METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

MOTTO: “Nu există metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine sau prost utilizate.” - Ioan Cerghit

Termenul "metodă" din punct de vedere etimologic provine din limba greacă ("metha" = "spre"; "odos" = "cale") şi reprezintă o cale de urmat pentru atingerea anumitor scopuri.

Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, o modalitate comună de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată” [4, p.142]

Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex.

problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).Metodele de învăţământ:- sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu mijloacele de

învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor;- fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia, de aici

decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.

Sistemul metodelor de învăţământ conţine:- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu

condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele

dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

FUNCŢIILE METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT Comunicativă, de transmitere a noi cunostinţe/abilităţi/atitudini. Cognitivă, de dobândire de noi cunostinţe/abilităţi/atitudini. Normativă, de organizare, dirijare şi corectare continuă a procesului de instruire. Motivaţională, de a stârni şi menţine interesul elevului, curiozitatea, dorinţa de cunoastere

şi acţiune. Operaţional-instrumentală, ca intermediar între elev si unitatea de conţinut.

PROFESORUL este un reprezentant al stiinţei care mediază, prin intermediul metodelor, accesul la cunoaştere.

Formativ-educativă, de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii, simultan cu însusirea cunostinţelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor si calităţilor morale

CLASIFICAREA METODELOR DE ÎNVĂŢĂMÂNTClasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite criterii.

I. după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia, exerciţiul etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting:

a) metodele de transmitere/dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea, lectura etc.;

b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.; 2) metode de evaluare;III. după modul de organizare a activităţii elevilor:

- metode frontale (expunerea, demonstraţia);- metode de activitate individuală (lectura); - metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); - metode combinate, care se pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii

(experimentul);IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice (exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii, explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc), prof.Ioan Cerghit propune o altă clasificare [1, 2] şi anume:

1) metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;

2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală); 3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);4. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă) a

realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii: metode demonstrative; metode de modelare;

5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode bazate pe acţiune reală / autentică): exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice; b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.

Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele; algoritmizarea; instruirea programată; instruirea asistată de calculator (I.A.C.).

PRINCIPALELE METODE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Metodele expozitive (expunerea) constau în transmiterea sistematică a unui volum mare de cunoştinţe prin intermediul cuvântului cadrului didactic. Pot îmbrăca următoarele forme:

Povestirea - nararea unor fapte, evenimente, într-o formă expresivă, menită să declanşeze stări afective la elevi, se foloseşte a clasele primare.

Descrierea urmăreşte evidenţierea părţilor componente sau caracteristicilor unui obiect sau fenomen, de cele mai multe ori în prezenţa obiectului descris.

Explicaţia constă în clarificarea unui adevăr ştiinţific, pe baza unui şir de argumentaţii.

Obiectul explicaţiei (un concept, un fenomen, un principiu, o lege, o regulă) este prezentat astfel încât să devină inteligibil pentru elevi. La baza prezentării poate sta fie un demers inductiv (un fapt particular este explicat prin trimitere la general, la lege) fie un demers deductiv (se pleacă de la un principiu, o lege şi se analizează cauzele, premizele, consecinţele, aplicaţiile).

Prelegerea constă în transmiterea unui volum mare de informaţii, selectate şi organizate pe baza unui plan de idei. Pe parcursul prelegerii, profesorul recurge la argumentări, definiţii, comparaţii, exemple, concluzii în vederea prezentării accesibile şi convingătoare a temei propuse.

Prelegerea este o metodă de bază în învăţământul superior, dar poate fi utilizată şi la clasele mari, în special sub forma prelegerii introductive (pe baza căreia profesorul expune cu anticipaţie problematica unei noi teme) sau a prelegerii de sinteză (destinată prezentării, într-o formă sintetică, a unui material mai amplu care a fost deja transmis).

Metodele expozitive sunt utilizate pentru transmiterea acelor cunoştinţe care, datorită volumului sau gradului de complexitate, nu pot fi dobândite de elevi prin efort propriu.

Metodele expozitive se caracterizează printr-o serie de avantaje datorită cărora sunt frecvent utilizate în învăţământ. Dintre acestea, menţionăm: reprezintă o cale simplă şi economică de comunicare a cunoştinţelor (un volum mare de informaţii este transmis într-un timp scurt); oferă posibilitatea unei abordări sistematizate şi integrale a temei tratate şi, totodată; oferă posibilitatea clarificării noţiunilor de bază; furnizează un suport pentru studiul individual; permit adaptarea discursului verbal la nivelul intelectual al elevilor.

Pe de altă parte, metodele expozitive sunt criticate pentru limitele (dezavantajele) pe care le prezintă: determină la elevi o stare de receptare pasivă, cunoştinţele fiindu-le oferite sub formă de produse finite; conexiunea inversă nu se realizează în mod corespunzăto; nu există posibilităţi de tratare diferenţiată a elevilor.

Cerinţe în utilizarea metodelor expozitive: selectarea şi sistematizarea riguroasă a informaţiilor prezentate; alegerea celor mai semnificative şi accesibile exemple, argumente, aplicaţii; evidenţierea planului de idei prin anunţarea sau scrierea lui la tablă; îndrumarea activităţii de luare a notiţelor de către elevi; utilizarea unui limbaj ştiinţific accesibil; îmbinarea judicioasă a comunicării verbale cu cea paraverbală (ritm, intonaţie, accent, pauză) şi nonverbală (mimică şi gestică); folosirea de mijloace audiovizuale (diapozitive, folii pentru retroproiector ş.a.); crearea unor situaţii – problemă pe parcursul expunerii; intercalarea unor momente de conversaţie etc.

Ca variante noi ale metodelor expozitare menţionăm:- Prelegerea (expunerea) cu oponent: „oponentul” – un al doilea cadru didactic sau un

cursant special pregătit – intervine pe parcursul expunerii cu întrebări, aprecieri critice, sugerând auditoriului noi perspective în abordarea temei. În acest sens, este necesară o regizare prealabilă a desfăşurării prelegerii.

- Prelegerea în echipă: expunerea este realizată de o echipă de cadre didactice, fiecare analizând un anumit aspect al temei şi completându-se reciproc.

- Prelegerea-dezbatere: cadrul didactic expune ideile principale, apoi urmează o dezbatere în care cursanţii analizează, exemplifică, aplică aceste idei în conformitate cu experienţa personală.

- Conversaţia este o metodă care valorifică dialogul în vederea realizării obiectivelor procesului de învăţământ.

După funcţia didactică vizată cu prioritate, se desprind următoarele forme principale ale conversaţiei:

- conversaţia de verificare (catihetică), în care întrebările sunt de tip reproductiv, vizând cunoştinţe predate şi învăţate şi solicitând cu prioritate memoria;

- conversaţia euristică, în care întrebările sunt de tip productiv, solicitând cu prioritate gândirea în prelucrarea şi sistematizarea datelor cunoscute în vederea unor comparări, interpretări sau exprimări de opinii personale. Se ajunge astfel la cunoştinţe noi, „descoperite” de elevi prin efort personal (etimologic: "evriskein", gr. = "a descoperi"). Se mai numeşte şi conversaţie socratică; părintele ei fiind considerat filosoful grec Socrate.

- Conversaţia de consolidare, prin care se urmăreşte repetarea şi sistematizarea cunoştinţelor.

Formularea întrebărilor presupune respectarea următoarelor cerinţe: să fie formulate corect, simplu, accesibil; să fie adresate întregii clase; să nu sugereze răspunsul; să fie gradate şi variate; să stimuleze operaţiile gândirii, să declanşeze, pentru găsirea răspunsului, o activitate intelectuală cât mai intensă; să fie urmate de o pauză suficientă pentru construirea răspunsului.

Elevii trebuie solicitaţi şi îndrumaţi să adreseze şi ei întrebări cadrului didactic sau colegilor.

O altă categorie de cerinţe vizează răspunsurile, acestea vor fi: - corect formulate, din punct de vedere ştiinţific, stilistic şi gramatical; - complete; - argumentate; - sancţionate (confirmate) de cadrul didactic sau colegi.

