În literatura de specialitate se menţionează că în perioada actuală de criză

economică, cînd şomajul a luat proporţii incomensurabile, munca neremunerată

în folosul comunităţii oferă condamnatului o şansă de resocializare, prin

participarea benevolă la lucrări în folosul comunităţii careia el îi aparţine şi ale

cărei interese le-a lezat 1.

În legislaţia Republicii Moldova munca neremunerată este prevăzută de

Codul penal din 18.04.2002, dar în virtutea prevederilor Legii privind punerea

în aplicare a Codului penal al Republicii Moldova din 21.06.2002 2, pedeapsa

în cauză a început să se aplice de la 1 iulie 2004, atunci cînd s-au creat

condiţiile necesare pentru executarea ei.

Ţinînd cont de faptul că munca neremunerată în folosul comunităţii la

momentul consfinţirii ei în legislaţia naţională era o pedeapsă absolult nouă,

necunoscută practicienilor si societăţii în general, a fost necesară o perioadă de

adaptare şi convingere a acestora, pentru că ea reprezintă un mijloc eficient de

contracarare a criminalităţii minore. Ca rezultat, implementarea muncii

neremunerate în folosul comunităţii în practica judiciară a constituit obiectul

unei direcţii speciale de activitate a Institutului de Reforme Penale.

“În ultimii ani, odată cu reforma în sistemul justiţiei, statul a început

să aplice anumite alternative la detenţie, inclusiv probaţiunea”, explică

Maria Şoimu, consilier principal de probaţiune din Nisporeni. Cea mai “în

vogă” pedeapsă este munca neremunerată în folosul comunităţii. “Ideea e că

persoana condamnată trebuie să răsplătească oarecum comunitatea în care

trăieşte pentru ceea ce a comis, cedînd din timpul său liber pentru prestarea

muncii neremunerate în folosul comunităţii în care a rămas să locuiască

alături de familie, de prieteni şi, totodată, păstrîndu-şi locul de muncă sau

studii”.

La moment, această pedeapsă este prevăzută în sancțiunea a 137 de

componențe de infracțiuni, practic fiind prezentă în toate capitolele Părții

Speciale ale Codului Penal al RM. În timp, domeniul de aplicare al acestei

pedepse a crescut, astfel că în urma modificărilor Codului Penal al RM din

29.06.06, munca neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată și în

calitate de obligație pe perioada termenului de probă, în cazul condamnării

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Pe lângă aceasta, din

2008 prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.

53-XVI din 13.03.2008 munca neremunerată în folosul comunității poate fi

aplicată și față de militarii în termen și militarii cu termen redus. În aşa mod s-a

lărgit şi mai mult spectrul situaţiilor în care poate interveni în calitate de

sancţionare această măsură de constrîngere juridico-penală.

Conform alin.1 art.67 CP „munca neremunerată în folosul comunităţii

1 Mehaignerie M. Pierre. Dixieme anniversaire du travail d'interet generale // Petits Affiches, 1994,

No49,p. 1-2. 2 Legea Republicii Moldova privind punerea în aplicare a Codului penal al Republicii Moldova, nr.H60-XV

din 21.06.2002 // Monitorul Oficialal Republicii Moldova, nr.128-19/1014 din 13.09.2002.

constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază

sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice

locale.” Aceeași definiție o găsim transpusă și în pct.2 din Regulamentul cu

privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunităţii aprobat prin Hotărîrea Guvemului

Republicii Moldova nr. 1643 din 31.12.2003, unde se menționează: „munca

neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă penală, aplicată de

instanţa de judecată pentru persoana care a săvîrşit o infracţiune şi constă

în antrenarea condamnatului la muncă gratuită, social mente utilă,în afara

serviciului de bază sau orelor de studii, fără a-i cauza suferinte fizice sau a-i

leza demnitatea”. Munca neremunerată în folosul comunității este o

pedeapsă care restrânge dreptul la muncă a condamnatului, fiind totodată şi

una restrictivă de libertate, deoarece executarea sa are loc în anumite condiţii

coercitive.

Munca neremunerată în folosul comunităţii, în calitate de pedeapsă

penală, se individualizează printr-un şir de trăsături specifice.

1. Reieşind din prevederile art.62 CP RM, munca neremunerată în

folosul comunităţii reprezintă o pedeapsă principală, care nu poate fi

aplicată cumulativ cu alte pedepse principale. Ce-i drept, munca

neremunerată în folosul comunităţii poate fi utilizată şi în cadrul

condamnării cu suspendarea condiţionată a executării, dar în aceasta ,

postură ea apare nu în calitate de pedeapsă, ci ca obligaţie în termenul

de probă.

2. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă restrictivă

de drepturi. Prin aplicarea ei se limitează dreptul la muncă potrivit

liberei alegeri a persoanei. În acelaşi timp, pedeapsa în cauză restrînge

esenţial şi dreptul la odihnă, căci munca în cadrul acestei pedepse se

efectuează în timpul liber al condamnatului.

3. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă care

durează în timp. Mărimea pedepsei se calculează în ore de muncă.

Concomitent, legiuitorul a stabilit şi perioada de timp în care aceste

ore de muncă urmează a fi executate, astfel, ea nu poate depăşi 18 luni

de zile de la data la care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă.

4. Munca în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit, în sensul că

cel condamnat nu primeşte careva remunerate pentru lucrul efectuat.

Această caracteristică constituie elementul de constrîngere al pedepsei

în cauză prin intermediul căruia se tinde spre corectarea şi reeducarea

condamnatului.

5. Munca se efectuează în interesul comunităţii. Deci, ”beneficiar” al

acestei pedepse este nu un particular (persoana fizică sau juridică), ci

societatea în general. Considerent din care în doctrina de specialitate

respectiva pedeapsă mai este numită “pedeapsă comunitară”.

Totodată, este de specificat că, în virtutea modificărilor efectuate prin

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.

53-XVI din 13.03.2008 3, în cazul în care această pedeapsă se aplică

faţă de militarii în termen sau militarii cu termen redus, beneficiar al

muncii prestate apare unitatea militară în care exercită serviciul

militar persoana condamnată.

6. Munca prestată este, de regulă, una neprofesională, necalificată, adică

nu necesită abilităţi profesionale speciale 4. Drept consecinţă, ea nu

concurează cu muncile existente pe piaţa forţei de munca şi nu se

răsfrînge asupra ratei şomajului. Mai mult ca atât, condamnatul

execută munci la care nu sunt antrenati salariaţi, dar care necesită a fi

îndeplinite, deoarece sunt utile şi necesare pentru întreaga societate.

7. Condamnatul este antrenat la munci determinate de către autorităţile

administraţiei publice locale, iar în cazurile prevăzute de alin.(1)

art.67 CP RM, de către comandamentul unităţii militare, adică

caracterul muncii şi locul prestării ei este nu unul ales deliberat de cel

condamnat, ci impus lui prin decizia organelor abilitate.

3 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 //

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.

4 Martin D. Munca neremunerată în folosul comunităţii - pedeapsă nouă în legislaţia penală a

Republicii Moldova // Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM

pe anii 2000-2001”. Rezumatele comunicărilor. „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.l. - Chişinău: CEP

USM, 2003, p.77-78.

Pentru a argumenta şi a determina necesitatea aplicării acestei pedepse

alternative privaţiunii de libertate, este necesară analiza esenţei şi conţinutului

muncii neremunerate în folosul comunităţii.

Potrivit doctrinei de specialitate, conţinutul pedepsei sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunităţii îl constituie totalitatea elementelor

coercitive şi educative care vor fi aplicate faţă de infractorul condamnat la

muncă neremunerată în folosul comunităţii. Esenţa muncii neremunerate în

folosul comunităţii constă în calităţile sale de a realiza scopurile pedepsei: a

corecta infractorul şi a preveni săvîrşirea de noi infracţiuni atît din patea lui, cît

şi din partea altor persoane 5.

Conţinutul muncii neremunerate în folosul comunităţii în calitate de

pedeapsă penală se caracterizează prin următoarele:

- munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o condamnare

statală. Condamnatul la această pedeapsă rămîne, de regulă, în colectivul în care

el lucrează sau învaţă, dar nimereşte într-un nou colectiv, unde ispăşeşte

pedeapsa, fapt care lasă anumite amprente asupra psihologiei lui. Dezaprobarea

comportamentului său din partea persoanelor care au autoritate în faţa

condamnatului îl face pe acesta să-şi revadă principiile de viaţă, să renunţe la

unele deprinderi nocive, să-şi schimbe modul de viaţă. Din aceste considerente,

faptul condamnării ar trebui adus la cunoştinţa nu numai colec-tivului de muncă

în care acesta execută pedeapsa, dar şi colectivului de muncă sau colegilor de la

locul serviciului de bază sau studiilor, ceea ce ar avea, în opinia noastră, o mai

mare influienţă educativă.

