MONITORUL CULTURALLunar arădean de informaţie culturală Septembrie 2017

Lunar arădean de informație culturalăSupliment al revistei de cultură „ARCA”

Anul XI, nr. 6 (85) – septembrie 2017

Director: Doru SinaciRedactor-șef: Ioan Ma uț

Colaborează: Rodica Colta, Ovidiu Pecican, Adelina Stoenescu, Sorin Sabău, Dorel Gureanu, Corina Huţan,

Eugen Rogojan, Horia Truţă.Prezentare ar s că: Laurian Popa

Design: Ghizela ŞerbanCorectură: Adriana Sasu

DTP: Filip Cenade

Tipar: Tipografi a TRINOM AradEditor: Centrul Cultural Județean Arad

www.ccja.roResponsabilitatea pentru conținutul textelor revine autorilor.Redacția nu își asumă responsabilitatea pentru modifi cările

survenite în programul ins tuțiilor.

ISSN 2559 - 1126ISSN-L 2559 - 1126

uralculturalcultculturalseptembrie 2017 3

ED

ITOR

IAL

Mă numesc Larisa Petcuț, sunt

născută în 18 aprilie 1998 şi sunt

absolventă a Colegiului de Arte

„Sabin Drăgoi” din Arad, secția

arte textile. Pe parcursul anilor de

liceu am participat la mai multe

tabere de creație, expoziții de grup

și la diverse concursuri naționale

și internaționale, obţinând diverse

premii. Pe viitor doresc să continui

studiul în domeniul artelor textile.

Acest număr este ilustrat cu lucrările artistului plastic

Larisa Petcuț Cuvântul cultură este folosit de obicei pentru a defi ni actul artistic și în conjuncturi referi-

toare la acesta: instituții de cultură și oameni de cultură. În realitate, sensul acestui concept este mult mai larg și mai complex decât cel cu care ne-am obișnuit.

Cultura ca defi niție, reprezintă ansamblul valo-rilor materiale și spirituale care se transmit de la o generație la alta. De asemenea, fi ecare societate are propria cultură care îi conferă identitate și unicitate, însă există și anumite trăsături ale culturii cu caracter universal. Se stie că există o cultură materială care in-clude toate produsele concrete ale societății și o cultură nematerială care include creațiile abstracte.

Să mai spunem că există trei tipuri mari de cultură: cultura populară, cultura cultă (înaltă) și cultura de masă. Cultura oricărei societăți are ca bază un sistem al valorilor, iar o comunitate se identifi că prin valorile sale culturale.

Având o acoperire atât de largă, cuvântul cultură poate fi ușor speculat și folosit în favoarea unor interese. Ast-fel, există tentația de a se investi masiv în cultura de masă care aduce benefi cii de imagine pe termen scurt. Însă caracterul de masă riscă să coboare calitatea actu-lui artistic spre cultura de consum (spectacol, divertis-ment) care ar trebui să se susțină din propriile resurse și să creeze competiție în acest domeniu.

Dintre cele trei tipuri de cultură, cultura înaltă înnobilează societatea, îi dă substanță și profunzime, formează gusturile și lasă urme autentice. Valorile sunt cele care transced în spațiu și timp, ele trebuie încura-jate și susținute.

Există tendința de a nu se investi în cultura înaltă, fi ind considerată fără rezultate concrete și imediate, prin ur-mare neatractivă. În realitate, a sprijini creația artistică autentică, este o alegere strategică, care generează efecte multiple şi în mod evident benefi ce pentru comunitate.

Ioan Matiuţ

Larisa Petcuț, Efemer

septembrie 2017 5uralcultural

4 septembrie 2017

cultcultural

Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniș - Măderat

Podgoria Miniş - Măderat este una dintre cele mai vechi podgorii de pe teritoriul României. Numeroase

mărturii arheologice şi istorice atestă că viticultura ocupa un loc important în viaţa locuitorilor din această zonă.

Prima menţionare a viilor de la Miniş datează din 1038,

legată fi ind de numele soţiei regelui Istvan, regina Gizella.

Informaţiile ulterioare atestă creşterea podgoriei şi a faimei vi-

nurilor produse aici.

În 1636, principele Gheorghe Rakoczi a cerut săparea în

stâncă a unei pivniţe cu o capacitate de 7000 hl la Mocrea, iar în

1749, contele Grassalkovich a făcut o pivniţă la Miniş. În 1878,

când producţia de vin a fost foarte mare, s-au construit primele

cisterne de beton iar din 1881 s-a înfi inţat Şcoala de Viticultură

care a pregătit specialişti în domeniu. S-au înfi inţat pepiniere

la Păuliş - Baraţca, Ceala şi Târnova, s-au construit două mari

centre de vinifi caţie la Miniş şi Baraţca şi s-a înfi inţat o Staţiune

de Cercetări.

De-a lungul timpului, viticultura acestei podgorii s-a dezvol-

tat progresiv, ajungând ca în secolele XV - XVI vinul să fi e con-

siderat un articol de necesitate, care asigura 80% din veniturile

domeniilor şi ale cetăţenilor. În funcţie de stăpânire (otomană

sau austriacă), suprafaţa cultivată cu viţă de vie a oscilat între

700 de hectare (anul 1562) şi 2.100 - 2.800 de hectare (anul

1746). În perioadele care au urmat, suprafaţa viticolă continuă

să se extindă ajungând la 6.540 de hectare, în anul 1880. Între

anii 1907 şi 1944 suprafaţa viticolă a oscilat între 5.570 şi 6.248

de hectare. Transformările cele mai importante în viticultura

podgoriei s-au înregistrat după unirea Transilvaniei cu ţara şi

mai ales după reforma agrară din 1921.

