Morometii- roman postbelic Marin Preda

TEMA SI VIZIUNEA/CARACTERIZARE MOROMETE.

Prin „Morometii”, carte fundamentala a prozei noastre contemporane, Marin Preda continua traditia romanului romanesc de inspiratie rurala (Slavici, Rebreanu, Sadoveanu) si, in acelasi timp, se distanteaza de aceasta, propunand o viziune noua asupra universului rural si asupra taranului roman. Cu aceasta scriere se deschide seria romanelor ce dezbat problematica „obsedantului deceniu”.

„Morometii” este un roman realist obiectiv, de observatie sociala si de analiza psihologica, care include elemente traditionaliste si moderniste.

Titlul subliniaza intentia scriitorului de a urmari destinul unei familii, element esential al lumii taranesti.

Romanul abordeaza o tema fundamentala a scriiturii lui Marin Preda:destramarea civilizatiei traditionale taranesti. Alte teme aduse in dezbatere reprezinta si ele coordonate importante ale gandirii scriitorului: familia si paternitatea, timpul si istoria, viata, iubirea, moartea, libertatea, constrangerea.Viziunea scriitorului despre lume se fundamenteaza din perspectiva confruntarii omului cu Timpul, cu istoria aflata la rascruce de epoci.

Perspectiva narativa este obiectiva si apartine unui narator omniscient si omniprezent care ofera o viziune „din spate”, naratiunea fiind realizata la persoana a III-a. Aceasta alterneaza cu perspectivele interne (subiective) ale eroilor.

Drama lumii morometiene se desfasoara intr-un spatiu familiar scriitorului: satul Silistea-Gumesti din Campia Dunarii. Acesta apare in doua ipostaze: satul traditional (volumul I) ale carui repere sunt salcamul din gradina Morometilor, simbol al verticalitatii acestui topos conceput ca un „centrum mundi” si poiana fierariei lui Iocan, simbol al libertatii morale a silistenilor si satul „groapa fara fund strain si necunoscut” (volumul II).

Actiunea primului volum este plasata „cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial (vara si toamna anului 1937), iar in al doilea volum, acopera perioada de dupa razboi, pana in deceniul al saselea al secolului XX.

Conflictul romanului imbraca doua aspecte,ambele resimtite acut de Ilie Moromete. Exista un conflict exterior intre doua moduri de viata,care este al intregii taranimi. Simbolic, acesta este reprezentat prin deosebirea dintre satul morometian din volumul I, aflat in lumina eterna a soarelui de vara si imaginea a aceluiasi sat, devenit „groapa fara fund”, in volumul II. Pierzandu-si vechile repere existentiale:familia, pamantul si viata ca spectacol superior,Moromete se transforma intr-un mare instrainat. Conflictul interior determina o drama a paternitatii inselate. Prefigurat inca din scena cinei,conflictul familial este ignorat de Ilie Moromete care crede ca a facut totul pentru copiii sai, pastrandu-le pamantul. Rationamentul este corect, daca timpul rabdator n-ar fi fost o iluzie.

PRIMUL VOLUM este structurat in trei parti inegale ca dimensiune, fiecare incepand cu o prezentare de ansamblu:cina, prispa, secerisul.

Simetria compozitionala este conferita de cele doua referiri la tema timpului din incipit si final. Daca la inceput timpul pare rabdator cu oamenii, creand iluzia ca viata curge in tiparele ei arhaice, in finalul primului volum ”timpul nu mai avea rabdare”. Este timpul care va schimba istoria si destinul individului,un timp grabit si rau care va duce la disparitia taranimii traditionale(volumul II).

Actiunea se desfasoara pe doua planuri narative. Primul urmareste destinul familiei Morometilor, macinata de trei conflicte: cel dintre Moromete si fii din prima casatorie, un conflict de principii si de interese, dar si de ordin moral intre generatii, cel dintre Catrina si Moromete si conflictul dintre Guica si fratele ei. Cel de-al doilea plan infatiseaza viata comunitatii satesti din Silistea-Gumesti, surprinsa in momentele ei specifice. Prin tehnica decupajului, discursul narativ se concentreaza in jurul unor scene cu valoare de simbol:cina,taierea salcamului,plata foncierei,poiana lui Iocan,secerisul,s.a.

Semnele disparitiei unei vieti,care curge lent,in momente coborate din veac,apar inca din scena cinei Morometilor,realizata prin tehnica acumularii detaliilor. Morometii mananca afara,in tinda,la o masa joasa,rotunda si neincapatoare, Ilie Moromete adjudecandu-si pozitia de cap al familiei, autoritar, prin locul de pe pragul dintre odai, de unde stapanea cu privirea pe fiecare. Alaturi de tata, stau cei trei frati din prima casatorie,spre partea din afara a tindei,ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa plece (detaliu cu rol anticipativ).Ei se aseaza la masa absenti,uitandu-se in gol,ceea ce evidentiaza atitudinea lor in familie.

De partea cealalta a mesei, stau Catrina si cei trei copii ai ei si ai lui Moromete,intre acestia si cei trei frati vitregi neexistind o relatie afectiva. Discutia de la masa consta in replici taioase, batjocoritoare si ironice,dar baietii cei mari ating totusi un subiect sensibil:plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti,pe care Moromete o priveste cu neincredere.

