noțiuni introductive privind dreptul general Și comercial

39
Noțiuni introductive privind dreptul general și comercial 1

Upload: romangaidar

Post on 26-Dec-2015

24 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Noțiuni introductive privind dreptul

general și comercial

1

Page 2: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Cuprins:

1. Definiția dreptului. Norma juridică

2. Diviziunile generale ale dreptului

2.1 Dreptul public și dreptul privat

2.2 Dreptul intern și dreptul internațional

3. Noțiunea și obiectul dreptului comercial

4. Delimitarea dreptului comercial de alte ramuri de drept

5. Evoluția istorică a dreptului comercial

6. Evoluția istorică a dreptului comercial în România

7. Izvoarele dreptului comercial

8. Raportul dintre izvoarele dreptului civil și cele ale dreptului

comercial

2

Page 3: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

1.Definiția dreptului

Teoria generală a dreptului este o ştiinţă socială, politică şi juridică care se bazează pe

un ansamblu de teorii şi concepţii ce ţin de apariţia, evoluţia şi funcţionarea sistemului de drept,

sau la general care se bazează pe un ansamblu de concepţii, teorii şi idei cu privire la stat şi

drept.

Ştiinţa dreptului cercetează conduita umană şi dirijează comportamentul uman in viaţa

socială, pornind de la faptul că oamenii sunt purtători de drepturi şi obligaţii in raporturile

sociale.

Obiectul teoriei generale a dreptului il constituie studierea dreptului şi a statului, a

fenomenului juridic in toată complexitatea sa şi anume:

• dreptul ca un ansamblu de norme juridice,

• drepturi subiective,

• relaţiile juridice şi ordinea de drept.

Teoria generală a dreptului se înscrie în științele juridice teoretice globale, aceasta s-a

constituit în secolul al XX-lea, în prima jumătate a acestui secol și mai pronunțat după al doilea

război mondial deși au existat și preocupări mai vechi de abordare teoretică generală a studiului

dreptului.

Teoria generală a dreptului are ca obiect de studiu abordarea teoretică generală a

dreptului în întregul său, și studiul global al dreptului ca fenomen social, cu formele și funcțiile

3

Page 4: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

sale de manifestare. Deoarece teoria generală a dreptului studiază dreptul în ansamblul său, în

generalitatea și integralitatea sa, studiază ordinea juridică în globalitatea sa, ea formulează

definiția dreptului, conceptele și categoriile specifice dreptului și cu care operează toate științele

juridice. De asemenea ea formulează o serie de principii generale valabile pentru toate științele

juridice. De exemplu: principiile legalității, ale supremației legii, neretroactivității legii,

prezumției de cunoaștere a legii: nimeni nu se poate scuza că nu cunoaște legea. Teoria generală

a dreptului studiază, de asemenea, metodologia de cercetare folosită de știința dreptului, precum

și corelația între drept și putere, dintre drept și stat.

Teoria generală a dreptului este, evident, o știință, întrucât ea operează cu concepte,

teorii, principii și legități, dar are și o importantă practică, căci servește nemijlocit procesul de

elaborare și aplicare a dreptului.

Teoria generală a dreptului este, evident, și o disciplină de învățământ, având un

caracter de introducere în studierea științelor juridice. Această disciplină introduce studentul în

lumea dreptului, îi deschide porțile universului juridic, al justiției, are rolul de a-l înarma cu o

serie de noțiuni, concepte și definiții inerente și în studierea Dreptului Comunității Europene, în

înțelegerea noțiunii de stat de drept și de făurire a democrației. Mai mult ca oricând, dreptul are o

importanță covârșitoare pentru dezvoltarea societății noastre.

Cuvântul drept și corespondentele sale din alte limbi: droit, diritto, dereche, dereito,

recht, derivă din latinescu directus care evocă sensul de direct, rectiliniu, adică o regulă de

conduită fără specificarea conținutului. În limba română, ca de altfel și în numeroase alte limbi,

termenul drept este folosit în două sensuri: 1. ca ansamblu de reguli juridice de conduită sau

normele juridice din societate, denumit și drept obiectiv și dreptul ce aparține unei persoane

(fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul

obiectiv și dreptul subiectiv nu sunt două noțiuni aninomice, așa cum pot părea la prima vedere.

Dreptul obiectiv nu vrea să însemne că ansamblul de norme juridice cuprinse în legi au o

existență independentă de voința, interesul și conștiința oamenilor, așa cum au legile și

fenomenele naturii.

Dimpotrivă, dreptul obiectiv exprimă voința și interesele societății sau ale unor grupuri

sau categorii sociale, interese fixate și obiectivate în norme juridice sub formă de legi sau alte

acte apărate de puterea publică. Deci, când avem în vedere ansamblul normelor juridice,

indiferent de forma care au îmbrăcat-o de-a lungul timpului ( legi, obiceiuri, acte), avem în

4

Page 5: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

vedere dreptul obiectiv. Dacă vorbim însă de drepturile unei persoane, cum ar fi dreptul de

proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, la salariu etc., atunci

vorbim de dreptul subieectiv pe care persoana îl folosește și îl exercită. Dreptul subiectiv și cel

obiectiv se condiționează reciproc, mai exact drepturilor subiective le corespund obligațiile

juridice.

