nasterea europei

.

Introducere

Fiecare lucrare istorică, chiar și cei în cauză cu perioadele în îndepărtat

trecut, se referă la prezent. Aceasta carte este direct relevantă pentru prezenta

Situația europeană. Am scris-o în 2002-3, între momentul în care o

Numărul de state europene au adoptat o monedă comună și punctul de la

care Uniunea Europeană sa extins pentru a admite mai multe state din centrul

și Europa de Est. Mai mult, această carte este publicată în realizarea de

Seria Europa, în care cinci edituri în limbi diferite sunt colaborează

într-un efort de a crea un domeniu cultural comun. Titlul seriei

este, în sine, un indiciu destul de clar de determinare a editorilor și

Autorii fel de a face cele mai multe de respectul lor pentru adevărul istoric și

imparțialitatea istorici cu scopul de a luminoase circumstanțele în

care Comunitatea Europeană este în curs de construire.

Prezentul eseu prevede nici o cerere de erudiție, și nici nu este destinat pentru a

prezenta

fie o istorie continuă a Evului Mediu, în Europa sau o cuprinzătoare,

să nu mai vorbim o, prezentare detaliată a aspectelor principale ale acestei istorii.

În schimb, se stabilește pentru a ilustra teza că acesta a fost în Evul Mediu

care a aparut Europa prima și a luat forma atât ca o realitate si ca un

reprezentare. Acesta a fost momentul decisiv de naștere, copilărie, și tineret

din Europa, chiar dacă oamenii care trăiesc în acele secole medievale nu

visat de a construi o Europă unită și nici dorit să facă acest lucru. Numai Papa

Pius al II-lea (Aeneas Silvius Piccolomini, Papa 1458-1464) avea o

idee clară a Europei. În 1458 a produs o Europa are dreptul de text, pe care el

urmat, în 1461, cu un alt pe Asia, indicând astfel importanța,

chiar și atunci, de comparație și contrast între Europa și Asia.

În ajunul ofWorldWar I și, în urma acesteia, din Evul Mediu a fost larg

salutat ca in momentul nasterii Europei. Acestea au fost de ani de gândire plin de

viață

despre Europa, atunci când mai multe proiecte economice, culturale și politice au

fost

elaborate într-un cadru european. Eseurile mai stimulatoare asupra

ideea'''' din Europa în acest moment au fost realizate de doi specialiști în

secolul al XVI-lea, Denis Hay în Marea Britanie (Europa: apariția unei idei,

1957) și Federico Chabod în Italia (Storia dell'idea dell'Europa (O istorie

a ideii de Europa), 1961), o lucrare bazată pe cursurile universitare sale de

1943-4 și 1947-8. Cu toate acestea, ideea de naștere medieval din Europa au avut

a fost deja sugerat în ajunul primului război mondial II-lea de către cele două mari

francez

istorici care au fondat revizuire Annales, care a reînviat istoriografia. Ea

a fost Marc Bloch, care a declarat,'' Europa a apărut atunci când Imperiul Roman

prăbușit,'' în timp ce Lucien Febvre a repetat cuvintele sale, adaugand,'' Sau, mai

degrabă,

Europa a devenit o posibilitate odată Imperiul dezintegrat.'' În primul dintre cele

cursul său de prelegeri susținute la Colle `ge de France în 1944 la 5 (L'Europe.

Gene `se d'une civilizație (Europa: geneza unei civilizații), p.. 44),

Lucien Febvre a declarat,'' De-a lungul Evului Mediu (care trebuie să fie

recunoscute

să se extindă și în timpurile moderne), civilizatia crestina, acum detașat

de la rădăcinile sale, proiectat un val continuu de influență în întreaga

frontiere nesigure de un caleidoscop de regate. Prin urmare, aceasta a ajutat la

reverse asupra occidentali o conștiință comună, care transcende

frontiere care le-a separat și care, așa cum a devenit treptat secularizată,

sa transformat într-o conștiință specific european.''

Dar a fost mai presus de toate Marc Bloch, care a elaborat tema unei Europe

cu rădăcini în Evul Mediu. Încă de la Congresul Internațional de

Științe Istorice din Oslo, în 1928, a produs un document intitulat'' Spre o

Istoria comparativă a Societatilor din Europa,'' care a fost publicat în

Revue de Synthe `se historique în luna decembrie a aceluiași an. El a revenit la

acest plan'' pentru predarea istoriei comparative a societăților europene''

în colecția de documente pe care el a prezentat în sprijinul candidaturii sale la

Colle `ge de France în 1934. Aici el memorabil declarat:'' Europeană

lume, în măsura în care este european, este o creație medievale care,

practic la o singură cursă, sfărâmat cel puțin unitatea relativă

Civilizației mediteraneene și fără discriminare aruncat în topirea

popoarele oală care au fost romanizați alături de altele nu cucerit

de Roma. Aceasta a fost creată Europa din punct de vedere al acesteia

populației. . . Și această lume Europene, definit ca atare, a fost măturat

de curenții comune încă de la'' (M. Bloch, Histoire et historiens (Istorie

și istorici), ed. E "Tienne Bloch (Paris: Armand Colin, 1995), p.. 126).

Aceste adumbrations aspre ale Europei și structurile care anticipate

ceea ce a fost ca Europa să devină începând din secolul al XVIII-lea de către o

2 Introducere

mijloace constituie un proces liniar, nici nu justifică ideea unei entități

în mod necesar determinat atât geografic, cât și istoric. (Adjectivul

europe'en apărut pentru prima dată în franceză în 1721, expresia o `l'europe'enne în

1816.) Europa de astăzi a fost încă să fie creată sau chiar să fie pe deplin

gândit. Trecutul sugerează, dar nu determina viitorul, în

crearea de față, există la fel de mult de un rol pentru șansă și voință liberă

deoarece există pentru continuitate.

Lucrarea de față își propune să dezvăluie natura acestor adumbrations medievale

de un viitor european și factorii care au contribuit mai mult sau mai puțin la

împiedica dezvoltarea lor, deși nu a fost niciodată vorba despre o

Procesul continuă mișcare, uneori înainte, uneori înapoi. Dar

va încerca, de asemenea, să demonstreze că aceste secole medievale (al patrulea la

XV) a jucat un rol esențial și că, dintre toate moștenirile la locul de muncă, în

Europa de astăzi și de mâine, că din Evul Mediu este cel mai

importante.

Evul Mediu a manifestat, și frecvent întruchipat, cea mai mare real sau

presupuse caracteristici ale Europei: acestea includ o combinație a unui potențial

unitate și o diversitate fundamentale, amestecul de populații, Vest-Est

și opoziții Nord-Sud, natura nedeterminată de frontiera sa estică,

și mai presus de toate, rolul unificator al culturii. Lucrarea de față se va baza pe

atât în ceea ce se numesc fapte istorice și, de asemenea, reprezentări imaginare

care constituie fenomene de mentalitati sau atitudini umane.

formarea acestor atitudini și acele reprezentări medievale deosebit de vii

constituie un element esențial în geneza Europei atât ca un

realitate și ca un concept. Chiar de la început, trebuie să recunoaștem că, în orice

caz, în Evul Mediu la frontiera dintre realitate și reprezentare

a rămas nedeterminată. Frontierele stricte, liniare, cum ar fi var roman

au urmărit pe distanțe lungi, a dispărut, reflectând permeabilitatea

între această lume pământească și Dincolo de: scara lui Iacov, în sus și în jos

care căile de îngeri și ființe umane trecut, a fost o imagine de zi cu zi

pentru bărbați și femei din Evul Mediu. Frontierele moderne, liniar

tip, indicat de o linie de mesaje sau markeri limită, ar fi găsit

numai aici și acolo, apare târziu la, asociate cu Constituția

Statele. Introducerea posturilor vamale, pe măsură ce economia generală a reînviat

și economiile de natură mai mult sau mai puțin național dezvoltat, nu a luat

loc până la începutul secolului al XIII-lea / XIV. Stabilirea

de frontiere reale în Evul Mediu a fost rezultatul final al unei dibuit

proces și o serie de ciocniri. Acest lucru este ilustrat prin anexarea

Roussillon din Languedoc franceză la sfârșitul treisprezecelea

lea, iar conflictele care au avut loc între catalană comercianti,

rege de Aragon și regele Mallorca peste perceperea de impozite pe

Introducere 3

Catalană marfa în Collioure, atunci ultimul port, înainte de începerea

punct al litoralului mediteranean francez. Istoricii medievale au

a respins în mod corect noțiunea american a frontierelor elaborate de către Turner,

un

istoric din Far West, pentru că nu este aplicabilă istoriei europene. Ei

au subliniat, de asemenea, că ceea ce a servit ca frontiere în Evul Mediu până

eventuala creare de state au fost zone care au constituit locuri de întâlnire,

în cazul în care o mulțime de ciocniri au avut loc, dar, de asemenea, mai multe

oferte comerciale și multe

s-au intrepatruns. La începutul secolului al IX-lea, Carol cel Mare sa transformat

aceste domenii în marșuri, a cărei importanță în Europa medievală nu poate fi

prea puternic accentuat. Ca Jean-Franc ¸ OIS Lemarignier a arătat, marsuri

au o instituție feudal extrem de apreciat, pentru că era acolo ca vasalii ar

exprime martie-omagiu pentru a lorzilor, și este rezonabil să sugereze

ca nedeterminarea sau permeabilitatea dintre aceste pseudo-frontiere a favorizat

dezvoltarea unei Europe rasial mixt. În ceea ce privește râuri importante, care de

multe ori

servi drept frontiere, acestea au fost considerate nu atât de mult ca bariere apoase,

dar

locuri mai degrabă neutre de întâlnire pentru personaje puternice (împărat și

regele Franței, de exemplu). Regatul primei vestul Franței, apoi

Franța, ca un întreg a fost astfel delimitată la est de cele patru rauri,

Escaut, Meuse, Saone, și Rho NE. Ca David Nordman are

a subliniat, în Froissart, cel mai'''' european al XIV-lea

cronicari, termenul cel mai des folosit pentru a desemna ceea ce am putea numi o

frontiera este marche, frontie `re fiind rezervat pentru o fata'''' în război.

Înainte de a urma căutarea noastră pentru Europa în Evul Mediu, ar trebui să notăm

că noțiunile rivale au fost folosite atât în Evul Mediu și de moderne

istorici. Așa cum am văzut și vor vedea din nou, noțiunea de Europa a fost stabilit

în opoziție cu cea a Asiei și, mai general, de Est. '' Vest'' Mai

astfel, uneori, să desemneze un teritoriu care constituie în esență, că a

Europa. Occidentul nu a fost un termen mult mai folosit în acest fel în Orientul

Mijlociu

Vârstele, dar în domeniul de reprezentări imaginare a fost întărită de

Creștinătății fiind împărțite între Imperiul Bizantin și creștinătatea latină,

două corespunzător, respectiv, la un imperiu de Est și un

Vest unul. Acest lucru a fost mare diviziune a lăsat moștenire de Evul Mediu.

De la căderea Imperiului Roman, aceasta a fost amplificat de Split, la

o dată lingvistice, religioase și politice, între un estul și un western

Europa. '' Vest'' natura Latină Europa creștină, care se află la

Originea de Europa de astăzi, a fost accentuat de o teorie care

anumitor intelectuali creștini dezvoltate în al doisprezecelea și al treisprezecelea

secole. Aceasta a fost ideea că puterea și civilizația au mutat de la

est la vest. A fost un imperii TRADUCERI și un TRADUCERI Studii care

a subliniat faptul că puterea a transferat de la Imperiul Bizantin

la germanic o, la fel ca și învățarea au mutat de la Atena și Roma a

4 Introducere

Paris. Că spre vest Marșul civilizației încurajat cu siguranță o credință în

superioritatea culturii occidentale europene în rândul multor europeni în

secolele următoare.

Contrar a ceea ce se crede adesea, această noțiune nu au data de

primele secole ale creștinismului. Este adevărat că în timpul lui Carol cel Mare,

oamenii au vorbit de un imperiu creștin. Cu toate acestea, a fost doar cu

Creștinismul agresivă a secolului al XI-lea, ceea ce este cunoscut sub numele de

Reforma gregoriană, introdus prin ordin religios mare de Cluny, și

cu ideologia al cruciadelor care creștinătatea Termenul a ajuns să

desemna teritoriul pe care avea să devină centrul Europei. Acest termen

'' Creștinătății'' in sine poate da naștere la confuzii. Nu poate fi nici o îndoială

importanța capitală a creștinismului în Constituția Europei și în

propriile idei europenilor ale identității lor. Chiar și atunci când spiritul

Iluminare și secularizare a devenit dominant în Europa, că Christian

bază, fie recunoscut sau implicită, a rămas crucială. Cu toate acestea,

Creștinătatea a fost însă un episod lung și foarte important într-o istorie care

a început înainte de creștinism și a continuat după ce a început să scadă. În cele din

urmă,

este demn de remarcat imprecizia de numele pe care le folosim. Astfel, la

momentul

a cruciadelor, musulmanii chemat pe toți Franks creștini, la fel ca și creștini

a vorbit despre Saracens (un termen care inițial desemnat o anumită

Trib arab, dar că mai întâi bizantini, atunci occidentalii ulterior

aplicată la musulmani în general) sau mauri, un cuvânt derivat din Moriscos'',''

numele spaniol pentru musulmani.

Din moment ce această carte va fi preocupat de istoria Europei, este

importante, în primul rând, pentru a arunca putina lumina asupra istoriei de care

foarte termen, pentru

Eu însumi, un istoric modernă, socotesc, a făcut ca oamenii de știință medievale,

care, ca

Dumnezeu a demonstrat în Geneza, existență este legată de numirea. În același

timp, cu toate acestea, trebuie spus că chiar și aparent cele mai fiabile de

nume au fost aruncate în acest fel și că, prin istoria și schimbarea lor

averi fără îndoială indica un element similar de nedeterminare despre

persoane sau entități care le poartă.

Introducere 5

Preludii: Înainte de

Evul Mediu

Un studiu al istoriei Europei necesită istorici și cititorii lor la

să adopte o perspectivă pe termen lung. Ei nu pot să se limiteze la

perioadă de zece secole se întinde de la al patrulea la al cincisprezecelea, în mod

tradițional

cunoscut sub numele de Evul Mediu. In timp ce noi vorbim de adumbrations de

Europa de acea perioadă, este important să ne amintim de moștenirea lăsată de

civilizații străvechi, care Evul Mediu apoi investite în ceea ce a fost

potențial o conștiință europeană. În parte, impactul medieval de pe

de construcție a Europei provine din faptul că Evul Mediu nu a fost

o perioadă care a fost de conținut pentru a absorbi moșteniri anterioare într-un mod

pasiv.

Mai degrabă, conceptul de trecut, determinat, conștient și deliberat,

deși cu o măsură de discriminare, să preia o mare parte din care

trecut cu vederea la cultivarea în viitor, care se va construi. Important

progrese au fost făcute recent în domeniul preistoriei. Cu toate acestea, un

descriere a tot ceea ce Evul Mediu a trecut pe la moștenirea sa preistorică

ar necesita un studiu care este dincolo de atât propria mea competență și

domeniul de aplicare al prezentei lucrări. Eu ar trebui să rețineți, totuși, că un

număr de

marile evenimente ale preistoriei în Europa siguranță a lăsat amprenta asupra

secolelor medievale. Perioada medievală a trecut pe mai multe elemente de

antichitate, în special în virtutea noțiunii sale de o renaștere, dar, de asemenea, în

moduri mai difuze. Mă gândesc, de exemplu, de impact efectuate de către

agricultura a lumii antice, chiar dacă aspectele sale esențiale au fost

împrumutat de la mesopotamiene preistorie, de exemplu, răspândirea de

turmă, în special în regiunea mediteraneană, și, de asemenea, prezența

de metale, care a dat naștere la tehnicile metalurgice pe care barbarii

a adus în Europa medievală. Inițial, aceste tehnici au fost dedicate

producția de armament, în special sabie cu două tăișuri, instrumentul

care a adus victoria pentru atât de mulți invadatori. Dar ulterior au

a asigurat civilizatiei medievale de succese în domeniul de instrumente ca

și că de armament.

Geografie

Noi nu trebuie să uităm că primul dintre moștenirile din lumea antică

a fost geografică în natură. Bărbații și femeile din Evul Mediu au fost

inevitabil afectată de anumiți factori geografici, și s-au întors de cele mai multe

acestea în avantajul Europei. Europa constituie un capăt al Euro-

Suprafața asiatice. Natura foarte diferite de soluri sale și a modelelor de relief

asigurat că geografia prilejuit diversitatea, care este unul dintre cele mai de Europa

trăsături caracteristice. În același timp, însă, anumite geografică

factori au contribuit la unificarea. Una dintre acestea a fost întindere mare de

câmpii, care au favorizat cultivarea de cereale, care a fost dezvoltat în

Evul Mediu și chiar și astăzi rămâne una dintre cele mai puternice (deși

controversat)

puncte de Piața Comună Europeană. O alta este zona vasta

acoperite de păduri care, odată pătruns, exploatat și parțial eliminate,

sa transformat într-o lume cu două fețe, una dintre care a fost constituit de ei

salbaticie, celălalt prin bogățiile sale, cum ar fi abundenta de lemn, joc,

miere, și porcine crescute de la vieri sale sălbatice. Această dualitate constituie

încă o

caracteristică a Europei de astăzi. Alte evident unificarea geografică

elemente ale Europei din Evul Mediu au fost prezența la mare

și lungimea coastelor sale. În ciuda frica oamenilor de ocean, aceste

în cele din urmă i-au dus să-l depășească prin introducerea importante tehnologice

inovații, cum ar fi cârma pupa-post și busola, un chinez

invenției. Oamenii din Evul Mediu, de asemenea, apreciate și exploatate

avantajele de climatul lor temperat. Mai presus de toate, ei au cântat

din sezoanele intermediare ale anului, de primăvară și de toamnă, care

au avut întotdeauna un loc aparte în literatura de specialitate și sensibilitate

europeană.

Evul Mediu nu a fost afectată de preocupările ecologice

au apărut doar în secolul trecut. Cu toate acestea, căutarea de singurătate pe

partea de călugări, și a expansiunii demografice din secolul al XI-lea

la început pentru a provoca daune. Din secolul al patrulea, acest orașelor conduse,

în special în nordul Italiei, de a introduce măsuri menite să salveze Woodland

amenințate de defrișări incipiente.

Preludii: înainte de Evul Mediu 7

Moșteniri vechi

Faptul că perioada medievală a trecut pe aceste moșteniri în Europa oferă

Mărturia cea mai convingătoare a importanței sale ca un transmițător de valori

și realizările din trecut. În primul rând, acesta a trecut pe numele Europei.

Europa a început ca un mit și un concept geografic, pentru, conform mitului,

Europa a fost născut în Est. Acesta a fost în mitologia greacă, care cel mai vechi

Strand a civilizației pe teritoriul care avea să devină Europa, care

atât cuvântul și mit a aparut. Cu toate acestea, Europa a fost împrumutat

din Est. Cuvântul este derivat din termenul semitic care a fost preluat

în secolul al optulea și care a fost folosit de către marinarii fenicieni pentru a

desemna

apusul soarelui. Europa a făcut apariția ca fiica lui Agenor,

rege al Phoenicia (acum Liban). Ea a fost spune că a fost răpit de către

rege al zeilor greci, Zeus, care a căzut în dragoste cu ea. Care iau forma

de un taur, el a dus în Creta, unde unirea lor a produs Minos, un

civilizator rege și dătător de lege care, după moartea sa, a devenit una din triada de

judecători în Hades. Grecii astfel conferit numele de europeni asupra

Locuitorii din vârful extrem de vest a continentului asiatic.

Pentru greci, contrastul dintre Est și Vest, cu care

A fost identificat Europa, reflectă un conflict fundamental al civilizațiilor.

Hipocrate,

celebrul medic grec de la sfârșitul anilor al cincilea și începutul secolului al

patrulea

BC, a văzut opoziția dintre europeni și asiatici, în lumina

conflictele care au stabilit orașele grecești împotriva Imperiului Persan și au fost

probabil, cea mai veche manifestare a antagonismului dintre Occident și

Est. Cei Wars persan văzut-o David grec depăși asiatic Goliat,

la Marathon. Potrivit lui Hipocrate, europenii au fost curajoși

dar agresiv și belicos, in timp ce asiaticii au fost înțelepți și cultivat, dar

iubitor de pace până la punctul de lipsă de inițiativă. Europenii s-au angajat să

libertate, pentru care au fost pregătiți să lupte și chiar să moară. Lor preferat

Regimul politic a fost democrația. Asiaticii, pe de altă parte, s-au conținut să

accepta servitute în schimbul pentru prosperitate și liniște.

Că imaginea orientali persistat-a lungul secolelor. În al XVIII-lea

lea, filosofii europeni ai Iluminismului invocate

Teoria care despotismul luminat a fost regimul politic cel mai potrivit pentru a

Asia, și mai târziu, adoptând o linie similară, marxism al XIX-lea definit

un mod asiatic de producție pe care regimurile autoritare au fost

loc să se bazeze. Societatea medievală, care a încorporat războinici alături de

țăranii, nu a dat minciuna la vizualizarea lui Hipocrate, iar ei cîntece de Geste

transmise în mod corespunzător în Europa imaginea de erou-războinic creștinat.

8 Preludii: Înainte de Evul Mediu

Moștenirea Grecia antică a Europei a fost astfel dublu: opoziția față de

Est, adică Asia, modelul democratic. Evul Mediu sine

acorde nici o atenție la acesta din urmă, care doar reapărut, în forme îmbunătățite,

în

Europa în timpul Revoluției Franceze. Cu toate acestea, sensul unui

Spre deosebire de Est a devenit tot mai puternică în Occidentul medieval. Pentru a

fi

mai precis, în Evul Mediu promovat două imagini de Est. Primul,

care a fost mai aproape de casă, a fost cea a lumii bizantine greacă, și a avut

crescut din opoziție între greacă și latină lăsat moștenire de către

Imperiul Roman. Perioada medievală intensificat acest lucru prin accentuarea

decalajul tot mai mare între Biserica Catolică și cea Ortodoxă Greacă

soiuri de creștinism, distrugând astfel orice sens real de creștin

solidaritate. Că ostilitatea a găsit expresia cea mai extremă în 1204, când

războinicii latine ale Crusade, în drumul lor spre Țara Sfântă, schimbat

curs de a cuceri și Constantinopol sac.

Cu toate acestea, pentru occidentali a perioadei medievale, acolo între timp

pândea un Est mai îndepărtat dincolo de acest grec. Timp de secole imaginea

au rămas ambigue. Pe de o parte, a fost sursa de nenorociri și

amenințări, de la răsărit au venit epidemiilor și ereziile, și de Est

extremitățile din Asia erau pline cu hoardele distructive ale Gog și Magog,

care Antihristul va dezlănțui la sfârșitul timpului. În același timp,

Cu toate acestea, de Est a fost văzută ca o lume de vis îndepărtat și un depozit de

multe minuni. A fost țara Ioan preotul, un preot-rege cu multe

comori, care a devenit un model politic seducătoare pentru al XII-lea

Creștinătății. Toate în toate, geografii greci din antichitate a lăsat moștenire

oamenii din Evul Mediu un fond considerabil de cunoștințe geografice,

încărcat cu probleme, dintre care unele subzistă azi. Pentru partea de nord,

vest și sud, mare constituie o frontieră naturală pentru Europa, deoarece

abilitățile maritim și bărci de occidentali din Evul Mediu au fost atât de

inadecvat. Dar de unde minciuna de frontieră de est? Chiar luând în considerare

comentariile mele anterioare cu privire la caracterul incert al frontierelor medievale

peste

multe secole, limita estică a Europei medievale a reprezentat o mai

problemă serioasă. În general, oamenii de știință medievale subscris la punctele de

vedere ale

geografi antice grecești. Pentru ei, frontiera dintre Europa și Asia

a fost Tanais râu sau Don, care a curs în Marea Azov. Astfel

definite, pe teritoriul Europei încorporată de astăzi Belarus și

Ucraina, dar aproape nici de Rusia. Europa medievală cu siguranță nu

întinde de la Atlantic la Urali! Apoi, în cursul Orientul

Vârstele, au apărut dincolo de Imperiul Bizantin încă un alt Est, unul

mai real și mai amenințătoare decât oricând: și anume, Orientul musulman care,

în secolul al XV-lea, copleșit de bizantini și le-au înlocuit cu


turci, care au fost destinate să întruchipeze cel mai rau cosmar al Europei pentru

secole să vină.

Patru principalele moșteniri vechi pot fi distinse printre cele transmise,

și, în unele cazuri reînviat, de către oamenii din Evul Mediu.

(1) În patrimoniul grec de moșteniri de la vechii greci până în Evul Mediu

incluse următoarele: figura de erou, care, așa cum vom vedea, o dată

Creștinat, a devenit fie un martir sau un sfânt, umanism, modificat, de asemenea,

prin creștinism, la o astfel de măsură, într-adevăr, care în secolul al XII-lea multe

oamenii ar vorbi de Socratism creștine, edificii religioase, temple, unele

din care au fost distruse apoi reconstruite ca biserici, în timp ce altele au fost

pus pur și simplu la o nouă utilizare; vinul, care a fost transmis prin intermediul

romanilor

pentru a deveni atât de băutură aristocrației și, de asemenea, lichid sacru de

Liturghia creștină. La acestea se adaugă strămoș îndepărtat al

oraș medieval, și anume cetatea, polis, democrația cuvânt, care nu a gasit nici

întruchipare beton până la mult timp după perioada medievală, și, desigur,

Numele Europa.

(2) Patrimoniul Roman Acest lucru a fost mai bogat, de departe, pentru Europa

medievală

a apărut direct de la Imperiul Roman. Primul moștenirea acestuia din urmă de

capital

importanța fost limba, vehiculul de civilizație. Europa medievală

a vorbit și a scris latină și atunci când s-au retras latină în fața vernaculare

limbi în secolul al X-lea, așa-numitele limbi romanice (franceza,

Italiană, spaniolă și portugheză) perpetuat că patrimoniului lingvistic.

alte părți ale Europei, de asemenea, a beneficiat de cultura latină, deși într-o mai

mică

grad, în special în domeniile de universități, Biserica, teologia,

și științifice și terminologiei filosofice. Romanii, de asemenea, a lăsat moștenire

abilitățile lor militare către oamenii din Evul Mediu, războinici care aparțineau

pentru aceeași tradiție europeană. Aici Vegetius, autorul relativ târzie a unui

tratat despre arta militară (ad cca. 400), a fost în mare parte instrumental, pentru

acest

muncă inspirat multe dintre teoriile și practicile militare ale oamenilor de

Evul Mediu. Mai important era încă moștenirea arhitecturală a

Romani la acești oameni, care a descoperit și a început să-l dezvolte la

despre anunțuri 1000 incoace. Acesta a inclus zidărie de piatră, arc, și

Manualul extrem de influent format de teoretician arhitectural romanic

Vitruviu. Au fost, totuși, unele tehnici romane majore care

oamenii din Evul Mediu însușite doar parțial. Marc Bloch a

a arătat că foarte diferite drumuri romane au fost de cele medievale.

fostul au fost construite special pentru scopuri militare, bazându-se pe

Abilități tehnice superioare romanilor ". Ei au fost drepte și pavate. În contrast,

bărbații și femeile din Evul Mediu mers de-a lungul lichidare

10 Preludii: înainte de Evul Mediu

drumuri de pământ, împingând cărucioare lor sau cu măgari sau cai, pentru a face

lor

drumul de la o biserică la alta sau de la o piață temporară la altul.

Se intinde de drumuri romane care au supraviețuit totuși a rămas simbolică

repere. De asemenea, lăsat moștenire de către antichitatea romană, deși într-o

modificat

formă, au fost opoziția și complementaritatea care a obținut între

oraș și sat. Opoziția URBS-rus, cu contrast sa culturală

între urbanitate și rusticitate, a supraviețuit în forme noi. Odată ce a fost

ruralized Europa, medievală a început să devină urbanizată. Cu excepția cazului în

Italia, aristocrația pentru cea mai mare parte locuiau în castele fortificate aflate

în mediul rural. Atitudinea de războinici și țărani deopotrivă față de

moale orășeni a fost unul dintre nuanță ostilitate, cu un element de invidie.

Aceste orășeni, la rândul lor, disprețuit între timp țăranii straniu,

cu atât mai mult creștinare a început în orașe, iar

Țara a rămas păgân pentru mult mai mult. '' Pagan'' și'' țăran''

sunt ambele termeni derivate din paganus latină.

După cum vom vedea, în Evul Mediu a fost o perioadă în care energia intensă

a fost dedicat la crearea unui sistem juridic, în elaborarea de care

moștenirea și renașterea dreptului roman a jucat în mod clar un rol important.

Bologna,

prima universitate, înființată în secolul al XII-lea, a fost în esență

dedicat studii juridice și, datorită reputației sale, a fost recunoscut ca fiind

centrul european de drept.

Creștinismul medieval a făcut o serie de opțiuni culturale cruciale. Cele mai multe

în special aceste metode de clasificare științifice și particulare incluse de

instrucțiuni. Martianus Capella, un retor creștin latin al cincilea

Anunțul lea, a fost în mare parte responsabil pentru stabilirea dominația

clasificare și practica artele liberale în educație medieval.

Cele recomandate de către Sfântul Augustin a căzut în două grupuri, Trivium sau

arta de vorbire (gramatica, retorica, dialectica și) și Quadrivium sau

Arte numerice (aritmetica, geometrie, muzică și astronomie), și în

secolele XII-XIII a fost acestea care a stat la baza

didactice universitare în studiile propedeutice din așa-numitul Facultatea de Arte.

Scopul acestei cărți este de a evalua cuvinte, idei și reprezentări imaginare

care, la fel de mult ca structurile materiale, constituit baza

de sensul a ceea ce a fost a fi european. Rămânând în acest cadru,

permiteți-mi scurt să rețineți că numele mai general, aplicat la un împărat

sau cine simbolizează puterea supremă este cea pe care romanii au adoptat

pentru împărații lor: Cezar. Chiar și în limbile vernaculare această moștenire

a produs primul Kaiser printre popoarele germanice, apoi țar printre

Slavi, ruși, sârbi, bulgari și. Grecii și romanii, de asemenea,

a lăsat moștenire Europa tiran termen, folosit pentru a desemna regi rele.

tradiția politică simbolică merge mai departe.


(3) O altă moștenire, care a fost difuzată într-un subconștient mai discret sau chiar

moda în Evul Mediu ratele de asemenea, o mențiune. Aceasta este trifuncțional

indo-

Ideologia europeană a cărui difuzare largă încă din cele mai vechi timpuri

Georges Dume'zil a atras atenția pe bună dreptate. Între noua și

secolele XI-o serie de autori creștini care au acest concept

definite toate societățile, în special cele în care se trăit, ca

asociații de oameni care au specializat în cele trei funcții care au fost esențiale

pentru ca societatea să funcționeze satisfăcător. Cea mai clară expresie a acestei

idei

și cea care sa bucurat de cel mai mare succes în rândul istoriografii este de a fi

găsit într-un poem care Episcop Adalberon de Laon adresată regelui Robert

Pios în 1027. Potrivit Adalberon, o societate bine organizată încorporează

preoți (oratores, cei care se roagă), războinici (bellatores, cei care luptă),

și a lucrătorilor (laboratores, cei care lucrează). Această clasificare, care a fost

adoptată de către mulți specialiști medievale pentru a descrie și înțelege societățile

lor,

se execută în problemele de mai sus peste tot definirea laboratores. A

număr de interpretări contradictorii ale acestui termen au fost sugerate. Pentru

unii, laboratores nu sunt poziționate la același nivel ca și primele două

categorii, dar sunt de folos pentru ei: în esență, ele constituie țăranul

mase. Pentru alții, inclusiv eu, schema de ansamblu desemnează trei elită

grupuri, toate plasate pe picior de egalitate. Cele laboratores cuprind superioară,

Strand inovatoare și productivă în stratul de țărani și meșteșugari. Eu

ar fi în favoarea numindu-le'' producători,'' un termen care promovează într-un fel

conceptul de lucru în ideologia și mentalitatea medievală

perioada de circa ad 1000.

(4) În cele din urmă, al patrulea patrimoniu de importanță capitală este cea a

Bibliei. Acest

a fost transmis la oamenii din Evul Mediu nu de evrei, de la

care creștinii au fost din ce în ce mai repede distanțându-se, dar de

creștinii din primul anunț secole. În ciuda tot mai mare sentiment anti-evreiești,

chiar până la sfârșitul mijloc veacurilor moștenirea Vechiului Testament

a ramas una dintre cele mai puternice și mai bogate elemente de nu numai religia,

ci

întreaga culturii medievale. O multime de carti au fost scrise pe

Evul Mediu și Biblia, așa că mă voi limita aici pentru subliniind că

Vechiul Testament constituie în primul rând o proclamație de monoteism.

Este corect să spunem că a fost prin intermediul a creștinismului

că Dumnezeu a devenit o parte a gândirii și istoria Europei. În Orientul Mijlociu

Vârstele, Biblia a fost privit și folosit ca o enciclopedie, care cuprindea toate

cunoștințele pe care Dumnezeu a trecut la omenire. A fost, de asemenea, o bază

Manualul istoric care, după ce vorbește de patriarhi și profeți,

procedat pentru a desfășura sensul istoriei încă de la apariția de drepturi de autor

în persoanele lui Saul și David. Readoptarea de ungere sfântă de

12 Preludii: înainte de Evul Mediu

Pepin dinastiei și carolingienii a indicat că în cursul normal al

istorie dorit de Dumnezeu a fost reluat. Nu trebuie să uităm că

memoria istorică, care a devenit un element esențial în conștiința europeană

derivat dintr-o sursă dublă: pe de o parte, Herodot,

Părintele grec al istoriei, pe de altă parte, Biblia.

O schemă de Geneza medievală a Europei

Lasă-mă să schițez în diferitele straturi care în Evul Mediu a produs peste

perioade succesive, pentru acestea, unul câte unul format bazele din Europa.

Prima a fost stabilit în loc între a patra și a opta secole,

în timpul perioadelor de invaziile barbare și stabilirea celor

barbarii din cadrul Imperiului Roman de antichitate. Aceasta a fost etapa de la

care a fost conceput Europa.

Apoi, în al optulea, pentru secolele al X-lea, a venit carolingiană strat,

care a produs o Europă eșuată care totuși lăsat în urmă o moștenire.

În aproximativ ad 1000, visul unui potențial Europa a făcut apariția.

Acest lucru a fost reușit, în al unsprezecelea, pentru secolele XIII-lea, de către un

feudal

Europa.

Secolul al XIII-lea a văzut crearea unei Europe expansiune

caracterizată prin orașe, universități și scolasticii, catedrale, precum și

Stil gotic.

În cele din urmă, procesele din secolele XIV-XV zguduit, dar a făcut

nu distruge aceste structuri pre-europene.

Așa cum văd eu lucrurile, structura acestei cărți conformitate cu mișcarea de

istorie. Acesta este construit de o succesiune de etape cronologice și straturi. Acest

implică o serie de acțiuni de verificare rapidă prin segmente ale istoriei prin care

Cititorul nu va, am încredere, să fie plictisit, pentru că ei îl vor lua sau ei la foarte

inima de fețe noi și noi incertitudini ale acestui spațiu, care este Europa.


1

Concepția Europa

(Sec. IV-a opta)

Tranziția de la antichitate la Evul Mediu este un istoriografic

convenție. Dar pentru oricine caută să înțeleagă dezvoltarea istorică

din Europa, se pare o realitate de necontestat, cu condiția să respingem

idei simpliste, exprimate din secolul al XVIII-lea până la midtwentieth,

potrivit căreia această tranziție a constituit o cataclismic

eveniment. Un istoric bine-cunoscut mers atât de departe încât să declare:'' Roman

Imperiul nu a murit de moarte naturală, a fost asasinat,'' implicarea

fiind că nașterea din Evul Mediu provenit de la acel asasinat.

Astăzi, istorici cred că trecerea de la antichitate la Orientul Mijlociu

Evul rezultat dintr-o evoluție lungă și pozitivă, chiar dacă unul marcat de

anumite evenimente violente si spectaculoase. Pentru a sublinia această schimbare

de vedere, ne

sunt în prezent mult mai înclinați să folosească expresia'' târziu antichitate'' pentru

a se referi la

perioada se întinde de la al patrulea din secolul al optulea. Acest lucru mi se pare

mai bine adaptate la evoluția generală a istoriei în care revoluțiile sunt puține

și rare între și, în unele cazuri iluzorii. Toate la fel, chiar dacă nașterea

Evul Mediu nu a fost rapidă, este totuși se agită din istoria

regiunile vestice din suprafața euro-asiatice din temelii.

Istoricul american Patrick Geary a demonstrat convingător că merovingiană

perioadă a fost, strict vorbind, nu fac parte încă din Evul Mediu,

dar aparținea, exact, la antichitatea târzie, perioada de o lungă trase-out

tranziție, în care Europa au început să apară. Acest lucru sa întâmplat în cursul

creștinare a Imperiului Roman, care, așa cum este bine cunoscut,

apărut între așa-numitul Edictul de la Milano din 313, în care

Împăratul Constantin a recunoscut religia creștină, și a adoptării

a creștinismului ca religie oficială de stat de către Theodosius I, care a murit în

395. Legătura dintre această decizie de Teodosie și, ulterior,

Istoria Europei este marcată în mod clar de faptul că, la moartea sa, Teodosie

împărțit Imperiul Roman în două, dând fiecare parte la unul din fiii lui ca

Împăratul: Honorius a luat Vest, Arcadie Est. Europa cu

care suntem în cauză a evoluat de la Imperiul de Apus.

Creștinare, Sfântul Augustin

Apariția acestei Europe a fost condiționată de două fenomene esențiale

al patrulea și al cincilea secole, pe care noi acum trebuie să ia în considerare.

Primul

a fost elaborarea unui nucleu de doctrină creștină bazată pe Biblie și

Noul Testament, pe care Sfinții Părinți a lăsat moștenire Orientul Mijlociu

Vârstele. Acest lucru nu este locul pentru a descrie personalități și realizările

toate aceste co-fondatorii creștinismului. Voi menționa doar două, a căror

influență asupra dezvoltării culturii europene a fost deosebit de puternic:

Sfântul Ieronim și Sfântul Augustin. Saint Jerome (cca. 347-420), a locuit la

intersecția de theWest și de Est, unde de mulți ani, el a fost un pustnic,

astfel încât viața lui nu a fost legat numai de viitorul Europei. Totuși, el

merită o mențiune aici, pentru că el a produs o traducere latină importantă

din textul ebraic al Bibliei, care a înlocuit traducerea în limba greacă mai devreme

cunoscut ca LXX, care a fost considerat a fi defect. Acest

Biblia latină a fost apoi folosit de-a lungul Evului Mediu în diferite revizuit

forme. Revizuirea cel mai interesant a fost faptul că a produs în al treisprezecelea

devreme

lea de la Universitatea din Paris. Acesta a fost bazat pe o IX-lea

Versiunea de anglo-saxon consilier lui Charlemagne, Alcuin, și este cunoscut sub

numele de

Vulgata.

Alt Părinte al Bisericii de importanță majoră este Sfântul Augustin (354 -

430). După Saint Paul, el a fost cifra care a jucat cel mai important rol

în stabilirea și dezvoltarea creștinismului. Permiteți-mi să citez doar două din

lucrările de acest mare profesor medieval, pentru că sunt fundamentale pentru

Istoria europeană. În primul rând, Confessions, prezintă o înregistrare a lui

conversie. Nu numai că a fost unul dintre cei mai citiți lucrări de

Evul Mediu, dar, pe termen lung, acesta trebuie să fie recunoscut ca fiind primul

din

lung șir de autobiografii introspective care s-au succedat

chiar până la ziua de azi.

Alt mare lucrare a lui Augustin este la fel de obiectiv ca Confesiunile sale sunt

subiective.

Cetatea lui Dumnezeu a fost scrisă în urma jefuirii Romei de Alaric

și goți, în 410. Acest episod îngrozit grupuri romane antice și

noi cele creștine deopotrivă, alimentând o credință că sfârșitul lumii a fost

concepția de Europa 15

iminent. Augustin a respins astfel de temeri milenariste. După ce a sugerat că

la sfârșitul timpului va veni la o dată ulterioară, probabil, îndepărtat cunoscut

numai la Dumnezeu, el a mers pe pentru a stabili un program pentru relațiile dintre

orașul

de Dumnezeu și orașul oamenilor. Acest lucru a ramas una dintre cele mai mari

texte de

Gândirea europeană timp de secole.

Augustinianismul a fost descris în următorii termeni reductive:

'' O doctrină a predestinării necondiționate combinate cu gratuit va da

accesul la mântuire, așa cum dezvoltat de Sfântul Augustin, la sfârșitul vieții sale.''

Dar gândirea lui Augustin de-a lungul vieții sale a fost mult prea bogat pentru a fi

limitată la

tema de predestinare. O descriere mai corectă, dar încă oversimplistic de ea

ar putea fi faptul că ea a constituit o căutare pentru un echilibru între voința liberă

și

har. Toate Teologii medievali, fără excepție, au fost într-o oarecare măsură,

urmași ai lui Augustin. Au fost, de asemenea, vorbesc de Augustinianism politice,

sugerând că Augustin a avut o mare influență asupra conducătorilor medievale,

atribuindu-le'' tendința de a absorbi legea naturală a stat în

justiție supranatural și legea bisericească.'' toate acestea, o astfel de interpretare

teocratic

a fost aspru criticat de către Cardinalul de Lubac. Dacă există într-adevăr a fost

orice lucru, cum ar fi Augustinianism politică în Europa medievală, ar fi

mai bine descris ca o dorință de a introduce valorile morale și religioase într-o

guvernul că a observat o separare între Dumnezeu și Cezar. Augustinianismul

trebuie considerat ca un strat vechi de politică europeană

ideologie care stratul total opus de machiavelism, la sfârșitul

Evul Mediu, nu destul de reușit să îngroape. Un alt a lui Augustin

moștenirile din Evul Mediu a fost o regulă monahală, singurul care a supraviețuit

în fața regula benedictină. Acesta a fost urmat în principal de clerici urbane,

în special canoane.

Nu supraviețui 258 manuscrise ale Confesiunile, 376 de orașului

Dumnezeu, și 317 de Regula lui Augustin, dar mulți alții s-au pierdut.

Fondatorii culturale din Evul Mediu

Impactul acestei moștenire a culturii antice și creștine amestecate plecat

la Evul Mediu și în Europa de către Părinții Bisericii au continuat să fie

simțit de la a cincea la a opta secole, în cadrul unei fuziuni

între cultura antică romană și evoluțiile caracterizate de

nevoi ale popoarelor care au ajuns sub stăpânirea barbarilor. Un număr de

nume mari ies din această perioadă, și Karl Rand a numit aceste

cifrele fondatorii Evul Mediu. Ar fi, de asemenea, corect să le numim

părinții culturale ale Europei.

16 concepția asupra Europei

Primul este Boethius (484-520). El a venit de la un vechi, aristocratic Roman

familie și a intrat în serviciul regelui barbar al ostrogoților,

Theodoric. Dar el a devenit apoi implicat într-o conspirație care favorizează

Bizantin împărat, și, ulterior, a murit în închisoare. Până la midtwelfth

lea, Evul Mediu a fost îndatorat să-i pentru tot ce știa de

Aristotel. Această cunoaștere a fost purveyed de Boethius "Logica Vetus (vechi

logică). Acesta conținea,'' în doze ușor asimilabile, cea mai veche baza de

scolastică.''

Un exemplu tipic este definiția de o persoana: naturae rationabilis

individua susbstantia,'' o substanță individualizat de rațional

natura'' Abelard. a fost de a spune de Boethius,'' El a construit credința noastră și

propriul său într-un mod durabil.'' munca pe care Boethius a scris în timp ce în

închisoare, Consolarea Filosofiei, a fost citită pe scară largă în Evul Mediu.

El a fost unul dintre creatorii de umanism medievale și a fost de asemenea, un rol

în obținerea muzica să fie recunoscut ca un instrument cultural superioară, în

conformitate

cu idealul antic.

Cassiodorus (cca. 490-580) a fost la fel de important pentru medieval european

cultură. El a venit dintr-o mare familie din sudul Italiei și a jucat inițial un

Rolul politic de primă importanță în ostrogote Italia, care acționează ca un

mediator

între lumea romano-bizantină și barbar societate. Lui Iustinian

recucerirea de scurtă durată de Italia (539) a adus cariera stralucita de a

capăt. Sa retras la mănăstirea din Vivarium, în Calabria, unde a stabilit

cu privire la furnizarea de educație intelectuală a noilor popoare, prin traducerea

o serie de lucrări grecești și a face copii ale celor latine. El a fost

prima pentru a promova o Europă de cărți și biblioteci, primul pentru a sublinia

sfințitor valoarea muncii intelectuale și de a propune un nou domeniu de activitate

pentru călugări: și anume, de studiu, mijloacele de perfecționare sine și

influențează

altele. Cea de a doua parte a operei sale șef, Institutiones divinarum et saecularium

litterarum, constituie o enciclopedie veritabil al științelor profane,

destinat utilizării de călugări.

De-a lungul Evului Mediu, enciclopedia a fost de a fi un favorit

gen literar pentru clerici și mireni oamenii de știință deopotrivă, pentru că a oferit o

distilare

a culturii trecut și a făcut posibil să apăsați pe mai departe. Pentru Europa,

enciclopedie, o altă moștenire de la greci, a fost o moștenire cheie

din Evul Mediu pentru, după cum se știe, a fost o parte esențială a

instrument de instruire și de cultură din secolul al XVIII-lea până la

în ziua de azi.

Al treilea ctitor cultural a fost un spaniol, Isidor de Sevilia, cea mai mare

enciclopedist din Evul Mediu (cca. 570-636). Isidor, care a venit de la un

mare catolic familie Hispano-Roman, a devenit arhiepiscop de aproximativ 600, la

în momentul în care vizigoții lepădat erezia ariană și convertit la


ortodox catolicism. Contemporanii săi l-au numit'' cel mai învățat

om al timpurilor moderne'' Cartea lui de etimologii. se bazează pe convingerea

că numele sunt cheia de la natura lucrurilor și că cultura profan este

necesare pentru o bună înțelegere a Scripturilor. Aceasta constituie

baza de încercarea Isidor de a rezuma întreaga cunoaștere umană; și

pentru oamenii din Evul Mediu și descendenții acestora Europene a devenit

un fel de al doilea Bibliei în domeniul cunoașterii profane.

În cele din urmă, al patrulea fondator cultural a fost un anglo-saxon, Beda (673-

736).

El a preluat de călugării care au convertit Anglia, aducând cu

le moștenire de cultura antică din Italia. Lucrarea lui Beda este, de asemenea, de o

natura encylopedic și a fost atât de larg citit și folosit în Evul Mediu care

el a fost dat titlul de'' Venerabilul'' și a fost privit ca ultimul a

Părinții Bisericii. Istoria sa bisericească a poporului englez a fost

Prima încercare de istoria națională și, în secolul al IX-lea, regele Alfred

tradus în limba poporului. Activitatea științifică lui Beda, care a fost inspirat

de necesitatea ecleziastică a calcula și de a determina calendarul liturgic,

a fost remarcabil pentru ziua ei. Sa De temporibus încearcă să stabilească o

științifică

mod de măsurare a timpului. Sa De temporum ratione conține nu numai o

seama de modul în care mecanismul de mareelor este legată de fazele

Moon, dar, de asemenea, o descriere a'' elementele fundamentale ale naturale

științe.'' Mai presus de toate, probabil, Beda, deși alimentată de cultura clasică,

ca au fost mai educați anglo-saxonii din Evul Mediu timpuriu, a fost pregătit

să întoarcă spatele la el și conduce Evul Mediu față de independent

cale de-a lungul care Europa a fost de a continua.

Grigore cel Mare

Acest grup de cercetători fondatori ar trebui să includă, de asemenea, Papa Grigore

Mare. Un număr de figuri importante din Evul Mediu au recent

a fost salutat ca părinții Europei (Sfântul Benedict și Charlemagne, pentru

exemplu), și vom în timp util se analizează dacă acest titlu este

meritat în cazurile lor. Dar a fost rareori acordat Grigore cel Mare,

care este, probabil, merită mai mult de ea decât multe altele.

Grigore cel Mare, care sa născut în jurul anului 540 și a murit în 604, a aparținut

pentru o familie roman patrician. În 573, ca un prefect, a demonstrat valoarea sa ca

o

organizator de alimente orașului. În moșiile sale patrimoniale, în Sicilia, a

a creat șase mănăstiri și apoi se retras la a șaptea, la Roma, pe

Caelius. Papa Pelagius II-lea la hirotonit diacon și l-au trimis la Constantinopol

ca un ambasador rezident. Când el a devenit Papă fără tragere de inimă în

590, într-un moment de inundații grave, de către râul Tibru și un Moartea Neagră


epidemie în Roma ('' este, de asemenea, o Europă de catastrofe naturale''), el

rezistență organizate, atât materiale cât și spirituale, la aceste flageluri. Temându-

se

că sfârșitul lumii era aproape, el sa străduit să se asigure că cât mai multe

Creștinii ar fi posibil, erau într-o stare corespunzătoare pentru a face față Judecata

de Apoi. Pentru că

scop, a luat măsuri în mai multe avanposturi îndepărtate ale creștinătății și produse

mai multe lucrări generale cu privire la evlavie. El a apărat Roma și posesiunile

Bisericii

în Italia împotriva lombarzilor. El a trimis călugăr Augustin cu un

grup de misionari să reconvertească Anglia. Și a înființat două modele mari

pentru creștini, unul biblic, celălalt modern. Fosta a fost de locuri de muncă, un

model de

de supunere față de Dumnezeu și de credință statornică în fața multor studii, pentru

a

care a dedicat Moralia sa în locuri de muncă, un comentariu moral pe Cartea de

De locuri de muncă. Acesta din urmă, modelul, modern, a fost Sfântul Benedict, a

cărui faimă istorică a

asigurată prin alocarea de la el tot a doua carte din dialogurile sale. El, de

asemenea,

compus dintr-un manual pastoral pentru clerici dreptul Liber regulae Pastoralis;

și el reformat cântarea liturgică, atunci încolo cunoscut sub numele de Gregorian

Chant.

Pe lângă toate aceste activități religioase și culturale, sub suprafață, în

biserici și școli (deși numai o minoritate a avut acces la acestea), în

teritorii ale marilor moșii o fuziune și amestecul de barbari

(În esență, celți și germani) și Latino-europeni a avut loc.

Creștinismul a fost vehiculul pentru această întrepătrundere. Ca urmare, la

moșteniri din antichitate, următorul strat cultural decisiv a fost cea produsă de

Creștinarea.

Aculturație între barbari și romanii au început de mult

înainte. Limes (limita), deși militar în vigoare până în a treia

Anunțul secol, nu a dovedit o frontieră culturală impermeabil. Troc

și prezent, oferind, și contactele și schimburile au pavat calea pentru

mare amestecul cultural care a avut loc în ciuda tuturor ciocniri și violențe

de ceea ce sunt cunoscute ca invaziile barbare. Este important să se

recunoaște că această amestecul etnic și cultural nu sa limitat la

întâlniri între popoarele din imperiu antic roman și invadatoare

barbari. Pentru cadrul popoarele barbare, de asemenea, regrupări de anterior

triburi împrăștiate și popoare au fost formate. Pe ambele laturi ale

limes vechi a existat o redisposition îndepărtate și profundă a popoarelor. Ea

a dus la nu numai noi popoare, mixte, dar, de asemenea, printre barbari

înșiși, mișcări care regrupări etnice implicate sau chiar produse

grupuri mai mari cunoscut sub numele de națiuni în latină a acelor vremuri. În

acest mare

întrepătrunderea la momentul nașterii din Europa, o caracteristică esențială, chiar

de la

începe, a fost dialectică între unitate și diversitate, creștinătate și

națiuni, care chiar și astăzi este încă una dintre caracteristicile fundamentale ale

Europa.


Amalgam între barbari și romani de ambele părți ale

limes-ului a început în Imperiul Roman al doilea și al treilea secole. Era

urmată de sosirea de valuri de noi așa-numitele popoare barbare.

Invaziile și aculturație

Primul mare val de noi sosirile a avut loc la sfârșitul celei de a treia

lea, dar a fost mai presus de toate invazie pe scară largă de germani în Italia,

în Galia, și în Spania, în 406-7, în momentul capturării lui Alaric de la Roma, care

a marcat înființarea mare de germani în cadrul Imperiului Roman. Ca

Peter Brown a remarcat, în secolul al cincilea, în toată Europa, armata

frontiera a Imperiului Roman a dispărut. Pentru a înțelege cele mai mari revolte

de ce secol în Europa, este util pentru a citi un excepțional

Documentul de înregistrare viața unui om sfânt care a fost martor la acele

evenimente

frontiera format de la mijlocul ajunge al Dunării, în Norica, în ceea ce

mai târziu a devenit Austria. Acel om sfânt a fost Sfântul Severinus care Peter

Brown numește sfântul a frontierelor deschise. De asemenea, el ne spune că, ca

urmare a

implozia de romani și barbari, noi entități culturale și sociale

a luat forma aici.

Afluxul german a continuat de-a lungul secolele V și VI,

ca urmare a intrării de est germani, vizigoți și ostrogoți, și

mare val de șvabi, vandali, și alanii, care au traversat Rinul la

la începutul secolului al cincilea. Treptat, burgunzii, franci, și

Alamans împins în față de vestul și sudul Galiei. Între timp iuții,

Unghiuri, și saxonii au traversat Marea Nordului, forțând britanicii de Mare

Marea Britanie să se retragă la vârful de vest a Galiei. Ultima cucerire germanice

pe

fostul teritoriu al Imperiului a fost că a lombarzilor, care a împins

în Italia, în a doua jumătate a secolului al VI-lea. La est de Rin,

Locul de aceste invadatori a fost luată de către sași, Saxonilor, Thuringians, și

Bavarezii. Secolul al șaptelea a văzut începutul de un avans masiv de

Slavi, care a continuat, până în secolul al IX-lea, să se stabilească, în special în

Est, în regiunea Mării Baltice și râul Elba, dar, de asemenea, mai mult

vest, central, în jurul munților din Boemia, și în cele din urmă, se deplasează

spre sud-vest, în nordul Balcanilor.

Aceste invazii ar putea foarte bine fi condus la diviziunile majore între noua

popoare. Cele mai multe au fost transformate în arianism, care creștinii latini

considerat a fi o erezie. Prin urmare, ar trebui să recunoaștem că în scădere

a arianismului și de conversie de arian barbari să ortodox catolicism

cruțat ceea ce avea să devină mai multe confruntări din Europa. Această perioadă

de la nașterea Europei a fost totuși marcată de mai multe evenimente dramatice.


Hunii, invadatori care au fost deosebit de temut, a reușit să avanseze dreapta

în Galia, unde liderul lor, Attila, un bau-bau terifiant pentru toți europenii

cu excepția maghiarilor, a fost învins de către Aetius Roman în bătălia de la

Domenii Catalaunian, aproape de Troyes, iar apoi a fost nevoit să se retragă.

Un eveniment de o importanță deosebită a fost convertirea francilor, mediate

prin liderul lor Clovis, între 497 și 507. În ciuda franc

obiceiul de moștenire care a divizat regate între toți fiii

împărat, Clovis și succesorii săi au venit să controleze o arie vastă. După

expulzarea a vizigoților, care au fost împinși în Spania, și absorbția

a Regatului de burgunzi, acest teritoriu a cuprins întreaga

Galia. Ostrogot Theodoric (496-526) a instituit o scurtă durată, dar genial

regat în nord-estul Italiei, în regiunea de Ravenna, unde Boethius

a devenit consilier său. Vizigoții, după ejecție lor din Galia, a fondat

un regat la fel de prestigios centrat pe Toledo. Acesta a fost uneori

a afirmat că Europa a fost moștenitorul Spaniei vizigote, dar într-adevăr că

moștenire a fost constituit în principal de lucrările de Isidor de Sevilia. Ea

a fost, de asemenea, a spus că vizigoții au fost responsabili pentru o mai dezastruos

moștenire: măsurile care regi și consiliile lor au luat împotriva evreilor poate

au fost sursa de european anti-semitism.

Un singur exemplu suficient pentru a demonstra că acesta nu este o exagerare să

descrie noua rețea de relații ca european. În 658, stareța

Gertrude de Nivelles, aproape de azi la Bruxelles, a murit la Saint Patrick

Zi. (Patrick a devenit deja una dintre cele mai importante sfinții de Nord și a fost

viitorul patron al Irlandei.) Viața de state Gertrude că stareța

'' a fost bine cunoscut de toți locuitorii din Europa.'' Deci, la nivelul

clerul cel puțin, noile societăți crestinati au simțit că au aparținut

o lume care ar putea fi desemnate prin numele de Europa. Același text, de

asemenea,

atestă o dezvoltare importantă, care chiar și astăzi afectează profund

Principalele probleme ale Uniunii Europene. Centrul politic și cultural al

gravitatea partea de vest a Imperiului Roman, a alunecat de la

Marea Mediterană la nord de Alpi. Exemplar Grigore cel Mare

au uitat la Canterbury pentru conducere. Cel mai puternic nou creștinat

Liderul barbar, Clovis, a făcut la Paris, în nordul Galia, sa

de capital. Anglo-saxon și, chiar mai mult, mănăstiri irlandeze au fost remarcabile

centre de formare a misionarilor, care a mers să propovăduiască

pe continent, cum ar fi Sfântul Columban (543-615), care a fondat Abbey

din Luxeuil în estul Galiei și că a Bobbio, în nordul Italiei, în timp ce sa

discipol, Sfântul Gall, a fondat manastirea care îi poartă numele, în ceea ce este

acum Elveția.

Această deplasare spre nord a centrului de greutate în extrema de Vest a fost, de

asemenea,

profund legată de două evenimente care au avut un efect mai profund asupra

istoriei


din Europa. Prima a fost pierderea prestigiului suferit de episcopul Romei

și amenințarea la Roma reprezentat de barbari de la goți la

Lombarzi. Bizanțul nu mai este recunoscut superioritatea episcopului

de Roma. Roma nu mai era centrul Europei, fie punct de vedere geografic sau

punct de vedere politic. Al doilea eveniment a fost cucerirea musulmană. După lui

Muhammad

moartea în 632, arabii și alte convertiti la islam, musulmani, cu

viteza fulgerului cucerit Peninsula Arabică, Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu

Est, și Africa de Nord, din Egipt până la Maroc. De acolo, dacă

intenție pe raid sau pe cucerire, ei s-au lansat pe

malul opus al Mediteranei. Între 711 și 719, berberii

din Africa de Nord, care sa convertit la islam, a cucerit cele mai multe dintre

Iberice

Peninsula. Până la începutul secolului al IX-lea, au ocupat

Insulele antice romane din Corsica, Sardinia, Sicilia, și Creta. Acest geografică

rearanjare, în afară de înființarea unei opoziții între Nord

Europa și de Sud, Europa mediteraneană, dezvaluit noul importanța

dintre marginile exterioare ale noului Christian Europa. Periferie Celtic a fost

acum sa alăturat de la periferia anglo-saxon și, ulterior, de către Norman,

Cele scandinave, și slavă. Marea Mediterană a reprezentat acum o

fata esențială pentru recucerirea creștină și alte relații cu

Musulmani.

În cele din urmă, o dezvoltare care a dat o lovitură trist la creștinism a fost totuși

probabil benefică pentru Europa. Africa de Nord care, datorită Tertulian

și, mai presus de toate, Sfântul Augustin, a fost unul dintre cele mai importante

centre

a creștinismului în Imperiul Roman, a fost devastat, inițial de

Vandali. În 430, Augustin însuși a murit în Hippo, care vandalii

au fost apoi împresurau. Dar a fost mai presus de toate cucerirea musulmană în a

șaptea

lea, care a distrus și eradicat civilizației creștine în Nord

Africa. Nu mai este Europa a face să se teamă de concurență de la o Africa care

a jucat un rol esențial în elaborarea teologiei creștine și o

rol de pionierat în lupta împotriva ereziilor, în special donatismul.

Guvernul de episcopii și Călugării

Anumite progrese au avut loc în țările bazate pe vechi

delimitări ale lumii romane și, de asemenea, în noile grupuri etnice. Dar

a fost creștinare că, mai presus de toate, a adus uniformitate a theWest în

Evul Mediu timpuriu. În primul rând, toată această zonă a fost guvernată de

episcopi a căror putere a fost în creștere, în special în administrația

de orașe. Din secolul al șaptelea pe, un grup de rang superior apărut

printre episcopi: aceste cifre au fost numite arhiepiscopi. Sub


episcopi, ChristianWest a fost împărțită în teritorii în principal pe bază de pe

vechile diviziuni administrative romane. Ei au fost cunoscut sub numele de eparhii.

Pe lângă episcopii și preoții, noi figuri religioase care a avut originea

în Orientul apărut: de călugări. În partea de vest, cele mai multe călugări, în ciuda

lor

nume, ceea ce înseamnă'' solitar,'' nu au fost pustnicii, dar trăiau în

Grupurile. Ei au fost cenobiți, și au locuit în mănăstiri, care, cu toate acestea,

Au fost, de obicei, situate departe de orașe, în mai mult sau mai puțin izolați

văi și păduri. Din secolul al patrulea la al optulea, călugări jucat un

rol esențial în creștinare a țăranilor păgâne. Mulți călugări

au fost itinerant. Remarcabil printre acestea au fost călugări irlandezi menționate

de mai sus, care a exercitat misiunea lor apostolică peste bord de la est

Galia a nordul Italiei. Dar în vigoare pe teritoriul pe care au acoperit încorporate

întregul Vest creștinat.

Femeile religioase au fost, de asemenea, să fi găsit în acest nou spațiu creștină.

Chiar înainte au venit împreună în grupuri, de asemenea, în mănăstiri (sau

mai degrabă, mănăstiri), au fost caracterizate prin starea lor de virginitate. Ei

astfel întruchipat nou ideal de castitate, care a fost o caracteristică a creștinismului

în general. Cu toate acestea, deși castitate și virginitatea au fost observate de către

călugări și aceste fecioare, în general, episcopii și preoții nu au încă o practică

celibat

Heroes noi: Saints

În fruntea acestor noi instituții religioase, noi eroi au apărut:

sfinți. În primele secole ale creștinare, eroismul sfinților

a constat în punându-și viața pentru Dumnezeul creștinilor. Ei

au fost martiri. Dar, așa cum creștinismul a devenit tot mai larg acceptate,

număr de martiri diminuat și creștinii cele mai remarcabile a venit la

fie confesori, mai mult din care au fost, de asemenea, salutat ca sfinți.

Biserica a asigurat sfinți ai un destin special. Recompensa de paradis aștepta

ei și, în timp ce încă de pe pământ, ei au devenit obiecte de venerare sau chiar

de culte care a promis mântuirea. Conform ortodoxiei creștine, numai

Dumnezeu a făcut minuni, dar credința populară atribuite, de asemenea, minuni a

sfinți. Astfel de miracole au avut loc în locuri speciale, în special acolo unde

sfinții au fost îngropate. Creștinii s-au vindecat sau salvate prin contact cu

organele de sfinți,'' aceste cadavre excepționale,'' ca Peter Brown îi cheamă.

Ca episcopi, mulți sfinți aparținea superior romano-barbar straturi

de societate. Liderii noii societăți creștine a venit de la aristocratic

familii. Aristocrația a fost educat și a asigurat că guvernul a căzut

la noi, creștin, de elita.


Un nou mod de măsurare a timpului

Viața monahală a influențat profund moravurile europene. Ea a învățat societatea

creștină

să organizeze utilizarea sa de timp. Cu atât ziua cât și noaptea, călugării s-au

s-ar aduna împreună la intervale regulate și la momente speciale (opt

ore monastice sau canonic) să recite rugăciuni. Din călugării creștini,

De asemenea, au învățat să acorde o atenție la regimul lor. De posturi observate de

către călugării

și laici evlavioși au constituit nu numai un rit penitențial religios, dar, de asemenea,

o

model de comportament de sănătate-conștient, comparabil cu luare de sânge.

Efectele epidemii nu a putut fi controlat, dar lupta împotriva Gula,

lăcomie, a fost de cel puțin o cale de combatere excese alimentare. În cele din

urmă,

călugări a introdus un nou ritm de existență că viața afectat chiar și în afara

societățile lor monahale: a implicat o combinație și alternanță de muncă

și de petrecere a timpului liber, rugăciune și Otium.

Influența creștinismului a fost marcată, în special în domeniul de timp

de măsurare. Deși Evului Mediu creștin a continuat să utilizeze

Roman Calendarul iulian, au fost introduse inovații importante: în primul rând și

în primul rând, ritmul săptămânal. Referirea la creația divină în Geneza

nominalizat durata Crearea de șapte zile de timp: șase zile lucrătoare, plus unul din

odihnă. Curând a devenit obligatoriu pentru toți creștinii să țină duminica drept zi

de

odihnă. Charlemagne chiar considerat necesar pentru a obține Bisericii să fie de

acord să

face excepții în cazurile de țărani pentru care a fost esențial să nu

deșeuri vreme bună în îndeplinirea sarcinilor lor rurale, în special de

recoltare. În lumea europeană, dreptul de până la vremuri foarte recent, acest

organizarea activității umane în conformitate cu o rotație săptămânală are,

probabil,

cu condiția ca cel mai bun mijloc de muncă și de odihnă alternativ.

Creștinismul a introdus, de asemenea, schimbări profunde în calendar. Ea a dat

Erei creștine, un nou punct de plecare atunci când, în 532, calugarul Dionisie

Micul făcut nașterea lui Hristos noul început de istorie. La punctul de fapt,

Cu toate acestea, Dionisie a făcut o greșeală în calculele sale, astfel încât nașterea

Hristos, care marchează începutul erei creștine, a fost, probabil, în 4

bc. Pe de altă parte, pentru o lungă perioadă de timp, Biserica nu a selecta o

singură

data pentru a marca începutul anului în toată creștinătatea. Datele

cel mai frecvent ales de la începutul anului au fost 25 decembrie (

Întruparea), 25 martie (Buna Vestire), și de Paști, care a fost un mobil

sărbătoare. De aici importanța, în toată creștinătatea, de complexe,

calcule precise, bazate pe observații ale lunii, să definească și să

calcula data Paștelui în fiecare an. Calendarul creștin este unul solar,

cu excepția pentru introducerea unei părți lunar la Paști. Pentru întreaga

Viitorul Europei, cu excepția regiunea de est ortodoxă, calendarul creștin


a asigurat promovarea celor două zile de mare, încât a devenit cea mai mare anual

festivaluri: ziua de Crăciun, marcând nașterea lui Hristos, care, în al patrulea

secol a fost stabilit la 25 decembrie; și ziua de Paști, de ani de la

Învierea lui Hristos, o sărbătoare mobile. În afară de marile festivaluri

dedicat lui Hristos sau a Fecioarei Maria, în diferite zile ale anului

au fost numite după sfinți și a marcat aniversările de moartea lor.

reorganizarea măsurare a timpului afectat, de asemenea, viața de zi cu zi obișnuită.

În Occident, în secolul al șaptelea cunoscut o inovație a impactului

care a fost simțit pe scară largă, și anume introducerea de clopotele bisericilor și

construirea de turnuri cu clopote sau campaniles. În mâinile călugărilor, a

trecerea de ore rămas imprecis, dar acum clopotele anunta fiecare

oră ar putea fi audiat atât în orașe și în mediul rural. Acest sonor

masurare a timpului a fost o inovație de importanță capitală.

Remodelarea spațiului

Remodelare a creștinismului de spațiu a fost nu mai puțin important decât de

remodelare sale

de măsurare a timpului, și, în ambele cazuri, schimbările afectat

întreaga Europă Occidentală. Organizația lor a dus la noi diviziuni eparhie,

Deși a durat ceva timp pentru a defini teritoriile diferitelor dieceze

cu precizie. De rețele între anumite puncte și anumite regiuni au fost

de asemenea, stabilite în loc. Cultul relicvelor sfinte a dus la promovarea de locuri

care

conținute în special cele celebre. Un astfel de loc a fost Tours, care

adapostit moaștele Sfântului Martin, un alt, chiar mai mult prestigiu, a fost

Roma, cu moaștele sale de Sf. Petru și Pavel. Cultul sfintelor moaște au condus

la pelerinaje că legăturile stabilite între popoarele extrem Europene

vest și, cel mai important, rutele de aceste pelerinaje au fost în curând

organizate în etape și rețele clare. Relațiile s-au stabilit

între ordine monastice diferite. În secolul al șaptelea, de exemplu,

abatele de Saint-Aignan, în Orle'ans, a fondat manastirea de Fleurysur-

Loire, care a devenit un mare centru de pelerinaj odată ce a dobândit

moaștele Sfântului Benedict, care, în urma invaziei din lombarzilor, a avut

a fost abandonată de pe Muntele Cassino, în sudul Italiei. Rolul unei astfel

rețele ca acestea au devenit chiar mai important în Evul Mediu târziu.

Doi poli ostil, Bizanț și Islam: alegerea de imagini

Trebuie să ne întoarcem la două evenimente negative, care au jucat un rol esențial

în

geneza Europa între a șaptea și secolele XIV. Ei


condus la sau cel puțin consolidată construirea unei religioase sau naționale

identitatea în contextul conflictului și opoziție. Noțiunea de'' alta,''

în special un adversar sau un inamic, creează identitatea.

În caz de vest creștinătății, ostil'' celălalt'' a fost dublu. La

Prima a fost Bizanț. Mai mulți factori au crescut distanța care separă

Cererile bizantine să domine întreaga: creștini latine și bizantine

Creștinătății, latină ca și greacă, împreună cu refuzul Bizanțul a

recunosc episcopul Romei, împreună cu diferenta de liturgice sale

limba (greaca, nu latină) și diverse divergențele teologice. Un

decizie extrem de importantă luată de Biserica latină agravat

probleme. Lumea bizantină a fost zguduit de ceartă peste imagini,

care a început cu o criza de iconoclasm (o respingere de imagini) între

730 și 787. În urma doilea Conciliu de la Niceea (787), Charlemagne,

în lucrarea sa Libri Carolini, a stabilit cu fermitate atitudinea de vest, creștinismul

latin.

A fost o atitudine moderată, care a condamnat atât distrugere și

respingerea de imagini, sau de iconoclasm, și, de asemenea, închinarea la imagini.

În contrast cu

Iudaism și islam, ambele din care a respins imagini, și Bizanț, care

a fost cuprins de accese de iconoclasm, vestul creștinătate sancționat și

imagini venerat, ca o formă de omagiu adus lui Dumnezeu, Fecioară, și sfinții,

deși din aceste imagini au fost antropomorfe nu le-a face

obiecte de orice cult. În afară de Duhul Sfânt, de personae din

Dumnezeirea au fost portretizat cu o față umană. Acest lucru a constituit un

important

etapă de-a lungul modul în care a condus la umanismul european, a fost o cale care

a fost

pentru a dovedi bogat plină de satisfacții pentru arta europeana.

Conflictul cu islamul de la al șaptelea înainte secol a fost de o mai

natura virulent. La fel ca și Europa de Est a rămas o parte a bizantin

lumii, islamul și creștinismul latin stabilit pe teritoriile lor respective

pe fiecare parte a unei borduri care a servit ca o bară, care de-a lungul militare

conflicte au avut loc de multe ori. După depășirea Africa de Nord, islamul, în

Forma de berberi Arabized, a lansat un atac asupra Europei creștine.

Între 711 și 719, au cucerit rapid Peninsula Iberică.

Creștinii păstrat o deține doar de-a lungul un breton de Nord, în special la

vest, din regiunea Asturias. Din nordul Spaniei, musulmanii, dacă

intenția de a pur și simplu raid sau pe extinderea cucerirea lor, măturat de la nord

peste Pirinei. Cu toate acestea, indiferent de intențiile lor, avansul lor

a fost oprit, în 732, prin ceea ce este cunoscut sub numele de Bătălia de la Poitiers.

Aceasta a fost

ultima invazie musulmana sa patrunda la nord de Pirinei, deși în

secolul al IX-lea au existat cuceriri mai mult musulmane din Marea Mediterană

insule, în Italia, și în Provence.

Istoriografia europeană a produs o serie de interpretări divergente

din Bătălia de la Poitiers. La o extremă sunt unii istorici care


consideră lupta ca o simplă încăierare de importanță insuficiente, deoarece

musulman

cucerirea fugise deja de abur. Pentru alții, în schimb, bătălia de la

Poitiers a fost un eveniment extrem de important, care reprezintă un triumf peste

Islam pentru

Creștinismul, atât în realitate, cât și în mit. Pentru o foarte agresiv anti-

Minoritate musulmană, Poitiers a devenit un simbol. Adevărul se află undeva

între aceste două extreme. Cu toate acestea, anumite cronicarii creștini reprezentate

Bătălia de la Poitiers ca un eveniment european. O lucrare anonim,

Continuatio Hispana (Continuarea cronica de Isidor de Sevilla),

descrie bătălia de la Poitiers ca o victorie pentru europeni, care

forțat poporul cunoscut în Occident ca sarazini să se retragă.

Trei alte modificări sau inovații asemenea, a jucat un rol în a face noua

extremă vestul Europei omogen.

Ruralizare din Europa

Primul, care a fost de natură economică, a fost menționat anterior

ruralizare a unei lumi care a fost puternic urbanizat sub romani.

Drumuri căzut în stare proastă, alături de ateliere, depozite și irigare

sisteme, și din agricultură au scăzut. A fost un regres tehnologic în

care folosirea pietrei ca material de construcție majoră diminuat și lemn

a făcut o revenire. Fluxul de orășeni se întorc în țară

nu a umple golul lăsat de declinul demografic. În locul

oraș, URBS, vila, sau bunuri de mare, acum a devenit economic de bază și

entitate socială, cu conace de mici ca unitățile în care oamenii au trăit și de

crescătorie.

Zona la dispoziția acestor conace variat, dar, în cele mai multe cazuri a fost

destul de mic și capabile de a furniza hrana pentru nu mai mult de un singur

familie.

Economia monetară s-au redus și troc au avut loc sale. Longdistance

tranzacționare aproape a dispărut, cu excepția pentru mărfuri indispensabile

precum sare. Recent, istoricii au avut tendința oarecum de discount

declinul orașelor. Dar, într-adevăr singurele care au continuat să se dezvolte la

orice grad au fost centre unde episcopi și ocazional barbar căpetenia

locuit, cum ar fi Tours, Reims, Lyon, Toulouse, Sevilla, Mainz, Milano,

și Ravenna.

Regalitate și Legile barbare

Alți doi factori, unul de natură politică, celălalt de natură juridică, au contribuit

la uniformitatea în curs de dezvoltare din lume, sub influența barbar.


În primul rând, Kings (mult mai detestat de lume Roman) a aparut acum la

șef al noilor formațiuni politice. Ei au fost regi ai statură limitate,

într-adevăr nu mai mult de tribale căpetenii. Regi anglo-saxon, franc

Kings din Clovis pe, și burgund, gotic, vizigotilor si Lombard

Kings dețineau puțină putere, chiar dacă și-au asumat în capcanele de Roman

Imperiu. (În acest sens, prestigiul unui lider, cum ar fi Theodoric, în

Ravenna, a fost excepțională.) Dar acum, Împărăția a fost, totuși, să se bucure de o

amendă

viitor în Europa.

În al doilea rând, legile promulgate de aceste regii au fost semnificativ barbare

în caracter. Ei au constat din listele de tarife, amenzi, și monetară sau

forme fizice de compensare care aplică pentru contravenții și infracțiuni. Aceste

variat în funcție de statutul etnic și rangul social al părților vinovate.

Noi nu ar trebui să fie induși în eroare de prezența acestor legi, pentru că erau de o

natura extrem de rudimentar, chiar și în cazul edict produse de

Ultimul moștenitor adevărat la tradiția romană în Occident, Ostrogot Theodoric

cel Mare. Legea Salică al francilor, scrisă în latină sub Clovis, a fost

deosebit de bază. Gondebaud, regele burgunzi, promulgată

Legea lui Gombette chiar de la începutul secolului al șaselea. Vamal al

vizigoții au fost mai întâi codificate de Euric (466-485), urmat de Leovigild

(568-586), iar apoi au fost revizuite de Receswinth (649-672) pentru utilizarea

atât vizigoții și romanii, înlocuirea breviarul lui Alaric (506), care

au simplificat codul Theodosian de 438 de romani, așa cum a făcut Lex

Romana Burgundiorum, printre burgunzi. Edict care Rotharis

produse pentru lombarzi (643), ulterior a fost extins de mai multe sale

succesori. La începutul secolului al optulea, francilor inspirat o

Lex Alamanorum, urmat la mijlocul secolului al optulea cu un Baiavariorum Lex.

Saint Martin, arhiepiscop de Braga de la 579 la, compus dintr-un manual

intitulat De Correctione rusticorum, bazat pe legislația adoptată de către

diverse consilii și sinoade. Acesta a stabilit un program pentru corectarea

comportamentul violent al țăranilor care trăiesc în ceea ce este acum nordul

Portugaliei.

Rudimentare, deși a fost, această legislație barbar odihnă pe

Ruinele dreptul roman a se asigura că Europa din Evul Mediu timpuriu

continuat să se bazeze pe lege.


2

O Europă Aborted:

Lumea carolingian (a opta

secolele al X-lea)

Perioada următoare a produs un episod care a fost adesea numit primul

mare încercare la construcția Europei. Acesta este asociat cu Carol,

a cărui scurtă durată imperiu se pretinde a fi primul adevărat plan de

Europa.

Chiar presupunând că pentru a fi corect, trebuie subliniat faptul că a fost

De asemenea, primul exemplu al unei Europe pervertit. Viziunea lui Carol cel

Mare a fost un

'' Naționalist'' unul. Imperiul pe care a fondat-o a fost în primul rând

Franc și a fost inspirat de un spirit cu adevărat patriotic. Charlemagne chiar

avute în vedere să dea nume franci de luni calendaristice. Acesta este un aspect

că istoricii rareori locui pe. Cu toate acestea, este important de a atrage atenția

să-l, pentru că a Charlemagne a fost primul dintr-un șir de încercări eșuate

pentru a construi o Europă dominată de un singur popor sau un imperiu.

EUROPES

de Charles V, Napoleon, și Hitler au fost, într-adevăr, anti-Europe, și

Încercarea lui Carol deja lovit de un proiect care a fost contrară

orice idee adevărată a Europei.

Rise of carolingienii

Creșterea a francilor au avut loc în două etape. La sfârșitul celei de a cincea

lea și în al șaselea, Clovis și fiii săi împărțit împărăția lui Clovis

între ele, reunind pe scurt din timp în timp. Cea de a doua fază

a venit în secolul al optulea. În cursul secolului al șaptelea puterea de

merovingieni au diminuat treptat, ca regii lor, cunoscute la momentul

ca'' regii inutile'' și în zilele noastre ca'' bun-de-nimic regi,'' au fost

deposedați de puterea lor, care au abandonat pentru a administratorului lor șef,

primarul a palatului. Situația a fost similară cu cea a moderne

Japonia, unde împărații abandonat puterea lor de a shogunului. În

în secolul al optulea, primarii palatului au fost selectate de familie Pepin,

care a salutat de la Lie `regiune GE, și funcția lor au devenit ereditare.

Charles Martel, care ia succedat tatălui său, Pepin de Herstal, în 714, a fost

considerate a fi adevăratul rege și prestigiul său a crescut și mai mult datorită

pentru victoriile pe care le-a câștigat, unul dintre care a fost lupta luptat lângă

Poitiers

împotriva musulmanilor din 732. La moartea sa, fiul său Pepin cel Scurt confiscat

toate

puterea sa, detronat ultima a merovingieni, iar în 751 aranjat pentru

coroana a fi conferite se de un ansamblu de conducători laici

și clerici, la Soissons.

Consecința cea mai importantă și de durată a fost că în 754 Pepin a avut

sa consacrat în Saint-Denis, împreună cu cei doi fii Carloman

și Charles. Acest lucru a reveni la ritualul de regalității biblice consacrat

persoana regelui ca un lider creștin. Acesta a consolidat prestigiul

monarhie care, aici și acolo, în Europa, a supraviețuit dreapta jos a

în ziua de azi. Consacrarea a fost practicat inițial în vizigot Europa

dar apoi a expirat și nu a fost restaurat de către monarhia creștin spaniol de

Reconquista. Numai regilor Angliei, care a mostenit anglo-saxon

ritualuri care, în secolul al optulea, stabilit, de asemenea consacrare ca o

instituție, de asemenea, a adus o monarhie consacrat. Acest rezultat

într-o rivalitate simbolică între regi ai Franței și Angliei de-a lungul

Evul Mediu. Regele Franței a afirmat supremația pe motiv de

au transferat ritualul baptismal Clovis la consacrarea a regelui.

Prin urmare, ca singurul conducător încoronat de către Duhul Sfânt, regele

Franța, apoi a luat christianissimus titlu și, ca prestigiul a împăratului

a refuzat, el a proclamat cel mai important dintre regii din

Creștinătății. Istoria Europei a fost de a fi plin de astfel de gelozie,

rivalități, și susține că tendința de a institui o ordine ierarhică în

spațiul politic al Europei.

Pepin cel Scurt părăsit regatul său și puterea sa de a doi fii ai sai, care

împărțit acestea între ele, în conformitate cu obiceiul franc. Cu toate acestea,

în 771 Carloman a murit, lăsând fratele său mai mic Charles unicul rege al

francilor. Charles era viitorul Charlemagne, și el a fost cel care a pus

noua dinastie de carolingienii ferm pe scaunul de domnie.

30 o Europă avortat: lumea carolingiană

A fost Charlemagne primul european?

Charlemagne a fost în primul rând un mare războinic, așa cum a fost tradițional

printre Franks si cu alti barbari. Războaiele că au fost purtate simultan

Campanii de creștinare, dar au fost în principal caracterizate

prin forta bruta, violență, și cruzime. Cuceririle lui Charlemagne extins la

est, sud-est, și spre sud. În est, în sudul Germaniei,

Charles învins avarii și, în 788, anexat Bavaria. În nordul

Germania, 772-803, el a fost nevoit să se angajeze într-o serie de tare

campanii împotriva saxonilor păgâni.

Mare aliat Pepin împotriva germanilor a fost Bonifaciu, anglo-

Saxon Wynfrith, Arhiepiscopul de Mainz. El a creat numeroase episcopii,

printre ei Salzburg, Ratisbonne, și Passau. Înainte de toate, la lui

instigarea, în 744 ucenicul său Sturmi a fondat abatia de Fulda, în

Hesse. Aici, în 755, Bonifaciu a fost îngropat, a fost masacrați de către păgân

Saxonilor în timp ce el a fost într-o misiune printre ei.

Victoria cel mai important Charlemagne a fost câștigat în sud-est. El

a fost lupta împotriva regelui lombarzilor, care a fost un convertit la

Creștinism. Dar, așa cum acesta din urmă a persistat în hărțuirea posesiunile papei

în Italia, inclusiv a celor din Roma, Papa a invitat Charlemagne

să ia măsuri împotriva lombarzilor. Datorită lui de fier-placate sau dublate

cavalerie, Charlemagne a câștigat o victorie orbitor împotriva Didier, Lombard

rege, apoi a încoronat în locul lui Didier, în Pavia, unde a

a primit tradițional Lombard coroana de fier. Lombarzilor totuși

păstrat două ducatele independente în Italia centrală, la Spoleto și

Benevento.

Charlemagne a fost mai puțin succes pe frontul de sud Galia, unde a

confruntat musulmanii. El nu a fost bine informat cu privire la situația din Spania

și a fost învins în afara Saragossa. Apoi sa retras la nord de

Pirinei. Într-o încăierare aici, bascii masacrat o unitate de ariergardă a condus

de Carol nepotul lui Roland. În Chanson de Roland, această minoră

Episodul a fost ulterior transformat de legendă într-o înfrângere tragic în mâinile

de sarazini. Cu mare dificultate, Charlemagne păstrat controlul unul

de marșuri spaniol, în ceea ce a fost mai târziu să devină Catalonia, și, de

asemenea, de

Septimania, în Languedoc. La nord de Pirinei, în partea de vest, el, de asemenea,

a reusit sa recucereasca Gasconia, dar apoi prezentat-o, ca un regat, a lui

fiul lui Louis.

o Europă avortat: lumea carolingiană 31

Alianța dintre francii și Papalitatea:

Împăratul Charlemagne

Cel mai important factor în această situație a fost alianța dintre

Franks și papalității. În suveranii franci papilor căutat și

a găsit un braț secular puternic pentru a le proteja împotriva dușmanilor lor, în

special

lombarzilor. Recompensa de franci Suveranii "pentru parteneriatul lor

în această alianță a fost consacrarea de Pepin și a fiilor săi.

În a doua etapă a alianței, papalitatea pare să fi avut în minte

o întreprindere a unui european'' natura'': el a vrut să restabilească extreme

Occidentul creștin ca un imperiu centrat pe Franks. În ziua de Crăciun, anunț

800, în timp ce Carol a fost într-o vizită la Roma, Papa Leon al III-încoronat

Suveran franc ca împărat.

Acest lucru a fost de a consolida vest, latină, independența curs de formare

creștinătății

de la Imperiul Bizantin Ortodoxe Grecești. În opinia mea, cu toate acestea, să

prezent Charlemagne ca tatăl Europei este, în toate celelalte privințe, un

denaturare a istoriei. Este adevărat că în timpul vieții sale o serie de texte

menționat

la el ca'' șef al Europei,'' dar care a fost mai mult prin el plata

omagiu la un nivel imaginar, și nu reflectă cu adevărat de beton

situație istorică. Din punct de vedere teritorial, Europa lui Charlemagne

a fost foarte limitat. Acesta a inclus nici Insulele Britanice, care, în mâinile

de anglo-saxoni și irlandezi, a rămas independent, în Peninsula Iberică,

care a fost cea mai mare parte sub control musulman, sudul Italiei și Sicilia,

de asemenea, în mâinile sarazinii, nici, în cele din urmă, Scandinavia, care a fost

încă păgân și din care vikingi Norman s-au lansat, fie

intenția de a jefui, sau în scopul de a impune oferte comerciale, care au fost mult la

avantajul lor. Mai mult, Imperiul Carolingian greu interfereaza la

toate pe teritoriul de la est de Rin. Cele mai multe dintre Germania se afla dincolo

de

înțelege. Mai presus de toate, slavii au rămas în afara ariei sale și erau încă păgân.

Praga a evoluat aproape deloc din secolul al șaptelea, atunci când franc

comerciant Samo, care a dominat piața de sclavi, a avut el însuși

ales rege de slavi și au continuat apoi să avanseze în

inima de Boemia.

Pentru ambele papalitatea, a cărui idee încoronarea lui Carol cel Mare a fost

imperial,

și pentru Charlemagne însuși, care a acceptat mai mult sau mai puțin pasiv, acesta

formalitate a reprezentat în esență, o întoarcere la trecut. A fost o încercare de a

reînvia Imperiul Roman, mai degrabă decât un proiect care sa uitat înainte de a

destinul viitor al Europei. Când el a fondat noua sa capitală, Aix-la-

Chapelle, în teritoriul vechi al francilor, Charlemagne a fost fără îndoială

vis de ceea ce face'' de la Roma al viitorului'', în esență, în ciuda


'' Noua Romă,'' adică Constantinopol. Dar principalul punct este că el a fost

Privind înapoi, spre o Roma care nu a fost un loc de un european carolingiene

imperiu, ci pur și simplu de capital a unui papă cu puțină putere. După

Charlemagne,

Aix-la-Chapelle a intrat în declin. La scurt timp după crearea sa, aceasta

încetat să mai fie capitala de Vest, chiar dacă mitul lui a rezista de-a lungul

Evul Mediu. Toți care au fost lăsate în Aix au fost câteva monumente de prestigiu

care a continuat să depună mărturie la visul lui Charlemagne. Astăzi, demonstrații

a solidarității europene, care sunt stabilite în Aix-la-Chapelle sunt nu mai mult de

ceremonii nostalgice sărbătoresc trecut. Observate pe termen lung, și în special

într-o perspectivă europeană, Imperiul Carolingian a fost un eșec.

Legacy european de Charlemagne

Cu toate acestea, mitul carolingiană modernă include anumite de bază

elemente care sunt relevante pentru viitorul Europei. Prima este a lui Charlemagne

plan dur de unificare juridică. Normele Charlemagne decretat care afectează

domeniile majore ale guvernului, reguli care au aplicat la întreg teritoriul

imperiu. Ei au afectat peste tot și toată lumea: moșiile rurale mari,

de predare, legislație, diferitele divizii ale regatului, și împăratului

Trimișii proprii, Missi Dominici. Aceste reguli au fost cunoscute drept

capitularies. În mod similar, Carol sa străduit să unifice moneda

imperiul său de instituire a unui sistem monetar bazat pe o monedă de argint,

negator. Dar restabilirea de tranzacționare pe distanțe lungi, în special cu

lumea musulmană, au rămas foarte limitate. Un alt a lui Charlemagne importante

Reformele, de asemenea, a rămas incompletă. Acesta se referea la baza de

Drept și legislație. Așa cum am menționat mai sus, legislația barbar a fost

fondată pe drepturile personale și a fost semnificativ etnice în caracter. Franks,

Burgunzii, lombarzii și goții au toate propriile lor legi. Charlemagne

căutat să înlocuiască această diversitate juridică, cu o singură lege a terenului pe

care

aplicată la fiecare barbat si femeie rezident pe teritoriul Imperiului.

Deși niciodată realizat, acest plan trebuie să fie clasate între lui Charlemagne

eforturile cele mai revoluționare și a fost unul dintre cei care oferit cel puțin un

bucatica de posibilitatea de a unității juridice europene.

Datorită eforturilor de Charlemagne și succesorii săi, unificarea monahal

a fost mai mult succes și, având în vedere numărul, prestigiul, și activitatea

a călugărilor, a jucat un rol important în organizarea timpurie

Europa medievală. De la începutul Evului Mediu timpuriu a asistat la

stabilirea unui număr de reguli monastice diferite. Charlemagne,

Ca întotdeauna, a fost pasionat de ordine și unitate, astfel încât el a sprijinit

eforturile de a

să promoveze unificarea cu un călugăr catalan care a fondat-o strânsă mănăstire


la Montpellier, la Aniane, și care, în special, a reînviat și a revizuit

Regula VI-lea de Sfântul Benedict de Nursia. Adoptarea revizuit

exclude de Sfântul Benedict de către toate manastirile din regatul franc a

imperiu condus ordinea de zi a cinci consilii simultan stabilite în 813. În

816, la Conciliul de la Aix-la-Chapelle, fiul și succesorul lui Carol cel Mare,

Ludovic cel Pios, a decretat această regulă benedictin să fie obligatorie. Sfânt

Papa Benedict a decis că timp de călugări ar trebui să fie împărțită într-un mod

ca pentru a le permite să îndeplinească o serie de funcții diferite. A existat un timp

pentru rugăciunea liturgică și meditație, un timp de muncă manuală, și un timp de

muncă intelectuală, și a acestor funcții Sfântul Benedict din Aniane adăugat

misiunea de a predica la păgâni și convertindu-le. Lumea monahală

a fost, astfel, să joace un rol social și cultural esențial în toată creștinătatea

din al nouălea din secolul al XII-lea, chiar dacă, așa cum Ludo susține Milis,

acest rol a fost oarecum exagerate.

O Europă a Warriors. . .

Sub guvernul de episcopi și clerici seculare, și ca călugării

urmărit activitățile lor, în secolul al IX-lea a asistat la unificarea unei

Europa de războinici și o Europă de țărani. În conformitate cu

Modelul franc, toate subiectele de imperiului lui Charlemagne depinde direct

pe suveran și au fost războinici. Ele au fost toate în datoria de a face

serviciul militar. Fiecare om liber a fost un potențial războinic care, fie direct,

sau care deservesc un contingent de oameni furnizate de suzeranul său, a trebuit să

ia parte

anual în campanii militare suverane de la sursă la

toamna, perioada în care caii ar putea fi sigur de a găsi pășune.

Din cei 46 de ani ai domniei lui Carol cel Mare, doar două, 790 și 807, au fost

fără a campaniilor militare. Cavaleria grea a fost cea mai puternică forță din

armata. Când sunat, fiecare om liber era de așteptat, fie personal, fie

prin intermediul stăpânul său, de a oferi propriul său cal, scut, și

armă. Arma ar fi o suliță de lumină, o scurtă singur tăișuri

sabie de luptă pe jos, sau, pentru lupta călare, de obicei, un timp,

sabie cu două tăișuri. În cazul în care campania a fost victorios, așa cum a fost

cazul în mod frecvent

sub conducerea lui Carol cel Mare, acesta va fi completată de o acumulare de

mai mult sau mai puțin pradă bogată. Imperiul carolingian trăit parte din cuceririle

sale

și pradă, au ca toate mari imperii, de la Alexander până la

Mohamed.

În total, numărul de soldați la dispoziția suveranului lor a fost

probabil în jur de 50.000 de oameni, dintre care 2.000 la 3.000 ar fi pe

călare. Cu toate acestea, ele au fost rareori toate convocați de acțiune la


același timp. Societatea medievală și cultura nu au implicat un număr mare de

indivizi, în special în domeniul de luptă, pentru care este cel mai bine

cunoscute. Liderii armatei erau oameni a căror avere provine în esență,

din veniturile generate de proprietățile lor mari. Terenul în sine a fost

alte baze de avere și puterea de viitor europeni. Acesta a fost

a sugerat că nașterea din Evul Mediu a venit atunci când taxele până

apoi plătit la guvern au fost convertite în taxe plătite la mare

proprietari, viitorii stăpâni seigneurial. Aproximativ 90 la suta din populatie laice

a trăit și a lucrat pe terenul deținut de aceste cifre puternice.

. . . Și, de asemenea o lume a țăranilor

Dominația de o minoritate de proprietari militariste făcut din Europa o lume

de războinici. Dar a fost, de asemenea, o lume în care majoritatea locuitorilor

erau țărani. Stările sociale ale acestor țărani variat. Au existat încă

sclavi, pentru creștinismul a făcut nimic pentru a îmbunătăți soarta. Dar noi

legături

s-au stabilit între un lord, moșiile sale, și țăranii. O creștere

numărul de bărbați și parcele de teren au devenit direct obiectul Domnului locale.

Luând locul de sclavi, iobagi au apărut acum, trăiesc pe terenuri care

acestea ar putea nici să schimbe nici nu vinde. În ciuda unei val timpuriu de

clearance-ul teren

în al șaselea și al șaptelea secole, Occidentul a rămas un teren de

Pădurilor. Marile moșii seigneurial au fost în general împărțite în două

secțiuni. Unul a fost instanța de judecată sau de a păstra că Domnul exploatat în

mod direct,

ajutat de țăranii săi, care au muncă forțată pentru el de mai multe ori pe săptămână.

Restul de bunuri a fost de crescătorie de la țărani pentru ei înșiși. Precum și

asigurarea pentru familiile lor, ei ar încerca să producă un mic excedent de

vinde, astfel încât acestea ar putea cumpăra orice bunuri necesare nu au fost

prevăzute în

Estate. O proporție mai mare a țăranilor decât este, de obicei, au susținut

deținut ceea ce a fost numit un allodium, sau de vanzare teren.

În timpul lui Carol cel Mare au fost deja începuturile unei dezvoltări

care a fost de a fi de o importanță majoră în Evul Mediu și ar conduce

la una dintre caracteristicile cele mai caracteristice ale Europei. Țăranii forțat

Lords lor pentru a le emancipeze, și astfel au format o categorie gratuit,

scutite de la muncă forțată. Lorzii au fost acum obligați fie să accepte

o reducere în mărime de moșiile lor sau reimpunerii servitute asupra

țărani. Ultima soluție a fost adoptată în special în Europa de Est și

a devenit un motiv în plus de diferențele și distanțarea între vest

și Europa de Est. Importanța vieții rurale și societate, care are

a rămas o trăsătură a Europei chiar până la ziua de azi, a fost recunoscut

de Charlemagne, care a îndreptat atenția către ea și a produs capitular


intitulat De villis (800). Aceasta consta dintr-un set complet de reguli pentru

agricultură

viață, care a fost aplicabil chiar și în afara domeniului regal. Se trasează în

peisajul rural din Evul Mediu timpuriu din care Europa ar

emerge. Multe dintre efectele sale sunt încă detectabili ziua de azi.

Civilizația carolingian, un strat culturală în formarea

din Europa

În aspectele sale cele mai de succes, Europa carolingiană a fost o influență

civilizatoare.

