5

Cuvânt înainte

Colegiul Tehnic “Tomis” este locul unde am crescut “80 de generaţii”, unde elevii şi-au găsit prieteni, iar profesorii au ştiut să-i cunoască pe elevi şi să le dăruiască cu generozitate din “cunoaşterea” lor. Elevii, în perioada petrecută în şcoală sunt zâmbet, freamăt, nerecunoştinţă, dorinţă, joacă, dar şi devenire. Profesorii au dăruit iubirea faţă de cuvântul scris, tăria numită ştiinţă pentru ca fiecare elev să-şi poată făuri propriile aripi. Ce îi urez acestei şcoli în următoarele decenii, cât mai multe succese şi să ofere tuturor elevilor o comunitate şi un mediu atât de plăcut cum este şi la împlinirea a 80 de ani de la înfiinţare. Eu, ca director/director adjunct în perioada 2011 – 2013, am învăţat că nimic nu este imposibil, nimic nu este peste puterea mea, dacă vreau şi lupt cu adevărul. “Vina” o purtăm noi, personalul acestei şcoli, oameni excepţionali, pentru că, în fond, toţi aceşti oameni sunt “Colegiul Tehnic “Tomis” Constanţa. Elevii vin şi pleacă.Ei rămân aici, aşteptând alte generaţii cărora să le dea învăţătură şi putere. Fiecare dintre ei pleacă, dar şcoala o iau în suflet pentru totdeauna! Şcolii şi oamenilor de aici, le doresc putere de muncă pentru a putea dărui, deoarece ei sunt cei capabili de a modela şi schimba vieţi. La mulţi ani!

Director, prof. Cornel Dumitrascu

6

SFÂNTUL APOSTOL ANDREI – PROTECTORUL ŞCOLII

La împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Colegiului Tehnic ,,Tomis”, îmi revine onorata

misiune să vorbesc despre patronul spiritual al şcolii noastre Sfântul Apostol Andrei. Cum şcoala noastră s-a înfiinţat în anul 1930 pe data de 24 noiembrie, era firesc să fie ales Sfântul Andrei ca patron spiritual al şcolii, pe care noi creştinii îl serbăm în fiecare an pe 30 noiembrie.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei are pentru poporul român ca şi pentru şcoala noastră o dublă semnificaţie: ziua de 30 noiembrie reprezintă în primul rând pomenirea sa, dat fiind faptul că la această dată a fost răstignit pe o cruce în formă de X în cetatea Patras din Peloponez-Grecia, iar în al doilea rând este ajunul sărbătorii noastre naţionale 1 Decembrie. Datorită Sfântului Apostol Andrei, atât înaintaşii noştri, cât şi noi, cei de astăzi, avem o istorie creştină de 2000 de ani. Suntem cunoscuţi ca popor creştin, care a dat mărturie înaintea lumii întregi, prin nenumărate jertfe, despre credinţa în Hristos, despre unitatea neamului şi despre sfânta lege românească.

Odată cu trecerea timpului, în acest lăcaş de cultură s-a păstrat tradiţia pescuirii copiilor in mrejele cărţii. Însuşi numele Apostolului, care se traduce prin bărbat, ne îndeamnă la statornicie în credinţă prin lumina cunoaşterii. Colegiul Tehnic “Tomis” se doreşte o şcoală prezentă în modernul peisaj educaţional constănţean. Multitudinea de activităţi extracurriculare, care se desfăşoară an de an la şcoala noastră, cu ocazia sărbătoririi zilelor liceului de Sfântul Apostol Andrei, adună laolaltă sute de elevi, părinţi şi cadre didactice, care se regăsesc într-un climat extern catedrei şi catalogului, dar într-un spaţiu plăcut, armonios, participativ.

Politica şcolii noastre şi-a fixat ca puncte de reper în anul şcolar curent, dar şi în anii şcolari viitori diminuarea spaţiului străzii ca ambient extracurricular, atragerea de populaţie şcolară şi reducerea numărului de abandonuri şcolare. Aceste activităţi în parteneriat impun colectivului de cadre didactice lansarea de proiecte personale, contribuţie activă la sărbătoarea şcolii, colaborarea cu factorii de decizie din viaţa şcolii, extinderea ariei de comunicare în procesul educaţional. Am reuşit până acum şi vom reuşi alături de elevii noştri şi în continuare ca şcoala noastră să ofere: un mediu dinamic de învăţare, cu o bază materială şi umană de excepţie; deschidere europeană prin proiectele naţionale şi internaţionale iniţiate; un tărâm în care orice elev poate obţine rezultate de exceptie, dezvoltându-şi inteligenţa şi talentele; un cadru în care parinţii sunt adevăraţi parteneri în actul educaţional. Şcoala noastră urmăreşte în mod prioritar descoperirea, cultivarea şi promovarea de noi talente.

Urmărim, în felul acesta, o evaluare şcolară extracurriculară care să ofere bucurie, să se bazeze pe dialog, să nu se concentreze pe greşeală ci să o valorizeze ca un pas spre autoevaluare, să devină o bună experienţă de învăţare. Aşadar, continuăm să educăm! Avem speranţa că România de mâine nu va mai dezamăgi pe nimeni şi că, asemenea Sfântului Apostol Andrei, vom propovădui copiilor noştri dragostea de carte şi vom cultiva deschiderea sufletului spre adevărul cunoaşterii. Respectând valorile de debut, încercăm să facem educaţie de valoare prin punerea elevilor în situaţii de informare, dar şi de formare. Prin aceste manifestări formăm capacităţi de autocunoaştere şi autoevaluare, de proiectare şi execuţie, exersăm propriul sistem de valori în raport cu cel social, înţelegem şi respectăm multiculturalitatea şi plurilingvismul. Familia, principalul cadru de desfăşurare a vieţii private, devine astfel şi partener social şi comunitar activ, partener non-formal şi absolut necesar.

7

INTRODUCERE

Şcoala este, prin excelenţă, locul şi timpul destinat învăţării. Pentru a fi viabilă, şcoala trebuie să fie legată de viaţă, de societate. Un rol important în realizarea acestui deziderat îl are desigur învăţământul profesional şi de specialitate. Cel ce s-a gândit întâi la un învăţământ profesional în Dobrogea a fost providenţialul ”om al şcoalei româneşti”, Spiru Haret. Ca ministru al învăţământului el şi-a dat seama că ceea ce lipseşte , înainte de toate, acestei ţări este învăţământul profesional1, singurul în stare să înlăture marele neajuns naţional al românilor: de a fi un popor sărac într-o ţară bogată. Pornind de la ideea că învăţământul trebuie să aibă un caracter practic, Spiru Haret a înfiinţat mai multe şcoli de acest fel, răspândite în întreaga ţară, deci şi în judeţul nostru. În septembrie 1902, prin ”Decizia relativă la înfiinţarea de şcoli profesionale”, semnată de Spiru Haret2, a luat fiinţă la Oltina o şcoală elementară de meserii, prima şcoală de acest fel din judeţul Constanţa. Au mai luat fiinţă şi alte şcoli de arte şi meserii, comerciale, profesionale, în Cernavodă, Constanţa, Bazargic, Balcic, etc. În acest context se înfiinţează, în anul 1930, Şcoala de arte şi meserii din Constanţa. A lega trecutul de prezent şi generaţiile de elevi între ele în jurul şcolii, iată ideea care ne-a condus la alcătuirea acestei lucrări. Structura simplă a lucrării conduce spre cunoaşterea celor mai importante momente din evoluţia acestei unităţi şcolare de la înfiinţare (1930) şi până în prezent ( 2010), de-a lungul celor 80 de ani de existenţă. Pentru alcătuirea acestei lucrări am verificat documente aflate în Arhivele Statului (Constanţa), registre de procese verbale ale Buletinului municipal Constanţa, Monitorul oficial, ziarul ”Dobrogea jună”, Consiliului profesoral, ale Comitetului de părinţi, registrele de inspecţii şi matricole şcolare. De un real folos ne-a fost, ”Învăţământul public în Dobrogea” publicat în volumul omagial ”50 de ani de viaţă românească în Dobrogea” (Bucureşti, 1928. Nu în ultimul rând, subliniem importanţa pe care a avut-o în demersul nostru o primă monografie a acestei şcoli (1930-1980) alcătuită de prof. Daba Constantin, profesor şi director al acesti unităţi şcolare timp de mulţi ani (1968-1990) şi monografiile alcătuite de profesor Şopu Dumitru (1995) şi Costencu Ana (2000). Datele cuprinse în lucrare sunt însoţite de numeroase anexe care completează cunoştinţele despre această şcoală.

Autorii

8

DE CE “TOMIS” ?

În 1930 s-a fondat la Constanţa, Şcoala de Arte şi Meserii, care trece rând pe rând prin titulaturi succesive diferite, datorate reformelor din învăţământ şi necesităţilor locale. Astfel şcoala devine : ”Liceul Industrial” , “Şcoala Tehnică Profesională de Lucrări Hidrotehnice“, Şcoala Medie Tehnică de Construţii Civile şi Industriale “, “Centrul Şcolar Profesional şi Tehnic”, “Liceul Industrial de Construcţii”, iar fatidicul an 1989 gaseşte scoala sub numele de “Liceul Industrial nr. 4”.

Indiferent de titulatură, se regăseşte un numitor comun – tema construcţiilor. La începutul anului 1990 când se simţea nevoia unei schimbări şi în şcolile constănţene

căutând să se înlăture numerotarea matricolă din titulatura liceelor, care duce automat la depersonalizarea acestora, colectivul de cadre didactice din şcoala noastră şi-a pus problema unui nume pentru şcoală.În urma unei consultări democratice a tuturor cadrelor didactice şi a elevilor de la liceu s-a luat hotărârea ca şcoala să poarte numele “Tomis” – Grupul Şcolar “Tomis” Constanţa.

De ce “Tomis” ? Pentru că acest nume poate da identitatea şi personalitatea de care are nevoie şcoala, a

carei piatră de temelie a fost pusă pe principalul bulevard al oraşului, calea de acces în bătrânul “Tomis”, ce uneşte drumurile care din toată ţara se îndreaptă spre “marea cea mare”.

Pentru că “meşteşugurile” deprinse în această şcoală se regăsesc în preocupările traco-geţilor ce s-au aşezat la acest ţărm de mare, locuind întru-începuturi în originalele lor bordeie, lucrători de ceramică, şi diferite alte materiale de tradiţie locală.

Pentru că, aşa cum Constanţa (Tomisul de altadată) rămâne în conştiinţa românilor ca cel mai vechi oraş din ţară, trecutul său urcând în timp la peste 2500 de ani, aşa şi liceul nostru este recunoscut ca cea mai veche şcoală de arte şi meserii din oraş.

Pentru că, elevii noştri în calitate de practicanţi, au contribuit la ridicarea tuturor cvartalelor de locuinţe, şi a tuturor edificiilor de renume din oraş, iar mai apoi ca absolvenţi deveniţi ingineri şi şefi de şantiere au construit blocurile de pe artera principală a oraşului.

Pentru că, aşa cum Sfântul Apostol Andrei a creştinat oamenii din ţinutul Dobrogei, stabilindu-se în bătrânul Tomis, sufletele însetate de credinţă ale dascălilor acestei şcoli vor ca spiritul acestuia să sălăsluiască nu numai în cetatea Tomisului ci şi între zidurile şcolii noastre ca patron spiritual.

Credem că toate aceste argumente ne-au îndreptăţit pe deplin să solicităm M.E.N. , cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înfiinţare, numele de Colegiul Tehnic “Tomis” Constanţa.

O ŞCOALĂ DE ARTE ŞI MESERII ÎN CONSTANŢA

Şcoala de Arte şi Meserii din municipiul Constanţa a luat fiinţă în 1930, dar dorinţa constănţenilor de a avea o şcoală în oraşul lor este mult mai veche (din 1922).

Aceeaşi dorinţă o găsim exprimată de administraţia locală şi în 1932 : “vizând marea afluentă a copiilor la şcolile secundare şi, cum oraşul nostru are o menire industrială de primă mărime, pentru a veni în ajutorul acestei sănătoase şi necesare îndrumări, am socotit că trebuie înfiinţată o şcoală superioară de meserii”3. Trecând în revistă demersurile făcute pentru obţinerea unui spaţiu corespunzător, conducerea municipiului îşi exprimă, în final, credinţa că şcoala de meserii va funcţiona în toamna anului 1932. De aceea, în primăvara aceluiaşi an, presa locala4 anunţă înscrierile în vederea deschiderii cursurilor la 1 septembrie. Printr-o adresă din 12 septembrie 19235, Direcţia generală a învăţământului profesional, cere primăriei să comunice ultimele hotărâri ce trebuiesc luate cu Inspectorul şef al învăţământului privind cele necesare înfiinţării în localitate a şcolii de meserii.

În august 1924, din nou, Ministerul Instrucţiunii, ţinând cont de dorinţa constănţenilor, cere primăriei ca în colaborare cu Camera de Comerţ si prefectura judeţului să asigure localul şcolii care ar putea lua fiinţă chiar la 1 septembrie 19246.

9

Greutăţile ţin deci, în primul rând, de găsirea unui local adecvat cu toate că unele firme din Constanţa oferă în acest scop primăriei fabrica, atelierele şi terenul corespunzător7.

În 1925, Primăria Constanţa înaintează o adresă Ministerului Finanţelor prin care cere să-i dea sprijin pentru cumpararea unei fabrici pentru şcoala de meserii, obligându-se să construiască un local propriu în 19268. Se intervine, de asemenea, şi la Ministerul Industriei şi Comerţului căruia i se cere sprijinul pentru a se putea cumpăra un teren de 7 ha şi toate instalaţiile de la S.A.R. “Reconstrucţia dobrogeană” unde se va amenaja viitoarea şcoala de meserii pentru care Ministerul Instrucţiunii a dat aprobare de înfiinţare în septembrie 1925, în cazul când există localul şi atelierele necesare9.

Cu toate acestea, problema rămâne înca nerezolvata şi în anii următori, astfel ca în 1928 se formează o comisie “care să se ocupe cu căutarea unui local potrivit acestei noi instituţii şcolare”10. Conform ordinului Ministerului nr.88860/1928 de înfiinţare în Constanţa a unei şcoli de meserii, inspectoratul şcolar cere primăriei să numească un delegat care să viziteze şi să inventarieze localul, atelierele şi uneltele orfelinatului “Grănicerul Muşat”11.

Înfiinţarea unei astfel de şcoli nu mai putea întârzia. Într-un memoriu trimis în luna mai 1930, de primărie către minister se scoate din nou în evidenţă necesitatea înfiinţării unei şcoli de meserii în Constanţa, şcoala care să răspundă nevoilor de educaţie profesională a viitorilor meseriaşi, asigurându-le "atât o cultură generala, care sa împodobească omul şi să-l înveţe, cât şi o cultură profesională care să distingă meseriaşul12. De aceea, luându-şi obligaţia de a pune la dispoziţie localul necesar, administraţia municipală cere Ministerului să aprobe ca începând cu 1 septembrie 1930 să funcţioneze în Constanţa o şcoală inferioară de arte şi meserii, "care să răspundă nevoilor de educaţiune profesională sistematică a viitorilor meseriaşi români". ”Răspunsul Ministerului, înregistrat de primărie la 12 august13 avizează favorabil înfiinţarea şcolii, urmând ca primăria să aleagă un local în bună stare cu camere potrivite pentru săli de clasă şi ateliere. Localul cel mai potrivit se dovedeşte, aşa cum conchide şi delegatul Ministerului14, fosta fabrică de oglinzi din Viile Noi a lui Virgil Andronescu. Locul unde avea să se înfiinţeze şcoala cuprindea un corp de clădire compus din patru camere bune pentru clase, un antreu şi o cancelarie, o sală mare bună pentru atelier, încă un antreu şi o sală fără tavan şi duşumele, bună pentru atelierul de forjă precum şi o cameră destinată bucătăriei. Pentru locuinţa directorului se rezerva, în aceeasi curte, o clădire cu trei camere. De asemenea , zestrea noii şcoli se mai compunea dintr-o magazie de lemn şi sală ce se putea transforma în baie.

Contractul se încheie iniţial pe trei ani, cu o chirie anuală de 326.000 lei, destul de mare, dar primăria, “cu toate ca finanţele-i erau sleite”, în adresa pe care o înaintează Ministerului işi ia angajamentul de a plăti chiria localului” pentru şcoala de meserii care a luat fiinţă anul acesta în oraşul nostru”15.

În ziua de 15 octombrie în curtea Şcolii primare nr.7 din str. Călăraşi, actuala Şcoală generala nr. 11, era mai multă animaţie decât de obicei. Se aflau acolo pentru vizita medicală şi viitorii elevi ai Şcolii de meserii, şcoală la care în curând urmau să înceapă examenele de admitere.16

Între timp febra pregătirilor creştea.Era nevoie de multe.Trebuia să se faca localului unele amenajări de care avea nevoie (duşumele si plafoane) la doua încăperi unde urmau să fie atelierele.Trebuia terminată canalizarea, “întrucât populaţiunea acestei şcoli este destul de numeroasă, iar apa în acea parte a oraşului se găseşte la mare adâncime”17. Trebuia să se procure mobilierul adecvat pentru sălile de clasă, cancelarie şi secretariat. Se apropia iarna şi lemnele costau destul de scump. În acelasi timp, trebuia un mijloc pentru transportul profesorilor pentru că, aşa cum sublinia directorul şcolii Vladimir Cantaragiu , “este o imposibilitate de a merge la ore pe jos, faţă de distanţa ce au de parcurs, mai ales maiştrii care fac patru drumuri pe zi”18.

Trebuia, trebuia, trebuia …Erau , într-adevăr, multe nevoi pentru o şcoală nouă care nu beneficia de nici un sprijin din partea Ministerului decât retribuirea personalului didactic; fondurile prevenite din subveţiile de la autorităţile locale în sumă totală de 793.000 lei se epuizau văzând cu ochii, dar oamenii erau entuziaşti. În Constanţa, după îndelungate strădanii, lua fiinţă o şcoală în care se pregăteau meseriaşi pentru întreg judeţul.

De aceea, pe 24 noiembrie când s-a făcut inaugurarea oficial pe aleile pe care abia se aruncaseră cateva caruţe de pietriş, cu inimile bătând de emoţie, păşeau alături de parinţii lor

10

cei 60 de elevi ai şcolii.Purtau în sufletele lor nu numai emoţia începutului, ci şi mândria de a fi primii elevi ai Şcolii de arte şi meserii din Constanţa.

La solemnitatea inaugurării a participat lume multă.În cuvântul de deschidere, directorul şcolii, Vladimir Cantaragiu, a mulţumit celor care au contribuit la deschiderea acestui aşezământ “unde elevii vor învăţa să preţuiască munca”.La rândul lor, ceilalţi vorbitori şi-au manifestat bucuria faţă de inaugurarea acestei şcoli, adresând totodată urările lor pentru ca această şcoala “să dea cât mai mulţi meseriaşi, care să facă cinste industriei româneşti”19.

DE LA ŞCOALA DE ARTE ŞI MESERII LA LICEUL INDUSTRIAL (1930 – 1936)

Se părea că, odată depăşite dificultăţile începutului, drumul tinerei şcoli constănţene va

fi mai neted. Dar n-a fost deloc aşa.Noi suntem departe de adevăr afirmând că greul abia acum începe.Pentru ca încă de acum, Şcoala de arte şi meserii va avea de înfruntat multe neajunsuri şi mult timp a stăruit în noi îndoiala dacă n-ar fi fost nimerit că subliniem acest lucru încă din titlu.

