator, inclusiv prin intermediul unor anchete epidemiologice pe categorii de vîrstă;

8) măsurile adoptate pentru reducerea răspîndirii bolii provocate de circulaţia animalelor sălbatice şi/sau de contactele dintre grupurile de animale sălbatice; aceste măsuri pot cuprinde interzicerea vînătorii;

9) măsurile adoptate în vederea reducerii populaţiei de animale sălbatice, în special a numărului de animale tinere, din speciile receptive la febra aftoasă din fauna sălbatică;

10) cerinţele pe care trebuie să le respecte vînătorii pentru a evita orice răspîndire a bolii;

11) metoda de eliminare a animalelor sălbatice găsite moarte sau sacrificate, bazată pe:

a) prelucrarea sub control oficial; b) examinarea clinică efectuată de un medic veterinar oficial. Carcasele tuturor

animalelor sălbatice depistate pozitive în privinţa febrei aftoase se prelucrează sub control oficial. Părţile care nu sînt destinate consumului uman se prelucrează sub control oficial;

12) investigaţia epidemiologică efectuată pe fiecare animal sălbatic din specia receptivă la febra aftoasă, împuşcat sau găsit mort. Această cuprinde în mod obligatoriu răspunsurile la un chestionar ce oferă informaţii privind:

a) sectorul geografic în care animalul a fost găsit mort sau a fost sacrificat; b) data la care animalul a fost găsit mort sau a fost sacrificat; c) persoana care a găsit animalul mort sau care l-a sacrificat; d) vîrsta şi sexul animalului sălbatic; e) dacă a fost sacrificat: simptomele constatate înainte de sacrificare; f) dacă a fost găsit mort - starea carcasei; g) concluziile laboratorului; 13) programele de supraveghere şi măsurile de prevenire aplicabile exploataţiilor ce

deţin animale din speciile receptive la febra aftoasă, situate în zona infectată delimitată şi, după caz, în jurul acesteia, inclusiv transportul şi circulaţia animalelor din speciile receptive la febra aftoasă în interiorul, din sau spre această zonă; aceste măsuri trebuie să cuprindă 54

Page 55: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

cel puţin interdicţia de scoatere a animalelor din speciile receptive la febra aftoasă, a materialului lor seminal, a embrionilor şi a ovulelor acestora din zona infectată;

14) celelalte criterii aplicate pentru eliminarea măsurilor adoptate în vederea eradicării bolii în zona delimitată şi măsurile aplicate exploataţiilor din această zonă;

15) autoritatea însărcinată cu supravegherea şi coordonarea unităţilor care răspund de punerea în aplicare a planului;

16) sistemul instituit pentru ca grupul de experţi desemnat în conformitate cu capitolul I 2) al prezentei anexe să poată efectua examinarea constantă a rezultatelor planului de eradicare;

17) măsurile de combatere a bolii puse în aplicare după încheierea unei perioade de un an de la constatarea ultimului caz confirmat de febră aftoasă la animalele sălbatice din zona infectată delimitată; aceste măsuri de control rămîn în vigoare cel puţin un an şi includ cel puţin dispoziţiile puse deja în aplicare în conformitate cu punctele 7, 11 şi12 ale prezentului capitol.

Anexa nr. 2 la hotărîrea Guvernului

nr. din 2008

Planul de Contingenţă pentru febra aftoasă

Capitolul I Dispoziţii generale

1. Planul de Contingenţă pentru febra aftoasă (în continuare Plan) stabileşte măsurile necesare de eradicare a focarelor de febră aftoasă, confirmate pe teritoriul republicii.

2. Prezentul Plan se aplică în cazul confirmării bolii, febrei aftoase, pe teritoriul republicii.

3. În sensul prezentului Plan, noţiunile de bază utilizate au următoarele semnificaţii: a) lanţ de comandă – un sistem al autorităţii, ce se extinde de la nivelurile

organizaţionale superioare spre nivelurile inferioare şi defineşte responsabilităţile fiecăruia din ele; schema lanţului de comandă este prezentată în anexa nr. 2 la prezentul Plan;

b) stamping-out – o strategie de eliminare rapidă a unei boli infecţioase înalt contagioase apărută pe teritoriul ţării;

c) screening – examinare sau evaluare sistematică efectuată în scopul detectării unei boli infecţioase.

Capitolul II Secţiunea 1

Structuri permanente ale lanţului de comandă 4. Structura permanentă de la nivel guvernamental este Comisia Antiepizootică

Excepţională Republicană, instituită prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 30 din 14 ianuarie 1994 (Monitorul Parlamentului 1994, nr. 1, art. 22).

5. Structurile permanente de la nivelul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare sunt:

55

Page 56: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală, ce are responsabilitatea să coordoneze toate activităţile de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale şi să asigure salubritatea produselor şi subproduselor de origine animală, atît a celor destinate consumului uman, cît şi a celor destinate unor scopuri industriale.

De asemenea, această structură este responsabilă de elaborarea cadrului normativ pentru toate activităţile ce ţin de competenţa autorităţii sanitar-veterinare competente.

b) Centrul Republican de Diagnostic Veterinar este responsabil de supravegherea stării de sănătate a animalelor prin metode de laborator.

6. Structurile permanente de la nivel local sunt: a) Comisiile Antiepizootice Excepţionale Raionale, instituite în baza deciziei Comisiei

Antiepizootice Excepţionale Republicane; b) direcţiile raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de

origine animală.

Secţiunea 2 Structuri de necesitate ale lanţului de comandă

7. La nivel central se instituie următoarele structuri: a) Celula de criză; b) Centrul Naţional de Combatere a Bolii; c) Grupul naţional de experţi; 8. La nivel local se instituie: a) Centrul local de combatere a bolii; b) grupul local de experţi. 9. Celula de criză pentru febra aftoasă este constituită din următorii membri: a) Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare – preşedinte; b) şeful Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

– vicepreşedinte; c) şeful adjunct al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine

Animală – secretar; d) şeful Direcţiei Finanţe şi Contabilitate a Ministerului Agriculturii şi Industriei

Alimentare; e) reprezentant al Ministerului Finanţelor; f) reprezentant al Ministerului Transporturilor. 10. Celula de criză pentru febra aftoasă se reuneşte ori de cîte ori există o suspiciune a

febrei aftoase şi rămîne operaţională pînă la ridicarea măsurilor de carantină şi repopularea exploataţiilor.

Împreună cu Centrul Naţional de Combatere a Bolii, aceasta are drept atribuţie principală stabilirea şi urmărirea modului de aplicare a măsurilor specifice şi nespecifice pentru combaterea febrei aftoase.

11. Şedinţele Celulei de criză se desfăşoară în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

12. Centrul Naţional de Combatere a Bolii se instituie imediat după confirmarea bolii pe teritoriul Republicii Moldova. Membrii Centrului se vor întruni în incinta Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. 56

Page 57: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

13. Responsabil de convocarea promptă a Centrului Naţional de Combatere a Bolii este şeful adjunct al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.

14. Membrii Centrului Naţional de Combatere a Bolii sunt: a) şeful Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

– preşedinte; b) şeful adjunct al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine

Animală – vicepreşedinte; c) directorul adjunct al Centrului Republican de Diagnostic Veterinar - secretar; d) directorul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar; e) specialist epizootolog; f) specialist virusolog din cadrul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar; g) specialist morfopatolog din cadrul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar; h) specialist în igienă, protecţia şi bunăstarea animalelor. 15. Atribuţiile Centrului Naţional de Combatere a Bolii sunt: a) coordonarea implementării tuturor deciziilor adoptate de către Comisia

Antiepizootică Excepţională; b) îndeplinirea cerinţelor prevăzute în anexa nr. 1 la proiectul Hotărîrii de Guvern „Cu

privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind măsurile de combatere a febrei aftoase şi a Planului de contingenţă pentru febra aftoasă”.

c) organizarea măsurilor de eradicare a focarului de febră aftoasă; d) coordonarea şi direcţionarea activităţilor Centrului local de combatere a bolii de la

nivel raional/municipal; e) coordonarea implementării măsurilor de eradicare a bolii pe tot teritoriul ţării şi

controlul asupra îndeplinirii lor; f) conducerea în activitatea sa după prevederile Legii privind activitatea veterinară, ale

prezentului Plan şi altor acte normative în domeniu; g) crearea unui grup naţional de experţi, care va efectua expertiza şi va ajuta autorităţile

relevante în procesul de pregătire pentru eradicarea bolii; h) organizarea, dacă este necesară, a examinărilor clinice pe întreg teritoriul Republicii

