modul v: propedeutica farmaceuticĂ Şi · pdf filecurs pentru anul şcolar 2014/15. prof. ......

of 35 /35

Click here to load reader

Upload: hoangthuan

Post on 02-Feb-2018

372 views

Category:

Documents


6 download

TRANSCRIPT

Page 1: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

1

Anul 1 AMF. Curs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. BOROS Fr. farm.prm.

Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI OPERAŢII GENERALE ÎN PRACTICA FARMACEUTICĂ

(INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIA FARMACEUTICĂ)

2014/2015 Modul V: Total ore/an din care: 120 Propedeutica farmaceutică şi operaţii generale în practica farmaceutică

- teorie - pregătire practică

36 84

Nr. crt.

Competenţe Conţinut/tema generală

1. C.1. Defineşte obiectul tehnologiei farmaceutice şi conexiunile cu celelalte discipline, analizează evoluţia medicamentului si a actului farmaceutic

1) Definirea tehnologiei farmaceutice; obiectivele ei. Conexiunile cu celelalte discipline. 2) Rolul factorilor în elaborarea unui medicament. 3) Definirea celor patru perioade de evoluţie a medicamentului si a actului farmaceutic

2. C.2. Explică noţiunile de remediu, medicament şi forma farmaceutică.

1) Definirea componentelor medicamentului. Substanţe active. Substanţe auxiliare. 2) Clasificarea medicamentelor după diferite criterii: homeopate, puternic active, toxice, oficinale, tipizate, magistrale etc. 3) Descrierea căilor de administrare a medicamentului.

3. C.3. Descrie modul de prescriere, preparare şi eliberare a medicamentului din farmacie.

1) Descrierea părţilor unei reţete. 2) Explicarea modului de preparare şi eliberare a medicamentului din farmacie, conform FR X. 3) Definirea relaţiilor asistentului de farmacie cu pacientul.

4. C.4. Descrie principalele operaţii generale si specifice farmaceutice.

1) Descrierea principalelor operaţii din practica farmaceutica: cântărire, măsurare, dizolvare, amestecare, filtrare. 2) Definirea regulilor practice pentru cântărire. 3) Descrierea aparaturii si ustensilelor folosite la operaţiile farmaceutice. 4) Identificarea si folosirea acestor aparaturi. 5) Descrierea balanţelor si a greutăţilor. 6) Utilizarea si mânuirea tuturor aparatelor şi instrumentelor din farmacii.

Page 2: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

2

C.1. OBIECTUL TEHNOLOGIEI FARMACEUTICE ŞI CONEXIUNILE CU CELELALTE

DISCIPLINE. EVOLUŢIA MEDICAMENTULUI ŞI A ACTULUI FARMACEUTIC.

1.)- DEFINIREA TTEEHHNNOOLLOOGGIIEEII FFAARRMMAACCEEUUTTIICCEE,, OOBBIIEECCTTIIVVEEllEE EEII.. Ce înţelegem prin medicament? Medicamentul în concept general, este o substanţă sau o asociere de substanţe active,

transformate cu sau fără substanţe auxiliare într-o formă farmaceutică, destinate administrării pacienţilor, în vederea vindecării, ameliorării şi prevenirii bolilor, întărirea organismului faţă de afecţiuni, restabilirea unor stări fiziologice dereglate, inclusiv în scop diagnostic.

Medicamentul se realizează printr-o tehnologie farmaceutică adecvată. Produsele medicamentoase (medicamentul) sunt eliberate către consumatori, numai de unităţi

farmaceutice autorizate. Farmacia este condusă de către un farmacist şef. Farmacia, ca unitate sanitară este o instituţie publică ce se înfiinţează organizat. Farmaciile sunt de două categorii: - farmacii publice, comunitare sau farmacie de circuit deschis; - farmacii cu circuit închis, de spital sau farmacie de instituţie. Farmaciile publice şi drogheriile eliberează produsele farmaceutice la preţ cu amănunt. Farmaciile eliberează atât medicament OTC, cât şi medicamente etice (se eliberează numai pe

bază de prescripţie medicală). Drogheria eliberează numai medicamente OTC (medicament fără reţetă; se eliberează la solicitarea pacienţilor; nu necesită prescripţie medicală).

Drogheria este definită ca o unitate farmaceutică care poate comercializa numai produse parafarmaceutice, medicamente OTC, produse tehnico-medicale şi igieno-cosmetice, dispozitive medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar şi alte produse de interes sanitar. Drogheria este condusă de asistent farmacie şef sau de către farmacistul şef. Ce semnificaţii prezintă noţiunea: ,,farmacie” ?