Metoda dezbaterilor - variantă a metodei conversaţiei, metoda dezbaterilor presupune luarea în discuţie, de către un grup de cursanţi, a unei probleme, în condiţiile în care: cursanţii dispun de o pregătire în domeniu; există un climat favorabil schimbului de opinii; profesorul are rolul de moderator.

Problematizarea - crearea, pe parcursul învâţării, a unor „situaţii-problemă” şi rezolvarea acestora de către elevi care, pornind de la cunoştinţe anterior însuşite, ajung la adevăruri noi. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate, ci sunt obţinute prin efort propriu.

„Situaţia-problemă” este de obicei definită ca un conflict care se declanşează între datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care par să le contrazică pe primele. Contradicţia poate apărea între teorie şi aspectele practice, între general şi un caz particular, între experienţa emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice etc. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de nelămurire, de curiozitate care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin formulare de ipoteze, verificarea lor şi desprinderea unor concluzii.

Instruirea prin problematizare se poate realiza la diferite nivele: 1. expunerea problematizată de către profesor a materialului de învăţat; 2. crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi

împreună cu profesorul;

3. crearea de către profesor a unei situaţii problemă şi rezolvarea ei de către elevi în mod independent;

4. sesizarea şi rezolvarea problemei de către elevi.Problematizarea este o metodă cu mare potenţial formativ, contribuind la dezvoltarea

operaţiilor gândirii, a capacităţilor creatoare, la cultivarea motivaţiei intrinseci, la educarea independenţei şi autonomiei în activitatea intelectuală.

Problematizarea poate deveni un procedeu eficient de activare a elevilor în cadrul altor metode (expunere, demonstraţie) sau poate căpăta o extindere mai mare în metoda studiului de caz (cazul este o problemă mai complexă).

Lectura (studiul cărţii) - sursa informaţiilor o reprezintă textul scris în primul rând manualul, dar şi lucrări de specialitate, dicţionare, enciclopedii, reviste, culegeri ş.a. Elevii citesc cu intenţia de a învăţa, dobândind astfel cunoştinţe prin efort personal.

Utilizarea acestei metode presupune valorificarea unor tehnici de lectură (cum ar fi: lectura rapidă, lectura activă, lectura explicativă, lectura selectivă) precum şi a unor deprinderi şi obişnuinţe de stocare şi prelucrare a informaţiilor (ca deprinderea de a lua notiţe, a extrage ideile principale, a alcătui o fişă, un conspect etc).

Observarea sistematică şi independentă - metoda presupune urmărirea, investigarea unor obiecte sau fenomene în vederea obţinerii de informaţii despre acestea.

Ca metodă de învăţământ, observarea este intenţionată, organizată şi sistematică.Cerinţe în utilizarea acestei metode: existenţa unor obiective clare şi a unor sarcini

concrete; asigurarea unui caracter riguros şi sistematic (eşalonată în timp, pe perioade distincte, desfăşurată după un plan etc); antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare; asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparaţii, clasificări ş.a.); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fişe etc.); prelucrarea şi interpretarea datelor observate; valorificarea informaţiilor obţinute în activităţi ulterioare.

Experimentul - derivă din metoda de cercetare cu acelaşi nume; servind însă realizării unor obiective pedagogice.

Experimentul constă în provocarea intenţionată a unui fenomen în scopul studierii lui.

Cele mai întâlnite forme ale experimentului sunt:1. Experimentul cu caracter demonstrativ - realizat de profesor, în faţa clasei, în

următoarea succesiune de etape: - asigurarea unei pregătiri teoretice: sunt actualizate sau prezentate cunoştinţele teoretice care vor fi utilizate pe parcursul desfăşurării activităţii experimentale sau la prelucrarea datelor şi stabilirea concluziilor;- cunoaşterea aparaturii de către elevi: sunt descrise trusele, aparatele, instalaţiile experimentale; - executarea lucrării experimentale de către profesor, cu explicarea demersurilor efectuate şi asigurarea unei atitudini active din partea elevilor; - elaborarea concluziilor, prin antrenarea elevilor.

2. Experimentul cu caracter de cercetare se aseamănă cel mai mult cu experimentul ca metodă de cercetare şi parcurge aproximativ etapele unei investigaţii experimentale autentice: - delimitarea unei probleme; - emiterea de ipoteze;

- organizarea unor situaţii experimentale; - desfăşurarea propriu-zisă a experimentului, cu folosirea aparaturii de laborator; - prelucrarea şi interpretarea datelor; - confirmarea sau infirmarea ipotezei.

3. Experimentul cu caracter aplicativ urmăreşte confirmarea experimentală a unor cunoştinţe ştiinţifice anterior dobândite. Se parcurg următoarele etape:

- prezentarea sau actualizarea cunoştinţelor teoretice;- prezentarea sarcinilor de lucru; - organizarea activităţii elevilor: gruparea lor, repartizarea truselor; - executarea activităţii experimentale de către elevi sub îndrumarea cadrului didactic; - consemnarea rezultatelor; - comentarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor.Utilizarea metodei experimentului este condiţionată de existenţa unui spaţiu şcolar

adecvat (laborator şcolar) şi a unor mijloace de învăţământ corespunzătoare (aparatură de laborator, truse, montaje etc.)

În cazul experimentului cu caracter de cercetare şi al celui aplicativ activitatea elevilor se poate organiza fie pe grupe, fie individual.

Experimentul dispune de importante valenţe formative, stimulând activitatea de investigaţie personală şi independenţa şi favorizând dezvoltarea intereselor cognitive.

Demonstraţia - prezentarea, de către cadrul didactic, a unor obiecte sau fenomene reale sau a unor substitute ale acestora, sau a unor acţiuni, operaţii ce urmează a fi învăţate şi dirijarea, prin intermediul cuvântului, a perceperii acestora de către elevi. În felul acesta, se dobândesc noi cunoştinţe, se confirmă adevăruri anterior însuşite sau se formează modelul intern al unei noi acţiuni.

Prin demonstraţie se asigură un suport concret senzorial în activitatea de cunoaştere, intuirea realităţii de către elevi fiind dirijată prin cuvântul cadrului didactic. Metoda de învăţământ are deci un caracter intuitiv, ceea ce o delimitează de demonstraţia logică, bazată pe raţionamente.

În funcţie de materialul demonstrativ utilizat, metoda poate îmbrăca diferite forme: - demonstraţia cu ajutorul obiectelor naturale, întâlnită în special la ştiinţele naturii; - demonstraţia cu ajutorul obiectelor tehnice (dispozitive, aparate, utilaje) folosite la

disciplinele tehnice în vederea înţelegerii structurii, principiilor funcţionale sau utilizare a obiectelor tehnice;

- demonstraţia cu ajutorul materialelor grafice (planşe, hărţi, diagrame etc.); - demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio vizuale (filme, diapozitive etc.); - demonstraţia cu ajutorul desenului didactic, executat de cadrul didactic la tablă; - demonstrarea acţiunilor de executat, în situaţiile în care se urmăreşte învăţarea unor

deprinderi (desen tehnic, educaţie fizică etc.).Indiferent de forma aleasă, în utilizarea demonstraţiei se cer respectate următoarele

cerinţe de bază: alegerea unui material demonstrativ semnificativ, reprezentativ şi accesibil; asigurarea receptării acestuia în bune condiţii de către întreaga clasă prin aşezarea corespunzătoare a elevilor în clasă şi prin corecta poziţionare a cadrului didactic; Intuirea sistematică a materialului demonstrativ, prin alternarea prezentării sintetice (întregul) cu cea

analitică (pe părţi); activarea elevilor pe parcursul demonstraţiei prin stimularea curiozităţii, distribuirea de sarcini de urmărit şi executat etc.

Modelarea - constă în utilizarea modelelor ca sursă pentru dobândirea noilor cunoştinţe.

Modelul didactic este un sistem artificial, construit prin analogie cu cel real (originar), din care reţine numai trăsăturile esenţiale, semnificative. Modelul constituie deci o simplificare, o schematizare a realului. Investigând modelul, operând cu acesta, elevii dobândesc informaţii despre sistemul originar.