Dreptul este un ansamblu de reguli sau norme de conduită obligatorii destinate a

reglementa comportarea oamenilor în societate. Ele consfințesc drepturi, libertăți și obligații ale

oamenilor în relațiile lor reciproce, a căror respectare este asigurată la nevoie de către forța

publică.

Constituirea dreptului ca entitate conturată se poate spune că are loc în țările orientului

antic și antichitatea greco-romană, o dată cu constituirea puterii publice ca putere de stat. Ca

fenomen social, dreptul este în evoluție istorică și poartă amprenta epocilor și ale

particularităților spirituale ale popoarelor.

Clasificarea dreptului după critriul istoric este convențională, acest criteriu având în

vedere mai ales evoluția societății. Dar evoluția dreptului nu este aceeași în toate țările, iar în

cadrul unei societăți dintr-o țară putem întâlni elemente aparținătoare altui tip. În dezvoltarea sa,

dreptul păstrează elemente de continuitate. Așa se explică, de exemplu, existența în dreptul

contemporan a unor categorii juridice apărute în dreptul roman sau influența dreptului islamic

într-o serie de țări afro-asiatice. Dezvoltarea puternică a relațiilor internaționale și a colaborării

internaționale face posibilă și necesară aprpierea și influența reciprocă a sistemelor de drept din

toate țările existente pe glob.

Deși preocuparea studiului dreptului i-a preocupat pe oamenii de știință încă din

antichitate, încercările de elaborare a unei teorii generale sau enciclopedice datează din Evul

mediu: în 1275, wilhelm Duvantis concpe lucrarea Speculum juris în care și-a propus să

armonizeze dreptul laic cu cel canonic. Până la începutul sec XIX-lea teoria dreptului a fost

considerată o subdiviziune a filozofiei, a religiei, a eticii sau a politicii. Influența spiritului

enciclopedic de la sfârșitul sec XVIII are efect și pe tărâmul științelor juridice: ideile filozofice

ale lui Hegel și Schelling au creat un fundament mai robust teoriei generale a dreptului , care-și

propune să înlocuiască Filozofia dreptului și Dreptul natural.

Mircea Djuvara, jurist român de recunoaștere europeană considera că enciclopedia

dreptului studiază permanențele juridice, adică ceea ce este constant în orice relațiune juridică.

5

Page 6: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

(după M.S.Striblea - Teoria generală a dreptului, an 2010)

Normele juridice, oricât ar fi de deosebite prin conținut sunt foarte strâns legate între ele,

alcătuind un tot unitar. Ele formează un ansamblu coerent, logic, constituindu-se într-un sistem,

nefiind o îngrămădire de piese detașate ci, dimpotrivă se asamblează în mod organic.

Caracteristica de sistem a dreptului indică fapptul că ansamblul normelor juridice cuprinde relații

fundamentale, structurale, de principiu pentru normativitatea juridică, are o coerență internă care

îi asigură funcționalitatea, aplicabilitatea, exprimă interdependențe între normele juridice,

formează un tot care nu se reduce la părțile sale componente.

Dreptul unui stat ni se înfățișează nu ca o sumă aritmetică dată de totalitatea normelor

juridice, ci ca un ansamblu al acestora, organizate, structurate într-un sistem pe baza anumitor

principii, urmărind o anumită finalitate.

(după Ioan Craiovan - Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic,

București, an 2009).

6

Page 7: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

2. Diviziunile generale ale dreptului

În sistemul dreptului contemporan distingem ca ramuri de drept, ramurile

corespunzătoare diviziunii în drept public și drept privat.

În dreptul public intră dreptul constituțional, dreptul administrativ, dreptul financiar,

dreptul penal, dreptul procesual (penal și civil), dreptul internațional public iar în dreptul privat,

dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internațional privat.

DISTINCŢIA ÎNTRE DREPTUL PUBLIC ŞI DREPTUL PRIVAT

Caracteristicile raporturilor juridice de drept public:

• unul dintre subiectele raportului juridic este statul;

• statul îşi subordonează celălalt subiect;

• prin acest raport se urmăreşte realizarea unui interes public genral

• statul poate oricând să pună capăt raportului juridic sau să-i modifice conţinutul.

Caracteristicile raporturilor juridice de drept privat:

• fiecare parte din raport urmăreşte un interes personal;

• părţile se află pe poziţii de egalitate;

• oricând oricare dintre părţi poate să pună capăt raportului în condiţiile prevăzute prin

convenţia pe care au încheiat-o împreună.

(după Prof.univ.dr. Cristian Ionescu - DREPT PUBLIC, an 2005, note de curs).

7

Page 8: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

2.1 Dreptul public și dreptul privat

Dreptul public protejează prin normele sale un interes general, al statului, deci comun

tuturor cetăţenilor. El este imperativ prin natura sa, constituindu-se într-o sumă de ordine şi de

interdicţii şi manifestându-se cu preponderenţă prin acţiunea autoritară, unilaterală a

guvernanţilor.

Dintre ramurile dreptului public, cele mai importante sunt: dreptul constituţional, dreptul

administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul internaţional public, dreptul muncii şi

protecţiei sociale, dreptul procedural, dreptul mediului etc.