Farmacia ,,astăzi” înseamnă (după dl. acad. prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa): • arta de a prepara medicamente; • a doua parte a medicinii (alegerea, prepararea, asocierea, eliberarea medicamentelor);

• ştiinţă multidisciplinară complexă (studiază: prepararea, controlul, conservarea, eliberarea, evaluarea terapeutică a medicamentului în corelaţie cu datele fizice, chimice şi biologice legate de acestea);

• unitate sanitară - oficina farmaciei este sediul contact cu pacientul, cu rol important în menţinerea sănătăţii publice şi educarea sanitară a populaţiei (eliberează medicamente, produse igieno-sanitare, parafarmaceutice, produse de utilitate sanitară şi menţinerea sănătăţii etc.).

1.1. Definirea tehnologiei farmaceutice. Ce înţelegem prin tehnologie farmaceutică? Tehnologia farmaceutică este o ştiinţă farmaceutică complexă, care studiază noţiunile

teoretice şi practice privind formularea, prepararea/fabricarea, depozitarea (păstrarea /conservarea), distribuţia (inclusiv eliberarea din farmacii) şi evaluarea biofarmaceutică a medicamentelor, ca formă farmaceutică. Tehnologia farmaceutică se ocupă de realizarea formelor farmaceutice, de controlul de calitate a lor, asigurând astfel ca substanţele active să fie transformat în medicament.

,,Tehnologie farmaceutică” ca denumire, este utilizată în mod curent în locul titulaturii tradiţionale de ,,Farmacie galenică” provenită din numele ,,părintelui farmaciei” Claudius Galenus, ca o cinstire şi apreciere din partea discipolilor şi personalului farmaceutic. ,,Farmacia galenică” după definiţia clasică: ,,este ştiinţa şi arta preparării şi prezentării medicamentelor”. Definiţia se referă mai mult la prepararea medicamentelor în farmacii. Alte denumiri întâlnite în literatura farmaceutică, de ex.: Tehnică farmaceutică; Farmacotehnică; Tehnologia formelor farmaceutice. Astfel de denumiri totodată indică şi cele două direcţii de preparare a medicamentelor, şi anume:

- în farmacie; - în industrie.

Page 3: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

3

,,Tehnologia farmaceutică” prin metode preparare/fabricare/producţie înţelege transformarea substanţelor medicamentoase în medicament. Cea mai mare parte a medicamentelor sunt realizate pe scară industrială, prin tehnologii mai complexe, decât posibilităţile farmaciilor.

Materiile prime utilizate le realizarea medicamentelor (substanţe medicamentoase, substanţe auxiliare, materiale de condiţionare) trebuie să corespundă prevederile farmacopei şi a standardelor în vigoare. Normele de calitate sunt obligatorii pentru toate componentele inclusiv şi pentru materialele de condiţionare.

,,Tehnologia farmaceutică industrială” – ca ştiinţă farmaceutică, studiază fabricarea la scară industrială a medicamentelor (formelor farmaceutice) pe baza unei tehnologii de fabricaţie stabilite anterior prin fişa de fabricaţie, utilizând materii prime de calitate fizico-chimic, biologic şi microbiologic.

,,Tehnologia farmaceutică de oficină” – ca ştiinţă farmaceutică, studiază prepararea la scară redusă a medicamentelor oficinale (preparat oficinal realizat după formule oficinale în farmacopeea în vigoare) şi magistrale (preparat unicat; se prepară pe baza prescripţiei medicale conceput de medic) în farmacii. Farmacia care prepară astfel de medicament, trebuie să deţină un spaţiu adecvat, autorizat de forurile competente pentru această activitate, să aibă în stoc materii prime, precum şi dotări cu aparaturi de laborator, în vederea realizării formelor farmaceutice corespunzător calitativ cerinţelor impuse de farmacopeea în vigoare.

Ce cuprinde Tehnologia farmaceutică, ca ştiinţă complexă? Tehnologia farmaceutică, ca ştiinţă farmaceutică complexă, include: - tehnologia farmaceutică de oficină (studiază prepararea medicamentelor în farmacie; se

practică în farmacie pentru realizarea medicamentelor magistrale şi a preparatelor oficinale); - tehnologia farmaceutică industrială (studiază realizarea medicamentelor în industrie; se

aplică la obţinerea specialităţilor industriale în fabrici şi laboratoare de producţie); - biofarmacia (optimizarea efectului terapeutic al substanţelor medicamentoase prin formulare

de medicamente cu biodisponibilitate optimă şi administrare raţională în corelaţie cu proprietăţile farmacocinetice ale acestora, în corelaţie de caracteristicile individuale ale organismului);

- geniul farmaceutic (geniul farmaceutic, ca concept farmaceutic, înseamnă, pornire de la una sau mai multe molecule terapeutic active, formularea şi proiectarea fabricării lor, de a realiza un medicament);

- biotehnologia. Biotehnologia a revoluţionat industria medicamentelor, ex. fabricarea antibioticelor; se poate defini, ca o metodă modernă, care constă în fabricării şi utilizării de derivate biologice obţinuţi industrial, prin metode specifice, ca:

- inginerie genetică; - tehnologia hibrizilor; - cultura celulara; - tehnologie de separaţie.

