Municipiul Buzau

Cuprins

Capitolul I Caracteristici generale Provenienta numelui, denumiri in alte limbi, relatii externe Localizare, asezare, amplasare geografica Istoria numicipiului Buzau Capitolul II Resurse atractive apartinand cadrului natural Caracteristicile atractive reliefului, morfologice Caracacteristici climatice si topoclimatice care influenteaza activitatile turistice Caracteristicile retelei hidrografice Fondul turistic biogeografic Fond cinegetic si piscicol Capitolul III Resurse atractive antropice Fondul turistic cultural-istoric Activitati umane atractive si fondul turistic etnografic si folcloric Atractii turistice ale municipiului Buzau Capitolul IV Infrastructura turistica Baza de cazare Baza de alimentatie publica Baza terapeutica Cai si mijloace de transport Bibliografie

Introducere

Scurt istoric al judetului Buzau

Straveche vatra de istorie si civilizatie, Buzaul, ca nume dacic de legenda, mentionat pentru prima oara intr-un document scris in secolul al IV-lea e.n., era caracterizat de Nicolae Iorga in cartea” Drumuri si orase din Romania”, aparuta cu mai bine de nouazeci de ani in urma, ca “un tinut de mosneni, unii dintre ei urmasi ai razboinicilor din vremile de necurmate lupte”care “au pe linga aristocratia vechimii pamintului si pe aceea a indelungatei minuiri a sabiei”. Prima mentiune documentara a judetului Buzau ca unitate administrativa, dateaza din anul 1481, cand, prin proclamatia catre locuitorii tinuturilor Buzaului, Ramnicului si Brailei, Stefan cel Mare ii indemna sa-l recunoasca domn al Tarii  Romanesti pe fiul sau adoptiv Mircea.Targul Buzau este mentionat documentar pentru prima data in anul 1431, iar Ramnicu-Sarat in 1439.Localitatile din “Bania Munteniei”, cum numea tot Nicolae Iorga batrina vatra a Buzaului, pe care le infatisam cititorului dornic de drumetie si de a le cunoaste in paginile urmatorului referat, sint racordate astazi cu toata fiinta lor la suflul politic, economic si spiritual al tarii.Situat la interfata celor trei mari provincii romanesti, a caror punte de legatura a fost, tinutul Buzaului, cu mindrele lui plaiuri, a luat parte la evenimentele de seama din istoria poporului roman, populatia locala participind efectiv si activ la implinirea aspiratiilor de unitate si independeta nationala, de eliberare sociala. Aruncind un arc peste timp, constatam cu satisfactie ca aici s-au adunat de-a lungul secolelor numeroase fapte de istorie, o bogata zestre de date si evenimente care poarta pecetea muncii si luptei oamenilor de la poalele Subcarpatilor, ai caror urmasi pastreaza inca numeroase datini si obiceiuri, traditii si comori folclorice, legende tesute cu har si sensibilitate de decanii de virsta ai satelor.Calatorind pe plaiurile Buzaului, drumetul intilneste locuri, unele prea putin cunoscute, de-o rara frumusete: munti de-o salbaticiune aparte, defilee si cascade, vai cheiuri si lacuri pline de farmec si poezie,dealuri cu pomi fructiferi si intinse podgorii, peisajul selenar al Piclelor si nesfirsita cimpie a Baraganului, cu holde aurii unduitoare, dar si cu paduri de frasin, salcim si stejari seculari. In acest relief variat, privitorului contemporan i se infatiseaza monumente istorice (o vasta campanie arheologica si de restaurare indeparteaza tot mai mult enigmele din jurul unor importante obiective) si ale naturii, asezari umane in care s-au nascut, au trait sau prin care au trecut o seama de personalitati de frunte ale poporului nostru. Pe firul baladelor, al legendelor sau al unor fapte de istorie, pe firul bogatelor traditii de lupta ale inaintasilor sint brodate spectacole, serbari folclorice si cimpenesti care maresc interesul tuturor categoriilor de oameni pentru cunoasterea acestei zone stravechi de pamint romanesc.

Capitolul I Caracteristici generale

Provenienta numelui, denumiri in alte limbi, relatii externe

Etimologia municipiului Buzau vine din forma traica Bouzeos insa in termenii greco-latini unde se deriva din radicalul Buzes si adaugandu-se sufixul – eu si –aios . Oraşe înfrãţite cu municipiul Buzău sunt Oudenaarde din Belgia printr-un protocol de infratire , Agios Dimitrios din Grecia tot printr-un protocol de infratire si Baoji, provincia Shanaanxi din Republica Populară Chineză printr-un Memorandum pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi înfrăţire .

Localizare, asezare, amplasare geografica

Judetul Buzau este situat in partea de sud-est a tarii, invecinindu-se cu judetele Brasov si Covasna, catre nord-vest; cu judetele Vrancea si Braila catre est ; cu judetele Ialomita si Ilfov catre sud si judetul Prahova catre vest.Ocupind o suprafata de 6072 km2, judetul Buzau se situeaza intre longitudinile de 44?50’-45?45’si latitudinile de 26?10’-27?20’. Buzaul ocupa cea mai mare parte a bazinului hidrografic al riului cu acelasi nume, cuprinzind in mod armonios toate formele de relief. Municipiul Buzău este reședința de judet si totodata cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Buzaul este al optsprezecelea oraș ca populație din România având 115.494 locuitori la recensământul din 2011. Orașul este amplasat pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.

Istoria numicipiului Buzau

In continuare voi prezenta cateva detalii cu privire la stema numicipiului Buzau .

Simbolurile reflectă istoria oraşului: pasărea Phoenix simbolizează renaşterea oraşului după distrugerile succesive; armele încrucişate şi coroana arată luptele duse în zona oraşului; palatul reprezintă Palatul Comunal, clădire–simbol reprezentativă pentru perioada de înflorire din secolele al XIX-lea–al XX-lea. Istoria scrisă a orașului Buzău începe odată cu cea a Țării Românești, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelnița și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea. Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând simbolul păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală și economică a Buzăului. În această perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a orașului, care a devenit centru industrial și nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane, mulți locuitori refugiindu-se de forțele de ocupație în satele din preajmă sau în Moldova. Dezvoltarea orașului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forțat, populația sa triplându-se în mai puțin de 50 de ani. După revoluția din 1989, economia puternic industrializată a fost reașezată într-un context capitalist.

Descoperiri arheologice preistorice și antice

În parcul Crâng, s-au descoperit așezări din neolitic (cultura Gumelnița). Tot în parcul Crâng s-a descoperit un mormânt din epoca bronzului (cultura Monteoru), tot de atunci datând și un topor celtic găsit în preajma orașului. În zona industrială Buzău-Sud au fost descoperite așezări geto-dacice, atribuite culturii Sântana de Mureș.

Martiriul lui Sava Gotul

Obeliscul din parcul Crâng, monument ce marchează 1600 de ani de la martiriul lui Sava Gotul, cea mai veche atestare documentară a numelui de Buzău. Prima mențiune documentară a râului Buzău (sub numele de Mousaios) este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relatează martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creștin Sava, înecat de către goți în râul Buzău. Copii ale documentului Pătimirea Sfântului Sava se păstrează la Biblioteca Vaticanului și Biblioteca San Marco din Veneția. Unele lucrări consideră că documentul de la Veneția reprezintă prima atestare documentară a Buzăului, dar altele consideră că el face referire doar la râul Buzău și că astfel prima atestare documentară adevărată a orașului Buzău ar fi documentul din 1431 din timpul lui Dan al II-lea.

Cetatea medievală a Buzăului

Nu s-au păstrat nici măcar ruine vizibile din perioada medievală, dar există referințe la o cetate medievală a Buzăului. În Mică enciclopedie istorică, lucrare publicată de Muzeul

Județean Buzău, este citat raguzanul Giacomo di Pietro Luccari, care face referire la această cetate într-un paragraf din Copioso Ristretto de gli Annali di Rausa. Urme ale acestei cetăți medievale, datate secolul al XIII-lea, au fost descoperite în urma unor săpături în zona centrală a orașului. Gheorghe Petcu îl citează în monografia sa pe Gustav Treiber, despre care afirmă că, în Siebenbürgische Vierteljahresschrift scria că în secolul al XII-lea orașul era înconjurat de un zid cu patru porți în cele patru direcții principale.

Târg și sediu episcopal

Biserica Banului

Prima menționare documentară a Buzăului ca târg și punct de vamă într-un document intern este cel emis la 30 ianuarie 1431 de domnitorul Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comerț brașovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care și Buzăul (care este denumit târg și punct de vamă), la fel ca în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Actul sugerează că orașul avea titulatura de târg cel puțin dinainte de domnia lui Mircea cel Bătrân, fapt susținut și de inexistența unui privilegiu domnesc de înființare a orașului, cum a fost cazul altor târguri medievale muntenești, cum ar fi Târgșor. Târgul Buzău se afla pe drumul Bogdanului, drum comercial ce lega Țara Românească de Moldova, strada principală, Drumul Târgului, făcând parte din acest drum. Episcopia Buzăului este atestată documentar la 1525, în timpul lui Radu de la Afumați, data cea mai probabilă a înființării sale fiind considerată anul 1500, în timpul domniei lui Radu cel Mare. Astfel, orașul a devenit reședință episcopală.

Harta din 1507 de Beneventanus şi Wapowski, unde oraşul, cu numele Boza, apare între curbura Carpaţilor şi Dunăre. În 1507, Buzăul figurează (sub numele de Boza) pe o hartă a Lituaniei și a regatelor Poloniei, Boemiei și Ungariei, realizată de Marcus Beneventanus și Bernard Wapowski. La acea vreme, orașul era al patrulea ca mărime din Țara Românească, și partener comercial al Brașovului. Între 1503 și 1515, negustorii din Buzău au comercializat marfă în valoare de 2.245.835 aspri (o monedă otomană). Un document datat 1536 arată că orașul era administrat de un județ (primar) și 12 pârgari aleși. Complexul episcopiei este legat de centrul orașului și de parcul Crâng (la vremea aceea, o pădure mare aflată lângă oraș) de o rețea subterană de tunele, care datează din secolul al XVI-lea. Rolul acestor tunele era acela de stocare a proviziilor și de a furniza o cale de evacuare a cetățenilor în caz de pericol. În anul 1571 a fost construită mănăstirea Banului, ctitorie a lui Andronic Cantacuzino. Mănăstirea este denumită a Banului, după numele dregătoriei ctitorului, din 1618. În 1722, biserica a fost rezidită de Andreiana, soția lui Șerban Cantacuzino. În 1884, la pictarea Bisericii a participat și Gheorghe Tattarescu. Din 1575 datează cea mai veche atestare a Bazarului—al doilea din Țara Românească—piață permanentă cu dughene, prăvălii, pivnițe, magazii. Orașul era la acea vreme compus din patru părți principale: episcopia, mănăstirea Banului, târgul vechi și orașul, ultimul aflat între mănăstire și episcopie. În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, 18.000 de sârbi s-au stabilit în Țara Românească. Câteva familii au venit în Buzău, construindu-și casele într-o zonă de lângă râul Buzău, cunoscută până astăzi sub numele de Sârbi. Ulterior, în anii 1792-1838, mulți refugiați bulgari s-au stabilit în același cartier. Datorită similitudinilor între limbile vorbite de cele două grupuri etnice, localnicii au numit și pe noii veniți tot sârbi. Bulgarilor li s-a dat pământ în apropierea râului, unde au înființat grădini de zarzavaturi. Minoritățile etnice sârbe și bulgare nu și-au păstrat identitatea și limba, recensământul din 2002 arătând prezența a doar patru sârbi și patru bulgari în oraș.

Amintirea existenței acestor comunități a rămas, însă, prin faptul că, în oraș, legumicultorii sunt încă denumiți sârbi.

Distrugeri succesive

Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche clădire din Buzău, care datează din anii 1780. Este singura clădire din oraş din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Sfârșitul Evului Mediu a adus orașului un val de distrugeri, Buzăul fiind complet sau parțial devastat de războaie repetate și invazii militare străine, dar și de catastrofe naturale. Armata lui Mihai Viteazul a staționat în Buzău în 1596. După plecarea acesteia, orașul a fost devastat în 1597 de raiduri otomane și tătărești. În anul următor, Mihai Viteazul a adus daruri locuitorilor orașului, pentru a compensa pagubele. Cronicarul Balthasar Walter descrie invazia tătărească din 1597:

„Tătarii pradă câmpia din jurul Buzăului, Brăilei, Bucureștiului și alte orașe pe care turcii le lăsaseră neatinse, fie nu le stricaseră chiar de tot, luă în captivitate pe localnicii surprinși și luă toate veniturile de peste an, și dădu foc celor mai multe locuri”.