În funcţie de nivelul de abstractizare, pot fi delimitate mai multe forme de modelare, cărora le corespund diferite tipuri de modele [2, p.80]:

- modelarea prin similitudine, care se bazează pe utilizarea de modele materiale (machete, mulaje), care reproduc cu fidelitate sistemul real, dar la alte dimensiuni (de obicei mai mici);

- modelarea prin analogie, care utilizează modelele ideale (abstracte), cum ar fi modelele grafice (modelul grafic al atomului) sau modelele matematice (formule, ecuaţii, scheme matematice);

- modelarea simulatorie, care valorifică modelele simulatoare (simulacre) ale unor fenomene, procese, acţiuni prezentate, de exemplu, prin intermediul unor filme didactice.

Modelarea poate fi abordată şi ca o formă a demonstraţiei (demonstraţia cu ajutorul modelelor).

Exerciţiul - executarea conştientă, sistematică şi repetată a unei acţiuni, se urmăreşte învăţarea unor deprinderi, dar mai pot fi atinse şi alte obiective, cum ar fi consolidarea cunoştinţelor sau stimularea unor capacităţi sau aptitudini.

Exerciţiul are o sferă mare de aplicabilitate, putând îmbrăca forme diferite în funcţie de obiectul de învăţământ la care este utilizat. Pornind de la obiectivele urmărite, exerciţiile pot fi de mai multe tipuri: introductive, de bază, aplicative, de creaţie.

Metoda lucrărilor practice - constă în efectuarea de către elevi a unor sarcini cu caracter aplicativ: de proiectare, de execuţie, de fabricaţie, de reparaţie. Prin această metodă se realizează: învăţarea de priceperi şi deprinderi; achiziţionarea unor strategii de rezolvare a unor probleme practice; consolidarea, aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor.

Lucrările practice se desfăşoară individual sau în grup, într-un spaţiu şcolar specific (atelier, lot şcolar), înzestrat cu mijloace şi echipamente tehnice.

Raportat la metoda exerciţiului, activitatea elevilor are în acest caz un grad sporit de complexitate şi de independenţă.

Metoda proiectelor - se bazează pe anticiparea mentală şi efectuarea unor acţiuni complexe, legate de o temă impusă sau aleasă de elevi. Activitatea elevilor se desfăşoară în mod independent, individual sau în grup, într-un timp mai îndelungat (o săptămână, o lună etc.), presupune un efort de informare, investigare, proiectare sau elaborare şi se soldează în final cu prezentarea unui produs finit (dispozitiv, model, referat etc.), care va fi evaluat (de aceea, proiectul se întâlneşte şi ca metodă complementară de evaluare).

Printre avantajele acestei metode, menţionăm: - posibilitatea unei abordări interdisciplinare a temei;

- consolidarea şi valorificarea tehnicilor de activitate intelectuală (de adunare, prelucrare şi prezentare a informaţiilor);

- stimularea iniţiativei şi independenţei elevilor în activităţi; - dezvoltarea structurilor cognitive şi a capacităţilor creatoare ale acestora.

Metoda studiului de caz este metoda care valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală, semnificativă pentru un anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi rezolvată. „Cazul” ales trebuie să fie autentic, reprezentativ, accesibil, să conţină o problemă de rezolvat prin adunare de informaţii şi luarea unei decizii.

Valoarea metodei rezidă în faptul că favorizează investigarea unor situaţii reale, dezvoltând capacităţi de analiză, interpretare, anticipare, luare de decizii ş.a.

De cele mai multe ori metoda se bazează pe activităţi de grup, putând fi îmbinată şi cu jocul cu roluri.

Metode de simulare - ce se bazează pe simularea (imitarea) unor activităţi reale, urmărindu-se în principal formarea de comportamente specifice (cum ar fi cele profesionale).

Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul cu roluri, care constă în simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, ceea ce presupune: identificarea unei situaţii ce se pretează la simulare; distribuirea rolurilor între participanţi; învăţarea individuală a rolului; interpretarea („jucarea”) rolurilor; discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile.

Eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea participanţilor de a se transpune în rol şi de a-şi valorifica experienţa în acest context. Profesorului, aflat mai ales în ipostază de animator, i se cer şi calităţi regizorale.

Alte metode de simulare se bazează pe utilizarea unor sisteme tehnice (simulatoarele).

Metoda activităţii cu fişele - presupune utilizarea fişelor elaborate în prealabil de către profesor, conţinând sarcini de lucru pe care elevii le rezolvă individual. Fişele pot avea roluri diverse:

- de suport în dobândirea de noi cunoştinţe, favorizând autoinstruirea;- de control, de realizare a conexiunii inverse; - de tratare diferenţiată a elevilor, conţinând sarcini diferite pentru diferitele categorii de

elevi din clasă.În ultimii ani se conturează o categorie distinctă de metode, bazată pe învăţarea prin

colaborare. Alegerea, din varietatea metodelor de învăţământ, pe cele considerate cele mai eficiente

pentru o anumită activitate didactică, este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului. În luarea acestei decizii, cadrul didactic ţine seama de următoarele considerente: obiectivele pedagogice urmărite; specificul conţinutului de învăţat; particularităţile elevilor; condiţiile materiale locale (mijloace de învăţământ, spaţiu şcolar etc.); timpul disponibil; propriile sale competenţe pedagogice şi metodice. Alternarea metodelor de învăţământ, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativităţii cadrului didactic.

B I B L I O G R A F I E

1. Cerghit Ioan, Metode de învăţământ, ediţia a III-a, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti 1997.

2. Cerghit Ioan, Neacşu Ioan, Negreţ-Dobridor Ion, Pânişoară Ion Ovidiu, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iaşi, 2001.

S i s t e m u l m e t o d e l o r d e i n s t r u i r e – s c h e m a t i c

V a l i d a r e a m e t o d e i d e M O D E L A R E ( TEMA NR.1) s i E X P E R I M E N T U L ( TEMA NR.2)

î n a c t i v i t a t e a c u r e n t ă d e p r e d a r e - î n v ă ţ a r e - e v a l u a r e

TEMA NR.1 1. Stabilirea obiectivelor cercetării

Pe parcursul acestei mici cercetări, s-a intenţionat identificarea modului în care elevii claselor a VI-a, au înţeles modul în care pe parcursul istoriei ştiinţelor, oamenii aveau percepţii corecte asupra mediului în care trăiesc, a Universului perceput ca locul de apariţie şi dezvoltare a societăţii, a primordialului de a fi sau nu acel „l’ombelico del mondo” în jurul căruia se învârt sau nu celelalţi aştri.

Se va studia modul de înţelegere a lecţiei „Sistemele lumii” - în viziunea lui Ptolemeu şi Nicolaus Copernic, secvenţă din cadrul opţionalului de fizică pe care-l predau la clasele de gimnaziu, cu denumirea „De la macro la microunivers” (vezi anexa OPTIONAL DE FIZICA pag. 19).

2. Suportul teoretic Modelarea - constă în utilizarea modelelor ca sursă pentru dobândirea noilor

cunoştinţe.Modelul didactic este un sistem artificial, construit prin analogie cu cel real (originar),

din care reţine numai trăsăturile esenţiale, semnificative. Modelul constituie deci o simplificare, o schematizare a realului. Investigând modelul,

operând cu acesta, elevii dobândesc informaţii despre sistemul originar.În funcţie de nivelul de abstractizare, pot fi delimitate mai multe forme de modelare,

cărora le corespund diferite tipuri de modele: - modelarea prin similitudine, care se bazează pe utilizarea de modele materiale

(machete, mulaje), care reproduc cu fidelitate sistemul real, dar la alte dimensiuni (de obicei mai mici);

- modelarea prin analogie, care utilizează modelele ideale (abstracte), cum ar fi modelele grafice (modelul grafic al atomului) sau modelele matematice (formule, ecuaţii, scheme matematice);

- modelarea simulatorie, care valorifică modelele simulatoare (simulacre) ale unor fenomene, procese, acţiuni prezentate, de exemplu, prin intermediul unor filme didactice.

Modelarea poate fi abordată şi ca o formă a demonstraţiei (demonstraţia cu ajutorul modelelor).

Modelele îndeplinesc funcţii:- demonstrative- euristice - prin aceea ca îi ajută pe elevi să experimenteze, fie nemijlocit, fie în plan

mintal, ceea ce înseamna o angajare a efortului lor intelectual, o participare efectivă, specifică într-un proces de investigaţie.