Dreptul privat protejează interesele particularilor şi este constituit în principal din

dorinţa de a ghida şi susţine voinţa individului, care-şi gestionează interesele în mod liber. Din

acest motiv, el nu are un caracter preponderent imperativ, fiind menit să traducă normativ jocul

liber al voinţelor, modul şi consecinţele întâlnirii acestor voinţe.

Cu alte cuvinte, în timp ce dreptul public reglementează raporturile indivizilor cu statul şi

raporturile statelor între ele, referindu-se la guvernanţi, dreptul privat reglementează raporturile

dintre indivizi, referindu-se la guvernaţi.

De asemenea, în dreptul public organele de stat apără drepturile subiective din oficiu, pe

când în dreptul privat numai sesizarea de către partea interesată conduce la apărarea drepturilor

subiective.

Dintre ramurile dreptului privat, menţionăm ca fiind cele mai importante: dreptul civil,

dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul funciar, dreptul internaţional privat, dreptul

proprietăţii intelectuale etc.

Vom continua cu o succintă prezentare a fiecăreia din cele mai importante ramuri ale

dreptului public, respectiv dreptului privat.

8

Page 9: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Dreptul constituţional este acea ramură a dreptului formată din normele juridice care

reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi

exercitării puterii în stat. Respectivele norme sunt cuprinse în Constituţii (legile fundamentale ale

statelor) şi au o forţă juridică supremă, în sensul că toate celelalte categorii de norme se

subordonează acestora.

Dreptul administrativ este ramura dreptului public ce reglementează relaţiile sociale din

sfera administraţiei publice, precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile

administraţiei publice sau alte autorităţi statale, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin

actele administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte. Dreptul administrativ priveşte, deci,

două categorii de relaţii sociale: raporturile din sfera de activitate a administrației publice

(raporturi de administrație activă) și raporturile conflictuale ale administrației cu administrații

( raporturi de contencios administrativ).

Dreptul financiar este ramura dreptului, desprinsă din dreptul administrativ, care

reglementează problemele finanţelor statului, fără a se confunda cu dreptul bancar, care cuprinde

ansamblul dispoziţiilor privind finanţele private.

Dreptul penal este acea ramură a dreptului public ce se ocupă de infracţiuni şi pedepsele

ce trebuie aplicate acelora care le comit. Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, este

săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală, iar sancţiunea penală, numită pedeapsă,

este reacţia socială prevăzută de lege împotriva infractorului.

Dreptul internaţional public reglementează relaţiile interstatale, precum şi relaţiile

dintre organizaţiile internaţionale ori dintre state şi respectivele organizaţii. Această ramură de

drept se divide în două importante subramuri, şi anume dreptul păcii şi dreptul conflictelor

armate.

Dreptul muncii este ramura de drept ce cuprinde regulile juridice aplicabile relaţiilor

individuale şi colective care se nasc între patroni şi salariaţii ce lucrează sub autoritatea lor, cu

ocazia prestării muncii.

Dreptul protecţiei sociale este ansamblul regimurilor juridice care au ca obiect

organizarea unei protecţii contra pericolelor inerente vieţii economice şi în general contra

riscurilor cotidiene, prin intermediul unei solidarităţi generale şi obligatorii.

9

Page 10: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Dreptul procedural, ca ramură de drept public, se constituie din ansamblul regulilor ce

reglementează desfăşurarea proceselor în faţa instanţelor judiciare, precum şi proceduri

nejudiciare, cum ar fi procedurile electorale, parlamentare, procedura referendumului etc.

Dreptul mediului înconjurător este ansamblul normelor juridice care reglementează

relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de natură ca element vital şi suport

la vieţii, în procesul conservării şi dezvoltării în scopuri economice, sociale şi culturale a

componentelor mediului înconjurător, naturale şi artificiale, precum şi relaţiile privind protecţia,

conservarea şi ameliorarea acestora.

Dreptul civil, fără îndoială cea mai importantă ramură a dreptului privat, reglementează

raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice sau juridice aflate pe

poziţie de egaliate juridică. Reprezentând cea mai vastă ramură de drept, dreptul civil este divizat

în cinci subramuri: 1.partea generală (raportul juridic civil, actul juridic civil, persoanele,

prescripţia extinctivă etc), 2.drepturile reale (dreptul de proprietate şi derivatele sale),

3.obligaţiile civile, 4.contractele civile şi 5.succesiunile.

Dreptul comercial, ca ramură a dreptului privat, este un ansamblu de norme juridice

aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele şi operaţiunile considerate de lege ca fiind

fapte de comerţ, precum şi raporturilor la care participă persoanele ce au calitatea de comerciant.

Dreptul familiei este ramura dreptului privat desprinsă din dreptul civil care

reglementează raporturile de familie, mai exact raporturile de căsătorie, raporturile ce rezultă din

rudenia firească, din filiaţie, adopţie etc.

Dreptul funciar, ramură a dreptului privat derivată din dreptul civil, cuprinde normele

juridice care reglementează relaţiile sociale născute în legătură cu folosinţa terenurilor de către

deţinătorii acestora, indiferent de forma de proprietate, în scopul folosirii raţionale şi integrale a

tuturor terenurilor, potrivit destinaţiei lor.

