Modul V- Finanţe şi fiscalitate

Suport de curs

I. ANALIZAREA VENITURILOR PUBLICE

Finanţele reprezintă toate relaţiile exprimate în formă bănească dintre persoanele fizice, juridice pe de oparte şi stat, pe de altă parte.

Persoane fizice Persoane fizice

Persoane juridice Persoane juridice

I IIAcumulare de resurse Redistribuire resurse

Finanţele publiceîndeplinesc două funcţii: 1. funcţia de repartiţie, care constă în constituirea şi distribuirea fondurilor;2. funcţia de control.

Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor băneşti instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor băneşti ale acestuia, alcătuind un tot unitar denumit sistemul veniturilor publice.

Veniturile publice includ resursele financiare ale administraţiei de stat, ale asigurărilor sociale de stat şi ale instituţiilor publice cu caracter autonom.

Veniturile publice pot fi structurate după mai multe criterii:a) conţinutul economic al veniturilor :

• venituri bugetare care au conţinut fiscal, adică prelevări cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege şi care au, de aceea, o flexibilitate redusă (condiţiile lor nu se pot modifica decât prin lege); ex.: impozit pe profit, pe salarii, TVA etc. • venituri bugetare care nu au conţinut fiscal (nefiscale), ca de exemplu: taxe consulare, taxe pentru folosirea drumurilor publice.b) ritmicitatea încasării:

• venituri ordinare sau curente, care sunt obţinute de stat în mod obişnuit şi sunt încasate cu ritmicitate la buget (venituri fiscale, venituri din sectorul public etc.);

• venituri extraordinare, la care se recurge în situaţii deosebite (împrumuturi, transferuri, ajutoare şi donaţii din străinătate etc.);c) provenienţa:

• venituri interne, provenite din economia naţională;• venituri externe, provenite din străinătate;

d) nivelul de referinţă:• venituri ale bugetului de stat;• venituri ale asigurărilor sociale de stat;• venituri cu destinaţie specială, pentru acoperirea cheltuielilor din fonduri speciale;• venituri ale bugetelor locale.Veniturile fiscale, ce reprezintă cea mai însemnată parte a veniturilor publice, sunt

clasificate la rândul lor după mai multe criterii:a) după trăsăturile de fond şi formă:

2/20

STATSTAT

• impozite directe, stabilite pentru fiecare contribuabil în parte, nominal, aşezate pe venit şi/sau pe avere;• impozite indirecte, stabilite pe consumul de bunuri şi servicii, nepersonalizate, aşezate pe cheltuieli;

b) după obiectul impunerii:• impozite pe venit;• impozite pe avere;• impozite pe consum;

c) după scopul urmărit:• impozite financiare, instituite pentru acoperirea cheltuielilor statului;• impozite de ordine, instituite pentru limitarea unor acţiuni sau pentru realizarea unor

obiective, altele decât cele fiscale, de exemplu: suprataxele pentru limitarea consumului de tutun, impozitele pentru fondurile speciale;d) după frecvenţa încasării:

• impozite permanente sau ordinare, care au caracter peren şi se încasează periodic;• impozite incidentale sau extraordinare, care se instituie pentru perioade determinate şi au

de regulă un scop strict precizat care, odată realizat, determină desfiinţarea respectivului impozit;d) instituţia administratoare:

• impozite ale administraţiei centrale, încasate direct la bugetul de stat, din care se pot stabili nivele sau cuantumuri ce pot fi reţinute de organele locale; de exemplu, impozitul pe salarii pentru care, prin legea bugetului, se stabileşte ce judeţe şi în ce cotă îşi pot reţine o parte din impozitul pe salarii colectat de la unităţile rezidente în respectivul judeţ;

• impozite ale administraţiei locale, care se încasează de către organul local care le-a iniţiat.Impozitele directe, la rândul lor, se clasifică după obiectul impunerii în:• impozite reale, aşezate pe obiecte şi care nu ţin seama de situaţia personală a

contribuabilului, cum sunt: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activităţi industriale şi comerciale şi profesii libere, impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc;

• impozite personale, aşezate pe venit sau pe avere şi care ţin seama de situaţia personală a contribuabilului.

Impozitele indirecte, la rândul lor, se clasifică după forma lor în:• taxe de consum;• venituri din monopoluri fiscale;• taxe vamale;• taxe de timbru şi de înregistrare.

1. IMPUNEREA FISCALĂ ŞI PRINCIPIILE EI

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Persoanele fizice sau juridice în cauză sunt, în principal, cetăţeni români sau agenţi economici cu domiciliul în România, dar pot fi şi cetăţeni străini sau agenţi economici străini care desfăşoară activitate în România, în măsura în care ei dobândesc venituri sau posedă averi în ţara noastră. Toţi cei de la care se percep impozite sunt numiţi generic contribuabili. Ca rezultat al impunerii fiscale se formează veniturile fiscale ale statului, în principal sub forma impozitelor şi taxelor.

Impunerea fiscală are următoarele caracteristici:

3/20

a) este obligatorie, în sensul că este efect al legii, lege care precizează la cine se referă, în legătură cu ce se stabileşte etc. Introducerea unei legi referitoare la impunere se poate face numai de organul legislativ naţional (parlamentul) sau de consiliile locale în limitele stabilite de parlament.b) are titlu definitiv şi nerambursabil, ceea ce înseamnă că, dacă plata impozitului/taxei a fost făcută conform legii, contribuabilul nu o poate reclama sau redobândi în nici un fel.c) este fără contraprestaţie, ceea ce înseamnă că în schimbul plăţii impozitului/taxei nu se poate pretinde un serviciu imediat, direct şi echivalent. În legătură cu aceasta, nu poate fi însă exclusă pretenţia pe care un contribuabil o poate avea, în mod cu totul îndreptăţit, faţă de stat, de a beneficia şi el (contribuabilul) de efectele pe care le are sau ar trebui să le aibă pentru cetăţean îndeplinirea de către stat a funcţiilor sale.