Cauzele acestor condiţii vitrege trebuie căutate în primul rând în situaţia generală a economiei ţării puternic afectată din criza din anii 1929 – 1933. Acest lucru s-a răsfrânt, după cum se ştie şi asupra învăţământului, mai ales prin reducerea sau chiar suprimarea fondurilor acordate instituţiilor şcolare, ceea ce a dus nu în rare rânduri la desfiinţarea unor şcoli20. Cercetând numeroase cereri de fonduri băneşti adresate în această perioadă de către şcolile din oraş către primărie, fonduri a caror lipsă punea uneori în discuţie însăşi existenţa şcolilor respective, foarte des am găsit rezoluţia “la dosar, din lipsă de fonduri”.De aceasta n-a fost scutită nici tânăra instituţie şcolară, cererile nerezolvate din acest motiv fiind destul de numeroase.Astfel, o adresă a comitetului şcolar către primărie menţionează că "s-au tăiat subvenţiile pe care le-a oferit primăria, camera de comerţ şi în primul an prefectura judeţului din cauza timpurilor grele pe care le trăim” şi din pricina lipsei de fonduri se pune problema desfiinţării şcolii21.

Pe de altă parte, aceste greutăţi au fost sporite de faptul ca lăcaşul ce-i fusese destinat se află la o distanţă apreciabilă de oraş (cca 6 Km) şi nici nu corespundea întrutotul nevoilor sale.

Astfel, chiar de la începutul anului 1931, directorul şcolii semnalează primarului o serie de neajunsuri pe care le întâmpină. Şcoala se află la o distanţă mare de oraş şi din pricina noroiului de pe distanţa de 2 Km de la Societatea “Astra” la şcoală nu se mai pot transporta profesorii la cursuri, pentru că nu poate intra niciun vehicul “Nici vorbă să intre maşina şcolii, iar trăsura cu cai a ramas în mijlocul drumului şi m-a dus birjarul în spate până în curtea şcolii (sic!)”22. Cerând ca acea porţiune noroioasă de 2 Km să se pietruiască, lucrare evaluată la 2.000.000 lei, directorul avansează ideea că această sumă să fie bagată într-un local nou. “Cu un acont de 1.500.000 lei s-ar putea construi un nou local, alternativă cu mult mai avantajoasă şi pentru primărie şi pentru şcoală”23.

Aceeaşi propunere s-a făcut şi în adunarea generală a comitetului şcolar din 1 martie 1931. Într-un memoriu adresat primarului, părinţii cer “să nu lăsaţi această şcoala care în viitor va aduce foloase apreciabile, atât pentru părinţii copiilor cât şi pentru acest oraş(s.n.) unde se simţea încă de mult nevoia înfiinţării unei asemenea şcoli. Acolo unde se găseşte instalată şcoala nu va putea corespunde niciodată scopului urmărit”.În rândul neajunsurilor pe care le întâmpina, părinţii menţionează că “acum în vreme de iarnă, din pricina unei vremi nefavorabile, şcoala s-a făcut cu întreruperi din pricina imposibilităţii de a pătrunde acolo”24.

Deşi părinţii concluzionează că prin avansarea unui acont de 1.000.000 lei s-ar putea construi un nou local şi apoi anuităţile ar fi mai mici decât chiria actuală şi peste 15-20 ani şcoală ar avea localul său propriu, rezoluţia pusă de primărie este lesne de bănuit “la dosar, din lipsa de fonduri”.

Între timp cercetările pentru un nou local se înmulţesc.Ochii tuturor se îndreaptă spre localul Serviciului sanitar de pe actualul bulevard Tomis, unde se afla sediul de astazi al liceului, în legatura cu care se purtaseră discuţii încă din 1923.O cerere în acest sens adresează direcţiunea şcolii în 30 mai 193125. De asemenea, arătând că noua lege a învăţământului secundar prevede în mod obligatoriu introducerea în licee a lucrului manual şi că Ministerul a dispus ca şcolile de meserii să dea tot concursul punând la dispozţtie sălile, maşinile şi

11

personalul necesar şi motivând că “şcoala de meserii e în afară de oraş, în camp deschis, la 4 Km de liceu şi că atunci cand e vreme rea nici automobilele nu pot strabate până acolo”, direcţiunea liceului “Mircea cel Bătrân” cere primarului să se instaleze atelierele necesare în localul de pe bulevardul Tomis26. Acelaşi lucru este cerut primăriei şi printr-o adresă a Direcţiei învăţămâtului secundar în decembrie 1931 cerere determinată, probabil, de vreun memoriu pe care părinţii elevilor l-au adresat Ministerului27.Că aşa stau lucrurile ne-o dovedesc memoriile părinţilor adresate primăriei în decembrie 1931. Astfel, la 6 decembrie 1931 adunarea generală a comitetului şcolar a luat în discuţie şi “chestiunea cea mai principală (sic!) a localului de şcoală”.Arătând că localul închiriat la înfiinţarea şcolii era “departe de scopul ce urmăreşte şcoala de meserii care trebuie să fie în imediata apropiere a publicului comandor” şi că, prin reducerea fondurilor autorităţilor ce subvenţionează şcoala, greutăţile au sporit, părinţii cer mutarea şcolii în localul sus-menţionat.”Punându-se şcolii acest local la dispoziţie se va pune temelia pentru totdeauna a şcolii noastre practice care va forma elemente productive28 pentru folosul ţării pe aceste timpuri grele pentru întreaga omenire”. O delegaţie a părinţilor trimisă la primărie la sfârşitul anului 1931 primeşte asigurarea că localul Serviciului sanitar va fi pus la dispoziţia şcolii cu începere din luna martie 193229.

O nouă adresă a comitetului şcolar către primărie arată greutăţile ce le întâmpină cu folosirea şcolii: “în două saloane ocupate de dormitoarele elevilor, plafoanele s-au lasat cu 40 cm (sic!), astfel încât din acest moment se pot prăbuşi producând o mare nenorocire pentru elevi, care în timpul nopţii fiind surprinşi nici nu se pot salva”.În al doilea rând , maşina şcolii nu mai poate suporta “ acest drum extrem de greu, încât după fiecare cursă este nevoie pentru a-i face reparaţiuni ce nu se mai sfârşesc, consumându-se şi bruma de subvenţii ce avem pentru buna funcţionare a şcolii”30.

Faţă de aceste demersuri şi fiind rezolvată şi disputa cu Serviciul sanitar pentru terenul ocupat până atunci pentru dispenasarul circ. a II– , în şedinţa Comisiei interimare din 16 martie 1932 s-a aprobat ca şcoala să se mute pe 23 aprilie în localul dat spre folosinţă de administraţia municipală31. De aceea, la 20 aprilie 1932 o comisie formată din Dumitru Dimitriu, preşedintele comitetului şcolar, Alexandru Beiu, delegatul comitetului şcolar din partea prefecturii judeţului, Vladimir Cantaragiu, directorul şcolii şi Nicolae Ionescu, delegatul Serviciului tehnic al municipiului au procedat la luarea în primire a noului local.În procesul verbal încheiat cu acest prilej se menţionează că “Localul este din zidărie de caramidă masivă acoperit cu ţiglă, în perfectă stare, cu toate uşile şi ferestrele complete, instalaţie de apă şi lumină, compus din 9 încăperi, doua geamlâcuri, 2 sali şi 2 closete, suprafaţa clădirii fiind de 328 m.p.În curte o magazie de scânduri învelită cu carton în suprafaţă de 32 m.p. două compartimente pentru păstrare de combustibil.Terenul e împrejmuit cu uluci de scânduri şi grilaj din stacheţi geluiţi şi vopsiţi pe stâlpi de stejar.Terenul are 3553 m.p.”32.

S-ar părea că, în sfârşit, problema localului fusese rezolvată.După atâtea strădanii şcoala îşi va avea acum sediul ei propriu.Elevii şi profesorii nu mai trebuia să facă atâtea eforturi pentru a ajunge la cursuri.Cu toate acestea mai erau multe de făcut.Căldura existentă dispunea după cum s-a văzut, doar de 6 camere şi dependinţe care erau folosite pentru clase şi ateliere (patru clase şi două ateliere) dimineaţa şi după-amiaza.Dormitorul cu 60 de paturi era situat într-un alt imobil destul de aproape de şcoală.Un raport către primărie al Serviciului sanitar efectuat în februarie 1933 notează printre altele : “camerele atelierelor nu sunt ventilate şi cubajul insuficient pentru numarul de elevi care lucrează acolo.Camerele dormitorului sunt prea mici pentru numărul de elevi care dorm acolo.Elevii nu au unde se spăla , neavând spălător (se spală în mod rudimentar), iar closetul din scânduri este neigienic şi insuficient.La sala de mancare elevii n-au unde se spăla.Sala de meditaţii este insuficientăîin ceea ce priveşte cubajul”.De aceea raportul conchide ca:”instituţia aşa cum e împărţită, constituie un mare dezavantaj pentru elevi”33.

Aproape fiecare şedinţă a comitetului şcolar din aceşti ani includea în discuţiile sale problema localului , a completării clădirii şcolii.Era necesară construirea unui pavilion în care să se mute atelierele.Era necesară o clădire care să aducă la un loc internatul, gospodăria, magaziile de materiale şi combustibil ca să nu mai fie siliţi a plăti chirii.Erau multe nevoi şi puţini bani.”Suntem în al treilea an de funcţionare a acestei şcoli – se notează în raportul comisiei de cenzori din 31 decembrie 1932. Numarul elevilor s-a mărit şi odata cu el şi nevoile

12

şcolii.Localul a devenit neîncăpător faţă de nevoile şcolii şi de numărul cel mare al elevilor.Deci trebuie să recunoaştem cu toţii că de-acum înainte începe adevărata şi greaua luptă ce o vom avea de susţinut deoarece numărul elevilor crescând se simte nevoia de a se mări şi numărul secţiilor de meserii… pentru a o putea pune pe acelaşi plan cu celelalte şcoli similare34 din ţară.Dar pentru aceasta se cer mari sacrificii băneşti.Cine să le suporte? Unele instituţii de stat care ne subvenţionau până acum, datorită crizei generale au tăiat subvenţiile din bugetul lor.Taxele care se percep elevilor ce frecventează această şcoală nefiind îndestulătoare a acoperi cheltuielile ce se fac cu întreţinerea atelierelor şi personalului administrativ, iar comenzile ce se execută în atelierele şcolii aducând un venit neînsemnat suntem de parere a interveni din nou pe lângă organele de conducere ale acestor instituţii ce ne-au subvenţionat. O adresă către prefectura judeţului cerea, de asemenea, ca fiecare comună rurală să prevadă în buget subvenţii pentru şcoala de meserii, locul unde învaţă cei mai mulţi fii de tărani din judeţ.

În urma tuturor intervenţiilor făcute de comitetul şcolar şi direcţiune s-a obţinut de la “Casa şcoalelor” aprobarea lucrărilor în regie a pavilioanelor necesare atelierelor şcolii. Construcţia acestor ateliere, situate pe aripa de nord a liceului s-a început la sfârşitul lunii septembrie 1933 şi s-au terminat abia la sfârşitul anului 1935 din lipsa de fonduri.

În februarie 1936 direcţiunea şcolii se adresează Ministerului arătând că şcoala mai necesită încă un local propriu cu internat şi săli de clasă la un loc cerând intervenţia Ministerului pe lângă autorităţile locale.Adresa consemnează:”Oricum construirea acestor săli care necesită suma de 3.000.000 lei este o operă destul de importantă care va forma fala judeţului şi a întregii Dobroge. Ea va forma o celulă puternică în angrenajul industriei româneşti (s.n.)37)35.”Ne-am îngăduit să subliniem din documentele aflate în arhivă această apreciere, ca şi altele de felul acesteia, pătrunşi de respectul pe care-l datorăm unor cuvinte aproape profetice ale înaintaşilor noştri care au fost cu gândul, cu inima şi cu fapta alături de această instituţie şcolară.Noi vedem în toate acestea încrederea pe care au avut-o, deopotrivă, elevii şi profesorii acestui liceu ca strădaniile lor nu vor fi zadarnice. Căci ce fală mai mare poate fi pentru acest liceu industrial decât pregătirea a zeci de mii de specialişti, tehnicieni şi muncitori, cadre de nădejde în economia judeţului şi a tării?

În şcoală erau primiţi prin concurs tineri între 12 şi 15 ani absolvenţi ai cursului primar. Examenul de admitere începea, de obicei la 15 septembrie cu excepţia, după cum s-a văzut a primului an de existenţă, când şcoala s-a deschis mai târziu şi constă în examinarea la limba română şi aritmetica36.

Durata cursurilor era de cinci ani, după care absolvenţii primeau certificat de absolvire care le dădea dreptul să urmeze şcolile superioare de arte şi meserii iar după aceasta puteau fi primiţi la Politehnică, şcoli de ofiţeri, sau, după examenul de capacitate, puteau deveni maiştri titulari în şcolile de meserii.

În primul an de existenţă a şcolii, orarul, care în mod obişnuit se trimitea Ministerului, consemnează în dreptul cursurilor teoretice câte doua ore de limbă română, aritmetică, fizică, limba franceză, şi desen geometric şi câte o oră de geometrie, chimie, istorie, geografie, desen ornamental, religie, educaţie fizică şi muzică. În afara acestora, în anii următori cursurile teoretice mai includeau chimia, contabilitatea, tehnologia materialelor, mecanica, economia industrială, higiena, electricitate, educaţie socială şi civică, desen.

La început, fiind vorba de o singură clasă, pentru partea teoretică erau mai puţini profesori. Rolul cel mai important în pregătirea elevilor îl avea instruirea practică. Ambele şcoli consemnează câteva cazuri de elevi care au rămas repetenţi din pricina practicii, disciplina la care media de promovare trebuia să fie cel puţin şase. Aceasta se făcea în atelierele şcolii. La primul ei sediu şcoala a avut patru ateliere conduse de cei patru maiştri: sculptura în lemn – Ion Burluşeanu, transferat în Constanţa de la Cluj, tâmplărie- Constantin Niculescu, absolvent al şcolii superioare de arte şi meserii din Bucureşti ca şi maistrul lăcătuş Constantin Miulescu, iar atelierul de croitorie era condus de maistrul croitor Ion Constantinescu venit de la Curtea de Argeş ca şi directorul şcolii Vladimir Cantaragiu. Acesta a fost directorul şcolii pana la 1 septembrie 1932 când direcţiunea a fost încredinţată maistrului Gheorghe Ionescu de la Şcoala superioară de arte şi meserii din Iaşi. La 1 decembrie 1933 este numit un nou director, inginerul Ioan D. Florescu.

13

În primul an şcolar au fost înscrişi 60 elevi din peste 100 care s-au prezentat la concus, dar n-au fost admişi din lipsă de locuri. Repartizarea lor s-a facut astfel: 30 la tâmplărie, 20 la lăcătuşerie şi 10 la croitorie.

La finele anului au promovat 42 elevi, restul s-au retras sau n-au putut promova. Primul a fost clasificat elevul tâmplar Sandu B. Nicolae cu media 9,36, urmat de un lăcătuş, Epure T. Dumitru, cu media 8,84.

În anii şcolari următori efectivul şcolii creşte, se formează clase noi şi se diversifică şi meseriile pentru care se pregăteau elevii. Astfel,în 1931-1932 au fost admişi 40 elevi, iar în anul şcolar următor 60 elevi, dovadă a interesului tot mai mare pe care-l stârneşte şcoala, dar mai ales a faptului că, oricum, fuseseră create condiţii mai bune prin mutarea în localul de pe bulevardul Tomis. În anul şcolar 1934-1935, Şcoala de arte şi meserii din Constanţa îşi completează numărul de clase. Crescuse numărul elevilor şi se titularizează maiştri noi.Pe specialităţi cei 157 elevi erau repartizaţi astfel: 40 – lăcătuşerie, profesori maiştri C. Niculescu şi Ştefan Penea, 38 – tâmplărie, maiştri C. Niculescu şi Gh. Mircioiu, 30 – ajustaj, maistru Traian Zotter, 10 – sculptură în lemn, maistru I. Burluşeanu , 8 – rotărie, maistru V. Preda, 6 - nichelaj, maistru Gh. Croitoru, 6 – fierărie, maistru Gh. Salceanu şi 5 tinichigerie, maistru M. Predescu.Este anul în care părăseşte băncile şcolii prima promoţie de absolvenţi – 21 elevi.Ne face plăcere să consemnăm aici pe şeful de promoţie care şi-a înscris primul numele în cartea de onoare a şcolii : Munteanu A. Nicolae, tâmplar cu media 9,28.

Peste un an efectivul şcolii creşte prin admiterea a încă 45 elevi în cadrul aceloraşi specialităţi, dar numărul absolvenţilor se reduce la jumatate. Şef de promoţie este lăcătuşul Nicolescu E. Teodor cu media 9,40.Acesta însă împreună cu alţi trei colegi va repeta clasa a V-a de liceu, făcând parte din prima promoţie de absolvenţi ai liceului industrial.

La începutul anului şcolar 1931 – 1932 s-a discutat în comitetul şcolar problema înfiinţării unor cursuri pentru conducătorii auto şi s-a hotărât să se ia legătura cu autorităţile locale.De altfel, încă de la înfiinţarea şcolii se discutase despre posibilitatea organizării unui atelier pentru repararea automobilelor37. Problema este foarte importantă, având în vedere faptul că pentru această meserie se recrutau elevi provenind din familiile cu puţine resurse materiale care n-aveau posibilitatea să-i trimită la Bucureşti pentru astfel de cursuri.De altfel, şi chestura locală sprijinea înfiinţarea unei astfel de şcoli pe lângă Şcoala de Arte şi Meserii38.Discuţiile vor fi reluate cu mai multă insistenţă în primăvara anului 193333 când se hotărăşte trimiterea unei delegaţii la Minister pentru aprobare.Ministerul şi autorităţile locale aproba înfiinţarea unor astfel de cursuri, dar ele se vor desfiinţa din lipsă de fonduri pentru dotare, deşi în octombrie 1934 erau înscrişi la această secţie 26 elevi.

Cercetând registrele matricole, se constată că şcoala era destinată elevilor constanţeni şi din judeţ, unde au fost recrutaţi în primul an 56 elevi, restul de 4 provenind din judeţele Tulcea, Brăila, Teleorman şi Alba. Din cei 60 de elevi, 18 erau fii de agricultori, 14 fii de meseriaşi, 15 fii de funcţionari, 5 de comercianţi şi 3 de ceferişti.În rest în dreptul originii sociale mai notăm un avocat, un militar, un pensionar, un birjar, iar unul din elevi era orfan de razboi.O situaţie asemanătoare în ceea ce priveşte originea socială constatăm şi în anii următori.Iată, spre exemplu care era situaţia în anul şcolar următor 50 fii de agrigultori, 40 fii de lucrători industriali, 11 fii de militari, 4 de comercianţi, 3 de funcţionari, 3 de profesori şi 2 erau orfani de război.

Se poate deduce uşor că majoritatea elevilor se recrutau din rândul fiilor de agricultori şi muncitori, mulţi dintre ei având o situaţie materială grea, fapt ce determină conducerea şcolii să ceară de nenumărate ori subvenţii de la primărie, cereri nu rareori nerezolvate din lipsă de fonduri.

Spaţiul nu ne permite, desigur, să le cităm pe toate.Spicuim totuşi din câteva socotind că vor constitui o lectură instructivă pentru elevii de astăzi ai şcolii.Pentru că ni se pare necesar ca elevii actuali şi viitori ai acestui liceu să cunoască în ce săli de clasă şi ateliere au învăţat “colegii” lor mai vârstnici, ce greutăţi au întâmpinat, ce condiţii au avut pentru pregătirea lor. Cei care au la dispoziţie astăzi săli de clasă, cabinete şi laboratoare moderne, ateliere spaţioase şi bine dotate şi beneficiază de burse oferite cu atâta generozitate de statul nostru trebuie să cunoască acestea!

