Îmi amintesc și acum vorbele încărcate spiritual ale lui Adinel, unul dintre cei 13 membri ai echipei, consultant și investitor în idei și oameni cu valoare, în dimineața zilei de 2 februarie, anul curent. Ajunsesem seara în tabăra finală de la Mweca cu bucurie în ochi, oboseală în mușchi și articulații și adrenalină în sânge, de unde și

energia vie cu care Adinel desenează în aer (bogat în oxigen – “Doamne cât ne-ai lipsit, îmi pare atât de bine că ești aici!”), ges-tul de pedeapsă pentru cei care comentează de pe margine.

Ascultând acest bufeu de sinceritate verbală, conștientizez cel mai mare beneficiu al acestei expediții, și anume obținerea unei rezonanțe amplificate extraordinar în cadrul echipei, chiar și în planuri subtile, construită de-a lungul și de-a latul expediție. Dovada supremă fiind faptul că în acele secunde toți gândeam la fel ...

Dar e mult de povestit pentru a înțelege ce s-a întâmplat aco-lo. Mă întorc în trecut pe titanicul munte și prima imagine ce îmi apare este echipa noastră în jurul mesei de (fiecare) seară, în cor-tul pregătit de porteri (în total 35 de africani s-au ocupat de gru-pul nostru de 13 persoane), pe care găseam întotdeauna pregătit termosul cu apă fierbinte și plicurile de ceai cu numele, cum altfel, Kilimanjaro. Îmi place mult atmosfera de final de zi, în așteptarea cinei, când împărțim impresii, lecții, gânduri și glume, ca reacție

la textul “mâine o să urcați mai mult, e mai frig și mai puțin oxigen, dar voi o să vă descurcați excelent”. Ha, ha! Glumești? Mesagerul se numește Sorin Fitu, ghidul nostru de Timișoara, marfă de import în capitala de ca-litate extra, cu trek record al zonei (în expediția lui an-terioară din 2010 a urcat cu grupul său cel puțin 3 zile pe ploaie și implicit pe noroi și ape șiroind, de unde am dedus că a noastră karmă de super vreme fără stropi nu se datorează prezenței, nici prestanței, ci doar prestației sale aducătoare de seninătate). Dan și Marius (frați din Piatra Neamț, antre(pre)nori de performanță) scot tru-sa cu medicamente și împart după nevoi ( întotdeauna aveau exact ce îți lipsea - geluri, pastile, batoane, leuco-plast, ceai cald cu ghimbir, o vorbă bună și întotdeauna înțeleaptă). Cătălin (coleg cu mine la Colliers) și Cristina (arhitecta) zâmbesc la unison și ţin într-o mână lingura de lemn și în alta GoPro-ul, care clipocește de bucurie că e invitat chiar și la masă. Atena (femeie, soție, mamă, proprietară de business și un ONG pentru mămici) e sa-rea și piperul grupului, fără ea nu mai era la fel. Cosmin se uită cu admirație la băieții lui, Andrei și Mihai, mândru de ei că se descurcă mai bine decât oricare dintre noi și de el pentru că a luat decizia să se expună împreu-nă cu ei la experiențe atât de diferite de viața de zi cu zi. Adecvat momentului, Lucian (consultant) ne spune bancul cu “Mami, ce avem la cină? Spaghetii cu gor-gonzola!” și râdem cu lacrimi și cu scuturături de umeri, semn că nu suntem chiar așa de obosiți… Iar Andrei C, maturizat pre(a)matur la cei 23 de ani ai săi, cere să afle exact câte proteine va avea cina, ca să verifice dacă este în graficul stabilit … Iar eu mă zgribulesc de frig, mai pun o vestă pe mine și mă gândesc la ascensiunea finală…

Oare voi ajunge pe vârf?Într-o seară de vară ne-am adunat mai mulți de același fel și ne-am inițiat despre expediția în sine, cum ne vom pregăti, ce riscuri și ce costuri avem. A urmat crearea grupului, aleși după vorbă, după port. Sunt prieteni de-ai mei care au adus cu ei alți prieteni. În decembrie și ianuarie am mers împreună în 2 weekenduri de pregă-tire, cu scop declarat să ne cunoaștem, să verificăm/testăm echipamentul de pe acum achiziționat (când mergeți pe Kili, dați un semn, avem pe toate măsurile și gusturile, le dăm ieftin, vorba africanului “special price for you my friend, and don’t worry, looking is free!”) și să testăm cât de praf suntem la efort fizic. Am parcurs trek de zi și trek de noapte, am dormit afară în cort și igloo, la temperaturi de aproximativ zero grade, pentru aclimatizare. Am povestit mult despre importanța unui echipament corect, pre-cum și despre aclimatizare la aerul rarefiat al zonei de la peste 4.000m.

Antrenamentul fizic pe care am agreat și aproape constant l-am și efectuat în cele trei luni

În aprilie anul trecut, am avut ideea ca în anul de viață curentă 40, după mulți ani trăiți intens cognitiv, să

am împreună cu un grup de prieteni o experiență crescătoare din punct de vedere fizic, afectiv și spiritual.