Vinurile cu denumire de origine controlată produse aici

sunt roşii din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir,

Burgund şi albe din soiurile Riesling Italian, Furmint, Muscat

Ottonel.

Începând cu 1744, în zona Miniş - Covăsânţ se produce

vinul dulce din soiul Cadarcă, cea mai importantă recunoaştere

a calităţii sale datând din 1862, când la Expoziţia Internaţională

de la Londra, un vin roşu dulce de Miniş a fost numit „regele

vinurilor”.

De nouă ani, pe toată durata lunii septembrie, Consiliul

Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad, alături de

primăriile Pâncota, Şiria, Covăsînţ, Ghioroc şi Păuliş organizează

festivalul itinerant „Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniş -

Măderat”. Evenimentul, ajuns, după cum spuneam, la cea de-a

IX-a ediţie, a început în data de 27 august și va continua până

în 24 septembrie, fi ind deja o tradiţie pentru comunele Păuliş,

Ghioroc, Covăsînţ, Şiria, Pâncota.

Cu prilejul fi ecărei ediții, „Sărbătorea Vinului în Podgoria

Miniş – Măderat” a fost marcată prin manifestări culturale,

degustări de vinuri şi prezentări de produse tradiţionale, pigmen-

tate cu spectacole folclorice susţinute de formaţii de dansuri

şi solişti din judeţul Arad, fi ecare locaţie având un invitat de

excepţie al festivalului.

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean

Arad, alături de primăriile Pâncota, Şiria, Covăsînţ, Ghioroc

şi Păuliş îşi propun ca prin intermediul acestui festival să pro-

moveze „Drumul vinului”, ca obiectiv turistic al judeţului, dar

şi să valorifi ce mediul rural cu potenţialul său agricol, cultural,

uman şi tehnico - economic, susţinând tradiţiile.

Acest eveniment este foarte important pentru comunităţile

din Podgorie, care face legătura între partea administrativă şi

menţinerea tradiţiilor populare, prin această sărbătoare dorindu-se,

de asemenea, revitalizarea Podgoriei Aradului și atragerea unui

număr cât mai mare de turişti în zonă, atât prin spectacolele

organizate, cât şi prin vizitarea obiectivelor turistice.

Programul Sărbătorii Vinului în Podgorie, ediția a IX-a:

27 august, ora 15.30 - Păuliş - terenul de fotbal din localitate

2 septembrie, ora 19.00 – Ghioroc - stadionul Școlii Gimnaziale

3 septembrie, ora 16.00 - Ghioroc - stadionul Școlii Gimnaziale

9 septembrie – Şiria

17 septembrie, ora 17.00 - Pâncota - Parcul Central

24 septembrie, ora 17.00 - Covăsânţ - Tabăra cu Nuferi

Corina Huţan

PR

OIE

CTE

C

ULT

UR

ALE

„Pâinea noastră cea de toate zilele”

Faţă de alte neamuri din părțile arădene precum slovacii, românii din această zonă n-au fost foarte mari consuma-

tori de aluaturi (tăiţei, găluşte, cocături etc.) chiar ele n-au lipsit în anumite contexte festive sau în perioada de restricții ali-mentare din meniuri. Nelipsită însă de pe masa oamenilor a fost „pâinea cea de toate zilele”, alimentul total, echivalat la nivel mental cu însăși

existența omului.1 Acest aluat alduit de Dumnezeu, a fost încărcat de români cu

valențe spirituale. Asimilată bobului de grâu, care moare îngropat în pământ pentru a renaște, pâinea simboliza pentru ţăranul de altădată forța vieții asupra morții. În gospodăria tradiţională, pâinea trecea, de la concepere până la consum, printr-un întreg ciclu de viaţă (coca vie), în care taina fermentaţiei se suprapune peste cea a gestaţiei.

Din perspectiva consumului, pâinea a fost pentru ţăran hrană cotidiană dar și hrană sacră, unul din sim-bolurile esenţiale ale lui Hristos, care spu-nea despre sine „Eu sunt pâinea vieţii”.

Ca urmare, românii considerau că „pâinea e fața lui Hristos” , care trebuia consumată cu

sfi nţenie. Înainte de a o tăia se făcea pe dosul ei semnul crucii cu cuţitul. Dacă, în timp ce mâncau pâine, cădeau fărmituri pe jos, ele erau strânse și aruncate în foc, un loc curat, și nu călcate în picioare fi indcă „cine calcă pâinea în picioare face mare păcat”. La polul opus, cel ce dădea pâine de pomană „avea s-o vadă în rai”.

Dată fi ind încărcătura simbolică a pâinii, prepararea ei a fost multă vreme una parțial ritualizată.

O deosebită importanță a fost atribuită de țărani materiilor prime componente: (făină, apă, sare, ferment) şi obiectelor folosite la pre-pararea pâinii (covata, lopata, cuptorul) considerate ele însele ca încărcate cu puteri magice.

Cernerea, plămădirea şi coacerea au fost în trecut activităţi exclu-siv feminine. Femeia ştia ce trebuie şi când trebuie făcut, iar secvenţele obligatorii de preparare, cu un evident caracter ritual, impuneau respectarea unor prescripții și interdicții.

În acest sens, amintim că în calendarul popular există pe-rioade și zile, în care şi azi este interzisă prepararea pâinii (vi-nerea și duminica, sărbătorile mari etc.)