14

Iată, de exemplu, o cerere adresată primăriei la 12 iunie 1931 pentru ajutoare băneşti în care directorul şcolii notează : “Pentru anul şcolar 1931 – 1932 şcoala este populată în majoritate de fii de săteni din acest judeţ.Mulţi copii sunt cu desăvârşire săraci, deşi poate sunt băieţi eminenţi, neavând alte mijloace spre a-şi plăti strictul necesar învăţării unei meserii pe cale şcolară”40.

Într-un memoriu adresat de comitetul şcolar primăriei se deplânge de asemenea, “lipsa totală de încasări de la elevi, ai căror părinţi sunt complet lipsiţi de mijloace, introducând aproape zilnic cereri de scutire de taxă parţial sau chiar în întregime”(s.n.)41.

Conform legislaţiei şcolare de atunci, elevii trebuiau să plătească o taxă pentru frecventarea şcolii, adesea împovărătoare pentru familiile sărace sau cu mai mulţi copii.În primul an şcolar valoarea globală a taxelor şcolare percepută de şcoală era în jur de 87.000 lei iar cei interni o taxă de 6.920 lei, din care 5.600 erau alocaţi pentru hrană şi 500 pentru construcţia localului42.Cei care cereau repartizarea la diverse ateliere după dorinţă plăteau în plus 1.000 lei, suma care urma să ţină loc pentru taxele elevilor săraci sau orfani de război.În anul şcolar următor se percepea o taxă de 7.000 lei pentru elevii interni şi 2.100 pentru cei externi. Acestea constituiau o povară apăsătoare pentru familiile cu copii la şcoală, mai ales având în vedere situaţia grea în care se află ţara din pricina crizei economice.Astfel, conform Ordinului M.I. nr. 13554 din 29 ianuarie 1932 începând cu 1 septembrie 1932 bursele ce se repartizează sunt suprimate, din lipsă de fonduri.Apare astfel explicabila observaţie înscrisă în registrul de inspecţii la 21 februarie 1933 de către un inspector din Administraţia Centrală a Ministerului Instrucţiunii :“Deşi şcoala este bine cercetată de elevi şi corespunde unei imperioase cerinţe în această regiune, totuşi nu are nicio bursă din partea Ministerului Instrucţiunii, ajutor ce ar fi binevenit”43.

O adresă a procuraturii judeţene din 16 mai 1932 ruga conducerea şcolii să-i primească în internat pe fiii de notari care n-au primit salariul din ianuarie 1932, copiii fiind ameninţaţi să piardă anul şcolar.

De aici, nevoia imperioasă de ajutoare băneşti exprimată prin cererile de subvenţii adresate autorităţilor locale.O astfel de adresă44 trimisă de şcoală către primărie la începutul anului 1936 prin care se cerea introducerea în buget a unei subvenţii cât mai mari consemnează “Mulţi dintre aceşti copii sunt dornici de învăţătură, dar lipsiţi completamente de mijloace materiale cu care să-şi poată plăţi taxele şi să-şi cumpere haine şi cărţile necesare, fiind fiii săraci ai acestui municipiu. Aceşti copii, care vor deveni mâine oameni de valoare, … trebuiesc încurajaţi”45.

La acestea se adăugau alte zeci şi sute de greutăţi iscate de întreţinerea şcolii şi mai ales de procurarea sculelor necesare pentru desfăşurarea procesului de învăţământ.

Inaugurată în noiembrie 1930, la 1 decembrie, şcoala nu avea încă uneltele necesare, fapt pentru care se adresează Ministerului. Ministerul le repartizase sculele provenite de la şcolile de meserii din Huşi, Maraseşti, Sarmas – Cluj, recent desfiinţate46.

În şedinţa comitetului şcolar din 30 iunie 1931 se propune şi se aprobă cumpărarea unui strung pentru lucrat metal şi a unui motor de 12 C.P., plătibile din bugetul pe 1932. În noiembrie 1932 se aduc materiale şi unelte de la Şcoala de arte şi meserii din Dorohoi, însă insuficiente pentru dotarea întregii şcoli, astfel ca în şedinţa din 7 decembrie 1932 a comitetului şcolar din nou se discută despre nevoile atelierului de lacatuşerie "care se accentuează din zi în zi, necesitând instalaţii şi maşini"”O inspecţie efectuată după instalare în localul de pe b-dul Tomis consemna în registrul de inspecţii al şcolii următoarele : "localul este insuficient, atelierele mici şi incomode. Maşinile de tâmplărie sunt foarte vechi (de cel puţin 25 ani), pe curele de transmisie şi cu motor cu benzină –neeconomicos”. Se propuneîinlocuirea lor cu electromotoare.În aceeaşi ordine de idei, la 30 decembrie 1932 se consemnează în procesul – verbal al comitetului şcolar : “ întrucât şcoala noastră este la început şi în plus lipsită cu desăvârşire de fonduri, neavând măcar trictul necesar satisfacerii programului analitic practic cu: scule, unelte, maşini, se hotărăşte că beneficiul cuvenit elevilor să se verse în fondul de rezerva al şcolii pentru cumpărarea celor necesare satisfacerii programului analitic practic, aceasta ca urmare a cererii făcute de elevii claselor a II-a şi a III-a“. De asemenea, se cere autorităţilor să repartizeze elevilor comenzi mai mari care să aducă venituri destinate noii

15

construcţii. În anul 1934 încep construcţiile actualelor ateliere, aripa de nord, care se vor termina după circa 2 ani, din lipsă de fonduri.

În anul 1933 – 1934, dupa 4 ani de funcţionare, şcoala de arte şi meserii, are un efectiv de 157 elevi, clasele I–IV împărţite pe specialităţi:

40 lăcătuşi – maiştri Miulescu I. şi Penea St. - 38 tâmplari – maiştri Niculescu C. şi Mircioiu Gh. - 34 croitorie – maiştri Cristescu C. şi Constantinescu I. - 30 ajustaj – maiştri Zotter I - 10 sculptura – maiştri Burdusan I. - 8 rotarie – maiştri Preda V. - 6 nichelaj – maiştri Croitoru Gh. - 5 tinichigerie – maiştri Predescu M. - 6 fierarie – maiştri Salcianu M. În fiecare an se organizează la fine de an expoziţii “Bazar cu vânzare” cu lucrările

elevilor din clasele existente. În 1934 se cumpără pentru atelierul de tâmplărie scule în valoare de aproape 10.000 lei,

dar atelierul de lăcătuşerie nu dispunea decât de 35 de menghine, evident insuficiente pentru cei 75 elevi care se instruiau acolo.Se cer de la comitetul şcolar fonduri pentru scule precum şi pentru dotarea unui laborator de fizica şi chimie “absolut indispensabil”, după cum reiese din procesul – verbal de inspecţie din 19 – 20.10.1934.

În februarie 1936 se primesc ca donaţie de la uzinele din Reşiţa trei strunguri, o maşină de tăiat ghivent, o foarfecă de tăiat tabla şi fier, o maşină de forjat, care însă sunt în stare de neîntrebuinţare.

Cu toate acestea strădaniile maiştrilor şi ale elevilor nu întârziau să rodească.La fiecare sfârşit de an, la începutul lunii iulie se organizau serbări de sfârşit de an şcolar şi expoziţii cu obiecte lucrate de elevi. De obicei, acestea aveau loc în săli publice, aşa cum era, de exemplu, cinematograful Tranulis şi se bucurau de participarea autorităţilor locale şi a unui numeros public.Era momentul cand emoţiile îi stăpâneau deopotrivă pe copii ca şi pe păriţtii acestora, moment determinat de apariţia în public a elevilor cu toate rezultatele muncii lor de un an, unii şi ca "artişti" în programul ce preceda împărţirea premiilor şi vizitarea expoziţiei.

Prima “ieşire în lume” a elevilor acestei şcoli, a avut loc pe 12 iulie 1931.Punctul forte al serbării l-a constituit piesa “Miron Isprava” de Serafim Ionescu, piesa “jucată de elevii şcolii cu mult talent, dovedind cu prisosinţă simţul artistic bine dezvoltat cu care aceştia sunt inzestraţi”47.Dar cel mai mult a fost apreciată expoziţia de lucrări şi desene executate de elevi care “deşi au avut numai 72 de zile lucrătoare, totuşi au dovedit prin sârguinţa lor că şi-au căpătat cunoştinţe destul de înaintate.Programele analitice execută cu multă exactitate ne dau asigurarea că la această şcoala se lucrează metodic şi după un plan bine stabilit”48.

Şi celelalte expoziţii, organizate în anii ce au urmat, s-au bucurat de frumoase aprecieri fiind, de fiecare dată, “o frumoasă şi izbutită manifestare şi un exemplu viu de ceea ce se poate face prin muncă stăruitoare”, ca să cităm numai una din aceste aprecieri înscrisă în registrul de inspecţii al şcolii pe 1932.

În afara acestora, în decembrie şi martie ale fiecărui an se organizau la Bucureşti expoziţii – bazar, cu vânzare ale atelierelor şcolare din întreaga ţară. Şcoala de arte şi meserii din Constanţa şi-a câştigat printre acestea aprecieri binemeritate pentru piesele realizate.

De asemenea, elevii şi profesorii şcolii au luat parte şi la alte manifestări organizate în şcoală sau la nivelul oraşului.

În fiecare an se sărbătoreau în şcoală într-un cadru festiv zilele de 24 Ianuarie şi 1 Decembrie.Printre acţiunile culturale mai de seamă consemnate în arhiva şcolii menţionăm : o reprezentaţie cinematografică cu caracter agricol şi zootehnic (18 noiembrie 1932, în sala cinematografului Tranulis); participarea la serbarea sădirii arborilor organizată în piaţa Ovidiu în ziua de 14 aprilie 1935; o serată pregătită de şcoală pentru strângerea de fonduri în vederea completării construcţiei, la cinematograful Tranulis pe 29 februarie 1936, serată “cu rezultate morale şi materiale lăudabile”, după cum reiese din aprecierile comitetului şcolar.

La 15 august 1935 ministrul culturii naţionale vizitează şcoala împreună cu ministrul domeniilor49.Cu acest prilej au fost apreciate rezultatele obţinute şi cei doi miniştri au promis că

16

vor da tot sprijinul pentru lucrările de extindere a şcolii.Aceleaşi frumoase aprecieri le are ministrul culturii naţionale şi la sfârşitul anului 1935 când, la 6 decembrie, vizitează din nou şcoala.

De altfel , multe din aprecierile cuprinse în registrul de inspecţii al şcolii au un caracter aproape elogios.Spicuim câteva în finalul acestui capitol, consemnate în 1935, cu convingerea că ele reflectă strădaniile înaintaşilor noştri de a conferi un loc şi un nume acestei şcoli în rândul instituţiilor similare din ţară.

“Lucrările expuse50 sunt artistic lucrate, cu multă pricepere şi bine alese … Ele arată activitatea rodnică a tuturor celor chemaţi să lucreze în această şcoala şsi însemneaza un vădit progres al acestei tinere şcoli care se clasează printre cele mai bune din regiunea noastră şcolara”.La fel, dintr-o altă apreciere “Rezultatele obţinute cinstesc pe toţi… care într-o armonioasă colaborare năzuiesc şi izbutesc să pună şcoala aceasta pe primul plan al şcolilor similare din ţară… Continuându-se pe această cale, propăşirea şcolii se va împlini, spre binele acelora care, învăţând aici o meserie, vor adăuga o verigă de aur şi de nădejde la lanţul trainic al viitorului ţării noastre.(s.n.)

LICEUL INDUSTRIAL DE BĂIEŢI (1936-1948)

Cu data de 1 septembrie 1936 Şcoala de Arte şi Meserii din Constanţa se transformă în liceu industrial de băieţi. La început acesta a purtat numele ministrului educaţiei naţionale de atunci “dr. C. Angelescu”, cu o durată de şcolarizare de 8 ani. Prin această transformare, în urma adoptării Legii pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului secundar industrial de băieţi şi de fete din 9 aprilie 193651, se urmărea să se asigure absolvenţilor un volum mai mare de cultură generală, necesară pentru formarea omului ca element social productiv, punând astfel în concordanţă învaăţământul industrial cu cerinţele vieţii sociale şi economice specifice acestei perioade.Scopul acestor licee era deci de a pregăti maiştri, şefi de ateliere, precum şi meseriaşi pentru diferite ramuri de industrie şi arta industrială care solicitau un nivel mai ridicat de cunoştinţe teoretice şi practice. Absolvenţilor acestui tip de liceu li se elibera certificat de absolvire care le conferea titlul de maistru. Cei care doreau, în urma unui examen de selecţionare, puteau fi admişi la învăţământul superior industrial.

Este de la sine înţeles că transformarea acestei şcoli în liceu nu rezolva automat şi problema localului. Era nevoie de un local propriu cu internat şi săli de clasă la un loc, mai ales dacă se avea în vedere că internatul era intreţinut cu chirie şi lăsa mult de dorit, fiind neîncăpător şi neigienic.

De aceea conducerea şcolii şi comitetul şcolar se adresează din nou primăriei52 cerându-i sprijinul pentru extinderea capacităţilor existente prin construcţia unui corp principal.

În septembrie 1937 se începe construcţia aripii de nord a clădirii principale a şcolii şi a atelierelor sudice. Această lucrare însă va tărăgăna vreme de câţiva ani datorită lipsei de fonduri, pentru obţinerea cărora au trebuit să fie depuse multe eforturi, deşi situaţia şcolii o reclamă stăruitor.

Astfel, într-o adresă a comitetului şcolar către primărie53, arătând că acum internatul funcţionează “într-un local cu chirie total incomod şi insuficient faţă de populaţia şcolii, iar elevii fac cursurile din lipsă de local suficient, unii de dimineaţă şi unii după masă, lucru neadmis de regulament, cursurile practice trebuind să se facă numai după-amiază” şi că în anul şcolar 1938 – 1939 nu s-a prevăzut nicio sumă la buget pentru construcţie, se cere din nou sprijinul administraţiei municipale în acest sens.

În februarie 1939, conducerea şcolii se adresează din nou primăriei54 arătând că în ultimii ani acest liceu a devenit din ce în ce mai căutat de către tineretul şcolar, numărul elevilor fiind în continuă creştere. Cerând înscrierea în buget a unei sume cât mai însemnate, se menţionează faptul că se construiseră atelierele şi fuseseră înzestrate cu maşinile şi sculele absolut necesare. De asemenea, s-a început construcţia localului cu săli de clase şi internat, fiind ridicat la roşu până la etaj, în aceeaşi ordine de idei în procesul –verbal de inspecţii din 28 aprilie 1941 se arată că “liceul industrial funcţionează în localul unui fost dispensar, care satisface doar în parte cerinţele şcolii, noul local prevăzut cu săli de clasă şi încăperi pentru un eventual internat este terminat la roşu, nefiind acoperit.”

17

După cum se poate uşor observa, problema localului de şcoală era strâns legată de aceea a internatului, “populat numai de copii de ţăărani săraci, care sunt în mare parte scutiţi de taxe”. De asemenea, unii dintre copii nu-şi plăteau taxele “din cauza că părinţii lor erau concentraţi de luni de zile, de aceea puţinii bani care se strângeau abia ajungeau pentru procurarea alimentelor necesare, atât de scumpe pe pieţele Constanţei”55. Avându-se în vedere numeroasele greutăţi ce ţineau de sumele mari ce trebuiau plătite pentru reparaţii, imposibilitatea de a găsi un local de închiriat numai un an de zile cu sumă destul de redusă ce-o aveau prevăzută la buget şi mai ales, după cum se arăta în raportul comitetului şcolar din septembrie 1940, “de greutatea aprovizionării cu alimente din cauza scumpetei care creştea pe zi ce trece, în condiţiile în care raţia acordată pentru un elev era numai 24 lei”, se hotărăşte desfiinţarea internatului, care funcţionase vreme de 7 ani în casa Butza.

Nici în anul şcolar 1941 – 1942 nu se rezolvă problema spaţiului.De aceea se face propunerea să se desfiinţeze cursul superior sau să se transfere, rămânând să funcţioneze doar ca gimnaziu industrial.Ministerul aprobă transferul la alte licee industriale din ţară, dar, la protestele părinţilor şi ale elevilor care nu au găsit locuri vacante, se revine asupra dispoziţiei date, liceul industrial din oraşul Constanţa mergând în lichidare cu clasele existente.Luându-se în consideraţie numărul extrem de mare al elevilor ce trebuia să lucreze în ateliere se hotărăşte că, sub supravegherea maistrului tâmplar C. Niculescu , aripa din dreapta a localului nou, compusă din şase camere şi un culoar să se amenajeze cu ferestrele şi geamurile respective, tencuindu-se în jurul tocurilor, astfel încât să poată funcţiona.

Pentru terminarea construcţiei era nevoie de tot mai mulţi bani, mai ales în condiţiile inflaţiei care bântuia atunci, ale vremurilor grele prin care a trecut ţara în timpul dictaturii militare fasciste şi a războiului antisovietic. De aceea, s-a recurs de către comitetul şcolar la întocmirea unor liste de donaţii, împrumuturile contractate de şcoală, taxele elevilor56 şi sumele de la buget fiind insuficiente.

Abia la 14 februarie se face inaugurarea clădirii principale a actualei şcoli (aripa de nord) care cuprindea parter, etaj şi subsol, dotate cu instalaţii sanitare, săli parchetate şi sobe de teracotă.În sfârşit, după mai bine de 13 ani şcoala îşi va avea un local al ei propriu mai aproape de cerinţele sale. În eforturile depuse pentru aceasta se cuvine să menţionăm stăruinţele comitetului şcolar şi ale conducerii şcolii, precum şi aportul profesorilor şi al elevilor, dacă ne gândim, de exemplu, că numai tâmplaria noului local, efectuată de elevi, era în valoare de peste 3.000.000 lei.

De aici şi numeroasele aprecieri favorabile consemnate în condica de inspecţii a liceului. Astfel, în septembrie 1937 şcoala e vizitată de directorul general al învăţământului profesional, Ilie Purcaru, care menţionează că: “deşi localul nu este prea satisfăcător pentru o asemenea şcoală, am constatat că se lucrează ca la orice şcoală cu localul propriu şi bine înzestrat,… deşi lipsesc maşini absolut necesare atelierelor”, iar în noiembrie a aceluiaşi an, deci la numai un an de funcţionare a liceului găsim consemnată următoarea constatare făcută de un inspector al ministerului.“Progresele acestei şcoli sunt mari, numărul elevilor s-a mărit. Dintr-o şcoală inferioară de meserii s-a ajuns azi la un mare liceu industrial cu o faimă bine recunoscută… astfel încât să afirm că ea se află într-un loc de frunte între celelalte similare”. În septembrie 1937 se începe construcţia aripii de nord a clădirii principale a actualei şcoli, care va fi dată în folosinţă în anul 1943 şi atelierele sudice.La fel, în ianuarie 1938 se menţionează că “deşi atelierele nu sunt înzestrate complet cu maşini unelte mai moderne, cu toate acestea am constatat o activitate foarte mare, dând aspectul unei adevărate întreprinderi industriale”.

Printre dotările atelierelor şcolare din această perioadă, consemnate în procesele verbale ale comitetului şcolar, menţionăm procurarea unui strung şi a 20 menghine de la Bucureşti, a unui fierăstrău de la Cernavoda în martie 1943, a unui electromotor şi a unui aparat de sudură în octombrie 1943, a unei bormaşine în martie 1944, iar în septembrie 1946 Ministerul acordă liceului 10.000.000 lei, o sumă totuşi nu prea mare ţinând seama de devalorizarea monedei naţionale, pentru procurarea sculelor şi uneltelor necesare dotării atelierelor. Sunt acestea, desigur, dotări mici şi la prima vedere neesenţiale, dar ni se pare ca ele exprima efortul neîntrerupt pe care l-a facut această şcoala nu numai pentru supravieţuire, ci şi pentru a se ridica în rândul unităţilor de frunte similare din ţară.