1.2. Obiectivele tehnologiei farmaceutice. Obiectivele tehnologiei farmaceutice în primul rând are în vedere: - 1= transformarea substanţelor farmaceutice/a produselor vegetale medicamentoase

(drogurilor vegetale) în forme farmaceutice ce urmează a fi administrate; - 2= studiul ustensilelor şi a aparaturii folosite în practica farmaceutică; - 3= controlul formelor farmaceutice: organoleptic; chimic; farmacotehnic; - 4= studiul conservării medicamentelor. Factorii care intervin în realizarea unui medicament: - 1= substanţele medicamentoase: - 2= substanţele auxiliare: - 3= forma farmaceutică; - 4= condiţionarea, ambalarea; - 5= stabilitatea; - 6= controlul calităţii; - 7= calea de administrare; - 8= viteza de acţiune.

Page 4: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

4

Realizarea formelor farmaceutice presupune studierea următoarelor etape: - formulare; - preparare/fabricare; condiţionare; - control farmacotehnic; - depozitare şi conservare; - eliberare cât şi - evaluarea biofarmaceutică a medicamentelor, ca formă farmaceutică. Tehnologia farmaceutică sub aspect teoretic şi practic îl are în vedere: - studiul formulării şi al biodisponibilităţii formelor farmaceutice; - studiul operaţiilor generale aplicate în domeniul farmaceutic; - studiul proceselor tehnologice specifice, legate de forma farmaceutică; - studiul de conservare şi stabilitate; - studiul privitor la condiţionarea formelor farmaceutice; - studii privitor la control al calităţii formelor farmaceutice (control fizico-chimic, biologic,

microbiologic și farmacotehnic), în scopul siguranţei pacienţilor. 1.3. Conexiunile ,,Tehnologiei farmaceutice” cu celelalte discipline. Tehnologia farmaceutică şi a creat o bază teoretică proprie, dar există conexiuni cu toate

celelalte ştiinţe care se referă la învăţământul farmaceutic, şi anume:

Domeniul/disciplina: Conexiuni Domeniul/disciplina: Studii de bază: → - matematică; - fizică; - chimie.

T e h n o l o g i e

F a r m a c e u t c ă

← Studiile materiilor vegetale: - biologie celulară şi moleculară; - botanică; botanică sistematică; - farmacognozie; fitoterapie.

Studii chimice: → - chimie anorganică şi organică; - chimia compuşilor

farmaceutici; - chimie analitică; - tehnologie chimică; - biotehnologie;

← Organizare si legislaţie: - organizare farmaceutică; - legislaţia sanitară şi farmaceutică; - evidenta tehnico-operativă şi de

gestiune;

Studii biologice: → - anatomie, fiziologie, - fiziopatologie; - microbiologie; - biochimie; - biotehnologie; - farmacologie; - farmacodinamie; - toxicologie; - dermocosmetologie; - apiterapie; - zoologie;

← Alte ştiinţe conexe: - informatica farmaceutică aplicată; - management sanitar şi farmaceutic; - merceologia şi - estetica farmaceutică; - marketing farmaceutic; - management proiecte; - management al calităţii; - strategii şi politica medicamentului; - ştiinţe sociale

Ştiinţe (biologice) medicale → Conexiuni ← Ştiinţe (tehnice) tehnologice FARMACOLOGIE → BIOFARMACIE ← TEHNOLOGIE FARMACEUTICĂ

Biofarmacia, ca concept modern, realizează noi legături între disciplinele: Tehnologia

farmaceutică şi Farmacologia. 1.4. Importanţa Tehnologiei farmaceutice. Importanţa ,,Tehnologia farmaceutică” constă în următoarele: - este o ştiinţă farmaceutică complexă; - are o bază teoretică proprie; - este o ştiinţă aplicată cu predominanţă tehnică şi biologică;

Page 5: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

5

- scopul: de a realiza medicamente la parametrii de calitate Farmacopeii în vigoare; - obiectiv principal: realizare de formă farmaceutică; - asigură medicamentelor inocuitate, stabilitate, conservare; - asigură medicamentelor condiţionare și prezentare adecvată modului de administrare; - monitorizare control complex (farmacotehnic, microbiologic, biologic, fizico-chimic); - are în vedere găsirea pentru fiecare substanţă activă, forma farmaceutică, condiţionarea şi

prezentarea cea mai avantajoasă pentru a fi util în terapeutica medicală. Forma farmaceutică reprezintă forma prin care substanţa medicamentoasă prin operaţii

farmaceutice este transformat în medicament cu sau fără ajutorul substanţelor auxiliare. Prin prezentare medicamentoasă se înţelege produsul, preparatul farmaceutic, aşa cum a fost

eliberat pacientului. Prezentarea medicamentului în forma ambalată, înseamnă condiţionarea lor. Această operaţie se realizează folosind diferite materiale şi articole de condiţionare şi ambalare.