- munca gratuită se exercită nu în folosul personal, ci în beneficiul întregii

comunităţi. Prin impunerea acestei munci condamnatul este limitat în

utilizarea timpului de odihnă după bunul său plac. În aşa mod, condamnatul,

în loc să dedice întregul său timp liber, spre exemplu, rudelor sale, apropiaţilor,

prietenilor sau în scopuri personale (lecturarea, realizarea hobyului), este

obligat să muncească.

- ca rezultat al condamnării se schimbă în careva măsură statutul juridic al

condamnatului şi anume: condamnatul este lipsit de posibilitatea de a-şi alege

caracterul muncii prestate; durata de executare a pedepsei sub formă de

muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include în vechimea de

muncă totală a condamnatului şi nu se înregistrează în carnetul de muncă;

acordarea concediului anual la serviciul de bază al condamnatului nu

suspendă executarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

5Осадчая Н.Г. Обязательные работы как новый вид наказания в российском уголовном

законодательстве: Дисс. канд. юрид. наук. - Ростов-на-Дону, 1999.

comunităţii, fapt care îngrădeşte în careva măsură posibilitatea

condamnatului de a utiliza concediul său anual după bunul plac;

condamnalul are un şir de obligaţii specifice care rezultă din caracterul

pedepsei aplicate: să se prezinte la locul de muncă în anumite ore; să se

prezinte la solicitare la organul care asigură executarea pedepsei; să se

supună cerinţelor legale ale administraţiei întreprinderii în cadrul căreia se

execută munca etc.

- pedeapsa examinată constă în executarea unei munci gratuite, adică

condamnatul nu primeşte salariu sau careva alt echivalent bănesc. Juristul

rus V.D. Filimonov menţionează caracterul gratuit al muncii prestate

constituie caracteristica de bază a muncii neremunerate în folosul

comunităţii.6 Neremunerarea muncii este îndreptată spre formarea la

condamnat a respectului faţă de societate, interesele acesteia.

- în conţinutul muncii neremunerate în folosul comunităţii un element

distinct îl constituie durata pedepsei. Potrivit alin.(2) art.67 CP RM, munca

neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la

240 de ore şi se execută de la 2 la 4 ore pe zi. Mărimea acestei pedepse se

calculează în ore. Cu cît mai multe ore de muncă neremunerată sunt

stabilite de către instanţa de judecată, cu atît mai severă se consideră

pedeapsa.

Potrivit pct.6 al Regulamentului cu privire la modul de executare a

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, durata

timpului de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii nu poate

depăşi 4 ore - în zilele în care condamnatul nu este ocupat la locul de

muncă de bază, la serviciu sau la sludii şi 2 ore - în zilele lucrătoare, după

terminarca lucrului sau a studiilor, iar cu acordul condamnalului - 4 ore.

Legea penală stabileşte că pedeapsa în cauză poate fi executată în cel

mult 18 luni de la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată.

În doctrina naţională se fac propuneri de a coborî acest termen la 12 luni,

instanţei de judecată acordîndu-i-se posibilitatea de a alege în mod

independent mărimea acestui termen, ţinînd cont de durata pedepsei 7.

- genul muncii şi locul executării muncii la fel joacă un rol esenţial în

conţinutul acestei pedepse. Condamnatul este antrenat în muncă nu la

întreprinderea la care a lucrat pînă la condamnare, ci la o altă întreprindere,

determinată de organele administraţiei publice locale.

Potrivit alin.(l) art.67 CP RM, munca în care este antrenat condamnatul

este determinată de organele administraţiei publice locale, excepţie

constituind doar cazul militarilor în termen sau militarilor cu termen redus, a

căror muncă este determinată de comandamentul unităţii militare. Pînă la

modificarea operată prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte

legislative, nr. 53-XVI din 13.03.2008 8, Codul penal nu spunea nimic

6 Новый Уголовный кодекс России: Общая часть: Учебное пособие, - Москва: Зерцало ТЕИС, 1995.- 164 с. 7 Куницкий К. Уголовно-исполнительная политика в Республике Молдова и проблемы исполнения в

виде неоплачиваемого труда в пользу общества // Закон и жизнь, 2005, №12, с.22-24. 8 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 // Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.

despre locul executării pedepsei. După modificarea respectivă, legea penală

determină locul executării pedepsei doar pentru militarii în termen şi

militarii cu termen redus - în unitatea militară. În acelaşi timp, în

conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei

sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, locul executării

muncii neremunerate în folosul comunităţii este determinat de către

organele administraţiei publice locale de comun acord cu oficiul de

executare. În aşa mod, aceste organe determină şi întreprinderea în cadrul

căreia va lucra cel condamnat, dacă el nu este militar în termen sau militar

cu termen redus.