2. ELEMENTELE IMPOZITULUI

Reprezintă acele componente care contribuie la stabilirea mărimii lui, a sursei, a modului de aşezare şi a momentului datorării lui. Ele au o importanţă definitorie în stabilirea legalităţii perceperilor şi a cuantumului obligaţiei fiscale.

1. Denumirea impozitului reflectă natura economică a impozitului respectiv şi este prevăzută chiar în titlul actului normativ, întrucât „impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”.

2 Subiectul impozitului (plătitorul sau contribuabilul) este persoana fizică sau juridică pentru care legea stabileşte obligativitatea de plată a impozitului. În anumite cazuri, legea stabileşte un terţ, împuternicit şi obligat să reţină impozitul şi să-l verse la buget. De pildă, în cazul impozitului pe salariu, salariatul este subiect, el plăteşte impozitul din salariul său, dar reţinerea şi virarea la buget revine celui care l-a angajat.

3. Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridică ce suportă efectiv plata impozitului. Se mai numeşte destinatar, deoarece impozitul în cauză este virat spre respectiva persoană, pentru a fi suportat. De pildă, în cazul taxei pe valoarea adăugată (T.V.A.), impozitul este perceput (datorat, calculat şi vărsat la buget) de vânzătorul unui produs, care este subiect al acestei taxe. Prin preţ, însă, acesta poate vira taxa în sarcina cumpărătorului, care este suportatorul acesteia.

4. Obiectul impozitului este materia supusă impozitării: venitul, averea, obiectul vândut/cumpărat, bunul importat etc.

5. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul, ceea ce în mod obişnuit este venitul contribuabilului. Sursa poate să coincidă sau nu cu obiectul impozitului. La impozitele pe venit, cele două elemente coincid; în schimb, la impozitele pe avere ele nu coincid de obicei, deoarece numai în cazuri de excepţie contribuabilul îşi diminuează averea prin vânzarea unei părţi a acesteia cu scopul de a-şi achita impozitul aferent.

6. Unitatea de impunere este unitatea de măsură cu care se determină dimensiunea materiei impozabile. De pildă, în cazul impozitului pe teren aceasta este metrul pătrat pentru terenurile intravilane cu alte destinaţii decât cele agricole şi hectarul pentru terenurile agricole.

7. Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unităţii de impunere. Această cotă poate fi stabilită ca sumă fixă sau ca o cotă procentuală (constantă, progresivă sau regresivă).

8. Asieta este totalitatea măsurilor pe care organele fiscale le iau în vederea aşezării impozitului pentru fiecare subiect în parte: identificarea obiectului, stabilirea mărimii sale şi calculul impozitului datorat.

9. Termenul de plată reprezintă data până la care impozitul trebuie să fie achitat. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte ce prezintă repetabilitate pe parcursul anului (salariul, profitul, vânzările de produse etc.) se stabilesc termene repetitive legate de data constituirii

4/20

obiectului impozitului: data plăţii salariului, data închiderii gestiunii lunare etc. Pentru impozitele introduse în legătură cu obiecte a căror modificare de volum este mai rară se fixează o dată sau câteva date pe parcursul anului, la care plata se poate face integral, eventual în tranşe.

10. Sancţiuni. Legea menţionează pentru fiecare tip de impozit sancţiunile care vor fi suportate de subiect în caz de nerespectare a termenelor de plată: majorări, popriri, sechestru, scoaterea la licitaţie, amenzi penale şi, în cazuri extreme (evaziune intenţionată sau frauduloasă), privarea de libertate.

3. IMPOZITELE DIRECTE

Impozitele directe sunt o categorie de impozite clasificate după criteriul trăsăturilor de fond şi de formă. Ele prezintă o serie de avantaje rezultate din trăsături ce răspund cerinţelor multora din principiile impunerii: sunt nominative, sunt legate de puterea economică şi de situaţia personală a contribuabilului, sunt aduse la cunoştinţa plătitorului anticipat plăţii atât în ce priveşte suma de plată, cât şi termenele-scadenţă.

Impozitele directe sunt clasificate după obiectul impunerii în impozite reale şi impozite personale.

Impozitele reale sunt aşezate pe obiectul activităţii şi nu mai sunt caracteristice epocii contemporane. Aşezarea lor necesită introducerea unei instituţii specifice care să descrie obiectul activităţii şi să-l înregistreze pe persoane.

Impozitele personale sunt aşezate pe venit şi pe avere şi constituie forma de impunere cea mai răspândită în zilele noastre.

3.1. Impozitul pe venitul din salarii

Impozitele pe venit sunt aşezate pe diferitele tipuri de venituri, unele fiind însă exonerate: pensii, ajutoare sociale, burse, dobânzi ş.a., cu diferenţieri pe ţări şi în timp.

Obiectul acestui impozit îl constituie venitul realizat de orice persoană fizică sau juridică, venit care se numeşte brut. Acesta este ajustat, potrivit legii, prin deducerea unor cheltuieli pe care le-a suportat contribuabilul, obţinându-se astfel venitul impozabil care reprezintă materia impozabilă şi, ca expresie cantitativă, masa acesteia.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în intelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor.

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

5/20

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu;

d) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

e) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

f) alte venituri precizate în Codul fiscal.Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub

formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1000 lei inclusiv, astfel:    - pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 250lei;    - pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 350 lei;    - pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 450lei;    - pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 550 lei;

- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere-650 lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1001 lei şi

3000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.     Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3000 lei nu se acordă deducerea personală.

