new microsoft office word document.docx

35
Argument Remediile care sunt definite ca mijloace capabile acţioneze favorabil asupra unui organism pentru a preveni sau vindeca o maladie, au fost folosite incă din cele mai vechi timpuri. Printre cele trei remedii existente, se numără şi remediile chimice care sunt constituite din droguri sau substanţe medicamentoase naturale sau de sinteză transformate intr-o formă medicamentoasă care se administrează bolnavilor. Printre formele farmaceutice care in prezent constituie obiectul multor studii şi cercetări, se inscriu şi unguentele. Acestea sunt constituite din substanţe active incorporate in diferite baze de unguent. Ele sunt destinate administrării in afecţiunile topice. Deşi unguentele constituie o formă foarte veche de administrate a substanţelor active, importanţa lor a crescut mult, datorită numeroaselor cercetări efectuate in acest domeniu. Unguentele au fost cunoscute incă din antichitate cand se foloseau ca exicipienţi grăsimile naturale. Cercetările in domeniul unguentelor se amplifică la inceputul secolului XIX, odată cu decoperirea a o serie de substanţe folosite la prepararea unguentelor: Astăzi există numeroase forme farmaceutice ca: pulberi, supozitoare,comprimate, suspensii, soluţii, unguente, etc. In cazul tratării pielii şi mucoaselor se apelează la unguente, acestea caracterizandu-se prin faptul că au una sau mai multe substanţe medicamentoase incorporate intr-o substanţă grasă. 1

Upload: ank-katy

Post on 25-Dec-2015

47 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: New Microsoft Office Word Document.docx

Argument

Remediile care sunt definite ca mijloace capabile să acţioneze favorabilasupra unui organism pentru a preveni sau vindeca o maladie, au fost folosite incă din cele mai vechi timpuri. Printre cele trei remedii existente, se numără şi remediile chimice care sunt constituite din droguri sau substanţe medicamentoase naturale sau de sinteză transformate intr-o formă medicamentoasă care se administrează bolnavilor. Printre formele farmaceutice care in prezent constituie obiectul multor studiişi cercetări, se inscriu şi unguentele. Acestea sunt constituite din substanţe active incorporate in diferite baze de unguent. Ele sunt destinate administrării in afecţiunile topice. Deşi unguentele constituie o formă foarte veche de administrate a substanţelor active, importanţa lor a crescut mult, datorită numeroaselor cercetări efectuate in acest domeniu.Unguentele au fost cunoscute incă din antichitate cand se foloseau ca exicipienţi grăsimile naturale.Cercetările in domeniul unguentelor se amplifică la inceputul secolului XIX, odată cu decoperirea a o serie de substanţe folosite la prepararea unguentelor: Astăzi există numeroase forme farmaceutice ca: pulberi, supozitoare,comprimate, suspensii, soluţii, unguente, etc. In cazul tratării pielii şi mucoaselor se apelează la unguente, acestea caracterizandu-se prin faptul că au una sau mai multe substanţe medicamentoase incorporate intr-o substanţă grasă.

1

Page 2: New Microsoft Office Word Document.docx

Cap. I DEFINITIE SI GENERALITATI

1.1 Definitie

Unguentele sunt preparate farmaceutice de consistenta semisolida,ce contin de obicei substante medicamentoase care se aplica extern (pe piele sau mucoase) ,si sunt intrebuintate in scop terapeutic sau de protectie .Sunt compuse din diferite baze de  unguent, substanţe active şi auxiliari.

Denumirea de unguent provine de la cuvântul latin „ungoungere” = a unge şi sugerează modul de aplicare a acestei forme farmaceutice.

Cerinţe generale pentru unguente: - să aibă aspect omogen - să-şi menţină consistenţa la 36 0C - să adere de tegumente sau mucoase - să nu rancezească - să aibă pH 4,5 – 8,5 - să cedeze uşor substanţa activă - să penetreze uşor

Avantaje -administrarea medicamentului direct la nivelul procesului patologic; -învingerea barierelor de permeabilitate prezentate de membranele biologice, prin modularea sau ajustarea funcţiei de barieră a pielii; -efectul rezervor al pielii: acest rol a fost demonstrat pentru stratul cornos; unele substanţe medicamentoase pot fi stocate în concentraţii farmaceutic active, pe receptorii specifici, mai multe zile; -efect optim în penetrarea substanţelor medicamentoase prin diferitele structuri ale pielii, utilizând excipienţi adecvaţi; -creşterea timpului de remanenţă la nivelul zonei tratate şi mărirea procesului de absorbţie a substanţei medicamentoase; -realizarea unui efect sistemic (general) prin administrarea unor substanţe medicamentoase prin piele (sub formă de plasturi), evitându-se astfel degradarea acestora în mediul gastric şi evitarea „first pass effect”. Dezavantaje   -acţiune ineficientă a unor substanţe medicamentoase la nivelul dermic; -sunt distruse la suprafaţa pielii, sub acţiunea factorilor externi sau prin metabolizare epidermică;   -substanţa devine activă în urma administrării pe cale generală numai după transformarea într-un metabolit eficace;   -nu prezintă o penetraţie optimă prin piele;   -trebuie să prezinte o specificitate mare.

2

Page 3: New Microsoft Office Word Document.docx

  1.2.Istoric

Unguentele sunt unoscute şi utilizate încă din antichitate. Primele referirila această formă se găsesc în:- papirusul Ebers (1600 î.Hr.);-apoi în scrierile lui Hipocrate şi Galenus.  Primele baze de unguente utilizate erau: ceara de albine, grăsimi animale, grăsimi vegetale,Etc .Un nou stadiu în evoluţia formei este reprezentatde descoperirea vaselinei în anul1871 de Chesebour  în scurt timp devenind cea mai utilizată bază de unguent. În urma dezvoltării ştiinţelor farmaceutice această formă a evoluat foarte mult obţinându-se baze care pot dirija absorbţia substanţei active Preparatele destinate sa apere pielea de actiunea agresiva a unor agenti nocivi suntdenumite unguente de protectie iar cele care contribuie la ingrijirea pielii se numesc unguente dermato-cosmetice. In literatura de specialitate se intalnesc pe langa denumirea de unguent si altedenumiri care sunt atribuite in functie de anumite caracteristici privind compozitia saumodul de folosire al preparatelor respective. Astfel se intalnesc : -pomezi – sunt unguente de consistenta semisolida care se inmoaie cand sunt frecate pepiele formand un film superficial gros. -cremele – sunt unguente-emulsii cu un continut ridicat de apa si se caracterizeaza printroconsistenta mai scazuta. -pastele – sunt preparate cu un continut mare de pulberi care au o consistenta mai tare sicare de obicei nu se topesc la temperatura corpului iar prin intindere pe piele formeaza unfilm protector. -ceratele – sunt preparate grase care contin un procent mare de ceara sau de parafinaavand o consistenta tare si un punct de topire ridicat. -glicerolatele – sunt hidrogeluri obtinute cu glicerina si amidon, fiind cunoscute si subnumele de unguent de glicerina.