Faza de pregătire pentru preparare şi prepararea propriu-zisă a fost de asemenea condiţionată de anumite acte obligatorii şi interdicții. Pâinea putea fi frământată şi pusă în cuptor numai de o femeie curată (care nu era în timpul ciclului sau în perioa-da de lehuzie). În plus, înainte de a face pâinea, româncele pos-teau, respectau interdicțiile sexuale, își schimbau cămășile, se spălau și își acopereau capul.

Cernutul se făcea dimineaţa în zori, pe nemâncare, în tăcere, iar frământatul cu apă neîncepută (luată din fântână sau de la izvor dimineața, înainte de a mai fi luat și alții în ziua aceea) căreia i se atribuia puteri miraculoase. Adăugarea sării mărea puterile magice ale pâinii în vreme de fermentul - simbol al forţei vitale - învia coca.

Când se cocea prima pâine din grâu nou, aprinderea cuptorului se făcea cu ramura de arminden. În mod curent, cuptorul era stropit cu apă sfi nţită iar la gura lui se făcea o cruce.

Băgatul pâinilor în cuptor se săvârşea cu mâna dreaptă, în tăcere iar numărul acestora trebuia să fi e cu soţ.

Consumul pâinii în casă/ familie a fost şi el unul ritualizat. Pâinea plămădită de femeie era tăiată de bărbat, care făcea înainte o cruce cu cuţitul. Datorită valenţelor sale sacre, pâinea nu se putea arunca, trebuia consumată integral.

Comparativ cu pâinea de odinioară, făcută în casă, pâinea de azi este o „altă pâine”. Produsă în brutărie sau în fabrică, plină de ame-lioratori, coaptă în cuptoare electrice, ea este o pâine desemantizată, desacralizată, pentru care nu se mai roagă nimeni la Dumnezeu, o pâine ieft ină, cumpărată şi consumată cu indiferenţă, ca orice ali-

ment banal.

Dr. Rodica Colta

septembrie 2017 76 septembrie 2017

uralculturalcultcultural

TRA

DIŢIITR

AD

IŢII

1 Ofelia Văduva, Pași spre sacru. Din etnologia alimentației românești, Editura Etnologică,

București, 2011, p.51 Larisa Petcuț, Acrostih

septembrie 2017 98 septembrie 2017

uralculturalcultcultural

Cărbunăritul – o ocupaţie dispărută

Producerea cărbunilor de lemn sau a mangalului era, în

urmă cu un veac, o ocupaţie des întâlnită în judeţul Arad.

Bogăţia pădurilor de fag din această zonă a ţării oferea materia-

lul necesar pentru o astfel de activitate.

Meseria de cărbunar avea mare căutare deoarece mangalul era

necesar, atât pentru centrele industriei siderurgice şi cele de ex-

tragere şi prelucrare a metalelor neferoase, cât şi pentru ateliere-

le de fi erărie, lăcătuşerie sau pentru consumul casnic. Era însă o

meserie care cerea multă pricepere şi mai ales multă atenţie.

Pentru obţinerea mangalului era nevoie să se construiască

aşa numitele bocşe. O bocşă era, de fapt, o grămadă de lemne

aşezate în piramidă. Cel

puţin o zi de muncă

trebuia doar pentru a

clădi lemnele. Existau

reguli stricte: la început

se clădeau patru lemne,

direct pe pământ, în aşa

fel încât în interiorul lor

să poată fi puse aşchii

subţiri; peste ele, de jur

împrejur, începe clădirea

altor lemne cam până la

înălţimea de 1 m; apoi

se clădesc lemne în aşa

fel încât să se obţină un

tunel care să facă legătura

cu aşchiile din interiorul

bocşei (tunel lateral) şi un

tunel pe verticală care să

facă legătura cu exterio-

rul. O bocşă poate avea până la 4 m înălţime şi un diametru de

8 m.

Lemnele clădite în acest fel vor fi apoi acoperite cu un strat

gros de pământ. Apoi, prin tunelul de la baza bocşei (unele bocşe

aveau şi două sau trei astfel de tuneluri sau „guri”) se aprindea

focul. Lucrul cel mai important era ca focul să ardă mocnit. De

aceea, focul putea fi controlat prin diferite găuri care se dădeau

în pământul cu care era acoperită bocşa. La nevoie ele erau astu-

pate la loc. Era necesară mare atenţie, bocşa fi ind supravegheată

permanent. Pentru a nu se produce incendii, de obicei, bocşele

erau aşezate lângă o sursă de apă. Pe canalul vertical al bocşei se

introduceau din timp în timp butuci de lemn. Cărbunarii

se urcau pe bocşă pentru a-i introduce şi, în acelaşi timp,

pentru ca focul să ardă mocnit, tasau pământul. Era o

operaţiune foarte riscantă.

O bocşă ardea în jur de trei săptămâni, abia după aceea

fi ind gata mangalul. De obicei, lemnul cel mai bun pentru

producerea mangalului era fagul.

După ce marfa era gata, urma valorifi carea ei. Cărbunarii

mergeau cu căruţele până la Hunedoara sau Reşiţa, acolo

unde industria metalurgică avea nevoie de mangal.

În judeţul Arad au existat multe astfel de bocşe: în zona

Păiuşeni - Văsoaia, Nadăş, Troaş, Mădrigeşti, Hălmagiu –

Luncşoara – Sârbi. Ocupaţia a dispărut datorită faptului că

mangalul se cerea tot mai puţin de către industria siderurgică, el

fi ind înlocuit cu lignitul.