Moldova; i) coordonarea deciziilor în legătură cu stabilirea zonelor de protecţie şi supraveghere şi

a zonelor de control temporar; j) coordonarea deciziilor privitor la efectuarea sacrificării preventive; k) stabilirea, după necesitate, a localizării fiecărui animal expediat din zonele de focar

cu minimum 21 zile înainte de apariţia infecţiei într-o exploataţie din zona de protecţie; l) coordonarea deciziei de stabilire a interdicţiilor cu privire la tranzitul şi transportul

animalelor, însămînţarea artificială, carnea proaspătă, produse din carne, produse provenite de la animale din speciile nereceptive la febra aftoasă, lapte, material seminal, embrioni, piei, pielicele, lînă, păr, blană etc. în zona de protecţie şi supraveghere;

m) elaborarea propunerilor şi coordonarea problemelor în legătură cu asistenţa internaţională/ suport, dacă e necesar, inclusiv cercetări de diagnostic adiţionale;

n) înaintarea propunerilor cu privire la acţiunile strategice ce vor fi aplicate în scopul controlului febrei aftoase; 57

Page 58: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

o) coordonarea utilizării fondurilor destinate pentru eradicarea febrei aftoase; p) efectuarea tuturor aranjamentelor necesare pentru introducerea vaccinării de

necesitate. 16. Preşedintele Centrului Naţional de Combatere a Bolii are întreaga responsabilitate

pentru organizarea şi îndeplinirea tuturor atribuţiilor stabilite. În particular, el trebuie: a) să organizeze şi să coordoneze activitatea Centrului Naţional de Combatere a Bolii; b) să facă parte din conducerea Comisiei Antiepizootice Excepţionale Republicane; c) să organizeze adunările programate şi suplimentare a Centrului Naţional de

Combatere a Bolii; d) să coopereze cu autorităţile competente din alte ţări privitor la metodele de eradicare

sau prevenire a maladiilor infecţioase ale animalelor; e) să notifice Comisiei Antiepizootice Excepţionale Republicane şi altor instituţii statale

despre focarul confirmat de febră aftoasă, măsurile pentru eradicarea bolii în concordanţă cu măsurile de protecţie a mediului, precum şi despre procesul de răspîndire a bolii.

17. Centrul Naţional de Combatere a Bolii are dreptul: a) să primească informaţii despre promptitudinea Centrului local de combatere a bolii în

eradicarea focarului de boală, despre resursele tehnice, de personal, echipament necesare; b) să primească de la Centrul local de combatere a bolii informaţii privind focarele de

boală şi măsurile aplicate pentru combaterea acesteia; c) să înainteze propuneri şi recomandări Comisiei Antiepizootice Excepţionale

Republicane, altor instituţii interesate privind măsurile de eradicare a bolii; d) să prezinte propuneri Guvernului Republicii Moldova privind coordonarea fondurilor

de rezervă, utilizînd rezerva de stat; e) să invite experţi şi consultanţi pentru organizarea şi coordonarea activităţilor

Centrului Naţional de Combatere a Bolii în perioada focarului de boală. 18. În caz de confirmare a febrei aftoase autoritatea publică centrală de supraveghere

sanitar-veterinară instituie Centrul local de combatere a bolii, coordonînd cu administraţia publică locală.

19. Membrii Centrului local de combatere a bolii sînt: a) şeful direcţiei raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de

origine animală - preşedinte; b) specialist virusolog; c) specialist epizootolog; d) specialist morfopatolog; e) specialist în igienă, protecţie şi bunăstare animală; f) specialist responsabil de prelevarea şi transportul probelor la laborator; g) medic veterinar responsabil pentru identificarea animalelor; h) specialist în sănătatea animală; i) alţi specialişti la nivel raional (municipal) compatibili cu funcţia de expert al

Centrului. 20. Direcţiile sanitar-veterinare raionale şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

trebuie:

58

Page 59: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

a) să garanteze, că Centrul local de combatere a bolii va dispune de personal, facilităţi, inclusiv încăperi şi echipament;

b) să dispună de o structură organizatorică, efectivă şi clară pentru implementarea măsurilor de control al febrei aftoase şi protecţie a mediului.

21. Centrul local de combatere a bolii are următoarele atribuţii: a) să coopereze cu alte servicii şi cu administraţiile publice locale pentru asigurarea

eradicării cît mai rapide a febrei aftoase; b) să asigure efectuarea anchetelor epidemiologice de către medicii veterinari instruiţi

în baza chestionarului prevăzut în manualul operaţional; c) să asigure circulaţia produselor şi substanţelor provenite de la animalele receptive,

colectate dintr-o exploataţie în care s-a confirmat febra aftoasă; d) să recunoască exploataţiile de contact şi să decidă ce măsuri trebuie aplicate într-o

exploataţie suspectă de febră aftoasă pînă la momentul infirmării acesteia; e) să dispună de informaţii adiţionale la fiecare 24 ore; f) să organizeze inspecţia, examinarea clinică a animalelor, examinarea morfopatologică

a cadavrelor, prelevarea şi expedierea probelor la laborator pentru a fi cercetate; g) să organizeze înregistrarea, marcarea animalelor şi controlul mişcării lor; h)să organizeze procesul de sacrificare şi distrugere a animalelor; i) să organizeze şi controleze procedurile de curăţire şi dezinfectare a exploataţiei

infectate; j) să execute toate ordinele Centrului Naţional de Combatere a Bolii; k) să informeze Centrul Naţional de Combatere a Bolii despre acţiunile întreprinse, să

prezinte informaţii autorităţii publice centrale de supraveghere sanitar-veterinară despre restricţiile ce trebuie impuse, durata şi anularea lor;

l) să formeze grupuri de specialişti responsabili de anumite acţiuni în zona de supraveghere şi de protecţie;

m) să organizeze, după primirea informaţiei de la medicul veterinar oficial şi deţinătorul de animale despre cazuri suspecte de febră aftoasă, măsurile de prevenire a răspîndirii virusului febrei aftoase;

n) să organizeze prelevarea probelor pentru cercetările de laborator, conform instrucţiunilor Centrului Naţional de Combatere a Bolii sau ale grupului de experţi;

o) să organizeze înregistrarea şi inventarierea animalelor din exploataţiile din zona de protecţie şi supraveghere, cu o actualizare permanentă a informaţiei;

p) să organizeze periodic controlul tuturor exploataţiilor din zona de protecţie, în scopul evitării răspîndirii virusului febrei aftoase; q) să organizeze şi să controleze tăierea şi nimicirea animalelor;

r) să efectueze investigaţii epidemiologice solicitate de către Centrul Naţional de Combatere a Bolii;

s) să informeze Centrul Naţional de Combatere a Bolii despre lucrul efectuat. 22. Centrul local de combatere a bolii are următoarele drepturi: a) să primească informaţii de la Centrul Naţional de Combatere a Bolii despre situaţia

epidemiologică şi măsurile aplicate pentru eradicarea focarelor de boală; b) să ofere propuneri şi recomandări Centrului Naţional de Combatere a Bolii privind

măsurile de combatere a febrei aftoase; 59

Page 60: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

c) să apeleze la Centrul Naţional de Combatere a Bolii pentru eliberarea fondurilor necesare în vederea controlului şi prevenirii febrei aftoase;

23. La nivelul Centrului Local de Combatere a Bolii se organizează două grupuri de lucru:

1) postul de comandament fix, localizat la nivelul direcţiilor raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală, avînd următoarele atribuţii:

a) centralizarea tuturor informaţiilor, în special, a celor parvenite de la diferite instituţii şi organisme implicate în gestionarea focarului şi din anchetele epidemiologice;

b) analizarea datelor şi identificarea punctelor critice; c) evaluarea situaţiei şi evoluţia focarului; d) definirea zonelor de protecţie şi de supraveghere, împreună cu posturile de

dezinfecţie şi de control; e) contactarea administraţiei publice locale situate în zona de supraveghere pentru

instituirea măsurilor de către postul de comandament operaţional; f) executarea deciziilor administraţiei locale; g) asigurarea transmiterii, urmăririi şi execuţiei deciziilor Comisiei Antiepizootice