Pot fi evidenţiate mai multe trăsături ale muncii în conţinutul pedepsei

în cauză.

În cadrul acestei pedepse, munca condamnatului apare şi în calitate de

constrîngere statală, în calitate de mijloc de corectare a lui. Prin intermediul

muncii se încearcă de a educa la acel condamnat respectul faţă de interesele

societăţii, dezvoltarea deprinderilor de muncă, disciplina, sîrguinţa, respectul

faţă de Lege. În doctrina de specialitate se mai menţionează că munca

neremunerată trebuie să fie coercitivă, deci trebuie să aibă caracterul unei munci

fizice grele. Ea trebuie să fie neplacută, să genereze emoţii negative.

Munca trebuie să fie neprestigioasă, însă socialmente utilă şi raţională 9. Munca

în cadrul acestei pedepse trebuie să fie executată în văzul colectivului de

muncă. Aceasta va sublinia faptul că pedeapsa în cauză este una comunitară,

iar pe de altă parte, condamnatul va simţi implicarea societăţii în executarea

pedepsei. În context, în literatura de specialitate s-a menţionat că în cadrul

executării acestei pedepse persoana nu poate fi utilizată în calitate de paznic,

cioban, pădurar, portar etc. 10

Munca în folosul comunităţii are un efect fizic şi emoţional asupra

infractorului, întrucât îi limitează libertatea de deplasare, impune o anumită

autodisciplină şi respect pentru ceilalţi, toate acestea implicând condamnatul

în exercitarea unor sarcini şi în anumite situaţii care constituie, în realitate, o

provocare pentru concepţia, experienţa şi capacităţile sale personale.

Munca în folosul comunităţii poate constitui, prin urmare, un mod

pozitiv de a-1 pune pe infractor în situaţia să ofere o compensaţie pentru

infracţiunile comise şi poate servi drept posibilitate de a stimula reorientarea

interioară a condamnatului şi apariţia sentimentului de respect faţă de

propria persoană. Astfel, această muncă are o dublă valoare pentru infractor

prin faptul că îl conştientizează pe acesta că membrii comunităţii sunt

afectaţi de criminalitate şi că la rândul ei, comunitatea realizează că

infractorii pot aduce o contribuţie mai curând constructivă decât distructivă

în viaţa ei.

Necesitatea implementării muncii în beneficiul comunităţii este

motivată de un şir de factori. În primul rând, întreţinerea închisorilor este

9 Осадчая Н.Г. Обязательные работы как новый вид наказания в российском уголовном

законодательстве: Дисс. канд. юрид. наук. - Ростов-на-Дону, 1999. 10

Богданов В.Я. Исправительные работы без лишения свободы. Проблемы сущности и

эффективности. - Москва: ВНИИ МВД СССР, 1978. - 148 с.

foarte costisitoare: să calculăm câţi bani se cheltuiesc pentru a hrăni mii de

oameni, pentru a-i caza şi îmbrăca şi pentru a le asigura îngrijirile medicale

elementare. În al doilea rând, cei mai mulţi deţinuţi nu sunt „criminali

periculoşi“ de care societatea este în drept să fie apărată. Ei sunt, de cele mai

multe ori, oameni săraci care au comis delicte aflate la limita de jos a scării

criminalităţii (furt elementar, deteriorare de bunuri) şi care nu sunt

„criminali profesionişti“. În această ordine de idei ne întrebăm: cine are de

câştigat dacă aceştia sunt pur şi simplu închişi? Rezultatul este

binecunoscut: statul suportă cheltuieli suplimentare, nici victima şi nici

societatea nu primesc vreo compensaţie, iar închisorile devin tot mai

aglomerate. Concluzia care se desprinde în mod logic este următoarea:

plasarea delincventului într-o instituţie unde poate presta o muncă utilă în

beneficiul comunităţii (adică să facă ceva bun). Procedând astfel cu o

anumită categorie de condamnaţi se va obține un rezultat mult mai favorabil.