Impozitul lunar se determină astfel: la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni şi următoarele:

- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;- cotizaţia sindicală platită în luna respectivă;- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel încat la nivelul anului

să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.Aplicaţie: Calculaţi salariul net pe luna septembrie a unui salariat cu contract de muncă cu program normal, ştiind că salariatul are: salariul de încadrare este de 750 lei, o persoană în întreţinere şi spor de vechime de 10%.Rezolvare:a) Calculul veniturilor brute1. ore lucrate (8ore x 22zile =176 ore)..................................................750lei2. spor de vechime 10% (750 x 10%).....................................................75leiSalariul brut (1+2)................................................................................825leib) Deduceri din veniturile brute1. ajutorul de şomaj (825x0,5%)..............................................................4lei2. contribuţia la asigurările sociale (825x10,5%)....................................87lei3. contribuţia la asigurările de sănătate (825x5,5%)...............................45leiTotal deduceri (1+2+3).........................................................................136leic) Venit net...........................................................................................689leid) Deduceri personale...........................................................................350leie) Venit impozabil (c-d)........................................................................339lei

6/20

f) Impozitul calculat şi reţinut (339x16%)..............................................54leig) Salar net de plată (689-54)...............................................................635lei

3.2. Impozitul pe profit

Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:a) persoanele juridice române;b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în

România;c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România

într-o asociere fără personalitate juridică;d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legatură cu proprietăţi imobiliare

situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;

e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

a) trezoreria statului;b) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile cuprinse în Codul fiscal;c) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult;d) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari;e) Banca Natională a României;f) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii şi altele prevăzute în Codul fiscal.

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,

discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate.

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. Profitul impozabil = total – total – venituri + cheltuieli venituri cheltuieli neimpozabile nedeductibile

Venituri neimpozabile sunt:a) dividendele primite de la o persoana juridică română;b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare;c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere;

7/20

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative;e) în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare.

Cheltuieli nedeductibile sunt:a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat,b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere;c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din

gestiune ori degradate;d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adaugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor

avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă; e) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii;f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ;g) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este în limita a 30/0 din cifra de afaceri şi nu depăşeste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.h) alte cheltuieli. Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre

totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;

b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

c) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;d) cheltuieli cu amortizarea în limita prevăzută de lege;e) alte cheltuili, potrivit art.21 din Codul Fiscal.

Contribuabilii au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Incepând cu anul 2010, aceşti contribuabili urmează să aplice sistemul plăţilor anticipate.Aplicaţie:

Se cunosc următoarele date referitoare la o societate comercială, la sfârşitul lunii mai:- total venituri 10.000 lei- total cheltuieli 7.500 lei- dividende de la alte societăţi 600 lei- amenzi 500 lei- impozit pe profit datorat la buget până la sfarşitul lunii aprilie 160 lei- cota de impozitare 16%

Să se determine impozitul pe profit datorat pentru luna mai.Rezolvare:Profit contabil = 10000 – 7500= 2500 leiProfit impozabil = 2500- 600+ 500 + 160 = 2560 leiImpozit pe profit datorat la sfârşitul lunii mai = 2560 x 16% = 409,6 leiImpozit pe profit datorat pentru luna mai = 409,6 – 160 = 249,6 lei

8/20

3.3 Impozitul pe dividende

Dividendul este orice distribuire făcută de o persoana juridică, in bani sau in natura in favoarea actionarilor sau a asociatilor, din profitul net stabilit pe baza bilantului contabil anual si a contului de profit si pierdere.

O persoana juridica romana care plateste dividende catre o persoana juridica romana are obligatia sa retina, sa declare si sa plateasca impozitul pe dividende, retinut catre bugetul de stat, astfel cum se prevede in prezentul articol.

Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română.

Impozitul pe dividende care trebuie reţinut se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se plateşte dividendul.

4. IMPOZITELE INDIRECTE

Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum. Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final.

Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu includ cheltuielile de achiziţie a acestora în costul produsului/serviciului pe care ei îl fabrică şi îl oferă spre vânzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus în preţul de achiziţie) asupra preţului de vânzare a propriului produs/serviciu, astfel încât nu mai suportă acest impozit.

4.1 Taxa pe valoarea adaugată (T.V.A.)

Taxa pe valoare adaugată reprezintă un impozit indirect, cu caracter general, datorat statului, care se aplică tuturor operaţiunilor privind transferul de bunuri şi prestărilor de servicii cu plată.

Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:- serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente

istorice, monumente de arhitectura şi arheologice, grădini zoologice şi botanice;- livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în

principal publicităţii;- livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;- livrarea de produse ortopedice;- altele prevăzute în Codul fiscal, art. 140.

Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:- spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi

autorizate pentru astfel de activităţi;- transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate;- activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune;- acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le

acordă;

9/20

- importuri de bunuri şi achiziţii intracomunitare asa cum sunt prevazute în Codul fiscal, art. 142;- exporturi sau alte operaţiuni similare aşa cum sunt prevazute în Codul fiscal,art. 143.

Există cinci tipuri de T.V.A.:1. T.V.A. colectat - reprezintă T.V.A. înscris distinct în facturile emise pentru bunuri şi

servicii destinate realizării de operaţiuni impozabile, calculat astfel:Valoarea mărfii din facturile emise, fără T.V.A. x 24%.2. T.V.A. deductibil, reprezintă T.V.A. înscris în facturile primite pentru bunuri şi servicii

destinate realizării de operaţiuni impozabile, calculat astfel:Valoarea mărfii din facturile primite, fără T.V.A. x 24%.3. T.V.A. de plată, calculat ca diferenţă între T.V.A. colectat şi T.V.A. deductibil, atunci

când T.V.A. colectat > T.V.A. deductibil .4. T.V.A. de recuperat, calculat ca diferenţă intre T.V.A. deductibil şi T.V.A. colectat,

atunci când T.V.A. deductibil > T.V.A. colectat .5. T.V.A. neexigibil, reprezinta T.V.A. înscris în facturile emise pentru bunuri sau servicii

ce urmează a fi plătite, încasate în rate, precum şi T.V.A. înscris în preţul de vânzare cu amănuntul, ţinând evidenţa mărfurilor din depozit la acest preţ.