18

29 aprilie 1939 este numit director al Liceului Industrial , profesorul de matematică Ion Rizescu.

Iunie, 1940, absolvă prima promoţie a liceului industrial în număr de 31 absolvenţi. În septembrie 1940, este numit director inginer Ion Cîlniceanu. Procesul verbal de inspecţii din 28 aprilie 1941 consemna : “liceul industrial

funcţionează în localul unui fost dispensar care satisface în parte cerinţele şcolii. Noul local prevazut cu săli de clasa şi încăperi pentru un eventual internat, este terminat

la roşu, nefiind acoperit. Anul şcolar 1941 – 1942 nu rezolvă problema spaţiului şi se fac propuneri a se desfiinţa

cursul superior (a se transfera) rămânând a funcţiona un gimnaziu industrial. Ministerul învăţământului aprobă transferul la alte licee industriale din ţară, dar la

protestele elevilor care nu au găsit locuri vacante, se revine asupra dispoziţiei date, liceul industrial din oraşul Constanţa, mergând în lichidare cu clasele existente.

Liceul industrial, funcţionează cu o parte din cadrele didactice , majoritatea în frunte cu directorul fiind concentraţi.

Ţine loc de director, medicul şcolii dr. Gh. Rădulescu. Examenul de absolvire are locîin martie 1942. Anul şcolar se încheie la 30 aprilie 1942, examenul de capacitate are loc în 20 mai 1942. În 6 septembrie 1942 se dă examen de admitere în clasa I a liceului industrial. Se prezintă un număr de 101 candidaţi. 14 februarie 1943 se face inaugurarea clădirii principale a actualei şcoli (aripa de nord)

care cuprinde parter, etaj şi subsol, dotate cu instalaţii sanitare, săli parchetate şi teracote. În anul şcolar 1943 liceul industrial îşi schimbă denumirea în “Şcoala tehnică

industrială gradul I şi II, cu şapte clase bugetare şi patru seţtii de ateliere cu specialităţile: mecanici, tâmplărie, croitorie şi tinchigerie.

Şcoala tehnică industrială are 267 elevi, din care 54 elevi interni. Între timp tăvălugul războiului înainta. În mai 1943 se pune problema evacuării şcolii la Feteşti, iar în mai 1944 corpul

principal de clădiri este ocupat de un spital al armatei germane, aflata în retragere de pe frontul de răsărit.

La începutul lunii iulie 1944, ca urmare a evoluţiei frontului, Ministerul hotărăşte disperarea şcolii în comuna Viişoara. Acolo s-au transportat materialele, uneltele şi maşinile mai de valoare, inclusiv arhiva şcolii, sub îngrijirea maistrului Ştefan Penea care cu multă bunăvoinţă a adăpostit în trei încăperi din locuinţa sa din sat cea mai mare parte din averea şcolii, punând la dispoziţie şi o magazie pentru amenajarea atelierului de fierărie. În afara acestuia, acolo a mai fost instalat şi un atelier de tâmplărie. Cu lucrurile şcolii s-au deplasat şi şase profesori-maiştri, mobilizaţi pentru lucru.Se executau atunci nişte comenzi pentru armată (căruţe şi semnalizatoare), lucrare începută încă din septembrie 1943, precum şi o comandă a coloniei şcolare din Constanţa, evacuată în aceeaşi comună.

Retragerea armatei germane, dă posibilitatea în luna septembrie 1944 să se aducă în localul şcolii lucrurile dispersate.

Cu ajutorul maiştrilor şi al elevilor, bunurile şcolii se reîntorc la locurile lor, pregătindu-se deschiderea cursurilor la 1 noiembrie. Se începe amenajarea subsolului şcolii pentru o sală de mese, bucătărie şi magazii. Anul şcolar 1944 – 1945 începe la 1 noiembrie.

În anul I sunt declaraţi admişi 50 de candidaţi , iar în clasa a V-a 21 elevi. Ca director funcţionează ing.Ion Cîlniceanu care a fost descentrat.

Se revine la denumirea de liceu industrial de băieţi. Liceul funcţionează cu următoarele ateliere:lăcătuşerie, tâmplărie, croitorie, fierărie,

tinichigerie, ajustaj, sculptură. Structura procesului de învăţământ se împarte în două semestre, în intervalul 1

septembrie – 31 mai. Se începe amenajarea subsolului şcolii pentru o sală de mese, bucătărie şi camere de

alimente, magazii. Se înfiinţează comitetele de elevi pe clase şi sindicatul corpului didactic.

19

Greutăţile şcolii însă nu încetează. O inspecţie efectuată în şcoală în aprilie 1945 reţine faptul că “atelierele sunt insuficient utilate cu maşini şi unelte”.

Şcoala medie tehnică construcţii hidraulice (denumire primită la 1 septembrie 1954) şi şcoala medie tehnică de construcţii civile şi industriale se transformă în “şcoala profesională de ucenici”, tutelată de Trustul 10 Construcţii, din oraşul Constanţa, începând cu 1 septembrie 1955.

Şcoala profesională pregăteşte următoarele specialităţi : zidari, dulgheri, tâmplari binale, faianţar – mozaicar, lăcătuş construcţii metalice, instalatori încălziri centrale, instalator tehnico-sanitar, tinichigii învelitori, electricieni instalaţii de lumină şi forţă.

Se primesc absolvenţi a 7 clase elementare, din oraşul şi regiunea Dobrogea. In şcoala profesională de ucenici, se pregătesc muncitori calificaţi. Durata şcolarizării este de doi ani pentru zidari şi dulgheri şi de trei ani pentru restul specialităţilor.

Conform regulamentului de organizare al liceului industrial, în acest an cei 20 absolvenţi ai clasei a IV– a susţin examenul de capacitate, fiind consideraţi absolvenţi ai gimnaziului industrial. Examenul constă într-o lucrare practică ce cuprindea probă practică, schiţă, desen, maşini şi devize precum şi o verificare orală la tehnologia meseriei, iar cei din specialitatea metal susţineau în plus un examen la mecanică şi electricitate.

În această perioadă, la examenul de capacitate s-a prezentat în fiecare an câte o promoţie de absolvenţi, mulţi dintre ei continuând în anul următor, în urma unui concurs de admitere, cursul superior al liceului, alţii intrând în producţie. Astfel, în anul 1938 şi-au dat examenul de capacitate 28 absolvenţi, în 1939 – 43, în 1940 – 46, în 1941 – 37, în 1942 – 40, în 1943 – 35, în 1944 – 35, în 1945 – 53, în 1946 – 44, în 1947 – 42 şi în 1948 – 30 absolvenţi.

Urmărind rezultatele obţinute de-a lungul anilor, ne-a făcut plăcere să descoperim printre absolvenţii gimnaziului industrial o serie de calificative bune obţinute la examen, multe dintre ele coroborate şi cu rezultate superioare obţinute în timpul anilor de şcoală: Cărtuţa Petre – media 10 şi Privac Ilie – 9,50 (1937), Movilă Ioniţă – 9,56 (1939), Roman Gheorghe – 9,25 şi Munteanu Gheorghe – 9,18 (1940), Bărbatu Vasile – 9,50 şi Gimpirea Mihai – 9,31 şi Stoicea Ion – 9,18, Turtoi Radu – 9,62 (1946) şi alţii.

Prima promoţie de absolvenţi ai liceului industrial termină abia în 1940, la examenul de absolvire prezentându-se 22 de candidaţi. Examenul de absolvire consta dintr-o lucrare practică (schiţă, măsurători, desen, deviz, memoriu şi probă practică), precum şi o verificare orală la materiile speciale: tehnologia meseriei, electricitate, rezistenţa materialelor, mecanică, desen ornamental şi devize, media de absolvire ce se obţinea prin împărţirea mediei de la lucrarea practică şi de la materiile speciale, trebuind să fie peste şase la fel ca şi la examenul de capacitate.

Rezultatele obţinute de prima promoţie la examen au fost meritorii, multe medii fiind peste 9. Şef de promoţie este declarat Butuc Dumitru cu media 9,65, urmat de Diba Iosif cu 9,55. În afara de aceştia au mai obţinut note peste 9: Badea Ovidiu – 9,40, Mocanu Nicolae – 9,40, Bidea Gh. şi Chircorian Chircov – 9,30, Ferendino Gheorghe – 9,05, Neagu Gheorghe – 9,10, Antonovici Cristofor – 9,20.

Fostii profesori şi elevi ai liceului îşi mai amintesc că a obţine note mari la examenul de absolvire nu era deloc uşor, candidatul trebuind să facă pe deplin dovada priceperii şi măiestriei sale.

Şi cea de-a doua promoţie a liceului – în 1940 – formată din 17 absolvenţi a obţinut rezultate bune.

În frunte se situează ajustorul Oprea Petre cu media 9,38, confirmând în felul acesta notele bune obţinute şi în timpul anilor de şcoală.

În anul şcolar 1941 – 1942, aşa cum am arătat mai înainte, liceul funcţionează doar cu şapte clase, fără clasa a V-a, în urma revenirii la dispoziţia de a nu desfiinţa totuşi liceul din Constanţa. Scoala e absolvită de doua promoţii de elevi. Prima serie din 20 absolvenţi îşi încheie cursurile la 20 aprilie. La 30 septembrie, conform deciziei nr.3455/1942, cei 17 elevi din clasa a VII – a dau examene şi pentru clasa a VIII – a.

Examenele de absolvire a clasei a VIII – a din 1944 s-au ţinut în comuna Viişoara unde era evacuată şcoala.Printre absolvenţi se afla şi Popescu Petre şi Ifrim Vasile, care se vor

20

întoarce în acest liceu ca inginer – profesor, respectiv profesor – maistru, unde funcţionează şi în prezent.Cel mai bun rezultat l-a obţinut Ianovici Aurel – 8,80.

În anul şcolar 1944/1945 liceul nu are o promoţie de absolvenţi. Dau totuşi examen de absolvire un număr de cinci candidaţi, reuşiţi în urma susţinerii unor examene pentru clasa a VII – a şi a VIII – a.

Promoţii mai numeroase au fost în anii ce au urmat: 39 în 1946 şi 25 în 1947.Printre cei mai merituoşi absolvenţi menţionăm pe Tudorică I. Ştefan, carosier cu media 9,15, Arghir Constantin, sculptor, cu media 9,10, Răducanu A. Ion, tâmplar, cu media 9,05 (1946) precum şi pe Ciucă Constantin, tâmplar, cu media 9,12, Paceagiu Gheorghe, lăcătuş -–9,05 şi Şisu Dobre, tâmplar cu media 9,02. În anul 1948 din cei 15 absolvenţi cel mai bun rezultat l-a obţinut Smeu Mircea, lăcătuş, media 8,33.

Există şi în acest liceu frumoasa tradiţie a întâlnirilor periodice ale absolvenţilor cu şcoala şi cu profesorii lor.

La 29 aprilie 1939 este numit director al liceului profesorul de matematică Ion Rizescu, detaşat în acest scop de la liceul “Mircea cel Bătrân”.

În octombrie 1940 este numit director ing.Ion Cîlniceanu. Declanşarea războiului cu întreg cortegiul sau de suferinţe a fost resimţit din plin şi de elevii liceului. Multă vreme în aceşti ani liceul a funcţionat cu o parte din cadrele didactice, majoritatea, în frunte cu directorul şcolii, fiind concentraţi. În această perioadă (septembrie 1941 – martie 1942) funcţia de director a fost girată de medicul şcolii, dr.Gh. Rădulescu, iar în 1944 de către profesor maistru C. Niculescu.

În noiembrie 1942 se hotărăşte scoaterea unei reviste şcolare cu caracter literar şi ştiinţific. Iniţiativa venea în întâmpinarea unui ordin al Ministerului pentru punerea în aplicare a unor instrucţiuni privind activitatea educativă. În cadrul acestor acţiuni consiliul şcolar a hotărât organizarea unei orchestre şcolare şi a elaborat un program de manifestări educative pentru care era destinată ziua de sâmbătă dimineaţa.

În 1943 situaţia şcolară se încheie în luna mai numai la clasa I şi a II–a.Celelalte clase încheie situaţia acum doar la cursurile teoretice. Conform ordinului Ministerului nr. 83067 din 23 aprilie 1943 elevii acestor clase au obligaţia ca împreună cu maiştrii lor să lucreze în luna iunie câte 5 ore zilnic, iar în iulie şi august câte opt ore prin rotaţie.

În anul şcolar 1943/1944 liceul industrial îşi schimbă denumirea în şcoala tehnică industrială de grad I şi II cu şapte clase bugetare şi patru secţii de ateliere cu specialitaţile mecanic – 166 elevi, tâmplari – 67, tinichigii – 67 şi croitori – 21 elevi.

23 August 1944 găseşte şcoala dispersată în comuna Viişoara. Cursurile anului şcolar următor vor începe abia la 1 noiembrie.Se revine la denumirea de liceu industrial de băieţi.Anul şcolar e împărţit în două semestre: semestrul I până la 1 martie şi semestrul al II – lea până la 31 mai. Pentru a se îndepărta urmele războiului, echipe de elevi ai liceului sub conducerea maistrului Ştefan Penea au participat la demolarea clădirilor din zona veche a oraşului lovite de bombardamente.

La sfârşitul lunii martie 1945 directorul şcolii, ing. Ion Cîlniceanu, este din nou mobilizat.În lipsa lui, colectivul didactic hotărăşte să-i ţină locul maistrul Marin Predescu, dar peste câteva zile este delegat de Minister maistrul Ion Burluşeanu. La 19 aprilie 1945, la recomandarea organelor locale, se alege prin vot secret un nou director. Cele mai multe sufragii le întruneşte maistrul Iosif Munteanu.

Cursurile liceului au început în anul 1945/1946 în luna noiembrie, iar examenul de admitere pentru clasa a V-a s-a ţinut abia la 2 ianuarie 1946. Din cei 41 înscrişi la concurs s-au prezentat doar 32, restul lipsind pentru că :”locuiau în sate prea îndepartate”.

În anul şcolar următor atelierele în care învaţă cei 143 elevi ai liceului industrial îşi încep activitatea pe 1 octombrie, dar cursurile teoretice vor începe abia pe 14 ianuarie, iarna foarte grea şi lipsa unui spaţiu suficient împiedicând buna desfăşurare a activităţii şcolare. Internatul nu funcţionează.

În aproape două decenii câte s-au scurs până la reforma învăţământului din 1948, această şcoală a deschis porţile vieţii multor generaţii de tineri, care şi-au însuşit pe băncile şi în atelierele ei nu numai cunoştintele şi deprinderile practice necesare exercitării unei meserii, ci mai ales au învăţat să preţuiască munca, munca stăruitoare care-l înalţă pe om, îi

21

îndreptăţeşte speranţele şi-i luminează împlinirile. Mulţi dintre ei sunt astăzi tehnicieni, maiştri sau ingineri – cadre de nădejde în economia judeţului şi a ţării.Urmărind evoluţia acestei şcoli şi cadrele didactice de specialitate care au predat aici în anii ce-au urmat, am descoperit printre ei mulţi foşti elevi ai liceului industrial.Iar mândria este reciprocă: a şcolii care i-a format şi a lor care şi-au făurit în acest liceu aripi pentru zborul lor către înălţimi şi forţa pentru drumul lor prin viaţă.

Exemplele sunt numeroase: Barbatu Vasile, profesor universitar la Politehnică, Gimpirea Marin, inginer dr. în Ploieşti, Ilie Mihai, general maior, Popescu Vasile, inginer în Timişoara, Ovezea Victor, inginer la UTA, Ianocivi Aurel, inginer dr. în Tîrgovişte, Gîrniceanu Nicolae, inginer TCL, Chiponca Ion, directorul liceului industrial nr.1, Chiponca Constantin, inginer la IPMC, Stanca Ion, inginer, şef serviciu la SNC, Ţăranu Nicolae, doctor inginer, Dobrescu Puiu, cercetător ştiinţific la Institutul de mecanică agricolă Băneasa, Turtoi Radu, inginer şef-atelier de proiectare la IGC, Stoicea Ion, directorul Trustului SMA judeţean, Virgil Cîpmeanu, directorul CLDC, Stoievici G, redactor la“Dobrogea nouă” şi alţii.

Totodată, cu mândrie şi respect, se cuvine să menţionăm numele unor dascăli ai liceului din această perioadă.Unii dintre ei au funcţionat aici din primii ani de existenţă ai şcolii, “s-au maturizat” odată cu ea, şi-au legat împlinirile lor de ale acestui liceu.Unii s-au săvârşit din viaţă, alţii îşi poartă cu semeţie bătrâneţile senine şi liniştite, bucurându-se de stima generaţiilor de elevi pe care i-au instruit şi educat. Mulţi dintre foştii profesori ai şcolii vor funcţiona în continuare la şcolile medii tehnice sau alte unităţi de învăţământ.

Registrele de inspecţii ale şcolii, dar mai ales mărturisirile foştilor elevi folosesc multe superlative în aprecierea muncii acestora. Aşa sunt, de exemplu, foştii directori ai acestei şcoli:Vladimir Cantaragiu, Ioan Florescu, Ion Cilniceanu sau Iosif Munteanu a căror contribuţie la bunul mers al şcolii este netăgăduit.Urmărind lista profesorilor din această perioadă a liceului, ne face plăcere să menţionăm că aici şi-au desfăşurat activitatea profesorii de matematică Ion Voda, Ion Zaharia, Ion Rizescu şi Petru Raicopol, de limba şi literatura română:Petre Caragea, Gheorghe Arghiropol, Ion Bădica şi Spiru Zechiu, de limba franceză, Maria Buciuc–Vartanesian, de istorie Constantin Boncu şi Elisabeta Dragan, de germană, Constanţa Gâdei, de geografie, Constanţa Prisada şi Gheorghe Anastasescu, de constituţie, Dumitru Chirilă, de contabilitate Ion Lazaride, de desen, Constantin Manescu, de educaţie fizică Eugen Nemţeanu, s.a.

De asemenea, menţionăm activitatea profesorilor maiştri care au dat elevilor lor o parte din inima şi din priceperea mâinilor lor: Ion Burluşeanu, sculptor, Constantin Miulescu şi ştefan Penea, lăcătuşi, Ion Constantinescu şi Constantin Cristescu, croitori, Iosif Munteanu şi Constantin Niculescu, tâmplari, Vasile Preda, carosier, Emil Dimitriu, ajustor-unul dintre primii elevi ai şcolii, Gheorghe Salceanu, Soare Florea, Nicolae Sandru, Ion Tăutu, Marin Predescu, Constantin Safta şi alţii.

Ne oprim aici, deşi cu părere de rău că ne-am stăruit mai mult sau nu i-am amintit pe toţi, pentru că fie că şi-au desfăşurat în această şcoală activitatea mai mulţi ani sau unul singur, fie că au predat matematica, româna, istoria, geografia, limbile străine sau disciplinele de specialitate, fie că i-au deprins pe elevi cu meseria în care erau adevăraţi maeştri şi ca titlu, şi ca pregătire, noi păstrăm convingerea că amintirea lor stăruie nu atât în aceste rânduri cât în sufletele miilor de elevi cărora le-au oferit cu dărnicie sufletul, mintea şi priceperea lor, viaţa lor de dascăli, de oameni ai şcolii.