În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a

pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii11

evidenţa și controlul asupra comportamentului persoanelor condamnate la

pedeapsa dată sunt exercitate de subdiviziunile teritoriale ale

Departamentului de executare a deciziilor judiciare şi serviciul pentru lucrul

cu minorii al Ministerului Afacerilor Interne – în privinţa condamnaţilor

minori. Pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității

se execută la obiecte cu destinație socială de la locul de trai al

condamnatului.

Dar, după reforma judiciară au avut loc unele schimbări, inclusiv în ce

privește organele competente de a executa pedepsele non-privative de

libertate. Astfel, în conformitate cu aceste modificări organul ce se ocupa de

executarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității este organul de probațiune care, în conformitate cu Legea cu

privire la probațiune e format din Oficiul central și subdiviziunile sale

teritoriale.

În cadrul acestor organe activează personalul organelor de probațiune

care sunt angajații Oficiului central și ai subdiviziunilor teritoriale. Art. 22

din Legea sus menționată prevede că activitatea de probațiune se efectuează

de către consilierii de probațiune, în competența cărora intră coordonarea

executării pedepsei muncii neremunerate în folosul comunității și a pedepsei

privării de dreptul de a ocupa o anumită funcție sau de a exercita o anumită

activitate.

Totuși, cum are loc întreg procesul de executare?

Vom analiza această întrebare acum prin prisma prevederilor Codului

de Executare al RM care dedică un capitol întreg pentru acest domeniu.

Deci, art. 186 menționează că executarea pedepsei muncii

neremunerate în folosul comunității se asigură de către organul de

probațiune în a cărui rază teritorială se află domiciliul condamnatului. În

această privință ca mențiune putem spune că sunt necesare modificări în

cadrul Regulamentului care ar corespunde atât Codului de Executare al RM

cât și Legii cu privire la probațiune.

În continuare voi prezenta schematic pașii care au loc în conformitate

cu prevederile CE al RM, Legii cu privire la probațiune și a Regulamentului

cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunităţii.

11

Hotărârea Guvernului RM nr.1643 din 31.12.2003 despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub forma de munca neremunerata in folosul comunitatii, MO N 16-18 din 23.01.2004.

Organul de probaţiune ţine evidenţa condamnaţilor la muncă

neremunerată în folosul comunităţii, explică condamnatului

modul şi condiţiile executării pedepsei, coordonează cu

autoritatea administraţiei publice locale lista obiectelor cu

destinaţie socială la care condamnaţii execută pedeapsa,

controlează modul şi condiţiile de executare a pedepsei, ţine

evidenţa sumară a timpului lucrat de condamnaţi, exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.

INSTANȚA DE

JUDECATĂ emite hotărârea

Trim

ite

h

otă

râ

re

a și

disp

oziția

d

e e

xe

cu

ta

re

art. 1

84

C

E

ORGANUL DE

PROBAȚIUNE

CONDAMNATUL semnează

angajamentul

Solicită angajamentul în scris

Anexează angajamentul

Înregistrează documentele

primite într-un registru

special

Înșt

iința

re d

esp

re a

plic

area

ped

epse

i

în d

ecu

rs d

e 5

zile

Întocmirea fișei de control

și dosarului personal al

condamnatului

Familiarizarea condamnatului cu modul și condițiile de

ispășire a pedepsei și de lucru, precum și cu măsurile care îi

pot fi aplicate în cazul încălcării condițiilor

Organul de probațiune înștiințează

comisariatul de poliție despre luarea

la evidență a condamnatului

Organul de probațiune înștiințează

administrația organului unde va

îndeplini munca condamnatul

La repartizarea

condamnatului la locul de

lucru, i se înmânează

dispoziția cu indicarea

datei în care trebuie să se

prezinte la obiect

După ispășirea pedepsei, la

solicitarea persoanei condamnate, i

se eliberează un certificat respectiv 1

2

3

4

5

6

7 8

9

Ca o concluzie la schema de sus - atunci cînd este pronunţată o

sentinţă ce prevede anume această pedeapsă, ea vine spre supraveghere în

Biroul de probaţiune. Unul dintre consilierii de probaţiune, în colaborare cu

administraţia publică locală, coordonează modul şi condiţiile de executare a

pedepsei, identifică locul sau obiectele cu destinaţie socială unde

condamnatul va munci în folosul comunităţii. Consilierul de probaţiune ţine

o permanentă supraveghere a executării pedepsei respective, efectuînd

verificări programate sau inopinate în acest sens. La final, face concluziile

de rigoare în ceea ce priveşte modul de executare şi respectarea tuturor

normelor legale de către condamnat.