Sorin Sabău

ETN

OG

RA

FIE

Larisa Petcuț, Porte Dauphine

septembrie 2017 1110 septembrie 2017

Arcul de Triumf al Revoluţiei Române de la 1848

Triumful, o sărbătoare celebrată în Antichitatea Romană consta din trecerea soldaţilor învingători, pe sub ghir-

lande de flori ţinute de către cetăţenii recunoscători. Ulterior, au fost realizate în acest scop, nişte construcţii din lemn, în formă de arc, împodobite cu plante şi ornate cu trofeele (arme şi steaguri) capturate în luptă. Ridicate pentru prima dată în Roma antică, erau cele mai impor-

tante semne de recunoştinţă pentru comandanţii militari care au dobândit victorii însemnate în război.

Monumentul din Arad, numit Arcul de Triumf al Revoluției Române de la 1848 conceput de sculpto-rul bucureștean Ioan Bolborea a fost achiziţionat de Mi-nisterul Culturii şi Cultelor în scopul înfi ințării Parcului Reconcilierii Româ-no-Maghiare. A fost amplasat pe axul străzii Ecaterina Teo-doroiu, la 60 m de Statuia Libertăţii (autor Zala Gyorgy, 1890). Este alcătuit dintr-un arc monu-mental înalt de 11 m, împodobit cu 14 ba-soreliefuri din bronz,

un grup statuar format din 15 persoane, aşezat sub construcție, texte incizate şi alte câteva componente mai mici. Lucrarea din beton armat este prelucrată cu plăci din calcar de Baschioi, gru-puri de personaje turnate în bronz prin tehnica ronde-bosse şi reliefuri decorative. Aria tematică este Revoluţia de la 1848 în teritoriile ocupate de români, printr-o întreagă colecţie de por-trete paşoptiste.

Central, grupaţi pe trei rânduri (3-7-5), defi lează triumfător, pe sub arcadă 15 bărbaţi (2,80-3 m), amintind de acuarela lui Costache Petrescu, Manifestanţi pentru Constituţia de la 1848,

îndreptându-se spre palatul lui Gheorghe Bibescu şi pictura în ulei, Revoluţionari de la 1848, semnată de Constantin Piliuţă. Prezentarea lor este suprarealistă, în costume de epocă, stilizate. Tinerii aparţin protipendadei Pricipatelor, care au renunţat la işlicul şi giubeaua de modă veche, înveşmântându-se în fracuri europene. Ei merg îmbrăcaţi în redingotele şi surtucurile lor atât de ieşite din comun în perioada respectivă, cu clacurile sau pălăriile ale căror boruri răsfânte erau ornate cu pene, împru-mutându-se astfel ceva din croiala hainei şi din elanul fruntaşilor Revoluţiei Franceze. Mulţi dintre aceşti tineri patrioţi luminaţi, deveniţi în 1848 căpeteniile Revoluţiei Române, şi-au dat tributul luînd la scurt timp, drumul exilului, în timp ce alţii au fost întemniţaţi prin mănăstirile ţării. Pe antablament, în zona centrală, sunt inscripţionate texte semnate de Avram Iancu și Simion Bărnuţiu, încadrate de patru basoreliefuri din bronz, cu înălţimea de 2,3 m, reprezentând fi guri alegorice cum sunt: Descătuşarea României (o femeie simbol al patriei, care ţine într-o mână o făclie iar cu cealaltă drapelul înfăşurat), Uniunea Europeană reprezentată prin zeiţa Nike (Victoria), Romania şi minorităţile. Stâlpii monumentului sunt decoraţi pe ambele feţe cu basorelifuri de mari dimensiuni (5 m), din bronz, care reprezintă grupuri de revoluţionari paşoptişti. Printre cele 15 personaje, fi xate în partea inferioară a stâlpilor Arcului de Triumf, se disting fi gurile lui: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, George Bariţiu, Avram Iancu, C.A. Rosetti, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu, Kossuth Lajos şi alte câteva chipuri.

Imediat după instalarea monumentului, au apărut contro-versele, unii considerând că el nu corespunde ideatic, iar din punct de vedere artistic este îndoielnic. Se mai aprecia că lu-crarea nu a fost comandată şi gândită din elan patriotic sau din înalta simţire naţională, ci doar în urma amplasării monumen-tului maghiar, ca o strategie de răspuns. De fapt, inspirat din evenimentele anului 1848, sculptorul prezintă clar tema, lucrarea constituindu-se într-un adevărat document de istorie naţională. Mijloacele de exprimare artistică, sunt cele suprarealiste, de aceea, amplasamentul, lângă monumentul Libertăţii, de manieră clasică şi într-un colţ de piaţă, a fost total neinspirat, neexistând o relaţie fi rească, nici între ele şi nici cu peisajul din jur. În plus, pentru ca cele două monumente să fi e egale, construcţia a fost realizată disproporţionat, fără să aibă înălţimea necesară, astfel că Arcul de Triumf pare turtit. Ridicat în grabă, semnele superfi cialităţii constructorilor au apărut curând după inaugu-rare. Astfel, textele incizate nu mai pot fi descifrate, cornişa superioară lipsită de pantă s-a înnegrit, iar placajele din calcar

au început să cadă dezvelind betonul.