Carol însuși nu poate fi descris ca un om de cultură: el ar putea

abia recunoască litere ale alfabetului, a fost în imposibilitatea de a scrie, și a lui

cunoștințe de limba latină a fost minimă. Cu toate acestea, în guvern a avut loc

ferm la principiul că cunoștințele și instrucțiuni, respectiv a constituit

o manifestare și un instrument de putere necesar al unei

suveran. Una dintre sarcinile sale principale a fost de a promova și proteja

cunoștințe.

El a fost conștient că în această sarcină de un monarh trebuie să se bazeze pe

clerului,

care au fost cel mai bine instruiți în acest domeniu, și mai presus de toate el trebuie

să se întoarcă la

fiii lui puternice laici care au acționat în calitate de auxiliari în Guvern

a imperiului. Pentru punerea în aplicare un astfel de program, nu a fost suficient

pentru a

apel exclusiv la Franks. Avea nevoie să se bazeze pe imperiului complet cultural

potențial. El a chemat chiar reprezentanți ai țărilor care nu au fost

o parte din imperiul său - irlandezi, anglo-saxoni, si spanioli, de exemplu. Ea

este o exagerare să prezinte Charlemagne ca un precursor de Jules Ferry,

sallying mai departe pentru a încuraja elevii în clasă. (Jules Ferry a fost ministru

de învățământ public și mai târziu, 1879-1885, prim-ministru al

Franța. El a promovat educația seculară.) Școlile care Charlemagne

create sau dezvoltate au fost destinate în primul rând pentru fiii ale aristocrației.

De la 781, Charlemagne sa înconjurat cu educat și științifică

oameni. Jean Favier a mers atât de departe ca să le descrie ca'' intelectuali Palace.''

Acestea includ, de exemplu, Lombard Paul Deacon, a cărui

nume real a fost Warnefried, Paulin italian de Aquileia, spaniolul

Teodulf, care a devenit episcop de Orle'ans și stareț de Fleury-sur-Loire (sau

Saint-Beno se-sur-Loire), în 797, și, mai presus de toate, Alcuin anglo-saxon, care

a fost născut în aproximativ 739 și a murit în 804. Alcuin a devenit a lui

Charlemagne

consilier principal, dar a rămas întotdeauna un diacon simplu, chiar și atunci când

el a fost făcut abatele de Saint-Martin, în Tours, și a început să transforme

o într-unul dintre centrele cele mai pline de viață din ceea ce este uneori numit

Renașterea carolingiană.

Această lume de învățare a fost în esență masculin, dar puține la feminin

Cifrele au apărut în ea. De exemplu, Alcuin a fost de asemenea consilier la Gise

`le,


Sora lui Charlemagne și stareță de Chelles, și el a încurajat să

favoriza viața intelectuală în mănăstirea ei, împreună cu activitate intensă dedicată

copierea de manuscrise. Între timp, departe de instanța de judecată, Dhuoda, un

mare

aristocrat din Aquitaine, achiziționate de învățare care a determinat apoi, la

începutul secolului al IX-lea, pentru a trece pe la fiul ei, Bernard, ducele de

Septimania, pentru care ea însăși a început să scrie un manual de educație.

Renașterea carolingiană, care sa dezvoltat în jurul Charlemagne a fost

ceva mai limitate decât este sugerat de triumf și strălucitoare

Imaginea care este uneori purveyed de ea. În curtea lui Charlemagne, acest

culturale

Mișcarea nu a fost exclusiv serios, dar, de asemenea, a avut o latură ludică. Charles

și pe principalii membri ai anturajului său a format o Academie Palatine, o

distracții literare ale căror membri au porecle care amintesc de antichitate.

Este interesant de observat că acestea au inclus atât în greacă și latină

nume, și, de asemenea, cele biblice. Alcuin a fost Albinus sau Flaccus (în alte

cuvinte, Horace); Engilbert fost Homer; Teodulf a fost Pindar, un tânăr

poet, Maudoin, a fost Naso (Ovidiu); Pepin din Italia a fost Julius (Cezar). Dar

alții au fost Aaron sau Samuel; Adalard a fost Augustin, și, cel mai important,

Charlemagne a fost David,'' Regele Păcii.'' Programul de această

Academia a fost bine, în conformitate cu obiectivele Alcuin lui: și anume, de a face

lui Charlemagne

Curtea'' o Atena chiar mai frumos decât cel vechi, deoarece

a fost înnobilat prin învățătura lui Hristos.''

După Carol, sub Ludovic cel Pios și Carol cel Pleșuv, un al doilea

val de oameni de știință a continuat și chiar a dezvoltat această renaștere''.'' A fost

promovat nu numai în palat, dar, de asemenea, în noi mănăstiri. De exemplu,

Eginhard studiat la noua manastire de Fulda, în Germania, unde, de la 822

pe, marele Raban Maur a fost stareț.

Fără exagerare, este corect să spunem că activitatea intelectuală a

Carolingienii a produs un strat de cultură europeană proprie. În lucrarea sa

capitular intitulat De Litteris colendis, Carol însuși a subliniat

importanța învățării pentru guvern și prestigiul unui stat.

Unele dintre reformele efectuate de Carol și consilierii săi au fost

importante. Una a fost reforma de scris. Noul minuscul carolingian

a fost clar, consistent, elegant, și mai ușor de citit și să scrie. Acesta a fost

a susținut că aceasta a fost prima scriere european. Pe fondul activitatea intensă

de copierea manuscriselor în monahal, regal, și episcopală scriptoria,

Alcuin a încurajat o nouă preocupare pentru claritate și utilizarea de punctuație.

Carol a încurajat, de asemenea, emendation din textele Scripturii.

Urmărirea de corecție care a inspirat activitatea pe scară largă de biblice

exegeză în medieval Vest a constituit o preocupare importantă. Ea

combinat un respect sănătos pentru textul sacru original, cu o recunoaștere a


legitimitatea de amendamente justificată prin progresul cunoașterii și

învățare.

Vom găsi încă unele produse ale Renașterii carolingian impresionant

Astăzi, mai presus de toate bogăția sale manuscrise ilustrate.

Capodopere carolingiene remarcabile includ un număr de evanghelii și

cărți de psalmi. Plăcere în textul Psalmilor care a cuprins Orientul Mijlociu

Evul a fost la rădăcina un punct de atracție față de poezia biblică, încă evidentă în

Europa de astăzi.

Noi ar trebui să rețineți, de asemenea, apariția unui moda nu a influențat în special

de carolingienii, dar că a făcut apariția în aceeași perioadă,

și apoi a dezvoltat și continuat de-a lungul Evului Mediu, și chiar

supraviețuiește astăzi. După secolul al șaselea, așa-numita Apocalipsa Sfântului

John, excluse frecvent din textele canonice ale Noului Testament,

a fost ignorat de către cler și credincioși deopotrivă. Dar o lucrare produsă la

sfârșitul anilor

secolului al VIII-a reînnoit sale averi în mod uimitor. Acest lucru a fost un

Comentariu

compusă din aproximativ 780 de călugăr Beatus, în mănăstirea de

Liebana, aproape de Santander. În secolele IX-X, ilustrat

copii ale acestui comentariu abundență. Multe dintre ilustrațiile a mărturisit

geniul artistic al pictorilor miniatura occidentale atunci când a venit vorba de

exprimarea

anxietate și teroare. Beatus a dat Europa primul său mare thriller.

Secolul al IX-lea a fost, de asemenea, crucială pentru viitorul arhitecturii religioase

în Occident. Două dintre inovațiile sale a constituit o moștenire de primă

importanță

la arhitectura europeană. Una a fost introducerea simbolismului

din transept, care integrate transversală în proiectarea liniară

Basilica roman antic. Cele mai vechi transeptele aparut in jurul anului 800, în

Saint Maurice de Agaune, catedrala din Köln, și în catedrala

de Besanc ¸ pe. În aceeași perioadă, mănăstire de Saint-Riquier produs

O altă inovație care a fost să se bucure de mare succes: frontul de vest, cu

turnuri adiacente care au făcut portile de clădiri romanic și gotic

atât de dramatic. O serie de exemple splendide de acest tip au fost ridicate.

Acestea includ mănăstirea Saint-Denis și de Fulda, și

Palatul Imperial și biserica de la Aix-la-Chapelle. Atat celor care doresc să

angaja muncitori calificați, precum și reprezentanți ai ateliere de lucru se va

deplasa

pe scară largă. Datorită colaborării lor, meseriași patroni, mai târziu să fie salutat

ca artiști, a prezentat viitorul Europei cu lucrări de frumusete care

multe monumente târziu reproduse în același stil de la o regiune

la altul.


Franța, Germania, Italia: În cazul în care a făcut inima Europei Lie?

Un număr de texte medievale referire la imperiul Unite, Europa.

Carmen de Carolo Magno cheamă Carol'' șeful venerabila

Europa'' și'' tatăl Europei.'' Încă 781, Charlemagne a avut

încredințat Regatul Aquitaine a fiului său Louis, la care a lăsat moștenire

intregul sau imperiu, când a murit în 814. În imposibilitatea de a face față

Presiunea din fiii lui, sau pentru a rezolva problemele de guvernare pentru o astfel

de

zonă vastă, Ludovic cel Pios a revenit la practica de împărțirea imperiului

dintre fiii săi. După moartea sa, că divizia a fost confirmată de un

Acordul între Lothar și Louis german. Acesta a fost apoi dat beton

forma, prima de jurămintele pe care au depus jurământul în Strasburg în 842 și

a înregistrat în primul text oficial scris în două versiuni vernaculare, unul

Franc, celălalt germană, iar mai târziu prin tratatele de la Verdun (843) și

Minden (844), care a ratificat divizarea imperiului. În urma acestor

evenimente dramatice, extreme vest a fost reorganizată în două regiuni, Europa de

Vest

și de Est Francia, a avut loc, respectiv, de două popoare, cel destinat

pentru a deveni francezi, celelalte germani. Între aceste două fugit o treime

zonă care se extinde de la nord la sud și încorporează cele două capitale, Aixla-

Chapelle și Roma. O parte din această regiune a fost cunoscut ca Lotharingia,

odihnă, Italia. Curând Lotharingia sa dovedit a fi o entitate artificiala care a fost

greu

pentru a menține. Realitatea teritorială și politică a situației găsite

expresie în apariția a trei regiuni predominante. Într-un ninthcentury

Documentul, aceste regiuni sunt numite prestantiores Europae

specii, cele trei părți dominante ale Europei: Italia, Galia și Germania.

Deși aceste entități nu avea nici frontiere identificabile precise, nici orice

clar definite structurile instituționale, au prefigurat cele trei națiuni ale

viitorul îndepărtat din Europa modernă, contemporană: Franța, Germania, și

Italia. Asta concrete de dezvoltare oferă hrană considerabile pentru gândire pe

apariția lent, istoric de Europa. Foarte de timpuriu, anumite puteri

au stabilit ca mai mare decât altele. Prezenta construcția

Europa trebuie să facă față pretențiilor de axa Franța / Germania. Nu este nici

îndoială un factor necesar pentru stabilitatea Europei, dar, în același timp

creează inegalități și invidii în cadrul Comunității Europene.


3

Un vis din Europa și

Potential Europa de

Anul 1000

Imperial Ottonian Europa

La mijlocul secolului al zecelea, visul lui Charlemagne de la Imperial unitate a fost

luată

de către Otto I, regele Germaniei, care era fiul lui Henric I și Sfântul

Matilda. El a fost încoronat în 936, la Aix-la-Chapelle, și a avut apoi

anexat diverse teritorii în Germania și a câștigat un număr de victorii peste

invadatori, inclusiv un celebru unul de la Lechfeld, peste maghiarii, în 955.

În 962, el a fost încoronat împărat la Roma, de către Papa Ioan al XII. Pentru a

stabili

poziția sa de relații egale și pentru a îmbunătăți cu Imperiul Bizantin,

a obținut mâna în căsătorie de bizantin printesa Theophano pentru

fiul său. Pentru a încuraja relațiile cu slavii, în 968 el a stabilit o arhiepiscopie

în Magdeburg, unde a fost înmormântat când a murit în 973. Deși

Crearea lui Otto pierdut puterea reală în cursul Evului Mediu, se

cu condiția totuși baza pentru o instituție și autoritate care,

Spre deosebire de imperiul lui Carol cel Mare, a fost relativ lungă durată, în

conformitate cu European

standarde. Numele dat acestei imperiul lui a fost germanice

Sfântul Imperiu Roman. Aceasta transmis primul rând, natura sacră a imperiului

și în al doilea rând că a fost succesor al Imperiului Roman, cu Roma, așa cum sa

de capital. În al treilea rând, a subliniat rolul primordial pe care germanii jucat

în această instituție. Viziunea pe care Ludovic cel Pios a nutrit a fost, astfel, la

o anumită măsură, înviat și prelungit. Coloana vertebrală a unui potențial

Europa, de la nord la sud, tot drumul de la Marea Nordului până la

Marea Mediterană, a fost constituit de către Germania și Italia. Alpi, care a avut

nu s-au dovedit o barieră reală între Italia și nordul Europei, acum, mai mult

mult ca oricând, a devenit un pasaj esențial conectarea la nord și

la sud de medieval'' europene'' creștinismului, în care coborari împăraților "

în Italia a avut asupra caracterului de un fel de ritual politic. Ca Alpine

trece-au făcut negociabile, aziluri apărut la casa de pelerini, și

relațiilor comerciale și umane intensificat, importanța Alpilor, la

inima creștinătății medievale'' european'', a fost tot mai mult afirmate.

Cele trei cantoane din Uri, Schwyz, și Unterwalden protejate și controlate

Alpine trece, mai ales după construirea de Saint-Gothard

trece, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În 1291, cele trei

cantoane unit pentru a forma Confederația Elvețiană, modest și neașteptate

semințe din care democrația europeană a fost să crească în viitorul îndepărtat.

'' New Europe'' a anului 1000

Fiul lui Otto I lui, Otto al II-lea, a consolidat structuri ale imperiului și fiul său

Otto III, care a fost încoronat la Roma, imediat după moartea tatălui său, în

983, a fost salutat ca aducător de un viitor strălucit pentru întreaga creștinătate.

Darurile si stralucirea acestui împărat 13 de ani, care a murit la

21 de ani, în 1002, ia adus descrierea unui mirabilia mundi, o

de minuni ale lumii. În Roma, a primit un deosebit prestigiu

educație în mâinile Sfântului Adalbert de Praga, apoi trăiesc acolo, și

Gerbert din Aurillac, arhiepiscop de Reims, care a fost scos de la său

vezi. Gerbert a fost un savant remarcabil pentru timpul său. În Catalonia, unde a

a făcut contact cu arabii, el a studiat aritmetica, geometria, muzica,

și astronomie. Cu sprijinul împăratului, in 999, Gerbert a devenit

Papa, luând numele de Silvestru al II-lea. Împreună cu elevul său imperial, el

a conceput un plan ambițios de promovare a creștinătății europene. Alexander

Gieysztor a descris în mod clar modul în care slavi și maghiari din nou

Creștinat Europa a ajuns să dețină o poziție esențială în acest program

elaborat de către Otto III și Sylvester II. Miniaturi de timp descriu

împărat în toată măreția lui, escortat de la Roma,'' Gallia,'''' Germania,'' și

De asemenea,'' Sclavinia,'' țara slavilor. În mod evident, în anunțul 1000, visul de

Europa, care papa și împăratul comun a fost unul dintr-o Europă

extinde mai departe spre est. Istoria a fost mai mult sau mai puțin să realizeze că

vis. Intrarea a lumii slave într-o creștinătate Unite care

Europa prefigurat încă reprezintă și astăzi unul dintre evenimentele majore ale

Unificarea europeană: această problemă, de asemenea, are radacini care se află în

Orientul Mijlociu

Vârstele.

un vis de Europa 41

Astăzi, o întrebare mult discutată este dacă sau nu anul 1000 a marcat

începutul unui val major în creșterea de creștinătății medievale.

Există cu siguranță pare să fi fost un puseu de activitate economică în creștinătate

între 950 și 1050. Că creșterea economică a constituit fundalul

la visele religioase și politice ale anului 1000. A afectat

mai mult sau mai puțin întreaga creștinătate. Mărturia de călugăr Cluny

Raoul Glaber este deosebit spune:

Ca de-al treilea an al noului mileniu a abordat, aproape peste tot, dar

mai ales în Italia și Galia, biserici au fost reconstruite. Deși mulți dintre

le, de construcție extrem de solidă, nu avea nevoie de refacere, într-un pozitiv

val de rivalitate, fiecare comunitate creștină simtit nevoia de a avea o mai

Biserica somptuos decât vecinii săi. Ai fi crezut că lumea

se încerca să se scuture fustiness sale antice și de pretutindeni să fie acoperite

de o mantie albă de biserici. Practic toate bisericile din episcopii,

cei de manastiri consacrate la toate tipurile de sfinți, și chiar mic sat

capele au fost reconstruite de către credincioși, în așa fel încât să fie mai frumos.

Acest val de activitate oferit un mare impuls pentru toate meserii și meserii

implicat în val de construcție: a promovat acordarea de prime

materiale, de transport, pentru ei, fabricarea de instrumente, recrutarea de

forței de muncă, precum și finanțarea de proiecte de lucrări. Acesta a fost un timp,

atunci când construirea

site-uri înmulțit, care să ateste dinamismul de creștinătate din care

Europa ar moșteni val după val de edificii romanic și gotic.

Spunând,'' Dacă clădirea este în plină expansiune, totul este bine'' a fost cu

siguranță confirmat în

1000 ani în Europa. Acest mare val de activitate material a fost însoțită

de intensă fervoare colectiv, la o dată religioasă și psihologică.

Georges Duby a descris strălucit numeroasele minuni ale mileniului,

începând cu semne vizibile în ceruri. Millennium produs

o mișcare vastă de penitență și purificare, o eflorescenta a cultelor

centrat pe relicve și minuni, și un amestec mare de speranțe, temeri, și

vise. Când inima Europei bate, bate mai mult sau mai puțin puternic

de-a lungul, de la vest la est și de la nord la sud. Europa de

sensibilitate brooked nici limite interne.

Nou-veniți'''': scandinavi, unguri, și slavii

În acest moment avem nevoie pentru a reveni la ultimul val de invazii și creștinare,

care l-am atins în legătură cu Otto III. Slavii au avut

deja a făcut drum în creștinătate, contribuind astfel la

42 un vis al Europei

crearea unei Europe rasial mixt. În secolele șaptelea și al optulea,

Croați infiltrat pe teritoriul situată între Marea Adriatică și Dunăre

și între Roma și Bizanț. Tratatul de pace de la Aix-la-Chapelle

(812) le-a pus sub autoritatea francilor. Poziționat între

Latinii si bizantinii, au reușit să își păstreze identitatea. Cu toate acestea,

au înclinat mai mult spre latinilor, și în 925 Papa Ioan X a făcut o

Regele Tomislav croat. La Consiliile de Split, care s-au întâlnit în 925 și

928, Papa a pus slavilor sub jurisdicția Romei și a stabilit

o Arhiepiscopia metropolitană din Split.

Noii veniți'''' a cazut in trei grupuri. Procesul lent de creștinare lor

a fost accelerat de atmosfera din jurul anului 1000.

Primul grup a constat din scandinavi, cunoscut la noi ca vikingi sau normanzi.

Din secolul al VIII-lea la mijlocul-al X-lea, creștinii din Occident

considerate acestea mai presus de toate ca invadatori violente și jefuitori, chiar

dacă lor

Raidurile au fost adesea însoțită de o anumită cantitate de tranzacționare pașnică.

În

secolul al X-lea, danezii au constituit un regat vast care încorporează

Norvegia și dominat Marea Nordului tot drumul de Groenlanda.

mai veche societate care a devenit stabilită în Islanda grupate în jurul unui mic

grup de familii daneze și a devenit o oligarhie plutocrat guvernată de ei

Detin nou create Adunării Populare, cunoscut sub numele de Althing. Islandezii

convertit la creștinism, la sfârșitul secolului al X-lea și în 1000

a elaborat o constituție. Ei au rămas în mare măsură independente de

Danezi și, în cursul Evului Mediu, a produs una dintre cele mai

genuri literare strălucitoare din lumea occidentală, saga. Pe extremă

marginea de nord-vest a spațiului european, există astfel dezvoltat o societate

care a trăit pe mare și o civilizație care îmbogățit creștinătatea medievală

într-un mod remarcabil. Între timp, în secolul al zecelea târziu danezii

angajat pe cucerirea de Marea Britanie. Pentru un timp acestea au fost de succes.

Din 1018-1035, Knut cel Mare a fost regele atât Marii Britanii și

Danemarca. În Danemarca, a promovat sistematic mănăstiri și

Creștinism. În Norvegia, Saint Olaf, care a domnit 1015-1030,

a încurajat creștinismului, care a fost introdusă de către OLAF Tryggvason,

care a fost rege acolo 995-1000. Canonizarea Sfântului Olaf a fost

în conformitate cu practica papalității de a folosi sfințenie pentru a recompensa

regii care

convertit popoarele lor la creștinism. Aceasta a fost însă unul din multe

episoade în care a convertit și regii de conversie a câștigat admiterea la

Creștinătății pentru popoarele lor. În Suedia, Olaf Sko ¨ tkonung a devenit

primul rege creștin la începutul secolului al XI-lea. Pentru a completa

acest cont de la intrarea de scandinavi în creștinătății, ar trebui

trebuie remarcat faptul că normanzii, care s-au stabilit în galic Normandia sub

comanda de Rollo s-au plasat sub dominația

un vis de Europa 43

Carolingienii și convertit la creștinism colectiv, atunci când acestea au fost

a oferit și a acceptat viitor ducat. Acesta a fost cu binecuvântarea papalității

că William Bastard (William Cuceritorul) confiscate Marea Britanie în

1066, după victoria sa la Bătălia de la Hastings a pus capăt anglo-saxon

regalitate. TheWesterners de Nord au acum toate aderat la creștinism,

adică Europei viitoare.

În Europa Centrală, aderarea maghiarilor de a creștinătății a fost neobișnuit.

Maghiarii au fost ciudat în care limba lor nu a fost nici

Roman, germanică, nici slavă. Ea a rămas idiosincratic dreapta jos a

în prezent, dovedind că, oricât de limbi importante pot fi, lingvistic

Diferențele nu sunt de netrecut în constituirea unui cultural și

entitate politică. (Vom mai reveni la acest subiect, în care Elveția

oferă un alt exemplu.) La sfârșitul secolului al IX-lea, după o lungă

migrația, ungurii, care are originea in Asia, înființat o seminomadic

de stat în Carpați, sub conducerea ducelui Arpad. De acolo,

au lansat raiduri ucigașe în Europa Centrală, desisting numai atunci când,

în 955, împăratul Otto I aplicata o infrangere usturatoare asupra lor de la Lechfeld.

Maghiarii au fost apoi supus la mai multe campanii de creștinare,

unele dintre care au fost inițiate în est, alții în partea de vest.

Misionari romani - germani, italieni, și slavi - în cele din urmă a prevalat.

Exemplu de educație Sfântul Ștefan mărturisește naturii mixte

din Constituție creștine ale Europei. El a fost influențat de către Arhiepiscopul de

Praga, Vojte ˘ CH (mai târziu Saint Adalbert), cu nevasta lui Gise `le, un bavarez

care a fost sora împăratului Henric al II-lea, și, de asemenea, de Gellert, maghiară

episcop de Csana `d, care au fost instruiți în mănăstire venețiană de

San Giorgio Maggiore. Gellert a organizat Biserica tinerei din Ungaria

și a fost martirizat în revolta păgân de 1046. În 1000, Stephen, care

a fost botezat în 995, la rândul său a creat mănăstire benedictină de

Pannonhalma la locul de nastere ar trebui de Saint Martin. El a organizat

primele zece episcopii din Ungaria, a promulgat decretele obligă fiecare

sat pentru a construi o biserică, și a compus manual un prinț, intitulat

Libellus de instructione morum pentru fiul său Imre, care l-au urmat

și a fost de asemenea canonizat. În cele din urmă, Ladislau sale descendent (exclus

1077-1095), de asemenea, un membru al acestui neam excepțional de rege-sfinți, a

fost

De asemenea, canonizat.

Acest mare val de creștinare în jur de ora de mileniu

afectat, de asemenea, slavii de vest. Am văzut deja cum croați

s-au stabilit în regiunea de nord-est a Mării Adriatice. Una

alt episod, trebuie subliniat, deoarece este extrem de important pentru motive

atât pozitive, cât și negative. Acesta a implicat o încercare de a converti slavi

Greacă religia creștin-ortodoxă. Acest lucru a fost condus de către doi frați, Chiril

și


Metodie. Ambele au fost călugări bizantini, care într-un stadiu timpuriu a început

să

lucrează îndeaproape cu comunitățile slave, străduindu nu numai pentru a converti

ei, dar în același timp, de a consolida identitatea culturală a acestora. În acest scop

au creat un scris special pentru limba slavă, folosind chirilic

alfabet. Domeniul principal de activitatea lor apostolică a fost Moravia. Dar

deși influența lor în domeniile lingvistice și liturgică a fost important

și de lungă durată, nu au reușit să atașați cehi și alte popoare ale

Moravia a Ortodoxia greacă, și Boemia și Moravia a devenit parte din

Roman creștinătatea latină. Cu toate acestea, acest episod a lăsat un semn suficient

pe slavi și alte popoare din Europa Centrală pentru Papa Ioan-Paul al II-lea a

proclama Chiril și Metodie patroni ai Europei, împreună cu Sfântul Benedict

de Nursia.

Perioada de creștinare a Europei Centrale a fost turbulent punct de vedere politic,

în afară de apariția Ungaria. Prince Svatopluk (exclus

870-94) a creat o stare de mare Moravia de la care a izbucnit Boemia

departe la fel de devreme ca 895. În jurul anului 1000, atât în Boemia și Polonia,

ambele din care au fost acum creștin, au fost de stabilire cerere de Moravia. În 966,

Prințul Mieszko din dinastia Piast a fost botezat. Creștin

Relațiile Poloniei cu imperiul vecin de Germania erau pe jumătate ostil,

jumătate prietenos. În 999, o arhiepiscopie, care a fost strict vorbind polonez

a fost fondata la Gniezno, pe site-ul de mormântul Sfântului Adalbert.

Împăratul Otto III-a făcut un pelerinaj la el în anul 1000. În cele din urmă, în

1025, Boleslas Valiant a avut el însuși încoronat rege al Poloniei. În cursul

din secolul al XI-lea centru religios și politic al țării

deplasat spre sud și Krako'w a devenit capitala. Acest lucru a fost general de

model de creștinare atât la nivel ecleziastice și politice.

De obicei, promovarea de arhiepiscopii a fost legată de creșterea deosebită

kings.We se va întoarce la întrebarea dacă, în Orientul Mijlociu

Vârstele și, de asemenea, pe termen lung, Europa Centrală posedat o distinctiv

caracter propriu. Oricum ar fi, în această construcție a creștinătății,

Europa, care a fost în curs de dezvoltare favorizat în general instituția

de statele monarhice, precum și convertirea la creștinism. Europa a fost

reprezentat de o colecție de regi.

Stabilirea creștinismului în aproape toate de Vest și Central

Europa (până la sfârșitul secolului al XI-lea, numai păgânii rămase au fost

prusacii și lituanienii), a fost însoțită de schimbări pe scară largă

de toponimie. Locuri botezându-a fost aproape la fel de important ca boteza

oamenii.

Rețele de numele de locuri creștine, multe dintre ele legate de pelerinaje,

astfel, au pus amprenta asupra creștinătății. La sfârșitul secolului al XI-lea,

Martin a fost cel mai frecvent toponimul în creștinătate, peste bord

din Polonia în Spania.

un vis de Europa 45

Un european'' Peace Movement''

Lumea de anunțuri 1000 a fost belicos și violent. Ca lupta împotriva păgânilor

a devenit un lucru de domeniul trecutului, deoarece acestea din urmă au fost toate

creștinat,

conflicte au izbucnit între creștini la fiecare nivel, chiar și la nivel local. La această

punct, în aproximativ 1000, o mișcare de pace puternic dezvoltat în creștinătate.

Pacea este una dintre principalele idealurile promovate de creștinism și este

întruchipat în liturgia sa de sărutul de pace. Isus a lăudat făcătorii de pace, și

a făcut pace unul dintre cele mai importante valori creștine. Aspectul, la

la sfârșitul secolului al X-lea, de o mișcare de pace în sudul Franței, care

apoi răspândit în întreaga Europa de Vest, în secolul al XI-lea, este istoric

legate de apariția a ceea ce este cunoscut sub numele de feudalism. Stabilirea de

puterea de feudali, un subiect la care se va întoarce, a fost

realizate prin diferite mijloace, dar mai ales prin violență care a sters

puterea centrală de la ultima a Carolingieni, facand loc pentru violența

feudali. Christian pace a fost un concept eshatologic sacru, un

prefigurarea de pace din Paradis. Miscarea pentru pace din jurul anunțului

Prin urmare, 1000 a găsit expresia în demonstrații în care religios

fervoare a fost elementul cheie. Cele mai importante actori în mișcare au fost

Biserica și masele țărănești. Unii istorici au considerat

mișcare a fost o revoltă populară exploatat și preluat de

Biserica. Biserica a ales să susțină aceste adunări, în ceea ce privește-le ca

consilii în care laicii au participat, de asemenea, și acestea au ajutat la răspândirea

noi caracteristici religioase ale creștinătății, cum ar fi cultul relicvelor și minuni.

Dar mișcarea a dat naștere la un val inițial a normelor de

protecție a slabi: țărani, negustori, pelerini, femei, și (pentru

Biserica a făcut din plin de situația) clerici. Pe scurt, în fața

din Europa de războinici, mișcarea a stat pentru o Europă a

'' Neînarmat.'' Feudali și liderii politici, apoi sa mutat în a

preia această mișcare pace. Măsurile care au luat să favorizeze

pace a constat în principal, nu de interzicerea violenței totul, dar de canalizare

și reglementarea. Ei au introdus ideea de armistițiu lui Dumnezeu, în funcție de

care armele au trebuit să fie lăsate deoparte în anumite momente. Respectul pentru

pace sau, mai modest, pentru că armistițiul a fost de asemenea asigurată de grupuri

investit nu numai cu puterea militară considerabilă (care le-au transformat în

o forță de poliție), dar, de asemenea, cu legitimitate guvernamentale și un rol de

pacificare.

În 1024, într-o adunare care s-au adunat pe râul Meuse, Robert

Pios, regele francilor, și împăratul Henric al II-lea a proclamat universal

pace. Deci, în această pace etapă a fost impusă de puternic. Lui Dumnezeu

pace a devenit pacea regelui sau, în anumite regiuni, cum ar fi Normandia,


pace ducelui. Pacea a devenit una dintre cele mai importante instrumente care

Kings a permis să se stabilească propria lor putere ferm în regatele lor. Ea

a pierdut halo escatologic și sacru pe care l-au înconjurat în anunț 1000.

Dar ea a rămas un ideal religios. Chiar și astăzi, pace, mai întâi la nivel național,

apoi

la un nivel european, este unul dintre obiectivele colective ale Europei. Motivul

De aceea, în secolul al XIII-lea, regele Franței, Ludovic al IX (Saint Louis)

a fost un arbitru de succes, sau ceea ce sa numit o suzeta, a fost că sa sfânt

Reputația i-au permis mai bine decât cele mai multe pentru a realiza o sarcină care

a avut

inițial a fost privit ca sacru.

Un nou Sanctuary european în Spania: Santiago de Compostela

A fost, de asemenea, în jurul valorii de 1000 anunț că primele încercări au fost

făcute pentru a recupera

Peninsula Iberică de la musulmani. Mai târziu, această mișcare a devenit cunoscut

ca Reconquista. La începutul secolului al IX-lea, un important

Evenimentul a avut loc. În Galicia, la Compostela (domeniul'' al Stelei,''

campus Stellae), pe locul unei necropole vizigote vechi, o descoperire

a fost făcut, la acompaniament de lumini și apariții extraordinare.

Ceea ce a fost descoperit a fost mormântul Sfântului James, apostolul, al cărui

corp,

după martiriul său, a fost aparent aduse de mare, intr-o barca care a avut

a fost distrus acolo. În urma descoperirii sale în aproximativ 820 la 30, acest

mormânt,

pe care au fost construite o serie de sanctuare ce în ce mai somptuoase, treptat

a devenit centrul unui pelerinaj care, în jurul secolului al XII-lea,

a devenit al treilea cel mai mare în creștinătate (celelalte două fiind Ierusalim

și Roma). În cursul luptelor impotriva musulmanilor, Saint James

a ajuns să fie considerate ca bază a creștinilor. El a fost declarat a

apar la partea lor în luptă, și așa a fost numit Matamoros, criminal'' de

mauri'' Santiago (Sant'Iago) a atras. pelerini din toate colțurile

Creștinătății în ceea ce a devenit una dintre cele mai mari pelerinaje din Europa

(Deși recent, este adevărat, acesta a afirmat că zilele sale de glorie nu a fost

Evul Mediu, dar în perioada modernă). Faima de Santiago de Compostela

confirmă importanța regiunilor periferice în construcția de

Europa.

Între timp, creștinii care au menținut poziția lor în nordul

Spania, dar au fost în mod constant au percheziționat de către musulmani, în

special de către Al-

Mansur (responsabil pentru sacul de la Barcelona în 985, și Santiago de

Compostela în 997), au fost organizarea ei înșiși și nu numai se împotriveau

musulmanii, dar ataca ei. În Regatul Pamplona, în

secolul al X-lea, a fost făcut un progres evident în domeniul militar și politic

organizarea a creștinilor. După moartea lui Al-Mansur și

un vis de Europa 47

asasinarea de nepotul său, în 1009, au fost gata să profite de

Criza din Spania musulmană.

Consolidarea Europa

Între timp, în Est, deteriorarea treptată a relațiilor cu Bizanțul

au detașat Latină Roman creștinătatea din Imperiul Bizantin din

ceea ce avea să se dovedească a fi un mod definitiv, deși împărații Ottonian

au fost încă străduindu-se să evite o pauză. Otto I, se consacrase

ca împărat, în Roma. Așa cum am menționat mai sus, în 972, ca un gest de

conciliere, el sa căsătorit cu fiul său, Otto al II-lea la grec printesa Theophano.

De la 983 la 991, ea a acționat în calitate de regent în timpul minorității Otto III.

Influența bizantină în instanța de judecată de Otto III a fost în nici un caz puternic,

astfel încât în anunț

1000 Europa creștină nu a fost încă complet detașați, fie de la Bizanț

sau din lumea slavă ortodoxă. Regele francilor, Henry I

(Exclus 1031-1060), nepotul lui Hugo Capet, de asemenea, căsătorit cu o ortodox

prințesă, Anne rus de la Kiev, în 1051.

De-a lungul perioadei carolingiene și post-carolingiană al IX-lea

și secolele al X-lea, textele contemporane folosesc termenul'' Europa'' mai des

decât este, uneori, recunoscut, și, contrar anumitor afirmații, care nu a fost

un nume pur geografic. În plus, expresia,'' o pur geografică

Numele'' in sine nu are sens. Astfel de nume nu sunt nevinovat. Utilizarea

Termenul Europa semnifică un anumit sentiment de comunitate, care creștinare

Charta,

dar din secolul al XI-lea pe, deși acest sens de o

identitatea colectivă a persistat și chiar consolidat în rândul europenilor'','' o

Noul termen a fost folosit mai ales pentru el, creștinismul cuvânt transmite.

mantie de ceremonie a împăratului Henric al II-lea (1002-1024), succesorul lui

Otto al III-lea,

care a fost păstrat în Bamberg, ilustrează dimensiunile cosmice ale

visul imperial. Semnele zodiacale care le împodobesc sunt amestecate cu

imagini ale lui Hristos, Fecioara, îngeri și sfinți. Inscripția latină care

ruleaza de-a lungul mantia de frontiera salută monarh:'' O, tu, onoarea de a

Europa, binecuvântat Cezar Henry, poate, cel care domnește în creștere eternitate

Imperiul tău.'' (O imagine a acestei mantie, și comentarii de pe acesta pot fi găsite

in Michel Pastoureau și Jean-Claude Schmitt, Europa. Me'moires et

Emble `mes, Paris: E" condiții de l'E "pargne, 1990, pp. 74-5).


4

Europa feudală (unsprezecea

și secolele XII)

Perioada în care creștinismul a devenit mai ferm stabilit martor

începuturile de un mare val înainte în ceea ce a fost în cele din urmă la

devin Europa. Dar că năpustesc ar putea foarte bine fi fost frustrat în

faza incipienta, pentru că nu a fost o concluzie dinainte că ar trebui să conducă

inexorabil spre unificarea Europei viitoare. I se va concentra

în special cu privire la caracteristicile generale care acești ani, a lăsat moștenire

Europa.

Această perioadă poate fi destul de spus pentru a constitui feudal strat sale.

Progresul agricole

Încă o dată, să ne începe cu fundamentele. Europa feudală a fost din mediul rural,

în esență, o Europa a solului. Astăzi, chiar dacă numărul și impactul

țăranii din Europa au ambele foarte mult diminuat, economia rurală

Cu toate acestea, rămâne un factor fundamental și reprezintă una dintre cele mai

probleme greu de rezolvat cu care se confruntă Comunitatea Europeană. Lumea pe

care

Politica agricolă comună trebuie să facă față este o moștenire din Orientul Mijlociu

Vârstele, când cultivarea de cereale a devenit tot mai important. Europa

a fost de a fi o lume de pâine. Acesta a fost, de asemenea, o lume în care două

băuturi

predominat. Una a fost de vin, a cărui importanță a fost consolidată

de la cucerirea romană prin utilizarea sa în Liturghia creștină. Ca rezultat al

cererea pentru vin, viță de vie răspândit în ceea ce privește nordul Franței și sudul

Anglia, dincolo de ceea ce este considerat a fi limita lor climatică. Celălalt

bautura a fost strămoșul de bere, bere. Distincția între o Europă a

vin și o Europă de bere a fost atât de clar că, în secolul al XIII-lea

Franciscanii au avut tendinta de a distinge între mănăstirile din ordinea lor de

impartindu-le in manastirile de vin și mănăstiri bere. În Occident, un

a treia băut Europa apărut, de asemenea, Europa de cidru de mere. În ciuda astfel

de

diferențele regionale și variații, de la anunțuri 1000 incoace, viata rurala a fost

remarcabil uniformă, și uniformității acestuia a fost marcată de progresul unei

număr de tehnici de importante. Acestea au indicat eficacitatea tot mai mare de

forței de muncă umană, în primul rând în care activitatea fundamentală, de

pregătire

a solului. Arhaic swing-plug a fost înlocuit, în special în câmpiile

din nordul Europei, printr-un plug echipat cu un plowshare asimetric și

o descarcare si - cel mai important - ce plug a fost făcută din fier

mai degrabă decât lemnul. Agricultura folosind noul tip de plug, de asemenea,

încurajate

îmbunătățiri în mijloacele de tracțiune. Măgari și catâri continuat să fie

folosite ca animale de tractiune din sud, la fel ca boii in unele parti din nord, dar

în câmpiile de cai Nord a început să înlocuiască boi și, în al doisprezecelea

lea, a preluat totul în agricultură țărănească de Flandra.

importanța a ceea ce se pretinde a fi revoluția introduse de umăr

ham, care crește capacitatea de un proiect de animal atât de dramatic, poate

au fost exagerate, dar cel puțin introducerea și difuzarea

mărturie pentru o determinare clară de a îmbunătăți metodele agricole.

În partea de nord, au fost, de asemenea, semne de o inovație care a fost să joace un

rol important în îmbunătățirea randamentelor și diversificarea culturilor.

Aceasta a fost o modificare adusă sistemului de rotație a culturilor, care a fost în

mod tradițional

bienal, cu jumătate din pârloage în fiecare an, pentru a permite solului să se

odihnească.

Acum, desemnarea unui al treilea porțiune din terenul disponibil a permis

introducerea de culturi leguminoase într-o rotație trienală. Aceasta a condus la o

creșterea randamentului global, datorită posibilității de a produce două

tipuri de recoltare pe an.

Astăzi, când suntem tot mai sensibili la problemele de mediu și

variațiile climatice, este interesant de observat, ca unii istorici au, ca

puseu de creștere a producției după anunțul 1000 ar fi beneficiat de ce

Marc Bompaire a numit'' ONU lovitura de Pouce du ciel'' (o mână de ajutor de la

cer). Între 900 și 1300, Europa pare să se fi bucurat optimă

condițiile climatice, cu o creștere a temperaturi medii de una sau două

de grade și o scădere a umidității, care a fost favorabil la cultivarea de cereale.

Structurii celulare a Societății ('' Encellment'')

Această perioadă în jurul anunt 1000 și deceniile care au urmat au fost un

important

timp pentru restructurarea socială și politică a spațiului constituit prin

50 feudal Europa

Creștinătății, și organizarea teritorială a Europei a fost profund marcată

prin această restructurare. Având în vedere că castel feudal jucat un rol important

parte în această reorganizare, pentru a se referi la urmă istoricii folosesc uneori o

Cuvântul italian împrumutat de la marea lucrare Pierre Toubert pe medievală

Lazio: incastellamento. Caută un cuvânt care ar putea fi extins la

întregul teritoriu al Europei medievale, Robert Fossier a sugerat alternativa

a encellulement francez,'' encellment.'' Care au fost fundamental

celulele care au stat la baza acestei reorganizări? Una a fost în mod clar

castel, dar au existat alte trei persoane: domeniu feudal, în sat, și

parohie. Domeniul feudal desemnat pe teritoriul dominat de un castel

și a cuprins toată țara Domnului său și țărani. Acesta a inclus astfel de teren,

bărbați

iar veniturile obținute atât din cultivarea terenului și la

taxele plătite de către țărani. În plus, ca maestru in comanda, feudal

Domnul sa bucurat de o serie de drepturi, cunoscut sub numele de ban''.'' Având în

vedere că acest sistem

de organizare operate de-a lungul practic întreaga creștinătate,

unii istorici au sugerat înlocuirea expresiei'' sistemul feudal'' de

'' Sistemul seigneurial,'' pentru feudalism desemnează o organizație mult mai

limitat

în care Domnul a fost maestru de un fief care a fost cedat de el, ca un

vasal, de stăpân său. Strict vorbind, sensul feudalismului'' termenul de''

a fost de natură juridică.

Village și Cimitirul

Domeniile cele mai seigneurial cuprinse așezări de țărani și subiecte

cunoscut sub numele de sate. Satul, care a înlocuit așezările rurale împrăștiate

din antichitate și evul mediu timpuriu, a devenit o caracteristică importantă a

creștinătății XI-lea în general. În Europa de astăzi, statutul

de castele în peisajul este pur și simplu că de o memorie și un simbol,

adesea într-o stare de ruină. În schimb, satul medieval, ca o formă de

habitat, supraviețuiește în Europa de Vest. Satul provenit de la

case si terenuri, care au fost grupate în jurul a două elemente esențiale, o biserica

și un cimitir. Robert Fossier consideră pe bună dreptate că cimitirul a fost

Elementul principal aici, și poate, în unele cazuri, au Charta a bisericii.

Aici avem dovezi de unul dintre cele mai profund înrădăcinate caracteristici care

societatea medievală a lăsat în Europa. Aceasta se referă la relațiile dintre

cei vii și cei morți. În Vest, una dintre cele mai importante

schimbări care distins antichitate și evul mediu a fost modul

că cei vii a luat pentru a face un loc pentru cei morți, primul în orașele lor

și mai târziu, în satele lor. Atitudinea lumii antice față de cadavre a fost

una de teamă sau chiar repulsie. Culte dedicate morții au fost înființate doar în

feudal Europa 51

intimitatea familiilor private, sau altceva locuri bine afara, unde oamenii

a trăit, de exemplu, de-a lungul drumurilor, care au dus în mediul rural. Cu

Creștinismul, scena a fost complet transformată. Mormintele dețin organele de

Strămoșii au fost integrate în spațiul urban. În Evul Mediu,

Relațiile între cei vii și cei morți au devenit tot mai strânsă. Acest lucru a fost

realizat de invenție, în secolul al XII-lea, de un al treilea loc în

Dincolo, și anume Purgatoriu. Chiar mai important, în secolul al XI-lea,

papalitatea, influențată de ordin monahal de la Cluny, a instituit o zi pentru

de comemorare a morții. Aceasta a căzut pe 2 noiembrie, a doua zi după Toate

Ziua Sfinților. În acest fel, sfinții, prin excelență morți, au fost aduse

împreună cu toate celelalte, obișnuit, mort. În nivelurile superioare ale feudal

societate, cultul'''' a strămoșilor a devenit o legătură socială fundamentală la

care linii au fost fondate și datorită care acestea au fost consolidate.

În secolul al XI-lea, de exemplu, contele de Anjou, Foulque le

Re'chin, de lucru din spate prin linia de strămoșii săi și vin la un

opri la figurile cele mai vechi cunoscute de el, a declarat:'' Înainte de asta, eu știu

nimic, pentru că nu știu de unde au fost îngropate strămoșii mei.''

Dinastii regale grăbit să creeze necropole regale: Bamberg, în Germania,

Westminster din Anglia, Fontevrault în Anjou pentru începutul Plantagenets,

San Isidoro-de-Leo'n pentru regii de Leo "n-Castilia, Saint-Bavonde-

Gand pentru acuzații de Flandra, și Saint-Denis pentru regii Frantei.

Parohia

Împreună cu cimitirul, biserica a constituit centrul satului

și, în general, a fost, de asemenea, centrul de altă celulă de bază, nu mai mare decât

numai sat, dar chiar și oraș: parohiei. Ca instituție, parohia

nu a fost stabilizat definitiv până în secolul al XIII-lea, dar de cele mai multe

pune probleme care au fost rezolvate între unsprezecelea și al treisprezecelea

lea au fost deja rezolvate în contextul satelor

secolul al XI-lea. Principala problemă a fost una din teritoriu. Stabilirea

de parohii din diverse cercuri oraș și în zonele rurale a fost un

problemă delicată. În sate, biserica a servit în mod natural la sate, ca o

parohie, care este de a spune, a adunat credincioșii împreună sub autoritatea

un preot paroh. Parohia a stabilit o serie de drepturi, dreptul de

credincios să primească sacramentele, dreptul preotului de a primi anumite

taxele. Așa cum a fost corect enoriașilor de a primi Sfintele Taine, a fost

monopol parohiei de a le oferi, astfel că în viața de zi cu zi, dreapta jos

a doua zi a murit, un sătean a fost strâns legată de biserica sa parohială, sa

preot paroh, și colegii săi enoriași.

52 feudal Europa

Societatea lui Upper Crust: Nobility

După ad 1000, un strat superior apărut în cadrul grupului de seigneurial

lorzi: nobilimea. Nobilimea a fost legat de putere și de bogăție, dar a fost

în esență, o chestiune de sânge. Nobilimea a fost o clasă cu mare prestigiu,

intenție mai presus de toate pe manifesta rangul său, în special printr-un model de

sociale

și gesturile religioase, care a implicat distribuirea de generozitatea. Mai

mod obișnuit de manifestare a nobilimii o era a dus beneficii la persoane fizice,

și în special asupra grupurilor religioase, mănăstiri și sfinți.

Unde a nobili venit de la? Un punct de vedere este că nobilimea era o ramasita

din antichitatea romană, un alt, că era o creație a Evului Mediu

care a derivat de la statutul de om liber, care a fost rezervat pentru o elită

grup.

Indiferent de caz poate fi, în Occident, în Evul Mediu au fost înființate la

de o clasa sociala superioara care Leopold Ge'nicot descrie ca

'' Mândru de vechimii sale, cu forța care provine din averea sa, sa

alianțe, și rolul publicului care a jucat, fie în detrimentul

suveran sau cu ajutorul lui.'' sa bucurat de anumite privilegii politice și juridice

și a poruncit mare respect sociale. După cum sa menționat mai sus, prestigiul

acesteia

sa bazat în esență pe sânge. În consecință, înnobilare de regi și

prinți de oameni care nu s-au născut nobil a fost o dezvoltare târzie și limitată

care nu conferit recent innobilat respectul acordat nobil

naștere.

În Europa de astăzi, nu mai mult de umbre vagi împrăștiate în continuare a

nobilime care a apărut în Evul Mediu. Cu toate acestea, noțiunea de ceea ce este

nobil și a nobilimii războaie mari între valorile occidentale. Asta se datorează

faptului că,

deja în Evul Mediu, alături de noțiunea de sânge nobil acolo

dezvoltat de noblețe de caracter și comportament, care este de a spune, virtute.

Moraliști ar atrage chiar și un contrast între această nobilime și dobândite

noblețea înnăscută de un nobil care nu locuiesc în mod necesar până la numele său.

Nobilimea'''' este unul din cuvintele cheie folosite în dezbaterile europene cu

privire la problema

de modul în care valoarea de bărbați și femei ar trebui să fie apreciat.

Cavalerism si galanterie

În jurul ad 1000, un tip socială mai clar definite apărut în mare

numere, poziționate în ierarhia socială imediat sub nobilimii.

În Imperiul Roman și printre barbari romanizate, de mile a fost

cuvânt că desemnat funcția unui om: război (a mile fost un soldat). Dar

feudal Europa 53

în jurul anului 1000, acest termen a evoluat și a ajuns să desemneze un grup de

elita de

luptători, de obicei, atașat la un anumit castel și Domnul său. Acești oameni

specializat în lupta călare și, precum și lupta împotriva lupte reale

în slujba Domnului lor, s-ar angaja în ceea ce au fost numite turnee,

care au fost concepute parțial în scopuri de formare și parțial pentru

divertisment. Aceste turnee au fost privite cu ostilitate de către

Biserica, care a deplâns agresiunea acestor oameni dedicate celei de a doua

Funcția indo-european (care a bellatores), mai ales din moment ce

agresiune a fost uneori îndreptat împotriva Bisericii în sine. În contrast cu

clerul, pentru care vărsare de sânge a fost interzis, aceste cavaleri au aratat nici

scrupule despre vărsare de sânge. Se pare că excesele lor pot avea

a fost unul dintre motivele principale pentru revolta de mai sus, care a avut

forma o mișcare de pace în jurul anunțului 1000. În cele din urmă Biserica a făcut

reușesc să civilizeze'''' cavaleri. A încercat să-și canalizeze violență lor de

abătând-o de prima spre scopuri pioase, cum ar fi de protecție a bisericilor,

femei, și oameni neînarmați, și mai târziu, după cum vom vedea, față de lupta

împotriva necredincioșilor din afara creștinătății. În cele din urmă, în secolul al

XII-lea

cel mai târziu, Biserica efectuat pe o victorie relativ în lupta lor împotriva

cavaleri. La sfârșitul unei tinerilor adolescență, aderarea la rangul de cavaler

a fost marcată printr-o ceremonie care a reprezentat în același timp un ritual de

inițiere și

un rit de trecere pentru viitor cavaler. În ea, tânărul războinic a fost prezentat

cu armele sale, așa cum era obiceiul printre popoarele germanice. În timp ce

Biserica nu a făcut nimic pentru a descuraja prezentarea pinteni, un pur

rit seculare, acesta a introdus o binecuvântare de panoplia de arme prin care

cavalerii s-au caracterizat - lance cu steagul său, împodobită

scut, și sabia. Aceasta conferă, de asemenea, simbolismul creștin de puritate

pe baie luată înainte de ceremonie. La sfârșitul secolului al XII-lea,

a adăugat la această prezentare ceremonial de echipament cavaleresc un armat

veghe dedicat meditație religioasă. Cel mai important de dezvoltare pentru

viitorul european al fenomenului de cavalerism a fost elaborarea,

deja în Evul Mediu, de un mit cavaleresc. A fost, dacă nu a creat, la

cel propagate de un gen special de literatură. Aceasta este, probabil, în conjunctura

la care să sublinieze importanța locului de literatura de specialitate în patrimoniul

lăsat moștenire de Evul Mediu. Mitul cavaleresc început să se contureze în

în cîntece de Geste. Încă din secolul al XI-lea, cele două caracteristică

aspecte ale unui cavaler, priceperea militară și evlavie, au fost încorporate în

doi eroi ai Chanson de Roland ('' Cântec de Roland''), Roland și

Oliver. În această lucrare, cavalerii au apreciat ca cea mai mare a regelui

funcționarilor în virtutea calităților lor cavalerești: războinic viteaz plasat la

serviciu de loialitate vasal. Cavalerii de cîntece de Geste au fost urmate

de alții care bucurat de un succes egal. Acestea au fost eroii de aventura

54 feudal Europa

povești care provenit din două surse majore, pe de o parte o transfigurat

istoria antică populat cu figuri, cum ar fi Aeneas, Hector, și

Alexandru, pe alte povești'' din Bretania,'' cu privire la faptele de

Eroi Celtic Mai multe imaginare mult istoric, șef printre care faimosul

Arthur. În secolul al XIII-lea, acest imaginar, fundamentale pentru viitorul

imaginar al Europei, a produs primul erou mitic cunoscut ca un'' cavaler

rătăcitor,'' apoi elaborată o altă temă care a promovat prestigiul de cavalerism

prin reunirea eroi dintr-o varietate de medii. Ei au fost

cunoscut sub numele de'' noua campioana.'' Acest istoria sfântă a cavalerismului

recomandate

Champions vechi (Hector, Alexandru, și Iuda Macabeul, precum și

Cele creștine (Arthur, Charlemagne, și Godfrey de Bouillon). Imaginar

Lumea de cavalerism, o combinație de exploateaza războinic și devotat

serviciu în apărarea celor slabi (femei, sărace, etc) au supraviețuit Orientul

Mijlociu

Vârstele tot mai bine, deoarece epitetul'' cavaleresc,'' deși în mare

măsură modelat de către Biserică, conservat valorile seculare într-o Europă care

sa distanțat treptat de la cele pur creștine. Dimpotrivă, în

Evul Mediu Biserica, la rândul său, a persistat în disociindu-se

din valorile cavalerești care ar considera a fi prea barbară. Ca Jean Flori

a observat,'' generozitatea nu este caritate, și cadouri nu sunt pomană.''

Cavalerismul a fost strâns legată de o altă formă de comportament feudal,

galanterie,

și ambele au fost transmise în Europa modernă. Așa cum etimologia

indică, curtoazie a fost definit de bune maniere spune că a domnit

în instanțele de regi și prinți. Un punct interesant de remarcat este faptul că cei

Cifrele domnesti au fost la fel de susceptibile de a fi femei ca să fie oameni, pentru

cazul în care cavalerismul

aparținea unei lumi în esență masculină, galanterie caracterizat-o

lume în care femeile au fost omniprezente. Poate că ei au fost de așteptat să

seta un ton special sau pentru a atrage scriitori și artiști, cum ar fi Marie, Contesa

de

Champagne (1145-1198), și - dacă suntem pentru a credita legenda - Eleanor de

Aquitaine, regina a Angliei în secolul al XII-lea, sau poate pur și simplu

pentru a obține admirație și de protecție de la masculii care le înconjurau.

Aceste valori și moduri de comportament poate fi asociat în mod rezonabil cu

bune maniere, care are originea în Evul Mediu, în al doisprezecelea și

secolele XIII-a căror importanță sociologul Norbert Elias

a subliniat. Maniere pe care le descrie și luminează în lucrarea sa

Istoria Manners (volumul 1 al procesului civilizator), într-o mare

măsură a constat în bune maniere la masă, care a introdus de igienă și

politețea la o societate care nu a adoptat utilizarea de furcă până când dreptul la

sfârșitul Evului Mediu: de exemplu, nu mănâncă din aceeași farfurie ca

alții nu, scuipa, spălatul pe mâini înainte și după masă. . . Bun

maniere ar putea fi, de asemenea, învățat de la mănăstiri și schituri. Hugh de Saint-

Victor, marele educator, care a fost un canon în celebra manastire de pe

feudal Europa 55

periferia Parisului (1090-1141), compus dintr-un De instructione novitiorum

care, în calitate de Jean-Claude Schmitt a arătat pricepere, instruit tineri

novici despre cum să se comporte, să vorbească, și să mănânce la masă. Curtea

Domneasca poate

au fost un cultivator amendă de maniere civilizate, dar noi nu trebuie să uităm

că în Evul Mediu, în urma antichitate, a atras intotdeauna un contrast între

bune maniere de locuitorii orașului și obiceiurile necivilizate ale țăranilor.

Urbanitate

și politețe (URBS este latină și polis grecesc pentru oraș) s-au

spre deosebire de rus, la țară, casa de rusticitate. Nu ar trebui să uităm

că romanii de obicei mancat rabatabile pe o canapea, și că Orientul Mijlociu

Evul introdus masa, ambele vamal diferit de cele din mai

Asiatici și africani.

Evoluția de căsătorie

În evoluția sensibilităților și obiceiuri care au avut loc la începutul

din perioada feudală, noi atitudini de a iubi deține un deosebit de important

loc. Ei au fost elaborate pe fondul unei evoluții decisive

în conceptul de căsătorie. Căsătoria gândit ca un element important în

Reforma gregoriană (la care vom fi întoarce mai jos) prin care

Biserica ia acordat noi caracteristici care au rămas pentru

cel mai constant în cea mai mare parte a Europei, până în ziua de azi.

Căsătoria acum a devenit incontestabil monogame, în timp ce aristocrația avut

thitherto practicat un poligamia de facto, ci, de asemenea, a devenit indisolubil. Era

acum dificil de a respinge o soție. Sfântul Scaun a încercat să monopolizeze

hotărâre în această privință. Practic, singura justificare pentru el că

acceptat a fost de consangvinitate, bine definită, până la gradul al patrulea

și pe care a menținut un control strict. În același timp, și nici

îndoială în reacție la aceste norme mai stricte cu privire la căsătorie, adulterul, care

părea

să fie în creștere, a fost pedepsit foarte sever. Fără îndoială, cel mai

punct important aici este că o căsătorie, care până atunci a fost un civil

contractul, acum a devenit din ce în ce o chestiune religioasă controlat de

Biserica. Acesta din urmă a reușit să reducă numărul de'''' căsătorii aranjate

de guvernământ că Uniunea trebuie să fie de comun acord, și, astfel, a îmbunătățit

statutul femeilor, chiar dacă deciziile luate de către familii și bărbați au rămas

crucială. În secolul al XII-lea, căsătoria a fost clasificat ca fiind unul dintre

sacramente

că doar preoții ar putea administra. Metoda Bisericii de control

căsătorie și evitarea uniunile între rude de sânge a fost în esență

prin obtinerea de-al patrulea Conciliu de la Lateran (1215), pentru a face

obligatorie

publica interdicții care au fost postate în biserica unde ceremonia a fost

planificată să aibă loc. Toate la fel, celebrarea căsătoriei a avut unele

56 feudal Europa

timp pentru a pătrunde în edificiul actual al bisericii. Dreapta jos la

secolul al XVI-lea, căsătoriile au avut loc, de obicei, în afara bisericii, mai degrabă

decât în interiorul acestuia.

Curtenesc dragoste

Cele mai vizibile în evoluția relațiilor dintre sexe a fost

apariția unor noi forme de iubire, în general desemnat de expresie

'' Curtenesc dragoste,'' sau mai restrictiv, amor bine. Aceste noi forme de iubire

au fost elaborate pe modelul de ritualuri feudale. După cum vom vedea, în

feudalism

rit fundamentală a fost că de omagiu plătitor vasal la Domnul său. În

caz de dragoste curtenitor, a fost o femeie sau doamna care a deținut funcția de

Doamne, în timp ce omul a adus un omagiu și au jurat loialitate față de ei. La

începutul

și sensul de dragoste de curte au fost subiectul multor discuții.

Se pare sigur că tema a fost dezvoltat pentru prima dată în principal de occitană

trubaduri și probabil că a fost influențat de poezii de dragoste arabă. Dar

Nu cred că aceste influențe să fie exagerate. Ceea ce este remarcabil

este că amor bine și, într-o măsură mai mică, curtenesc dragoste poate începe

numai

și de a dezvolta în afara cadrului de căsătorie. Un exemplu tipic este

dragoste dintre Tristan și Isolda. Curte, prin urmare, dragostea stă în

contradicție cu atitudinea Bisericii de la căsătorie. De fapt, este uneori

de natură cvasi-eretică. Dar marea întrebare este dacă acest lucru a fost

Dragoste platonică sau dacă aceasta a inclus relații sexuale, și de a continua

linie de interogatoriu, a fost dragostea de curte reale sau imaginare, sa-l dezvolte în

viața reală, așa cum a trăit în societatea medievală sau a fost limitat la literatură?

Curtenesc

dragoste incontestabil făcut într-o anumită măsură afecta atât practicile de dragoste

și exprimarea sentimentelor de dragoste în viața reală. Dar, în opinia mea, a fost

practic un ideal care a făcut un impact limitat asupra viața reală. Mai presus de

toate, a fost o

tip aristocratic de dragoste care a fost cel mai puțin probabil să fie difuzate în

rândul

masele.

O întrebare fundamentală ridicată de dragoste manierat este dacă într-adevăr

promovat poziția femeii. Pe această problemă, eu sunt mult mai înclinat

să fie de acord cu Jean-Claude Huchet și Georges Duby. Huchet sugerează că

amor bine a fost folosit ca'' o arta de a folosi cuvinte pentru a ține femeia la un

distanta,'' în timp ce Georges Duby declară,'' În acest joc, a fost într-adevăr oameni

care au fost în control'' Deci. se pare ca omagiu care iubesc curte

acordată femeilor din nobilime era iluzorie. Ulterior, cu toate acestea, vom fi

având în vedere poziția din Fecioara Maria și cultul adresat ei.

Curtenesc dragoste a fost subiectul unui manual care a fost extrem de influent.

Acest lucru a fost tratat despre iubire (Tractatus de amore), produs de Andre "

feudal Europa 57

Le Chapelain în 1184. Curtenesc dragoste, și în special amore bine, poate

destul considerată a fi un efect al eforturilor a civiliza moravurilor umane,

menționate mai sus în legătură cu bunele maniere. Danielle Re'gnier-Bohler

a descris chiar Amor bine ca un sistem'' pentru transformarea controlul

Dorința într-un erotism.'' Destul de interesant, acest civilizatoare de dragoste în

mod clar

nu s-au oprit curtenesc dragoste de la a face loc pentru vulgaritatea și chiar

obscenități,

cum se poate observa în special în lucrările de primul mare poet de curte

dragoste, William IX al Aquitaniei (1071-1126). Într-o lucrare celebra de Denis de

Rougemont, curtenesc dragoste sa, fără a aduce atingere, a fost numit'' modernă

iubesc.'' Mitul lui Tristan și Isolda difuzate de către un literaturii abundente

și, de asemenea, de opere muzicale de geniu a păstrat acest prototip de curte

Iubitorii de viață în Europa pentru un timp foarte lung.

Abe'lard și He'loı ¨ SE: Intelectualii moderne și Lovers

Aceste iubitorii includ un cuplu celebru, care oferă o destul de diferit

varianta de dragoste curtenitor, dar apoi a lor este o poveste adevarata. Numele lor

au fost

Abe'lard și He'loı ¨ sine și povestea lor este bine cunoscut. Abe'lard, un filozof

și profesor apropie de varsta mijlocie, intrat într-o poveste de dragoste pasionala cu

elevul său foarte tineresc He'loı ¨ SE. În timp util, dragostea lor a produs un fiu.

Povestea nu ar putea fi mai dramatic și romantic. Familia răzbunător fetei

a reusit sa Abe'lard castrat, după care iubitorii au fost închiși,

Abe'lard în mănăstirile din prima Saint-Denis, apoi Saint-Gildas

de Rhuys, în Bretania, He'loı ¨ SE în Le Paraclet, o mănăstire dedicată Sfântului

Fantomă, în Champagne. Iubirea dintre foștii iubiți îndurat lor

decese, așa cum este mărturisit de colecție de scrisori unice și mișcare pe care le

schimbate. Povestea de Abe'lard și He'loı ¨ se oferă răspunsuri la un număr

de întrebări, dar dacă acestea pot fi generalizate este o altă problemă.

Nu poate fi în mod clar nici o îndoială că acest caz de dragoste moderna a fost de o

natura fizică. Este la fel de clar că o astfel de iubire tendința de a dezvolta

în afara căsătoriei. Abe'lard a vrut să regularizeze legătura lui cu He'loı ¨ SE

dar ea, din punct de vedere uimitor moderne, a susținut că ar fi prea greu pentru

o'''' intelectual la locul de muncă și să îndeplinească el însuși într-o căsătorie. La

această

punctul problema a iubirii de curte conduce la o altă al XII-lea

întrebare, problema de apariție a intelectualilor moderne. Dar cu siguranță

curtenesc dragoste, că crearea sentimentală și existențială a Orientul Mijlociu

Vârstele, a fost una dintre caracteristicile sale, care a fost de a avea un impact mare

asupra modernă

Europa.

58 feudal Europa

Saruta pe buze

Atât dragoste și vasalitate curte, expresia juridică a feudalismului, a dat naștere

la demonstrații de afecțiune și gesturi care au creat un nou sens de moduri

să se comporte care au fost, de asemenea, destinat să persiste-a lungul secolelor în

Europa. Când

un lord prins mâinile de un vasal și acesta din urmă făcut un jurământ de omagiu

și loialitate, și atunci când un iubitor de curte exprimat omagiu la doamna lui și

modele jurat de asemenea fidelitate, ambele situații implicate de comportament

care

va fi urmată de o lungă perioadă de timp, nu doar într-un cadru legal și în

ritualuri specifice, dar în societate ca un întreg. Noțiunea de loialitate va veni

pentru a exprima puterea de noi tipuri de relații personale. Ei au fost

profund diferite de conexiuni personale ale antichității. Principalul

Relația dintre bărbați în antichitate a fost cea care legată de un

patron, un personaj puternic, subordonații numite clienti'','', care ar fi

serviciul său în anumite circumstanțe. Relatia patron-client, care

pentru cea mai mare parte a fost să fie reînviat numai în cercurile criminale și

mafiote, a fost

înlocuit de un sistem de loialitate. În Europa modernă, a fost aceasta, care ar

face posibilă pentru ierarhie și individualismul să coexiste. Să nu ne muta

pe de această lume de loialitate și iubire fără o atenție desen la

mare viitor rezervat în Europa pentru ritualul care în Evul Mediu a constatat la

exprima astfel de sentimente: saruta pe buze. Inițial, aceste saruturi au fost

schimbate între oameni, așa cum au fost încă să fie între comunist

liderii moderne Europa de Est. Sărutul de pace, de omagiu, întotdeauna un

sărut pe buze, în cele din urmă a devenit, de asemenea, sărut iubitor, în ce formă a

fost

destinat să se bucure de un viitor amendă în Europa.

Ordinele militare: militarismul

Acesta a fost, de asemenea, în Europa feudală din secolele XI-lea și al XII-lea ca

un

inovarea legată cu cruciadele au apărut în lumea monahală: o

abundență de ordine militare, sef care au fost ordinele Cavalerilor

Templar și Ospitalierilor Sfântului Ioan de Ierusalim, Ordinul German

Sfânta Maria a teutonilor, ordinea limba engleză de Saint Thomas din Acre,

și un număr de alții în Peninsula Iberică, în Spania și Portugalia.

Scopul acestor ordine a fost în esență de a folosi sabia, rugăciune, și

conversie ca mijloc de combatere a necredincioșilor și păgâni. Acțiunile lor au

reprezentat

o încălcare uimitoare de la regula potrivit căreia clerici au fost

interzis să verse sânge. Cistercian Saint Bernard, nu de obicei, un om de

inovații de bun venit, cu toate acestea, a lăudat cavalerii de ceea ce el a numit

feudal Europa 59

Nova miliție implicat în cruciade. Dar, desigur, acestea militare specifice

ordine trebuie să fie stabilite în cadrul climatului general de o creștinare a

vamale militare. Religia nu a fost tocmai militar, dar a fost ce în ce

în general militant. Militantism a fost o altă noțiune destinat pentru o considerabilă

viitor.

Reforma Gregorian: Separarea de Cler

de la laici

Acest mare mișcare care a transformat fundamental atât Biserica și

Creștinătății în secolul al XI-lea a fost menționat mai sus. Era

numit după papă care a inspirat-o, Grigore al VII, Papa de la 1073

1087. Inițial, papalitatea a considerat scopul reformei gregoriene

să fie de a elibera Biserica de sub dominația și intervenții a laicilor,

și, în special, pentru a oferi papalitatea din pretențiile germanice

împărat. Dar ceea ce nu a adus, în general, a fost o separare

între clerici și laici, între Dumnezeu și Cezar, papa și

împărat. Acest lucru a stat în opoziție totală a soluției adoptate de către

Creștinismul ortodox grec al Bizanțului, care a fost guvernată de o

formă de Caesaro-papismului în care împăratul însuși a fost un fel de

Papa. De asemenea, ea a stat în contrast puternic cu principiul de guvern islamic,

în care a fost elaborat nici o distincție, la toate dintre religios și

domenii politice, pentru Allah a dominat și a decis totul. În contrast,

Creștinismul latin, mai ales din momentul reformei gregoriene pe,

definit o măsură de independență pentru laici și responsabilitățile specifice.

Întreaga reorganizare toate acestea, rămas într-un religios

Cadrul: cu alte cuvinte, laicii au rămas o parte a Bisericii. Cu toate acestea,

Divizia că reforma Gregorian stabilit a fost de a facilita

Apariția viitoare a unei puteri seculare dincolo laicilor, în momentul

Reforma și în Europa sfârșitul secolului al XIX-lea.

Unul dintre directorii principale ale reformei gregoriene a fost Humbert de

Silva Candida, care a scris după cum urmează:'' Așa cum clerici și laici sunt

separate în sanctuare de locurile pe care le ocupă și de birouri

pe care le efectuează, de asemenea, acestea ar trebui să se distingă în afara

lume, conform sarcinilor lor respective. Să laicii se dedice

numai la propria lor activitate special, afacerile seculare, și să clerul dedica

s-au a lor, adică afacerile Bisericii. Ambele grupuri

s-au dat reguli precise.'' precum și stabilirea acestui principiu general

de o distincție între clerici și laici, reforma gregoriană definită

și a stabilit noi modalități de a oferi un cadru social. Herve "Martin

60 feudal Europa

asociază un număr de instituții esențiale în acest cadru:

parohie, botezul copiilor, unitatea familiei, căsătoriei creștine,

disciplina impusă de acceptare a sacramente creștine, Regulamentul

de comportament prin amenințarea cu pedeapsa infernal, și

rugăciunile pentru cei morți. Jean-Claude Schmitt a subliniat chiar că, în acest

timp, fantome ei înșiși s-au spus să se întoarcă în scopul de a expune Gregorian

teze. Toate acestea vor da o idee despre puterea și profunzimea acestei mișcări,

care pot fi găsiți printre cei care au fost de a exercita mai pe termen lung

Influența asupra creștinătății europene.

Bătălia dintre virtuți și vicii: Diavolul la mare

Secolele al XI-lea și al XII-lea au fost, de asemenea, o perioadă în care profund

modificări afectat credințele și practicile religioase. Aceste semne prea ramase de

durată

pe Europa. Am notat deja răspândirea de un spirit combativ, și

în mod clar creșterea clasei de cavaleri a fost în mare parte responsabil pentru

aceasta.

lumea spiritualității și evlaviei a fost, de asemenea, afectată, simbolic dar profund,

de

această răspândirea de combativitate. Mai mult decât oricând, mântuirea de bărbați

și femei

depindea de rezultatul unui conflict care a fost neîncetată: bătălia

între virtuți și vicii. Virtuțile tendinta de a fi reprezentate la fel de puternic

cavaleri armate, viciile de războinici păgâne dezordonate. Mai mult decât oricând

înainte, lumea de păcat a fost dominată de atacurile agresive din partea

a diavolului, dușmanul'' a întregii rase umane.'' El a fost extrem de activ

în această perioadă, când a dobândit o mare popularitate și a dat naștere la creșterea

temeri. În Evul Mediu timpuriu, Biserica a interzis spectacole de teatru

și teatru încă nu a făcut o revenire, de dans, de asemenea, a fost

considerată ca o activitate cu siguranță diabolic. Între timp însă, salbatic

Scenele dramatice s-au jucat în sufletele creștinilor care erau pradă

la ispitele și atacuri ale diavolului și demonilor lui. Satana a condus

danseze. Diavolul se putea strecura chiar în corpurile de ființe umane "

și le posedă. Manifestări de posesie au fost strămoșii

boli sfârșitul secolului al XIX-lea, care noile exorciști, medici, cum ar fi

Charcot, sau psihologi deveni psihanaliști, cum ar fi Freud, descrise

în termeni științifici, seculari. Ca Je'rome Baschet a observat,'' Lumea de

diavolul permite exprimarea de halucinații în multe forme.'' Diavolul

bărbați și femei de frică și torturat cu apariții, halucinații, și

metamorfoze în forme animale - toate fantasmele care sa străduit în mod constant

la

să le scufunde în păcat și să devină prada Iadului. Biserica siguranță

preluat de organizare a lupta împotriva diavolului și Iad.

Exorcism, rugăciuni, și purgatoriu au fost toate parte din arsenalul defensiv

feudal Europa 61

pe care a atras pentru a lupta împotriva lui Satan. Dar în această lume în care

puterea

invariabil luat forme imperiale, Satana a fost pe cale de a deveni

ceea ce a fost Dante a apela'' Sunt Imperador del Regno doloroso'' (împărat al

domeniul trist).

Cultura populară

Acest diavol-fixat Europa a fost, de asemenea, o creștinătate în care cultura

populară

a fost a face o reapariție. Creștinare nu a veni în contact profund pe

cea mai mare parte a noilor creștini, țăranii, în special. Biserica a avut

condamnat și s-au opus un întreg set de credințe și modele de comportament

transmise fie de la antichitatea romană sau din trecut barbar,

lumping-le pe toate împreună și etichetarea lor păgânism. De la a unsprezecea

secol, lupta Bisericii transformat într-un atac asupra ereticilor, demografice

și creșterea economică a pus mai multă putere în mâinile laicilor, și

castele seigneurial au devenit centre culturale, în care Lorzilor și țărani, cât

a afirmat identitatea lor seculare in fata Bisericii. Toți acești factori

combinate în apariția sau reapariția a culturii populare. Cele mai multe dintre

noastre

cunoașterea este derivat din textele ecleziastice care o condamnăm.

Prima listă mare de'' superstitii'' a fost Decretul produs de Burchard, care

a fost ofWorms episcop 1000-1025. Acesta descrie perversiuni sexuale

de țărani, ceremonii de provocare a ploii, și tradițiile lor cu privire la

copii care au murit tineri, un exemplu arată modul în care tradițiile păgâne vechi și

noi practici creștine, uneori, a coincis:'' Când un copil moare înainte

fiind botezat, unele femei iau corpul cel mic e, așezați-l un secret

loc, și conduce o miză prin ea, spunând că, dacă nu au făcut acest lucru,

Copilul se va ridica din nou și rău mulți oameni.'' Jean-Claude Schmitt a

a descris modul în care teama de fantome a dat naștere la credințe și ritualuri care

au implicat

fantome atât păgâne și creștine. De la sfârșitul secolului al XII-lea pe,

Biserica sa străduit să utilizeze Purgatoriu pentru a cerne de fantome binele de rău

cele. În zonele în care Biserica nu a oferit practicile culturale ale unei mai

natura satisfacatoare, cultura populară într-o anumită măsură scăpat distrugere:

dans, de exemplu, și mascat procesiuni a continuat să aibă loc. În

multe cazuri, deși nu în toate, Biserica a reușit să mențină astfel de practici

din biserică reale, dar au avut loc tot în jurul ei. Legenda

Saint Marcel de la Paris, episcop de Paris, în secolul al cincilea, care a ucis un

dragon

în Bie `vre cartier (o creștinare a temei vechi păgân de monsterslaying

eroi) era încă în curs de reconsfințit în secolul al XII-lea, într-o procesiune

care a făcut drumul său în jurul bisericii Notre-Dame de Paris. Mod similar,

într-o societate în care tradiția orală a fost încă, povești populare dominante,

62 feudal Europa

superficial creștinat, au fost absorbite în cultura academică. În

secolele XIX și XX, folcloriști eminenți, lucrează în principal în

Finlanda, teme colectate din folclorul european a cărui existență, spun ei,

merge înapoi la Evul Mediu. Mutarea pe la secolul al XIII-lea, Jean-

Claude Schmitt a descris o convingere uimitoare într-o Saint Guinefort, un

câine-Saint spus pentru a proteja copiii, care se regăsește atât în centrală

Franța și în nordul Italiei. Presiunea de fidel era astfel încât

Biserica sa văzut obligat să tolereze procesiuni carnaval. O buna descriere

există de cea care a avut loc la Roma XIII-lea. În a cincisprezecea

și secolele XVI această cultură populară a fost să crească mai bogat și

chiar mai festiv. În perioada care duce până la Paști găsit expresia în

lupte carnavalesc și Postului Mare, care sunt magnific înregistrate în

tablouri de Brueghel cel Bătrân. Folcloriști moderne au arătat că acest

cultura populară a fost cu siguranță european, dar a absorbit un număr de

Caracteristicile fundamentale din diferite culturi pre-crestine. A jucat astfel

un rol important în dialectica dintre unitate și diversitate, care este

fundamentală pentru istoria Europei. O întreagă serie de culturi regionale au

supraviețuit în formele pe care le asumate în Evul Mediu (Celtic, germanice,

Slavă, Alpine, Marea Mediterană, și așa mai departe).

Bani și Cartele

Robert Bartlett a demonstrat convingător că ceea ce el numește europenizare''

medieval''

sa manifestat nu numai prin cultul sfinților și numele lor

(Omogenizarea culturală'' de antroponimie,'' așa cum o numește el), dar și prin

difuzarea de baterea și carte. Îmi imaginez că, în urma lui Charlemagne

eșecului, incapacitatea de creștinătății medievale a impune utilizarea unei singure

monedă sau chiar un număr mic de cele mai importante din Europa, trebuie să fi

fost

unul dintre principalele obstacole în calea constituirii unei economic medieval

unificat

o zonă. Cu toate acestea, diversitatea de valute nu trebuie să mascheze importanța

unui recurge la utilizarea de bani pe partea multor popoare care au avut

niciodată nu a folosit înainte de a deveni o parte a creștinătății. Baterea

monede a început la est de Rin cândva după 900. La mijlocul secolului al zecelea,

ducii Boemiei urmat, așa cum au făcut prinți poloneze de la aproximativ

980 pe. Bani a fost introdus în Ungaria în momentul în care creștinul

ierarhie a fost stabilit mai întâi (1000-1). Bartlett ne spune,'' anul 1000

a văzut introducerea de noi valute peste bord de la mijloc

ajunge de la Dunăre la Marea Baltică și Marea Nordului.'' Un alt mijloc de

comunicarea și răspândirea de putere în toată creștinătatea a fost

producția și circulația de carte.

feudal Europa 63

Utilizarea de scris a jucat un rol major în procesul prin care creștinătatea

a devenit unificat. Vom fi ulterior revenind la subiectul unei Europe

de cărți. Pentru moment, în urma Robert Bartlett, lasă-mă pur și simplu trage

atenția asupra importanței de carte în creștinătate. Aceste texte realizate

o autoritate legală care a stat la baza drepturilor deținute asupra terenurilor,

clădirilor,

persoane fizice, și venituri. Ei au constituit un instrument esențial la

serviciul de lege, bogăția și puterea, și au fost produse și difuzate

în toată creștinătatea. Cei mai mulți dintre cei care au folosit și au elaborat aceste

carte au fost, pentru a fi sigur, membri ai clerului, dar creșterea de orașe și

apariția, inițial în sudul creștinătate, de notari, a promovat acum

rolul de laici calificați. Utilizarea de carte a dat naștere la instituții

care au fost de a juca un rol important în toată creștinătatea. Aceste

au fost cancelariile. Importanța de carte poate fi cuantificata prin

panică care a confiscat Regele Filip Augustus din Franța atunci când, în bătălia de

la

Fre'teval (orașul în care au fost depozitate la carte), regele Angliei,

Richard Inimă de Leu, intrat în posesia lada conține cartele

a monarhiei franceze. Sa decis de a găsi o locuință permanentă pentru astfel de

arhive, și Saint Louis le-a ordonat să fie depozitate într-un loc sfânt,

inițial capela Saint-Nicolas, mai târziu Sainte-Chapelle din Palais

Regal. Bartlett atrage atenția asupra faptului că carte curând răspândit în și

abundat în periferiile ale creștinătății. Am găsit un paralelism între

scris și bani. Difuzarea pe scară largă de carte inclus cartularies,

care au colecții raționale de carte pentru utilizare practică, și, de asemenea,

Colecții utilizate ca înregistrări. Difuzie a acestor bani și a fost să conducă la

trecerea de la o perioadă în care astfel de produse s-au limitat la o utilizare sacru

la unul în care au fost utilizate pentru scopuri practice generale. Paradoxal

destul, era creștină că secularizat aceste instrumente de

bogăție și putere în ceea ce avea să devină Europa. În 1194, alte mijloace

a apărut dezvoltare și putere - înseamnă că Charlemagne a avut

avute în vedere doar vag: școli din mediul urban și cei noi centre de învățare,

universități.

Pelerinaje

Acest creștinătății în mișcare a fost încapsulat de extraordinara

dezvoltarea de pelerinaje. Istoriografia tradițională portretizeaza Mijlociu

Vârstele ca un moment static când țăranii rămas atașat la terenurile de teren

și majoritatea bărbaților și femeilor nu sa aventurat departe de micul lor tărâmul

natal,

singurele excepții fiind câțiva călugări itinerante și aventurieri care au pornit

pentru cruciadelor. Cu toate acestea, istoriografia recentă a înlocuit această imagine

64 feudal Europa

cu unul care este cu siguranță mult mai precis, că o populație mobil medieval,

frecvent pe drum, în via, întruchiparea foarte de creștin

definitie a omului ca un călător, un pelerin, Viator homo. Pelerinaje frecvent

a deschis calea pentru noi activități comerciale, dar încetul cu încetul, atât

Funcțiile ajuns să fie efectuate de către aceleași bărbați, sau în orice caz, pelerinii

și comercianții călătorit pe aceeași rută, unul lângă altul.

Ca Michel Sot a observat pe bună dreptate, un pelerinaj a fost în primul rând

o experiență care implică efort fizic,'' o călătorie în altă parte.'' Dar

obiectivele acestui efort au fost de natură spirituală, a fost o căutare pentru

mântuire, pentru iertarea păcatelor cuiva, sau pentru un leac miraculos. Un

medieval

Pelerinajul a fost, de asemenea, o penitență. După anul 1000 și mai ales în

secolele XII-XIII, când creștinătatea a fost măturat de un val de

pocăință, pelerinaje prins un al doilea. Un pelerin a fost un expatriat, un

exil voluntar, iar acest aspect ascetic conferit o calitate spirituală asupra

mai devreme de aceste cifre, inițial considerate ca fiind suspect, dar mai târziu mult

apreciat, cum ar fi negustori și studenților care au fost mereu în mișcare

pe de o școală sau universitate la alta. Desigur, călătoresc în sine

nu a fost suficient pentru a justifica un pelerinaj, a trebuit să aibă un scop sacru.

O rețea pe scară largă de pelerinaje dezvoltat în toată creștinătatea,

așa cum a făcut-o ierarhie de destinațiile la care pelerinii ar face lor

Astfel, căutând contactul spirituală cu Dumnezeu sau sfânt, care au dus la Revere,

împreună cu un contact fizic cu mormântul lui sau loc de deces. Cât mai curând

333, galic pelerini a produs un itinerar de la Bordeaux la Ierusalim,

și în 384 spaniolă calugarita Egeria dictat un jurnal de propria ei călătorie

la Locurile Sfinte. Ierusalimul a fost astfel primul loc important de pelerinaj.

Care, la urma urmei, ar putea nega poziția de cea mai mare importanță pentru

Hristos

care a devenit om și a Mormânt său Sfânt? Cu toate acestea, o călătorie la

Ierusalim

nu a fost în mijloc tuturor. A fost atât de departe, că a durat atât de

ajunge acolo, costul călătoriei a fost atât de mare, iar Palestina a fost în mod

constant

devastat de izbucnirile de violență împotriva celor care au pus la cererea acesteia,

în primul rând

romanii, apoi bizantinii și perși, și în cele din urmă musulmani.

Nu a fost, astfel, un al doilea loc fundamental de pelerinaj, Roma, unde

pune cadavrele a doi sfinți fondatori ai Bisericii, Petru și Paul. Roma

ar putea oferi, de asemenea, pelerinii mormintele martirilor și a altor creștini în ei

catacombe și cimitire din afara orasului, precum și biserici de mare

frumusete, multe dintre ele împodobit cu fresce superbe. Dincolo de zidurile

orașului

au fost Sfântul Petru din Vatican, Sfântul Paul poziționat pe drumul care duce

la Ostia, și bisericile Sfântul Laurențiu și Saint Agnes riverane

alte drumuri romane importante. În interiorul zidurilor de asemenea, bisericile din

Saint

Mântuitorul de la Lateran și Santa Maria Maggiore de pe Esquiline a avut deja

a fost construit. Accelerarea mișcării de morminte din mediul urban, care a fost un

mare

feudal Europa 65

caracteristică a creștinismului, dreapta jos la papi mijlocul secolului al IX-lea

au fost aranjarea pentru organismele de sfinți să fie adus la Roma pentru a fi

reînhumate

acolo, in interiorul orasului. Ei au încurajat în mod activ pelerinaje la Roma, și

a unor clădiri special construite pentru a găzdui pelerinii care s-au înghesuit acolo.

În

Evul Mediu timpuriu mulți dintre ei au fost irlandez sau anglo-saxon. (Efectuarea

unui

salt cronologic, aceasta pare a fi punctul în care să menționeze că

medieval punct mare de pelerinaje la Roma a fost, cu încurajarea

a papalității, de a fi 1300, când Papa Bonifaciu al VIII-instigat Jubilee

sărbători. Cu această ocazie, marele presa de pelerini, care au fost atrași

prin promisiunea de indulgențe și iertarea pedepsei pentru lor

păcate, a marcat punctul culminant al entuziasmului medieval de pelerinaje, și

eventual, de asemenea, o presimțire a atacurilor la care ar fi Church

supuși de către Reforma din secolul al XVI-lea.)

Al treilea loc sfânt mare, care a fost un accent de pietate medieval a fost, de

asemenea, în

o regiune periferică a creștinătății, Santiago de Compostela, în Spania

Galicia. Corpul sfântului, realizată din Palestina într-un vas care a fost naufragiat

pe coasta galiciană, a fost descoperit acolo la începutul anilor noua

lea. Nu până în secolul al zecelea a pelerinajului ia cu adevărat off. Ea

a fost încurajată de către cel mai mare ordin religios creștinătății, care a Cluny.

O lucrare de interes excepțional, un ghid pentru pelerini din Saint James, a fost

compus între 1130 și 1140.

Întreaga creștinătate a fost străbătută de trasee de pelerinaj, și

faima de o serie de alte locuri sacre nu ar trebui să fie uitat. Una

a fost Tours, unde Sfântul Martin, care a murit în 397 și a fost extrem de

populare în întreaga creștinătate, a fost înmormântat. Acesta a atras un număr de

cea mai mare de cifre, de la Charlemagne pentru Filip Augustus a

Richard Inimă de Leu. Saint Louis a venit aici de trei ori. Alt mare

centre de pelerinaj au fost locuri unde Sfântul Mihail, fără de trup arhanghel

care a lasat relicve, sa spus că a apărut, Sfantul Mihail fiind

Arhanghelul locuri înalte și simbolizând zbor până la cer. De-a cincea

secolul al cultului lui a fost bine stabilit la Monte Gargano, în sudul Italiei. În

Normandia, un pelerinaj popular a fost la Mont Saint-Michel, un site

care a fost cel mai impresionant pentru o societate ce se tem de mare. Pelerinajul

a devenit cunoscut ca cel al Sfântului Mihail-in-pericol-de-mare. În a

cincisprezecea

lea, Mont Saint-Michel, unde garnizoana franceza a rezistat

Engleză pe tot parcursul Războiului de o sută de ani ", sa transformat Saint

Michael într-un

un fel de franceză național sfânt. Mont Saint-Michel a fost, de asemenea, bine

cunoscut pentru

pelerinaje copii sale din secolul al XIV-lea pe, într-un moment în care

Ideea a copilului și cultul lui Isus sugari au fost foarte populare în

societatea medievală. Din secolul al XI-lea pe, Fecioara Maria

a devenit obiect de venerație în mai multe pelerinaje inspirate de

66 feudal Europa

popularitate extraordinară a cultului dedicat ei. În Chartres, tura ei

a fost un obiect de devotiune. Sanctuare consacrate Fecioarei Maria

a apărut în Boulogne și Liesse în Franța, în Montserrat în Spania, în Hal

în Belgia, în Walsingham în Anglia, la Aix-la-Chapelle, în Germania,

andin Mariazell în Austria.Thehuge succesul pilgrimagetoRocamadour

în Dieceza de Cahors, în secolul al XII-lea, oferă un bun exemplu de

popularitatea de pelerinaje consacrate Fecioarei. Capela a fost

situat pe un site impresionant, în partea de sus a unei stanci stâncoasă cu vedere

spre o

înguste vale 120 de metri mai jos, din care, în secolul al XIII-lea,

pelerini pe genunchi urcat cele 197 de trepte pana in partea de sus, între timp

recitând

rozariul. Acest pelerinaj a datorat succesul parte a regelui Henric al II-lea

Plantagenet

din Anglia, care a vizitat Rocamadour de două ori, în 1159 și 1170, și

parte la un record de minunile efectuate de Virgin, produsă în

1172. Acest lucru a fost un pelerinaj regal, care a atras, de asemenea, un număr de

francez

Kings. Louis IX (Saint Louis), a venit în 1244, însoțit de mama sa

Blanche de Castilia, și frații lui Alphonse de Poitiers, Robert de Artois,

și Carol de Anjou, Filip cel Frumos a venit în 1303, Charles echitabil și

Regina Maria de Luxemburg, în 1323, Filip al VI-lea în 1336, și Louis XI

1443 și 1464. A atras, de asemenea, evlavia a regilor Castiliei, în

special Alfonso VIII, Blanche de Castilia tatălui lui, și soția sa Eleanor de

Anglia, fiica regelui Henric al II-lea Plantagenet. În 1181, Alfonso și

Eleanor a prezentat Mariei a Rocamadour cu două sate

situat în apropiere de Burgos. Până în secolul al XII-lea, pelerinii au fost prezenți

pe arena

Rocamadour din toată Europa și din țări precum Statele Baltice.

Fragmentarea feudal și centralizarea monarhice

În domeniul politic, creștinătatea al XII-lea al XI-lea, și a prezentat

un spectacol aparent contradictorii, din care urme toate acestea,

supraviețuit aproape până în prezent în Europa și sunt într-o anumită

măsura în care reapare acum în legătură cu politicile contemporane de

descentralizare.

Pe de o parte, o societate feudală a devenit stabilit

care a fost parțial caracterizată printr-o slăbire a puterii centrale.

acesta părea impresionant în perioada carolingiană, dar acum exercitarea

de autoritate a fost mulțumită fragmentate la lorzii seigneurial, care au fost

uzurparea așa-numitele drepturi regale. Unul a fost dreptul de a batere a monedei

(deși

în această perioadă special, acest lucru nu a fost încă o problemă foarte

importantă), dar altele,

mai important, au dreptul de a administra justiția și de a percepe taxe. Pe

de altă parte, după experiența carolingiană de scurtă durată, oamenii de

Creștinătății au încercat să se regrupeze în jurul liderilor centrale care au fost

feudal Europa 67

găsirea unor modalități de reconciliere a puterii care a rămas la ei cu feudal

fragmentare. Istoricii au fost în mod tradițional înclinat mai presus de toate pentru

a

subliniază incompatibilitate evidentă între un stat centralizat și un feudal

sistem. Realitatea mai subtil este că sistemele politice de compromis au fost

a introdus: acestea pot fi numite monarhiile feudale. Existența acestor

monarhii, care a lăsat viitoare multe moșteniri Europa, presupune o

număr de factori fundamentale. În creștinătate de perioada feudală,

două puteri au fost recunoscute ca fiind superioare la regii care a condus

monarhii. Una a fost cea a papei, cealaltă că a împăratului. Aici,

O altă contradicție aparentă apare, de data aceasta în legătură cu papal

putere. Aceasta a fost o perioadă în care puterea papală a fost în creștere. Ea

ar fi mai corect să spun că până la sfârșitul anului acesta, sub Papa Inocențiu al III

(Pope

1198-1216), papalitatea a devenit cel mai puternic dintre toate creștin

monarhii. Ea a avut o vastă rețea de care dispune: agențiile centrale ale

Sfântul Scaun, care în toată creștinătatea ascultat papalitatea, a crescut

ce în ce mai puternic, și cel mai important dintre toate, poate, în toată creștinătatea

Sfântul Scaun percepe taxe care a asigurat de mijloace financiare mai mari

decât cele ale oricărui alt monarhiei. Pe de altă parte, Sfântul Scaun și

Biserica a respectat rezultatul reformei gregoriene, care s-au dovedit

definitivă în ciuda încercărilor toate Grigore al VII-de a impune dominația

Biserica asupra statelor seculare. Separarea dintre spiritual și

puterea temporală cu adevărat a avut loc, chiar dacă, în anumite cazuri, ca de

exemplu

căsătoriile considerate a fi incestuoasă, Biserica a, în general, și impune

va. Mai mult, Sfântul Scaun și Biserica au elaborat rapid

o politică de colaborare cu aceste monarhiile și împrumutat regimurilor lor

sprijin important.

Prestige și punctele slabe ale împăratului

Dezvoltarea și puterea de aceste monarhiile feudale ar putea, la fel,

au fost limitate de existența unui alt superioare, dar în cazul său,

figura secular, și anume împărat. Dar împăratul a germanice

Sfântul Imperiu Roman nu a fost suficient de puternic pentru a impune dominația

lui

la aceste monarhiile tineri și viguros. Noul Kings la plătit

omagiu într-o serie de aspecte teoretice. Dar independență față de

imperiul și împăratul a fost o dezvoltare politică majoră în această perioadă.

În cele din urmă, situația a fost clarificată printr-o serie de declarații importante

cum ar fi următoarea declarație făcută de Philip Augustus, în Franța, în

secolul al XIII-lea:'' rege al Frantei recunoaște nici un superior în

Împărăția Lui.'' Un secol mai târziu, Filip cel Frumos a confirmat acest lucru,

precizând,

68 feudal Europa

'' Un rege este împărat în propriul regat.'' Regii Frantei ar putea avea

a insistat asupra independenței monarhiei lor vis-a-vis `imperiul în

mai tranșant de moda, dar din secolul al XII-lea pe aceeași situație

obținut în general, în toată creștinătatea.

Regele Medieval

Este important de a avea o idee clară a caracteristicilor regelui medieval

nu numai în scopul de a înțelege această perioadă, dar și pentru că mulți dintre cei

caracteristici au fost transferate la conducători Republican si Democrat și

au fost de a supraviețui fie ca funcții sau cel puțin la fel de imagini. Un rege feudal

a fost un

Imaginea omului de Dumnezeu, Rex imago Dei. Evident, acest aspect a fost să se

estompeze

departe între al XIX-lea și cei douăzeci și primele secole, dar mulți

Guvernele europene moderne păstrat anumite privilegii care tulpina

de la poziția sacru al regalității, cum ar fi dreptul de a acorda grațieri și

dreptul la imunitate juridică. Regii medievale au fost trifuncțional, care este de

spun ei concentrate în persoana lor cele trei funcții indo-europene

care a definit funcționarea generală a unei societăți prin împărțire în trei

diferite categorii de oameni. Regele a reprezentat prima funcție, și anume

cea religioasă, în care, deși nu a fost un preot, el a exercitat o

o parte esențială a acestei funcții, înfăptuirea actului de justiție. Ca rege, el, de

asemenea,

posedat de-al doilea militar, funcția,, pentru că el a fost un nobil și un războinic

(Presedintele de azi al Republicii Franceze este comandantul suprem al acesteia

armatele, desigur, mai multe într-o politică decât într-o capacitate militară). În cele

din urmă,

rege îndeplinit de asemenea treia funcție, deși într-un mod care este mai greu de

defini. Această a treia funcție, caracterizat prin activitatea conform medievale

formulă, afectat prosperitatea și frumusețea unei societăți. Regele a fost, astfel,

responsabil pentru economie, care este de a spune prosperitatea regatului,

și a fost personal obligația de a efectua acte de compasiune, care a implicat

distribuții abundente de pomană. În cele din urmă, probabil aceasta treia funcție, de

asemenea,

conferit regelui obligația specială de a încuraja construcția de

biserici, deși acest aspect este, probabil, mai puțin clare.

Un rege medieval, de asemenea, a trebuit să-și pună amprenta în domeniul de

învățare și

cultură. Ioan de Salisbury, viitorul episcop de Chartres, în definirea

monarhiei în tratatul său de important Policraticus (1159), repetată o

idee deja exprimată de William de Malmesbury în 1125: Rex illiteratus

cvasi asinus coronatus (un rege analfabet este puțin mai mult decât un fund

încoronat).