3

Page 4: New Microsoft Office Word Document.docx

1.3.Clasificarea unguentelor

a.Dupa actiunea terapeutica -unguente de acoperire : - formeaza o pelicula protectoare pe tegumente. In aceastacategorie se includ unguente de protectie si unguente cosmetice; -unguente racoritoare : -contin apa sau alcool diluat. Acestea in contact cu pielea prin evaporarea unei parti din apa sau alcool dau o senzatie de racorire a pielii; -unguente epitelizante (pentru rani): – se aplica pe pielea lezata in scop de vindecare; -unguente revulsive : – produc o vasodilatatie locala si hiperemie locala; -unguente antiacneice; -unguente antimicotice; -unguente sicative;

b.Dupa locul de aplicare -dermice -oftalmice -unguente care se aplica pe mucoase

c.Dupa capacitatea de patrundere (locul manifestarii efectului terapeutic) -unguente cu actiune locala -unguente de suprafata -unguente de acoperire sau epidermice -unguente de profunzime (endodermice) -unguente de penetratie (ce actioneaza intre cele doua straturi ,sau diadermice). -unguente cu actiune la distanta (sistemice). Permit administrarea medicamentului prin ocolirea tubului digestiv, ceea ce reprezinta administrarea percutanata. Ex: ung antireumatice.

d.Dupa proprietatile chimice si fizice -hidrocarburi geluri -lipogeluri -hidrogeluri -polietilen-glicol geluri -silicon geluri.

e.Dupa metoda de preparare respectiv gradul de dispersie al substanteimedicamentoase -unguente de tip solutie -unguente de tip suspensie -unguente de tip emulsie -unguente mixte

4

Page 5: New Microsoft Office Word Document.docx

1.4 Cai de administrare

Caile de administrare a unguentelor sunt calea cutanata sau dermica ,caile mucoaselor.

Fig.1 Pielea

5

Page 6: New Microsoft Office Word Document.docx

Pielea (Fig 1. ) Este invelisul exterior al corpului omenesc care se continua cu mucoasele cavitatilor. Este un tesut membrano-conjunctivo-epitelial. Grosimea pielii variaza dupa regiunea anatomica, sex, varsta, profesie etc  Suprafata pielii este de 1,50 – 1,80m2.Este catifelata, usor umeda si brazdata de doua tipuri de presiuni: pliuri (cute) si pori. Pliurile sunt profunde – submamare, interfesiere, inghinogenitali,mai discrete – situate la nivelul fetelor de flexie ale genunchiului, cotului, axilei,foarte fine – sunt cele mai numeroase si sunt pe toata suprafata corpului,mici regulate – separate de santuri, curbe se afla la nivelul degetelor si formeaza un desen caracteristic fiecarui individ, amprentele dermatoglife.

Structura pielii

Epidermul-Este epiteliu pavimentos stratificat compus dintr-o serie de straturi de celule numite cheratinocite. Procesul de desprindere al stratului disjunctiv poarta numele de exfoliere. Celulele carnoase dispuse pot ramane intacte pana la 6 luni. Epidermul se afla intr-o continua schimbare, proces denumit TURN OVER. Timpul reinnoirii epidermului este cuprins intre 26 – 42 de zile.Cu cat se face mai mult masaj cu atat pielea este mai proaspata.

Dermul-Se afla sub epiderm si este despartit de acesta printr-o membrana bazala.

Hipodermul -Este format dintr-un tesut fibros specializat in sinteza si depozitarea grasimilor. Grosimea variaza in functie de regiunea anatomica, varsta, sexul si rasa.Elementele celulare dominante sunt lipocitele care se afla intr-un continuu proces de mobilizare si depozitare, proces ce se desfasoara sub influenta unor factori lipolitici sau lipogenetici.

Sistemul pilar-Densitatea variaza in functie de varsta sex si regiunea anatomica. Pilozitatea crescuta se numeste hipertricoza. Parul alb este par cu bule de aer. Parul impreuna cu glandele sebacee formeaza aparatul pilosebaceu.

Caracteristicile pielii

6

Page 7: New Microsoft Office Word Document.docx

Cu toate ca putine materii pot depasi, cu usurinta, rezistenta opusa de bariera pielii, multe altele penetreaza printr-un proces lent de difuzie.            Ritmul de penetrare al unei molecule prin piele (fluxul) este definit in unitati de greutate (microgramul reprezentand 1/1000 g) pe suprafata, pe timp de expunere. In majoritatea cazurilor, odata ce molecula a penetrat stratul cornos, ea poate sa se miste mai liber prin epiderma, prin mai putin densa derma si, astfel, sa ajunga in circulatia sangvina, prin vasele capilare.            Pe de alta parte, anumite materii pot suferi un metabolism semnificativ prin celule viabile. Ruta de 'livrare' transdermala este folosita deja pentru cateva tipuri de medicamente. Crema sau unguentul, aplicat pe piele , descarca ingredientul activ prin piele, in circuitul sangvin. Avantajul cel mai important al acestui mod de aplicare este disponibilitatea ridicata a medicamentului: cand un medicament este administrat pe cale orala, doar 10-15% este disponibil dupa metabolismul intens, in ficat.            Un alt avantaj este acela ca tratamentul poate fi oprit oricand, simplu, prin inlaturarea cremei sau unguentului.            Oricum, administrarea transdermala este limitata la tipul de medicamente care penetreaza pielea la un nivel rezonabil, iar doza zilnica nu este prea mare.            Bariera principala pentru difuzare este de cca. 0.01 - 0.02 mm grosime stratum corneum. Acesta este compus din aproximativ 10 straturi de celule plate cornoase moarte, care sunt foarte puternic legate una de cealalta, formand un tesut foarte dens. Spatiul intracelular (intre celule) este ocupat de lipide speciale (grasimi). Un model simplificat care descrie bariera pielii este modelul de 'caramizi si mortar': celulele cornoase fiind considerate caramizi, iar lipidele mortar sau ciment. Lipidul intracelular este compus in special din ceramide (47%), colesterol (24%), colesterol ester (18%) si acizi grasi liberi (11%). Microstructura masei lipide este complexa.            Fiecare molecula de lipida este formata dintr-un cap polar (hidrofilic) si din lanturi lungi de grasimi (lipofilic). Datorita fortelor puternice de respingere dintre ulei si apa, toate lanturile de grasime sunt orientate unul catre celalalt. Unguentul este aplicat pe piele pur şi simplu, masat sau aplicat prin frecţie. Durata aplicării are de asemenea un caracter decisiv pentru gradul de penetrare şi in final vom menţiona mărimea suprafeţei de contact, aria de piele tratată, care este un element important. Numărul de factori care sunt legaţi de forma de dozare nu este nici el mic. Dintre sistemele farmaceutice, unguentele sunt caracterizate ca deosebit de complicate. Astfel efectul terapeutic final este rezultatul a numeroşi parametrii datoraţi formei care are un efect parţial inhibit, parţial favorizat. Complexitatea unguentelor este datorată structurii fine a unguentelor geluri,greu de stabilizat. Termenul de gel indică deja mai multe faze care sunt prezentate de asemenea in bazele simple. Structura gelurilor – emulsie este mai complicată.

.