Aplicaţie:O societate comercială plătitoare de TVA a efectuat următoarele operaţiuni:

- achizitionare de materii prime 48.000 lei exclusiv TVA;- achitarea servicilor prestate de la terţi în valoare de 30.000 lei exclusiv TVA;- vânzare de mărfuri de 130.000 lei, inclusiv TVA.

Să se calculeze TVA de plată la bugetul statului.

Rezolvare:TVA deductibilă = (48.000 + 30.000) x 24% = 18.720 leiTVA colectată = 130.000 x 24/124 = 25.161,29 leiTVA colectată > TVA deductibilă → TVA de plată TVA de plată = 25.161,29 - 18.720 = 6441,29 lei

4.2 Accize

Accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import, fiind incluse în preţul de vânzare al acestora:- bere;- vinuri;- băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri;- alcool etilic;- tutun prelucrat;- produse energetice;

Nivelul accizelor armonizate este prevăzut în Codul fiscal.

Aplicaţia 1

10/20

O societate comercială produce în anul 2005 o cantitate de coniac de 150 hectolitri. Concentraţia alcoolică a coniacului este 35%. Acciza unitară este stabilită la 280 euro / hectolitru alcool pur, iar cursul de schimb este 1 euro = 4,1 lei. Care este valoarea accizei?Rezolvare:

Formula de calcul a accizei este: cantitatea (în hl) x concentraţia alcoolică x acciza unitară x cursul de schimb.

Acciza = 150 hl x 35% x 280 euro/hl alcool pur x 4,1 lei/euro = 60.270 lei.Aplicaţia 2

Un agent economic importă 40.000 pachete a 20 ţigarete la preţul extern de 0,5 euro/pachet pentru care se aplică o acciză unitară de 61,2 euroă/1.000 ţigarete. Cursul de schimb este 4 lei/euro. Determinaţi valoarea accizei.Rezolvare:

Se calculează acciza după formula:Nr. unităţi a o mie de ţigarete x acciza unitară x curs valutar

Acciza = ((40.000 pachete x 20 ţigarete/pachet) /1000) ţigarete x 61,2euro x 4 lei/euro Acciza = 195 840 lei

4.3 Taxele vamale

Taxele vamale sunt percepute de către stat asupra mărfurilor, în momentul în care acestea trec graniţele vamale ale ţării, în scopul importului, exportului sau tranzitului.

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană (U.E.), România a adoptat sistemul de taxe vamale al acesteia, ceea ce înseamnă că produsele şi serviciile pot circula liber între statele membre, fără taxe vamale.

Noţiunile de export şi import cu ţările Uniunii Europene au dispărut, fiind înlocuite cu livrare intracomunitară, respectiv de achiziţie intracomunitară.

Taxele vamale sunt venituri fiscale ale bugetului de stat, reprezentând, totodată, un mijloc de stimulare a exportului, precum şi de lărgire a cooperării economice cu alte state ale lumii.

Cotele de impunere sunt prevăzute în Tariful Vamal Comunitar.Schema de calcul al taxelor vamale, al accizelor şi a TVA-ului pentru produse din afara U.E.

este următoarea:Valoarea în vamă = valoarea din factură + cheltuieli de transport pe parcurs extern + cheltuieli de asigurare = Baza 1Baza 1 + taxe vamale+ comision vamal = Baza 2Baza 2 + accize = Baza 3Baza 3 + TVA = valoarea facturii

Aplicatie :Un agent economic importă 400 de kg cafea solubilă dintr-o ţară din afara U.E., la un preţ de

1,5 euro/kg. Calculaţi valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, ştiind că :- cheltuielile de transport pe parcurs extern = 120 USD;- taxe vamale = 20%;- comision vamal = 1,5%;- cursul de schimb este 1euro = 2,9 lei;- accize datorate = 115%.Rezolvare :Valoarea în vamă = [( 400 kg x 1,5 USD/kg) + 120 USD] x 2,9 lei/USD = 2088 leiBaza 1 = 2088 lei

11/20

Taxe vamale = 2088 x 20% = 417,6 leiComision vamal = 2088 x 1,5 % = 31, 32 leiBaza 2 = 2088 + 417,6 + 31,32 = 2536, 92 leiAccize = 2536, 92 x115% = 2917,46 leiBaza 3 = 2536, 92 + 2917,46 = 5454,38 leiTVA = 5454,38 x 24% = 1309, 05leiValoarea facturii = 5454,38 + 1309,05 = 6763,43 lei

4.4 Taxe de timbru

Taxele de timbru reprezintă plăţile pe care le fac diferite persoane juridice şi/sau fizice pentru serviciile prestate de către anumite instituţii publice.

După natura lor, pot fi clasificate astfel: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administraţie, taxe de înregistrare.

5. Impozite si taxe localeImpozitele si taxele locale sunt dupa cum urmează:

- impozitul pe clădiri;- impozitul pe teren;- impozitul pe mijloacele de transport;- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;- impozitul pe spectacole;- taxa hotelieră;- alte taxe locale.

Scutiri de la plata impozitelor locale:- clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror institutii

publice;- clădirile funerare din cimitire şi crematorii;- terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;- orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu

personalitate juridică;- autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu

handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;- mijloacele de transport ale instituţiilor publice;- alte scutiri prevăzute în Codul Fiscal.

Cotele de impozitare şi bazele impozabile pentru impozitele locale se regăsesc în Codul Fiscal.