Dreptul internaţional privat este ansamblul normelor juridice care au ca scop să

soluţioneze conflictele de legi şi de jurisdicţii în cazul relaţiilor juridice private cu element de

extraneitate. Prin raport cu element de extraneitate se înţelege un raport în care un element ori un

fapt legat de existenţa sa se află în străinătate ori sub imperiul unei legi străine.

10

Page 11: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

2.2 Dreptul intern și internațional

Raportul dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern constituie una dintre

problemele de bază ale filozofiei juridice, având totodată şi o deosebită importanţă practică.

Dreptul international public şi dreptul intern al statelor sunt două sisteme de norme şi două tipuri

de drept distincte, cu obiect de reglementare, izvoare şi metode diferite. Deşi diferite, însă, cele

două sisteme se întrepătrund prin intermediul statelor, care sunt creatoare atât ale normelor de

drept internaţional, cât şi ale normelor de drept intern şi care veghează la aplicarea  lor atât în

ordinea internă a statelor cât şi în ordinea internaţională.

Prin acceptarea de către stat, pe baza liberului acord de voinţă, a normelor de drept

internaţional, acestea devin obligatorii şi urmează a fi aplicate pe întregul său teritoriu şi pentru

toată populaţia. Normele dreptului internaţional dobândesc astfel valoare juridică egală cu aceea

a normelor de drept intern al statelor.

Dreptul internaţional public

Acesta a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formării unui cadru ordonat pentru relaţiile

internaţionale. Desigur că rolul primordial in evoluţia istorică a relaţiilor internaţionale ii revine

statelor. În prezent relaţiile internaţionale se desfăşoară in toate domeniile: economic, social,

cultural, militar, ecologic, politic şi juridic. Principiile şi normele dreptului internaţional au

apărut şi s-au dezvoltat intr-un proces istoric indelungat ca urmare a formării şi dezvoltării

statelor şi a relaţiilor dintre ele.

Spre deosebire de dreptul intern care reglementează relaţiile sociale in cadrul fiecărui

stat, obiectul dreptului internaţional public îl formează relaţiile dintre state. Obiectul dreptului

internaţional public contemporan il creează şi relaţiile care se nasc intre stat şi alte subiecte de

drept internaţional.

11

Page 12: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului, acel ansamblu de principii şi

norme juridice scrise sau nescrise create de către state, dar şi de celelalte subiecte de drept

internaţional pe baza acordului lor de voinţă in scopul reglementării raporturilor internaţionale.

Rolul său principal este de a reglementa raporturile din cadru societăţii internaţionale, de a

asigura funcţionarea armonioasă a aceste societăţi, de a contribui prin mijloacele sale la o

dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni şi soluţiona aspectele conflictuale care

continuă să afecteze această societate.

Deosebiri între dreptul intern și internațional:

a. Deosebiri privind obiectul de reglementare. Dreptul internaţional are obiect de

reglementare relaţiile dintre state chiar dacă uneori aceste norme se referă la aspecte

privind persoanele, aceste probleme sunt legate tot de raporturile dintre state

reglementarea lor făcandu-se prin acte juridice de drept internaţional. Obiectul dreptului

intern il reprezintă reglementarea juridică a relaţiilor sociale dintre persoanele care

alcătuiesc populaţia unui stat.

b. Deosebiri privind subiectele de drept. Subiectele dreptului internaţional sunt in primul

rand statele suverane şi egale in drepturi, organizaţiile internaţionale şi mişcările de eliberare

naţională recunoscute. Statele participante la viaţa internaţională sunt subiecte fundamentale in

sistemul dreptului internaţional. Temeiul politic şi juridic al calităţii sale de subiect al dreptului

internaţional il formează suveranitatea de stat. In ce priveşte dreptul intern subiectele sunt

persoanele fizice şi juridice.

c. Deosebiri privind modul de elaborare a normelor. In cadrul societăţii internaţionale nu

există o autoritate publică superioară sau un guvern mondial care să fie imputernicit cu funcţii de

legiferare a normelor dreptului internaţional. Normele dreptului internaţional public sunt create

de state şi tot ele sunt destinatarele lor. In dreptul intern statul edictand sau sancţionand normele

de drept se manifestă ca autoritate politică supremă ce prescrie o anumită conduită persoanelor

ce-i sunt subordonate.

d. Deosebirile dintre dreptul internaţional şi dreptul intern sunt relevate şi în sfera

aplicării şi sancţionării normelor de drept internaţional. Astfel normele dreptului internaţional

nu sunt aduse la îndeplinire de vreun organism internaţional ci de state care acţionează în mod

individual sau colectiv şi prin organizaţii internaţionale. În dreptul intern măsurile de

12

Page 13: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

constrangere pentru încălcarea normelor sunt aplicate de un aparat centralizat organizat de stat şi

având o autoritate superioară faţă de persoanele împotriva cărora sunt îndreptate.

• (după Todos Victor – Drept internațional public, an 2010 Cahul).

13

Page 14: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

3. Noțiunea și obiectul dreptului comercial

Dezvoltarea economiei de piață a marcat o nouă abordare a realității comerciale, ca

realitate socială, în sensul perfecționării întregului mecanism economico-juridic care guvernează

comerțul, în complexitatea și dinamica sa.