Excepţionale Raionale/Municipale; h) întocmirea raportului epizootic şi a altor rapoarte; i) ţinerea evidenţei zilnice a mijloacelor materiale, financiare şi de personal, angajate în

focarul de boală; 2) postul de comandament operaţional, organizat în/pe lîngă exploataţia contaminată,

are următoarele atribuţii: a) colectarea datelor privind importanţa focarului şi evoluţia bolii, evaluarea

prejudiciilor produse de prezenţa acesteia; b) organizarea şi dirijarea operaţiunilor veterinare şi de supraveghere, urmărind

efectuarea acestora; c) asigurarea că echipele specializate (grupurile de experţi centrali şi locali) pot, la

sfîrşitul zilei: să se decontamineze; să evalueze acţiunile întreprinse în timpul zilei; să primească informaţiile necesare pentru a doua zi;

d) aplicarea tuturor mijloacelor disponibile pentru eliminarea focarului; e) solicitarea a noi mijloace de intervenţie; f) furnizarea postului de comandament fix a informaţiilor necesare, transmiterea

solicitărilor de noi mijloace materiale, financiare şi de personal; g) punerea în aplicare a deciziilor Comisiei Antiepizootice Excepţionale

Raionale/Municipale, transmise prin intermediul postului de comandament fix. 24. Postul de comandament operaţional este situat în zona de supraveghere a focarului şi

conlucrează strîns cu echipele de experţi ce activează în zona de protecţie a focarului; 25. Autoritatea publică centrală de supraveghere sanitar-veterinară va crea un grup

naţional de experţi, compus din epizootologi, oameni de ştiinţă, medici veterinari şi virusologi, în proporţii egale pentru menţinerea expertizei şi asigurarea pregătirii împotriva unui focar de febră aftoasă.

26. Grupul naţional de experţi are următoarea componenţă: a) directorul Centrului Republican de Diagnostic Veterinar;

60

Page 61: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

b) directorul adjunct al Centrului Republican de Diagnostic Veterinar; c) specialist virusolog – şeful Secţiei Virusologie a Centrului Republican de Diagnostic

Veterinar; d) specialist morfopatolog; e) specialist epizootolog; f) specialist în diagnosticul febrei aftoase; g) specialist în probleme de biosecuritate; h) specialist în igienă, protecţia şi bunăstarea animalelor; i) specialist responsabil de monitorizare; j) alţi specialişti existenţi la nivel naţional, care pot exercita competenţele de expert al

grupului. 27. Atribuţiile grupului naţional de experţi: 1) în caz de suspiciune de febră aftoasă: a) evaluarea tabloului clinic şi a situaţiei epidemiologice; b) recomandări referitoare la prelevarea de probe şi analize necesare pentru

diagnosticarea bolii, precum şi privind acţiunile şi măsurile suplimentare ce trebuie puse în aplicare.

2) în caz de confirmare a febrei aftoase: a) să conducă, în cazul concret şi dacă este necesar, la faţa locului, o evaluare a tabloului

clinic şi o analiză a anchetei epidemiologice pentru colectarea de date necesare pentru determinarea originii infecţiei, datei introducerii agentului infecţios şi posibilei răspîndiri a bolii şi să raporteze Centrului Naţional de Combatere a Bolii;

b) să acorde consultaţii privind depistarea, prelevarea de probe, procedurile de testare, măsurile de combatere şi strategia de implementare, şi privind vaccinarea de necesitate;

c) urmărirea şi orientarea anchetei epidemiologice; d) suplimentarea datelor epidemiologice cu informaţii geografice, meteorologice şi cu

orice alte informaţii necesare; e) analiza datelor epizootologice şi evaluarea riscurilor la intervale regulate; f) acordarea asistenţei pentru asigurarea prelucrării carcaselor şi a deşeurilor de animale

cu efecte nocive minime pentru mediu. 28. Grupurile locale de experţi sunt constituite din specialişti din cadrul direcţiilor

raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală, serviciile veterinare locale ce execută activităţi de liberă practică şi alte persoane suplimentare specializate în diferite domenii.

29. Un grup local de experţi este constituit din cinci subgrupuri de experţi: a) subgrupul de epizootologi; b) subgrupul de screening; c) subgrupul de trasabilitate; d) subgrupul de stamping-out şi evaluare; e) subgrupul de instruire şi informare. 30. Subgrupul de epizootologi este format din: a) medicul-epizootolog de la nivelul direcţiilor raionale/municipale sanitar-veterinare şi

pentru siguranţa produselor de origine animală; b) un medic veterinar, reprezentant al circumscripţiei sanitare veterinare teritoriale;

61

Page 62: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

c) medicul veterinar responsabil de exploataţia respectivă; 31. Subgrupul de epizootologi lucrează împreună şi sub coordonarea grupului naţional

de experţi, evaluează eficienţa acţiunilor de dezinfecţie şi dezinsecţie şi asistă postul de comandament operaţional la:

a) stabilirea posibilei origini a infecţiei ; b) stabilirea perioadei iniţiale de contaminare a exploataţiei; c) determinarea punctelor de risc din exploataţia contaminată şi riscul pentru

exploataţiile din apropiere; d) determinarea limitelor de posibilă răspîndire a agentului febrei aftoase. 32. Subgrupul de screening este format din specialişti veterinari din cadrul direcţiilor

raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală şi activează în trei etape:

a) screening-ul de inventariere se efectuează la începutul fazei de prealertă, pentru a avea o evaluare exactă a răspîndirii virusului în zona de protecţie, cît de repede posibil, şi inventarierea numărului de animale receptive din această zonă;

b) screening-ul în perioada de suspiciune şi control se efectuează pentru a avea o situaţie exactă despre animalele moarte, ucise, suspecte de boală, suspecte de contaminare şi despre animalele nereceptive din zona de protecţie;

c) screening-ul final - se realizează screening-ul serologic în fermele din zonele de protecţie şi de supraveghere. Acesta este obligatoriu pentru motivarea ridicării măsurilor de carantină.

33. Subgrupul de trasabilitate realizează, în funcţie de mişcările de animale vii, produse de origine animală, persoane, furaje şi alte materii şi materiale ce pot constitui purtători de virus al febrei aftoase şi în funcţie de perioada maximă a posibilei contaminări:

a) trasabilitatea „în amonte“ şi trasabilitatea „în aval“ de exploataţia contaminată, în timp şi spaţiu, pentru evaluarea posibilelor contacte ale exploataţiei înainte de perioada de contaminare, în perioada de incubaţie şi după suspiciunea bolii în exploataţie;

b) ţinerea sub observaţie a exploataţiilor „de contact“ şi a tuturor exploataţiilor suspecte pînă la eliminarea suspiciunii febrei aftoase;

c) recoltarea probelor necesare examenului de laborator şi utilizarea probelor prelevate din exploataţia contaminată pentru determinarea originii virusului febrei aftoase prin metode biotehnologice şi a duratei în timp între contaminare, suspiciune şi diagnostic;

34. Subgrupul de stamping-out şi evaluare are următoarele responsabilităţi: a) coordonarea uciderii animalelor receptive din exploataţia contaminată; b) determinarea valorii animalelor, furajelor, ustensilelor şi altor materiale ce se supun

distrugerii; c) determinarea valorii produselor de origine animală ce se distrug; d) supravegherea dezinfecţiei primare, dezinfecţiilor periodice şi controlul eficienţei

dezinfecţiei şi al dezinsecţiei finale . 35. Subgrupul de instruire realizează instruirea personalului din focar privind depistarea

şi aplicarea măsurilor de control al bolii. 36. Grupul local de experţi realizează, de asemenea: a) întocmirea, împreună cu grupul naţional de experţi, a raportului epizootic periodic; b) avizarea recoltărilor de probe în zonele de protecţie şi de supraveghere.

62

Page 63: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

37. Subgrupul de informare are următoarele atribuţii: a) preluarea tuturor informaţiilor referitoare la situaţia din focar; b) răspuns la apelurile populaţiei şi furnizarea informaţiilor pentru mass-media. 38. Componenţa nominală a structurilor din lanţul de comandă va fi aprobată prin

ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare la propunerea directorului general al Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală.