7

Page 8: New Microsoft Office Word Document.docx

Cap II METODE DE PREPARARE A UNGUENTELOR

2.1. Baze de unguente

Prin bazele de unguente se intelege in general, produse noi, onctucoase,indiferente din punct de vedere fiziologic şi chimic. Consistenţa lor este intre solid şi lichid. Este vorba de substanţe plastice socotite geluri de către K. Munzel. Pentru formularea unui unguent, cât şi în vederea recomandării sale pacientului, atât medicul, cât şi farmacistul trebuie să ia în consideraţie diferiţi factori:

-identificarea maladiei:acută, subacută sau cronică;  -zona de tratat: piele sau mucoase, lezate sau nu;  -starea pielii şi caracteristicile afecţiunii pacientului;  -scopul urmărit: terapeutic, pentru o acţiune de suprafaţă sau mai în profunzime, ori pentru o acţiune generală;cosmetic; de protecţie.\

Dezvoltarea formei farmaceutice începe cu procesul de preformulare, care furnizează profilurile substanţei active: fizico-chimic: solubilitatea, stabilitatea, coeficientul de difuziune şi coeficientul de distribuţie, relevanţi pentru stratul cornos; farmaceutico-tehnologic: modul de dispersie în baza de unguent, metode de fabricare, selectarea recipientelor adecvate, ambalare, depozitare; farmacologic, farmacocinetic: se evoluează cinetica optimă pentru eliberarea substanţei active, doza şi concentraţia în unguent; toxicologic şi potenţialul sensibilizant (sensibilitatea faţă de enzimele pielii şi mucoaselor). Baza de unguent va determina eliberarea substanţei medicamentoase la nivelul zonei “ţintă” şi realizarea unei concentraţii suficiente pentru obţinerea efectului terapeutic. După selectarea substanţei medicamentoase, care depende de scopul terapeutic urmărit, alegerea bazei de unguent reprezintă obiectivul cel mai important al formulării. Structura gelică a bazei de unguent Această structură specifică explică proprietăţile caracteristice de geluri plastice, care permite unguentelor să-şi menţină forma semisolidă în timpul depozitării şi transportului, cât şi etalarea uniformă şi adeziunea pe suprafaţa pielii sau mucoaselor. Până în prezent, structura gelică a fost definită numai de existenţa unei componente solide, care formează o reţea tridimensională, ca un schelet lax, în care sunt repartizate componente lichide, ce formează legături secundare, de tipul forţelor Van der Waals şi al legăturilor de hidrogen. Conceptul modern atribuie o structură gelică şi stării de organizare a substanţelor în agregate macromoleculare, sub forma unor structuri lamelare şi lichido-cristaline, care duce la pierderea caracterului de corp fluid propriu-zis (de exemplu, vaselina, polietilenglicolii, sistemele emulsive) şi la obţinerea consistenţei semisolide, care conţine zone cu mai multe faze (dispersii micelare)

8

Page 9: New Microsoft Office Word Document.docx

A. Baze de absorbţie 

În funcţie de tipul de surfactant şi valoarea HLB, se formează creme tip H/L sau L/H, care au în general o structură tipic lamelară.  a. Baze de absorbţie tip H/L

Aceste baze de unguent se pot obţine prin amestecarea alcoolilor graşi care au o capacitate mică de legare a apei, cu hidrocarburi parafinice.

Alcoolii graşi, cetilic şi stearilic, conferă o consistenţă mare bazei de unguent. Sunt suficiente concentraţii mici, 5-10% ale alcoolului gras pentru a obţine o reţea coerentă de cristalizate.

Alţi excipienţi care formează baze de absorbţie sunt lanolina şi alcoolii de lanolină; ei se folosesc frecvent în combinaţii cu alcoolii graşi şi reprezintă materia primă pentru prepararea de unguente - emulsii de tipul H/L.

În multe preparate semisolide se asociază şi ceară (ceara de albine), care conferă consistenţă mai mare produsului final, dar are şi influenţă asupra capacităţii de absorbţie a apei, în special pe cale mecanică. b. Baze de absorbție tip L/H  Aceste baze se prepară din bazele de absorbție de tipul H/L, în care se asociază surfactanți cu valori HLB mari;se numesc și baze emulgatoare. În acest caz, surfactanții vor fi incluși în straturile cristaline sau lichido-cristaline de tip lamelar ale bazei de unguent. Un exemplu este unguentul hidrofil care conține alcool cetilstearilic emulgator, parafină solidă și vaselină. Alcoolul cetilsteariliuc emulgator este format din: alcool cetilic, alcool stearilic, cetilsulfat de sodiu și stearilsulfat de sodiu.

Prin amestecarea lor se formează cristalizate mixte aflate într-o rețea tridimensională coerentă a cristalizatului de alcooli grași, care se întrepătrunde cu hidrocarburile parafinice. În cristalizatul mixt format din alcoolii cetilic și stearilic sunt incluși sulfații de alcool gras, așa încât planurile polare stratificate ale rețelei capătă o polaritate amplificată și deci o capacitate mai mare de legare a apei. B. Baze de unguent hidratate

Aceste baze de unguent pot conţine două sau mai multe faze şi au fost clasificate în două grupe: -sisteme emulsionate; -sisteme gelificate. 1. Sistemele emulsionate

Bazele de unguent din această grupă sunt formate din excipienţi, emulgatori şi diferite proporţii de apă, se mai numesc şi creme.

Aceste baze se pot grupa în trei categorii:sisteme de tip H/L;sisteme de tip L/H;sisteme mixte. 2. Sisteme gelificate

Bazele de unguent din această grupă sunt geluri transparente sau apoase şi se divid în două grupe:-geluri de tensioactivi; -geluri de substanţe macromoleculare cu 3 subgrupe: -hidrogeluri: geluri liofile, reversibile; geluri liofobe, ireversibile -organogeluri -geluri lipofile sau lipogeluri.

9

Page 10: New Microsoft Office Word Document.docx

a. Gelurile de surfactanţi (tensioactivi)Acestea sunt constituite din amestecuri ternare: apă-ulei-surfactant sau cuaternare, în

care intră şi un co-surfactant;În anumite concentraţii formează sisteme cu mai multe faze (două, trei sau polifazice).Dintre aceste faze, cristalele lichide, denumite mai corect stări lichido-cristaline sau

mezomorfe produse de surfactanţi, sunt responsabile de stabilitatea sistemului dispers şi de consistenţa semisolidă.

Gelurile care au mediu lipofil continuu sunt hidrofobe, iar cele cu mediu apos continuu sunt hidrofile. b. Geluri de substanţe macromoleculare Acestea sunt în cea mai mare parte geluri transparente ori mai mult sau mai puţin opace. USP XXIII defineşte gelurile ca “semisolide” care pot fi formate dintr-o reţea de macromolecule organice interpenetrate de un lichid sau suspensii de particule anorganice de dimensiuni mici. Unele substanţe macromoleculare sunt solubile în apă, iar altele sunt insolubile în apă sau solvenţi lipofili, dar se umflă în aceştia, formând geluri coloidale, plastice. În funcţie de afinitatea faţă de apă sau solvenţi organici, gelurile se clasifică în două grupe: -hidrogeluri: în apă; -organogeluri: în alcool, glicerol, propilenglicol polietilenglicoli sau parafinã lichidã. Hidrogeluri

Sunt geluri formate din substanţe macromoleculare solubile în apă sau insolubile în apă, dar care se umflă în apă, proprietate care permite clasificarea lor în două categorii. Organogeluri În locul apei se pot folosi solvenþi polari, miscibili cu aceasta: alcool, glicerol, propilenglicol sau polietilenglicoli (PEG-uri). FR X înscrie douã astfel de baze de unguente:gelul de macrogoli, obþinut din amestec de PEG lichid, cu PEG solid, care a fost caracterizat deja la bazele hidrosolubile (anhidre); glicerogelul de amidon.