Importanţa disciplinei ,,Tehnologia farmaceutică” rezultă însăşi din definirea ei, fiind o ştiinţă aplicată cu predominanţe tehnologice şi biologice.

Tehnologia farmaceutică, ca ştiinţă, studiază transformarea substanţei(lor) active, într-o formă farmaceutică devenind astfel medicament, cu acţiune terapeutică definită, cu siguranţă pentru pacient.

Studiul disciplinei Tehnologie farmaceutică este strâns legat de exercitarea profesiei de farmacist şi asistent medical farmacie.

2.) - ROLUL FACTORILOR ÎN ELABORAREA UNUI MEDICAMENT. La elaborarea unui medicament prezintă importanţă deosebită o formulare corectă și optimă

pentru substanţa activă dată. Paralel cu formularea medicamentului se va concepe și o tehnologie de preparare adecvat formei farmaceutice, pentru a asigura eficacitatea terapeutică prognozată pentru maladie dată a substanţei active din produsului medicamentos rezultat. Se va avea în vedere şi siguranţa pacientului.

Factorii care intervin în elaborarea unui medicament sunt: • - substanţele medicamentoase (definit chimic, nedefinit chimic sau standardizat etc.); • - substanţe auxiliare; • - forma farmaceutică (pulbere, granule, soluţie, comprimat, drajeu, fiole, ovule etc.); • - condiţionarea, ambalarea; • - stabilitatea; • - controlul calităţii; • - calea de administrare; • - viteza de acţiune Substanţele medicamentoase răspund direct de efectul terapeutic al medicamentului. Substanţele medicamentoase pot fi: - definit chimic – înseamnă că substanţa are formulă chimică exactă, bine definită; - nedefinit chimic – ex.: complex bioactiv; extracte, tincturi (produs extractiv titrat sau

standardizat → sunt ajustate cu o toleranţa acceptabilă la un conţinut dozat în constituenţi cu o activitate terapeutică cunoscură) etc.

Dintre caracteristicile substanţei active de remediat, între altele se numără: - absorbţia nesigură; - răspândire în întreg organism; - acţiune prea rapidă; - degradare la nivel hepatic; - intoleranţă gastrică; - modificări fizico-chimice la nivelul tractului gastrointestinal, urmat de transformări, sau

inactivări nedorite. Substanţe auxiliare – pot fi de origine naturală, semisintetică sau sintetică; - cu ajutorul lor se

realizează forma farmaceutică; - au rol diferit (ex. vehicul: solvenţi, excipienţi). Substanţele auxiliare intervin pentru: - stabilitate (sisteme tampon, care permit ajustare pH; antioxidanţi; chelatanţi); - conservare (de ex. antiseptice, antifungice);

Page 6: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

6

- complianţă (culoare, gust, miros) preparatului (pentru a fi acceptat de clienţi) etc. medicamentelor.

Forma farmaceutică (forma galenică, forma farmaceutică dozată) reprezintă starea fizică (stări de agregare: gaz, lichid, semisolid, solid), sub care una sau mai multe substanţe medicamentoase şi substanţe auxiliare (ex. excipienţi) supuse operaţilor farmaceutice, sunt transformate în medicament,

condiţionat corespunzător, pentru a conferii complianţă (acceptare de către pacient) şi facilitate la

administrare. Formularea optimă şi forma farmaceutică adecvată administrării medicamentului prezintă

importanţă, deoarece substanţa activă poate avea diferite caracteristici care pot fi influenţaţi şi îmbunătăţiţi prin formulare, precum şi prin asociere cu substanţe auxiliare, potrivit scopului terapeutic urmărit. Spre ex., se formulează diferit ca formă farmaceutică comprimatul clasic faţă de comprimat efervescent; sublingual; enterosolubil (gastrorezistent). Necesită o formulare aparte preparatul retard sau programat precum şi sistemele terapeutice moderne.

3. DEFINIREA CELOR PATRU PERIOADE DE EVOLUŢIE A MEDICAMENTULUI ŞI A ACTULUI FARMACEUTIC

- evoluţia: medicamentului; actului farmaceutic; profesiei de farmacist - Actul farmaceutic, profesia de farmacist, mijloacele terapeutice utilizate, precum si raportul

juridic si moral faţă de societate si pacient, de-a lungul secolelor s-au schimbat, au intervenit influenţe într-un anumit sens sau altul, caracteristic etapelor istorice în cauză.

,,Medicamentul”, ca unul dintre mijloace utile, realizate sub diferite forme de administrare, a

apărut o data cu omul însuşi, pe un fond socio-umanitar de îngrijire şi de vindecare a celor suferinzi.