Denumirea de drept comercial, ca ramură de drept și ca disciplină juridică de studiu,

pune în evidență, faptul că este vorba de o reglementare juridică cu caracter specific, mai exact

un ansamblu de norme și instituții juridice care privesc comerțul.

Comerțul este o îndeletnicire care, prin specificul ei de practică îndelungată și repetată, a

dobândit caracteristicile unei profesiuni.

În sens etimologic, expresia de comerț provine din latinescul ,,commercium”, care la

rândul său reprezintă o juxtapunere a cuvintelor ,,cum” și ,,merx”, ceea ce înseamnă ,,cu marfă”.

Deci, comerțul semnifică operațiuni cu mărfuri.

Din punct de vedere economic, comerțul se definește ca o activitate având ca scop

schimbul și, prin aceasta, circulația bunurilor de la producător la consumator. Astfel, comerțul ar

consta în operațiunile cuprinse între momentul producerii mărfurilor și intrării lor în circulație,

până în momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste acțiuni sunt realizate de către

,,comercianți” (denumiți și negustori), care sunt agenți economici diferiți de producătorii

mărfurilor.

În sens juridic, noțiunea de comerț are un conținut mai larg decât cel al noțiunii definite

în sens economic. Ea cuprinde nu numai operațiunile de interpătrundere și circulația mărfurilor,

pe care le realizează negustorii, ci și operațiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea

14

Page 15: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

materiilor prime, materialelor, etc. și obținerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le

realizează fabricanții sau, în general întreprinzătorii.

Având în vedere accepțiunea juridică a noțiunii de comerț, dreptul comercial are o sferă

mai cuprinzătoare, acesta reglementând activitatea comercială, definită ca o activitate de

producere și circulație a mărfurilor.

În concluzie, dreptul comercial poate fi definit ca fiind ansamblu de norme juridice de

drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele și operațiunile

considerate de lege ca fiind fapte de comerț, precum și raporturilor juridice la care participă

persoanele care au calitatea de comerciant și societățile comerciale.

Raporturile juridice de drept comercial se caracterizează în primul rând prin

comercialitate. Noțiunea de comercialitate aparține dreptului intern al fiecărui stat și se face după

criterii proprii.

Determinarea comercialității cunoaște în diferite sisteme de drept două concepții:

Concepția subiectivă (proprie legislației germane), potrivit căreia

comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant.

Conform acesteia, actul de comerț este caracterizat prin trei trăsături:

1.este relizat de un comerciant;

2.este realizat în exercitarea profesiei comerciale;

3.realizându-l, comerciantul urmărește exploatarea comerțului său.

Concepția obiectivă (sistem adoptat de legislația franceză și de celelalte

legislații de inspirație franceză), conform căreia comercialitatea unui raport juridic este

detașată de profesiunea de comerciant exercitată de persoana care a săvârșit actul

respectiv.

15

Page 16: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

4. Delimitarea dreptului comercial de alte ramuri de

drept

Dreptul comercial este o ramură de drept privat autonomă, răspunzând unor nevoi reale

care pot fi satisfăcute printr-o reglementare specială a activității comerciale; el se află în anumite

corelații cu celelalte ramuri ale dreptului privat.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul civil

Dreptul civil reprezintă ,,dreptul comun” pentru toate ramurile de drept privat, deci și

pentru dreptul comercial. Dispozițiile din dreptul comercial se completează făcându-se trimitere

la dreptul civil. De exemplu, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată, se

completează cu dispozițiile Decretului nr. 31/1954 privitoare la persoana juridică. Dispozițiile

din Codul comercial referitoare la contractul vânzare-cumpărare se completează cu cele din

Codul civil privind vânzarea-cumpărarea cu caracter civil, etc.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul familiei

Dreptul comercial are puncte de tangență cu dreptul familiei privind:

regimul juridic matrimonial al bunurilor soților;

operațiunile juridice care se pot încheia între soți și implicațiile lor în

dreptul comercial;

constituirea de societăți comerciale între soți;

aportul la societate cu bunurile comune ale soților;

regimul juridic al dividendelor obținute de unul dintre soți, etc.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul muncii

16

Page 17: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

În dreptul comercial sunt aplicabile unele dispoziții de dreptul muncii, știut fiind că

activitatea comercială se realizează prin intermediul auxiliarilor de comerț, care, de regulă, au

calitatea de angajat al unui comerciant.

Raporturile de muncă dintre comerciant, pe de o parte, în calitate de angajator și persoana

care prestează muncă, pe de altă parte, în calitate de angajat, sunt guvernate de dispozițiile din

legislația muncii referitoare la:

încheierea contractului individual și colectiv de muncă;

modificarea contractului de muncă;

răspunderea disciplinară;

jurisdicția muncii, etc.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul internațional privat

Dreptul comercial are puncte de legătură cu dreptul internațional privat ori de câte ori

raportul juridic comercial conține un element străin care ridică problema legii aplicabile.

Răspunsul la întrebarea: ,,Ce lege se aplică unei relații comerciale cu element străin?” îl dau

normele dreptului internațional privat, numite norme conflictuale.

De exemplu, legea aplicabilă unei societăți comerciale cu participare străină este, potrivit

normei conflictuale ,,lex societatis”, legea locului de la sediul principal al societății (Legea nr.