Text: Ilinca Păun, Foto: Cătălin Niculiță

Happy

Urcasem și coborâsem aproximativ

5.500 m diferență de nivel în

ultimele 36 de ore, cu două reprize

a câte 3 ore de somn.

Ilinca Păun

La 40 ani, manager al unei

companii de consultanță,

este pasionată de

educație și sporturi

extreme şi conduce o

Toyota Land Cruiser în

care intră atât caiacul,

cât și cei 3 copii.

travel Pe Acoperișul Africii

42 Aprilie - Mai 2015 Aprilie - Mai 2015 43

anterioare plecării (am mai tras chiulul, că deh, suntem și noi oameni și nu lucrăm (nici măcar corpul) de sărbătorile legale) a constat în 30 de minute minim pe zi de exercițiu fizic, alternând sesiuni de mers normal, marș rapid, înot, bicicletă și urcat scări. Peace of cake (mai bine fără zahăr, că măsoară la cântar).

În data de 26 ianuarie am pupat copiii pe frunte, le-am promis magneți cu Kili și cu safari și am plecat în gașcă cu mult entuziasm și chef în nemaivăzută și nemaipomenită vacanță (după expediție ne-am întins la 4 zile de plajă în Zanzibar).

Am ales ruta Machame (probabil cea mai frumoasă rută de ascensiune pe vârf), varianta de 6 zile. Începe la Machame Gate la 1.640m. Sunt 3 zile de ascensiune zilnică de aproximativ 6-8 ore în medie, timp în care se parcurg trei tipuri de habitat – rainforest, moorland și

The pictureImaginea care îmi tot apare în minte este echipa noastră în jurul mesei de (fiecare) seară, în cortul pregătit de către cei 35 de aficani, pe care găseam întotdeauna termosul cu apă fierbinte și plicurile de ceai Kilimanjaro.

semideșert, până la Barancco camp. În ziua a patra se parcurg 10 ore, cu stop pentru masă în tabăra Karanga, până la Barafu, tabăra de pregătire pentru Summit. Puțină odihnă și puțin ceai. Urmează de la miezul nopții să plecăm în cursa de 1.250 m de ascensiune abruptă, nocturnă, dar cu cel mai frumos răsărit din lume, chiar sub coama buzei craterului, la 50 m altitudine de Stela Point. După ce am atins vârful, în jur de 8 dimineața, am pornit la vale și am parcurs 2.800 m diferență de nivel, ajungând seara la Mweca, ultima tabără din această rută, înainte de ieșirea din parcul Kilimanjaro din ziua a 6-a. Efortul de urcare/coborâre din fiecare zi este ac-ceptabil, apar însă dureri de cap și stare de greață în-cepând cu ziua a treia, odată cu depășirea pragului de 4.000m. Și tot ce ai la îndemână ca remediu este APA….Am baut zilnic 3-4 litri de apă cu calciu și alte săruri, care ajută la prevenția simptomaticii, pentru a face față oxi-genului care ne părăsea. Nu ne pregătește însă nimic pentru maratonul celor 36 de ore de anduranță pe N.O. (pe neoxigenate), respectiv ziua 4 și 5 și noaptea ce le unește. E cruntă ascensiunea către summit, urc de 4 ore, gâfâi cu zgomot, mă clatin și, deși abia pun un bo-canc cu încetinitorul în fața celuilalt, obosesc groaznic. Paul, ghidul african din fața mea se oprește 3 secunde. Adorm în picioare. Mă trezesc pentru că îl aud că îmi spune să mergem. “Pole, pole…and let the mountain take you to the top….”. Îl ascult, și las o forță nevăzută a universului să mă conducă, nu îmi pot imagina cum pot altfel să ajung până sus…

Din forța respectivă au făcut parte și echipa de ghizi și porteri. Cei 30 de africani au cărat bagaje-le, strâns și așezat tabăra, gătit și servit masa, și cel mai de ajutor poate este că ne-au (în)cântat…. Cu o bucurie pe care sărăcia lucie în care trăiesc nu o justifică, ne-au trezit sufletele la viață. Am cântat și dansat cu ei, întru celebrarea muntelui. Am învățat pe Kili ce înseamnă cu adevărat perseverența, răbdarea și o lecție frumoasă de leadership servant de la echipa de ghizi. Ne-am întors acasă altfel, cu mintea și inima mai deschisă la nou, la greu, la cer.

A fost o expediție multiregională (Muntenia, Moldova, Banat și chiar Ardeal), multiculturală (corporatiști, an-treprenori, elevi și în general oameni cu o (sub)cultură a umorului super(b) dezvoltată) și multispecializată (orientare montană pe lună plină de efort, mers la țintă cu frontala în bocancii celui din față, nedormire la mare înălțime, râs din orice, foto la orice, supraestimat punc-tualitatea africană și subestimat efectele servirii de maioneză și peanut butter la aceeași masă și, în sfârșit, mult râvnita expertiză în vegetarianism de ascensiune la mare altitudine…). A fost super fun și de abia aștept următoarea tură… gândesc exotic, confluență de mari, mirodenii și cultură arabă, africană și mediteraneană…. ce să fie oare?

travel Pe Acoperișul Africii

44 Aprilie - Mai 2015

Travel Pe Acoperișul Africii