Poziția unui rege feudal a fost, de asemenea, afectată de alte importante

evoluțiile din această perioadă. Din dreptul roman și istorie romană, el

a moștenit puterile constituite de auctoritas și potestas, care,

feudal Europa 69

respectiv, a definit natura puterii lui și mijloacele de ao exercita. De

acestea, creștinismul a adăugat Dignitas care caracterizează toate ecleziastic

sau alte funcții eminenți. Perioada feudală, eventual, în reacție,

asistat la o revigorare a dreptului roman și a resuscitat noțiunea romană de

majestas, în avantajul noii regi. Majestas a făcut posibilă

defini două dintre puterile deținute de aceste regi. Unul, dreptul de a acorda milă,

a fost menționat mai sus. De altă parte, chiar mai important, a fost dreptul de a

protecție împotriva crimen majestatis, trădare. Cu toate acestea, un rege medieval

Nu a fost un conducător absolut. Unii istorici au întrebat dacă el a fost un

rege constituțional. Dar că nu este cazul, pentru că nu există nici un text cunoscut

faptul că

poate fi considerat a fi o constituție. Poate cel mai aproape de a ajunge la o astfel

de

Textul este Magna Carta, care a impus nobilimea și ierarhia ecleziastică

pe John Lackland, rege al Angliei, în 1215, dar acesta este unic. Magna

Carta reprezintă cu siguranță una dintre pietrele de temelie pe care a dus Europa la

regimuri constituționale. Cel mai important Adevărul este că un medieval

Regele a fost un monarh contractuale. În jurământul pe care a jurat la consacrarea

lui

și încoronare, el sa angajat la Dumnezeu, Biserica, si sa

oameni. Așa cum istoria a evoluat, aceste prime două contracte au devenit nule

și gol, dar a treia marchează un alt pas înainte pe calea spre

stabilirea de putere pentru oameni, sau cel puțin pentru organul care reprezintă

ele. În cele din urmă, atât în teorie și în practică, regele a fost înainte de toate

responsabil pentru o funcție dublă, care a dreptății și păcii. Doilea al

cei doi termeni ar putea fi tradus, mai degrabă, ca ordine, dar acest lucru a fost un

ordin

că nu a fost preocupat numai de liniște aici, pe pământ, ci, de asemenea, acoperite

mersul înainte de mântuire. În orice caz, monarhia feudal set creștinătate

pe calea care duce spre ceea ce numim astăzi de stat guvernat de legea statului.

Mai puțin importante pe termen lung este faptul că monarhia feudală a fost

aristocratic, astfel că, de când regele a fost prima a tuturor nobililor, a ajutat

a nobilimii sânge legitim. Astăzi, acest aspect nu joacă nici mai mult de o

Rolul anecdotice, dar în Evul Mediu a fost factor de continuitate și

stabilitate, deoarece a favorizat existența dinastii regale. În plus, într-o

Regatul cum ar fi Franța, excluderea femeilor de la tron - care

a ajuns să fie cunoscută abia în secolul al XIV-lea, într-un spirit de antiquarianism,

ca Legea Salică - a contribuit la soliditatea monarhiei, deoarece, prin

șansă biologic, un șir neîntrerupt de Royal fii fost produs de

sfârșitul secolului al zecelea dreapta jos la a paisprezecea.

Este mulțumită de acest ultim aspect, care monarhia feudală poate fi plasat într-o

viziune pe termen lung a Europei. Secolul al XII-lea a fost un secol legală mare.

Chiar mai important decât renașterea dreptului roman, de care avem toți

de-a lungul a fost conștient, a fost elaborarea definitivă a dreptului canonic, în baza

un decret produs de călugăr Gratian de la Bologna între 1130 și

70 feudal Europa

1140. Această lege a reflectat nu numai creștinare a spiritului și

aparatul a instanței și rolul pe care Biserica a jucat în furnizarea

un cadru pentru societate, ea legitimat, de asemenea, anumite inovații legale

au fost introduse ca răspuns la evoluția societății și a problemelor

că aceasta a ridicat (probleme de a face cu căsătoria și economice

materie, de exemplu).

Monarhiile feudale

Nu toate aceste monarhii atins același grad de dezvoltare și

stabilitate, astfel încât bazele viitoarelor națiuni nu s-au stabilit în mod egal

solid în întreaga Europă. În lumea de nord, scandinav creștinătate

și în creștinătate slavă și maghiară din Europa Centrală și de Est

Europa, monarhiile nu aveau baze teritoriale solide. Germania și Italia

s-au împărțit în mai multe puteri diferite, de cele mai importante care au fost

bazată pe orașe. (Vom fi întoarce la acestea.) Asta lasa Anglia,

Franța, și, în Peninsula Iberică, Castilia. La acestea se poate adăuga un alt

monarhie, de un caracter neobișnuit, care a supraviețuit numai până la al XIX-lea

lea dar memoria de care este parte a imaginii pe termen lung a Europei.

Aceasta a fost imparatia din sudul Italiei și Sicilia, care a fost format,

precis, în perioada medievală.

În Anglia

În secolele al XI-lea și al XII-lea Regatul Angliei experimentat

schimbări de avere, care, departe de ea slăbirea, consolidat instituțiile sale.

Datorită în principal la activitatea intelectuală și literară a regelui Alfred

în secolul al IX-lea, și personalitatea excepțională a lui Edward Confesorul

în a unsprezecea (exclus 1042-1066), perioada anglo-saxon stabilit un număr

de baze instituționale. Ducele William de cucerirea Normandia de Anglia în

1066 a marcat începutul unei consolidări semnificative de engleză

monarhiei. Guvernul a regilor Norman Angliei a atras sprijin

dintr-un text extraordinar, Domesday Book (sau, mai exact,

Domesday sondaj), care conținea un inventar detaliat și precisă a

posesiunile coroanei limba engleză. Foarte Numele subliniază excepționale

Caracterul acestui lucru, care descrie Anglia la sfârșitul unsprezecelea

secol, accentul de stabilire cu privire la responsabilitatea monarhiei, stabilit pe ei

desigur, la Judecata și mîntuirea. Acest text a făcut posibilă o

distribuirea rațională a terenurilor și a veniturilor la cucerirea Norman

feudal Europa 71

aristocrație, și, prin urmare, susținută de dezvoltare economică, care a ajutat la

transforma Anglia în primul rând marea monarhiei europene. De-a lungul a zecea

și secolele XI Ducat de Normandia a dezvoltat o administrativă

sistem remarcabil pentru timpul său, și regii normanzi care a moștenit

ducatul transferat acest lucru Anglia, ca un mijloc de punere în aplicare a regelui

hotărârea de a exercita un control centralizat acolo. Agenți Royal, în

formă de șerifi, a apărut acum în județele limba engleză, în timp ce în jurul

Regele o birocrație de specialiști a fost înființat, cel mai notabil pentru activitățile

de ofițeri financiare centrate pe finante, unde au ținut regatului

conturi.

La mijlocul secolului al-XII-lea, dezvoltarea monarhiei limba engleză

a primit un al doilea stimul. După o perioadă tulbure, după moartea lui

Henric I în 1135, fiica lui Matilda căsătorit Geoffrey Plantagenet,

numere de Anjou. Fiul lor, Henric al II-lea (exclus 1154-1189), a devenit rege al

Anglia și, de asemenea, controlate de un teritoriu vast în Franța, compus din

Anjou, Poitou, Normandia, și Guyenne. Anglia Henry al II-lea a fost primul

'' Moderne'' Regatul creștinătății. Termenii'' succedat imperiului'' și

Uneori au fost folosite'' Plantagenet imperiu'', dar acest lucru a fost nici un imperiu.

Acest rege remarcabil s-au ciocnit nu numai cu soția sa, Eleanor de Aquitaine,

dar, de asemenea, cu fiii săi, Richard Inimă de Leu și Ioan Lackland. (Acesta din

urmă

sa născut după moșiile regale au fost deja împărțită între fratele său mai mare

fraților, Henry cel Tânăr, care a murit înainte de tatăl său, și Richard.

personalizat feudal de divizare de proprietate între fiii regelui a fost

păstrat în Anglia, în timp ce în Franța Capetians a rezolvat problema

cu un sistem de appanages prin care proprietatea a revenit la domeniul regal

Când a murit un prinț.) Vă mulțumim pentru mâna grea a administrației regale,

Henric al II-lea a devenit cunoscut chiar și în timpul vieții sale ca un monarh a

cărui instanță,

extrem de bine organizate și s-au înghesuit pentru a de întreaga nobilime, acum a

adus

la toc, a fost descris ca un iad foarte. Acesta a fost începutul unei Europe a

monarhiile și instanțele, cu toate prestigiul lor însoțitor, intrigi, și

conflictelor. Aceasta a fost imaginea monarhiei în Europa timp de secole să vină.

În Franța

Alte Monarhia, care a devenit la fel de stabil ca monarhia engleză și la

o dată la fel de devreme a fost cel francez. Stabilitatea sa datorat, în primul

loc, de la continuitatea dinastică de regi sale: dinastia Capetian avut

a domnit în Franța încă din 987. Acesta a fost consolidat prin faptul că femeile

au fost excluse din scaunul de domnie, și care, printr-un noroc biologic, regii

Franța a produs un șir continuu de moștenitori de sex masculin dreptul de până la

1328. Acest

72 feudal Europa

a fost o Europă în care a domnit primul născut. La început, regii francezi au fost

ocupat în eradicarea neascultare printre Lorzii minore în principal

în cadrul domeniului regal. Apoi, s-au asigurat de sprijinul consilierilor

selectate din clerul și nobilimea minor, care au reușit să păstreze

aristocrația mai departe de putere. În cele din urmă Capetians stabilizat

locul lor de energie prin construirea unui palat regal din Paris și de a face acest

oraș

capitalul lor. Aceasta a fost o Europă a capitalurilor. Monarhia Capetian a fost

de asemenea, consolidată de sprijinul unui mănăstire benedictină puternic situată

aproape de palatul lor. Mănăstire de Saint-Denis a fost un istoriografic mare

centru, care sa dedicat cauzei Capetian. În a treisprezecea și

secolele XIV-a produs o serie de mari cronici naționale. Acest

era o Europă a istoriei și istoriografiei.

Monarhia Capetian a făcut cele mai multe de o serie de atuuri.

Prima a fost consacrarea a regelui în Reims, la începutul domniei sale.

Această ceremonie a adus în minte caracterul excepțional al francilor

monarhie, care a fost botezat în Reims, în persoana lui Clovis, de un

ulei miraculos adus din cer de la Duhul Sfânt în formă de

un porumbel. Acest lichid miraculos apoi a devenit ulei de consacrare.

Capetians asemenea încasat de prestigiul tot mai mare a Fecioarei. Simbolic

Fleur-de-Lys și culoarea albastră a mantia regelui a fost împrumutat

de regii Franței din Fecioara Maria, al cărui cult a decolat în

mod spectaculos între a unsprezecea și secolele XIII-lea. Deja

la data de Robert cel Pios (996-1031 condus), Fleur-de-Lys

figurat pe scutul regal. Întrucât regii Angliei au înstrăinat

Biserica de uciderea lui Thomas Becket, arhiepiscopul de Canterbury

(1170), în Franța, alianța dintre Biserică și împărat, tronul și altar,

a stat la baza respectarea de stabilitate politică.

În Castilia

În Peninsula Iberică a treia monarhia a apărut între lui creștinătate

diferite puteri. În cursul Reconquista, mozaic de regate

care a aparut ca creștinii urmarit musulmani departe și mai departe

de Sud a suferit o simplificare. Castilia, mai presus de toate, au beneficiat de acest

lucru.

În primul rând fuzionat cu Navarra, atunci când, în 1017, Ferdinand numărul de

Castilia învins regele Leo "n, a avut posesia de Leo" n. Când Leo'n

a devenit parte din Castilia în 1037, Ferdinand și-a asumat titlul de rege al

Castilia și Leo'n (deși această uniune nu a devenit definitivă până când

1230). Regilor Castiliei a trebuit să facă față cu nobilimii războinic, care

a produs o caracteristică cifră de ambiguitatea situației în

feudal Europa 73

Peninsula. Uneori, el a luptat în serviciul de Kings creștine, uneori

pentru musulmani. Numele său a fost Rodrigo Dı'iaz de Vivar. El a fost

a adus cu Sancho II-lea, viitorul rege al Castiliei și, ca Cid

(1043-1099), a devenit un erou legendar de războinic și mitologie cavaleresc.

Vom reveni la el mai târziu.

Regilor Castiliei construit cu toate acestea, treptat puterea lor de

dincolo aristocrația și de a câștiga peste oligarhia urban de

orașele de Castilia, prin crearea ansambluri (cunoscut sub numele de Corte) și de

concesiune a drepturilor locale (statutelor juridice) a comunităților de la oraș și

nonnobles.

La cheltuiala de Toledo, care Alfonso al Castiliei a câștigat din

Musulmani în 1085, regii Castiliei a încercat să impună un capital de la Burgos,

unde Episcopia sa bucurat de scutire de la dependență directă de pe

Papa din 1104. La mijlocul secolului al XIII-lea, Burgos a primit oficial

Titlul de cap'' de Castilia și Camera Regelui'' (Cabeza de Castilla y de los

Reyes).

Normanzi

Pentru cele trei monarhii principale care preînchipuiau Europa monarhică

de viitor, ar trebui să se adauge un al patrulea neașteptată: ea a fost constituit de

către

diaspora a normanzilor, numele medieval dat la scandinavi,

care a reprezentat unul dintre elementele importante ale perioadei respective.

Câteva,

într-adevăr oarecum instabil, monarhiile au fost stabilite în Scandinavia

(Un manual pentru un prinț regal a fost produs în Norvegia, în

secolul al XIII-lea), și un grup de vikingi s-au stabilit în

Franceză Normandia, de unde, în prima jumătate a secolului al XI-lea, au

procedat pentru a lansa o cucerire parțială și efemer al Angliei, în

Knut cel Mare (care a murit în 1035). Dar în plus, la sfârșitul

secolul al XI-lea acest diaspora uimitoare a creat, de asemenea, un regat în sudul

Italia. Între 1041 și 1071, au confiscat Calabria și Puglia din

Bizantini. Apoi, în 1071, Robert Guiscard capturat Bari, la care, în

1087, marinarii au adus corpul de Sfântul Nicolae. Acesta a fost plasat într-o

depășește pe

Bazilica de la care cultul a sfântului, patron al copiilor și elevilor,

răspândit în toată Europa. De 1137 împărăția extins la

Napoli și în Sicilia, unde, prin 1072, normanzii au cucerit Palermo

și de către 1086 au confiscat, de asemenea, Syracuse.

O perioadă de conflict amar cu papalitatea a urmat, câștigând Roger I

(1031-1101) eticheta de tiran, care a fost la acest moment dăruit rău

regi, în memoria celor tirani din antichitate. Ulterior, cu toate acestea,

Norman regii din Sicilia a devenit împăcat cu papalitatea și acest lucru a devenit

74 feudal Europa

una dintre cele mai strălucitoare dintre toate regatele creștine. Aceasta a fost

smuls de la bizantini și musulmani și în cele din urmă restabilit sud

Italia și Sicilia a creștinătății europene. Roger al II-lea (cca. 1095-1154) a fost

încoronat rege în 1130, după transferul scaunul de putere pentru Palermo.

Ultima Norman rege al Siciliei, William al II-lea (1154-1189), a murit fără copii,

și coroana a trecut la matusa lui Constance, împreună cu soțul ei,

fiul lui Frederick Barbarossa, care în 1191 a devenit împăratul Henric al VI-lea.

Când a murit prematur în 1197, el a părăsit regatul de Napoli și Sicilia

la fiul său, viitorul Frederick al II-lea. Continuarea și chiar depășind

eforturile de strămoșii săi Norman, Frederick transformat regatul intr-unul din

cel mai bine organizat din monarhiile feudale. Palermo a devenit singurul oraș

în Europa creștină, care ar putea concura cu mare bizantin și

Orașe musulmane. Din punct de vedere cultural și artistic de vedere, mult traducere

Lucrarea a fost facuta, cu creștini, evrei, musulmani și toate în colaborare

constantă,

face Palermo nu numai un exemplar, dar, de asemenea, o excepțională

capitala Europei creștine. La sfârșitul secolului al XIII-lea,

Regatul sudul Italiei și Sicilia a fost cucerită scurt de francezi

(Saint Louis, fratele lui Charles de Anjou (1227-1285), a devenit rege în 1268),

apoi în 1282 a fost cucerit, mai permanent, de aragonez, după o

Masacrul a francez cunoscut sub numele de'' sicilian Vecernie.'' Am avut acele

cuceriri

nu a avut loc, această secțiune neobișnuit de Marea Mediterană creștinătății

ar fi bine deveni fie independent sau o parte integrantă a

Lumea bizantină și musulmană. Exemplu sale arată că geografia și

istoria Europei nu au fost neapărat o concluzie dinainte.

XII-lea Renasterii Europene

Perioada de la al unsprezecelea, pentru secolul al XII-lea a fost marcat de o

transformare esențială în Europa creștină. Această renaștere a douăsprezecea

lea a fost, în general, recunoscută de la publicarea în 1927 a unui

munca de istoricul american Charles Haskins. Deși, așa cum am

văzut, oamenii din Evul Mediu au avut tendinta general camuflaj

inovații, vorbind despre ei în termeni de o renaștere a culturii antice,

schimbările care au avut loc în creștinătate în acest moment într-adevăr s-au ridicat

pentru mult mai mult decât acest lucru. Având o viziune pe termen lung al istoriei

europene,

Aș dori să atrag atenția asupra importanței, în această perioadă, a

naștere sau decisiv dezvoltarea unei noi culturi și noi atitudini. Primul

caracteristici pentru a menționa sunt feminizarea și, așa cum voi explica,

dolorization''''

de creștinism. Acestea au fost însoțite de creșterea extraordinară

de cultul Fecioarei Maria și un nou accent predominant în cultul

feudal Europa 75

Hristos, care a fost acum privit nu ca Hristos care a biruit moartea, ci ca

o Domnul Hristos de suferință, Hristos a Patimilor și Crucifix.

Am depune eforturi pentru a arăta modul în care un nou umanism, pozitiv,

Christian

apărut și ajuns să reprezinte un nou layer în elaborarea lung de

umanism european vest. Acest umanism afirmat permanent de

om. Făcut după chipul lui Dumnezeu, el nu mai era doar un păcătos zdrobit

de păcatul originar. A unsprezecea și, chiar mai mult, din secolele XII redefinit

nu doar credința creștină, transformată dar ca întotdeauna vitala, dar

și alte două concepte esențiale care au fost de a oferi cadrul pentru

gândit vest-europene: noțiunea de natura și noțiunea de motiv.

În cele din urmă, vom lua în considerare recentele ideile lui Robert I. Moore, care

detectează

în această perioadă o afirmare a ceea ce el numește'' prima revoluție europeană.''

Acesta sa manifestat pozitiv de o creștere înainte în economia de

eforturile societății și în procesul de învățare, și negativ de a restabili ordinea, care

a relevat o Europă care stau la baza de persecuție și excludere.

Rise of the Cultul Fecioarei Maria

Între a unsprezecea și a secolelor XIII Europa a fost profund

afectate de dezvoltarea extraordinară a cultul Fecioarei Maria,

Mama'' a lui Dumnezeu.'' În creștinismul ortodox grec cult au dezvoltat

la o dată foarte devreme. În Occidentul creștin a făcut drum mai mult

încet. Maria a fost cu siguranță prezentă în creștinismul apusean, chiar în

Evul Mediu timpuriu, în special în perioada carolingiană. Cu toate acestea,

Nu până în secolul al XI-lea a a dobândi un loc de importanță majoră

în credințele și practicile creștinismului occidental. Între mideleventh

lea și mijlocul-al doisprezecelea, cultul Fecioarei pune la

inima de reforma Bisericii. Acesta a fost legat de un devotament din ce în ce

fervent

la Hristos și în special a Euharistiei. Fecioara a fost, desigur,

esențiale pentru Întruparea și-a lungul anilor a venit să joace un tot

rol mai important în relațiile dintre ființele umane și a lui Hristos. Ea

a acționat ca intermediar aproape exclusiv între ființele umane și ei

fiul. În timp ce majoritatea sfinților specializat în vindecarea de boli specifice sau

în

o funcție socială special, Fecioara efectuat orice fel de miracol.

Ea ar putea face cel mai eficient cu toate problemele pe care oamenii asaltat și

femei. De fapt, ea a fost o figură cheie în procurarea mântuirea

ființe umane, care a fost spus chiar pentru a oferi protecție ei în șocant sau

circumstanțe scandaloase. Ea a protejat criminali și păcătoși căror

crime și păcate părea de neiertat. Ea a pledat pentru ei și Hristos

aderat la mijlocirile mamei lui, cu toate acestea exorbitant acestea ar putea fi.

76 feudal Europa

Fecioara astfel mi se pare a fi dobândit un statut cu totul excepțional,

aproape de a deveni un al patrulea element în Treime. Trei mari Christian

festivaluri au fost dedicate ei: de purificare (Întâmpinarea Domnului), Buna

Vestire,

și Adormirea Maicii Domnului. Întâmpinarea Domnului, sărbătorită pe 2 februarie,

mascat

un festival păgân vechi dedicat la renașterea naturii și sfârșitul

Perioada de urs de hibernare. A marcat, de asemenea, churching de femei și

prelungit ritualurile evreiești din culcat, în patruzeci de zile după nașterea unui

copil.

Acest festival a fost, de asemenea, în legătură cu prezentarea copilului Isus în

Templu. Dar nu a fost mai mult pentru tot: acesta a fost un festival de purificare și,

ca atare, se ridica o problemă care a fost tulburarea atât la Biserică și să

Creștinii în general, în special în secolul al XIV-lea. Ar putea fi faptul că

Maria, ca o creatură umană, o femeie, pângărit de sarcina si nastere,

a fost afectată de păcatul originar? Credința în nașterea Neprihănite a Mariei se

nu a triumfat până în secolul al XIX-lea, dar cred că aceasta reflectă

tendinta de bărbați și femei din Evul Mediu pentru a promova Maria la o

statut echivalent cu cel al fiului ei divin.

Buna Vestire (Lady Day 25 martie) a adus Maria, și prin ei,

umanitate în general, vestea Întrupării iminent de fiul lui

Dumnezeu. Acest dialog profetic între Fecioara și îngerul Gabriel, de asemenea,

a stabilit un prototip. Acesta a fost unul dintre marile momente din istoria omenirii

și pentru pictură, ca Erwin Panofsky a demonstrat în 1927, așa cum a făcut Daniel

Arasse, în mai mare profunzime, în 1999. Buna Vestire a lansat subiect

care a fost reprezentat în pictura europeană pentru prima dată în 1344, de către

Ambrogio Lorenzetti de Siena.

Al treilea festival în cinstea Fecioarei Maria a fost cea a

Adormirea Maicii Domnului (15 august). Acest lucru a constituit un ecou al

Înălțării

Cristos. Aici, din nou, de la momentul morții ei pământești, Maria este ridicat

nu doar în Paradis, ci la zenitul cerurilor, care șade Dumnezeu

și ea este încoronat de către fiul ei.

Cu secolul al XII-lea a produs o mare val de literatură pioasă

dedicată rugăciunii Mary.Atwelfth-lea, Ave Maria, dobândit un statut

comparabilă cu cea a'' Tatăl nostru.'' ulterior mai mult sau mai puțin constant

includerea această rugăciune, de la 1215 la, în penitențe alocate pentru păcătoși

a face mărturisirea lor anuale, a făcut cultul Mariei o parte a fundamentale

evlavie de crestini. Dintre numeroasele lucrări dedicate ei, doi au fost

excepțional: unul era o colectie de minuni asamblate de către Gautier de Coincy

(1177-1236), care conține 58 de miracole, mai multe melodii pioase, și un număr

de

predici compus în versetul, iar cealaltă a fost o colecție ilustrată de remarcabil

miniaturi care regele Castiliei, Alfonso X Înțeleptul, oferite

Virgin, împreună cu un poem intitulat pios Las Cantigas de Santa Maria,

compus în galiciană, limbajul poetic a Peninsulei Iberice.

feudal Europa 77

Este important de remarcat cât de mult cultul Fecioarei Maria a beneficiat

din iconografia extraordinar orbitor al perioadei. Miniaturi

și sculpturi a introdus un întreg tezaur de imagini ale Fecioarei Maria la

ochii și inimile bărbaților și femeilor din Evul Mediu.

Temele principale de reprezentare a Maicii Domnului a evoluat în cursul

din Evul Mediu. Fecioara romanic a fost mai presus de toate o mamă, cu

copilul divin așezat pe genunchi. Ea apoi a devenit un simbol al feminine

frumusețe. Ea a fost, de asemenea, un element cheie în dolorization'''' a

creștinismului, o

Pieta `deține fiul ei mort, Hristos, pe genunchi, și o Fecioara de milă

care a protejat cifre individuale, sau frecvent grupuri, în faldurile de

mantie mare. În ciuda verificare la cultul Fecioarei Maria efectuate de

Reforma, de secole, Fecioara a fost mama și avocat

a rasei umane în întreaga Europă. Un întreg ciclu de lucrări artistice

dedicat Fecioarei a fost produs, legat cu cele dedicate lui Hristos,

dar în care figura Fecioarei a devenit tot mai dominant. Cultul

a Fecioarei Maria a produs multe carti de ore, destinate în principal

devoțional private ale femeilor. Virgin a devenit jucătorul cel mai important

venerat

în cel mai mare eveniment din istorie, Întrupare. Ca cu toate importante

fenomene istorice, cultul ei a prins rădăcini într-o rețea întreagă de locuri.

Acestea nu au fost constituite doar de locurile de pelerinaj unde

relicve de sfinți pune, menționat mai sus, dar a inclus lăcașuri de cult nou

dedicat Maicii Domnului'','' Notre Dame, numele care a fost acum dat

majoritatea catedrale ale creștinătății. În cele mai multe cazuri, dedicarea

a fost destul de simplu sa schimbat, ca și în cazul catedralei din Paris,

care a abandonat dedicarea originală a Sfântului Ștefan și a devenit

Notre-Dame de Paris.

Cultul Maicii Domnului prezintă istoric cu o problemă mai mult.

A beneficiat de popularitatea sa în poziția de femei de pe pământ? L-am transforma

pentru a fi baza si sursa de inspiratie pentru promovarea femeilor în

Occidentul medieval? Asta nu este o chestiune ușor de răspuns și avizele

de istorici cu privire la această chestiune rămâne divizată. Dar, în opinia mea,

Fecioara, stabilit în

opoziție la Eva, păcătosul, a devenit într-adevăr, imaginea femeii

reabilitate și distribuirea mântuire. Având în vedere că cultul

Fecioara Maria a apărut la aproximativ momentul în care căsătoria a fost

transformat într-un

sacrament, și o valoare mai mare a ajuns să fie pus pe copii și strâns

familii tricot, așa cum sunt prezentați în imagini ale Nașterii Domnului, nu se poate

dar văd Fecioara ca un mare promotor de lot pământești unei femei. Statutul de

femei a fost îmbunătățit datorită acestui cult, așa cum era de creșterea de curte

iubesc. '' Fecioara'' a fost, în cel mai înalt grad, de asemenea, doamnă cavaler,

'' Doamna'' de oameni, în general, o figură feminină sclipitoare în divin și

lumea umană a societății medievale.

78 feudal Europa

Dolorization'''' a devotamentului religios a lui Hristos

Cultul Maicii Domnului a condus la o feminizare de pietate și acest lucru a fost

combinat cu ceea ce am numit dolorization sale''.'' În istoric

Evoluția a imaginii lui Dumnezeu, Hristos a avut timp de mulți ani a fost

reprezentat,

în tradiția eroilor din antichitate, ca biruitor al morții, un Hristos

triumfător. Acum, el a fost înlocuit cu un Hristos suferind, un Hristos de durere. Ea

nu este ușor să urmeze această evoluție sau pentru a înțelege cauzele sale. Cu toate

acestea,

nu poate exista nici o îndoială că, acum că victoria militară nu a fost privită ca o

semn de cei aleși, indiferent contribuit la acest lucru, ca să spunem așa,

demilitarizarea

din figura lui Hristos cu siguranță dezbrăcat chipul lui Hristos de triumf sale

aspect. Între timp, în ceea ce mi se pare a fi fost o tendință continuă

să se facă distincția între rolurile respective ale celor trei persoane ale Sfintei

Treimi

si Fecioara, Dumnezeu Tatăl, care a absorbit imaginea de măreție, de asemenea,

a devenit asociat cu evoluția puterilor regii pământești. La

același timp, influențată în special de către ordinele cerșetori de timpuriu

XIII-lea, Biserica, prin lucrările sale de compasiune, a adus un

Privirea mai fraternă să suporte pe cei smeriți, cei bolnavi, și mai presus de toate,

săraci. Strigătul de raliere a evanghelic redeșteptare care acum a făcut ea însăși

simțit în Biserică și a fost comunicată unor laicilor a fost

'' Gol, urmați gol Hristos'' aici. Din nou, iconografie alezajului

martor la această evoluție și a jucat un rol activ în ea. Crucea a avut

a fost emblema de creștini încă din primele zile ale creștinismului,

dar în secolul al XI-lea a văzut începutul de răspândire a imaginii

crucifix.

Hristos acum cel mai venerat a fost Hristos a Patimilor, o suferință

Cristos. Iconografie imagini difuze noi de care Hristos, imagini care, într-un

amestec de simbolism și realism, a inclus reprezentări ale instrumentelor

a Patimilor. Imagini ale nu numai crucificarea, ci, de asemenea,

depunerea și îngropare a pregătit calea pentru meditațiile pe

moarte care a alimentat fascinația omului XIV-lea cu macabru.

O Europă a cadavre și, puțin mai târziu, cranii cuprins întreaga

a creștinătății.

Om in chipul lui Dumnezeu: umanismului creștin

Între timp, în secolul al XII-lea și după, creștinismul a fost tot mai mult

purveying energic o nouă imagine a omului în raport cu Dumnezeu. La începutul

anilor

Orientul Mijlociu om Mediu simțit anihilat înaintea lui Dumnezeu. Cel mai bun

simbol al omului a fost Iov,

feudal Europa 79

umilit și prosternat, ca Grigore cel Mare l-au descris în

al șaselea din secolul al șaptelea. Acum, o mare lucrare teologică scrisă de Sfântul

Anselm de Canterbury (1033-1109) a marcat un punct de cotitură: aceasta a fost

Cur

Deus homo? (De ce a fost Dumnezeu la făcut pe om?). Noi interpretări ale Bibliei

determinat reflecție asupra textului din Geneza. Teologi, canoniști și

Predicatorii au fost toate lovit cu textul din Geneza care declară că Dumnezeu

la făcut pe om după chipul Său, să-i semene. Această imagine umană a lui

Dumnezeu

supraviețuit pângărire aduse de păcatul originar. Obiectivul

mântuirea a fost acum precedat de eforturile pe care ființele umane făcute, deja

aici pe pământ, pentru a întruchipa că asemănarea cu Dumnezeu. Că asemănare

acum

a devenit baza de umanism creștin, care a apelat la două elemente

care au fost mai mult sau mai puțin confuz încă de la începuturile creștinismului

chiar de către Părinții Bisericii și Sfântul Augustin însuși. Aceste două elemente

au fost Natura și rațiunea. În Evul Mediu timpuriu, un concept simbolic

de natură predominat. Saint Augustine tins să absoarbă naturală în

supranatural, și încă în secolul al XII-lea, juriștii, cum ar fi Gratian asimilate

Natura a lui Dumnezeu ('' Nature, care este de a spune lui Dumnezeu''). Distincția

între

natural și supranatural, și definirea naturii ca un anumit

lumea fizică și cosmologică a dezvoltat în secolul al XII-lea. Era

puternic influențată de ideile de evrei și arabi, în special de către lor

introducerea în Occident de lucrări de antichității grecești uitate, de mai sus

toți cei în care Aristotel expune noțiunea de regiune sublunary.

Ideea de natură pătruns întregii gândirii și comportamentului uman. Pentru

exemplu, homosexualitatea a fost condamnat tot mai puternic, deoarece

a fost declarat a fi'' un păcat împotriva naturii'' (un subiect la care vom fi

revenind).

În secolul al XII-lea, împreună cu natura, motiv, chiar mai mult caracteristică

a condiției umane, a fost promovat. Pentru Părinții Bisericii și

în special de Sfântul Augustin, conceptul de motiv a fost, de asemenea, vag,

confuz și polisemică. Acesta a fost din nou Saint Anselm, în zorii

secolul al XII-lea, care a cerut o mai bună definire a rațiunii. Ceea ce el

a propus creștinilor a fost'' Fides quaerens Intellectum'' (credința în căutarea de

inteligență). În secolul al XII-lea, marele teolog Hugh a

Saint-Victor motiv împărțit în rațiune superioară, orientată spre transcendent

realitate, și inferior motiv, îndreptat spre materiale, pământești

lume. Tatăl MD Chenu a arătat că evoluția a douăsprezecea-lea

teologie a urmat evoluția generală a metodelor de analiză textuală

(Gramatica, logica și dialectica). Creștinismul a fost în mișcare spre

scolastica.

Umanism al XII-lea a fost, de asemenea, bazat pe o dezvoltare de introspecție.

Elaborarea temei'' te cunoști pe tine, Christian'' are

80 feudal Europa

uneori fost numit Socratism creștină. Oamenii de știință au observat că această

Socratism sa bazat pe un nou concept de păcat, o moralitate de intenție, și

că acest lucru a dus la un fel de introspecție instituit în 1215 de către a patra

Consiliul Lateran. Având o varietate de forme, uneori opuse, acest umanism

este un element în gândirea aproape toate marile minți ale

secolul al XIII-lea, peste bord de la Abe'lard la Saint Bernard, William

de Conches și Ioan din Salisbury.

Acest umanism a luat forma în centrul de o mișcare care Robert I.

Moore a descris ca fiind'' prima revoluție europeană,'' care pare să

s-au dezvoltat între a zecea și secolele XIII-lea. Moore

susține că Europa sa născut în al doilea mileniu, nu prima. În

opinia mea, el exagerează importanța Europei de a unsprezecea a

secolele XIII-lea, pe cheltuiala din Evul Mediu timpuriu. Sper să arate

că cele două perioade a produs două straturi care au fost la fel de important, chiar

decisiv, pentru elaborarea de Europa. Potrivit Moore,

a fost o combinație urmare a rapacitate, curiozitate, și ingeniozitatea care

împins acestea europeni de a exploata terenurile lor și lucrătorilor acestora în ce

mai

intensiv și fără încetare pentru a extinde puterea și influența lor guvernamentale

instituții, creând astfel în cele din urmă condițiile necesare pentru

dezvoltarea capitalismului, industrie, și imperiile lor. Pentru o mai bună sau

mai rău, că a fost evenimentul central nu numai pentru istoria europeană, dar

pentru

istoria modernă ca un întreg.

Eu cred că, pentru toate exagerare evident, Moore nu a pus degetul pe

o idee importantă, care atrage atenția la un punct de cotitură mare în

construirea Europei. I se analiza acest punct de cotitură în următoarea

capitol, care este dedicat în secolul al XIII-lea, pentru că eu cred că acesta este doar

în secolul al XIII-lea, care se poate aprecia cu adevărat întregul domeniu de

aplicare a acestei

construirea unei Europe care sa bazat în principal pe orașe, dar în același

timp asistat acum la începutul unei încetiniri în creșterea plină de viață a

Activitatea din secolul al XII-lea, când Europa de Vest a fost într-adevăr barbotare

peste.

Nașterea unei Europe de persecuție

Noi trebuie să abordeze acum consecințe grave și rezultatele negative de care

flotabilitate și efervescență. Aici, din nou, Robert I. Moore a identificat luciditate

ceea ce el numește nașterea'' societății persecuta.'' Ce sa întâmplat?

Creștinii din Occident, care de mai mulți ani au fost într-un fragil

feudal Europa 81

poziției și a suferit de la un sentiment de insecuritate, au devenit mai mult terenului

atât fizic, cât și din punct de intelectual și religios de vedere. Ei

nu toate au crezut, așa cum a făcut Otto de Freising, care a avut creștinătatea

a ajuns la o stare de cvasi-perfecțiune, dar ele au devenit sigur de sine

și, prin urmare, expansiv și chiar agresiv. Mai presus de toate, ei au dorit să

elimina orice pângărire înmugurire care ar pune în pericol soliditatea și

Succesul a creștinătății. Prin urmare, o serie concertată de operațiuni, inițiată de

atât Biserica și autoritățile seculare, care au fost concepute pentru a marginaliza

și, în ultimă instanță, să excludă din creștinătate toți cei care

semănat semințele de dezacord și de impuritate. Principalele victime ale acestor

persecuții

au fost în primele eretici instanță, dar, de asemenea, evrei, homosexuali, și

leproși.

Ereticii

Din practic la început, istoria creștinismului a fost însoțită

prin care de erezie. Încetul cu încetul, noua religie, în principal prin intermediul

consiliilor ecleziastice, definit doctrina oficială. În fața acestei ortodoxiei,

un număr de opțiuni diferite'''' (care este sensul cuvântului

'' Erezie'') a dezvoltat, și mai devreme sau mai târziu, Biserica le-a condamnat.

Unele dintre aceste erezii în cauză dogma creștină. Asta a fost deosebit de

în cazul de opinii care nu au loc cele trei persoane ale Sfintei Treimi

toate la același nivel, pentru acestea nu a recunoscut natura divină, fie Isus "

sau natura umană. Alte erezii în cauză moravurilor ecleziastice și

au avut un caracter semnificativ socială. Un exemplu este oferit de donatismul, în

Africa de Nord, pe care Sfântul Augustin sa opus cu înverșunare. În carolingian

perioadă, un număr de ereziile trinitare inca mai exista. Dar, după anunțul 1000

acolo

a dezvoltat un mare val de erezii, pe fondul care o distincție este de obicei

trase între cele de natură populare și cele mai învățate. Acest val

de erezii este în general atribuită fie o aspirație din partea

credincios spre o puritate mai mare de moravurilor, sau la dorința generală de

schimbarea care a deschis drumul pentru reforma gregoriană a unsprezecea și

secolele XII. După mulți ani de stabilitate politică și socială în

Perioada carolingiană, a venit un moment de instabilitate și revoltelor caracterizat

de o dublă mișcare. Pe de o parte, Biserica se străduia să

scape de dominația laicii puternici, pe de altă parte, laicii au fost

doresc o mai mare independență față de cler. Societatea medievală și civilizație

se baza pe puterea Bisericii, o putere la o dată spirituală și

temporal. Ceea ce Biserica nu a putut accepta erau erezii, care au adus acestuia

putere în discuție, după cum se poate vedea din evenimentele care au avut loc în

82 feudal Europa

Orle'ans, Arras, Milano, Lombardia și la începutul unsprezecea

lea. Regiunile în care mișcările de protest au fost mai puternice, fie

rămase aplecat pe reforma sau de a deveni eretic, au fost Lotharingia (

Lorraine moderne), sud-vest și sud-est de Franța de azi,

nordul Italiei, și Toscana. O Europă de protest a apărut acum. Era

dificil pentru Biserica a merge mai departe, legănându așa cum a făcut-o acum spre

reformelor necesare în cadrul clerului, acum față de reprimarea de erezie.

Reforma de comportament clerical inclus condamnarea de vânzare a

sacramente, Simony, precum și nerespectarea celibatului preoțesc (pentru mai

preoți locuiau fie într-o stare de căsătorie sau cu concubine). Între timp,

un număr tot mai mare în rândul laicilor au fost refuzul de a accepta

sacramente de la preoții care s-au comportat în mod incorect, sau chiar, pur și

simplu,

din orice clerului, la toate.

Unii eretici, de asemenea, a refuzat să-l venerezi crucifixul și chiar Crucea în sine.

Influențat de către călugării de la Cluny, Biserica a fost atribui o creștere

importanță pentru rugăciuni, pentru servicii de a onora pe cei morți, și de

remunerare

pentru clerul care a prezidat astfel de ritualuri. Mulți laici a respins această

Noul model de comportament. Astfel de proteste afectat, de asemenea, cimitire, în

care aceste

laici a refuzat să le considere ca fiind sacre pur și simplu pentru că ei au fost

consacrat de Biserică. Laici contestat similar monopolul Bisericii

cu privire la interpretarea Evangheliilor și modul în care au folosit

le în predicile lor. În cele din urmă, bogăția acumulată în creștere atât

individual și colectiv în cadrul Bisericii atras critici virulente.

Biserica curând a ajuns să simtă că a fost o cetate sub asediu. Primul său

mișcare a fost de a încerca pentru a numi aceste erezii și să facă distincția între ele,

Mai bine să li se opună. Dar, în multe cazuri, numele pe care la găsit pentru ei

au fost cele de erezii ale antichității târzii, care a descoperit în textele vechi,

nume care în nici un fel corespundea ereziile reale prin care era acum

amenințat. În general, a considerat toate aceste erezii ca maniheist, care au atras

o distincție radicală între bine și rău. Oamenii care au crezut în

ele au fost numite Integrists''.''

Lupta împotriva unor astfel de erezii a fost elaborat de mare instituție

care creștinătatea a dominat, și anume Ordonanța de Cluny, care, de asemenea,

organizate

cruciadele. Petru Venerabilul, marele abate de Cluny din 1122

pentru 1156, a scris trei tratate ataca ceea ce el a numit cele mai importante

amenințări la adresa

Creștinătății. Ei au devenit într-o oarecare măsură manuale de creștin

ortodoxie. Unul atacat eretic Pierre de Bruys, preotul paroh a unui

sat din Alpii de mare, care a respins sacramente și rugăciunile pentru cei morți

și groază a Crucii predicat, un alt fost primul tratat în creștinătate

pentru a ataca Muhammad și tuturor discipolilor săi, în care Mahomed a fost

prezentat ca un vrăjitor, al treilea atacat evreilor, condamnând-le ca

feudal Europa 83

deicizi. După 1140, ofensiva a devenit general și, în conformitate cu

noile concepte ale naturii, erezie a fost privită ca o boală: o lepră sau o

ciuma. De asemenea, Biserica a răspândi ideea de contagiune, astfel încât erezie a

fost

a făcut să pară o amenințare teribilă pentru toți și de diverse.

În sudul Franței, termenul de'' catarilor,'' ceea ce însemna'' curat'' în greacă și

produs derivarea german Ketzerei, sensul erezie, a devenit un deosebit de

cuvântul-cheie. În 1163, catarii au fost descoperite atât în Köln și

Flandra. În 1167 o adunare eretică, sub forma unui consiliu, aparent

sa întâlnit pe teren aparținând numărul de Toulouse, la Saint-Fe'lix-de-Caraman.

Catar erezie mai mult sau mai puțin castigat peste o parte a nobilimii și chiar

Languedoc și occitană nobilime. Acest lucru a fost în principal pe seama

Interzicerea Bisericii de căsătorii a așa-numitei consangvinitate, care a dus la

fragmentarea de patrimonii rurale. Catarismul, în sens strict, cu adevărat

a fost o formă de maniheismul, care a favorizat o respingere a materialului și

carnea și înlocuirea comportamentului și ritualuri foarte diferit de

cele ale Bisericii creștine. O caracteristică a Catarismul a fost distincția

de o categorie de elita al'' curat'', cunoscut sub numele de'' cusur,'' care,

spre sfarsitul vietii lor, a primit un fel de sacrament cunoscut sub numele de

consolamentum. Eu cred că Catarismul nu a fost, într-adevăr, un creștin

erezie, ci o religie cu totul diferit. În opinia mea, importanța acesteia a fost

exagerat atât de Biserică, care a dorit să-l distrugă, și, de asemenea, în

secolului al XX-lea, de către militanții regionaliste care a considerat-o foarte

specifice

patrimoniu. Pentru a crede că, Catarismul a triumfat - o cel mai puțin probabil

eventualitate, în orice caz - ar fi creat o'' Integrist'' Europa este în

nici o modalitate de a reduce cruzimea de represiune ecleziastice care le

evocat.

Pe fondul revoltelor eretică clocotitoare a doua jumătate a douăsprezecea

lea, a apărut la Lyon un comerciant pe nume Pierre Valde `s

(De asemenea, numit Peter Waldo) care, rămânând în același timp un laic, a

predicat în favoarea

de sărăcie, umilință, și o viață evanghelică. În primul rând, valdenzilor

par să fi fost, nu o erezie, ci mai degrabă o mișcare de reformă în

care laici, fără a contesta autoritatea Bisericii, pur și simplu

aspirau să joace un rol mai important. În 1184, Papa Lucius III, cu

sprijinul împăratului, a lansat un decret de la Verona, Anunț abolendam,

care a introdus represiunea violentă împotriva tuturor ereticilor. Ei au fost toți

concentrate împreună ('' catarilor, Paterins, cei care, sub un nume fals, au

se numeau cei umili și săraci din Lyon, Passagians,

Josephins, și Arnaldists'') într-un amalgam care într-adevăr nu a reușit să

ascunde dezordine a unei Biserici care a fost copleșit de'' opacitatea

erezie'' (ca Monique Zerner se pune).

84 feudal Europa

Mare organizator de opresiune antiheretical a fost Papa Inocențiu al III-

(Papa 1198-1216). Încă din 1199, el a asimilat erezie la infracțiunea de

trădare, în urma căruia un eretic ar putea fi condamnat să aibă său

bunurile confiscate, să fie excluși din toate funcțiile publice, și să fie

dezmoștenit. Inocențiu al III-redirecționat ideea și realitatea de cruciadele,

transformându-le împotriva ereticilor. În 1208 el a lansat împotriva lor un război în

pe care el a făcut apel să se cruciați să vină pentru a lupta. De război

a început cu sacul de Be'ziers și masacrarea celor Biterrois în

biserica lor oraș. Din nordul Franței a atras numeroase domnilor mărunte

care au fost scurte de teren. Așa-numitele cruciade Albigensiană nu a venit la

capăt până în 1229, când contele de Toulouse capitulat, împreună cu toate

domnii și orașele din sudul Franței.

În același timp, al patrulea Conciliu de la Lateran (1215) a impus o

jurământ antiheretical de domnitorii creștini. Acesta a condamnat de asemenea

evrei

pentru a fi distinse printr-un semn, de obicei, un disc roșu, cusute pe hainele lor.

Acest lucru a constituit nașterea în Europa viitorului stele galbene. Cele mai

secular

guvernele au ales să ignore această decizie, deși în 1269, la sfârșitul anului

viața sa, Saint Louis a fost obligat, se pare că împotriva voinței sale, să-l respecte.

În 1232, Papa Grigore al IX-înființat, alături de episcopal Inchiziției,

o Inchiziția pontifical care a trecut judecata pe eretici de-a lungul

Creștinătății, în numele Bisericii și a Papei.

Inchiziția a adoptat o nouă metodă judiciar, cunoscut tocmai ca

'' Inchizitorial'', mai degrabă decât'' accusatorial.'' Acesta a constat în interogarea

acuzat, în scopul de a obține o mărturisire a lui sau vinovăția ei. Este, astfel,

a instituit o Europă de confesiuni, și nu a fost cu mult înainte de aceste confesiuni

au fost extorcat sub tortură. Tortura a fost folosit foarte puțin în

Evul Mediu timpuriu, în antichitate, ea a fost, de obicei, limitat la sclavi.

Acum Inchiziției-a revenit și a extins aplicarea acesteia de a pune oameni și

femei. Acesta a constituit unul dintre aspectele cele mai abominabile ale Europei

de

persecuție, care este expus de Robert I. Moore.

Inchiziția a condamnat un număr mare de eretici să fie ars pe

miză, deși nu este posibilă cuantificarea acestui. Executarea

eretici condamnați de instanțele judecătorești ale Inchiziției a fost efectuată de

către

Autoritățile temporale care acționează ca brațul secular al Bisericii. Dintr-o socială

punct de vedere, Catarismul a fost inițial răspândit în rândul nobilimii din

în orașe și în rândul anumitor meșteșugari, cum ar fi țesători. De-a doua jumătate a

din secolul al XIII-lea, gradul de severitate al represiunii au redus

Catarii la o risipire de comunitățile montane, cum ar fi locuitorii

din satul Montaillou în `regiune GE Arie, la care Emmanuel Le

Roy Ladurie a dedicat un studiu exemplar.

feudal Europa 85

Persecutarea evreilor

Evreii au constituit al doilea grup persecutat de către Biserică și

Prinți creștini. Timp de mulți ani, evreii nu au ridicat probleme serioase

pentru creștini. Înainte de secolul al zecelea, comunitățile evreiești nu au fost

numeroase în Occident și a constat în principal din comercianți care, de-a lungul

cu alte persoane din Est (libanez, sirieni, și așa mai departe), efectuate pe

cea mai mare cantitate mică de tranzacționare, care a avut loc între creștinătate

și de Est. Biserica a elaborat totuși un cod de relații între

Creștinii și evreii, care a fost atât teoretice și practice. Vizigotic

Spania a constituit o excepție, pentru că aici regii, în asociere cu

episcopii, a introdus violent legislația anti-evreiască, care Leon Poliakov

a considerat a fi fost la originea a anti-semitismului. Cu toate acestea,

cucerirea cea mai mare parte a Peninsulei Iberice de către musulmani a dus apoi

la o nouă situație în care atât evreii și creștinii erau mai mult sau mai puțin

tolerat de cuceritorii lor.

Charlemagne și succesorii săi nu au persecutat pe evrei, deși

Evreii au fost obiectul unor atacuri vicioase de Agobard, arhiepiscopul de

Lyon. În urma Sfântul Augustin, creștinii observat un precept de la

Psalmul LIX în relațiile lor cu evreii:'' Nu-i omoare, ca nu cumva poporul meu

uita:

împrăștia prin puterea Ta și a le aduce în jos.'' În acest fel ei oarecum

manifestat ipocrizie un fel de toleranță, sau chiar protectivitate,

care, cu toate acestea, ele justificate prin conversia într-o amintire nemuritoare a

trecut pre-creștină și un pretext pentru expulzarea și subordonarea

Evreii. Când feudalism a devenit stabilit în creștinătate, statutul de

Evreii a fost similară cu cea a iobagilor. Această stare de servitute le-a pus

sub puțin o dată dominația și protecția domnilor lor, și de

Prinți creștini, în special. Aceasta din urmă a oscilat mai ales între, pe

de o parte, toleranță și protecție, iar pe de altă parte, persecuție. Papi,

împărați și regi, cum ar fi Saint Louis tot acționat în acest fel, detestarea

Evreii dar cu toate acestea, având în vedere înșiși episcopii lor'' din exterior,''

ca Saint Louis a pus.

Literatura iudaică medievală și literatura crestina atribuie deopotrivă o

loc special, legendarul la Charlemagne în acest sens. În jurul ad 1000

au fost, probabil, aproximativ 4.000 de evrei în țările germanice, și de

sfârșitul secolului, în ajunul primei cruciade, numărul acestora a crescut

pentru a închide la 20.000. Evreii au fost uneori chemat la instanțele de

Conducători creștini și au avut privilegiul de pe contul lor economice speciale

competențe și servicii, care creștinii nu ar putea rivaliza. Din ce în ce

Economia înfloritoare a creștinătății după anunț 1000 a fost, astfel, una dintre

cauzele

86 feudal Europa

de creștere a numărului de evrei care trăiesc în creștinătate, dar nu a fost

cu mult înainte de aceasta a dat naștere la începuturile persecuției evreilor. Toate

același, în secolul al XI-lea, creștini și evrei a continuat să coexiste

mai mult sau mai puțin în pace. Numai evreii au fost recunoscute de către creștini

ca

posedă o religie legitimă de propria lor, chiar daca nici un nume pentru el a existat,

întrucât musulmanii, de exemplu, au fost pur și simplu asimilată păgâni.

Unii clerici academice menținut relații cu rabinii, în scopul de a face schimb de

opinii cu privire la exegeze biblice, și Evreilor li sa permis să nu se construiască

numai sinagogi, dar scolilor. Prima cruciadă a marcat o cotitură serioasă

punct în această situație.

În cursul secolului al X-lea, creștinii au devenit mai mult și mai mult

obsedat de imaginea de Ierusalim. Acest lucru a fost un factor deosebit de

important în

cruciadă în favoarea care creștine Papa Urban al II-lea a predicat în Clermont

în 1095, și care a condus la capturarea Ierusalimului în 1099. Căderea

Ierusalimul a fost urmat de un masacru mare de musulmani de către creștini.

Entuziasmul pentru Ierusalim și evocare sale de Patimile lui Hristos ca o

victimă a evreilor a produs un val imens de ură și ostilitate îndreptată

împotriva acestuia. Ostilitatea a fost tot mai mare în condițiile în care creștinii

secolului al XI-lea aveau o înțelegere extrem de slabă de istoric

timp. Ei au imaginat că Patimile lui Hristos a fost un eveniment contemporan

și s-au hotărât să-i pedepsească călăilor săi. Mai puternic și

Crusaders bogat călătorit pe mare la bordul navelor care au angajat în Marsilia sau

Genova, dar masa de săraci cruciați nu aveau mijloacele financiare pentru a face

acest lucru.

Ei au fost adesea condusă de către fanatici, cum ar fi Peter Sihastrul, și

ajuns la Orientul Apropiat de trecere Europa Centrală. Pe drum, ei

a dat peste numeroase comunități evreiești, dintre care mulți au masacrat.

Acesta a fost primul val mare de pogromuri din Europa.

În secolele XII-XIII, alte motivații a condus la

persecutarea evreilor. Doua mituri au fost inventate. Primul a luat

forma unui zvon care a fost considerat a fi adevărat, în funcție de care evreii

ar ucide un băiat creștin, în scopul de a utiliza sângele în ritualurile lor.

Acest zvon aproape întotdeauna a dus la pogromuri. Prima astfel de acuzație pare

să

au fost făcute în 1144, în Norwich, iar în a doua jumătate a douăsprezecea

lea și în prima jumătate a XIII-au existat multe alte cazuri de

acuzații similare și masacre în Anglia. În 1255, a existat încă

un alt caz în Lincoln în care, după moartea unui băiat și o

zvonul că acesta a fost torturat până la moarte de către evrei, acesta din urmă s-au

luat

la Londra și 19 dintre ei au fost spânzurați. Numai intervenția regelui

frate, Richard de Cornwall, salvat 90 alții de aceeași soartă.

Acuzații similare, execuții și masacre, de asemenea, răspândit prin intermediul

continent, cu toate că nu pogrom este cunoscut a avut loc la franceză

feudal Europa 87

teritoriul timpul domniei lui Saint Louis (1226-1270). Un alt zvon a fost, de

asemenea,

răspândit în această perioadă, când evreii au început să sufere persecuție la

mâinile creștinilor motivat de dorința de puritate. Sa spus că

gazdă euharistică a fost profanat de evrei, care au spurcat consacrată

napolitane. Acuzația a fost în mod clar determinat de un devotament creștere a

sacramentul euharistic, care în cele din urmă a culminat cu crearea de

Festivalul de Corpus Christi, în 1264.

Persecutarea evreilor implicat adesea expulzările masive. Multe

Evreii au fost expulzați din Anglia în 1290, și din Franța în 1306. Unele

din urmă au picurat treptat înapoi, o-ar fi expulzarea definitivă

din regatul Franței a avut loc în 1394. În secolul al XIV-lea,

valuri succesive de persecuție evreiesc violent a izbucnit în momente de mare

calamități. În 1321 evreii, împreună cu leproșii, au fost acuzați de otrăvire

puțuri, și pogromuri urmat. Mai rău încă, în Germania, în special,

între 1348 și 1350, în timp ce epidemia de ciumă a fost furios,

Evreii au fost responsabili pentru aceasta. De-a lungul Europei creștine, ideea de

acest tip de contaminare a fost de raspandire.

În secolele XII-XIII izolarea evreilor a crescut,

ceea ce le face tot mai vulnerabili la persecuții. Ei au fost interzise

din deținerea de proprietate, de lucru pe teren și de cele mai multe profesii.

Cea mai mare expulzare a avut loc în Peninsula Iberică în 1492, la

timpul de distrugerea ultimul dintre regate musulmane din Spania,

Regatul Granada. Monarhii catolici a mers mai departe în urmărirea

puritatea sângelui (limpieza del sangre) decât orice alte suverani creștine. În

locurile din care nu au fost încă expulzat, cum ar fi Statele Papale

și posesiunile imperiale din Germania, evreii au fost ulterior limitat la

ghetourile că la o dată protejate și le închis.

Pe fondul atât de multe interdicții, mulți evrei au continuat să acționeze în calitate

de cămătari,

dacă numai pe o scară mică, în scopuri interne. Ca urmare, ele

au fost persecutați ca cămătarilor de Biserică, și, mai mult, au atras

ura de crestini care nu au putut descurca fără ajutorul lor financiar.

Alți evrei, care aveau încă mare aptitudini medicale, au devenit medici de

bogat și puternic. Cele mai papi și Christian Kings (Saint Louis inclus)

au participat medici evrei.

În cadrul acestei Europa de curs de dezvoltare și răspândire persecuție, persecuția

a evreilor a fost, fără îndoială, cele mai persistente și mai

abominabile. Ezit să folosesc cuvântul rasism, care, se pare, implică

nu numai noțiunea de cursa, dar, de asemenea, anumite afirmații pseudo-științifice

care

nu au fost o caracteristică a Evul Mediu. Cu toate acestea, punctul de plecare al

Ostilitate creștini "față de evrei bazează în principal pe religie (dar apoi,

în Evul Mediu, religia a fost totul, atat de mult incat real

88 feudal Europa

nu exista conceptul de ceea ce a fost religios, nici nu ar înainte de al XVIII-lea

lea), anti-iudaismul, nu este suficientă pentru a explica creștinilor "

atitudine. Adevărul este că societatea creștină din Evul Mediu a pus

mai vechi fundatii din construcția europeană anti-semitism.

Sodomie

A treia categorie de persoane persecutate și a fost exclus că de homosexuali.

Creștinismul a preluat tabu-uri ale Vechiului Testament care atât de grav

condamnat homosexualitatea, și vice-a locuitorilor din Sodoma a fost

privit ca o deviație sexuală. Cu toate acestea, sodomia a fost tolerat până la

punct, în special în mănăstiri. Cu toate acestea, valul al XII-lea a

reformă sodomiți afectate, cu atât mai mult evoluția noțiunii

de natură a făcut pacatele sexuale par a fi mai rău, deoarece acestea au fost păcatele

împotriva

naturii. Homosexualitatea a fost prezent nu numai condamnat, ci retrogradat la

tărâmul de tăcere: acesta a devenit vice care nu poate fi numit. Sodomia era un

păcat frecvent atribuite bărbaților (femeile sunt greu de menționat vreodată) de

dușmani aplecat pe dezonorează ei și să-i fi condamnat la

cele mai grave de pedepse, chiar moarte. Musulmani au fost acuzați de practicarea

homosexualitatea. Deci, s-au soldat călugări, cum ar fi Cavalerii Templieri,

și au fost condamnați și distruse. Chiar și liderul lor, Jacques de

Molay, a fost ars pe rug, la începutul secolului al XIV-lea. Pe

de altă parte, între mare și puternic, sodomia a fost mai mult sau mai puțin

tolerată. Doi regi ai Angliei au fost homosexuali, posibil trei, în cazul în care

zvon despre Richard Inimă de Leu a fost adevărat (dar care nu a fost niciodată

dovedită). În

în cazul de William Rufus (exclus 1087-1100), nu pare să existe nici o îndoială

despre ea, și chiar mai puțin în cazul lui Edward al II-lea (exclus 1307-1327), care

a fost

demis și apoi asasinat, împreună cu preferata lui.

De la mijlocul secolului al XIII-lea la, cazurile de sodomie, ca multe alte

forme de comportament deviant, au fost predați Inchiziției, și relativ

au fost arse număr mare de homosexuali. Flash-uri de toleranță reapărut

aici și acolo, în special în secolul al XV-lea și în principal

în Italia, mai presus de toate Florența.

Ambiguitatea de lepră

Includerea unei a patra categorii de persoane care, din al doisprezecelea

secol, au fost persecutați și defavorizate poate provoca surpriză. Aceste

erau leproși. Atitudinea de creștinii din Evul Mediu față de leproși a fost

feudal Europa 89

dublu. Imaginea lui Hristos saruta lepros cu siguranță le afectați. Mare

sfinții au fost lăudat pentru că a imitat Hristos, prin oferirea de alimente pentru

leproși

și chiar, uneori, să le sărute. Cel mai faimos dintre acestea a fost Sfântul

Francisc de Assisi, dar Saint Louis a fost un alt. Lepra pare să se fi răspândit

spre Vest abia în al patrulea secol, și leproșii devenit, pe de o parte,

obiecte de milă și compasiune; pe de altă parte, cu toate acestea, ele au fost

simultan obiecte de groază, atât fizice, cât și morale. În această societate,

în care organismul a fost considerat a reflecta sufletul, lepra părea a fi o

semn de păcat. În literatura de curte, leprosul este adesea descris ca o respingătoare

figura, la fel ca în episodul teribil de Isolde printre leproși. Se credea

că leproși au fost marcate ca și copii ai păcatului, a fost conceput de

Părinții care nu au respectat perioadele în care raporturile sexuale au fost interzise.

Ca Michel Foucault a arătat, reacția generală a fost de a le

închide-le departe. Din secolul al XII-lea pe, s-au construit multe lepros-case

în care să le limiteze. In teorie, acestea au fost spitalele de un fel, dar în

Adevărul erau închisori, situat la marginea orașelor în raioanele numite

după Maria Magdalena, La Madeleine, sfântul care a devenit protectoarea lor.

Numai rareori erau permise în, atunci când au ținut creștini departe

de la ei prin clopotul de mic. Lepra era boala cele mai tipice

din Europa medievală, acuzat ca a fost cu simbolismul înspăimântător.

Punctul culminant al acestei frică de lepră a fost atins în secolul al XIV-lea,

atunci când leproși au fost acuzați de otrăvirea Wells. Ulterior lepra

pare să fi fost considerat cel mai important de toate bolile simbolice occidentale.

Ciuma a fost curând să îi ia locul.

Lansarea a Diavolului

Stăpânire toate aceste tipuri diferite de ființe pestilențială a venit pentru a forma o

countersociety care amenința puritatea si salvarea de bun și credincios

Creștini. Liderul dintre toate a fost de Satana, dacă acestea au fost de fapt

posedat de el sau au fost pur și simplu supușii săi. Diavolul a intrat în Europa la

în același timp ca și creștinismul, și sub conducerea sa, el a unificat o multitudine

de

diferite demonii care au originea fie în greco-romane păgânism sau

altfel într-una din cele mai multe credințe populare. Dar a fost doar de a

unsprezecea

lea, pe care el a fost recunoscut a fi comandant-șef al tuturor

cohortele de rău. De atunci, el a condus dansul viitor blestemat. Nu

fiecare bărbat și femeie a murit de el, dar toate au fost amenințați, toate

tentat. Unified creștinătatea conferit o putere unitară asupra''

dușman al întregii rase umane,'' cu erezia ca instrumentul său. Inchiziția

a fost să fie instrumentul Bisericii în lupta împotriva ei. Dar

90 feudal Europa

prezența și acțiunile diavolului au fost de a fi de lungă durată. Europa a Diavolului

au apărut.

Periferiile Europei feudale

Până în secolul al XII-lea târziu instituții feudale a avut, în grade diferite, luate

pe întreaga creștinătate. Este interesant de observat că au existat unele

planetele îndepărtate care mai mult sau mai puțin conservate caracterul original al

celor

periferiile Europei, dar a continuat să joace un rol important în

Lumea creștină ca un întreg. Un exemplu este oferit de Irlanda, marea

centrul creștinismului și civilizației în Evul Mediu timpuriu. A păstrat

propria formă de creștinism, care permite cultura Gaelic să rămână bogat și

theWelsh vibrante și chiar influențarea și limba engleză care, disprețuind aceste

așa-numiți creștini barbar, căutat în zadar să cucerească și să le prăda.

Irlanda a fost o parte a Europei.

Cazul Brittany a fost la o dată comparabilă încă diferite. Inca de la

secolul al IV acesta a fost ocupat de britanici din Marea Britanie. În

cursul Evului Mediu a achiziționat-o măsură considerabilă de politică

emancipare, ca un regat în perioada carolingiană, apoi ca un ducat

în perioada Capetian. Politicile Ducilor de Bretania constituit o

echilibru complex între franceză și engleză. Ducele de

Brittany a primit titlul ambiguu de la egal la egal a Franței și, de-a cincisprezecea

lea, părea pe cale de a câștiga independența adevărată. Între timp,

face cele mai multe de situația sa geografică, Bretania dezvoltat flota sa

și a ajuns să numere număr tot mai mare de navigatori și comercianți, printre ei

locuitori.

Cotitură din acele ținuturi celtice la cele mediteraneene, aflăm că

sfârșitul secolului al XII-lea a fost un moment decisiv nu numai pentru Iberică

Peninsula dar, de asemenea, pentru Sicilia și nordul Italiei. În Spania, Reconquista

au accelerat. Capturarea de Toledo, în 1085, de către Alfonso VI de Castilia

și Leo "n, a marcat un punct crucial: influența pe scară largă a acestui oraș, un

loc de întâlnire pentru creștini, musulmani și evrei, care a produs multe

traducători din limba greacă, ebraică, și arabă, unul dintre cele mai mari poli de

făcut

activitatea intelectuală a Europei creștine. În Sicilia si sudul Italiei,

Norman suveran a fost urmat de germanul monarhi (Henric al VI-lea în 1194,

apoi Frederick II în 1198) și acest lucru întărit poziția regiunii în

Creștinătății și a făcut Palermo un capital multicultural remarcabil.

În Europa de Nord și Centrală, Ungaria a fost consolidat ca un creștin

regat, acum unit cu Croația. Regele Bela III (exclus 1172-1196) a rămas

în condiții bune cu bizantinii, și, în același timp întărită

feudal Europa 91

est a frontierei de nomazi și a consolidat legăturile sale cu Latină

Creștinătății, luând ca a doua lui soție o fiica regelui Ludovic al VII-a

Franța. Boemia și Polonia au reafirmat similar, pozițiile lor respective

ca un principat creștin și un regat creștin. Cu sprijinul

împărat, Przemyslid ducii a demonstrat puterea lor, prin stabilirea

mănăstiri și asumarea prerogativele de Moravia. În Polonia, Boleslav III

'' Mouth'' Crooked (exclus 1102-1138) sa îmbunătățit economică monarhiei Piast

de

exploatării prin crearea unui șir de sate, fiecare specializat într-o

anumit domeniu. Acest lucru a permis-l pentru a consolida puterea, și a plecat

pentru a cuceri Pomerania și de a crea noi episcopii de Wloclawek,

Lubusz, și Wolin. El a împrumutat, de asemenea, sprijinul pentru benedictin și

Premontrei

ordine religioase. Cu toate acestea, în testamentul său, el a împărțit Polonia

în provincii diferite, pe care a împărțit pe fiii lui. Aceasta a fost

începând de slăbire a monarhiei în Polonia. Unii istorici

Recunosc că, după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989, Central

Europa, care a fost format în Evul Mediu au reaparut. Unul este

Ungar medieval Gabor Klaniczay, care a ajutat la organizarea unui

Departamentul de studii medievale la noul Central European University. Ea

a introdus cursuri de studii comparative pe latină, greacă, slavă,

și Christendoms est a Evului Mediu și la răspândirea treptată a

Civilizației europene în aceste regiuni. Ceea ce el a descoperit este o centrală

Europa, care, la fel ca în Evul Mediu, constituie un deschis, diversificat și

laborator de creatie pentru o arie vastă și nelimitată de extindere de la vest la est:

în propriile sale cuvinte, un veritabil european'' Utopia.''

În partea de nord, Scandinavia și-a consolidat poziția în mod similar creștină

lume. La sfârșitul secolului al XI-lea, Islanda a început să producă sale

saga, aceste epopei extrem de originale, care urmau să fie una din florile de

Literatura creștină medievală.

Stabilitatea politică și administrativă din Scandinavia a fost în nici un caz

asigurat în Evul Mediu. Danemarca, Norvegia și Suedia nu au fost

clar state distincte, și pentru o scurtă perioadă de timp la inceputul anilor

unsprezecea

lea danezii au fost chiar masterat a Angliei în același timp în care acestea

străduit să domine celelalte două regate scandinave și, de asemenea,

Islanda.

Metropola religioasa a fost la prima Arhiepiscopia Lund, la care

timp danez, care se 1103-1104 a exercitat autoritatea sa de-a lungul

Teritoriul scandinav. Apoi, în 1152, o arhiepiscopie a fost stabilit la

Nivados (Trondheim), în Norvegia, în momentul cel mai glorios a fost

Perioada Valdemar (1157-1241). În Suedia, Uppsala a fost ridicat la rangul

de a Mitropoliei în 1163-4 și, datorită eforturilor depuse de cistercieni, un

s-au stabilit numărul de mănăstiri. Cu toate acestea, instabilitatea politică a crescut

92 feudal Europa

tot mai rău. Între 1156 și 1210, cinci regi au fost asasinați. În cele din urmă,

ca arta militară a fost transformată (de introducerea grele

cavalerie și castele fortificate), o noblețe adevărată a devenit dominantă

clasă. Convertirea la creștinism a adus acces la o cultură superioară, care

scris și a oferit o cunoaștere a latină, care ar putea fi obținute accesând

pentru a studia în străinătate, la Hildesheim din Germania, Oxford în Anglia, și de

mai sus

tot la Paris. Cu toate acestea, țările scandinave au rămas oarecum

arhaic și marginal în comparație cu restul Europei.

Cruciade Europa

Cruciadele au constituit un fenomen spectaculos, care subminau creștin

Europa de la al unsprezecelea, în secolele XIII-lea. Manualele de istorie

dedica un spațiu considerabil pentru a le. Termenul'' cruciadă'' in sine nu este

medieval,

pentru că a fost inventat la sfârșitul secolului al XV-lea (deși

Expresia'' a se trece'' a existat deja în secolul al XII-lea).

Cuvântul'' cruciadelor'' desemnează operațiunile militare din Palestina întreprinse

de creștini, în scopul de a smulge de la musulmani Sfântului Mormânt,

Mormântul lui Hristos în Ierusalim, și, de asemenea, teritoriile declarat a fi în cazul

în care creștinismul

a început primul. Creștinii din Evul Mediu considerat cruciade pentru a constitui

o recucerirea similar cu Reconquista în Peninsula Iberică.

Ierusalimul a trecut de sub dominația romană în mâinile bizantinilor

(Singurele sale ocupanții creștine), și de acolo în mâinile

Musulmani. Nici o instituție politică creștin unificat a fost niciodată stabilită în

locurile considerate sfinte de către creștinătate. Acestea au fost, de asemenea, luate

în considerare

sacru de iudaism (deși cuceririi romane și diaspora evreiască

care a urmat a redus populația evreiască din Ierusalim la un mic

minoritate). Ele au fost, de asemenea, considerat sfânt de către Islam, așa cum a

fost Ierusalim, unde

Muhammad a zburat până la Paradis de la Domul Stâncii. Așa cum a fost

menționat mai sus, pentru creștinii occidentali, din Ierusalim, la o dată foarte

timpurie a devenit

pelerinaj destinație prin excelență. Invazia turcilor din regiune

începând din secolul al zecelea a oferit un pretext ca legitima o schimbare

de atitudine din partea creștinilor occidentali. Dar că nu a fost într-adevăr

punct esențial. Motivația religioasă și ideologică a cruciadelor

pot fi urmărite până la convergența a două evoluții lungi.

Primul, și, probabil, mai important, a fost de conversie a creștinismului

la război. Creștinismul Noului Testament, ca Isus însuși, a fost

pacifist și profund ostil la război. Unul dintre motivele principale pentru

Persecuția împăraților romani ", a creștinilor a fost refuzul lor de a servi

ca soldați. Acest lucru a fost determinat nu numai de o reticență să jure loialitate

față de

feudal Europa 93

împăratul, ci, de asemenea, de o ostilitate la ideea de vărsare de sânge. Prin

sfârșitul secolului al patrulea, când Imperiul a devenit creștin, atitudinea de

Creștinii au fost deja încep să se schimbe. Acum, toate supuși ai Imperiului

(In curand toate să fie crestina) au fost chemate să apere imperiul lor creștină.

Ostilitate creștin la noțiunea de razboi cu toate acestea, a persistat pentru o lungă

timp. Chiar și atunci când atitudinea față de practicile războinice schimbat, rulment

de

arme și vărsarea de sânge care a dus a fost interzis de episcopi și de

clerului în general. Au existat câteva excepții. Singurul care

Biserica a acceptat și chiar a lăudat a fost că a ordinelor militare. Din

secolul al XII-lea pe acestea au dus la formarea de grupuri de călugări-cavaleri,

pentru a

lupta în apărarea creștine Locurile Sfinte și, în anumite circumstanțe,

De asemenea, în Occident în sine - în Peninsula Iberică, de exemplu, și, în cazul

de cavalerii teutoni, în Prusia și Lituania. Cu toate acestea, majoritatea

evoluție importantă a fost înființarea teoria unui război doar,

bazele care au fost puse de Sfântul Augustin. Un război doar a fost una decis

la și dus nu de către un individ obișnuit, ci de un lider investit cu

autoritate supremă, cum ar fi cel al împărat creștin, și mai târziu

prinți și regi din Evul Mediu. În teorie, un astfel de război ar fi trebuit

nu de a fi agresiv. Creștinismul a respins întotdeauna ideea de prevenire

război, război trebuia să fie un răspuns la agresiune sau nedreptate. Era

ar trebui nu să fie dus cu un ochi la cucerire și pradă, și întotdeauna să

respecte viața neînarmat (femei, copii, călugări, comercianți, etc). Dar

Creștinii considerat război să fie deosebit de justificată atunci când purtat

împotriva

păgâni și cele asimilate acestora, cum ar fi musulmani.

Dar, înainte de un război doar ar putea deveni un război sfânt, trebuie să existe o

altă

schimbare importantă. A rezultat în mare parte din recursul papalității pentru a

ajuta la

Warriors, cum ar fi francii care, sub Charlemagne, se protejate împotriva

Lombarzii, sau pentru cei care, în secolul al XI-lea, a venit în apărare

împotriva normanzii de Sicilia. Mai general, papalitatea, de asemenea, tendința de

a

transforma într-un război sfânt orice rezistență militară din partea creștin

popoarele care a criticat în toate formele de agresiune imperiale împotriva

papalității.

Cu toate acestea, după cum Paul Alphande'ry și Alphonse Dupront au arătat, în

cursul secolului al XI-lea a fost imaginea de Jerusalemthat ce în ce mai

a stârnit pasiuni în creștinism. O combinație de cauze și motivații

a condus la organizarea unei cruciade, la sfârșitul secolului al XI-lea.

Creștinătății au experimentat doar un demografic remarcabil și economice

expansiune. Creșterea demografică a produs un număr mare de tineri

oameni, majoritatea din medii cavalerești, fără nici terenurilor sau femei din

propria lor. Georges Duby a produs un studiu fascinant de ele. La

același timp, averea în creștere a nobilimii este prevăzut cu mijloace de

armare se mai bine și întreprinderea expediții militare.

94 feudal Europa

Chiar și după conversia barbari, creștinare de război

a continuat. Odată botezat, o sabie ar putea continua să facă munca sa cu

binecuvântarea Bisericii. În mod paradoxal, cruciadele a dus în mare parte

din mișcarea pentru pace, care a marcat anul 1000. Care a fost în primul

loc pentru că, așa cum Biserica a văzut, un război doar a fost o modalitate de

restabilire

dreptății și păcii, în al doilea rând, un război părea cea mai bună cale de a depăși

violența. Papalitatea a jucat un rol important aici. Este detectat mai multe avantaje

pentru a fi câștigată prin direcționarea forța militară a creștinilor împotriva

Musulmani. Această politică a fost fără îndoială în parte un rezultat al fervoare

creștere

stârnit de percepțiile actuale ale Ierusalimului și a lui Hristos. Dar a fost, de

asemenea, o modalitate

de canalizare frustrările belicoase ale acestor tineri cavaleri și conducerea

le împotriva necredincioșilor. În cele din urmă, a fost un fel de papalitate pentru a

se stabili

ferm la capul de întreaga creștinătate, pentru conducerea unui război

cum ar fi acest lucru, în care aspectele religioase și politice s-au strâns amestecate,

ar putea aparține numai liderul religios suprem pe care Papa aspirau

să fie. Că cruciat papa, Urban al II-lea, sa întâmplat să fie un călugăr a fost Cluny

nici o simplă întâmplare. O cruciadă montat în foarte bine cu tipul de creștinătate

avute în vedere de marea comunitate de Cluny.

Papalitatea favorizat apariția noțiunii de un război sfânt,

simbol a ceea ce a fost crucea pânză afișată pe pieptul cruciaților.

Christian Europa au urmat, astfel, pe urmele lui Islamului, care,

din prima, în cazul în care Coranul a apărut, a stabilit război sfânt,

jihad, ca o obligație importantă pentru credincioșii musulmani.

Nu voi angajeze într-o istorie a cruciadelor. Este suficient să se constate că

prima cruciadă în cele din urmă, în 1099, a realizat captura de Ierusalim,

care a fost marcat de un masacru creștin teribil de musulmani și

stabilirea unor state creștine în Palestina, în primul rând între ei

Regatul latin de Ierusalim.

După capturarea musulman de Edessa în 1144, a doua cruciada,

încurajată prin predicarea de Saint Bernard, a fost realizată de către împăratul

Conrad III și regele Ludovic al VII al Franței. A fost un eșec. În 1187,

Kurdă sultan Saladin, în fruntea unui mare armata musulmana, a distrus

Forțele de regele Ierusalimului la Hattin, și confiscate nu numai că orașul, dar

intregul regat, cu excepția anvelopelor. O a treia cruciadă a fost efectuată de către

Împăratul Frederic Barbarossa, regele Richard Inima de Leu al Angliei, și

Regele Filip Augustus din Franța. Frederick a luat traseul pe uscat și a fost

înecat accidental în timp ce traversa un râu în Anatolia. Richard Inimă de Leu

si Philip Augustus călătorit pe mare. Dar această cruciadă prea a fost un eșec

și creștinii din Ierusalim a pierdut pentru totdeauna.

În secolul al XIII-lea, spiritul cruciade foarte mult răcit. În

1228-9, împăratul Frederic al II-lea a adus de-a șasea cruciadă pentru un scop de

feudal Europa 95

semnarea cu musulmanii un tratat care majoritatea europenilor consideră a fi

rușinos. O renaștere anacronic de fervoare cruciat care vizează conversia

mai degrabă decât cucerirea inspirat două cruciade dezastruoase condus de regele

Louis IX (Saint Louis), în Egipt și Palestina (1248-1253), regele a murit

înainte de Cartagina în 1270. Ultimele rămase cetăți creștine din

Holy Land apoi a căzut în mâinile musulmanilor, Tripoli în 1289, Acre și anvelope

în

1291.

Dreptul de până la secolul al XV-lea, ideea de cruciadă pentru diferite

grade inspirat o serie de prinți creștini și persoane obișnuite.

Constituția Imperiului Otoman după capturarea Constantinopolului

de către turci în 1453 a schimbat bazele relațiilor de Europene

Creștinii cu Ierusalimul. Dar Alphonse Dupront a arătat cât de mitul

din Ierusalim a persistat, printr-o serie de transformări, drept

până în ziua de azi, când, în context foarte diferit de confruntare

între americani și fundamentaliștii musulmani, cruciade fervoare este

din păcate, din nou în creștere.

Pe termen lung, judecata a trecut de recordul istoric al cruciadelor

a variat foarte mult. Până destul de recent, istoricii occidentali considerate

cruciade peste tot ca expresie a unui ferment al Uniunii Europene și un

semn de vitalitate a Occidentului medieval. Dar acest punct de vedere este din ce în

ce

subminat. Jean Flori a identificat în mod clar ceea ce el numește'' paradoxurile

a cruciadelor'':

1'' Ei au fost realizate de către creștini în numele unei religii care

inițial pretins a fi pacifist față de credincioșii musulmani de un alt

religie care, în schimb, a avut de la bun început încorporate

Jihad în doctrina sa, deși, cu toate acestea, ea a practicat considerabil

toleranță în ținuturile pe care l-au cucerit.''

2'' Cruciadele au fost rezultatul final al unei miscari mult prea extinsă de

Recucerirea creștină care, încă de la începutul său, în Spania, a început să ia

pe aspectele legate de un război sfânt. Acestea s-au amplificat odată obiect

de recucerirea Ierusalimului a devenit și Sfântului Mormânt. În

Vest, recucerirea a fost complet de succes, dar în Orientul Apropiat se

a fost un eșec care a determinat un contraatac musulman, ceea ce a condus la

captura de Constantinopol în 1453 și extins amenințarea otomană

putere peste întreaga Europă de Est.''

3'' Inițial, în scopul de a cruciadelor a fost de a veni în ajutorul

Creștinii din Orient, care a fost leagănul creștinismului, și

pentru a ajuta la Imperiul Bizantin a recuceri teritoriile cotropite de

Musulmani, cu scopul de a unificarea bisericilor creștine. Dar, în

eveniment cruciadelor accentuat și a stabilit sigiliul de pe separarea lor.''

96 feudal Europa

4'' Cruciadele, așa cum a predicat de Urban al II-lea, au fost prezentate ca un război

pentru a

elibera Palestina și, de asemenea, ca un pelerinaj la Sfântul Mormânt. Cu toate

acestea,

că lupta a fost deviat, astfel încât să câștige multe alte bătălii pentru

Biserica, sau mai degrabă pentru papalității, luptele purtate împotriva nu numai

extern

dușmani, dar și cele interne: eretici, schismatici, și politice

rivali.''

Este convingerea mea că cruciadelor a făcut mult mai mult decât pur și simplu

agrava

relațiile dintre Europa creștină și atât Islamul și Bizanț. Astăzi,

Musulmanii, care cu siguranță nu rămână în urmă creștinii atunci când vine vorba

de

Sfântul Warfare, sunt săpat până socoteli mai vechi istorice împotriva creștinilor,

în

forma de memorii de agresiune reprezentanți cruciadelor. Ea

mi se pare că, în afară de acest conflict recent, cruciadele marcate

sfârșitul unei iluzii creștine europene: și anume, ideea că Ierusalim

a fost capitala creștinătății. În acest sens cel puțin, eșecul

Cruciadele s-au dovedit foarte favorabil pentru unitatea europeană. Aceasta a

stabilit sigiliul de pe

Identificarea între Europa și creștinism pentru mulți ani de acum încolo.

Dar, ca de Bizanț, cruciadele lărgit incontestabil decalajul dintre

vest și Europe de Est, latină și greacă Europe,

mai ales după 1204, când a patra cruciadă deviat de la cursul său

în Palestina, în scopul de a cuceri și de sac Constantinopol și a înființat un

efemer imperiu latin acolo. Mi se pare că, în general, efectul

Cruciadele a fost la fel de negativ pentru Europa însăși, adică pentru Occident.

Departe de a promova uniune de state creștine, cruciadele ascuțit

rivalitatea lor. Atât de mult este clar din relațiile care au obținut între

Anglia și Franța. De asemenea, este clar că forțele vitale ale Europei, cum ar fi

italiană și catalană comercianti, au luat nu mai mult de un rol marginal în

Cruciade, urmărind alături și dincolo de ele relațiile cu Orientul pe care

au fost în avantajul lor economic. Între timp, cruciadele, pentru lor

parte, au fost epuizează atât forța de muncă și resursele Europei. Multe

ani în urmă, am remarcat că, în opinia mea, caise a fost singurul avantaj

pentru Occident câștigat de cruciadelor. Eu încă mai cred că a fi adevărat.

Au fost cruciadele pentru primele manifestari

Colonialismul european?

În perspectiva pe termen lung care această carte a adoptat, un alt importante

întrebare trebuie să fie abordate. A făcut crearea, mediat de cruciadele, de

Statele Latină, în special, un regat latin de Ierusalim, în Orientul Apropiat,

constituie prima manifestare a ceea ce, din secolul al XVI-lea la, poate

feudal Europa 97

fără îndoială, să fie numit colonialismului european? Un număr de excelenta

istorici, inclusiv israelian Iosua Prawer, au crezut la fel. Eu nu fac

sunt de acord. Statele latină din Palestina nu au fost colonii de exploatare

economică

și de decontare, cu excepția într-un sens mai restrâns. Puterea economică a

Orașe creștine mediteraneene nu provenit de la cruciade, dar, în

cele mai multe cazuri, mai degrabă de la o preluare relativ pașnică de bizantine și

Bogății musulmani. Imigrația creștină din Orientul Apropiat a fost foarte limitat.

Mai mult, în timp ce, în perioada colonială modernă, legăturile între coloniile

și țara lor mamă au, în multe cazuri, slabit sau chiar a fost

spulberat, nici un astfel de link-uri vreodată a existat chiar și între state din Țara

Sfântă

și statele creștine din Europa. Bazele efemere ale

Cruciadele au fost fenomene strict medievale.

98 feudal Europa

5

'' Bine'' Europa a Orașelor

și universități

(Secolul XIII)

Succesele din secolul al treisprezecelea Europa

Secolul al XIII-lea este considerată ca fiind punctul culminant al Occidentului

medieval.

Fără totul cedând la noțiunea de puncte de mare și de declin, ea

se pare corect să spun că cu siguranță a fost în secolul al XIII-lea, care

Caracterul și noi puterea de creștinătății, falsificate în cursul ultimelor

secole, au fost confirmate. Acesta a fost, de asemenea, momentul în care un model

care poate,

într-o perspectivă pe termen lung, să fie descrisă ca european devenit stabilit, cu

toate succesele sale inerente și probleme. Succesele sale au apărut în patru

principale

domenii. Prima a fost constituit de o creștere în crearea de orașe. Noi

au observat cum o Europă rural a apărut în Evul Mediu timpuriu. Acum, în

secolul al XIII-lea, dezvoltarea cea mai izbitoare a luat forma

construirea unei Europe urbane. Europa a fost de a fi încorporate în principal în

satele lui. A fost aici, că o împletire a populației a avut loc, că

noi instituții au fost stabilite și că noi economic și intelectual

centre apărut. Al doilea succes a fost renaștere a comerțului și creșterea de

negustorii, în ciuda tuturor problemelor ridicate de utilizarea și difuzarea

bani în economie și societate în general. Al treilea succes a fost în

domeniu de învățare. Un număr tot mai mare de creștini au fost afectate de

crearea de școli din mediul urban care corespunde cu ceea ce noi numim primar

și nivelul secundar de învățământ. Scara de activitate educațională a variat

în funcție de regiuni și orașe, dar în multe orașe a implicat 60 la suta sau

chiar mai mult din copii. În unele, Reims de exemplu, chiar și fetele erau

afectate. Mai important încă, în cadrul prezentului studiu, a fost

crearea și succesul de centre de ceea ce poate fi numit de învățământ superior,

și anume universități. Ei au atras mulți studenți și a chemat

Servicii de profesori dintre care mulți erau bine cunoscute, chiar celebru. Era

aici că noul învățarea apărut, rezultatul final al explorări intelectuale

din secolul al XII-lea: scolastică. În sfârșit, al patrulea succes,

care a susținut și a alimentat alte trei, a fost crearea și extraordinare

difuzie, în spațiul de 30 de ani sau cam asa ceva, de noi figuri religioase

care a trăit în orașe și au fost în principal activ nu: acestea au fost

membri ai ordinelor călugărilor cerșetori. Ei au conturat o nouă societate și profund

remodelat creștinismul ca ea a profesat.

1 succesului urban: o Europă de orășeni

După cum am văzut, orase medievale, chiar și cele construite pe site-urile de vechi

orașe, a schimbat foarte mult în aspectul lor și chiar și în funcțiile lor.

Într-un oraș medieval, funcția militară a fost doar de importanță secundară,

Războiul fiind legat în principal cu castele seigneurial. În antichitate,

orașe au fost mult mai puțin importante punct de vedere economic, pentru afară de

la Roma și un

Numărul de orașe est, au avut mult mai puțini locuitori. Orașe antice

au fost în nici un caz marile centre de consum, care au fost în

Evul Mediu, atunci când acestea au devenit, de asemenea, centre comerciale, o dată

piețe și târguri

sa mutat la oraș. Un oraș medieval a fost organizat în jurul unui număr de

centre, dar piața a fost, în general, cea mai vizibilă și cea mai importantă

dintre acestea. O altă schimbare a fost că atelierele marilor moșii de

antichitate au fost acum înlocuite de magazine de meșteșugari din orașe. Acest

a dat orașul medieval un rol important productiv. În orașele de

astăzi, persistența numelor Old Street, cum ar fi tăbăcării Street, Draper

Stradă, și așa mai departe apeluri în minte tot ceea ce activitatea urban medieval. În

același

timp, orase medievale au avut tendinta de a păstra sau chiar consolida atitudini

urbane

care au fost foarte mult o parte din trecutul lor istoric și de putere. Orașul /

opoziție țară, mai mult sau mai puțin echivalentă cu civilizat / barbar una,

a fost deja puternic în lumea romană. A devenit mai puternic în

Evul Mediu, atunci când, după cum știm, masele țărănești erau alcătuite din

persoane

numit, în toată creștinătatea, iobagi'','' și pentru o lungă perioadă de timp au fost

retrogradat la un statut nonfree, în primul rând în calitate de sclavi, mai târziu, ca

iobagi. Libertatea a fost o

atribut care a coincis cu statutul de orășean. Ca medievale

Proverb german a declarat'' aerul orașului face una gratis'' (Stadluft

Macht Frei).

100'' bine'' Europa de orașe și universități

Creștinismul a luat între timp de peste si a consolidat un concept de

Orașul pronunțate de Aristotel și Cicero. Pentru ei, ceea ce este definit și

a constituit un oraș nu au fost zidurile sale, dar oamenii săi, a locuitorilor săi. Acest

vedere a fost larg răspândită în Evul Mediu, datorită încurajare

din minți influente, cum ar fi primul Sfântul Augustin și mai târziu Isidor de

Sevilla. Aceasta se reflectă în serie uimitoare de predicile de

Dominicană Albert cel Mare în Augsberg la mijlocul secolului al XIII-lea.

Aceste predici, livrate în latină și germană, a propus un fel de

teologie urban și a prezentat o descriere a vieții spirituale a unui oraș în

care străzile întunecate și înguste au fost asimilate în iad, deschide pătrate pentru a

Paradis. În mod clar mentalitatea urban XIII-lea a inclus un

ideala de urbanism.

Este adevărat că drumurile medievale și-a pierdut soliditatea că drumurile de

antichitate au posedat și a devenit pur și simplu locuri'' pentru a merge de-a

lungul,'' dar

din secolul al XII-lea pe, orașe a dezvoltat o preocupare pentru curățenie, pus

în jos mai mult și mai mult pietre de pavaj, organizat de eliminare de gunoi și

apă reziduală, și s-au impodobit cu monumente al căror scop a fost

nu numai să impună imagini ale puterii de mare și puternic, dar a fost

De asemenea, pentru a introduce un element de frumusete. În Evul Mediu, orașul a

fost unul

dintre principalele locuri în care a fost dezvoltat noțiunea de frumusete. Aceasta a

fost o

frumusete moderne, diferit de tipul vechi, care au avut mai mult sau mai puțin

au dispărut la fel de sensibilitate estetică a refuzat. Umberto Eco a atras atenția

la apariția de frumusețea medievală care a fost încorporată în monumente

și teoretizată de scolastică urban.

Se pare adecvat ca oras european din Evul Mediu, mai

decât orice orașe anterioare, ar trebui să fie descrise de către italian-american

Roberto Lopez ca'' o stare de spirit.'' Aceasta este, probabil, punctul de la care

De asemenea, pentru a menționa o imagine a orasului, care reflectă atât realitățile

materiale

și reprezentări mentale: imaginea de zidurile orașului. Antichitatea a lăsat

moștenire

la pereții orașelor medievale dintre care multe au fost construite, la fel ca în

Roma, în secolul al treilea, ca o apărare împotriva invadatorilor barbari. Până acum

cele mai multe au fost în ruine. Oamenii din Evul Mediu le-au reparat sau, mai

de multe ori, a construit altele noi, nu doar pentru a se proteja, ci pentru că

simbolul

prin excelență un oraș a fost meterezele sale. Un oraș adecvată a trebuit să fie

înconjurată de ziduri. După ce orașe au ajuns să posede o calitate procesuală și de a

folosi sigilii, acestea ar purta adesea o reprezentare a pereților proprii ale orașului.

Importanța atribuită de zidurile orașului au dus la o atenție deosebită

dedicat Gates oraș. Oameni, animale, și toate bunurile au trebuit să treacă prin

ei, și acest set o dialectică între interior și exterior, care a fost

fundamentală pentru un creștin medieval, și care a marcat profund

întreaga Europă. Ce a fost intern teritorial, social și spiritual

'' bine'' Europa de orașe și universități 101

au fost apreciate mai mult decât ceea ce a fost extern. Internalizarea'''' a devenit o

Tradiție europeană, o valoare europeană.

Episcopală orașe

Primul tip de oras pentru a se stabili în Europa medievală a fost

oraș episcopal. De fapt, prezența unui episcop devenit distinctiv

semn de un oraș, pentru fiecare grup uman de o anumită dimensiune a trebuit să

aibă un episcop

în calitate de liderul său, și el va fi responsabil de ceremoniile din nou

religie, care au fost efectuate în principal în bisericile orașului. Această unitate

populațiilor creștine urbane ale credincioșilor găsit deosebit de

expresie revoluționar și spectaculoase în urbanizare a morților.

Un cadavru nu mai era un obiect de groază, așa cum a fost în vechime,

astfel creștinismul a adus cimitire înapoi în orașe, și, de asemenea, a fondat

noi acolo. Orașele de morți au fost situate în interiorul orașelor

vii.

'' Big'' orașe

La mijlocul secolului al XIII-lea a asistat nu doar la crearea de multe noi

orașelor mici și mijlocii, dar, de asemenea, extinderea de cele cateva mari. Noi

nu trebuie să ne imaginăm orașele din Europa latină în Evul Mediu pe

Modelul de metropole moderne sau marile orașe ale bizantin sau

Orientul musulman. În Occident, un oraș de o importanță ar fi cuprins

între zece și douăzeci de mii de locuitori. Palermo și Barcelona au fost

excepțional, cu aproximativ 50.000 de locuitori. Londra, Ghent, Genova, și, în

Teritoriu musulman, Co "Córdoba a avut aproximativ 60.000, Bologna, probabil,

între

60.000 și 70.000, Milano 75.000. Numai Florența și Veneția, a avut 100.000

sau mai mult de locuitori. Cel mai mare oraș din toate a fost fără îndoială Paris,

care sa dovedit a fi avut, probabil, 200.000 de locuitori în aproximativ

1300.

Literatura urban

Succesul și prestigiul de care se bucură orașe alimentat un flux de opere literare

care, în limitele a ceea ce a fost posibil în circulație de manuscrise,

sa bucurat, de asemenea, un mare succes. Aceste lucrări au fost în principal urban

cronici, sau altceva au fost scrise în lauda de orașe specifice. La un moment în care


munți și coastelor maritime evocat nici o admirație și chiar noțiunea de

Peisajul nu exista, ceea ce geografie oferit admirația

Europenii din Evul Mediu au fost orașe. Admirație pentru un oraș ar fi

să țină cont de mărimea populației sale, amploarea economic sale

activități, frumusețea monumentelor sale, diversitatea tranzacțiilor sale și

profesii, difuzarea culturii sale, numărul și frumusețea ei

biserici, fertilitatea teritoriul său (pentru un oraș ar fi dominant

Centrul de peisajul rural înconjurător), și în cele din urmă, amintirile trecutului său.

În multe cazuri, că trecutul ar fi legendar, format din miturile fondatoare

și povești de eroi fondatori, cum ar fi cele din antichitate care, în acest caz,

Evul Mediu a fost de conținut pentru a revigora. Acesta a fost parțial prin orașele

pe care o

simț al istoriei și istoriografiei europene au început să se dezvolte. Towns,

împreună cu mănăstiri, au fost subiectele principale ale unui istoriografiei ezitant.

Cel mai remarcabil și exemplară a acestor lucrări în lauda de orașe a fost

probabil tratat (în latină), intitulat'' Minuni (magnalia: lucrurile mari) de

orașul Milano,'' de profesor milanez Bonvesin della Riva (1288).

Capitals

Ierarhia de orașe au fost clasificate nu numai în funcție de dimensiune, dar, de

asemenea, de

politică. Două tipuri de orașe cu importanță politică a apărut. Primul

tip au fost capitale, sediul autoritatea politică supremă. Foarte puțini

orase medievale atins statutul de capitală. În plus, noțiunea de

de capital a fost diferită de cea a timpurilor moderne. Luați cazul de la Londra.