Horia Truțăuralculturalcultcultural

MO

NU

ME

NTE

septembrie 2017 1312 septembrie 2017

cultural

Istoria Aradului în oglinzi mişcătoare

Aradul în toamna lui 1940

În 21 noiembrie 1940, colonelul Emil Albert Karl Just,

atașat militar la București de o lună de zile (începând cu

data de 15 octombrie), îi adresa din capitala României o scrisoare

generalului locotenent Kurt von Tippelskirch, comandant al

Cartierului General IV din cadrul Statului Major General al

Armatei Germane de Uscat în acea perioadă. În acest document

publicat de istoricii Ottmar Trașcă și Ana-Maria Stan în volu-

mul Rebeliunea legionară în documente străine (București, Ed.

Albatros, 2002, p. 115 și urm.), el îl informa, printre altele, pe

superiorul ierarhic respectiv că „... generalul Antonescu a abor-

dat la Duce [= la Benito Mussolini – n. O. P.] problema graniței

trasate cu Ungaria, considerată din punct de vedere strategic ca

fi ind imposibil de apărat pentru România...”. Știrea despre ase-

menea intenții politice și diplomatice, trebuie legată de atmos-

fera de mare febrilitate survenită după succesivele pierderi teri-

toriale ale României, în care vârfurile militarist-legionare

(deocamdată) ale țării căutau o formulă statală adaptată la noua

realitate cu care se confruntau, o formulă provizorie de relativă

stabilitate, cu consimțământul noilor garanți ai existenței statale

a României.

Afl at la Roma, în vizită la Ducele care, în 30 august super-

vizase, alături de Adolf Hitler, cedarea Transilvaniei de nord-

vest către Ungaria, generalul român încerca acum să negocieze

în termeni cât mai favorabili statutul României micite. Între

timp avusese însă loc nu doar pierderea teritorială pomenită, ci

și căderea dictaturii regale și abdicarea lui Carol al II-lea, urmată

de proclamarea Statului Național Legionar și venirea la putere a

lui Horia Sima împreună cu șeful armatei, generalul Ion An-

tonescu. Henry Spitzmuller, însărcinatul cu afaceri al Franței în

România, spunea în 15 octombrie același an despre Antonescu

că „... dictatorul putea la început conta pe armata română, dar

[din octombrie] de când trupele germane s-au stabilit în țară, el

nu mai este adevăratul stăpân” (p. 84).

Pe fondul acestor schimbări tumultuoase, agravate și de faptul

că „raportul armatei române, în special al ofi țerilor, cu Legiu-

nea, și invers, nu a găsit încă, în mod evident, fundamentul

corect” (p. 94) și că, după cutremurul din 10 noiembrie, „popo-

rului superstițios i s-a insufl at faptul că legionarii nu ar avea no-

roc” (p. 107), situația internă era explozivă, iar frustrarea era

cvasigeneralizată.

În aceste împrejurări, la Roma, „Antonescu ceruse retroce-

darea intrândului secuiesc cu cele două linii ferate; de la Mureș

către Aiud și de la Luduș prin Bistrița către Gura Humorului; în

contrapartidă garantase cedarea către Ungaria a orașelor Arad și

Timișoara cu întreaga zonă înconjurătoare”. Colonelul Just

adăuga că „Ducele a luat act de aceste propuneri, totuși a accen-

tuat că el fără acordul Reich-ului nu poate întreprinde nimic în

această chestiune. Dar el i-a promis lui Antonescu să sprijine cu

bunăvoință pe lângă Reich îndreptățitele cereri românești”.

Schimbul propus – nu fără a fi agreat de Legiune, cu siguranță

– de Antonescu în discuția cu Ducele făcea din Arad și din

Timișoara – deci, probabil, din tot Banatul până la Mureșul in-

ferior inclusiv, obiect de tranzacție teritorială.

Până să se obțină satisfacția cerută, în încercarea de a nu per-

mite Ungariei horthyste să pătrundă până adânc în inima țării,

chiar și cu sacrifi carea părții celei mai vestice obținute în 1 de-

cembrie 1918, peste numai două luni și ceva izbucnea dihonia

între Antonescu și Sima, de fapt între armată și Legiune,

încheiată prin izgonirea legionarilor de la putere și apoi prin

vânarea, arestarea și lichidarea lor. Iar apoi, la 22 iunie 1941,

armata română trecea Prutul, declanșând războiul antisovietic,

de recuperare a Basarabiei și a nordului Bucovinei. Aradul și

Timișoara rămâneau în componența României.

Ovidiu Pecican

septembrie 2017 15uralcultural

Casa memorială și colecția de artă „Eugenia și Eugen Popa” Săvârșin

(Săvârşin, 349) Vă rugăm să programaţi vizita cu cel puţin trei zile în

avans la tel. 0257.281.847

Prin actul de donaţie făcut în primăvara anului 2008 de către artista Eugenia Hagiu Popa, casa părintească,

renovată, a pictorului Eugen Popa şi o semnifi cativă colecţie de artă, completată prin piese etnogra-fi ce, a intrat în proprietatea domeniului public, cu statut de casă memorială şi colecţie de artă. După 1996, anul morții artistului, cea care s-a ocupat de păstrarea memoriei ar-tistului, a fost soția acestuia, pictorița Gina Hagiu, care si-a dedicat toți acești ani încercării de a face cunoscute picturile,

gravurile, colajele sau desenele lui Eugen Popa.Casa memorială păstrează elementele principale ale încăperilor

cu destinaţie de locuit, unde se regăsesc: salonul mobilat cu piese în stil fl orentin, atelierul artistului, o mică cameră amenajată cu piese etnografi ce şi o încăpere care reţine obiecte ce fac trimitere la is-toricul zonei, implicit la cel al familiei Popa.