Din vremurile străvechi, de la începutul istoria omenirii şi a civilizaţiei umane, istoria

medicamentului, a profesiei de farmacist şi a actului farmaceutic, se întrepătrunde cu istoria

medicinii, deoarece persoana care acorda ,,actul medical” se ocupa şi de asigurarea ,,leacurilor” în scopul de a influenţa spre vindecare o stare de boală sau urmările unor accidente.

Istoria farmaciei se pierde în negura timpurilor străvechi, ca şi istoria medicinii. Istoria celor două profesiuni se întrepătrund şi se dezvoltă împreună sau paralel, în diferitele perioade istorice.

Dezvoltarea mijloacelor terapeutice, a actului farmaceutic, formarea profesioniştilor care practică medicina şi/sau farmacia, de-a lungul existenţei omenirii, în Istoria farmaciei denotă patru etape mai importante, şi anume:

- perioada empirică sau religioasă (intervalul perioadei: apariţia omului – începutul civilizaţia Greciei antice cca. 1000 ani î.e.n.);

- perioada filosofică (Grecia antică – Elenistă cca. 1000 î.e.n. – Evul mediu.); - perioada experimentală (din Evul mediu – sec. al XVII-lea), şi - perioada ştiinţifică (sec. al XVII-lea – şi în zilele noastre). Aceste 4 perioade reflectă în ansamblu evoluţia medicamentului, al farmaciei şi al profesiei în

domeniul farmaceutic.

Perioada I-a. PERIOADA EMPIRICĂ sau RELIGIOASĂ. Caracteristicile perioadei: - ,,actul farmaceutic” preistoric: → este instinctiv si empiric; - boala este anterioare

omului;- manifestările patologice au apărut odată cu constituirea materiei vii; - la început, omul primitiv a încercat alinarea suferinţelor, durerilor, vindecarea rănilor cu tot ce se găsea in mediul lui înconjurător, câştigând experienţa pe parcurs;

- urmează o diferenţiere prin observare şi experienţă: → de ex. - dintre plante, care este hrană, otravă sau cu virtuţii curative → leac, remediu, medicament;

- membrul comunităţii cu experienţa mai bogată, mai în vârstă (30-40 ani) devin vraci, conducători de trib şi de religie (cumul de ,,funcţii”: administrative, spirituale cu cele de medic şi farmacist);

- farmacologia empirica utilizează: produse de origine vegetală (pondere), animală, şi minerală (inclusiv apa sulfuroasă);

Page 7: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

7

- forme de remedii: fierturi, uleiuri, ungerile, spălările, inhalaţii, prafuri, boluri, fumigaţii; - apariţia primelor civilizaţii: - primele informaţii ,,ştiinţifice scrise” sunt: → obiecte de cult medicale, vase farmaceutice; - în perioada religioasă înfloreşte farmacia empirică în Egipt, Mesopotamia, China, India. Egiptul antic: Divinităţi, cultul lui: - Thot, zeul medicinii, patronul medicilor, onorat cu epitetul: ph–ar–maki = ,,cel care

conferă siguranţa”, → probabil, de la aceasta noţiune provine cuvântul grec ,,pharmakon”; - Isis, patronul leacurilor vegetale, zeiţa tămăduirii, fecundităţii, naşterii, ocrotire suprema a

vieţii; - Osiris, zeul al reînvierii si al recuperării in extremis al sănătăţii; - Seth, alungător de molime; - Amon, zeul soare, alungătorul bolilor la femei. Triada de zei vindecători, formaţi din: Isis, împreună cu soţul Osiris şi fiul lor Horus. Persoana medicului: sacerdot-medic, medic şi medic-scrib. Scrisul. Hieroglife. Pitograma de medic: → un om şezând, vas farmaceutic, vârf de suliţă (de lanţetă). O parte din ,,farmacopee” egiptene → este reprezentat prin papirusul (cca. din 1550i.e.n.)

descoperit de Ebers, conţin în jur de 100 reţete, după logica de concepere, ca şi astăzi. Papirusul este cunoscut sub denumirea ,,Papirusul Ebers”, şi reprezintă totodată ,,Farmacopeea” Egiptului antic.

Forme farmaceutice utilizate de egiptenii antici sunt: inhalaţii, pulberi, pilule, colire, macerate, cataplasme, emplastre, clisme, unguente, fumigaţii, soluţii apoase, uleioase şi alcoolice (de exemplu: vin, bere), parfumuri etc. Ingredientele sunt de origine: vegetală, animală, minerală.

Cuvântul ,,chimie” probabil provine de la vechi egipteni: Chemi = ţară neagră, → preluat de arabi: al-chema, la greci: chemeea.

