Premiile concursului de debut „Ioan Petru Culianu" pe anul 2005.

Adela Toplean (n. 1977) a absolvit în 2001 Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, cu teza de licenţă Visul şi comunicarea. Eseu despre imagini trecute şi prezente, iar în prezent este doctorand la Facultatea de Litere. în 2002 a efectuat un stagiu de cercetare la Sorbona, Universitatea Paris-V Rene Descartes, cu proiectul „Les emotions et Ies rites funeraires". A fost cadru didactic asociat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării între 2002 şi 2005, iar în prezent la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Din 2004, este membru fondator al Asociaţiei Române de Studii Religioase. Participă, din 2005, la un program de cercetare a aspectelor religioase şi sociale ale morţii în Suedia modernă, iniţiat de Centre for Theology and Religious Studies, sub conducerea profesorului de sociologia religiilor Curt Dahlgren. A publicat studii şi articole în Dilema, Origini, Revista de Etnologie, Europe 's Journal of Psychology.

© 2006 by Editura Polirom

www.polirom.ro

Editura POLIROMIaşi, B-dul Carol I nr. 4, P.O. BOX 266, 700506 Bucureşti, B-dul I.C. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33, O.P 37; P.O. BOX 1-728, 030174

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:

TOPLEAN, ADELAPragul şi neantul / Adela Toplean. - Iaşi: Polirom, 2006

ISBN (10) 973-46-

0239-X ISBN (13)

978-973-46-0239-1

1Printed in ROMÂNIA

Adela T o p l e a n

PRAGULşi

NEANTULîncercări de circumscriere a morţii

POLIROM 2006

Capitolul 1

Justificarea unei work in progress şi tatonări metodologice

1.1. Justificări generale

/ was in a Printing House in Hell &saw the method in which knawledge is transmitted

from generation to generation.(W. Blake, The Marriage of Heaven and Hell,

„A Memorable Fancy", Plate 15 : 1-3)

Despre moarte ni s-a spus deja tot ce se putea spune. Subiectul ne preocupă de mai bine de trei ani, l-am dezvoltat la rândul nostru în mai multe lucrări şi pe mai multe paliere de inter-pretare ; un timp suficient pentru a lua seama la numărul copleşitor de studii dedicate morţii în ultimii treizeci de ani şi care par să traducă un deloc încurajator nivel de uzură a temei. Din fericire, nici măcar o riguroasă arhivă judiciară nu livrează informaţii care stau pentru ele înseşi, ci doar lentile mai mult sau mai puţin prăfuite, prin care istoricul îşi poate privi obiectul de studiu. în spatele unei teme se află o problematică; în spatele problematicii se află un cărturar care tocmai şi-a asumat o perspectivă; cât de legitim, urmează sa ne dovedească; cât de original şi pertinent, doar experienţa intelectuală a câtorva generaţii o va putea lămuri.

6 ADELA TOPLEAN

Cei câţiva ani în care am dat ocol subiectului ne-au ajutat să constatăm că nişte prime dificultăţi de raportare încep cu ecoul supărător al unei propoziţii de introducere de genul „cercetez problema morţii" şi se termină în zona foarte obscură a momentelor metodologice necesare demarării cercetării propriu-zise. Să ne explicăm: la rigoare, nici un unghi de abordare a problemei morţii nu e suficient de legitim, indiferent de domeniul de cercetare care ar circumscrie-o.

O supralicitare teoretică nesocoteşte aspectul cel mai specific al acesteia, şi anume întâlnirea fiecăruia dintre noi - în originala noastră subiectivitate - cu experienţa decisivă; de unde convingerea oricărui cercetător bine intenţionat că, indiferent de aspectele morţii pe care le-ar dori analizate, obiectul muncii se va pierde undeva pe drum, în cursul strădaniilor sale de a încadra aspectele studiate într-un model teoretic de cercetare. Inutil să menţionăm că abandonarea -cu sau fără intenţie - în manifestările concrete ale morţii îl va condamna pe cărturarul nostru la anecdotism, îi va submina orice efort sintetic şi îi va atrofia simţul critic1. Echilibrarea

1. Pentru riscurile şi calităţile microistoriei, vezi J. Revel (coord.), Jeux d'echelles. La microanalyse â l'experience, EHESS -Gallimard-Seuil, Paris, 1996, mai ales articolul dedicat de Paul Andre Rosental lui F. Barth, „Construire le macro par le micro: Frederik Barth et la microistoria", pp. 141-159. Revel îşi rezumă, de asemenea, perspectiva în extrem de utila culegere de texte Histoire aujourd'hui, coord. Jean-Claude Ruano-Borbalan, Edition Sciences Humaines, 1999, prin articolul „Un vent d'Italie : l'emergence de la micro-histoire", pp. 239-249, mai ales pp. 239, 244 şi 247. Vezi şi, în acelaşi volum, interviul luat de Martine Fournier lui Carlo Ginzburg, „Le sorcier, le juge et l'historien", pp. 249-257, unde acesta explică raţiunea de a „exista" a morarului Menocchio şi importanţa probelor, mai ales p. 254.

Un echilibru pertinent între general şi particular e, oricum, mult mai dificil de realizat decât de comentat; nu toate generalizările sunt egalizante şi nu toate studiile de caz sunt supralicitante. Pentru păcatele cuantificărilor în sânul anumitor ştiinţe umaniste şi, în speţă, al unei antropologii religioase, sugerăm consultarea contribuţiei lui