Subtitlul de excelenta carte medieval Londra GA Williams (1963), este

De la comuna la capital. Dar ceea ce oamenii din Evul Mediu considerate ca

scaunul din capitalul lor a fost nu mai mult decât City of Westminster. Cazul

din Roma este diferit și mai surprinzător. Este adevărat că Roma a fost

Scaunul normală a papalității, chiar dacă romanii scos de multe ori papa de la

l, și că scaunul papalității în Roma a fost la Vatican și cetate

construit în secolul al IX-lea de către Leo IV. Cu toate acestea, Roma a fost doar

cunoscut sub numele de

caput mundi, de capital, deoarece Cancelaria imperială a considerat

că Roma, unde împăratul a trebuit să fie încoronat, a rămas capitala

imperiului și chiar a creștinătății. Ca de capital, cel mai mare succes a fost

Paris. Dar se datora că succesul eforturilor pacient din dinastia Capet

încă din 987, și mai presus de toate, de propaganda de Abbey regal de Saint-

Denis, locul de veci al regilor Franței. Mai mult, cronicile de

Saint-Denis, motivul principal al sentimentului național francez, atribuit titlul de

capital de la Saint-Denis fel de mult ca la Paris. Într-adevăr, capitala a fost

constituit

prin combinația de Paris și Saint-Denis. Foarte puțini din prezent


capitale din Europa au fost capitale în Evul Mediu, și creștinism în sine

nu a avut nici capitalului real, la toate, nici măcar Roma.

De stat-orașe

Alt tip de oraș dezvoltat a fost una care a crescut într-un stat.

Cele mai multe astfel de orașe au fost în Italia. Yves Renouard a distinge trei

etape în evoluția orașe italiene de a zecea la a paisprezecea

secole. Prima etapă a văzut crearea unui comunei aristocratic

care a preluat puterea de la numărul locale și episcop. Apoi, se confruntă cu

conflictele care au dezvoltat între diferitele facțiuni ale aristocrației din

putere (cel mai faimos opoziția a fost între Guelfi și

Ghibellini, în Florența), orasul s-ar apela la un outsider care se

ar înzestra cu puteri limitate, ca un `Podesta. În cele din urmă, guvernul

ar putea fi preluat de meserii și corporații de grupuri de elită ale

negustori și meșteșugari,'' bine-to-face,'' care vor veni apoi din ce în ce

în conflict cu oamenii de rând. Peste tot, în special în

Genova, Milano, Florența, Veneția, și chiar Roma, puterea a luat forma unui

lupta nesfârșită între clanuri de familie mare. Politicile de aceste mari

familiile și consiliile care au dominat au condus, în special, la o transformare

a terenului din jurul orașului, care acum a acesteia

dominație. Acesta a fost primul pas în evoluția prin care orașele au devenit

Statele. Cele mai bune exemple au fost la Veneția, Milano, Florența și. Cu toate

acestea, în

Europa medievală a orașelor urbane Italia a fost un caz extrem și o

excepție. De exemplu, în Italia, nobilii locuiau efectiv în orașe,

în timp ce în restul Europei au trăit în castele lor în mediul rural,

chiar dacă cei mai bogați dintre ei, cel puțin, aveau reședințe secundare în oraș.

Orașele și feudalism

Fenomenul urban medieval a fost adesea puse în opoziție cu

fenomen feudal, și orașul medieval a fost considerat a avea

a avut un efect distructiv asupra feudalismului, care acționează ca o forță

exterioară, ostil.

Cu toate acestea, Rodney Hilton, printre altele, a arătat cum, în cazurile de

Anglia și Franța, orașele medievale au venit nu numai pentru termeni cu feudal

structuri, în general, dar au fost chiar o parte din ele. Noi ar trebui să recunoască

faptul că,

deși în Franța, sistemul feudal a fost de mare și distrus de francezi

Revoluție, într-adevăr Evul Mediu lăsat în Europa o economie

și societate întemeiată pe relația dintre oraș medieval și


rurale, în care ceea ce predomină nu a fost antagonism culturale, dar

mai degrabă o complementaritate în care orașele au beneficiat din mediul rural.

Orașele au crescut datorită imigrației de țărani. Locuitorii

de orașe medievale erau țărani mai mult sau mai puțin recente. Dezvoltarea

și activități de craftsmanlike și economice ale orașelor au fost alimentate de

surplusurile agricole. Guvernul a orașelor evoluat de la a fi

de natură seigneurial în forme noi, care au devenit integrate în feudal

structuri.

Caracterul unui oraș european

Ce caracterizează un oraș medieval, și a fost încă să fie o caracteristică în modernă

Europa, a fost mai presus de toate constituirea unui tip de societate și de guvern

care, în timp ce vin în termeni cu structuri feudale, în același timp

manifestat diferențe remarcabile și a început să evolueze în propriul său special

cale. Această evoluție a început în secolul al XI-lea și în cele din urmă

dus la capăt, sau cel puțin limitarea considerabilă, a dominației

exercitată asupra orașelor de episcopi care au dobândit funcții civile și de

capete de acuzare care au avut mai mult sau mai puțin a fost instalat de către

împărații lor. Într-adevăr,

în multe cazuri, episcopii înșiși efectuate oficial funcțiile de

aceste contează. În cele mai multe orașe se revoltă împotriva acestei stări de fapt a

luat o

formă pașnică, dar în câteva cazuri au apelat la violență, la fel ca în Laon în

1116, în cazul în care locuitorii orașului rebel asasinat de episcop-count. Obișnuit

ceea ce sa întâmplat a fost că Lorzilor acordate privilegii orășenii din

formă de anumite obiceiuri și drepturi. În multe cazuri, ceea ce orășenii

a vrut, dar nu a obținut întotdeauna, a fost o formă de auto-guvernare este descris

ca comunale. Istoriografia tradițională a încurajat mitul unui

mișcare comunale, dar, de fapt, cu excepția Italiei, locuitorii orașului rareori

obținută astfel de cvasi-independență. Pe de altă parte,'''' obiceiurile de

Lorris, acordat în 1155, a servit drept model pentru multe orașe din regal francez

domeniu. Numărul de Toulouse acordat'''' libertățile oamenilor din Toulouse

în 1147, iar în 1198 a fost de acord cu alegerea de consuli de către oamenii din

Nîmes. Arhiepiscopul de Arles acceptat un consulat și un municipale

Constituția în oraș în 1142 și 1155. În Anglia, Henric I a acordat

'''' Vamale la Newcastle-upon-Tyne între 1100 și 1135. Henry al II-lea a dat

privilegii regale la Londra, în 1155, și un charter la Dublin în 1171 și

1172. În Italia, Frederick Barbarossa, când învins de orașe ale

Lombard League, a fost nevoit să recunoască libertățile lor, în tratatul de pace

semnat în Constance, în 1183. În 1232, regele a Aragon acordat

Locuitorii de scutire Barcelona din toate taxele pe marfa.


Acest auto-guvernare de orășeni a marcat profund european

orașe pe termen lung, în cel puțin două puncte de vedere. Prima a fost tendința

de orașe de a recurge la juriști, oameni de drept cea mai mare care a avut puțin

juridică

formare (acest lucru ar, cu toate acestea, vor fi disponibile mai târziu, în

universități),

dar a primit atât instruire teoretică și practică în școlile urbane

care au fost foarte familiarizat cu problemele de zi cu zi de locuitorii orașului.

Desigur,

acest lucru a fost de a genera o Europa de șicană și birocrației. Cu toate acestea,

în general, a făcut-o încuraja acceptarea rezultatelor de mare

circulației legale din secolele XII-XIII, care a trezit

Legea în creștinătatea într-un număr de moduri: prin renașterea lor de drept roman,

Elaborarea lor de drept canonic (care și-a rezervat importante domenii de camătă

și căsătorie pentru clerici), și practica lor de stabilire pe cale orală, feudal

vamale în scris.

Al doilea mod în care auto-guvernare de către orășeni lăsat amprenta

legate de taxe. Bărbații și femeile din Evul Mediu au avut o varietate de

taxele să plătească. Țăranii au fost împovărați cu taxe de un anumit tip, feudal

impozite. În curând, dar aproape deloc în secolul al XIII-lea, taxele suplimentare

au fost de

să fie percepute de către monarhii în procesul de a deveni state moderne, și acestea

impozitele regale, care ar trebui să ne numim astăzi impozite de stat, obtina de la

towndwellers

un resentiment înverșunat, care este încă evidentă astăzi. În cele din urmă, stratul

principal

de taxe a constat în taxe instituite și percepute de către orașe în sine,

șef printre ei taxele de trecere. Acesta a fost, în esență, în orașele care o Europă a

taxele luat forma. Impozitele oraș au fost proiectate pentru a finanța proiecte de

ceea ce am

ar utilitate publică termen, inspirat din secolul al XIII-lea de scolastic

doctrine care au predicat de a promova binele comun. Trist să spun, acest lucru

lumea a impozitelor în curând a devenit, de asemenea, o lume a inegalității și

nedreptății.

Momentul egalitate predominat între orășeni legate de o

juramant între egali - exact ceea ce ar fi fost un comunal

jurământ - dacă a existat vreodată un astfel de timp, a fost de scurtă durată. Grade

mai mari și mai mică

de inegalitate a venit rapid pentru a marca această urban mai mult sau mai puțin

autonom

societate, și grupuri de elită urbane de notabili'''' apărut curând. Membrii

din aceste grupuri de elită au fost din ce în ce distinge prin bogăția lor. Acest

a constat din două bunuri mobile mobile și clădiri și terenuri, de bani gata,

sau altfel, ca și în cazul Bisericii, a fost investit în artefacte din

metale prețioase. O ierarhie urbană ar lua, de asemenea, în considerare vârsta

și faima de familii. Aceasta a fost o chestiune nu de linii seigneurial, dar de

genealogii burgheze și de relativ sărace orășeni coborât de la

un strămoș care a câștigat un nume și faima pentru el. Astfel de oameni au

au o șansă de a fi acceptate ca membri ai acestor grupuri de elită. În cele din urmă,

anumite profesii, în afară de veniturile pe care le-ar putea aduce celor

care le-a practicat, a câștigat din urmă respect și considerație. În afară de


banii câștigați de asociații de afaceri un om, onoarea profesiei sale

ar putea fi baza distincției sale în societatea urbană. În special, astfel de

statut social ar putea rezulta dintr-o cunoaștere a legii și birourile

prin care ar putea fi pus în slujba orașului și burghez ei

locuitori. În această lume în care profesii au fost fondate pe craftsmanlike

sau aptitudini comerciale sau pe competență juridică, vechiul sistem prin care

ocupații au fost evaluate suferit modificări semnificative. Numărul de

profesiile considerate ca ilicite și, prin urmare, condamnată de Biserică

diminuat. Astfel, chemarea unui hangiu, considerată umil atunci

antichitate, a fost reabilitat. În cele din urmă, doar cămătărie și prostituție a

continuat

să fie condamnat absolut, și așa cum vom vedea, chiar și cămătărie a fost

curând redusă la un număr limitat de practicile de importanță secundară,

cum ar fi creditele de consum, care au fost, în esență, provincia a evreilor.

Chiar prostituție a ajuns să fie tolerat, daca nu a încurajat.

Biserica a acceptat prostituția ca o consecinta inevitabila a originale

păcatul și slăbiciunea firii umane. În plus, ceea ce Georges Duby a

numit'' Evul Mediu de sex masculin'' a constituit o societate care a fost mai puțin

șocat

decât anumite altele de o practică care a funcționat în beneficiul oamenilor și

în detrimentul femeilor. În secolul al XIII-lea, stricte și pios

Saint Louis a vrut să alunge prostituție din împărăția lui, și, în special,

capitala sa, la Paris. Anturajul său, care a inclus episcopul de Paris,

la făcut să văd că ar fi nu numai o întreprindere inutilă, dar spre deosebire de

ordinea socială. Prostituția a fost un mijloc de a controla excesele de o lume

în care erau mulți bărbați necăsătoriți, fie clerici sau pur și simplu tineri

bărbați fără soții. Cu toate acestea, Biserica a făcut încercări de a umaniza

și de a converti lumea de imbatranire sau prostituate pocăiți. De la a douăsprezecea

lea pe, căsătoria cu o prostituată a fost considerată o acțiune meritorie.

Biserica a fondat ordinul feminin de Maria-Magdalena, mănăstirile de

care a avut la prostituate. Atitudinea față de prostituție în nordul și

sudul Europei par a fi diferite. Orașele din nord par să aibă

tratate'' fete'' și proxeneți cu toleranță considerabilă, deși în unele

orașe de fete au fost obligate să poarte îmbrăcăminte specială și nu li sa permis

să poarte aceleași tipuri de curele, bijuterii si femeile burgheze respectabile.

În sudul creștinătății, toleranță fost chiar mai mare, pentru municipalități

se fugit bordeluri și au beneficiat de chiriile lor, o reducere a profiturilor lor,

și amenzi. Odată cu creșterea clasei artizan, un număr tot mai mare de săraci

femeie'' muncitori'' apelat la prostituție. Unele profesii, deși nu

oficial ilegal, au fost considerate dubioase, în special de lucru în băi.

Acestea catering pentru gustul tot mai mare de persoane medievale pentru

curățenie,

dar, de asemenea, folosite de femei care, la fel ca maseuzele actuale în anumite

țări, au fost, de asemenea, prostituate. Această mișcare de toleranță, care a fost

legat


cu evoluția societăților urbane încurajat unele autorități ale canonului

lege de legalizare a prostituției în anumite circumstanțe. Ea a trebuit să fie practicat

doar ca o ultimă instanță ca o evadare din sărăcie și ca un mijloc de existență,

și nu de plăcere. Și fetele nu au fost să recurgă la înșelăciune, pentru

exemplu prin purtarea de cosmetice excesive. Prostituția a devenit din ce în ce

supune reglementărilor care au fost obișnuite în orice profesie. Era

începutul unei Europe de prostituție care ridică încă probleme azi.

Ierarhia de profesii urbane și Meserii

Inegalitatea în societate urban a fost deosebit de vizibile în domeniul

de profesii și meserii de la care puterea în orașele treptat

a venit la stem. În Italia, în cazul în care organizația a tranzacțiilor a fost mai

puternic, un

clar Golful separat'' artele majore'' de la arte minore'''' (ARS latină

fiind cuvântul pentru o calificare sau ambarcațiune). În Florența, care se lauda cel

mai

sistem elaborat discriminatoriu, distincțiile nu au fost numai trase

între pe de o parte cele 11 arte majore ale negustorilor bogați, și pe

de altă parte, cele mai multe artele minore ale meșteșugarilor. Chiar și în cele

11 arte majore, preeminența a fost rezervată pentru cele cinci care a inclus doar

oamenii de afaceri care au operat pe o scară internațională. Cei cinci au fost

arta de Calimala (care este importatori-exportatori și comercianților din lână

pânză), din Por Santa Maria (comerțul cu mătase), și de doctori, băcani, și

comercianti mici-ware, toate trei din care au fost concentrate împreună în singur

'' Arta'' de tranzacționare în toate produsele care au fost cunoscute sub numele de''''

condimente (un manual

din timp listele 288 de tipuri diferite de condimente). Urban grupuri de elită

au format ceea ce este, uneori, în cazul în care controversat, numit patriciatului''.''

Nu

poate fi nici o îndoială că cel mai bogat și cel mai puternic dintre acestea

'' Notabili'' dominat de orașele medievale și care au fost negustori.

Cu toate acestea, nu trebuie uitat că inițial averi de medievale

orașe depindea, nu comerț, dar industriei. Acest fenomen a apărut

cel mai clar în altă regiune a Europei care, la fel ca în nordul și centrul

Italia, dezvoltarea urbană medieval a fost excepțional, și anume Flandra.

Reflecție întrebarea dacă comerțului sau industriei venit prima - sau'' au fost

ei negustori sau țesători'' -? belgian istoric Charles VERLINDEN

a încheiat în mod corect,'' Industria a fost cauza inițială a demografice

transformarea care a dus la nașterea și dezvoltarea

Orașe flamande. Acesta a fost comerțul, care a fost născut din industrie, nu de alta

invers.''

Industria a însemnat textile. O Europă de textile a adus o Europă a

negustori. Dar, înainte de a trece să ia în considerare aceste comercianți, trebuie să

ne


continua cu evaluarea noastră a orașului medieval, pentru aceasta a fost principalul

actor în dinamica Europei.

Orașul european: Ierusalim sau Babilon?

Reprezentări imaginare care iau forme simbolice a jucat un rol crucial

de-a lungul Evului Mediu și a fost, astfel că lupta al XII-lea

pentru și împotriva orașului a avut loc în cadrul biblic

imaginar. Care luptă poate fi rezumată în două declarații semnificative.

Când lumea de profesori și studenți (la care ne vom întoarce)

a atras un număr tot la Paris, Saint Bernard, campion de monahal

Cultura urmărit în singurătate, sa dus acolo pentru a avertiza de profesori și

studenți de

Montagne Sainte-Genevie `am:'' fugiți din mijlocul Babilonului, fugi și

salva sufletele voastre, să ia zborul, tot de voi, să fugă la orașele de refugiu, care

este de

spune manastiri.'' Câteva decenii mai târziu, în schimb, abatele Philippe de

Harvengt scris după cum urmează pentru un tânăr ucenic:'' impulsionat de o

dragoste pentru

știință, aici vă aflați în Paris, unde ați găsit Ierusalim dorit

de atât de mulți.'' În secolul al XIII-lea, Ierusalimul a triumfat asupra Babilonului,

chiar dacă defecte în sistemul urban urmau să apară la sfârșitul Orientul

Vârstele.

Orașele și democrație?

Inegalităților sociale a fost una dintre cele mai evidente dintre aceste defecte. ''

Wellto-

face,'' negustorii și membrii de arte majore, a stat în opoziție

de popular umil''.'''' bine-to-face'' format consiliile care

guvernat orașul, care au fost conduse de consulii din sudul Europei și de către

magistraților municipali din Europa de Nord. Dar un oraș medieval nu a fost doar

un centru de stimul economic care, prin meșteșuguri sale, piețele, și ei

schimbătorii de bani (în curând să devină bancheri), alimentat boom-ul economic

din

Europa. În ciuda prezenței tot mai mare în orașul de popular umil,

mulți dintre ei săraci, din punct de vedere social ar putea fi văzută ca un dur

model de democrație. Roberto Lopez a atras o comparație între, pe

de o parte, orașul medieval european și, pe de altă parte, bizantin

oraș, moștenitorul orașul antichitate, orașul musulman, care nu

a reușit să unească în fața umma (comunitatea credincioșilor

în afara orașului), și orașul chinez, fără un centru, fara caracter,

și fără autonomie. El conchide, după cum urmează:'' În Europa

Experiența mediul urban au fost, în total, mai intens, mai diversificate, mai


revoluționar și (îndrăznesc să spun?) mai democratice decât oriunde în altă parte.''

De-a lungul Europei, orașul a fost un semn de progres istoric. Orașele

a apărut și sa dezvoltat de la grupuri urbane, legate fie de seigneurial

cetăți (bourgs, în Franța) sau cu o formă primitivă de comercial

Activitatea (al cărui model este Grod în Polonia și țările slave), și

au răspândit în toată creștinătatea europeană, o caracterizează și aducerea

la viață. Asta a fost valabil de Celtic, germanice, scandinave,

maghiară, iar terenurile slave. Impactul acestor teritorii, care

au fost încetul cu încetul integrată în Europa, a depins în principal pe impactul

realizate de către orașele lor. În estul și nordul Europei, urbanizarea a fost mai

puțin

dezvoltat și orașele mari au fost mai puține, dar acest fenomen general de

creșterea și puterea au avut loc peste tot. Numai Islanda și Frisia rămas

neatins de această înflorire de orașe.

Definirea orașele și orășenii din Europa medievală

Pentru a defini orașul medieval si burghez medieval, permiteți-mi să se bazeze pe

alți doi istorici francezi. Potrivit lui Jacques Rossiaud:

Un oraș medieval a fost în primul rând o societate plină de viață, concentrate într-o

mică

spațiu înconjurat de vaste întinderi, slab locuite. A fost un centru de

producția și comerțul în care măiestrie și comerțul au fost ambele alimentate de

o economie monetară. Acesta a fost centrul unui sistem particular de valori care

favorizat munca grea, de creație, un gust pentru mediul de afaceri și de bani, un

înclinat spre

de lux, și un sentiment de frumusete. A fost un sistem de organizare a unui spațiu

închis de

Pereții care unul a intrat prin porți și în care unul a trecut de-a lungul

străzi și până pătrate oferind o pădure de turnuri. Dar a fost, de asemenea, un

organizare socială și politică bazată pe proximitate, în care cei mai bogați

format nu o ierarhie, ci un grup de egali - parte stând alături - de guvernare

o Europă unită masă de solidaritate. În fața a timpului tradiționale, încadrată și a

marcat

pe de sunet regulat de clopote de biserică, această societate seculară, modernă a

impus

vointa cu privire la timp comunitatea, în care clopotele seculare, la intervale

neregulate

sunat chemare la revoltă, pentru a apăra orașul, sau să vină în ajutorul cuiva.

(Ar trebui să adaug că, mai degrabă decât se concentreze pe urbanism, eu m-aș fi

vorbind mai fericit de o estetică urbană medieval și a construcției de

un oraș ca o operă de artă.)

Această imagine a orasului medieval este nici o îndoială oarecum idealizat în

ceea ce privește viziunea sa a unei societăți egalitare. După cum sa observat, o

dominantă

grup de elita a introdus nedreptate, mai ales în domeniul fiscal, un

povară grea pentru mai multe masele sărace, pentru acest lucru a fost, de

asemenea, o


Europa a sărăciei în mediul urban. Dar este corect să spunem că în mod ideal

burghez

Modelul a fost egal, sau cel puțin ca scop pentru o ierarhie orizontală

mai degrabă decât una verticală, ca în societatea rurală și feudală. În medievală

lume, mitul a Mesei Rotunde singur inspirat de ideea de egalitate așezat

în jurul unei mese, fără nici o ierarhie, la toate, cu excepția unui singur lider, regele

Arthur. Dar că a fost un vis de egalitate aristocratic. Egalitatea Bourgeois

a fost un principiu care a fost mereu încălcat în realitate, dar a făcut-o oferă

baza teoretică pentru un fel de egalitate care ar putea echilibra probabil singura

Modelul egalitarist ca a existat: comunitatea monahală în care fiecare

călugăr aparținând capitolul avut un vot egal, cel care a fost exprimată prin

prezentarea fie un alb sau o fasole neagră, fostul indicând o

'' Da'', acesta din urmă o'' nu.''

Pentru un portret de un burghez, am apelat din nou la Jacques Rossiaud

și, de asemenea, la Maurice Lombard. Dacă a existat vreodată un astfel de lucru ca''

medieval

om,'' unul din cei tipuri principale a fost un oraș-locuitor. Rossiaud ponders

Problema, după cum urmează:

Ce este comun de cerșetor și burghez, canonul și

prostituată, toate orășeni? Ce este comun de către un

locuitor din Florența și unul din Montbrison? De către cei care au avut doar

devenit recent orășeni în cele mai vechi așezări și fifteenthcentury lor

descendenți? Condițiile de trai și atitudinile lor pot avea

a fost diferit, dar canonul va întâlni în mod inevitabil prostituată, așa cum

cerșetor ar fi burghez. Ei nu puteau ignora unul pe altul, pentru toate

aparținut la fel, lumea mici, dens locuite, ceea ce a impus forme de

sociabilitate necunoscut în sat, un anumit mod de viață, folosirea de zi cu zi a

neagă (monede mici monetare) și, în unele cazuri, de contact inevitabil cu

lumea exterioară.

Maurice Lombard vede, de asemenea, acest medieval comerciant-orășean ca

un om într-o rețea, care leagă diferite centre împreună, un om deschis la

în afara lumii, receptivă la influențele care sosesc cu titlu de drumuri care

duce la orașul său și să vină de la alții, un om care, datorită această deschidere

și acest flux continuu de noi factori, dezvoltă psihologic și, într-o

sens, prin confruntarea cu noi provocări, el devine mai conștient de sine.

Un oraș-locuitor a beneficiat de o cultură comunitate falsificate de către școală,

piața publică, taverna, predicarea, și teatrul (care a fost primul

reînviat în mănăstiri și biserici, apoi, din secolul al XIII-lea

pe, a început să înflorească în piețele orașului: Adam de La Halle, Le Jeu de la

feuille'e [Play printre frunzele] a fost efectuat în Arras în 1288).


Viață oraș au ajutat, de asemenea, pentru a oferi cuplurilor și indivizilor de mai

multă libertate.

Structura familiei evoluat datorită introducerii de zestre, care,

în orașe, va consta în principal din bunuri mobile mobile și bani. Un oraș

a avut o personalitate, formată din indivizii care o modelate. Modern urban

Europa păstrează încă multe din caracteristicile fundamentale ale orașului

medieval.

2 succes comercial: o Europă de comercianți

Secolul al XIII-lea nu a fost doar o vârstă a orașe, dar, de asemenea, un timp de

renaștere comercială și de extindere, care a fost în strânsă legătură cu creșterea de

orașelor.

Negustorii italieni și Hanseatic

Revigorarea și dezvoltarea de tranzacționare pe scară largă în al doisprezecelea și

secolele XIII-lea a avut loc în contextul a ceea ce, nu fără

exagerare, a fost descris ca o revoluție comercial''.'' creștinătate

a fost relativ liniștită și în cadrul acesteia, în fundal cu armata

episod al cruciadelor, care a fost nu mai mult de un epic extern superficial

pentru Europa, de tranzacționare pașnică intensificat. Trei mari centre comerciale

apărut. Cei doi poli ai comerțului internațional au fost în Marea Mediterană

și de Nord, asa ca a fost pe marginile Europei, de către cei doi

centre de atracție (musulman în sud, slavo-scandinav în partea de nord)

că două periferia orașelor comerciale puternice apărut: în Italia și, la un

mai mică măsură, Provence și Spania, precum și în nordul Germaniei. De aici

predominanță a două grupuri de comercianți, cel italian, celălalt hanseatice.

Dar între aceste două regiuni o zonă de contacte dezvoltate,

caracteristică remarcabilă a ceea ce a fost că, precum și facilitarea schimburilor

între celelalte două zone comerciale, foarte devreme a devenit un centru

de productivitate industriala. Această zonă a constat din nord-vestul Europei: ea

Incorporated sud-estul Angliei, Normandia, Flandra, Champagne,

Regiune Meuse, și Renania jos. Acest lucru a fost mare centru de

producția de textile și, în afară de nordul și centrul Italiei, a fost

singura regiune din Europa unde se poate vorbi în mod rezonabil a industriei''.''

Comercianți europeni itinerante

Un negustor medieval a fost în primul rând un comerciant în mișcare. El

a fost împiedicat de starea proastă a drumurilor, defectele mijloacelor de


transportul de marfa sa, insecuritatea de călătorie, și, probabil, de mai sus

toate, taxele, impozitele și taxele de orice fel prelevate de nenumărate Lorzilor,

orașe, și

Comunitățile de privilegiul de a folosi poduri și Ford lor, sau chiar pentru

trece prin teritoriile lor. Singura îmbunătățire semnificativă tranzacționare

în secolele XII-XIII a fost construirea de mai multe poduri

întinde râuri. O realizare deosebit de important a fost construirea,

în 1237, a primului pod suspendat, care a deschis cel mai scurt

rută între Germania și Italia, prin Gothard trecere Saint.

Cu toate acestea, rutele comerciale care majoritatea comercianților preferate au fost

cele

care a trecut prin râuri sau la mare. Cele două râu mai important

trasee au fost cele ale Po și afluenții săi și Rho NE, prin care

Moselle și Meuse ar putea fi atins. În cele din urmă, amestec de flamand

râuri, extins din secolul al XII-lea de către o întreagă rețea de artificiale

canalele, sau vaarten, și baraje și ecluze, sau overdraghes, a produs o

Revoluția comercial al XIII-lea comparabile cu eighteenthcentury

revoluție industrială declanșat prin construirea de canale în

Anglia. Cu toate acestea, un fel principal al transportului medievale era de

transport

pe mare, în ciuda o mare teamă că oceanul inspirat din oameni medievale,

care a considerat ca o lume de monștri biblice și epave (Saint

Pavel a fost renumit pentru epave pe care le-a îndurat), și un simbol de

pericol și necazuri (nava a Bisericii a fost de multe ori imaginat și

reprezentat ca un vas aruncat încoace și încolo de valuri). În ciuda

astfel de temeri, o Europă a mării a făcut apariția în

Evul Mediu. Progresul în acest domeniu a fost lent, dar decisiv. Capacitatea

de nave a fost crescut: în italiană, mai presus de toate The Venetian, flote, o

Capacitatea de o mie de tone a fost atins. Progresele realizate în

secolul al XIII-lea sa datorat în principal la difuzarea a cârmei pupa-post,

naviga lateen, busola, și cartografie. Tranzacționare de mare rămas lentă

Fără a aduce atingere, dar meritul lui principal a fost că a costat infinit mai puțin

uscat de tranzacționare.

Târgurile din Champagne

La sfârșitul secolului al XII-lea și în al treisprezecelea, o mare comercial

Evenimentul, care a depus mărturie la progresul și caracterul european al

comerciantului

revoluție, a fost stabilirea târgurile din Champagne. Ei

au avut loc la Lagny, Bar-sur-Aube, Provins și Troyes, unul după altul

pe tot parcursul anului: în Lagny în ianuarie-februarie, în Bar în martie-aprilie,

în Provins, unde Targul mai a avut loc în mai și iunie, în Troyes,

unde Fair Sfântul Ioan a avut loc în iulie-august, apoi în Provins din nou,


în cazul în care Târgul de Saint-Ayoul calibrat septembrie și noiembrie. În cele din

urmă, în

Troyes din nou, Târgul de Saint-Re'my a avut loc în noiembrie-decembrie.

Șampanie oferit astfel o piață cvasi-permanentă, pentru bunurile de

Lumea occidentală. Negustorii și locuitorii din orașele în care

târguri au avut loc importante privilegii bucurat, și succesul de târguri a fost

în strânsă legătură cu puterea tot mai mare a numărului de șampanie și

politicile liberale. Ei au favorizat trece în condiții de siguranță, conduită, scutiri de

impozite, taxe comunale, iar instituția a unei forțe de poliție pentru a supraveghea

legalitatea și onestitatea tranzacțiilor târgului și pentru a garanta viabilitatea

operațiunilor sale comerciale și financiare în general. Inițial, cea mai mare parte

Oficialii speciale, gardienii Fair, care au efectuat aceste funcții publice

au fost ei înșiși negustori, dar din 1284 cu privire la sarcinile lor au fost preluate

de către oficialii regale. Se spune uneori că aceste târguri a jucat'' rolul unui

embrionare de case de compensare,'' pentru a devenit obișnuit pentru oameni să se

întâlnească la

târgurile de a șterge datoriile lor. Acest exemplu arată că economia necesară

ajutorul autorităților publice și supravegherea lor, în scopul de a dezvolta. În

secolele XII-XIII, activitatea comercială a fost organizată în jurul

contractele și parteneriatele de afaceri, dar aceste parteneriate au fost, de obicei,

valabile doar pentru o serie limitata de contracte și pentru o perioadă limitată de

timp.

Abia la sfârșitul secolului al XIII-lea a făcut societățile comerciale adecvate

apar.

Probleme monetare

International Trading, cum ar fi acest lucru este necesar un mediu monetar care a

fost

mai puternică și mai general decât multe monede feudale. Bizantină

Besant a jucat acest rol până în secolul al XII-lea, dar comerțul odată Europene

a luat de pe ea nu mai era satisfăcătoare. Occidentul acum a revenit la baterea

de monede de aur care Charlemagne au abandonat. Din 1266, Franța a fost

baterea e'cus de aur, dar a fost marile orașe comerciale italiene care au avut

conducerea aici. Din 1252, Genova a fost baterea în mod regulat neaga aur și

Florența a fost producătoare de florini sale. În 1284 Veneția a început baterea de

aur sa

ducați. Dar, în ciuda prestigiului și utilizarea pe scară largă de florini și ducați de

multitudine de valute rămas una dintre piedicile care a avut loc înapoi

economia medieval. Sistemul feudal a fost caracterizat de fragmentare.

Acest lucru a afectat circulația banilor, precum și faptul că nu există

a fost nici o monedă unică și nici măcar un număr mai mic, mai ușor de gestionat

de

monede de utilizare International Limited prosperitatea comercial medieval

Europa.


O Europă a Comercianți

Negustori ambulanți au fost din ce în ce înlocuite de cele sedentare, care

a fugit afacerile lor prin intermediul unei echipe de contabili,

comisari, reprezentanții și angajații, toate cunoscute ca factori. Aceste

s-ar fi plasat în străinătate, unde vor primi și executa ordinele

trimis de sefii lor la domiciliu. Clasa de comerciant a devenit astfel din ce în ce

diversificat. Într-un studiu de Bruges, Raymond de Roover a ales mai multe

tipuri de factori: cămătari, adesea cunoscut ca lombarzii (adică

Italieni) sau Cahorsins (pentru Italia și orașul Cahors au fost mai devreme

centre renumite pentru aranjarea împrumuturi internaționale), care a împrumutat

bani împotriva

securitate și au fost considerate superioare la cămătari evrei care

cu condiția împrumuturi de consum; al doilea grup a fost cea a schimbătorilor de

bani,

care a furnizat ceea ce trebuie să fi fost cea mai frecventă financiar

operațiune necesară în Evul Mediu, dat atât de multe valute diferite;

în cele din urmă, au existat cambists, care au fost comerciant-bancheri. Acestea au

început

ca brokeri de schimb, dar au apoi ramificat afară din funcțiile lor în

această calitate în scopul de a accepta depozite și reinvestirea folosind credite.

Europa bancar a fost născut.

După cum am văzut, lumea de comercianți a fost în esență un singur urban.

Cu toate acestea, chiar dacă comercianții dominată, în special în Italia, în ce

a fost numit poporul'','' ar putea fi împărțită în două niveluri de avere și

putere. Astfel de distincții sociale au fost perfect clară și numărate pentru

mai mult decât cele legale. Deși statutul de membru al burgheziei

a fost însoțită de anumite privilegii și a fost mai exclusivist, este numărat

pentru mai puțin în domeniul economic, social și politic o orașului decât a făcut

diferențe

de roluri avere și economic și politic. Ca Yves Renouard observă,

'' Ce dominația politică a oamenilor de afaceri stabilite fost

într-adevăr un regim de clasă.'' dominatia negustorilor sa manifestat

în multe feluri. Ei au profitat de faptul că locurile de muncă salariate au fost

răspândite

printre meșteșugari și lucrători industriali, și pentru că au reparat

aceste salarii, care a controlat piața locurilor de muncă. Ei au, de asemenea,

dominat

Piața casă, pentru că ei nu furnizate numai locuri de muncă, dar deținuți și

imobiliare.

Mai mult, au menținut propria lor putere și, împreună cu ea, socială

inegalitate, prin inegalitatea de ceea ce am numi impozitare, șeful

impozitul fiind taxa'','' care a fost stabilită de către consiliile au dominat. Într-un

faimos textul din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, un cont de

Beauvais vamale, Beaumanoir jurist oferă o explicație clară pentru

rădăcinile acestei urban Europa de inegalitate:'' în orașele comunale, multe

plângerile sunt făcute cu privire la taxare, pentru că se întâmplă de multe ori că

oamenii bogați


care guvernează afacerile Iasului se declara mai putin decat ar trebui, ei și familia

lor,

și ele permit altor persoane bogate de a beneficia de aceleași avantaje, astfel încât

întreaga greutate de impozitare cade pe corpul oamenilor săraci.'' fiscală

evaziune a fost astfel încât scandaluri uneori erupt, la fel ca în Arras, unde

faimos Crespin bancar familie'' uitat'' să declare 20.000 de livre în valoare de

profiturile. Europa a evaziunii fiscale a fost oprit la un start bun.

Justificarea bani

La început, și încă în secolul al XII-lea, fiecare comerciant a fost mai mult sau mai

puțin un

cămătar și așa a fost condamnat de Biserică, dar când a devenit camătă

practic limitat la evrei și puterea de negustori a crescut,

Biserica a ajuns treptat să justifice profiturile realizate de către comercianți și

a făcut o distincție oarecum vagă între profituri care au fost admisibile și

profiturile care nu au fost. Unele dintre justificările invocate au fost legate de

tehnicile actuale de comerț. Biserica a permis comercianților să

taxa pentru compensații, după ce au suferit de întârzierea sau deteriorarea în

curs de oferte lor. Lucrarea de comercianți introduse în European

atitudinile și etica noțiunile de șansă, risc, și incertitudine. Cele mai multe

important, după cum vom vedea, justificarea profiturilor comercianților a fost

bazat pe recunoașterea faptului că profitul a fost de salarii pentru unele

tip de muncă. Mai bine încă, difuzarea, prin scolastică și predica,

a ideii de utilitate comun bună și generală a ajuns să fie aplicat

la situația de comercianți. Astfel, în secolul al XIII-lea canonist

Burchard din Strasbourg a declarat:'' Comercianții de lucru pentru binele una și

toate și munca lor de a transporta marfa la și de la târguri este de publice

utilitate.''

Încă de la începutul secolului al XIII-lea, în limba engleză

Thomas a Cobham, în manualul său de confesiune, a observat,'' Nu

ar fi o mare dificultate în mai multe localități, dacă comercianții nu au adus

ceea ce este din belșug într-un loc în alt loc unde marfa este

lipsesc. Așa că ei au tot dreptul să fie plătit pentru munca lor. La scară mare

comerțul internațional este acum o necesitate voit de Dumnezeu, este parte a

schemei

din Providence.''

Prestigiul și puterea tot mai mare de negustori adus mare

schimbări în atitudinile europene. Ca Michel Mollat a observat, datorită

comercianti bani a devenit'' în baza unei societăți.'' toate acestea, comercianții

nu sa opus sistematic valorile feudale. Trăind ca nobili, au încercat

pentru a se trece la fel de nobili, și, uneori, a reușit. Încercarea de a

dobândi baza fundamentală de putere medieval, adică de pe terenuri, au cumpărat


proprietatea funciară și venitul obținut din exploatarea atât ea, cât și de

țărani.

Noi practici religioase, despre care nu vor fi mai multe de spus de mai jos,

furnizat alte justificări pentru activitățile de negustori. Ei au implicat

se în multe lucrări de caritate (ca Biserica le-a numit), în special

distribuirea de pomana. Ei au fost în mare măsură responsabil pentru

crearea primelor spitale urbane, cum ar fi spitalul Santa Maria

della Scala din Siena. La un alt nivel, Biserica a introdus acum rugăciunile

pentru sufletele din purgatoriu și credința încurajat în această anticameră a

paradis, unde a fost posibil să curețe păcatele care nu au fost spălate departe

de mărturisire. Aceste inovații au oferit comercianti speranță a mântuirii

că, până în secolul al XIII-lea, Biserica a negat la toate cămătari. Un text

din cistercian Cesaire de Heisterbach german spune povestea unui

cămătar din Lie `GE, care a fost transmis în primul rând la purgatoriu, apoi pe la

paradis,

datorită rugăciunilor de văduva sa.

Patronajul distribuite de către cei mai mulți comercianți din secolul al XIII-lea

ulterior este deosebit de interesant. Ei au demonstrat angajamentul lor de a

orașele în care ei s-au stabilit prin finanțarea construcției de

biserici și, mai presus de toate, plata artiștilor pentru a le decora. (În aproximativ

1300,

Giotto, prima'' artist moderne'', a fost frumos remunerat de către

Comercianții mari florentini burghez care a comandat serviciile sale.)

De asemenea, par să fi fost bine în prim-plan în rândul bărbaților din Evul Mediu

care a dobândit mai întâi un gust pentru frumusețe și au fost cel mai impresionat de

ea: o

alianță neașteptată între bani și frumusețe.

În cele din urmă, evoluția tehnicilor comerciale și, în special,

importanță tot mai mare de înregistrări scrise în profesia de merchantbankers

încurajat dezvoltarea a ceea ce este uneori numit un intelectual

cultura comerciant. Necesitatea negustorilor pentru o astfel de cultură a condus la

crearea de școli secundare urbane cum ar fi fost să fi găsit în Ghent ca

Încă din 1179. Acesta a determinat dezvoltarea unei secularizare de cultură

prin promovarea și difuzarea de scris, aritmetică, geografie, și

limbi vii. La sfârșitul secolului al XIII-lea, un genovez a fost

consilierea un comerciant,'' Trebuie să ne amintim întotdeauna să scrie toate

pe care le face. Scrie-l jos imediat, înainte de a aluneca mintea ta.'' În

ca urmare a secolului un florentin a fost observarea,'' Unul nu trebuie să fie leneș

despre scris'' În domeniul de aritmetică. un lucru care este deosebit de exemplar

este tratat pe abac (Liber Abaci), publicat în 1202 de către

Leonardo Fibonacci. El a fost un Pisa al cărui tată a fost un ofițer vamal

pentru Republica de la Veneția, care lucrează în Tunis în Africa de Nord. Acesta a

fost în

Lumea creștină, musulmană de comerț din Tunisia, Egipt, Siria, și Sicilia,

unde Leonardo Fibonacci a călătorit în interes de afaceri, că a învățat din


matematica că arabii au preluat de la hinduși. El a introdus

utilizarea de cifre arabe, zero (o inovație de importanță capitală pentru

sistemul de locul de valoare), operațiunile care utilizează fracții, și calcule

proporționale.

Până la sfârșitul secolului al XIII-lea, negustorii au achizitionat doua

câștigurile fundamentale, un material, altul spirituale, care până atunci a avut

fost incompatibile. Anterior, ei au câștigat bani, ci de a face acest lucru au fost

blestemat, așa cum este ilustrat de o sculptură romană în care geanta efectuat

de o rundă comerciant gât îl trage în jos în iad. Acum, el ar putea menține

banii lui și, după ce a petrecut un timp mai mult sau mai puțin lungi în purgatoriu,

ar putea continua să crească până la paradis. El ar putea avea pungă și veșnică

viață.

Italienii și Hanseatics

Lumea XIII-lea de Comerț a fost dominată de două grupuri de

oameni, italienii din sud, în zona mediteraneană, și de

Germanii din nord, peste bord din insulele britanice si Flandra

la Marea Baltică. Italienii au fost impresionante prin prezența lor în

lumea bizantină și la marginea lumii musulmane, și, de asemenea, lor

creșterea activității în Flandra. Cu toate acestea, extinderea cea mai impresionanta

de

toate a fost că de la negustori hanseatice. Acestea au fost succesorii

comercianti din Evul Mediu timpuriu, în primul rând Saxonilor, apoi flamande.

Cu toate acestea, ele posedă nu numai dinamism mai mare, dar, de asemenea, o

mult mai mare

cantitatea de mărfuri. În secolul al XII-lea, Tiel, pe Delta Rinului,

a fost înlocuit ca centru principal de Utrecht, care a fost frecventat

nu numai de flamandă și Saxonilor, dar, de asemenea, de Renaniei, sașii,

Danezi, și norvegienii. Bruges a devenit cel mai important comercial

Centrul de Jos. Acești comercianți importate și reexportate

Vinurile Renania, marii rivali de vinuri franceze din Europa, articole din metal,

pietre prețioase, textile de lux din țări precum Constantinopol, și

armament de la Mainz. Cel mai spectaculos succes a fost cea a negustorilor

din Köln, care a exportat bunurile lor spre vest, atât în Marea Britanie și

pentru Danemarca. Ei au fost un succes deosebit în Anglia, unde, în 1130

cel mai târziu, au obținut dreptul de ședere în Londra, unde au

a achiziționat o casă pe malul Tamisei, în amonte de la Londra

Pod. Acesta a fost cunoscut sub numele de Guildhall, și l-au făcut afacerea lor

centru. În 1157, regele Henric al II-lea a acordat negustorii din Köln sale speciale

protecție. În nord-est, Marea Baltică comercial a fost în mâinile a sailorpeasants

Gotland, iar acest succes a adus la Novgorod în Rusia.


Comercianti rusă a făcut, de asemenea, marca lor în altă parte în Marea Baltică și

în

Danemarca, unde au întâlnit mai prusaci și estonienii decât

Germanii. Ca orașele dezvoltate, întreaga scenă comercial a fost transformat.

Originea și dezvoltarea germanice Ligii Hanseatice

au fost strâns legate de mișcarea urban.

Philippe Dollinger a descris procesul care, împins înainte de

negustorii, a confirmat statutul de orașele hanseatice în al treisprezecelea

lea. El rezumă acesta, după cum urmează:

Populațiile de o serie de așezări situate favorabil au crescut

de imigrare de meșteșugari din mediul rural și de către sediul permanent

de comercianți, în cadrul unor astfel de incinte fortificate, atât un comerciant

trimestru - numit un Wiek în nordul Germaniei - și, de asemenea, un administrativ

vechi

centru, fie ecleziastic sau laic, va deveni stabilit; o

sistem juridic uniform, specific acelui oraș, s-ar fi dezvoltat, de plată

o atenție deosebită aspectelor imobiliare comerciale si imobiliare, o comunitate de

burgheză ar fi înființat, în multe cazuri care implică un fel de jurământ;

Influența predominantă în această comunitate ar fi că de negustori,

care ar fi, în unele cazuri forma o breasla, cele mai bogate familii ar avea

preluat conducerea orasului, orasul va deveni tot mai independent

a Domnului locale și organele administrative cele din urmă conduse de burghez

s-ar dezvolta.

Chiar la sfârșitul secolului al XII-lea, Consiliul (Rat) a devenit de guvernământ

Adunarea a orașului așa cum a fost constituit de acum. În acest proces,

crearea unui sistem juridic urbană a jucat un rol deosebit de important, cu

cele mai multe dintre legile sale datând în principal din secolul al XIII-lea pe.

Printre

modele legale care au fost cel mai influent au dreptul de Dortmund,

care a rămas'''' mai mare instanță de apel și jurisprudența pentru

orașe din Westfalia, legea Goslar în Saxonia, și mai presus de toate, legea

Magdeburg, care a devenit cunoscut sub numele de'' legea'' german de-a lungul de

Est

Europa, Polonia și țările slave inclus.

Un eveniment de importanță majoră a fost de 1159 intemeierea orasului de

Lu ¨ Beck de numărul de Holstein, Adolph al II-lea a Schauenburg, un vasal al

Henry Leul, duce de Saxonia. Adolph II încredințat construcția și

Guvernul a orașului a ceea ce Fritz Ro ¨ apeluri de amator'' un consorțiu de

antreprenori.''

Lu ¨ Beck a fost de a deveni șeful urban și comerciant

imperiu cunoscut sub numele Ligii Hanseatice. Până la mijlocul secolului al XIII-

lea,

negustorii germani din Lu ¨ Beck concurat în prosperitate cu negustorii

Gotland, unde mulți dintre ei s-au stabilit. Slava

din Visby, orașul de conducere de Gotland, a fost genial, dar efemer. În

mijlocul secolului al XIII-lea a fost înconjurat de un zid de piatra 11,200 metri

lungime,


anexând un spațiu cel puțin la fel de mare ca cea a Lu ¨ Beck. Ruinele 18

biserici medievale, cea mai mare din care, Saint-Mary-of-the-germani, construit

între 1190 și 1225, a fost biserica parohială a comunității germane,

mărturisesc astăzi la importanța pe care nordul comercial din Europa de

care Visby a fost pentru scurt timp capitala. Dar Lu ¨ Beck curând înlocuit și-au

depășit

Visby în acest rol. Lu ¨ Beck a organizat construirea de mai multe nave comerciale

capabilă să rivalizând galere folosite de italieni. Navele sale au fost Koggen,

cu capacitate mare tonaj. Lu ¨ Beck dominat un puternic maritim și

retea comerciala care a fost dependent de noi orașe, cum ar fi Rostock,

Stralsund, Stettin-on-the-Oder (un oraș slavă extinsă de un număr de

Sferturi germană), Danzig (Gdansk), pe Vistula, și Elbing în Prusia

(Elblag acum în Polonia), al cărui sigiliu oraș în secolul al XIII-lea începutul

plictisesc

cea mai veche reprezentare cunoscută a unui cârmă pupa-post. Lu ¨ Beck

coordonat

activitățile sale comerciale cu eforturile de transformare și de cucerire a unei

Noua ordine militară germană, cavalerii teutoni, apoi activ în Prusia.

Oamenii din Lu ¨ Beck, și, în general negustorii germani din

Nord, au fost în favoarea fundație, în Suedia, Kalmar, și chiar

cu atât mai mult, în aproximativ 1250, că de la Stockholm și Bergen în Norvegia.

expansiunea comercială a oamenilor din Lu ¨ Beck și Ligii Hanseatice

de asemenea, extins spre vest. Ei și alți comercianți din mai la est început

să frecventeze porturile din Anglia: Yarmouth, Kings Lynn, Hull, Boston, și

în cele din urmă Londra. Regele Henric III al Angliei acordate negustorii

Hamburg, în 1266, precum și la cele de Lu ¨ Beck în 1267, dreptul de a forma un

asociație sau Hanse, pe modelul Hanse a oamenilor din Köln. Acest

a fost atunci când termenul apărut pentru prima dată.

În 1252 și 1253, negustorii germani a obținut, de asemenea, o serie de

privilegii de la contesa de Flandra. Succesul comercial hanseatic

a crescut fără pauză dreapta jos la 1356, care a fost data primei

Dieta al Ligii Hanseatice și formarea definitivă a Hanse sau

federație a orașelor sale.

Ca ascensiunea orașelor hanseatice progresat, așa a făcut prea prosperitatea

Bruges care, așa cum Philippe Dollinger se pune,'' a fost pe cale de a deveni

. piața mondială de Vest'' Bruges salutat comercianți de toate naționalitățile:

Engleză, scoțiană, irlandeză și, lână aduce pentru industria textilă,

Olandeză și Frisian vânzare vitele lor, și, de asemenea, comercianții de anglo-

Coasta atlantică franceză între La Rochelle și Bayonne, aducerea lor

vin. Spanioli și portughezi au adus, de asemenea, lână și de sud

fructe la Bruges.

Mai mult sau mai puțin abandonarea de târguri Champagne, italienii acum, de

asemenea,

s-au stabilit în Bruges, care a devenit astfel cel mai important financiar

centrul de nordul Europei. Din secolul al XIII-lea târziu, genovezii


bucătării, apoi cele venețiene, care călătoresc în convoi, de asemenea, a adus în

mod regulat lor

încărcăturile de condimente la Zwin (căi navigabile care leagă Bruges la mare).

Prin comercializarea maritim, o economie mondială europene dezvoltate,

extinde din Italia tot drumul de a Flandra și la Marea Baltică.

3 succesul de școli și universități

Secolul al XIII-lea european de orașe și comerciale a fost, de asemenea,

Parlamentului European

secol de școli și universități, și acestea prea s-au axat pe

orașe. După cum am văzut, încurajat de către burghezie, școlile au fost

înmulțirea în orașe încă din secolul al XII-lea. Acestea'' primar și

școli'' secundare oferit baza esențială a învățării în Europa, dar

crearea cel mai spectaculos a fost cel al școlilor avansate'''' cunoscut sub numele de

universități, care a inaugurat o tradiție care este încă foarte mult în viață

azi. La sfârșitul secolului al XII-lea a fost menționată o școală avansată

pentru ca un Studium Generale, o scoala generala, o expresie care indică atât

statutul superioară și de tipul enciclopedic de instruire care se renunta.

Aceste școli au evoluat în mare mișcare care a fost organizarea

meserii și profesii în orașe, astfel încât acestea să se constituie ca societăți

la fel ca orice alt comerciale. Ei au adoptat la Universitatea'' termen,'' care

Corporation a însemnat, și care a fost folosit pentru prima data la Paris în 1221

pentru a desemna

întreaga comunitate parizian de masterat și studenților (Universitas magistrorum

et scolarium).

Trebuie să remarcăm imediat o distincție pe care istoria nu perpetueze.

Corporațiile universitare din Evul Mediu au urmat două modele. În

Modelul Paris, profesorii și elevii au format o singură comunitate. În

modelul Bologna, din punct de vedere Universitas a fost constituit exclusiv de

studenți. Doar modelul de la Paris a supraviețuit până în zilele noastre. Apariția

de profesor universitar în secolul al XIII-lea a avut loc în paralel

la apariția de comerciant. Comerciant a fost la prima acuzat de

de vânzare dată care aparținea numai lui Dumnezeu (profitul din dobânzi a venit la

el chiar în timp ce dormea), dar în secolul al XIII-lea a fost justificată, deoarece

el a muncit din greu și a fost util. El formează astfel un fel de pereche cu

profesor universitar, care a fost, de asemenea, acuzat de a vinde ceva care a

aparținut

numai la Dumnezeu, cunoaștere și anume, dar mai târziu a fost justificată de

munca pe care el

a asumat atunci când a predat studentilor, care în consecință, ar trebui să fie corect

de așteptat să plătească pentru lecții. O Europă a muncii intelectuale a apărut,

astfel,

alături de Europa de munca comercial.

Un profesor universitar, combinate cu activitatea sa de predare, care a implicat

reflecție și de scris, ceea ce numim astăzi de cercetare. În cazul


mulți profesori universitari, reputația lor și contribuțiile acestora la drepturile

sociale

și discuții politice (în, de exemplu, cerșetorie din partea preoților

și călugări, puteri regale, și impozitarea Pontifical) le-a dat un al treilea rol,

unul care a fost recunoscut la aparțin intelectuali de la al XIX-lea

lea. Acesta este motivul pentru care am numit aceste cadre didactice universitare''

intelectualii

din Evul Mediu.''

Universitățile au fost regizat de către rectori, care au fost aleși de către maeștrii

și supravegheat de un cancelar, în general, numit de episcopul local.

Cu toate acestea, după cum universitățile dobândit treptat autonomie aproape

totală,

importanța episcop expirat. În general, universitățile, de asemenea, a reușit să

zădărnicească

interferență și încercări de dominație din partea autorităților temporale,

atât cele ale orașelor și cele ale monarhiei. Pe de altă parte,

dat fiind faptul că universitățile au fost instituțiile Bisericii, au fost obligați să

accepta intervenții pontificale. Cu toate acestea, în general, acestea au fost atât la

distanță,

și ușoară. În anumite cazuri, episcopul local va folosi puterea sa teoretică

pentru a interveni cu forța în treburile universitate și să impună un fel de

cenzura. Cazul cel mai spectaculos de acest gen a fost condamnarea de către

E "

Tienne Tempier, episcopul de Paris, în primul rând, în 1270, apoi din nou în 1277,

de

propuneri formulate de predare a unor profesori pariziene, unul dintre

care a fost Toma de Aquino. Condamnările au fost orientate mai presus de toate

de împrumuturi reale sau presupuse că profesorii pariziene au luat de la

Averroe ¨ s, un comentator arabă pe Aristotel. Averroe ¨ s învățat ceea ce a fost

cunoscut ca teoria adevărului dublu, conform căruia, precum

adevărul dogmatic (pentru creștini, adevărul Bibliei și de predare a

Biserica), adevărul în funcție de motiv, a fost, de asemenea, considerate legitime, și

acest lucru ar putea fi predat chiar dacă era în contradicție cu adevărul Bisericii.

Pentru universități XIII-lea, Aristotel a fost, într-un fel, marele om,

în special pentru Universitatea din Paris. Lucrarile sale logice au fost mult timp

disponibil în traduceri latine, dar nu până în secolul al XIII-lea au fost

Traducerile latine de tratate metafizice, etice și politice disponibile.

Aceste lucrări, care a atras curiozitatea dornici și dor de studenți,

a avut la primul fost interzis de la învățământul universitar, dar acum acestea ar

putea fi

citit în universități. Este chiar corect să vorbim de o aristotelism latină medievală

, care a devenit la modă și că, între 1260 și 1270, a făcut sale

în mod practic, toate de predare universitar. Dominicanul Toma de Aquino,

de asemenea, o figură la modă, a fost unul dintre cei mai mari profesori care au

introdus

Aristotelism în universități. Dar, după aproximativ 1270, Vogue pentru

Aristotelismul diminuat ca urmare a, pe de o parte, condamnările

tradiționaliști cum ar fi E 'Tienne Tempier, pe de altă parte, atacurile cu mai

'''' Masterat moderne, care au pus în opoziție cu ideile aristotelism, care

au fost mai mistice și mai puțin rațional. Unele, cum ar fi John Duns Scotus


(1266-1308) și William de Ockham (care a murit în 1347), au fost franciscanii.

Un alt fost Dominicană Maestrul Eckhart (aproximativ 1260-1328).

Intelectualismul lui Aristotel era acum considerat un obstacol în calea cunoașterii,

care a fost ce în ce mai experimental și deschisă la discuții libere.

Universitățile au fost organizate în facultăți, în funcție de discipline.

Au fost patru facultăți și în teorie, toate universitățile au fost compuse de toate

patru. În practică, însă, că nu era neapărat cazul. Foarte adesea o

Facultatea de predominat, chiar dacă ceilalți au existat. Astfel, a fost Bologna

în primul rând o universitate de lege, la Paris o universitate de teologie,

Montpellier

pentru medicină. A existat o ierarhie de facultăți, conform subiectului

pune în curriculum și reputației sale. Astfel, primele trei facultăți,

menționat mai sus, evaluat mai mare decât la Facultatea de Educație preliminare,

în care artele Trivium (gramatica, retorica, și mai presus de toate

dialectică) și artele Quadrivium (aritmetica, geometrie, astronomie,

și muzica) au fost predate. Acest Facultatea de Arte a fost frecvent umbrită

de discipline, care ar fi în prezent denumite științific. Din punct de vedere social

de vedere, de altfel, aceasta a fost facultate umplut de cel mai tanar, rowdiest, cel

studenți bogate, dintre care doar o minoritate a trecut la continua studiile

într-o facultate mai mare. Au fost două specializări de mai sus Facultatea de Arte

prin care elevii ar putea fi atrase: fie la Facultatea de Drept,

unde s-au predat ambele tipuri de drept, civil și canonic, sau în cadrul Facultății de

medicament, în cazul în care instrucțiunea ar fi mai livrescă și teoretice

decât practice și experimentale. În partea de sus a ierarhiei, suprem

Facultatea de Teologie încoronat-le pe toate.

Prima universitate a fost că de la Bologna. Deși nu a primit sale

Statutul de la papa până în 1252, încă din 1154 împăratul Frederic

Barbarossa au acordat privilegii de masterat și studenții de la Bologna.

În mod similar, masterat și studenții din Paris a primit privilegii de la Papa

Celestin al III în 1174 și de la regele Franței, Filip August, in 1200.

Cu toate acestea, ea a primit statutul său de la Pontifical legatului Robert de

Courson

numai în 1215, și de la o bulă papală foarte important emis de către Grigore al IX-

in

1231 (Parens scientiarum). Aceasta conținea un pasaj celebru în lauda

Universitatea ca o instituție și de teologie, această teologie care a devenit

în universitate o știință'','' ca MD Chenu se pune. Universitățile de

Oxford, Cambridge, și Montpellier au fost fondată în primii ani ai

secolul al XIII-lea. Universitatea din Napoli a fost fondat de împăratul

Frederick al II-lea în 1224. În 1288 la Universitatea din Lisabona a fost înființată și

De asemenea, Studium ale Curiei pontificale, care a dobândit rolul de a

adevărată universitate unde, ca Agostino Paravicini Bagliani a arătat,

Optica și științele au fost deosebit de favorizate. Istorie a etapelor

în fundația de la Universitatea din Salamanca este revelatoare. Ea a fost fondată


ca o instituție regal de regele Alfonso IX de Leo'n în 1218-1219, și a fost

a creat o instituție de învățământ superior de către Magna Carta Alfonso X

înțelept, regele Castiliei, în 1254. Papa Alexandru al III conferite

Docendi Ubique licentia în 1255. Istoricul de Antonio Universitatea

Garcia y Garcia a descris privilegii speciale acordate la Salamanca de

Alfonso X în 1254:

Magna Carta a creat un scaun de drept civil, trei de drept canonic (unul de

decret și două de generalul edict), două de logica, doi de gramatica, doua de fizica

(Medicament), un post de bibliotecar, de a oferi masterat și studenții cu

cărți necesare, unul pentru un organist maestru, și unul pentru un spițer. În timp,

trecut, numărul de scaune crescut. Salariile profesorilor au fost în principal

finantat de o treime din zeciuiala din Dieceza de Salamanca. Profesori și

elevii au primit, de asemenea, numeroase granturi ecleziastice.

Cazul de la Universitatea din Toulouse a fost excepțional. Acest lucru a fost impus

de papalitate în timpul luptei sale împotriva Catarismul, ca o fundație instituit

prin Tratatul de la Paris, care a adus cruciada Albigensian la un

se încheie în 1229. O campanie de publicitate pe scară largă a fost lansat pentru a

recruta

studenți și o recomandare scrisă de Ioan din Garland, mare

Profesor de engleză la Universitatea din Paris, a fost circulat de-a lungul

Creștinătății. Acesta a lăudat climatul de Toulouse și toate atracțiile orașului,

inclusiv cele ale femeilor sale. Universitatea a fost mult resimțită de

oamenii din sudul Franței, care este considerat ca un instrument de dominație

în mâinile din nord. Învățătura de teologie nu a luat off

acolo, și nu a fost până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, care

Universitatea a început să prospere, în special în domeniul dreptului.

Una dintre inovațiile o viață lungă care noile universități a lăsat moștenire

Europa în secolul al XIII-lea a fost practica de greve. Cea mai lungă și

Greva cel mai faimos a fost că de masterat pariziene și studenți care au durat

1229-1231 și a depășit ostilitatea atât episcop și Regina

Blanche de Castilia (sa spus că aceasta a fost prima dată când Ludovic al IX ridicat

la mama sa, pentru a sprijinit Universitatea și a reușit să smulgă

Parens scientiarum Bull de la papa). O altă inovație a fost introducerea

de o lună de vacanța de vară în programul de stabilire a

calendar de cursuri universitare. Aceste sărbători s-au insinuat în

Europa ca un ritual cvasi-liturgic.

Datorită activităților Bisericii, creștinătatea XIII-lea

a fost bine obișnuiți să internaționalism. Dar universitățile au fost remarcabile

pentru modul în care au transformat atât de masterat și studenților în rătăcire

oamenii de știință care s-au pregătit să caute cunoștințe în țări străine și să


trece de la unul la altul în funcție de moda sau reputația special

universități și special cadrele didactice. Cel mai celebru parizian

profesori din secolul al XIII-lea au fost Albert Dominicană german

Mare, italian Dominicană Toma d'Aquino, și franciscan italian

Bonaventure.

Ceea ce a asigurat succesul universitățile din Evul Mediu și

după aceea a fost dreptul de a conferi grade care au fost valabile în întreaga

Creștinătății. Acesta constituit din noile baze ale viitorului Europei.

Dacă ei aveau capacitatea suficientă și de resurse financiare suficiente, studenți

ar putea obține o serie de diplome, de cele mai prețuite, care a fost un master

diplomă în teologie, pentru care au fost solicitate 11 de ani de studiu. Prima etapă

a fost bacalaureat, un fel de inițiere comparabil cu ceea ce o

tânăr nobil, un burlac, a trecut printr-înainte de a deveni un cavaler. Următor

a venit diploma cheie, licentia Ubique Docendi, permisiunea de a preda

oriunde, care a devenit licență franceză (similar cu un englez

Bachelor of Arts). Numai Papa ar putea acorda universități din dreapta

să acorde acest titlu și privilegiul pe care izvorau din ea. Al treilea și

Gradul cel mai important a fost doctorat, care a făcut cei care au castigat de

masterat.

În acest fel, o Europă de profesori sa născut. O diplomă de master la Universitatea

a fost accesibil non-nobili și nobili deopotrivă. Știm de la Universitatea

masterat care au fost fiii de țărani. Robert de Sorbon, celebru în lucrarea sa

timp, din secolul al XIII-lea, în calitate de fondator (prin harul și generozitatea

de prietenul lui Saint Louis, regele Franței) de la Sorbona, mai

cunoscut dintre colegii pariziene, a venit de la un fundal foarte modest, ca un

companion al său, sire de Joinville, niciodată nu a reușit să-i amintească. Cu toate

acestea,

un învățământ universitar a fost costisitor, mai ales pentru că elevii au trebuit să

se susține de ani de zile, în orașele în care costurile de camere și

produsele alimentare a fost în continuă creștere. Ca urmare, elevii care ar putea

permite să

urmărească mai mult de unul sau doi ani de studiu de la Universitatea au fost în

minoritate.

Pentru a face posibilă pentru studenți talentați și harnici pentru a depăși

handicap de originile lor sociale, un număr de binefăcători fondate sau finanțate

casele unde elevii cu ceea ce noi numim burse ar putea depune

și mănâncă gratuit. Acestea au fost colegii universitare, cele mai faimoase

din care au fost la Paris. După Sorbona, cel mai faimos au fost

Colle `ge d'Harcourt și Colle` ge de Navarra, atât chiar fondat la

începutul secolului al XIV-lea. Un colegiu ar lua de multe ori la elevi

dintr-o regiune geografică deosebită sau cele specializate în unul special

disciplina. Astfel, în secolul al XIII-lea, la Sorbona salutat

mai presus de toate elevii săraci care studiază teologia, și în Oxford, Merton

College

a fost cea mai mare parte rezervate pentru elevii de matematică. Din al

treisprezecelea


secol, universități, și în special colegiile, instruit, astfel, un

clasă de, cum ar fi, administratori, care în curând a preluat cea mai mare a

principalului

mesaje de autoritate atât în Biserică și, de asemenea, printre secular

autoritățile. Ca mulți dintre ei au fost instruiți ca avocați, până la sfârșitul anului

secolul al XIII-lea, în Franța, sub Filip al IV Fair, de exemplu, au

a constituit un guvern de legaliști. O Europă a mandarine creștine a fost

în devenire.

O civilizație de cărți

Secolul al XIII-lea a prelungit renascentist al XII-lea și a asigurat

creșterea decisiv al cărții. Cărțile au bucurat de un succes timpuriu

între a patra și a șaptea secole, atunci când Volum de antichității,

o carte care nu a fost foarte util să se consulte, a fost înlocuit cu

codexul, care a fost revoluționat prin introducerea de pagini în manuscrise

care, în afară de texte liturgice, au fost în mare parte de destul de modest

Dimensiunile și, prin urmare, ușor de transportat și cu privire la consultarea.

Difuzie

a cărții Codexul a fost împiedicat de doi factori. Primul a fost de o sociointellectual

naturii. Singurele persoane care ar putea citi erau călugări instruiți în

mănăstiri, pentru doar bibliotecile de timp urmau să fie găsite în mănăstire

scriptoria. În al doilea rând, cartea manuscrisul Codex a fost scris pe pergament;

și numărul de calfskins sau, mai uzual, lambskins necesar pentru a face o

Cartea a fost foarte mare. În consecință, cărțile au fost extrem de scumpe.

Cererea de cărți a crescut ca școlile urbane și mai presus de toate universitățile

înmulțit.

Ivan Illitch a declarat:'' În aproximativ 1140, în civilizația de cărți,

Pagina monastic trecut a fost transformat, pentru a descoperi primul școlare una.''

mare

inițiator de arta de a citi a fost Hugh de Saint-Victor, teolog și

savant al mănăstirii suburbane de Saint-Victor, lângă Paris. Acesta a fost în

secolul al XIII-lea ca materiale și tehnici stabilite definitiv noi

un nou look pentru cărți și noi utilizări pentru ei. Punctuația a fost îmbunătățit,

titluri și subtitluri au fost introduse în manuscrise, cărți au fost împărțite

în capitole, și indici de conținut au fost aranjate în ordine alfabetică

comandă. Chiar mai revoluționar a fost abandonarea de citire cu voce tare,

cu excepția publicul înainte alese, și înlocuirea sa cu tăcut, privat

lectură. O Europă a persoanelor lectură a fost născut. În afară de

extinderea școli și universități, apariția de noi profesii

specializat în utilizarea de scriere, cum ar fi juriști, precum și răspândirea de

alfabetizare

printre nobilimea, negustori și meșteșugari toate promovat utilizarea de cărți.

Ca Daniel Baloup a remarcat, Cărți'' a devenit, dintr-o dată, instrumente pentru


studiile seculare, pentru muncă, pentru agrement, precum și pentru evlavia privat.''

ca formă de

cărți evoluat, așa a făcut conținutul lor, care au devenit mult mai diversificat. Cărți

au fost acum mai bine adaptate la gusturile și interesele cititorilor, mai ales

atunci când au fost scrise în limbile naționale. În cărți universitare, paginile

au fost stabilite cu margini late, care ar putea găzdui comentariile cititorului.

Locuri de munca legate de cărți înmulțit, în special în cadrul universității

cadre. Librării a apărut. Nu a fost o cerere tot mai mare de pergament,

factorii de decizie, copiști, si copertare. Blocaj cauzat de prohibitiv

Costul de pergament a fost eliminat lent de treptată

introducerea de hârtie, care nu a intrat în uz general până în a cincisprezecea

lea. Cartea a fost atunci de 13 ori mai ieftin decât pergament.

O altă tehnică nouă care cărțile afectate a fost introdus și dezvoltat

în secolul al XIII-lea, și anume tehnica de prima calitate. Înainte

inventarea tiparului, reproducerea de manuscrise, evident,

a prezentat o problemă serioasă. Manuscrisele au fost de multe ori imobilizat

pentru

ar putea fi obținute de mai multe luni înainte ca o singură copie. În al

doisprezecelea târziu

lea din Bologna, și mai ales în secolul al XIII-lea din Paris, o nouă

Sistemul de texte reproducere a fost inventat, folosind un alt tip de model,

exemplar. Louis-Jacques Bataillon a descris tehnica de prima calitate ca

urmează:'' copist ar angaja un text scris în caiete numerotate,

formate din câte două pagini duble, numite pecie. Scribul ar împrumuta

aceste obiecte unul câte unul, lăsând restul de notebook-uri gratuite pentru alte

cărturari de a folosi. În acest fel, mai multe copiști ar putea lucra pe același text

în același timp, și acest lucru a permis mai multe exemplare ale lucrării să fie

făcute

mai rapidă.'' cu două secole înainte de introducerea tiparului,

Exista deci o Europă prosperă de copiști. Cu toate acestea, această tehnică, mult

folosit în Bologna, Padova, Paris, Montpellier, Napoli, și Avignon, nu a fost

niciodată

adoptat în Anglia, nici în țările germanice și slave, și a fost abandonat

la Paris în 1350. Nu până în a doua jumătate a secolului al XV-lea

a fost o Europă de cărți într-adevăr a lua off.

Tot la fel, din secolele XII-XIII a reprezentat o nouă eră

pentru cărți, cât mai multe noi categorii de cititori apărut. Precum și profesori

și studenți, un număr tot mai mare de laici au fost intrarea în lumea de

lectură. Ca cele mai multe dintre aceste noi cititori au fost laici obișnuiți, acest

lucru poate

fi văzută ca o secularizare a creștinătății, prin evoluția de cărți.

Pentru a fi sigur, problema religioasă și rugăciuni au continuat să umple multe

manuscrise.

Dar, în secolul al XIII-lea un tip de carte devoțională proiectat special

pentru femei au început să fie produse. Deci cărți, împreună cu școlile, a jucat

rolul lor în promovarea femeilor. Această categorie a constat din cărți de

ore. O carte de ore a fost o psaltire pentru care s-au adăugat rugăciuni adresate

la Virgin (ceea ce explică numărul mare de cititori femei),


un calendar (semne ale zodiacului și sarcinile sezoniere ale fiecărei luni),

psalmi de penitență, litanii și rugăciuni de mijlocire pentru sfinți, și

rugăciunile pentru cei morți, care au fost inspirate de preocupare religioasă pentru

cei morți

și credința în purgatoriu. Cărțile de ore au fost lucrări destinate

bogat și puternic, pentru ilustrații lor strălucitoare le-a făcut în special

costisitoare la un moment'' cărți fine'' împodobit cu picturi în miniatură au fost

ies din moda. Cărți pentru universități și numărul tot mai mare de

cărți pentru scopuri utilitare au fost înlocui treptat cărți de produs

ca obiecte de artă plastică.

Enciclopedii

Un alt tip de carte a devenit foarte mare succes în al doisprezecelea și în special

secolul al XIII-lea și au ajutat pentru a devia de învățare spre profan

cunoaștere și cultură seculară. Acestea au fost enciclopedii. Proliferarea lor

a fost un răspuns la nevoile de noi categorii de cititori și a

răspândirea de cunoștințe generale, care a fost una dintre trăsăturile caracteristice

ale

renascentist al XII-lea. Aceste enciclopedii au oferit informații

despre tot ceea ce-a face cu natura si societate.

Enciclopedii inclus tot mai multe informații despre filozofic laic

învățare, precum și teologie. Alături de supranatural și metafizică

probleme, au oferit un întreg compendium de informații cu privire la

natura și lumea fizică în general.

Hugh de Saint-Victor poate fi considerat inițiatorul a producției de

enciclopedii. În Didascalion său, în special, Hugh a înregistrat un amestec de

cunoștințe sacru și profan, distincția între un nivel inferior de

Arte și filozofie și o una mai mare a hermeneuticii, și amestecul

istoria sacră și profană. Aceste distincții au fost reportate în

enciclopedii de al doisprezecelea târziu și secolele XIII-lea. Chiar și mai devreme

ca De Philosophia mundi de William de Conches (cca. 1090-cca. 1154), un

a fost elaborat distincție clară între filosofie și fizică'''', a înțeles

ca o știință a naturii care a fost mai amplu decât medicina.

Alexander Neckam lui De naturis rerum a luat forma unui hotărît

Aristotelian enciclopedie. Un alt dintre cele mai populare enciclopedii ale

secolul al XIII-lea a fost că a Bartolomeu englez, care

Isidor combinat din Sevilia și Aristotel (între 1230 și 1240). A De

proprietatibus rerum a fost tradus în italiană, franceză, Provenc ¸ Al, engleză,

Spaniolă, și flamandă. În 1372 regele Carol al V-Franța a acestei

transformate în franceză de către capelanul său. Thomas a Cantimpre ", în lucrarea

sa

Liber de natura rerum (de asemenea, între 1230 și 1240), a produs o sinteză


de cunoștințe de istorie naturala din timpul său, intenționează să-l folosească ca un

Introducere în teologie. Cu toate acestea, deoarece munca sa a fost criticat ca fiind

prea profan, în schimb el a dedicat ultimii ani ai vieții sale de problemele

spirituale,

în special în eseul său intitulat Bonum Universale de apibus (Pe

universal bun de albine), care sa transformat Cartea IX-a De natura rerum

într-o comparație de lungă durată a societății umane la un stup de mare. Cele mai

multe dintre

Enciclopediștilor au fost membri ai ordinelor călugărilor cerșetori, despre care se

vor fi mai multe de spus de mai jos. Al treilea cel mai renumit dintre ele (după

Bartolomeu

și Thomas) a fost Vincent de Beauvais. În 1230 acest Dominicană,

care a murit în 1264, a fost cerută de scopul său de a asambla într-o carte'' de

cărți'' toate cunoștințele necesare pentru educație de frați care nu au avut

a studiat la universități. Vincent de Beauvais, care a lucrat pentru mai mult de

timp in abatie benedictina de Royaumont, a făcut uz de o întreagă echipă de

ajutoare, care au colectat texte pentru el - un fel foarte modern de funcționare. De

acest scop, el a produs un majus Speculum (oglinda Mare), în trei părți,

Speculum Naturale, Speculum doctrinale, și Speculum historiale. Lui

reputație a fost astfel că, după moartea lui un moral Speculum apocrif

a fost atribuită lui.

O serie de lucrări de mai mare calitate intelectuală au fost, de asemenea, produse,

ca

tratate separate, oferind o vedere de ansamblu enciclopedic. Autorii lor au inclus

german Dominicană Albert cel Mare (cca. 1200-1280),

Engleză franciscan Roger Bacon (cca. 1214-1292) și catalan Raimon

Lull (1232-1316). Lull a fost un scriitor laic, autorul teologice, filosofice,

pedagogice, juridice, politice și fizice'''' lucrări și, de asemenea, de

poezii și romane. În Mallorca, el a inițiat predarea vechi și

limbile moderne. El a călătorit pe scară largă în regiunea mediteraneană și în

Creștinătate și a fost neobosit implicat în evrei de conversie și

Musulmani. La fel ca cele mai multe dintre aceste Enciclopediștilor mari, Lull a

insistat că credința

și rațiunea au fost indisolubil legate, cu ajutorul extraordinar și cea mai mare sa

talentele neobișnuite de persuasiune pentru a susține acest punct de vedere.

Scolastică

Cea mai importantă moștenire al XIII-lea pentru activitatea intelectuală,

în special în universități, a constat în colectarea de metode și

lucrări care sunt clasificate ca scolastic, adică produse intelectuale legate,

din secolul al XIII-lea pe, cu școli, și mai ales

universități XIII-lea. Scolastica a apărut de la dezvoltarea

dialecticii, una din disciplinele Trivium. Dialectică a fost'' arta

argumentând prin mijloace de întrebări și răspunsuri în situația unui dialog.''


Tatăl a scolasticii a fost Anselm de Canterbury (cca. 1033-1109), pentru

care dialectică a fost metoda fundamentală de gândire ideologice.

Scopul dialectică a fost'' o înțelegere a credinței,'' Fides quaerens Intellectum,

o expresie care a rămas celebru încă din Evul Mediu. Dialectic

implica folosirea rațiunii, și Anselm elaborat doctrina sa de

sugerând că voința liberă și har erau compatibile. Scolastică poate fi

considerat ca stabilirea și justificarea înțelegere între Dumnezeu și

om. Anselm furnizat, de asemenea, scolastica, cu o bază: dovezi raționale ale

existența lui Dumnezeu. Experimentare al XII-lea, cu o nouă metodă de

gândire și de predare a pregătit calea pentru așa-numitul școlare

Metoda de universități. A fost o chestiune de a construi mai întâi o problemă,

apoi introducerea unui quaestio. Acest quaestio a fost apoi discutat (acest lucru a

fost

numit disputatio) între maestru și studenți. În cele din urmă, după ce aceasta

discuție, maestrul produs soluția (determinatio). Programul

a XIII-lea universități inclus o sesiune de două ori pe an de

exerciții în care de masterat ar putea manifesta stralucirea lor intelectuale.

Exercițiile au constat în întrebări quod libeta în care elevii ar putea

cere comandantului o întrebare de a face cu orice problema pe care au ales.

reputația de masterat frecvent depindea de capacitatea lor de a gândi pe

picioarele lor și să răspundă la aceste întrebări.

Didactice universitare era de așteptat să ducă la publicații, care este motivul

universitățile jucat un rol important în difuzarea și promovarea

de cărți. În secolul al XII-lea, principalul tip de publicație științifică

era Florilegiu. Acest lucru nu a fost pur și simplu o colecție de citate din

Biblia, de la Părinții Bisericii, și de masterat vechi, pentru fiecare ofertă

care a aparut in ea a fost însoțită de un comentariu de către un contemporan

maestru. Treptat, un florilegiu astfel dezvoltat într-un scolastic

rezumat. O etapă intermediară, care a fost esențială pentru această evoluție

implicat producerea unui alt tip de carte, o colecție de teză''

comentarii'' Aceste propoziții''.'' constituit o elaborare a fundamentale

texte destinate pentru discuții școlare. Elaboratorul principal astfel

sentințe a fost episcop al Parisului, italiană Peter Lombard, care a murit

în 1160. Cartea lui a sancțiunilor (compus probabil despre 1155-7) a devenit

de bază manual al XIII-lea utilizate în facultățile teologice.

Lucrările scolastice XIII-lea a avut două forme principale. Unul a fost

ca de comentariu. Împreună cu disputatio, comentariul a constituit

stimul esențial în dezvoltarea de cunoștințe al XIII-lea.

Un comentariu a fost un mijloc de a elabora noi cunoștințe care

Masters derivate din preocupările contemporane, continuă să se bazeze

pe tradiție dar, în același timp, obtinerea-l să evolueze. Europa de


comentarii inaugurat într-o Europă a progresului intelectual care, cu toate acestea,

a reușit să nu se rupă cu tradiția. Ca Alain de Libera a remarcat,

'' Istoria comentariu este o istorie de eliberare progresivă a

gândirea filosofică din preceptele de tradiție.'' alte importante

Produsul scolasticii XIII-lea a fost Summa. Însuși cuvântul

transmite dorința de intelectuali XIII-lea pentru a oferi un welldocumented

și bine argumentat sinteza de o filozofie care nu a avut încă

separat de teologie. Acesta este, probabil, merită să ne amintim că M. D.

Chenu a subliniat faptul că teologia a fost prezentat ca o știință''.''

Secolul al XIII-lea a produs multe scolasticii celebre și exemplară

cea mai mare de care cu siguranță merită o mențiune. Prima mare sumă de

emerge din universități a fost că de limba engleză franciscan, Alexandru

de Hales, în 1230. Dominicană Albert cel Mare, care în 1248 a fost

primul germane de a obține titlul de Master în teologie la Universitatea

din Paris, a extins cunoștințele prin extinderea lucrările sale pentru a acoperi zonele

de

artele și științele nu a predat la Universitatea. El a făcut uz considerabil de

filosofii arabă al-Farabi, Avicenna, și Averroe ¨ s. Albert

Opera Mare nu a fost numai enciclopedic, dar, de asemenea, a mărturisit marea lui

eforturile de reconciliere filosofie și teologie. El a fost, de asemenea,

Maestru de Toma d'Aquino, în Köln, orașul său natal.

Toma de Aquino a fost scolastică a căror influență a făcut mai mare

Impactul asupra gândirii europene, continuând până în ziua de azi. Acest

Italiană, din mica nobilime, care a petrecut mai multe perioade în Paris, în primul

rând ca un

elev, apoi ca un profesor, dar, de asemenea, a studiat în Orvieto, Roma și Napoli,

a fost un profesor de modă care a atras studenți și le-a tras cu

entuziasm. În același timp, cu toate acestea, ca un gânditor îndrăzneț, el, de

asemenea excitat

ostilitatea multor colegi și, de asemenea, un număr de prelați influente.

El a fost un fel de intelectual european atractiv și controversat

care nu putea să nu la o dată pentru a ilumina și, de asemenea, la probleme

intelectuale

și cercurile religioase. Din opera lui imensa, permiteți-mi să menționez însă două

summae: Summa împotriva neamurilor (1259-1262) și de Teologie

Summa, opera sa principală, lăsată de izbeliște atunci când a murit în 1274, la

vârsta

de 50. Deși el a insistat cu privire la superioritatea teologiei, Aquino la

același timp manifestat'' o încredere uimitoare în puterea rațiunii''

(Ca E "Tienne Gilson pus). Cele reconciliază Summa ceea ce este, uneori,

numit'' o teologie mai mic,'' care exprimă tot acest motiv permite omului să

cunosc pe Dumnezeu și lumea, și'' o teologie mai mare,'' care arată

cum adevărul divin coboară la om prin revelație, ocolind intelectul.

Ca Ruedi Imbach a observat, în funcție de Aquino, omul este determinat

de trei relații: relațiile sale cu un motiv, la Dumnezeu, și să

semenilor săi.


Ca d'Aquino văzut, omul este o ființă umană totală, nu doar unul dintre lui

Dumnezeu

creaturi, care este un animal rațional, dar, de asemenea,'' un animal social și politic''

care, pentru a manifesta individualitatea lui, face uz de un cadou esențial dată de

Dumnezeu,

limba. Scolasticii, în general acordat o mare atenție la limbaj și, desigur,

a câștigat locul lor în istoria europeană a lingvisticii.

Eu trebuie să prezinte un maestru mai scolastic, un alt celebru și controversat

seama care merită să fie incluse în lista lungă de intelectuali europeni

care se intinde de la Evul Mediu până în ziua de azi: franciscan

Roger Bacon (cca. 214-cca. 1282). El a publicat o summa în trei părți,

Majus Opus, Opus minus, si Opus tertium, care a compus la

cererea de prietenul său și Papa Clement al IV-protector (Papa 1265-8). El

a lucrat la Universitatea din Oxford. El a fost atât un filosof și un

teolog și a fost imediat agresiv și profetic, făcând numeroase

dușmani, inclusiv Albert Dominicană cel Mare, împotriva căruia el

a lansat un atac violent. Bacon atribuie o importanță deosebită pentru un

un fel de astronomie care a fost într-adevăr astrologie, și el a visat tot felul

de tehnici profetice și invenții care-l fac, cum ar fi, 1/13,

lea Leonardo da Vinci.

În concluzie, permiteți-mi să menționez cele trei contribuții esențiale care

scolastică

făcut la activitatea intelectuală europeană. Abe'lard care, în a douăsprezecea

lea, a fost unul dintre cele prescholastics în primul rând, a subliniat un drept

fundamental

lecție învățată de la Aristotel:'' Prima cheie pentru a înțelepciunii este un

interogatoriu neîncetată.

Aristotel a spus că să se îndoiască de tot ceea ce nu este deloc inutil. Pentru

oricine este determinat să caute și care nu caută pune stăpânire pe adevărul.'' în

dialogul său

între un filosof, un evreu, și un creștin, Abe'lard observat, de asemenea:

'' Oricare ar fi subiectul unei discuții, demonstrație rațională transportă mai mult

greutate de citate din mai multe autorități.'' îndoială Abe'lard, care

scolasticii a preluat, are astfel un loc decisiv în mijlocul noilor forme de

gândirea critică elaborat de greci care, chiar până în prezent

zi, s-au definit gândirea critică europeană care Gramsci, în

secolului al XX-lea, considerat a fi încorporate în intelectual critic.

În al doilea rând, în calitate de Alain de Libera subliniază în mod întemeiat,

scolastică a adus

cu o mare'' libertate intelectuală.'' Este, astfel, introdusă în European

tradiție intelectuală ideea că cunoașterea este eliberatoare.

În cele din urmă, prin dorința de a stabili ideile în ordine și să-și expună

cunoștințele

și a crezut cât mai clar posibil, scolasticii medievale consolidat, în cazul în care

acesta

nu a creat, gustul pentru ordine și claritate de obicei atribuite

Descartes, care a fost mult prea adesea prezentat ca actor principal într-un

Revoluția modernă a gândirii europene. Descartes a avut predecesori, și

aceste predecesori erau maestri școlare. Descartes însuși a fost un

copil genial de scolasticii medievale.


Europa lingvistice: latină și limbile naționale

Latina a rămas limba de învățare, și de prestigiul acesteia a fost

întărită și de faptul că liturgia creștină a fost, de asemenea, exprimată în

Latină. Cu toate acestea, în ultimele secole ale Imperiului Roman, între

primul și al patrulea AD secole, latina a evoluat până la un punct în care

Specialiștii vorbesc de'' redus latină.'' Mai mult, ca de școli a scăzut,

laici masele au luat treptat de limbi vorbitoare că în cele din urmă au fost

Nu latină la toate. Istoricii au reflectat problema de când a fost că

oamenii au încetat să vorbească latina și au început să vorbească așa-numitul''

vernaculară''

limbi. Desigur, popoarele care au fost creștinați și au avut numai

apoi devin subiecte ale regatelor creștine vorbea alte limbi, cea mai mare parte

Cele germanice, doar pentru clerici și grupurile de elită au învățat latina.

Opinia generală este că prin secolul al IX-lea limba vorbită de către laici

nu mai era latină, și nașterea de limbi vulgare este adesea datat la o

Text celebru, de la Strasbourg Jurămintele de 841, jurat de cei doi fii ai lui

Împăratul Ludovic cel Pios. Un jurat jurămintele într-o limbă care a fost pe

cale de a deveni francez, celălalt folosit un limbaj care a fost pe cale

pentru a deveni germană. Organizarea politică a Europei creștine a fost

efectuată prin constituirea de structuri naționale sub cele ale

Comunitatea a creștinătății ca un întreg. Biserica a recunoscut legitimitatea

de aceste noi limbi. Părinții Bisericii au distins trei principale

limbi: ebraică, greacă și latină. Dar Augustin a subliniat că nimeni nu

Limba a fost superioară față de restul și că acesta a fost mesajul de Rusalii,

când Duhul Sfânt, fără nici o discriminare si fara sa acorde atentie la orice

ierarhie, au conferit darul limbilor apostolilor. Retragerea de

Latină obligat liderii religioși și politici din Evul Mediu timpuriu la

vin la unele decizii importante cu privire la limbi. În 794, Sinodul de

Frankfurt a declarat, după Augustin:'' Nimeni să nu creadă că Dumnezeu poate

fie adorat în numai trei limbi. Dumnezeu este adorat în toate limbile

și rugăciunile oamenilor sunt răspuns în cazul în care pur și simplu.'' Dar cel mai

important

Decizia a fost că a ajuns Consiliul de Tours în 813. Acesta a invitat predicatori

pentru a furniza predicile lor în limbile vernaculare:'' Fie ca fiecare predicator ia

grijă pentru a traduce predica sa în mod clar într-o poveste de dragoste vulgar sau

germanice

limba, astfel încât toată lumea să poată înțelege mai ușor ceea ce se spune.''

Aceasta

Textul a fost salutat ca'' certificatul de naștere al limbilor naționale.'' În

secolul al XIII-lea urmatoarele limbi vernaculare a evoluat mai departe și a

continuat

să facă acest lucru de-a lungul Evului Mediu târziu. Mai presus de toate, în

momentul în care nu au fost

doar vorbit, dar, de asemenea, în scris, și după ce au devenit limbi scrise pe care le

a dat naștere la literatura scrisă în limba locală. În multe cazuri capodopere


au fost produse, cum ar fi chansons de geste, romane de curte, și fabliaux.

Cum ar fi acest turn lingvistică și literară Babel reușit să devină

integrate într-o comunitate europeană? Chiar și latină vorbită de scolastici

nu a fost nici latina clasică, nici un latin care sa vorbit în general. Scolastic

Latină a fost o limbă artificială. Totuși, așa cum aceasta a continuat timp de secole

să fie

utilizate pentru toate scopurile universitare, atât în teologie și filosofie și a

exprima alte idei, a fost una dintre bazele de gândire european - ideea

a unei Europe elitist, cu toate acestea.

Evoluția limbilor'' așa-numitul'' autohtone a fost lent (cuvântul

Verna însemna sclav în antichitate, așa Inițial, acestea au fost limbi vorbite de

persoane care au fost considerate punct de vedere social și intelectual inferior).

Un punct de cotitură decisiv a venit cu utilizarea lor în scris în lucrări juridice și

cu dezvoltarea literaturii în limbile vulgare. Aici, din nou,

secolele XII-XIII au fost de o importanță esențială. Promovarea

dintre aceste limbi a fost legată de dezvoltarea statelor, în timpul unei

perioada care a durat de la al doisprezecelea, pentru secolele XVI-lea și în care

a treisprezecea a fost deosebit de important.

După anul 1000, în limbile vernaculare au venit pentru a forma un mic

numărul de grupuri lingvistice, conform originea lor. În primul rând, să ne

distingem

limbile care derivă din latină și care a rămas relativ

aproape de ea. Acestea au fost limbile romanice, în special franceze,

Limbi iberice, și italiană.

Franceză a apărut ca un aliaj de latină și limba germanică a

Franks. O fuziune a dialectelor vorbite în Galia a dus la apariția de

două limbi, langue d'oc în sudul Franței și langue d'Oi ¨ L,

care a fost rostit în curtea regilor Franței, care au fost atât

Liderii politici și culturale, iar acest lucru a prevalat în nordul Franței. Ulterior,

în urma victoriilor din nord ", cuceririle, și intervenții în

la sud, aceasta a prevalat, de asemenea, peste langue d'oc.

Cazul a Angliei a fost neobișnuit, pentru până în secolul al XV-trei

Limbile au fost rostite acolo. În urma cucerirea normanda din 1066,

alături de engleza veche vorbită de anglo-saxoni, franceza a devenit

stabilit, sub forma unui dialect anglo-Norman. Latină a fost, desigur,

a treia limbă. Engleză câștigat teren, răspândirea în sus de la

straturile sociale mai mici, și în cele din urmă a căpătat un caracter prenational

(Edward I (exclus 1272-1307) a fost primul rege englez să-l vorbească). Cu toate

acestea,

dreapta jos a secolului al XV-lea francez a rămas limba de

putere, de aristocrați, și de modă. Marile familii nobiliare a trimis lor

copiii să studieze în Normandia, să învețe să vorbească limba franceză bine acolo.

Unificarea Germaniei a fost și mai problematică. Însăși noțiunea

din germană a fost de data târzie și cuvântul Deutsch a avut o apariție timid


numai în secolul al IX-lea. Lingvistic, Germania a rămas teritorial

împărțit între Low german, Orientul Mijlociu germană, mare germană, și Frisian,

plus o mică enclavă de șvab-slave.

Situația politică și etnică a Peninsulei Iberice, de asemenea, produse

o situație neobișnuită. Există, de dialecte sau limbile principale vorbite au fost

de multe ori legate de situația politică dominantă. Mozarabic era un amestec

de dialecte creștine și arabă ('' mozarabic'' vine de la cuvântul musta'rab

sau musta'rib, sensul'' care este Arabized,'' un termen care a apărut în

secolul al XI-lea). Ca urmare dispariția mozarabic, prin treisprezecea

secolul castiliană a eliminat cele mai multe dintre celelalte dialecte vorbite în

peninsula, cum ar fi limba de Leo 'N și Galiția (deși

acesta a rămas limbajul poetic peste tot). Numai catalană și portugheză

supraviețuit. Unificarea Spaniei consolidat castiliană și mai mult.

În Europa, mai mult sau mai puțin, în general, straturile superioare ale societății

au fost bilingve si ar putea mai mult sau mai puțin față de latină. Dar din ce în ce

elitei sociale și politice a constatat că este necesar să cunoască și să utilizeze

vernaculară

limbi.

În secolul al XIII-lea, sub influența dublu administrației regale

si la Universitatea din Paris și, în ciuda utilizarea obligatorie a latine

acolo, Francien unificat d'OI ¨ l dialecte. Într-adevăr, deși Universitatea

Latină a fost nici latină clasică antichității, nici latina vulgara, care a fost

vorbit aici și acolo, dar era un limbaj nou, artificial, ea totuși

a jucat un rol important în unificarea intelectual al Europei, pentru că a fost

'' Limbajul tehnic de gândire abstractă'' (pentru a împrumuta Christiane

MOHRMANN lui

expresie).

Ca Philippe Wolff a remarcat, de 1246 statutul de Bologna a decis că

Candidații cu scopul de a deveni notari trebuit să demonstreze că au fost capabili

de citirea documentelor, care au fost scrise în limba latină, în vulgar

limba, în beneficiul clienților lor.

Acesta a fost în Italia că situația lingvistică a fost cel mai nesigur - așa

de mult, astfel că mulți lingviști ezită să vorbească despre XIII-lea italian la

toate. La mijlocul secolului al XIII-lea, Salimbene franciscan din Parma

socotit că limbile de Toscana și Lombardia erau limbi în

dreptul lor propriu, la egalitate cu limba franceză. La sfârșitul secolului, lingvistic

cunoaștere a fost dominată de Dante. În tratatul său De vulgari eloquentia,

scris în aproximativ 1303 (în latină!), el distinge 14 grupuri de dialecte în

Italia și retrogradat-le pe toate la un nivel inferior, chiar și cele considerate ca

limbi corespunzătoare, cum ar fi Roman, Milanese, Sardinia, Sicilia, Bolognese,

și chiar toscan. Ceea ce el a recomandat în locul lor a fost un limbaj vulgar

că el a numit Illustre volgare care, în opinia sa, a depășit

toate dialectele, dar elementele alocate de la fiecare. Dante cu adevărat


a fost tatăl lui italian, într-o țară care nu a fost unită politic până

în secolul al XIX-lea și al cărui cultural unificare este încă departe de

complet.

Oamenii din Evul Mediu înșiși cu siguranță dat seama că o multitudine

a limbilor constituie un obstacol în calea de comunicare într-o Europă

în cazul în care, în special în domeniul economic, latină nu mai putea juca un

rol unificator. Prin urmare, acestea au lucrat spre o simplificare a

multilingvismului,

în principal de către statele construirea de care s-ar transforma mai târziu în

națiuni.

Problema limbii rămâne una dintre cele mai mari dificultăți în construcții

de Europa de astăzi. Cu toate acestea, exemplul medieval nu arata

că multilingvismul limitat poate funcționa foarte bine într-un european

comunitate, și, de asemenea, că multitudinea astfel lingvistice este de preferat, de

departe,

la o limbă unică, care nu ar fi înrădăcinată în orice cultural lung și

tradiție politică, așa cum ar fi cazul în care limba engleză sau orice altă europene

Limba aveau să devină limba Europei.

În cazul în care viitorul Europei a devenit mai clară în secolul al XIII-lea, care este

în mare parte datorită evoluția diferitelor literaturi. Europa reprezintă o

buchet variat de genuri literare și lucrări. Opere literare mari

confirmată și susținută succesul limbile naționale.