Mesopotamia (Orientul Mijlociu): - scris: cuneiforme; tăbliţe de lut găsite la Nippur si în Babilon → considerat: farmacopee

Sumeriană (sfârşitul mileniului III.i.e.n.): conţin plante (250), chimicale (120), medicamente de origine animal la nr.180 (creier, ficat, testicule etc. denotă începutul → opoterapiei);

- Codul lui Hammurabi → conţine de asemenea reţete medicale; - sistem de greutăţi dezvoltat: greutatea de baza era: talantul, subîmpărţit în 60 de mine,

divizate în rândul ei în 60 de sekel (1 sekel cca. 0,27g); - sistemul de greutăţi presupune şi existenţa aparatelor de cântărit adecvat ca precizie; - sistem de numărare sexagesimal combinat cu cel zecimal; - denumirea zilelor după corpuri cereşti a fost moştenită de la această cultură; → regăsim în

limba română, engleză, franceză, spaniolă, italiană etc.; China antică: - mileniul I. î.C. apar scrieri medicale şi farmaceutice, ex. ,,Farmacopeea” chineză → ,,Pen-

Tsao”, indică alegerea, recoltarea şi utilizarea plantelor; menţionează medicamente minerale, de origine animal etc. Pen-Tsao → furnizează primele elemente pentru actul farmaceutic;

- forme farmaceutice: soluţii, colir, unguente, paste, prafuri, pilule, emplastre, boluri, sucuri de plante, decocturi;

- aplicau: acupunctura, ignipunctura, variolizarea (pentru prevenirea variolei), anestezia generală (nu a rămas descrierea);

- cunoşteau: hârtia, faianţa, porţelanul, praful de puşcă, mătase naturală; - comerţ si schimb de informaţii: → drumul mătăsii, legătura cu Orientul Mijlociu, Egipt,

Grecia, Imperiul Roman etc. India antică: - divinităţi vindecătoare în mitologia indiană - Agni; Indra si Soma alături de Siva, care în

acelaşi timp şi binefăcător; - scrieri: ,,Ayurveda” (sec. al IX-lea î.e.n.) – ştiinţa vieţii lungi (veda = ştiinţa, ştiinţa sacră),

completată de medicii: Susruta (Susrutasamhita – indică folosirea plantei Sarpagandha =

Page 8: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

8

ceea ce combate şerpii si utilizat împotriva muşcătorilor de şarpe → este identic cu Rauwolfia serpentina) si Caraka (Carakasamhita);

Farmacologia indiană cuprinde, produse şi preparate de origine: - animale: preparate din şerpi; bezoarul (concentrat din stomacul unor specii de capre, util în

otrăviri ) etc; - vegetale: muştarul (revulsiv), smirna, cânepa indiană (analgezic), usturoiul; carminative ca

scorţişoara, cuişoara; sarkara (zahărul) de unde derivă cuvintele sukkar în arabă şi latinescul: saccharum, în limba română: zahăr, în engleza sugar etc.;

- chimice: sulfatul de fier, salpetru, borax, alaun, oxid de cupru şi preparate mercuriale; se preparau diferiţi acizi: nitric, sulfuric, clorhidric şi numeroase săruri minerale metalice, coloranţi (indigo) etc.

- forme farmaceutice: - medicul Susruta menţionează în lucrarea sa: pilula, unguente, colir, fierturi, macerate, fumigaţie, clisme etc.

- păstrarea produselor folosite ca medicament: - în locuinţa medicilor exista camera pt. păstrarea ,,medicamentelor”; asemănător şi la ,,spitale”,

- la spitale existau ,,grădini botanice” → furnizau materie primă pentru medicament.

Perioada a II-a. PERIOADA FILOZOFICĂ.

Această perioadă istorică este dominat de personalitatea unor medici greci si roman. Grecia antică: - divinităţile medicinii (cca. 1000 î.e.n.): Apollo - zeul soarelui şi al medicinii - fiul lui este

Asclepios (Esculap), devine zeul medicinii şi vindecător suprem, reprezentat în gravuri rezemat de un baston (toiagă) pe care încolăceşte şarpele → simbol al legăturii cu pământul, izvor de leacuri; - în alte situaţii este reprezentat împreună cu fiica sa: Hygiea - ,,zeiţa sănătăţii” - ţinând în mână o cupă din care bea şarpele → cupa cu şarpele devine simbolul farmaciei, – sau cu Panaceea – zeiţa care vindeca toate bolile.

- Hipocrate ( 450 – 377 î.e.n. → născut şi trăieşte pe insula Kos (Cos), unde a creat şi o şcoală de medicină) – Hipocrate este supranumit ca ,,părintele medicinii”:

- şcoala sa inaugurează era raţionalismului; - operele lui şi ale elevilor săi au fost adunate în secolele III-II î.e.n., în lucrarea ,,Corpus

Hipocraticum” → cuprind 300 medicamente; - în concepţia hipocratică, aceleaşi medicament poate avea efecte deosebite şi se folosea

după 2-ă principii: contrarilor şi similitudinii; - conceptul contrariilor: are la baza principiul ,,contraria contrariis curantur” (stă la baza

procedeelor terapeutice alopatice → medicina alopat, utilizează medicamente care combat simptomele sau cauza bolii, de ex. analgezice, antibiotice, chimioterapice);