O NOUĂ GENERAŢIE – ŞCOLILE MEDII TEHNICE ( 1948 – 1955)

O nouă etapă începe în viaţa şcolii odată cu reforma învăţământului din august 1948 –

moment de seamă în istoria şcolii romaneşti.Această reformă a dat un conţinut şi o formă nouă învăţământului.

Şcoala îşi deschide larg porţile tuturor copiilor oamenilor muncii, asigurând condiţii egale de pregătire pentru toţi cetăţenii ţării.

Totodată, se perfecţionează şi orientarea programelor şcolare, conţinutul învăţământului dobândind un caracter realist-ştiinţific.După anul 1948 numărul unităţilor şcolare ce pregăteau cadrele necesare industriei, agriculturii, construcţiilor etc. a sporit, stabilirea meseriilor şi a

22

specialităţilor în raport cu nevoia de cadre a economiei naţionale fiind o preocupare de baza a conducerii de partid şi de stat. Este semnificativ faptul că în anul şcolar 1948-1949 au fost înfiinţate 454 şcoli medii tehnice cu 75.168 elevi, faţă de 142 şcoli cu 14.746 elevi câte erau în anul 1938.

În acest context se înscrie şi evoluţia liceului industrial de băieţi în anii următori, schimbându-şi mai întâi numele şi apoi, parţial, chiar profilul. Indiferent de acestea însă, el a fost în pas cu cerinţele timpului, pe care l-a trait odată cu ţara, devenind un rezervor de cadre pentru economia în plină dezvoltare a judeţului nostru, cea mai mare parte în sectorul construcţiilor.

Şcoala tehnică profesională de băieţi În primul an după reforma liceul industrial s-a transformat în ŞCOALA TEHNICĂ

PROFESIONALĂ DE BAIEŢI, functionând cu un efectiv de 369 elevi repartizaţi în nouă clase la aceleaşi specialităţi. Cursurile teoretice se ţin în două localuri (unul cu şase şi unul cu trei clase) iar lucrările practice în alte trei localuri cu şase ateliere.

În general, meseriile pentru care se pregăteau elevii sunt asemanatoare cu cele din liceu: lăcătuşi, ajustori, tâmplari, rotari, fierari, sculptură în lemn. De aceea şi disciplinele studiate sunt la fel, bineîţteles cu introducerea unor obiecte noi: limba rusă, constituţia, geografia economică şi noţiuni de economie politică. Dispare religia şi creşte ponderea obiectelor care fac educaţie materialist ştiinţifică a elevilor: ştiinţele naturale, fizică şi chimie.

Examenul de absolvire constă în probe teoretice la limba română, limba rusă, matematică, fizico-chimice, istorie, constituţie, mecanică, rezistenţa materialelor şi tehnologie, precum şi într-o probă practică dupa sistemul fostului liceu industrial.

În fiecare clasă elevii fac instruirea practică pe grupe de meserii, organizând întreceri la fel ca şi în industrie, naţionalizată în acelaşi an. Este de menţionat faptul că naţionalizarea a cuprins şi localul şcolii, fost fabrica “Getta”, împreună cu materialele respective care, trecând în patrimoniul statului, sunt puse la dispoziţia Ministerului Învăţământului Public, adică a Şcolii tehnice profesionale.

În ianuarie 1949 se hotărăşte realizarea în şcoală a unui muzeu tehnologic, iar în martie ia fiinţă consiliul tehnic în care intră şi reprezentanţii elevilor. Responsabil este numit şi profesorul maistru Emil Dimitriu. La finele anului şcolar fiecare atelier îşi organizează câte o expoziţie.

Şcoala tehnică profesională de băieţi a dat numai două promoţii de elevi. În 1949 au absolvit şcoala 36 elevi: 12 lăcătuşi, 9 ajustori, 8 tâmplari, 4 rotari, 2 fierari şi un sculptor, iar în 1950 termina şcoala 54 elevi: 34 lăcătuşi, 12 ajustori şi 8 tâmplari.

Este, de fapt, ultima promoţie a liceului industrial de băieţi, sporită mult în ultimul an prin transferarea la Constanţa a elevilor din ultimul an de la liceele industriale din Tulcea şi Cernavodă şi Şcoala Industrială Port Cernavodă şi Şcoala Industrială Port Constanţa, desfiinţate prin reforma învăţământului din 1948.

Şcoala medie tehnică de lucrari hidraulice şi Şcoala medie tehnică de construcţii civile şi industriale

Din anul şcolar 1949-1950 profilul şi denumirea şcolii se schimbă, Şcoala Tehnică

Profesională transformându-se în şcoala medie tehnică de lucrări hidraulice cu secţia de construcţii civile şi industriale.În aceste condiţii, în şcoală se aflau mai multe tipuri de clase: a) şcoala hidrotehnică cu patru clase de anul I – cu 181 elevi, patru clase de anul al II – lea

cu 166 elevi şi două clase de anul al III – lea cu 72 elevi; b) secţie de construcţii cu o clasă de anul I cu 47 elevi şi două clase de anul II – lea cu 83

elevi; c) şcoala tehnică profesională în lichidare cu o clasă de anul al IV-lea cu 57 elevi.

Şcoala medie tehnică de lucrări hidrotehnice (1949-1955)

Funcţionează cu această denumire până la 1 septembrie 1954 când îşi schimbă numele în

Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Hidrotehnice. Scopul şcolii era să pregătească tehnicieni

23

pentru lucrările hidraulice. Nevoia unei astfel de şcoli în această regiune nu mai are nevoie de argumente. De aceea, înfiinţarea ei nu era nu numai binevenită, ci şi aşteptată, mai ales că era momentul când se discuta despre înfiinţarea în Constanţa a unui institut de învăţământ superior cu profil hidrotehnic, care să-şi recruteze candidaţii dintre absolvenţii şcolii hidrotehnice.

Semnificativă este în această privinţă sporirea substanţială a numărului de elevi şcolarizaţi aici, mai ales în anul şcolar 1951-1952 odată cu desfiinţarea şcolii de construcţii hidraulice din Cernavodă: 418 în anul şcolar. 1949/1950, 536 în 1950/1951, 681 în 1951/1952, 478 în 1952/1953, 374 în 1953/1954 şi 202 în 1954/1955. De fapt, interesul pentru această şcoală pare mai evident din numărul mare de candidaţi la concursul de admitere din anul I: 225 in 1950/1951 (pentru 152 locuri), 241 în anul următor pentru 130 locuri, iar în anul şcolar 1953/1954 candidează pentru 90 locuri 300 de candidaţi.

Faţă de un număr aşa de mare de elevi, problema localului corespunzător pentru şcoala devine din ce în ce mai stringentă. De aceea se închiriază alături de fabrica “Getta” fostul han “Balcani”, care dispune de un spaţiu suficient pentru nevoile şcolii. Aici ia fiinţă internatul de băieţi, bibliotecă, săli de sport, de clase, sală de mese, ateliere, săli de meditaţie şi sală de festivităţi dotată cu un aparat de proiecţie. Este de menţionat ca repararea şi transformarea noului local s-a facut, mai ales prin munca voluntară a elevilor şi a părinţilor. Nu întâmplător, în procesul verbal de inspecţii din noiembrie 1949 găsim consemnată observaţia că: “Şcoala a avut de luptat cu greutăţi mari pe care înlăturându-le, merge din ce în ce mai bine”.

Pentru calificarea în aceasta meserie în şcoală se învăţau în afara materiilor de cultură generală, obişnuite şi la celelalte tipuri de şcoli, mai multe discipline de specialitate ca topografie şi hidrografie, geologie şi exploatarea carierelor, îmbunătăţiri funciare, alimentări canalizări şi epurări, nave şi reguli de navigaţie, hidraulica teoretică şi practică, pompe şi maşini hidraulice, porturi şi instalaţii portuare, baraje, stavilare, diguri, geotehnică, maşini şi utilaje pentru construcţiile hidrotehnice. În anul al IV-lea se făceau numai discipline de specialitate, ponderea disciplinelor de cultură generală fiind mai mare în anii I şi II.

Pentru cei mai buni elevi s-au înfiinţat chiar din primul an cercurile ştiinţifice de: matematică, geografie-naturale, fizice-chimice, arte plastice, limba şi literatura rusă, literar-artistice, tehnic şi sportiv.

Structura anului şcolar se schimbă, prin revenirea, din nou, la semestre, cu examene la fiecare sfârşit de semestru.

În lunile de vara elevii fac practică pe şantierele canalului Dunare – Marea Neagră. La 11 aprilie 1951 este numit un nou director, profesor-maistru Constantin Zainea, după

ce la 1 septembrie 1950 fusese numit director adjunct de studii inginerul Alexe Roşculeţ. Prima serie de absolvenţi părăseşte bancile şcolii în anul 1951 toţi cei 66 de elevi reuşesc

să-şi ia diplomă de tehnicieni în lucrări hidraulice. Ei vor fi ulterior selecţionaţi pentru învăţământul superior (14 absolvenţi, dintre care unii sunt trimişi la studii în URSS) sau în producţie.

Cel mai bun rezultat la acest examen, care constă din susţinerea examenului de diplomă si a unor probe de limba şi literatura română şi istoria României, a fost obţinut de Stumpf Alexandru cu media 9,00.

În anul şcolar 1951/1952 efectivul şcolii ajunge la 16 clase în urma desfiinţăriii Şcolii de Construcţii hidraulice din Cernavodă. Pentru aceasta s-au făcut pregătirile corespunzătoare în localul fostului Han “Balcani” prin amenajarea mai multor săli de clasă. Şcoala are acum un internat de băieţi şi unul de fete, funcţionând dispersată în cinci localuri.

În acest an şcolar şi primele concursuri şcolare au loc, la obiectele: matematică, limba şi literatura română şi limba rusă. Mulţi dintre elevii şcolii, cu rezultate foarte bune au fost propuşi pentru faza raională.

La examenul de diploma se prezinta 181 candidaţi din care reuşesc 154 la care se mai adaugă şi doi absolvenţi ai cursurilor fără frecvenţă. Rezultatele sunt foarte bune, cu multe medii peste 7,00.

În frunte se situează Naum Mircea cu media 10,00 urmat de mai mulţi absolvenţi cu medii peste 9,00. Printre absolvenţi menţionăm pe Horaţiu Constantinescu, care mai târziu va

24

reveni în această şcoală ca profesor inginer şi director. Cei mai buni absolvenţi sunt, din nou, repartizaţi prin facultate.

La examenul de absolvire a promotiei 1952-1953 se prezinta 155 de candidati. Dintre cei 136 reusiti, 13 au obtinut calificativul “foarte bine”.

În vara acestui an se poartă intense discuţii în legatură cu înfiinţarea unei secţii de excavaţii pe lângă şcoala hidrotehnică. Necesitatea unei astfel de secţii este foarte bine motivată de inginerii de specialitate din şcoală, care de altfel stabilesc şi obiectele de studiu şi programele analitice.

Începând cu anul şcolar 1953-1954 Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Civile şi Industriale este tutelată de conducerea şcolii hidrotehnice.Administraţia celor două şcoli devenind comună, cancelaria profesorilor şi o parte din clase funcţionează în localul şcolii de construcţii din strada Daciei – director rămâne în continuare profesor maistru C. Zainea, ajutat de doi directori adjuncţi Gheorghe Radulescu pentru hidrotehnică şi Ion Burluşeanu pentru construcţii.

În februarie 1954 are loc la Bucureşti consfătuirea pe ţară a directorilor şcolilor medii tehnice, prezidată de academician Ilie Murgulescu, ministrul învăţământului. La această consfatuire şcoala este citată pentru sălile de sport amenajate prin străduinţa profesorilor şi a elevilor, pentru colectivul didactic bine închegat cu care se face o muncă bine susţinută şi cu rezultate frumoase.De asemenea, este menţionat şi numele profesorului de matematică, Ion Vodă, pentru nivelul ridicat la matematici, pentru grija ce-o manifestă faţă de copii.

De altfel, nu este singurul profesor de prestigiu din liceu din această perioadă. Şcoala hidrotehnică s-a bucurat de o încadrare foarte bună, cu mulţi dintre profesorii fostului liceu industrial.Printre profesorii care au predat în această perioadă menţionăm pe: Aurel Dumitrescu, Agripina Butuc, Dumitru Chirilă, Petre Raicopol, Alexandru Smoleanu, Alexandru Damian, Elisabeta Dragan, Gabriela Pîslaru, Margareta Luscalov, Iulia Olteanu, Constantin Manescu, Dumitru Fate, Alexandru Gaitan, Ion Untaru, Alexandru Mangu, Gheorghe Hristu s.a.

Din cei 101 absolvenţi ai promoţiei 1954 cu diplomă de tehnician, 11 sunt repartizaţi pentru învăţământul superior în condiţiile în care s-au obţinut 15 calificative “foarte bine”, iar în anul următor, când dau examenul de diplomă 78 de absolvenţi, din care 16 obţin calificativul “foarte bine”, sunt, de asemenea, repartizaţi în învăţământul superior 11 absolvenţi. Printre aceştia se află şi Mircea Vasile care primeşte repartizarea pentru învăţământul superior pe baza diplomei de merit.

La 1 septembrie 1954 Şcoala Medie Tehnică de Lucrări Hidraulice îşi schimbă denumirea în Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Hidrotehnice. În total, Şcoala Hidrotehnică din aceşti ani a dat un număr de 556 tehnicieni în acest domeniu, şi ar mai fi dat desigur, fiindcă nevoia de cadre în acest sector a pământului dintre Dunăre şi mare nu este nici astăzi satisfăcută în întregime.

Mulţi dintre absolvenţii şcolii sunt astăzi ingineri, arhitecţi, profesori, ofiţeri superiori, tehnicieni şi maiştri – cunoscuţi nu numai la nivelul judeţului, ci şi în toată ţara. Menţionăm, din nou, doar puţin din aceştia cu regretul că n-o putem face pentru toţi, faţă de un număr aşa mare: Zeicu Nicolae inginer, Sefchi Lutfi conferenţiar doctor, Costea Victor tehnician, posesorul unei frumoase colecţii de carte veche românească, Memet Cairula profesor doctor, Borcea Gheorghe director, Olteanu Ion inginer, Stumt Alexandru inginer proiectant, Naum Mircea inginer, Oglindă Vasile colonel, Căruntu Petre inginer, Poenaru Dumitru arhitect, Bondar Constantin doctor inginer, Nicodim Virgil inginer, Chirilă Dumitru profesor, Cosimbescu Florentina arhitect, Stanciu Dragoş inginer, Constantinescu Horaţiu inginer, Nica Ştefan inginer, Şorcaru Zoia inginer, Corcheş Victor profesor, sau Plotoagă Ion, Şatrapeil Taşcu, Dulgheru Gheorghe, Petrovici Camelia, Celea Vasile. Ingineri foarte apreciaţi la locul de muncă, Arachelian Vartan redactor TV, Brukner Liviu redactor, Voinea Marin colonel inginer, Dimoiu Ion director şi alţii.

ŞCOALA MEDIE TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII CIVILE ŞI INDUSTRIALE

O astfel de şcoală este reclamată cu insistenţă de nevoia de cadre tehnice pentru sectorul

atât de important al construcţiilor.La început funcţionează doar ca o secţie de construcţii în cadrul şcolii hidrotehnice.În această situaţie se află doar un singur an, 1949/1950, cu elevii

25

anilor I.E, II.E şi II.F. În anul următor se desparte de şcoala hidrotehnică, fiindu-i repartizat un local separat situat pe str. Cuza Vodă, nr.14, devenit liber prin desfiinţarea liceului comercial. Acest local este însă insuficient pentru cei aproape 300 elevi, repartizaţi în şapte clase, câte a avut şcoala în anul şcolar 1950-1951.

În ianuarie 1951 se dă în funcţiune localul de pe strada Daciei, tot cu patru săli de clasă dar oricum mai potrivite pentru nevoile şcolii, urmând ca localul de pe strada Cuza Vodă să fie destinat internatului. În noul sediu se pot amenaja acum un atelier de topografie, o sală de desen şi proiecţie, bibliotecă cu un număr de aproape 2.300 volume.

Primul director a fost numit profesorul maistrului Emil Dimitriu, având ca adjunct pe profesoara de fizică şi chimie Margareta Luscalov. În ianuarie 1951, Emil Dimitriu devenind şeful secţiei de învăţământ a oraşului, este delegat ca director fostul secretar şef al şcolii, Mircea Grigorescu , iar director adjunct va deveni mai târziu profesorul maistru Ion Burluşeanu.

În luna martie 1951 şcoala trece sub tutela Întreprinderii “Muntenia 25” din Medgidia, unde se va face şi practica în producţie a elevilor.

În anul şcolar 1950-1951 efectivul şcolii se ridică la 289 elevi, rămânând aproape stabil şi în anii ce vor urma: 303 în 1951/1952, 276 în 1952/1953, 251 în 1953/1954 şi 323 în 1954/1955.

Şcoala era frecventată în cea mai mare parte de fiii de muncitori şi ţărani, pentru care statul oferea un număr mare de burse. În anul şcolar 1954/1955 cei mai buni elevi primeau indemnizaţie de merit pentru învăţătură.

Interesul pentru această şcoală apare evident, la fel ca şi la hidrotehnică, prin numărul mare al celor care se prezentau la concursul de admitere: 203 în anu şcolar 1950/1951, 192 în anu şcolar 1951/1952, 138 în anu şcolar 1953/1954 (pentru numai 50 de locuri) etc.

Din anul şcolar 1950/1951 şcoala are şi o secţie serală în care învaţă pentru început 30 elevi.

În anul şcolar 1954/1955 efectivul şcolii s-a marit prin venirea de la Buzău a 135 de elevi din clasele II, III, IV, proveniţi de la Şcoala Tehnica de Construcţii din localitate, ce fusese desfiinţată.

În şcoală se studiau în afara de disciplinele de cultură generală, la fel ca şi la şcoala hidrotehnică (limba şi literatura română, limba rusă, istoria, matematica, fizica şi chimia), mai multe discipline de specialitate: tehnologia meseriei, desenul tehnic, rezistenţa materialelor, construcţii şi instalaţii, topografie, beton armat, arhitectura etc.În anii III şi IV ponderea disciplinelor de specialitate era evident mai mare, în ultimul an de studiindu-se numai discipline legate de profilul meseriei pentru care se pregăteau elevii şcolii.

Mulţi dintre profesorii şcolii faceau parte dintre cadrele didactice ale fostului liceu industrial. Alături de ei întâlnim şi mulţi alţi profesori noi. Ne face plăcere să menţionăm printre profesorii şcolii o serie de cadre didactice prestigioase din învăţământul constănţean ca profesorii: Suceveanu Constantin, Olteanu Iulia, Luscalov Margareta, Scrima Constantin, Untaru Ion, Dumitrescu Aurel, Profiriu Cornelia, Frunza Menduy, Mugioiu Victoria; sau inginerii; Blindu Nicolae, Cuciuc Victor, Roşculet Alexe, Bucşeneanu Nicolae, Ionescu Oprişan, arhitect Minculescu C. şi maiştrii: Ion Burluşeanu, Constantin Zainea şi alţii.

Prima promoţie a acestei şcoli părăseşte băncile şcolii în 1952, când susţin examene de absolvire cei 45 de elevi ai celor două clase din anul IV. Examenul de absolvire constă din aceleaşi probe ca şi la hidrotehnică, cei mai buni absolvenţi urmând a fi repartizaţi în învăţământul superior.

Cea mai bună promoţie a şcolii se pare că a fost cea din anul 1954/1955 cu multe calificative de “foarte bine” printre care Nicolae Comăneanu şi Cristodorescu Jeana cu diplomă de merit. Dacă din seria 1953 fuseseră repartizaţi în învăţământul superior doar patru absolvenţi, în acest an candidează 12 absolvenţi.