Literaturi mari și Capodopere

Limba franceză pus amprenta din secolul al XI-lea pe, cu

gen constituit de cîntece de Geste și, în special, Chanson

de Roland. Acesta a fost, de asemenea, datorită foarte influent la romanele sale de

curte,

cea mai mare de autori ale căror a fost Chre'tien de Troyes. Multe cîntece de

Geste, în special, au fost traduse sau imitat în limba germanică.

Literatura de specialitate Arthur, centrat pe parte legendarul erou celtic Arthur,

a inspirat crearea unui gen care a fost destinat să se bucure de o prodigioasă

succes în Europa, care continuă și astăzi. Acest lucru a fost roman, cu două

ramuri principale, cea istorică, cealaltă romantic, fostul despre

persoane eroice, acestea din urmă cu privire la cupluri: povești pe care, în multe

cazuri, un orizont de moarte ivi. Europa de Eros și Thanatos au avut

apărut.

Castiliană pus amprenta la mijlocul secolului al XI-lea, cu Cantar del

Mio Cid. Cid a fost un aventurier creștin nobil, care, în 1094, a înființat

primul stat creștin în teritoriu islamic, în regiunea Valencia. El a fost un adevărat

'' Aventurier frontieră'' și a servit acum Acum, conducătorii creștini, musulmani.

El a fost cunoscut sub numele de El Cid, un nume derivat din limba arabă Sayyid,''

Domnul.''


Difuzarea de Proză

În secolul XIII ceva sa întâmplat în domeniul literaturii care

a fost de a afecta lumea literară european chiar până la ziua de azi.

cîntece de Geste au fost scrise în versuri. Primul monument literar de

Scandinavia, Edda, a fost, de asemenea, scris în versuri. Edda a fost o colecție

de 30 sau poezii, astfel mitologice și eroic compuse între noua și

secolele XII din Scandinavia. Acesta a fost păstrat într-un manuscris din Islanda

datând din ultima treime a secolului al XIII-lea.

Secolul al XIII-lea înlocuit poezie cu proza, care apoi a devenit

principala formă de scriere literară. Intenția a fost de a înlocui artificii

de rimă prin scris mai realist. În secolul al treisprezecelea curte poezie

a fost astfel reformulată în proză, cum a fost Edda, care a fost refăcut de mare

Islandez Snorri Sturluson (1179-1241).

Literatura istorică, de asemenea, a apărut în secolul al XIII-lea. Dar la acel

Istoria timp a fost nici un subiect care a fost predat (nu până la al XIX-lea

secolul ar figura în programa, fie școli sau universități),

nici nu a fost acolo un gen istorică recunoscută de literatură (acest lucru a fost

înainte de

Conturile placute ale cronici din secolele XIV-XV

au făcut apariția lor). Cu toate acestea, autoritatea și atracție

a trecut și de valoarea ideologic puternic asigurat că memoriile, dacă nu

istorie, a avut un loc important în literatura de specialitate.

Genurile literare, care ar fi în prezent clasificate ca istoric constat,

în Europa medievală, de mai multe tipuri diferite de lucrări. Un tip a fost

Cronica universal, care a fost inaugurat de către Eusebiu de Cezareea

în secolul al patrulea și care reflectă o globalizare a cunoașterii

într-o Europă care nu știa nimic de pe continent din America și foarte

puțin despre cele mai de Africa și Asia. Un alt gen care a devenit foarte

popular a fost biografie. Aceasta a luat forma de viețile sfinților, sau

hagiografie. În secolul al XIII-lea, cum ar hagiografie ajuns la un excepțional

standard ridicat în Legenda de Aur compusă de Jacobus de

Voragine, arhiepiscopul dominican din Genova.

În Anglia, o serie de lucrări de succes, cum ar fi cele de William de

Malmesbury (1095-1143) și, în special, o istorie a regilor

Marea Britanie prin Geoffrey de Monmouth (care a murit în 1155) purveyed un

istoric

Imaginea care a stabilit o continuitate între Celtic Marea Britanie, anglo-saxon,

și Norman regii. Mai presus de toate, o serie de lucrări dominat de un caracter

numit Brut (primul rege al Marii Britanii, în funcție de Geoffrey de Monmouth)

răspândirea popularitatea regelui Arthur și a promovat ideea unei


Originea troian al monarhiei limba engleză. O serie de cronici intitulat Brut

a fost extrem de popular în secolul al XIII-lea.

În paralel, un mit al originilor troian al francilor au fost în curs de dezvoltare

în Franța încă din Evul Mediu timpuriu. Acest lucru a fost deosebit de

încurajat de către călugării de la mănăstire regal de Saint-Denis, în vederea

pentru promovarea dinastiei Capetian. În 1274, călugărul senior de Saint-Denis

a prezentat regele Filip III, cu o sinteză comandat de către tatăl Filip al III-lea,

Saint Louis. Acest lucru a devenit sursa pentru marile cronicile din Franța. Ea

a fost cunoscut sub numele de roman AUX Rois (roman fiind o trimitere la limba

în care a fost scris, nu la genul literar). Aceste istorii legendare

mărturisesc o dorință european, în fața grecilor din antichitate, pentru a fi

conectat cu un alt origine. În Eneida, Virgil a interpretat deja

romani ca urmași ai eroilor troieni care au supraviețuit

Războiul troian și a găsit refugiu în Europa. Italienii din Evul Mediu

a salutat această tradiție. Evul Mediu imbogatit In plus, acest mit

de origini troian prin producerea de o poveste despre troieni fugitive care, înainte

de

ajunge vestul și sudul Europei, a petrecut mai multe secole în centrul

Europa pe site-ul a orașului antic roman de Aquincum (Budapesta).

Acest lucru a fost un episod din mitul că monarhia maghiară a fost rapid pentru a

exploata în Evul Mediu.

4 succesul călugărilor cerșetori

Secolul al XIII-lea de orașe, negustori, universități, și vernaculare

literaturi a fost, de asemenea, afectată de clericii de tip nou, ale căror activități

a marcat societatea europeană pentru mulți ani de acum încolo. Ei au aparținut

Ordinelor călugărești cerșetoare, din care șeful au fost Ordinul Predicatorilor Friars

(Dominicani, de asemenea, cunoscut sub numele de Călugări Negre) și Ordinul

Fraților

Minor (franciscani). Aceste ordine nu au fost făcute din călugări care trăiesc în

singurătatea colectiv de mănăstiri izolate. În schimb, membrii lor de trăit

în comunitate, pe fondul obișnuite orășeni. A fost aceasta noua urban

societate care i-au influențat prin predicarea lor și activități liturgice,

răspândirea un creștinism nou, care a avut mult mai mult interes în societatea

seculară

și se manifestă o preocupare mare pentru a implica clericii și laici deopotrivă în

extinderea creștinismului european. Influența acestor călugări cerșetori

a fost puternic și cel mai eficient.

Biserica sa confruntat cu o serie de probleme grave. Gregorian

reformă nu a fost încă finalizată, erezii au fost răspândește rapid, Biserica

nu a reusit sa se adapteze la o societate în care banii circulă și bogăție a

deveni o valoare, iar cultura monahală legat cu o societate agricolă a fost nici


mai capabile să satisfacă cerințele multor creștini. Ca răspuns la

aceste probleme au venit de la un număr de cifre - unele din cler,

alții seculare - care a înființat ordinul unui nou tip. Ei nu au fost monahal

și au fost acceptate de către papalitate doar cu dificultate. Ei au fost numite

Ordinelor călugărești cerșetoare, deoarece caracteristica lor cea mai izbitoare a fost

angajamentul lor

de umilință și sărăcie. Pentru fondat de Francisc de Assisi a fost,

în mod egal corespunzător, cunoscut sub numele de Ordinul Fraților Minori.

Aceste ordine au fost

succes atât de mare încât de la începutul secolului al XIII-lea au fost

înmulțirea rapid. Cu toate acestea, în 1274 a doua Consiliul de Lyon redus

numărul lor a patru: Predicatorii sau dominicani, de minori sau franciscani,

pustnicilor de Sfântul Augustin, și carmelite. Pentru acestea,

papalitatea, în secolul al XIV-lea, adaugă agenți ai Mariei,

fondata de un grup de negustori florentini pocăiți care au comis

se de a lucra într-un ospiciu dedicata Fecioarei Maria și a avut

retras de la oraș să aibă o viață de sărăcie în această comunitate. Lor

succesul a fost limitat în Italia, mai ales nordul Italiei. Mulți dintre ei mai târziu

a devenit reintegrați în orașe, de exemplu Roma, unde au fost prezentate

cu Biserica San Marcello. Pentru alții, studiul a fost șef

prioritate, iar acestea au participat la Universitatea din Paris. Cu toate acestea,

istoriografia

tinde să nu le includă în grupul de Ordinelor călugărești cerșetoare.

Mare prestigiu a dominicanilor și franciscanilor a rezultat într-o mare

Gradul de personalități ale fondatorilor lor. Dominic, născut în Caleruega

în Castilia în aproximativ 1170, a devenit canonic al capitolului de Osma în 1196.

Calatorind prin Languedoc, în cursul misiunii sale, el a fost îngrozit

de numărul de eretici a venit peste. El a decis să lupte împotriva lor pe

teren propriu, trăiesc în sărăcie și dăruindu-se la predica. El

bazele stabilite la Prouille și Fanjeaux, între Carcassonne și Toulouse,

și s-au adunat împreună o fraternitate de clerici. Succesul grupului

a fost de așa natură încât, în 1215, a fost recunoscut de către Papa Inocențiu al III.

În același

an, al patrulea Conciliu de la Lateran a interzis crearea de noi ordine.

Cu toate acestea, ca un grup Dominic a urmat regula de Sfântul Augustin, așa cum

a fost

obișnuiește în cercurile canonice, el a câștigat autorizația de a forma un ordin

care, într-un taur pontifical de 1217, a fost numit'' Ordinul Fraților

Predicatorii'' Dominic. A trimis pe frații săi mai departe într-un număr de urban

centre, de preferință cele destul de mari, în special la Paris și Bologna, pentru

ei au dorit ca predicarea lor să se bazeze pe bursă serios.

(Dominicani, de obicei, s-au stabilit în orașele mari, spre deosebire de

Franciscani, care au fost mai atrasi de cele mijlocii și mici.)

Spre sfârșitul vieții lui Dominic se predicat mai ales în nordul

Italia, și a murit în mănăstirea de la Bologna în 1221. El a fost canonizat

în 1234.


Francisc de Assisi a fost destul de diferite. El a fost fiul unui negustor de textile

în orășelul de Assisi și a fost la prima tentat de un stil de cavaler de viață.

În aproximativ 1206, a decis, în mod spectaculos, să renunțe la această viață și

să nu calce pe urmele tatălui său cum era de așteptat. El a abandonat toate bine sa

haine în public, au denunțat bani și comerț, și a chemat

concetățenilor săi să i se alăture într-o viață de sărăcie dedicat serviciul de

Cristos. Cu câțiva tovarăși, a format un grup itinerant cu baze de

două biserici modeste în apropiere de Assisi, San Damiano și Portiuncula''.''

În urma unor negocieri dificile cu Papa Inocențiu al III, a lui Francis

fraternitate, compus din atât clerici și laici, a câștigat recunoașterea ca un

Pentru noi, pentru care a compus propria regulă. El a fost obligat să rescrie

acest lucru la licitație de Papa Honorius al II-lea, care în cele din urmă aprobat în

1223,

odată Francis a eliminat pasajele cele mai provocatoare legate de sărăcie

și viața comunității. Înainte de a analiza rapid primele zile ale franciscan

Ordine, care, spre deosebire de cele ale dominicanilor, au fost extrem

tulburat, să observăm ceea ce a fost nou despre aceste două noi ordine.

Noutatea cea mai izbitoare a fost fără îndoială implantarea lor în mediul urban

împrejurimile și faptul că orașele au fost principalele centre vizate de

predicarea și activitatea atât a dominicanilor și franciscanilor. Dar

au urmărit, de asemenea, activitatea lor pe drumuri de-a lungul care au trecut și

prin organizarea retrage în schituri de munte. În plus, modul în

care au trăit era radical diferită de stilul de viață al călugărilor.

Ei au deținut nici o proprietate, nici terenuri, nici venituri. Ei au trăit în afara

pomană.

Unele pomana luat forma de cadouri pe care le-a permis, contravine

instrucțiuni de fondatorii lor, pentru a construi biserici, ce mai mare

cele odată cu trecerea timpului, deși acestea au păstrat un grad de moderație în

decorarea lor. Cele Mendicante Ordinele au cu adevărat locul lui Hristos și Noul

Testament la centru nu doar de propria lor pietate, dar, de asemenea, că a pune

oameni. Francisc de Assisi a mers la lungimi de extremă pentru a identifica cu

Isus. În

singurătatea montane de pe Muntele Alverna în Italia centrală, un serafim

ia apărut și imprimat pe corpul său stigmatele, care este de a spune

cicatrici de rănile pe care Hristos a primit pe cruce. Prin intermediul lor

predicare intensă, de Ordinelor călugărești cerșetoare a învățat, de asemenea,

oamenii, în special

cele ale orașelor, noile practici religioase. Ei au adus un

Europa de vorbire, de predici, care, atunci când secularizată, ar deveni

Europa de discursuri politice și a hustings, Europa de militant

discurs.

Francis, fascinat de lucrarea divină a lui Dumnezeu, care este de a spune întregul

crearea, cântat laude în faimoasa Cântecul fratelui Soare, de asemenea,

cunoscut sub numele de Cântarea de creaturile lui Dumnezeu, la care unii

cercetători au


trasat originea sensul european al naturii. Inițial cerșetor

Comenzi, introducerea apostolatul lor în slujba Bisericii, a dedicat

se la activitățile pastorale. Cu toate acestea, papalitatea deturnate curând lor

energii in noi misiuni. Confruntat cum a fost cu atât de mulți eretici,

Biserica, cu riscul de colmatare vocația lor, propulsat de cerșetori

dincolo de predicare și față de inchiziție. Curând papalitatea și-a retras

direcția de instanțe inchizitoriale din episcopii, căreia ia încredințat, în schimb,

la Ordinelor călugărești cerșetoare. Ca rezultat, reputația lor în XIII-lea

Societatea europeană a fost extrem de amestecate. Pe de o parte acestea au fost

admirate,

onorat, și a urmat. În 1233, o campanie pentru a pacifica a conflictelor

ruperea în afară de orașele din nordul Italiei, cunoscut sub numele de mișcarea''

Aleluia,''

pentru o perioadă scurtă de timp sa bucurat de un succes spectaculos. Pe de altă

parte, în

unele cercuri au fost atacați și au devenit obiecte de ostilitate sau

chiar ură. Un caz exemplar este cel al Inchizitor Dominicană (Saint)

Petru Martirul, un inchizitor virulent în nordul Italiei, care în 1252 a fost

asasinat pe drumul care duce de la Como la Milano. Reprezentări ale

i arate un sfânt cu un cuțit de despicat craniul lui. Cazul său ilustrează

distanta, care a fost început pentru a separa Biserica și cerșetor

Comenzi pe de o parte din majoritatea credincioșilor, pe de altă parte,

în cazul în care atitudinea față de Inchiziție au fost în cauză.

Ambele ordine s-au găsit cap la cap de critici mistuitoare din laici

pe această temă de predare și cunoștințe, mai ales în cadrul Universității de

Paris. Masters seculare, cei mai de seamă printre care William de Saint-Amour și

poeți

cum ar fi Rutebeuf și Jean de Meung, a atacat puternic cerșetor

Comenzi, în special cu privire la principiul foarte de cerșit și sărăcie.

Nu ar trebui să bărbați, inclusiv clerici, trăiesc de produsul muncii lor

și nu pe pomeni care le-au permis să trăiască în lene? După cum vom vedea mai

jos,

aceste sentimente au fost alimentate de apariția unei Europe de muncă și

promovarea ideii de munca. Au fost cerșetor adevărați frați

cerșetori? Ar trebui să nu preferă să dăruiască pomană cuiva pe cerșetori reale

care au fost condamnați la cerșetorie de sărăcia lor, nu de propria lor

alegere? Preluarea de cerșetori ", a funcțiilor aparținând secular

clerului (de exemplu clerului nonmonastic), cum ar fi de decernare a sacramentelor

și administrarea de biserici, care a atras atenția de bani pentru a

fi câștigat de religie, șocat un număr de credincioși și mai presus de toate

stârnit multe dintre clerului secular împotriva cerșetori. Un alt factor

care a alimentat, mai degrabă decât calmat, conflictul a fost tendința papalității, de

la

la mijlocul secolului al XIII-lea pe, pentru a selecta episcopi din rândul cerșetor

călugări, estompând astfel distincția între cler obișnuite (de exemplu, cele

aparținând comenzi cu reguli) și clerici seculare.


Dominicanii au declarat imediat interesul lor în studiu, iar

Franciscanii au urmat, în ciuda Francis de Assisi îndoieli despre o

activitate care ar putea duce în cele din urmă la achiziționarea de cărți. Dar, în

universități, în special la Paris, cele cerșetorii avut de la început a fost

văzute cu suspiciune deoarece, la momentul de mare greva de 1229-1231, au avut

a făcut din plin de atitudinea cadrelor didactice universitare seculare, în scopul de a

se catedre universitare creat pentru ei înșiși. Ei au fost percepute de către

mediul universitar ca spărgătorilor de grevă, cruste''.'' În cursul treisprezecelea

lea, conflictul dintre cerșetori și oamenii de știință seculare în mod repetat

otrăvit atmosfera de la Universitatea din Paris. Când papalitatea

a intervenit a luat, de obicei, în partea de cerșetori și intervențiilor

agravat, mai degrabă decât calmat ceartă, în care Bonaventure

și Toma de Aquino, atât a jucat un rol important în apărarea

legitimitatea și meritul de sărăcie voluntară. Cu apariția

Cerșetori, din secolul al XIII-lea a constituit, astfel, un moment-cheie în

lunga istorie a sărăciei în Europa, care are din păcate încă prin nici un mijloc

ajuns la capăt.

Alte forme de disidență, în acest caz internă, de asemenea, tulburat franciscan

Ordinea în secolul al XIII-lea. Chiar și în timpul vieții Sfântului Francisc, un strict,

atitudine ascetică au ciocnit cu o tendinta de a compromite cu necesitățile

a vieții în societate. Francis pare obicei pentru a fi luat parte

mai mult partid riguros, dar el a evitat mereu neascultare față de Biserică și

Sfântul Scaun. Multe dintre conflictele care tulburau ordinea după moartea sa

au apărut în legătură cu propria sa imagine și memoria lui. Prima ciocnire a fost

ocazionate de construirea Bazilicii din Assisi de succesorul lui Francis,

Fratele Eli, în ciuda faptului că acesta din urmă a fost desemnat personal

de Francis. Dimensiunile și splendoarea de Basilica părea în

contradicție cu spiritualitatea de Francis. Mai târziu, conflictul a continuat să erupă

mai ales în legătură cu textele biografice care au fost consacrate

Francis. Acesta a fost începutul a ceea ce marele al XIX-lea

biograful moderne de Francis, protestant Paul Sabatier, numit''

Întrebarea franciscan''. Ca Sabatier văzut, această întrebare a apărut, în special

dintr-un eveniment care ar fi trebuit să rezolvat problema, atunci și acolo, în

secolul al XIII-lea. În 1260, capitolul generală a ordinii decis

că ministrul general, Bonaventura, ar trebui să producă o viață oficial de

Saint Francis, să ia locul tuturor celor scrise mai devreme, și în plus

a decis (incredibil) că toate acele vieți anterioare, ar trebui să fie distruse. Dacă

condamnări de Episcopul Tempier în Paris sunt, de asemenea, luate în considerare,

ea nu poate, din păcate, fi negat faptul că secolul al XIII-lea a luat naștere

nu numai a Inchiziției, dar, de asemenea, de o Europă de cenzură.


O Europa de Caritate

Prin predicarea lor, cerșetori forma o Europa de discurs. Ei

De asemenea, a adus la viață o Europă de caritate, și au fost, astfel, strămoșii o

Europa de securitate socială. Sistemul pe care au pus în loc, în al treisprezecelea

lea a fost cunoscut sub numele de lucrări'' de milă.'' Acestea au fost fondate pe un

nou

Text Testament, Matei 25, care prevede că în Ziua Judecății, fiul lui

Dumnezeu va separa oamenii în două grupuri și spune cele plasate pe

dreptul său că ei trebuie să intre în Împărăția lui Dumnezeu ca răsplată pentru

faptele

de bunătate au efectuat pentru el în viața sa pământească. Fapte bune constat

a vizita pe cei bolnavi, apa aduce la sete, hrănirea foame,

captivi răscumpărare (în secolul al XIII-lea, cea mai mare parte prizonieri de

Piratii musulmani din Marea Mediterană), îmbrăcăminte gol, primitoare

străini, și serviciile religioase fondatori în memoria celor morți.

Frații cerșetori au fost mai activi decât oricine în predicarea și efectuarea

astfel de lucrări de milă. Ei au fost, de asemenea, active în spitale, mai

și mai mult din care apăreau în orașe. O Europă a spitalelor

Sa născut.

A treia Comenzi: In-între clerici și mireni

Ultima caracteristică a Ordinelor călugărești cerșetoare de remarcat a fost un fruct

de preocuparea lor

pentru locuitorii orașului seculară. Ei au fondat a treia ordine, grupuri de laici

dintr-o varietate de medii de viață, dintre care mulți au fost destul de bine off, care,

rămânând în același timp cu familiile lor și continuă să practice respective lor

profesii, în același timp, a încercat să ducă o viață cât mai aproape

posibil cu cea a călugărilor. În conformitate cu dorințele fondatorilor lor,

Ordinele călugărești cerșetoare a constat din trei feluri: una pentru bărbați, unul

pentru

femei (Surorilor Franciscane Clare și dominicanii de sex feminin), precum și o

În al treilea rând Ordine. Aceasta din urmă a extins considerabil influența în urban

societate, care, astfel, a constatat ea însăși susținută pe toate laturile de aceste trei

ordine.

Cu toate acestea, cele Comenzi Mendicante au fost întotdeauna dominată de primul

trei, cea a călugărilor, masculii, și de papalitate. Nu a fost foarte mult timp

înainte de aceasta prima comanda complica clericalized, ca urmare a care, ca Tată

Desbonnets a demonstrat în cazul franciscanilor, a Ordinelor călugărești cerșetoare

a trecut rapid de la intuiție'' instituției.'' În ciuda progreselor realizate de

laici ca membri ai Bisericii, din secolul al XIII-lea nu a reușit să formeze o

Europa de laici.


alte aspecte ale secolului al XIII-lea amenda'''' în

Europa

Gotic Europa

Secolul al XIII-lea a fost o perioadă mare de artă, în special arhitectura.

Artă în general, și, în special, arhitectura constituit una din mare

manifestări ale unității europene și unul dintre elementele pe care cimentat

Creștinătatea împreună. Deși au în comun caracteristici comune, diferite

literaturi au fost separate de diferențele de limbile lor respective;

dar limbajul artei a fost mai mult sau mai puțin universal. Deja romanic

stil care, așa cum sugerează și numele, într-o anumită măsură, a reprezentat o

revenire la

arta antic roman, sa răspândit în toată Europa, în curs de dezvoltare individuală

caracteristicile speciale ale anumitor popoare și regiuni. Arta gotică, uneori

cunoscut sub numele de arta franceză, la rândul său inundat întreaga Europa

creștină,

întindere din nordul Franței și în special din inima a ceea ce

a fost cunoscut în secolul al XIII-lea ca'' Franța, în sensul strict al cuvântului'' și

mai târziu

a ajuns să fie numită Ile-de-France. Această nouă artă, foarte diferit de

Stil romanic, a constituit un răspuns la atât un mare val demografic

înainte că a cerut biserici mai mari și, de asemenea, la o schimbare profundă în

gust. În afară de dimensiunile sale mai mari, în stil gotic a fost caracterizat

cu un punct de atractie pentru verticalitatea, lumină, și chiar culoare. Orașele mari

(pentru

acest lucru, mult mai mult decât arta romanica, a fost un fenomen urban) concurat

în îndrăzneală și în frumusețea ca au construit edificii gotice, cele mai multe

faimos din care au fost catedrale. Georges Duby a numit această perioadă''

timp de catedrale.'' Aceasta a produs o Europă de edificii gigantice și exces.

cuvântul de ordine al arhitecților gotice pare să fi fost'' mai mare, tot mai mare.''

Dupa o prima generație de catedrale produse între 1140 și 1190, a

care cei de Sens, Noyon, și Laon sunt exemple remarcabile, a treisprezecea

lea a devenit marea varsta de catedrale, incepand cu Notre-Dame

în Paris. Căutarea frenetică de lungime și înălțime a găsit expresie mai ales în

Catedrala din Amiens, construit între 1220 și 1270, adică în timpul

aproape toată al domniei lui Saint Louis. Acesta a fost aici, în cor sa, deja

finalizat în 1256, care Saint Louis rostit celebra declarația sa de

Amiens, arbitraj între regele Angliei și baronii din Anglia.

Amiens Catedrala a fost de 145 de metri lungime și 42.50 m de mare. Acest record

Înălțimea a fost egalat și depășit de corul Catedralei Beauvais care

în 1272 a ajuns la 47 de metri, dar apoi, în 1284, sa prăbușit.

O noțiune spirituală de lumină a inspirat construirea de ferestre înalte de

Biserici gotice. Teoria din spatele arhitecturii, cum au fost expuse


încă din secolul al XII-lea de Suger, abatele de Saint-Denis, care

a inițiat reconstrucția bisericii în această abație lui, în conformitate cu

noi principii teologice și estetice. Spre deosebire de ferestrele romanice

clădiri, care au fost în general de sticlă transparent sau opac,

Ferestre gotice înflorit cu culoare, datorită progreselor realizate în

cultivarea plantelor producatoare de vopsea, cum ar fi drobușorul, și îmbunătățiri

tehnice

în metodele de colorare sticla. Efectele culorile stainedglass

ferestre în combinație cu mai multe culori de sculpturi pictate

au fost sărbătorită de către Alain Erlande-Brandeburg, în lucrarea sa intitulată

Quand les cathe'drales e'taient peintes (Când catedrale au fost pictate).

Arhitectura gotica a fost într-adevăr însoțită de o înflorire de sculptură,

mai ales pentru ornamentarea catedrale. Dezvoltarea

sculptate pridvoare de catedrale oferit un decor spectaculos pentru sculpturi,

în reprezentări specifice ale Judecata de Apoi, care ar umple cele

care le-a văzut cu un amestec de teamă și speranță, la fel de matura verticală a

de construcție și strălucirea ferestrelor sale a făcut.

Europa de vitralii este deosebit de bine reprezentată de catedrala

de la Chartres, unde blues folosite în ferestrele sunt renumite.

marile catedrale franceze au fost adesea imitat în alte țări. Cele mai multe imitatii

au fost modelate pe tipul cu trei nave, dar unele urmat fiveaisled

exemplul dat, de exemplu, de Bourges. Cele mai bune exemplare au fost construite

în

Spania. Catedrala din Burgos este remarcabilă și Leo'n și Toledo sunt, de

asemenea,

impresionant. În Anglia, un anumit tip de răspândire gotic din Normandia,

una dintre cele mai vechi expresii de ceea ce, în XIV-XV

secole, s-ar fi numit gotic flamboyant. În Italia Gothic artă a fost

oarecum'' stors'' de pe o parte, persistența romanic

arta, pe de altă parte primele exemple de arta Renasterii. Datorită

Ordinele călugărești cerșetoare, cu toate acestea, stilul gotic sa se bucure de o

difuzare limitată,

la fel ca în Assisi. În germanice și mai presus de toate regiune Hanseatice, o

anumit tip de biserica gotica a dezvoltat sub influența

negustori. Aceste biserici au fost construite în jurul unui singur naos și

au fost cunoscut sub numele de sala-biserici. Într-o prelegere inaugurală livrate la

Colle `ge de France pe 14 martie 2002, Roland Recht a atras recent atenția

pentru longevitate de tradiția gotică, influența de care se poate încă

fi detectate de azi:

Dacă ne uităm cu atenție la clădiri deosebite secolului XX, putem vedea

care, în multe cazuri, acestea prelungi, îmbogăți, și să aducă până la data de o serie

întreagă de

tehnici de dezvoltat între 1140 și 1350, în nord-vestul Europei. Multe

arhitecții moderne datorez mult din cultura lor arhitecturale la aceste evoluții:

Cifrele, cum ar fi Poelzig, Bruno Taut, Mies van der Rohe, Gropius,


Niemeyer, Gaudi ", dar și altele, cum ar fi Nervi, Gaudin, Gehry, și așa mai

departe.

Eliberarea se de idealul clasic, arhitectura moderna

mișcare a făcut posibil să se inspire din toate că idealul

au blocat: redefinirea de perete, în ceea ce privește plasarea și estetica, de

crearea unor structuri de sine statatoare, prefabricare a standardizat

elemente, și mai presus de toate lizibilitatea, clară a funcției prin intermediul

formularului.

O digresiune pentru a lua în toate diferite forme de gotic ne-ar duce prea

departe departe. Dar noi nu trebuie să uităm că Europa gotic al treisprezecelea

lea a fost o Europă nu numai de arhitectura, dar, de asemenea, de sculptură, variind

de la pridvoare catedrala amvoane sculptate din Pisa și statui de îngeri,

fecioare, si printese. Acesta a fost, de asemenea, o Europă de picturi, de la

fresce la miniaturi. Secolul al XIII-lea gotic îmbogățit minunat

Europa noastră de imagini.

Curtenesc Europa

În Evul Mediu, manuscrise s-au făcut de-a treia-lea

Disticha Catonis, scris în versuri, iar în secolul al XIII-lea a asistat la

consolidarea unei Europe a bunelor maniere. Istoricii moderni și sociologi

numesc aceste aspecte ale civilizației, dar creștinii din al treisprezecelea

lea a vorbit, mai degrabă, de curtoazie. Mai târziu, cuvintele'' urbanitatea'' și''

politețe,''

asociată cu spațiul urban, de asemenea, a ajuns să fie folosit pentru a denumi

un rafinament de sensibilitatea și moduri de comportament. Primul cuprinzătoare

Studiul a acestei evoluții a fost produs în 1939 de către sociologul german

Norbert Elias. Munca sa inovatoare a fost intitulat U ¨ membre den Prozess der

Zivilisation (publicat în limba engleză ca procesul de civilizare). Oamenii din

Evul Mediu a numit această evoluție'' galanterie.'' foarte etimologia

de cuvânt indică faptul că această mișcare, care datează de la mijlocul

Vârstele și în special din secolul al XIII-lea, a avut două origini sociale,

Curtea și orașul. În secolele XII-XIII combinația

a moravurilor nobile și burghez inspirat o serie de manuale pe galanterie,

unele scrise în latină, altele în limba locală. Acestea includ, în

Anglia, Liber Urbani și Facetus, în germană Der wa ¨ lche Gast

(Wa ¨ lche a fost un termen german medieval pentru'' străin'') de THOMASIN de

Zerklaere și un poem de Tannha ¨ utilizator, și, de asemenea, un tratat de curtoazie

de

milanez educator Bonvesin DELLA Riva. Consiliere cu privire la bunele maniere

oferit în aceste lucrări maniere la masă în principal în cauză, funcțiile naturale,

relații sexuale, precum și lupta împotriva comportamentului agresiv. Bonvesin,

de exemplu, declară:


Nimeni nu trebuie să bea din bolul de supă, dar folosi o lingura, așa cum este mai

potrivit.

Oricine se apleacă peste supa-castron și, în mod necuviincios, salivează în place

un porc, ar face bine să plece și să se alăture celorlalte animale.

Utilizarea furcii, care nu au prins pe când a fost adus de la

Bizanțul la Veneția, la o dată timpurie, doar a început să se răspândească treptat în

secolele XIV-XV.

Punctul culminant a tot această literatură a fost De Civitate morum puerilium

(Pe politețe de maniere de copii), un tratat de Erasmus

scrisă în latină și tradus în mai multe limbi, care a fost să se bucure de o

mare succes în secolul al XVI-lea. Europa de bune maniere a fost

născut în secolul al XIII-lea.

Promovarea ambiguă de muncă

Secolul al XIII-lea a asistat, de asemenea, o schimbare importantă de atitudine și

comportament într-o zonă esențială a activității umane, în care tradițiile medievale

sunt încă perceptibile, și anume cea a muncii. În Evul Mediu, statutul de

munca a fost ambiguu, și a fost deosebit de problematic în monahal

lume. Reguli monahale, în primul rând cele ale Sfântului Benedict, stabilit

că călugării ar trebui să facă două tipuri de muncă: intelectuale, care este de a

spune

copierea de manuscrise, și munca productivă punct de vedere economic, și anume

agricultura de subzistență. Pentru călugări, munca obligatorie a fost un act de

penitență.

Cartea Genezei a declarat că Dumnezeu a pedepsit păcatul originar al

Adam și Eva prin condamnarea acestora la locul de muncă. Pocăință monahală, în

formă de muncă, a fost, astfel, de asemenea, un fel de ispășire. În acest fel, o

noțiune de

valoarea muncii apărut. Având în vedere că la începutul anilor călugări societății

medievale

mare prestigiu bucurat, însuși faptul că au lucrat oarecum paradoxal

conferite lucra o valoare pozitivă. Acest lucru a fost sporită între

al XI-lea și secolele XIII-lea. Îmbunătățirile tehnologice pentru

munca din mediul rural, dezvoltarea de măiestrie în orașe, și urmărirea

de avere și statut social ridicat ca fructele de munca, de asemenea, a reflectat

asupra imaginii de muncă. După cum am văzut, comercianți și Universitatea

profesori au fost justificate prin munca lor. Călugării ale ordinelor călugărești

cerșetoare

au fost criticate pentru refuzul lor de a lucra, dar s-au apărat, susținând

că misiunea lor apostolică a fost ea însăși o formă de muncă. Unele clase sociale

superioritate a susținut pe motiv că nu aveau la locul de muncă: acestea

inclus contemplativi și clerul, și războinici, cavaleri și nobili.

Dar ei au fost nevoiți să bată în retragere în fața promovării muncii

atât din motive sociale și spirituale. Activitatea Warrior a fost acum prezentat ca


lucrul mecanic util întreprinse pentru a proteja slabi. Chiar înainte de apărare a pus

de cerșetori, munca grea implicate în apostolat a clerului

a fost, de asemenea, recunoscut si apreciat. Cele mai amenințate de mare valoare

pus pe lucru a fost lumea de galanterie și cavalerism. O zicală că

a apărut în acest moment a fost muncii'' este mai mare decât priceperea'' toate

acestea.,

Imaginea de muncă a fost încă serios dezavantajate. Nu a fost nici un cuvânt precis

pentru ea, astfel încât conceptul nu exista. Pe de o parte, munca sugerat,

mai presus de toate, efort (dar a făcut-o produc'' muncitor'' și'' engleză Muncii'').

Operă, pe de altă parte, desemnat un produs de lucru, o operă (deși

ea a dat naștere la termenul de lucrător, Ouvrier). Deci, o distincție, în

fapt o opoziție între munca manuală, tot mai disprețuit, și alte

forme de onoare și onorat de lucrări au rămas și chiar a fost consolidat.

Poetul Rutebeuf lăudat cu mândrie,'' Eu nu sunt un muncitor manual.'' Aceasta a

fost

nașterea unei Europe cu atitudini ambigue față de muncă, care a fost

uneori ca fiind demnă, uneori, ca nedemn. Faptul că societatea,

în special a apărut Biserica și mare și puternic, a generos lor

laude la locul de muncă, în esență, în scopul de a se asigura că lucrătorii au

continuat să fie

înrobit de către angajatorii lor în mod inevitabil au contribuit la această

ambiguitate.

Dezbaterea continuă și astăzi. Transformările fundamentale de muncă în noastre

Societatea constituie unul dintre cele mai importante puncte de cotitură ale noastre

așa-numitul'' avansat''

societăți.

Europa, mongolii, și de Est

Secolul al XIII-lea a asistat la consolidarea unei dezvoltări care

profund afectat problema formării Europei. Așa cum se întâmplă de obicei,

o identitate europeană a luat forma ca reacție la dușmani sau alte''.'' În

antichitate alții'''' au fost persani, apoi au fost barbari și

păgâni, ca un întreg, în cele din urmă musulmani. Finală permutării

'' Altă'' a fost adăugat, în secolul al XIII-lea, când'' celălalt'' a fost identificat

cu mongolii. Invazia mongola din 1241, care a crescut ca

Far West ca Silezia, dar apoi tras înapoi spre est, a produs șoc sever

și de panică teamă în rândul creștinilor. Regele Franței, Saint

Louis, așteaptă moartea să fie martiriul, iar de-a lungul cruciada sa în

Est el a fost preocupat, acum pozitiv, acum negativ, de cele ciudat

Mongolilor, care s-ar putea dovedi a fi dușmani teribile, dar s-ar putea dovedi a

fi aliați în lupta împotriva Islamului. Frica a mongolilor a alimentat o schimbare în

atitudinile care a fost deja destul de pronunțate oricum și care a dus la

abandonarea cruciadelor. Val de fervoare pentru cruciade au fost

sufocat de creșterea preocupării creștinilor "cu terenurile lor,


bunurile lor, și de afaceri din Vest. Amenințarea mongol cimentat

împreună toate aceste aspecte de interes declin în Țara Sfântă.

Spre deosebire de construcția lentă frontierelor încă reprezentat de

zone teritoriale, mai degrabă decât de linii care vor fi ulterior stabilite de legislația

națională

Statele, un nou factor decisiv al Europei creștine a apărut în est.

Tarile crestine care a instituit această nouă viziune a Europei au fost mai întâi

Ungaria, apoi Polonia. Aceste două s-au prezentat ca pe meterezele

Creștinătății împotriva barbarilor păgâne, în primul rând mongoli, dar, de

asemenea,

Cumani pentru Ungaria, și prusaci și lituanieni pentru Polonia.

clară expresie a acestei noi situații și aceste noi opinii este să fie

găsit într-o scrisoare adresată papei de către regele Ungariei, Bela IV,

între 1247 și 1254. În ea, el declară că tătarii (tradițională

nume pentru mongolii) sunt hotărât pregătesc scurt timp pentru a lansa lor

Forțele nenumărate împotriva întregii Europe (contra Totam EUROPAM).

Apoi el continuă să spună,'' Dacă, Doamne ferește, imperiul de la Constantinopol și

regiunile creștine de peste mări ar fi pierdut, chiar că nu ar fi o

mare pierdere pentru locuitorii din Europa, ca și în cazul tătarilor ocupate nostru

regat.'' Din punct de vedere mai clar, la al doilea Conciliu din Lyon în 1274,

episcopul de Olomouc, în Moravia, a declarat că cruciadele au fost

distrage atenția creștinilor de la frontiera reală împotriva păgânilor și necredincioșii

pe care el, ca și Bela IV, situat la Dunăre. Acest politico-geografic

Conceptul de o Europă care actualizează Carpați, să nu mai vorbim de Urali, ca

frontierelor în Europa nu reflectă atât de mult o identificare intre Europa

și creștinătatea, ci mai degrabă un concept complet nou teritorială a

Europa.

Aceasta a fost o'' noua Europă.'' A fost un produs al progreselor mari făcute în

Creștinătății între aproximativ unsprezecelea și mijlocul secolului XIII.

Eu cred că este posibil pentru a detecta, între aproximativ la mijlocul

douăsprezecea

și mijlocul secolului XIII-lea (pentru marile mișcări ale istoriei pot

rareori fi identificate cu precizie), o mutație profundă într-un fundamental

Colecția de valori în cadrul societății creștine europene. Acest punct de cotitură

mi se pare că au fost produse de către mulți bărbați și femei din această perioadă

devenind conștienți de progrese mari pe care creștinismul a făcut, și

consecințe principale care a rezultat din această. După cum am văzut, că

progrese fuseseră manifestat cu diferite grade de intensitate, iar la

momente diferite în locuri diferite și diferite cercuri sociale, în toate

domenii care contribuie la viața socială: tehnologic, economic, social,

intelectuale, artistice, religioase și politice. Noile valori se refereau la

toate aceste domenii, care interacționează într-un mod complex, cu un domeniu,

atunci

un alt joc un rol deosebit de stimulant. Stimul va veni

acum de creștere a orașelor, acum de la revoluția agricolă,


acum de expansiune demografică, acum de aspectul de scolastic

metode sau Ordinelor călugărești cerșetoare, acum de la nașterea de noi state, acum

la

țărănimii evoluție, acum la apariția unor noi categorii urbane

cum ar fi burghezia. Interacțiune constantă a tuturor acestor elemente

combinate pentru a produce această mutație.

Valorile cerești Venind Down to Earth

Eu definesc această perioadă, când oamenii au devenit conștienți de marele val

înainte de

Evul Mediu și de o mutatie de valori ca momentul ceresc

valori a venit pe pamant. Cred că din toate posibile răspunsuri la

contesta că acest progres a constituit, în fața valorilor de la începutul anilor

Evul Mediu, creștinătatea latină - fără a respinge în totalitate doctrina

dispreț pentru lumea (contemptus Mundi), care ar supraviețui pentru o lungă

timp pentru a veni - a ales să se convertească la lumea pământească în măsura în

care acest lucru a fost

compatibil cu credința creștină. Thitherto, elementele de noutate pe care

înainte mare val a introdus fi trebuit să fie camuflat în spatele

respect pentru tradiția antică, fie păgân sau creștin. Faimosul

remarcă de Bernard de Chartres vine în minte:'' Suntem pitici în picioare pe

umeri de giganți.'' Primul semn de o schimbare a valorilor în XIII

lea a fost renunțarea la condamnarea tradiționale de tot ce

a fost nou. De exemplu, Viața Sfântului Dominic, scrise în prima jumătate a

secolul al XIII-lea, exaltat Dominic ca un om nou și Ordinul său de

Frații Predicatori ca o nouă ordine. Pentru a fi sigur, oamenii de Mediu timpuriu

Evul au, de asemenea, a lucrat și a luptat pentru viața pe pământ și pentru putere

pământească,

dar valorile în numele cărora au trăit și au luptat au fost supranatural

Cei: Dumnezeu, în cetatea lui Dumnezeu, Paradise, Eternity, dispreț pentru lume,

conversie, exemplul lui Iov, culcat la pământ în fața voinței lui Dumnezeu. Aceste

orizontului cultural și ideologic existențială Poporului a fost cer.

În secolul al XIII-lea și după, oamenii erau încă creștini profund

în cauză pentru mântuirea lor. Dar acum, că mântuirea poate fi obținută prin

investească în pământ cât și în cer. Valorile pământești legitime care

ar putea duce la mântuire a apărut, cum ar fi cele care acum atașat la locul de

muncă, care

nu au mai fost negativ și penitențială, dar pozitiv la care au colaborat

cu opera creatoare a lui Dumnezeu: valorile cerești au venit jos la pământ.

Inovația și progresul tehnic și intelectual nu mai erau păcătoase;

și bucuria și frumusețea de paradis ar putea incepe cel puțin să fie realizat aici pe

pământ. Conștient de faptul că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, oameni

acum crede că omul ar putea crea aici pe pământ nu numai condiții negativ

dar, de asemenea, condițiile pozitive pentru mântuire. Accentul a fost pus pe


modul în care Domnul Isus la salvat pe Adam și Eva din iad, când a coborât în

Limbo. Istoria nu mai trasat o scădere spre sfârșitul lumii, dar

mai degrabă o ascensiune până la punctul în care timp ar avea-și urmeze cursul.

idei profetice ale Joachimists, care a inspirat o minoritate cu milenar

aspirațiile, umplut cei mai mulți oameni cu un sentiment pozitiv de istorie. Pe

fondul

noi valori, noi Authentica au apărut: noile tipuri de autoritate deținute de

Masters universitate, magistralia. Ideea de progres în domeniul economic

domeniu nu s-ar dezvolta până în secolul al XVII-lea. Cu toate acestea,

ceea ce a apărut a fost ideea de creștere. Utilizarea mai intensă a Mills

și dezvoltarea de noi aplicatii pentru ei (erau mori de fier,

mori de apă, mori de bere, mori batator, și așa mai departe), de înlocuire a

verticală țesut război de țesut cu una orizontală, și XIII-lea

Invenția a arborelui cu came, care ar putea transforma într-o mișcare continuă

mișcările alternativ, tot a atras atenția o valoare nouă: productivitate. Ca

mană din cer, abundența sa spalat pe pământ. În

domeniul agricol, unde solul, clima și sistemele agricole

permis, trecerea treptată de la bienala de rotații trienale de culturi

a crescut suprafața cultivată de teren cu o șesime și a făcut posibilă

diversificarea culturilor sezoniere (grâu de primăvară, precum și grâu de toamnă, și

alte

așa-numita'' prinde-culturi''). Valorile de creștere și randamentul făcut astfel lor

aspectul. Cunoștințelor agricole, din nou, la fel ca în antichitatea târzie, a devenit

un subiect în valoare de scris despre, și un număr de manuale pentru agricultură

a apărut. Unul wasWalter de munca Henley intitulat Housebondrie, un alt

Ruralium commodorum opus de Pietro din Crescenza, pe care regele a

Franța, Charles V, a tradus în limba franceză la mijlocul secolului al XIV-lea.

Aceste mutatii nu ar trebui cu siguranță să fie exagerate, dar ele au constituit

semne că oamenii au fost convertite în lume. Noțiunea de

profit rușinos (turpe lucrum), care a condamnat profit si practica

perceperea de dobânzi, a fost din ce în ce evitată, datorită cazuisticii economic

la care Ordinelor călugărești cerșetoare a excelat. Mai mult și mai mult aceste

justificate

activitățile de negustori, pe motiv că au pus la dispoziția

un număr tot mai mare de produse de ființe umane, care cer sa închise la început

la doar câteva părți ale pământului. Difuzarea de noi valori a fost facilitată

de o mai mare utilizare a rațiunii și calcul (cuvântul latin pentru ambele este

raportul).

Raționalizare a agriculturii din mediul rural și de colectare a veniturilor a dus la o

întreprindere extraordinar, cu mult înaintea timpului său, inițiat de către noul rege

din Anglia, Norman William Cuceritorul. În 1085, el a produs un

inventar complet al tuturor bunurilor Crown și toate veniturile obținute de la ea.

Acest lucru a fost cunoscut sub numele de Cartea Domesday (Cartea Last

Judecata) și blocat nume. Nu ar putea fi mai bun ilustrare a

Ideea avansat mai sus de o schimbare de accent de la cer la pământ. În 1187,


numărul de Flandra, în urma costum, aranjat pentru o estimare detaliată a acestuia

Veniturile să fie întocmită, a fost cunoscut sub numele de'' Gros Scurtă'' din

Flandra.

Regele Filip Augustus-a Franței (exclus 1185-1223) a făcut, de asemenea, sigur că

conturile periodice ale domeniului regal au fost păstrate; un fragment privind

1202-3 a fost păstrat. Deși într-un mod modest, o Europă a bugetelor

sa născut astfel. Alexander Murray a arătat că în jurul același timp, în

aproximativ 1200, Europa de Vest a fost cuprins de o manie'' veritabil pentru

aritmetică.''

Totul trebuia să fie numărate, chiar și ani petrecuți în purgatoriu.

Jacques Chiffoleau se referă la acest frumos ca contabilitate'' în lumea de dincolo.''

Faptul este că bărbații și femeile din secolul al XIII-lea, cea mai mare parte

clerici, dar și laici, au luat pentru a încălca teritoriul lui Dumnezeu. O dorință

pentru a stabili mai mult control asupra timpului de viață de zi cu zi a dus la

introducerea

de ceasuri mecanice din Europa XIII-lea. Din lor

catedre universitare, profesori conferentiat despre unele dintre cunoștințele pe care

numai

Dumnezeu a folosit pentru a aproviziona. Cunoașterea lui Dumnezeu în sine a

devenit o parte din om

învățare: în secolul al XII-lea, Abe'lard au inventat teologia cuvântul

și, ca MD Chenu a arătat, în secolul al XIII-lea, aceasta a devenit o

ramură de învățare în universități. În cele din urmă, invenția de purgatoriu în

secolul al doisprezecelea târziu a făcut posibil ca Biserica și creștinii

în general, să-și însușească o parte din puterea lui Dumnezeu asupra morții, prin

instituirea

un sistem pentru furnizarea de suflete din purgatoriu prin mijlocirea

rugăciunile că ființele umane oferite până la Dumnezeu. Intelectuală Poporului și

echipament mental evoluat, permițându-le să stabilească un control mai mare,

datorită dezvoltării de mijloace de dobândirea de cunoștințe. Mai multe cărți

a luat acum forma de manuale utile, mai degrabă decât artefacte artistice sau

volume religioase. Scrierea invadat lumea de comercianți și juriști, și-l

a fost învățat în școli. Acesta a fost desacralizat, sau mai degrabă puterea cerească

a fost

acum înscris pe pământ. Corpul uman a devenit un obiect să fie îngrijiți,

nu doar reprimat. La sfârșitul secolului al XIII-lea, Papa Bonifaciu al VIII-

a interzis dezmembrarea de cadavre în care, de exemplu, corpul de

Saint Louis a fost supus abia în 1270. Lăcomia, anterior o foarte

păcat capital de grave care sunt strâns legate de desfrâu, a fost acum justificată de

progresul de rafinament culinar și nutriționale. Potrivit polonez

istoric Maria Dembinska, cea mai veche carte de bucate medieval cunoscut a fost

scris în aproximativ 1200 de arhiepiscopul danez Absalon, care, probabil,

angajat un bucătar francez. Până la sfârșitul secolului al XIII-lea, o Europă a

gastronomie au apărut.

În Evul Mediu timpuriu, în conformitate cu rigoare monastic, râsul a avut

fost grav condamnat. Dar, în secolul al XIII-lea inceputul a devenit un

caracteristică pozitivă în spiritualitatea lui Francisc de Assisi și primul său

franciscan

adepți. Există dezvoltat o tendință generală de a întârzia atât timp cât


posibil plecarea de corpurile oamenilor, să aștepte Judecata de Apoi.

Agostino Paravicini Bagliani a relevat interesul pasionat că atât

franciscan Bacon Roger și Curia Pontifical al XIII-lea a avut

în speranța de a prelungi viața omului pe pământ. Cunoaștere a lumii, de asemenea,

a devenit un subiect de cercetare cartografice care a produs hărți considerabil

mai precise decât cele în esență ideologice ale Mediu timpuriu

Vârstele, care au arătat preocupare insuficientă pentru acuratețea științifică. În

midtwelfth

lea, Episcopul Otto de Freising, unchiul lui Frederic Barbarossa,

a socotit că creștinare a pământului au fost finalizate și

Cetatea lui Dumnezeu, care a marcat sfârșitul istoriei, a fost realizat. Acum,

Cu toate acestea, sub presiune de la eforturile monarhice din Anglia și

Franța, Reconquista în Spania și marile consilii ale Romei, nu

uitând influența ideilor Joachimist, Europa a fost redescoperit de

simț al istoriei.

Secolele XII-XIII asistat la apariția a două

tipuri de ideal uman, ambele fiind pus ochii pe succesul în esență,

aici pe pământ, chiar dacă acest succes ar fi trebuit, de asemenea, să se pregătească

pentru mântuire.

Primul ideală fost galanterie, inspirat de maniere de curte și

difuzate în clasele nobile și cavaleresc. După cum am văzut, în al treisprezecelea

lea, aceasta a devenit sinonim cu politețe și chiar cu civilizat

Comportamentul în sensul modern.

Alte ideală fost probitate, un ideal de înțelepciune și moderație, un

combinație de curaj și modestie, priceperea și rațiune. Acest lucru a fost de

asemenea

în esență, un ideal laic. Aceste două idealuri au fost întruchipat de două

Cifrele principale în una dintre cărțile cele mai de succes ale XII-lea și

secolele XIII-lea, Chanson de Roland. Roland a fost un campion, dar

Oliver a fost înțelept. Regele Franței, Saint Louis, la rândul său, a fost la fel de

mult un

om de probitate ca un sfânt. Mântuirea ar putea fi acum a câștigat pe pământ, la fel

ca și în

cer.

În cele din urmă, deși nu întoarce spatele lor pe idealurile colective, cum ar fi

de membru al unui neam, o frăție, sau o corporatie, bărbații și

Femeile din secolul al XIII-lea, sau cel puțin o minoritate printre ei,

încercat să promoveze individ. La sfârșitul drumului cuiva pământesc, o

Dincolo de individ, purgatoriu, aștepta, înainte de Dincolo colectivă a

Judecata de Apoi. Michel Zink a studiat modul în care'' I'' a făcut o

descoperire în literatura de specialitate, și subiectivitate literar triumfat în

thirteenthcentury

Europa.


6

Toamna din Orientul Mijlociu

Evul sau de primăvară a unei

New Age?

Am imprumutat titlul de mai sus dintr-o carte de stimulare de către Philippe Wolff

(1986), care sa-l preluat de la o faimoasa lucrare de istoricul olandez

Johan Huizinga, Toamna din Evul Mediu. XIV-

secolele XV sunt în mod tradițional considerate ca fiind sfârșitul Mijlociu

Vârstele. Acestea sunt, de asemenea, reprezentate ca o perioadă de criză ca urmare

relativă

stabilitatea și prosperitatea Europei XIII-lea. Guy Bois are recent

a propus că ar trebui să revizuiască acest punct de vedere și a produs o mai pozitiv

analiza a ceea ce, în opinia sa, a fost mai mult decât o criză trece în

feudalism. Demonstrația sa a acestei teze este în mare parte limitată la Normandia

și aceasta limitează sfera de ipoteza sa. Încercările și necazurile de

secolele XIV-XV precedat-o noua renastere, care, acest

timp, a fost de a transforma în mare renascentist, și eu, la rândul meu, cum ar fi

cele mai multe medieviști, cred că ele reflectă atât o criză în general,

structuri și creșterea societății europene și, de asemenea, apariția catastrofale

de noi nenorociri. Bărbații și femeile de-a paisprezecea

lea au fost frecvent în sclav la viziuni apocaliptice care păreau să cadă

pe pământ la cer, și pentru ei, multe dintre catastrofe care

au trebuit să facă față părea să fie exprimate de imaginea celor trei călăreți

din Apocalipsa: foamete, război, și boli. Nici unul dintre aceste fenomene

au fost necunoscute în fazele anterioare ale perioadei medievale, dar

intensitatea lor foarte și anumite aspecte noi pentru a le face să apară

fără precedent.

Foamete și război

Foametea a fost deosebit de grave. Istoricii ale climatului, cum ar fi Emmanuel

Le Roy Ladurie și Pierre Alexandre diagnostica o înrăutățire a

climatice, în special în nordul Europei. Lungi perioade de frig extrem

și valuri succesive de ploi torențiale a provocat o rentabilitate de foamete pe o

scară fără precedent. A durat 1315-1322.

De-a lungul Evului Mediu, războiul a fost mai mult sau mai puțin endemice. Dar

acțiuni de promovare a păcii luate de Biserică și de monarhi, cum ar fi Saint

Louis, căutarea de condiții favorabile pentru prosperitate, și condamnarea

de război feudale și-a exprimat de monarhiile nou în curs de dezvoltare au avut

toate combinate pentru a limita Belicozitatea. Când războiul a izbucnit practic

oriunde

în secolul al XIV-lea, ceea ce trebuie să fi lovit de oameni la momentul

a fost faptul că acesta a luat forme noi. Formarea lentă a statelor naționale,

care a avut-o la prima favorizat pacificare de certuri feudale, încetul cu încetul

generat'' naționale'' forme de război. Un exemplu bun este oferit de

Războiul interminabile o sută de ani ", care a reinviat vechi anglo-francez

ostilităților din secolele XII-XIII, în forme mai moderne.

Lent, dar spectaculos progres tehnologic transformat, de asemenea război. Ei

semnul cel mai vizibil a fost apariția de tunuri și de praf de pusca, dar asediu

Tehnicile de asemenea, îmbunătățită și combinație de astfel de schimbări au

condus la

Eclipse treptată a castelului feudal fortificat și introducerea a două noi

tipurile de locuințe țară nobile: pe de o parte, castelul aristocratic,

în esență, o reședință și un loc de plăcere ostentativ, iar pe de altă parte,

cetate, de obicei, proprietatea regelui sau prinț, care a fost proiectat

pentru a supraviețui foc tun. În plus, războiul a devenit acum diluat și un

problemă a profesioniștilor. Criza economică și socială umflat

numărul de vagabonzi, care, în cazul în care au gasit un lider, ar forma înarmat

benzi a căror jafuri și distrugeri au fost chiar mai cumplit decât

cele mai multe armate regulate. În Italia, lideri militari sau condottierilor, multe din

i prestigiu, angajat în serviciile lor de orașe sau state, iar în unele

cazuri s-au devenit lideri politici. În cele din urmă, monarhii, în special

monarhiei franceze, a ridicat armate de soldați permanente care au primit

plata regulată (în numerar), și în același timp mercenari, într-o mai permanent și

mod organizat decât în trecut, s-au angajat de la orașe și

prinți. Elvețian, în special, a devenit celebru în acest rol.

William Chester Iordania a produs o analiză strălucită a marelui

foamete a secolului al XIV-lea. El descrie cum această calamitate

a fost considerată ca fiind'''' fără precedent de către cei care-l experiență și

cum, așa cum au văzut, atât cauze naturale și divine au combinat pentru a

toamna din Evul Mediu sau un arc? 155

produc o. Climatice, ploile, de război, și mânia lui Dumnezeu au fost

Cauzele care contemporanii detectate. Ei dus la o scădere bruscă în

recoltele de cereale și în epizootii. Prețurile au crescut, umflarea

număr de lovită de sărăcie și creșterea lor suferință, și extinderea

sectorului încă limitată de salariați nu a făcut nimic pentru a compensa

pentru creșterile de preț spirala. Necorespunzătoare de puteri organizatorice ale

monarhiile și orașele și mijloacele deficit pentru transportul

consumabile si stocarea lor agravat toate consecințele de mare

foametea, sau cel puțin a făcut imposibilă să ia măsuri eficiente pentru a redresa

ele. Nu a fost încă posibil de a construi o Europa care ar putea confrunta cu

probleme

din producția rural și alimente într-un mod unit.

Philippe Contamine a produs o descriere excelentă a noului

Scena militar care a devenit stabilit în Europa între XlV-lea

și sfârșitul secolului XV. La un moment tratate privind agricultura

și economia au fost de luare aspectul lor, progresul și

schimbări în arta militară a condus la producerea și difuzarea didactice

tratate dedicat arta de război, disciplina militară, și organizarea armatei.

Tratat compus din aproximativ 1327 de Teodor Paleologul,

al doilea fiu al împăratului bizantin Andronic al II-lea, a fost tradus în primul rând

în

Latină, apoi, la sfârșitul secolului al XIV-lea, în limba franceză, pentru Philip

Bold, Ducele de Burgundia. Bovet benedictin Honore "compus

L'Arbre des batailles (arbore de luptă), pe baza De Bello (On război)

de jurist italian Giovanni di Legnano, și-l dedicat tânărului rege

a Franței, Charles al VI-lea. În 1410, italiană Christine de Pisa, apoi trăiesc în

Curtea Carol al VI-lea, a scris Le Livre des faits d'Armes et de Chevalerie (O carte

cu privire la faptele de arme și cavalerism). În 1449, italiană Mariano di

Jacopo Taccola a produs o De machinis (Pe mașinile) dedicat război

mașini. Colecții de ordonanțe militare multiplicat și răspândit

în Europa: în 1369 cei din Florența, în 1374 ordonanțele mari

de Charles V al Franței, în 1385 statutele și rânduielile Richard al II-lea de

Anglia, în 1419 cele de Henric V al Angliei, și, mai ales, în 1473,

ordonanțele militare ale lui Charles erupții cutanate și întregul corp de campanie

reglementări privind forțele militare desfășurate de către Elveția

cantoane.

Dovezi arheologice abundente completează documentația scrisă.

Philippe Contamine ia act de descoperire, de la Aljubarrota, în Portugalia, de

găuri aranjate în rânduri sau într-un model de tablă de șah, probabil săpate în 1385

de arcași în limba engleză a Ghent, în care pentru a introduce miza pentru a bloca

taxe de cavalerie castiliană. Săpăturile de gropi în care

morți au fost aruncați după bătălia de la Visby, pe insula Gotland,

în 1361, au făcut posibil un studiu științific din întreaga defensivă

156 toamna din Evul Mediu sau un izvor?

armament. Studiile au fost făcute din incinta orașe, castele,

biserici fortificate, și case fortificate construite sau restaurate la sfârșitul

Evul Mediu: de la Avignon, New York, Rothenburg, Nu ¨ rdlingen, și castelele

Vincennes, Fouge `res, Salses, Karlsteyn, și Tarascon. Un număr mare de

Muzee europene ne ajută să învățăm despre Europa militar al XIV-lea

și secolele XV: în Londra Sala Armelor de Turnul de

Londra si Colectia Wallace, la Bruxelles, la Muzeul de Porte de

Hal, la Paris Muse'e de l'Arme'e, în Roma, Castello Sant'Angelo, în

Florența StibbertMuseum, inTurin Armeria Reale, în Madrid Real

Armeria, în Tirolul de colectare adăpostite în ofAmbras castel, și așa mai departe.

Philippe Contamine a subliniat, de asemenea că ultimele două secole ale

Evul Mediu a asistat la desfășurarea de războinici atât regulate și neregulate

în toată Europa: companii mari de soldați în Franța și Spania,

companii de aventurieri din Italia, corcheurs E ", în Franța și de Vest

parte a lumii germanice. Printre războaiele au fost sute de Years'War,

războaiele de succesiune din Bretania, războaiele asupra Constituției și

divizie a statului de Burgundia, Wars spaniolă, armata Bisericii

expeditii de a recuceri statului papal, războaie maritime între Genova și

Veneția, între hanseatic Germania, Danemarca și Anglia, războaiele împotriva

husiților cehi, conflictele dintre Ordinul teutonic și vecinii săi,

theWars de Trandafiri în Anglia, la prăbușirea regatului din Granada în

Spania, și în avans turcilor în Balcani.

Iconografie arheologie și arată, de asemenea, că, în Europa, această perioadă de

siguranta

a devenit la vârsta de cai, de război-cai acum, mai degrabă decât cai pentru

de vânătoare. Infanteria a suferit schimbări prea. Între mijlocul paisprezecelea

și mijlocul secolului XV a scăzut atât în număr și în calitate.

Dar, apoi, la mijlocul secolului al XV-lea, în esență, cu apariția de

Mercenari germani, Lansquenets, și mercenari elvețieni, recuperat de

importanța și prestigiul. Mai izbitoare încă a fost apariția de artilerie.

Praf de pușcă și tunuri din China a ajuns în Italia prin intermediul a musulman

lume, și între 1329 și 1345 au răspândit în toată Europa. '' Acest lucru

instrumentul belicos sau diabolic de obicei numit tun,'' ca John

Mirfield pus-o în 1390, a revoluționat arta militară lent. A făcut acest lucru

principal în două moduri: prin rolul de tunuri pe câmpul de luptă, și

prin eficacitatea lor în a spart zidul de castele și orașe.

concurență pentru a produce tunuri tot mai mari a fost determinată de dorința de

prestigiul și puterea de a îngrozi la fel de mult ca de o preocupare pentru

eficacitate. La

sfârșitul secolului al XIV-lea, o Europă de bombardament apărut.

De-a lungul a doua jumătate a secolul XV, orașe și state

turnat mai mult și mai mult din resursele lor în bugetele lor de artilerie. De

la sfârșitul secolului al industriei militare metalurgică a fost în plină expansiune,


în special în Milano și restul din nordul Italiei, în timp ce, ca și războaiele din Italia

au fost să arate, în cantitatea, cât și calitatea producției de franceză

artilerie a fost a doua la nici unul.

Militarizarea Europei a fost completat de schimbări profunde în

organizarea de serviciu militar. În secolul al XIV-lea în Engand, feudal

Serviciul a fost înlocuit cu stabilirea de milițiile naționale și voluntare.

În regatul Franței, contracte de angajament la serviciul militar au fost

a prezentat, în general, de la mijlocul secolului al XIV-lea pe. În a cincisprezecea

lea, fiecare comunitate și parohie în domeniul trebuit să furnizeze independent

arcași și arbaletă oameni ori de câte ori monarhia a solicitat

ele. Italia, în cazul în care clasele dominante din mediul urban întors din armată

funcție, a depins în principal pe mercenari, care au fost utilizate în Condotta

sistem. Cu toate acestea, aproape peste tot în Europa, nobilimea a continuat

pentru a furniza cele mai multe unități de cavalerie, pentru că a continuat să-și

onoreze sale

tradiții războinic.

În secolul al XV-lea aproape toate puterile europene înființat permanent

armatele. Război feudal fusese intermitentă și dependentă

rechiziționarea temporară de războinici, de obicei, în primăvara și pentru o

perioadă limitată

perioadă. De război în Europa feudală era plin de lacune. Material militar de

Europa modernă a devenit treptat uniformă. Chiar italienii au descoperit ca

au nevoie pentru a fi capabil de a apela direct la armatelor permanente în lor

serviciu. Încă din 1421, Senatul de la Veneția a declarat:'' Este întotdeauna nostru

Politica de a avea viteji disponibile în timp de pace la fel ca și în vremuri de

razboi.''

Toate la fel, această Europă a generalizate războinic violență nu au uitat

aspirația de a pace care a fost idealul profundă a societății,

Biserica, iar autoritățile politice ale Evului Mediu. Benedictin

Bovet Honore ", autorul'' Bătălia de Arbore,'' plâns,'' văd toate de sfânt

Creștinătatea așa riven de războaiele și ura, si jaf și luptă care unul este

greu apăsat pentru a găsi orice țară mică, orice ducat sau judet la tot ceea ce este

cu adevărat în pace'' În secolul al XV-lea., George a Podiebrad, regele

Boemia, a scris un tratat latin de pace să fie făcute de-a lungul

Creștinătății. El a produs acest lucru în speranța că

astfel de războaie, jaful, tulburări, incendiu, și crime care, așa cum am

raporteze, din păcate, cu mare tristețe, au atacat creștinătatea se de fiecare

trimestru, lăsând la țară devastată, jefuită orașe, provincii chirie

bucăți, regatele și principatele strivit sub nenumărate dezastre - în

speranța că toate acestea trebuie să se termine și să fie complet distruse, astfel încât

să putem

a reveni la o stare de bun simt de caritate reciprocă și fraternitate prin introducerea

într-un

lăudabilă uniune.


Acest rege al XV-lea, probabil, să prezinte cele mai bune foarte planului și

justificare pentru Uniunea Europeană, care este încă se luptă, dureros, pentru a

se stabili șase secole mai târziu: un plan pentru o Europă pașnică.

Moartea Neagră

La mijlocul secolului al XIV-lea, unul dintre evenimentele cele mai catastrofale

din

Europa medievală a avut loc: Moartea Neagra. Numele a provenit din

Faptul că, din cele două forme ale bolii, una respiratorii, alte

afectează vintre, acesta din urmă a fost de departe cel mai comun. Acesta a fost

caracterizat

prin aparitia de umflaturi, cunoscut sub numele de buboes, în zona abdomenului.

Aceste

s-au umplut cu sânge negru, de la care a luat boala și epidemice

numele lor. Deja în secolul al șaselea, în timpul lui Justinian, bubonica

ciuma a devastat atât Est și Vest. Ea apoi a dispărut complet

de Vest. Dar, în Asia Centrală și, probabil, de asemenea, în Cornul de Est

Africa, a rămas endemic. În 1347-8-a revenit și sa întors să-și chinuiască

Europa. Punctul său de origine pot fi fixate și datate. Colonie genoveză de

Caffa, în Crimeea, a fost asediat de asiatici care au folosit ca arme

cadavre ale victimelor ciumei, care au aruncat peste zidurile orașului.

Bacillus a fost efectuat de către puricii de sobolani care au ajuns în Occident la

bordul

navelor care navighează de la Caffa. În cursul din 1348 sa răspândit în întreaga

practic

întreaga Europă. Moartea Neagră a fost un fenomen catastrofal

că nu a murit în Occident până în 1720, când ultimul mare

focar a avut loc la Marsilia, din nou, adus din Orient.

Întreaga Epidemia a fost catastrofal pentru că a atacat atât de rapid. Men

și femeile contaminate cu bacilul s-au bătut în jos, după o foarte

scurtă perioadă de incubație de o febră care, în cele mai multe cazuri, a dus la

deces în

24 sau 36 de ore. Al doilea motiv de panica a fost occidentali "

realizarea că era contagios. Oamenii au, pentru a fi sigur, a crezut (greșit)

că lepra era contagios, dar atunci când ciuma a ajuns, contagiunea

a fost de necontestat. În cele din urmă, ciuma a fost însoțită de fiziologice terifiant

și fenomene sociale. Cei infectati suferit de nervos dramatic

simptome, si incapacitatea de a familiilor lor, comunităților, precum și

autorităților publice de a face ceva pentru a le ajuta făcut această suferință

par a fi de natură diabolică. Consecințele epidemiei au fost

deosebit de spectaculos, din cauza contagiunii în grupuri de oameni

care a trăit în comunități apropiate. Ca rezultat, structura de grup care a fost

fundamentală a societății medievale a fost subminat sau, în multe cazuri, cu totul

distruse de epidemie. Familii, familii extinse, mănăstiri,

și parohii nu mai au posibilitatea de a se asigura că cei morți s-au dat


decente, morminte individuale. Multe dintre victimele ciumei nu putea fi oferit

Taina Maslului sau chiar rugăciunile și binecuvântările pe care acestea au fost

îngropat în pits.We comunale nu dispun de documente pe care să se bazeze

estimări precise ale ratei mortalității în această epidemie. A variat de la un

regiune la alta. După toate probabilitățile, era nicăieri mai mică decât o treime din

populație, ci un calcul mai probabil ar fi între o jumătate și

două treimi din populația creștinătății. În Anglia, populația

a scazut cu 70 la suta, de la 1400 aceasta a scăzut de la 7 la aproximativ 2 milioane

locuitori. Efectele catastrofale ale ciumei au fost de asemenea crescut

prin recidive mai mult sau mai puțin regulată și mai mult sau mai puțin severe de

epidemie. În 1360-2, a existat o epidemie care a susținut mai sus toți copiii

ca victimele sale. Nu s-au repetă suplimentare în 1366-9, 1374-5, 1400, 1407,

1414-1417, 1424, 1427, 1432-5, 1438-9, 1445, 1464. . . Sentiment de teroare

a fost amplificat de o combinație de ciuma cu alte boli, cum ar fi

difterie, rujeolă, oreion, scarlatina, febra tifoidă, variolă, gripa, și

tuse convulsivă, și tendința oamenilor de a asocia împreună că

trio apocaliptic: moartea, războiul, foametea.

Medicii XIV-lea au fost în imposibilitatea de a descoperi naturale

cauzele epidemiei, dar erau siguri că aceste cauze au existat și

că a fost mai presus de toate contagiune care ar trebui să lupte împotriva.

Certitudine lor

au o anumită măsură contrabalansa explicația constituit prin

mânia divină, care, cu toate acestea, a fost cel mai frecvent dat și mai

puternic crezut.

În absența unor cunoștințe medicale corespunzătoare, cel puțin o parte

Au fost luate măsuri precise și eficiente. De exemplu, adunări în jurul

paturi de moarte și morții au fost interzise, la fel ca și adunări funerare

și utilizarea de haine victimelor ciumei. În general, lupta

de contagiune a fost violent purtat. Posibil cea mai eficientă măsură

a fost să fugă de la cataclismul și găsi refugiu departe de dens populată

orașe, în zonele rurale slab populate. O lucrare celebru în

special evocă o astfel de situație: Decameronul lui Boccaccio, care descrie

zbor al unui grup de florentini bogati care iau refugiu într-o țară

casa. Desigur, un astfel de răspuns la problema rana a fost doar

în mijloacele de grupuri de elită. Ciuma a agravat conflicte sociale și

toate nenorocirile celor săraci și a fost cu siguranță un factor în val de

violența socială, despre care mai mult vor fi spus de mai jos.

Autoritățile publice, în special în orașele și mai presus de toate în italiană

orașe, a introdus, de asemenea, o serie de măsuri în primul rând menite să

promoveze

curățenie, și progrese notabile au fost realizate în domeniul igienei.

Au trecut, de asemenea, măsuri pentru a descuraja afișează ostentativ de lux pe

o parte din cei bogați, ca atare lux părea o provocare care a dus la divin


mânia și pedeapsa. Ciuma a dat naștere la noi forme de Christian

pietate, în special promovarea sfinților caracterizate prin caracteristici speciale.

Acestea au devenit nume mari din Europa: Saint Sebastian, pentru

exemplu, străpuns de săgeți, care au fost interpretate ca flageluri ale

secolul al XIV-lea, și, în vestul și sudul Europei, Saint Rocco.

Moarte, cadavre, și Dans macabru de moarte

Ciuma a alimentat, de asemenea, un nou tip de sensibilitate și de religiozitate. În

trecut,

atunci când se confruntă cu moartea, ceea ce bărbații și femeile se temeau cel mai

mult a fost în esență,

riscul de iad. Acum, că frica a fost absorbit într-o preocupare prealabilă:

moartea în sine, ororile vizibile de care, manifestate de ciuma, părea

la fel de cumplit ca și chinurile iadului. Pentru a fi sigur, ca iconografia

perioada de mărturisește, iadul a continuat să fie temut dincolo de midfourteenth

lea, cu toate că, așa cum Jean Delumeau a demonstrat, a existat o

tendința de creștere a compensa ororile iadului de deliciile din Paradis.

Toate la fel, principalul beneficiar, ca să spunem așa, de nouă sensibilitate a

Moartea a fost cadavrul.

La mijlocul secolului al XIV-lea, confruntări cu cadavre constituit un

Tema iconografică care sa bucurat de un succes considerabil. Aceste imagini arată

trei oameni de viață confruntat cu trei morți. Trei de viață, care sunt

tineri, frumos, fericit, și lipsită de griji, se găsesc față în față cu

trei cadavre, în general situată în sicriele lor, într-un cimitir. O temă deja

foarte popular în întreaga Europa creștină acum presupune o excepțională

importanță: tema Memento mori,'' nu uitați că va

mor,'' a devenit acum baza de evlavie și de un stil de ansamblu a vieții și reflecție.

Multe tratate ilustrate despre arta de a muri apărut: Artes moriendi.

Ei sunt obiectul unui studiu excelent de Alberto Tenenti. Reflecția asupra

tema Memento mori condus, în secolul al XVI-lea, a lui Montaigne

declarație,'' a filozofa este de a învăța cum să moară.'' întreaga Europă

a fost cuprins de această temă iconografică, care reflectă un anumit sentiment

și filozofie centrată pe macabru. Una dintre manifestările sale cele mai

spectaculoase

a fost reprezentarea unui cadavru pe mormintele de mare. Acest

cifră a fost cunoscut, în limba franceză, ca le tranziție (literal,'' rigid''). Mai

exemplu celebru a fost cel al Cardinalului Legrange, sculptat în aproximativ 1400.

Șaptezeci și cinci de astfel de cifre al XV-lea sunt cunoscute.

O altă temă iconografică favorizat de Italia XIV-lea a fost că

de triumf al morții. Un exemplu dramatic a fost de a fi găsit în Campo

Santo din Pisa în 1350, la doi ani după ce a lovit ciuma. Două

alte teme sa bucurat de un succes și mai mare. Unul a fost că a Vanity, o


reprezentare a unui craniu. Ea a continuat să fie popular în întreaga Renaștere

și chiar în perioada barocă. Celălalt a fost dans de moarte,

foarte tipic de artă și sensibilitate a secolului XV.

Dansul morții a fost remarcabil pentru gama socială largă de cifrelor

a implicat și modul în care acestea au fost portretizat. În cazul în care cadavrul a

fost

în esență, o imagine individuală de moarte, dansul morții a fost o reprezentare

a întregii societăți, cu toate categoriile sociale și politice ale

care a fost compusă. Condus de către Papa și împăratul, dans măturat

de-a lungul întregii rase umane, de la rege, nobil și burghez

dreapta jos la țăran, inclusiv femei. Altă remarcabil

aspect al acestei teme a fost dansul în sine. Biserica a condamnat cu fermitate

dans, care este considerat a fi frivol sau chiar păgân, și

indecent. Aceasta a fost forțată să facă concesii cu privire la dansuri de

instanța de judecată care, însă, nu a triumfat în totalitate până în secolul al XVI-lea;

dar cu siguranță descurajat dansuri folclorice, cum ar fi colinde''.'' Dansul

Moartea a reunit cultura laică și punctul de vedere clerical. Mesajul său a fost

ca dansul a fost o distragere periculoasă și că societatea a fost dans sale

pierzanie și a fost capabil de a face acest lucru, chiar fără Satan ca dansul sa

maestru. Europa obsedat de macabru a fost o Europă de nebunie.

istoria Europei încorporat acum un fir recurente de nebunie.

Zidurile XV-lea creștin Europa au fost acoperite de imagini

de dans de moarte. Primul capodoperă în această categorie a apărut pe

cimitir perete al bisericii din Les Sfinților Innocents, la Paris, în 1425. De

1440 a fost însoțită de fresca a Sfinților Innocents la cimitir

perete din Saint Paul, din Londra. Marele pictor Konrad Witz pictat un

în cimitirul a dominicanilor de la Basel, un altul a fost pictat în Ulm, un

pânză mare pictat reprezentat un dans de moarte în Marienkirche de

Lu ¨ Beck, iar în 1470 a fost produs un tablou similară în La Chaise-Dieu.

Ceea ce este surprinzător este faptul că dansuri de deces sunt, de asemenea, să fie

găsit în mica

biserici din orașele mici și chiar sate: de exemplu, în transeptul de

Kernescleden (Brittany, a doua jumătate a secolului al XV-lea), în Sfantul Nicolae

(Tallinn, la sfârșitul secolului al XV-lea), în Beram (Istria, 1474), în Norre Alslev

(Danemarca, cca. 1480), în Santa Maria în Silvis (Pisogna, lângă Ferrara,

1490), în Hrastovlje (Slovenia, 1490), în Kermaria (Bretania, 1490), și

în Meslay-le-Grenet (Eure-et-Loir, sfârșitul secolului al XVI-XV-precoce).

O Europă a violenței

Precum și cele mai importante focare de violență cauzate de ciuma, foamete,

și de război, alte evenimente și evoluții a dat naștere la conflicte și


violența în Europa XIV-XV și-lea, și acestea au contribuit

la imaginea de crize si lupte care caracterizează Evul Mediu

și care pare să fi reprezentat o amenințare la constituirea Europei.

O varietate de ipoteze au fost oferite pentru a explica aceste fenomene.

Cehă istoric Frantisek Graus a studiat pogromuri care, în

1320, însoțit de acuzațiile formulate la evrei, care s-au spus au

otrăvit fântânile, și, de asemenea, pogromuri masive care au marcat 1348

ciuma, mai ales în Europa Centrală. El a prezentat două explicații.

Una (care alții au sugerat) se bazează pe o ostilitate generală față de

Evreii, văzut ca țapi ispășitori; doua sugestie Graus lui, mai important resituates

aceste pogromuri în cadrul unei analize de ansamblu a, așa cum spune el,''

secolul al XIV-lea ca un moment de criză.'' El subliniază pericolele structurale

pentru economia europeană, amenințat de criza sub forma de conflicte

între țărani și stăpânii lor, și între meșteșugari și comercianți.

El sugerează că acestea pot, pe termen lung, pune in lumina asupra

pericolele interne pentru care Europa este încă vulnerabilă. În plus, relativ

slăbiciune a autorităților politice - monarhiile subminată de dinastic

conflicte, amenințată de revolte populare, și nu să se bazeze pe necesară

resurselor fiscale - este un indicator al deficiențelor politice care pot continua

pentru a slăbi Europa chiar și astăzi. În cartea sa intitulată bine'' De har special.''

Crime, E "TAT et Socie'te" en France a `la fin du Moyen Age ('' har special și

milă'': crimă, de stat si societate, în Franța, la sfârșitul Evului Mediu),

Claude Gauvard a sugerat o altă explicație pentru violența

XIV-XV-lea și Franța: apariția unui nou tip de

Comportamentul pedepsită, și anume crima, care a fost destul de diferit de

tipuri feudale de violență. Aceasta a fost însoțită de extinderea unei

poliție monahal. El crede că acest tip de infracțiune ar putea fi explicată

ca o reacție împotriva construirii de stat modern, la un moment dat

când represiunea astfel de criminalitate implicat o creștere masivă în documentație.

Arhivele care ne permit de a urmări cazuri de acest violență

poate da impresia că violența a fost în creștere, în timp ce, într-adevăr,

se poate să fi fost pur și simplu represiune și documentația care au fost de luare

progres. Poate o interpretare similară poate fi aplicată pentru a incidenței

de violență în Europa de astăzi. Cu toate acestea, la fel de remarcabil Claude

Gauvard lui

Analiza arată, ceea ce era ciudat pentru societatea medievală a fost că

Valoarea principală a recunoscut, în general, de către componentele sociale ale

celor

populațiile medievale a fost un sentiment de onoare. Dar eventual mai important

caracteristică a tuturor acestor fenomene pe termen lung, care sunt încă la locul de

muncă în presentday

Europa este ca autoritățile politice, care este de a spune monarhiile din

ieri și statele de astăzi, se așteaptă nu doar de a pedepsi, ci, de asemenea, să

iertare. În secolele XIV-XV, în Franța, că iertarea


a luat forma unor scrisori'' de remisiune,'' care unii dintre cei condamnați

primit. O astfel de manifestare a milei a fost forma supremă de o politică

autoritatea de la care a fost transferat anumite elemente ale puterii divine.

O Europă caracterizată atât de represiune și mila a fost în curs de dezvoltare.

Explicațiile de mai sus, în special cel care reprezintă pogromurile

ca pedeapsă de un țap ispășitor, au fost recent pus la îndoială de către american

medieval David Nirenberg, într-un studiu de violență în Spania, în

prima jumătate a secolului al XIV-lea, în special în Regatul Aragon.

Nirenberg studiază persecuția și, mai presus de toate, violență suferite de

minorități: evrei și musulmani mai presus de toate, dar, de asemenea, femei. În

opinia sa,

'' Violența este un aspect central și sistemice de coexistența majorităților

și minoritățile.'' El se concentrează pe coexistența de o majoritate și

minorităților în Peninsula Iberică, dar în mare parte din restul de Europa, de

asemenea, o

ar părea, că a fost sursa de violență care pare să aibă

amenințat coeziune a Europei de la sfârșitul Evului Mediu. Totuși

care ar putea fi, două puncte ar trebui să fie făcute cu privire la faptul că sfârșitul

XV-lea

coeziune. În primul rând, nu are sens să vorbim de toleranță și intoleranță în

Europa acelor vremuri, pentru conceptul este anacronic. Zi au avut

nu a venit încă pentru Europa de toleranță, care este de a face acum unele progrese

dar încă nu a apărut într-adevăr. Al doilea punct este că atât în vestul și

sudul Europei, evreii au fost expulzat: din Anglia până la sfârșitul anului

XIII-lea, din Franta la sfarsitul secolului al XIV-lea, și

din Peninsula Iberică în 1492. Și ceea ce este mai rău, în acest ultim caz,

nu a fost un argument religios, anti-iudaismul, care a fost prezentat, dar o

unul rasist, limpieza del sangre (puritatea sângelui). În Europa Centrală și de Est,

au fost adoptate alte două soluții. Una a fost toleranță (chiar dacă nu este

ceea ce a fost numit), ceea ce însemna, de exemplu, că, în tratamentul său de evrei,

precum și vrăjitoare, Polonia XVI-lea a acționat ca'' un stat fără

ruguri de execuție.'' O altă soluție, care a fost adoptat în Italia și

o mare parte din Germania, a fost de confinare care, cu toate acestea, a oferit

protecție:

ghetou. Toate la fel, Europa de la sfârșitul Evului Mediu a fost un

Europa, care expulzat evreii.

Persecuția de vrajitoare

O altă formă de violență dezvoltat în secolul al XIV-lea și, mai

toate, în a cincisprezecea: represiunea de vrăjitorie. Biserica a avut întotdeauna

credințele și practicile magice au atacat și cei care complăcut în ele,

și anume vrăjitori și vrăjitoare. Dar când a fost confruntat de erezie care

lupta împotriva vrăjitoriei a devenit secundar. După cum am văzut, Inqui-


sition, care a fost infiintata la inceputul secolului al XIII-lea, în esență,

vizate erezie. Cu toate acestea, vrăjitoria a devenit un alt sale

obiective, și în cele din urmă, atunci când a început ereziilor valdenzi și Catar

să moară, vrăjitoria a devenit obiectul principal de represiune inchizitorial.

Acest lucru este clar din manuale al XIV-lea pentru îndrumarea

inchizitori, de exemplu, cel de Bernard Gui, inchizitorul Dominicană

pentru Languedoc, și, în special, Director al inchizitorilor de catalană

Dominicană Nicholas Emerich, care a apărut în 1376 și a circulat

pe scară largă. Ca Norman Cohn a arătat, în vrăjitoare din secolul al XV-lea

eretici înlocuit prada major al Inchiziției. Michelet, deși pe

baza unui text care sa dovedit a fi apocrifă, detectat intuitiv că

a fost în secolul al XIV-lea, care vrăjitoria a devenit un principal feminin

păstra. În acel moment, vrajitoarele au luat centrul atenției în Europa și a continuat

să facă acest lucru chiar până în secolul al XVII-lea. Mulți au fost arse la

miza. Cartea care a orchestrat vânătoarea de vrăjitoare a fost Malleus

Maleficarum (ciocan de vrăjitoare), prin cele două inchizitori Dominicană

pentru Valea Rinului și Alsacia, Jacques Sprenger și Henry Institoris.

A apărut în imprimare în 1486. Cei doi autori și gata de luptă împotriva

vrăjitoarelor

în contextul dramatic și de panică de vârsta lor. Așa cum l-au văzut, această

a fost afectată de tulburări de orice fel, în special cele ale unui sexual

natura, și a fost prada de magie neagră incontrolabile. '' Hammer a

Vrăjitoarele'' a fost cu siguranță atât un produs și un instrument de ceea ce Jean

Delumeau a numit'' un creștinism de frica.'' În contextul acestei noi

intoleranță, o credință terorizat care vrăjitoarele angajat într-un halucinant

practică, în ziua Sabatului, a introdus o notă care a fost mai spectaculos

dramatică în care se tendința de a inspira mai multe reprezentări iconografice.

O Europă a vânători de vrăjitoare și Sabatul vrajitoarelor "a venit în existență.

Mișcări țărănești

Remarcabil printre incidentele de violență la sfârșitul Evului Mediu

au fost revoltele lucrătorilor implică țărani și, de asemenea, muncitorii de la oraș și

meșteșugari. Robert Fossier a vorbit despre'' noua intensificarea de clasă

conflicte,'' și interpretări marxiste, cum ar fi cele din istoricul britanic

Rodney Hilton poate părea justificată. Dezvoltarea economică a dus la

sărăcirea unui număr tot mai mare de țărani, dar în același timp

îmbogățit alții. Revolte țărănești, în mod tradițional numit jacquerii în limba

franceză,

deoarece, în Franța, un țăran a fost în mod tradițional menționat ca un Jacques'','' au

fost

Cu toate acestea, în principal, demonstrațiile nu au fost făcute de țărani săraci, dar,

Dimpotrivă, prin bine-to-face, cei privilegiati care a considerat că aceste privilegii


au fost amenințați. Jacquerie găsit expresia în teritoriile bogat nămol încărcate cu

a regiunilor și a regiunilor Beauvais și de Valois în jurul Londra și în

Sussex, dar centru de seamă au fost orașele mari, cum ar fi cele din Catalonia

și Flandra și în zonele de circulație intensă de-a lungul Rinului și

Elba. În Franța incidentul principal de Jacquerie izbucnit mai 1358 în

regiunea Beauvais, rapid de raspandire a regiunilor de Soissons, Valois,

și Brie. Aceasta a luat forma de jaf și incendiere printre castelele locale,

dar nu a produs neliniște similară în orașe, și nici lideri influenți sau

și-a exprimat în mod clar doctrine. Represiunea instigat de către feudali

a fost extrem de Savage.

În 1378, sărăcirea generală în Languedoc și apariția de

grupuri de bandiți au dat naștere, de asemenea la o Jacquerie endemice, cunoscut

sub numele de

Jacquerie de Tuchins, un cuvânt vechi de bandiți și jefuitori care holed

în pădurile. Aceasta miscare a fost, de asemenea, reprimată. Este de remarcat faptul

că, în

Italia astfel de revolte țărănești au fost rare. Există, greutatea de dominare a

orașelor "

pe țară a făcut rezistență imposibil. Deci, în general,

vorbind, nu a existat nici o problemă'''' țăran în al XIV-și fifteenthcentury

Europa. Singura mare mișcare, organizată țărănească a apărut în

Germania de la începutul secolului al XVI-lea. Că a fost Țăranului''

Razboi.''

Revoltele urbane

Pe de altă parte, există cu siguranță a fost o problemă urban. După 1260,

boom-ul urban extraordinar slăbit și a fost înlocuit de criză. Șomajul,

salariile fluctuante, și numărul tot mai mare de povertystricken

și oamenii marginale a dat naștere la crize practic neîncetat de revolte

și revolte. Violența a straturilor urbane mai mici, atunci când nu este ventilat la

evreii, ce au vizat reprezentanți ai puterii regale, a cărui

lăcomia fiscal și represiv de poliție s-au dovedit mai mult și mai insuportabil.

Faptul că grupurile concentrate de meșteri au fost atât de dominată de

de masterat pe profit stârnit revolte in randul meșteșugari ordinare și a

săraci. Acestea au încercat să se organizeze. În 1285, juristul francez

Beaumanoir a scris:'' Când anumite persoane să se angajeze sau sunt de acord să

retrage munca lor decât dacă salariile lor sunt crescut, ele formează o alianță

în comun de profit.'' Deja în 1255, în Figeac, meșteșugari au format un

collegatio, care ar putea fi tradus ca un sindicat. Aceste rebeli urbane

precizate cererile lor și planurile lor. Ei au cerut de lucru mai scurt

ore. În 1337, de Fullers Gent revoltat, cu strigăte de muncă'' și libertate.''

Spre deosebire în mediul rural, în orașele rebelii găsit lideri. Robert


Fossier a numit o câteva dintre ele: Berenguer Oller în Barcelona, Jean Cabos

în Caen, Peter Deconinck în Bruges, Michele di Lando în Florența, Simon

Caboche în Paris, Honore "Cotquin în Amiens, Bernard Porquier în Be'ziers.

Doar unul dintre acești lideri pare să fi posedat statura excepționale:

Henri de Dinant a Lie `GE, care a controlat oraș timp de patru ani, de la

1353-1356, cu vise de o societate fără clase. În afară de la Lie `ge, trei

orașe au fost scenele de revoltele urbane de natură cu adevărat revoluționar, în

XIV și începutul secolului XV. Ei au fost Paris, Londra, și

Florența.

La Paris, reacție la înfrângerea de regele Franței, Ioan cel Bun, la

Poitiers, și intrigile Charles Bad, contele de Evreux și rege

de Navarra, a produs o revoltă de o mare parte a populației parizian,

care a găsit un lider în persoana unui burghez, Tienne E "eminent

Marcel, ofiterul de la negustori. El nu a fost un revoluționar, dar el

a dorit să limiteze puterile de o monarhie care a fost de cotitură a fi mai

și mai absolută. După o serie de succese și eșecuri, în special

încercarea sa de a obține sprijin în rândul țăranilor, E "Tienne Marcel a fost

asasinat

la 31 iulie 1358 și revolta parizian a fost zdrobit.

O mișcare de scurtă durată, dar violent de rebeliune a avut loc în 1382, când

monarhiei restaurate taxele pe care Carol V a abolit imprudent

pe patul de moarte. Rebelii confiscate de maces (Maillets), așezate în partea din

față a

Ho tel de Ville, pentru a servi în cazul unui atac de limba engleză, și le-a folosit

pentru a ataca autorităților. Acest lucru a fost cunoscut sub numele de revolta

Maillotins.

Un alt flareup a avut loc în contextul unui conflict între oamenii din

Armagnac și cele de Burgundia, ambele din care a dorit să profite de putere

al autorităților din jurul regele nebun, Carol al VI-lea. Burgunzii

sprijinit un grup de rebeli condus de un măcelar numit Caboche, care a convins

Parlamentul să voteze pentru o lege de reformă mai 1413. Cu toate acestea,

Revenirea Armagnac fracțiunii de la putere măturat asta deoparte. În Franța și în

altă parte

de asemenea acest model de reforme avort și revolte urbane au continuat

până la Revoluția Franceză.

La Londra, o revoltă mare a izbucnit atunci când muncitorii au ridicat împotriva

consolidarea unui statut menite să le reprime și impunerea unei

Noua taxă, taxa de sondaj''.'' Ce a făcut aceste mișcări rebele excepționale

a fost o combinație de o revoltă de meșteșugari urbane și a lucrătorilor și a

răscoalei țărănești. Această revoltă special găsit lideri. Una a fost Wat Tyler,

care cerea abrogarea Statutului și emanciparea

iobagi, celălalt un preot sărac, John Bull, care a inventat expresia izbitoare,

'' Când Adam și Eva au afundat durata, care era pe atunci domn?'' Pentru

o perioadă scurtă protestatarii controlată Londra, dar au fost în cele din urmă

depăși și încă o dată represiunea brutală a urmat.


În Florența, evenimentele au luat o turnură diferită. Orașul a fost dominat

de importantă industria textilă și marea putere a liderilor

corporații bogate de producătorii de textile și comercianți. A fost textilă

lucrătorii care au condus revolta împotriva familiilor bogate. Aceste Ciompi

asigurat

controlul asupra orașului timp de trei ani, 1378-1382. Mișcarea chiar

răspândit dincolo de Florența, la Siena, de exemplu. Dar revenirea ulterioară a

familiile bogate restabilit puterea lor pe o perioadă lungă de timp.

XV-lea a fost la vârsta de Medicis.

Alte mișcări, cea mai mare parte instigate de locuitori șomeri și marginale

orașelor în care se aflau'' sferturi periculoase,'' a erupt aproape

peste tot. Ei au fost prefigurat deja în perioada 1280-1310,

la Douai, Ypres, Bruges, Tournai, Saint-Omer, Amiens și Lie `ge, de asemenea, în

Languedoc, la Be'ziers și Toulouse, în Champagne, la Reims, în Normandia,

la Caen, în Paris și nordul Italiei - în Lombardia, la Bologna, în

1289, la Viterbo și Florența, în Toscana. O a doua perioadă de tulburări

extinse 1360-1410, atunci când o modernă formă'''' de violență lucrător

a făcut apariția: distrugerea de mașini. Orașele cele mai afectate

au fost cele din nord-vestul Europei și a Imperiului: valea Rinului (Strasburg,

Koln, și Frankfurt) și centrala a Germaniei (Basel, Nürnberg,

Ratisbonne).

O perioadă finală, mai scurtă și mai puțin violente, a durat 1440-1460,

implicând Germania (Viena, Köln, și Nürnberg), Flandra (Ghent),

și ca întotdeauna, la Paris, în 1455. Pierre Monnet a analizat special

Caracterul de conflicte care, în nu mai puțin de 250 de ocazii, au zguduit

peste o sută de orașe germane între 1300 și 1350. Acestea au rezultat în

Nici constituirea de tiranii italian de tip și nici în orice democratizare

de meserii. Revenirea la pacea a fost organizat pe grupe de elită, care au avut

a reușit să păstreze puterea lor.

Conflictele din nordul Europei

În scandinav Europa, conflictele sociale au fost complicate de ciocniri între

Negustori și meșteșugari hanseatic scandinave și țărani, și

rivalitatea dintre regatele nordice. În 1397, în Kalmar, cele trei regate

din Danemarca, Norvegia, și Suedia a declarat un dinastic perpetuu

uniune. Cu toate acestea, prin 1434 nobilii și țăranii suedezi s-au revoltat.

Un exemplu de violență urbană în acest sector este asigurată de 1455

revoltă a populației din Bergen, instigat de către Ligii Hanseatice.

Acesta a fost îndreptată împotriva puterii regale, episcopul și cu privire la 60 de

alte

figuri, care au fost puse la moarte. Lumea scandinav, care a fost atât


divizat și, de asemenea, profund ostil la negustori germani și olandezi ale

Ligii Hanseatice, a fost un sector deosebit de instabil din Europa. În altă parte,

în 1478 Marele Cneaz a Moscovy confiscate Novgorod, și de 1494

Comercianți hanseatic a încetat să funcționeze acolo. Apariția incipient

Putere rusesc numit în relații de întrebare pe care au avut anterior Rusia Unită

cu Europa.