- conceptul similitudinii are la bază principiul: ,,similia similibus curantur” (concept terapeutic care stă la baza homeopatiei, → homeopatia utilizează remedii care provoacă simptome similare cu cele care trebuie combătute şi sunt folosite în terapie în concentraţii foarte mici, sau aproape infinite);

- teoria celor 4 umori (sânge, flegma, bila neagră, bila galbenă): echilibrul umorilor numit → eucrazia, dezechilibrul lor sau boala, poartă denumirea → discrazia;

- preocupări filozofice, etice si deontologice apar în: ,,Jurământul lui Hipocrate”. Iatros (bl. gr. medic) → numele persoanei de la şcoala ştiinţifică medicală de care aparţinea

practica medicală şi farmaceutică. Aceste învăţaţi desfăşurau activitatea lor în iatreon (oficina medicală), iar medicamentele ţineau într-o cameră aparte, numit: apothiki (lb. gr. cameră depozit), de la care derivă termenul în limba latină → apothicarius (în ţările germanice: Apotheke, în Transilvania: potică).

În timpul elenismului alături de propriu zişi ,,iatros” (medic), au existat şi vindecători care practicau empiric această şcoală:

- pharmakopoles → persoane care vindeau remedii (pharmakon = remediu, medicament; poleo = a vinde);

- rhizotomos → persoane care preparau leacuri vegetale (bl. gr. Rhiza + rădăcina, tomaio = a tăia).

Page 9: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

9

Pharmakon = medicament, iniţial a însemnat ,,ceea ce poartă pământul”. Cuvântul pharmakon derivă din phero = a purta, ce a dat substantivele: pharma şi pharmakon.

,,Farmaco-” este un element de compunere în termenii medico-farmaceutici care se referă la medicament în cele mai multe limbi, inclusiv în limba română şi anume: farmacopee, farmacie, farmacologie, farmcodinamie, farmacografie, farmacocinetică, farmacognozie, farmacoterapeutică s.a.

Farmacia la ROMA. Farmacia la Roma s-a inspirat din medicina empirică a

popoarelor vecine şi a altor popoare cu care au venit în contact în urma cuceririlor militare. În consecinţă se recurgea deopotrivă la metodele de vindecare populare şi ,,culte’’ practicate de slujitorii unor divinităţi de origine greacă, ca Apollo, Aesculapius (Asclepius) Higiea etc. şi italica Dea Febris, Dea Carna, Dea Scabies etc.

Medicina cultă şi laică, profesată de medici aparţinând de diferite curente de gândiri medicale din secolele aferente perioadei epocii eleniste, au influenţat medicina şi în Imperiul Roman.

Romanii s-au distins prin extraordinarele construcţii sanitare şi igienice, care au jucat un rol important în viaţa de toate zilele şi în sănătatea publică. Dezvoltarea oraşelor, creşterea exigenţelor culturale, epidemiile, şi războaiele purtate de romanii, au necesitat prezenţa unor medici învăţaţi.

La romani arta farmaceutică este reprezentată de câteva mari personalităţi ca: Celsus şi Dioscorides celebri prin tratamentele în materie medicală. Dioscorides, grec refugiat la Roma, scria ,,De materia Medica” importantă operă a antichităţii. Ultimul mare reprezentant al medicinii antice şi pentru

trecutul farmaceutic, a fost Claudius GALENUS (130—210 e.n.) cel mai mare medic-farmacist al antichităţii, născut la Pergam. Studiile sale filozofice le-a completat cu acelea de medicina făcute la Pergam, Smirna (Asia Mica) şi Corint. Galenus vine la Roma, ca medic al lui Marcus Aurelius şi Septimius Severus, bucurându-se şi de un mare prestigiu. Galenus inspirându-se din învăţăturile diferitelor şcoli greceşti (Cos, Alexandria) şi romane (Şcoala metodică) le-a sintetizat într-o concepţie medicala unică dezvoltând mult ,,arta de a vindeca’’ inclusiv metodele de preparare a medicamentelor fapt pentru care este socotit ca ,,părinte al farmaciei” iar ca omagiu ,,ştiinţa care transforma drogurile în medicamente” s-a numit ,,farmacie galenică”. În clasificarea medicamentelor Galen s-a ghidat după acţiunea lor asupra organismului şi după calităţile lor. Inspirându-se din lucrările de farmacologie greacă elenistă, şi romană în explicarea modului de acţiune precum şi în clasificarea medicamentelor Galen a luat în considerare calităţile fundamentale ale celor patru elemente şi anume: caldul (focul), recele (aerul), umedul (apa), şi uscatul (pământul). După proprietăţile medicamentelor diferenţiabile organoleptic, prin gust, Galenus deosebeşte nouă calităţi, si anume: astringent, acerb, auster, acid, dulce, unsuros, sărat, amar, acru. Galenus s-a preocupat cu problema:

- înlocuirii unor ingrediente cu altul (Quid pro quo); - aspectelor toxicologice.