În aprilie 1616, multe case din Buzău au fost arse în timpul unei invazii polone. Locuitorii s-au refugiat în munții și pădurile din împrejurimi. Toate titlurile de proprietate funciară s-au pierdut la acestă dată. Un an mai târziu, în iulie 1617, orașul a fost ocupat din nou de armata otomană. Buzău a fost devastat din nou de tătari în 1623, după cum arată o scrisoare a lui Matei Basarab din 1633:

„Episcopia Buzăului este cu totul părăsită și robită și arsă de păgânii tătari în toți acești ani”.

Buzăul pe harta Ţării Româneşti din secolul al XVI-lea, de stolnicul Constantin Cantacuzino; vezi aici harta completă. O invazie turcească din 1659 a dus la distrugerea totală a Buzăului, mulți locuitori fiind luați prizonieri. În 1679, Buzău a fost din nou distrus de otomani. Orașul a fost reconstruit de fiecare dată, apărând astfel pe o hartă din 1700 a Țării Românești, tipărită la Padova de stolnicul Constantin Cantacuzino. Pe hartă figurează alte 22 de orașe și târguri din țară. După o perioadă de pace relativă, timp în care episcopia a primit finanțări de la domnitor pentru a deschide o școală în greacă și o alta în slavonă, în 1739, în timpul unui război ruso-turc, trupele rusești și cazacii lui Frilow au devastat Buzăul, luându-l pe episcop cu ei.

Cel mai vechi sigiliu al Buzăului (1831), cu o pasăre Phoenix, simbol al repetatei renașteri a orașului după distrugeri.

În timpul altui război ruso-turc, în anii 1768-1774, oastea otomană a ars toate casele și prăvăliile, din oraș nerămânând nicio clădire întreagă.

Biserica episcopiei a fost și ea distrusă, iar episcopul s-a mutat temporar la București. Biserica mănăstirii Banului a fost singura care a rămas întreagă, aceasta fiind însă distrusă și ea în 1774 de un cutremur. De asemenea, în timpul Războiului ruso-turc din 1787-1792, orașul a fost distrus din nou. Lungul șir de războaie devastatoare a continuat în 1806 și 1807, când armata otomană a ars din nou Buzăul, ucigând 230 de oameni. Localnicii au fugit în valea Nișcovului, orașul rămânând practic abandonat până la reîntoarcerea lor în 1812, după terminarea războiului. Înainte de acest război, un nou cutremur puternic, în 1802, a dărmat toate bisericile din oraș. Epidemiile de holeră și de ciumă bubonică de la începutul secolului al XIX-lea au decimat și ele populația orașului (Ciuma lui Caragea). Ultimul război care a devastat orașul a fost în 1821 în timpul războiului grec de independență, când luptele dintre turci și Eteria au dus la devastarea orașului. Ispravnicii din oraș spuneau: „Locuitorii refuză să se întoarcă la casele lor, iar pe noi ne-au lăsat singuri”. După aceasta, în urma adoptării Regulamentului Organic, a început o perioadă de reconstrucție și modernizare. Țara Românească a încetat să mai fie teatru de operațiuni în războaiele dintre Imperiul Otoman și Rusia, conflictele mutându-se în Crimeea, Balcanii de Vest și de Sud și în Caucaz. Astfel, deși Buzău este atestat documentar ca târg din 1431, cea mai veche clădire din oraș este Casa Vergu-Mănăilă, construită în secolul al XVIII-lea, în preajma anului 1780. Casa Vergu-Mănăilă era proprietatea unei familii boierești, numită Vergu, care deținea și o cârciumă și o brutărie în oraș.

Dezvoltarea din secolul al XIX-lea

De-a lungul secolului al XIX-lea, orașul a depășit dificultățile reconstrucțiilor repetate și a început să se dezvolte ca oraș modern cu o viață economică și culturală puternică. Pădurea Crâng a devenit loc de petreceri pentru localnici începând cu 1829 și în cele din urmă a fost amenajată ca grădină publică în 1850.

Liceul B.P. Hasdeu, înfiinţat în 1867 este una dintre şcolile importante ce datează din secolul al XIX-lea.

Au început să se înființeze școli, episcopia deschizând o școală de pictori de biserici și iconari, condusă de Nicolae Teodorescu și unde a studiat și pictorul Gheorghe Tattarescu. Un an mai târziu episcopul Dionisie Romano a deschis Școala Normală (școală de învățători), școală ce pregătea învățători pentru școlile generale din oraș și pentru cele din 115 sate. Seminarul teologic ortodox din Buzău, înființat în 1836, a fost a doua școală teologică din Țara Românească, după seminarul din București. Primul liceu laic din Buzău a fost actualul colegiu național B.P. Hasdeu, denumit inițial Gimnasiul „Tudor Vladimirescu”, inaugurat în 1867.

Imagine din Buzău, în preajma lui 1901.

Cel mai vechi recensământ cunoscut al Buzăului, datând din anul 1832, arată că în Buzău locuiau 2.567 de oameni dintre care: 18 evrei, 1 englez, 1 austriac și restul (99%) români. În perioada 1837-1840 s-a introdus iluminatul public. Lămpile de pe străzi funcționau cu lumânări de seu, la început funcționând 38 de lămpi. Până în 1861, numărul acestora crescuse la 50. În 1841, străzile orașului, până atunci dezordonate și întortocheate, au fost realiniate după reguli urbane. În 1842 în oraș exista un medic, o moașă autorizată oficial și o echipă de pompieri. În timpul Revoluției de la 1848, s-a înființat la Buzău o Gardă Națională, supervizată de Barbu și Nicolae Bălcescu, imediat după organizarea guvernului revoluționar de la București în iunie. Revoluția a fost însă înăbușită de armatele otomane și rusești și Buzăul a fost ocupat de armata rusă timp de trei ani. Tot armata rusă a ocupat Buzăul din nou în 1853 în timpul Războiului Crimeei. Dezvoltarea orașului a continuat după încheierea acestei ocupații militare. La divanele ad-hoc organizate după Congresul de la Paris din 1856, marea majoritate a reprezentanților Buzăului au votat pentru unirea Țării Românești cu Moldova. Mai târziu, după ce cele două țări au intrat într-o uniune personală pe 24 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu entuziasm de locuitorii Buzăului și a fost convins de aceștia să rămână peste noapte în oraș, în timp ce era pe drum de la Iași la București. Proaspăt alesul domnitor al Țării Românești și Moldovei a plecat a doua zi din oraș pe Strada Mare, o stradă denumită astăzi, în amintirea evenimentului, Bulevardul Unirii.

Clădiri de pe strada Cuza Vodă, datând din 1850–1880

Clădirile de pe strada Cuza Vodă (la acea vreme numită Strada Târgului) au fost ridicate între 1850 și 1880 într-un stil specific caselor negustorești din secolul al XIX-lea din sud-estul europei – clădiri cu parter și etaj, cu prăvălii la parter, și locuințe la etaj. Viața culturală a înflorit și ea, și în 1852, a avut loc în Buzău pentru prima oară un spectacol de teatru. În 1854, episcopia a importat o tiparniță de la Viena, tiparniță folosită pentru a tipări Biblia de la Buzău, a patra Biblie în limba română (primele trei fiind Biblia de la București din 1688, o Biblie tipărită la Blaj în 1792 și o alta tipărită la Sankt Petersburg în 1819). Sistemul de iluminat public a fost îmbunătățit în 1860 prin introducerea lămpilor cu gaz. În același an, casele au fost numerotate, iar străzile principale au fost pietruite. Spitalul Gârlași (astăzi, Spitalul de boli infecțioase) a fost înființat în 1865, devenind astfel primul spital permanent. Teatrul Moldavia a fost deschis în 1898 într-o clădire din centrul orașului. Sala cu 400 de locuri a fost locul în care au ținut reprezentații artiștii importanți care au venit în Buzău, cum ar fi Constantin Nottara, George Enescu și localnicul Nicolae Leonard.

Palatul Comunal, construit între 1899 şi 1903

În 1899, primarul Nicu Constantinescu a demarat construcția Palatului Comunal, proiect finalizat în 1903. Palatul Comunal este și astăzi cea mai cunoscută clădire din oraș. Constantinescu a decis să

rearanjeze străzile centrale ale orașului, străzi înguste și întortocheate, moștenire a vechii istorii de oraș-târg și a repetatelor distrugeri urmate de reconstrucții dezorganizate ale clădirilor. Astfel, au fost construite Bulevardul Parcului (între Palatul Comunal, aflat în centru, și Parcul Crâng) și Bulevardul Gării (care leagă centrul orașului de gară), bulevarde largi și drepte. În această perioadă, Constantin Brâncuși și Ion Luca Caragiale au locuit pentru scurt timp în Buzău. Caragiale a închiriat un restaurant lângă gară în 1894 și a locuit acolo timp de un an. În acest timp, el a ținut o prelegere publică, al cărei subiect planificat, Tehnica prozei a fost schimbat în ultimul moment în Cauzele prostiei omenești. Brâncuși a locuit în oraș în vara lui 1914, după ce Eliza Seceleanu, văduva unui tânăr boier local, l-a angajat să-i realizeze două sculpturi: Rugăciune și bustul lui Petre Stănescu, răposatul ei soț. După ce a realizat cele două sculpturi la Paris, Brâncuși le-a adus în Buzău și a locuit acolo timp de câteva luni cât a lucrat la pregătirea soclurilor acestora. Ambele sculpturi au decorat mormântul lui Stănescu din cimitirul Dumbrava, dar au fost mutate la Muzeul Național de Artă al României din București, fiind înlocuite de două copii. Copiile au fost furate în 1999, iar în 2013 statuia Rugăciune a fost înlocuită de clubul Rotary. Primul bec electric din oraș a fost instalat în 1899, în fața grădinii publice din centrul orașului. Primul spectacol cinematografic din Buzău a avut loc în 1904, într-o berărie de pe Bulevardul Parcului, și a fost organizat de un localnic pe nume Nicolae Mihăilescu. În acea perioadă au apărut primele întreprinderi industriale din oraș, moara Garoflid, deschisă în 1883, care funcționa și ca fabrică de postav și dimie și rafinăria de petrol a societății Saturn, rafinărie deschisă în 1894 și care a funcționat timp de cincizeci de ani. Rețeaua de căi ferate române s-a dezvoltat atunci, iar Buzău a devenit nod feroviar, punct de intersecție a căilor ferate București–Galați și București-Mărășești.

Cele două războaie mondiale și perioada dintre ele

În timpul primului război mondial, orașul a fost ocupat, din 14 decembrie 1916 până pe 14 noiembrie 1918, de trupe germane, și mulți localnici s-au refugiat în Moldova sau în zona rurală din preajma orașului. Buzăul a revenit după război sub administrație românească. În 1921, s-a înființat o echipă de fotbal, numită Vârtejul, și primul meci de box din Buzău s-a desfășurat în 1931, când s-a tipărit și primul ziar sportiv. După 1918, Buzău a continuat să se dezvolte, devenind treptat centru industrial. Uzina electrică, a cărei construcție începută în 1911 a fost întreruptă de anii de război, a fost în cele din urmă dată în folosință în 1928, ceea ce a avut drept consecință generalizarea iluminatului electric în oraș.

Monumentul soldaţilor sovietici de la Cimitirul Eroilor din Buzău

Cel mai important primar al Buzăului din perioada dintre cele două războaie mondiale a fost Stan Săraru, care a construit în 1935 o piață de alimente modernă, care este astăzi cea mai importantă piață agroalimentară din oraș, numită piața Stan Săraru. Același primar a demarat construcția Stadionului Crâng, a înființat o baie publică și a pavat străzile principale cu piatră cubică. Un vultur, poreclit de localnici Ilie și crescut de un negustor din apropiere, a devenit mascota gării între 1930 și 1943. Ilie venea adesea în gară și mânca din mâinile călătorilor. Vulturul a murit în timpul celui de-al doilea război mondial, împușcat de soldați naziști. În amintirea lui, o marcă de bere produsă în Buzău s-a numit Vulturul, și o stradă din oraș poartă numele Strada Vulturului. Spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în zonă au avut loc lupte după 23 august 1944, când mareșalul Ion Antonescu a fost arestat în București și guvernul său pro-nazist a fost înlăturat de la putere, mai ales pe aerodromul din Buzău și în localitatea apropiată Stâlpu. Armata sovietică a ocupat Buzăul în data de 28 august 1944, și, deoarece soldați germani erau baricadați în Palatul Comunal, s-a tras cu tunul, palatul arzând împreună cu arhiva. Palatul a fost reconstruit începând cu 1947. În Cimitirul Eroilor, aflat în partea vestică a orașului, au fost înmormântați soldații români, germani și sovietici care au murit atunci.