Aplicaţie:Determinaţi impozitul pentru o clădire, ştiind că aceasta se află în proprietatea unei persoane

fizice, suprafaţa clădirii este de 100 m2, valoarea corespunzătoare tipului de clădire este 310 lei/ m2

şi coeficientul specific rangului zonei este 1,3. Cota de impozitare este 0,1%.Rezolvare:

Valoarea impozabilă a clădirii = 100 x 310 x 1,3 = 40.300 leiImpozit pe clădire = 40.300 x 0,1 % = 40,3 lei

12/20

Testul nr. 1

1. Răspundeţi la următoarele întrebări: a) Care sunt caracteristicile impunerii fiscale?

b) Enumeraţi elementele impozitului.1. Completaţi spaţiile punctate:

a) Impunerea .................... este o formă de constituire a unei părţi din ................ statului, caracterizată prin prelevarea conform legii a unei părţi din veniturile sau averea ............................. sau........................................ în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

b) Taxa pe valoare adaugată reprezinta un impozit ......................... cu caracter general, datorat ..................., care se aplica tuturor ........................ privind transferul de bunuri şi prestarilor de servicii cu plată.

c) Impozitele personale sunt aşezate pe .................... şi pe .................. şi constituie forma de .........................cea mai răspândită în zilele noastre.

2. Rezolvaţi următoarele aplicaţii:a) Se cunosc următoarele date referitoare la o societate comercială, la sfârşitul lunii mai:

- total venituri 15.000 lei- total cheltuieli 8.500 lei- dividende de la alte societăţi 800 lei- amenzi 300 lei- impozit pe profit datorat la buget până la sfarşitul lunii aprilie 250 lei- cota de impozitare 16%

Să se determine impozitul pe profit datorat pentru luna mai.

b) O societate comercială produce în anul 2008 o cantitate de coniac de 300 hectolitri. Concentraţia alcoolică a coniacului este 45%. Acciza unitară este stabilită la 150 euro / hectolitru alcool pur, iar cursul de schimb este 1 euro = 4,3 lei. Care este valoarea accizei?

Testul nr. 2

1. Răspundeti la următoarele întrebări:a) Cum se clasifică impozitele directe, după obiectul impunerii?b) Cota redusă de TVA se aplică asupra anumitor prestări de servicii/livrări de bunuri.Exemplificaţi. (minim 3 exemple)

2. Încercuţi răspunsul corect: 1. Impozitele:a) sunt datorate în valoare absolută, în cuantum egal de către toţi contribuabilii;b) reprezintă cheltuieli pentru stat;c) au caracter nerambursabil; 2. Printre elementele impozitului nu se numără:a) plătitorul;b) încasatorul:c) unitatea de impunere.

13/20

3. Din categoria impozitelor indirecte nu fac parte:a) taxa pe valoare adaugată;b) taxe vamale;c) impozitul pe venit.

3. Rezolvaţi următoarele aplicaţii:a) O societate comercială plătitoare de TVA a efectuat următoarele operaţiuni:- achiziţionare de materii prime 65.000 lei exclusiv TVA;- achitarea servicilor prestate de la terţi în valoare de 40.000 lei exclusiv TVA;- vânzare de mărfuri de 210.000 lei, inclusiv TVA.

Să se calculeze TVA de plată/de recuperat la bugetul statului.

b) Un agent economic importă 600 de kg cafea solubilă dintr-o ţară din afara U.E., la un preţ de 2,3 euro/kg. Calculaţi valoarea mărfurilor intrate pe teritoriul României, ştiind că :- cheltuielile de transport pe parcurs extern - 210 euro ;- taxe vamale - 20% ;- comision vamal - 0,5% ;- cursul de schimb - 1euro = 4,1 lei ;- accize datorate - 110%

II. CHELTUIELI PUBLICE

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat şi persoane fizice sau juridice, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

În cadrul cheltuielilor publice includem cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale, locale, cheltuielile finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi cheltuielile organismelor internaţionale efectuate din prelevări de la membrii acestora.

Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt:1. Clasificaţia administrativă, bazată pe instituţiile prin care se efectuează cheltuielile

publice: minister, departament, judeţ etc. Motivaţia acestei clasificaţii rezultă din faptul că asigură o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, bine ierarhizată şi care permite identificarea comodă a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor şi a legăturilor lor „pe verticală”.

Dezavantajul rezidă în aceea că structura administrativă suferă modificări relativ dese, ceea ce îngreunează analizele comparative în dinamică. De pildă, o comună/instituţie este arondată „azi” unui judeţ/minister, iar „mâine” altuia, astfel încât dinamica cheltuielilor trebuie ajustată în cazul unei analize a evoluţiilor pluri-anuale.

2. Clasificaţia economică presupune două grupări:A. după natura cheltuielii:a) cheltuieli curente sau de funcţionare, adică acelea care asigură întreţinerea activităţii

instituţiei publice beneficiare, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînoite; b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, care au în vedere dezvoltarea şi modernizarea

instituţiei beneficiare;B. după tipul de cheltuială:c) cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii aferente,

ca de exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui funcţionar, o reparaţie efectuată de un depanator), plata unor furnituri etc.;

14/20

d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor:

• persoane fizice (pensionari, studenţi, elevi şomeri etc.), în care caz cheltuielile au caracter social pentru că au în vedere susţinerea lor ca indivizi făcând parte din categorii sociale defavorizate sau cu handicap;

• administraţii locale (judeţ, municipiu, oraş, comună), în vederea completării resurselor lor financiare, în care caz au caracter mixt (social şi economic);

• altor persoane juridice (instituţii, întreprinderi etc.), sub formă de subvenţii (de costuri, de export, de restructurare, de redresare financiară etc.), în care caz au caracter economic.