Acestea sunt tot geluri hidrofile. c.Polimeri care formează hidrogeluri dependent de temperatură Polimerii cu această comportare sunt denumiți și polimeri termodependenți,termosensibili sau termoreactivi. Ei pot fi definiți ca polimeri a căror structură și proprietăți sunt modificate ca răspuns la schimbările temperaturii ambiante. Așa se comportă: -alcoolul polivinilc (APV) și derivați; -derivații de celuloză; -poli (vinilmetileterul); -tribloc polimerii: -polietilenoxid/polipropilenoxid/polietilenoxid (PEO/PPO/PEO); -polimeri sintetici ca: poli - (N, N.-alchilarilamide substituite). Hidrogelurile termosenzitive pot fi clasificate în două grupe:sisteme dependente de temperatura pozitivă: acestea au o temperatură critică a soluției înaltă ;astfel de geluri se contractă după răcire. sisteme dependente de temperatură negativă: acestea au o temperatură critică a soluției scăzută ;ele se contractă după încălzire.

10

Page 11: New Microsoft Office Word Document.docx

d. Polimeri care formează geluri prin întrepătrunderea macromoleculelor  In acest caz se obţine un copolimer care absoarbe apa până la formarea unui hidrogel macroscopic de particule umflate; reţelele pot fi semipenetrate sau interpenetrate.

Baze grase – se mai numesc baze anhidre lipofile.Din aceasta grupa fac parte:-grasimi si uleiuri vegetale si animale-hidrocarburi-siliconi Caracteristicile principale ale acestor baze sunt: solubilitatea in uleiuri si lipsa desolubilitate in apa. 1.Grasimile si uleiurile (lipogeluri) sunt dpdv chimic amestecuri de golicozide.Ex: substante vegetale: ulei de floarea soarelui, soia, masline, arahide, seminte de bumbac. Uleiurile vegetale in generat sunt asociate cu componente avand punct de topireridicat (ceara, parafina). Aceste uleiuri sunt bine tolerate de piele. Din categoria grasimilor animale (grasimea de porc) este produsul rezultat prin topirea tesuturilor adipoase ale porcului. A fost folosit ca baza de unguent fara adaosuri deoarece are oconsistenta semisolida. Este o masa alba, moale, omogena, cu miros caracteristic. Astazi este foarte putin folosit in medicina naturista deoarece este instabila chimic fiind supusa unei antioxidari rapide. Cerurile: ceara de albine, cetaceum, lanolina, alcooli derivati in lanolina. Ceara de albine– este un produs obtinut prin topire in apa calda a fagurilor dealbine goliti de miere. Exista doua tipuri de ceara: alba si galbena. Ceara galbena este subforma de placi sau masa galbena cu miros slab caracteristic. Se foloseste pentru obtinereaunguentelor emulsii A/U. Ceara alba se obtine din ceara galbena prin purificare. Are proprietati similare cu ceara galbena. Cetaceum– este un produs obtinut din substante grase continute in cavitatile pericraniene ale balenei. Se prezinta ca o masa cu luciu sidefos, cu structura lamelaracristalina, transparenta in strat subtire cu miros slab caracteristic. Adaugat in bazele deunguent confera preparatului un aspect omogen. Nu este iritant sau alergic. La lumina seantioxideaza cand are loc colorarea in galben.Atat ceara cat si cetaceum nu pot fi folosite ca baze de unguent ca atare ci intra incompozitia bazei de unguent compuse.  Lanolina (adeps lane anhidricus)– este un produs de origine animala obtinut prinextratia si purificarea lipidelor de pe lana de oaie si contine alcooli superiori esterificaticu acizi grasi alaturi de alcooli si acizi grasi liberi. In Farmacopee figureaza 2 lanoline:lanolina anhidra (adeps lane anhidricus) si lanolina hidratata (adeps lane hidrosus).Lanolina hidratata contine 25% apa. Se obtine incalzind lanolina anhidra pe baia de apaapoi se adauga treptat apa, se amesteca pana la racire si se omogenizeaza. Cand pe oreteta se prescrie lanolina se elibereaza lanolina hidratata. Lanolina ca baza de unguenteste comparabila cu pielea constituind un agent emolient care produce o peliculahidrofoba cu efect adeziv. Se absoarbe mai greu dar in amestec cu produse fluide patrunde destul de usor prin piele si favorizeaza absorbtia medicamentelor.Lanolina este o masa vascoasa de culoare galben deschis pana la galben brun cumiros slab caracteristic. Este solubila in eter, cloroform, benzen, benzina si este insolubilain apa, alcool. Se pastreaza la rece la adapost de lumina in vase complet umplute. Desieste relativ stabila, lumina, aerul, caldura produc degradari datorita autooxidarii. Pentru omai buna pastrare se pot adauga antioxidanti cum ar fi: alfatocoferolul. Lanolina seamesteca usor cu vaselina si da amestecuri care absorb cantitati mari de apa sau solutiiapoase sub forma de emulsii A/U.Cu toate dezavantajele pe care le prezinta ramane unul dintre produsele cele maiutilizate la prepararea unguentelor. De obicei se foloseste in amestec cu alte bazedeoarece folosita ca atare duce la obtinerea de produse lipicioare.Dezavantajele lanolinei: miros persistent, aderenta prea mare de piele, uneorireactii alergice, antioxidarea.

11

Page 12: New Microsoft Office Word Document.docx

2.Cele mai utilizate produse pentru prepararea unguentelor: parafina, vaselina,uleiul de parafina.Cea mai intalnita: vaselina. In FR (valinum album) vaselina este un produs deconsistenta moale obtinut din rezi\duurile de la distilarea petrolului brut si este constituitdin hidrocarburi saturate. Inafara de vaselina saturata se mai intalnesc produse sinteticeca vaselina artificiala care este alcatuita din amestecuri de ulei de parafina si parafinasodica iar vaselina sintetica este obtinuta prin sinteza si este un produs foarte scump.Vaselina alba este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate obtinute din petrol purificata si albita. Este o masa alba cu aspect omogen, grasa la pipait, translucidain strat subtire si opaca in strat gros. Fara miros si fara gust. Sub forma topita estetransparenta si are o slaba fluorescenta verde-albastruie. Este usor solubila in eter,cloroform, benzen, insolubila in apa, alcooli, glicerina. Este o baza de unguent hidrofoba.Produsul nedecolorat este vaselina galbena care nu contine urme de decoloranti si deaceea este mai bine tolerata pe mucoase.Vaselina are o buna capacitate de intindere, formeaza un film uniform pe piele,este inerta fata de SA, este stabila la pastrare, are un pret de cost scazut. Poate fisterilizata prin caldura uscata.Dezavantaj: este mai greu tolerata de piele, poate fi iritanta, nu poate fi absorbita.,emulsioneza cantitati mari de apa iar vascozitatea si consistenta sunt dependente detemperatura astfel in timpul verii unguentele cu vaselina devin moi si apare risculsepararii componentelor active iar in timpul iernii pot deveni prea consistente si sunt maigreu de aplicat pe piele.