Perioada comunistă

După război, când guvernul român a fost preluat de regimul comunist, Buzăul a fost reședința regiunii Buzău, după care a pierdut statutul de reședință de județ sau regiune în 1952, având titulatura de oraș regional în cadrul Regiunii Ploiești. Județul Buzău a fost reînființat în 1968, când, în contextul noii organizări administrativ-teritoriale, Buzău a devenit municipiu și reședință a județului. Toate fabricile din Buzău au fost naționalizate și, mai ales spre sfârșitul perioadei comuniste, politica de sistematizare a guvernului comunist a dus la demolarea vechilor cartiere de case, ducând la schimbarea totală a aspectului orașului. Până în 1953, zonele rezidențiale erau compuse exclusiv din case, multe dintre ele fiind dărâmate în această perioadă pentru a face loc blocurilor. Acest proces a fost la început lent, dar între 1980 și 1988, toate casele de pe strada principală a orașului au fost demolate și înlocuite cu blocuri. În acea perioadă au fost distruse multe clădiri istorice, printre care și teatrul Moldavia. Din centrul istoric al Buzăului, doar casele din zona străzii Cuza Vodă și o parte din cele din zona străzii Alexandru Marghiloman au rămas în picioare. De asemenea, în 1969, un cartier rezidențial a fost contruit în Parcul Crâng, reducându-i acestuia dimensiunile. Această dezvoltare a fost uneori haotică, așa cum s-a întâmplat în 1985, când noul Bulevard Unirii a fost redirecționat de primarul Dochia, care a ordonat ca fundațiile unor blocuri în construcție la acea dată să fie astupate într-o singură noapte și ca strada să treacă peste acestea.

Piaţa Daciei, pavată cu marmură, modelele colorate fiind inspirate din costumele din zona Bisoca.

În timpul regimului comunist, a avut loc și o industrializare forțată, platforma industrială Buzău-Sud fiind inaugurată în 1963. Locul acesteia a fost ales pentru a folosi un teren nefertil, unde fusese înainte o rafinărie și care acum era acoperit de mlaștini. Această poziție prezintă și avantajul vânturilor locale care îndepărtează de oraș noxele produse de fabrici. În această perioadă au fost aduse însă și unele îmbunătățiri orașului. Parcul Tineretului a fost construit în partea de est, cu o sală de sport și un bazin olimpic. În 1981, s-a deschis un cinematograf cu 650 de locuri, și un spital mare a fost construit între 1971-1973. În 1976, orașul a sărbătorit 1600 de ani de atestare documentară. Pentru a marca evenimentul, a fost construit un obelisc în Parcul Crâng. În același an, Piața Daciei, piața principală din oraș aflată în fața Palatului Comunal, a fost pavată din nou, cu marmură de Măgura, albă, roșie și gri, cu modele asemănătoare celor de pe costumele populare tradiționale din zona Bisoca.

După 1989

Procesul de demolare a caselor a fost stopat după căderea comunismului în România, la sfârșitul lui decembrie 1989. Economia orașului a stagnat o perioadă, dar Buzăul a reînceput să se dezvolte, după ce întreprinderile de stat au fost privatizate și reorganizate și au apărut alte companii noi. În această perioadă, a început refacerea de biserici ortodoxe. În 1991 s-a început lucrul la o cea mai mare biserică ortodoxă din oraș numită Biserica Sfântul Sava, iar în 2009 s-a construit o nouă catedrală a arhiepiscopiei. În 1995, un nou teatru, numit Teatrul George Ciprian, a fost deschis în Buzău.

Capitolul II Resurse atractive apartinand cadrului natural

Caracteristicile atractive reliefului, morfologice

Judetul Buzau concentreaza intre limitele sale toate cele trei principale forme de relief, care se dispun structural sub forma generala a unui amfiteatru ce coboara in trepte de la zona muntoasa din nord catre zona de cimpie din sud prin intermediul unei zone mediane subcarpatice.   Zona de munte cuprinde in limitele sale muntii propriu-zisi ai Buzaului (exceptind masivul Ciucas) si o portiune din versantul apusean al muntilor Vrancei. Ambele subdiviziuni sint identice ca structura si aspect geografic. Muntii Buzaului cuprind de la est catre vest masivele : Ivanet, Penteleu, Podul Calului, Siriu si Monteoru, primii patru fiind si cei mai interesanti sub aspect peisagistic si deci si turistic.Muntii Vrancei, situati la limita de nord-est a judetului, sint alcatuiti din versantul apusean al masivelor : Lacaut, Goru, Giurgiu, si Furu.Ca structura geologica, muntii judetului Buzau sint alcatuiti din roci putin dure, de virsta paleogena, adica din alternante de : gresii, marne, sisturi, ceea ce explica intr-o buna masura altitudinea lor redusa : Lacaut-1777 m, Goru-1784 m, Giurgiu-1720 m, Furu-1414 m, Penteleu-1772 m, Crucea Fetii-1578 m, Podu Calului-1440 m, Bocirnea-1659 m, Maliia-1663 m, Monteoru-1345 m, si Ivanet 1191 m. Zona montana cuprinde citeva bazine depresionare intramontane ca : Nehoiu-Nehoiasi-Bisca, Gura Teghii, unde in ciuda eroziunilor si a instabilitatii solului, s-au format centre rurale cu o populatie numeroasa. Zona subcarpatica cu altitudini intre 400-800 m, ocupa partea centrala a judetului, alcatuind o succesiune spectaculoasa de culmi si depresiuni cu valori inedite de peisaj, si este constituita din formatiuni geologice neogene, cutate, unde predomina argile, marne, nisipuri, gresii iar in unele parti calcare sarmatice si conglomerate. Unele culmi au o alungire sud-vest catre nord-est, cum sint cele sudice si cele estice; altele, in special cele din centru, datorita riurilor si eroziunii, au fost strapunse de ape si fragmentate. Subcarpatii din zona Buzaului sint grupati in patru unitati deluroase, delimitate de apele curgatoare si individualizate prin structura geologica si pozitie geografica. Grupa centrala este cuprinsa intre vaile Buzaului si Slanic, cu altitudinile maxime in Dealul Blidisel-821 m si Virful Botanul-799 m. Eroziunea produsa de apele Saratel, Balaneasa, Sibiciu si Rusavatul a dus la divizarea intr-o serie de subunitati, ca dealurile Muscelului, Dilma, Bocului si Piclelor unde se afla vulcanii noroiosi. Din aceasta grupa face parte si culoarul depresionar Ratesti-Scortoasa-Vintila Voda, care incepe din Valea Buzaului de la satul Ratesti si se intinde pina la comuna Vintila Voda. Grupa sudica de dealuri ia contact brusc cu cimpia si se impune prin masivitate, inaltime, structura geologica fiind reprezentata prin Dealul Istrita (750 m), din calcare si gesii sarmatice , si Dealul Ciolanul, tot asa de masiv care se intinde paralel cu cel dintii.Intre aceste dealuri drenate se afla depresiunea Niscovului, strabatuta de riul Niscov, ale carui ape, inverile secetoase, se pierd in conul de dejectie format la varsarea in riul Buzau. Grupa estica de dealuri este delimitata de vaile Slanic si Rimnic. Aici se remarca dealurile Bisocii (970 m), Blajanilor, Budei si Capatinei. Grupa vestica este constituita dintr-o serie de dealuri relativ inalte si cu structura geologica diferita ; Cornetel (827 m), Priporul (823 m), si culmea Salcia (717 m) care se continua in judetul Prahova. La Subcarpatii Buzaului se aduga depresiunile Patirlagele, Cislau, Pirscov si in extremitatea

nordica depresiunea Sibiciu-Lopatari, care separa Subcarpatii de zona montana si cuprinde asezari rurale infloritoare. Campia acopera sudul si estul judetului printr-o serie de subdiviziuni desprinse din Cimpia Romina, si anume : Cimpia Gherghitei, Cimpia Baraganului de Mijloc, Cimpia Buzaului, Cimpia Calmatuiului si Cimpia Rimnicului (numite in ordine de la vest catre est). Trecerea la zona colinara se face lent la est de Buzau si mai brusc la vest prin pantele abrupte ale Dealului Istrita. Iubitorilor de drumetii le sunt recomandate urmatoarele itinerare turistice in judetul Buzau :

Itinerar in imprejurimile Cislaului

In vecinatatea satului Buda, drumetul poate vizita locul cu evocari haiducesti de la Fantana Hotilor. De Buda, se leaga fiinta Doamnei Neaga, ctitora unei bisericute ridicata aici pe la 1580, in forma de corabie cu ferestre mici si lipsita de turle (abia in anul 1883 s-a instalat o turla). Declarata monument istoric in anul 1937, ea adaposteste osemintele reinhumate ale Doamnei Neaga si ale tatalui sau Vlaicu.   Tot in imprejurimile Cislaului, peste dealurile Baidea si Muscel ajundem –in aproximativ 3 ore- trecand prin satul Tega la schitul Carnu, constructie din piatra, asezata in mijlocul unei paduri de tei, ctitorie din anul 1546, a domnitorului Mircea Ciobanu si a sotiei sale, Doamna Chiajna.In imediata apropiere a schitului se afla un lac cu apa sarata sulfuroasa. De aici se intinde o priveliste atragatoare spre culmile muntilor si in jos, de-a lungul vaii, pana spre Berca.

Itinerar pe Valea Bascii Chiojdului

Pe Valea Bascii Chiojdului, drumul se ramifica din drumul DN 10 Buzau – Brasov in satul Poeni. Vizitatorilor li se recomanda 2 locuri interesante din imprejurimi, si anume:La Fundul Catinii si pe dealul Carafte, unde mai exista cateva chilii rupestre, ramase din vremurile tulburi ale invaziei straine. De satul Catina se leaga numele haiducului Gheorghelas, erou popular local, stapan al drumurilor si padurilor din jur  prin anii 1825 – 1827. Pandur in oastea lui Tudor Vladimirescu, el a ramas si dupa inabusirea miscarii, un razvratit impotriva boierilor si a stapanirii cutreierand dealurile Istritei si Ciolanului, pana la Fantana Hotilor, fiind in cele din urma omorat de potera.Ispravile sale au imbogatit folclorul local cu o frumoasa balada, care constituie una din cele mai reusite piese ale creatiei populare din aceasta zona. La numai cativa km de aceasta asezare, sosim in Depresiunea Chiojdului, unde se afla localitatea cu acelasi nume: Choijd.Nu departe de localitate, se afla ruinele Castrului din Drajna de Sus, care atesta prezenta unei garnizoane romane.Depresiunea Chiojdului constituie un colt de tara in care natura si-a risipit cu daruire comorile. Padurile de brad si foioase, poieni si fanete inflorite, o liniste adanca tulburata doar de talangile turmelor si de zbuciumul vantului confera Chiojdului virtuti turistice de singulara frumusete.In capatul nordic al vaii sta de veghe satul Basca Chiojdului, unde drumul se desparte odata

cu raul pe cei doi afluenti : Basca cu Cale si Basca fara Cale, prelungindu-se catre nord, pana sub culmile ce formeaza cumpana apelor catre Siriu si Teleajan. Urmand poteci de picior, drumetul isi va putea prelungi itinerarul patrunzand in zona traseelor ce brazdeaza Masivul Siriu sau catre tinutul trecatorii uitate de la Tabla Butii. Din Basca Chiojdului, pe un drum forestier, trecand prin Priseaca si Valea Nehoiului, putem ajunge la Nehoiu.Alte poteci, pornind din satele asezate in albia Bascii Chiojdului, peste Dealul Cornatel, pot alcatui de asemenea cateva trasee atragatoare catre localitatile de pe Valea Buzaului.