3. Clasificaţia funcţională, care are în vedere structura de activitate: domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni. Această clasificaţie este favorabilă realizării obiectivelor de politică economică şi financiară a statului deoarece permite identificarea unor activităţi sau spaţii geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin pârghiile fiscală, vamală, a cheltuielilor guvernamentale.

1. CARACTERISTICILE PRINCIPALELOR CHELTUIELI PUBLICE

Principalele categorii de cheltuieli publice includ cheltuieli privind: acţiuni social-culturale, asigurările sociale, asigurările sociale pentru sănătate, acţiuni economice şi servicii publice (generale, apărare, siguranţă naţională, ordine publică).

1.1 Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

În epoca contemporană (după 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazează pe concepţia „statului bunăstării” (welfare state), ale cărui principii sunt:

• garantarea unui venit minim, independent de forma de proprietate;• creşterea securităţii sociale în special pentru categoriile defavorizate (bolnavi, bătrâni,

handicapaţi, orfani, şomeri ş.a.);• asigurarea unui standard de viaţă ce evoluează pozitiv, pe baza unor servicii sociale

predeterminate de regimul politico-statal, de tradiţii, de nivelul de cultură şi civilizaţie deja atins ş.a.Realizarea acestei concepţii generează cheltuieli social-culturale, reprezentând servicii

gratuite sau parţial gratuite de care beneficiază întreaga populaţie sau o parte a ei. Importanţa acestor eforturi sociale rezidă în faptul că ele se finalizează într-un nou nivel, mai ridicat, al culturii şi civilizaţiei ce caracterizează societatea/statul în cauză şi care, la rândul lor, contribuie la dezvoltarea economică a statului respectiv. În cadrul acestei concepţii s-au individualizat acţiuni vizând securitatea socială şi acţiuni vizând protecţia socială.

Securitatea socială se referă la acţiuni cu adresă, directe, de care beneficiază cei stabiliţi prin lege.

Protecţia socială se referă la acţiuni de orice natură, directe sau indirecte, specifice sau generale, iniţiate de stat faţă de fenomene sau activităţi cu efect negativ asupra populaţiei.

De exemplu, cheltuielile în infrastructura şcolară (şcoli noi, clase noi, dotări etc.) sunt incluse în protecţia socială, deoarece au un caracter general, vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu posibil efect favorabil pentru oricare cetăţean al ţării : copil − pentru că este sau va fi elev, tânăr − pentru că ar putea deveni student, adult – pentru că ar putea beneficia pentru copiii săi sau chiar pentru sine însuşi în contextul educaţiei continue. Cheltuielile de învăţământ pentru burse sunt incluse în securitatea socială pentru că au ca adresă directă numai pe cei care

15/20

îndeplinesc anumite condiţii legale: sunt elevi/studenţi, au anumite rezultate în pregătire, au un anumit statut social etc.

Principalele surse utilizate pentru finanţarea cheltuielilor social-culturale sunt: fondurile bugetare, care constituie în multe cazuri sursa principală şi care, în România, include

bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale şi unele fonduri speciale; cotizaţii sau contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice, care alimentează unele fonduri

predestinate cum sunt fondul de asigurări sociale, fondul pentru ajutor de şomaj, fondul pentru sănătate ş.a.;

fondurile proprii ale întreprinderilor publice sau private, pentru acţiuni privind protecţia muncii, perfecţionarea pregătirii profesionale a angajaţilor, acţiuni sociale iniţiate de respectivele firme;

venituri ale unor instituţii social-culturale din propria lor activitate; veniturile populaţiei, din care aceasta suportă prin tarife/preţuri etc. costul unor servicii/bunuri

de factură social-culturală; fondurile organizaţiilor nelucrative (fundaţii, aşezăminte, societăţi filantropice, organizaţii

neguvernamentale, instituţii de cult ş.a.).

1.2 Cheltuieli publice pentru acţiuni economice

În cadrul acestei categorii de cheltuieli se includ, în mod frecvent, şi cheltuielile pentru protecţia mediului şi cele pentru cercetare-dezvoltare.

Cheltuieli publice pentru acţiuni economice sunt efectuate de stat în contextul funcţiei sale de reglare a proceselor economice. Intervenţia statului prin astfel de cheltuieli are efecte preponderente asupra echilibrului intern, deoarece măreşte cererea pe piaţa internă prin cererea/consumul public, sperând ca prin aceasta să se producă o relansare economică ce va avea efecte ulterioare în echilibrul bugetului (prin creşterea veniturilor fiscale).

Din punct de vedere al conţinutului economic, cheltuielile publice pentru acţiuni economice includ cheltuieli curente (de întreţinere şi funcţionare, subvenţii, avansuri rambursabile, dobânzi subvenţionate, cheltuieli financiare) şi cheltuieli de capital (investiţii pentru înfiinţare, restructurare, modernizare, amenajări ş.a.).

Din punctul de vedere al formei pe care le îmbracă, aceste cheltuieli se constituie în cea mai mare parte în ajutoare financiare: directe sau indirecte.

Cheltuilei publice pentru protecţia mediului reflectă politica ecologică a statului şi sunt efectuate de acesta pentru menţinerea parametrilor ecologici în contextul efectelor negative pe care dezvoltarea economică le-ar putea avea asupra mediului natural.

Această concepţie, apărută la începutul anilor ’70 şi menţionată în lucrarea „Limitele dezvoltării” (Clubul de la Roma, 1972), este cunoscută azi ca dezvoltare durabilă şi presupune concomitenţa dezvoltării economice cu, cel puţin, păstrarea parametrilor de mediu.

Intervenţia statului în această chestiune este determinată de caracterul public al mediului înconjurător şi de faptul că alterarea lui afectează întraga comunitate. Statul intervine, dar nu este echitabil şi nici raţional ca eforturile de refacere/păstrare a caracteristicilor de mediu natural să fie suportate de întreaga societate în mod solidar. De aceea, în finanţarea acestor acţiuni, primează principiul „poluatorul plăteşte”.