Lucrările de artă, în cea mai mare parte pictură, expuse în sa-lon, atelier şi în hol sunt realizate de Eugen Popa în intervalul

1940 - 1980. Portretul soţiei, cele ale părinţilor, casa veche părintească, o serie de autopor-trete cu pălărie stil Rembrandt vin să însufl eţească şi să re/compună o atmosferă familială. Podul casei, complet şi mod-ern renovat, este o mansardă nedelimitată prin pereţi, unde predomină lucrările pictoru-lui, majoritatea din anii ‘80

până în 1995, astfel încât iubitorii de artă de orice vârstă să trăiască clipe de delectare în fața picturilor reprezentând fl ori și fructe, a desenelor sau studiilor în cărbune. Alături de naturi moarte, peisaje din Săvârşin sau de la Otopeni, cicluri de desene (Portretul, Nudul, Zbor, Structuri vegetale), aici pot fi văzute lucrări semnate de Jean Al. Steriadi, Corneliu Baba, George Apostu, Ion Gheorghiu şi difer-ite obiecte de artă decorativă din Extremul Orient, colecţionate de

14 septembrie 2017

cultcultural

MU

ZEU cei doi artişti în perioada petrecută în

sudul Chinei (1960-1962).

EUGEN POPA (1919 - 1996), pictor, grafi cian, gravor, absolvent la Belle Arte în București, a urmat cursurile de pictură sub îndrumar-ea profesorului Camil Ressu şi de gravură cu profesorul Simion Juca. A fost asistentul profesorului Alexan-dru Ciucurencu, devenind mai târziu profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Distins cu nu-meroase premii naționale și internaționale, premiul „Simu” pentru

gravură în anul 1943, premiul pentru pictură „Ion Andreescu” al Acade-miei Române, în 1957, onorat cu titlul de membru Honoris Causa conferit de Academia Internațională Campanella din Roma, în 1969, iar în 1970 cu Distincţia culturală pentru gravură, acordată de aceeaşi acade-mie. Prima expoziţie personală a ar-tistului se deschidea în 1958 la Sala Universul din Bucureşti,. În urma acordului cultural între România şi China, artistul Eugen Popa și soția sa, Eugenia Popa Hagiu au lucrat la

Academia de Arte Plastice din Hangzhow, operele celor doi artiști fi ind expuse la Beijing. Pentru întreaga activitate i s-a decernat „Diploma de onoare” şi „Meritul Cultural Chinez”. În 1963 era ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti.

Adelina Stoenescu

Atelierul pictorului din Săvârșin

septembrie 2017 17uralcultural

16 septembrie 2017

cultcultural

TUR

ISM

Şoimoş – Căsoaia – Şiria, sau traseul cetăţilor

Unul din cele mai frumoase trasee de drumeţie din Munţii Zarandului leagă ruinele cetăţilor medieva-

le Şoimoş şi Şiria. Este un traseu lung, care urmăreşte două marcaje turistice diferite, şi care solicită din partea celor care se încumetă să purceadă la drum cunoştinţe de orientare şi condiţie fi zică bună. Fiind un traseu mai lung, propunem o campare la Căsoaia, un minunat loc despre care am mai

scris, unde converg cele două trasee. Deci... „La drum !”

Şoimoş – ruinele cetăţii Şoimoş – creasta Şoimoşului – creasta principală - Căsoaia

Marcaj: bandă albastră; lungime: cca. 16,8 km; timp de parcur-gere: 6 ore.

Descriere: Ruinele cetăţii Şoimoş ne polarizează atenţia pe mă-sură ce ne apropiem de poalele crestei Şoimoşului. Traseul începe din spatele clădirii de lângă DN 7, şi urcă pieptiş spre cetate. Nu putem să nu vizităm cetatea de unde se deschide o impresionantă pa-noramă asupra Lipovei şi Radnei, asupra defi leului Mureşului care contrastează cu sectorul din aval ce este mult mai evazat.

Părăsind cetatea ne înscriem pe linia crestei depăşind prime-le vârfuri prin stânga, traversând o frumoasă pădure. Ieşind din ea ajungem într-un sector de foste poieni, cu asociaţii vegetale tinere şi abundente, pe care-l traversăm în diagonală şi ne înscriem din nou pe o curbă de nivel care depăşeşte pe la sud vârful din faţa noastră. In pădure apar stânci ruiniforme de granit care prevestesc apropierea de locul numit „La Balcoane” de unde mai putem arunca o ultimă privire asupra văii Mureşului. Mai departe traseul nostru se îndreaptă înspre nord, traversează vârful Cioaca Diedoviţa, marcată şi printr-un panou informativ, de unde coboară în şaua de la obârşia pârâului Medvedeac (afl uent al Şoimoşului).

Poteca începe din nou să prindă altitudine şi se înscrie pe o curbă de nivel pe versantul sudic al vârfului Burdiz. Sub acest vârf există un izvor de unde ne putem alimenta cu apă, însă avem nevoie de o sfoară şi un recipient cu gura mare, deoarece izvorul se găseşte într-o fântână părăsită. Chiar dacă la suprafaţa apei sunt resturi vegetale este necesar să ne aprovizionăm deoarece altă sursă de apă numai există până la Căsoaia. Părăsind izvorul ocolim prin dreapta vârful amintit anterior şi ajungem la fundaţia Casei cu Trei Tei. Mai de-parte mergem pe linia crestei, înspre nord, şi depăşim vârful Cioaca Dugheriului, pentru a ne angaja într-un urcuş susţinut către vârful Livorscu (558 m). Ieşirea în creasta principală a Munţilor Zarand este marcată printr-un grup de indicatoare turistice, care ne oferă in-formaţii utile. Pentru a merge spre Căsoaia urmăm, în paralel, mar-cajul nostru cu cel al crestei principale (bandă roşie) spre vest, timp de circa 20 – 30 minute.