Depasind de unitatea Bisericii: Marea Schismă

Un alt eveniment care a contribuit la dezordine a creștinilor din

secolul XIV implicat papalitatea. Acesta a fost declanșat de către neîncetată

conflicte care au distrus populația Romei ca urmare a 1300 Jubilee.

Pentru a scăpa de aceste probleme, franceză Papa Clement V, arhiepiscop de

Bordeaux, care a fost ales în 1305 și încoronat în Lyon, nu a făcut-o atunci

proceda la Roma. El a convocat un consiliu, care va avea loc în 1312 în Viena,

pe Rho NE, iar în 1309 sa instalat în Avignon, în speranța pentru o

pacificare, care îi va permite să se mute la Roma. Cu toate acestea, Clement

A V succesorii imediate niciodată nu a făcut trece pe la Avignon. Ei au construit

un

palatul pontifical superb acolo și a înființat o administrație eficientă pentru

Creștinătății, datorită instituțiilor finanțate în mare parte de impozitare grele. Ea

lăudat-o cameră apostolică, un Trezoreriei, și o Cancelariei. O varietate de

camere public papale și un birou penitenciar combinate pentru a transforma

Avignon papalitatea în guvernul monarhic cel mai de succes din al XIV-

Europa secolului. Poziția geografică a Avignon, aproximativ la

centrul creștinătății, a favorizat foarte mult aceste succese papale. Încă

ceea ce a fost cel mai de sus în mintea de majoritatea europenilor în acest moment

a fost de

atașamentul față de tot simbolismul reprezentat de orașul de la Roma. Chiar

Astăzi, Europa continuă să fie sensibili la prestigiul de anumite locuri

și amintiri și ceea ce simbolizează. De-a lungul secolului al XIV-lea

cea mai mare parte a opiniei publice, care a început să găsească o expresie nu

numai

în Biserică, ci și în rândul laicilor vociferat pentru întoarcerea papalității

la Roma. În 1367, Urban V, să asculte această cerere, a plecat Avignon pentru

Roma, dar în 1370 situația de acolo l-au făcut să se întoarcă la Avignon.

În cele din urmă, în 1378, succesorul lui Grigore al XI-au reușit să se întoarcă

papalitatea definitiv la Roma.

Conflictele interne ale Romei a crescut, în timp ce papalitatea a fost stabilit

în Avignon, alimentat de rivalitatea dintre marile familii aristocratice ale orașului

și

prezența unei populații totdeauna gata să cuceriți de agitatoare. Una

episod excepțional în Roma, la acest moment implicat Cola di Rienzo, un modest

dar foarte educat om, a adus pe literatura veche. El a fost un


inspirat orator. Prin elocvența lui, un amestec de citate din antichitate

și zborurile modă profetice de fantezie, el a câștigat sprijinul

maselor și, cu ajutorul lor, el a preluat controlul asupra sediului municipal

din Roma, Capitol. Cu toate acestea, ostilitatea a marelui roman

familii, combinate cu cea a Papei, care a trimis trupe în

comanda de Cardinalul Albornoz, forțat Cola di Rienzo în exil. El

mai târziu a încercat o revenire la Roma, dar nu a reușit să-și recapete puterea de

acolo

iar în 1354 a fost asasinat. Acest episod a zguduit profund nu numai

Roma, dar întreaga creștinătate, încurajând o renaștere a latine

gândit de antichitate. Revenirea Gregory XI la Roma, departe de restabilirea

pace în Biserică, a declanșat o criză și mai gravă. Sa prematură

moarte a condus la un conclav care sa dezvoltat într-o revoltă. Noul papă, Urban

Al VI-lea, care a fost ales în această situație tulbure, a trezit ostilitatea feroce.

O majoritate în conclav anulat alegerea sa și a ales Clement al VII-

în locul său. Dar Urban al VI-lea a refuzat să stea jos. Prin urmare a fost doi

Papii simultan în birou, italiană Urban al VI-lea la Roma și

Genevese Clement VII la Avignon. Ambele s-au adunat secțiuni ale creștinătății,

care a fost astfel divizat. Țările ascultători la Avignon incluse

Franța, Castilia, Aragon, și Scoția. Cei ascultători la Roma incluse

Italia, Anglia, Imperiul germanic și împărățiile periferice de Est

și nordul Europei. Ambele papi au fost susținute de cardinali, care, atunci când

papi au murit, au format propriile lor conclavuri separate. Urban al VI-lea a fost

urmat

de Bonifaciu al IX (papa 1389-1404), Innocent VII (Papa 1404-6), și

Gregory XII (1406-9). In 1394 Clement a fost urmată de Benedict XIII. Ea

a fost remarcabil că - așa cum a fost să se întâmple în secolul al XVI-lea, în

contextul Reformei - toate Bisericile naționale respectat deciziile

realizate de către monarhii lor și liderii politici. Situația

scandalizat și traumatizați mulți creștini, clerici și laici deopotrivă.

Din 1395 pe, Franța apăsat pentru o soluție potrivit căreia atât papii

să cedeze pozițiile și să se retragă în același timp. Papa Benedict al XIII-lea a

refuzat

să facă acest lucru. Cu toate acestea, în 1409 un consiliu format din cardinali trase

din

ambele tabere depus atât papi și în locul lor numit Alexander V.

La scurt timp după, Alexander a fost urmat de Ioan al XXIII-lea, care, cu toate

acestea,

Tradiția nu a recunoscut niciodată ca un adevărat papă, deci numele său nu apare

în lista oficială a papilor. Ca atât Benedict al XIII-lea și Grigore al XII-persistat

în agățându-se de pozițiile lor, nu au acum doar doi papi, ci trei.

Ioan al XXIII-lea a fost apoi scos de la Roma și în 1415 a fost detronat de către

Consiliul de Constance. În acest moment, Gregory XII-a abdicat, Benedict al XIII-

lea,

acum izolate, a fost din nou demis, și în cele din urmă, la 11 noiembrie 1417,

Consiliul a ales Martin V, un papă unificator de reconciliere. Un alt

perioadă scurtă și mai puțin grave de schismă dezvoltat între 1439 și 1449.


Cu toate acestea, Consiliul de Florența și Papa Eugenius IV în cele din urmă a adus

aceasta definitiv la capăt și, în extremis, chiar a încercat o reconciliere

între Biserica latină romană și cea ortodoxă greacă. Cu toate acestea,

acest lucru a fost să fie distrus în 1453, când Constantinopolul a căzut în mâinile

turcilor.

Marea Schismă pune o presiune mare pe Europa creștină. Pentru mulți lung

ani, unitatea sa a fost anulată. Pe partea pozitivă, schisma poate avea

a relevat puterea de atașament creștinilor de a Bisericii Romane, dar

pe de altă parte, puterea unificatoare a acestora a fost profund compromise.

Bisericile naționale s-au distanțat de la Roma și monarhiile

se pregătește acum să treacă la un sistem de tratate bilaterale cu

papalitatea. O Europă a concordate a fost în curs de dezvoltare.

Noul Ereticii: Wycliffites și husiților

În secolele XIV-XV, marile erezii ale precedente

Perioada stins. Încetul cu încetul, catarii au dispărut și valdenzii

supraviețuit doar prin virtutea de a se retrage în izolare, mai ales în Alpine

văi și câteva regiuni izolate din nordul Italiei. Dar noi erezii,

în general, considerat a fi'''' moderne și să constituie o prefigurare directă

a Reformei protestante din secolul al XVI-lea, acum a apărut.

două cele mai importante au fost ca de John Wycliffe și Lollarzi, în

fourteenthcentury

Anglia, și că de Jan Hus și husiții, în Boemia, în

începutul secolului al XV-lea. John Wycliffe (cca. 1335-1384) a fost un maestru de

teologie la Oxford. El a înviat vechea idee că validitatea

sacramente nu a depins de biroul de cei care le administrează, dar

pe acesta din urmă fiind într-o stare de grație. Prin urmare, nonvalidity de

sacramente

a primit de la preoții care au fost nevrednic. Mai mult, numai componente

a religiei creștine pe care el a considerat valabil au fost cele de

care face referire Biblia. Prin urmare, el a negat validitatea tuturor Bisericii

decizii care nu erau originare din și corespund cu Sfintele Scripturi.

Din aceste motive, el a discreditat utilizarea de imagini, practica de pelerinaje,

și furnizarea de indulgențe pentru cei morți. La sfârșitul vieții sale, el

a luat pentru a predica ideile sale radicale cu privire la ritualul Euharistiei, ataca

transsubstanțiere

și, de asemenea, ordinele religioase, pe care îl considera ca'' privat''

religii.

Ideile lui Wycliffe cu privire la Euharistie au fost condamnați la Oxford în 1380 și

la Londra, în 1382. Zvon a avut ca el a inspirat, dacă nu în mod deschis

susținut revolta muncitorilor din 1381. Pe termen lung, cea mai mare influența lui

probabil derivat din traducerea în limba engleză a Bibliei. Ideile sale

a continuat să fie difuzate după moartea sa, mai presus de toate în Oxford. Ei au

fost un


obiect de controverse considerabile la începutul secolului al XV-lea

și a trăit aici și acolo până la Reforma protestantă a

secolul al XVI-lea, în care unele dintre ele au fost de găsit.

Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, ideile lui Wycliffe a avut discipoli inspirate,

Lollarzi, care au fost menționate ca Beghardism, un cuvânt sinonim

la cerșetori''.'' Acest termen a fost, de asemenea, aplicat peiorativ la alții care au

subscris

la religii marginale, cum ar fi un alt grup de ucenici lui Wycliffe,

predicatori de la Oxford, care s-au alăturat de către o varietate de alte'' slab

preoți.'' Aceste câștigat o influență considerabilă în politică importantă și

cercuri sociale, unde au găsit un număr de protecție, și au continuat

pentru a difuza traducerea în limba engleză a Bibliei Wycliffe și de a oferi

inspirație

pentru o serie de proiecte radicale. Unul a fost un plan de a seculariza

proprietate a clerului: în 1410, Parlamentul a fost în considerare confiscarea

proprietate episcopală și monahală. Lollarzi au fost supuse la violente

persecuție: în prima jumătate a secolului al XV-lea acestea au fost condamnați

să fie ars pe rug. Cu toate acestea, influența lor a persistat și în

secolul al XVI-lea, când multe dintre ideile lor au fost luate de către

Reforma protestantă.

Celălalt mare, în primul rând semiheretical, apoi incontestabil eretică

Mișcarea a fost lansat de Jan Hus (1370-1415) în Boemia. Jan Hus,

un student la Universitatea recent stabilit de Praga, s-au implicat

în ciocnirile violente care set de cehi și germani în opoziție

atât profesional cât și etnic. În 1409-1410, el a devenit rector al

Universitatea. Învățătura lui Hus a transmis idei influențate de Wycliffe.

Germanii au favorizat o teologie nominalist, dar Hus mărturisit un realism radical

care afirma existenta universaliilor în inteligența divină, având în vedere că

idei au fost realități transcendente. Influența sa a fost în nici un caz limitat la

cercurile universitare, de la 1402 la a predicat, în limba cehă, în Capela

Betleem, în Praga. El a cerut o reformă morală a Bisericii și stricte

ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, și astfel sa trezit în conflict cu ecleziastică

ierarhie. Susținut de colegii săi cehi, el a convins

rege al Boemiei a trece decretul de Kutna Hora (1409), care a obligat toate

maeștrii germani și elevi în afara universității. Acestea plecat și

a fondat Universitatea din Leipzig. În 1410 ofWycliffe lucrările au fost arse

în public și Jan Hus a fost excomunicat. El a părăsit Praga și a intrat în

exil voluntar, unde sa dedicat predica și scrie polemic

broșuri. În lucrarea sa De ecclesia, de exemplu, el definit ca o Church

Adunarea a predestinat și a respins primatul Papei. În 1414,

el a acceptat invitația de a merge și justifica el însuși în fața Consiliului de

Constance. Dar la sosire, el a fost imediat aruncat în închisoare și,

în ciuda toate refuzurile sale de acuzațiile aduse împotriva sa într-un parteneriat

public asamblat


Bly, la 05 iulie 1415 a fost condamnat și ars pe rug. Cenușa lui

au fost împrăștiate în Rin.

Majoritatea cehilor respins condamnarea sa și agățat de ideile sale. Acest

constituit prima divizie confesional vreodată să afecteze creștinătății. Praga

acum a căzut în mâinile husiților și s-au revoltat împotriva împăratului,

care a fost, de asemenea, rege al Boemiei. Insurecția a luat o întorsătură gravă

atunci când a adoptat ideile de grup mai radical de husiților,

Taborites. Dintr-un punct de vedere religios, cehii desprins de

Biserica Romano-și extins comuniune în ambele tipuri de laicilor.

Dintr-un punct de vedere național, mișcarea a confirmat preferința pentru

limba cehă și valori mai degrabă decât străină - și, în special,

German - cele. Dintr-un punct de vedere social, mișcarea promovat

țăranii într-o poziție de primă importanță și a făcut departe cu

Structurile de feudalismului. Între 1421 și 1431, Biserica și

Alegătorii germani a condus patru cruciade împotriva husiților. Forțele Husite,

țărani luptă pe jos din spate căruțele lor, inspirat de religios lor

credință, depășit cavaleriei și, în 1428-9, efectuate devastare

și teroare în Lusatia, Saxonia, și Franconia. Mișcării husite

a fost prima mare mișcare revoluționară Europeană și Europa a fost

stupefiat de ea. Imparatul Sigismund a trebuit să se mulțumească cu a compromite

cu moderați husite. Acestea au avut George a Podiebrad ca lor

lider si pentru multi ani a câștigat victorie după victorie. Ca rege al Boemiei,

între 1458 și 1471, el a intrat în posesia cetăți germane

în Boemia.

Devotio Moderna

Religia a dat astfel naștere la multe dintre problemele care au zguduit Europa de

a XIV și începutul secolului XV, și aceste probleme au condus la multe

mai mult sau mai puțin conflicte violente. Cu toate acestea, această imagine de

violență trebuie să fie

compensată prin menționarea unei dezvoltări pașnice în evlavia creștină, care

afectat, probabil, sensibilitate europeană și mai profund. Aceasta a fost

mișcare a ceea ce a fost cunoscut sub numele de devotio Moderna. Acesta a derivat

din

experiențe de fiul unui negustor de textile din Deventer, în Țările de Jos.

Numele lui a fost Gerard Grote. El a devenit un preot, dar în 1374 a abandonat

de viață și s-au retras la Charterhouse de Monnikhuizen. El apoi

sa dedicat organizării comunităților religioase, în care preoții,

cler, și să frații toți trăit împreună ca frați de un comun

Viață. Alături, el a înființat o sucursală pentru femei. Grote și discipolii săi

reforma predicat, ataca simonie, acumularea de mai multe trairi,


Preoții care traiesc cu concubine, și nerespectarea de jurăminte de sărăcie.

Impactul mișcării devotio Moderna nu a fost la fel de adânci ca mistic

inspirație că înflorit în al XIII-lea și, mai presus de toate, al XIV-lea

Europa, dar a făcut-o abordează probleme concrete și a recomandat un simplu

și un fel practic de pietate, modelat pe umanitatea lui Hristos. Acest

produs imitarea lui Isus Hristos, atribuită lui Thomas a Kempis `,

care a murit în 1471. Timp de secole, ulterior, aceasta a rămas textul devoțional

în mod constant citit de mulți oameni pioși de ambele sexe în Europa. Devotio

Moderna poate au dovedit a nu mai mult de inspirație marginal pentru

aripi mai radicale ale Reformei protestante, dar cu siguranță furnizate

Ignațiu de Loyola, cu unele dintre ideile pe care sa bazat iezuit evlavie.

Nașterea de sentimentul național

Unii istorici cred că conflictele care au izbucnit în al XIV-și

Europa XV-lea au fost alimentate de un fenomen psihologic: național

senzație. Alții pun la îndoială existența unui astfel de lucru în această perioadă.

Bernard Guene'e crede întrebarea de a fi prost formulat. O cale mai bună de

pune ar fi:'' Ceea ce, în orice stat dat, ar fi un european a

Evul Mediu târziu au înțeles prin "națiune"? Ar fi locuitorii săi

s-au văzut ca o națiune? Care au fost elementele sentiment național

care le-a inspirat, și cât de intens a fost? Ce putere și ce grad

de coeziune ar atrage acest stat la astfel de sentiment național?'' lui Guene'e

Răspunsul este că cuvântul'''' națiune dobândit sensul său modern numai în

secolul al XVIII-lea. În Evul Mediu târziu, cuvintele folosite ca sinonime

pentru'' neam'''' au fost rasa,'''' țară,'' și'' Britanie.'' În Mediu târziu

Vârstele, cuvântul'' neam'', în sensul modern, a fost aplicat numai la realitățile

cu care avea o relație profundă: astfel, în Germania, a fost legat numai

cu ideea de imperiu - care nu a fost să fie confundată cu cea de

Germania sau chiar nici o afiliere germanic. În Franța, nașterea național

Sentimentul a fost strâns asociate cu Războiul de o sută de ani ". Bernard

Guene'e are, cu toate acestea, să declare că originea îndepărtat de acest sentiment

poate fi

urmărite la secolul al XIII-lea. Acesta este, probabil, în Anglia, și în special în

Istoriografia engleză, ca un fenomen care seamănă cel mai bine ceea ce

ne-ar numi'' sentimentul'' național poate fi detectat prima. Într-un studiu fin recent,

Olivier de Laborderie a arătat cum, la sfârșitul secolului al XIII-lea

și începutul de-a paisprezecea genealogii, ilustre ar putea fi doar

înțelese din perspectiva de limba engleză sentimentului național, care s-au întors la

secolul al XII-lea. El sugerează că succesul de Geoffrey de Monmouth lui

Historia Regnum Britanniae (cca. 1136) a fost decisiv în acest sens. Ea a avut


popularizat Brut (Regele Brut, strămoșul legendar al regilor Breton)

și semihistorical Regele Arthur. Tot la fel, chiar dacă o sută de ani "

Războiul nu a fost la originea sentimentului național adevărat, acesta a adus o

schimbare de importanță capitală, care a fost de a alimenta dezvoltarea în rândul

Engleză. Franceză, care a fost văzut acum ca limba a inamicului, a fost

abandonat ca limbă oficială a Angliei și a fost înlocuit de limba engleză,

limba poporului. Coerența lingvistică nu este invariabil legat

sentimentul național, dar în Anglia, ea cu siguranță a consolida urmă

dezvoltare. Shakespeare, care este adesea văzută ca reprezentând punctul de la

care sentimentul național a ajuns plina dezvoltare, a fost primul care îi lasă

Engleză naționalism expresie magnific, într-un discurs celebru pronunțat

de protagonistul eponim al lui Richard al II-lea.

De asemenea, este corect să sublinieze incidenta de trimiteri la'''' în Franța

lucrările compuse în mănăstire de Saint-Denis, care, din 1274, au fost

cunoscut sub numele de Les Grandes Chroniques de France. În ambele cazuri,

există cu siguranță

pare a fi o legătură între'' sentiment'' și monarhia național. Acest

legătură între țară și monarhia este, de asemenea, evidentă în episodul de Joan de

Arc. În acest caz, deși, ar putea fi implicat o atitudine'''' populare. Chiar

astfel încât, de obicei, evoluția sentimentului național pare să fi implicat doar o

elite minoritare și a fost departe de a poseda un set bogat de asociații care se

a fost de a dobândi mai târziu. Aceasta ar face, probabil, mai mult sens să vorbim

de o

'' Spirit patriotic,'' pentru Ernest Kantorowicz a arătat cât de mult dictonul

Pro Patria mori (să moară pentru țara sa), a fost difuzat până la sfârșitul anului

Evul Mediu. În orice caz, orice evaluare a dezvoltării naționale

senzație în XIV și-Europa XV-lea este o chestiune delicată, și

în mod clar formarea unei națiuni nu este doar o chestiune de sentimente și

psihologie.

Așa că haideți să ne gândim acum utilizări ale termenului de națiune'''' care a jucat

un rol în

dezvoltarea de sensul său modern. În secolul al XV-lea termen

'' Neam'' a fost aplicată pentru două tipuri specifice de adunări: universități și

consilii. În interesul bunei funcționări a instituției, universități

grupate mai multe lor studenți de diferite origini în națiuni. O astfel de divizie

apărut pentru prima dată în jurul valorii de 1180, în Bologna, unde a fost

Universitatea

organizat în două grupe, clasificate în funcție de dacă elevii

a venit de la nord sau la sud de Alpi. Studenții au fost Cismontane

împărțit în trei subnations (lombarzii, toscani, și sicilienii).

Studenții ultramontan format 13 grupuri care mai mult sau mai puțin corespundeau

la diverse alte regate și unități politice ale creștinătății. La Paris, un

sistem similar a apărut în 1222, dar a fost limitat la Facultatea de Arte, care

a fost împărțită în patru națiuni: Normandia, Picardy, Franța, și anglo-

Germania. Acest exemplu arată că un medieval'' universitate-națiune'' ar putea


cu siguranță nu poate fi identificat prin orice naționalitate comun deținute de către

membrii săi.

De exemplu, aici'' francez națiune'' cuprins de masterat și studenții

din alte țări mediteraneene, precum și'' națiunii anglo-german,''

care ni se pare un hibrid veritabil, a fost, de fapt, foarte important în

secolul al XV-lea și, în conformitate cu normele medievale, a funcționat perfect

bine. În schimb, la Praga, după cum am văzut, Republica Cehă și Germania

națiuni au fost împărțite în funcție de criterii strict etnice, iar acest lucru a dus la

conflicte violente, ca urmare a care națiunea germană a fost eliminată de la

Universitatea.

Marile consilii ale secolului al XV-lea, mai ales al Consiliului din

Constance, de asemenea, utilizate și difuzate astfel de diviziuni naționale. Fiecare

națiune''''

a lua parte la Consiliul reprezentat mai multe țări separate, care au fost

mai mult sau mai puțin legate punct de vedere geografic, istoric, sau lingvistic.

Ideea de

o națiune'','' ca atunci a înțeles, a fost pur și simplu un mod de organizare Europene

spațiu și societate. Similar, în contextul expansiunii europene în afara

Europa, comercianții europeni care lucrează în străinătate în mesaje comerciale sau

chiar în

târguri ar forma'' neamurile'' compus a bastinasilor de un anumit oraș

sau regiune, și ar reprezenta și acorda asistență acestora.

Profeția politic

Profeție politic a fost un fenomen strâns legat de sentimentul național și

a găsit expresia puternic în secolele XIV-XV.

Prin citirea lor din Vechiul Testament și meditație lor pe ea,

clerul din Evul Mediu au devenit obișnuiți să-i atribuie o mare importanță

pentru a profeți și la aspectele politice ale profețiilor lor. Colette

Beaune crede că'' secolul al XIV-lea a fost'' decisiv în difuzarea

de o astfel de atitudine. Națiunile cele europene și orașe italiene mari fabricat

profețiile lor. În Franța, profeție a avut ca un rege pe nume

Charles, de asemenea, fiul unui Charles, își va asuma puterea de la vârsta de 13,

prevalează în primul rând o serie de revolte, apoi în limba engleză, și du-te la a fi

încoronat ca împărat în ambele Roma și Ierusalim, înainte de recucerirea

Țara Sfântă și mor în Ierusalim. În Spania, Ferdinand de Aragon a fost

erou de o profeție care a prevăzut victoria sa definitivă asupra mauri și

temelia unei lumi noi. Colette Beaune scrie după cum urmează: Prin''

sfârșitul secolului al XV-lea, profeția a fost peste tot. Acesta a justificat italian

Războaiele și a lansat Cristofor Columb pe drumul său maritim de

descoperire. Într-o lume medievală care a fost greu de conceput de ideea de

progres, profeția a fost unul dintre cele mai puține mijloace de a concepe un viitor

deja stabilite.'' Acest profetic Europa a prevăzut o Europă care ar fi


victorios și dominant, o Europă modernă. Eu nu sunt de acord cu istoricii

cum ar fi Mihail Bahtin, care asociază o așa-numită renaștere medievale

cu carnaval ca spre deosebire de Postul Mare, râsete, spre deosebire de lacrimi. Dar

Evul Mediu, perioada în care valorile cerești a venit pe pamant, a facut

gestiona pentru a oferi bărbați și femei bucurie, chiar în această viață pământească,

așa cum a

a fost demonstrat de către splendidă lucrare recenta colectiv, Le Moyen Age en

lumie `re (ed. Jacques Dalarun, Paris: Fayard, 2002).

Tipografii

Între timp, ca Europa XV-lea a visat un viitor glorios, a fost

în același timp, deschiderea spre o civilizație mai fericit, în primul rând,

de fapt, aici pe pământ. Descoperirea de imprimare a fost să conducă la o

răspândirea considerabilă de lectură și un triumf pentru scris și cărți.

primul mijloc de tipărire în lumea occidentală, probabil, a luat forma

blocuri de lemn care poartă gravuri de relief. Încă din 1400, acestea au fost folosite

pentru a reproduce texte numite xilogravuri, pe hârtie. Cu toate acestea, acest

xilografie

nu a fost larg răspândită. Ea a generat mai puține texte decât transcrierea manuală

de manuscrise care, la începutul secolului al XV-lea,

a fost realizat în studiouri speciale în care câteva zeci de copiști s-ar lucra

dictare stăpânul lor. Utilizarea de hârtie a constituit prima descoperire,

dar invenția definitivă a venit în aproximativ 1450 cu sistematică

utilizarea de tipul de metal mobile. Dacă Gutenberg german a inventat,

sau pur și simplu perfecționat și difuzate această metodă, el a fost cel care, în

Mainz,

a lansat prima tipografie european. Prin 1454, o tipografie aici

producea cărți exclusiv pe baza tipului de metal mobile produsă

cu ajutorul de forme de cupru goale. În 1457 de imprimare Mainz funcționează

a produs o psaltire de culoare, oferind roșu și albastru, precum și negru. Prin

sfârșitul imprimare secolului al XV-au răspândit în întreaga practic

întreaga Europă. În 1466 a fost creat un scaun pentru un profesor de imprimare în

Universitatea din Paris și în 1470 prima tipografie a fost înființat în

Paris. Două orașe au devenit curând mai importante centre de imprimare, Antwerp,

deja principalul centru economic al Europei, și Veneția, unde artistul

Aldo Manuzio (cca. 1450-1515) a devenit imprimanta de conducere. Suntem

familiarizați

cu numele de incunabule pentru cărțile tipărite înainte de 1500, care au

ajuns până la noi. Revoluția de imprimare a luat un timp pentru a face un impact.

Chiar și în afară de volume de lux, cărțile tipărite au fost extrem de costisitoare și

la sfârșitul secolului al XV-lectură chiar a suferit o ușoară scădere. În plus,

nu a fost până la un timp mai târziu, în cursul secolului al XVI-lea,

că conținutul cărților început să se schimbe. Timp de mulți ani Călușei


sa dovedit cea mai mare parte Biblii și lucrări religioase medievale, iar lucrările au

fost

ilustrat doar de miniaturi cu caracter medieval. Totuși, în cele din urmă

cărți tipărite au fost de a revolutiona nu doar de învățare, dar practica foarte

de lectură. O Europă a noilor cititori a fost în perspectivă.

AWorld-Economy

Secolul al XV-lea a fost, de asemenea, o perioadă de mare expansiune pentru

Europene

economia. Istoric de rând este Fernand Braudel, care a folosit termenul de

''-Economia mondială'' pentru a descrie și explica ea. Lumea-economie a implicat

constituirea unui spațiu în care a avut loc schimburi economice periodice

sub conducerea unui anumit oraș sau regiune. Conform Braudel.

în secolul al XIV-lea s-au stabilit relații regulate între nordul

Europa, Flandra, cele mai mari porturi din Italia (Genova, Veneția) și asiatice

lume. Braudel sugerează că a fost aceasta, care a creat o worldeconomy european,

centrul XV-lea care a fost Anvers. Roman

'' Globalizarea'' din antichitate a fost limitat la lumea mediteraneană, astfel încât

aceasta

a constituit primul mare globalizării moderne. Ca toate globalizării,

În ansamblu, acest îmbogățit de orașe, regiuni, grupuri sociale, și familiile care

au luat parte la ea. Dar, în același timp, sărăcit victime ale celor

schimburilor comerciale. Multe orașe asistat, astfel, o pauperizare creștere

și marginalizarea de o mare parte a locuitorilor lor. Fernand

Braudel subliniază că astfel de globalizarea afectează nu numai sectorul economic

dar, de asemenea, sectoarele politice și culturale. Dintr-un punct de vedere politic

acest

-economia mondială a adus cu privire la ceea ce avea să fie numit un echilibru

european de

putere. Acest lucru a fost nașterea unei Europe a schimburilor economice

globalizate,

dar, de asemenea, unul în care s-au agravat inegalitățile sociale și politice.

O Extinderea și înflorire Europa

Această evoluție a Europei, marcat de creștere și deschidere, înflorit în

ceea ce se numește în mod tradițional Renașterii, care a înflorit în orbitor

moda în secolele XIV-XV. În munca mea mai devreme Le

Moyen Age imagini en (Evul Mediu, în imagini), am încercat să arăt cum

această înflorire a găsit expresie în iconografia perioadei. Lasă-mă

ma repet pe scurt. Ca Philippe Arie `s-a arătat, în trecut, copilul a avut

fost neglijate, nu în viața de zi cu zi, în care a fost obiectul de respectarea

dragostea parintilor sai, dar cu siguranță ca o valoare pozitivă. Dar, în al

treisprezecelea

lea, copiii au fost propulsat în prim-plan de Isus sugari, acum


afectuos descoperit în conturile apocrife din copilărie care

au fost înmulțirea și susținute de noul cult, care a fost dedicat lui.

Acum, copiii au început să fie văzută ca creaturi frumoase și fermecătoare.

Fericit și mischievously la joc, au invadat lumea îngerilor,

sub formă de copii grăsuț mici, putti. Odata cu aceasta promovare a

copil, femeile prea a venit să ia de centru-etapă. Ca cultul Fecioarei Maria

răspândirea, imagini ale Pieta `a Mariei, Fecioara de Mercy, ar fi văzut

peste tot, și în același timp Eva, care a fost anterior retrogradat la

fundal ca o femeie periculoasă, acum a venit înainte, care cuprinde

seducție carnală a femeii pământești. Frumusețea feței ei chiar a rivalizat cu cel

a Fecioarei.

Secolului al XIV-lea a văzut apariția unui alt noutate care

a fost destinat să se bucure de un succes extraordinar: portret. Era

produs de afirmare a individului și a noului cod de reprezentare

cunoscut sub numele de realism. Supușilor săi inclus atât cei vii și

mort. Fețele de cadavre au încetat să fie convențional și a devenit'' reală.''

Cele mai vechi portrete prezentat fețele puternic - papi,

regi, domnilor și bogată burghez, mai târziu, portrete devenit democratizată.

inventarea de pictură în ulei, în secolul al XV-lea, precum și dezvoltarea de

utilizarea șevalet favorizat portret, dar acesta din urmă a avut loc, de asemenea, un

loc de

onora în fresce. O Europă de portrete sa născut și a fost să îndure dreapta

până în secolul al XIX-lea, când a fost parțial preluat de

fotografie.

În această Europă înflorit, gastronomia a introdus un nou tip de lux;

și mai multe banchete au avut loc. De conferință Pheasant că ducele

de Burgundia, Filip cel Bun, pus pe la Lille în 1454 a câștigat un quasimythical

renume. Jocuri de noroc acum răspândit mult dincolo de cercurile aristocratice

și au invadat fiecare plimbare de viață. La începutul anilor cărți de tarot secolul XV

completate zaruri. O Europă carte-joc apărut, alimentand o explozie de

pariuri, în special în Anglia. Acest lucru Europa părea să fie străduindu

pentru a alunga ciuma, revenind tot la visele de cavalerism și a

ceea ce istoricul olandez Johan Huizinga, în celebra sa carte de toamnă

din Evul Mediu (1919), apelurile'' un gust feroce de viață,'''' aspirațiile

spre o viață mai fine,'''' vise de eroism și de dragoste,'''' visele de un idilic

viață.'' Aceasta a fost o Europa care sa aruncat în nu numai dansuri de deces, dar

de asemenea, dansuri festive. Acestea au avut loc pretutindeni, la acompaniament

de

muzica care, reînviat de a paisprezecea-lea Ars Nova, a evoluat pentru a produce

sunete ritmice de mare subtilitate, care exploatat la maxim toate

Resursele de voce și instrumente muzicale. Acesta a fost un timp

atunci când o Europă încrezătoare în sine afirmat, dans, cântând și jucând

muzică.


Florența, Poate că Finest Floarea Europa

Expresia cea mai strălucitoare dintre toate acestea înflorire a fost de a fi găsit în

Florența. Nu, ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de Renaștere a fost

deja încep să înflorească. XV-lea Florența a devenit cel mai

exemplu ilustru de un oraș-stat italian în curs de dezvoltare într-un luminat

tiranie. Acesta a fost crearea de marile familii de comerciant-bancheri acolo,

în primul rând printre ei Medicis. Acest lucru nu era tipul de dezvoltare

care a fost să prevaleze politic în Europa, pentru viitoarele state defavorizate, cum

ar fi

Anglia, Franța, și Castilia. Cu toate acestea, regimurile urbane și despotic de

această perioadă a încuraja dezvoltarea de noi arta Renașterii, pentru

marile familii care au guvernat aceste orașe și orașe-state, mai ales în

Italia, erau mari patroni ai artelor.

Înainte de a examina Lorenzo Magnificul, care nu a fost doar un patron

dar, de asemenea, un poet de distincție, ar trebui să notăm rolul esențial jucat de

sale

Bunicul Cosimo, care a controlat Florența 1434-1464. Cosimo

colectate de statui antice, pietre, monede, medalii și, și a fondat un număr de

de biblioteci, inclusiv unul de-al său care conținea 400 de volume din toate

peste Europa și Orientul, pe care le-a ordonat să fie achiziționate sau copiate.

Acesta a fost Cosimo cel care a descoperit și susținut Marsilio Ficino, fiul său

Medicul personal propriu. El a plătit pentru studiile Marsilio lui și l-au primit la

vila sa din Careggi, care a devenit sediul central al neo-platonic

academie că Marsilio fondat acolo. Cosimo a fost, de asemenea, binefăcătorul care

in care ai incredere maestru de retorica Cristoforo Landino, care se spune să aibă

convins umanistii pentru a trece de la folosirea limbii latine cu cea a vernaculare

limbi. Cosimo a fost, de asemenea, responsabil pentru restabilirea

Manastirea a dominicanilor reformat de San Marco și a lui Brunelleschi

Biserica San Lorenzo. Propriul său palat a fost proiectat de preferat sa

arhitect, Michelozzo. El a avut mai multe vile construite în vecinătatea

Florența, și, de asemenea, abația din Fiesole, palate din Milano, Colegiul de

Italienii de la Paris, și un spital din Ierusalim. A comandat de la locul de muncă

Donatello, sculptor de geniu care a fost în cele din urmă să fie îngropat alături de

l, și, de asemenea, de la fratele Giovanni din Fiesole, mai bine cunoscut sub

numele de Fra Angelico,

cărora le-a încredințat pictarea frescelor de San Marco. El a fost

De asemenea, patron al unui număr de alte mari pictori și artiști din vremea sa.

Florence a fost scena multora dintre cele mai mari produse ale noului

Renaissance arta: de exemplu, ușile Baptisteriului, sculptat de către unii

din cei mai mari artisti ai secolului al XV-lea, iar frescele revoluționare

în Santa Maria del Carmine de Masaccio, care a făcut uz strălucitoare a

noi tehnici de perspectivă. și - cel mai spectaculos dintre toate - Brunelleschi


cupola pentru catedrala. Ca acest lucru nu este locul să se angajeze pe o istorie de

Florentin Quattrocento arta, m-am limitat la numirea doar câteva dintre

artiștii mai remarcabile și a creațiilor lor. Trebuie să menționez, de asemenea,

mișcarea neo-platonica, care nu a fost încurajată de Medicis, așa cum ne-am

văzut, și a fost alimentat de la sosirea în Europa de știință greci fug

Turcii, după căderea Constantinopolului. Neo-platonismul a evoluat în Florența,

în jurul Marsilio Ficino, în special, și a fost unul dintre cele mai mari inovații

în acest moment, că punte Evul Mediu și Renașterea. Într-adevăr,

acesta prelungit o practică intelectual care a fost caracteristică Orientul Mijlociu

Vârstele: prezentarea de idei noi într-o formă antică a fost un mare european

tradiție care se transmite pe printr-o serie de Renaissance minore din carolingian

perioadă chiar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care

Che'nier inspirat Andre ", a spus:'' Sur des pensers nouveaux / Faisons des

vers antichități'' (Să ne scrie versuri vechi de gândire nou).

Frenetice, chinuit, dar pasionat secolul al XV-lea a fost un clocotind

cazan de idei și lucrări creative. Permiteți-mi să evidențiem două cifre de la o

care istoriografia nu a acordat atenția pe care o merită.

Două Open Minds: Nicholas de Cusa. . .

Primul a fost un filozof, Nicolae Cusanus (1401-1464). El a fost născut în

Cusanus, un mic sat de pe malul râului Moselle. A studiat liberal

Arte din Heidelberg, drept canonic din Padova, și teologie în Köln. El a luat

parte la Consiliul de la Basel, care a început în 1432, și a jucat un rol de

în primul rând importanța alături de mai multe papi, primul Eugenius IV, dar mai

presus de toate

Pius al II-lea, prietenul lui Enea Silvio Piccolomini, care a fost Papa de la 1458 la

1464. Dar activitățile politice și administrative ale acestui cardinal au

locul al doilea la ideile și lucrările pe care le-a scris. În primul rând,

Nicolae Cusanus a fost un mare savant de literatură teologică și mistice,

atât antice și medievale, pe care el a atras în propria gândire. Ca

Jean Michel Counet a observat, el a socotit că numai'' adevărata teologie

începe odată ce o sa mutat dincolo de aristotelism și logica sa de noncontradiction,

care pot fi potrivite pentru lumea finită, dar este total inadecvat

pentru studiul lui Dumnezeu.'' Nicolae Cusanus a recomandat-o'' învățat

ignoranță'' (titlul tratatul său a fost Docta ignorantia). El a subliniat omului

incapacitatea de a înțelege pe deplin Dumnezeu, dar, în același timp, a subliniat

necesitatea

pentru învățare. Așa cum a văzut-o, a învățat ignoranta nu numai că a făcut un

intelectual

Abordarea lui Dumnezeu posibil, dar, de asemenea, a condus la o nouă concepție

despre lume. El

Ideea a respins lui Aristotel și a lui Ptolemeu a unui pământ imobil în centrul

lume. Fără a fi un precursor al lui Copernic, el a propus un''


infinit univers centrul de care este peste tot, nicăieri circumferința

[O definiție care Pascal a fost să preia], un univers care este

baza cosmologică de subiectivitate.'' El a fost, de asemenea, profund interesat de

matematică,

în special în măsura în studii privind cuadratură a cercului ar putea

rezolva această problemă. Nicolae credea că cu matematica a

a căutat să dezvolte s-ar putea completa matematica raționale de un transcendental,

varietate intelectual. Munca pe care a întreprins-o oarecare măsură

prefigurat calculul infinitezimal de Leibniz și Newton. Ca și prietenul său

Pius al II-lea, Nicolae a fost foarte îngrijorat de cucerirea turc și a vrut să

de lucru spre realizarea păcii'' în credință.'' Potrivit acestuia,

ceea ce trebuie să faceți este să se mute dincolo de limitele intrinseci ale fiecărei

separat

credință și vedem că toate credințele se bazează pe aceleași presupoziții. Nicholas

crezut că într-adevăr divergențele doctrinare între islam, iudaism,

Zoroastrismul, și chiar păgânismul și filozofia a constituit doar divergențe

la nivel de rituri. Adânc în jos, credința comună în care toți cei

religii au fost legate era creștinismul. Chiar dacă Nicolae Cusanus conservate

sau chiar consolidat primatul a creștinismului, efortul său de a veni la

ceea ce cu multitudinea de religii a fost mai puternică și inovatoare

decât cele de la oricine altcineva. Nu numai că a fost un vestitor al ecumenice

mișcare, el a pus, de asemenea, bazele pentru o toleranță necunoscută

Evul Mediu.

. . . Pawel Wlodkowic

Alta figura doresc să se concentreze pe nu a fost una dintre cele secolului al XV-

mari intelectuali dar autorul unei cărți pe care istoriografia trece de multe ori

mai mult, dar care mi se pare remarcabil în evoluția politică europeană

gândit. Aceasta a fost o tractului prezentat la Conciliul de la Constanța de către

Rector al Universității de Kraco'w, Pawel Wlodkowic. Ar trebui să fie stabilite

în contextul conflictului dintre Polonia și călugăr teutonic /

cavaleri care tocmai a fost zdrobit în bătălia de la GRU ¨ nwald (Tannenberg,

1410). După ce a examinat comportamentul cavalerii teutoni "față de păgâni

de Prusia și Lituania, Wlodkowic a propus ca o atitudine generală să fie

adoptată față de păgâni. Bazându-observațiile sale cu privire la rodul studiilor sale

în

Padova, el a subliniat existența legilor naturale printre păgâni și

imoralitatea a războaielor purtate împotriva lor, și el a mers pe pentru a justifica

cererea lor a drepturilor civile și politice. Fără îndoială dat el o șansă de a

lauda atitudinea a regilor polonezi, în opoziție față de cavalerii teutoni,

dar, mai important, Wlodkowic a pus bazele pentru o'''' moderne vedere

a dreptului internațional. Așa cum a văzut-o, Europa ar trebui să depună eforturi

pentru a integra


păgânilor și schismaticilor. Europa, care a recomandat nu mai coincideau

exact cu creștinătatea.

Lună de imperiului?

Acesta nu ar trebui să fie imaginat că Sfântul Imperiu Roman a fost pe punctul de a

dispar de la realitățile de pe scena teritorială și politică sau de la

modul în care acestea au fost percepute de către europeni a XIV-XV

secole. Dar istoricii au observat cu siguranță, decadență și chiar

scădere, sau cel puțin o fragmentare a acestui imperiu care, în ciuda

consolidarea, în special, monarhiilor naționale engleză și franceză,

și orașele germane și italiene, încă reprezentată unitatea europeană într-un

mai mult de moda simbolic. Prin Bula de Aur din 25 decembrie

1356, împăratul Carol IV (care a domnit 1347-1378) a reformat

structura și funcționarea ansamblului de electori împăratului.

Au fost acum șapte dintre acestea: Arhiepiscopii de Mainz, Köln, precum și

Trier, regele Boemiei, Margrave de Brandenburg, ducele de Saxa-

Wittenberg, și numărătoarea palatin al Rinului. Împăratul a fost asistată

de o dieta imperială. De la inceputul secolului XIV, acesta a fost

compuse exclusiv din ceea ce au fost numite'' afirmă,'' adică secular

și căpeteniile ecleziastice și orașele Imperiului. Charles IV a încercat să

impună o pace imperial (Reichslandfriede) pe întreg teritoriul

Imperiu, dar, după cum sa dovedit, numai tratatele de pace care au fost observate

au fost

cele regionale (Landfrieden). De asemenea, căpeteniile fiecare controlat

ecleziastică

afacerile propriilor teritorii și de la mijlocul secolului al XV-lea de pe

nu a existat nici o'' Biserica Imperiului.'' Ceea ce, probabil, au afectat Europene

natura Germania, cea mai mare a fost fragmentarea Imperiului. În

XV-lea Germania a fost împărțită în 350 de teritorii (Landschaften),

liderii de care în vigoare dețineau puterea suverană cu privire la lor

cler, ordonanțe, justiție, armată, și de impozitare, și aceste puteri suverane

au fost în mod clar de influență foarte inegale în viața de Germania ca un întreg.

În cursul secolului al XV-lea, trei puteri noi, care flanchează

Alegătorii s-au ridicat în Germania de Est. Acestea au fost Brandenburg, Saxonia,

și

Austria. Cele marquesses de Brandenburg, Hohenzollern, a adus

orașe, în special Berlin, la călcâi (1442), a câștigat controlul asupra teutonic

Cavaleri, reorganizat justiție și finanțe, a extins puterea lor de a Lusatia,

a învins coaliția formată de vecinii lor, și, în 1473, a stabilit

succesiunea dinastică, în conformitate cu legea de primul născut.

ducat mic electoral de Saxa-Wittenberg era încă modestă la sfârșitul

secolul al XV-lea, în ciuda faptului că, la începutul secolului


Împăratul Sigismund l-au pus sub controlul puternic casei de

Wettin.

Cel mai de succes dintre aceste trei puteri noi a fost Austria. Pentru aproape pe

27 ani Maximilian, fiul împăratului Frederic al III-(exclus 1438-1493), a avut

nu au fost observate în Germania, așa cum a fost absorbit de problemele de

austrieci.

Dar, după multe suișuri și coborâșuri, Maximilian de Austria set de

crearea de putere austriac. Prin căsătoria sa cu moștenitoarea lui Charles

erupții cutanate, ducele de Burgundia, el a fost în posesia Țărilor de Jos.

Prin 1486 el a primit ales rege al romanilor. După moartea în

1490 de regele Ungariei, Matei Corvin, el a reluat Viena și

moștenit de control al Tirol. Tratatul de la Pressburg în 1491 a recunoscut

drepturile sale asupra Boemia și Ungaria, și în 1493, la moartea tatălui său,

el a devenit maestru al unui vast domeniu se întinde tot drumul de la Trieste la

Amsterdam. Prin ajunul timpurile moderne imperial Casa de Austria au avut

stabilit în primul rang de marile puteri ale Europei.

viitorul imediat a fost să fie marcate atât teritorial și politic de

încercări de a găsi un echilibru între aceste mari puteri.

O simplificare a harta Europei

În afară de fragmentarea Imperiului descris mai sus, politic

hartă a Europei a fost redesenata in secolul al XV-lea, și, în loc de

urmând tendința spre fragmentare german, a fost, dimpotrivă,

oarecum simplificată.

Primul lucru de remarcat este faptul că, deși oamenii din secolul al XV-lea

nu-l dau seama, conflictul de lungă durată între cele două monarhii principale,

Anglia și Franța, în care o mare parte din teritoriul francez avut

fost în dispută încă din secolul al XII-lea, a ajuns la un capăt cu un

Concluzia a Războiului de o sută de ani ", care a fost favorabil în Franța.

Deoarece 1435 Charles VII a fost câștigat înapoi împărăția lui. În 1436 el

a luat la Paris, în 1449 el a recucerit Normandia, iar în 1451 a revenit

Bayonne. Triumful francez a fost confirmată de victorii în luptele din

Formigny (15 aprilie 1450) și Castillon (1492), în care tun

a jucat un rol extrem de important. În urma eșecului unui atac asupra Boulogne

de către regele Henric al VII al Angliei, Tratatul de taples E ", care a confirmat

Abandonarea Anglia a tuturor teritoriilor sale de pe continent continental

(Cu excepția Calais), a adus Războiul de o sută de ani "la un capăt definitiv.

Între timp, monarhia franceză a fost nu mai este amenințată de crearea,

pe flancul de est, de o împărăție de Burgundia, care ar trebui

a inclus unele dintre teritoriile sale estice. După moartea lui Charles


Erupție cutanată (1477), Franța a suferit o semisetback când Charles fiica lui

Marie,

moștenitoare a Regatului Țărilor de Burgundia, sa căsătorit în cele din urmă

Maximilian de

Habsburg. Cu toate acestea, în schimbul pentru a părăsi Olanda de Maximilian,

Franța a obținut Picardia, regiunea Boulogne, ducatul de Burgundia,

Artois, si Franche-Comte ", prin Tratatul de la Arras (1482). Franceză

monarhie plus beneficiat de dispariție a Casei de Anjou.

Având în nici un moștenitor direct, regele Rene "de Anjou a plecat Anjou la regele

Franței,

și Maine și Provence la un alt dintre nepoții săi. Când ultima

Angevinii a murit în 1481, cele două regiuni s-au reunit cu Franța. Dată

Granița de sud a Franței, cu Navarra și Aragon a fost recunoscut,

doar ducatul de Bretania rămas în afara monarhiei franceze.

căsătoria doar sa moștenitor, Anne, a regelui Carol VIII din Franța în 1491

și recăsătorirea-o succesorului său Ludovic XII (1499), a asigurat lui Brittany

integrarea în Regatul Franței.

Evenimente în Peninsula Iberică a condus la simplificarea în continuare. După mai

multe

suișuri și coborâșuri, Tratatul de Alcac ¸ OVA păstrat independența

Portugalia, care, însă, a renunțat la toate pretențiile sale de Castilia. În 1464,

Catalonia a fost reintegrat în Aragon, și Ferdinand, rege de Aragon,

Isabella căsătorit, regina Castiliei, în Valladolid. Acestea urmau să fie

'' Monarhii catolici'' și unirea lor a avut loc în promisiunea de unificare pentru

Spania.

În cele din urmă, și mai presus de toate, într-o atmosferă cruciat nou, catolic

monarhi a lansat un atac împotriva Ultimul regat musulman rămas în

Spania, Regatul Granada. În 1487 au capturat Malaga, în 1489

Baza și Almeria, și în cele din urmă, pe 2 ianuarie 1492, după un asediu foarte

lung,

au capturat Granada în sine. În acest moment, mă simt obligat să menționez două

alte evenimente din același an, 1492: evreii au fost expulzați din Castilia;

și Cristofor Columb, cu sprijinul monarhilor din Spania,

a descoperit terenul pe care avea să devină Americii.

Lung implantarea de musulmani din Europa, datând din a opta

lea, ar fi trebuit să vin acum la un sfârșit. Cu toate acestea, dominația ca musulman

în sud-vest prăbușit, o altă amenințare musulman ivi în sud-est:

amenințarea turcilor.

Amenintare turc

De la mijlocul secolului al XIV amenințarea unui atac asupra Europene

Balcanilor de către turcii otomani au fost în creștere în ce mai acut. Ei au avut

capturat Gallipoli și sudul Traciei între 1353 și 1356, Salonic

în 1387, iar în 1389 a provocat o înfrângere sângeros asupra sârbilor în bătălia


din Kosovo, conștientizarea crud de care a rămas în colectiv acestuia

memorie drept în jos în ziua de azi. La îndemnul împăratului

Sigismund, o cruciadă împotriva turcilor a fost lansat. Ceea ce a fost numit

floare foarte'' a'' cavalerii europene au luat parte la acest lucru, dar în 1396, toate

au fost masacrați la Nicopole, în ziua de azi Bulgaria. Aceasta a fost ultima

cruciadă. Congresul a principilor creștine ale Europei convocat de către Papa Pius

al II-lea

în Mantova în 1459 a fost un eșec total. Captare Turcii "de la Constantinopol

în 1453 a creat valuri șoc imens în Occident, dar nu a produs puternic

rezistență din partea europenilor creștine. Turcii au cucerit Bosnia

între 1463 și 1466, au descins Friuli si Stiria în 1478 și 1479, și

Otranto capturat în 1480. Odată cu căderea Caffa din Crimeea, în 1475,

Genoa a pierdut imperiul său colonial. Așa cum am menționat deja, Pius al II-lea a

fost

Papa care a scris singura tratat medieval, cu un titlu care conținea și

chiar a fost dominată de cuvântul'' Europa'' Imediat. după căderea

Constantinopol, la douăzeci și unu iulie 1453 Pius al II-lea a scris Nicolae

Cusanus. El

a subliniat amenințarea că turcii la adresa italian, care este europeană,

coasta Adriaticii și-a exprimat teama că Veneția ar fi slăbit,

care ar fi dezastruos pentru creștinătate ca un întreg. El a concluzionat ca

urmează:'' Sabia turc este acum suspendat deasupra capetelor noastre, dar în același

timp

ne angajăm în războaie interne, de hartuire noastre frați, și

lăsând vrăjmași ai crucii de a elibera forțele împotriva noastră.'' În chiar

termeni mai ascuțite, într-o scrisoare a lui Leonardo Benvoglienti, ambasadorul

Siena

la Veneția, din data de 25 septembrie a aceluiași an, Papa Pius al II-lea a pictat o

imaginea catastrofală din diviziile din cadrul unei creștinătăți în pericol

de la turci, și în acest context excepțional și exemplară a subliniat

a folosit cuvantul'' Europa'':'' Aceasta este fata de Europa și astfel este

Situația a religiei creștine.''

Planul european de George Podiebrad

De asemenea, de la aceasta data, regele Boemiei, George Podiebrad, care a fost un

Husite moderat, a propus un plan să conțină, dacă nu respinge pe turci. El

sugerat creând un ansamblu care, deși nu a fost în mod specific

numit Europeană și în loc sa concentrat în primul rând asupra comun catolic

credință, de fapt a constituit primul plan pentru o adunare care ar

reprezintă o Europă unită. Acest text, care în 1464 sa versiune latină este

intitulat Universitas, a fost numit un Tractatus pentru Europa într-o traducere

de Konstantin Gelinek, editat de Jean-Pierre Faye în lucrarea sa L'Europe une

(O Europa), care a fost publicat în 1992. În tratatul său, regele

Boemia a declarat în mod explicit că încetarea războiului dintre


Statele europene ar trebui să fie atât scopul și mijloacele unei astfel de uniuni.

Acest

tratat scris cinci secole în urmă numit pentru o Europă a păcii și a identificat

pace ca avantajul principal, care ar proveni de la o Europă unită. În

cazul unor conflicte între membrii adunării, se prevede intervenția

de către o forță europeană comună de arbitraj. Acesta a solicitat pentru un loc

oficial pentru

ansamblul. Acesta a sugerat că ansamblul original, ar trebui să fie în măsură să

admită

noi membri creștină. Acesta a propus crearea de taxe speciale și

dispoziții financiare pentru a finanța asamblare. Acesta a sugerat ca ansambluri de

cinci ani

ar trebui să îndeplinească succesiv în diferite orașe europene, pentru prima dată în

Basel, lângă într-un oraș francez, alături într-unul italian. De asemenea, acesta a

solicitat

Instituția de o emblema comun, un sigiliu, o trezorerie, arhive, un general

consiliu, un procurator fiscal, și cu alți oficiali. Acesta a propus un vot pentru

fiecare națiune'''' (în primă instanță Franța, Germania, Italia, în cele din urmă

Spania, și așa mai departe). Deciziile vor fi luate prin majoritate de voturi, și atunci

când

o majoritate clară a apărut'' voturile delegaților care reprezintă Lords

cu cele mai mari titlurile si mai mare merit ar prevala'', restul de

semnatare ale pactului ar alege între cele două părți. A fost un

uimitoare text. Din păcate, cu toate acestea, nu s-au făcut mișcări vreodată chiar să

înceapă să

pune proiectul în aplicare. Ideea unei Europe unite a fost bine înainte de

timpul său la mijlocul secolului al XV-lea, dar este de remarcat faptul că acest

prinț,

care a fost (să-l puneți blând) atipice, ar fi produs o idee atât de

izbitor de moderne.

Italia, la o dată Beacon și Prey a Europei

Dintre toate regiunile Europei XV-lea, a fost Italia, mai presus de toate că

a atras atenția multor contemporani la timp, și de atunci ea

a captat interesul de nenumărate istorici. În ciuda incapacitatea sa de a forma

un popor, ea a continuat să inspire multe umaniști intelectuală, inclusiv

Machiavelli, cu sentimente de patriotism. Dar, în realitate, Italia a fost divizat

în multe unități separate. Poziția sa în secolul al XV-lea a fost un paradox,

pentru că era un teren fragmentat. Cu toate acestea, ea a fost de origine genial de a

nu numai

umanism, dar, de asemenea, o mare Renasterii, ca înflorirea Florența

spectacole. Italia a atras mulți europeni, cele mai multe dintre ele cu scopuri

religioase

care au fost completate de ceea ce am putea numi un interes turistic. Religie

le-a oferit o oportunitate de a satisface atât. Cele mai multe dintre numeroasele

Pelerini european care a trecut în drumul lor spre Țara Sfântă

s-ar ajunge o lună înainte de îmbarcarea în Veneția pentru destinația lor,

pentru a vizita mai multe biserici superbe ale Italiei și cinstim nenumărate relicve

pe care le conține.


În secolul al XV-lea, fragmentarea Italia a fost oarecum simplificată.

Florence unite mai mult sau mai puțin întreaga Toscana, în special odată

a luat posesia de Pisa și Livorno, astfel adera la rangul de

putere maritimă. În nord-est a peninsulei Veneția, de asemenea, și-a extins

dominație pe Terra Firma, preluarea controlului de Bergamo și Brescia în 1428.

FilippoMaria Visconti reunit regiunea din jurul Milano și în 1421 confiscat

Genova. Regele Rene "de Anjou, care a capturat Napoli în 1438, a fost forțat

în 1443 să-l predea definitiv la Alfonso de Aragon, care a restaurat

unitatea'' Două Sicilii'' (Napoli, Sardina, și Sicilia), care apoi

rămas pentru mulți ani sub dominație aragonez. Statele și

domnilor care au fost liderii lor, cum ar fi Francesco Sforza, succesorul

Viscontis din Milano, și Cosimo de Medici din Florența, angajat în interminabil

conflictele în care acestea ar apela frecvent la împăratul

Franța pentru ajutor. În cele din urmă, la 09 aprilie 1454, la Veneția sa alăturat o''

foarte Sfânt

League,'' stabilit prin Pacea de Lodi de 25 de ani, sub patronajul

Papa. Aceasta a stabilit o măsură de echilibru între diferitele italian

puteri, care a fost mai mult sau mai puțin pentru a indura dreapta jos la 1860, în

afară de

bulversări temporare ale perioadei napoleoniene.

Aceasta Italia genial, dar divizat exercitat cu siguranță o atracție puternică asupra

o mare parte din restul Europei, dar a fost un punct de atractie agravată de invidie

ca

de mult ca admirație. Italia, far a altora, a devenit mai mult

vreodată Italia, prada altora, ca Girolamo Arnaldi a demonstrat în excelenta sa

eseu L'Italia e Suoi invasori (Italia și invadatorii ei). Agresorii au fost

în primul rând Aragon, mai târziu Imperiul, dar, de asemenea, și mai presus de

toate Franța. În 1489, Papa

VIII nevinovat apel pentru ajutor de Charles VIII, implorându-l să intervină în

Regatul de Napoli, așa cum a făcut Ludovico'' il Moro,'' noul stăpân de

Milan, care a fost caută ajutor în teritoriile sale milaneze. La 29 august,

1494, regele Carol al VIII din Franța stânga Lyon, aparent legat de o cruciadă.

Cu toate acestea, el nu a pornit pe acest lucru, dar în schimb a făcut drumul său

spre Napoli,

aplecat asupra recâștigării drepturilor peste ea că el a susținut că a moștenit de la

Casa de Anjou. Aceasta a marcat începutul Wars italiene.

Philippe de Commynes, european

Între timp, această Europă, o structură care combină o ideologie creștin de

unitate cu naționalități diferite concret, a fost din ce în ce conceput ca

o entitate de intelectuali sale, istorici și oameni de stat. Philippe de Commynes,

marele istoric european al acestei perioade, după topografie de stat

a lumii creștine din zilele lui, a concluzionat prin a declara,'' am vorbit

numai de Europa, deoarece eu nu sunt bine informați cu privire la celelalte două

părți [ale

188 toamna din Evul Mediu sau un arc?

lumea].'' El pur și simplu a remarcat că, în măsura știa, ultimele două continente

au fost, de asemenea, afectate de principalele caracteristici nefericite ale Europei,

'' Războaie și sciziuni.'' El a adăugat că Africa de altfel a suferit de la un alt

nenorocire, pentru poporul său vândut unul pe altul la creștini, în timp ce

Portugheză tranzacționate la Blacks pe o bază de zi cu zi. O nouă etapă a fost

profilează la orizont

pentru Europa, care a descoperit Africa: el a fost pe cale de a descoperi America de

și a început să achiziționeze renume infam ca a furnizat noi

Lume cu sclavi răpiți de pe continentul african.

Europa confruntă cu lumea exterioară

Cu retrospectiv istoric, putem vedea că dezvoltarea cea mai izbitoare în

Europa târziu XV-lea a fost expansiunea în creștere rapidă dincolo de

Teritoriul european. Michel Mollat a produs o carte amendă dedicat

exploratori din Evul Mediu. Dar, într-adevăr, nici termenul de'' Explorer'', nici

rolul exploratorului exista în acel moment. De asemenea, atacurile din afara

Europei făcută de

Creștinii romane fusese predominant expediții misionare, cum ar fi cele

întreprinse de către franciscan Jean de Plan Carpin, în secolul al XIII-lea.

El a efectuat misiuni în țările recent convertit, cum ar fi Scandinavia,

Boemia, Polonia, și Ungaria. Dar el a efectuat, de asemenea, scrisori de la Papa

IV nevinovat de prinți ruși și a Mongol khans Batu și

Gu Yu ¨ ¨ K, invitându-i - deși fără succes - să intre într-o Antantei

între religii lor și a Bisericii Romano. (Când Jean de Plan Carpin

a revenit la Lyon în 1247, el a spus Saint Louis a călătoriei sale și a ceea ce el a

avut

învățat de la ea. Regele, care era pe cale de a stabili într-o cruciadă, a fost

gândire de a încheia un posibil Antanta cu mongolii și astfel să

ataca musulmani din spate.) În afară de aceste expediții misionare,

un număr de comercianți au aventurat mai departe. Printre acestea au fost venețian

Frați Polo, însoțit de nepotul lor de Marco, care a plecat să facă

afaceri în Ceylon și apoi s-au pus în slujba mongolilor,

eventual călătoresc până în China.

În afară de efemer statele latină din Palestina, singurul cu adevărat expansionist

asociații europene medievale au fost întreprinse de către comercianți din

mari porturi italiene, mai ales Genova și Veneția. Acestea stabilesc un veritabil

imperiu teritorial comercial, și, uneori, în Bizanț și posesiunile sale

și în altă parte în Orientul Apropiat. Șeful Marea Mediterană de est a

atracție pentru europeni a fost posibilitatea de a achiziționa, printre multe altele

alte produse, condimente. Potrivit unui tract, La Practica della mercatura

(Practica de tranzacționare), scrise de florentin Pegolotti în aproximativ 1340,

condimente cunoscute numerotate 286. Cu toate acestea, având în vedere că unele

au fost menționate


mai mult decât o dată, totală reală a ajuns la 193. Aceste condimente au fost

folosite mai ales

în farmacopeea medievale, dar, de asemenea, în procesul de moarte și parfumerie -

și la gătit. Bărbații și femeile din Evul Mediu par să fi fost

foarte parțială de mâncăruri condimentate. Condimente medievale incluse fructe

citrice și

trestie de zahăr. Mai mult de un sfert din aceste produse au venit din India,

China, și alte părți din Orientul Îndepărtat. Ei au fost extrem de costisitoare, a

cumpărat

de la indieni de arabi și de la arabi de Christian europeni

care a călătorit în Orientul Apropiat în acest scop. Porturile principale în care

condimente au fost vândute și de la care au fost exportate au fost Acre, Beirut,

și mai presus de toate, Alexandria, pentru acestea au fost orașele cărora mătase

antic

drum dus.

În Evul Mediu târziu, negustorii europeni de condimente au fost în primul rând

Venețieni, care au investit anual 400.000 de ducați în acest comerț și în fiecare an

expediate trei la cinci galere pentru a prelua încărcături. Având în vedere că,

deși extrem de costisitoare, condimentele au foarte puțin spațiu, care a fost un

lot foarte mare. După venețienii, următorul cel mai adânc implicat

au fost genovezii, catalanii, și oamenii din Ancona, fiecare dispecerizarea

una sau două galere în fiecare an.

La sfârșitul secolul XV, oameni de afaceri și consumatori bogați

au fost dornici de a găsi noi surse de condimente și zahăr, și, de asemenea, trebuie

să fie

adăugat noi surse de metale prețioase de aur și pentru a face față creșterii lor

nevoile monetare.

Atragerea de Atlantic și Africa

Astfel încât cetățenii europeni mai degrabă întors de la orizont Marea Mediterană,

cu atât mai mult pentru că a fost deranjat de cucerirea turc. Până la sfârșitul anului

Europa secolului al XV-a fost din ce în ce caută spre Oceanul Atlantic.

Inițial, acest interes în Oceanul Atlantic a fost îndreptată spre Africa de Vest.

Imaginea de Africa printre creștinii europeni au fost defavorabile vreodată

încă din antichitate și aspectul negativ a crescut în Evul Mediu. Pentru că

de culoarea pielii lor, africani, care au fost adesea numit'' etiopieni,''

au fost considerate exemple de urâțenie. În plus, Africa a fost considerat a

fi plin de șerpi și fiare monstruoase, în timp ce în est, unde monștrii

de asemenea înmulțit, au existat cel puțin minuni, de asemenea. În 1245, de

Gossuin

Metz, în chipul Său du monde (imaginea lumii), descris'' Ethyope,''

adică Africa, ca o țară locuită de oameni'' negru decât teren,''

în cazul în care căldura a fost de așa natură încât'' se pare că pământul este pe foc''

și, dincolo de

un breton de Nord, nu a fost nimic, dar deserturi pline de'' paraziți și sălbatic

animale.'' Singurele relații fructuoase cu Africa, care s-au limitat la un


minoritate de negustori de specialitate, troc implicat pentru sudanez aur,

mai ales în Sijilmassa.

În secolul al XIV-lea, imaginea europenilor "de Africa a suferit

modificarea considerabilă. Africa a devenit un obiect de lăcomie lacom.

Eforturile anterioare de a exploata au eșuat. În 1291 comerciant genovezi

frații Ugolino și Vanino Vivaldi au traversat Strâmtoarea Gibraltar

și a lovit în sud, dar nu au fost niciodată văzut din nou. În 1346 Jaime Ferrer

montat, de asemenea, o expediție care a fost un eșec.

La începutul secolului al XV-lea, Insulele Canare au fost explorate

de Norman Jean de Be'thencourt (în 1402-6) și au fost ulterior

colonizat treptat de castilienii. Acest tip de activitate accelerat

o dată portughez a devenit interesat. Pe 20 august 1415, Ceuta,

care a poruncit Strâmtoarea Gibraltar și a fost un mesaj esențial de asteptare

în importul de aur de la Sahara, a fost capturat de către portughezi.

Aceasta a marcat începutul expansiunii portugheze. Aceasta a condus la un număr

conflictelor însă, prefigurări ale celor care urmau să urmeze la momentul

din marile expediții europene de colonizare, între, pe de o

parte portughez care a dorit mai presus de toate să se stabilească în

Maroc și-l exploateze, iar pe de altă parte, cele determinate pentru a împinge în

ceea ce

cât posibil spre sud și de a explora coasta de vest a Africii și de

insule îndepărtate. Toate această activitate portughez a fost orchestrată de un lider

care au planificat și regizat mișcarea de expansiune și explorare

de la Residences său portughez, în special Sagres în Algarve. Acest

director de operațiuni a fost portughez Infante Henry Navigatorul

(1394-1460), fiul lui Ioan I. Între 1418 și 1433, portughezii

s-au stabilit în Madeira și Azore. Gil Eanes rotunjite Cape

Bojador în 1435. Dinis Dias a ajuns la Capul Verde în 1444 și a plecat în sus

Estuar Senegal, care au fost descoperite de către Nun ~ o Tristao. În 1461 Diago

Afonso explorat Verde arhipelagul Capului. În 1471 Joao de Santare'm și

Pero Escobar a ajuns la ecuator. In 1487 Bartolomeo Dias rotunjite

Capul Furtunilor, care Vasco da Gama, care a repetat acest exploit in 1497 -

8, în drum spre India, redenumit Capul Bunei Speranțe. În același timp,

între 1470 și 1483, Castilia-a finalizat cucerirea din Insulele Canare.

Regele Alfonso V al Portugaliei lipit de programul politic mai devreme și

limitează interesul său în Maroc, unde a preluat Tangier în 1471, și la

aventură castiliană succes.

Toate acestea expansiune spaniolă și, mai presus de toate, de-a lungul portugheză

din Africa

zonele de coastă ar trebui să fie stabilite în contextul unei mișcări mai amplu al

XV-lea

care a atras privirea europene departe de Marea Mediterană și le-a indicat

spre Oceanul Atlantic. Activități economice și proiecte care implică un amestec de

lăcomia economic, misionar zel, și un spirit de aventură le-a adus


Portugalia și vestul Andaluzia la centrul scenei europene. Lisabona

și Sevilla au devenit centre de afaceri puternic orientate spre nu numai

Atlantic dar Europa.

Progresul și arhaism de nave și navigație

Interesul în coasta Atlanticului de Europa și de ce pune dincolo de ea

a fost încurajată de îmbunătățiri în transportul maritim și de navigație. Decisiv

progrese au fost realizate în secolul al XIII-lea. Cârma lateral a fost

înlocuiește cu cârma pupa-post, ceea ce permis navelor mai mare manevrabilitate

au fost introduse și stabilitate, și velele vergii pătrați. Suprafața

Zona din aceste vele ar putea fi mărit sau micșorat prin frânghii

cunoscut sub numele de ring-cozi și recif puncte. Cu toate acestea, utilizarea

sistematică a acestor îmbunătățiri

, Care a început în secolul al XIV-lea, numai a devenit generală în

XV-lea. Europa a angajat acum pe cercetare care vizează îmbunătățirea

de transport maritim. Ca Jean-Claude Hocquet a arătat, la fiecare 30 sau 40

Vârsta îmbunătățit performanța rezultat din modificări în tipurile de

navelor în uz și în compoziția flotelor. O imbunatatire important a fost

juxtapunerea de vele pătrate și vele lateen pe catargul unei nave, ceea ce face

este posibil să tac împotriva vântului loc de a avea pentru a ierna.

Caravelle, de renume european cvasi-mitic, a fost nava campion care

exemplificat acest progres. Un Caravelle avut trei stâlpi în loc de una. Ei

părți s-au îmbrăcat cu scânduri care s-au întâlnit la o margine la locul de

suprapunere. Ei

Capacitatea a fost între 40 și 60 de tone nautice și calitatea principalului său a fost

viteză. Dintre cele trei nave care Cristofor Columb a luat la ceea ce sa

a fi America, doi, Nin ~ o și Pinta au fost Caravelles.

apariția de Spania și Portugalia ca statele cele mai capabile de a trece la

din Marea Mediterană pentru a aborda Oceanul Atlantic a fost binecuvântat de

papalitate. În

1493 bula papală Inter aetera anuntat papa Alexandru Borgia al VI-lea

Decizia că terenurile până în prezent nu a pretins de prinți creștini europeni și

situat la vest sau la est de o linie trasată la vest de Insulele Azore ar fi

atribuite, respectiv, în Portugalia și în Spania. În anul următor,

Tratatul de la Tordesillas între spaniolă și portugheză mutat

linie de demarcație trasată de Alexandru al VI-mai la vest, în Oceanul Atlantic.

Acesta a fost începutul de sculptură-up din lume de către europeni, care

pot fi luate în considerare pentru a marca sfârșitul Evului Mediu și începutul

Modern Times. Dar noi nu trebuie să uităm că mentalități și atitudini

care a prezidat acest credit europeană a lumii au fost profund

cufundat în a aduce medievale și oameni ignorance.What imaginat dincolo de

Oceanul Atlantic și dincolo de Africa nu au fost noi terenuri, dar extrem de vechi


cele care au fost un produs al imaginației medievale. Dincolo de Capul de

Bunei Speranțe a fost țara Prester John, un personaj fabulos, care a condus-o

Lumea de minuni. Ceea ce oamenii au plecat să caute dincolo de Atlantic a fost

vechi de Est și China. Mai presus de toate, la un moment în care, în pofida unor

progrese,

Cartografie europene au rămas extrem de inexacte și încă mult mai confuz

de mit și fabule, țintele acestor călătorii de explorare și

descoperire au fost considerate să se întindă destul de la îndemână. În adnotări sale

la

Pierre d'Ailly's extrem de inexacte Imago mundi, Cristofor Columb

a scris:'' extremitatea Spaniei și începutul India nu sunt atât de foarte

departe unul de altul, dar aproape unul de altul și este clar că, cu un vânt favorabil,

mare dintre acestea ar putea fi traversat în doar câteva zile.''

Cristofor Columb prezintă cel mai bun exemplu de o mentalitate adâncită

la fel de reprezentări imaginare medievale și erori care ar putea foarte bine

au constituit un stimulent puternic încurajându-l să se angajeze pe sale

călătorii de cercetare. El a crezut că distanța dintre Insulele Canare

și China a fost nu mai mult de 5.000 de mile marine, în timp ce în realitate este

11766

mile. Europa de aventură Atlantic și descoperire a fost profund

medieval.


Concluzie

Din punctul de vedere al XXI-lea -, dar nu uita că

conceptul de un secol'''' nu a fost inventat până la sfârșitul XVI-lea

lea - Europa secolului al XV-lea pare să fi fost, așa cum se

Au fost, sfâșiată de noi tensiuni: pe de o parte frecarea spatele

intern împarte în magazin pentru Europa (de războaie italiene, războaie țărănești

din

Germania, iar reformele lui Luther și Calvin), iar pe de altă parte,

mirajul orizonturi indepartate care conferă perspective promițătoare în Africa,

Oceanul Indian, și ceea ce știm să fi fost o lume nouă, care în câteva

timp de ani s-ar fi numit America. A fost acest moment în timp suficient

afectate de noile descoperiri și pauze cu trecutul pentru a fi rezonabil

să creadă că Europa era pe cale de a trece de la o perioadă lungă de

viața umană la alta: trebuie să ajungem la concluzia că în Evul Mediu s-au

terminat?

Cu retrospectiv istoric, din secolul al XV-lea poate fi considerat, într-adevăr

ca începutul de o altă perioadă de timp acum cunoscut sub numele de Modern

Times. Dar

înainte de lichidarea reflecțiile noastre cu privire la întrebarea dacă Europa a fost

născut în Evul Mediu, ca și titlul nostru implică, trebuie să ne întrebăm

dacă aceasta a fost într-adevăr sfârșitul Evului Mediu, numai în cazul în care este

într-adevăr

astfel încât suntem în poziția de a evalua relațiile dintre aceste Evul Mediu

și elaborarea de Europa. Am în trecut, deja a sugerat că

noțiunea de o lungă perioadă medievală vine cel mai aproape de realitatea istorică.

Nu poate fi nici o îndoială că, în calitate de marele istoric polonez Witold Kula

mod fericit se pune, fiecare perioadă este marcată de'' coexistența asynchronisms.''

M-am folosi, în consecință, termenul de'' criza'' cât mai puțin posibil, pentru ea

măști frecvent lipsa de orice încercare de a analiza schimbările care au

loc într-o societate. Cu toate acestea, cred că mutațiile și de cotitură

puncte pot fi identificate. Sunt acestea în evidență la sfârșitul a cincisprezecea

secol? Acest lucru ne aduce la (în opinia mea nefericită) termenul de'' Renașterii,''

care a fost inventat de istoricul elvețian Burckhardt la sfârșitul anului

secolul al XIX-lea și sa bucurat de atunci astfel de succes. În primul rând,

trebuie amintit că alte perioade ale evului mediu prea poate și

într-adevăr, au fost descrise ca Renaissance'','' special carolingiană

perioada și în secolul al XII-lea.

Apoi, să vedem ce caracterizează acest renascentist, cu un capital de R. A

a, în mod justificat, a fost detectat mai ales în domeniul artei și a crezut.

Dar, în Italia, cel puțin, nu a avut arta a fost trece printr-o renaștere vreodată

inca din secolul al XIII-lea, și nu a făcut umanism ce caracterizează

Renașterea începe în secolul al XIV-lea?

În plus, în toate domeniile fundamentale ale istoriei europene

societate și civilizație, nu fenomenelor de bază vărsa peste o jumătate

linie de la sfârșitul secolului al XV-lea? Moartea Neagră a apărut în Europa

între 1347 și 1348 și a continuat să-l distruga dreptul de până la 1720.

Marc Bloch a făcut un studiu de un ritual care a fost inerentă a puterii regale în

Evul Mediu, ritualul atingere regal de regi'' făcătoare de minuni.'' Aceasta

a făcut apariția în secolul al XI-lea, a fost adoptată în Franța și

Anglia în secolul al XIII-lea, și a continuat să fie practicat în Anglia

dreapta jos la 1825, cu toate că de atunci cei mai mulți oameni, desigur, a

considerat-

ca anacronic.

Dar să ne ia în considerare unele examples.We mai grele s-au remarcat mare

val al dezvoltării urbane medievale și impactul său important asupra Europei.

Bernard Chevalier a studiat orașele principale din Franța, care au fost legate de

coroana. Ei au fost cunoscut sub numele de'' orașe bine'' (Bonnes Villes). El arată

că termenul în sine și rețelei urbane că aceasta definită apărut în

secolul al XIII-lea și-a pierdut aproape toate sensul de timpuriu al XVII-lea.

Cel mai faimos încercare de a diviza Europa în istoric separată

perioade a fost cea propusă de Marx. În opinia sa, în Evul Mediu, a identificat

cu Feudalism, a durat de la sfârșitul Imperiului Roman, care a fost

caracterizată prin modul de sclav pe baza de producție, până la

Revoluției industriale. Această perioadă medievală a fost, de asemenea, că, în ceea

ce

trifuncționali schemă indo-europene descrise de către Georges Dume'zil

a apărut. Acesta a fost detectabil în Anglia în secolul al IX-lea și a triumfat

în a unsprezecea, cu formula'' oratores, bellatores, laboratores'' (cele

care se roagă, cei care luptă, cei care lucrează), adică preoți, războinici,

și țărani. Această supraviețuit spre timpul celor Trei Estates ale

Revoluția franceză. Dar, după revoluția industrială o cu totul diferit

trifunctionality a fost stabilit în loc, ca de primar, secundar și terțiar

Concluzia 195

Activitățile astfel cum sunt definite de către economiști și sociologi. În domeniul

de predare, universități au apărut în secolul al XII-lea și a rămas de

și mari neschimbat până la Revoluția franceză, în timp ce la primar

și etapele secundare de alfabetizare educație a fost lent continua să se răspândească

dreapta jos a secolului al XIX-lea, când școala a fost generalizată.

Aceasta lunga perioada medievală a fost, de asemenea, atunci când Europa a văzut

apariția de

cultura populară populară, și acest lucru zăbovit pe până la renașterea folcloric al

secolul al XIX-lea. Povestiri folosind tema Angel și de Sihastrul

au fost transmise de la o fabulă al XII-lea a Zadig Voltaire, și mai târziu

De asemenea, la povestitori din Bretania al XIX-lea. După cum am văzut,

Evul Mediu a constituit-o perioadă dominată de creștinism și

Biserica. Pentru a fi sigur, primul punct de cotitură mare a fost să vină în al XVI-

lea

lea când creștinismul a fost împărțit între catolicism și protestantism;

Mai mult decât atât, locul și rolul religiei nu a rămas cu siguranță

neschimbate în diferite țări europene. Ea are, cu toate acestea, par a fi

corect să spunem că, în ceea ce privește religia, Europa în general a fost de a

continua

în linia de dezvoltare rădăcini de care erau deja perceptibil

Evul Mediu, adică urmărind stabilirea unei mai mult sau mai puțin clare

separarea dintre Biserică și stat, cu creștinii de redare la Cezar

tot ce era al lui. Acest lucru, în contrast cu islamismul sau creștinismul bizantin,

au dus la respingerea de teocrație, și promovarea copiilor,

femei și laici, și a unui echilibru între credință și rațiune. Cu toate acestea,

până la Revoluția Franceză toate acest lucru a fost să rămână mai mult sau mai

puțin

mascat de puterea și influența Bisericii romane, și, de fapt,

puterea și influența Reformata, Biserica protestantă a avut exact

același efect. În mod clar, în acest sens nu a existat nici o pauză introdus

de Renaștere. Prin urmare, aș sugera că privim la sfârșitul anului

secolul al XV-lea pur și simplu ca o pauză de important în istoria medievală - nu

că ne descalifică de la ridicarea la întrebarea dacă Europa a fost

într-adevăr, născut în Evul Mediu, ca titlu al acestei cărți implică.

Ceea ce am observat până acum este construirea și înflorire a

Evul Mediu european. Cred că este rezonabil să oprească în acest punct al

secolul al XV-lea, pentru a face un bilanț al situației și să vedem dacă putem găsi o

Răspunsul la întrebarea de mai sus.

Mi se pare că există două aspecte fundamentale pentru relațiile

între Europa și Istorie. Primul este faptul că de teritoriu. Istoria întotdeauna

are loc într-un spațiu special, și o civilizație este întotdeauna elaborat

și difuzate într-un teritoriu. În esență, din secolul al XV-lea a pus

retușuri la crearea medieval al unui spațiu european, o creație

care a început cu'' invaziile mari'' din Evul Mediu timpuriu. Prin

secolul al XV-lea existau nu mai nici păgâni, nici nu ar fi acolo

196 Concluzia

fost nici musulmanii nu a cuceririi turcești în plină desfășurare. Care cucerire

a avut un efect dublu și contradictoriu. Pe de o parte, aceasta a reprezentat o

amenințare pentru Europa, dar pe de altă parte, chiar dacă rezistența europeană nu

a fost la fel de

puternic ca Papa Pius al II-lea ar fi sperat, având în vedere că o identitate colectivă

este

în general, construite la fel de mult pe baza de opoziție la'''' celălalt ca

la convergențe interne, amenințarea turcă a fost de a se dovedesc a contribui

la unificarea Europei. Universitățile au acum difuzarea de același fel

a cunoștințelor peste bord de la Marea Mediterană la Marea Baltică, la fel ca

umanism, după ce a abandonat latină pentru limbi vernaculare, a fost

penetrarea culturii europene peste tot, de la Suedia în Sicilia. Anvers

a fost centrul unui economiei mondiale care, așa cum Fernand Braudel a arătat,

pentru o lungă perioadă de timp a rămas în esență european, înainte stăpânire

discretizare

cu întreaga lume.

O incertitudine rămas restante, cu toate că la sfârșitul a cincisprezecea

lea problema poate fi părut clar. În cazul în care a făcut de Est

frontiera din Europa mint? În primul rând trebuie să recunoaștem că, chiar dacă

căderea de

Constantinopolul în 1453 a fost resimțită acut de către europeni și în special de

către ei

grupuri de elită, ea nu, așa cum istoria tradițională ar trebui, pur și simplu

constituie

sfârșitul catastrofal de o lume întreagă, care a Bizanțului. În timp

Termenul este, de asemenea, sa dovedit a elibera unitatea europeană de un

handicap. Pentru

Deși religia ortodoxă greacă este încă observate în Europa de Est

azi, nu mai este legat de dublu centrul politic și religios

putere că Imperiul Bizantin utilizate pentru a constitui. În 1453 un potențial

obstacol pentru o viitoare Europă unită a fost, paradoxal, eliminat.

În altă parte, statele slave au fost elaborarea politicilor teritoriale care au fost

pentru a modifica problema frontierei de Est a Europei. Polonia, un complet

european

de stat în virtutea transformarea ei, și unită cu Lituania de polono-

Lituaniană Jagiellon Dinastia, în secolul al XIV-lea a adoptat o politică

de extindere teritorială la nord (Prusia) și la est și

Sud-Est (Volinia și Podolia). Prin secolul al XV-lea Polonia extins

tot drumul de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Între timp Rusia, care a aruncat jugul mongol, a fost evoluție

într-un stat centralizat în regiune moscoviți. Ivan III (exclus 1462-1505)

a continuat unificarea teritoriilor ruse de a obține controlul de Novgorod

(1478) și Tver (1485). El a înființat un stat puternic și centralizat

bazat pe un sistem administrativ și judiciar solid, care a fost în mare măsură

instituit de Codul de 1497.

Întrebarea care se pune, astfel, este dacă, din punct de vedere istoric, la

la sfarsitul secolului al XV amenințările care atârnau peste realizările din trecut

din Evul Mediu compensat promisiunile ținute afară pentru Europa de

lungă perioadă medievală pe care o propun, sau dacă a fost invers

Concluzia 197

cazul. Desigur, trebuie să ținem cont de capriciile de Istorie și

impactul eventualitățile imprevizibile, dar eu cred că este posibil să se

evalua ce șansele Europei au fost, la sfârșitul secolului al XV-lea. Eu fac

Nu cred că amenințările provine fie de la apariția națiunilor sau

de disidență religioasă, care a fost în pericol de a degenera în schismă.

Sper că această carte a până acum arată că, în ciuda celor două

factori, Europa a început să se contureze în Evul Mediu, alimentat de idei

de unitate și'''' națiunea și încurajat de cazuri reale ale acestora, chiar dacă

dezvoltarea conceptului de suveranitate și aplicațiile sale a făcut, de la

secolul al XIII-lea pe, introduce o problema pentru viitorul Europei. În plus,

sfârșitul monopolului a Bisericii Catolice nu însemna sfârșitul

de o cultură creștină comună, sau a civilizației sale și valori: în care

respect, laicii a jucat un rol dublu pentru pe de o parte, a fost moștenitorul și

diseminator al valorilor creștine, dar pe de altă parte, a fost forțată să devină

adversar lor în cursul lupte amare care erau înainte, la

sfârșitul secolului al XV-lea. Mai degrabă, sursa de orice amenințare la un viitor

Europa a fost constituit de ciocniri armate între diferitele națiuni și

caracterul războinic al europenii înșiși, care Hipocrate a avut

detectate si descrise chiar în antichitate. Viitorul Europei a fost, de asemenea, fără

îndoială,

amenințat de modul în care expansiunea și colonizarea

inițiat în secolul al XV-lea a evoluat și prin relațiile Europei cu ei

posesiunile alte părți ale lumii.

În ceea ce privește progresul, aici Evul Mediu manifestă o tensiune la cea mai

profundă

nivel - la punctul de a prezenta o imagine paradoxală. Dominantă

ideologie, sau poate ar trebui să spun mentalitatilor medievale, în general, tendința

de

să condamne ca o eroare și un păcat tot ce a fost progresivă și nemaiauzit.

Dar, în același timp, atât cu privire la materiale și spirituale

lumi, Evul Mediu a constituit o perioadă de creativitate, inovații, și

progres extraordinar. Eu cred că ar trebui să recunoaștem că cea mai

activul avantajoase pentru dezvoltarea conceptului de Europa și de

realizare a fost capacitatea europeană de a progresa, care a devenit evidentă în

Evul Mediu și a fost întărită în secolul al XV-lea. Termenul

'' Progresul'' poate fi găsit surprinzător. Este general recunoscut faptul că un

sentiment de

progresul și promovarea acestuia ca ideal era un fenomen de

întârziere al XVII-lea și mai presus de toate secolele al XVIII-lea, o floare care, în

Pentru a înflori, a avut nevoie de climatul de Iluminismului. Și totuși, eu cred

că progresul a început să muguri în Evul Mediu. Ce medieval

Europa a elaborat și a început să demonstreze stă în contrast puternic cu

ceea ce avea să se întâmple în lumea musulmană, și mai presus de toate în China.

În

XV-lea China a fost țara cea mai puternic, bogat, și avansat

în lume. Dar apoi a rămas închis în sine și a devenit palid,

198 Concluzia

lăsând dominarea lumii, inclusiv de Est, a europenilor.

În ciuda creării de puternicul Imperiu Otoman și difuzarea

Islamului în Africa și Asia, lumea musulmană, în afară de turci,

a pierdut dinamismul perioada medievală. Christian Europa, în contrast,

idei și practici care au fost pentru a asigura extinderea sa incomparabila dobândite

începând din secolul al XV-lea. În ciuda rivalităților interne și

nedreptățile și chiar crime pe care-l comise în străinătate, că extinderea a fost

un factor major pozitiv în crearea conștiinței de sine a Europei și

consolidare. Peter Biller este Măsura multitudinii: Populația în Medieval

Gândul (Oxford University Press, 2000) a arătat cum fourteenthcentury

Europa a luat măsura de a populației sale și a dat seama de rolul pe care

acesta din urmă ar putea juca în conducerea afacerilor umane. În ciuda faptului că,

din cauza crizei agricole și ciuma, din secolul al XIV-lea

a fost o perioadă de regres demografic puternic, Europa de la sfârșitul

Evul Mediu a luat în ceea ce privește numărul de locuitori și modul lor

de a trăi împreună și a se reproduce ca un factor de putere. Un recent

colectiv de muncă, PROGRE `s, re'action, dans de'cadence l'Occident me'die'val

(Eseuri colectate de Emmanuelle Baumgartner și Laurence Harf-Lancher,

Paris / Geneva: Droz / Campion, 2003) studiază noțiuni și aspecte ale

'' Progres, reacție, și decadență'' în Occidentul medieval. În timp ce de acord

cu ideea tradițională că'' cadrele mentale [ale Evului Mediu]

au fost cu greu compatibil cu ideea de progres,'' acest lucru observă în pofida

că creștinismul atribuit o direcție de istorie (și am,

eu, a subliniat'' progresivă'' parte a lui Joachim a utopiilor Fiore lui).

Creștinismul demolat, de asemenea, mitul antic al eternei reîntoarceri și

Conceptul ciclic de istorie. Într-o lucrare clasică, La The'ologie au XIIe sie `CLE,

Tatăl MD Chenu a arătat cât de medieval crezut reluat istorie în

secolul al XII-lea. Căutarea pentru mântuire a fost conceput ca un progres, de o

natură morală, desigur, dar, de asemenea, benefic în orice mod. Dispreț pentru

lume, în ciuda tuturor teoreticieni și emulatoare sale, nu presupune o respingere

a progresului material. Dinamism medieval a rezultat din interacțiunea

opoziții și tensiunile care au produs progres (chiar dacă asta nu era ceea ce

a fost numit). Activitatea colectivului distinge o serie de astfel de dualismele

ca progres-reacție, progres-decadență, trecut-prezent, și vechi-

modern, care a alimentat dinamismul medieval. După cum am văzut,

thirteenthcentury

Ordinelor călugărești cerșetoare îndrăznit, în mod provocator, pentru a proclama

lor

noutate propriu, în timp ce adversarii lor formate de atitudini mai monahale

considerate astfel de noutate pentru a fi păcătos și rău. Civilizația medievală și

atitudini nu disprețuiesc de tehnologie și, de îndată ce un domeniu economic

a apărut, se încurajării productivității și a creșterii aplicat. Deja

în Evul Mediu, țăranii au fost necesare pentru a satisface anunț contracte''

Concluzia 199

meliorandum,'' adică contracte care cerea ca oricine beneficiat

din țara ar trebui să lucreze pentru a îmbunătăți randamentul său.

După cum am văzut, în interesul secolul al XIV-lea în curs agricole

încurajat reapariția tratate de agricultură. Evul Mediu,

în ciuda numelui lor rele, au fost într-adevăr o perioadă de invenții în general,

variind de la aplicațiile de mori la sistemul arborelui cu came, care

ar putea transforma mișcări continue în cele alternative. Unele remarcabil

pagini scrise de Marc Bloch atesta acest inventivitate medieval. În

Evul Mediu totul a fost cufundat în religie, de fapt, religia a fost atât de

omniprezent că nu a existat nici un cuvânt pentru a se distinge. Întreaga civilizație,

începând cu varietatea materialului, a fost, după cum marele economist Karl

Polanyi se pune,'' incorporat'' în religie. Cu toate acestea, așa cum am sugerat

de mai sus, odată ce valorile au coborât din cer pe pământ, handicapul pe care

acest acceleratie religios aplicata progres a fost tot mai mult înlocuită cu o

rampă de lansare vizează progresul. Interacțiunea dintre Providence și

imensă a fost mai puțin și mai puțin autopropulsată prin intermediul unei roți

conectat la circular

timp, și mai mult și mai mult adaptate la individ creativ și colective

eforturile europenilor înșiși. În nici un domeniu a făcut creativitatea

Europenii face mai multe progrese decât în cea a timpului. Pentru un singur lucru,

deși

trecut, în lipsa oricărui studiu raționale (care ar fi aplicată pe acesta

numai în secolul al XVIII-lea), nu a fost obiectul de orice istoric adevărate

știință, a fost folosit pentru elaborarea unui magazin de amintiri, care a avut pe

dimensiunile unei culturi. Europa medievală folosit în trecut ca o rampă de lansare

de la care a propulsa se mai bine și mai înainte. Stăpânirea de

măsurarea timpului, de asemenea, prevăzute cu mijloace de a progresa. Deși

a continuat să utilizeze lui Caesar Calendarul iulian, o inovație determinat de

Vechiul Testament și iudaismul a introdus un ritm care reglementează încă noastra

viața, chiar și astăzi: aceasta a fost ritmul săptămânal, care stabilește între

timpul de muncă și timpul de odihnă o relație care nu numai că face

certificate cu privire la momentul religios de duminica, dar, probabil,

asigură cea mai bună utilizare a energiei umane. Creștină medievală

Calendarul introdus de asemenea cele două mari festivaluri de Crăciun și

Paște în Europa: de Crăciun, care, în contrast cu păgâne de Halloween

festival de moarte, este un festival de naștere și de viață, și de Paști, festivalul de

înviere, renaștere - să nu mai vorbim Rusaliilor, festivalul a Duhului

(Care a avut loc de obiceiuri festive feudale, cum ar fi'' dublare zi'').

În secolul al XV-lea, marele arhitect italian și umanist Leon

Battista Alberti pune următoarele cuvinte în gura unuia dintre eroii săi:

Gianozzo: Există trei lucruri pe care un om poate pretinde să-i aparține:

averea, trupul său. . .

200 Concluzia

Leonardo: Si ceea ce este de-a treia?

Gianozzo: Ah! Ceva foarte prețios. Chiar și aceste mâini și ochii nu sunt

atât de mult a mea.

Leonardo: Wonder de minuni! Tot ceea ce este ea?

Gianozzo: Timpul, draga mea Leonardo, timp, copiii mei.

Valoarea de timp lăudat în acest text este fără îndoială de natură economică

(Pentru timpul înseamnă bani), dar este, de asemenea, o valoare culturală și

existențială.

Europa secolului al XV-lea a fost o Europă de timp prețios, timp

care a fost însușit de către indivizi și grupuri care ar constitui

Europa în viitor.

Concluzia 201

Cronologie

Evenimente europene

276 primul mare val al invaziilor germanice în Imperiul Roman.

313 Edictul de la Milano acordă libertate creștinilor de cult.

325 La Sinodul de la Niceea, Constantin campioni creștinismul ortodox împotriva

Arianismului.

330 Constantin stabilește noua capitala a Imperiului de la Constantinopol.

379-95 Teodosie I recunoaște creștinismul ca religie de stat și, la moartea sa,

împarte Imperiul Roman într-un imperiu de Vest și un Imperiului Roman de

Răsărit.

407-29 Un nou val de invazii germanice.

410 Alaric de vizigoți ia și sac Roma.

415 Vizigoții se stabilească în Spania.

432-61 Saint Patrick convertește Irlanda.

cca. 440 popoarele germanice, unghiuri si de iută, și saxonii se stabilească în

Marea Britanie; britanici

retrage de pe continent continental.

451 de huni generalului roman Aetius oprește Attila de la Fields Catalaunic.

476 herul Odoacru depune pe împăratul Romulus Augustulus și returnează

Insignia a Imperiului de Vest la Constantinopol.

488-526 domniei lui Theodoric Ostrogot din Ravenna.

betw. 496 și 511 Botezul franc liderul Clovis.

527-65 Împăratul bizantin Iustinian se angajează pe o parțială și temporară

recucerirea de Vest (sudul Italiei și Andaluzia).

De ciuma așa-numita'' Justinian,'' originare din Est, devastează Europa la

la sud de Alpi si Loara.

cca. 529 Benedict din Nursia fondează mănăstirea Monte Cassino și produce o

norma

pentru călugării săi, care au fost pentru a deveni ordinului benedictin.

cca. 555 vizigoții, având Andaluzia recucerit, să stabilească capitalul lor în

Toledo.

cca. 570-636 Isidor de Sevilia, tatăl encyclopedism creștine medievale.

590-604 pontificatului lui Grigore cel Mare.

cca. 590-615 călugărul irlandez Columban merge mai departe la găsit mănăstiri din

Galia

(Luxeuil), sudul Germaniei (Constanta), și nordul Italiei (Bobbio).

568-72 Lombarzii cuceri de nord și o parte din centrul Italiei și a găsit o

regat cu Pavia ca capitala acesteia.

711-19 berberi musulmani cuceri Spania în ceea ce privește râul Ebro.

726 începutul cearta iconoclaste în Imperiul Bizantin.

732 Charles Martel, primarul a palatului franc, oprește musulmanii aproape de

Poitiers.

757 Pepin cel Scurt, primarul palat, este consacrat rege al francilor de către Papa

Ștefan al II-lea, pe care o susține în Italia, în cazul în care un stat pontifical,

cunoscut sub numele de''

patrimoniul Sfântului Petru, este creat''.