Secţiunea 3

Raportul epizootic 39. După efectuarea anchetei epidemiologice, grupurile naţional şi local de experţi vor

elabora raportul epizootic, ce trebuie să cuprindă următoarele: a) situaţia în exploataţiile infectate şi în zonele de protecţie şi supraveghere; b) numărul de animale receptive, ale altor specii de animale din exploataţie, metodele de

creştere; c) numărul de animale clinic afectate şi vechimea primelor leziuni; d) detalii privind mărimea şi amplasarea exploataţiei, relaţiile cu alte exploataţii,

existenţa în apropiere a şoselelor naţionale ori a drumurilor principale; e) identificarea altor exploataţii ce ar putea fi infectate din aceeaşi sursă de contaminare; f) situaţia meteorologică locală şi mijloacele de legătură cu cea mai apropiată staţie

meteorologică; g) mişcările recente ale animalelor şi circulaţia persoanelor, vehiculelor, cărnii, a

carcaselor şi ale oricărui material sau produs ce ar putea răspîndi virusul în/din exploataţie. 40. În baza acestor cercetări şeful grupului de experţi trebuie să stabilească următoarele: a) originea posibilă a infecţiei; b) perioada aproximativă de apariţie a bolii; c) exploataţiile care au fost infectate pe cale aeriană sau ca rezultat al mişcărilor; d) măsurile ce trebuie aplicate pentru limitarea răspîndirii bolii; e) eficacitatea tuturor măsurilor aplicate la toate nivelurile administrative şi propunerile

privind îmbunătăţirea strategiei de combatere a bolii.

Capitolul III Resurse de personal şi tehnice

Secţiunea 1 Resurse de personal pentru Centrul Naţional de Combatere

a Bolii şi Centrul local de combatere a bolii 41. În cazul apariţiei unui focar de febră aftoasă, autoritatea competentă sanitar-

veterinară va oferi Centrului local de combatere a bolii orice suport necesar, inclusiv personal adiţional şi alte surse necesare.

42. Centrul local de combatere a bolii va fi constituit dintr-un număr nedeterminat de specialişti, în dependenţă de situaţia creată;

43. Centrul local de combatere a bolii trebuie să dispună de o listă cu personalul ce va fi inclus adiţional în caz de febră aftoasă; medicii veterinari oficiali şi cei de liberă practică pot fi implicaţi în aplicarea măsurilor de urgenţă în caz de suspiciune a febrei aftoase, de asemenea, mai pot fi implicaţi şi specialiştii veterinari din alte localităţi. 63

Page 64: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Secţiunea 2

Resurse tehnice pentru Centrul Naţional de Combatere a Bolii 44. Centrul Naţional de Combatere a Bolii dispune de următoarele resurse: a) mijloace de comunicaţie (telefon, fax, internet); b) sisteme de comunicaţie pentru realizarea schimbului de informaţii cu Centrul local de

combatere a bolii, CRDV şi alte organizaţii relevante; c) hărţi şi alte surse necesare pentru dirijarea măsurilor de control; d) un registru cu înregistrările, în ordine cronologică, ale tuturor acţiunilor aplicate; e) liste ce vor include toate organizaţiile naţionale, internaţionale şi laboratoarelor

relevante; f) liste cu membrii Centrului şi alţi specialişti care vor fi contactaţi în caz de necesitate; g) lista organizaţiilor autorizate să proceseze carcasele animale şi deşeurile, în caz de

febră aftoasă (capacitatea, adresa, detalii de contact); h) lista măsurilor de monitorizare şi control al apelor de suprafaţă şi al celor subterane,

aplicate în scopul evitării poluării lor ca rezultat al scurgerii de dezinfectant sau a descompunerii carcaselor, provenite de la animalele moarte;

i) o listă actualizată a autorităţilor competente în protecţia mediului care trebuie să fie contactate în caz de febra aftoasă.

Secţiunea 3

Resurse tehnice pentru Centrul local de combatere a bolii 45. Agenţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală se va

asigura că Centrul local de combatere a bolii dispune de personal, facilităţi, echipament şi de o structură organizatorică bine determinată pentru implementarea efectivă a măsurilor de control al febrei aftoase.

46. Centrul local de combatere a bolii trebuie să dispună cel puţin de: a) o linie telefonică rezervată comunicărilor cu Centrul Naţional de Combatere a Bolii şi

linii telefonice accesibile proprietarilor, deţinătorilor de animale şi altor persoane interesate; b) alte mijloace de comunicare necesare; c) sistem de înregistrare conectat la Centrul Naţional de Combatere a Bolii şi alte baze

de date; d) un registru ce conţine înregistrările, în ordine cronologică, a tuturor acţiunilor

aplicate; e) o listă actualizată permanent a tuturor persoanelor (inclusiv a medicilor veterinari de

liberă practică), a tuturor instituţiilor locale care trebuie să se implice în cazul apariţiei febrei aftoase;

f) o listă actualizată a laboratoarelor, grădinilor zoologice, altor centre şi instituţii unde sunt întreţinute animale din speciile receptive, în scopuri ştiinţifice sau alte scopuri;

g) hărţi ce conţin toate terenurile unde se pot distruge carcasele; h) lista măsurilor de monitorizare şi control al apelor de suprafaţă şi al celor subterane,

aplicate în scopul evitării poluării lor ca rezultat al scurgerii de dezinfectant sau al descompunerii carcaselor.

64

Page 65: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Secţiunea 4 Resursele necesare în cazul eradicării febrei aftoase

(echipament şi facilităţi) 47. Centrele de combatere a bolii, la diferite niveluri administrative, trebuie să dispună

de toate mijloacele, echipamentele şi facilităţile existente la nivelul autorităţii publice centrale de supraveghere sanitar-veterinară, întru realizarea tuturor activităţilor necesare.

48. În afară de resursele tehnice stipulate în secţiunile 2 şi 3 ale prezentului capitol, centrele de combatere a bolii dispun de:

a) mijloace de comunicare (telefon, fax, internet); b) echipament de protecţie; c) dezinfectante eficiente, detergenţi şi săpun; d) pompe de curăţare şi dezinfecţie, lopeţi, razuri; e) personal instruit pentru uciderea animalelor şi folosirea substanţelor letale; f) echipament de necropsie şi prelevare de probe; g) afişe şi pancarte de avertizare ori de interzicere; h) hărţi detaliate; i) echipament de vaccinare. 49. În stoc va trebui să existe: a) echipament de protecţie; b) dezinfectante eficiente, detergenţi şi săpun; c) pompe de curăţare şi dezinfecţie, lopeţi, razuri; d) mijloace de ucidere şi eutanasiere; e) echipament de necropsie şi de prelevare de probe; f) afişe şi pancarte de avertizare ori de interzicere; g) hărţi detaliate; h) echipament de vaccinare. 50. Echipamentele şi materialele stocate vor fi menţinute corespunzător şi vor fi

verificate periodic, pentru aprecierea gradului de deteriorare în vederea înlocuirii lor. 51. Acces la resursele enumerate mai jos vor avea şeful Centrului Local de Combatere a

Bolii şi persoana responsabilă desemnată de către şef, care va ţine o evidenţă strictă a: a) vehiculelor; b) combustibililor; c) utilajelor de dezgropare şi îngropare; d) aruncătoarelor de flăcări (pentru sterilizarea metalelor); e) echipamentelor de pulverizare şi alte mijloace de sanitaţie; f) mijloacelor de transport specializate pentru transportarea deşeurilor, cadavrelor şi

a carcaselor de animale sacrificate sau ucise, în cazul în care nu există posibilitatea de procesare şi distrugere a acestora în interiorul exploataţiei;

g) mijloacelor de transport pentru probele destinate examenului de laborator; h) mijloacelor de birotică; i) mijloacelor materiale de instruire; j) mijloacelor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie; k) mijloacelor de ucidere şi eutanasie; l) echipamentelor de protecţie.

65

Page 66: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

52. Echipamentul destinat acestor acţiuni va fi de măsură potrivită pentru fiecare membru al grupurilor de experţi locali sau naţionali şi se va păstra sub formă de set individual, în saci de plastic etichetaţi cu numele utilizatorilor, alături de trusele destinate recoltării de probe, în locuri special destinate şi închise, la care vor putea avea acces permanent persoanele desemnate.

53. Este interzisă utilizarea în alte scopuri a echipamentului sus-menţionat. 54. După utilizare, echipamentul folosit este, după caz, fie sterilizat prin fierbere şi

rămîne în interiorul exploataţiei, în vederea utilizării în acţiuni de intervenţie în presupusul focar, fie se ambalează în saci de plastic dubli, care vor fi supuşi separat dezinfecţiei chimice exterioare şi se vor decontamina prin autoclavare în laborator.