105/1992 privind unele norme de drept internațional privat).

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul administrativ

Activitatea de comerț se realizează pe baza unor avize, autorizații, licențe emise de

autoritățile publice administrative care funcționează în unitățile administrativ-teritoriale, unde

comerciantul își are sediul principal sau unde își desfășoară activitatea. Actele administrative

individuale, actele normative, reglementările privind competențele autorităților administrative

aparțin dreptului administrativ.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul financiar – fiscal

Legătura dintre dreptul comercial și dreptul finaciar-fiscal este evidentă, știut fiind că una

dintre principalele surse de formare a veniturilor statului o constituie impozitele și taxele plătite

de comercianți.

Formarea veniturilor statului și obligațiile fiscale ale comercianților sunt reglementate de

dreptul fincanciar-fiscal, care au o legătură cu dreptul comercial.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul penal

17

Page 18: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Dreptul comercial are interferențe cu dreptul penal ori de câte ori în activitatea de comerț

se comit fapte calificate de legiuitor ca fiind infracțiuni.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul internațional public

În raporturile comerciale interne și internaționale se aplică norme de drept internațional

public, concretizate în tratate, convenții și acorduri, inclusiv cele care conțin norme uniforme în

materie (de exemplu Convenția de la Viena din 1980 privind Legea uniformă asupra vânzării

internaționale de mărfuri, ratificată în România în 1992).

Există legături între dreptul comercial și dreptul procesual penal și civil ori de câte ori

urmează a se soluționa o cauză penală sau civilă (în sens larg) care își are izvorul într-un fapt de

comerț.

Raportul dintre dreptul comercial și dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor are un domeniu de reglementare vast, fiind o știință interdisciplinară,

spre deosebire de dreptul comercial. Astfel, norme juridice care reglementează instituții din

dreptul comercial (fond de comerț, contracte, operațiuni de bancă și schimb) se regăsesc în

dreptul afacerilor.

18

Page 19: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

5. Evoluția istorică a dreptului comercial

Analiza genezei şi evoluţiei comerţului şi în special a dreptului comercial de-a lungul

istoriei, care nu au aceiaşi vechime, permite punerea în lumină a trăsăturilor sale care s-au

permanetizat până în zilele noastre.

Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului şi, implicit, a

dezvoltării a însăşi societăţii omeneşti. Primele manifestări ale „schimbului" au apărut odată cu

naşterea ideii de proprietate, într-o formă primitivă , respectiv pe bază de obiceiuri .

Pentru satisfacerea trebuinţelor existenţei lor, oamenii au început să schimbe între ei

produsele făurite prin munca lor ori agonisite din mediul înconjurător, iar cuvântul dat şi

strângerea mâinii par a fi cele mai vechi mijloace de garantare a obligaţiilor comerciale.

Forma primitivă a schimbului a fost ,,trocul” (schimbul direct de produse), dar creșterea

nevoilor oamenilor și amplificarea relațiilor dintre ei au impus necesitatea adoptării unor forme

mai bine organizate, prin care se asigurau condiții pentru ca oamenii să se poată întâlni într-un

număr mare, la anumite perioade și în anumite locuri determinate. Așa au apărut ,,târgurile” care

au jucat un rol determinant în nașterea și înflorirea comerțului.

Istoricii atestă faptul că egiptenii, fenicienii și grecii s-au ocupat intens cu comerțul de-a

lungul coastelor Mării Mediterane, grecii fiind cei dintâi care au instituit și niște reguli pentru

activitatea comerțului.

La romani, comerțul nu a prezentat o importanță deosebită, deoarece ei agoniseau bogăția

mai mult prin agricultură, prin purtarea războaielor și prin anexiuni teritoriale. Pentru comerț

erau considerate ca fiind suficiente regulile dreptului civil. Numai mai târziu, în epoca de

înflorire a Romei, încep să apară unele instituții juridice pe care mai târziu le regăsim în dreptul

comercial.

19

Page 20: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Prăbușirea Imperiului roman a dus la fărâmițarea puterii politice și la formarea statelor-

cetăți italiene (Vneția, Genova, Florența, Pisa, Milano, etc.). În mod corelativ, statele-cetăți

adoptă reguli de drept proprii.

Comercianții, pentru a-și apăra drepturile, s-au organizat în corporații care, cu timpul, au

dobândit autonomie administrativă, judecătorească și chiar legislativă. Urmând exemplul

autorităților civile, consulii (aleși din rândurile comercianților) emiteau anumite norme interne

(bazate pe obiceiuri) care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporațiilor. Aceste

norme au fost adunate în culegeri denumite ,,statute”. Sunt cunoscute statutele din Pisa (1305),

Roma (1317), Verona (1318), Bolognia (1509), etc.

În formarea unor reguli proprii activității comerciale, un rol important l-au avut târgurile

medievale italiene, franceze, germane, spaniole și altele. Apare, astfel, un drept al târgurilor care

cuprinde reguli aplicabile tuturor comercianților participanți. De asemenea, este elaborată și o

procedură specială în materie.

Dezvoltarea comerțului a impus înlocuirea dreptului statuar (cel realizat prin statuare) și

consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior

fiind un drept cutuminar, bazat pe obiceiuri).