Obiectele cu destinație socială sunt determinate de către primărie

(pretură), de comun acord cu serviciul de executare, la organizații, instituții

și întreprinderi, indiferent de forma organizatorico-juridică a acestora.

Din aceste prevederi legale rezultă unele particularităţi ale acestui tip

de pedeapsă:

• constă în executarea unei munci neremunerate, adică pentru lucrările

executate condamnatul nu este plătit. Munca se execută în folosul

comunităţii, ceea ce înseamnă că lucrările executate de condamnat trebuie să

fie social-utile, adică să aibă un impact pozitiv pentru întreaga societate –

construcţia drumurilor, amenajarea spaţiilor verzi, întreţinerea locurilor

publice, înlăturarea consecinţelor unor calamităţi naturale sau sociale etc. Se

interzice atragerea condamnatilor la munci de interes personal;

• se execută în afara timpului serviciului de bază sau de studii: timpul

în care se execută pedeapsa dată nu trebuie să coincidă cu orarul lucrului

prestat la locul de muncă unde persoana este angajată în conformitate cu

legislaţia muncii, fie în timpul orelor în cadrul instituţiilor unde condamnatul

este antrenat într-un proces de instruire;

• munca este determinată de autorităţile administraţiei publice locale,

ceea ce înseamnă că organele menţionate desemnează lucrările concrete ce

urmează a fi executate şi, respectiv, sunt implicate în procesul supravegherii

ispăşirii pedepsei date.

Munca neremunerată în folosul comunităţii consacră concepţii noi şi

progresiste în materie represivă bazate pe ideile reparării prejudiciului

cauzat, concilierii între infractor şi victimă, integrării condamnatului în viaţa

societăţii.

Regulamentul prevede că este interzisă munca neremunerată în folosul

comunităţii în timpul nopţii fără acordul condamnatului, precum şi atragerea

condamnaţilor la munci de interes personal.

Ţinînd cont de faptul că aplicarea pedepsei sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunităţii implică şi exercitarea anumitor munci,

care, de regulă, au un caracter de muncă fizică, legiuitorul a stabilit cercul de

personae faţă de care ea nu poate fi aplicată:

1. Persoanele recunoscute ca invalizi de gradele I şi II

2. Militari prin contract

3. Femeile gravide

4. Femeile care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani

5. Minorii care nu au atins vîrsta de 16 ani

6. Persoanele care au atins vîrsta de pensioanre

Aceste prevederi legale însă, nu sînt întru totul justificate, adică cercul

de persoane faţă de care munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate

fi aplicată trebuie îngustat. În acest sens putem lua în considerație

următoarea analiză.

Gradul de invaliditate se stabileşte în conformitate cu prevederile

Hotărîrii Guvernului nr. 688 cu privire la expertiza medicală a vitalităţii din

22.06.2006 12

. Reieşind din pct. 19 al Instrucţiunii privind modul de stabilire

a invalidităţii, care constituie anexă la Hotărîrea Guvernului nr. 688 din

22.06.2006, invalizii de gradul I sunt persoanele cu reducerea capacităţilor

vitale de grad sever sau pierderea lor totală (75-100%) şi invalizii de gradul

II - cu reducerea capacităţii vitale de grad accentuat (50-74%). Astfel,

antrenarea acestor categorii de persoane în munci neremunerate în folosul

comunităţii într-adevar ar fi practic imposibilă şi restricţiile legale privind

aplicarea acestei pedepse faţă de ele sunt justificate.

În privinţa interdicţiei aplicării acestei pedepse faţă de militarii prin

contract pot fi menționate următoarele. Potrivit art.2 din Legea cu privire la

statutul militarilor din 22.07.2005 13

, militarii prin contract sunt cetăţenii

incadraţi în serviciul militar prin contract, militarii în termen sunt cetăţenii

încorporaţi în serviciul militar în termen, iar militarii în termen redus sunt

cetăţenii încorporaţi în serviciul militar cu termen redus. Pînă la modificarea

Codului penal al Republicii Moldova prin Legea pentru modificarea şi

completarea unor acte legislative, nr. 53-XVI din 13.03.2008 14

, erau

exceptaţi de la executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii toţi

militarii.