55. În scopul asigurării executării corespunzătoare a prezentului Plan, Ministerul Agriculturii colaborează cu alte autorităţi centrale de specialitate.

Capitolul IV Secţiunea 1

Diagnosticul de laborator 56. Examenele de laborator pentru depistarea febrei aftoase sunt efectuate de către

Centrul Republican de Diagnostic Veterinar, care va asigura că testările de laborator pentru detectarea febrei aftoase, în Republica Moldova, se efectuează în conformitate cu prevederile manualului de diagnostic.

57. CRDV va încheia contracte de colaborare cu laboratoarele comunitare de referinţă sau cu alte laboratoare internaţionale, participînd periodic la testări comparative.

58. În cazul apariţiei febrei aftoase, CRDV trebuie să urmeze procedurile prevăzute în prezentul Plan şi în manualul operaţional.

59. CRDV efectuează diagnosticul febrei aftoase prin metoda ELISA, în conformitate cu procedurile prevăzute în manualul de diagnostic.

60. CRDV funcţionează în conformitate cu condiţiile recunoscute de strictă securitate şi lucrează numai cu anticorpi, folosind reagenţi inactivaţi.

61. În cadrul CRDV nu se efectuează izolarea virusului febrei aftoase. Probele se expediază la laboratorul comunitar de referinţă pentru confirmarea cazului suspect.

62. Toate probele colectate de către medicii veterinari locali se expediază la CRDV pentru cercetare, apoi directorul CRDV raportează şefului Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală rezultatele testărilor.

63. În cazul în care rezultatul este pozitiv, şeful Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală va asigura organizarea livrării probelor la laboratorul comunitar de referinţă pentru febra aftoasă, în scopul confirmării adiţionale a bolii.

Secţiunea 2

Manualul operaţional 64. Avînd o importanţă deosebită ca instrucţiune specifică necesară pentru lucrul direct

în focar, manualul operaţional constituie un document aparte. 65. Manualul operaţional constituie o instrucţiune tehnică care cuprinde acţiunile ce

trebuie efectuate în teren în caz de suspiciune sau confirmare a febrei aftoase. 66

Page 67: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Capitolul V Vaccinarea de necesitate

Secţiunea 1

Instituirea vaccinării de necesitate 66. Vaccinarea contra febrei aftoase este interzisă. Ea poate fi permisă doar în

cazuri excepţionale, aplicîndu-se într-o zonă unde febra aftoasă a fost confirmată şi epidemia tinde a se răspîndi, fără a mai putea fi controlată.

67. În cazul, în care Centrul local de combatere a bolii consideră necesară iniţierea campaniei de vaccinare de necesitate, acesta va pregăti un plan de acţiuni pe care îl va prezenta Centrului Naţional de Combatere a Bolii şi, ulterior, va contacta Oficiul Internaţional de Epizootii.

68. Planul de acţiuni va fi pregătit de către membrii grupului naţional de experţi în concordanţă cu propunerile centrelor de combatere a bolii.

Planul de acţiuni va cuprinde următoarea informaţie: 1) situaţia epizootologică, ce a cauzat introducerea vaccinării de necesitate; 2) factorii ce au cauzat autorizarea vaccinării de necesitate, spre exemplu: a) posibilitatea de răspîndire a infecţiei de către animalele ce au fost expuse bolii; b) afectarea unui număr mare de porcine; c) probabilitatea unei diseminări ample a infecţiei; d) o densitate înaltă a animalelor din speciile receptive originare dintr-un focar

suspect la febra aftoasă; e) creşterea rapidă a numărului de focare, a exploataţiilor infectate amplasate pe o

suprafaţă mare; f) limitele zonei geografice în care trebuie efectuată vaccinarea de necesitate vor fi

stabilite prin conlucrarea dintre membrii grupului naţional de experţi şi personalul veterinar ce posedă cunoştinţe detaliate referitor la zona de risc unde se poate răspîndi boala.

g) stabilirea zonei de supraveghere pe o suprafaţă de cel puţin 10 km, ce înconjoară zona de vaccinare şi în care este interzisă vaccinarea;

h) numărul total de animale ce urmează a fi vaccinate, specia şi vîrsta lor; i) subtipul vaccinului ce urmează a fi utilizat; j) durata campaniei de vaccinare; k) sistemul care va fi utilizat pentru identificarea şi înregistrarea animalelor; l) măsurile ce se vor aplica pentru controlul mişcării animalelor şi a produselor de

origine animală. Secţiunea 2

Instituirea Centrului de vaccinare de necesitate 69. Odată cu stabilirea campaniei de vaccinare de necesitate, se va institui un

centru de vaccinare, amplasat în cadrul Centrului local de combatere a bolii.

67

Page 68: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

70. Se va face publicitate locală corespunzătoare în legătură cu decizia de iniţiere a vaccinării obligatorii în zonă, şi vor fi aplicate măsuri întru desfăşurarea cît mai rapidă a campaniei.

71. Zona geografică în care se va efectua vaccinarea va fi clar definită, utilizîndu-se drept hotare barierele fizice, ca: drumuri, rîuri sau impedimente fizice şi se va pregăti o listă a tuturor exploataţiilor de animale receptive în zona în care urmează a se efectua vaccinarea.

Amplasarea tuturor exploataţiilor de animale receptive, ce urmează a fi vaccinate, va fi indicată pe o hartă sau hărţi la o scară corespunzătoare, cu menţionarea numărului aproximativ de animale în fiecare exploataţie.

72. Adiţional, la fiecare Centru de vaccinare de necesitate se va desemna personal veterinar sau administrativ pentru evitarea interferenţei cu alte activităţi ale Centrului local de combatere a bolii.

Scopul va consta în completarea vaccinării în zona desemnată timp de şapte zile lucrătoare.

73. Centrul de Vaccinare va fi asigurat cu următoarele mijloace: a) o cantitate suficientă de vaccin; b) facilităţi corespunzătoare pentru transportarea şi depozitarea vaccinului; c) facilităţi pentru sterilizarea utilajului (seringi automate cu dozator); d) containere pentru deşeuri, folosite pentru stocarea echipamentului de vaccinare

de unică folosinţă, sticlelor de vaccin goale şi altor deşeuri cu un potenţial de risc înalt;

e) echipament de protecţie utilizat de către echipele de vaccinare; f) dezinfectant şi căldări, perii şi burete pentru dezinfecţia personală a

specialiştilor care efectuează vaccinarea; g) instrumentar pentru contenţia animalelor în timpul vaccinării.

Secţiunea 3 Acţiunile campaniei de vaccinare de necesitate

74. Echipa ce vaccinează va consta dintr-un medic veterinar şi un asistent tehnic (tehnician). Fiecare echipă va fi aprovizionată zilnic cu următoarele materiale şi echipamente:

a) vaccin suficient pentru completarea zilei de lucru; b) seringi automate cu dozator, cu piese de rezervă; c) un sterilizator mic pentru seringi; d) seringi şi ace; e) containere pentru deşeuri, folosite pentru stocarea echipamentului de vaccinare de

unică folosinţă, sticlele de vaccin goale şi alte deşeuri cu un potenţial de risc înalt; f) echipament pentru contenţie; g) alte mijloace necesare. 75. Personalul administrativ al Centrului de vaccinare de necesitate va efectua

programările pentru echipele de vaccinare, şi va solicita asistenţa necesară pentru contenţia

68

Page 69: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

animalelor în timpul vaccinării, precum şi în alte măsuri şi va obţine informaţii despre efectivul de animale existent în exploataţie.

Numai în cazuri excepţionale, vaccinările vor fi efectuate fără programare prealabilă. 76. Fiecare echipă de vaccinare, la începutul fiecărei zile de lucru, va primi o listă de

însărcinări, ce va conţine următoarele: a) lista exploataţiilor ce trebuie vizitate; b) ora vizitelor; c) numărul aproximativ de animale în fiecare exploataţie. 77. La sosirea în exploataţia în care urmează a fi vaccinate animalele, medicul veterinar

va informa proprietarul sau deţinătorul de animale despre campania de vaccinare de necesitate. Ulterior, înainte de a intra în adăpostul unde se întreţin animalele, membrii grupului de vaccinare se vor echipa corespunzător şi vor efectua dezinfecţia personală.