Itinerar pe Valea Sibiciului

Valea Sibiciului este strabatut de un drum comunal in stare buna, care trece prin localitatile:Sibiciul de Jos, Sibiciul de Sus, Valea Sibiciului, Colti si Alunis, toate situate intr-un cadru natural deosebit de atragator.De indata ce parasim Valea Buzaului, peisajul se schimba brusc. Natura devine mai salbateca, peretii stancilor abrupti si colturosi, se inalta ametitor, lasand impresia de echilibru instabil. Localitatea Colti, numita dupa cei 7 colti de piatra ce domina inaltimile, este salsul unei pretioase avutii nationale: chihlimbarul. Fosila organica, rezultata din secretiile rasinoase ale padurilor de conifere care au acoperit in indepartate ere geologice aceasta regiune, chihlimbarul de Colti se prezinta intr-o gama de culori de o rara frumusete, de la galben la rosu, la verde sau la brun inchis. Recordul de greutate este obtinut de o piatra de 4 Kg. In localitate s-a organizat o expozitie a chihlimbarului, care ilustreaza prin unelte si imagini munca si viata “cautatorilor”, si merita sa fie vizitata.Originea Coltilor se pierde in neolitic, cand a constituit vatra unui trib de pastori.Muntele, stanca, padurea creeaza aici o fortareata naturala unde vechii locuitori si-au gasit firesc scaparea in vremurile de restriste. Martore mute ale acestui zbucium raman vestigiile rupestre de la Alunis  si cele cateva chilii sapate in piatra deasupra Mlajetului, in Piatra Bogzii si la Varful Pietrii. La Alunis vestigiile cuprind, pe langa biserica sapata in stanca din marginea de rasarit a satului, 3 chilii aflate intr-o perfecta stare de conservare.Camera principala a bisericii are o lungime de 15 m si o latime de 3 m. Intrarea se face printr-un pridvor de lemn, prevazut cu o turla, acoperita cu sindrila.Din cele trei chilii exterioare, interesanta este cea mai de sus pentru migala cu care a fost sfredelita si inzestrata cu canaturi de usi si ferestre, trepte pentru picioare si lacase pentru sprijinirea miinilor, precum si pentru inscriptiile ce pomenesc numele celor ce au locuit aici de-a lungul veacurilor.

Itinerar-trasee locale din Gura Teghii

Strabatind ulitele catunului Tega si apoi lunga poiana a Seciului, vom ajunge pe culmea plesuva a Tegii. Catre stinga ni se ofera privirii deschiderea adinca a Vaii Paltinisului, dincolo de care se ridica inaltimile Casocii si Podul Calului, in timp ce in fata vom cea mai frumoasa si cuprinzatoare priveliste a masivului Penteleu.In dreapta ne asteapta stina din Tega, strajuita in spate de Virful Podul Grecilor (1200m). De pe culmea Teghii cararea urca in panta din ce in ce mai pronuntata Grohotisul (1328m), pe care-l ocoleste la circa 50 m sub virf.

Incheind ocolirea Penteleului, Bisca Mare si Bisca Mica isi amesteca apele in marginea nord-estica a satului, la picioarele monolitului de piatra de la Vadul Cornului. In unghiul format de intilnirea celor doua vai retinem profilul mai putin obisnuit al muntelui Sulivastru, cu o coama in forma de sa, pe scobitura careia, strajuita pe laturi de doua proeminente impadurite, coboara din crestet pina in marginea apei o admirabila pajiste, iarna-o veritabila panta de schi. Din punct de vedere turistic, prin masivul Penteleu intelegem ansamblul de munti cuprins intre cursul riului Bisca Mare si cu afluentii sai, piraiele Patacu, Bisculita, Cernatu si Viforita si  cursul riului Bisca Mica cu afluentii sai-piraiele Zanoaga, Balescu si Ciulianos. Structural Penteleul se prezinta sub forma unei stele, fiind alcatuit dintr-un nod central, Virful Penteleu(1772 m), din care se ramifica direct sau prin legaturi directe sase culmi:        Coriiu     (1610m)……….N        Zanoaga  (1535m)……….N-E,legate cu virful prin intermediul culmii comune Lilieci-Virful Crucea Fetii(numita si Culmea Penteleului)        Miclausu (1491m)……….V        Piciorul Caprei (1520m)…….S-Eambele legate cu virful prin intermediul Culmii Sapte Izvoare;        Viforita             (1620m)……..S        Cernatul            (1391m)……..Vlegate fiecare direct cu virful. Virful central domina ca inaltime culmile adiacente cu diferente de nivel variind intre 100-150 m, ceea ce, alaturi de profilul sau ascutit contribuie in a-i oferii un aspect impunator. Prin pozitia sa, el ofera privirilor imaginea intregii curburi a Carpatilor. Bogatia vegetatiei si faunei a determinet declararea unor zone din masiv drept rezervatii (codrul secular de pe Valea Viforitei avind in compozitia sa exemplare de arbori care depasesc virsta de 140 ani, alcatuieste rezervatia forestiera Milea-Viforita, iar o zona din muntele Piciorul Caprii, invecinata cu Lacul Negru, a fost constituita ca parc dendrologic )Munte vestit pentru pasunile sale, Penteleul a atras si in trecut atentia iubitorilor de natura, dintre care unii scriitori si poeti l-au imortalizat in operele lor. Din resursele naturale mai importante sunt: petrolul, gazele naturale, carbunii, potentialul hidroenergetic si eolian, chihlimbarul, calcarul, nisipurile cuartoase si diatomita, sarea, gresia, pietrisul si izvoarele minerale, soluri fertile, padurile, pajistile si fondul cinegetic.Rezervele de calcare de la Magura a permis de mult timp exploatarea lor pentru obtinerea varului si pentru constructii rurale ( Ciuta, Viperesti, Magura ) dar si pentru executarea de opere de arta. Din zona Patarlagele se extrag nisipuri cuartoase si diatomita. Nisipurile cuartoase sunt utilizate la fabricarea sticlei. De langa Buzau si Ramnicul Sarat se extrage argila de calcar superioara folosita in constuctii. Prospectiile geologice au evidentiat prezenta unor importante rezerve de sare la Manzalesti, Bisoca, Bratilesti, Goidesti. Chihlimbarul se gaseste in imprejurul localitatilor Mlajet, Sibiciu, Colti, Bozioru, Plostina, Terca. Pentru constructii rurale se utilizeaza foarte mult gresia de Taracau.Izvoare minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice uneori bogate in iod : Siriu, Nehoiu, Monteoru, Pisici, Balta Alba, Strejeni, Lopatari se valorifica in mica masura.

Caracacteristici climatice si topoclimatice care influenteaza activitatile turistice

Teritoriul judetului Buzau se inscrie in regimul de clima temperat continentala, care prezinta o serie de particularitati si nuante in raport cu zonele de relief. Regimul termic se carcterizeaza prin valori maxime inregistrate in zona de cimpie, care descresc pe masura ce ne deplasam spre zona montana. Sub raport termic, particularitati interesante prezinta si fenomenul de inghet. Acesta apare cel mai devreme in vaile si depresiunile subcarpatice, datorita strtificarii aerului rece si a aparitiei inversiunilor de temperatura, si persista aici pina in a doua decada a lunii aprilie. Cel mai tirziu, datorita fenomenului de fohn, inghetul apare in cea de a doua decada a lunii noiembrie pe pantele dealurilor cu expunere sudica, durind catre finele lunii martie. Regimul precipitatiilor conduce catre valori medii anuale ce depasesc 800 mm. Ploile cele mai frecvente cad in intervalul aprilie-septembrie (Siriu-160 mm), cu un virf in luna iunie (72-100 mm). In cealalta jumatate a anului precipitatiile sint mult mai reduse (ianuarie, sub 28 mm la cimpie ; 28,7 mm la deal si 35,3 mm la munte).Treptele de relief ca si pozitia judetului la Curbura Carpatilor determina o serie de nuantari climatice locale pe fondul climatului temperat continental ce conduce la individualizarea a 3 tipuri principale declimat de munti, deal si camp.Climatul: montan - caracterizat prin temperaturi medii anuale de 4-6 grade cu precipitatii bogate  : de deal - caracterizat prin temperaturi medii anuale de 8 - 10 grade cu precipitatii de 600-700 mm/an : de camp - caracterizat printrun continentalism montan accentuat cu veri fierbinti si ierni geroase cu viscole cauzate de Crivat.Pantele sudice ale Carpatilor de Curbura supuse descendentelor maselor de aer oceanic generand vanturi de tip Modificarile antropice vizibile cu deosebire in jurul constructiilor hidrotehnice unde au aparut fenomenede relif antropic cariere, tuneluri, canale.Lantul carpatic un obstacol national in calea maselor de aer si a fronturilor atmosferice. Acest baraj natural modifica directiile de inaintare a maselor de aer ca si a celor termodinamici.Regimul eolian in general este influentat de masele de aer din Vest.Iarna in zona de camp si la poalele subcarpatilor apare Crivatul. O caracteristica locala prezenta fenomenului pe versantii Buzaului dar si-n zona dealurilor Istrita, Ciolanu evidentiati prin cultura vitei-de-vie.

Caracteristicile retelei hidrografice

   Coloana vertebrala a retelei hidrografice a judetului o constituie riul Buzau, care, din totalul de 325 km cit masoara de la izvoare la varsarea in Siret, curge pe circa 140 km in limitele administrative ale judetului. Izvorind din versantul rasaritean al Muntilor Ciucas, dupa ce trece prin depresiunea Intorsura Buzaului unde face un cot de aproape 180 de grade, se indreapta spre sud, traversind judetul de la nord-vest la sud-est, adunind numerosi afluenti, dintre care cei mai importanti sint : in zona montana : Crasna, Valea Neagra, Siriul Mare si Nehoiu (pe dreapta); Zabratau, Hartagu, Casca si Bisca Rosilei (pe stinga); in zona subcarpatica, pe partea dreapta Bisca Chiojdului si Niscovul, iar pe stinga Sibiciul, Balaneasa, Saratelul, Slanicul si Cilnaul. Urmeza zona de ses, unde afluentii sint lipsiti de importanta si cu un debit extrem de scazut. Al doilea riu important ca marime este Rimnicul, al carui curs pornit din coastele Furului Mare strabate, fara afluenti importanti, cale de circa 28 km o mica regiune din estul judetului.Reteaua hidrografica a judetului Buzau este armonios completata de un important numar de lacuri diferite ca marime, geneza si stadiu de evolutie. Dintre cele situate in zona montana, cel mai important si totodata cel mai cercetat din punct de vedere turistic este Lacul Vulturilor sau Lacul Fara Fund de pe Siriu. Format ca actiune a avalanselor repetate, intr-una din politele structurale ale culmii Maliiei, la altitudinea de 1420 m, Lacul Vulturilor considerat cel mai de jos lac de munte din tara. In apropierea sa urmele unui al doilea lac mult mai mare, astazi complet drenat si invadat de vegetatie, alcatuieste ceea ce localnicii numesc Mlastina Vulturilor. Urmeaza Lacul Negru, din masivul Penteleu si Lacul Mociarul de pe versantul estic al Ivanetului. O alta categorie de lacuri o formeaza acelea a caror geneza este legata de fenomenele de dizolvare-tasare in zonele cu sare (lacurile Menedic).In zona de cimpie inregistram prezenta limanelor fluviatile Glodeanu Sarat, Boldu, Amara si Balta Alba, cel din urma cu deosebita importanta balneo-curativa.

Fondul turistic biogeografic

Ținutul Buzăului se bucură de o așezare deosebit de favorabilă din punct de vedere biogeografic, fiind situat în regiunea biogeografică continentală, însa la joncțiunea cu regiunile alpină și stepică. La aceasta poziție favorabilă trebuie adăugate și oportunitățile oferite de accidentele geologice și astfel avem tabloul complet al biodiversitaii buzoiene: peste comunitățile biologice de tip continental (păduri de foioase și pajiștile derivate) sau alpin (molidișuri, făgete și pajiști montane) se suprapun arii sărăturate și/sau aride, propice instalării elementelor stepice .