Printre absolvenţii şcolii tehnice de construcţii civile şi industriale ne face plăcere să menţionăm pe: Atimariti Ioan, Călin Stelian, Georgescu Mihai, Constantinescu Gheorghe, Olteanu Paula, Cosimbescu Iulian, ingineri cunoscuţi în Constanţa şi în Bucureşti, Memet Maier profesor, Hartia Paul arhitect, Barcaru Ion ofiţer superior, Teodorof Teodora tehnician la TCL, Beaca Maria inginer proiectant şi alţii.

26

Şcoala de construcţii civile şi industriale s-a bucurat de un interes deoasebit din partea elevilor constănţeni.Este semnificativ faptul că la concursurile şcolare pe obiecte 1951 la română, matematică, fizică, organizate anual în şcoală începând cu martie 1950 tot mai mulţi elevi obţineau rezultate foarte bune care-i recomandau pentru faza raională. De asemenea, la concursul de desen organizat pe ambele şcoli (hidtrotehnică şi construcţii) în noiembrie 1954, din cele 60 de lucrări prezentate cele mai bune au aparţinut elevilor de la construcţii, locul I fiind ocupat de Topor Olga, anul III, care mai târziu va deveni o eminentă profesoară de limba şi literatura română şi Papadopol G. anul IV. Aşa cum s-a mai arătat, din anul şcolar 1953/1954 s-a facut fuziunea cu şcoala hidrotehnică, formându-se în felul acesta un centru şcolar mediu tehnic profilat în domeniul construcţiilor.

La 19 aprilie 1945, se alege noul director prin vot secret.Este votat profesorul maistru Iosif Munteanu, care întruneşte cel mai mare număr de voturi.

În februarie 1955, Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Civile şi Industriale se transformă în Şcoal Profesională pentru pregătirea muncitorilor calificaţi în domeniul construcţiilor.În felul acesta, în 1955 absolvă această şcoală ultima promoţie de tehnicieni în construcţii.

ŞCOALA PROFESIONALĂ DE UCENICI A luat fiinţă pe data de 1 septembrie 1955, conform HCM 91/1955 privind organizarea

şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice şi a şcolilor tehnice de maiştri. Până la 1 ianuarie 1958 această şcoală aparţine Ministerului Construcţiilor şi

Materialelor de Construcţii, fiind tutelată de Trustul 10 Construcţii Constanţa. De la 1 ianuarie 1958 şcoala trece la Sfatul Popular Regional Dobrogea fiind tutelată de TRCL Constanţa.

Şcoala Profesională de Ucenici era destinată absolvenţilor a şapte clase elementare din oraşul Constanţa şi regiunea Dobrogea care doreau să se pregatească pentru a deveni muncitori calificaţi în construcţii: zidari, dulgheri, tâmplari, faianţari – mozaicari, lăcătuşi construcii, instalatori, tinichigii, mecanici utilaje.

Durata de scolarizare este de doi ani pentru meseria de zidar şi dulgher şi de trei ani pentru restul specialităţilor.

Procesul instructiv – educativ cuprindea cursuri teoretice la disciplinele de cultură generală cu limba şi literatura română, matematică, fizică tehnică, educaţie politică, dar mai ales la disciplinele de specialitate ca: tehnologia lucrului, studiul materialelor, construcţii , organizare şi preţ de cost, tehnologie de specialitate şi protecţia muncii precum şi desen tehnic.

Un mare accent se punea, desigur, pe instruirea practică de se făcea în atelierele şcoală şi pe şantierele de construcţii.

În afară de acestea, în şcoală au funcţionat tot timpul cercuri cu caracter literar, artistic şi sportiv în care activau elevii cu aptitudini în aceste direcţii.

Pentru început, şcoala profesională de ucenici construcţii dispune de mai multe localuri situate în locuri diferite :

- localul din strada Daciei, al fostei Şcoli Tehnice de Construcţii Civile şi Industriale, cu şapte săli de clasă;

- localul din strada Griviţei (fostul Han “Balcani”), cu opt săli de ateliere, două săli de clasă, internat cu o capacitate de 400 paturi, cantină, săli de sport şi sală de festivităţi;

- localul din strada Olteniei (fosta fabrică “Getta”), cu anexele respective pentru internat, spălatorie, baie, două săli de gimnastică, două ateliere şi magazii, biblioteca şi laboratorul;

- localul din strada Ştefan cel Mare nr.89, cu internatul de fete; Atelierele sunt înzestrate cu material de lucru şi didactic suficient. Există bancuri de lucru, menghine, bormaşine (electrice), polizoare şi trei strunguri,

fiecare elev având condiţii bune de instruire practică. De asemenea, laboratorul dispune de instrumentele şi aparatele necesare pregătirii

elevilor la fizică tehnică. Este pentru prima dată când în procesele verbale de inspecţii se menţionează o dotare suficientă a unui laborator.

Biblioteca dispune de un număr mare de cărţi cu caracter literar şi tehnic.

27

Elevii şcolii beneficiază de burse de şcolarizare, echipament şi cazare gratuită, având obligaţia ca după terminarea şcolii să-şi onoreze contractul încheiat urmând a lucra cu întreprinderea unde au fost repartizaţi.

În acest an şcolar se trece la sistemul de notare de la 1 la 5. Pentru început şcoala a pregătit în anul I un număr de 448 elevi la meseriile: faianţar,

mozaicar, zidar, dulgher, tinichigiu, tâmplar, lăcătuş, constructor, mecanic utilaje, precum şi instalator caloriferist, sanitar şi electrician – în total 11 clase. În acest an şcolar s-au ţinut mai multe examene, aşa cum se întâmplă de obicei când sunt programe de tranziţie.

Examenul de absolvire pentru muncitori calificaţi categoriile 4-5 de salarizare constă dintr-o probă practică susţinută pe şantier, tehnologia lucrului (scris şi oral), desen ( o lucrare grafică şi susţinerea ei) şi educaţie politică.În acest an termină cursurile şcolii profesionale de ucenici prima promoţie de faianţari – mozaicari (19 din seria 1954 / 1955 şi 38 din seria 1955/1956), dulgheri (18) şi mecanici utilaj (24).

Mulţi dintre ei au obţinut calificative maxime, situaţie ce se va repeta în anii următori, dând astfel dovadă unei bune pregătiri practice şi teoretice.De altfel, mulţi absolvenţi ai şcolii profesionale şi-au continuat studiile fiind astăzi ingineri, tehnicieni sau maiştri.Menţionăm că în perioada 1956 – 1958 au încheiat cursurile şcolii profesionale de doi şi trei ani obţinând calificarea: 131 de zidari, 129 de faianţari – mozaicari, 97 de instalatori, 64 de dulgheri, 31 de lăcătuşi constructori, 25 de tâmplari, 24de mecanici utilaj şi 24 de tinichigii.

În organizarea procesului de învâţământ s-a manifestat o grijă deosebită în vederea recrutării de cadre didactice dintre profesorii şi inginerii din producţie cu o bună pregătire profesională şi experienţă pedagogică. În această şcoală, ca şi la celelalte tipuri de şcoli ce vor funcţiona grupate într-un centru şcolar, predau mai mulţi ingineri şi maiştri foşti absolvenţi ai liceului industrial sau ai şcolilor medii tehnice.Pentru că, spre cinstea ei, menţionăm că mulţi dintre absolvenţii şcolii noastre, s-au reîntors aici ca profesori fie îmbrăţişând cariera didactică, fie recrutaţi din producţie.

În anul şcolar 1957/1958 se revine la notarea de la 10 la 1. Intervin de asemenea, modificari în planurile de învăţământ prin reducerea numărului de ore la cursurile teoretice şi sporirea corespunzătoare a orelor de practică.

În acest an efectivul şcolii se măreşte prin comasarea Şcolii Profesionale de Ucenici tutelata de Trustul 10 Constanţa cu Şcoala Profesională de Ucenici pentru Construcţii de pe lângă TRCL Constanţa, de pe bulevardul Lenin nr.124. În urma desfiinţării acesteia, cei 80 de elevi din anii II şi III trec la Şcoala Profesionala de Construcţii a Trustului 10 Constanţa.

De asemenea, la 1 septembrie 1957 ia fiinţă o Şcoala Tehnică de mecanică pentru utilaj greu de construcţii. Şcoala are o durată de doi ani şi se adresează absolvenţilor de şcoli medii cu examen de maturitate. Scopul şcolii era să pregătească mecanici în utilajul greu întrebuinţat în construcţii. Absolvenţii şcolii puteau să urmeze în învăţământul superior sau să se angajeze în producţie.

Prima promoţie de absolvenţi ai acestei şcoli va număra, în 1959, 21 de absolvenţi. Examenul de absolvire se ţine după noul regulament al şcolilor de meserii şi constă din lucrare practică şi o probă de desen tehnic, precum şi din probe orale la tehnologia materialelor, economie politică, maşini de forţă, utilaj greu de construcţii şi organizarea producţiei.

CENTRUL ŞCOLAR PROFESIONAL DE MESERII ŞI TEHNIC În luna august 1958 se ia în primire de către conducerea şcolii profesionale de ucenici

construcţii localul propriu din bulevardul Tomis nr.153, unde se transportă toată averea şcolii profesionale existenţa în localurile unde funcţiona anterior. Ia fiinţă astfel, cu începere de la 1 septembrie 1958, CENTRUL ŞCOLAR PROFESIONAL, DE MESERII ŞI TEHNIC.

În cadrul acestuia, pentru început, funcţionează Şcoala Profesională de Ucenici Construcţii şi Şcoala Tehnică de Utilaj Greu de Construcţii.

De asemenea, la 1 septembrie 1958 se înfiinţează o şcoală de meserii cu durata de şcolarizare de patru ani cu următoarele specialităţi: lăcătuşi – mecanici, tâmplari de mobile şi binale, croitorie – confecţii şi lenjerie.

28

Tot pe lângă acest centru şcolar funcţionează şi o şcoală de meserii cu durata de 3 ani a UCECOM Dobrogea cu specialităţile: tâmplari – mobila, croitorie bărbaţi, lăcătuşi, tinichigii, turnători.

La 1 septembrie 1958 este numit ca director al Centrului Şcolar profesorul – maistru Emil Dimitriu. La 21 septembrie 1959 este încadrat ca director adjunct de studii inginerul Tătaru Gheorghe, care va deţine această funcţie până la 5 noiembrie 1961.

În anul şcolar 1959 – 1960, ia fiinţă în cadrul Centrului Şcolar Profesional de Meserii şi Tehnic Constanţa, şcoala tehnică de arhitectură şi sistematizare, cu durata de 3 ani, care primeşte absolvenţi ai şcolilor medii de cultură generală, pentru nevoile S.P.R.D. şi D.S.A.P.C.D.

La 21 septembrie 1959 este încadrat ca director adjunct la Centrul Şcolilor inginer Tătaru Gheorghe, care se va ocupa de problemele de învăţământ teoretic, asistenţe, munca diriginţilor.

În baza aprobării fondurilor necesare extinderii corpului clădirii principale şi construirii unui internat în luna ianuarie 1961, începe demolarea clădirii fostului dispensar unde funcţionau două ateliere, două clase şi infirmeria.

Se va prelungi către sud corpul principal prin construirea a 12 clase (parter şi etaj).Se va instala încălzire centrală.

De asemenea, se va amplasa tot spre sud clădirea internat, cantină, spălătorie, infirmerie, magazii alimente cu două etaje, capacitate 210 locuri în dormitoare câte 10 paturi.

Lucrările vor fi terminate în anul 1962, participând elevi zidari, iar la demolări toţi elevii.

Nota de inspecţie a Ministerului Învăţământului consemna la 22 noiembrie 1961, următoarele: ”Şcolile sunt bine organizate.În şcoală s-a realizat o foarte bună disciplină.Clădirea are un aspect – nu numai îngrijit, dar chiar cu o notă de eleganţă”. Din ianuarie 1962 sunt numiţi doi noi directori adjuncţi : profesor Ceparu Constantin cu probleme de studii şi ale şcolii profesionale şi maistru – instructor Ifrim Vasilică cu activitatea practică şi problemele şcolii de maiştri.

Anul şcolar 1961/1962 are ca structură organizatorică următorul colectiv de conducere : - director al Centrului Şcolar – Dumitriu C. Emil - directori adjuncţi : ing. Tătaru Gheorghe, prof. Ceparu Constantin. Anul şcolar 1962/1963 este caracterizat prin înfiinţarea Şcolii Tehnice de Maiştri curs

seral, care primeşte absolvenţi ai şcolilor profesionale cu o vechime de 3-5 ani în specialitate, încadraţi la o salarizare superioară.

Efectivul şcolarizat este de 591 elevi.Şcoala are 10 cadre didactice de bază, 15 maiştri instructori şi 49 salariaţi tehnico-administrativi.

La 7 martie 1963 este numit un nou director, ing. Tătaru Gheorghe iar la 1 decembrie 1963 celor doi directori adjuncţi li se adaugă şi maistrul instructor Preda Vasile cu problemele şcolii de maiştri – curs seral.

Colectivul de cadre didactice este format din următorii profesori : Dumitrescu Aurelian (limba română), Pascu Nicolae (matematică), Lazaride Ion (matematică şi organizare), Preda Vasile (desen tehnic), Cutsoianis Anastasia (economie politică), Munteanu Nicolae (ed. fizică), Măciuceanu Margareta (fizică tehnică), Blîndu Nicolae, Dicu Silvia şi Cristescu Constantin (tehnologia meseriei). De asemenea, practica se face sub îndrumarea maiştrilor instructori: Naum Ion şi Stan Dumitru (zidărie), Stamate Antohi (tâmplărie) Anastasiu Niţă şi Delange Nicolae (lăcătuşerie), Stanciuc Constanţa (croitorie).

În anii şcolari următori, odata cu sporirea numărului de clase va creşte şi numărul cadrelor didactice care predau în acest centru şcolar.

Şi în aceşti ani şcolari, în cadrul instruirii practice a elevilor se execută o serie de lucrări necesare şcolii (la atelierele de fierărie şi de tâmplărie, gradul de beton, grilajul, cabina portarului, un garaj, două magazii, îmbunătăţiri aduse construcţiei, etc.) de pe urma cărora se realizează o economie de aproape 130.000 lei. Socotim că aceasta este o cifră care atestă preocuparea conducerii şcolii, a întregului corp didactic precum şi a elevilor de a asigura condiţii optime de pregătire.

29

La sfârşitul anului şcolar se realizează în cadrul acestui centru şcolar o expoziţie cu obiecte confecţionate de elevi şi alte exponate ca: albume, planuri de lecţii, schiţe de procese tehnologice la atelierele de tâmplărie, lăcătuşerie şi croitorie, grafice etc. Realizarea acestei expoziţii se înscria în planul de măsuri elaborat de secţia de învăţământ în cadrul acţiunilor de politehnizare şi constituia un util schimb de experienţă şi de documentare pentru celelalte şcoli din oraşul Constanţa. Cu acest prilej se avansează ideia unei expoziţii permanente în cadrul acestui liceu, a cărei realizare ar fi fost de un real folos atât pentru şcoală, cât şi pentru învăţământul de specialitate din municipiul nostru.

Există în municipiul nostru multe şcoli frumoase. Pe unele timpul şi-a lăsat amprenta, altele sunt contemporane cu vârsta nouă a acestui oraş. Poate nici una însă nu se poate mândri că poartă în construcţia ei pecetea muncii propriilor săi elevi. Fiindcă la ridicarea ei şi-au adus contribuţia, deopotrivă, şi generaţia anilor 1936 – 1943, şi generaţia anilor 1958-1961, pe schelele liceului de astăzi elevii învăţând practic meseria de constructor, dar şi să iubească şi să preţuiasca această şcoală.

Răsplata pentru aceste eforturi stă în ceea ce noi înşine vedem şi folosim astăzi, în aprecierile pe care de-a lungul timpului diferiţi inspectori le-au consemnat în registrele şcolii.Iată de exemplu, una dintre acestea datând din noiembrie 1961, când noua construcţie era aproape gata: “Şcolile sunt bine organizate.În şcoală s-a realizat o foarte bună disciplină. Clădirea are un aspect nu numai îngrijit, dar chiar cu o notă de eleganţă”.

La sfârşitul anului 1961, şcoala trăieşte din plin satisfacţia muncii împlinite–terminarea clădirii liceului începută în acelaşi an. Şi dulgherii, şi zidarii şi tâmplarii îşi aduseseră o preţioasă contribuţie.

În cei şase ani cât a funcţionat cu această denumire Centrul Şcolar Profesional, de meserii şi Tehnic a furnizat economiei dobrogene numeroşi absolvenţi: 354 zidari, 170 tâmplari mobilă şi binale, 180 croitori, 83 dulgheri, 77 tâmplari construcţii, 53 mecanici utilaj, 27 mecanici auto, 30 instalatori caloriferişti, 30 instalatori tehnico-sanitari, 18 strungari, 15 tinichigii, 89 lăcătuşi mecanici – absolvenţi ai Şcolii Profesionale, Şcolii de Meserii si Şcolii de Ucenici UCECOM.

În anul şcolar 1959 – 1960, cu începere de la 1 octombrie ia fiinţă în cadrul Centrului Şcolar Profesional de Meserii şi Tehnic o Şcoală Tehnică de Arhitectură şi Constructia oraşelor cu durata de trei ani, care şcolarizează prin concurs absolvenţi ai şcolii medii de cultură generală cu diploma de maturitate.După absolvire acestora li se oferă posibilitatea să se încadreze în producţie ca personal tehnic.Examenul de admitere constă dintr-o probă grafică de desen şi două probe la matematică (scris şi oral) şi fizică (oral). Fie dificultatea unui astfel de examen, având în vedere numărul redus de ore la desen în învăţământul mediu, fie slaba pupularizare a şcolii în rândurile tineretului constănţean, fapt pentru care în primii ani n-a fost atinsă cifra de şcolarizare, vor determina desfiinţarea peste câţiva ani a acestei şcoli, deşi nevoile de cadre tehnice pentru acest sector vor continua să se resimtă.Cu toate acestea, mulţi dintre proiectanţii Institutului judeţean de proiectări, ori ingineri şi arhitecţi care lucrează în Constanţa şi-au facut ucenicia în această şcoală tehnică.Majoritatea profesorilor şcolii au fost recrutaţi din rândul arhitecţilor şi inginerilor încadraţi în producţie, îndeosebi la DSAPC.

Prima serie de 24 tehnicieni arhitecţi susţine examenul de absolvire în 1962. Examenul constă într-un proiect de diplomă şi probe orale la instalaţii, proiectarea construcţiilor civile şi industriale, construcţii, organizare sistematizare. Rezultatele sunt foarte bune, toţi candidaţii reuşiţi obţinând medii peste 7. Printre aceştia se află Neagu Cornelia, absolventă cu media 10 şi Puiu Naruja, absolventă cu 9,33. Ei vor primi repartizare la secţiile de sistematizare şi arhitectură ale consiliilor populare raionale, TRCL Dobrogea şi DSAPC Constanţa.

În anul şcolar 1962 – 1963 însă nu se mai şcolarizează nicio clasă de tehnicieni arhitecţi, anul II urmând a fi transferat la Grupul Şcolar Construcţii din Bucureşti din cauza efectivului redus rămas, iar anul III cu un efectiv de 15 elevi urmează să susţină examenul aici, la Constanţa.

În anul şcolar 1962 – 1963, la şcoala profesională pe lângă meseriile cunoscute (zidari, dulgheri, instalatori) se mai şcolarizează şi o clasă de morari – brutari care dă prima promoţie de 29 absolvenţi în 1964, iar în anul şcolar următor şcoala îşi măreşte efectivul prin primirea

30

unor clase care şcolarizează noi specialităţi: electricieni lumină forţă, electricieni staţii şi reţele electrice.

