Nazismul

Nazismul sau naţional-socialismul este o ideologie și politica totalitară naționalistă, rasistă, antisemită și anticomunistă, care a fost aplicată în timpul dictaturii naţionaliste a lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945. De la început nazismul s-a bazat si a continuat să se bazeze pe ideea că rasa este caracteristica fundamentală a fiintei umane.Credinta conform căreia o rasă este ereditar superioară altora este parte din nucleul nazismului.

Hitler a devenit liderul partidului Naţional Socialist German al Muncitorilor Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP) in anul 1921. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism.

In momentul de faţă nazismul este interzis prin lege in majoritatea tarilor dar încă mai există grupări şi chiar partide neo-naziste care însă sunt ilegale.

In fruntea statului, învestit cu toate puterile după moartea lui Hindenburg Hitler guverna într-un mod foarte deosebit: unui raport juridic sau administrativ el preferă contactul personal si crearea legăturilor de la om la om pentru a se asigura de fidelitatea colaboratorilor săi.Dreptul, fixarea juridică a competenelor diferitelor administraii i se par o inadmisibilă limitare a libertătii,nu ezită să încalce legile pe care el însusi le da. In discursurile sale el fixează linii politice foarte generale pe care apropiatii săi le traduc în fapte.

Reichul în calitate de stat trebuie să cuprindă toţi germanii şi să îşi ia asupra-şi nu numai sarcina de a reuni şi conserva rezervele preţioase de elemente primare ale rasei pe care le posedă acest popor ci şi de a le face să ajungă încet dar sigur la o situaţie predominantă statul rasist işi imparte locuitorii in trei clase cetăţeni, supuşi ai statului (sau resortisanţi) şi străini.

Ideologia naţional-socialistă afirmă că naţiunea este cea mai importantă creaţie a unei rase de aceea marile naţiuni sunt creaţiile unor mari rase. Teoria mai spune că marile naţiuni se formează pe baza unei puteri militare care creşte din cultura raţională civilizată! Dar o cultură bogată se obţine doar la rasele cu o sănătate bună şi care au ca trăsături curajul, agresivitatea şi inteligenţa.

Naţiunile mai slabe erau considerate rase „impure”deoarece acestea nu sau putut păstra unite şi de aceea au o cultură mai slabă! Naziştii considerau o greşeală evidentă permiterea sau încurajarea folosirii mai multor limbi în cadrul aceleiaşi naţiuni. In continuarea acestui fir aparent logic naziştii germani doreau foarte mult unificarea tuturor teritoriilor cu vorbitori de limba germană.

Naţiunile care nu şi-au putut apăra graniţele de invadatori au fost considerate rase slabe sau sclave. Acestea erau considerate că valorează mai puţin decât rasele stăpâne. De aceea rasele stăpâne au nevoie de spaţiu vital(Lebensraum), care era considerat un drept al lor; ele ar fi avut drept să facă uz de acest spaţiu vital, chiar omorând rasele sclave indigene.

În aceeaşi logică, rasele fără o patrie erau considerate rase parazite, iar cu cât mai înstăriţi erau membrii unei rase parazite, cu atât mai virulent era considerat parazitismul lor. O rasă stăpână putea, conform ideologiei naziste, să îşi mărească puterea prin eliminarea raselor parazite de pe teritoriul lor. Aceasta era justificarea teoretică a opresiunii şi eliminării evreilor şi a ţiganilor, sarcină pe care majoritatea naziştilor o considerau drept datorie neplăcută .

Stat și partid

Centralizarea puterii întărește poziția personală a Fuhrerului, care afirmă în cursul congresului de la Nurnberg la 7 septembrie 1934: Nu statul ne comandă, ci noi comandăm statul. Nu statul ne-a creat, ci noi suntem creatorii statului.Cu toate acestea nici o definiție, nici o codificare a raporturilor constituționale nu este făcută: relațiile dintre autorități rămân imprecise, se modelează după luptele pentru putere și după capacitatea actorilor de a se impune. Hitler se găsește astfel într-o situație de egală independență față de partid și de stat și se servește atât de unul cât și de celălat.

Cultura nazistă

Când aud cuvântul cultură, scot revolverul. Expresia, extrsă dintr-o piesă de teatru (Schlageter, de Hans Johst) creată pentru aniversarea lui Hitler, cunoaște un mare succes popular.

O producție culturală controlată:

1. Radioul era folosit pentru a transmite în direct votul acordat deplinelor puteri ale lui Hitler, sau sărbătorirea zilei de naștere a

conducătorului(în timp ce industria lansa pe piață aparate de radio ieftine);

2. Scrisul este supravegheat începând din mai 1933, grație reînoirii Academiei Germane de Arte, în care intră apropiați ai regimului, iar în iunie este fondată Asociația scriitorilor germani ai Reichului; în mod simultan presa fiind controlată;

3. Cartea este o armă, iar scriitorul este un soldat, după spusele naziștilor, care controlau repede editurile.În Piața Operei din Berlin, pe 10 mai 1933, 20.000 de cărți sunt arse. Bibliotecile sunt golite de scrierile lui Marx, Freud sau Henrich Mann. Purificarea capătă aspectul unei ceremonii de ispășire prin foc, în sunet de fanfare.