Flora

Zona este habitat al pădurilor de foioase, care se găsesc în zonele deluroase, până lângă munți. Etajul se subdivide în câteva subetaje . Subetajul fagului (700-1250/1300m) se extinde în asociere cu gorunul și înafara acestor limite. Între 1000-1200 m, fagul se găsește împreună cu coniferele. Extensiunea pădurilor de fag compacte și pure spre sud subliniaza cel mai bine în peisaj contactul dintre zona subcarpatică și cea montană pe aliniamentul: Chiojd-Sibiciu-Lopătari. Predomină evident pădurea de fag, în asociație cu aninul (Alnus incana), mesteacănul, paltinul (Acer pseudoplatanus), ulmul și cu arbuștii, (alunul, tulchin, soc negru și roșu), care în general apar în arealele despădurite și lipsesc complet în interiorul pădurii de fag. În zonele defrișate recent se dezvoltă asociații cu părușcă, fragi, zmeură, mure. Treptat ele sunt înlocuite de păduri de tranziție cu specii iubitoare de lumină (plopi, salcii, mesteceni), iar intr-o fază inaintată de refacere a padurii, de către fagi. Subetajul gorunului corespunde zonei subcarpatice. Pădurea este dominată de gorun dar nu lipsește nici fagul, în special în zonele înalte sau în locurile umbroase. În asociație cu aceste doua specii cresc mesteacănul, plopul și arinul. Arbuștii (cătina, jneapănul) se îmbină cu plantele ierboase (festuca, bărboasa, firuța, mojdreanul, scumpia, liliacul). Până la 500 m găsim: frasin, ulm, tei, salcâm etc. În zona Vulcanilor noroioși se întâlnește gărdurărița (Nitraria schoberi). Este o planta remarcabilă prin adaptarea la solurile lutoase și nisipoase cu exces de săruri din regiunile aride. În România nu se află decât din zona Vulcanilor Noroioși: acest sit reprezinta punctul maxim de raspândire spre vest a acestei specii . Unele condiții topoclimatice specifice impuse de manifestarea efectului de fohn în Subcarpații de curbură și de orientarea spre SE a pantelor au permis păstrarea unor elemente termofile submediteraneene. Pe solurile bogate în săruri, s-a dezvoltat o vegetație formată din plante halofile: sărăcica (Salsola soda), brânca(Salicornia herbaceea). Colilia (Stipa) sau nagara caracteristică stepei, este reprezentata în România prin câteva specii (Stipa capillata, S.lessingiana, S.pulcheriima, S.joannis) din familia gramineelor. Dealurile Buzaului reprezinta ultimul punct de rezistența al stepelor de colilie din Muntenia .

Fauna

Pe teritoriul Geoparcului Ținutul Buzaului se cunosc 84 de specii de Fluturi de zi, dintre care două sunt ocrotite prin Directiva Floră-Faună-Habitate a Uniunii Europene (92/43 EEC din 21 mai 1992). Este vorba despre fluturi mărunți din familia Lycaenidae, Albăstrița pătată (Maculinea arion) și Fluturele de foc (Lycaena dispar), ambele specii fiind dependente de habitatele umede

Scorpionul carpatin (Euscorpius carpathicus), este raspândit exclusiv în vecinatatea Carpaților Sudici, din Banat pâna în Buzau. Lumea animala este bogată, condițiile de viață din pădurile de fag și molid fiind deosebit de favorabile. În pădurile buzoiene se întâlnește frecvent cerbul, alaturi de porci mistreți, veverițe, râși, jderi. Pe potecile cele mai întunecate sau în zmeurișuri poate fi întalnit ursul brun carpatic, la care se adauga lupul, vulpea, iepurele, șoarecele de padure, precum și numeroase păsari(ieruncile, cocoșul de munte, mierlele, privighetori, ciocanitoarea și unele specii de vulturi). În arealul subetajului gorunului sunt frecvente specii de animale existente și în subetajele anterioare , dupa cum unele provin din stepă și silvostepă. Numeroase sunt speciile de păsari (mierla, sturzul, potarnichea, ciocârlia, pițigoiul), reptile (șarpele orb, șopârla), batracieni, insecte.

Fond cinegetic si piscicol

In judetul Buzau pe raul Basca Mare se efectueaza activitati de pescuit existand si un fond pisciol ce se intinde pe suprafata mai multor judete . Raul se afla in localitatea Varlaam avand coordonatele Lat. 45.514828; Long. 26.438599 . Printre speciile ce se regasesc aici putem aminti : cleanul ,mreana,pastravul , etc .

Capitolul III Resurse atractive antropice

Fondul turistic cultural-istoric

Infrastructura de suport pentru turism este foarte slab dezvoltată. Pe de o parte este un avantaj pentru că blochează turismul de masă, dar pe de altă parte este și un dezavantaj pentru că cei care ar vrea să meargă acolo și ar fi dedicați unui turism alternativ și nu au unde să se cazeze. În ceea ce privește drumurile, acestea sunt destul de grele, fiind nevoie să se apeleze la mijloace alternative de deplasare precum bicicleta, căruța, motocicleta, calul sau pe jos. Punctele majore de intrare în Geoparc sunt la Berca, Pârscov, Colți, Beceni, Valea Salciei. Particularitățile sunt urmatoarele : - sezonul turistic este limitat la 4 - 6 luni ; - marea densitate de drumuri comunale și forestiere este un element pozitiv pentru turismul de promenadă și descoperire ; - cu excepția Vulcanilor noroioși nici unul dintre situri nu are marcaje, panouri de semnalizare, puncte de informare, pliante ; - pentru patrimoniul cultural și istoric - inegal repartizat - în cea mai mare parte nu există situri arheologice amenajate ; - nu există ghizi oficiali pentru teritoriu, activități de orientare și ghidaj pentru anumite grupuri de turiști fiind asigurate doar de proprietarii unor pensiuni sau cluburi. Se pot practica forme de turism : - rural și agroturism: susținut de o rețea agroturistică destul de dezvoltată ; - ecumenic ; - Mănăstirile Rătești, Poiana Mărului, Găvanu, Berca ; - complexul de așezări rupestre din zona Colți-Aluniș-Nucu-Bozioru-Brăești ; - trekking: Cu predilecție în Masivul Ivănețu și în zona schiturilor rupestre ; - cultural: poate fi vizitat Muzeul de etnografie și folclor al Văii Slănicului situat în comuna Mânzălești, iar pe parcursul anului în anumite localități se desfășoară serbări folclorice, legate în special de zile de sărbătoare religioasă ; - balneo-medical în zona Fișici unde în trecut au existat amenajări specifice și, mai puțin la restul izvoarelor minerale. Pe teritoriul Geoparcului există 1 tabără școlară în funcțiune la Arbănași - comuna Beceni. Deasemeni în comuna Bisoca, campusul Sf. Sava situat în apropiere de Lacu Limpede deservește periodic serii de elevi defavorizați social . Simboluri cunoscute ale zonei: - cârnații de Pleșcoi ; - țuica de Buzău ; - brânza de Chiliile ; - chihlimbarul de Colți .

Între văile Slănicului și Râmnicului

Accesul în zonă se face dinspre Buzău pe DJ203K, drum asfaltat până la Lopătari. Din acesta, pornesc derivații spre valea Râmnicului în apropiere de intrarea în Vintilă Vodă: -DJ204C (28 km până la Jitia unde face joncțiunea cu DN2N, este asfaltat până în apropiere de Bisoca) ; - DJ204M pe valea Jgheabului în apropiere de Mânzălești - face joncțiunea cu DJ204C în

apropiere de intratarea în comuna Bisoca, este neasfaltat ; - DJ220 spre Valea Salciei care pornește din DJ204C în apropiere de Sărulești.

Dinspre Râmnicu Sărat: - pe valea Câlnăului se merge spre Buda pe DJ203H apoi pe DJ220 până la Valea Salciei ; - pe valea Râminculuii se ajunge DN2 până la Obrejița, apoi DJ202E spre NV pană la intersecția cu DN2N aflată la Bordeștii de Jos, apoi pe acesta.

Zidul uriașilor

Zidul Uriașilor se află spre izvoarele râului Câlnău, în comuna Valea Salciei. Este vorba despre un zid din roci masive dure și relativ netede care includ scoici - resturi ale unei plaje de acum 11 milioane de ani a mării preistorice Paratethys. Ansamblul (în aparență un martor de eroziune diferențială) dă impresia că a fost construit de mâna omului. Se întinde pe o lungime de aproximativ zece kilometri și are destul de multe întreruperi . Acces : - din Râmnicu Sărat spre Buda pe DJ203H apoi pe DJ220 până la Valea Salciei și ulterior pe un drum comunal ; - din Buzău se trece podul de la Mărăcineni și se angajează la stânga DJ203K până în apropiere de Vintilă Vodă, după care se merge la dreapta pe DJ204C spre Bisoca și ulterior din nou la dreapta spre Sările pe DC161.

Mănăstirea Poiana Mărului

Mănăstirea Poiana Mărului de rit ortodox, este situată pe teritoriul administrativ al satului Băltăgari din Comuna Bisoca . A fost ctitorită în anul 1730 de către Constantin Mavrocordat fiind un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea. Se evidențiază ca fiind printre puținile biserici cu pictură atât exterioară cât și interioară, pe lemn.

Acces: - 53 km din Râmnicu Sărat DN2 până la Obrejița, apoi DJ202E spre NV pană la intersecția cu DN2N aflată la Bordeștii de Jos, apoi pe acesta pană la Jitia. De aici mai sunt câțiva km pana la mănastire mergând spre Bisoca, pe DJ204C ce trece prin vadul râului Râmnic ; - 68 km din Buzău DJ203K spre Vintila Vodă, apoi înainte de acesta la dreapta DJ204C spre Bisoca. Din Bisoca pana la mănastire se coboară spre Jitia.

Masa lui Bucur

Masa lui Bucur sau masa ciobanului Bucur este un monument al naturii situat în satul Pleși, comuna Bisoca. În această zonă blocurile de piatră au o mare frecvență ca urmare a proceselor periglaciare din cuaternar. Pe coama Muntelui Piatra Penei care ajunge până la altitudinea de 1145 m în punctul numit ”Masa lui Bucur”, se află un astfel de bloc cu o suprafață pseudoplană și un greutate de cca. 150 tone, care este așezat pe alte 3 pietre mai mici, creând imaginea unei mese dacice cu trei picioare. Unele legende spun că de aici a plecat ciobanul Bucur, cel care a înființat orașul București, azi capitala României, altele leagă denumirea de haiducul Bucur.

Rezervația naturală Pădurea Lacurile

Pădurea Lacurile Bisoca este o rezervație mixtă forestieră botanică și geologică, situată pe raza comunei Bisoca din județul Buzău, pe teritoriul satului Recea. Este importantă prin arboretul de pin silvestru ( Pinus sylvestris) existent aici, arboret asociat unui grup de lacuri cu apă dulce formate în doline dezvoltate pe gresie, cu fund din nămoluri sedimentate. Din grupul inițial, Lacul Limpede este singurul care a supraviețuit colmatării.

Rezervația naturală Pădurea Găvanu

Este o rezervație forestieră de 216 ha ce se află în bazinul superior al pârâului Jgheab (afluent de stînga al Slănicului), pe fața estică a culmii Breazău. Este importantă pentru valoarea geofondului și genofondului forestier prin specia de Pin silvestru (Pinus sylvestri). Valoarea peisagistică și Mănăstirea Găvanu - cu interes istoric - completează valoarea rezervației.

Mănăstirea Găvanu

Mănăstirea Găvanu este o ctitorie moșnenească-țărănească, Mănăstirea Găvanu are un istoric, ce începe din 1707. Poiana mănastirii este unul dintre locurile deosebite ale Buzăului, prin poziționarea la baza unui deal subcarpatic spectaculos, precum și prin izolarea deosebită în care se află. Dacă până în anul 1988 pătrunderea spre Găvanu era greoaie, din anul 1989 prin drumul forestier de 3 km ce pornește inițial de pe valea Jghiabului de la Coita și merge printre interesante aflorimente de gresie, se poate ajunge și cu mijloace auto. Accesul final spre poarta așezământului se face pe pedes apostolorum.

Izvorul mineral de la Buștea

Este vorba de Izvorul Ruginii a cărui apă curge spre Jgheab, și se varsă în acesta la Gura-Bădicului. Apele de la Buștea, îmbuteliate în trecut, s-au exportat în Franța până în anul 1939. Conform etichetei aplicate pe sticle - scrisă în limbile română și franceză - apa se numea "Izvorul întineririi"

Sfinxul de la Buștea

Monument al naturii, "Sfinxul" de pe Breazău (cunoscut și sub denumirea de Sfinxul de la Buștea) este o stancă de aproximativ 5-6 m înălțime cu aspectul unui cap uman vizibilă de la câțiva kilometri depărtare. Este situat pe culmea Breazău aflată pe stânga văii Slănicului, culme care atinge înălțimea maximă în vârful Breazău (1239 m).