Sursele financiare pentru astfel de cheltuieli sunt: fonduri provenite de la/ cheltuite de agenţii economici (penalităţi pentru pagube produse mediului, investiţii pentru protejarea mediului/combaterea poluării, impozite/taxe/redevenţe pentru consumul factorilor de mediu), fonduri ale bugetului, fonduri speciale pentru protecţia mediului/combaterea poluării, credite/ajutoare de la organisme internaţionale.

16/20

Principalele cheltuieli suportate din buget sunt: investiţii în mediu, avantaje fiscale şi subvenţii pentru agenţii economici care se implică în protecţia mediului, finanţarea cercetării ştiinţifice efectuate în beneficiul mediului.

Cheltuilei publice pentru cercetare - dezvoltare reflectă politica statului în domeniul ştiinţei şi sunt efectuate de acesta pentru a susţine şi încuraja inovarea.

Finanţarea acestui domeniu se face cu anumite diferenţieri, în raport cu forma pe care o îmbracă cercetarea:a) cercetarea fundamentală, al cărei scop este inovarea teoretică, extinderea limitelor cunoaşterii; este finanţată în mare măsură de către stat;b) cercetarea aplicativă, al cărei scop este inovarea practică, respectiv crearea de produse/servicii/tehnologii/tehnici/reţete noi sau îmbunătăţite; este finanţată în mare măsură de agenţii economici;c) cercetarea de dezvoltare, al cărei scop este aplicarea cercetării şi/sau transferul ei în economie şi societate şi care este finanţată în mare măsură de agenţii economici.

Principalele surse de finanţare sunt: bugetul de stat, fondurile de cercetare-dezvoltare ale agenţilor economici, sursele externe.

1.3 Cheltuieli publice privind asigurările sociale

Asigurările sociale sunt o formă de protecţie şi sprijin, organizată de societate, pentru cazul în care membrii ei sunt în incapacitate temporară sau permanentă de a-şi câştiga prin muncă existenţa lor şi a familiilor lor.

În noţiunea de „societate” se includ: statul, companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, unităţile şi organizaţiile cooperatiste, asociaţiile, întreprinzătorii particulari şi înseşi persoanele fizice, care, toate, apar în calitate de contribuabili pentru fondurile de asigurări sociale.

Beneficiarii asigurărilor sociale sunt salariaţii şi pensionarii, membrii cooperaţiei şi asociaţiilor agricole, agricultorii, întreprinzătorii particulari şi meşteşugarii cu ateliere proprii, slujitorii cultelor, avocaţii, personalul casnic sau de serviciu al persoanelor fizice şi asociaţiilor de locatari ş.a., unii dintre ei automat, în virtutea legii, alţii în măsura în care au fost şi/sau sunt contribuabili. În afara lor, beneficiari sunt şi membrii familiilor lor, ca şi copiii orfani, persoanele fără nici un sprijin, familiile cu mulţi copii ş.a.

Riscurile de incapacitate de muncă includ o paletă foarte largă, cum sunt: accidentările, bolile, maternitatea, invaliditatea, vârsta sub sau peste limita legală de muncă, lipsa susţinătorilor legali, alte situaţii deosebite.

Mulţimea şi diversitatea contribuabilor, beneficiarilor, riscurilor, surselor de finanţare conferă asigurărilor sociale caracterul de sistem.

În ţara noastră, sistemul asigurărilor sociale cuprinde următoarele componente:a) asigurările sociale de stat, cu caracter general, gestionate în principal de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi de Casa Naţională a Asigurărilor Sociale;b) asigurările sociale profesionale, gestionate fie de un organism guvernamental, fie de unul profesional şi care includ:

• asigurările sociale din cooperaţia meşteşugărească şi ale meşteşugarilor cu ateliere proprii;• asigurările sociale din asociaţiile agricole;• asigurările sociale ale agricultorilor cu gospodărie proprie;• asigurările sociale ale avocaţilor;• asigurările sociale ale slujitorilor cultelor;

17/20

• asigurările sociale ale artiştilor (plasticieni, muzicieni, compozitori, scriitori).c) asigurările sociale pentru sănătate, dedicate exclusiv acestui scop şi care sunt gestionate de Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate şi de casele judeţene şi a municipiului Bucureşti.

III. ANALIZA CONTROLULUI FINANCIAR

Controlul financiar asigură buna funcţionare a activităţii economice, acţionând pentru prevenirea abaterilor şi deficienţelor. Are rolul de a preveni angajarea de cheltuieli fără justificare economică, imobilizările de fonduri, de a asigura sau spori profitul etc.

Acest control financiar, după timpul în care se exercită, se manifestă sub 3 forme:- control anticipat sau preventiv- control concomitent sau operativ-curent- control postoperativ sau ulterior

Controlul preventiv contribuie la întărirea ordinii şi creşterea răspunderii în angajarea cheltuielilor, la preîntâmpinarea oricărei forme de risipă şi a eventualelor deficienţe înainte de a se produce efecte negative.

Controlul concomitent asigură cunoaşterea operativă a modului în care sunt îndeplinite sarcinile şi cum este gestionat patrimoniul. Această formă de control cuprinde activităţile şi operaţiile în momentul efectuării lor. Momentul efectuării acestui control se suprapune în timp şi spaţiu cu activităţile de producţie.

Controlul ulterior se execută după desfăşurarea activităţilor sau operaţiilor. Se urmăreşte modul cum a fost gestionat patrimoniul, cum a fost aplicată legislaţia financiară, cum s-au facut cheltuieli, etc.

Între controlul financiar preventiv şi controlul financiar ulterior există relaţii de condiţionare, influenţare şi completare. Astfel controlul financiar preventiv preîntâmpină pagubele, iar controlul financiar ulterior le identifică, constată lipsuri, stabileşte cauzele şi vinovaţii, stabileşte măsuri de preîntâmpinare a unor abateri viitoare.