78. Înainte de a se începe vaccinarea, efectivul de animale va fi examinat clinic. În cazul în care apare o suspiciune de febră aftoasă, aceasta se raportează imediat Centrului local de combatere a bolii, care, ulterior, va întreprinde măsurile corespunzătoare. Echipa de vaccinare nu trebuie să se implice în astfel de examinări, ci doar să notifice că efectivul este suspect şi să aplice restricţiile de rutină, sau să efectueze prelevarea probelor de laborator, dacă aceasta se va solicita de către Centrul local de combatere a bolii.

79. În cazul în care febra aftoasă nu va fi exclusă imediat, atunci vaccinarea nu se va efectua.

80. În cazul în care se constată faptul că efectivul, din punct de vedere clinic, este liber de febra aftoasă, se efectuează vaccinarea.

81. La efectuarea vaccinării, membrii echipei vor urma strict instrucţiunile de administrare, în special doza, locul de elecţie şi vîrsta animalelor ce pot fi vaccinate.

82. Fiecare animal vaccinat va fi înregistrat. 83. După vaccinarea întregului efectiv, echipamentul utilizat va fi curăţat, dezinfectat şi

sterilizat. 84. Luînd în consideraţie faptul că vaccinarea de necesitate se îniţiază în cazul în care

există un risc înalt de răspîndire a bolii, aceasta trebuie efectuată cu precauţie pentru a se evita diseminarea virusului febrei aftoase ca rezultat al acestui proces de vaccinare.

85. După finalizarea vaccinării într-o exploataţie, formularul cu înregistrările animalelor vaccinate va fi semnat de către proprietarul sau deţinătorul de animale, căruia îi va rămîne copia acestuia.

86. La sfîrşitul zilei de muncă, echipa de vaccinare se va întoarce la Centrul de vaccinare de necesitate, unde va plasa echipamentul şi deşeurile utilizate în containere speciale.

87. Echipamentul ce ar putea fi contaminat se va curăţa, dezinfecta şi steriliza, iar utilajul relevant va fi returnat persoanei responsabile. Harta ce indică campania de vaccinare de necesitate va fi actualizată zilnic.

88. Medicul veterinar, responsabil de Centrul de vaccinare de necesitate, va raporta zilnic Centrului Local de Combatere a Bolii despre desfăşurarea campaniei în ultimele 24 ore.

89. Conform instrucţiunilor de administrare, vaccinul se injectează subcutan bovinelor, ovinelor şi caprinelor de la vîrsta de 3 luni şi porcinelor – de la vîrsta de 6 săptămîni. 69

Page 70: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

La porcine, efectul curativ în urma injectării vaccinului în grăsimea subcutană este mic, regiunile preferabile de administrare le constituie baza urechii şi partea mediană a membrului posterior (la porcinele tinere).

90. Dozajul diferă în dependenţă de specie şi seria vaccinului. Dacă modul de administrare nu este specificat pe eticheta flaconului, se va contacta compania producătoare de vaccin.

Secţiunea 4

Distrugerea vaccinurilor neutilizate 91. Înainte de a merge la o exploataţie, persoana ce va efectua vaccinarea trebuie să

stabilească aproximativ cantitatea de vaccin ce urmează a fi utilizată în exploataţia dată. 92. Pentru reducerea pierderilor de vaccin, este necesară reambalarea unei cantităţi mici

în flacoane de 100 ml, utilizîndu-se seringi de 50 ml. 93. Flacoanele utilizate parţial nu se vor folosi în alte exploataţii. Vaccinul neutilizat se

amestecă cu soluţie de dezinfectant şi poate fi turnat în reţeaua de canalizare a exploataţiei. 94. Flacoanele goale se dezinfectează, se împachetează în pungi de polietilenă şi se

transportă la Centrul de vaccinare de necesitate. 95. În cazul în care flaconul de vaccin care a fost luat în exploataţie, dar nu a fost

deschis (utilizat), partea exterioară a acestuia se dezinfectează minuţios înainte de a fi scos din exploataţie şi utilizat în altă exploataţie.

96. Excesul de vaccin rămas după îndeplinirea programului de lucru va fi returnat Centrului de Vaccinare de Necesitate cît mai curînd posibil şi va fi păstrat la rece.

Secţiunea 5

Dezinfectarea şi distrugerea utilajului. Dezinfecţia personalului

97. Echipamentul utilizat se va curăţa şi dezinfecta în soluţie dezinfectantă, ulterior fiind distrus prin ardere pe teritoriul exploataţiei.

98. În cazul în care nu este posibilă distrugerea echipamentului în interiorul exploataţiei, acesta va fi dezinfectat şi plasat într-o pungă de polietilenă şi luat la Centrul de Vaccinare de Necesitate.

99. Toate piesele seringilor automate cu dozator şi flacoanele utilizate trebuie să fie clasificate ca utilaj de unică folosinţă, iar seringile automate cu dozator, eprubetele şi acele vor fi curăţate şi dezinfectate înainte de a fi scoase din exploataţie şi sterilizate prin fierbere înainte de a fi utilizate din nou.

100. Curăţarea şi dezinfectarea echipamentului de protecţie a personalului la intrare şi părăsirea exploataţiei se va efectua minuţios.

101. Se va ţine cont de faptul că animalele clinic sănătoase, care au fost vaccinate, pot fi infectate cu virusul febrei aftoase, aflîndu-se, la moment, în perioada de incubaţie.

Secţiunea 6

Repartizarea lucrului echipei de vaccinare. Raportări

70

Page 71: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

102. Medicul veterinar responsabil pentru Centrul de Vaccinare de Necesitate va asigura ca programul vizitelor zilnice, ce trebuie completat de către fiecare echipă de vaccinare, este schiţat, pe măsura posibilităţilor cu cel puţin 24 de ore înainte. Se va ţine cont de norma zilnică de vaccinare pentru o persoană, care trebuie să constituie circa 500 de animale.

103. La completarea programului zilnic de lucru, cînd echipa de vaccinare se reîntoarce la Centrul de Vaccinare de Necesitate, fiecare membru al echipei trebuie să completeze o dare de seamă, în ordinea vizitării exploataţiilor, pe un formular şi să o transmită, împreună cu formularele ce au acelaşi caracter, persoanei responsabile pentru examinare şi pentru indicarea acţiunilor ulterioare ce vor fi necesare.

104. Personalul administrativ va procesa, ulterior, aceste formulare şi le va transmite Centrului local de combatere a bolii pentru programarea examinărilor clinice ulterioare.

105. Toţi membrii echipei de vaccinare vor prezenta zilnic următoarea informaţie: a) date despre toate exploataţiile vizitate; b) înregistrări despre vaccinurile utilizate; c) date despre vaccinările efectuate.

Secţiunea 7 Imunitatea, infecţia ascunsă şi focare secundare

106. Imunitatea la animale apare peste 7-8 zile după vaccinare. Oricum, semnele clinice ale bolii, rezultate în urma expunerii unui animal la virusul febrei aftoase în timp ce se dezvoltă imunitatea postvaccinală, pot fi marginale sau neclare şi evoluţia bolii poate fi variată. De aceea, se interzice mişcarea animalelor timp de 14 zile, cu excepţia animalelor ce trebuie transportate la abator.

107. În cazul în care nu se efectuează o examinare clinică minuţioasă este foarte dificilă detectarea leziunilor la animalele vaccinate, acestea putînd rămîne inobservabile.

108. În cazul în care boala evoluează atipic (ascuns), atunci aceasta nu poate fi depistată de către proprietar sau deţinătorul de animale, aşadar nu este raportată.

109. Efectivul de animale tinere va fi supus controalelor complete la receptivitate. 110. Focarele secundare pot apare dintr-un şir de motive, ca: a) unele animale puteau fi infectate înainte de stabilirea imunităţii postvaccinale, altele

nu au acţionat la vaccinare: la porci, răspunsul imun poate varia, iar aproximativ 8% din bovine, 25 % porcine şi peste 45% ovine (în dependenţă de perioada anului) vor fi prea tinere pentru vaccinare.

b) nivelul de imunitate format ca rezultat al unei singure vaccinări nu este atît de înalt ca cel ce se va stabili în urma vaccinării repetate, ceea ce ar putea servi drept cauză a evoluţiei bolii.