În procesul de învăţământ se folosesc modele diferite, care pot fi grupate după gradul lor de abstractizare în:  a) modele materiale (intuitive, fizice, tehnice) în rândul cărora se află: machetele, care pot fi relativ fidele originalului, dar în miniatură, ale unor aparate, maşini, instalaţii şi

mulajele care sunt materiale intuitive; b) modelele figurative sunt reprezentări grafice: modele moleculare, celulare, atomice etc., diagrame, organigrame s.a.; c) modelele ideale (abstracte, simbolice) sunt exprimate în formule, scheme, ecuaţii.

3. Argumente în favoarea metodei - intuirea la nivel macro a modelului utilizat, facilintând astfel înţelegerea per ansamblu a fenomenului ce produce cu fidelitate realul, amplificându-i dimensiunea utilizată în cadrul laboratorului.

4. Argumente în defavoarea metodei - Modelul utilizat poate determina elevul să recunoască doar în acest mod realul, neimplicându-se în determinarea sau aflarea unor alte forme ce se subscriu temei abordate.

5. Definirea eşantionului de lucru - se va lucra cu elevii claselor a VI-a A şi B, colective ce numără 16 şi respectiv 16 elevi.

6. Data administrării chestionarelorS-a realizat baza de date cu notele de la testul „Sistemele lumii”, la cele doua clase.

7. Baza de date se urmareste compararea mediilor a doua esantioane clasa 6A si 6B

Nr. elevi Clasa 6A Clasa 6B1 9 92 7 83 7 84 7 85 7 86 7 77 6 68 6 69 6 610 6 511 5 512 5 513 5 414 5 415 5 316 4 3

97654

clasa_6A

5

4

3

2

1

0

Cou

nt

9876543

clasa_6B

4

3

2

1

0

Cou

nt

Din histograme se observa fracturarea notelor intre 5 si 7 la clasa 6A si intre 6 si 8 la clasa 6B. Modala – valoarea notei ce apare cu frecventa cea mai mare la 6A – nota 5,7; la 6B – nota 8.

Paired Samples Statistics – avem pentru fiecare din cele 2 variabilele clasele 6A si 6B, cu urmatoarele date:

- Mediile – 6,06 la clasa 6A; 5,94 la clasa 6B- Numarul de subiecti – 16 la ambele clase- Deviatia standard - Erorile standard ale mediilor

Mean NStd.

Deviation Std. Error Mean

Pair 1

clasa_6A6,06 16 1,237 ,309

clasa_6B 5,94 16 1,914 ,478

Tabelul are numarul de subiecti de la cele doua clase, media obtinuta de elevi (la clasa 6A - 6,06 si la clasa 6B - 5,94), deviatia standard a acestei medii si eroarea standard medie.

Urmeaza sa vedem daca aceasta diferenta este semnificativa statistic.Tabelul urmator prezinta diferenta dintre mediile celor doua clase:

Paired

Samples Correlations – reprezinta coeficientul de corelatie 0,931 si pragul desemnificatie asociat 0,000.

Corelatia dintre cele doua variabile este semnificativ statistica adica notele de la cele doua clase sunt bine corelate (0,931) adica 93,1% se potrivesc cele 2 clase si sig este mai mic decat 0,05, adica semnificativ statistic, neexistand diferente intre mediile populatiilor din care provine esantionul.

Paired Differences t df

Sig. (2-

tailed)

MeanStd.

DeviationStd. Error

Mean

95% Confidence Interval of the

Difference

Lower Upper

Pair 1 clasa_6A - clasa_6B

,125 ,885 ,221 -,347 ,597 ,565 15 ,580

Paired Samples Test

t - valoarea statisticii test; df- numarul de grade de libertate asociat studiului; sig(2-tailed) – 0,580 – probabilitatea asociata testului t si pentru ca 0,580 > 0,005 concluzionam ca:

- intre cele doua populatii din care provin cele doua esantioane sunt diferente statistice semnificative (avem diferente majore).

TEMA NR.2

La Scoala XYZ, in anul scolar 2012/2013, la unitatea de invatare DETERMINAREA LUNGIMII (vezi lucrarea de laborator din anexa de la pag. 32), se folosesc doua metode de lucru:

1. metoda expozitiva – obtinem note in absenta metodei

N Correlation Sig.

Pair 1

clasa_6A & clasa_6B16 ,931 ,000

2. metoda experimentala – obtinem note in prezenta metodei

cu urmatoarea baza de date din tabel:

Nume elev Note in absenta metodei

experimentale

Note in prezenta metodei

experimentale

GenM/F (1/2)

Elev1 7 9 2Elev2 9 8 1Elev3 4 5 1Elev4 5 10 1Elev5 6 7 2Elev6 10 9 2Elev7 8 8 2Elev8 6 7 2Elev9 5 4 2Elev10 4 8 2Elev11 5 6 2Elev12 6 7 1Elev13 9 10 1Elev14 4 5 1Elev15 3 4 1Elev16 6 9 1Elev17 8 10 1Elev18 3 5 1Elev19 4 5 2Elev20 9 8 2Elev21 10 10 1

Paired Samples Statistics

6,24 21 2,278 ,497

7,24 21 1,972 ,430

nota_abs_met

nota_prez_met

Pair1

Mean N Std. DeviationStd. Error

Mean

Paired Samples Correlations

21 ,688 ,001nota_abs_met &nota_prez_met

Pair1

N Correlation Sig.

TABEL 1

Media - in prezenta metodei – 7,24; in absenta metodei experimentale – 6,24.

In prezenta metodei experimentale se vede o marire cu 1 punct a mediei clasei.

TABEL 2

N - numarul de valori in esantionCorelatia – 68% se potrivesc notele in absenta metodei fata de prezenta acesteiaSig – probabilitatea de

corelatie PearsonDeoarece 0,001<0,005 testul este semnificativ statistic, adica mediile celor 2 populatii din care provin esantioanele sunt diferite ( media diferentelor intre cele 2 esantioane difera de zero)

TABEL 3

Paired Samples Test

-1,000 1,703 ,372 -1,775 -,225 -2,691 20 ,014nota_abs_met -nota_prez_met

Pair1

Mean Std. DeviationStd. Error

Mean Lower Upper

95% ConfidenceInterval of the

Difference

Paired Differences

t df Sig. (2-tailed)

Mean – diferenta mediilor din TABELUL 1

Std. deviation – deviatia standard – este de 1,703Std.error mean – eroarea standard medie – 0,372Interval de diferenta – limita inferioara (lower) si cea superioara (upper)

t – valoarea statisticii tdf – numarul de grade de libertate associate testului tSig. (2-tailed) – probabilitatea asociata testului t0,014 < 0,005 – testul este semnificativ statistic, adica nu sunt diferente intre mediile populatiilor din care provine esantionul ( METODA EXPERIMENTALA A FURNIZAT ALT COMPORTAMENT DECAT ABSENTA EI)

TABEL 4 – histograma in absenta metodei (se observa o fracturare intre notele 4-6, 6-8) si respectiv in prezenta metodei (fracturare intre 5-6)

12108642

nota_abs_met

4

3

2

1

0

Fre

quency

Mean =6,24Std. Dev. =2,278

N =21

10864

nota_prez_met

5

4

3

2

1

0

Fre

quency

Mean =7,24Std. Dev. =1,972

N =21

REPREZENTARE PONDERE GEN – baieti mai multi

REPARTITIE PE GEN in functie de absenta metodei –

- note de 10, 9, 8, 6, 4 in mod egal F/B; - la notele de 5 predomina fetele;- note de 3 obtin

doar baietii

ANEXA OPTIONAL DE FIZICA

ŞCOALA „ION NECULCE” IAŞI

PROFESOR IRINA FRUNZĂ

DENUMIREA OPŢIONALULUI: DE LA MACRO LA MICROUNIVERS

CLASELE: A VI-A, A VII-A, A VIII-A ; DURATA: 3 ANI; NR. DE ORE PE

SĂPTĂMÂNĂ: 1 ORĂ

ARGUMENT

2

1

gen

34

56

89

10

nota

_abs_m

et

2

1

gen

Opţionalul se adresează elevilor din clasele a VI-a şi până la VIII-a, propunându-şi familiarizarea acestora cu noţiunile referitoare la micro şi macro–univers, extragerea informaţiilor din diferite bibliografii indicate de profesor sau de pe internet, materiale necesare parcurgerii tematicii şi însuşirii noilor cunoştinţe, stimularea interesului pentru documentarea ştiinţifică, a lucru individual, mai pe scurt pentru orientarea elevilor la căutarea şi folosirea metodelor participativ active.