Elocventa in ilustratea temei este si scena taierii salcamului care marcheaza inceputul destramarii familiei.Taierea are loc duminica,in zori,in timp ce in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau mortii.Pe acest fundal auditiv,ca si cand ar fi avut suflet,salcamul se impotriveste mortii,iar caderea lui este insotita de un zgomot asurzitor,ca la un sfarsit de lume. In linistea solemna ce urmeaza acestui moment,satul ramane saracit,micsorat si gol, iar aparitia ciorilor care „croncaneau urat,parca a pustiu”, are valoare premonitorie:incepe declinul familiei si lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea.

IN VOLUMUL AL DOILEA, prin tehnica rezumativa, unele fapte si perioade de timp sunt eliminate(elipsa),iar timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta). Actiunea se concentreaza asupra a doua momente istorice:Reforma Agrara din 1945 si colectivizarea fortata a agriculturii dupa 1949,perceputa ca un fenomen abuziv. Satul traditional intra intr-un proces ireversibil de disolutie. Ramanand fara vite si fara pamant,taranii traiesc o drama imensa. In locul toposului senin din volumul I, se instaleaza un spatiu amenintator,satul devenind „o groapa fara fund straina si necunoscuta”. Si pentru Ilie Moromete timpul este agresiv:Nila moare in razboi,Catrina il paraseste, iar Niculae, devine mai intai activist de partid, iar apoi, renuntand, se face inginer. Capitolele finale ale romanului se constituie in cele mai frumoase pagini ale literaturii noastre care ilustreaza moartea unui taran.Ajuns in prag de 80 de ani,slabit si imputinat la trup,Moromete rataceste in nestire pe camp,pana cand intr-o zi este adus cu roaba acasa.Pe patul de moarte,el isi concentreaza intreaga filosofie de viata in cateva cuvinte pe care i le adreseaza,cu mandrie si satisfactie doctorului:”Domnule,eu intotdeauna am dus o viata independenta” In finalul romanului,tatal si fiul(Niculae) se impaca in visul baiatului. Romanul este dominat de figura simbolica a lui Ilie Moromete. Personaj protagonist, eponim si mobil, acesta il reprezinta tipologic pe taranul patriarhal, aflat int-un moment de rascruce al istoriei. Destinul sau este reprezentativ pentru soarta tuturor taranilor, fapt care ii confera statutul de personaj exponential. Cand incepe actiunea (intr-o sambata din vara anului 1936), Moromete este un om matur, avand sase copii din doua casatorii, o casa si ceva pamant. Indus in eroare de timpul aparent rabdator, el contempla cu bucurie spectacolul vietii de pe stanoaga. Detasat de realitate si ignorand timpurile, el are convingerea ca modul sau de viata este cel mai bun posibil si ca nimic nu il poate schimba.

Un rol semnificativ in caracterizarea personajului il are monologul interior, relevant pentru firea sa reflexiva. Asezat pe piatra de hotar, Moromete isi pune un sir nesfarsit de intrebari ca si cand, ar fi vorbit cu cineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa.

Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii cand, udat pana la piele, Moromete cugeta si exprima o adevarata filosofie de viata printr-un monolog interior, analizand conditia taranului in lume precum si relatia tata-copii.

Disimularea este o alta trasatura definitorie a firii lui Ilie Moromete, evidentiata in majoritatea scenelor narative. Scena dintre Tudor Balosu si el este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului. La intrebarea vecinului sau, daca s-a hotarat sa vanda salcamul, Moromete se gandeste ca este posibil sa o faca sau nu, insa raspunde cu voce tare: "sa tii minte ca la noapte o sa ploua", sugerand astfel ca ar putea sa scape si altfel de datorii, decat taind salcamul.

Firea lui contemplativa il impiedica sa vada adevarul, chiar si dupa ce Achim pleaca la Bucuresti cu oile familiei, promitand ca va trimite banii atat de necesari. Naiv si increzator in cuvantul fiului sau, Moromete incearca sa imprumute niste bani de la Scamosu, un precupet care vindea gaini la Bucuresti. De la acesta afla ca Achim nu se mai intoarce si ca ceilalti doi baieti, Paraschiv si Nila il vor urma.

Prabusirea pe care o traieste in acel moment, ilustreaza tot tragismul existential a lui Moromete.La sfarsitul primului volum, mitul familiei unite se destrama: cei doi baieti pleaca de acasa, razvratiti

impotriva tatalui si a intregii familii. Tot acum, asistam la moartea ipostazei luminoase a acestui taran vesel detasat de necazuri, ironic si superior.

In opinia mea, Ilie Moromete este un personaj al carui destin exprima moartea unei lumi. Ca tata, el isi doreste unitatea familiei si acceptarea de catre fii sai a conditiei de taran. Inca de la inceputul romanului, naratorul evidentiaza superioritatea lui Moromete care sta deasupra tuturor si stapaneste cu privirea pe fiecare. Educatia dura, spiritul muncii si harniciei se dovedesc insa ineficiente, deoarece, cu toata stradania de a pastra pamantul intreg, nu isi poate pastra propria familie. El face parte din „ultimii tarani”, a caror lume nu mai poate fi protejata de agresiunea istoriei si a timpului.