  2.2. Alegerea bazelor de unguent

Baza de unguent va fi selectată în general în funcţie de mai mulţi factori:   • proprietăţile fizico-chimice ale substanţei medicamentoase formulate ca unguent;

  • acţiunea terapeutică urmărită: la suprafaţa pielii la diferite niveluri sub piele sau

sistemică;   • localizarea şi starea afecţiunii: piele sau mucoase, zone intacte sau lezate, însoţite sau

nu de modificări ca:secreţii, inflamaţii, cruste, tumefieri etc.;   • tipul de piele: normal, seboreic, sebostatic, mixt;

  • scopul urmărit: obţinerea unor efecte ocluzive, sicative, răcoritoare, emoliente,

protectoare sau cosmetice;   • stadiul bolii: acut, subacut, cronic. •

Caracterele generale ale bazei de unguent se referă la: • aspect şi compoziţie: baza de unguent să fie constituită dintr-un număr mic de

componente, să fie uşor de preparat, să prezinte aspect, culoare şi miros plăcut; • să fie compatibilă cu pielea, bine tolerată, neiritantă şi nealergizantă; • punctul de topire optim se situează în jur de 40° C. • să aibă pH-ul slab acid sau neutru, dar cel mai indicat este să fie asemănător cu pH-ul

fiziologic (pielea are un pH net acid = 4,2-5,6); • să fie stabilă în timp şi să asigure stabilitatea substanţelor medicamentoase; • să disperseze omogen substanţele medicamentoase, • să permită o etalare uşoară pe piele şi pe mucoase cu proprietăţi bioadezive şi

reologice adecvate, să se înmoaie la temperatura corpului, fără să curgă.

12

Page 13: New Microsoft Office Word Document.docx

• să fie inertă din punct de vedere chimic, • să faciliteze penetraţia substanţelor medicamentoase • să nu producă deshidratarea pielii, să aibă o acţiune emolientă, protectoare faţă de

piele • lavabilitate • să nu păteze lenjeria sau ţesuturile pe care se aplică; • să permită asocierea unor promotori de absorbţie percutanată; • preţ de cost convenabil.

Caractere specifice, în funcţie de tipologia leziunilor:   • miscibilitatea vehicul/emulsie epicutanată să fie mică, atunci când se urmăreşte o

acţiune superficială a unguentului şi, din contra, puternică în cazul în care se urmăreşte o penetrare dermică a substanţei medicamentose;

  • capacitate absorbantă a exudatelor patologice: leziunile de tip eczematos pentru a

remite trebuie tratate cu pulberi sau paste absorbante, care să usuce leziunile;   • capacitate protectoare maximă, pentru a evita agresiunea dermică a unor substanţe

iritante: acizi, baze, solvenţi organici, detergenţi, pulberi de metale etc. sau a razelor u.v. . în acest caz se numesc unguente-barieră;

  • să poată fi sterilizată, proprietate importantă în cazul preparării unguentelor oftalmice

şi a altor unguente sterile (care se aplică pe arsuri, leziuni cu risc de infectare, pielea sugarilor).

Bazele de unguent, formate dintr-o reţea solidă care ocupă un mediu lichid (reţeaua gelică), prezintă proprietăţi intermediare între cele două stări de agregare, cât şi proprietăţi mecanice specifice solidelor: -consistenţa semisolidă şi coerenţa dintre faze;proprietăţi reologice specifice: -elasticitate -plasticitate; -rezistenţă mecanică; -tixotropie; -bioadezivitate: capacitate de întindere (etalare) şi aderare de piele şi mucoase.  2.3 Prepararea unguentelor in farmacie

Atat in farmacie cat si in industrie se utilizeaza urmatoarele doua metode generale de preparare a unguentelor:-         Procedeul amestecarii componentelor la temperatura camerei ambianta-         Procedeul fuziunii (topirii) excipientilor si amestecarea componentelor pana la racirea complete si obtinerea consistentei semisolide.Metoda de preparare aleasa, depinde de natura componentelor formularii. Spatii de lucru si aparatura: Pentru prepararea ungentelor se utilizeaza o aparatura simpla si vesela existente in mod obligatoriu in dotarea farmaciei.-Vesela este fabricata din: sticla,portelan, metal emailat sau otel inoxidabil; •placi din sticla sau din porfir; •mojar cu pistil din sticla sau portelan; 12

13

Page 14: New Microsoft Office Word Document.docx

•capsule din portelan sau table emailata; •mojare actionate mecanic; •aparate electrice pentru pulverizarea substantelor; •site pentru cernerea substantelor.

Fig. 2. Ustensile pentru prepararea unguentelor in farmacie, la recepturaa. mojar cu pistil, din portelan; b. mojar cu pistil din sticla; c. placa din porfir cu pistil plat. Recipiente si ambalare Unguentele pot fi ambulate in farmacie in recipiente din material si forme diverse, cu deschidere larga;• cutii din plastomer opac;• borcane di sticla cu capac din sticla sau plastomer opac;• cutii sau borcane din portelan cu capac;•in farmacie aceste recipiente sau introduce in pungi de hartie sau din plastic si eliberarea pacientului. Fazele prepararii unguentelor Prepararea unguentelor magistrale sau oficinale este efectuata de catre farmacist sub supravegherea acestuia si cuprinde urmatoarele faze;•verificarea retetei•alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a recipientelor de repartizare si eventual selectarea unor substante auxiliare care nu sunt prescrise in formula unguentului si pe care farmacistul trebuie sa le adauge pentru a obtine un unguent omogen stabil si eficace.•cantarirea substantelor solide si moi masurarea lichidelor•preparea bazei de unguent- Fluidizarea excipientilor si prepararea bazei de unguent anhidre si hidratate;- Preparerea bazelor de unguent-hidrogeluri;•dispersarea substantelor medicamentoase si altor substante auxiliare in baza de unguent; omogenizarea preparatului;•transferul (repartizarea) unguentului in recipient, ambalarea, aplicarea etichetei•controlul organoleptic al preparatului•pastrarea si eliberarea la pacient.

Prepararea bazei de uguent Prepararea pripriu-zisa a unguentelor in farmacie se efectueaza utilizandu-se una dintre cele doua metode generale;•amestecarea la temperature camerei ;•procedeul fuziunii (topirii excipientilor).1.Preparea bazelor de unguent grase.- ceara,parafina, vaselina, lanolina, ulei de floarea soarelui.