Secţiunea 8

Examinările clinice ulterioare, finalizarea vaccinării. Însămînţarea artificială

111. Examinările efectivului de animale după vaccinare, în scopul depistării gradului de infecţie, se vor efectua la anumite intervale de timp. Examinările clinice vor fi realizate 71

Page 72: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

de către specialiştii veterinari din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolii, frecvenţa lor va depinde de amplasarea exploataţiei şi se vor efectua conform următoarei scheme:

a) exploataţiile infectate – examinări clinice zilnice, timp de 14 zile, pînă la stabilirea imunităţii şi examinări clinice o dată la 3-4 zile, după stabilirea imunităţii postvaccinale;

b) pe o zonă de 3 km – examinări la fiecare 3-4 zile pînă la stabilirea imunităţii postvaccinale; apoi cu interval de 5-7 zile;

c) zone periferice – examinări cu interval de 5-7 zile. Examenul clinic se va efectua în ordinea în care s-au vaccinat animalele. Toate

exploataţiile din zona de vaccinare trebuie vizitate timp de 7 zile, înainte de retragerea restricţiilor.

112. Persoana responsabilă trebuie să se asigure că utilajul folosit este spălat şi sterilizat înainte de reambalarea pachetelor ce vor fi supuse sterilizării cu fum de formalină.

113. Cînd un pachet este returnat la depozitele Centrului Naţional de Combatere a Bolii sau expediat la alt centru, este esenţial să fie înregistrate detalii exacte ale conţinutului pachetului.

114. O listă a celor conţinute trebuie să însoţească pachetul. O copie a acestei liste trebuie expediată la Centrul Naţional de Combatere a Bolii, sarcina persoanei responsabile de depozitul central fiind să înlăture toate deficienţele enumerate în listă, pentru recomercializarea şi returnarea lor la depozit.

115. Însămînţarea artificială a animalelor din zona de vaccinare va fi întreruptă în timpul vaccinării şi timp de cel puţin 14 zile după completarea vaccinării tuturor animalelor receptive din exploataţie.

Capitolul VI Exerciţii şi trening

Publicitate şi avertizarea publică 116. Personalul veterinar din Moldova va trece regulat un curs de instruire în vederea

procedurilor de diagnosticare şi manipulare în cazul febrei aftoase. Treningul se efectuează la 2 niveluri: a) trening pentru grupul de experţi; b) trening pentru alt personal. 117. Cursurile de instruire trebuie să includă trening în diagnosticul clinic, investigaţii

epidemiologice şi procedurile premiselor de infectare ce includ măsurile sanitare veterinare şi cele de curăţare şi dezinfecţie:

a) diagnosticarea febrei aftoase; b) proceduri la premisele suspectate/infectate în cadrul zonelor de protecţie şi

supraveghere; c) proceduri la Centrul local de combatere a bolii; d) trasabilitatea practicii şi menţinerea datelor; e) procedurile de notificare şi publicitate. 118. În afară de aceasta, la nivel central şi regional, se organizează periodic exerciţii de

instruire a personalului.

72

Page 73: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

119. În cadrul facultăţii de Medicină Veterinară se prezintă în detaliu aspectele de informare şi instruire privind febra aftoasă:

a) semnele clinice ale febrei aftoase; b) datele epizootologice ale bolii; c) procedurile de notificare; d) măsurile de control; e) situaţia epizootică în Republica Moldova şi în plan mondial. 120. Se instruiesc specialiştii veterinari care vor participa nemijlocit la eradicarea

focarului de boală. 121. Se efectuează instruiri periodice privind sistemul rapid de alertă, analiza de risc

privind importul de animale şi sistemul de notificare. 122. Autoritatea publică centrală de supraveghere sanitar-veterinară organizează

periodic exerciţii de simulare pentru instruirea personalului centrelor de combatere. 123. Populaţia este informată periodic despre situaţia epizootică a bolilor infecţioase

existentă atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi în plan mondial. 124. Proprietarii şi deţinătorii de animale sînt informaţi periodic despre procedurile de

notificare a bolii în caz de suspiciune. 125. Se va edita periodic „Buletinul Direcţiei Medicină Veterinară”, în care vor fi

prezentate inclusiv aspecte legate de bolile infecţioase ale animalelor. 126. În cotidianele centrale apar în mod frecvent articole vizînd sănătatea animalelor.

Capitolul VII Prevederile de finanţare

127. Mijloacele bugetare preconizate pentru eradicarea focarelor de febră aftoasă vor fi utilizate în următoarele scopuri:

1) în cazul acţiunilor de importanţă deosebită ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, prin sacrificarea unor animale şi prin alte măsuri ce se impun pentru prevenirea difuzării epizootiilor şi pentru apărarea sănătăţii efectivelor de animale, se acordă despăgubiri proprietarilor animalelor sacrificate sau altfel afectate, indiferent dacă animalele respective sunt asigurate sau nu;

2) sacrificarea unor animale şi alte măsuri ce se impun pentru prevenirea epizootiilor şi apărarea sănătăţii efectivelor de animale, în cazul acţiunilor de importanţă deosebită prevăzute la alin. 1), se aprobă în condiţiile stabilite prin Hotărîrea Guvernului;

3) plata despăgubirilor se face din contul programului „Selecţia, reproducţia, creşterea şi sănătatea animalelor”, valoarea de înlocuire la preţul de piaţă al animalelor sacrificate, după caz, în suma pierderii suportate de proprietar prin redarea, indisponibilizarea ori afectarea în alt fel a animalelor, la data cînd a avut loc acţiunea de lichidare a focarelor de boală sau de asanare a acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

4) totalitatea pierderilor suportate de proprietarul de animale prin sacrificarea, indisponibilizarea efectivelor la data cînd a avut loc acţiunea de lichidare sau de asanare a focarului de boală, se stabileşte de o comisie de apreciere constituită din medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitare veterinare teritoriale, un specialist de la Direcţia Raională Agricultură şi Alimentaţie, un specialist de la Oficiul de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, agentul economic, primarul localităţii sau reprezentantul acestuia. Valoarea de 73

Page 74: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

înlocuire se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vîrstă, greutate, stare fiziologică, categoria de producţie, la preţul de piaţă la data cînd a avut loc acţiunea de lichidare sau de asanare a focarului de boală;

5) constatarea pagubelor se face în prezenţa producătorului agricol afectat şi a comisiei nominalizate.

128. Mijloacele financiare destinate lichidării focarelor de boală se distribuie pentru: a) plata suplimentară pentru salariaţi (ore suplimentare, angajări temporare, cheltuieli de

transport şi diurne); b) echipament şi alte materiale de protecţie; c) consumabile pentru transport şi incinerare; d) uciderea animalelor şi distrugerea cadavrelor acestora; e) dezinfectarea sau distrugerea materialelor contaminate; f) curăţarea şi dezinfecţia adăposturilor, curţilor, vehiculelor şi echipamentelor; g) măsuri de protecţie a animalelor; h) compensaţii pentru animalele ucise, produse de origine animală şi alte materiale

confiscate şi distruse; i) campanii de vaccinare de necesitate. j) susţinerea activităţilor grupului de experţi; k) instruirea şi pregătirea generală pentru combaterea bolii în focare. l) serviciile acordate de către administraţia publică locală. 129. Personalul angajat al autorităţii publice centrale de supraveghere sanitar-veterinară

va fi distribuit de însăşi autoritatea. În cazul în care este necesar personal suplimentar pe o perioadă determinată,

cheltuielile ocazionate de plata manoperei, diurnei, transportului, cazării etc., se vor efectua din contul bugetului de stat (Programului „Selecţia, reproducţia, creşterea şi sănătatea animalelor”).

130. Cheltuielile alocate pentru acoperirea costurilor activităţilor pe care serviciile sanitar-veterinare de stat le efectuează în scopul prevenirii introducerii bolii şi supravegherii în scop preventiv a efectivelor de animale sunt asigurate din fonduri bugetare.

131. Prelevarea de probe suplimentare şi transportul acestora la laborator se face, conform manualului operaţional, din mijloacele financiare destinate lichidării focarelor de boală.

132. Cheltuielile ce cuprind sacrificarea, transportul carcaselor, transportul şi distrugerea materialelor contaminate vor fi acoperite din contul bugetului de stat (Programului „Selecţia, reproducţia, creşterea şi sănătatea animalelor”).