Prima țară care a trecut de la dreptul cutuminar la legi scrise, aplicabile pe întreg teritoriul

țării a fost Franța. Un prim act de acest fel, care anunța marile construcții legislative franceze, îl

constituie edictul lui Carol al IX-lea din 1536, prin care au fost create jurisdicțiile consulare,

aplicabile numai comercianților. Au urmat două ordonanțe emise de Ludovic al XIV-lea

consacrate comerțului terestru (1673) și comerțului pe mare (1681).

Un moment crucial în formarea dreptului comercial l-a constituit adoptarea, în 1807, a

Codului comercial francez preluat apoi de diferite țări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia,

Egipt, Turcia, etc.) care, prin adaptări, l-au transformat în legi comerciale proprii.

În Italia care a receptat Codul comercial francez în 1808, au existat procupări și pentru

realizarea unui Cod comercial propriu, prin valorifcarea a tot ceea ce era nou în doctrina

franceză, belgiană, germană. Așa încât, în 1882 a fost adoptat noul Cod comercial italian care a

servit ca model și pentru Codul comercial român, adoptat în 1887 și care este încă în vigoare.

În Germania, Codul comercial (ca și cel civil) a fost adoptat în 197 și a intrat în vigoare

în 1900.

20

Page 21: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

În Anglia și Statele Unite ale Americii, dreptul comercial și-a păstrat caracterul cutumiar

(common law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianților și necomercianților (există

însă legi speciale privind societățile comerciale, falimentul, etc.).

21

Page 22: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

6. Evoluția dreptului comercial în România

În România, relațiile comerciale au avut parte de o reglementare, care în linii mari a

urmat evoluția normativă în domeniu din țările dezvoltate ale Europei. Astfel, la început,

comerțul era reglementat de obiceiul pământului, iar cu trecerea timpului au apărut și unele

reglementări scrise cu caracter general, cum sunt: Pravila lui Vasile Lupu, Îndreptarea legii a lui

Matei Basarab.

Primele reguli speciale cu privire la reglementarea comerțului se găsesc în Codul lui

Andronache Donici – 1814, în Codul Caragea din Muntenia – 1817,  în Codul Calimach din

Moldova – 1828. Un pas important  în dezvoltarea dreptului comercial, îl reprezintă

Regulametele organice ale Munteniei și Moldovei, adoptate la 1831, prin impunerea unor reguli

referitoare la comerț și a normelor de înființare a tribunalelor de comerț, iar în anul 1859,

Condica de comerciu a Principatelor Unite, inspirate din Codul comercial francez.

În anul 1887 apare Codul comercial român, care reprezintă o încununare a efortului

legislativ în materie comercială. Acesta, inspirat din Codul comercial italian, se întemeiază pe

concepția obiectivă a dreptului comercial, astfel, normele sale sunt aplicabile raporturilor juridice

generate de săvârșirea de fapte de comerț, fără a avea importanță persoana care le săvârșește. 

Codul comercial român este structurat în patru cărți și anume: Cartea I – Despre comerț

în general, Cartea a II-a – Despre comerțul maritim, Cartea a III-a – Despre faliment, Cartea a

IV-a – Despre exercitțul acțiunilor comerciale și despre durata lor.

În anul 1938 a apărut un nou Cod comercial, care de fapt a fost doar o actualizare a

Codului de la 1887, însă acest nou cod, deși s-a publicat în Monitorul Oficial, nu a intrat în

vigoare niciodată.

Începând cu anul 1948, fără a exista o hotarâre a vreunui for legislativ, sistemul comunist

a încetat să mai aplice prevederile Codului comercial roporturilor economice bazate pe economia

socialistă planificată, acesta căzând în desuetudine.

22

Page 23: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Schimbarea sistemului politic din 1989, a favorizat repunerea în drepturi a codului

comercial și aplicarea sa tuturor raporturilor comerciale interne bazate pe economia de piață.

Apariția unor neconcordanțe între normele juridice cuprinse în Codul comercial și

realitățile economice din perioada post comunistă, au impus înlocuirea unor dispoziții cu altele

care fac obiectul unor legi speciale ca: Legea nr. 31/1990 – privind societățile comerciale, Legea

nr. 64/1995 – privind reorganizarea și falimentul societăților comerciale.

23

Page 24: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

7. Izvoarele dreptului comercial

În sens formal, prin izvor de drept comercial se înțelege forma de exprimare a normelor

juridice care reglementează ,,materia comercială”.

Potrivit art. 1 Cod comercial, „în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se

aplică codul civil”. Din dispoziţiile acestui text rezultă că în materie comercială se aplică codul

comercial şi legile speciale comerciale, iar unde acestea nu dispun se aplică Codul civil. Practica

comercială română utilizează ca izvoare de drept comercial: Codul comercial, legile comerciale

speciale, Codul civil și legile civile speciale. Codul comercial este principalul izvor de drept.

Codul comercial român a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887 şi se aplică şi în prezent, după

modelul Codului de comerţ italian care a fost publicat la 30 octombrie 1882. El cuprinde norme

juridice aplicabile în comerţ la care se adaugă legislaţia comercială specială.

