Ai visat vreodata?

Ai visat vreodata?...este o intrebare absolut banala! Adevarata intrebare este daca ti-ai indeplinit

vreodata visele?...Oare care sunt limitele gandirii tale. Limitele mele mi le cunosc, stiu ca am un

vis care ma face de fiecare data fericit atunci cand ma gandesc la el. Oare te-ai gandit vreodata

cum ar fi sa zbori, cum ar fi sa poti face tot ceeace doresti in aer, sa fii liber pana la urma, dar

daca stau bine sa ma gandesc sunt doar vise. Vise pe care nu mi le pot implini...dar oare e-un

vis? Stai! E ceva acolo care pluteste... pluteste dar nu zboara, iar ca sa zboare trebuie doar sa

ma gandesc la un lucru care ma face fericit, asa ca ma gandesc la tine, o fiinta, un om... poate

chiar un copil cu un chip de inger care are grija de mine mai mult decat de sine...il vad, il simt, e

acolo e langa mine, nu pleaca si stiu ca nu va pleca caci inca nu a sosit timpul sa ma

paraseasca, dar in schimb eu sunt nehotarat si nu sunt langa el caci am inima crapata, am un

suflet care pluteste si sta sa cada el numai zboara, dar nu e din vina lui starea acestui suflet...

toata vina mi-o port eu si o stie si el asta. sufletul meu a luat-o razna, atat de razna incat o

imbratisare il face sa reinvie iar o vorba rea spusa ne-la-locul ei il poate omori chiar si in gluma.

Dar oare ce sunt eu...hmmm... stai, mi-am reamintit sunt un om, un om, care are sufletul ravasit

dupa atatea razboaie date de-a lungul timpului. Sunt rani care se vor vindeca unele mai greu

altele mai usor. In schimb stiu ca toate au un inceput fie el frumos fie el urat dar din pacate sau

din fericire au un sfarsit, un sfarsit pe care nimeni nu il stie, poate doar timpul care a imbatranit

dar se misca cu aceeasi pasiune ca in tinerete, poate spun niste lucruri fara rost pentru voi, dar

eu le cunosc rostul lor pe lume. Am inteles cu timpul ca era sa imi pierd visele, gandurile, timpul,

pasiunea, tineretea si multe alte lucruri care pentru multi nu au rost dar pentru mine sunt cele mai

de pret lucruri si toate aceste lucruri era sa le pierd datorita sufletului. Un suflet ciudat si o minte

de copil am in mine. Un suflet sfaramat, lipit, chiar si cusut. Sfaramat de catre mine, lipit datorita

treceri timpului, cusut de catre prieteni... prieteni pe care nu ii voi uita chiar daca ei au disparut

sau chiar mai exista...prieteni pe care ii port in suflet si cu care voi imbatrani in suflet. Nu am vrut

sa imi pierd nici un prieten dar din pacate sentimentele mele o iau razna, sentimente care la

randul lor cresc si se aduna sau dispar si se risipesc, sunt sentimente pe care le cos si le adun

pentru a nu se risipi, le cos cu o ata foarte subtire, o ata a imaginatiei mele, o ata care o primesc

de la un inger, o ata rosie ca focul si cu un ac atat de subtire incat imi raneste inima dar imi

reface spiritul, spirit care este liber ca un cal salbatic, care alearga si nu sta in loc. Dar in schimb

eu cos pentru a-mi aduna si creste sentimentele pentru a-mi reface spiritul sa fie mai viu si

puternic, si cos cu pasiune, cu rapiditare, cu nerabdare sa termin, si am grija sa fiu atent sa nu

gresesc. Vorbesc de sentimente ...oare ar trebui sa le aratam? Sunt multe intrebari care seara nu

imi dau pace. Sunt confunz si mi-am creat o lume a mea in care ma protejez foarte bine... cu un

scut creat din ura prin care nici macar lumina nu trece dar in schimb sunt fericit ca se mai pierde

un fir de caldura care imi alina singuratatea. Eu nu visez, eu trebuie sa fac ceea ce am promis si

asa voi face, voi indrepta lucrurile, le voi face bune, voi creea lumina si fericire, voi face ca un

fluture sa aiba incredere intr-un om si sa nu il striveasca, voi face ca florile sa infloreasca atunci

cand sau ofilit si voi face ca tu sa zambesti atunci cand plangi. Poate cine stie intr-o zi voi reusi

sa zbor si te voi lua si pe tine impreuna cu mine.