În caz de aplicare a muncii neremunerate în folosul comunităţii faţă de

militarii în termen şi militarii cu termen redus, legislaţia penală stabileşte

anumite condiţii speciale, generate de specificul subiectului faţă de care este

aplicată pedeapsa în cauză. Astfel, potrivit alin.( l ) art.67 CP RM, în cazul

militarilor în termen sau militarilor cu termen redus, munca neremunerată în

folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de

şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la

muncă determinată de comandamentul unităţii militare, iar reieşind din

alin.(6) art.67 CP RM aceste categorii de condamnaţi execută munca

neremunerată în folosul comunităţii pe teritoriul unităţii militare.

12 Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la expertiza medicală a vitalităţii, nr.688 din 22.06.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.98-101/740 din 30.06.2006. 13 Legea cu privire la statutul militarilor, nr. 162-XV1 din 22.07.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 129-131/618 din 30.09.2005. 14 Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, nr.53-XVl din 13.03.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.84-85 din 13.05.2008.

Potrivit art. 18 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru

apărarea Patriei 15

, durata serviciului militar pentru militarii în termen este

de un an, iar pentru militarii cu termenul redus - de 3 luni. Ţinînd cont de

aceste prevederi, prin prisma restricţiilor stabilite în alin.(2) art.67 CP RM,

atragem atenţia asupra următoarelor momente.

În cazul condamnării la munca neremunerată în folosul comunităţii a

unui militar în termen, acesta, în perioada de un an reuşeşte să execute chiar

numărul maximal de ore de muncă neremunerată.

Situaţia militarilor cu termen redus este alta. În eventualitatea

condamnării acestuia la muncă neremunerată în folosul comunităţii pe un

termen de 240 de ore este evident că în perioada exercitării serviciului

militar el nu va reuşi executarea definitivă a pedepsei. Situaţie similară se

poate întîmpla şi atunci cînd militarul în termen este condamnat la munca

neremunerată în folosul comunităţii la sfîrşitul serviciului său militar. Spre

regret, aceste situaţii nu sunt reglementate de legislaţia în vigoare. Evident

că lacunele în cauză nu pot servi drept temei de a nu aplica munca

neremunerată în folosul comunităţii faţă de condamnaţii militari. La fel nu

s-ar justifica o reducere a numărului de ore pe care militarul eventual ar

trebui să le execute doar pe motivul că expiră termenul serviciului militar. În

asemenea cazuri, unii consideră că orele de muncă neremunerată rămase

neexecutate în perioada serviciului militar urmează să fie exccutate şi după

eliberare din rîndurile Foţelor Armate, dar deja în condiţii obişnuite, în

ordinea generală prevăzută de alin.(l) art.67 CP RM. În acest sens, probabil

unele modificări în Codul penal al Republicii Moldova ar fi binevenite și

anume să fie completat cu prevederi care ar stipula continuarea executării

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii după

eliberarea condamnatului din serviciul militar, în cazul în care în perioada

serviciului el nu a reuşit să execute numărul total de ore stabilit în sentinţa

de condamnare.

Imposibilitatea aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii

faţă de femeile gravide şi femeile care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, de

vreme ce Codul muncii 16

permite munca acestor persoane este considerată

de unii nejustificată.

Situaţie similară e şi în privinţa persoanelor care au atins vîrsta de

pensionare. Potrivit art.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de

stat din 14.10.1998 17

, pentru diferite categorii de persoane vîrsta de

pensionare este diferită. În acelaşi timp, la atingerea vîrstei de pensionare,

persoana, dacă îşi exprimă acordul în acest sens, poate continua exercitarea

muncii. Mai mult ca atât, unele categorii de persoane (spre exemplu,

judecătorii) ating vîrsta de pensionare încă mai degrabă, la 50 de ani. În

15 Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, nr.!245-XV din 18.07.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 137-138/ 1054 din 10.10.2002. 16 Codul muncii al Republicii Moldova nr.l54-XV din 28.03.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 159-162/648 din 29.07.2003. 17 Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, nr.l56-XIV din 14.10.1998 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.l 1 l-l 13/683 din 17.12.1998.