O tablă indicatoare ne arată locul în care trebuie să părăsim linia crestei principale pentru a ne înscrie pe o creastă secunda-ră nordică, cunoscută sub numele de Solarscu. Partea terminală a acestei creste este fragmentată de mai multe ravene şi cobo-râm în vale prin intermediul uni drum forestier. O dată coborâţi în vale ne orientăm spre stânga, în aval, şi ne îndreptăm înspre Căsoaia alături de alte marcaje care apar în drumul nostru (tri-unghi galben, bandă galbenă şi triunghi roşu).

Şiria – CăsoaiaMarcaj: punct albastru; lungime: cca. 14,1 km; timp de parcur-

gere: 5 ore.Descriere: Există numeroase păreri care spun că este unul din

cele mai frumoase trasee din Munţii Zarandului. Nu vă rămâne decât să parcurgeţi acest traseu şi să confi rmaţi, sau să infi rmaţi, aceste păreri. Dincolo de aceste păreri, care pot fi subiective sau obiective, traseul Şiria – Căsoaia este unul dintre cele mai variate şi complexe punând la încercare aproape toate cunoştinţele unui turist. Traseul începe din centrul localităţii, de la izvorul de sub statuia contesei Bohus şi este comun cu marcajul cruce albastră până ce acesta din urmă urcă înspre ruinele cetăţii. Traseul nostru urcă mai departe pe fi rul văii care ne-a ghidat până aici şi ajunge în drumul modernizat care pleacă din Şiria spre releul de televiziune. Urmărind acest drum plin de sinuozităţi întâlnim marcajul cruce albastră sub linia crestei vestice unde se înscrie înspre dreapta.

Merge în paralel cu acesta (traseu ce se îndreaptă spre Şaua Ca-zan) o porţiune de drum pentru ca mai apoi să-l părăsească coborând pe o culme secundară înspre stânga, loc marcat printr-un grup de indicatoare. Urmăreşte linia acestei creste care-i reduce altitudinea dar apoi se lasă în dreapta ei coborând în cele din urmă în valea Almaşului, lângă o confl uenţă de pârâuri. Traversând fi rul văii ne angajăm pieptiş în versantul opus ieşind la o lizieră (un fost parchet de exploatare în dreapta) unde găsim un drum forestier. Acest drum urcă din ce în ce mai accentuat înspre linia crestei nordice a vârfului Cârciuma, unde ajungem într-o poiană. Pe marginea din dreapta a acestei poieni se găseşte marcajul dar putem intra în poiană şi să ne înscriem în dreapta pe drumul forestier pe care-l întâlnim.

Parcurgem un sector de pădure de conifere urmând un drum fo-restier ce însoţeşte linia acestei creste. Nu după mult timp ajungem în zona vârfului Cârciuma (situate în culmea principlă a Munţilor Za-rand) unde se întâlnesc mai multe trasee turistice marcate. Din acest punct ne îndreptăm spre est, traseul nostru să fi e în paralel cu traseul ce urcă de la Halta Poala Muntelui şi se îndreaptă spre Căsoaia. Nu după multă vreme cele două trasee de despart, al nostru urmând linia unei creste secundare. In cele din urmă traseul se lasă în dreapta şi coboară în valea Stojarţ de unde până la Căsoaia, situată în aval, mai avem de mers circa 15 minute.

prof. Dorel Gureanu

TUR

ISM

septembrie 2017 1918 septembrie 2017

ABC la Aeroport

Pentru al doilea an la rând, cei de la ABC vor

organiza festivalul în aer liber la Aeroportul

din Arad. Organizatorii speră ca în 15-16 septem-

brie să reușească să aducă pe Aeroportul din Arad

peste cinci mii de spectatori, pe care îi așteaptă cu

artiști cunoscuți.

Abonamentele vor avea prețuri de până la 70

de lei. Primii artiști confi rmați sunt Th e Shiver Show,

Paraziții, Zdob și Zdub, Omul cu Șobolani, Alternosfera,

Spectrasoul, Baba Stiltz, Subcarpați, Dub Motion, Trupa

Taxi, Bella Sarris și Hoey Daniel.

Ziua fără mașini și a patrimoniului

Ziua Mondială Fără Mașini este marcată, anual,

pe 22 septembrie. Scopul este descurajarea,

pe cât posibil, a circulației cu automobilul, în favoarea

deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori, în ultimă

instanță, a transportului în comun. De ani buni, aceasta

este organizată și la Arad.

Tot la nivel european se organizează și Ziua

Europeană a Patrimoniului, pe data de 19 septembrie.

În Arad, aceasta este marcată de conferințe, colocvii și

simpozioane.

Eugen Rogojan

Filme, teatru, artă stradală în septembrie

MAFA4

A patra ediție a Media Art Festival Arad se va

desfășura, începând cu data de 8 septembrie,

la Cinematograful Arta din municipiu. Prima ediție a

avut ca temă R.A.M. - Random Acces Memory, cea de-a

doua R.E.M.X. - Rapid Eye Movement, cea de anul tre-

cut DADADA, urmând ca cea de anul acesta să aibă ca

temă CINEMA-ul.

Curatori ai evenimentului vor fi Călin Man și Ileana

Selejan, festivalul fi ind organizat de Primăria Munici-

piului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad,

avându-i ca parteneri pe kinema ikon și Baril.