14

Page 15: New Microsoft Office Word Document.docx

2. Baze de unguent de absortie anhidre-se obtin din excipienti grasi si emulgatori.3. Baze de unguent-emulsie- baze de unguent-emulsie de tipul H/L, crème grase sau “cold-crème” se obtin prin dispersarea fazei hidrofile (faza interna) in faza lipofila(grasa), topita (faza externa).- baze de unguent-emulsie de tipul L/H , crème hidrofile sau “crème lavabile”se prepara prin dispersarea fazei lipofile topite in faza hidrofila ce contine dizolvat emulgatorul de tip L/H (anionic, cationic, neionic sau amfifil).- bazele de unguent mixte, crème amfifile, se prepara din emulgatori ca fosfolipide disolvate in baza hidrofila.4.Baze de unguent gelificate- geluri de surfactant- geluri de substante macromoleculare       -baze de unguent cu polietilenglicoli       - baze de unguent hidrogeluri- MC, poloxameri- polizaharide (tragacanta si alginate de calciu). Etape de preparare;-    Imbibarea-    Umectarea-    Dizolvare sau dispersare

Preparea unguentelor solutiiAcest tip de unguent se obtine in cazul in care substanta sau substantele medicamentoase sunt solubile in baza de unguent. Prin dizolvarea substantei medicamentoase in baza de unguent se realizeaza o dispersie molecular a acesteia, deci gradul de dispersie cel mai mare (marimea particulei cea mai mica posibila). Aceasta asigura repartitia unuforma a substantei medicamentoase in baza de unguent. - Substante mdicamentoase cu caracter lipofil;a.     Substante lichide miscibile cu componente lipofile: eucaliptol,salicilat de metalb.     substante  solide lipofile : mentol,camfor, etc.-      substante medicamentoase hidrosolubile.

Prepararea unguentelor emulsii.-         Unguente –emulsie tip H/L sau crème grase(contin peste 10% apa).Sunt utilizate cel mai frecvent in farmacie daca substantele medicamentoase sunt insolubile in excipienti lipofili sau in baze de unguent lipofile de hidrocarburi: lipogeluri, uleiuri de silicon, mai pot fi solubile in apa sau solvent hidrofili ca: alcool, glycerol, propilenglicol etc.-         Unguente –emulsie tip L/H sau crème hidrofile ( contin 80-90%apa).Sunt obtinute din substante medicamentoase insolubile in apa dar care pot fi solubile in excipienti lipofile (uleiuri).Substante medicamentoasa se dizolva intr-o cantitate mica de ulei vegetal sau in faza lipofila a bazei de uunguent –emulsie tip L/H.

Prepararea unguentelor-suspensii.Substantele medicamentoase solide insolubile in excipienti sau in baza de unguent se disperseaza sub forma de suspensie in baza de unguent-suspensie. Pentru a obtine o dispersare uniforma in baza de unguent, substantele medicamentoase insolubile trebuie sa fie mai intai pulverizate foerte fin si cernute printr-o sita adecvata.

15

Page 16: New Microsoft Office Word Document.docx

-         Marime particulelor pentru unguente dermatologice este de cel mult 50µm (90% dintre particule) iar pentru restul de 10% se admite o marime a particulelor de 100µm.-         Pentru unguente oftalmice se admite cel mult 25µm(90% dintre particule) iar pentru restul de 10% diametrul este de cel mult 50µm.

 Prepararea unguentelor polifazice.    Acestea contin mai multe substante medicamentoase care sunt dispersate diferit in baza de unguent.substantele solubile sunt dizolvate ,cele miscibile sunt emulsionate si pulberile solide insolubile sunt dispersate sub forma de suspensie. Se mai numesc unguente mixte sau polidisperse.

Unguente magistrale preparate in farmacie din unguente industrial.Unguentele magistrale sunt preparate:-         Fie pentru dispersarea unor substante medicamentoase solide insolubile, intr-un unguent industrial cu corticosteroide  de ex: cloramfenicol, nistatin etc.-         Fie pentru diluarea unor unguente industrial cu diferiti excipienti sau baze de unguente. Se vor alege pentru diluarea excipenti oficinali si compatibili cu produsul.

Repartizarea unguentelor in recipiente, aplicarea etichetei, ambalarea.-         denumirea farmaciei-         data prepararii-         numarul de inregistrare din condica de receptura-         cantitatea in grame  (pentru uguente oftalmice).-         pretul-   “Numai pentru uz extern” si “A se pastra la loc racoros” pentru produsele sterile si mentiunea “ steril

Tehnologia de preparare in industrie.Productia industriala si marketing-ul unguentelor cuprind urmatoarele etape:-         Achizitioanarea materiilor prime  a articolelor de conditionare-ambalare:-         Fabricarea –conditionarea-ambalarea-         Controlul produsului finit-         Depozitare-         Expeditie-distributie-         Controlurile corespunzatoare. Spatii de productie:Asigurarea conditiilor optime de fabricare are la baza urmatoarele conditii:-         Lipsa contaminarii cu particule, praf, gaze etc.-         Lipsa contaminarii microbiene.-         Gradul de umiditate-         Temperature-         Luminozitatea-         Spatii sterile pentru unguente sterile.   La scara pilot se prepara 5-25kg si la scara mare 250-500kg unguent. Principalele compartimente din spatiile de productie destinate fabricarii unguentelor sunt :1 .Compartimentul de receptive si depozitare a materiilor prime.2. Compartimentul de acces al personalului.3. Compartimentul de curatare, spalare, si uscare.

16

Page 17: New Microsoft Office Word Document.docx

4. Compartimentul de generare a vaporilor de apa5. Compartimentul de preparare si pastrare a apei ditilate.6. Compartimentul  de topire a excipientilor.7. Compartimentul pentru statia pilot.8. Compartimentul de stocare a containerelor mobile, murdare care urmeaza sa fie spalate.9. Compartimentul de stocare a compartimentelor mobile , murdare.10. Compartimentul de preparare11. Compartimentul de umplere a recipientulor.12. Compartimentul de control receptive.13. Compartimentul de control macroscopic.14. Compartimentul de depozitare a pachetelor cu produs  finit, in vederea efectuarii buletinului de analiza.15. Compartimentul de control al produselor finite care elibereaza buletinul de analiza  ce insoteste medicamentele la expeditia din fabrica.Fiecare compartiment din spatiile de productie este prevazut cu echipamnet specific:-      Sisteme de manipulare si transport simple sau automate pentru materii prime.-      Balante de cantarire si sisteme de masurare a lichidelor.-      Containere- recipiente de otel inoxidabil, mobile, cu capac, pentru stocarea produselor semifinite.-     Containere (tancuri), pentru prepararea unguentelor fabricate dinotel inoxidabil  cu pereti dubli( manta), prin care circula vapori supraincalziti sau apa rece.-      Pompe , pneumatic pentru tranferul unguentelor.-      Diferite omogenizatoare: moara coloidala.    Pentru divizarea unguentelor se utilizeaza diferite tipuri de recipiente    fabricate din material si de forme variate:-         Cutii si borcane din sticla, portelan alb sau plastomeri.-         Tuburi metalice din staniu sau aluminiu.-         Tuburi din plastomeri , flexibili-         Sasete unidoza (saculete) din aluminiu, hartie, platomeri sau complecsi-         Capsule gelatinoase (unguente oftalmice unidoza);-         Flacoane presurizate. Tuburile pentru unguente dermatologice au o capacitate de la 5la 75g, rar 100g si ocazional si mai mare, frecvent intre 15-30g. Pentru unguentele oftalmice, tuburile au o capacitate mai mica, de 3-5g. Tuburile destinate unguentelor aplicate pe mucoase au diferite forme si accesorii pentru a putea fi folosite pe caile: rectala, vaginala, otica, nazala, si oftalmica.

Avantajele tuburilor de aluminiu siliconate in interiora.     Unguentul si componentele nu reactioneaza cu metalulb.     Recipientele sunt opace si sigure, asigura protectia substantelor.c.     Permit imprimarea etichetei direct pe tubd.     Asigura o inchidere ermetice.     Dupa extruziunea unguentului tubul ramane preset si nu revine la forma initiala.f.      Pot fi sterilizate.