Valea Slănicului și versantul estic al Ivănețului

Se ajunge folosind drumul de pe valea Slănicului – DJ 203 K, care pornește de pe DN2 (E85) de la Mărăcineni spre Săpoca (imediat înainte de a intra pe podul de peste Buzău), urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești-Lopătari. Pînă la Lopătari drumul este asfaltat. Din satul Luncile al comunei Lopătari, DJ203K suie spre vest pe sub pintenul Ivănețului, pentru a se intersecta cu drumul care vine de pe valea Bălănesei și a coborî spre valea Bâscei. Apele Slănicului trec prin locuri care sunt repere ale unei istorii geologice caracteristice oceanului dispărut Tethys, istorie ce se întinde stratigrafic în bazinul râului în timp pe mai bine de 35 de milioane de ani. Oceanul Tethys a reprezentat un bazin ecuatorial care a separat supercontinentele Laurasia și Gondwana în timpul Paleozoicului. În timpul Eocenului superior, ca urmare a coliziunii dintre plãcile continentale acesta s-a fragmentat. Domeniul mediteranean de astăzi este un ultim vestigiu al oceanului. În nordul acesteia s-a format o noua mare, cu extindere intercontinentalã. Ea a fost numitã Paratethys.

Arealul fosilifer Niculești - Vintilă Vodă - Beșlii

În zona Niculești - Vintilă Vodă - Beșlii, în albia râului Slănic se întâlnesc o mulțime de locuri cu scoici și melci conservați în piatră. Sunt animale marine cu vechime între 1-12 milioane ani din străvechiul Paratethys, din ce în ce mai vechi pe măsură se urcă în amonte.

Valurile de piatră de la Lopătari

Urme ale oceanului Tethys sunt relifate de Valurile de piatră de la Lopătari. Trebuie doar traversat Slănicul pe puntea de la intrarea în satul Lopătari. Se vede cum falezele de pe marginea râului au margini vălurite - pietre cu de urme de valuri de acum 16 milioane de ani .

Stâncile de la Malu Roșu

Legenda spune că ar fi roșii de la sângele unor fete ce s-au aruncat în hău pentru a nu fi luate roabe de către turci . În realitate sunt povârnișuri spectaculoase din stânci roșcate dure formate din menilit, de culoare roșiatică datorată oxizilor de fier. Sunt asociate cu pădure de mesteacăn, pin și paltin.

Biserica din lemn din Vintilă Vodă

Este construită din bârne de stejar și este acoperită cu trestie. Crucile din piatră au litere chirilice. Are o vechime de peste 300 de ani.

Piatra albă (Grunjul)

Piatra Albă „La Grunj” este un monument al naturii cu statut de rezervație geologică situat la confluența râului Slănic cu pârâul Jgheab, pe raza comunei Mânzălești. Este un martor de eroziune hidraulică si eoliană format prin acumulare de marnă albă cinerită.

Complexul Meledic

Platoul Meledic este o rezervație naturală mixtă situată pe teritoriul comunelor Lopătari și Mânzălești. Se identifică atât prin multiple formațiuni carstice dezvoltate în sare, cât și prin uvale în care s-au cantonat lacuri carstice cu fund impermeabil, cele mai reprezentative fiind Lacul Mare și Lacul Castelului. În străfundurile platoului și în zona limitrofă pârâului Jgheab se află 47 de peșteri, dintre care „6S Meledic” aflată în partea nordică a platoului, este a doua peșteră în sare ca lungime, din lume. Lacul Mare, pe marginea căruia se află o pensiune și un camping, are în apropiere 25 de sculpturi din lemn aparținând unei tabere de sculptură.

Izvoarele minerale

Sunt izvoare sulfuroase, în satul Brebu din comuna Lopătari. În comuna Mânzălești, în jurul Platoului Meledic sunt izvoare clorosodice.

Focul Viu

Focul Viu este un fenomen natural datorat emanației de gaze naturale care iese la suprafață prin fisurile scoarței terestre formând flăcări ce ard, aprinse fiind de razele solare (sau de către oameni daca flacăra se stinge). Se află pe versantul vestic a culmii Breazău, aflat pe stânga văii Slănicului la NNE de satul Terca (Comuna Lopătari).

Piatra Mortatului

Este o stâncă aflată pe versantul estic al Culmii Războiului (Masivul Ivănețu), în arealul limitrof satului Ploștina din comuna Lopătari, pe dreapta Slănicului.

Culmea Masivului Ivănețu

Plaiul și Culmea Războiului - aflate în prelungirea vârfului Ivănețu spre nord-est, oferă frumoase puncte de belvedere asupra masivelor Penteleu și Podu Calului. Vârful Ivănețu - este cel mai înalt vârf al masivului.

Lacul Mocearu

Lacul Mocearu este situat în arealul administrativ al comunei Chiliile, la sud‐vest de Lopătari. Este înconjurat de pădure, fiind limitrof satului Plaiul Nucului. Accesul se realizează printr-o derivație cu statut de drum comunal, din DJ203K de pe porțiunea Lopătari - Plaiul Nucului. De formă relativ circulară și adâncime redusă, a rezultat în urma unor procese de tasare a unor formațiuni marno-grezoase ce acopereau un sâmbure de sare.

Bazinul Sărățelului și culmile înconjurătoare

Vulcanii Noroioși

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și cei de la Pâclele Mici sunt arii protejate cu statut de rezervație de tip geologic și botanic, situate între Dealurile Pâclelor, în comuna Berca respectiv comuna Scorțoasa.. Accesul este posibil mergând mai întâi spre nord pe valea Sărățulului până la Policiori și de acolo la dreapta spre est, pe un drum asfaltat. Vulcanii Noroioși de la Beciu, sunt situați spre capătul anticlinalului Berca – Pâcle - Beciu – Arbănași. Se accesează pe un drum destul de dificil și mai puțin cunoscut - din zona Pâclelor Mici se trece prin satul Beciu spre Dealul Balaurului, pe drumul spre Arbănași, comuna Beceni. "Fierbătorile" de la Berca se află deasupra stadionului din satul cu același nume. Sunt excavații cvasicirculare cu dimensiuni variabile, care degajă noroi fluid sau apă noroioasă cu urme de petrol. Gazele agită materialul fluid din crater, dând impresia că acesta fierbe. Acestea mai poartă numele și de „bolboroși”.

Lacurile de la Policiori

Se află pe Valea Grabicina în arealul comunei Scorțoasa și sunt formate ca urmare a alunecărilor de teren.

Izvoarele minerale

În Satele Berca și Pâclele (comuna Berca) sunt iodate și clorosodice În satul Păcuri (comuna Cănești) sunt sulfuroase, clorosodice.

Izvoarele de petrol

Se află în satul Păcuri (Com. Cănești).

Malul cu sare de la Negoșina

De aici din satul Negoșina (comuna Cănești), unii dintre oamenii de pe Valea Sărățelului își procură sarea necesară în gospodărie.

Babele de la Budești și Tronul lui Negru Vodă

În satul Budești din comuna Chiliile, pe culmea ce stă strajă satului - spre vârful Pinul cel Mare - se pot admira o serie de sculpturi în piatră: "Tronul Domnitorului Negru - Vodă", "Sculptori" - Vântul și Anotimpurile (sculptură în piatră cu copac) și "Babele de la Chiliile"].

Valea Buzăului

Blocurile de calcar de la Bădila

Sunt un grup de blocuri imense de calcar aparținând Jurasicului superior, monumente ale naturii. Sunt situate pe Valea Buzăului între Rușavăț (comuna Viperești) și Bădila (comuna Pârscov) și formează o rezervație geologică și paleontologică.

Sarea lui Buzău

Este situată în arealul administrativ al comunei Viperești, fiind o rezervație localizată la aproximativ 500 metri de Blocurile de calcar de la Bădila. Reprezintă interes atât prin catena de sare care aici, arată o fereastră geologică, cât și prin arbustul de cătină albă care vegetează pe excesul salin și substratul mineral excesiv.

Mănăstirea Rătești

Ctitorie a Capitanului Dragomir la sfârșitul secolului al XVI-lea, deține o colecție de artă veche bisericească. Se află pe stînga Buzăului pe versantul situat între acesta și porțiunea finală a Sărățelului.

Bazinul Bălănesei și culmile înconjurătoare

Casa memorială Vasile Voiculescu

Se află la Pârscov, în satul în care s-a nascut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul Vasile Voiculescu, personalitate remarcabilă a literaturii românești, membru al Academiei Romane.

"Ochiurile" ("Fierbătorile") de la Tulburea și Gloduri

Sunt 2 areale de vulcani noroioși situate în comuna Cozieni în satele omonime.

Izvoarele minerale

În satul Fișici (comuna Bozioru) se înâlnesc izvoare sulfuroase. Spre satul Nucu, pe drumeagul de căruță ce însoțește în aval Gârla Nucului, se întâlnesc izvorașe minerale ("ciuciure" în limbajul localnicilor), de o mare varietate coloristică, olfactivă și gustativă. În Poiana Cozanei, poteca ce urmărește peretele sud-estic al stâncii, întâlnește câteva izvoare sulfuroase. Brăești: Sulfuroase și feruginoase.

Complexul de așezări rupestre

Este format din vestigii rupestre medievale aflate mai ales în împrejurimile comunelor

Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești, în zona Aluniș – Nucu – Fișici – Rugionasa. Amenajările au servit atât ca spații de locuit cât și ca locuri de cult, cel mai probabil începând cu sec. III – IV d. Hr. Utilizarea lor a continuat și în sec. XVI – XVII. Prin similitudine – zona face parte din ceea ce mai este cunoscut și sub denumirea de "Athosul Românesc". Piatra cu semne este un bolovan situat pe culmea Arsenia limitrof schitului Piatra Îngăurită , pe care se conturează multiple impresiuni ce seamănă cu variate urme de animale.

Poiana Cozanei

Poiana Cozanei se află mai sus de satul Nucu, pe firul apei, după îngrămădirea de stânci ce par să închidă valea. Este împresurată de ziduri de stâncă. În imediata vecinătate domină abruptul vârfului Colcovan (Piatra fetelor) numit și Piatra Șoimului - deoarece ascunde într-o firidă neaccesibilă locul de cuibărire al șoimilor.

Tiharia

Pereți verticali (numiți și "ziduri ciclopice"), limitrofi poienii și care sunt formați pe alternanțe de strate dure (gresie cu ciment silicios , calcare) cu altele moi (marne, pietrișuri slab consolidate), dispuse vertical.

Pieptenele

Este un grup de 7 contraforturi de gresie întrepătrunse de văi împădurite, situate asemenea dinților unui pieptene în arealul limitrof poienii.

Lacurile Hânsarului și Mistreților

Pe culmea Ivănețu sunt mai multe lacuri care au luat naștere între valuri de alunecare. Cele mai numeroase se află pe valea Hânsarului. Dintre ele se detașează Lacul Tâlharilor (sau Lacul Hânsaru) , mai mare, aflat pe treapta superioară de alunecare (900 m), la baza unei vechi râpe de desprindere și trei ochiuri circulare (cu diametru de 5—12 m) dispuse pe treptele mijlocii ale corpului alunecării. Lacul Mistreților se află pe latura sudică a culmii Crucea Spătarului, la mică distață de schitul Fundătura.

Trovanții de la Ulmet

Către cresta Babelor de la Ulmet se merge de la marginea comunei Bozioru spre Valea cu Teiu, ajungându-se în zona "pietrelor vii".

Peștera de la Policiori

Peisajul cu țancuri și pereți verticali stâncoși din satul Ruginoasa comuna Brăești, adăpostește câteva relicve rupestre. În abruptul perete al Colțului Pietrei se regasesc urmatoarele : - Peștera - o grotã naturală cândva locuită (mai greu accesibilă) ; - Ușa Pietrei – o nișă în forma unei uși săpată de mâna omului dar neterminatã. Pe malul opus în dreptul școlii, pe micul țanc al Culmii Ghiocei se găsesc două firide supraetajate - “La Policiori”.

Bazinul Sibiciului și culmile înconjurătoare

Biserica de piatră de la Aluniș

Atestarea documentară atribuie ctitorirea ciobanilor - Simion si Vlad - în inima unei imense stanci compacte din culmea Martiriei, o ramificatie a muntelui Crucea Spatarului. Tehnica cioplirii, un însemn solar și altarul de jertfă, denotă prezența aici ântai a unui sanctuar geto-dacic, și apoi a unui lăcaș de propovaduire ortodoxă.