viziunea unora, legiuitorul, în încercarea de a proteja interesele acestor

categorii de condamnaţi, i-a plasat într-o situaţie defavorabilă, deoarece a

limitat numărul pedepselor neprivative de libertate care le pot fi aplicate, în

aşa mod sporind riscul aplicării unei privaţiuni de libertate deși acest punct

de vedere poate mai fi pus sub semnul întrebării în sens că judecătorii nu

sunt persoane chiar într-atît de vulnerabile dar, în sens legal, probabil ar fi

corect. În context deci, şi femeile gravide sau cele care au copii minori, şi

pensionarii ar putea realiza unele munci în cadrul executării acestei pedepse,

cu respectarea anumitor reguli de precauţie şi garanţii suplimentare. Ca

urmare a acestor idei unii consideră necesară o modificare a prevederilor în

domeniul aplicării acestui tip de pedeaspă și anume ca legiuitorul să excludă

din categoria persoanelor cărora nu le poate fi aplicată munca neremunerată

în folosul comunităţii femeile gravide, femeile care au copii în vîrstă de pînă

la 8 ani şi persoanele care au atins vîrsta de pensionare.

Imposibilitatea aplicării muncii neremunerate faţă de minori în vîrstă de

pînă la 16 ani este apreciată ca fiind justificată, deoarece la această vîrstă

minorul nu poate conştientiza adecvat rolul şi esenţa muncii în cadrul

pedepsei.

Faţă de ceilalţi minori, cu vîrsta de la 16 la 18 ani, munca neremunerată

în folosul comunităţii poate fi aplicată şi, reieşind din datele statistice,

instanţele de judecată fac uz de această pedeapsă, condamnînd la ea destul

de frecvent minorii. Astfel, potrivit informaţiei prezentate de Ministerul

Justiţiei al Republicii Moldova, în anul 2004 la muncă neremunerată au fost

condamnaţi 14 minori, în anul 2005 - deja 234 de minori, în anul 2006 - 320,

iar în anul 2007 - 154 de minori.

Într-o conferință pe tema „Politica penală a Republicii Moldova în

tranziţie către standardele europene”, Willy Gill - șeful Oficiului de

Probaţiune din Norvegia a avut ocazia să viziteze câteva oficii de probațiune

din RM. El a spus în cadrul acestei conferințe următoarele:

„Cînd introducem o nouă sentinţă dorim cu toţii să aibă succes şi să

prezinte încredere din partea judecătorilor, procurorilor şi publicului în

general.

Am avut prilejul să vizitez cîteva oficii de Probaţiune din Moldova, de

cînd am sosit anul trecut şi pînă în prezent. Am întîlnit colaboratori de o

înaltă calificare, am văzut cum lucrează şi sunt puternic impresionat. Au

fost făcute deja nenumărate îmbunătăţiri. Însăşi faptul, că serviciul de

probaţiune din Moldova a recrutat recent peste o sută de consilieri de

probaţiune reprezintă un pas înainte important.

Moldova a realizat mai multe succese în acest domeniu, dar mai sunt încă

multe de făcut. În opinia mea, factorii care ar contribui esenţial la succesul

Serviciului de Probaţiune sunt:

Înainte de toate serviciul de probaţiune are nevoie de resurse

corespunzătoare

Cadrul normativ naţional este foarte important, şi trebuie să fie clar şi

aplicat corespunzător

Instruirea personalului. Calificarea, motivarea şi bunăstarea acestuia

va fi mereu cel mai bun factor şi garanţie pentru progres şi succes.

Locurile de muncă oferite condamnaţilor trebuie să asigure caracterul

util al muncii prestate.

Începeţi cu proiecte pe care Probaţiunea le poate îndeplini cu un grad

înalt de succes

Istoriile de succes trebuie publicate. Acest fapt va contribui la

consolidarea încrederii publice

Procurorii, judecătorii şi avocaţii trebuie să fie suficient de informaţi

în legătură cu sentinţele neprivative de libertate

Cooperarea cu agenţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale

Contribuţia serviciului de probaţiune în sistemul justiţiei penale este de o

importanţă decisivă. Experienţa Norvegiei şi a altor ţări europene vorbeşte

despre faptul că, cu cît mai independent este acest serviciu, cu atît sporeşte

impactul pozitiv pe care îl are. Pe lîngă sentinţele neprivative de libertate,

consilierii de Probaţiune mai au obligaţii cum ar fi: elaborarea raportului

pre-sentenţial, prezentarea acestuia în instanţă, vizite în penitenciare în

vederea pregătirii deţinutului pentru liberare, lucrul cu deţinuţii liberaţi

condiţionat, colaborarea cu alte agenţii de protecţie socială, şi multe alte

sarcini.

Rezultatul va fi: un nivel al criminalităţii mai scăzut, mai puţine victime

şi o societate mai sigură. ”