17

Page 18: New Microsoft Office Word Document.docx

2.4. Ambalarea unguentelor

Unguentele se expediaza in borcane de portelan sau de sticla cu capac izolat cu ciolofan, hartie pergaminata, in cutii de material plastic si tuburi metalice. Se recomanda ca la introducerea unguentului in borcan sau cutie sa nu ramana goluri de aer in masa lui care poate provoca alterarea. Ambalajele de bachelita pot provoca descompunerea unor substante medicamentoase (saruri de mercur etc.). Borcanele de sticla nu sunt indicate in cazul unguentelor sensibile la actiunea razelor solare. Se evita de asemenea ambalarea unguentelor in cutii de lemn datorita permeabilitatii peretelui cutiei pot actiona agentii atmosferici si componentele unguentului pot fi repede oxidate. Tuburile de metal, cositor, aluminiu, material plastic, constituie ambalajele preferate pentru unguente. Ele protejeaza unguentul de actiunea agentilor atmosferici, impedica pierderea apei prin evaporare, asigura conservarea preparatelor o perioada de timp mai indelungata. Tuburile de material plastic nu pot fi folosite deoarece eleisi recapata forma dupa apasare ceea ce introduce aer in interiorla fiecare folosire. Umplerea tuburilor se poate face manual sau cu spatula, in cazul in care cantitatilor mai mici de unguent, sau cu ajutorul preselor manuale sau mecanizate. 2.5. Controlul calitatii unguentelor Unguentele au o compozitie complexa de aceea controlul calitatii presupune efectuarea a numeroase incercari:1.Controlul organoleptic – aspect, culoare, finete si aderenta. Dupa FRX unguentele trebuie sa aibe mirosul componentelor, sa nu prezinte miros ranced sau de mucegai.2.Determinarea pH-ului – este important pentru a aprecia daca unguentul este sau nuiritant pentru tesuturi. FR prevede ca pH-ul unguentelor sa fie cuprins intre 4,5 si 8,5.3.Marimea particulelor – se determina doar pentru unguentele suspensii si consta inurmarirea la microscop a dimensiunilor particulelor SA.4.Masa totala pe recipient

2.6. Unguente antiinflamatoare nesteroidiene Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): sunt substanțe care fac parte dingrupa analgezice-antipiretice-antiinflamtoare, la care predomină efectul antiinflamator.Inlatură sau diminuează unele simptome și semne ale inflamației in boli reumatice. Antiinflamatoarele nesteroidiene de uz topic sunt utilizate sub forma de unguente pentru actiune antiinflamatoare locala. Absortia prin tegumente este redusa, pot determina sensibilizare, uneori efecte sistemice nedorite (hematologice, renale). Se vor evita aplicatiile pe perioadele lungi de timp si pe suprafete mari. Nu se aplica pe leziunile pielii, inclusiv pe eczema. Local pot produce eritem, arsuri, prurit. In tratamentul bolilor reumatismale se folosesc numeroase preparate de uz extern care contin substante antiinflamatoare necorticosteroidice, analgezice, revulsive. Dintre antiinflamatoarele cu actiune specifica se utilizeaza fenilbutazona si derivatii, derivatii acidului salicilic, acidul flufenamic, acidul metiazinic, acidul niflumic, acidul protizinic si altele. Bazele de unguent sunt din cele mai diverse :baze lipofile anhidre, baze emulsii de tipul A/U si U/A si hidrogeluri. Alegerea se face in functie de compatibilitatea cu substantele active, de stabilitateprecum si dependent de gradul de absortie.

18

Page 19: New Microsoft Office Word Document.docx

Inflamația este un proces lung complex, reprezentat de fenomene de reacție ale organismului față de agresiunile fizice, chimice, infectioase, sau față de reacțiile interne (alergie, autoimunitate).Ea poate fi impărțită in trei faze: · inflamatia acuta: răspunsul inițial la agresiune inițială. Este mediată :histamină serotonină, bradikinină, prostaglandine.·Raspunsul imun este declanșat de antigeni, și poate fi folositor organismului · inflamația cronică: se eliberează mediatori care nu intervin in răspunsul acut Una dintre cele mai importante boli de acest gen este poliartrita reumatoida in care inflamația cronică are drept rezultat durerea și distrugerea osului și cartilajului articular. Lezarea tesuturilor duce la eliberarea enzimelor lizozomale, acidul arahidonic este eliberat și astfel sunt sintetizate eicosanoidele. Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi: · Calea ciclooxigenazei produce prostaglandine (PG), care sunt responsabile de efecte asupra vaselor sanguine, terminațiilor nervoase. Ciclooxigenaza are 2 izoforme: COX1(acțiune homeostatică) și COX2 (enzimă ce apare in timpul inflamației și se pare că facilitează raspunsul inflamator; · Calea lipooxigenazei care ducela leucotriene (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra neutrofilelor, eozinofilelor, producind de asemenea bronhoconstricție. La locul leziunii tisulare por fi eliberate următoarele substanțe: · amine : histamina, serotonina · polipeptide :kinine-bradikinina, kalidina · radicali liberi ai oxigenului: anionul superoxid este format de reducerea oxigenului molecular, ceea ce duce in final la formarea peroxidului de hidrogen sau radical hidroxil; acești compuși ai oxigenului interacționează cu acidul arahidonic dind naștere la substanțe care perpetuează procesul inflamator.

Clasificarea antiinflamatoarelor se face in funcție de criteriile terapeutie și chimic:· Se impart in următoarele categorii: Antiinflamatoare nesteroidiene clasice (generația I)· Derivați de acid salicilic : acid acetilsalicilic, diflunisal, benorilat.· Derivați de acid acetic: derivati de acid fenilacetic: diclofena· derivați de acizi carbociclici și heterociclici acetici: indometacin, sulindac,ketorolac.· Derivați de acid propionic: ibuprofen, ketoprofen.· Derivați de acid fenamic : acid niflumic, acid mefenamic.· Pirazolone: fenilbutazona.· Oxicami: piroxicam Antiinflamatoare nesteroidiene inhibitoare selective sau specifice de COX2 (generațiaa II-a)· Blocante selective: meloxicam, nimesulid.· Blocante specifice (coxibi): rofecoxib(retras de pe piață), celecoxib,parecoxib, valdecoxib.O noua clasificare a antiinflamatoarelor estre facut in 1999 De T. Warner,clasificare facuta in spiritul conceptului COX1/COX2

19

Page 20: New Microsoft Office Word Document.docx

Clasa Exemple:

1 AINS inhibitori ai COX1 șiCOX2, dar cu selectivitateredus Aspirina, diclofenac, fenoprofen, flurbiprofen,indometacin, ibuprofen, ketoprofen, acid mefenamic,naproxen, piroxicam, sulindac

2 AINS inhibitori ai COX2 cuselectivitate de ordin 5-50 Celecoxib, etodolac, meloxicam

3 AINS inhibitori ai COX2 cuselectivitate >50 Rofecoxib

4 AINS inhibitori slabi ai ambelor izoforme Acid 5-aminosalicilic, diflunisal, salicilat de sodiu,nabumetona, sulfasalazina Antiinflamatoare locale  • glucocorticoizii aplicaţi local - au acţiune antiinflamatoare, antimitotică şi

vasoconstrictoare; nu se vor aplica pe suprafeţe mai mari de 30% din suprafaţa corporală; nu se aplică pe pliuri, periocular sau sub pansament ocluziv; nu se indică la nou-născuţi şi copii;

  • antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): se utilizează în reumatologie, ca inhibitori

ai sintezei de prostaglandine; indometacin, diclofenac fenilbutazona, bufexamac, etofenamat, piroxicom, ketoprofen;

• antihistaminice locale: pentru receptorii H1 şi H2 histaminici: fenotiazine: Fenistil (dimetiden).