De asemenea, în anul şcolar 1962 – 1963, se înfiinţează în acest centru şcolar o şcoala tehnică de maiştri – curs seral, care primeşte absolvenţi ai şcolii profesionale cu o vechime de 3-5 ani în specialitate.În anul I se şcolarizează o clasă de maiştri electricieni centrale staţii şi reţele electrice ceruţi de IRED, aparţinând Ministerului Energiei Electrice, o clasă de maiştri construcţii civile şi industriale, şi o clasă de maiştri instalatori tehnico-sanitari şi încălziri centrale, ceruţi de TRCL şi TCH Constanţa.

În anul şcolar 1963 – 1964 ia fiinţă Şcoala Tehnică Personal Tehnic – curs de zi – cu durata de trei ani în specialitatea construcţii civile şi industriale. Şcoala se adresează absolvenţilor şcolilor medii de cultură generală şi are în primul an de studii un număr de 22 elevi.

Faţă de numărul aşa de mare de clase în acest an şcolar programul de practică se desfăşoară astfel : anii I fac cursuri şi practică în producţie la întreprinderile beneficiare, afară de specialităţile cu caracter sezonier ca: zidari, dulgheri, instalatori, electricieni care în trimestrele I şi III fac numai practică pe şantiere, iar în trimestrul al II-lea fac numai cursuri; anii III fac cursuri şi practica în producţie.

Activitatea atât de complexă, teoretică şi practică, desfăşurată în această instituţie şcolară în aceşti ani s-a bucurat de frumoase aprecieri din partea Ministerului Învăţământului. Astfel, în iunie 1963 o brigadă a Ministerului Învăţământului face următoarea menţiune în registrul de inspecţii al şcolii : “se apreciază că atât conducerea şcolii, cât şi întregul colectiv de cadre didactice se preocupă intens de buna pregătire a viitoarelor cadre calificate” iar în ianuarie 1964 se consemnează din nou: “Procesul de învăţământ se desfaşoară în condiţii bune şi foarte bune, având baza materială asigurată. Şcoala este încadrată cu cadre bine pregătite, majoritatea având studii superioare, cu experienţă bogată în producţie şi în învăţământ”.

CENTRUL (GRUPUL) ŞCOLAR PROFESIONAL ŞI TEHNIC

Începând cu anul şcolar 1964 – 1965 Centrul Şcolar Profesional, de Meserii şi Tehnic îşi

schimbă denumirea în Centru Şcolar Profesional şi Tehnic, nemaipregătind elevi pentru şcoala de meserii care merge în lichidare. În anii ce vor urma, în acest Grup Şcolar Profesional şi Tehnic se vor clarifica numeroşi muncitori, tehnicieni şi maiştri şi vor căpăta pregătire medie necesară admiterii în învăţământul superior un număr foarte mare de elevi ai liceului industrial. Apare astfel evident că această şcoală îşi îndeplineşte permanent menirea de a fi în pas cu cerinţele vremii.

Din 1964 până în prezent aici au funcţionat mai multe tipuri de şcoli: - Şcoala Profesională de Ucenici, pentru pregătirea muncitorilor calificaţi mai ales

în ramurile construcţii şi energetică aflate în plină dezvoltare în această regiune; - Şcoala de Mecanici, cu ucenicie la locul de muncă, cerută de TCL, GIIL,

întreprinderea “Energia” din Constanţa (1967 – 1978); - Şcoala Tehnică de Personal Tehnic, curs de zi pentru tehnicieni construcţii civile

şi industriale şi tehnicieni arhitecţi (1966 – 1975); - Şcoala Tehnica de Maiştri, curs seral, pentru maiştri în construcţii, instalaţii şi

electricieni – şi mecanici (1962 – 1972); - Liceul Industrial, cu profil de construcţii, instalaţii şi mecanici motoare cu

combustie internă şi utilaje de construcţii. Şi în această perioadă şcoala beneficiază de colective de conducere alcătuite din oameni

autoritari şi competenţi. Astfel, până la 30 septembrie 1976, în fruntea acestei şcoli s-a aflat director ing. Tătaru

Gheorghe, iar de la 1 octombrie 1976 până la 15 septembrie 1980 ing. Constantinescu Horaţiu. În 1980, directorul şcolii este ing. Bucur Florian.

Ca directori adjuncţi în această perioadă menţionăm, în continuare, pe : prof. Ceparu Constantin până la 1 martie 1968 şi apoi în perioada 1 septembrie 1970 – 1 noiembrie 1974, maistru – instructor Ifrim Vasilică până la 1 octombrie 1970, maistru – instructor Preda Vasile până la 1 septembrie 1968, ing. Constantinescu Horaţiu în perioada 1 octombrie 1970 – 30

31

septembrie 1974, prof. Niţu Ion în perioada 1 martie 1968 – 31 octombrie 1970, prof. Niculescu Stela în perioada 1 septembrie 1976 – 15 septembrie 1980.

În activitatea lor, cei doi directori sunt ajutaţi de consiliul de conducere format din cele mai bune cadre din şcoală (profesori, ingineri, maiştri, personal administrativ), oameni prin a căror competenţă şi experienţă se bucură de aprecierea unanimă a întregului personal: profesorii Crudu Ioan, Pantelimon Anton, Hristea Aurelia, Arghir Galina, Zărnescu Ion Seceleanu Valentin, inginerii Stănescu Dumitru, Ştefănescu Doina, Leonte Elena, maistrul Ifrim Vasilică precum şi Budeş Constantin , tehnician cu probleme de producţie.

În anii care au urmat s-a extins învăţământul mediu prin crearea liceelor de specialitate şi a cunoscut o largă răspândire învăţământul profesional în vederea pregătirii viitorilor muncitori şi maiştri capabili să mânuiasca cu pricepere instalaţiile, maşinile şi utilajele perfecţionate.

Aceste măsuri s-au reflectat şi în activitatea şcolii noastre.În aceşti ani s-a diversificat şi profilul meseriilor şi a crescut vertiginos şi numărul de elevi care s-au pregătit aici.

Iată, spre exemplu, ce absolvenţi ai şcolilor profesionale şi de ucenici cu ucenicie la locul de muncă s-au pregătit în această şcoală în anii 1968 – 1978 : zidari – 443, dulgheri – 205, tâmplari mobilă şi binale – 286, instalatori pentru instalaţii tehnico-sanitare – 291, instalatori pentru încălziri centrale – 228, lăcătuşi mecanici auto – moto – 229, sudori – 286, strungari – 203, electricieni pentru centrale şi staţii – 114, electricieni lumină – forţă – 29, electricieni PRAM – 30, electromecanici ascensoare – 133, ţesătoare covoare – 100, operatori cauciuc şi mase plastice – 98, faianţari – mozaicari – 173, tâmplari construcţii – 148, parchetari – 41, zugravi – vopsitori – 30, electricieni în construcţii – 321, lăcătuşi constructori – 68, fierari betonişti – 24, lăcătuşi – betonişti – 26, tinichigii – 44, mecanici – utilaje – 127, lăcătuşi mecanici – montatori – 46, lăcătuşi construcţii metalice – 244, lăcătuşi mecanici turbine şi cazane cu aburi – 86, electricieni auto – 37, sculeri matriţieri – 54, croitori – 27.

Unii dintre ei vor urma ulterior cursurile liceului şi ale şcolilor tehnice de maiştri: Perfecţionarea acestora s-a făcut , prin urmare, tot în cadrul liceului nostru.

La fel de semnificativ ni se pare şi numărul absolvenţilor Şcolii Tehnice de Personal Tehnic si de Maiştri : 377 maiştri în perioada 1964 – 1972 la care se adaugă încă 67 absolvenţi ai promoţiei 1980; 15 tehnicieni în construcţii civile şi industriale, 32 tehnicieni arhitecţi, absolvenţi ai secţiei de arhitectură cu durata de trei ani şi 27 absolvenţi ai cursului postliceal de doi ani.

Ne-am folosit de limbajul grăitor al cifrelor pentru a demonstra cât de puternic ancorat în sistemul de pregătire a forţei de muncă pentru judeţul nostru s-a aflat permanent acest grup şcolar.

LICEUL INDUSTRIAL NR. 4 CONSTANŢA

În perioada 1974-1990, şcoala a purtat denumirea de Liceul Industrial nr. 4 Constanţa.

La Liceul Industrial nr. 4 Constanţa învăţau peste 1500 de elevi, repartizaţi pe următoarele profile:

- construcţii - instalaţii în construcţii - mecanică - materiale de construcţii – curs seral ( treapta a doua )

BAZA MATERIALA Este alcătuită din:

- ateliere şcoală în domeniile : - construcţii - mecanică - instalaţii - cabinete de specialitate : - construcţii civile - desenatori - urbanism şi amenajarea teritoriului - instalaţii în construcţii - mecanică: - prelucrări mecanice

32

- motoare termice - desen tehnic - electrotehnică: - cabinet instalaţii electrice industriale şi

echipamente de automatizare - cabinete pentru disciplinele de cultură generală: - limbă şi comunicare

- matematică - istorie - geografie

- laboratoare scolare : - fizică - lchimie - AEL - tehnologia informaţiei şi comunicării

- săli de clasă pentru învăţământul de zi şi seral - cabinete: psiholog, consiliere pentru proiecte şi programme educative - bibliotecă - sală de sport - cantină - cămin (internat) - cabinete medicale

RELAŢII CU INSTITUŢII DE SPECIALITATE

NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

Relaţia cu Ministerul Educaţiei Naţionale sub directa îndrumare a unor directori în cadrul M.E.N. – cadre didactice din şcoala noastră au participat în :

Comisia naţională pentru identificarea şi utilizarea resurselor extrabugetare din

activităţi de prestări de servicii în baza ordinului M.E.N. nr. 3378 din 10.03.1978 în cadrul căruia s-a stabilit “Metodologia privind identificarea şi utilizarea resurselor extrabugetare realizate în unităţile de învăţământ preuniversitar – 13 – 14.03.1998. Participanţi : Ing. Bacula Sofronie – dir.adj. Coordonator : Insp.specialitate – M.E.N. Ing. IONESCU DAN PAUL

Comisia naţională de istorie s-a participat sepetmbrie – noiembrie 1998 la elaborarea noilor programe la clasele VII – VIII şi a noilor programe de istorie pentru clasele IX – XII s-a participat la elaborarea tematicii de bacalaureat 1999 participant : prof. PETRE AUREL

Relaţia cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa

Avem o strânsă legătură cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa privind organizarea şi desfăşurarea următoarelor activităţi: activitatea de îndrumare şi control prin corpul de metodişti la diverse specialităţi.

An şcolar 1997 – 1998

- prof. Pantelimon Anton – Fizică - prof. Gâdei Constantin – Lb. Franceză - prof. Crudu Ioan – Lb. Română - prof. Şopu Dumitru – Istorie

- ing. Bacula Sofronie – tehnologia construcţiilor de maşini - ing. Costencu Ana – mecanică fină - ing. Arendt Manuela – construcţii civile - ing. Nicolescu Doina – construcţii civile

An şcolar 1998 – 1999

33

- prof. Pantelimon Anton – Fizică - prof. Gâdei Constantin – Lb. Franceză - prof. Crudu Ioan – Lb. Română - prof. Şopu Dumitru – Istorie - prof. Pătrulescu Elena – Matematică - ing. Bacula Sofronie – tehnologia construcţii de maşini - ing. Costencu Ana – Mecanică Fină - ing. Dumitrescu Cornelia – Metalurgie - ing. Sandu Iulia – Mecanică Fină - ing. Arendt Manuela – Construcţii civile - ing. Nicolescu Doina – Construcţii civile - ing. Stănciulescu Mircea – Construcţii civile - ing. Dumitrof Doina – Instalator în construcţii

Relatia cu Casa Corpului Didactic Constanta

Instituţia noastră colaborează cu Casa Corpului Didactic în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de perfecţionare prin : - asigurarea bazei didactice, săli de curs, laboratoare, cabinete, amfiteatru - prin lectori : seminarii, perfecţionare continuă - prof. Moţcanu Adriana – Filosofie - prof. Crudu Ioan – Lb. Română - prof. Petre Aurel – Istorie - ing. Bacula Sofronie – discipline tehnice - ing. Sandu Iulia – discipline tehnice

INSTITUTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

participare la proiectul “Street Low” organizarea în şcoală prin selectarea a două clase pilot a IX – a C şi a X – a G, la care

se experimentează un proiect de manual (Drepturile omului ) şi aplicarea unui sistem de metode şi strategii ale gândirii critice şi ale învăţării prin colaborare.

Participanţi : prof. Moţcanu Adriana ing. Arendt Manuela Studiu privind inserţia profesionaăa a absolvenţilor – urmărirea modului în care sunt

pregătiţi viitorii absolvenţi de liceu şi şcoala profesională să-şi găsească un loc de muncă şi să facă faţă cerinţelor acestuia cercetare efectuată pe un eşantion de 3 clase şi societăţi comerciale care au preluat absolvenţi – 1997 – 1998 liceu clasa a XII – a desenatori în construcţii – dirig.prof.ing. Arendt Manuela ; şcoala profesională anul III D – instalator tehnico sanitar şi de gaze – dirig.ing. Merscic Cristina ; anul III A – constructor structuri – dirig. Mihai Carmen

Instituţiile de învăţământ superior UNIVERSITATEA “OVIDIUS” – CONSTANŢA

a) Indrumare practică pedagogică a studenţilor - prof. Pantelimon Anton – fizică - prof. Barna Florica – biologie - prof. Panait Silviu – candidat doctorat cu tema

b) Asigurarea unor spatii de învăţământ pentru Facultatea de Medicină c) Asigurarea de spaţii de cazare pentru studenţi cca: 80 – 90 locuri

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

- îndrumare practică pedagogică a studenţilor - prof. Gâdei Constantin – lb. Franceză

34

- pregatire doctorat 1998 – 2001 - prof. Martin Paul – candidat – biologie cu tema “Studiul citokinelor şi factorilor de

creştere asupra măduvei osoase”

Relaţia cu instituţii de învăţământ din străinătate

relaţia de parteneriat cu Colegiul Tehnic “Aumoniers du travail” Charleroi – Belgiaschimburi de experienţă între cadre didactice şi grupuri de elevi în anii : 1994 , 1995, 1996, 1997 şi care au vizat următoarele aspecte:activitatea de învăţare a elevilor în clasă activitatea la instruire practică studierea planurilor de învăţământ şi a pregătirii şcolare organizarea şi petrecerea timpului liber donaţii cu material didactic din partea colegiului : 2 calculatoare, 1 imprimantă, 3 casete video privind activitatea la clasă şi în atelierele şcoală în meseriile din profilul de construcţii, mecanică şi electro.

Relaţia cu Fundaţii, asociaţii, Societăţi culturale etc.

a) Relaţia cu Fundaţia Germană pentru Dezvoltare Internaţională – D.S.E. din Magdeburg în domeniul formării formatorilor – pentru conversia şi reconversia forţei de muncă aflată în şomaj, şi pentru perfecţionare profesională.În acest sens au fost întreprinse stagii de perfecţionare :

4 – 27 mai 1996 – Magdeburg – Germania în domeniul specializărilor: - construcţii civile – participanţi : m.i. Bîlea Toader, m.i. Barbu Constantin - instalator tehnico – sanitar – ing. Dumitrof Doina, ing. Buta Camelia , m.i. Albu

Iulian

10 – 15 – septembrie 1996 – seminar aplicativ Romano – German – Grup Şcolar Industrial “Tomis” în specializările: construcţii civile şi instalaţii în construcţii.

4 – 27 mai – 1997 – PRORA – GERMANIA perfecţionare în specializările : - electrician în construcţii – ing. Lazăr Mihaela, m.i. Pavalache Mihail - mecanic auto şi reparaţii – ing. Bacula Sofronie

13 – 17 noiembrie 1997 – seminar aplicator Romano-German – Grup Şcolar Industrial “Tomis”

5 – 20 mai 1998 – perfecţionare în specializările : - construţtii clădiri - ing. Arendt Manuela - ing. Stănciulescu Mircea - m.i. Bilea Toader - instalator tehnico sanitar - ing. Merscic Cristina - m.i. Voicu Titi - activitate de management – prof. Zamfirescu Lucica

4 – 18 octombrie 1998 – Weizlibein – Germania – perfecţionare în specializarea - protecţia mediului - ing. Bacula Sofronie - ing. Merscic Cristina - prof. Pătrulescu Elena

5 – 21 mai 1999, Prora, Germania, cu participarea unui grup de specialişti în domeniul mecanic : - ing. Şdic Alexandra - ing. Pînzaru Rodica

a) Asociaţia umanitară AMIS SANS FRONTIERES – FRANŢA concretizată prin schimb de experienţă şi identificarea unor forme de sprijin

sponsorizare : - 2 televizoare color - 1 televizor pentru uz didactic

35

- 1 televizor pentru internat - 1 video - 8 casete video pentru uz didactic Colaborator ing. NICA DAN fost profesor al Grupului Şcolar Industrial “Tomis” – stabilit în Franta din anul 1985

donaţii : volum de carte pentru dotarea bibliotecii - geografie şi turism - istorie - limba şi literatura, civilizaţia şi gramatica franceză - cărţi tehnice în domeniul: construcţii, mecanica, electrotehnică. Relaţie stabilită de : ing. Stănciulescu Mircea

b) SOCIETATEA UNIREA CONSTRUCTORILOR ROMÂNI – organizaţie nonprofit cu profil profesional educativ

PROGRAM AMPHION – iniţiat de S.U.C.R. în septembrie 1997 , vine în sprijinul implementării reformei învăţământului preuniversitar cu profil construcţii şi lucrări publice în contextul strategiei de aderare a României la Uniunea Europeană.

Participant : ing. Arendt Manuela – specialitatea c-ţii civile c) ASOCIAŢIA “Pentru o societate deschisă”

- relaţia concretizată prin participarea la şcoala de vară pentru formarea formatorilor pe probleme de “Educaţie civică” – 1997 – 1999.