Opţionalul “De la macro la microunivers” sau „De la macro la microcosmos” poate fi considerat un argument în studiul disciplinei atât pentru elevii pasionaţi de fizică, cât şi pentru acei cărora din diverse motive le-au rămas ascunse aspectele atractive ale fizicii. Prin metodele de studiu active, ei vor reuşi extragerea informaţiilor impuse de cursul opţional, vor realiza portofolii selecţionând materialul şi sintetizându-l în articole redactate, efectuare de desene, rebusuri, colaje, interviuri imaginare, eseuri ştiinţifice etc., muncă ce se va evalua la finalul fiecărui semestru.

Notă de prezentare“Dacă ştiinţa trebuie să fie întotdeauna şi din ce în ce mai mult o unealtă de minunată folosinţă, ea trebuie de asemenea să rămână în esenţă una din marile podoabe ale spiritului nostru” - Louis de Brouglie

Reforma învăţământului în predarea ştiinţelor introduce o schimbare de esenţă: ştiinţele nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, fenomene şi reguli care trebuie memorate, ci ele constituie o cale de cunoaştere activă prin acţiune directă, a lumii înconjurătoare.

Prin esenţa curriculum-ului la decizia şcolii, elevii, pot beneficia de studiul unor teme din cadrul acestui opţional în funcţie de talentele şi interesele acestora, însă şi cei a căror cunoştinţe sunt minimale în domeniul fizicii, li se deschid noi orizonturi de cunoaştere ce i-ar putea stimula în dezvoltarea lor ulterioară.

Orele de opţional se adaugă celor din trunchiul comun, pot fi alese în raport cu toate disciplinele ariei, cu deosebirea că programa pentru aceste ore trebuie să fie diferită de cea a unei discipline din arie. La acest început de “nou” drum care apare ca o “excursie într-o pădure sălbatică”, ne propunem să stimulăm curiozitatea ştiinţifică elevilor din clasele primare, oferindu-le spre studiu o materie opţională intitulată: “De la macro la microunivers”.

Curriculum-ul de ştiinţe pentru clasele de gimnaziu oferă deja un nou punct de plecare în predarea integrată a disciplinelor din arie, deoarece pe parcursul întregului opţional se vor face referiri şi trimiteri la celelalte materii din cadrul ariilor curriculare « Matematică şi Ştiinţele Naturii », cât şi la aria curriculară « Om şi societate », cunoştinţe ce vor forma un tot unitar, permiţându-le elevilor o vedere de ansamblu între materiile studiate, eventual efectuarea unor conexiuni între acestea. Opţionalul propus oferă completarea unor noţiuni noi ori căpătate anterior din materialele ştiinţifice lecturare de elevi, oferind informaţii interdisciplinare la nivel micro şi macrocosmic.

Cei care aleg predarea acestui opţional îşi vor atinge scopul propus dacă reuşesc: - să dirijeze discuţiile dintre elevi în scopul descoperirii conceptelor ştiinţifice;- să stimuleze interesul pentru cunoaşterea Universului;

- să determine elevii să-şi asume responsabilităţi şi să fie cooperanţi lucrând în echipe;- să antreneze elevii în găsirea informaţiilor pe internet, să extragă informaţia necesară, sintetizându-l, reuşind astfel să le stimuleze interesul pentru studiu individual;- să asigure elevilor materialul didactic, accesul la internet prin desfăşurarea orelor în laboratorul de informatică (de care beneficiază orice şcoală începând din acest an şcolar) pentru realizarea investigaţiilor ştiinţifice;- să argumenteze (pro şi contra) pentru punerea în practică a unei idei ştiinţifice sau compararea unei idei ştiinţifice cu o prejudecată a sa, marcând înţelegerea corectă a ideii;- să valorifice ideile, deprinderile şi experienţele elevilor cu ajutorul compoziţiilor literare ori plastice ale acestora;- să utilizeze informaţii noi în completarea a ceea ce elevul ştie deja;- să identifice şi să folosească resurse de informaţii diverse.

Modul de prezentare a competenţelor îşi propune să nu îngrădească prin concepţie sau mod de redactare gândirea independentă a profesorului. Pentru atingerea acestora, activităţile de învăţare pot fi organizate în stil original, profesorul având libertatea de a stabili ordinea parcurgerii temelor.

Să nu uităm şi faptul că există OLIMPIADA DE ASTRONOMIE şi acest opţional poate fi valorificat şi-n direcţia orientării tinerilor spre un domeniu relativ nou în viaţa şcolară.

Competenţe generale, specifice şi exemple de învăţare

* Competenţele generale din cadrul acestui opţional sunt:1. Cunoaşterea şi înţelegerea termenilor, fenomenelor, conceptelor specifice ariei ştiinţe;2. Dezvoltarea capacităţilor de explorare şi investigare prin folosirea de instrumente şi

proceduri proprii disciplinelor din aria curriculară;3. Dezvoltarea capacităţii de comunicare utilizând limbaj ştiinţific adecvat;4. Formarea de valori şi atitudini faţă de impactul ştiinţelor asupra naturii şi societăţii.

Competenţe specifice :- Descrierea şi interpretarea fenomenelor, a proprietăţilor şi modelelor;- însuşirea corectă a termenilor şi conceptelor ariei ştiinţe în descrierea, caracterizarea şi

interpretarea unor fenomene macro sau microcosmice;- efectuarea de investigaţii asupra lumii înconjurătoare aplicând normele studiate;- interpretarea datelor colectate şi valorificarea lor în practică;- înţelegerea semnificaţiei globale a informaţiilor extrase din diferite surse de documentare;- utilizarea terminologiei ştiinţifice în prezentarea sub formă scrisă/orală a unui demers de

investigare;- prezentarea în scris sau oral a propriilor activităţi de explorare-investigare a lumii

înconjurătoare.

1. Cunoaşterea şi înţelegerea termenilor, fenomenelor, conceptelor specifice ariei ştiinţei

Competenţe specifice1.1. Să cunoască terminologia şi convenţiile ştiinţifice privind unele fenomene întâlnite.

1.2. Să emită ipoteze asupra unor fenomene şi a lumii înconjurătoare.1.3. Să interpreteze ştiinţific fenomene.

Exemple de activităţi de învăţare- caracterizarea fenomenelor bazate pe legi fizice sau chimice (existenţa materiei în diferite

forme şi modificarea ei sub influenţa unor factori externi sau interni); - reprezentarea corectă a simbolurilor particulelor elementare considerate “cărămizile”

construcţiei lumii în toată complexitatea ei;- identificarea unor legi generale ale naturii care permit explicarea fenomenelor observate

în Univers;- întrebări despre apariţia vieţii şi formarea Universului, viaţa extraterestră;- comparaţii între stările de agregare ale materiei; modificarea structurii interne odată cu

trecerea de la o stare de agregare la alta; - interpretarea teoriilor de răspândire a elementelor chimice în Univers;

- prezentarea teoriei Big Bang-ului, Big Crunch-ului, a unor modele atomice celebre (analogie micro-macro-cosmos prin modelul planetar al atomului – Rutherford).

2. Dezvoltarea capacităţilor de explorare şi investigare prin folosirea de instrumente şi proceduri proprii disciplinelor din aria curriculară

Competenţe specifice

2.1. Să interpreteze observaţiile obţinute în urma unor investigaţii.2.2. Să identifice posibilităţi practice de aplicare a cunoştinţelor însuşite

Exemple de activităţi de învăţare- realizarea unor anchete şi acţiuni de documentare privind: sursele de energie

neconvenţională, transformările energiei, combustibili, circuitul apei, carbonului şi azotului în natură, componenţa materiei.

- cunoaşterea importanţei practice a unor izotopi stabili şi radioactivi în diverse domenii: chimie, biologie, fizică, medicină, geologie, industrie.

- Însuşirea unor norme de protecţie împotriva iradierilor cu substanţe radioactive.