759 Musulmanii pierde Narbonne, ultimul lor bastion în Galia.

771 Charlemagne devine singurul rege al francilor.

774 Charlemagne devine rege al lombarzilor.

778 ariergarda francilor, condus de Roland, nepotul lui Carol cel Mare, suferă o

surprinde atacul de bascii de la Roncesvalles.

787 doilea Conciliu de la Niceea. Charlemagne autorizează utilizarea de imagini

din creștină

art.

788 Charlemagne anexe Bavaria.

793-810 Primele atacuri Norman asupra Marii Britanii și Galia.

796 cucerește Charlemagne avarii.

796-803 Construcții de palatul și capela de la Aix-la-Chapelle, pe a lui

Charlemagne

ordinele.

800 Charlemagne este încoronat împărat în Roma.

827 începutul sarazin cucerirea Siciliei.

cca. 830 Corpul de Saint James se pretinde a fi descoperite în Galicia.

842 Jurământul Strasburg, jurat in franci și germanice limbile naționale.

843 Tratatul de sigilii Verdun naștere de Germania și Franța.

2-a repriză 9 C. mile pe termen lung (soldat, cavaler) se aplică de vasali.

881 Prima apariție a cuvântului'' fief'' (feudum).

885-6 Paris beseiged de normanzi.

895 maghiari se stabilească în Câmpia Dunării.

910 Fundatia de abația de la Cluny.

911 Tratatul de la Saint-Clair-sur-Epte: Charles de CEDES simple estuarul Senei

la normanzii conduși de Rollo.

929 Crearea de Califatul de Córdoba Co ".

948 Fundația a Arhiepiscopiei Hamburg, metropola religioasa pentru

conversie a scandinavilor.

cca. 950 începutul operațiunilor de vămuire importante de teren. Introducerea de

plug

la nord de râul Loire.

cronologie 203

Victoria 955 Otto I asupra ungurii de la Lechfeld.

960 Constructii din Co "Córdoba moschee.

962 Încoronarea imperială a lui Otto cel Mare fondează germanic al Sfântului

Imperiu Roman

Imperiu.

967 Botezul polonez duce Mieszko.

972 Fundația a episcopiei de la Praga.

987 Aderarea Capetian dinastiei în Galia (Hugh Capet).

989 Prințul Vladimir al Kievului este botezat de către preoți ortodocși bizantine.

1000 Perechea formată de Sylvester II (Gerbert din Aurillac, Papa 999-1003)

și Otto III (împărat 983-1002) domină creștinătatea latină.

Inceperea lucrarilor de constructie de o manta alb'' de biserici'' (ca Cluny

călugăr Raoul Glaber se pune).

Crearea arhiepiscopiei de Gniezno, metropola religioasa a Poloniei.

1001 Sfantul Stefan este incoronat rege al Ungariei.

1005-6 foamete răspândită în Europa de Vest.

1015-1028 Olav II Haraldsson, sfânt, încearcă să impună creștinismul în Norvegia

de

forța.

1019-1035 Cnut cel Mare, rege al Danemarcei și Anglia.

1020 Avicebron (Salomon Ibn Gabirol), filozof evreu, în Malaga cca. 1020,

Valencia cca. 1058.

Pragul de sus de Saint-Gene `s-des Fontaines (Catalonia), cel mai vechi romanic

din data de

sculptură în Franța.

cca. 1020 Gui a Arezzo inventează un nou sistem de notație muzicală.

1023 Sub presiunea Bisericii, Robert cel Pios a ereticilor maniheist ars pe

miza în Orle'ans.

1028 Regele Knut al Danemarcei cucerește Norvegia si completeaza cucerirea de

Anglia.

betw. 1028 și 1072 miniaturi ale Apocalipsei sunt produse în Saint-Sever.

1029 Primul Principatul Norman în sudul Italiei (Averso).

cca. 1030 Start a mișcării comunale din Italia (Cremona).

1031 final a califatului Umayyad din Córdoba Co ".

1032-3 Foametea din Europa de Vest.

cca. 1035 Construirea unui pod de piatră în Albi.

1037 Împăratul Conrad II institute de fiefuri ereditare din nordul Italiei.

1054 schisma definitivă între latină romană și greacă ortodoxă

Biserici.

1060-1091 normanzi cuceri Sicilia.

1066 condusa de William Cuceritorul, normanzii cuceri Anglia.

1069 A'' comun'' demonstrație în Le Mans.

1071 moastele Sfantului Nicolae sunt aduse la Bari din Est.

1072 Contractul colleganza este introdus în Veneția.

1073-1085 pontificatul lui Grigore al VII. Reforma gregoriană.

1077 împăratul Henric al IV este umilit înainte de Papa Grigore al VII-la Canossa.

cca. 1080 Breasla Saint Omer.

204 cronologie

1081 Bourgeois'''' consuli în Pisa.

1085 Alfonso VI de Castilia apucă Toledo.

1086 Prima mențiune a unei piua, în Normandia (Saint-Wandrille).

sfârșitul anilor 11 C. cai de pescaj înlocui boi în nordul Franței

după Irnerius 1088 predă legea romană din Bologna.

1093 Construcția Catedralei Durham începe: primul arc gotic.

1095, la Clermont, predică urbane II, in favoarea unei cruciade.

1098 Un val de anti-semitism: pogromuri comise de către cruciați populare pe

teritoriul lor

mod de Palestina.

Fundația a ordinului cistercian de Robert de Molesmes.

1099 Negustorii din Genova a forma un Compagna.

cca. 1100 mlaștinile Flandra încep să fie drenat: poldere.

1108 Fundația, în apropiere de Paris, a mănăstire de Saint-Victor, casa de

prescholasticism.

1112 revoluție comunale în Laon. Episcopul-count este ucis.

1120-1150 Primele statute profesionale în Occident.

1126-1198 Averroe ¨ s, filosoful arab de la Co "Córdoba, autor al unui aristotelic

comentariu, care a murit în Marrakech.

1127 orasele flamande obține carte de franciza.

1132-1144 Suger reconstruieste Saint-Denis, introducerea stilului gotic.

1135-1204 Maimonide, teologul și filozoful evreu din Co "Córdoba,

care a scris în arabă și a murit în Cairo.

1140 Formarea Regatul Portugalia.

cca. 1140 Decretum Gratiani (Decretul lui Gratian), baza pentru corpus de canon

lege.

1141 Petru Venerabilul, abate de Cluny, are Coran tradus în latină.

1143 Fundația de Lu ¨ Beck.

1154 Frederick Barbarossa acordă privilegii de masterat și studenții de la Bologna.

1154-1224 anglo-francez'''' imperiu al dinastiei Plantagenet.

1165 Canonizarea lui Carol.

1170 Constructii de minaret Giralda din Sevilla.

după 1175 Introducerea de ordine de contract în Genova.

1180 Moartea lui Ioan din Salisbury, episcop de Chartres și patron al școlii sale.

1183 Pacea de la Constance. Frederick Barbarossa recunoaște libertatea de

Orașe Lombard.

1200 Fundația din Riga.

1202 Moartea lui Joachim din Fiore, teoretician de milenarism.

1204 Constantinopolul este cuprins și demis de către cruciați a patra cruciade.

Fundația a Imperiului latin de Constantinopol (1204-1260).

Misiunea 1207 Saint Dominic de a catarilor Albigensiană.

1209 prima comunitate franciscană.

1209-1229 cruciada Albigensiană.

1212 Creștinii din Spania învinge mauri de la Las Navas de Tolosa.

1214 Universitatea din Oxford se acordă primele privilegii.

cronologie 205

1215 Universitatea din Paris primește statutul de Robert de Courson.

În al patrulea rând reguli Lateran Consiliului privind căsătoria și mărturisire și ia

măsuri

împotriva evreilor și eretici.

Magna Carta din Anglia.

1215-1218 William de Morbeke traduce Aristotel în latină.

1216 Fundația a Predicatorilor Fraților (dominicani).

1223 Papalitatea acceptă Regula franciscan revizuit.

1229-1231 Universitatea din Paris, este în grevă.

1231 Grigore al IX organizează Inchiziției.

după 1232 de musulmani din Granada construi Alhambra.

1238 Valencia confiscate de aragonez.

1241 mongolii raid Silezia, Polonia și Ungaria.

1242 Prima reprezentare grafică a cârmei pupa-post (pe sigiliul Elbing).

1248 Sevilla confiscate de castilienii.

1252 de monede de aur bătute în Genova și Florența (florini).

1252-9 Toma d'Aquino de predare la Universitatea din Paris.

1253 Fundația de un colegiu pentru elevii săraci teologie de Canon Robert de

Sorbona, la Universitatea din Paris (Sorbona viitor).

1254 Papa Urban al IV-institute de Festivalul de Corpus Christi.

1261 Imperiul latin de Constantinopol se prăbușește.

1266 Bătălia de la Benevento. Charles de Anjou devine rege al Siciliei.

1268 Primele fabricile de hârtie, în Fabriano.

1270 Prima mențiune de o hartă marină a Mării Mediterane.

1276 Raymond Lulle înființează un colegiu pentru predarea limbii arabe la

Christian

misionari.

1280 Un val de greve și revolte urbane (Bruges, Douai, Tournai, Provins, Rouen,

Caen, Orle'ans, Be'ziers).

1281 fuziune hanseatic negustorii din Köln, Hamburg, și Lu ¨ Beck.

1282 siciliană Vecernie: francezii sunt obligați să cedeze Sicilia la aragonez.

1283 Cavalerii Teutoni finaliza cucerirea Prusiei.

1284 ducați de aur sunt bătute în Veneția.

Acoperișul arcuit din Beauvais catedrala se prăbușește (48 de metri).

1290 Evreii sunt expulzați din Anglia.

1298 link-uri regulate la mare încep să fie stabilit între Genova, Anglia, și

Flandra.

1300 Prima anumită mențiune de ochi-ochelari.

primii 14 C. Scrisori de schimb monetar care circulă în Italia.

1306 Evreii sunt expulzați din Franța.

cca. 1306 Piero a Crescenza produce un rezumat al cunoștințelor agricole

medievale.

1309 Papalitatea este instalat în Avignon.

1310 Prima reprezentare a Patimilor, în fața catedralei Rouen.

1313 Henric al VII moare în Pisa. Sfarsitul unui vis imperial.

cca. 1313 Dante completeaza Divina Commedia.

206 cronologie

1315 Bătălia de la Morgarten: infanteriști elvețieni învinge Habsburgilor.

1315-1317 foamete pe scară largă în Europa: la începutul XIV-lea

'' Criza''.

1321 de evrei și leproși acuzat de puțuri de otrăvire sunt masacrați.

1337 începutul Războiului de o sută de ani "între Anglia și Franța.

1341 Cola di Rienzo nu în cele din urmă pentru a restabili un guvern vechi în stil în

Roma.

1347-8 începutul marilor epidemii Moartea Neagră (care continua până la 1720).

1348 Moartea Neagră dă naștere la pogromuri.

1353 Turcii obține un punct de sprijin în Europa la Gallipoli.

Tratat 1355 Nicholas Oresme pe bani.

1358 revoltă parizian împotriva regent regal.

E "

Tienne Marcel este ucis. Țăran Jacquerie în nord-estul Franței.

1368 Jagiello, prinț de Lituania, se căsătorește Jadwiga a Poloniei, fiica și

moștenitoarea

de Cazimir cel Mare.

1378 începutul Marii Schisme.

Ciompi revoltă în Florența.

Papa Urban al VI-lea se întoarce la Roma.

Revolta 1379 Philippe Van Artevelde în Gent.

Revolte taranesti 1381 Wat Tyler în Anglia.

1382 Wycliffe condamnat pentru erezie.

1389 Turcii înfrângerea sârbilor din Kosovo.

1394 Evreii sunt definitiv expulzați din Franța.

1397 Cele trei țări scandinave sunt de acord să unirea, în Kalmar.

1409 Germanii lăsa la Universitatea din Praga, ca urmare a Kutna Hora

decret, influențată de Jan Hus, care favorizează cehi.

1410 Cavalerii Teutoni sunt învinși de polonezii de la Tannenberg (GRU ¨ nwald).

1414-1418 Consiliului din Constanța.

Jan Hus este condamnat pentru erezie și executat.

1420-1436 Brunelleschi construiește cupola Domului din Florența.

1431 Moartea lui Ioana d'Arc, ars pe rug în Rouen.

1431-7 Consiliului din Basel.

1434 Cosimo de 'Medici, maestru de Florența.

1439-1443 Consiliile de Florența și Roma aduce Marea Schismă la capăt.

1450 Gutenberg pune ultimele retușuri la tipografia Mainz.

1453 Constantinopol capturat de turci.

1456 Marsilio Ficino lui Institutiones Platonicae.

1458-1464 pontificatului Papei Pius al II-lea (Enea Silvio Piccolomini), un

promotor al Europei.

1458-1471 George Podiebrad, rege al Boemiei.

Planul său pentru Uniunea Europeană.

1458-1490 Matei Corvin, rege al Ungariei.

1462-1505 domniei lui Ivan III, Marele Duce de Moscova.

1464 Moartea lui Nicolae Cusanus, un teolog'''' modern, care a favorizat religioase

toleranță.

cronologie 207

1468 Moartea lui Skanderbeg albanez, un mare conducător al rezistentei la

Turci.

1469 Regilor Catolici (Ferdinand și Isabella), se căsătorească în Spania.

1475 Tratatul de la Picquigny. Sfârșitul Războiului de o sută de ani ".

1476 Nunta lui Maximilian de Austria și Maria de Burgundia.

1477 Botticelli pictează Primavera lui.

1483 Torquemada Dominicană este numit Marele Inchizitor din Spania.

1492 Granada este capturat de către monarhii catolici.

Sfârșitul prezenței musulmane în Peninsula Iberică.

1494 Tratatul de la Tordesillas: Spania și Portugalia împart lumea între ele

sub auspiciile Papei Alexandru VI Borgia.

Cucerirea de scurtă durată 1495 regele francez Carol al VIII-lea al Regatului

Neapolelui.

Începutul războaielor italiene.

Evenimente din afara Europei

America

700-800 Civilizatia Maya din America Centrală este la apogeu.

800-925 Reducere a civilizației Maya.

1000-200 civilizație Toltec în Mexic este la apogeu.

12 C. originile Semilegendary din dinastia Inca din Peru.

1370 Aztecii găsit Teotihuacan, din Mexic.

15 C. O succesiune de confederații aztece din Mexic.

1492 Cristofor Columb descoperă America de''.''

Africa

6a-8a C. Zulu Regatul Zimbabwe este la apogeu.

Arabii cuceresc Europa și a găsit Fustat (Cairo), care devine capitala

dintre șiiți Fatimid (969-1171).

709 Arabii finaliza cucerirea Africii de Nord.

cca. 800 Fundația a Regatului Kanem din regiunea Lacului Ciad.

1057 Hilalian arabi distruge Kairouan, capitala a Aghlabids.

1062 Fundația din Marrakech de dinastia berberă a Almoravids, care

cuceri Spania musulmană. Ei au fost ulterior urmat de dinastii berbere de

Almohazi (secolul al XII-lea) și Marinids (1269).

Colaps al unui stat musulman care încorporează Algeria.

1171 Kurd, Saladin, restabilește Sunnism în Egipt și fondează Ayyubid

Dynasty (1171-1250).

208 cronologie

precoce 13 C. Lalibila, rege al regatului creștin din Etiopia, sub presiune

de la Islam, transferurile de capital sa din Aksum la Roha.

1250 mameluci pună mâna pe putere în Egipt.

14 C. Fundația de vest a Lacului Ciad din Regatul Bornu, care

absoarbe Kanem.

1312-1337 vârf a Regatului musulmane din Mali sub Kouta Mousa, care a

absoarbe Regatul Ghana.

1402 Norman Jean de Be'thencourt cucerește din Insulele Canare.

1415 portughez cuceri Ceuta.

1418 portugheză ocupă Madeira.

1456 portughez ajunge la Golful Guineea.

1477 Insulele Canare trece sub dominația spaniolă.

1488 Bartolomeu Diaz descoperă Capul Bunei Speranțe.

Asia: Orientul Îndepărtat

320-480 domniei dinastiei Gupta din nordul Indiei.

3a-9a C. Domination din dinastia Pallava, centrat în Madras.

581-618 Yang Jian reface unitatea de China, cu un capital nou, Chang'an

(Xian). Construirea de canale și pereți oraș mare.

618-907 dinastia Tang. Administrația centrală este întărită. Victorii din Coreea.

Independența Tibetului este recunoscută. Difuzarea de budism.

710 Nara devine capitala imperială a Japoniei.

la mijlocul-8 C. a 824 Suveranii Shailendra au stupa budist Borobudur

construit în Java Centrală.

777 budismul devine religia Curții japonez.

794 Heian (Kyoto), noua capitala a imparatului japonez.

858 Start de dominație Fujiwara în Japonia.

907 de Chola supplants dinastiei dinastiei Pallava în India. Puterea sa de a se

extinde

Ceylon (Sri Lanka) și Malaezia până în secolul al XIII-lea.

907-60 anarhia'' cinci dinastii'' în China.

960-1279 dinastia Song. Mandarinate. Constructii de Grand Canal.

1024 Banii de hârtie tipărită pentru prima dată în China.

1086 Prima mențiune de caractere mobile pentru tipografii din China.

1181-1218 vârf a imperiului Khmer sub Jayavarman VII, care a construit Angkor

Thom, ca urmare Suryavarman al II-lea Angkor Wat.

1185-1192 Shogunatului Kamakura devine stabilit.

1192 Muhammad Ghori infrangeri Rajput de Prithvi Raj.

Musulmanii deveni maeștri din nordul Indiei.

1206-1526 sultanatele musulmane din Delhi, India.

1206-1279 Formarea Imperiului Mongol.

1254-5 venețian comercianți Niccolo `și Matteo Polo și fiul lor și

Nepotul Marco Polo de călătorie în China și sud-estul Asiei.

cronologie 209

1279-1368 mongol dinastiei Yuan din China. Beijing (Khanbalik) a devenit

de capital în 1264.

1314-1330 Odoric franciscan din Pordenone călătorește în India și China.

1371 de călătorie de peste mări este interzis pentru chinezi.

1392 Shogunatului de Muromachi din Japonia. Difuzarea culturii Zen.

Crearea de Noh teatru.

1400-1700 dinastia Ming din China.

1470-1480 Marele Zid este construit în nordul Chinei.

Musulman Orientul Apropiat

622 Muhammad frunze Mecca pentru Medina: Hegira.

630 Împăratul bizantin Heraclie îi înfrânge perșilor și ia'' Adevărat

Cross'' înapoi la Ierusalim.

632 Moartea lui Mohamed.

634 Musulmanii pleca Saudită.

Start a cuceririi musulmane din Africa de Nord (finalizat în 712) la Tashkent

(709).

636-724 califat Umayyad din Damasc.

638 Ierusalim confiscate de către arabi.

661 Uciderea lui Ali, a lui Muhammad fiul-in-lege.

680 Hussein, fiul lui Ali, este masacrat la Kartala. Începând de religie șiiți.

762 Abbasid Califatul de la Bagdad.

786-809 Califatul lui Harun al-Rashid.

1009 calif Hakem distruge Sfântului Mormânt din Ierusalim.

1055 Seljuq turci să profite Bagdad și restabili Suniism.

1071 Seldjuq turci învinge pe bizantini la Mantzikert.

1099 Crusaders captura Ierusalim.

1187 kurd Saladin infrangeri creștinii din Hattsin și apucă Ierusalim.

1191 Reducere de a treia cruciade (în afară de instalarea de creștini în

Cipru).

1250-4 Saint Louis se află în Țara Sfântă.

Eșecul de cruciade Saint Louis (Egipt 1250), Tunisia (1270).

1291 mameluci profite de Sfântul Ioan din Acre, ultimul bastion creștin în

Palestina.

1354-1403 Sultanul Baiazid I cucerește și unește Unite turc

din Anatolia.

210 cronologie

O tematică selectivă

Bibliografie

Aceasta nu este o bibliografie plin de istorie medievală. Mai degrabă, aceasta este

o listă, organizat în

teme, de lucrări (și câteva articole), care le-am găsit stimularea și util

în componența acestei cărți. Unele constituie panorame generale, altele

exprima punctele de vedere sugestive.

Reacție Andre 'Segal la problema de periodizare care apare aici este de a respinge

orice idee de ea. Vezi articolul lui nihilistă,'' Pe'riodisation et didactique: le "moyen

o ge"

comme un obstacol `l'intelligence de l'Occident,'' Actes du Colocviu d'Histoire au

pre'sent (Paris, 1989), Paris: E "condiții de l'E'HE" SS, 1991, pp. 105-14.

Propria mea opinie este considerat că nu poate exista fără istoriografia

periodizare, deși avem nevoie să recunoaștem natura artificială a acestuia și

Faptul că aceasta depinde de modul în care istoria evoluează. În critica tradițională

noțiunea de Evul Mediu, eu prefer propria mea ipoteză de o lungă perioadă

medievală (a se vedea

paginile finale ale capitolului 6).

Abrevieri

Gauvard-deliberare Zink: Dictionnaire du Moyen Age. Paris: PUF, 2002.

LeGoff-Schmitt: Dictionnaire raisonne "de l'Occidentme'die'val. Paris: Fayard,

1999.

Linehan-Nelson: Medieval lume. Londra-New York: Routledge, 2001.

Vauchez: Dictionnaire du Moyen Age encyclope'dique. 2 volume, Paris: Cerf,

1997. În

Engleză ca Enciclopedia a Evului Mediu, ed. Andre "Vauchez cu Barrie

Dobson și Michael Lapidge, trans. Adrian Walford, 2 volume, Chicago-Londra:

Fitzroy Dearborn, 2000.

CNRS: Centrul National de la Recherche Scientifique

E "

El SS: E "Cole des Hautes E" atitudini en Sciences Sociales

SHMES (P): Socie'te "des Historiens Me'die'vistes de l'Enseignement Supe'rieur

(Public)

Studii cu privire la Europa (și ideea de Europa), în special

perioada medievală

Bloch, Marc,'' Projet d'un enseignement d'histoire des compare'e socie'te lui

europe'ennes,'' 16pp., în Dernie `res Nouvelles de la Strasbourg (1934), Repr. în

E "

Tienne Bloch și Marc Bloch (EDS), Histoire et historiens, Paris: Armand

Colin, 1995.

Bloch, Marc,'' proble `mes d'Europe,'' Annales HES, 7 (1935), pp. 471-9.

Braudel, Fernand, L'Europe. L'espace, Le temps, les hommes. Paris: Arts et

me'tiers

graphiques, 1987.

Carpentier, Jean și Lebrun, Franc ¸ OIS (EDS), Histoire de l'Europe. Paris: Seuil,

1990.

Chabod, Federico, Storia dell'idea d'Europa. Bari: Laterza, 1961.

Elias, Norbert, Formare de stat și civilizație, vol.. 2 al procesului civilizator, 2

volume. Oxford: Blackwell, 1978-1982.

Febvre, Lucien, L'Europe. Gene `se d'une civilizație (un curs de prelegeri la

Colle `ge de France în 1944 la 5), prefață de Marc Ferro. Paris: Perrin, 1999.

Le Goff, Jacques, La Vielle Europa et la nici Tre. Paris: Seuil, 1994.

Pagden, Anthony (ed.), ideea de Europa: de la Antichitate la Uniunea Europeană.

Baltimore: Universitatea Johns Hopkins, Woodrow Wilson Center Press, 2002.

Villain-Gandossi, Christiane (ed.), L'Europe a `la Recherche de fiul identité" (în

special,

Robert Fossier,'' L'Europe au Moyen Age'', pp. 35-40). Paris: E "condiții du

Des pregătitoare historiques et Scientifiques Comité ", 2002.

Europa și Evul Mediu

Barraclough, Geoffrey (ed.), Europa de Est și de Vest în Evul Mediu.

Londra: Tamisa și Hudson, 1970.

Bartlett, Robert, The Making of Europe: Conquest, Colonizarea și culturale

Schimba, 950-1350. Londra: Allen Lane, 1993.

BöSL, Karl, Europa IM Mittelalter. Viena-Heidelberg: Carl Uebersenter, 1970.

Compagnon, Antoine și Seebacher, Jacques, L'Esprit de l'Europe. 3 volume, Paris:

Flammarion, 1993.

Duroselle, Jean-Baptiste, L'Ide'e d'Europe dans l'Histoire. Paris: Denoe ¨ L, 1965.

Edson, Evelyn, timp de cartografiere și spațiu: Cum Medieval Mapmakers Privite

lor

Lume, Biblioteca de Studii Britanice din istorie hartă, vol.. 1. Londra: British

Library,

1998.

Geremek, Bronislaw, rădăcinile comune ale Europei. Cambridge: Polity, 1991.

Hay, Denys, apariția de o idee: Europa. Edinburgh: Universitatea din Edinburgh

Press, 1957 (1 RED), 1968 (2 EDN).

212 o bibliografie tematică selectivă

Hersant, Yves Durand și-Bogaert, Fabienne, Europe. De l'Antiquité "au XXE

sie `CLE. Critica Anthologie et commente'e. Paris: Robert Laffont, 2000.

Le Goff, Jacques, L'Europe raconte'e aux jeunes. Paris: Seuil, 1996.

Mackay, Angus și Ditchburn, David, Atlas a Europei medievale. London:

Routledge,

1996.

Menesto `, Enrico (ed.), Le Radici medievali della Civilta` EUROPE (Congresul

Ascoli

Piceno, 2000). Spoleto: Centro Italiano di Studi sull'alto medioevo, 2002.

Mitterauer, Michael, Warum Europa? Mittelalterliche Grundlagen eines

Sonderwegs.

Munchen: Beck, 2000.

Trecut si Prezent problema, speciale (noiembrie 1992) (în special Karl Leyser,

Concept'' de

Europa în Evul Mediu timpuriu și de mare,'' pp. 25-47).

Pastoureau, Michel și Schmitt, Jean-Claude, L'Europe. Me'moire et Emble `mes.

Paris: E "condiții de l'Epargne, 1990.

Storia d'Europa. 3. Il Medioevo, secoli V-XV. Torino: Einaudi, 1994.

Evul Mediu, în general,

Bartlett, Robert (ed.), Le Monde me'die'val. Paris: E "condiții du Rocher, 2002. A

se vedea, în

Engleză, Robert Bartlett (ed.), Panorama Medieval, Londra: Thames & Hudson,

2001.

Borst, Arno, Lebensformen IM Mittelalter. Frankfurt-Berlin: Ullstein, 1973.

Dalarun, Robert (ed.), Le Moyen Age en lumie `re. Paris: Fayard, 2002.

Delort, Robert, Le Moyen Age. Histoire illustre'e de la vie quotidienne. Lausanne:

Edita, 1972. New RED ca La Vie au Moyen Age, Paris: Seuil, 1981.

Gatto, Ludovico, Viaggio intorno al Concetto di Medioevo. Roma: BULZONI,

1992.

Gourevitch, Aaron J., Les Cate'gories de la cultura me'die'val (1972). Paris:

Gallimard,

1983 (traducere din limba rusă).

Heer, Friedrich, L'Univers du Moyen Age, [1961], Paris: Fayard, 1970 (tradus

din germană).

Kahl, Hubert D.,'' a fost bedeutet "Mittelalter"?'' Seculum, 40 (1989), pp. 15-38.

Le Goff, Jacques, La Civilizației de l'me'die'val Occident. Paris: Arthaud, 1964.

Le Goff, Jacques,'' Pour ONU lung Moyen Age,'' în L'Imaginaire me'die'val, Paris:

Gallimard, 1985, pp. 7-13.

Le Goff, Jacques (ed.), L'Homme me'die'val. Italiana RED, Bari: Laterza, 1987;

francez

RED, Paris: Seuil, 1989, 1994.

Linehan, Peter Nelson Janet L. (EDS), Medieval lume. Londra-New York:

Routledge, 2001.

Lopez, Robert, Naissance de l'Europe. Paris: Armand Colin, 1962.

Me'hu, Didier, Gratia Dei, Les Chemins du Moyen Age. Quebec: Fides, 2003.

Pirenne, Henri, L'Histoire de l'Europe des invazii au XVE SIE `CLE. Paris-

Bruxelles,

1936.

Sergi, Giuseppe, L'Ide'e de Moyen Age. Entre Sens comuna et pratique historique

(1998). Paris: Flammarion, 2000 (tradus din limba italiană).

o bibliografie tematică selectivă 213

Sud, Richard W., The Making of Evul Mediu. Londra: Hutchinson, 1953.

Tutun, Giovanni si Merlo, Grado Giovanni, La Civilta `EUROPEAN nella Storia

Mondiale. Medioevo, v / xv Secolo. Bologna: Il Mulino, 1981.

Evul Mediu, după Evul Mediu

Amalvi, Christian, Le Gou t du Moyen Age. Paris: Plon, 1996.

Amalvi, Christian,'' Moyen Age,'' în Le Goff-Schmitt.

Apprendre le Moyen Age aujourd'hui, numar special de Me'die'vales, nr. 13

(toamna

1987).

Baroului, Alain,'' Moyen Age,'' în Gauvard-de-Libera Zink.

Branca, Vittore (ed.), Concetto. Storia. Miti e Immagini del medioevo. Florența,

Sansoni, 1973.

Capitani, Ovidio, Medioevo passato prossimo. Appunti storiografici, TRA Guerre

din cauza

e molte crisi. Bologna: Il Mulino, 1979.

Eco, Umberto,'' Dieci modificate di sognare il medioevo,'' în sugli sprechi e altri

saggi,

Milano: Bompiani, 1985, pp. 78-89.

Eco, Umberto,'' Le Nouveau Moyen Age,'' în La Guerre du faux, Paris: Grasset,

1985, pp. 87-116.

Europa, problema speciala, Le Moyen Age maintenant (octombrie 1983).

Fuhrmann, Horst, U ¨ berall ist mittelalter. Von der Gegenwart einer vergangenen

Zeit. Munchen: Beck, 1996.

Goetz, Hans-Werner (ed.), Die Aktualita ¨ t des Mittelalters. Bochum: D.

Winckler,

2000.

Guerreau, Alain, L'Avenir d'un passe "incert. Quelle Histoire du Moyen Age au

XXIe sie `alineatul? Paris: Seuil, 2001.

Heinzle, Joachim, Moderni Mittelalter. Neue Bilder einer populației ¨ Ren Epoche.

Frankfurt-Leipzig: Insel, 1994.

Le Goff, Jacques și Lobrichon, Guy (eds), Le Moyen Age aujourd'hui. Trois

ceea ce privește contemporains sur le Moyen Age: Histoire, the'ologie, cine'ma

(Proceedings

de Ce'risy-la-Salle colocviu, iulie 1991). Paris: Cahiers du Le'opard d'Or,

1998.

Lire Le Moyen Age, ed. Alain Corbellari și Christopher Lucken, numar special de

Equinoxe, nu. 16 (toamna anului 1996).

Moyen Age, Mode d'emploi, numar special de Me'die'vales, nr. 7 (toamna anului

1984).

Evul Mediu și cinema

Airlie, Stuart,'' Istorii ciudate plină de evenimente: Evul Mediu, în Cinema,'' în

Peter

Linehan și Janet L. Nelson (EDS), Medieval mondial, Londra-New York:

Routledge, 2001, pp. 163-81.


La Brete `Que, Franc ¸ OIS de,'' Le ceea du cine'ma sur le Moyen Age,'' în Jacques

Le

Goff și Guy Lobrichon (EDS), Le Moyen Age aujourd'hui. Trois ceea ce privește

contemporains

sur le Moyen Age: Histoire, the'ologie, cine'ma (Proceedings

Cerisy-la-Salle colocviu iulie 1991), Paris: Cahiers du Le'opard d'Or, 1998,

pp. 283-326.

Le Moyen Age au cine'ma, numar special de Cahiers de la Cine'mathe `que nos,

42-3

(1985).

Evul Mediu timpuriu

Banniard, Michel, Gene `se Culturelle de l'Europe, Ve-VIIIe SIE` CLE. Paris:

Seuil, 1989.

Brown, Peter, Rise of creștinătății occidentale: Triumf și diversitate, ad 200 -

1000. Oxford: Blackwell, 1997.

Herrin, Judith, formarea de creștinătății. Princeton: Princeton University

Press, 1987.

Hillgarth, JN (ed.), conversia de Europa de Vest, 350-750. Englewood

Cliffs: Prentice Hall, 1969.

Leguay, Jean-Pierre, L'Europe des E "tatuaje barbares (Ve-VIIIe SIE` CLE). Paris:

Belin,

2003.

Pohl, Walter, Die Vo ¨ lkerwanderung. Integrarea und Eroberung, Stuttgart, Berlin-

Cologne: Kohlhammer, 2002.

Pohl, Walter și Diesenberger, Maximilien (eds), Integrare und Herrschaft.

Ethnische

Identità ¨ zece und soziale Organizația im Fru ¨ mittelalter. Viena: Verlag der

Österreichischen Akademie der Wissenschaften, 2002.

Civilizație Charlemagne și carolingian

Barbero, Alessandro, Carlo Magno. Un părinte dell'Europa. Roma-Bari: Laterza,

2000.

Braunfels, Wolfgang (ed.), Karl der Grosse. Lebenswerk und Nachleben. 5

volume,

Dusseldorf: 1965-1968.

Ehlers, Joachim, Charlemagne sunt Europe'en entre la France et l'Allemagne.

Stuttgart:

Thorbecke, 2001.

Favier, Jean, Charlemagne. Paris: Fayard, 1999.

Fichtenau, Heinrich, L'Empire carolingien. Paris: 1958.

Intellectuels et Artiști dans l'Europe carolingienne, IXE-Xle SIE `CLE. Auxerre:

Abbaye Saint-Germain, 1990.

McKitterick, Rosamund, carolingienii și cuvântul scris. Cambridge:

Cambridge University Press, 1989.

McKitterick, Rosamund (ed.), Cultura carolingiene: Emulation și inovare.

Cambridge: Cambridge University Press, 1994.


Morissey, Robert, L'Empereur un `la Barbe Fleurie. Dans Charlemagne la

Mythologie et

l'Histoire, Paris: Gallimard, 1997.

Nelson, Janet L.,'' Charlemagne: "? Tatăl Europa'' 'Quaestiones Medii aevi

Novae, 7 (2002), pp. 3-20.

Pirenne, Henri, Mahomed et Charlemagne. Paris-Bruxelles, 1937.

Riche ", Pierre, Les Carolingiens. Une famille qui se potrivesc l'Europe. Paris:

Hachette, 1983.

Werner Karl-Ferdinand, Karl der Grosse Oder Charlemagne? Von der Aktualita ¨ t

einer u ¨ berholten Fragestellung. Munchen: Verlag der Bayerischen Akademie der

Wissenschaften, 1995.

Anului 1000

Bourin, Monique și Parisse, Michel, L'Europe de l'o Mil. Paris: Livre de Poche,

1999.

Duby, Georges, L'An Mil. Paris: Gallimard, 1967.

Duby, Georges și Frugoni, Chiara, Mille e piu non `Mille. Viaggio tra le paure di

bine Millennio. Milano: Rizzoli, 1999.

Gerbert l'Europe'en (Proceedings al colocviului Aurillac). Condiții E ': Aurillac

Gerbert, 1997.

Gieysztor, Aleksander, L'Europe Nouvelle Autour de l'o Mil. La papaute ",

L'Empire

et Les nouveaux Venus'''' Roma:. Unione Internazionale degli Istituti di

Archeologia

Storia, e Storia dell 'arte, 1997.

Guyotjeannin, Olivier și Poulle, Emmanuel (eds), Autour de Gerbert d'Aurillac, Le

Pape de l'O Mil. Paris: E "Cole des Chartes, 1996.

Riche ", Pierre (ed.), L'Europe de l'O Mil. Saint-Le'ger-Vauban: Zodiaque 2001.

Renascentist al XII-lea

Benson, RL și Constable, Giles (eds), renascentist și Reînnoirea în a douăsprezecea

Lea. Oxford: Clarendon Press, 1982.

Haskins, CH, renascentist al secolului al XII-lea. Cambridge: Harvard

University Press, 1927.

Le Goff, Jacques,'' Ce inseamna Renașterii secolul al doisprezecelea medie?'' În

Linehan-

Nelson, pp. 635-47.

Moore, Robert I., prima revoluție europeană (c. 970 - 1215). Oxford: Blackwell,

2000.

Moos, Peter von,'' Das 12. Jahrhundert:? Eine "Renaissance" oder ein "Aufla ¨

rungszeitalter '''

în Mittelalterliches Jahrbuch 23 (1988), pp. 1-10.

Ribe'mont, Bernard, La Renaissance du XIIe SIE `CLE et l'Encyclope'disme. Paris:

Campion Honore ", 2002.


Secolul al XIII-lea

Ge'nicot, Le'opold, Le XII le SIE `CLE europe'en. Paris: PUF, 1968.

Le Goff, Jacques, L'Apoge'e de la chre'tiente "V. 1180-V. 1330. Paris: Bordas,

1982.

Le Goff, Jacques,'' Du ciel sur la terre: la mutatie des Valorilor du XIIe au pair XII

le dans

L'' Occident me'die'val,'' în Ulise (1990) (în limba rusă), Repr. în'' Quarto'', Le Roi,

Le Saint, Paris: Gallimard, 2003.

Mundy, J.-H., Europa în Evul Mediu de mare (1973). Londra: Longman, 1991.

XIV secolul al XV: mutatii, conflicte, violență

Abel, Wilhelm, Die Wu ¨ stungen des ausgehenden Mittelalters, RED 2. Stuttgart,

1955.

Gauvard, Claude,'' De har special.'' Crime, E "TAT et socie'te" en France a `la fin

du

Moyen Age. 2 volume, Paris: Publicații de la Sorbonne, 1991.

Graus, Frantisek, Pest, Geiszler, Juenmorde. Das 14. Jahrhundert ALS Krisenzeit,

2

RED. Du-te ¨ Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 1988.

Hilton, Rodney H., Bond Men Made gratuit: Mișcările țărănești medievale și

Engleză în creștere de 1381. Londra: Methuen, 1973.

Hilton, Rodney H. și Aston, TH, limba engleză în creștere de 1381. Cambridge:

Trecut

și Publicații prezent, 1984.

Iordania, William Chester, Marea Foamete: Europa de Nord, în XIV-lea

Lea. Princeton: Princeton University Press, 1996.

Leff, Gordon, desființarea Outloo Medieval:. Un eseu despre intelectuală

și schimbare spirituală în secolul al paisprezecelea, New York: Harper & Row,

1976.

Malowist, Marian, Croissance et re'pression en Europa, XIVe-XVIIe SIE `CLE.

Paris:

Armand Colin, 1972.

Martines, Lauro (ed.), Violența și tulburarea civilă în orașe italiene, 1200-1500.

Berkeley-Los Angeles: University of California Press, 1972.

Mollat, Michel și Wolff, Philippe, ongles Bleus, Jacques et Ciompi. Les

re'volutions

Populaires en Europe aux XIVe et XVE sie `lele. Paris: Calmann-Le'vy, 1970.

Stella, Alessandro, La Re'volte des Ciompi. Les Hommes, Les lieux, le durerile

nașterii. Paris:

E "

El SS, 1993.

Valdeo'n Baruque, Julio, Los conflictos sociales en el Reino de Castilla en los

Siglos

XIV y XV. Madrid: Siglo veintiuno, 1975.

Sate de'sertes et Histoire e'conomique, Xie-XVIIIe sie `CLE, prefață de Fernand

Braudel. Paris: SEVPEN, 1965.

Wolff, Philippe, Automne du Moyen Age ou Printemps des Temps nouveaux?

L'e'conomie europe'enne aux XIVe et XVE sie `lele. Paris: Aubier, 1986.


Geneza statului modern

Coulet, Noe ¨ L și Genet, Jean-Pierre (EDS), L'E "TAT Moderne. Territoire, droit,

siste `mine

politique. Paris: E "condiții du CNRS, 1990.

Cultura et Ide'ologie dans la gena `se de l'E" TAT Moderne (Roma Round Table,

1984).

Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1985.

Genet, Jean-Pierre (ed.), L'E "TAT Moderne. Gene `SE. Bilans et perspective.

Paris:

E "

condiții du CNRS, 1990.

Guene'e, Bernard, L'Occident aux XIVe et XVE sie `lele. Tatuaje Les E ". Paris:

PUF, 1971

(1 RED) și 1991 (a 4-EDN).

Strayer, Joseph R., cu privire la originile medievale ale statului modern. Princeton:

Princeton


Wilks, MJ, problema de suveranitate în Evul Mediu târziu. Cambridge:


A fost sfârșitul secolului al XV-lea la sfârșitul Evului Mediu?

Brown, Elizabeth AR,'' La 1500,'' în Linehan-Nelson, pp. 691-710.

Cardini, Franco, Europa 1492. Ritratto di ONU Continente Cinquecento anni fa.

Milano:

Rizzoli, 1989.

Vincent, Bernard, 1492, l'anne'e admirabil. Paris: Aubier, 1991.

***

Animale

Berlioz, Jacques și Polo de Beaulieu, Marie-Anne, L'animale exemplaire au Moyen

Vârstă. Bestiares du Moyen Age, trans. G. Bianciotto. Paris: Stock, 1980.

Delort, Robert, Les animaux ONT une Histoire. Paris: Seuil, 1984.

Delort, Robert,'' Animaux,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 55-66.

Guerreau, Alain,'' Chasse,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 166-78.

Il Mondo animal. Micrologus VIII, 2 vol. (2000).

Ortalli, Gherardo, Lupi cultura gente. Uomo e Ambiente nel medioevo. Torino:

Einaudi, 1997.

Voisenet, Jacques, Bestiaire chre'tien. L'imagerie animale des Auteurs du Haut

Moyen

Vârsta (Ve-Xle SIE `CLE). Toulouse: Presses Universitaires du Mirail, 1994.

Arta, estetica

Baral am Altet, Xavier, L'Art me'die'val. Paris: PUF, 1991.


Caillet, Jean-Pierre (ed.), L'Art du Moyen Age. Paris: Re'union des Muse'es

nationaux,

Gallimard, 1995.

Castelnuovo, Enrico,'' L'Artiste,'' în Jacques Le Goff (ed.), L'Homme me'die'val.

Italiana RED, Bari: Laterza, 1987; francez RED, Paris: Seuil, 1989, pp. 233-66.

Castelnuovo, Enrico și Sergi, Giuseppe (eds), Arti e Storia nel Medioevo. Vol. 1:

Tempi, Spazi, istituzioni. Torino: Einaudi, 2002.

De Bruyne, Edgar, E "atitudini d'esthe'tique me'die'vale. 3 volume, Bruges, 1946.

De Bruyne, Edgar, L'Esthe'tique du Moyen Age. Louvain, 1947.

Duby, Georges, L'Art et la socie'te ". Moyen Age-XXE SIE `CLE. Paris:

Gallimard, 2002.

Eco, Umberto, Le proble-ma `esthe'tique Chez Thomas d'Aquino (1970), noua

trans.

Paris: PUF, 1993.

Eco, Umberto, dans Art et Beaute 'l'esthe'thique me'die'vale (1987). Paris: Grasset,

1997 (tradus din limba italiană).

Ladner, GB, Anunț imaginem Dei: imaginea de om in Arta Medievala. Latrobe:

Abația Press, 1965.

Panofsky, Erwin, Arhitectura gotic et pense'e scolastique (cu o contribuție de

Pierre Bourdieu). Paris: Minuit, 1967.

Recht, Roland, Le Croire et le Voir. L'Art des cathe'drales, XIIe-XVE SIE `CLE.

Paris:

Gallimard, 1999.

Scobeltzine, Andre ", L'Art fe'odal et fiul enjeu sociale. Paris: Gallimard, 1973.

Von den Steinen, Wolfram, caelestis Homo. Das Wort der Kunst im Mittelalter. 2

volume, Berna-Munchen, 1965.

Arthur

Barber, Richard, regele Arthur: Hero și Legend. Woodbridge: Boydell Press, 1986.

Berthelot, Anne, Arthur et la masă Ronde. La Force d'une le'gende. Paris:

Gallimard,

1996.

Boutet, Dominique, Carol Arthur et ou Le Roi imaginarul. Paris: Champion,

1992.

Loomis, RS (ed.), Literatura lui Arthur în Evul Mediu. Oxford: Clarendon

Press, 1959.

Biblia

Dahan, Gilbert, L'Exe'ge `se chre'tienne de la Biblie en Occident me'die'val, XIIe-

XIVe

sie `CLE, Paris: Cerf, 1999.

Lobrichon, Guy, La Biblia au Moyen Age. Paris: Picard, 2003.

Riche ", Pierre și Lobrichon, Guy (eds), Le Moyen Age et la Biblie. Paris:

Beauchesne,

1984.

Smalley, Beryl, studiul Bibliei în Evul Mediu, 3 RED. Oxford: Blackwell,

1983.

un 219 Bibliografie selectivă tematică

Corp: medicină, sexualitate

Agrimi, Jole și Crisciani, Chiara, Medicina del corpo e dell'anima medicina.

Milano: Episteme Editrice, 1978.

Agrimi, Jole și Crisciani, Chiara, Malato, medico e medicina nel Medioevo.

Torino:

Loescher, 1980.

Brown, Peter, Corp și societate: Bărbați, femei și renunțarea sexuale la începutul

anului

Creștinism. Londra: Faber, 1989.

Brundage, JA, Drept, sex și societății creștine în Europa medievală. Chicago-

Londra: University of Chicago Press, 1987.

Bullough, Vern L. și Brundage, James (eds), Manualul de sexualitate medievale.

New York-Londra: Garland, 2000.

Bynum, Caroline W., învierea trupului în creștinismul apusean, 200 -

1336. New York: Columbia University Press, 1995.

Casagrande, Carla și Vecchio, Silvana, Anima e corpo nella Cultura Medievale.

Florence: Sismel, 1999.

Am Discursuri dei corpi, în Micrologus I (1993).

Flandrin, Jean-Louis, temps ONU toarnă embrasser. Origines Aux de la moralul

Sexuelle

Occidentale. Vie-Xle SIE `CLE. Paris: Seuil, 1983.

Jacquart, Danielle și Thomasset, Claude, Sexualite "et savoir me'dical au Moyen

Vârstă. Paris: PUF, 1985.

Le Goff, Jacques și Truong, Nicolas, Une Histoire du Moyen Age Corps au. Paris:

Liana Levi, 2003.

Poly, Jean-Pierre, Le Chemin des Amours barbares. Gene `se me'die'vale de la

sexualite"

europe'enne. Paris: Perrin, 2003.

Rossiaud, Jacques, La me'die'vale prostituție. Paris: Flammarion, 1988.

Castele

Albrecht, U., Der Adelstz IM Mittelalter. Munchen-Berlin: Deutscher Kunstverlag,

1995.

Maro, A. R., engleză Castele, 3 RED. Londra: Batsford, 1976.

Chateaux et peuplements en Europei Occidentale du Xe au XVIIIe SIE `CLE.

Auch:

Centre Culturel de l'Abbaye de Floran, 1980.

Comba, Rinaldo și Settia, Aldo, Castelli, Storia e Archeologia. Torino: Turingraf,

1984.

Debord, Andre ", Aristocratie et pouvoir. Le ro le du chateau dans la Franța

me'die'vale.

Paris: Picard, 2000.

Fournier, Gabriel, Le Chateau dans la Franța me'die'vale, Paris: Aubier-Montaigne,

1978.

Gardelles, Jacques, Le Chateau fe'odal dans l'histoire me'die'vale. Strasbourg:

Publitotal,

1988.


Mesqui, Jean, Chateaux et enceintes de la France me'die'vale. De la de'fense un `la

re'sidence. 2 volume, Paris: Picard, 1991-3.

Pesez, Jean-Michel,'' Chateau,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 179-98.

Poisson, Jean-Michel (ed.), Le Chateau me'die'val, Forteresse habite'e (Xle-XVIe

sie `CLE). Paris: condiții E "de la Maison des Sciences de l'Homme, 1992.

Catedrale

Erlande-Brandenburg, Alain, La Cathe'drale. Paris: Fayard, 1989.

Vingt sie `articolelor en cathe'drales (catalogul expoziției Rheims). Paris: Monum,

2001.

Copii

Alexandre-Bidon, Danie `le și Lett, Didier, Les Enfants au Moyen Age, Ve-XV

sie `CLE. Paris: Hachette, 1997.

Arie `s, Philippe, L'Enfant et la vie familiale sous l'Ancien Re'gime. Paris: Seuil,

1960.

Boswell, John, The Kindness of Strangers: abandonarea Chidren în Europa de Vest

Europa, din antichitate cu întârziere la Renaștere. Londra: Allen Lane, 1989.

Enfant et socie'te ", ediție specială a Annales de la de'mographie historique (1973).

Lett, Didier, L'Enfant des miracole. Enfance et socie'te "au Moyen Age (XIIe-XII

le

sie `CLE). Paris: Aubier, 1997.

Riche ", Pierre Alexandre-Bidon, Danie` le, L'Enfance au Moyen Age. Paris:

Seuil-

BNF, 1994.

Shahar, Shulamith, Copilăria în Evul Mediu. London: Routledge, 1990.

Cavalerismul, civilizație

Bumke, Joachim, Ho ¨ Fische Kultur, Literatur und Gesellschaft im Hohen

Mittelalter.

Munchen: Deutscher Taschenbuchverlag, 1986.

Elias, Norbert, Istoria Manners, vol.. 1 al procesului civilizator, 2 volume.

Oxford: Blackwell, 1978-1982.

Paravicini, Werner, Die ritterlich-ho ¨ Fische Kultur des Mittelalters. Munchen:

Oldenbourg,

1994.

Romagnoli, Daniela (ed.), La Ville et La Cour. Des Bonnes et des mauvaises

Manie `res

(1991). Paris: Fayard, 1995 (tradus din limba italiană).

Schmitt, Jean-Claude, La Raison des gestes dans l'me'die'val Occident. Paris:

Gallimard,

1990.


Biserică

Arnaldi, Girolamo, Biserica'', papalitatea,'' în Le Goff-Schmitt, p, 322-45.

Congar, Yves, L'Eccle'siologie du Haut Moyen Age. Paris, 1968.

Guerreau, Alain, Le Fe'odalisme, ONU the'orique orizont. Paris: Le elemente de

Sycomore, 1980,

pp. 201-10.

Le Bras, Gabriel, Instituții eccle'siastiques de la chre'tiente "me'die'vale (secțiunea

12 din

Histoire ge'ne'rale de l'Eglise). 2 volume, Paris: Fliche et Martin.

Lubac, Henri de, Corpus mysticum. Euharistia et l'E "glise au Moyen Age, e'tude

historique. Paris, 1944.

Schmidt, Hans-Joachim, Kirche, Staat, Nation. Raumgliederung der Kirche im

mittelalterlichen Europa. Weimar: H. Bo ¨ hlaus Nachf, 1999.

Sud, Richard W., societatea occidentală și Biserica în Evul Mediu.

Harmondsworth:

Penguin, 1970.

Curtenesc dragoste

Bezzola, Reto R., Les Origines et la formarea de la litte'rature courtoise en

Occident.

5 volume, Paris: 1944-1963.

Cazenave, Michel, Poirion, Daniel, Strubel, Armand și Zink, Michel, L'Art

d'aimer au Moyen Age. Paris: Philippe Lebaud, 1997.

Duby, Georges, Ma Le Moyen Age. De l'amour et autres Eseuri, Paris:

Flammarion,

1988.

Huchet, Jean-Charles, L'amour discourtois. La'' fin'amor'' chez les premiere

trubaduri.

Toulouse: Privat, 1987.

Ko ¨ hler, Erich, L'Aventure chevaleresque. Ide'al et re'alite "Dans le Roman

Courtois

(1956). Paris: Gallimard, 1974 (tradus din germană).

Re'gnier-Bohler, Danielle,'' Amour Courtois,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 32-41.

Rey-Flaud, Henri, La Ne'vrose courtoise. Paris: Navarin, 1983.

Rougemont, Denis de, L'Amour et l'Occident, noi RED. Paris: Plon, 1994.

Cruciadele

Alphande'ry, Pierre și Dupront, Alphonse, La Chre'tiente "et l'ide'e de croisade. 2

volume, Paris: Albin Michel, 1954; Repr. 1995 ca 1 vol.

Balard, Michel, Les Croisades. Paris, 1968.

Chroniques Arabes des Croisades, texte culese și introduse de către Francisco

Gabrieli

(1963). Paris: Sindbad, 1977 (tradus din limba italiană).

Dupront, Alphonse, Sacré ", croisades et pe'le'rinages, imagini et langages. Paris:

Gallimard, 1987.


Flori, Jean, Les Croisades. Origines, re'alisation, instituții, de'viations. Paris: Jean-

Paul Gisserot, 2001.

Flori, Jean, Guerre sainte, Jihad, Croisade. Violența et religie Dans le christianisme

et l'Islam. Paris: Seuil, 2002.

Hillenbrand, Carole, Cruciadele: Perspective islamice, Edinburgh: Edinburgh


Kedar, Benjamin Z., Crusade și Misiune: Abordări europene față de

Musulmani. Princeton: Princeton University Press, 1984.

Lobrichon, Guy, 1099, Je'rusalem conquise. Paris: Cerf, 1998.

Riley-Smith, Jonathan, Cruciadele. Londra: Athlone Press, 2001.

Siberry, Elizabeth, Critica de cruciade, 1095-1274. Oxford: Clarendon Press,

1985.

Sivan, Emmanuel, L'Islam et La croisade. Paris, 1968.

Tyerman, Christopher,'' Ce cruciadele Menită pentru Europa,'' în Linehan-Nelson,

pp. 131-45.

Dance

Horowitz, Jeannine,'' Les danses cle'ricales dans les e'glises au Moyen Age,'' Le

Moyen Age 95 (1989), pp. 279-92.

Sahlin, Margit, E 'nea sur la Carole me'die'vale. Uppsala, 1940.

Moarte și dincolo de

Alexandre-Bidon, Danie `le și Treffort, C. (eds), La Mort au Quotidien dans

l'Occident

me'die'val. Lyon: Presses Universitaires de Lyon, 1993.

Arie `s, Philippe, L'Homme devant la mort. Paris: Seuil, 1977.

Baschet, Je'ro mine, Les judecători de l'au-dela `. Les repre'sentations de l'enfer en

France et

en Italie (XIIe-XVE SIE `CLE). Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1993.

Bernstein, Alan, formarea de Iad. Ithaca-London: Cornell University Press,

1993.

Borst, Arno (ed.), Tod im Mittelalter. Konstanz: Konstanz Universita ¨ t-Verlag,

1993.

Carozzi, Claude, Le Voyage de l'ame dans l'au-dela `d'Apre` s la litte'rature latină

(Ve-

XII le sie `CLE). Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1994.

Chiffoleau, Jacques, La COMPTABILITE de l'au-dela `, Les Hommes, la mort et

la religie

dans la re'gion d'Avignon un `la fin du Moyen Age. Roma: E "Cole francul ¸ AISE

de la Roma,

1980.

Moartea în Evul Mediu. Leuven: Leuven University Press, 1993.

Delumeau, Jean, Une Histoire du Paradis. 2 volume, Paris: Fayard, 1992.

Moare Illa. Moartea în Evul Mediu (Manchester colocviu, 1983). Liverpool:

Cairns, 1984.


Erlande-Brandenburg, Alain, Le Roi est Mort. E 'nea sur les FUNERAILLES, Les

se'pultures

et les tombaux des Rois de France Jusqu'à `La fin du XII le SIE` CLE. Geneva:

Droz,

1975.

Goody, Jack, Moartea, proprietate și strămoșii. Stanford: Stanford University

Press, 1962.

Lauwers, Michel, La Me'moire, Les ancetres, Le Souci des Morts. Morts, rituri et

socie'te "

au Moyen Age (dioce `se de Lie` ge, Xie-XII le SIE `CLE). Paris: Beauchesne,

1997.

Lauwers, Michel,'' Mort,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 771-89.

Le Goff, Jacques, La Naissance du Purgatoire. Paris: Gallimard, 1981.

Le Goff, Jacques,'' Au-Dela `,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 89-102.

Mitre Ferna'ndez, Emilio, La Muerte vencida. Imaginează y Historia en el

Occidente

medieval (1200-1348). Madrid: Encuentro, 1988.

Morgan, Alison, Dante și medievale lumea cealaltă. Cambridge: Cambridge


OHLER, Norbert, Sterben und Tod im Mittelalter. Munchen: Artemis Verlag,

1990.

Schmitt, Jean-Claude, Les originari, Les vivants et les Morts dans la socie'te

"me'die" -

vale. Paris: Gallimard, 1994.

Treffort, Ce'cile, L'E "glise carolingienne et la mort. Christianisme, rituri

fune'raires et

comme'moratives pratiques. Lyon: Presses Universitaires de Lyon, 1996.

Diavolul

Le Diable au Moyen Age. Se'ne'fiance (Aix-en-Provence), nr. 6 (1979).

Graf, Arturo, Il Diavolo, noi RED. Roma: Salerno, 1980.

Muchembled, Robert, Une Histoire du Diable, XIIe-XXE SIE `CLE. Paris: Seuil,

2000

(1 RED), 2002 (2 EDN).

Muchembled, Robert, Diable! Paris: Seuil-Arte, 2002.

Descoperirea lumii

Chaunu, Pierre, L'Expansion europe'enne du XII le au XVE SIE `CLE. Paris: PUF,

1969.

Duteil, Jean-Pierre, L'Europe a `la de'couverte du monde du XII le au XVIIe SIE`

CLE.

Paris: Armand Colin, 2003.

Heers, Jacques, Marco Polo. Paris: Fayard, 1983.

Magalhaes-Godihno, Vito "Rino, Les De'couvertes: XVE-XVIe SIE` CLE. Une

re'volution

des mentalitate lui. Paris: Autrement, 1990.

Mollat du Jourdain, Michel, Les explorateurs du XII le au XVIe SIE `CLE.

Premierii

ceea ce privește sur des Mondes nouveaux. Paris: J.-C. Latte `s, 1984.

Philips, JRS, extinderea medievala a Europei. Oxford: Oxford University

Press, 1988.

Roux, Jean-Paul, Les explorateurs au Moyen Age. Paris: Seuil, 1961.


Dreams

Dinzelbacher, Peter, Mittelalteriche Visionsliteratur. Darmstadt: Wiss, 1985.

Gregory, Tullio (ed.), am Sogni nel Medioevo. Roma: dell'Ateneo, 1985.

Le Goff, Jacques, Reves'','' în Le Goff-Schmitt, pp. 950-8.

Paravicini Bagliani, Agostino și Stabile, Giorgio, Tra ¨ sonerie im Mittelalter.

Chronologische

Studien. Stuttgart-Zurich: Belser Verlag, 1989.

Economia

Abel, Wilhelm, crizele agraires en Europe (XII le-XXE) (1966). Paris:

Flammarion,

1973 (traducere din limba germană).

Bloch, Marc, Esquisse d'une histoire mone'taire de l'Europe. Paris, 1954.

Cambridge istoria economică a Europei, vol.. 1: Agrară de viață a

Evul Mediu, două RED (1966), voi. 2: Comerț și Industrie, în Evul Mediu

(1952); vol. 3: organizarea economică și politicile în Evul Mediu (1963).

Cambridge: Cambridge University Press.

Cipolla, Carlo M. Storia Economica dell'Europa pre-industriale. Bologna: Il

Mulino,

1974.

Cipolla, Carlo M., inainte de Revolutia Industriala: societatea și economia

europeană,

1000-1700. New York: W. W. Norton, 1976.

Contamine, Philippe et al., L'Economie me'die'vale. Paris: Armand Colin, 1993.

Zi, John, Medieval economiei de piață. Oxford: Blackwell, 1987.

Duby Georges, L'E "conomie Rurale et la vie des Campagnes dans l'Occident

me'die'val

(Franța, Angleterre, Empire, IXE-XVE SIE `CLE). 2 volume, Paris, 1962.

Fournial, E "Tienne, Histoire de l'mone'taire me'die'val Occident. Paris: Nathan,

1970.

Latouche, Robert, Les Origines de l'e'conomie occidentale. Paris: Albin Michel,

1970.

Lopez, Roberto S., La Re'volution commerciale dans L'Europe Me'die'vale. Paris:

Aubier-Montaigne, 1974.

De lire sterline, NJG, O istorie economică a Europei medievale. New York:

Longman,

1974.

Economia și religie

Ibane `s, Jean, La Doctrina de l'Eglise et les re'alite'se'conomiques au XII le SIE`

CLE.

Paris, 1967.

Langholm, Odd, Economie în școlile medievale: avere, Schimb valutar, bani și

Camătă conform tradiției teologice la Paris, 1200-1350. Leiden: Brill,

1992.


Le Goff, Jacques, La Bourse et la vie. Economie et religie au Moyen Age. Paris:

Hachette, 1986 (1 RED),'' Pluriel,'' 1997.

Mic, Lester K., sărăciei religioase și economia profit în Europa medievală.

London: Cornell University Press, 1978.

Todeschini, Giacomo, Il prezzo DELLA savezza. Lessici medievali del pensiero

economico,

Roma: La Nuova Italia Scientifica, 1994.

Todeschini, Giacomo, am mercantile e il Tempio. La SOCIETA `Cristiana e il

Circolo virtuoz

DELLA richezza FRA Medioevo, ed. Eta `Moderna. Bologna: Il Mulino, 2002.

Empire

Ehlers, Joachim, Die Entstehung des Reiches deutschen. Munchen: Oldenbourg,

1994.

Folz, Robert, L'Ide'e d'Empire en Occident du Ve au XIVe SIE `CLE. Paris:

Aubier, 1972.

Parisse, Michel, Allemagne et Empire au Moyen Age. Paris: Hachette, 2002.

Rapp, Francis, Le Saint Empire Romain germanique, d'Otton Le Grand un `Charles

Quint. Paris: Tallendier, 2000.

Encyclopedism

Bartolomeu englez, pe proprietățile obiectelor (19 volume, traduse în

Engleză cca. 1495), în limba franceză ca Barthe'lemy l'Anglais, des Le Livre des

proprie'te lui

choses, une encyclope'die du XIVe SIE `CLE, tradus în franceză modernă și

adnotat de Bernard Ribe'mont. Paris: Stock, 1999.

Beonio-Brocchieri Fumagalli, Maria Teresa, Le enciclopedie dell'Occidente

Medioevale.

Torino: Loescher, 1981.

Bou ¨ Ard, Michel de,'' Encyclope'dies me'die'vales,'' Revue des întrebări

historiques,

3rd uri., Nr. 16 (1930), pp. 258-304.

Bou ¨ ARD, Michel de,'' Re'flexions sur l'enciclope'disme me'die'val,'' la Annie

Becq (ed.),

L'Encyclope'disme (Proceedings al Caen colocviului, 1987). Paris: Klincksiek,

1991.

Meier, Christel,'' Grundzu ¨ ge der mittelalterlichen Enzyklopa ¨ muri. Zu Inhalten,

Formen

und Funktionen einer problematischen Gattung,'' în Literatur und Laienbildung

IM Spa ¨ tmittalter (Wolfenbu ¨ ttel Simpozion, 1981), Stuttgart: Metzler, 1984,

pp. 467-500.

Picone, Michelangelo (ed.), L'Enciclopedismo Medievale (Proceedings of San

Gimigniano Colocviul, 1992). Ravenna: Longo, 1994.

Ribe'mont, Bernard,'' L'Encyclope'disme me'die'val et la întrebarea de l'organizarea

du

savoir,'' în L'E "criture du savoir (Proceedings al Bagnoles-de-l'Orme Colocviul,

1990), Le Menil-Brout: Asociația Diderot, 1991, pp. 95-107.


Familie, rudenie, căsătorie

Aurell, Martin, Les Noces du Comte. Mariage et pouvoir en Catalogne (785-1213).

Paris: Publicatii de la Sorbona, 1995.

Burguie `re, Andre" (ed.), Histoire de la famille. Paris: Armand Colin, 1986.

Duby, Georges, Le Chevalier, La Femme et le Pretre. Le mariage dans la Franța

fe'odale. Paris: Hachette, 1961.

Duby, Georges și Le Goff, Jacques (eds), dans Famille et Parente "l'Occident

me'die'val. Paris: Hachette, 1961.

Flandrin, Jean-Louis, Familles. Parente ", Maison et sexualite" dans l'ancienne

socie'te ".

Paris: Hachette, 1976, Seuil, 1984.

Gaudemet, Jean, Le Mariage en Occident. Paris: Cerf, 1987.

Goody, Jack, în familia europeană: Un eseu istorico-antropologice. Oxford:

Blackwell, 2001.

Guerreau-Jalabert, Anita,'' Sur les structuri de Parente "dans l'Europe me'die'vale,''

în

Annales ESC, 1981, pp. 1028-1049.

Guerreau-Jalabert, Anita,'' Parente ','' în Le Goff-Schmitt, pp. 861-76.

Herlihy, David, gospodării medievale. Cambridge: Harvard University Press, 1985.

Il Matrimonio nella SOCIETA `altomediovale, Settimane di Studi sull'alto

medioevo,

Spoleto, XXIV, 1977.

Le Jan, Re'gine, Famille et pouvoir dans modul Le franci (VIIe-Xe SIE `CLE).

Paris:

Publicații de la Sorbona, 1995.

Lett, Didier, Famille et Parente "dans l'Occident me'die'val, Ve-XVE SIE` CLE.

Paris:

Hachette, 2000.

Feudalism

Barthe'le'my, Dominique, L'Ordre seigneurial, XI-XIIe SIE `CLE. Paris: Seuil,

1990.

Barthe'le'my, Dominique,'' Seigneurie,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 1056-1066.

Bloch, Marc, fe'odale La Socie'te ". Paris: Albin Michel, 1939-1940 (1 RED), 1968

(2

EDN).

Duby, Georges, Les Trois ordres ou l'imaginarul du fe'odalisme. Paris: Gallimard,

1978.

Guerreau, Alain, Le Fe'odalisme, ONU the'orique orizont. Paris: Le elemente de

Sycomore, 1980.

Guerreau, Alain,'' Fe'odalite ','' în Le Goff-Schmitt, pp. 387-406.

Le Goff, Jacques,'' Les Trois fonctions indo-europe'ennes, l'historien et l'Europe

fe'odale,'' Annales ESC (noiembrie-Dec.1979), pp. 1187 - 215.

Poly, Jean-Pierre și Bournazel, Eric, La Mutația fe'odale, Xe-XII SIE `CLE. Paris:

PUF, 1980.

Reynolds, Susan, Fiefs și vasali. New York-Oxford: Oxford University Press,

1994.


Toubert, Pierre, Les Structures du Lazio me'die'val. Le Lazio me'ridonial et la

Sabine du IXE o `La fin du XII le SIE` CLE. Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la

Roma, 1973.

Toubert, Pierre (ed.), Structuri fe'odales et fe'odalisme dans l'Occident me'diterrane

"AEN (Xe-XII le) (1978 colocviu). Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma,

1980.

Frontiers

Abulafia, David și Berend, Nora (eds), frontiere Medieval: Concepte și practici.

Aldershot: Ashgate, 2002.

Barnavi, Elie și Goosens, Paul (eds), Les Frontie `res de l'Europe. Bruxelles: De

Noeck, 2001.

Berend, Nora, la poarta creștinătății: evrei, musulmani și păgâni'''' în Medieval

Ungaria, c.1000-c.1300. Cambridge: Cambridge University Press, 2001.

Buresi, Pascal,'' Nommer, Penser Les frontie `res en Espagne aux Xle-XIII sie`

articolelor,'' în

Carlos Martinez de Ayala, Pascal Buresi și Philippe Josserand (EDS), Identidad Y

presentacio'n de la Frontera en la Espan ~ un medieval (Siglos XI-XIV), Madrid:

Casa

de Vela'zquez, 2001.

Les Frontie `res et l'espace national en Europa du Centre-Est. Lublin: Institut de

l'Europe du Centre-Est, 2000.

Gue'ne'e, Bernard,'' Des limites fe'odales aux frontie `res Politice,'' în Pierre Nora

(Ed.), Les Lieux de me'moire, vol. 2: La Nation. Paris: Gallimard, 1986, pp. 10-33.

Linehan, Peter,'' la frontiera spaniolă,'' în Linehan-Nelson, pp. 37-59.

Marchal, Guy P. (ed.), Grenzen und Raumvorstellungen / Frontie `res et concepții

de l'espace (Xle-XXE SIE `CLE). Lucernă: Chronos, Historisches Seminar,

Hochschule, n.d.

Mitre Fernandez, Emilio,'' La cristianidad medieval y las formulaciones

fronterizas,''

în E. Mitre Fernandez et al, Fronteras y Fronterizos en La Historia, Valladolid.:

Universidad de Valladolid, 1997.

Putere, Daniel și Standon, Naomi, de frontiere, in Întrebare: Borderlands

eurasiatice,

700-1700. London: Macmillan, 1999.

Ruiz, Teo "Filo F.'' Fronteras de la Comunidad de la nacio'n en la Castilla

bajomedieval,''

Annuario de Estudios medievales, 27, nr. 1 (1997), pp. 23 - 41.

Se'nac, Philippe, La Frontie esti et les hommes (VIIIe-XIIe SIE `CLE). Le

peuplement

musulmana au Nord de l'E `bre et les de'buts de la reconquete aragonaise. Paris:

Maisonneuve et Larose, 2000.

Las Sociedades de Frontera en la Espan ~ un medieval. Zaragoza: Universidad de

Zaragoza,

1993.

Sullivan, RE,'' și călugărului medieval ca Frontiersman,'' în RE Sullivan (ed.),

Activitatea misionară creștini ", în Evul Mediu timpuriu. Londra: Variorum,

1994.

Tazbir, Janusz, Polonia ca Rampart Europei creștine: Mituri și istorice

Realitate. Varșovia: Presa, 1983.


Toubert, Pierre,'' Frontie esti et frontie `res. Un objet historique,'' în Castrum, 4,

Frontie `

re et peuplement dans le monde me'diterrane'en au Moyen Age (Evian colocviu,

Septembrie 1988), Roma-Madrid: E "Cole francul ¸ aise de Roma Casa Vela'squez,

1992, pp. 7-9.

Dumnezeu

Boespflug, Franc ¸ OIS, Dieu dans l'art. Paris: Cerf, 1984.

Boyer, Re'gis, Le Hristos des barbares. Le Monde Nordique (IXE-XII le SIE

`CLE). Paris:

Cerf, 1987.

Le Goff, Jacques și Pouthier, Jean-Luc, Dieu au Moyen Age. Paris: Fayard, 2003.

Pellegrin, Marie-Fre'de'rique, Dieu (texte alese). Paris: Flammarion, 2003.

Rubin, Miri, Corpus Christi: Euharistia în cultura medievală târzie. Cambridge:


Schmitt, Jean-Claude,'' Dieu,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 273-89.

Blazon

Pastoureau, Michel, Traite 'd'he'raldique. Paris: Picard, 1993.

Ereticii

Biget, Jean-Louis,'' Re'flexions dans sur 'l'he're'sie "Le Midi de la Franța au Moyen

Varsta, He're'sies'', nos 36-7 (2002), pp. 29-74.

Borst, Arno, Les Cathares (1953). Paris: Payot, 1974 (traducere din limba

germană).

Borst, Arno, estomparea du catharisme. Cahiers de Fanjeaux, 20 (1985).

Le Goff, Jacques (ed.), dans He're'sies et Socie'te de L'Europe pre'-Industrielle,

Xie-

XVIIIe sie `CLE. Paris-Haga: Mouton, 1968.

Moore, Robert, Originile Dissent Europene. Londra: Allen Lane, 1977 (1

RED), Oxford: Blackwell, 1985 (2nd EDN).

Moore, Robert I.,'' A la Nasterea Maicii Domnului de la socie'te "perse'cutrice: Les

Clercs, Les cathares et

La formarea de l'Europe,'' în La Perse'cution du catharisme (Proceedings al

6-a sesiune a istoriei medievale organizat de Centre d'e'tudes cathares).

Carcassonne:

Centre d'e'tudes cathares, 1996, pp. 11-37.

Oberste, Jo ¨ rg, Der Kreuzzug gegen die Albigenser. Ketzerei und Machtpolitik

IM

Mittelalter. Darmstadt: Primus Verlag, 2003.

Schmitt, Jean-Claude, Mort d'une he're'sie. L'E "glise et les Clercs fata aux

Be'guines et

aux Beghardism du Rhin supe'rieure du XIVe au XVE SIE `CLE. Paris-Haga:

Mouton, 1978.


Vauchez, Andre ','' Orthodoxie et he're'sie dans l'Occident me'die'val (Xe-XII le sie

`-

CLE),'' în Susanna Elm, Eric Rebillard și Antonella Romano (EDS), Orthodoxie,

Christianisme, Histoire, Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 2000, pp. 321-

32.

Zerner, Monique (ed.), Inventer l'he're'sie? (Nisa, CEM colocviu, vol.. 2). Centrul

de

d'e'tudes me'die'vales, 1998.

Zerner, Monique,'' He're'sie,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 464-82.

Istorie

Borst, Arno, Geschicte în mittelalterlichen Universita ¨ zece. Konstanz, 1969.

Guene'e, Bernard, Le Me'tier d'historien au Moyen Age. Paris: Publicarea de la

Sorbonne, 1977.

Guene'e, Bernard, Histoire et cultura historique dans l'me'die'val Occident. Paris:

Aubier, 1991.

Guene'e, Bernard,'' Histoire,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 483-96.

Imagini

Bascher, Je'rome și Schmitt, Jean-Claude (EDS),'' L'Image. Fonctions et des

utilizări

imagini dans l'Occident me'die'val,'' Cahiers du Le'opard d'Or (Paris), nr. 5 (1996).

Curele, Hans, Image et cultul. Une Histoire de l'image Avant l'e'poque de l'artei

(1990).

Paris: Cerf, 1998 (tradus din germană).

Curele, Hans, L'Image et fiul publice au Moyen Age. Paris: G. Montfort, 1998

(Traducere din limba germană).

Boespflug, Franc ¸ OIS (ed.), Nice'e II, 787-1987. Douze sie `Cles d'imagini

religieuses.

Paris: Cerf, 1987.

Camille, Michael, imagine pe muchie: marjele de Arta Medievala. Londra:

Reaktion Books, 1992.

Garnier, Franc ¸ OIS, Le limbaj de l'image au Moyen Age. Vol. 1: Semnificație et

symbolique (1982); vol. 2: Grammaire du Geste, Paris: Le Le'opard d'Or, 1989.

Ladner, Gerhart B., Imagini și Idei în Evul Mediu. Roma: Edizioni di Storia e

letteratura, 1983.

Le Goff, Jacques, pour l'image, numar special de Me'die'vales, nos 22-3 (1992).

Le Goff, Jacques, ONU Moyen Age imagini en. Paris: Hazan, 2000.

Schmitt, Jean-Claude,'' Image,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 497-511.

Schmitt, Jean-Claude, Bonne, Jean-Claude, Barbu, Daniel și Baschet, Je'ro mine,

'' Imagini me'die'vales,'' Annales HSS (1996).

Wirth, Jean, L'Image me'die'vale. Nasterea et de'veloppement (VIE-XVE SIE

`CLE).

Paris: Klincksieck, 1989.

Wirth, Jean, L'Image o `l'e'poque romane. Paris: Cerf, 1999.


Imobilism (Progress, vezi Tehnici și inovare)

Baumgartner, Emmanuelle și Harf-Lancner, Laurence (eds), PROGRE `s, re'action,

dans de'cadence l'Occident me'die'val. Paris-Geneva: Droz-Champion, 2003.

Bultot, Robert, Christianisme et Valorilor humaines. La doctrina du me'pris du

Monde.

4 vol., Leuven, Paris, 1964.

Le Goff, Jacques,'' Antico-Moderno,'' în Enciclopedia, vol.. 1, Torino: Einaudi,

1977,

retipărită în limba franceză, în Histoire et Me'moire, Paris: Gallimard, 1988.

Le Goff, Jacques,'' Progresso-Reazione,'' în Enciclopedia, vol.. 11, Torino: Einaudi,

1980.

Smalley, Beryl,'' Atitudini clericale la noutate, c.1100-c.1150,'' in Derek Baker

(Ed.), Biserică, Societate și politică, Studii in Istoria Bisericii 12, Oxford:

Blackwell

pentru Societatea Istoria bisericească, 1975, pp. 113-31.

Individul

Benton, JE, de sine și societate în Medieval Franța: Memoir de Abbot Guibert de

Nogent. New York: Harper & Row, 1970.

Baroului, Alain,'' Un regal individual, Critica'', 52 (1996), pp. 845-57.

Bynum, CarolineW.,'' A secolul XII Descoperiți individual?'' În Isus ca

Mama: Studii in spiritualitatea Evului Mediu. Berkeley: University

of California Press, 1982, pp. 82-109.

Coleman, Janet (ed.), L'individual dans la the'orie politique et dans la pratique.

Paris:

PUF, 1996, pp. 1-90.

Duby, Georges și Arie `s, Philippe (eds), Histoire de la vie prive'e, vol.. 2, Paris:

Seuil,

1985:'' L'e'mergence de l'individual,'' pp. 503-619. A se vedea, în limba engleză O

istorie a

Viața privată, vol.. 2, Cambridge: Belknap, 1988.

Gourevitch, Aron J., La Naissance de l'individual dans l'Europe me'die'vale. Paris:

Seuil, 1997 (traducere din limba rusă).

Le Goff, Jacques, Saint Louis. Paris: Gallimard, 1996.

Melville, Gert si Schu ¨ RER, Markus (eds), Das Eigene und das Ganze. Zum

Individuellen

IM mittelalterlichen religioasa ¨ sentum. Mu ¨ nster: LIT, 2002.

Morris, Colin, descoperirea individual, 1050-1200. Londra: SPCK pentru

Historical Society Church, 1972.

Schmitt, Jean-Claude,'' La de'couverte de l'individual, une ficțiune istoriografică?''

în Pierre Mengal și Franc ¸ Oise Parot (EDS), La Fabrique, la figura et la feinte.

Ficțiuni et statut de la ficțiune en Psychologie, Paris: Vrin, 1989, pp. 213-36.

Ullmann, Walter, individ și societate în Evul Mediu. Baltimore: Johns

Hopkins University Press, 1966.

Zinc, Michel, litte'raire La Subjectivite ". Autour du sie `Cle De Saint Louis. Paris:

PUF,

1985.


Islam, arabii și creștinismul medieval

Agius, DA și Hitchcock, Richard (eds), influența arabă în Europa medievală.

Reading: Ithaca Press, 1994.

Bresc, Henri și Bresc-Bautier, Genevie `ve (EDS), Palerme, 1070-1492. Paris:

Autrement,

1993.

Cardini, Franco, Europa et Islam (versiunea în limba franceză). Paris: Seuil, 1994.

Cle'ment, Franc ¸ OIS și Tolan, John (eds), Re'flexions sur l'aport cultura de la

Arabe

un `la construcție de la cultura europe'enne. Paris, 2003.

Se'nac, Philippe, L'Occident me'die'val se confruntă cu o `l'Islam. L'Image de

l'Autre, RED 2.

Paris: Flammarin, 2000.

Sud, Richard, Vizualizari occidentale ale Islamului în Evul Mediu. Cambridge:

Harvard


Tolan, John, sarazini: Islamul în imaginarul medieval european. New York:

Columbia University Press, 2002.

Tolan, John și Josserand, Philippe, Les relațiile Entre Le Monde arabo-musulmana

et Le Monde latin (milieu du Xe-milieu du XIIe SIE `CLE). Paris: Bre'al, 2000.

Evreii

Barros, Carlos (ed.), Xudeus y conversos na Historia (Congresul Ribadavia, 1991).

2

volume, Santiago de Compostela: Editorial de la Historia, 1994.

Blumenkranz, Bernhard, Juifs et chre'tiens dans le monde occidental, 430-1096.

Paris-Haga: Mouton, 1960.

Blumenkranz, Bernhard, Juden und Judentum in der Kunst mittelalterlichen.

Stuttgart:

Kohlhammer, 1965.

Dahan, Gilbert, Les Intellectuels chre'tiens et les Juifs au Moyen Age. Paris: Cerf,

1990.

La Famille Evreiasca au Moyen Age, Provence-Languedoc, numar special de

Provence

historique, 37, 150 (1987).

Gli Ebrei e le scienze, numar special de Micrologus, 9 (2001).

Grayzel, Solomon, Biserica și evreii din secolul al XIII-lea. 2 volume, noi

York-Detroit: Hermon Press, 1989.

Iordania, William Chester, monarhia franceză și evrei de la Philip

Augustus la ultima Capetian. Philadelphia: University of Pennsylvania Press,

1989.

Katz, Iacov, Exclusivitatea și Toleranță: Studii în relațiile iudeo-neamurilor în

Medievală și modernă Times. Oxford: Oxford University Press, 1961.

Kriegel, Maurice, Les Juifs un `la fin du Moyen Age dans l'Europe

me'diterrane'enne.

Paris: Hachette, 1979.

Schmitt, Jean-Claude, La conversie d'Hermann Le Juif. Autobiographie, Histoire

et Fiction. Paris: Seuil, 2003.


Toaff, Ariel, Le Marchand de Pe'rouse. Une Communauté "Evreiasca du Moyen

Age

(1988). Paris: Balland, 1993 (tradus din limba italiană).

Todeschini, Giacomo, La richezza degli Ebrei. Merci e Denaro nella riflessione

ebraica e nella definizione Cristiana dell'usura alla fine del Medioevo. Spoleto:

Centro Italiano di Studi sull'alto medioevo, 1989.

Trachtenberg, Joshua, Diavolul și evreilor: Concepția medievală a evreului

și a relațiilor sale cu Antisemitismul modern. New Haven: Yale University Press,

1943.

Justiție

Bartlett, Robert, probă de foc și apă: Calvarul judiciară medieval. Oxford:

Oxford University Press, 1986.

Chiffoleau, Jacques, Les judecători du Pape. De'linquence et criminalite "dans la

re'gion

d'Avignon et aux XIVe XVE sie `lele. Paris: Publicatii de la Sorbona, 1984.


du


Gauvard, Claude,'' Justiție et Paix,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 587-94.

Gauvard, Claude și Iacov, Robert (eds), Les Rituri de la justiție. Gestes et rituels

judiciaires au Moyen Age. Paris: Cahiers du Le'opard d'Or, 2000.

Gonthier, Nicole, Le Chatiment du Moyen Age crimei au, XIIe-XVI SIE `CLE.

Rennes:

Presses Universitaires de Rennes, 1998.

Guene'e, Bernard, Tribuneaux et Gens de dans justiție le Bailliage de Senlis un `la

fin du

Moyen Age (vers 1380-vers 1550). Paris, 1963.

Iacov, Robert, Imagini de la justiție. Essai sur l'iconographie judiciaire du Moyen

Age

o `l'Classique vârstă. Paris: Le Le'opard d'Or, 1994.

Iacov, Robert,'' Le jugement de Dieu et la formarea de la fonction de juger dans

l'Histoire europe'enne,'' Arhivele de Philosophie et de droit (1994).

La Justiție au Moyen Age (sancțiune ou impunite "?). Se'ne'fiance, nu. 16 (1986).

La Preuve. Recueils de la Socie'te "Jean-Bodin, vol.. 17. Bruxelles, 1965.

Cavalerii

Bumke, Joachim, Studien zum Ritterbegriff im 12. und 13. Jahrhundert.

Heidelberg,

1964.

Cardini, Franco,'' Le guerrier et Le Chevalier,'' în Jacques Le Goff (ed.), L'Homme

me'die'val, Paris: Seuil, 1989, pp. 87-128.

Duby, Georges, Guillaume Le Mare'chal ou le meilleur Chevalier du Monde. Paris:

Fayard, 1984.

Fleckenstein, Joseph, Das ritterliche Turnier im Mittelalter. Du-te ¨ Göttingen:

Vandenhoeck

& Ruprecht, 1985.

Flori, Jean, Chevalier et Chevalerie au Moyen Age. Paris: Hachette, 1998.

un 233 Bibliografie selectivă tematică

Flori, Jean, L'Ide'ologie du spadă. Pre'histoire de la Chevalerie. Geneva: Droz,

1981.

IGSU, Frances, Knight în istorie. New York: Harper & Row, 1984.

Keen, Maurice, Chivalry. New Haven: Yale University Press, 1984.

Ko ¨ hler, Eric, L'Aventure chevaleresque. Dans Ide'al et re'alite "Le Roman

Courtois. Paris:

Gallimard, 1974 (tradus din germană).

Reuter, Hans Georg, Die Lehre vom Ritterstandzum Ritterbegriff în

Historiographie

und Dichtung vom 11. bis zum 13. Jahrhundert. Cologne-Viena: Bo ¨ hlau,

1971.

Laici

Lobrichon, Guy, La Religion des Lai ¨ cs en Occident, Xie-XIVe SIE `CLE. Paris:

Hachette,

1994.

Meersseman, G. G., Ordo Fraternitatis. Comfraternite e Pieta `dei laici nel

Medioevo.

Roma: Herder, 1977.

Vauchez, Andre ', Les Lai ¨ CS au Moyen Age. Pratiques et expe'riences

religieuses. Paris:

Cerf, 1987.

Limba (i), literatura de specialitate

Banniard, Michel, colocviu. Paris: Institut des e'tudes augustiniennes, 1992.

Banniard, Michel, Du latino-aux langues romani. Paris: Nathan, 1997.

Borst, Arno, Der Turmbau von Babel. Geschicte der Meinungen u ¨ ber Ursprung

und

Vielfalt der Sprachen und Vo ¨ lker. 2 vol., Stuttgart, 1957-1963.

Cavallo, Guglielmo, Leonardo, Claudio și Menesto `, Enrico, Lo Spazio letterario

del Medioevo. I. Il Medioevo latino. 5 volume, Roma: Salerno, 1992-8.

Chaurand, Jacques (și, pentru al treisprezecelea a secolelor XV, Serge Lusignan),

Nouvelle Histoire de la langue franc ¸ AISE. Paris: Seuil, 1999.

Curtius, ER, La Litte'rature europe'enne et le Moyen Age latină. Paris, 1956

(Traducere din limba germană).

Gally, Miche `le și Marchello-Nizia, Christiane, Litte'ratures de l'Europe

me'die'vale.

Paris: Magnard, 1985.

Jonin, Pierre, L'Europe en vers au Moyen Age. Campion Honore ", 1996: Paris.

Redon, Odile et al., Les langues de l'Italie me'die'vale, L'Atelier du me'die'viste 8.

Turnhout: Brepols, 2002.

Walter, Henriette, L'Aventure des langues en Occident. Leur origine, Leur

Histoire,

Leur ge'ographie. Paris: Laffont, 1994 (1 RED), 1996 (2 EDN).

Wolff, Philippe, Les Origines linguistiques de l'Europe Occidentale, RED 2.

Toulouse:

Publicații de l'Universite "de Toulouse-Le Mirail, 1982.

Zumthor, Paul, La Lettre et La Voix. De la'' litte'rature'' me'die'vale. Paris: Seuil,

1987.


Lege

Bellomo, Manlio, comuna L'Europea del diritta. Roma: Il Cigno Galileo Galilei,

1988 (1 RED), 1996 (7 EDN).

Calasso, Francesco, Medioevo del diritto. I. Le Fonti. Milano, 1954.

Chiffoleau, Jacques, Droit'','' în Le Goff-Schmitt,, pp. 290-308.

Gaudemet, Jean, La formarea du droit canonique me'die'val. Londra: Variorum

Reeditări, 1980.

Grossi, Paolo, L'Ordine giuridico Medievale. Roma-Bari: Laterza, 1995.

Legendre, Pierre, La Pe'ne'tration du droit dans Romain Le droit canonique

Classique

de Gratien un `Inocențiu al IV (1140-1254). Paris, 1964.

Legendre, Pierre, E "crits juridiques du Moyen Age occidental. Londra: Variorum

Reeditări, 1988.

Mesaj, Gaines, Studii în gândire juridică Medieval: Drept Public și statul, 1100 -

1322. Princeton: Princeton University Press, 1964.

Radding, Charles M., Originea Jurisprudenta medievale. Pavia și Bologna:

850-1150. New Haven, Yale University Press, 1988.

Reynold, Susan,'' Legea medieval,'' în Linehan-Nelson, pp.485-502.

Memorie

Carozzi, Claude și Taviani-Carozzi, Huguette (eds), Faire me'moire. Suvenir et

comme'moration au Moyen Age. Aix-en-Provence: Publicatii de l'Universite "de

Provence, 1994.

Carruthers, Mary, Cartea de memorie. Cambridge: Cambridge University Press,

1940.

Carruthers, Mary, meseria de gândire: Meditatio: gândire și Making of

Imagini, 400-1200. Cambridge: Cambridge University Press, 1998.

Clanchy, Michel, din memorie la înregistrări scrise: Anglia, 1066-1907, 2 RED.

Londra: Edward Arnold, 1996.

Geary, Patrick J., Phantoms de rememorare: memorie și uitare, la sfârșitul

Prima Millenium. Princeton: Princeton University Press, 1994.

Lauwers, Michel, La Me'moire des ancetres, Le Souci des Morts. Morts, rituri et

socie'te "

au Moyen Age. Paris: Beauchesne, 1997.

Le Goff, Jacques, Histoire et Me'moire. Versiunea în limba italiană 1981,

versiunea în limba franceză, la Paris:

Gallimard, 1988.

Oexle, Otto Gerhard (ed.), Memoria als Kultur. Du-te ¨ Göttingen: Vandenhoeck &

Ruprecht, 1995.

Restaino, Rosangela,'' Ricordare e dimenticare nella cultura del Medioevo'' (o

înregistrare a colocviului Trent a patru au 06 aprilie 2002: Memoria. Ricordare e

dimenticare

nella cultura del Medioevo), Quaderni medioevali, 54 (decembrie 2002),

pp. 221-38.


Yates, Frances A., arta memoriei. Harmonsworth: Penguin, 1978.

Zinn Jr, Grover A.,'' Hugh de Saint-Victor și arta de memorie,'' Viator, 5 (1974),

pp. 211-34.

Comercianți

L'Argent au Moyen Age (Congresul SHMES, Clermont-Ferrand, 1997). Paris:

Publicații

de la Sorbona, 1998.

Dollinger, Philippe, La Hanse, XIIe-XVIIe SIE `CLE. Paris, 1964.

Jorda, Henri, Le Moyen Age des Marchands. L'utile et le ne'cessaire. Paris:

L'Harmattan,

2002.

Lebecq, Ste'phane, Marchands et Navigateurs frisons du Haut Moyen Age. 2

volume,

Lille: Presses Universitaires de Lille, 1983.

Le Goff, Jacques, Marchands et banquiers du Moyen Age, noi RED. Paris: PUF,

2000.

Le Marchand du Moyen Age (Congresul SHMES, Reims, 1988). Paris: SHMES,

1992.

Monnet, Pierre, Marchands'','' în Le Goff-Schmitt, pp. 624-38.

Renouard, Yves, Les Hommes d'Affaires Italienii au Moyen Age. Paris, 1968.

Sapori, Armando, Le Marchand Italien au Moyen Age. Paris, 1952.

Tangheroni, Marco, Commercio e navigazione nel Medioevo. Roma-Bari: Laterza,

1996.

Milenarism, apocalipsa

Baroului, Alain și Piron, Sylvain (eds), Pierre de Jean Olivi (1248-1298). Pense'e

scolastique, dizidența spirituelle et socie'te ". Paris: Vrin, 1999.

Bynum, Caroline W. și Freedman, Paul, ultimelor lucruri: moartea și Apocalipsa în

Evul Mediu. Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 2000.

Capitani, Ovicio și Miethke, Ju ¨ Jürgen (EDS), L'Attesa della bine dei Tempi nel

Medioevo.

Bologna: Il Mulino, 1990.

Carozzi, Claude, Apocalipsa et salut Dans le christianisme ancien et me'die'val.

Paris:

Aubier, 1996.

Cohn, Norman, Cosmos, Chaos și lumea care va veni: Rădăcinile antice ale

Credința apocaliptice. New Haven-Londra: Yale University Press, 2001.

Cap, Thomas și Landes, Richard, pacea lui Dumnezeu: Violența sociale și

religioase

Răspuns în Franța, în jurul anului 1000. London: Cornell University Press,

1992.

Manselli, Raoul, La'' Lectura Super Apocalipsim'' di Pietro di Giovanni Olivi.

Roma, 1955.

Mendel, Arthur P., Vision și violenței (pe Millennium). Ann Arbor: University

din Michigan Press, 1992 (1 RED), 1999 (2 EDN).


Reeves, Marjorie, Joachim din Fiore și viitorul profetic. Londra: Sutton,

1976.

Les Textes prophe'tiques et la prophe'cie en Occident, XIIe-XVIe SIE `alineatul

(Chantilly

Masa rotundă, 1988). Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1990.

Pentru ¨ pfer, Bernhard, Das Reich kommende des Friedens. Berlin, 1964.

Verbeke, Werner, Verhelst, Daniel și Welkenhuysen, Andries, utilizarea și

Abuzul de Eshatologia în Evul Mediu. Leuven: Leuven University Press,

1988.

Minuni, monștri și minuni

De'mons et Merveilles au Moyen Age (Nisa colocviu, 1987). Nisa: Faculte "des

Lettres et științe humaines, 1990.

Dubost, Francis,'' Merveilleux,'' în Gauvard-de-Libera Zink, pp. 905-10.

Friedman, JB, The Curse monstruoase din artă medievală și de gândire.

Cambridge:

Harvard University Press, 1981.

Kappler, Claude, Monstres, de'mons et Merveilles un `la fin du Moyen Age. Paris:

Payot, 1980.

Lecouteux, Claude, Les Monstres dans la pense'e me'die'vale europe'enne. Paris:

Prese de l'Universite "Paris-Sorbonne, 1993.

Miracole, prodiges et Merveilles au Moyen Age (25 Congres al SHMESP,

Orleans, 1994). Paris: Publicatii de la Sorbona, 1995.

Poirion, Daniel, Le Merveilleux dans la litte'rature francul ¸ aise de Moyen Age.

Paris:

PUF, 1982.

Sigal, Pierre-Andre ", L'Homme et le miracol dans la France me'die'vale (Xle-XIIe

sie `CLE). Paris: Cerf, 1985.

Vauchez, Andre ','' Miracle,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 725-40.

Muzică

Cullin, Olivier, Bre `am Histoire de la musique au Moyen Age. Paris: Fayard,

2002.

Gagnepain, Bernard, Histoire de la musique au Moyen Age. II. XII le-XIVe SIE

`CLE.

Paris: Seuil, 1996.

Hoppin, Richard, muzica medievala in Evul Mediu. New York: Norton, 1978.

Națiunilor

Beaune, Colette, La Naissance de la națiune Franța. Paris: Gallimard, 1985.

Geary, Patrick J., Miturile Națiunilor: Originile medievale ale Europei. Princeton:

Princeton University Press, 2002.


Gieysztor, Alexandru,'' Gens Poloniae: Origines aux d'une conștiință nationale,'' în

Me'langes ER Labande, Poitiers: Centre d'e'tudes supe'rieurs de civilizație

me'die'vale, 1974, pp. 351-62.

Moeglin, Jean-Marie,'' De la "națiunea alemandă" au Moyen Age,'' Revista franc ¸

AISE

d'histoire des ide'es Politice, numar special, allemandes identité lui et spe'cificite

lui,

nr. 14 (2001), pp. 227-60.

Zientara, Benedykt, Swit naradow europajskich (zorii națiunilor europene).

Varșovia: PIW, 1985 (tradus în limba germană).

Natură

Alexandre, Pierre, Le Climat en Europa au Moyen Age. Contribuția un `l'Histoire

des

variații climatiques de 1000 o `1425 d'Apre` s surse les narațiuni de l'Europe

Occidentale. Paris: E "HE" SS, 1987.

Alexandre, Pierre, Comprendre et maıtriser la natura au Moyen Age. Me'langes

d'histoire des Sciences ofertele prezentate o `Guy Beaujouan. Geneva: Droz, 1994.

Fumagalli, Vito, L'Uomo e l'ambiente nel Medioevo. Bari: Laterza, 1992.

Fumagalli, Vito, Paesaggi DELLA PAURA. Vita e natura nel Medioevo. Bologna:

Il

Mulino, 1994.

Gregory Tullio, naturels mediile, Espaces sociaux. Atitudini E "offertes o` Robert

Delort,

Paris: Publicatii de la Sorbona, 1997.

Grigorie, Tullio,'' Nature'', în Le Goff-Schmitt, pp. 806-20.

Sole `re, Jean-Luc, Il Teatro della Natura, numar special de Micrologus, 4 (1996).

Sole `re, Jean-Luc,'' Nature'', în Gauvard-de-Libera Zink, pp. 967-76.

Nobilime

Adel und Kirche, Festschrift Fu ¨ r. Gert Tallenbach. Fribourg-Basel-Viena:

Herder,

1968.