Dintre legile comerciale speciale menţionăm: Legea nr. 31/1990 privind societăţile

comerciale, modificată şi completată cu Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 32/1997 care a

fost aprobată cu Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 și modificată prin Legea 99/1999;

Ordonanța de Urgență a Guvernului şi Legea nr. 314/2001; Legea nr. 26/1990 privind Registrul

comerţului, republicată în temeiul Legii nr. 12/1998; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; Legea nr. 64/1995 privind

procedura reorganizării judiciare şi a falimentului modificată şi completată prin Legea nr.

99/1999 şi prin Legea nr. 289/2001. Legile civile speciale reprezintă un izvor subsidiar de drept

comercial. Din acestă categorie menţionăm Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi

persoanele juridice.

Uzul ( cutuma ) în dreptul român nu reprezintă izvor de drept, prin urmare aplicarea lui

nu are aceeaşi forţă obligatorie ca legea scrisă. Uzul reprezintă o practică îndelungată care are un

24

Page 25: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

anumit grad de vechime, repetabilitate şi stabilitate, se aplică unui număr nedefinit de

comercianţi, într-un anumit domeniu de activitate comercială şi într-o anumită zonă geografică.

Uzurile sunt acceptate de comercianţi cu convingerea că ele au caracterul unui izvor de

drept. Uzurile normative sunt practici general obligatorii care constituie izvoare de drept şi a

căror aplicare este similară celei a normelor juridice. Uzurile convenţionale sunt uzuri

interpretative şi au forţa juridică asemănătoare cu clauzele contractuale, temeiul lor bazându-se

pe libertatea de voinţă a părţilor. Ele vor exprima voinţa expresă sau tacită a părţilor. În dreptul

român nu există uzuri legislative sau normative, ci există numai uzuri convenționale enumerate

de articolele: 970, 980 si 981 ale Codului civil. În dreptul comerţului internaţional se folosesc ca

uzanțe comerciale convenţionale Regulile Incoterms elaborate de Camera de Comerţ de la Paris

în 1953, modificate în 1990, ce reprezintă o codificare a uzanțelor în materia vânzării

internaționale de mărfuri.

În dreptul român doctrina nu este considerată ca izvor de drept cu toate că ea constituie

un factor de progres în materie comercială, întrucât, de multe ori soluţiile doctrinei stau la baza

legiferării unor acte normative. Cu privire la practica judecătorească, aceasta are un rol important

în interpretarea legii. Hotărârile instanţelor judecătoreşti nu sunt izvor al dreptului comercial.

Noțiunea de izvor de drept are două înțelesuri:

• în sens material, ea desemnează condițiile materiale care generează normele

juridice;

• în sens formal, reprezintă forma pe care o îmbracă normele juridice care

reglementează ”materia comercială”.

Cea mai simplă clasificare a izvoarelor de drept comercial distinge între izvoare scrise și

izvoare nescrise.

25

Page 26: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

8. Raportul dintre izvoarele dreptului civil și cele ale

dreptului comercial

În ceea ce privește dreptul civil, lucrurile sunt clare, se aplică dispozitiile civile, respectiv

Codul civil și legile civile speciale. În ceea ce privește dreptul comercial, regula este cea stabilită

de art. 1 Cod comercial, adică se aplică Codul comercial și unde acesta nu dispune se aplică

Codul civil. Această regulă se interpretează în felul următor: raporturile comerciale sunt

guvernate de Codul comercial și de celelalte legi comerciale speciale și, unde acestea nu dispun,

de dispozițiile Codului civil și ale celorlalte legi speciale. Așadar în comerț, legea civilă are un

caracter de subsidiaritate față de legea comercială. Pentru a detalia mai mult regula conținuta de

art.1 Cod comercial aplicând regula legii speciale ce derogă de la legea generală, ordinea în care

se aplică izvoarele, în materia dreptului comercial, este următoarea: legea comercială specială,

Codul comercial, legea civilă specială și Codul civil.

Desigur că există legi care conțin atât dispoziții civile, cât și comerciale. În aces caz,

ordinea de aplicare a acestor izvoare este aceeași, adică în civil se dispozitiile cu caracter civil

din respectivul act normativ, iar in comercial se aplică întâi dispozițiile cu caracter comercial din

respectivul act normativ, apoi dispozțiile Codului comercial, apoi dispozițiile cu caracter civil

din respectivul act normativ ori din alte acte normative civile și, în final, dispozițiile Codului

civil.

26

Page 27: Noțiuni Introductive Privind Dreptul General Și Comercial

Bibliografie:

• Smaranda Angheni – Drept comercial, partea I, București, 2010

• Bloșenco Magda - Teoria generală a dreptului, an 2010, Cahul, note de curs.

• Sebastian Bodu – Drept Comercial Român

• Ioan Craiovan - Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic,

București, an 2009

• Bogdan David – Curs drept comercial (www.noiprieteni.ro)

• Prof.univ.dr. Cristian Ionescu - DREPT PUBLIC, an 2005, note de curs

• M.S.Striblea - Teoria generală a dreptului, an 2010.

• Vasile Pătulea, Corneliu Turianu - Curs, Rezumat de drept al afacerilor, Ed.

Scripta, București, 1994

• Todos Victor – Drept internațional public, an 2010 Cahul

• http://www.avocatura.com

• www.biblioteca.regielive.ro – Cursuri drept comercial

• http://www.dreptonline.com

• http://www.scritube.com

27