3. Dezvoltarea capacităţii de comunicare utilizând limbaj ştiinţific adecvatCompetenţe specifice

3.1. Să utilizeze surse bibliografice referitoare la evoluţia vieţii în Univers.3.2. Să formuleze observaţii, generalizări, comparaţii referitoare la structurile micro şi macrocosmice.3.3. Să-şi formeze deprinderi de documentare.

Exemple de activităţi de învăţare- întocmirea unor referate vizând:

Evoluţia astronomiei, teorii ale formării Sistemului Solar, modele atomice forme primare de viaţă Stările de agregare a substanţelor; Stele, nebuloase, galaxii, găuri negre etc.

- observarea lumii înconjurătoare (formarea precipitaţiilor, zăpezii, poleiului, burniţei, grindinii, lapoviţei) pornind de la experienţele proprii şi reflectarea fenomenelor amintite în literatură;

- legăturile între radiaţia solară şi lumea înconjurătoare;

- exerciţii de utilizare a unor surse de informare: atlase, fotografii, enciclopedii, reviste de specialitate, magazine ştiinţifice, albume tematice, site-uri de pe internet şi a surselor bibliografice suplimentare;

- utilizarea terminologiei ştiinţifice în situaţii diferite de interpretare şi comunicare.

4. Formarea de valori şi atitudini faţă de impactul ştiinţelor asupra naturii şi societăţii Competenţe specifice4.1. Să evalueze alternativele de obţinere a energiei şi de stocare a ei pe Pământ.4.2. Să evalueze factorii de risc implicaţi în poluarea mediului înconjurător.Exemple de activităţi de învăţare

- documentare pe tema: “Forme alternative de obţinere a energiei” sau “Se va epuiza energia planetară?”

- organizarea unui atelier de lucru pe tema: “Surse fizice, chimice, biologice de poluare” prin observarea şi investigarea realităţii înconjurătoare;

- prezentarea de referate cu caracter interdisciplinar.

CAPITOLE1ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUT PROPUSE

1. A avut universul un început?Unităţi de conţinut: Galaxii. Stele. Ani lumină. Mărimea Universului. Nebuloase. Teoria Big-

Bang şi Big Crunch. Plasma – a patra stare de agregare a materiei.2. Sistemul Solar - de la macro la microcosmos.

Unităţi de conţinut: Soarele. Planetele. Asteroizii. Comete. Sateliţi. Meteoriţi.3. Există viaţă în Cosmos?

Unităţi de conţinut: Viaţa în Univers. Cosmobiologia. Mesajul meteoriţilor.4. Planeta Pământ: Structura. Compoziţie. Formarea elementelor chimice.

Unităţi de conţinut: Scoarţa terestră. Nucleu terestru. Manta. Compoziţie chimică internă. Magnetism.

5. Apariţia vieţii pe Pământ – compoziţia materiei vii.Unităţi de conţinut: Elemente primordiale. Materie vie. Structuri organice complexe.

Coacervate. Forme primare de viaţă.6. Deschiderea porţilor microcosmosului prin descoperirea radioactivităţii.

Unităţi de conţinut: Radioactivitate naturală şi artificială. Particule radioactive. Radioelemente. Fisiune şi fuziune nucleară. Detector de particule.

7. Radioactivitatea - binefaceri şi pericole.Unităţi de conţinut: Izotopi. Radiaţii radioactive. Radioterapia. Protecţie radioactivă. Reactor

nuclear. Centrala atomo-electrică. Combustibili nucleari. Deşeuri radioactive.8. Atomul - cea mai mică cantitate de materie.

Unităţi de conţinut: Atom. Particule elementare. Nucleu. Înveliş de electroni. Antiparticule şi antimaterie. Quarcii. Camera cu ceaţă. Microscopul electronic.

9. Evoluţia modelelor atomice-istoric.Unităţi de conţinut:

Modelul”cozonac cu stafide”- Thomson (1897)

1 Se aleg capitolele în funcţie de nivelul de pregătire al clasei şi de opţiunea profesorului

Modelul planetar- Rutherford 1908 (premiul Nobel pentru fizică) Modelul orbital – Bohr 1913) completat de Broglie (1923) Modelul Sommerfeld şi Heisenberg (1930) Nivele energetice. Orbite. Cuanta de energie.

10. Moleculele – edificii de atomi.Unităţi de conţinut: Element chimic. Interacţiuni între atomi. Corpuri solide, lichide, gazoase.

Modele moleculare. Macromolecule.11. Stări de existenţă a materiei.

Unităţi de conţinut: Materie şi materiale. Starea solidă. Starea lichidă. Starea gazoasă. Plasma. Forţe de coeziune. Topire. Solidificare. Vaporizare. Condensare. Sublimare. Desublimare.

12. Circuitul materiei şi energiei.Unităţi de conţinut: Forme de energie. Surse de energie. Transformări energetice. Circuitul

carbonului şi azotului. Combustibili convenţionali şi neconvenţionali.13. Va avea Universul şi un sfârşit?

Unităţi de conţinut: Epuizarea energiei planetare. Poluarea atmosferică (Efectul de seră. Stratul protector de ozon - pătura Pământului. Nori polari stratosferici. Ploi acide. Inginerie climatică) Poluarea apei. Fenomenul de încălzire globală.

LISTA LECŢIILOR DE PARCURS SELECTIV LA CLASELE DE GIMNAZIU

Pe parcursul acestor capitole se poate pune accent pe caracterul formativ al elevilor, cerându-le realizarea unor referate/compoziţii pe teme ştiinţifice/creaţii neliterare, desene (planşe, postere, afişe, colaje etc.), analize din punct de vedere ştiinţific al unor poezii, învăţându-i să caute informaţia, să o prelucreze, stimulându-i astfel la un mod de învăţare participativ şi intens activ.CAPITOL I - UNIVERSUL

Se vor trata următoarele unităţi de conţinut:- Familiarizarea cu vocabularul opţionalului; - Ce este Universul? (definirea Universului observabil, Universului întreg,

Universului fizic şi limitările impuse de: instrumentele de observaţie, limita vitezelor şi limita geometrică);

- Disciplinele ştiinţifice ce studiază Universul (astronomia, astrofizica, cosmogonia, cosmobiologia).

CAPITOLUL II – ASTRONOMIA ŞI STUDIEREA UNIVERSULUIUnităţi de conţinut:- Istoria astronomiei – de al mituri la primele previziuni ştiinţifice;- Date generale despre aştri. Sfera cerească

- Aparenţa bolţii cereşti, culoarea albastră a cerului şi lumina nopţii;- Bolta cerească – întâia călăuză;

- Primele izvoare astronomice cu originea în România;- Instrumente de lucru ale astronomiei;- Constelaţiile – o hartă a cerului;- În ascultarea spaţiului cosmic;- De la mici particule la mari galaxii.

CAPITOLUL III - ÎNCEPUTUL UNIVERSULUIUnităţi de conţinut:- “Istoria Universului” - începută cu Big Bang-ul (oră dedicată educaţiei plastice); - Radiaţii remanente de la explozia iniţială a Universului şi Big Crunch-ul;- “Ani lumină şi distanţe în Univers” – calcularea timpului necesar luminii să

străbată aceste distanţe; - Analiza ştiinţifică a poeziei “La steaua” de Mihai Eminescu; - Galaxiile – insule de materie a Universului- Mărimea Universului;- Stelele;- Nebuloasele;- Găurile negre – comparaţie cu ajutorul educaţiei plastice între o maşină fără

carburant şi o gaură neagră;”Răspândirea în Univers a tabelului lui Mendeleev;CAPITOLUL IV – COSMOSUL APROPIAT (Istoria Sistemului Solar)

Unităţi de conţinut: - “Sistem Solar” – scurt istoric de la teoria geocentrică a lui Ptolemeu la teoria

heliocentrică a lui Copernic; - desen cu tema “Astrul nostru – Soarele”; - contribuţia lui “Spiru Haret în probleme de mecanică cerească” prin teza de doctorat