Aurell, Martin, La Noblesse en Occident (Ve-XVE SIE `CLE). Paris: Armand

Colin,

1996.

Contamine, Philippe (ed.), La Noblesse au Moyen Age. Paris: PUF, 1976.

Ge'nicot, Le'opold, La Noblesse dans l'Occident me'die'val. Londra: Reeditari

Variorum,

1982.

Ge'nicot, Le'opold,'' Noblesse,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 821-33.

Werner, Ernest F., Nasterea Maicii Domnului de la Noblesse. L'ESSOR des e'lites

Politice en Europa,

Paris: Fayard, 1998 (tradus din germană).

Papalitate

Arnaldi, Girolamo,'' E "glise et Papaute ','' în Le Goff-Schmitt, pp. 322-45.


Barraclough, Geoffrey, papalitatea medievala. Londra: Thames & Hudson,

1968.

De Rosa, Gabriele și Cracco, Giorgio, Il Papato e l'Europa. Suveria Mannelli,

Rubbetino Editore, 2001.

Guillemain, Bernard, Les Papes d'Avignon, 1309-1376. Paris: Cerf, 1998.

Miccoli, Giovanni, Biserica Gregoriana. Roma: Herder, 1999.

Pacaut, Marcel, Histoire de la Papaute ". Paris: Fayard, 1976.

Paravicini Bagliani, Agostino, La Cour des Papes au XII le SIE `CLE. Paris:

Hachette,

1995.

Paravicini Bagliani, Agostino, Il trono di Pietro. L'universalita `del papato da

Alessandro

III o Bonifazio VIII. Roma: La Nuova Italia Scientifica, 1996.

Persecuția, marginalizarea, excluderea

Albaret, Laurent, L'Inchiziția, Rempart de la FOI? Paris: Gallimard, 1998.

Bennassar, Bartolome "(ed.), L'Inchiziția espagnole. Paris: Hachette, 1979.

L'E "tranger au Moyen Age (SHMES colocviu, Du-te ¨ Göttingen, 1999). Paris:

Publicarea

de la Sorbona, 2000.

Gauvard, Claude, torturii'','' în Gauvard-de-Libera Zink, p.. 1397.

Geremek, Bronislaw, Les Marginaux Parisiens aux XIVe et XVE sie `lele. Paris:

Flammarion, 1976.

Iogna-Prat, Dominique, Ordonner et exclure. Cluny et la socie'te "chre'tienne se

confruntă cu o` la

he're'sie, au judaı ¨ IMM-et-o `l'Islam. Paris: Aubier, 1998.

Mitre Ferna'ndez, Emilio, Frontierizos de Clio (Marginados, Oisidentes Y

Desplazados

ro la Edad Media). Granada, Universidad de Granada, 2003.

Moore, Robert I., formarea unei societăți persecuția: Putere și Devianță în

Europa de Vest, 950-1250. Oxford: Blackwell, 1987.

Schmieder, Felicitas, Europa und die Fremden. Die Mongolen im Urteil des

Abendlandes

vom 13. bis in das 15. Jahrhundert. Sigmaringen, 1994.

Vincent, Bernard (ed.),'' Les marginaux et les exclus dans l'histoire,'' Cahiers

Jussieu

(Paris), nr. 5 (1979).

Vodola, Elisabeth, Excomunicarea în Evul Mediu. Berkeley: Universitatea din

California Press, 1986.

Wiedenfeld, Katia, Poliția'','' în Gauvard-de-Libera Zink, pp. 639-54.

Zaremska, Hanna, Les Bannis du Moyen Age. Paris: Aubier, 1996.

Zaremska, Hanna,'' Marginaux,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 639-54.

Pelerinaje

Barriero Rivas, Jose "Luis, La Funcio'n Politica de los Caminos de peregrinacio'n

en la

Europa medievală. Estudio del Camino de Santiago. Madrid: Tecnos editoriale,

1997.


Barriero Rivas, Jose "Luis, construcția de spațiul politic: simbolic și cosmologic

Elemente (Ierusalim și Santiago în istoria de Vest). Ierusalim-Santiago:

Universitatea Al-Quds, Fundația Araguaney, 1999.

Benassar, Bartolome ", Saint-Jacques-de-Compostelle. Puissance du pe'lerinage.


Gicquel, Bernard, La Le'gende de Compostelle. Le Livre de Saint Jacques. Paris:

Tallandier, 2003.

Oursel, Raymond, Les Pe'lerins du Moyen Age. Les hommes, les Chemins, les

Sanctuaires.

Paris, 1957.

Va'squez de Parga, Luis, Lacarra, Jose "Maria și Urı'a Rı'u, Juan, Las

Peregrinaciones

o Santiago de Compostela. 3 volume, Madrid, 1948-1950.

Vielliard, Jeanne, Le Guide du pe'lerin de Saint-Jacques-de-Compostelle. Macon-

Paris: Protat, 1981 (5 EDN).

Cultura populară

Boglioni, Pierre (ed.), La Cultura Populaire au Moyen Age (Montreal colocviu).

Montreal: L'Aurore, 1979.

Cardini, Franco, Magia, stregoneria, superstizioni nell'Occidente Medievale.

Florence:

La Nuova Italia, 1979.

Cohn, Norman, demoni interioare din Europa. St Albans: Paladin, 1976.

Gurjewitsch, Aaron J., Mittelalterliche Volkskultur. Problema der Forschung.

Dresden:

UEB Verlag der Kunst, 1986.

Kaplan, Steven L. (ed.), înțelegerea culturii populare. New York: de Gruyter

Press, 1984.

Kieckhefer, Richard, Magic în Evul Mediu. Cambridge: Cambridge University

Apăsați, 1989.

Lecouteux, Claude, Fe'es, sorcie'res et Loups-garous au Moyen Age. Histoire du

dublu. Paris: Imago, 1992.

Manselli, Raoul, La Religie Populaire au Moyen Age. Paris-Montreal: Vrin,

1975.

Populație

Bairoch, Paul, Batou, Jean și Che `VRE, Pierre, La populația des Villes

europe'ennes.

Banque de donne'es et analiza des re'sultats, 800-1850. Geneva: Droz, 1988.

Bardet, Jean-Pierre și Dupaquier, Jacques (eds), Histoire des populații de

l'Europe. I: Origines Des aux pre'mices de la re'volution de'mographique. Paris:

Fayard, 1997.

Biller, Peter, măsura multitudinii: Populația în gândirii medievale. Oxford:

Oxford University Press, 2000.


Sărăcie

Brown, Peter, Capitani, Ovidio, Cardini, Franco si Rosa, Mario, Poverta `e Carita`

DELLA Roma tardo-Antica al'700 Italiano. Abano Terme: Francisci Ed., 1983..

Capitani, Ovidio (ed.), La Concezione della poverta `nel medioevo. Bologna:

Padron,

1983.

Geremek, Bronislaw, La Potence ou la Pitie ". L'Europe et les pauvres du Moyen

Age o `

nos jours. Paris: Gallimard, 1987.

Mic, Lester K., sărăciei religioase și economia profit în Europa medievală.

Londra: Paul Elek, 1975.

Mollat, Michel (ed.), E "atitudini sur l'Histoire de la pauvreté" (Moyen Age XIIe

SIE `CLE). 2

volume, Paris: Publicatii de la Sorbona, 1974.

Mollat, Michel, Les pauvres au Moyen Age, e'tude Sociale. Paris: Hachette, 1978.

La poverta `del Secolo XIIe, Francesco d'Assisi (lucrări colective). Assisi: Societa

`

Internazionale di Studi francescani, 1975.

Drepturi de autor, Kings

Bak, Ja'nos (ed.), încoronare: Ritualuri monarhice medievala si cea moderna

timpurie.

Berkeley: University of California Press, 1990.

Bloch, Marc, Les Rois thaumaturges. E 'nea sur le caracte `re surnaturel attribue" o

`la

Puissance Royale, particulie `rilor de en France et en Angleterre (1924), noua

RED.

Paris: Gallimard, 1983.

Bourreau, Alain, Le simplu Corpul du roi. L'imposibil sacralite "des souverains

franc ¸ AIS, XVE-XVIIIe sie `lele. Paris: D E ". de la Paris, 1998.

Baroului, Alain și Ingerflom, Claudio-Sergio (EDS), dans sacre'e La Royaute "le

Monde chre'tien. Paris: E "HE" SS, 1992.

Folz, Robert, Les Rois Sfinților du Moyen Age en Occident (VIE-XII le).

Bruxelles:

Socie'te "des Bollandistes, 1989.

Kantorowicz, Ernest, Regelui două organisme: un studiu in Political Theory

medieval.

Princeton: Princeton University Press, 1957.

Klaniczay, Gabor, Utilizeaza de putere supranaturală. Cambridge: Polity, 1990.

Le Goff, Jacques,'' Le Roi dans l'Occident me'die'val, caracteres originaux,'' în

Anne

J. Duggan, Regele și Regalitate în Europa medievală (colocviu 1992), Londra:

Kings College, 1993.

Le Goff, Jacques,'' Roi,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 985 - 1004.

Sfinți

Boesch-Gajano, Sofia, La santita `. Roma-Bari: Laterza, 1999.


Brown, Peter, cultului sfintilor: ascensiunea și funcții în creștinismul latin.

Londra: SCM Press, 1981.

Brown, Peter, Les fonctions des sfinți dans le monde occidental (IlIe-XII le SIE

`CLE).

Roma: E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1991.

Geary, Patrick J., Living cu cei morți în Evul Mediu. Ithaca, New York:

Cornell University Press, 1994.

Kleinberg, AM, profeți în țara lor: sfinții în viață și efectuarea de

Sfințenie în Evul Mediu târziu. Chicago-Londra: Universitatea din Chicago

Press, 1992.

Mitterauer, Michael, Ahnen und Heilige. Namengebung in der europa ¨ ischen

Geschichte. Munchen: Beck, 1993.

Schmitt, Jean-Claude, Le Saint Le'vrier. Guinefort gue'risseur d'enfants depuis le

XII le sie `CLE. Paris: Flammarion, 1979.

Vauchez, Andre "(ed.), Histoire des sfinții et de la saintete" chre'tienne, vol. 1-11.

Paris: Hachette, 1986 - 8.

Vauchez, Andre ','' Le Saint,'' în Jacques Le Goff (ed.), L'Homme me'die'val, Paris:

Seuil, 1989 (italiana RED Bari: Laterza, 1987).

Vauchez, Andre ", Viețile Sfinților, profeției` tes et visionnaires. Le pouvoir

surnaturel au Moyen

Vârstă. Paris: Albin Michel, 1999.

Scolastică

Alessio, Franco, Scolastique'','' în Le Goff-Schmitt, pp.1039-55.

Baldwin, John W., Cultura scolastic din Evul Mediu, 1000-1300. Lexington:

D. C. Heath, 1971.

Le Goff, Jacques, Les Intellectuels au Moyen Age. Paris: Seuil, 1957, noi RED

1985.

Libera, Alain de, Penser au Moyen Age. Paris: Seuil, 1991.

Sole `re, Jean-Luc, Scolastique'','' în Gauvard-de-Libera Zink, pp. 1299 - 310.

Sud, RW, Umanismul școlare și unificarea Europei. I. Fundații.

Oxford: Blackwell, 1995.

Vignaux, Paul, Philosophie au Moyen Age. Paris: Vrin, 2002.

Știință, spiritul științific

Beaujouan, Guy,'' La stiinta dans l'Occident me'die'val chre'tien,'' în Taton Rene ",

(Ed.), la Science et de epocă me'die'vale des Origines un `1450, Paris: PUF, 1966

(1

RED), 1994 (2 EDN).

Beaujouan, Guy, Par raison de nombres. L'Art du Calcul et les savoirs

Scientifiques

me'die'vaux. Aldershot-Brookfield: Reeditari Variorum, 1991.


Crombie, Alistair C., Augustin a Galileo: medievală timpurie și știința modernă.

Londra: Heinemann, 1952 (1 RED), 1959 (2 volume, revăzută și extinsă), 1979

(Repr.).

Crombie, Alistair C., Robert Grosseteste și originile știința experimentală,

1100-1700. Oxford: Clarendon Press, 1953 (1 RED), 1971 (3-EDN).

Crombie, Alistair C., Schimbarea științific: Studii Istorice din intelectuală, socială

și condițiile tehnice de descoperiri stiintifice si invenție tehnică de la

Antichitate și până în prezent (simpozion cu privire la istoria științei, Oxford,

1961).

Londra: Heinemann Cărți de învățământ, New York: Basic Books, 1963.

Crombie, Alistair C.,'' Relevanta Evul Mediu a Mișcării științific,''

în știință, Optica și muzică în medievală timpurie și gândirii moderne,

Londra: Hambledon Press, 1990, pp. 41-71.

Grant, Edward, Fizica in Evul Mediu. New York-Londra: Wiley,

1971.

Lindberg D. C. (ed.), Știința în Evul Mediu. Chicago-Londra: Universitatea din

Chicago Press, 1978.

Minois, Georges, L'E "glise et la science. De Sfântul Augustin o `Galile'e. Paris:

Fayard,

1990.

Murray Alexander, Rațiunea și societatea în Evul Mediu. Oxford: Clarendon

Press, 1978.

Murray Alexander,'' Raison,'' în Le Goff-Schmitt, pp.934-49.

Stoc, Brian, Mit și Știința în secolul al doisprezecelea: Un studiu de Bernard

Silvester.

Princeton: Princeton University Press, 1972.

Sin (s)

Bloomfield, MW, cele șapte păcate de moarte: O introducere în istoria de o

Conceptul religios, cu trimiteri speciale la literatura medievală engleză. Est

Lansing: Michigan State College Press, 1952.

Casagrande, Carla și Vecchio Silvana, Les Pe'che de la langue (1987). Paris: Cerf,


Casagrande, Carla și Vecchio, Silvana, Histoire des pe'che lui capitaux au Moyen

Age

(2000). Paris: Aubier, 2003 (tradus din limba italiană).

Delumeau, Jean, Le Pe'che "et la peur. La culpabilisation en Occident (XII le-

XVIIe

s..). Paris: Fayard, 1983.

Levelleux, Corinne, La Parole interdite. Le blasfemie `dans mi la Franța

me'die'vale

(XIIe-XVII uri.), Crimă au du pe'che ". Paris: De Boccard, 2001.

Schimmel, Solomon, cele șapte păcate de moarte: Reflecții evreiești, creștine și

clasice

în natura umană. New York: Maxwell Macmillan International, 1992.

Tentler, TN, Păcatul și Spovedanie la ajunul Reformei. Princeton:

Princeton University Press, 1977.

Vogel, Cyrille, Le Pe'cheur et la pe'nitence au Moyen Age. Paris: Cerf, 1969.


Tehnici și inovare

Amouretti, Marie-Claire și Comet, Georges, Hommes et tehnici de l'Antiquité "

o `La Renaissance. Paris: Armand Colin, 1993.

Antiqui und modernizarea. Traditionsbewusstsein und Fortschrittsbewusststein im

spa ¨ zece

Mittelalter. Diverse Medievalia, 9. Berlin, 1974.

Beck, Patrice (ed.), L'inovație tehnică au Moyen Age. Paris: Errance, 1998.

Bloch, Marc,'' Ave `nement et conquetes du Moulin` eau,'' Annales HES (1935),

pp. 538-63.

Bloch, Marc, me'die'vales'' Les "invenții",'' Annales HES (1935), pp. 634-43.

Europa ¨ ische Technik im Mittelalter, 800 bis 1400. Tradiție und Innovation. Ein

Handbuch, ed. U. Lindgren. Berlin: Gebr. Mann Verlag, 1997.

Gille, Bertrand, Histoire des tehnici. Paris: Gallimard, Encyclope'die de la

Ple'iade, 1978.

Lardin, Philippe și Bu ¨ hrer-Thierry, Genevie `ve (EDS), Tehnici. Les Paris de

l'innovation. Me'die'vales, 39 (toamna anului 2000).

Lung, Pamela D. (ed.), știință și tehnologie în societatea medievală. Analele

New York, Academia de Stiinte, 441 (1985).

Alb, Lynn Jr, tehnologia medievală și schimbare socială. Oxford: Clarendon Press,

1962.

Teologie și filozofie

Aertsen, JA și Speer, Andreas (EDS), a fost ist Philosophie im Mittelalter? Berlin-

New York: de Gruyter, 1998.

Boulbach, LIBE `re,'' Philosophie,'' în Gauvard-de-Libera Zink, pp. 1081-1094.

Chenu, Marie-Dominique, La The'ologie au XIIe SIE `CLE. Paris, 1957.

Chenu, Marie-Dominique, La The'ologie comme stiinta au XII le sie `CLE, 3 RED.

Paris, 1957.

De Rijk, L. M., La Philosophie au Moyen Age. Leiden: Brill, 1985.

GHISALBERTI, Alessandro, Medioevo teologico. Roma-Bari: Laterza, 1990.

Gilson, Tienne E ", L'Esprit de la philosophie me'die'vale, RED 2. Paris: Vrin,

1978.

Jeauneau, Edouard, La Philosophie au Moyen Age, 3 RED. Paris: PUF, 1976.

Libera, Alain de, La Philosophie me'die'vale, Paris: PUF, 1993.

Sole `re, Jean-Luc și Kaluza, Ze'non (eds), La Servante et la Consolatrice. La

philosophie au Moyen Age et ses raporturile avec la the'ologie. Paris: Vrin, 2002.

Vignaux, Paul, Philosophie au Moyen Age. Paris: Vrin, 2002.

Timp

Cipolla, Carlo M., ceas și Cultură, 1300-1700. Londra: Collins, 1967.


Landes, David, Revoluția în timp: Ceasuri și facerea lumii moderne.

Cambridge: Harvard University Press, 1983.

Le Goff, Jacques,'' Au Moyen Age: temps de l'E "glise et du temps Marchand,''

Annales ESC (1960), Repr. în Pour ne Autre Moyen Age. Temps, travail cultura et

en Occident, Paris: Gallimard, 1977, pp. 46-65.

Le Goff, Jacques, Temps'','' în Le Goff-Schmitt, pp. 1113-1122.

Mane, Perrine, Calendriers et tehnici agricoles. France-Italie, XIIe-XII le e.

Paris: Le elemente de Sycomore, 1983.

Pietri, Charles, Dagron, Gilbert și Le Goff, Jacques (eds), Le Temps chre'tien de la

fin de l'Antiquité "au Moyen Age, Iile-XII le uri. Paris: CNRS, 1984.

Pomian, Krzysztof, L'Ordre du Temps. Paris: Gallimard, 1984.

Ribemont, Bernard (ed.), Le Temps. Sa masura et SA percepția au Moyen Age

(Orle'ans colocviu, 1991). Caen: paradigmei, 1992.

Tiempo y Memoria en la edad mass-media, numar special de TEMAS medievales

(Aires

Aires), 2 (1992).

Orașele

Barel, Yves, La Ville me'die'vale, syste `mi sociale, syste` mi Urbain. Grenoble:

Prese

Universitaires de Grenoble, 1975.

Benevolo, Leonardo, La Ville dans l'Histoire europe'enne. Paris: Seuil, 1993.

Bulst, Neithard și Genet, Jean-Philippe (EDS), Ville, tat E ", burghezia dans la

Gena `se de l'E" TAT Moderne. Paris: CNRS, 1988.

Chevalier, Bernard, Les Bonnes Villes de France du XIVe au XVIe SIE `CLE.

Paris:

Aubier, 1982.

Dutour, Thierry, La Ville me'die'vale. Paris: Odile Jacob, 2003.

Les Elitele urbaines au Moyen Age (27 congres SHMES, Roma, mai 1996). Paris-

Roma: Publicatii de la Sorbona, E "Cole francul ¸ AISE de la Roma, 1997.

Ennen, Edith, Die EUROPA ¨ ische Stadt des Mittelalters. Du-te ¨ Göttingen,

Vandenhoeck &

Ruprecht, 1972.

Francastel, Pierre (ed.), Les Origines des Villes polonaises. Paris-Haga: Mouton,

1960.

Gonthier, Nicole, Cris de haine et ritualuri d'Unite ". Dans la violență les Villes,

XIIe-

XIVe sie `lele. Turnhout: Brepols, 1992.

Guidoni, Enrico, La Ville europe'enne. Formarea et semnificație du Ive au Xle

sie `CLE. Bruxelles: Mardaga, 1981.

Heers, Jacques, La Ville au Moyen Age en Occident. Paysages, pouvoirs et

conflits.

Paris: Fayard, 1990.

Hilton, Rodney H., engleză și orașele franceze în societatea feudală: A

Comparative

De studiu. Cambridge: Cambridge University Press, 1992.

Lavedan, Pierre și Hugueney, Jeanne, L'Urbanisme au Moyen Age. Paris: Arts et

Me'tiers graphiques, 1974.

Le Goff, Jacques,'' Ville,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 1183 - 200.


Le Goff, Jacques și De Seta, Cesare (eds), La Citta `e le Mure. Roma-Bari:

Laterza,

1959.

Le Goff, Jacques, Che'deville, Andre "și Rossiaud, Jacques, în Duby, Georges

(ed.),

Histoire de la France urbaine. II: La ville me'die'vale, Paris: Seuil, 1980 (1 RED),

2000 (2 EDN).

Lopez, Roberto S., Intervista Sulla Citta `medievale (o cura di Mario Berengo).

Bari:

Laterza, 1984.

Maire-Vigueur, Jean-Claude (ed.), d'une ville, o `l'Autre. Structuri mate'rielles et

organizarea de l'espace dans les Villes europe'ennes, XII le-XVI SIE `CLE. Roma:

E "

Cole franc ¸ AISE de la Roma, 1989.

Monnet, Pierre și Oexle, Otto Gerhard (EDS), Stadt und Recht im Mittelalter,

Vero ¨ ffentlichungen des Max-Plank-Instituts fu ¨ R Geschichte, 174. Du-te ¨

Göttingen: Vandenhoeck

& Ruprecht, 2003.

Pirenne, Henri, Les Villes et les instituții urbaines. 2 volume, Paris, 1969.

Poirion, Daniel (ed.), mediile Universitaires et mentalitate "urbaine au Moyen Age.

Paris: Presses de l'Université "Paris-Sorbonne, 1987.

Romagnoli, Daniela (ed.), La Ville et La Cour. Des Bonnes et des mauvaises

Manie `res

(1991). Paris: Fayard, 1995 (tradus din limba italiană).

Romero, Jose "Luis, La revolicio" burguesa en el Mundo feudal. Buenos Aires,

1969.

Ro ¨ amator, Fritz, Die EUROPA ¨ ische Stadt und die Kultur des Burgertums im

Mittelalter.

Du-te ¨ Göttingen, 1955.

Rossi, Pietro, MODELLI di Citta `. Strutture e funzioni politiche. Torino: Einaudi,

1987.

Roux, Simone, Le Monde des Villes au Moyen Age, Xie-XVE SIE `CLE. Paris:

Hachette,

1994.

Orașele-rural

Dutour, Thierry, La Ville me'die'vale. Paris: Odile Jacob, 2003.

Duvosquel, Jean-Marie și Thoen, Erik (eds), țărani și orășeni în Medieval

Europa. Studia în honorem Adrian Verhulst. Ghent: Snoeck-Ducaju, 1995.

Villes et Campagnes au Moyen Age. Me'langes Georges Despy. Lie `ge: Perron,

1991.

Trubaduri

Bec, Philippe, Anthologie des trubaduri. Paris: Hachette, 1979.

Bec, Pierre, Burlesque et obsce'nite "chez les trubaduri. Le contre-texte au Moyen

Vârstă. Paris: Stock, 1984.

Brunel-Lobrichon, Genevie `am și Duhamel-Amado, Claudie, temps Au des

trubaduri,

XIIe-XII le SIE `CLE. Paris: Hachette, 1947.

Gouiran, Ge'rard, L'Amour et la guerre. L'oeuvre de Bertran de Born. Aix-en-

Provence: Publicații de l'Universite "de Provence, 1985.


Huchet, Jean-Charles, L'Amour discourtois. La'' fin'amor'' chez les premiere

trubaduri.

Toulouse: Privat, 1987.

Nelli, Rene ", L'Erotique des trubaduri. Toulouse: Privat, 1963 (1 RED), 1984

(2 EDN).

Payen, Jean-Charles, Le Prince d'Aquitaine. Essai sur Guillaume IX, fiul opera et

Fiul e'rotique. Campion Honore ", 1980: Paris.

Roubaud, Jacques, La Fleur invers. L'Art des trubaduri. Paris: Les Belles Lettres,

1994.

Zuchetto, Ge'rard, Terre des trubaduri, XIIe-XII le sie `lele. Paris: E "condiții de

Paris, 1996.

Universități, școli

Arnaldi, Girolamo (ed.), Le origine dell'Università `. Bologna: Il Mulino, 1974.

Brizzi, Gian Paolo și Verger, Jacques (eds), Le Universita `d'Europa. 5 volume,

Milan:

Amilcare Pizzi, 1990-4.

Classen, Peter, Studium und Gesellschaft im Mittelalter. Stuttgart: A. Hiersemann,

1983.

Sate

Arche'ologie du village de'serte ". 2 volume, Paris: EHESS, 1970.

Bourin, Monique și Durand, Robert, Vivre au sat au Moyen Age. Les Solidarite

'S paysannes du Xle au XII le SIE `CLE. Rennes: Presses Universitaires de

Rennes,

2000.

Chapelot, Jean și Fossier, Robert, Le Village et La Maison au Moyen Age. Paris:

Hachette, 1980.

Homans, GC, Satele engleză din secolul al XIII-lea. Cambridge: Harvard


Le Village au Temps de Charlemagne, catalogul expoziției în Muse'e des

Arts et Traditii Populaires. Paris: Re'union des Muse'es nationaux, 1988.

Violență

Contamine, Philippe și Guyotjeannin, Olivier (eds), La Guerre et les gens au

Moyen Age. 2 volume, \ Paris: des Travaux historiques et Scientifiques Comite ",

1996.


du


Gonthier, Nicole, Cris de haine et Rites d'Unite ". Dans la violență les Villes, XIIe-

XIVe sie `CLE. Turnhout: Brepols, 1992.


Nirenberg, David, Comunitățile de violență: persecutarea minorităților din Orientul

Mijlociu

Vârstele. Princeton: Princeton University Press, 1996.

Raynaud, Christiane, La Violența au Moyen Age, XII le-XVE SIE `CLE. Paris: Le

Le'opard d'Or, 1990.

Război

Cardini, Franco, La cultura de la guerre, Xe-XVIIIe SIE `CLE. Paris: Gallimard,

1982

(Tradus din limba italiană).

Contamine, Philippe, La Guerre au Moyen Age. Paris: PUF, 1980 (1 RED), 1992

(3-EDN).

Duby, Georges, Le Dimanche de Bouvines. Paris: Gallimard, 1973.

Flori, Jean, La Guerre Sainte. La formarea de l'ide'e de croisade dans l'Occident

chre'tien. Paris: Aubier, 2001.

Russell, F. H., doar Războiul în Evul Mediu. Cambridge: Cambridge University

Press, 1975.

Vrăjitorie

Bechtel, Guy, La Sorcie `re et l'Occident. Paris: Plon, 1997.

Cardini, Franco, Magia, stregoneria, superstizioni nell'Occidente Medievale.

Florence:

La Nuova Editrice Italia, 1979.

Caro Baroja, Julio, Les Sorcie `res et Leur Monde. Paris: Gallimard, 1992 (tradus

din spaniolă).

Cohn, Norman, demoni interioare din Europa. St Albans: Paladin, 1976.

Ginsberg, Carlo, Le Sabbat des sorcie `res. Paris: Gallimard, 1992 (tradus din

Italiană).

Ginsberg, Carlo, Le Marteau des sorcie `res (trad. și Introd. Arnaud Danet, 1973),

noi RED. Grenoble: Je'rome milioane, 1990.

Michelet, Jules, La Sorcie `re (introd. Robert Mandrou). Paris: Julliard, 1964.

Muchembled, Robert (ed.), Magie et sorcellerie en Europa. Du Moyen Age o `nos

jours. Paris: Armand Colin, 1994.

Nabert, Nathalie (ed.), Le Mal et Le Diable. Leurs cifrele un `la fin du Moyen Age.

Paris: Beauchesne, 1996.

Schmitt, Jean-Claude,'' Sorcellerie,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 1084-1096.

Femei

Borresen, K. E., subordonare et e'quivalence. Nature et ro le de la femme d'Apre `s

Augustin et Thomas d'Aquin. Oslo, Paris, 1968.


Dinzelbacher, Peter și Bauer, Dieter, Frauenmystik IM Mittelalter. Ostfildern:

Schwabenverlag, 1985.

Dinzelbacher, Peter și Bauer, Dieter (eds), religioasa ¨ SE Frauenbewegung und

mystische

Fro ¨ mmigkeit. Cologne: Bo ¨ hlau Verlag, 1988.

Dronke, Peter, scriitoare din Evul Mediu. Cambridge: Cambridge University

Press, 1984.

Duby, Georges, Dames du XIIe SIE `CLE. 3 volume, Paris: Gallimard, 1995 - 6.

Duby, Georges și Perrot, Michelle, Histoire des femmes. 2: Le Moyen Age, ed.

Christiane Klapisch-Zuber. Paris: Plon, 1991.

Duggan, Anne (ed.), Queens și Regină în Europa medievală. Woodbridge:

Boydell Press, 1997.

La Femme dans la civilizație des Xe-XII le SIE `lelor (Poitiers colocviu,

septembrie 1976).

Caietele de civilizație me'die'vale, 20 (1977).

Iogna-Prat, Dominique, Palazzo, Eric și Russo, Daniel, Marie. Le cultul de la

Dans Vierge Occidentale la socie'te ". Paris: Beauchesne, 1996.

Klapisch-Zuber, Christiane,'' Masculin, fe'minin,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 655-68.

Le Jan, Re'gine, Femmes, pouvoir et socie'te "Dans le Haut Moyen Age. Paris:

Picard,

2001.

Linehan, Peter, doamnele din Zamora. Manchester: Manchester University Press,

1997.

Pancer, Nina, Sans peur et sans vergogne. De l'honneur et des femmes aux

premiere

temps me'rovingiens. Paris: Albin Michel, 2001.

Parisse, Michel, Les Nonnes au Moyen Age. Le Puy: C. Bonneton, 1983.

Parisse Michel (ed.), Veuves et veuvages Dans le Haut Moyen Age. Paris: Picard,

1993.

Putere, Eileen, femeile medievale. Cambridge: Cambridge University Press, 1975.

Roche, Michel și Heuclin, Jean (eds), La Femme au Moyen Age. Maubeuge:

Publicații de la ville de Mauberge, 1990.

Schmitt, Jean-Claude (ed.), Eve et Pandora. La cre'ation de la copil născut

prematur `re Femme. Paris:

Gallimard, 2002.

Zapperi, Roberto, L'Homme enceint. L'Homme, La Femme et Le pouvoir. Paris:

PUF,


Muncă

Allard, Guy H și Lusingnan, Serge (eds), Les Arts me'caniques au Moyen Age.

Paris-Montreal: Vrin-Bellarmin, 1982.

Fossier, Robert, Le Travail au Moyen Age, une Approche interdisciplinaire.

Louvainla-

Neuve: Publicații de l'Institut d'e'tudes me'die'vales, 1990.

Hamesse, Jacqueline și Muraille, Colette (eds), Le Travail au Moyen Age. Paris:

PUF, 1965.

Heers, Jacques, Le Travail au Moyen Age. Paris: Hachette, 2000.

Lavorare NEL medioevo (Todi colocviu, 1980). Perugia, 1983.

Le Goff, Jacques,'' Travail,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 1137-1149.


Wolff, Philippe și Mauro, Federico (eds), Histoire du travail. II: L'Age de

l'Artisanat

(Ve-XVIIIe SIE `CLE). Paris, 1960.

Scris, cărți

Alexandre-Bidon, Danie `le,'' La lettre vole'e: Apprendre un` lire o `l'enfant au

Moyen

Varsta,'' Annales ESC, 44, 1989, pp. 953-992.

Avrin, Leila, cărturari, Script și cărți. Cartea Arte din antichitate și până în

Renaissance, Chicago-Londra: American Library Association și britanic

Bibliotecă, 1991.

Bataillon, Louis J., La Productie du Livre Universitaire au Moyen Age. Exemplu et

prima calitate. Paris: Ed. du CNRS, 1988.

Batany, Jean,'' Ecrit / oral,'' în Le Goff-Schmitt, pp. 309-321.

Baumgartner, Emmanuelle și Marcello-Nizia, Christiane, The'ories et pratiques de

Am e'criture au Moyen Age, Paris-X, Nanterre, Centrul de cercetări du

de'partement

de francul ¸ AIS,'' Litte'rales'' colectare, 1988.

Bourlet, Caroline și Dufour, Annie (eds.), me'die'vale L'E 'Crit dans la socie'te ".

Divers

Aspecte de SA pratique du Xle au XVE SIE `CLE. Textes en Hommage o `Lucie

Fossier.

Paris: Ed. du CNRS, 1991.

Cavallo, Guglielmo, Libri e Lettori nel Medioevo. Guida Storica e Critica. Roma-

Bari:

Laterza, 1989.

Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (eds), Histoire de l'e'dition franc ¸ AISE. I.

Le

Livre conque'rant. Du Moyen Age au milieu du XVIIe SIE `CLE. Paris: Fayard /

Le

Cercle de la Librairie, 1989.

Cavallo, Guglielmo și Chartier, Roger (eds), Histoire de la dans curs Le Monde

Occidental (1995). Paris: Seuil, 1997 (tradus din limba italiană).

Civilta `Communale. LIBRO, scrittura, Documento (lucrările congresului Genova,

1988). Atti DELLA Societa `Ligure di Storia Patria (Genova), ns, XXIX (CIII),

fasc. II (1989).

Clanchy, Michael T., de la memorie la înregistrări scrise: Anglia, 1066-1307.

Cambridge: Harvard University Press, 1979 (1 RED), Oxford: Blackwell, 1993

(2 EDN).

Ganz, PF, Rolul de carte în cultura medievală. 2 vol., Turnhout: Brepols,

1986.

Gle'nisson, Jean (ed.), Le Livre au Moyen Age. Paris: CNRS, 1988.

Hamman, Adalbert-Gauthier, L'E "pope'e du Livre. Du scrib o `l'Imprimerie. Paris:

Perrin, 1985.

Martin, Henri-Jean și Vezin, Jean (eds), Mise en Pagina et mise en texte du Livre

manuscrit. Paris: D E ". du Cercle de la Librairie, Promodis, 1990.

Ornato, Ezio, La Face cache'e du Livre me'die'val. Roma: Viella, 1993.

Parkes, MB, Pauză și Efect: O introducere în istoria de punctuație în

Occidentul. Aldershot: Academic Press, 1992.


Parkes, MB, cărturari, Scripturi si cititori: Studii de comunicare, prezentare

și discriminarea de texte medievale. Londra: Hambledon Press, 1991.

Petrucci, Armando,'' Lire au Moyen Age,'' Me'langes de l'E "Cole francul ¸ AISE

de la Roma,

96 (1984), pp. 604-16.

Petrucci, Armando, La scrittura, Ideologia e rappresentatzione. Torino: Einaudi,

1986.

Recht und Schrift im Mittelalter (Vortra ¨ ge und Forschungen 23). Sigmaringen,

1977.

Roberts, CH și Skeat, TC, Nașterea din Codex. Londra: Universitatea Oxford

Press, 1983.

Saenger, Paul,'' Separarea de cuvinte și ordinea cuvintelor: Geneza

Reading medieval,'' Scrittura e Civilta `, 144 (1940), pp. 49-74.

Saenger, Paul,'' Reading Silent: impactul acesteia asupra Script Late Medieval și

societate,''

Viator, 13 (1982), pp. 367-414.

Sirat, Colette, Du scrib au Livre. Les manuscrits he'breux au Moyen Age. Paris:

CNRS, 1994.

Stoc, Brian, implicațiile de alfabetizare: limbajul scris și modele de interpretare

în secolele al unsprezecelea și al doisprezecelea. Princeton: Princeton University

Press, 1983.

Vocabulaire du Livre et de l'e'criture au Moyen Age, CIVICIMA, E "atitudini sur

le

vocabulaire intellectuel du Moyen Age, II. Turnhout: Brepols, 1989.

Zerdoun Bat-Yehouda, Monique (ed.), Le Papier au Moyen Age. Histoire et

tehnici.


Tânărul

Duby, Georges,'' Les jeunes "" dans aristocratique dans la socie'te "la Franța du

Nord-

Ouest au XIIe sie `CLE,'' Annales ESC, 19 (1964), pp. 835-46; Repr. în Hommes

et

Structurile du Moyen Age, Paris-Haga: Mouton, pp. 213-25.

Gauvard, Claude,'' Les Jeunes un `la fin du Moyen Age. Une classe d'un GE,''

Annales de

l'Est, 1-2 (1982), pp. 2224-44.

Levu, Giovanni și Schmitt, Jean-Claude (EDS), Histoire des jeunes en Occident. I:

De l'Antiquité "o` l'e'poque Moderne (1994). Paris: Seuil, 1996 (tradus din

Italiană).


Index

Persoanele cu același nume au fost aranjate ierarhic cu sfinții vin înainte

papi, apoi împărați, drepturi de autor, și oamenii obișnuiți.

Abe'lard, Peter 17

gândirea critică 132

He'loı ¨ SE și 58

umanism 81

Teologia 152

Conturile 151-2

aculturație 19-22

Adalard 37

Adalberon de Laon: trifuncțional

ideologie 12

Adalbert din Praga, St 41, 44

Mormântul 45

Adam de la Halle Scaun Halle

Administratori: universitare 125-6

Adolph a II-a Schauenburg 119

adulter 56

Afonso, Diago 191

Africa 189

atragerea de 190-2, 192-3

cronologie a evenimentelor 208-9

Islamul in 199

Cuceririle musulmane 22

Agobard, Arhiepiscop de Lyon 86

viageră agricolă: regulile lui Charlemagne

pentru 35-6

agricultura 49-50

Dezvoltarea tehnicilor 50, 147

manuale 151

moștenirea antichității 6, 7

de călugări 147

productivitate 151

progresele 200

Aix-la-Chapelle 39

ca și capital de Charlemagne 32-3

Aix-la-Chapelle, Tratatul de la (812) 43

Al-Farabi 131

Al-Mansur 47-8

Alaric 28

sac de Roma 15-16

Albert cel Mare 125

atacat de Bacon 132

enciclopedie 129

predici 101

funcționează 131

Alberti, Leon Battista 200-1

Cruciada Albigensiană 85

Alcuin 15

ca lui Carol consilier 36-7

reforma de scris 37

ale 49-50

Alexandru III, Papa 124

Alexander V, Papa: Marea Schismă 170

Alexandru Borgia al VI-lea, Papa 192

Alexandru de Hales: Summa 131

Alfonso V al Portugaliei 191

Alfonso VI de Castilia și Le'on 91

Alfonso VIII de Castilia 67

Alfonso IX de Leo'n 123-4

Alfonso X Înțeleptul 77, 124

Alfonso de Aragon 188

Alfred, rege al Angliei 18, 71

Mișcare Aliluia 141

allodium 35

pomană 117, 140, 141

Alphonse de Poitiers 67

Alpine trece de 41, 113

America: cronologie a evenimentelor 208

Amiens: catedrala 144

Amiens, Declarația de 144

Strămoșii: cult din 52

Lumea antică vedea antichitate

Andre le Chapelain: Tractatus

de amore 57-8

Andronic al II-lea, împărat 156

îngeri: copii ca 179

animale

bibliografie 218

Proiectul de 50

warhorses 157

Anne de la Kiev 48

Buna Vestire 77

Anselm de Canterbury, St

Cur Deus homo? 80

umanism 80

scolastică 130

antichitate

atitudinile față de moarte 51-2

Elementele trecut la timpurile medievale 6-13

târziu 14

legături personale 59

zidurilor orașului 101

100 orașe

trecerea la Evul Mediu 14-15

anti-semitism vedea evrei, persecutarea

Anvers

ca centru economic 178, 197

de imprimare 177

Apocalipsa 38

bibliografie 236-7

Toma d'Aquino, Thomas 122, 125, 142

de viață și de muncă 131-2

summae 131

Arabii

bibliografie 232

Conceptul de caracter 80

matematică 117-18

Aragon, regele 3-4

Arcadie 15

arheologie: război 156-7

arhiepiscopi 22

arhitectură

cladiri fortificate 157

Gotic 144-6

moștenire de la Roma antică 10

religios carolingian 38

a se vedea, de asemenea, castele

aristocrația vedea nobilimea

Aristotel 17

gândirea critică 132

Regiunea sublunary 80

101 orașe

didactice universitare 122-3

aritmetică 117-18

manie pentru 152

Arles 105

armate permanente, 155, 158

Arpad, ducele 44

Arras 116

Arras, Tratatul de la (1482) 185

artă

bibliografie 218-19

dedicat Fecioarei Maria 78

Gotic 144-6

imagini și 26

patronajul către comercianți 117

Renaștere 179, 180-1, 195

a se vedea, de asemenea, muzică, pictură

Artes moriendi 161

Arthur, Regele 55, 111, 137-8, 175

bibliografie 219

Literatura de specialitate Arthur 136

artilerie: aspectul de 157-8

Arte

Facultatea de 123

în educație medieval 11

numerică 11

de vorbire 11

Arianismului: scădere de 20

Asia

cronologie a evenimentelor 209-10

comparații și contraste cu

Europa 1, 4-5, 8-9

Islamul in 199

Assisi: Gothic art 145

index 253

Adormirea Maicii Domnului 77

Atena 4-5

Atlantic: atragerea 190, 191-2, 192-3

Attila 21

Augustin, Sf. 19

City of God 15-16

Conceptul de motiv 80

Confesiuni 15, 16

moarte 22

influența 15-16

Evrei și 86

limbi 133

artele liberale 11

Opoziția a Donatism 82

Regula 16

Teoria războiului drept 94

101 orașe

Augustinianismul 16

politic 16

Austria 183, 184

autorități, politică

Moartea negru și 160-1

acordarea de grațieri 163-4

slăbiciune din 163

a se vedea, de asemenea, guvernul

toamna: aprecierea de 7

Ave Maria 77

Averroe ¨ s, Ibn Rushd 122, 131

Avicenna 131

Avignon: Marea Schismă 169, 170

Babilon: ca simbol al orașului 109

Bacon, Roger 153

enciclopedie 129

scolastic funcționează 132

Balcanii: atac de turci 185-6

ban 51

botez 61

invaziile barbare 13, 19, 20-2

barbari 148

aculturație cu Romani 19-20

amenințare pentru Roma 22

Barcelona 102, 105

sac de 47

troc 27

Bartolomeu englezul:

enciclopedie 128

Bazilica din Assisi 142

baie din lemn: prostituție în 107-8

Batu 189

Beatus: Comentariu 38

Beaumanoir, Philippe de 166

frumusețe

comercianți și 117

Noțiunea de 101

Becket, Thomas 73

Beda

ca fondator cultural 18

De temporibus 18

De temporum ratione 18

cerșetorie: Ordinelor călugărești cerșetoare 141

Bela III din Ungaria 91-2

Bela IV al Ungariei 149

convingeri, religioase: modificări 61

bellatores 12, 54, 195

clopote, biserica 25

Benedict de Aniane, St 33-4

Benedict de Nursia, St 18, 34, 45

ca model pentru creștini 19

relicve 25

activitatea de călugări 147

Benedict al XIII-lea, Papa: Marea Schismă 170

Benedictin regula 34

avantaje: nobilimea 53

Benvoglienti, Leonardo 186

Bergen 168-9

Bernard, St 59-60, 109

cruciade 95

umanism 81

Bernard de Chartres 150

Bernard, ducele de Septimania 37

pariuri 179

Biblia 15

bibliografie 219

emendment sub Charlemagne 37-8

umanism și 80

Latină 15

moștenire de 12-13

Vulgate 15

Traducere Wycliffe 171, 172

a se vedea, de asemenea, Noul Testament, Vechiul Testament

bibliografii 211-51

biografii

Francisc de Assisi 142

sfinți 137

episcopi

Guvernul de 22-3

în orașele 102, 105

universități și 122

Moartea Neagră 159-61, 195

Evreii responsabil pentru 88

Măsuri împotriva 160

254 indice

Negru Friars 138

Blanche de Castilia 67, 124

Bloch, Marc: nașterea medieval din Europa 2

sânge, nobil 53

Boccaccio: Decameron 160

corp

bibliografie 220

grijă de 152

mort vedea cadavre

Boethius 21

Consolarea Filosofiei 17


Logica Vetus 17

Boema 32, 45

poziția în Europa feudală 92

Boleslas Valiant din Polonia 45

Boleslav III'' Crooked Mouth'' de

Polonia 92

Bologna 102

Bologna universitate 11, 121, 123, 175

Bonaventure, St 125, 142

Boniface, St 31

Bonifaciu al VIII-lea, Papa 66, 152

Bonifaciu al IX, Papa: Marea Schismă 170

Bonvesin DELLA Riva 103

Tratat de galanterie 146-7

Cartea de ore 78, 127-8

cărți

bibliografie 250-1

Carolingian Renasterii 38

imprimare 177-8

ridica de 126-8

universități și 130

a se vedea, de asemenea, manuale

librării 127

Bourges 145

Bovet, Honore ": Battle Arborele 156,

158

Brandenberg 183

poduri: construcție de 113

Marea Britanie 32, 44

a se vedea, de asemenea, Anglia

Brittany


Povestiri din 55, 196

Brueghel cel Bătrân 63

Bruges 115, 118

prosperitatea 120-1

Brunelleschi, Filippo 180-1

Bruxelles: Colecții militare 157

Brut cronici 137-8, 174-5

bubonica ciuma 159

cladiri fortificate: 157

Taur, John 167

Burchard din Strasburg 116

Burchard, episcop de Worms 62

Burckhardt, J. L. 195

Burgos 74

Imperiul Bizantin 9, 60, 197

cruciade 97

detașare de la Roman latină

Creștinătatea 48

ca ostil alte 26

putere sa mutat la creștinătății latine

4-5

orașe din 109

comerțului cu 189

calcul: utilizarea de 151

calendar, Christian 24-5, 200

Cambridge University 123

canale 113

Insulele Canare 191

Întâmpinarea Domnului 77

tunuri 157

Cantar del mio Cid 136

Canterbury 21

Capet, Hugh 48

Capetian dinastie 72-3, 103, 138

capitalele 103-4

capitularies 33

Caravelle 192

Carloman: consacrarea de 30, 32

Carmelites 139

Carmen de Carolo Magno 39

carnaval 63, 177

Carolingian Empire 13, 29-39

bibliografie 215-16

capitala 32-3

ca civilizatoare influență 36-8

întinderea 32

campanii militare 34-5

crește de 29-30

a se vedea, de asemenea, Charlemagne

Carolingian minuscul 37

Carpin, Jean de Planul de 189

cartografie 153, 193

cartularies 64

Cassiodorus


Institutiones divinarum et saecularium

litterarum 17

index 255

Castile 185

Limba 135

literatura de specialitate 136

monarhiile 71, 73-4

castele 51

bibliografie 220-1

introducerea de aristocratic 155

Catalană comercianti: impozite 3-4

Catarii și Catarismul 84, 85, 165

dispariția a 171

catedrale

bibliografie 221

construcția de 144

dedicata Fecioarei Maria 78

Gothic 145

Biserica Catolică și Biserica romano-catolică

atitudinile față de prostituție 107

bibliografie 222

drept canonic 70-1

cavalerism și 54, 55

conversia barbari la 20

dominația de 196

sfârșitul monopolului de 198

evanghelic trezire în 79

lupta împotriva diavolului 90-1

Marea Schismă 169-71

eretici și 82-5

Inchiziția 141

limbi 133

căsătorie și 56-7

bani și 116

mișcarea pentru pace 46-7

persecutarea vrajitoare 164-5

probleme 138-9

virtute și viciu 61-2

unități de cavalerie 158

Celestin III, Papa 123

cimitire 51-2, 83, 102

cenzura: naștere de 142

centralizare, feudal 67-8

cereale: cultivare de 7, 49

Cesaire de Heisterbach 117

Chabod, Federico: Storia dell'idea

dell'Europa 2

Champagne: târguri de 113-14

campioni, nouă 55

șansă, noțiunea de 116

cancelariile 64

Chanson de Roland 31, 54, 136, 153

chansons de geste 8, 54, 134, 136, 137

Charcot, Jean Baptiste 61

lucrări de caritate

de cerșetor Brothers 143

de către comercianți 117

Charlemagne 18, 66

bibliografie 215-16

calendar 24

consacrarea de 30, 32

încoronat împărat 32-3

cultura 36-8

De Litteris colendis 37

De villis 35-6

ca tatăl Europei 39

Natura franc a imperiului 29

imagini 26

Evrei și 86

moștenire de 33-4

marșuri 4

Palatin Academia de 37

reguli pentru viata rurala 35-6

Wars 31

a se vedea, de asemenea, Imperiul Carolingian

Charles IV, împăratul 183

Carol I, Bald, de Franța:

Renasterii 37

Carol al IV, Târgul, de Franța 67

Carol al V-Franța 128, 151, 167

Carol al VI-lea al Franței 156, 167

Charles VII din Franța 184

Charles VIII din Franța 185, 188

Charles de Anjou 67, 75

Charles Bad, regele din Navarra 167

Carol cel Mare Scaun Charlemagne

Charles Martel 30

Charles erupții cutanate, Ducele de Burgundia 156,

184-5

carte 63-4

Catedrala Chartres 145

castitatea: idealul de 23

copii

bibliografie 221

Moartea Neagră 160

importanță crescută de 178-9

pelerinaje 66

tratat despre maniere de 147

China 193

praf de pușcă și tunuri 157

pierderea de dinamism 198-9

condimente 190

109 orașe

cavalerismul 54-5

bibliografie 221

256 indice

Chre'tien de Troyes 136

Hristos, Isus

cult de 75-6, 178-9

dolorization de devotament față de 79

Creștinătate

împărțită în Imperiul bizantin și latin

Creștinătatea 4-5

val în creștere 41-2

utilizarea termenului de 5, 48

a se vedea, de asemenea, Imperiul Bizantin; catolică

Biserică

Creștinism

conversie la război 93-5

disparitate de romano-catolici și greco

Ortodoxă 9

dolorization de 75-6, 78

dominația de 196

Efectele Moartea Neagra 161

feminizarea 75-6

fondatorii 15-16

Nicolae Cusanus 182

Imperiul Roman 14-15

măsurarea timpului 24-5

a se vedea, de asemenea, Biserica Catolică; greco

Biserica Ortodoxă

Creștinare 22-3

Ultimul val de 42-5

Christine De Pizan: Le Livre des faits

d'Armes et de Chevalerie 156

Crăciun 25, 200

Cronici 102, 137

universal 137

cronologie 202-10

Biserica Biserica See Catolică, Romano

biserici

ca centru de sate 51, 52

finanțat de către comercianți 117

Gotic 144-6

reconstruirea 42

Cicero: orașe 101

Cid, El 73-4, 136

cidru 50

Cinema: bibliografie 214-15

Orașul-stat (polis) 10

clasificare, științifice 11

curățenia: măsuri de promovare a 160

Clement IV, Papa 132

Clement V, Papa: Marea Schismă 169

Clement al VII, Papa: Marea Schismă 170

cler

profețiile politice și 176

separarea de laici 60-1

de lucru 148

climatice 7, 50

agravarea 155, 156

Ceasuri: 152 mecanică

Clovis 21, 28, 29, 73

Cluny pentru 5, 52, 66

atacuri asupra ereziilor 83-4

Knut cel Mare 43, 74

Codex 126

monedă: monetării 63, 67, 114

a se vedea, de asemenea, monede; bani

Cola di Rienzo 169-70

collegatio 166

Collioure 3-4

Cologne 118

colonialism: cruciade, ca manifestare

de 97-8

colonizare 198

Africa 190-2, 192-3

Atlantic 190, 191-2, 192-3

culoare: in biserici gotice 145

Columban, St 21

Columbus, Christopher 176, 185, 192,

193

Comentariile 130-1

comerț

evoluția tehnicilor de 117-18

Succesul de comercianți 112-21

a se vedea, de asemenea, comercianții; comerciale

Politica agricolă comună 49

Guvernul comunale: orașe 105-6

comunități: efect de Moartea Neagră

159-60

Cultura comunitate: în orașe 111

confesiunile 85

conflictelor

Clasa 165-6

sociale: în Scandinavia 168-9

răspândirea de 61

a se vedea, de asemenea, violență; războaie

Conrad III, imparat 95

consacrare: Kings 30, 73

consolamentum 84

Constance, Consiliul de 172, 176, 182

Constantin, împăratul 14

Constantinopol 32-3, 96, 97

cad de 171, 186, 197

constituțiile 70

contagiune: lupta împotriva 160

Continuatio Hispana 27

index 257

cărți de bucate 152

copiști 127

Co "Córdoba 102

cadavre 79, 102, 152

în lumea antică 51

Iconografia 161

de sfinți 23

Corpus Christi, Festivalul de 88

Consiliile

națiune și 176

oraș 109, 119

țară și de viață rural 49-50

Charlemagne 35-6

relația cu orașul 104-5

a se vedea, de asemenea, orașul / țara de opoziție

conteaza: guvern de orașe 105

a se vedea de asemenea nobilimea

curtoazie 55-6, 146-7

idealul de 153

curtenesc dragoste 57-8

bibliografie 222

măiestrie: dezvoltarea de 147

meșteșugari

revolte 166, 166-7

magazine 100

Crespin familie bancar 116

crimă: aspectul de 163

criza, timp de 163

Croația 91

Croați 43

rotația culturilor 50

cruciade 5, 9, 93-7

abandonarea 148-9

împotriva ereticilor 85

Albigensiană 85

bibliografie 222-3

ca manifestare a colonialismului 97-8

masacrarea evreilor 87

ordine militare 59-60

paradoxuri ale 96-7

Turcii 185-6

cultură

comunitate 111


populare 62-3

bibliografie 240

Cumani 149

valute 63

multitudine de 114

a se vedea, de asemenea, monedă; bani

posturile vamale: introducerea 3

Cyril, St: încercarea de a converti slavi 44-5

d'Ailly, Pierre: Imago Mundi 193

dans și dans 61, 62, 162

bibliografie 223

morții 162

Renasterii 179

Dante

De vulgari eloquentia 135

Limba 135-6

zi

comemorare a morților 52

sfinți "25

De proprietatibus rerum 128

mort și moarte

bibliografie 223-4

Moartea Neagră 159-60

dans din 162

zi de comemorare 52

meditații pe 79

rugăciuni pentru 61

preocupare cu 161

Relațiile cu viață 51-2

Triumful 161-2

urbanizare din 102

a se vedea, de asemenea, cadavre

defrișărilor 7

diplome universitare: 125

democrației 10

orașe și 109-10

Danemarca

de intrare a creștinătății 43


Descartes, Rene "132

despotism, luminat: Asia 8

Diavolul 61-2

bibliografie 224

lupta împotriva 90-1

devotio mișcare Moderna 173-4

Dhuoda 37

dialectica 129-30

Dias, Bartolomeo 191

Dias, Dinis 191

Dı'az de Vivar, Rodrigo (El Cid) 73-4, 136

Didier, rege al lombarzilor 31

eparhii 23

organizație 25

Dionisie Mica 24

Boala vedea Moartea Neagră

Disticha Catonis 146

medici

258 indice

Moartea Neagră 160

Evreiască 88

doctrina, Christian 15

dogma, Christian 82

domeniu, feudal 51

Domesday Book 71-2, 151-2

Dominic, Sf.

fonduri dominicani 139

viață de 150

Dominicanii 138, 139

atacat de oamenii de știință 141-2

femeie 143

Donatello 180

Donatismul 82

Dortmund, legea 119

Adevărul dublu, teoria de 122

zestrea 112

vise: bibliografie 225

Duns Scotus, John 122-3

dinamism: medieval 199

dinastii regale, 70

Eanes, Gil 191

Est

comparații și contraste cu

Vest 8-9, 25-7

imagini de 9

Musulman 9-10

trecerea de putere 4-5

Paste 24-5, 200

Eckhart, Johannes 123

economie

bibliografie 225-6

de afaceri 114

expansiune de 42, 151, 178, 199-200

amenințare de criză 163

Edda 137

educație 195

Imperiul carolingian 36-7

crește în 99-100

artele liberale din 11

a se vedea, de asemenea, școli; universităților

Edward Confesorul 71

Edward I al Angliei 134

Edward al II-lea al Angliei: homosexualitatea 89

Egeria: pelerinaj 65

Eginhard 37

Eleanor de Aquitaine 55, 72

Eleanor Angliei 67

Alegătorii: reformele 183

Eli, Brother 142

Elias, Norbert 146

grupuri de elită

zbor de la Black Death 160

comercianți din 108

urban 106-7, 110-11


Emerich, Nicholas: Director de

Inchizitori 165

împărați

prestigiul și slăbiciune de 68-9

utilizarea pe termen Cezar 11

encellment 50-1

enciclopedii 17

bibliografie 226

proliferarea 128-9

Engilbert 37

Anglia

Moartea Neagră 160

nașterea de sentimentul național 174-5

consacrarea Kings 30

gotic flamboyant 145

Guvernul de orașe 105

Evreii: expulzarea de 88, 164; masacrul

din 87

limbi 134, 175

Magna Carta 70

negustori din Köln 118

serviciul militar 158

Monarhiile 71-2: de origine troian

de 137-8

Touch Royal 195

104 orașe

comerțului 120

a se vedea, de asemenea, anumite locuri de exemplu, Londra

Erasmus, Desiderius: De Civitate morum

puerilium 147

Escobar, Pero 191

Estates, seigneurial 35

Eugenius IV, Papa 171, 181

Euric 28

Europa

înainte de Evul Mediu 6-13

bibliografii 211-51


comparații și contraste cu Asia 1,

4-5, 8-9

concepția de 14-28

crearea de orașe și universități

99-153

crize 154-93

extinderea dincolo de Europa 189-90

index 259

Europa (continuare)

Caracteristicile de 3

feudal 49-98

nașterea medieval de 1-3

Noul concept de 148-50

potențial 40-8

simplificarea harta 184-5

a se vedea, de asemenea, anumite țări

Comunitatea Europeană 49

Eusebiu de Cezareea: Chronicles 137

Eve: ca femeia pământească 179

evenimente, europene: Cronologie 202-10

Bugetul statului 72

exemplar 127

explorare 189-90

bibliografie 224

fabliaux 134

Facetus 146

facultăți, 123 University

târguri: Champagne 113-14

Familia 61

bibliografie 227

Efectul de Moartea Neagra 159-60

orașe și 112

foamete 155-6

24 posturi

Febvre, Lucien: nașterea medieval de

Europa 2

Ferdinand, rege de Aragon 185

Ferdinand, rege al Castiliei și Le'on 73

Ferrer, Jaime 191

festivaluri 200

feudalism 195

bibliografie 227-8

Europa 49-98

legat de mișcarea pentru pace 46

orașe și 104-5

Fibonacci, Leonardo

Introducerea arabă

matematică 117-18

Liber Abaci 117

Ficino, Marsilio 180, 181

fin amor 57-8

Flandra 108

'' Scurtă Gros'' 151-2

râuri 113

urban revolte 168

Florence 102, 104, 114

putere maritimă din 188

militar 156, 157

Renaștere 180-1, 187

meserii 108

urban revolte 167, 168

Florența, Consiliul de 171

Florilegiu 130

cultura populară 62-3, 195

produse alimentare 152

Renasterii 179

pădurile 7

cladiri fortificate 157

cetati: introducerea de 155

fondatori, culturale 16-19

Fra Angelico 180

fragmentarea

feudal 67-8, 114

Sfântul Imperiu Roman 183-4

Franța 39

nașterea sentimentului național 174, 175

Bonnes Villes 195

catedrale 145

consacrarea Kings 30

expulzarea evreilor 88, 164

frontiere 4

eretici 83

jacquerii 166

limbaj 133, 134

literatura de specialitate 136


monarhiile 71, 72-3

profețiile politice 176

Touch Royal 195

simplificarea teritoriului 184-5

orașe 104: Guvernul de 105

a se vedea, de asemenea, anumite locuri de exemplu, Paris

Francisc de Assisi

biografii 142

Cântarea Brother Sun 140-1

îndoieli cu privire la scolastică 142

fonduri franciscani 139

râs 152


Tratamentul de leproși 90

Surorile Franciscane Clare 143

Manastiri franciscane: vin și bere 50

Franciscanii 138

atacat de oamenii de știință 141-2

139 fondate

râs 152

Frankfurt, Sinodul de la 133

Franks 20

alianță cu papalitatea 32-3, 94

260 indice

în Charlemagne a imperiului 29

conversie de 21

Legile 28

Nume musulman pentru creștini 5

Origine troian de 138

Frederick I, Barbarossa, împăratul 95, 123

Frederick al II-lea, împărat 91, 95-6, 123

Frederick al II-lea din Napoli și Sicilia 75

libertate

intelectuală 132

statutul de orășean și 100

fresce 179

Freud, Sigmund 61

Frisia 110

Froissart, Jean: Marche 4

frontiere 3-4, 149

între barbari și Roma 19

bibliografie 228-9

locația est-europene 9-10

Gall, St 21

Gama, Vasco da 191

jocuri de noroc 179

Gastronomie 152

Renasterii 179

Gates, oraș 101

Gautier de Coincy 77

Gellert, episcop de Csana `d 44

genealogii, ilustru 174

Geneza 80, 147

Genoa 102, 104, 114, 189

Geoffrey de Monmouth: Istoria

Kings de Marea Britanie 137, 174-5

geografie 103

moștenire de antichitate 7

George a Podiebrad, rege al Boemiei

Mișcării husite și 173

Tratat despre pacea să fie făcute

în toată creștinătatea 158-9

Gerbert din Aurillac Scaun Sylvester II

Germanice Sfântul Imperiu Roman 40-1

Germanii: Invaziile 20

Germania 39

nașterea de sentimentul național 174

Cuceririle lui Charlemagne din 31

ghetourilor 164

Gothic art 145

limbaj 133, 134-5

Monarhiile 71

noi competențe în 183-4

Țăran Wars 166

urban revolte 168

Gertrude de Nivelles 21

Ghent 102

ghetou: evreii 88, 164

Ghibellini 104

fantome 61, 62

Giotto 117

Giovanni di Legnano: De bello 156

Gise `le, stareță din Chelles 36-7

Gise `le, sotia lui Sf. Ștefan 44

Glaber, Raoul 42

globalizarea 178

lăcomia 152

Dumnezeu: bibliografie 229

Armistițiu lui Dumnezeu 46

Gog 9

Gombette legea 28

Gondebaud, regele de burgunzi 28

Gossuin de Metz: Imagine du monde 190

Gotic Europa 144-6

Goții: sac de Roma 15-16

Gotland 119-20, 156-7

Guvernul: orașe 105-6

a se vedea, de asemenea, autorităților, politic

Gramsci, Antonio 132

Gratian din Bologna 70-1, 80

Grecia, antică: moștenirea de 8-9, 10

Biserica Ortodoxă Greacă 197

încerca să convertească slavi la 44-5

cultul Fecioarei Maria 76

împărat ca papă în 60

reconciliere cu Roman Latină

Biserica 171

Gregorian Cântarea 19

Reforma gregoriană 5

căsătorie 56

separarea de clerici și mireni 60-1

Grigorie I, Mare 21, 79-80

ca fondator culturale 18-19

Dialoguri 19

Liber regulae Pastoralis 19

Moralia in Job 19

Grigore al VII, Papa 60, 68

Grigore al IX, Papa 85, 123

Gregory XI, Papa: Marea Schismă 169, 170

Gregory XII, Papa: Marea Schismă 170

'' Scurtă Gros'' 151-2

Grote, Gerard 173-4

creștere, economică 42, 178, 199-200

Ideea de 151

GRU ¨ nwald, bătălia de la 182

index 261

Guelphs 104

Gui, Bernard 165

Ghid pentru pelerini din Saint James 66

Guinefort, St 63

Guiscard, Robert 74

praf de pușcă 157

Gutenberg, Johannes 177

Gu Yu ¨ ¨ K 189

hagiografie 137

Hall-biserici 145

Halle, Adam de la: Le Jeu de la

feuille'e 111

halucinații 61

manuale

Agricultura 151

curtoazie 146-7

Popularitatea de 152

Liga Hanseatică 119

conflictele urbane 168-9

Regiuni hanseatic

Gothic art 145

comercianti 118-21

Hay, Denis: Europa: Apariția

o idee 2

iad 161

He'loı ¨ SE 58

Henri de Dinant 167

Henry al II-lea, imparatul 46

mantie de ceremonie 48

Henry al VI-lea, imparatul 75, 91

Henry I, rege al francilor 48

Henry II al Angliei 67, 72, 118, 120

Henry Navigatorul 191

turma 6

erezii și ereticii 82-5, 141

bibliografie 229-30

Maniheist 83, 84

noi 171-3

Pustnici din Saint Augustine 139

erou

cifra de 10

cavaler ca 54-5

sfânt ca 23

erou-Warriors: Christian 8

Herodot 13

Hipocrate 198

contrastul dintre Est și Vest 8

literatura istorică 137

istorie 196-7

bibliografie 230

simț de 103

Sarbatori: Universitatea 124

Sfântul Imperiu Roman

fragmentarea 183-4

Germană 40-1

Sfântul Scaun 68

homosexualitatea: ca păcat împotriva naturii 80

homosexuali: persecuție din 89

onoare, simț de 163

Honorius al II-lea, Papa 140

Honorius, Flavius 15

cai

ca proiectul de animal 50

război 157

Ospitalierilor Sfântului Ioan de Ierusalim 59

spitale

Ordinelor călugărești cerșetoare din 143

urban 117

Market House: controlată de

comercianti 115

Hugh de Saint-Victor

arta de a citi 126

Conceptul de motiv 80

De instructione novitiorum 55-6

Didascalion 128

enciclopedii 128

Huizinga, Johan 179

umanism

Boethius 17

Christian 76, 79-81

European 26, 197

Moștenirea greacă din 10

Italia 187, 195

Humbert de Silva Candida 60

Sute de ani "război 155, 157, 174, 175,

184

Ungaria 45

intrarea în creștinătatea europeană 41,

44

Monarhiile 71

noua viziune a Europei 149

poziția în Europa feudală 91-2

Hunii 21

Hus, Jan

De ecclesia 172

erezii 172-3

Husiților 173

igienă: măsuri de promovare a 160

Peninsula Iberică 32

expulzarea evreilor 88, 164

262 indice

limbi 135

Musulmanii cuceresc 26-7


Reconquista 47, 73

simplificarea teritoriu de 185

Violența 164

a se vedea, de asemenea, Portugalia, Spania

Islanda 43, 110

Icelandic Saga 43, 92

iconoclasm 26

iconografie 78, 79

de moarte 161-2

Renaissance 178-9

război 157

idealuri, umane 153

ideologie, trifuncțional 12, 69, 195

Ignațiu de Loyola 174

Eu

le-de-France 144

imagini 26

bibliografie 230

Imre, St 44

incastellamento 51

Incunabule 177

India: condimente 190

individual

bibliografie 231

promovarea de 153

industrie 108, 112

Mills 151

inegalitate, sociale: în orașe 109-10,

110-11, 115-16

Infanterie: modificări în 157

hangii: statutul de 107

Inocențiu al III, Papa 68, 139, 140

împotriva ereziei 85

Inocențiu al IV, Papa 189

Nevinovat VII, Papa: Marea Schismă 170

Innocent VIII, Papa 188

inovare 7, 200

agricol 50, 147

bibliografie 244

militar 155

Inchiziția 85, 141

lupta împotriva diavolului 90

persecutarea vrajitoare 164-5

interior / exterior dihotomie 101-2

Institoris, Henry: Malleus

Maleficarum 165

Integrists 83

intelectuali 58

profesori universitari ca 121-2

introspecție 80-1

invaziile

barbar 13, 19, 20-2

Ultimul val de 42-5

Mongol 148-9

invenții vedea inovații

Irlanda: poziția în Europa feudală 91

Călugări irlandezi 23

Isidor de Sevilia 21

Cartea de etimologii 18

ca fondator culturale 17-18

101 orașe

Islamul 199

bibliografie 232

conflict cu 26-7

Ierusalim 94

Jihad 95

domenii religioase și politice 60

a se vedea, de asemenea, musulmanii

Italiană Wars 176, 188

Italia 39

artilerie 157-8

condottieri 155

ghetourilor 164

Gothic art 145

Guvernul de orașe 105

eretici 83

limbi 135-6

comercianti 118-21


monarhiile 71, 74-5


raritate de țăran revolte 166

simplificarea 187-8

de stat-104 orașe

meserii 108

a se vedea, de asemenea, anumite locuri de exemplu, Florența

Itinerar de la Bordeaux la Ierusalim 65

Ivan III din Rusia 197

Jacobus de Voragine: Golden Legend 137

jacquerii 165-6

Jacques de Molay 89

James, St: mormântul 47

Jean de Be'thencourt 191

Jerome, St: influența din 15

Ierusalim

cruciade 93, 95

imagini cu 87, 94, 96, 97

ca loc de pelerinaj 65

ca simbol al orașului 109

index 263

Evreii

bibliografie 232-3

Conceptul de caracter 80

cămătari 115

persecuție din 21, 83-4, 86-9,

164

pogromuri 87, 163

camătă 107, 116

purtarea de semne 85

Jihad 95

Joachim din Fiore 199

Joachimists 151

Ioana d'Arc 175

Joao de Santare'm 191

Job 79-80

ca model pentru creștini 19

piața forței de muncă: controlată de către comercianți 115

Ioan X, Papa 43

Ioan XII, Papa 40

Ioan al XXIII-lea: Marea Schismă 170

John Lackland 70, 72

Ioan cel Bun 167

Ioan preotul 9

Ioan Garland 124

Ioan Meung 141

Ioan din Salisbury

umanism 81

Policraticus, 69

Ioan-Paul al II-lea, Papa 45

Iudaismul 93

juriști 106

justiție

233 bibliografia

responsabilitatea de regi 70

a se vedea, de asemenea, legi; sistemul juridic

Kempis, Thomas un `: imitarea lui Isus

Hristos 174

Kings

barbar 27-8

biblic 30

bibliografie 241

Caracteristici 69-71

consacrare 30

bun-pentru-nimic 30

făcătoare de minuni 195

pace 46-7

sfințenie ca recompensa pentru 43

a se vedea, de asemenea, monarhiile

sărut

pe buze 59

de pace 59

cavaleri 54-5

bibliografie 233-4

cavaleri rătăcitor 55

Cavalerii Templieri 59

acuzat de sodomie 89

cunoștințe: importanță

Charlemagne 36

Krako'w 45

Kutna Hora, decretul de (1409) 172

laboratores 12, 195

Ladislau, St 44

laici 198

bibliografie 234

64 calificat

separarea din cler 60-1

în al treilea rând Comenzi 143

Landino, Cristoforo 180

Limba: studiu de 10, 132

limbi 133-6

bibliografie 234

vernaculară 133-4

scris 133-4

a se vedea, de asemenea, anumite limbi

Laon 105

Latină 10

ca limbă de învățare 133

redusă 133

scolastic 134

135 University

râs 152

lege

bibliografie 235

Facultatea de 123

internațional 182-3

Legile 106

barbar 28

canonice 70-1

Charlemagne 33


a se vedea, de asemenea, sistemul juridic

laici vedea laici

învățare


domeniu de 99

de regi 69

circulației legale 106

Sistemul juridic


119 orașe

264 indice

unificare: de Charlemagne 33

a se vedea, de asemenea, legea; legi

lucrari legale: în limbile vernaculare 134

legaliști, guvernul de 126

Legrange, Cardinalul 161

Leipzig University 172

Postul Mare 177

Leo III, Papa 32

Leo IV, Papa 103

Leovigild 28

leprei 89-90, 159

Lex Baiavariorum 28

Lex Romana Burgundiorum 28

Liber Urbani 146

Lie `ge 167

viața, umană: prelungirea de 152-3

a se vedea, de asemenea, de viață

lumina: in biserici gotice 144-5

limes 3, 19

Lisabona 123 University

alfabetizare 195

a se vedea, de asemenea, citit; scris

literatură

Arthur 136

bibliografie 234

cavalerismul 54-5

istoric 137

capodopere 136

pios, dedicată Mariei 77

urban 102-3

vernaculară 133-4

Lituania 197

Lituanieni 149

de viață: relațiile cu morți 51-2

a se vedea, de asemenea, viața

Lollarzi 172

Lombarzii 20

Victoria lui Charlemagne peste 31

ca dușman al papalității 32, 94

Londra 102, 105

ca de capital 103

colecții militare 157

urban revolte 167

jefuirea 155

Lords, feudali: drepturi 51, 67


Lorenzetti, Ambrogio 77

Lorris 105

Lothar 39

Lotharingia 39

eretici 83

Louis, St (Ludovic al IX al Franței), 47, 64, 66,

67, 189

cruciade 96

Declarația de Amiens 144

dezmembrarea corpului de 152

Evrei și 85, 86, 87-8

Mongolii și 148

Universitatea Paris 124, 125

probitatea 153

privind prostituția 107

Roman aux Rois 138

Tratamentul de leproși 90

Ludovic cel Pios 31, 34, 40

divizie a imperiului 39

Renasterii 37

Ludovic al IX-See Louis, St

Ludovic al VII al Franței 95

Ludovic XI al Franței 67

Ludovic XII al Franței 185

Louis german, regele de Est Franks 39

dragoste: a se vedea curtenesc dragoste curtenitoare

loialitate 59

Lubac, Cardinalul de 16

Lu ¨ Beck 119, 120

Lucius III, Papa împotriva ereticilor 84

Ludovico il Moro'''' 188

Lull, Raimon: Enciclopedia 129

Lund, Arhiepiscopia 92

de lux, afișează de: măsuri pentru

descuraja 160-1

Lyon, al doilea a Consiliului din (1274) 149

macabru 79, 161, 162

Machiavelli, Niccolo `187

Machiavelism 16

Masini de: distrugerea 168

Madrid: colecții militare 157

Magdeburg, legea 119

magistralia 151

Magna Carta 70

Magog 9

Maillotins, revolta din 167

Mallorca, regele 3-4

Maniheismul 83, 84

maniere 55-6, 146-7

manuscrise

copierea de călugări 147

iluminate 38

reproducerea de 127

Manuzio, Aldo 177

hărți 153, 193

index 265

Marcel din Paris, St 62

Marcel, E "Tienne 167

marșuri 4

Marco Polo 189

marginalizare

bibliografie 239

178 orașe

Mariano di Jacopo Taccola:

De machinis 156

Marie din Luxemburg, regina 67

Marie, Contesa de Champagne 55

piețe 100

Champagne 114

căsătorie 61, 71

aranjate 56

bibliografie 227

evoluția 56-7

Martel, Charles 30

Martianus Capella 11

Martin, St 44

De Correctione rusticorum 28

relicve 25

Mormântul 66

Martin V, Papa: Marea Schismă 170

Sf. Mc 10, 23

Marx, Karl 195

Marxismul: modul asiatic de producție 8

Maria, Fecioara 57

cult din 73, 75-6, 76-8, 179

pelerinaje 66-7

Maria Magdalena 90

Maria Magdalena, ordinea de 107

Masaccio 180

matematică: Nicholas de Cusa 182

Maudoin 37

Maximilian I, împăratul german 184

Medici, Cosimo 188

în calitate de patron 180

Medici, Lorenzo Magnificul 180

Medicina, Facultatea de 123

Medicis 168, 180, 181

Memento Mori: importanța temei

din 161

memorie: bibliografie 235-6

Ordinelor călugărești cerșetoare 199

crearea de 100

Gothic art 145

Succesul de 138-42

Ordine terțe 143

lucrări de milostenie 143

mercenari 155, 157

comerciant-bancheri 115

Florența 180

comercianti 65

bibliografie 236

Catalană 3-4

Succesul comercial de 112-21

diversificarea 115-16

ca grupuri de elită 108

cultura intelectuală de 117

itinerant 112-13

justificarea 151

trăiesc ca nobilii 116-17

ridica din 99

comerț exterior Europa 189-90

de lucru 147

milă

de către autoritățile politice 163-4

lucrări de 143

Perioada merovingiană 14, 30

metale: moștenirea antichității 6-7

Metodie, St: încercarea de a converti

Slavi 44-5

Michael, St 66

Michelozzo 180

Mieszko, Prince 45

Milano 102, 104

Milano, Edictul de la (313) 14-15

mile 53-4

campanii militare

Charlemagne 31, 34-5

ordinele militare 59-60, 94

serviciul militar: reorganizarea 158

capacitățile militare


noi forme de 155-9

Millennium (1000) 40-8

bibliografie 216

creștere a creștinătății 41-2

mori 151, 200

Minden, Tratatul de la (844) 39

miniaturi: a Fecioarei Maria 77, 78

minorități: violență la 164

a se vedea, de asemenea, nume specifice de exemplu, Evreii

mentă: monedelor 63, 67, 114

miracole 23

bibliografie 237

Mirfield, John 157

Missi Dominici 33

expediții misionare 189

Monarhiile 68


266 indice

armatele permanente 155

Stabilitatea 71

slăbiciune din 163

a se vedea, de asemenea, împărați, regi

mănăstiri

sodomie în 89

vin și bere 50

ordine monastice

Relațiile între 25

măsurarea timpului 24

unificare 33-4

a se vedea, de asemenea, călugări; denumiri specifice

probleme monetare: de afaceri 114

Sistemul monetar: Charlemagne

33

63 bani

justificarea 116-18

a se vedea, de asemenea, monedă; valută

cămătari 115

condamnarea a 107

Evreiesc 88, 115, 116

Mongol invazia 148-9

călugări

cărți 126

Guvernul de 23

Irish 23

de lucru 147

monoteism 12

Mont Saint-Michel 66

Montaigne, Michel Eyquem de 161

Montaillou 85

Montpellier 123 University

Mauri 5

Moravia 45, 92, 149

Rata de mortalitate: Moartea Neagra 160

Mozarabic 135

Muhammad: atacuri la 83

multilingvismul 136

muzee: colecții militare 157

Muzica 17

bibliografie 237

Renasterii 179

Musulmanii 148

acuzat de sodomie 89

cronologie a evenimentelor 210

cuceriri 22, 26-7

cruciade 5, 93, 95, 97

pierderea de dinamism 198-9

Masacrul de 87, 95

în Spania 47-8

109 orașe

Amenințare turcă 185-6

violența la 164

a se vedea, de asemenea, Islamul

mitologie: Europa în 8

Napoli 123 University

națiune: foloseste de termen 175-6

sentimentul național: naștere de 174-6

state naționale: formarea de 155

națiuni: bibliografie 237-8

natură

bibliografie 238

Conceptul de 76, 80

Neckam, Alexander: De naturis

rerum 128

necropole regale, 52

mișcarea neo-platonic 181

Noul Testament 15, 38

Nicolae, St 74

Nicolae Cusanus 186

Docta ignorantia 181


Nîmes 105

Nivados 92

nobilimea 11, 53

bibliografie 238

sânge 70

de caracter și comportament 53

drepturilor feudale 51, 67

în orașele 104, 105

a se vedea, de asemenea, grupuri de elită

Normanzi 43-4

Monarhiile 74-5

Norvegia



notari 64

romane 136

OLAF, St 43

Olaf Sko ¨ tkonung de Suedia 43

Olaf Tryggvason de Norvegia 43

Vechiul Testament 12

condamnarea de sodomie 89

Geneza 80, 147


Oliver 54, 153

Olomouc, episcop de 149

oratores 12, 195

comandă: responsabilitatea Kings 70

Ordinul Fraților Minori vedea franciscani

index 267

Ordinul Predicatorilor Fraților 138, 139,

141-2

comenzi, monastic vedea denumiri specifice

ordonanțe, militare: răspândirea de 156

alte 197

Bizanț ca 26

Mongolii ca 148-9

Otto I, regele Germania 44, 48

imperiu 40-1

Otto al II-lea, împărat 41, 48

Otto III, imparat 45, 48

promovarea Europene

Creștinătatea 41-2

Otto de Freising 82, 153

Imperiul Otoman 96, 199

Universitatea Oxford 123, 125

păgâni și paganism 62

Wlodkowic 182-3

pictura 146

Buna Vestire din 77

ulei: inventarea de 179

Palatine Academy: Charlemagne 37

Palermo 75, 91, 102

papalitate

acțiuni împotriva lombarzii 31, 32

alianță cu Franks 32-3, 94

bibliografie 238-9

cruciade 95

extindere a Portugaliei și Spaniei 192


Inchiziția 141

putere 68

la Roma 103

sfințenie ca recompensa pentru regi 43

universități 125

a se vedea, de asemenea, papi specifice

Paradise 161

iartă 163-4

Paris 4-5, 21, 73, 102

ca de capital 103


Notre-Dame 144

de imprimare 177

prostituție în 107

urban revolte 167, 168

Paris universitate 109, 121, 123, 125, 175

ataca pe Ordinelor călugărești cerșetoare 141-2

greve 124

parohii 51, 52, 61

parteneriate, afaceri 114

Patrick, St 21

spirit patriotic 175

patronajul 59

de către comercianți 117

Paul, St 65, 113

relicve 25

Paul Diaconul 36

Paulin de Aquileia 36

pace

aspirațiile la 158

sărut de 59

pace mișcare 46-7, 54, 95

mișcări țărănești 165-6

Țăran război 166

țărani 35-6, 49, 100

migrației în orașe 105

mișcarea pentru pace 46

productivitate 199-200

impozite 106

prima calitate: Tehnica de 127

Pegolotti: Practica DELLA mercatura 189

Pelagius II-lea, Papa 18

penitență 65

pocăință: călugări 147

Pepin dinastia 13, 30

Pepin de Herstal 30

Pepin din Italia 37

Pepin cel Scurt

consacrarea de 30, 32

'' Cusur'' 84

persecuție 81-90

bibliografie 239

Persian Wars 8

Persanii 148

Peter, St 65

relicve 25

Petru Sihastrul 87

Peter Lombard: Cartea

Sentințele 130

Petru Mucenic 141

Petru Venerabilul 83

Fazan de conferință 179

Philip Augustus (Filip al II-lea) din Franța 64,

66, 68, 123

Conturile 152

cruciade 95

Philip III din Franța 138

Filip al IV-Târgul de France 67, 68-9, 126

Philip VI 67

Philip Bold, ducele de Burgundia 156

Filip cel Bun, ducele de Burgundia 179

268 indice

Philippe de Commynes: Europa

188-9

Philippe de Harvengt 109

Pierre de Bruys 83

Pietro de Crescenza: Ruralium

commodorum opus 151

pelerinaje 25, 64-7

bibliografie 239-40

pentru copii 66

Santiago de Compostela 47-8

Pius al II-lea, Papa (Aeneas Silvius

Piccolomini) 181, 182, 186, 197

Asia 1

Conceptul de Europa 1

Europa 1

numele de locuri: 45 de modificări

Locuri: dedicate Fecioarei Maria 78

ciuma vedea Moartea Neagră

pluguri 50

Po, River 113

Podiebrad, George, rege al Boemiei

Planul european de 186-7

Universitas 186

poezie, biblic: carolingian 38

pogromuri 87, 163

Poitiers, Bătălia de la 26-7, 30

Polonia 45, 197

Bătălia de la Gru ¨ nwald 182

noua viziune a Europei 149


violența socială 164

forțelor de poliție 163

Polis 10

politețe 146

Politica: orașe 103

sondaj fiscale 167

Polo, Marco 189

Populația 199

bibliografie 240

portrete: de succes de 179

Portugalia 185

expansiune în Africa 191

Extinderea peste Atlantic 192

Portugheză: sclavia 189

Posesie: de diavol 61

sărăcie: bibliografie 241

putere

echilibru de 178

Kings 69-70

papal 68

practici, religioase: modificări 61

Praga 32

Praga 176 University

predestinare: Augustin 16

Prester John 193

Prețul crește 156

tipografii 177-8

probitatea: idealul de 153

procesiuni

carnaval 63

mascat 62

productivitate 199-200

noua valoare de 151

profesioniști: război 155

profesii

ca grupuri de elită 106-7

ierarhie de 108-9

profesori 152

profit 151

comercianti 116

progres 198-9

profeție, politic 176-7

proză: difuzarea de 137-8

prostituție 107-8

Prusaci 149

Przemyslid Dukes 92

Autoritățile publice se vedea autorități;

guvern

publicații: științifice 130

Purgatoriu 52, 62, 117, 152

purificare 77

Putti 179

Raban Maur 37

lectură

de laici 127-8

practica de 126-7, 178

realism 179

motiv

Aquinas 131

Conceptul de 76, 80

dialectică și 130

utilizarea de 151

Receswinth 28

Reconquista 47, 73

înregistrări, 117 scris

rectori universitari: 122

Reformele: Charlemagne 33,

37-8

regiuni: culturi 63

Reims 73, 100

relicve, sfinte: cult din 25

index 269

religie

noi practici 117

omniprezența 200

a se vedea, de asemenea, nume specifice de exemplu, Catolic

remisiune, scrisori de 163-4

renaștere 6

Secolul al 12-lea 75-6: bibliografie 216

Carolingian 36-8

iconografie 178-9

Italiană 187: loc de Florența în 180-1,

187

noțiunea de 6

utilizarea termenului 195

Rene "de Anjou 185, 188

revoluție: comercial 112

Rho NE, River 113

Richard I Inimă de Leu 64, 66, 72

cruciade 95

homosexualitatea 89

Richard al II-lea al Angliei 156

Richard de Cornwall 87

riscului, noțiunea de 116

râuri

rute comerciale 113

ca reuniune neutru plasează 4

drumuri 10-11, 101

Robert de Artois 67

Robert de Courson 123

Robert de Sorbon 125

Robert cel Pios, regele Franței 12, 46,

73

Rocamadour 67

Rocco, St 161

Roger I, regele normand 74

Roger al II-lea, regele normand 75

Roland 31, 54, 153

Rollo 43-4

Roman aux Rois 138

Biserica romano-catolică vedea Biserica Catolică

Imperiul Roman

Creștinarea 14-15

dispariția de frontieră militare 20

Limbi romanice 134

Stil romanic 144

Roma 4-5, 39, 104

ca de capital 103


relicve sfinte din 25


ca loc de pelerinaj 65-6

sac de 15-16

Roma, Ancient

aculturație cu barbarii 19-20

moștenire de 10-11

amenințare de barbari 22

Roma, episcop de

Refuzul Bizanțului de a recunoaște 26

pierderea de prestigiu din 22

Masă rotundă: mit de 111

a se vedea, de asemenea, Arthur, regele; arthuriene

literatură

Roussillon: anexarea de 3

Royalty: bibliografie 241

reguli: Charlemagne 33

rurală vedea țară; oraș / țară

opoziție

ruralizare: Europa 27

Rusia 197

Apariția de putere 169

comercianti 118-19

Rutebeuf 141, 148

Sabatier, Paul 142

sacrements 61

Saint Gothard trecere 41, 113

Sfânta Maria a ordinului Barbari 59

Saint Thomas de ordine Acre 59

Saint-Denis, Abația de 73, 103, 138


Grandes Chroniques de Franța, Les 175

sfințenie: ca recompensă pentru regi 43

Sfinții 10

bibliografie 241-2

biografii 137

organisme 65-6

25 de zile

ca noi eroi 23

promovarea de 161

a se vedea, de asemenea, nume specifice

Saladin 95

Salamanca Universitatea 123-4

Legea Salică 28, 70

Salimbene de Parma 135

mântuire: Quest pentru 199

Samo, rege al slavilor 32

Sancho al II-lea, rege al Castiliei 74

Santiago de Compostela: pelerinaje

47-8, 66

Saracens 5

Satana 90-1

Saxa-Wittenberg, ducatul 183-4

Saxonia 183

270 indice

Scandinavia 32

intrarea în creștinătate 43-4

monarhiile 71, 74

poziția în Europa feudală 92-3

conflictelor sociale în 168-9

savanți: rătăcitori 124-5

Bursele 125

scolastică

bibliografie 242

apariția de 80, 100, 129-32

școli

bibliografie 247

Imperiul carolingian 36

crearea de 117 secundar

Succesul 121

urban 64, 99

Stiinta: bibliografie 242-3

a se vedea, de asemenea, inovare, tehnologie

sculpturi

în clădiri gotice 145, 146

a Fecioarei Maria 78

de transport maritim vedea transport

Sebastian, St 161

Sistemul seigneurial vedea feudalism

comentarii teză 130

35 iobagi, 100

predici: teologie urban din 101

Slujitorii lui Mary 139

Severinus, St 20

Sforza, Francesco 188

Shakespeare, William

naționalism 175

Richard al II-lea 175

șerifi 72

transport și navigație: îmbunătățiri

în 7, 113, 192-3

'' Vecernia Sicilia'' 75

Sicilia

monarhiile 71, 74-5


Sigismund, Împăratul 173, 183-4,

186

păcat 61-2

bibliografie 243

Conceptul de 81

sclavi și sclavia 35, 100, 189

Slavii 32, 197

încerca să convertească 44-5

intrarea în creștinătatea europeană 41,

42-3

Monarhiile 71

cadru social: reformelor gregoriene

60-1

societate

structura celulei de 50-1

trei funcții 12, 69

Socratism, Christian 10, 80-1

sodomie 89

suveranitate: Conceptul de 198

spațiu: remodelare de 25

Spania

catedrale 145

expansiune în Africa 191

Extinderea peste Atlantic 192

Musulmanii în 47-8



violența în 164

condimente 189-90

Split, Consiliile de (925, 928) 43

Sprenger, Jacques: Malleus

Maleficarum 165

primavara: apreciere de 7

vitralii 145

de stat, moderne: bibliografie 218

de stat-104 orașe

statut, socială: în orașe 106-7

Ștefan I, St

ca rege-Saint 44

Libellus de instructione morum 44

Povestiri

Brittany 55, 196

populare 62-3

Strasbourg Jurămintele 133

greve: Universitatea 124, 142

studenți 65

Sturluson, Snorri 137

Sturmi 31

subiectivitate, literar 153

Suger, abatele de Saint-Denis 145

summae 131

supranatural 80

Svatopluk, Prințul de Ungaria 45

Suedia



Elvețian

cantoane: forțele militare 156

mercenari 155, 157

Elvețiană Confederația 41

Sylvester II-lea, Papa: promovarea Europene

Creștinătatea 41-2

index 271

maniere la masă 55-6, 146-7

Taborites 173

Tannha ¨ utilizator 146

tarot carduri 179

Tătari 148-9

evaziunii fiscale 116

impozite 3-4, 106, 110-11, 113, 115-16

profesori universitari,

apariția de 121-2

de lucru 147

Tehnologia 199-200

a se vedea, de asemenea, inovarea

Tempier, E "Tienne 122, 142

temple 10

teritoriului 196-7

Cavalerii teutoni 120, 182, 183

industria textilă 108, 112

Revolta din 168

teatre 61, 111

Teodor Paleologul 156

Teodoric 17, 21, 28

Teodosie I: creștinismul 14-15

Teodulf, stareț de Fleury-sur-Loire 36,

37

teologie

Aquinas 131

bibliografie 244

Facultatea de 123, 152

Nicolae Cusanus 181

urban 101

Theophano, printesa 48

Comenzi terțe 143

Thomas de Cantimpre "

Bonum Universale de apibus 129

Liber de natura rerum 128-9

Thomas din Cobham 116

THOMASIN de Zerklaere: Der Wa ¨ lche

Gast 146

timp 200-1

bibliografie 244-5

Măsurarea 24-5

Toledo 21, 74, 91

taxele de trecere 106, 113, 115-16

morminte: reprezentare de cadavre pe 161

Tomislav, regele 43

Instrumente 7

Toponimia: modificări de 45

tortură 85

atingere, regal 195

Toulouse 105

Toulouse University 124

Turneele 54

Tours 25, 36

ca loc sacru 66

Tours, Consiliul de 133

oraș / țară opoziție 56, 100

bibliografie 246


10 orașe

bibliografie 245-6

mare 102

Bizantină 109

capitalele 103-4

Caracterul de 105-8

Chineză 109

Conflicte: Scandinavia 168-9

crearea de 99, 100-12

declin de 27

definirea 110-12

democrației și 109-10

Dezvoltarea 195

episcopală 102

feudalism și 104-5

literatura de specialitate 102-3

marginalizare 178

Muslim 109

relația cu țara 104-5

revolte 166-8

de stat 104

locuitorii orașului: definirea 111-12

comerț și comercializare

Charlemagne 33

limitarea de 27

în afara Europei 189-90

pelerinaje și 65

renaștere de 99, 112-21

impozite 3-4

a se vedea, de asemenea, comerț; negustori

Sindicatele 166

tranzacțiilor: ierarhie de 108-9

transept: simbolismul din 38

tranziție, Le 161

Transport 113

a se vedea, de asemenea, râuri, drumuri, transport maritim

Tristan și Isolda mit 57, 58

Trondheim 92

trubaduri 57

bibliografie 246-7

armistițiu: Dumnezeu 46

Tuchins 166

Torino: colecții militare 157

Turcii 9-10

272 indice

Cruciade 93

amenințare de 185-6, 196-7

puncte de cotitură 195

Toscana: eretici 83

Tyler, Wat 167

tiran: utilizarea pe termen 11

Tirol: colecții militare 157

incertitudine, noțiunea de 116

universități 64, 196, 197

bibliografie 247

crearea de 100, 121-6

națiune și 175-6

Uppsala 92

Urban al II-lea, Papa 87, 95

cruciade 97

Urban V, Papa: Marea Schismă 169

Urban al VI-lea, Papa: Marea Schismă 170

urbanitate 146

URBS-rus de opoziție a vedea orașul / țara

camătă vedea cămătari

Utrecht 118

vagabonzi: creșterea 155

Valde `s, Pierre 84

Valorile

ceresc, pe pământ 150-3, 177,

200

noi 149-50

Vandali 22

Vanity 161-2

Vegetius 10

Venețienii: Spice comerciale 190

Venice 102, 104, 114, 189

putere de 188

de imprimare 177

Veneția, Senatul a 158

Verdun, Tratatul de la (843) 39

vicii: luptele cu virtute 61-2

Vikings 43, 74

vila 27

sate 51-2

bibliografie 247

iobagi 100

Vincent de Beauvais: Speculum majus

129

violență

bibliografii 217, 247-8

canalizarea și reglementare 46

documentație 163

cavaleri 54

sociale 162-9: Black Death 160

a se vedea, de asemenea, războaie

Virgil: Eneida 138

virginitatea: idealul de 23

virtuțile 53

lupta cu patimile 61-2

Visby 119-20

Visby, bătălia de 156-7

Visconti, Filippo Maria 188

Vizigoții 17-18, 21

Legile 28

Vitruvius 10

Vivaldi: Ugolino și Vanino 191

Vojtech See Adalbert, St

Voltaire: Zadig 196

Volumen 126

Valdenzii 84

erezii 165

izolarea 171

Waldo, Peter 84

Pereții

dans de moarte pe 162

oraș 101

Walter de Henley: Housebondrie 151

Warnefried 36

Warriors 34-5

muncă 147-8

războaie și războiul 157

bibliografii 217, 248


erupție de 155-9

sfânt 94, 95

doar 94, 95

tratate de 156

bogăție

Biserica 83

de grupuri de elită urbană 106

arme: moștenirea antichității 7

Ritmul săptămânal 200

Vest

comparație și contrastează cu

Est 8-9, 25-7

schimbare de putere la 4-5

Rusalii 200

William I Cuceritorul (Bastard) 44,

71, 151

William al II-lea Rufus din Anglia:

homosexualitatea 89

William al II-lea, rege al Siciliei 75

William IX al Aquitaniei 58

index 273

William de Conches

De Philosophia Mundi 128

umanism 81

William de Malmesbury 69

istorii 137

William de Ockham 122-3

William de Saint-Amour 141

ferestre: vitralii 145

vin 10, 49-50

vrăjitoare

bibliografie 248

persecutarea 164-5

Witz, Konrad: dans de moarte 162

Wlodkowic, Pawel: viață și de muncă 182-3

femei

bibliografie 248-9

Cartea de ore 127-8

galanterie 55

excluderea de la tron 70

importanța crescută a 179

religios 23

Starea de: dragoste curtenitor și 57; cultul

Fecioara Maria și 78; căsătorie

și 56

violența la 164

muncă

ambiguitate de 147-8

bibliografie 249-50

Ordinelor călugărești cerșetoare 141

Valorile 150

revolte muncitorești 165-6, 171

-economia mondială 178, 197

scris 177

bibliografie 250-1

reformele în Charlemagne

37

răspândirea de 152

utilizarea de 64

limbile scrise 133-4

înregistrări scrise 117

Wycliffe, John: erezii

171-2

Wynfrith, St 31

xilogravuri 177

Young: bibliografie 251

274 indice

nasterea europei

Documents