Activitati umane atractive si fondul turistic etnografic si folcloric

Geoparc „Ținutul Buzăului” este areal geografic al județului Buzău conceput în proiect cu structură de administrare proprie, inițiat și coordonat de Consiliului Județean Buzău în vederea conservării, promovării și valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural și istoric, și pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor pe principiul dezvoltării durabile. Cândva, nu demult, acum mai puțin de o sută de ani, plaiurile Motocăi răsunau a zarvăt și vuiet. Era vremea când oamenii locului se avâtaseră în căutarea de chihlimbar.Timpuri apuse. De atunci parcă s-au întors vremurile, cum ar spune bătrânii. S-au așternut tăceri și sălbăticii peste aceste locuri din care se înălțau chiote de uimire și bucurie, însoțitoare a descoperirilor de pietre magice cu culori de foc și sânge. Din punct de vedere tematic, drumul chihlimbarului vă va povesti lumi de odinioară: - lumea preistorică din care provine chihlimbarul – vom încerca să repovestim lumea oligocenă de unde provenea rășina originală și adâncurile marine în care s-a transformat în rumanit ; - lumea veche a căutătorilor de chihlimbar, unde veți vedea locurile in care prospectorii căutau rumanitul ; - satele de odinioară – o pauză pitorescă printr-un sat abandonat, în care casele devin ruină și trecerea timpului readuce natura în locurile în care odinioară locuia omul. Din punct de vedere tehnic, dumul chihlimbarului e caracterizat de: - lungime – 1,58 km ; - altitudine la plecare (minimă) – 496m ; - altitudine maximă (la 0,6 km de punctul de pornire) – 622m ; - altitudine la sosire – 503m ; - pantă medie (17%) ; - durată parcurs – 1-1,5 ore .

Atractii turistice ale municipiului Buzau

In cele ce urmeaza voi enumera cateva din atractiile turistice ale Buzaului .

Palatul Comunal Buzau

Situat pe strada Unirii nr. 163, in centrul municipiului Buzau. Construit intre 1899-1903, a fost inaugurat in prezenta regelui Carol I si a principelui Ferdinand. Monument istoric. Cladire emblematica a orasului, serveste drept sediu al Primariei si al Consiliului Local. In fata cladirii se afla Monumentul 1907, care evoca marea rascoala taraneasca.

Muzeul Episcopal

Situat pe Aleea Episcopiei nr. 1, Buzau. Infiintat in 1955. Gazduit in cladirea Seminarului Teologic "Chesarie Episcopul", construita intre 1836-1838. Detine o valoroasa colectie de arta bisericeasca.

Palatul Episcopal

Situat pe Aleea Episcopiei nr. 2-3, municipiul Buzau. Dateaza din anul 1844, fiind ridicat deasupra unei pivnite mari, de arhitectura brancoveneasca, in prezent transformata in sala de receptie, in urma lucrarilor de restaurare intreprinse intre anii 1982-1986. Tot in urma acestor lucrari, s-a revenit si la foisorul de stil brancovenesc, care flancheaza cladirea palatului pe latura de est. Posibil sa fi fost zidit pe locul unui palat mai vechi, din vremea lui Matei Basarab. Monument istoric. In sala de la intrarea in palat exista mai multe tablouri, care infatiseaza momente importante privind trecutul bisericesc, cultural si istoric al Episcopiei Buzaului. Fiind locuinta de serviciu a ierarhului, Palatul Episcopal nu poate fi vizitat de turisti.

Catedrala Episcopala

Situata pe Aleea Episcopiei nr. 3, Buzau. Poarta hramul "Inaltarea Domnului". Piatra de temelie a fost pusa in 2002, iar noua catedrala a fost sfintita in 2009, odata cu inaltarea Episcopiei Buzaului si Vrancei la rangul de Arhiepiscopie.

Catedrala Ortodoxa Municipala Sfantul Sava

Situata pe strada Unirii nr. 186, Buzau. Piatra de temelie a fost pusa in 1991. I se mai spune si "Mireasa orasului". Poarta hramul "Sfantul Sava" (12 aprilie). Structurata pe doua etaje, este foarte spatioasa, avand capacitatea de a gazdui 2.000 de persoane. La demisolul catedralei se afla Bisericuta copiilor (denumire unica in Europa), care are hramul "Sfantul Stelian", ocrotitorul tuturor copiilor din lume.

Biserica Brosteni

Situata pe strada Brosteni nr.15, Buzau. Dateaza din 1709. Poarta hramul "Adormirea Maicii Domnului". Ctitorul este Capitanul Caloian, care zideste un sfant lacas inchinat manastirii Dusico din Grecia. In 1927 se transforma in biserica de mir.

Colectia de Etnografie si Arta Populara Vergu-Manaila

Situata pe strada Razboieni nr. 8, Buzau. Este adapostita de cea mai veche casa boiereasca din oras, monument istoric, care a apartinut familiilor Vergu si Manaila, personalitati ale targului la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Restaurarea casei a respectat structura interioara si aspectul exterior original. Exista sapte sali de expozitie, in care sunt prezentate tesaturi, piese de interior, piese de port, obiecte de uz casnic si gospodaresc, costume populare, covoare a caror cromatica este realizata in culori naturale (cum ar fi covorul datat 1887), o mare varietate de stergare, batiste de nunta, fete de perna, marame de borangic, presuri tesute. Invelitori diferite in cromatica si ca tip de tesatura, obiecte specifice diferitelor ocupatii: olarit, viticultura, oierit, pescuit si vanatoare. Una din incaperi a fost amenajata si decorata in stilul de casa mare, reprezentand camera pentru oaspeti, care se gasea in fiecare gospodarie taraneasca din spatiul romanesc.

Capitolul IV Infrastructura turistica(baza materiala turistica)

Baza de cazare

Baza de cazare este alcatuita in mare parte de hoteluri , moteluri si hanuri .

Hotel Corso

Este situat pe str. Cuza Voda, nr. 43-45 in centrul istoric al orasului si este dispus pe 4 nivele:- parter:receptie, bucatarie, spalatorie- etaj 1:11 camere- etaj 2:10 camereLa demisol dispune de un restaurant amenajat in stil medieval. Hotelul este situat la 200 m de Primarie (palatul comunal). Hotelul a fost deschis in anul 2004 si este complet renovat in anul 2009.

Hotel Bucegi

Este situat pe str. B-dul Garii, nr. 47 in apropierea garii Buzau, renovat recent. Ofera cazare in 24 de camere spatioase cu pat matrimonial, 2 sau 3 paturi, personalizate fiecare in culori calde, primitoare, dotate cu aer conditionat, grup sanitar propriu, televizor, incalzire centrala. Dispune de un restaurant cu 70 de locuri, bar non-stop cu o capacitate de 40 locuri, crama, parcare, living cu televizor.

Motel Ileana

Este situat pe str. Aleea Industriei (Targ Dragaica), nr. 2  . Motelul Ileana nou construit (2009), ofera cazare in 20 camere cu baie individuala, aer conditionat, televizor cu cablu tv. Unitatea dispune de restaurant propriu cu o capacitate de 200 persoane unde se pot organiza inclusiv evenimente festive, receptii. Curtea interioara adaposteste piscina in aer liber si parcare pazita.

Casa Vali

Este situata pe str. Alexandru Marghiloman, nr. 147 . Casa Vali va ofera un loc linistit unde sa va odihniti precum si salon pentru diverse evenimente.

Sunt puse la dispozitie 32 de locuri - cazare plus sala de 80 persoane intr-o ambianta perfecta. Complexul dispune si de spatiu de agrement dotat cu piscina, sauna si o mini sala fitness. Toate la standarde Europene si la preturi atractive.Amplasat langa autogara Dorobanti. 1 - Autovalmi si la la 500m. De centru si Sala Sporturilor.

Complex Turistic Milenium din Maracineni

Este situat in comuna Maracineni, sat Mărăcineni, nr. E 85 ( la aprox. 6.2 km de centrul loc. Buzau ) . Amplasat pe Drumul European 85, la iesirea din municipiul Buzau spre Moldova, Complexul Milenium este locul ideal unde va puteti petrece timpul liber. Dispune de hotel, restaurant, doua terase amenajate in stil rustic, piscina utilata la standardele europene si un teren de minifotbal cu nocturna, omologat de Federatia Romana de Fotbal. Camerele spatioase, confortabile, sunt dotate cu aer conditionat, grup sanitar propriu, frigider, televizor, incalzire cenrala. Restaurantul cu o capacitate de 400 de locuri, reprezinta locul ideal pentru sarbatorirea evenimentelor deosebite. Piscina are o adancime de 2, 5 metri si este prevazuta cu instalatie interioara de iluminat nocturn.

Hanul Crasmarita din din Maracineni

Este situat in comuna Maracineni, sat Mărăcineni, str. intersectia DN2 cu E85 ( la aprox. 6.2 km de centrul loc. Buzau. Hanul Crasmarita din Buzau, cea mai noua realizare a complexului Moara Dragaicilor, se prezinta vizitatorilor cu o pensiune absolut originala de circa 28 de locuri de cazare. Dispune de:- un restaurant traditional, localizat intr-o moara veche cu terasa in carute traditionale si Salonul Vanatoresc. - Salonul Drumetilor si al Targovetilor cu tereasa hanului in cerdac, - Salonul Boieresc- Crama Domneasca- curtea interioara a hanului amenajata cu terasa sub bolta de vie, foisor cu gratar, piscina cu jacuzzi. Hanul Crasmarita din Buzau ofera 28 de locuri de cazare in apartamente si duble, putand alege intre camerele cu mobilier din lemn masiv sau cele din fier antichizat decorate in stil specific antebelic. Servicii:- mic dejun, demipensiune sau pensiune completa, - Tv cablu, - acces la internet wireless, xerox, fax si telefon international, - sala de conferinte dotata cu videoproiector, ecran de proiectie, flipchart, fax. - parcare pazita, - plata se poate face cu carte de credit (visa, Mastercard). Preturile sunt negociabile in functie de pachetele de servicii sau de solicitarile clientilor .

Baza de alimentatie publica

In cele ce urmeaza voi enumera cateva servicii ce apartin alimentatiei publice din municipiul Buzau.

Cafenea Club S.R.L. Buzau

Este situata pe Strada Tudor Vladimirescu 20, Buzau, 120040.

Cafe Club UpStyle terasa & lounge

Este situat pe Bd. Nicolae Balcescu, Nr. 26.

Nivelul superior al complexului No Limit, la propriu, dar mai ales la figurat. Rafinament, bun gust si, fara teama de cuvinte mari, un strop de lux. E, probabil, cel mai chic local din oras, adresat unei clientele exuberante, cu pretentii si posibilitati. Deschis in decembrie 2005, No Limit Upstyle este o locatie cu dublu rol: restaurant in timpul zilei si dance club noaptea. Restaurantul este, in acest moment, unicat in Buzau, specializarea sa exclusiva fiind pastele de sorginte italieneasca.Bucataria respecta toate exigentele, personalul fiind specializat la case autohtone de prestigiu.In noptile de weekend, vibratiile iau locul aromelor si senzatiile tari continua. Cele mai proaspete sonoritati din zona clubbing, DJs rezidenti si invitati, un bar bine deservit. Adaugati luminile, un sistem performant de sunet , pe voi, party-people si obtineti premizele unor nopti explozive.

Club Trafic

Este situat pe Strada 1 Decembrie Comuna Berca judetul Buzau. O ambianta placuta in zona vulcanilor noroiosi, la intrarea in comuna Berca. Aici puteti juca o partida de biliard, de remi sau de poker texas holdem. Sunteti serviti prompt, cu diverse bauturi, fie in cafenea, fie pe terasa.