300 de ani de viață evreiască

În cadrul unui concert de orgă ce se va desfășura

pe 12 septembrie la Sinagoga Neologă din Arad,

vor fi marcate trei secole de existență a vieții evreiești în

municipiul Arad. Prin „Scrisoarea de protecție” datată 1

mai 1717, Generalul Locotenent Baron Stefan Cosa, co-

mandant al Cetății Aradului și al zonei Mureșului, per-

mitea primilor doi evrei să se stabilească și să locuiască

în mod legal, în orașul Arad.

AVAN

CR

ON

ICA

AVAN

CR

ON

ICA

uralculturalcultcultural

septembrie 2017 21uralcultural

20 septembrie 2017

cultcultural

Se deschide o nouă stagiune la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad

Duminică, 17 septembrie 2017, la Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad se va deschide stagiunea 2017/2018. Pen-

tru acest moment al reîntâlnirii cu publicul spectator a fost programată cea mai nouă producție a instituției. Specta-colul ,,Flori de mină” de Székely Csaba, în regia lui Ștefan Iordănescu a avut premiera duminică, 25 iunie 2017, la sala

Studio a teatrului, în prezența autorului și a unui public numeros.

Acțiunea piesei ,,Flori de mină” este plasată într-un sat din Ținutul Secuiesc. Aici rata sinuciderilor este mai mare decât în

restul țării și nimeni nu înțelege care este cauza acestui fenomen. După ce mina din localitate a fost închisă, oamenii rămân fără locuri de muncă și își îneacă amarul în alcool. Iván, fost angajat al minei își îngrijește tatăl bolnav împreună cu Ilonka, sora vitregă. Cei doi speră că

după moartea bătrânului îi vor moșteni averea, își vor reface viața și vor scăpa de sărăcie. Irma îl iubește pe Iván și caută pretexte pentru a veni zilnic în casa vecinilor săi. Și Iván are sentimente pentru ea dar îi refuză avansurile pentru că nu dorește să-i strice căsnicia cu Illés. În fi nal, soțul Irmei își dă seama că trebuie să-și elibereze soția din acest mariaj nefericit și hotărăște să-și pună capăt zilelor.

Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală sau online, accesând platforma www.biletmaster.ro.

TEAT

RU TEATRUL CLASIC ,,IOAN SLAVICI” ARAD

PROGRAM – LUNA SEPTEMBRIE 2017

Duminică, 17 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio - Deschiderea stagiunii 2017 / 2018 ,,Flori de mină” de Székely Csaba Regia: Ștefan IordănescuSpectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

Joi, 21 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio,,Orașul nostru” – un spectacol adaptat după piesa lui Th ornton WilderRegia: Cristian Ban Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala Studio,,Iubirea la oameni” de Dmitri Bogoslavski Regia: Vlad Massaci Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

Duminică, 24 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare,,Perplex” de Marius von MayenburgRegia: Th eodor Cristian Popescu Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

Joi, 28 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare ,,Take, Ianke și Cadîr” de Victor Ion PopaRegia: Laurian Oniga

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, ora 19,00 – Sala mare,,Căsătoria” de N.V.GogolRegia: Laurian Oniga

Adriana Sasu

Larisa Petcuț, Texturi

septembrie 2017 23

Festivalul de literatură „DOREL SIBII”, ed. a XIX-a, • Săvârşin, 9-10 septembrie 2017

Tabăra de creaţie a tinerilor scriitori, • Căsoaia, Arad, Săvârşin, 11-16 septembrie 2017

Reuniune: 300 de ani de viață evreiască la Arad, • Arad, 12-14 septembrie 2017

Parada formaţiilor civile de pompieri , Arad, • 17 septembrie 2017

Spre viitor prin noi înșine, Arad, • 22 septembrie 2017

Festivalul Concurs al Soliştilor de Muzică Populară • Slovacă „Cez Nadlak je...” ediţia XIX - a, Nădlac, 22-24 septembrie 2017

Festivalul Surechiului şi al Meşterilor Populari, Ineu, • 24 septembrie 2017

Festivalul Vânătorilor, ed. a X-a, Bata, • 24 septembrie 2017

Zilele Maghiare Arădene • Arad, 29 septembrie 2017

Festival Folcloric Internațional Maghiar, ediția a VII-a, • Arad, 30 septembrie 2017

„Maratonul dansului și cântecului popular sârbesc”, • Arad, septembrie 2017

Comemorarea eroilor de la Păuliş, • Păuliş, septembrie 2017

PR

OG

RA

M

CU

LTUR

ALP

RO

GR

AM

C

ULT

UR

AL

22 septembrie 2017

Evenimentele Centrului Cultural Judeţean – luna septembrie

• Folk pe pâine, Pecica, 1-2 septembrie 2017

Festival de Dans Folcloric Maghiar, ediția a V-a, Adea, • 2 septembrie 2017

Festival Itinerant „Sărbătoarea Vinului în Podgoria • Miniş - Măderat”, ed. a IX-a, localităţi din jud. Arad, 2-24 septembrie 2017

Sărbătoare la Buteni, • Buteni, 3 septembrie 2017

Tabără de cercetare etnografi că ediţia a IX-a, • Săvârşin (Toc, Troaş, Temeşeşti), 3-7 septembrie 2017

Sărbătoare la Ţebea, • Ţebea, 9-10 septembrie 2017

Arad Bike Race, Zona Șiria, • 9-10 septembrie 2017

uralculturalcultcultural Larisa Petcuț, Fluviatil Larisa Petcuț, Peren