MOTANUL INCALTAT de Charles Perrault

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti…A fost odata un morar care traia intr-un sat linistit, asezat in vecinatatea unui

palat stralucitor. Si cand a fost sa moara de batranete, lasa mostenire celor 3 baieti pe care ii avea toata averea lui. Baiatul cel mare primi moara, cel mijlociu lua singurul magar pe care il aveau, iar cel mic ramase cu…un motan.

Baiatul cel mic se intrista ca a ramas sarac si muritor de foame si vru sa alunge motanul. Dar motanul avea darul de avorbi, asa ca oamenii, si-i sopti:

- Nu te necaji, stapane. Da-mi o desaga (adica un sac) si porunceste sa mi se faca o pereche de cizme rosii si vei vedea ca n-ai fost nedreptatit cu partea de mostenire, asa precum ti de pare.

Fara sa inteleaga de ce ar avea nevoie de asa ceva o pisica, mezinul ii indeplini dorinta. Mesteri iscusiti ii croira motanului desaga si cizme rosii de cavaler, cum nu au avut pana atunci nici slujitorii regelui.

Imbracat asa, motanul porni spre padure. Puse in desaga deschisa laptuci si tarate si se intinse prin iarba, facand pe-a mortul, asteptand ca vreun iepure sa intre de buna voie in sac, ca manance din ce era acolo. Dupa cateva clipe, un iepuras se furisa in sac si motanul il prinse inchizand repede desaga.

Apoi, mandru de prada sa, se dus de-a dreptul la rege si a ceru sa-i vorbeasca Majestatii Sale, in fata caruia facu o plecaciune adanca si grai :

- Sire, vin din partea preadistinsului Marchizului de Carabas (caci asa il numise pe stapanul sau), care m-a trimis sa va aduc in dar acest iepure.

Imparatul primi cadoul cu placere si-i multumi motanului.

A doua zi, motanul isi lua iar sacul la spinare si o lua inspre camp. Se ascunse bine intre tufe, isi deschise sacul si astepta pana cand 2 potarnichi nimerira in sac. A inchis repede desaga, prinzandu-le inauntru.

Apoi se dus din nou la rege si le-a daruit, cum a facut si cu iepurele, in numele stapanului sau.

- Spune-i stapanului tau ca ii multumesc si ca darurile lui mi-a facut o mare bucurie, i-a raspuns regele.

Imapratul avea o fata, care era cea mai frumoasa domnita din lume. Si 7 feciori de imparati din 7 tinuturi bogate i-au cerut, pe rand, mana, dar tatal fetei nu a fost de acord.

Intr-o zi, motanul afla ca regele, insotit de fiica sa, avea de gand sa faca o plimbare pe malul raului si i-a spus stapanului sau:

-Marite stapane, daca vei lua in seama sfatul meu, ti-ai gasit norocul; du-te indata sa te scalzi in rau, in locul pe care ti-l voi arata, si dupa aceea lasa totul in seama mea.

Fara a-i cunoaste planurile, baiatul facu intocmai cum il invatase motanul. Im timp ce se scalda, motanul ii lua hainele si i le ascunse dupa un bolovan. Iar cand trecea pe acolo caleasca regelui, motanul se porni sa strige cat il tinea gura:

- Ajutor! Ajutor! Se ineaca Marchizul de Carabas!

La strigatele acestea, regele scose capul pe fereastra calestii si, recunoscandu-l pe motanul care ii daduse de atatea ori vanat in dar, porunci garzii sa alerge degraba in ajutorul marchizului de Carabas. In timp ce-l scoteau pe bietul baiat din rau, motanul se apropie de caleasca si spuse regelui:

- In timp ce stapanul meu se scalda, niste hoti i-au furat hainele.

Regele porunci servitorilor sai sa aduca in graba cele mai frumoase vesminte pentru marchizul de Carabas. Cand tanarul stapan al motanului s-a aratat in hainele care tocmai ii fusesera daruite si care ii veneau de minune, printesa il si il indragi. Regele l-a invitat pe marchiz in caleasca lor, sa faca o plimbare alturi de ei de-a lungul raului.

Motanul o porni in goana inaintea echipajului de la curte. In drum se-ntampla sa dea peste niste tarani care secerau graul.

- Oameni buni, tot graul este al Marchizului de Carabas. Daca n-o sa spuneti asa cand o trece Regele pe aici, vai si amar va fi de voi. O sa poruncesc sa vi se taie capul.

Regele intreba pe tarani a cui era graul secerat.

- Al marchizului de Carabas, au raspuns cu totii, caci amenintarile motanului le bagase frica in oase.

- Vad ca aveti o avere frumoasa! spuse incantat regele marchizului de Carabas.

Caleasca trecu apoi pe langa o faneata si regele voi sa stie a cui apartine aceea.

- A Marchizului de Carabas, raspunsera taranii care coseau, si regele se bucura din nou.

Motanul, care alerga mereu inainea calestii, indemna pe toti oamenii care ieseau in cale sa spuna acelasi lucru, iar regele, auzindu-i, se minuna de averile nenumarate ale domnului Marchiz de Carabas.

In cele din urma, jupaniul motan ajunse la o mandrete de castel. Si era castelul asta al unui capcaun, cel mai bogat capcauni din cati au fost vreodata pe lume. Ca ale lui erau toate pamanturile cate le vazuse regele pe unde trecuse.

Motanul, care avusese grija din vreme sa cerceteze ce puteri avea capcaunul, ceru ingaduinta sa-i vorbeasca. Capcaunul il primi cu toata dragostea, ma rog, atata cata poate arata un capcaun. Motanul ii zise:

-Nu as fi vrut sa trec atat de aproape de acest castel, fara sa am cinstea de a-l vedea. Am auzit de la unii, inaltimea voastra, ca ati avea darul sa va prefaceti in tot soiul de animale. Aproape ca nu-mi vine a crede!

- Este foarte adevarat, rase capcaunul si transforma pe rand, intr-un leu fioros, intr-un magar si intr-o pisica.

Cand capcaunul isi relua infatisarea initiala, motanul ii lauda mestesugul si continua viclean:

- Mi-au mai spus unii, ca ati avea deasemenea puterea, sa va prefaceti si in animale mai micute, ca de-ati voi, v-ati putea schimba sintr-un soricel. Eu socot insa ca lucrul asta e peste putinta!

Si capcaunul, plin de sine, se prefacu pe data intr-un soricel, care alerga pe podea. Motanul atat astepta, se azvarli asupra lui si-l inghiti.

Intre timp, caleasca a ajuns in dreptul castelului capcaunului. Motanul Incaltat iesi in calea lor:

- Majestate, fiti binevenit in castelul marchizului de Carabas.

- Asadar, domnule marchiz, si aceasta mandrete de castel va apartine?! exclama regele.

Mezinul oferi bratul tinerei printese, si cu toti intrara intr-o sala mare, unde era pregatita o masa imbelsugata pentru ospatul lor.

Regele, incantat de calitatile marchizului, il intreba pe acesta:

- Vrei mana fiicei mele?

- E tot ce-mi pot dori mai mult, sire! a raspuns Marchizul si, chiar in aceeasi zi, se casatori cu printesa. Iar motanul, a ajuns mare senior la curte si nu mai prindea soareci decat pentru propria lui placere.

Si au trait cu totii fericiti, pana la adanci batraneti...