“Asupra invariabilităţii axelor mari a orbitelor planetare”; - formarea Sistemului Solar;- Viitorul Sistemului Solar;- Distanţe în Sistemul Solar;- Soarele - cea mai apropiată stea; Date importante despre astrul zilei şi compoziţia

acestuia; Straturile Soarelui; Activitatea solară; Energia Soarelui; Radiaţia solară; Ipoteze asupra energiei solare; Cum construim un cadran solar?; Câmpul magnetic al Soarelui; Metode de observare a Soarelui; Radiaţia solară şi plantele: “Algele şi adâncimea mărilor” observarea vegetaţiei subacvatice ce are culori diferite datorită scăderea intensităţii radiaţiei solare şi a radiaţiei dispersate de apă, “Potenţialul biolectric al plantelor” conduce duce la apariţia

proprietăţilor magnetice a acestora, “Busole vegetale” plante meridian ce îşi folosesc laturile frunzei asemeni acelor magnetice, în timp ce polii de atracţie sunt razele de lumină; Furnale şi captatoare solare; Clădiri încălzite la Soare; Baterii sau celule solare; Curent fără reţea de transport la distanţă;

- “Planetele Sistemului Solar” desene cu tema “Sistemul Solar”; - rebusuri, jocuri, ghicitori sau “Hora planetelor” (planete telurice, gigant şi

îndepărtate);- Cum desenăm o orbită eliptică?;- Gravitaţia;- Legea atracţiei universale;

- Planetariu – discuţii, vizitare şi desen;- Magnetismul planetelor;- Planete telurice;- Mercur – scurt istoric şi date importante;- Relieful planetei Mercur; - Interiorul primei planete;- Popeye Marinarul şi planeta Mercur – oră de educaţie plastică;- Misiuni spaţiale şi observarea planetei de pe Terra;- Venus - scurt istoric şi date importante;- Misiuni spaţiale şi explicarea caniculei venusiene;- Fazele planetei şi suprafaţa ei; - Compoziţia atmosferei şi condiţiile termice infernale;- Vor ajunge oamenii pe Luceafăr?;- Analiza poeziei „Luceafărul” de Mihai Eminescu şi oră de educaţie plastică;- Pământul – scurt istoric şi date importante;- Cum a apărut planeta albastră?- Cum se vede din spaţiul cosmic?- Magnetosfera Pământului;- Compoziţia chimică a Terrei şi a scoarţei terestre;- Atmosfera Pământului;- Fenomene atmosferice – temperatura şi presiunea, precipitaţii, curcubeul, vântul)

- Barometre vii;- Mişcările Pământului;- Poluarea aerului (efectul de seră, găuri în straturile de ozon, ploi acide);- Inginerie climatică;- Apa; Pierderea apei de către organismul uman;- De ce nu putem bea apă de mare?;- Apa şi bolile cardiovasculare;- Rezistenţa organismelor în condiţiile lipsei apei;- Roma antică şi apeductele;- Anomalia apei; Molecula de apă şi forma acestui lichid;- Fulgii de zăpadă şi noile ştiinţe;- Circuitul apei în natură;- Mareele oceanelor;- Greutatea corpurilor şi masa acestora;- Factorii ce contribuie la existenţa vieţii;- Lumina albă – spectru;- De ce este colorat cerul?;- Combustibilii;- Energia organismelor vii;- Energia alternative (energia electrică, eoliană, geotermală, marină, solară)- Legendele mării şi ale Soarelui (legenda chihlimbarului, coralului şi a perlei); Apusul

de Soare la Polul Nord;- Luna - un felinar al nopţii (date importante); Explorarea Lunii; Condiţiile de pe Lună;

Ce cauzează o eclipsă?; Fazele Lunii, Mişcările Lunii;

- Coincidenţă sau adevărata legătură între micro şi macrocosm?;- Legea atracţiei universale şi variaţia acceleraţiei gravitaţionale;- Spaţiul cosmic şi modalităţi de transport; Sateliţi artificiali; Viteze cosmice;

Imponderabilitatea;- Marte - planeta roşie (scurt istoric şi date importante); Atmosfera pe planetă; Suprafaţa

planetei; Apa şi calotele planetei; Sondele Vicking;Viaţa pe Marte; Către o planetă habitabilă; Sateliţii marţieni, observarea lor şi farsa astronomică din carte „Călătoriile lui Gulliver”;

- Planete gazoase (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun);- Cea mai mică planetă – Pluto;

- “Asteroizi” – clasificare, numărul lor; asteroidul căzut pe Pământ – conform căruia se crede că ar fi dus la dispariţia dinozaurilor acum 65 milioane de ani;

- “Comete” – orbite, dimensiuni, natura fizică a lor, componenţă lor din gheaţă, molecule neutre ale carbonului, gaze ultrararefiate cum ar fi oxidul de carbon (CO) şi gazul cianogen (CN), dezagregarea cometelor, posibilitatea ciocnirii Pământului cu o cometă;

- “Meteori şi meteoriţi” – masele lor, compoziţie chimică din care rezultă aceleaşi elemente chimice cunoscute de noi, ceea ce duce la confirmarea ideii că Universul are în componenţă aceeaşi materie;

CAPITOLUL V – EXISTĂ VIAŢĂ ÎN COSMOS?2

Unităţi de conţinut: “Ce este cosmogonia?” – ramură a astronomiei ce studiază originea şi evoluţia

corpurilor cereşti; Ipotezele cosmogonice – ca fundament ştiinţific pentru existenţa sistemului Solar; ipotezele nebulare conform cărora Sistemul Solar s-ar fi format din materia expulzată din interiorul Soarelui, în urma ciocnirii lui cu o cometă de dimensiuni mari; Ipoteza lui Laplace – conform căreia Sistemul Solar a apărut dintr-o nebuloasă imensă, cu temperatură foarte ridicată; Ipoteza catastrofică a lui Jeans privind nebuloasa primară, care în urma unei cauze exterioare a putut separa planetele de Soare; ipoteza cosmogonică a lui Smidt – Sistemul Solar s-a format dintr-un nor de gaze şi pulberi meteoritice, ce ar fi înconjurat Soarele;

“Ce este exobiologia?” – ştiinţa sistemelor vii ce ar putea exista pe alte corpuri cereşti; particularităţile sistemelor vii (carbonul, apa şi lumina); elemente fundamentale (carbon, hidrogen, azot, oxigen, fosfor şi sulf); elemente secundare (sodiu, potasiu, magneziu, calciu, clor, fier, mangan, cobalt, cupru, zinc) ce intră în compoziţia chimică a sistemelor vii; elementele fundamentale - proporţia de 99% în compoziţia organismului, formează moleculele “biofore” (purtătoare de viaţă), necesare zidirii oricărui sistem viu; carbonul – element important în chimia vieţii, fiind principalul component al oricărui organism (în jur de 10 %), a cărui electroni au proprietatea de a forma lungi lanţuri ce constituie scheletul tuturor macromoleculelor importante pentru viaţă;

“Viaţa extraterestră” – ipoteze pro şi contra, necesitatea fotosintezei şi respiraţiei, ca singurele ce pot realiza energia pentru vieţuire, fără de care viaţa ar fi rămas la nivelul lumii microbiene; desene, planşe, afişe, reclame publicitare pentru filme Sf ori povestiri SF.

2 capitol facultativ

BIBLIOGRAFIE1. Ionescu Pallas, Nicolae – Relativitate generală şi cosmobiologie2. Weinberg, Steven – Primele trei minute ale Universului3. Ureche, Vasile – Universul4. Turcu, Vasile – Gravitaţia şi Universul

5. Secrieru, Elena – Teoria apariţiei şi evoluţiei universului 6. Marshall, Savage – Proiectul Milenium. Colonizarea Galaxiei în opt paşi uşor de făcut6. Popescu, Hristache – Originea universului şi a vieţii7. Pawelczak, Dieter R. – Pământul şi universul – întrebări şi răspunsuri8. Koestler, Arthur – Lunaticii – evoluţia concepţiei despre univers de la Pitagora la Newton9. Filipaş, Titu – Călătorind prin Univers10. Demetrescu, Scarlat – Din tainele vieţii şi ale universului11. Clarke, Robert – Noile enigme ale universului12. Botez, Angela - Simetrei şi asimetrie în univers13. Blaga, Cristina – Sistemul nostru solar14. Ardelean, T.I. şi Avram, C. D. – Lumina şi izvoarele luminii în univers15. Kogre, Alexandre – De la lumea închisă la universul infinit16. Pirani, Felix şi Roche, Christine – Cîte ceva despre Univers17. Opriş, Tudor – Tehnica foloseşte brevetelor naturii – Editura Ion Creangă18. Stoica, Ion – Să nu stingem stelele19. Atanasiu, Virgil – Fizica distractivă20. Folescu, G. – Marea aventură a atomului, Editura Ion Creangă, 198321. Guţu, Modest – Ce ştim despre viaţa extraterestră ?, Editura Ion Creangă22. Folescu, G. – Helios, încotro?23. Nuttin, J. – Tache réussite et échec; theorie de la conduite humaine, Publications