Controlul financiar preventiv opreşte în faza de angajare operaţiuni ilegale, dar nu evaluează rezultatele operaţiunilor respective. Controlul financiar ulterior examinează atât legalitatea cât şi rezultatele efective.

În corelare cu interesele economico-financiare pentru care s-a organizat şi exercitat, controlul financiar se prezintă sub forma controlului financiar al statului şi controlul financiar propriu (al unităţii economice).

Dintre procedeele de control financiar folosite în practică, menţionăm: studiul documentar, controlul contabil, controlul faptic, controlul total sau prin sondaj, analiza economico-financiara etc.

Studiul documentar are ca scop cunoaşterea elementelor esenţiale şi specifice ale activităţii ce urmează a fi controlate. Documentarea poate fi de ansamblu sau de detaliu cuprinzând structura internă, trepte ierarhice, competenţe, acte normative care reglementează domeniul, instrucţiuni, norme metodologice, ordine etc.

Controlul contabil este procedura de control cea mai des utilizată în practică de organele de control, intrucât aprecierea fenomenelor economice nu se poate realiza decât pornind de la analiza documentelor justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate sau în evidenţa tehnico-operativă.

Controlul faptic este un procedeu de control utilizat pentru a stabili exactitatea şi existenţa mijloacelor materiale şi băneşti necesare desfăşurării activităţii.

18/20

Principalele tehnici şi instrumente de control faptic sunt: inventarierea, expertiza tehnică şi analiza de laborator, observarea directă şi inspecţia tehnică etc.

Inventarierea constituie modalitatea prin care se stabileşte, la un moment dat, existenţa stocurilor şi realitatea soldurilor conturilor contabile. Inventarierea ca tehnică de control este diferită sau cel mult coincide parţial cu activitatea de inventariere a întregului patrimoniu care se efectuează cel puţin o dată pe an şi constituie o etapă premergătoare întocmirii bilanţurilor contabile. Inventarierea de control presupune compararea soldurilor scriptice şi faptice pentru operaţiunile care sunt considerate sau există suspiciuni că au fost realizate cu încălcarea normelor legale.

Controlul total sau prin sondaj. În practică controlul poate fi exercitat total sau prin sondaj.

Controlul total se efectueaza în cazul unităţilor mici şi presupune verificarea tuturor operaţiunilor economice pe o perioadă determinată, de regulă un an. Controlul total oferă o imagine completă şi clară asupra întregii activităţi şi dă posibilitatea luării unor măsuri care să ducă la eficentizarea acesteia.

Controlul prin sondaj, presupune verificarea unor anumite documente şi operaţiuni care permit formularea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului urmărit.

Eficienţa controlului prin sondaj depinde de nivelul de pregatire profesională a controlorului, de experienţa acestuia în a alege perioada supusă controlului, operaţiunile şi documentele ce se controlează şi care dau posibilitatea generalizării concluziilor şi luarea celor mai bune măsuri pentru înlăturarea fenomenelor negative.

Analiza economico-financiară - este atât un procedeu de control, cât şi un instrument metodologic, utilizat de controlul financiar prin care activitatea economică controlată este descompusă pe elemente constitutive şi studiază raporturile existente între acestea.

Analiza economico-financiară presupune cercetarea activităţii atât sub aspect calitativ respectiv depistarea legăturilor cauzale între fenomene, dar şi cantitativ prin cuantificarea influenţelor asupra fenomenului economico-financiar.

Testul nr. 3

1. Răspundeti la următoarele intrebări:a) Care sunt caracteristicile cheltuielilor publice pentru acţiuni economice?b) În ce constă controlul faptic?c) Care sunt principalele surse utilizate pentru finanţarea cheltuielilor social-culturale?d) La ce anume se referă securitatea socială? Exemplificaţi.

2. Completaţi spaţiile punctate:a) Cheltuielile publice exprimă relaţii ............................... în formă bănească, care se

manifestă între ....................şi persoane fizice sau juridice, cu ocazia .......................... şi ..................... resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

b) Controlul financiar asigură buna funcţionare a ...................... economice, acţionând pentru prevenirea ....................... şi a ........................ .

c) Cheltuieli .................. pentru protecţia mediului reflectă politica ..........................a statului şi sunt efectuate de acesta pentru menţinerea parametrilor ecologici în contextul efectelor ................... pe care dezvoltarea economică le-ar putea avea asupra mediului natural.

19/20

Testul nr. 4

1. Răspundeti la următoarele intrebări:a) Care sunt caracteristicile cheltuielilor privind asigurarile sociale?b) Ce este controlul preventiv?c) Care sunt principalele surse de finanţare pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare?d) La ce anume se referă protecţia socială? Exemplificaţi.

2.Încercuiţi răspunsul corect:1) Printre criteriile de clasificare a cheltuielilor publice nu se află:

a) clasificaţia funcţională;b) clasificaţia administrativă;c) clasificaţia FMI;

2) Care dintre următoarele categorii de cheltuieli nu sunt delimitate după clasificaţia economică:a) cheltuieli temporale;b) cheltuieli cu salariile;c) cheltuieli de investiţi;

3) Controlul financiar se exercită sub trei forme:a) control anticipat sau preventiv;

b)control postoperativ sau ulterior;c) control contabil.

Bibliografie:1. Radu STROE;.Dan ARMEANU, Finanţe, Editura ASE, Bucureşti, 20042. Tatiana Moşteanu (coord), Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 20053. Daniela Hangan, Mihaela Tudor, Monica Bizadea, Dumitru Alămâie, Finanţe şi fiscalitate, Manual pentru clasa a XII- a, editura CDPRES, 2007

20/20