Participant : prof. Moţcanu Adriana – sp.filosofie Ing. Arendt Manuela – sp. c-tii civile - seminar internaţional prin “ARFILD” GERMANIA – 25 august – 1 septembrie 1995

– scoala prezintă comunicarea “Evoluţia conceptului de democraţie la români începând cu perioada interbelică şi până astăzi”

prof. Gâdei Constantin – sp.lb. franceză prof. Moţcanu Adriana – sp. Filozofie - seminar internaţional prin “ARFILD” GERMANIA – 31 martie – 7 aprilie 1996 participanţi : - prof. Gâdei Constantin - prof. Moţcanu Adriana - prof. Lambru Corina - un grup de 8 elevi

RELAŢIA CU AGENŢII ECONOMICI

- convenţii de colaborare - asigurarea bazei de practică - contracte de şcolarizare cu bursă - activităţi de sponsorizare în materiale, utilaje sau în bani - emiterea de ordin de reparaţii pentru absolvenţi cu următoarele societăţi :

1. SC. LITORAL SA – CONSTANŢA 2. SC.COMPANIA DE CONSTRUCŢII HIDROTEHNICE SA.(C.C.CH) – CONSTANŢA 3. SC. INSTALAŢII SA. – CONSTANŢA 4. SC. MECONST SA. – CONSTANŢA 5. SC. PETROCONST SA. – CONSTANŢA 6. SC. ENERGIA SA. – CONSTANŢA 7. SC. C.O.M.C.M. – CONSTANŢA 8. SC. R.A.T.C. SA. – CONSTANŢA 9. SC. S.U.T. SA – CONSTANŢA 10. SC. T.I.A.B. SA. – CONSTANŢA 11. SC. NICU SRL. – CONSTANŢA 12. SC. TARA SRL. – CONSTANŢA 13. SC. MARSTEFI SRL – CONSTANŢA

36

14. SC. KALTECO SRL – CONSTANŢA 15. SC.ARTIMOB SRL – CONSTANŢA 16. SC. VLAD-KOM SRL – CONSTANŢA 17. SC. NECSEANU SRL- CONSTANŢA

Acţiuni de sponsorizare a societăţilor comerciale. An şcolar 1997 – 1998

1. SC. Litoral Construct SA – Constanţa materiale 2. SC. Instalatii SA – Constanţa materiale 3. SC. Nuclear Montaj SA – Cernavoda utilaje + materiale 4. SC. Arsim SA – Constanţa – acordare premii 5. SC. Beltico SRL – acordare premii 6. SC. Instalatii SA – Constanţa – acordare premii 7. SC. Stolas SRL – Constanţa – acordare premii + dotare 8. SC. Vlad – Kom SRL – Constanţa –reparaţii grupuri sanitare şcoala 9. SC. Necseanu SA – Constanţa - dotare XEROX A4

An şcolar 1998 – 1999

1. SC. Phoenix Shiping and Trading SRL – Constanţa – premii + acţiuni sportive 2. SC. Lumina SA – Constanţa – dotare baza materială 3. SC. Sapera SRL – Constanţa – materiale, dotare

DIRECŢIA MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

Convenţie de colaborare – 1995 privind :

- întocmirea de planuri de învăţământ şi programe şcolare, pentru pregătirea forţei de

muncă aflată în şomaj în meseriile: - zidar – rosor – tencuitor - sobar – teracotar - mozaicar, faianţar - instalator apă – canal - dulgher - construcţii metalice - sudor

Acţiuni concrete – organizarea şi desfăşurarea

cursurilor de pregătire al şomerilor An şcolar 1997 – 1998

Meseria : zidar – rosor – tencuitor – 25 cursanţi instalator – apa – canal – 28 cursanţi mozaicar – faianţar – 30 cursanţi

An şcolar 1998 – 1999

zidar – rosor – tencuitor – 30 cursanţi dulgher – 30 cursanţi

An şcolar 1999 – 2000

zidar – rosor – tencuitor – 25 cursanţi dulgher - 25 cursanţi fierar – betonist – 25 cursanţi

Relaţia cu centre de perfecţionare

37

Centrul de perfecţionare al maiştrilor instructori “Miron Nicolescu” – Bucureşti - ing. Bacula Sofronie – a condus lucrări ştiinţifico – metodice de obţinere a gradului

didactic I – pentru maiştri instructori - an şcolar 1997 – 1998 – lucrări - an şcolar 1999 – 2000 – 2 lucrări

Centrul Regional pentru formare continuă Constanţa

Susţinerea a două seminarii 12.03. şi 19.03.1999 pe probleme ale strategiilor didactice

moderne în învăţământul preuniversitar. Prof. Moţcanu Adriana – sp. Filozofie

Cercul pedagogic al profesorilor de limba şi literatura română din judeţul Constanţa – condus de prof. ŞTEFANIAN VIOLETA din 1996.

Rolul cercului de legumicultură în formarea şi educarea elevilor, lucrare prezentată de

prof. POPA SULTANA – sp.biologie – 1998

Notă privind principalele acţiuni de cooperare cu şcoli şi asociaţii de tineri din ţările Uniunii Europene

În vederea integrării în programele europene ale organizaţiilor nonguvernamentale , în şcoală a luat fiinţă ARFILD (Asociaţia româno – franceză a intelectualilor liberi şi democraţi), cu personalitate juridică, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Culturii şi Ministerul Afacerilor Externe, care şi-a propus o deschidere a tinerilor români spre culturile şi civilizaţiile occidentale, o sensibilizare a lor, cât şi a formatorilor pentru valorile autentice ale democraţiilor, în vederea unei schimbări a mentalităţilor, precum şi promovarea în mediile şcolare şi universitare din ţările Uniunii Europene a valorilor culturii şi civilizaţiei româneşti. Şcoala şi ARFILD, asociaţie cu scop nelucrativ, au iniţiat şi au participat prin grupuri de elevi, studenţi şi cadre didactice la stagii de informare şi documentare, cursuri de perfecţionare, seminarii, schimburi de tineri, alte forme de cooperare vizând trezirea conştiinţei asupra valorilor fundamentale ale drepturilor omului şi respectarea lor, în vederea pregătirii tinerei generaţii din România pentru construcţia Europei de mâine. Menţionăm câteva dintre aceste acţiuni şi partenerii noştri :

- 1990 – august – stagiu de informare şi documentare asupra sistemului şcolar francez, asupra culturii şi civilizaţiei franceze – organizate în Bretagnen=în colaborare cu Liceul “La Ville Davy” din Quessoy.

- 1990 – septembrie – călătorie de studii a elevilor francezi din Bretagne la Constanţa, descoperirea sistemului şcolar românesc, a vieţii colegilor români.

- 1991 – august – călătorie de studii pentru cunoaşterea sistemului de învăţământ şi a administraţiei în Franţa pentru un grup de cadre didactice din liceu împreună cu familiile – organizat de Academia (Inspectoratul din Saint – Brieuc şi şcoala “La Ville Davy” din Bretagne.

- 1991 – sfârşit de august – vizita de răspuns a unui grup de profesori şi institutori francezi din Bretagne şi descoperirea culturii şi civilizaţiei româneşti de pe litoral până la mănăstirile din nordul Moldovei.

- 1944 – august – seminar trinaţional (Franţa, Germania, România, având drept temă” Asociaţiile de tineri şi iniţierea interculturală” organizat de şcoala noastră, Peuple et Culture – Puy du Dome şi Jugent Medien Service din Berlin, la Clermont – Ferrand (Franţa).

- 1995 – iunie – masă rotundă la Constanţa cu reprezentanţii Oficiului franco-german pentru tineret în vederea pregătirii stagiului organizat în luna august la Constanţa.

- 1995 – august – seminar internaţional cu tema “Prietenie, toleranţă şi intoleranţă, rasism şi xenofobie printre tinerii Europei de azi”, organizat la liceul nostru în colaborare cu Peuple et Culture din Clermont Ferrand, Jugent Medien Service din Germania şi Oficiul franco-german pentru tineret.

38

- 1996 – august – universitate de vară cu un grup de tineri francezi la Constanţa, având drept temă “Interferenţe culturale româno- franceze” organizată împreună cu “Paris pour les jeunes”, asociaţie patronată de primăria Parisului.

- 1998 – iulie – universitate de vară organizată la Braşov şi Constanţa cu tema “Cultură şi civilizaţie românească” organizată cu “Paris pour les jeunes”.

- 1998 – august – stagiu de informare şi documentare cu tema “Interferenţe culturale franco – române” organizat la Paris împreuna cu “Paris pour les jeunes”

Delegaţii ale liceului nostru au participat şi la reuniunile de bilanţ organizate la Bonn (Germania) în martie 1993 şi berlin (Germania) în septembrie 1996 având drept tematică “Evaluarea programelor de schimburi de tineri cu ţările Europei Centrale şi de Est, sub patronajul Oficiului franco-german pentru tineret şi al Consiliului Europei.

Am participat de asemenea la universităţile de toamnă organizate la Montpellier (Franţa) în septembrie 1995 şi Annecy (Franţa) septembrie 1997 prin studenţi la limbile străine, foşti elevi ai liceului nostru.

ABSOLVENŢI CARE FAC ONOARE ŞCOLII

1. Ing. BACULA DUMITRU 2. Ing. BACULA SOFRONIE 3. Ing. BĂRBATU VASILE 4. Prof. BIBERE MIRCEA 5. Ing. BORESCU PUIU 6. Prof. BRUCKNER LIVIU 7. DRAICA ION – campion olimpic la lupte – Los Angeles 1984 8. GHERGHILESCU LICĂ – actor 9. Prof. GIRIP STEFAN 10. HERTA SORIN 11. Ing. ILIE MIHAI 12. Ing. LEPĂR CONSTANTIN 13. Ing. MEMET CHIRULA 14. Prof. MOROIANU CONSTANTIN 15. Arh. POENARU DUMITRU 16. Ing. RIZESCU IULIA 17. Prof. ROŞU ELISABETA 18. Arh. SEFCHI LUTFI 19. Prof. STANCU VASILE 20. Ing. ŞATRAPELI MIHAI 21. TUFAN MARIN 22. Ing. TULEU MUZEIN 23. Prof. VARTAN ARACHELIAN 24. VANGHELICI IANCU 25. Prof. VARGA GHEORGHE

39

26. ZAMFIR ION 27. Ing. ZEICU NICOLAE

DIRECTORII ŞCOLII

1930 – 1932 VLADIMIR CANTARAGIU 1932 – 1933 GHEORGHE IONESCU 1933 – 1939 IOAN D. FLORESCU 1939 – 1940 ION RIZESCU 1940 – 1945 ION CALNICEANU 1945 – 1948 IOSIF MUNTEANU 1948 – 1951 GHEORGHE SALCEANU 1951 - 1953 MIRCEA GRIGO 1951 – 1958 CONSTANTIN ZAINEA 1958 – 1963 EMIL DIMITRIU 1963 – 1976 GHEORGHE TATARU 1976 – 1980 HORATIU CONSTANTINESCU 1980 – 1982 BUCUR FLORIAN 1982 – 1987 CRUDU IOAN 1987 – 1990 NICULESCU STELA 1990 – 1996 CRUDU IOAN 1996 – 2008 ZAMFIRESCU LUCICA

2008- COSTENCU ANA

DIRECTORII ADJUNCŢI AI ŞCOLII Ifrim Vasilică 1966 – 1968 Constantin Ceparu 1968 – 1970 – 1971 – 1976 Horaţiu Constantinescu 1970 – 1972 Nitu Ion 1968 – 1971 – 1975 – 1982 Niculescu Stela 1976 – 1977 – 1978 – 1980 – 1982 – 1987 Crudu Ioan 1980 – 1982 – 1987 – 1990 Nicolescu Doina 1982 – 1987 Daba Constantin 1987 – 1990 Bucur Florian 1990 – 1992 Sopu Dumitru 1990 – 1996

40

Bacula Sofronie 1991 – 2007 Patrulescu Elena 1996 – 1999 Costencu Ana 1999 – 2008 Arendt Manuela 2007 – 2010 Ceti Teodora 2010 –

Încheiere

Am încercat în aceste pagini o succintă prezentare a şcolii noastre care există de 80 de ani. 80 de ani înseamnă o viaţă, dar viaţa acestei şcoli înseamnă multe vieţi. Două sunt concluziile care se desprind din parcurgerea de către această şcoală a 80 de ani de viaţă:

1. Această şcoală a avut de înfruntat mai multe lipsuri, a simţit vitregia timpurilor pe care le-a trăit, mai ales în anii de început şi în timpul celui de-al doilea război mondial.

2. Deşi a fost frecventată de către fiii săraci ai acestui judeţ şi din judeţele vecine, sau poate tocmai de aceea, Colegiul Tehnic “Tomis” Constanţa se mândreşte cu faptul că a deschis porţile vieţii multor generaţii de absolvenţi.

De aceea, Colegiul Tehnic „Tomis” Constanţa, ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani, merită un loc şi un nume printre şcolile de seamă ale Dobrogei.

41

NOTE 1. Învățământul public în Dobrogea, în volumul ”Dobrogea cincizeci de ani de vieață românească ”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2003, p. 683. 2. publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din iulie 1901. 3. Buletinul municipal Constanța, 1923, p. 1. 4.Dobrogea jună,17, nr. 65, 21.III.1923, p. 1. 5. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Fond Primăria Municipiului Constanța, dosar 5/1923, f. 11. 6. Idem, dosar 23/1924, f. 3. 7. Idem, dosar 23/1924, 1925, f. 1, 4-10. 8. Ibidem, dosar 23/1924, 1925, f. 11. 9. Idem, dosar 55/1924, 1925, f. 62 și dosar 23/1924, 1925, f. 14. 10. Dobrogea nouă, 24, nr. 166, 4.VIII.1928, p. 1. 11.Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Fond Primăria Municipiului Constanța, dosar 44/1928, f. 15. 12. Idem, dosar 35/1930, f. 1. 13. Idem, dosar 23/1924, f. 30. 14 Idem, dosar 33/1924. 15. Idem, dosar 35/1930, f. 11, înregistrată la primărie cu data de 7 octombrie 1930. 16. Ibidem, dosar 35/1930, f. 7. 17. Ibidem, dosar 35/1930, f. 21. 18. Ibidem, dosar 35/1930, f. 17. 19. Dobrogea jună, 26, nr. 198, 29.XI. 1930, p. 1. 20. așa cum s-a întâmplat, de exemplu cu Școala de meserii din Oltina, cea mai veche școală de acest gen din județ, desființată în 1931 sau cu Școala de mecanici CFR, desființată în 1932, una din cauze fiind și reducerea lucrului la atelierele CFR (cf.Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Fond Primăria Municipiului Constanța dosar 37/1932, f. 23 și 25). 21. Idem, dosar 37/1933, f. 3. 22. Idem, dosar 36/1931, f. 1 înregistrată la 2. I. 1931.

42

23. Idem, dosar 36/1936, f. 4. 24. Idem, dosar 36/1931, f. 7. 25. Idem, dosar 36/1930, f. 21. 26. Idem, dosar 36/1931, f. 21 și 37/1931, f. 3. 27. Idem, dosar 37/1931, f. 4. 28. Ibidem, dosar 37/1931, f. 10. 29. Ibidem, dosar 37/1931, f. 5. 30. Idem, dosar 37/1932, f. 11. 31. Ibidem, dosar 37/1932, f. 13, 18, 21. 32. Ibidem, dosar 37/1932, f. 15 și 16. 33. Ibidem, dosar 37/1932, f. 2. 34. Idem, dosar 37/1933, f. 11 în care se cere ordonanţarea sumelor acordate de municipiu, f. 12 şi 13, precum şi dosar 33/1935, f. 1 care cuprinde scrisoare de mulţumire a comitetului şcolar odată cu terminarea atelierelor. 35. Idem, dosar 33/1936, f. 5. 36. Pentru programul complet al şcolilor de arte şi meserii, vezi şi C. Nicolae, Organizarea şi conţinutul învăţământului profesional şi tehnic din România, Editura Didactică şi Pedagogică, 1973. 37. Şedinţele Comitetului Şcolar din 21.IX.1931, 23. IV, 3.V, și 14. VI 1931. Vezi şi Dobrogea Jună, 26, nr. 198, 29. IX. 1931, p. 1. 38.Ordinul Ministerului nr. 66727/30.VI.1933 şi adresa chesturii nr. 11068/1933. În decembrie 1940 se înființează din nou secţia de automobile, fapt pentru care comitetul Şcolar aprobă în Şedința din martie 1941 cumpărarea unui automobil cu suma de 71 000 lei. 39. După cum reiese din adresele aflate în arhiva liceului ( 1930-1934 ), dosar 2, filele 70 și următoarele. 40.Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, fond 37, dosar 36/1931, f.10. 41.Idem, dosar 37/1931, f.1 înregistrat la primărie la 12 ianuarie 1933. De altfel, chiar în Şedința din 10 ianuarie 1933 comitetul Şcolar aprobase 15 scutiri de taxe Şcolare. După cum rezultă din procesele verbale ale Şedințelor din această perioadă ale comitetului Şcolar, mai mult de jumătate din elevi aveau la ordinea de zi scutiri de taxe sau reducerea lor. 42. Foaia plugarului, nr. 33, 29.VIII.1932, p. 2. 43.Conform acestui ordin personalului administrativ nu i s-a mai înscris în buget nici o alocaţie de hrană. Din cauza greutăţilor financiare ale statului, nu s-au mai trecut în bugetul pe 1932 termenele de gradaţie îndeplinite până în ianuarie 1932 şi definitivările recunoscute membrilor corpului didactic în cursul anului 1931, drepturi care n-au figurat pe statele de plată din 1932. 44. Înregistrată la primărie la 4.II.1936, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Fond Primăria Municipiului Constanţa, dosar 33/1936, f. 2. 45. Iată un astfel de exemplu consemnat într-o hotărâre a comitetului Şcolar în Şedința din 12 noiembrie 1930: ”se aprobă suma de 785,75 lei pentru procurarea cărților necesare elevului Tănase Gheorghe din clasa I, fiind complet lipsit de mijloace şi fiind clasificat primul la examenul de admitere”. 46. Sculele de la Şcoala de meserii din Mărăşeşti au fost apoi dirijate către Şcoala de meserii din Nicoreşti-Tecuci. 47. Dobrogea jună, 29, nr. 146, din 7.VII.1931, f. 1. 48. Ibidem. 49. Dobrogea jună, 33, nr. 146, din 17.VIII.1935, p. 1. 50. Este vorba despe expoziția de sfârșit de an şcolar 1934-1935. 51. Este vorba despe expoziția de sfârșit de an şcolar 1934-1935. 52. Monitorul oficial, nr. 61, din aprilie 1936, p. 3276. 53. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Fond Primăria Municipiului Constanţa, dosar 28/1937, f. 4 şi următoarele. În arhivă sunt înregistrate în această perioadă nu mai puţin de patru cereri în acest sens, dintre care două sunt adresate învăţătorilor. 54. Ibidem, dosar 37/1938 f 2. 55. Ibidem, dosar 22/1939 f 19.

43

56. Ibidem, dosar 22/1939 f 37.

BIBLIOGRAFIE

Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Fond Primăria Municipiului Constanţa, (1923; 1924; 1924,1925, 1928,1930, 1931, 1932, 1933, 1936, 1937 ). Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, Fond 37 (1931 ). Buletinul municipal Constanţa, 1923. Dobrogea jună, 17, nr. 65, 21.III. 1923.

44

Dobrogea jună, 26, nr. 198, 29. XI. 1930. Dobrogea jună, 26, nr. 198, 29.I X. 1931. Dobrogea jună, 29, nr. 146, 7. VII. 1931. Dobrogea jună, 33, nr. 146, 17. VIII. 1935. Buletinul municipal Constanţa, 1923, p. 1. Foaia plugarului, nr. 33, 29. VIII. 1932. Monitorul oficial, nr 61 din aprilie 1936; nr. 95 din iulie 1901. Învăţământul public în Dobrogea în volumul ”Dobrogea cincizeci de ani de vieaţă românească”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003. C. Nicolae, Organizarea şi conţinutul învăţământului profesional şi tehnic din România, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.

ANEXE

45

1. Aprobarea ministerului cu privire la înființarea unei școli de arte și meserii în

oraşul Constanţa. 2. Stabilirea localului şcolii. 3. Închirierea localului şcolii. 4. Cerere către primărie pentru cedarea localului din str. Carol, deoarece cel

ocupat este la prea mare depărtare de oraș. 5. Cererea de mutare a şcolii în localul Serviciului Sanitar. 6. Proces verbal de predare-primire a localului din str. Carol, nr. 173. 7. Invitație de participare la expoziția de fine de an școlar a elevilor școlii. 8. Cerere de subvenție pentru întreținerea elevilor săraci. 9. Cerere de subvenție pentru terminarea lucrărilor de construcție. 10. Cerere către Inspectoratul Școlar Județean de schimbare a denumirii școlii din

Grup Şcolar Industrial „Tomis” Constanţa în Colegiul Tehnic „Tomis” Constanţa.

11. Cererea Inspectoratul Școlar Județean către Ministerul Educației Naționale de schimbare a denumirii școlii.

12. Aprobarea schimbării numelui școlii.

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59