20

Page 21: New Microsoft Office Word Document.docx

2.7 Exemple de unguente

BEN GAY,unguente

Compozitie ingrediente active: Salicilat de Metil 28%, Menthol 10%. ingrediente inerte: acid stearic, monostearat de gliceril, lanolina anhidra, polisorbat, tristearat de sorbitan, guma xantan, hidroxid de potasiu, apa purificata. Actiune terapeutica Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports este o crema analgezica nongrasa, pentruaplicatii locale. Masati cu Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports si veti simti caldura produsa de ingredientele sale puternice ajutand la relaxarea musculaturi incordate si cresterea circulatiei. Inaintea efortului: Pentru a ajuta relaxarea musculaturii incordate folositi Balsamul-Extra Strength ben-gay Sports, astfel veti lucra mai confortabil si timp mai indelungat. Imediat dupa efort: pentru a reduce durerea musculara aplicati Balsamul-ExtraStrength ben-gay Sports pe musculatura suprasolicitata si permiteti sa actionezeinainte de a face dus. Pentru musculatura dureroasa: folositi Balsamul-Extra Strength ben-gay Sportspentru o alinare rapida care va dura cateva ore. Mod de administrare Aplicati generos si masati usor pana cand Balsamul-Extra Strength ben-gay Sportsdispare. Repetati de 3-4 ori pe zi. Alinarea dureaza cateva ore.

Fenilbutazona (phenylbutazone, butadion, butazolidin, elmedal,spondiryl), un acid enolic derivat de pirazolidin, este capul de serie al unei grupe de antiinflamatorii nesteroidiene foarte eficace.Fenilbutazona are predominant efect antiinflamator. Potenta la nivelul diferitelor modele de inflamatie congestiv-exudativa, provocata experimental, este superioara celei a aciduluiacetilsalicilic, dar inferioara celei a indometacinei. Fenilbutazona este un antiinflamator cu o activitate incontestabila care poate fiadministrat sub forma de unguent. Este practic insolubila in apa dar solubila in alcool, eter si cloroform. Solubila in solutii alcaline dar solutiile se descompun rapid. Avantajele unguentului cu fenilbutazona :- tratamentul crizelor de guta datorita proprietatilor sale intense analgezice siantiinflamatoare, dar si al celor uricozurice;

21

Page 22: New Microsoft Office Word Document.docx

- prezenta mentolului si a camforului in compozitie confera o senzatie de racoare lanivelul locului de aplicare, contribuind la ameliorarea rapida a durerii;- mentolul si camforul, prin proprietatea lor de a intensifica local circulatia, joaca si rolul de promotor de absorbtie pentru fenilbutazona, marind astfel disponibilitatea acesteia de a patrunde, dupa aplicare topica, in profunzime pana la nivelul sursei durerii si inflamatiei;- forma farmaceutica de crema permite administrarea topica insotita de masaj. O formula de unguent cu fenilbutazona contine 5% substanta activa intr-un excipient constituit din glicerina, silicat de magneziu, polisorbat 60, sulfat de ortoxichinoleina, nipagin, nipasol, vaselina alba, alcool stearilic, miristat de izopropil timerosal, apa distilata (Butazolidin). FENILBUTAZONA, unguentCompozitie: Unguentul contine 4% fenilbutazona, 3% camfor, 2% cloroform, 1%mentol si excipienti.Proprietati farmacoterapeutice: Unguentul cu fenilbutazona reuneste efectul antiinflamator si analgezic al acesteia cu actiunea revulsiva a camforului, mentolului si cloroformului, care asigura o buna penetrabilitate la nivelul straturilor profunde ale pielii. Unguentul se aplica numai pe tegumente indemne. Indicatii: Inflamatii si dureri de natura reumatismala, artroze, periartrite, artralgii,mialgii si nevralgii (sciatica, torticolis); leziuni traumatice inchise; contuzii,entorse, luxatii, clacaj muscular la sportivi, bursite, tendinite, sechele dupa fracturi; inflamatii si dureri de origine circulatorie: tromboze varicoase si hemoroidale externe, sechele flebitice, degeraturi, flebite si periflebite dupa injectii intravenoase; inflamatii de alta natura (intepaturi de insecte s.a.).Contraindicatii si precautii: leziuni cutanate inchise (eczeme) sau deschise (ulcer varicos); supuratii (abcese, flegmoane); sensibilizare la fenilbutazona si la anticoagulante de tip heparinic; bolnavii cu tulburari de coagulabilitate sanguina, alterari ale formulei leucocitare sau antecedente ulceroase, vor utiliza unguentul numai sub supraveghere medicala; se recomanda prudenta la bolnavii cu nefrita cronica, afectiuni hepatice si cardiopatii decompensate.Mod de administrare: Unguentul se aplica, pe tegumente indemne, de 2-3 ori pezi, frictionand, eventual, zona interesata (mai ales in afectiunile aparatului locomotor). Inaintea primei aplicari se testeaza sensibilitatea bolnavului pe o zona cutanata restransa.Prezentare farmaceutica: Tuburi de 20 g.Conditii de pastrare: La adapost de caldura si umiditate.Unguentul este penetrant si de aceea este contraindicat la nefrotici, hepatici si cardiaci decompensati. Nu se aplica pe plagi deschise. Se conditioneaza in tuburi de 20 de g. Se poate folosi si o baza hidrosolubila ca in formula : fenilbutazona 2 g, papavina10. 000 U, galat de octil 1 g, unguent cu macrogoli la 100 g. In formula : fenilbutazona 2 g, mefenizina 2 g,salicilat de metilsau de dietilamina 2g, clorhidrat de lidocaina 2 g, excipient A/U la 100 g. Se asociaza mefenizina cu capacitate analgezica si decontractanta, salicilatii cu actiune proprie antireumatismala si un anestezic local nereactogen.Uneori fenilbutazona se asociaza cu corticosteroizii ca in formula : fenilbutazona3 g, acetat de hidrocortizona 1 g, lidocaina 3 g, acid sorbic 0,03 g, excipient negrasla 100 g.Are o actiune antalgica rapida si de durata.

22

Page 23: New Microsoft Office Word Document.docx

Bibliografie

Ghid de farmcologie –Crin Marcean, Vladimir Manta Mihailescu Editura All 2011 Farmacologie clinica- Emil Toma-Bucuresti 1971Practica Farmaceutica – Stanescu V., Beaca M. - Bucuresti, 1970Indreptar Practic Pentru Prepararea Medicamentelor -Fica Cornelia –Ed. Medicala, Bucuresti, 1983Farmacopeea Romana, Editia a X-a – Bucuresti, 2005Memomed 2005, Ed. Minesan– Bucuresti, 2005

23