O artă de propagandă:

1. Antichitatea greacă este prezentată drept triumful culturii ariene asupra bărbarilor: cine nu este arian nu poate produce o operă de artă, în schimb, arta sculpturii antice este reprodusă și devine normă estetică;

2. Oratorul Hitler folosea sloganuri încărcate de emoție și agresivitate

Rasismul nazist

În imaginarul delirant al naziștilor, iudaismul reprezintă răul absolut. După parerea lui Hitler, un complot evreiesc vrea să domine lumea distrugând civilizațiile superioare. Acest popor este inferior deoarece nu are un teritoriu național, popor parazit el trăiește pe spinare populațiilor sănătoase împreună cu care locuiește. Trebuie deci să scape de el.

Mai mult decât atât, rasele nu au fost create egale. Rasa albă este superioară celei galbene, iar cea galbenă este superioară celei negre. Acesta este modelul naturii, care ar trebui respectat și în societate (Gobineau).

Eliminarea sub-oamenilor începe în 1939 prin exterminarea programată a 100.000 de bolnavi mental, handicapați și invalizi. Regimul justifica aceste acte printr-o politică de igienă a rasei, începută din 1933 prin sterilizarea legală a vieților fără valoare.

Din perspeciva lui Hitler, rasa ariană era sursa-creatoare de cultură a civilizației europene. Poporul german reunea cele mai înalte și pure rămășițe ale rasei ariene .

Sfârșitul nazismului

Hitler iși petrece ultimele luni din viața sa închis într-un bunker la Berlin, oraș aflat sub bombardamente. El le cerea germaniilor să apere fiecare metru pătrat al Germaniei, practicând tactica pârjolirii pământului. Luptele sunt violente, ruinele se adună, populația civilă este victima războiului, în timp ce Holocaustul continuă. Naziștii speră într-o ruptură a alianței între Statele Unite și Uniunea sovietică pentru a-și salva regimul. Dar alianța rezistă: democrații și comuniștii vor să învingă bestia infamă și să-și respecte promisiunea de a nu negocia pacea separat.

Armata Roșie cucerește Berlinul în timp ce Fuhrerul se sinucide la 30 aprilie. Armatele germane capitulează pe 7 mai la Reims și pe 8 mai la Berlin. Germania este învinsă, ocupată și își pierde suveranitatea.

Provocând cel de al Doilea Război Mondial, nazismul poartă întreaga responsabilitate a milioanelor de morți, a distrugerii orașelor și a ruinării Europei .

Din punct de vedere internaţional, partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criza economică din anii 1930. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei, ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului. Aceste organizaţii ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme şi se ştia că puteau influenţa statele naţionale prin extinderea sau retragerea creditelor. Această influenţă nu se limita la statele mici, precum stătuleţele germane care au precedat crearea naţiunii germane din anii 1870, ci putea privi chiar şi marile puteri europene începând cu secolul XVI. De altfel multe corporaţii transnaţionale din perioada secolelor XVI-XIX (de exemplu Dutch East India Company,) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor, şi nu invers.

Din punct de vedere economic, nazismul şi fascismul au multe legături. Nazismul poate fi considerat ca fiind o subdiviziune a fascismului (toţi naziştii sunt fascişti, dar nu toţi fasciştii sunt nazişti). Printre aceste idei economice se afla controlul complet al guvernului asupra finanţelor, investiţiilor (alocarea de credite), industriei şi agriculturii. Totuşi ambele sisteme continuau să existe, atât puterea

corporaţiilor cât şi sistemul de economie de piaţă în ceea ce priveste preţurile.

Nazismul a fost dominant într-o tara a carei civilizatie si cultura erau în afara oricarei discutii, dar misterul acceptarii lui si al colaborarii masive în înfaptuirea crimelor de masa determina reîntoarcerea la analiza conditiilor în care s-a produs – într-un interval atît de scurt – mutatia

„S-a spus despre nazism ca e un trecut care «nu mai trece». (…) Într-un anume fel, nazismul alimenteaza imaginarul într-o masura mai mare decît stalinismul sau alte forme de dictatura. Mussolini, Franco, chiar Stalin par produse ale societatii si ale sistemelor lor statale, mai lesne de înteles, în vreme ce persist întrebarea cum o asemenea doctrina devastatoare pentru umanitate si un regim de o brutalitate atît de uimitoare a putut sa apara într-o tara moderna, atît de avansata sub raport economic si atît de sofisticata sub raport cultural cum a fost Germania“, scrie Ian Kershaw, profesor de istorie moderna la Universitatea Sheffield, autor al unei celebre biografii a lui Hitler

Daca ne întrebam de ce nazismul continua sa hraneasca imaginatia mai mult decît ororile stalinismului, prima explicatie este ca nici o alta dictatura nu a declansat si un razboi mondial (care a produs cea mai sîngeroasa explozie de violenta cunoscuta în lume) si cel mai rau genocid din istorie. Cel de al doilea razboi mondial a reconstruit lumea secolului XX si Holocaustul a fost considerat episodul definitoriu al acestui secol trist“.

Bibliografie:

M Boiangiu - Dilema, 2003

Terence Ball și Richard Dagger, Ideologii Politice și Idealul Democratic, Polirom, 2000;

Jean-Claude Lescure, Fascismul și Nazismul, Institutul European, 2000;

Eugen Străuțiu, Ideologii și Partide Politice, Sibiu, 2007.