Baza terapeutica

Sărata-Monteoru

Sărata-Monteoru (denumit pe scurt și Monteoru; în trecut, Fundul Sărății) este o stațiune balneară situată în zona central-vestică a județului Buzău, Muntenia, România, la aproximativ 14 km distanță de orașul Buzău. Localitatea aparține administrativ de comuna Merei și a fost întâi cunoscută între localnici pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, localitatea și terenurile din jur au fost cumpărate de grecul Grigore Monteoru, care și-a luat apoi și numele localității drept nume de familie; acesta a exploatat cu succes zăcămintele de petrol, după care a folosit câștigurile pentru a finanța investiția într-o stațiune turistică. În perioada interbelică, la Monteoru s-a dat în folosință o mină de petrol unicat în Europa la acea vreme. Stațiunea a avut perioada de glorie până la al Doilea Război Mondial, fiind distrusă după instaurarea regimului comunist și confiscarea proprietății. În anii 1970, statul comunist a început să facă din nou niște mici investiții în stațiune, completate după căderea regimului și revenirea la economia de piață, de alte inițiative private în domeniul turismului. Localitatea este cunoscută și pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică datând din epoca bronzului, reprezentată printr-o mare așezare aflată în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetățuia. Localitatea este plasată într-o depresiune intracolinară drenată de râul Sărata, la extremitatea sud-estică a Subcarpaților Curburii, între Dealurile Istriței, dealuri acoperite de o vegetație bogată și la adăpost de vânturi. Climatul depresiunii este continental, cu veri calde și însorite, fără curenți de aer iar precipitațiile și nebulozitatea sunt reduse. Printre plantele care cresc în pădurile de foioase din preajma localității, pe lângă dedițel, ciulin și păducel se numără și mai multe specii de plante rare, între care laleaua pestriță, bujorul de pădure, porumbul cucului, ruscuța de primăvară și crinul roșu de pădure. În această zonă, petrolul există în subsol la adâncime mică, iar apele din subteran au conținut mare de petrol, brom, iod și sare, motiv pentru care localnicii folosesc doar apă îmbuteliată, cea din fântâni nefiind utilizabilă. Aceste ape sunt, însă, folosite pentru tratamente medicinale; ele curg din 15 izvoare aflate în toată depresiunea. În Sărata-Monteoru, în mai multe puncte s-au realizat descoperiri arheologice atribuite mai multor epoci. Cele mai vechi urme de locuire datează din eneolitic și au fost găsite în partea de sud-vest și în cea de est a localității, aparținând culturii Aldeni II-Stoicani. Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezintă cele de pe dealul Cetățuia și de pe platoul Poiana Scorușului, descoperiri efectuate începând cu perioade de construire a stațiunii Sărata-Monteoru, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sit datează din epoca bronzului, iar cultura arheologică de care aparține a fost botezată „Monteoru”, după acest sit. Așezarea descoperită prezintă mai multe straturi (denumite Ic4, Ic3, Ic2, Ic1, Ib, Ia, IIa și IIb, straturi folosite de arheologi pentru identificarea perioadelor cronologice ale culturii Monteoru. Arheologii au identificat în această așezare o cetate întârită cu bolovani și cu un șanț de apărare, precum și locuințe care prezintă o oarecare continuitate cu alte urme din eneolitic ce reprezintă extremitatea sud-vestică a culturii Cucuteni B. În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au găsit și urme ale altor culturi arheologice din

Transilvania, sudul Munteniei, Basarabia și Ucraina. Pe colinele de lângă dealul Cetățuia se găsesc mai multe cimitire și necropole aparținând și ele aceleiași culturi Monteoru. Apele cu proprietăți curative erau menționate încă din 1837, localnicii folosindu-le pentru tratarea unor boli cu leacuri rudimentare. Grecul Grigore Stavri (care ulterior și-a luat numele de Grigore Constantinescu-Monteoru) a achiziționat în perioada 1860–1880 toate terenurile petrolifere, precum și întregul sat denumit pe atunci Fundu Sărății și s-a îmbogățit din afacerile cu petrol, comercializând atât țiței brut, cât și ulei mineral fabricat în distileria deschisă în 1871. Dr. Guyenot, medic consultant la Aix les Bains, Franța și medicul personal al omului de afaceri, l-a sfătuit pe acesta să se trateze cu apele folosite de localnici, iar Constantinescu-Monteoru (stabilit deja acolo) a sesizat potențialul afacerilor din turism. Astfel, el a solicitat serviciile arhitectului german Eduard Honzik, care în 1888 construise vila familiei Monteoru, să elaboreze un proiect pentru construirea unei stațiuni balneare. Lucrarea a fost finalizată până în vara lui 1895, între timp fiind descoperit și captat izvorul numărul 2, izvor ale cărui ape aveau să fie studiate din punct de vedere chimic. Inaugurarea a avut loc în ziua de 1 iulie 1895. Monteoru a construit acolo o capelă, un cazinou, un parc în stilul grădinilor englezești, hoteluri și o vilă personală. În anii următori, Grigore Monteoru a vândut terenurile petrolifere consorțiului Offenheim Singer Co., pentru a-și dedica investițiile domeniului turismului.

În 1895, a inițiat un proiect de construire a unei linii de tramvai de tip Decauville care să lege Monteoru de gara de lângă Stâlpu. Proiectul nu s-a mai realizat, din el păstrându-se doar cantonul ce urma să fie punctul terminus al liniei, canton în care astăzi funcționează o școală primară, un oficiu poștal și un post de jandarmi. Monteoru a murit în 1898, stațiunea fiind moștenită de ginerele său, doctorul Constantin Angelescu și soția sa Virginia Monteoru, precum și de cealaltă fiică a sa, Elena (cei doi fii ai săi, Grigore și Gheorghe, au murit înaintea tatălui lor). Cazinoul, clădirea-simbol a stațiunii în perioada interbelică, a fost terminat în 1900 și a costat o jumătate de milion de franci. La 1901, dicționarul geografic alcătuit pentru județul Buzău de Basil Iorgulescu și inclus în cel național întocmit de George Lahovari consemnează că Monteoru era o comună recent înființată, în 1885, formată din satele Monteoru, Bugheni (Sărata-Nenciulești), desprinse din comuna Gura Sărății, și satul Ogrăzile, desprins din comuna Merei). Același dicționar arată că în comună funcționau 2 fabrici de petrol, dintre care una, cea din apropierea gării, era una dintre cele mai mari din țară. Satul avea o populație de 620 de locuitori și 110 case, iar comuna în total avea 1770 de locuitori. În anii de după Primul Război Mondial, s-a înființat Institutul de Hidrologie București, care, în cadrul unui studiu mai larg despre apele minerale din România, și-a îndreptat atenția spre izvorul nr. 2 din Monteoru. Dr. G. Niculescu a constatat că apele izvorului conțin clorură de sodiu și clorură de magneziu, fără a avea însă bicarbonat de sodiu și că au o compoziție asemănătoare celor din stațiunea franceză Châtel Guyon. Studiile sale au fost publicate în revista Institutului și au fost prezentate la diferite conferințe. Pe baza acestor date, dr. A. Theohari a stabilit indicațiile terapeutice ale acestor ape în afecțiunile tubului digestiv și anexelor acestuia. În perioada interbelică, s-a înființat la Monteoru singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă încă unicat pe continent, de unde se extrăgea petrol prin galerii subterane la

adâncime de 240–320 m. Ea a fost inaugurată în 1925; ea avea o galerie principală în care se cobora cu ascensorul; din ea se săpau sonde orizontale prin straturile de marne către cele de nisip petrolifer, de unde petrolul se scurgea în puțul nr. 42 pentru a fi scos cu pompele la suprafață. Monumentul eroilor din Primul Război Mondial a fost ridicat în 1933 și a costat 150.000 de lei; el are 5 m înălțime, a fost realizat de sculptorul buzoian Cristea Rădulescu și are o inscripție cu numele a 64 de localnici căzuți în timpul conflictului. Cutremurul din 1940, al Doilea Război Mondial și naționalizarea pusă în aplicare de guvernul comunist ce a urmat a dus la abandonarea totală a stațiunii și la intrarea ei în paragină, multe dintre vechile clădiri ajungând să fie demolate iar grădina englezească distrusă. Abia prin anii 1970, s-au înființat două hoteluri (denumite astăzi Ceres și Monteoru), un ștrand și o bază de tratament. După revoluția din 1989, hotelurile au supraviețuit, Ceres fiind încă administrat de Ministerul Muncii și fiind folosit pentru cazarea pensionarilor cu bilete de tratament. La nivelul anului 2006, apăruseră un număr de 14 pensiuni turistice. Ștrandul cu apă cloro-sodică alimentat de la izvoarele din zonă este principala atracție turistică a zonei, complexul fiind administrat de firma Tomini din Constanța, deținută de un om de afaceri grec, despre care au circulat zvonuri că ar fi avut legături cu familia lui Nicolae Văcăroiu. Urmașii lui Grigore Monteoru au reprimit drepturile de proprietate asupra capelei familiei, unor zone de pădure, precum și asupra vilei aflată în parcul dendrologic în care funcționează astăzi o tabără de elevi. La începuturi, stațiunea a profitat de proximitatea căii ferate București-Buzău-Galați, construită în 1870, înaintea stațiunii. Grigore Monteoru a finanțat construcția gării Monteoru, pentru a facilita transportul petrolului extras la mină și din sonde. Astăzi, halta Băile Sărata Monteoru este prima haltă după Buzău către Ploiești, dar ea se află, însă, la 8 km depărtare de stațiune, pe teritoriul comunei învecinate Stâlpu și deservește în principal localitatea de reședință a acestei comune, localitate aflată mult mai aproape de ea. Sărata-Monteoru este legată de Merei, reședința comunei, de un drum județean, DJ203G, unde se intersectează cu alte drumuri județene care duc spre Pietroasele sau spre DN10 la Vernești, sau spre DN1B la Popasul Merei, ambele drumuri naționale care duc la Buzău. Principala ramură economică a localității este turismul. Principalele unități de turism sunt hotelul Ceres, administrat de Ministerul Muncii și folosit pentru cazarea pensionarilor cu bilete de tratament, precum și hotelurile Monteoru și Montana, precum și la cele aproximativ cincisprezece pensiuni și tabăra de copii școlari de la Vila Monteoru. Turismul de week-end este principalul tip de turism practicat dar numeroși turiști vin din Buzău să folosească doar ștrandurile, fără a avea nevoie de unitățile de cazare. Localitatea Sărata-Monteoru face parte din comuna Merei, începând de la reforma administrativă din 1968. În primăvara lui 1989, Sărata-Monteoru a fost declarată comună de sine stătătoare, dar legea prin care s-a făcut acest lucru a fost abrogată în anul următor.

În decembrie 2005, s-a organizat un referendum pentru aducerea stațiunii sub administrația primăriei municipiului Buzău, după modelul stațiunii Păltiniș de lângă Sibiu, dar, deși votul localnicilor din Monteoru a fost favorabil, prea puțini buzoieni s-au prezentat la urne și referendumul nu a fost validat.

Cai si mijloace de transport

Calea ferată

Buzău este un important nod feroviar, legând București și Ploiești de Focșani, Galați și Constanța. Gara din oraș a fost deschisă în 1872, împreună cu calea ferată București-Galați. O ramificație a acestei căi ferate, de la Buzău la Mărășești a fost deschisă după câțiva ani, pe 13 iunie 1881, devenind prima cale ferată proiectată de ingineri români. Linia Buzău-Nehoiașu, deschisă în 1908, leagă Buzău de multe din localitățile de pe valea Buzăului, inclusiv de orașele Nehoiu și Pătârlagele.

Drumuri

La Buzău se poate ajunge pe DN2 (drumul european E85) de la București și din orașele importante din Moldova. DN1B (drumul european E577) leagă Buzău de Ploiești iar DN10 traversează Munții Carpați pe la curbura sud-estică a acestora prin Pasul Buzău către Brașov. La Galați și Brăila se poate ajunge pe DN2B. Două autogări, una aflată în nordul orașului și cealaltă în sud, în apropierea gării, sunt folosite de companiile private de transport care operează servicii regulate de legătură rutieră cu alte orașe sau cu comunele din apropiere.

Transport aerian

Aeroportul internațional cel mai apropiat de Buzău este Aeroportul Internațional Henri Coandă, din Otopeni, oraș aflat la 110 km distanță.

Transportul public

În Buzău circulă 10 linii regulate de autobuz, care leagă zonele rezidențiale de principalele zone industriale (inclusiv de platforma industrială Buzău Sud), de centrul orașului și de gară. Există câteva companii de taxi licențiate de primărie și care operează în oraș și în localitățile apropiate.

Bibliografie

1. Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanța Tănase, Doina Filoti (2002) (în română). Municipiul Buzău. Monografie. Buzău: Editura Alpha.

2. Județele României Socialiste, ediția a doua. București: Editura Politică. 19723. Constantinescu, Eugen-Marius (2000). Buzău. Mică enciclopedie istorică. Muzeul

Județean de Istorie Buzău.