133. Cheltuielile ocazionate de elaborarea programului de intervenţie în situaţii de necesitate şi, în general, toate cheltuielile pentru pregătirea operaţiunilor se finanţează din fondurile bugetare destinate serviciilor sanitar-veterinare pentru activităţi curente.

134. Costurile privind vaccinarea de necesitate a animalelor vor fi acoperite din contul bugetului de stat (Programului „Selecţia, reproducţia, creşterea şi sănătatea animalelor”).

135. Costurile privind operaţiunile de curăţenie, sanitaţie, dezinfecţie, deratizare, efectuate în focarul de boală sunt, de asemenea, acoperite din fonduri bugetare. 74

Page 75: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

Anexa nr.1 la Planul de Contingenţă

pentru febra aftoasă

Etiologie, date epizootologice şi diagnosticul febrei aftoase 1. Febra aftoasă este o boală virală înalt contagioasă ce afectează animalele

paricopitate. Aceasta, este o boală notificabilă obligatoriu, avînd o importanţă economică majoră.

2. Pentru a asigurarea unei detecţii timpurii a unui focar de febră aftoasă, persoanele ce vin în contact cu animalele speciilor receptive sînt obligate să notifice la autoritatea sanitar-veterinară competentă orice caz suspect de boală.

3. Diagnosticarea rapidă şi detaliată a bolii, precum şi identificarea virusului, se vor efectua printr-o cooperare strînsă a Centrului Republican de Diagnostic Veterinar cu Laboratorul Comunitar de Referinţă.

4. Măsurile de control al febrei aftoase, în primul rînd, se vor baza pe depopularea întregului efectiv infectat.

5. Sacrificarea animalelor infectate şi contaminate se va realiza imediat. 6. În cazul în care este posibilă prelucrarea carcaselor animalelor pierite sau

sacrificate, aceasta se va realiza imediat. 7. Este foarte importantă prevenirea oricărei răspîndiri a bolii odată cu izbucnirea

focarului de boală, prin monitorizarea mişcării animalelor şi a produselor ce pot fi contaminate şi prin aplicarea vaccinării de necesitate într-o zonă dens populată.

8. Prezentul Plan este elaborat în concordanţă cu prevederile stabilite în anexa nr. 1 la proiectul hotărîrii de Guvern „Cu privire la aprobarea Normei sanitare veterinare privind măsurile de combatere a febrei aftoase şi a Planului de Contingenţă pentru febra aftoasă”.

9. Febra aftoasă este o boală provocată de virusul din familia Picornaviridae, genul Aphthovirus. Există şapte serotipuri imunologice: A, O, C, SAT1, SAT2, SAT3, Asia 1.

10. Virusul febrei aftoase se păstrează la temperaturi joase şi se inactivează la temperaturi de peste 50 ºC. Virusul se inactivează la pH <6.0 sau >9.0 şi cu hidroxid de sodiu (2%), carbonat de sodiu (4%) şi acid citric (2%).

Virusul este rezistent la iodofor, hipoclorid şi fenol, în special, la prezenţa substanţelor organice.

11. Virusul febrei aftoase se localizează în nodulii limfatici şi măduva spinării la un pH neutru, dar este distrus în muşchi la un pH <6.0 odată cu apariţia rigidităţii cadaverice. Poate persista în furajul uscat contaminat şi în atmosferă mai mult de o lună, depinde de temperatură şi mediul pH.

75

Page 76: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

12. Febra aftoasă este una din cele mai contagioase boli ale animalelor, ce provoacă mari pierderi economice, cu mortalitate scăzută la animalele adulte şi frecvent cu o mortalitate ridicată la animalele tinere, provocînd miocardită.

13. Virusul febrei aftoase se transmite prin contact direct sau indirect. Un rol important îl joacă vectorii însufleţiţi (oamenii) şi vectorii neînsufleţiţi (vehiculele, obiectele).

Virusul febrei aftoase se poate răspîndi pe cale aeriană, în special în zonele temperate, la o distanţă de peste 60 km pe uscat şi 300 km pe mare.

14. Perioada de incubaţie a virusului constituie 2-14 zile. 15. Sursa principală de infectare cu virusul febrei aftoase o reprezintă animalele în

perioada de incubaţie şi cele clinic afectate, prin eliminarea virusului prin respiraţie, salivaţie, fecale, urină, lapte, material seminal, carne şi produse secundare, în care pH este mai mare de 6.0 pH. Bovinele şi bivolii, animalele convalescente şi cele supuse vaccinării sînt purtători ai virusului, acesta persistînd în orofaringe peste 9 luni – la ovine, 30 de luni – la bovine şi mai mult – la bivoli.

16. Diagnosticul clinic al febrei aftoase se stabileşte în baza următoarelor semne clinice: febră, anorexie, frisoane, reducerea productivităţii de lapte pentru 2-3 zile, scrîşnirea dinţilor, un ţocăit al buzelor, schiopături, lovituri cu membrele, toate acestea fiind cauzate de vezicule (afte) pe mucoasa bucală şi nazală şi/sau între falange şi coroana copitei. După 24 de ore, veziculele se transformă în eroziuni. De asemenea, se pot constata vezicule pe glanda mamară. Vindecarea generală survine în 8-15 zile.

Pot apare următoarele complicaţii: eroziuni pe limbă, suprainfectarea leziunilor, deformarea copitei, mastite şi o scădere ireversibilă a producţiei de lapte, miocardite, avorturi, mortalitate înaltă la animalele tinere, pierderea în greutate, scăderea termoreglării.

La ovine şi caprine leziunile sînt mai puţin pronunţate, leziunile membrelor pot rămîne neidentificate. La ovine, de obicei, apar leziuni în regiunea arcei dentare. Este caracteristică apariţia agalaxiei la ovinele şi caprinele în lactaţie. Persistă mortalitatea la tineret.

La suine se pot dezvolta leziuni grave pe membre, în rîndul tineretului suin persistă o mortalitate înaltă. Leziuni: vezicule pe limbă, mucoasa dentară, gingii, buccii, palatul dur şi moale, buze, nări, bot, coroana copitei, mameloane, uger, rît, partea coronară a ongloanelor şi spaţiul interdigital. Leziuni post-mortem se constată la nivelul pilurilor ruminali şi miocard - în special la animalele tinere (forma tigrată a inimii).

17. La porc, febra aftoasă se va diferenţia de următoarele boli: a) stomatita veziculoasă; b) boala veziculară a porcului; c) exantema veziculară a porcului. 18. La bovine, aceasta trebuie diferenţiată de: a) pesta bovină; b) boala mucoaselor; c) rinotraheita infecţioasă a bovinelor; d) boala limbii albastre; e) mamita bovinelor; f) stomatita papuloasă bovină; g) diareea virotică bovină.

76

Page 77: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

19. Scopul diagnosticului de laborator constă în izolarea virusului sau detectarea antigenului viral sau ARN-ul viral specific unuia sau mai multor serotipuri ale febrei aftoase sau în identificarea anticorpilor virusului febrei aftoase.

20. La momentul actual, Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV) este capabil să identifice prezenţa anticorpilor de febră aftoasă. Partea virusologică de diagnosticare va fi efectuată în laboratoare specializate. Aşadar, în caz de suspiciune, medicii veterinari trebuie să preleveze 2 tipuri de probe:

a) probe de sînge pentru cercetări serologice; b) probe de ţesut sau lichid aftos, pentru identificarea virusului, antigenului sau a

ARN-ului viral.

Anexa nr. 2

la Planul de Contingenţă pentru febra aftoasă

Lanţul de comandă

Şeful Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală

GNE

GNE

Centrul N

aţional de Com

batere a B

olii

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Comisia Antiepizootică Excepţională Republicană

Grup Epizootologi Grup Stamping-out şi

Evaluare

Şeful Direcţiei raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine

Grup Screening Grup Trasabilitate

GLE

GLE

Centrul local de

combatere a bolii

Eradicarea focarului de boală

Preşedintele de raion Comisia Antiepizootică Excepţională Raională/Municipală

CRDV Direcţiile

Raionale Direcţiile municipale

Postul sanitar-veterinar

Grup de Instruire şi Informare

77

Page 78: Norma sanitară veterinară privind măsurile de combatere a ... de armonizare a legislatiei/Baza de... · Febra aftoasă este o boală notificabilă obligatoriu: a) Deţinătorii

78