Universitaires de Lourvaine, Editions “Erasmes”, S. A. Paris-Bruxelles,198324. Leonida, D. – Michael Faraday - Editura Tehnică, Bucureşti, 195941. Labirov-Skoblo, M. – Edison – EdituraTineretului, Bucureşti, 196342. Belous, V. – Inventica – Editura Asachi, Iaşi, 199243. Bucur, N. I., Stănescu, Gh. I., Macavescu, M. – Din istoria electricităţii - Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 196644. Leu, Nelu-Ioan – De la măsurarea cu pasul la măsurători din satelit, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 198148. Pal, A. şi Ureche, V. – Astronomie, Editura Didactică şi Pedagogică, 1997

ANEXA UNITATEA DE ÎNVĂŢARE " MĂRIMI FIZICE "

FIZICA TIMP: 12 ORE

CLASA a VI -a

DETALIERI DE CONŢINUT

C.S. ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARERESURSE

MATERIALE PROCEDURALE

Proprietăţi fizice măsurabile şi nemăsurabile

1.11.53.24.2

Definirea proprietăţilorClasificarea proprietăţilorProprietăţi măsurabile şi nemăsurabile: exempleMoment de lectură: Descoperă! (ex.2 p.8şi 4 p.9)

ManualCulegeri

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- Brainstorming- explozia stelară

Stările de agregare 1.11.52.12.32.44.1

Enumerarea stărilor de agregareExemple de corpuri aflate în cele 3 stări de agregareCaracteristicile corpurilor aflate în cele 3 stări de agregare: forma, volumulMoment de lectură: Descoperă! (ex.1 p.12)

ManualCulegeri

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- ştiu, vreau să ştiu …- met.pălăriilor gând.- întrebări reciproce

Fenomene fizice 1.11.21.33.3

Definiţia fenomenelor fiziceClasificarea fenomenelor fizice (5 tipuri)Fenomene fizice: exemplificareMoment de lectură: citirea unui text despre un fenomen natural (reviste)

ManualCulegeriReviste de ştiinţă şi tehnică

- exp. individual- exp. frontal- problematizarea- explozia stelară- expunerea

Clasificare şi ordonare

1.11.52.43.24.1

Clasificarea corpurilor după diferite criterii de clasificareOrdonarea corpurilor după diferite criterii de ordonareDefinirea clasificării şi ordonăriiRecunoaşterea criteriilor de clasificare şi ordonare în clase (grupe) deja formate sau în liste ierarhizateMoment de lectură: Analizează! (ex.3 p.6)

ManualCulegeriCreioane colorate, forme geometrice regulate de mărimi şi forme diferite, caiete, diferite manuale

- experiment frontal- expunerea- conversaţia euristică- modelarea- ştiu, vreau să ştiu …- tehnica lotus

Compararea şi măsurarea mărimilor fizice

1.11.52.12.12.32.44.14.25.1

Determinarea unei mărimi fizice prin: măsurare, calcul matematic (ex.aria, volumul) şi estimareForme de măsurare: suprapunerea, comparareaInstrumente de măsură: exemple, mod de lucru (citire), măsuri de protecţie (ex.termometrul)Etalon. Unitate de măsurăNotarea rezultatului măsurăriiMoment de lectură: Măsurarea volumului unui corp (ex.4, 5, 6 p.15-16)

ManualCulegeriRiglă, termometru de cameră şi de laborator, pahar, apă, cronometru, cântar electronic, cilindru gradat, ruletă

- conversaţia euristică- exp. individual- ştiu, vreau să ştiu …- tehnica Sinelg- met.pălăriilor gând.- platforma AEL

Determinarea lungimilor. Instrumente

1.11.52.12.32.44.1

Definirea şi notarea simbolului lungimiiUnitatea de măsură pentru lungimeEnumerarea instrumentelor de măsură pentru LMăsurarea diferitelor lungimi cu rigla şi ruleta, a diametrelor interioare şi exterioare cu şublerulNotarea imediată a rezultatelor măsurării

ManualCulegeriRiglă, ruletă

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- ştiu, vreau să ştiu …- met.pălăriilor gând.- modelarea

Înregistrarea datelor în tabel

1.52.12.32.44.1

Întocmirea unui tabel de valoriCompletarea capului de tabelAlcătuirea tabelului: linii, coloane, celuleCompletarea tabelului cu datele ceruteRealizarea unui tabel simplu la calculator

ManualCulegeriRiglăCalculatoare

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- modelarea- problematizarea

Valoarea medie 2.12.32.44.15.1

Definirea valorii mediiExprimarea şi simbolul valorii mediiRelaţia matematică de determinarea a valorii mediiCalcularea valorii medii a 3-4 măsurătoriSemnificaţia valorii medii

ManualCulegeriRiglă

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- modelarea- problematizarea

Erori de măsurare 1.12.12.32.44.1

Definirea eroriiExprimarea şi simbolul eroriiDeterminarea erorilor şi a erorilor mediiSemnificaţia erorilor şi a erorilor mediiMoment de lectură: Erori de măsurare (ex.2 p.19)

ManualCulegeriRiglă

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- modelarea- problematizarea

Rezultatul determinării

2.12.32.44.1

Măsurări şi determinări prin calcul ale diferitelor mărimi fizice cunoscute (L, A)Notarea rezultatelor diferitelor măsurări şi determinări

ManualCulegeriRiglă

- expunerea- conversaţia euristică- modelarea- problematizarea

Determinarea ariilor

1.12.12.32.44.15.1

Unităţi de măsură pentru arie. TransformăriMăsurarea ariilor suprafeţelor neregulate şi a celor regulate (pătrat, dreptunghi) ( câte 3 măsurători)Calcularea valorii medii şi a erorilorNotarea datelor în tabelInterpretarea datelor din tabel

ManualCulegeriRiglă, suprafeţe regulate şi neregulate

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- modelarea- problematizarea

Determinarea volumelor

1.11.52.12.32.44.15.1

Unităţi de măsură pentru volum. TransformăriVase gradateMăsurarea volumelor corpurilor neregulate şi a celor regulate (cub, paralelipiped)Calcularea valorii medii şi a erorilorNotarea datelor în tabelInterpretarea datelor din tabel

ManualCulegeriRiglă, cilindru gradat, apă, corpuri regulate şi neregulate, fir inextensibil

- expunerea- conversaţia euristică- explicaţia- modelarea- problematizarea

Determinarea duratelor

1.12.12.44.1

Unităţi de măsură pentru durată. TransformăriMăsurarea duratelorInstrumente de măsură pentru duratăNotarea rezultatelor măsurărilor

Manual, CulegeriCeas, clepsidră, cronometru, metronom

- conversaţia euristică- explozia stelară- modelarea- problematizarea

Evaluare Modele de teste

ANEXA CU LUCRAREA DE LABORATOR - Determinarea lungimii unui pix, unei bănci, a terenului de sport etc.

Mod de lucru: - mai mulţi colegi vor efectua măsurători şi se renunţă la acele valori ce corespund

erorilor grosolane, provenite din neatenţia experimentatorului; - se va întocmi un tabel cu următoarele coloane:

valoarea lungimilor determinate de elevi l,

valoarea medie a lungimii, cu formula lm =

l1+l2+. .. ln

n , eroarea absolută faţă de valoarea medie (eroarea de măsură) Δl = l - lm,

eroarea medie Δlm, rezultatul determinării va fi dat de formula

l = lm ± Δlm

NR.DET.

LUNGIMEAl(m)

VALOAREA MEDIE A

EROAREA DE MĂSURĂ Δl(m)

EROAREA MEDIE

LUNGIMII lm(m) Δlm(m)1.2.3.4.5.

Observaţie: numărul de cifre situate după virgulă va trebui să fie acelaşi şi la valoarea medie, cât