A compus mai mult de 500 lucrări de medicina în care în mare parte cuprinde clasificarea, compoziţia, descrierea proprietăţii, modului de preparare şi conservarea medicamentelor. Dintre aceste lucrări cele 14 cărţi de ,,Ars Magna” (Megateche sau Metoda terapeutică) au devenit un îndrumar preţios sute de ani mai târziu. Farmacologia şi tehnicile de preparare a medicamentelor a lui Galen, reprezintă cel mai înalt nivel pe care l-a atins aceasta disciplină în antichitate.

Page 10: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

10

Operele lui Galen au fost foarte răspândite in Europa şi în Orient (la arabi) din Evul mediu pana la Renaştere, când începe critica galenismului. Adepţii medicaţiei cu remedii şi formule medicamentoase de origine vegetala cunoscute în cea mai mare parte în antichitate au fost denumiţi ,,galenişti” iar medicamentele lor se numea ,,galenica’’, în cinstea lui Claudius Galenus. În Roma antică, ca şi în Grecia elenă, medicamentele se vindeau în oficine deschise direct pe stradă. Marii comercianţi ,,mercantores” cu întinse relaţii comerciale, asigurau afluxul medicamentelor exotice la Roma. Vânzătorii de remedii au fost numiţi de Galen, myropolai sau pharmakopolai. Unii dintre ei aveau dughene cu leacuri, fiind numiţi sellularius, adică cu loc fix de vânzare, iar alţii circulatores, care făceau comerţ ambulant cu medicamente. Aceşti vânzători se îndeletniceau şi cu prepararea unor remedii şi cei care aveau în acelaşi timp şi un depozit de medicamente cunoscut şi sub denumirea de apotecarii. Otrăvurile se vindeau de către veneficii. In Roma antică dughenele vânzătorilor de alefii şi unguente medicinale şi cosmetice, → numiţi unguentarii, erau aşezate în Via Sacra, la poalele Capitolului, într-un cartier numit Vicus Unguentarius. Alefiile şi fardurile, prafurile de dinţi, săpunurile se produceau pe o scara largă. Cosmetica romana a ajuns la un nivel foarte dezvoltat. Cosmeticienii îşi aveau chiar o divinitate protectoare numita Venus Saponaria. Scriitorii romani ca Pliniu, Catul şi Ovidiu consemnează în lucrările lor diferite produse cosmetice. Medicul lui Traian cu numele Criton, la cererea împărătesei a scris o lucrare intitulată ,,Farmaca Cosmetica” (Medicamente cosmetice) al cărei rezumat s-a păstrat până în zilele noastre. Aparatura şi ustensilele folosite la prepararea medicamentelor au fost variate şi numeroase, dintre care menţionăm: - balanţe (libra; statera), vase de sticlă, metal (bronz, fier etc.), ceramică şi alabastru, precum şi de lemn, atât pentru diferitele procedee de preparare, cât şi pentru păstrarea medicamentelor. Zdrobirea şi pisarea minereurilor, produselor vegetale tari etc. se făcea cu ajutorul mojarelor (mortarium), iar frecarea unguentelor şi alifiilor se făceau în vase speciale. Dozarea ingredientelor solide şi lichide se făcea cu respectarea sistemului de greutăţi şi măsuri romane, despre care Remmius Palaenon a scris poemul ştiinţific ,,Liber de ponderibus et mensuris’’ în hexametru. Remmius indica procedeul stabilirii greutăţii substanţelor solide şi lichide, volumul acestora din urmă, măsurându-se cu ajutorul unui instrument comparabil cu areometrele din timpurile noastre, utilizate la determinarea densităţii lichidelor. Necesitatea cântăririi precisă a medicamentelor a impus stabilirea şi utilizarea greutăţilor medicale. Sistemul roman de greutăţi medicale cuprindea:

- mina usu medico; 1 mina = 16uncii = 500g; - libra; 1 libra = 12uncii = 360g; - uncia; 1 unica = 8 drahme = 30g; - drahma; 1 drahma = 3 scrupulos = 3,75g; - scrupulus; 1 scrupulus =3 obulus = 1,20g); - obulus; 1 obulus = 3 siliqua = 0,60g; - siliqua; 1 siliqua = 0,20g.

Sistemul de greutăţi roman s-a păstrat în medicina aproape 1500 de ani, suferind modificări în timpul Renaşterii, când s-a elaborat sistemul de greutăţi medicale din Nűrnberg.

Perioada a III -a. PERIOADA EXPERIMENTALĂ. Farmacia la arabi. O contribuţie la dezvoltarea ştiinţelor farmaceutice au adus-o alchimiştii arabi. Influenţa

arabă se afla la baza acestei dezvoltări; ei inventează aparatul de distilat şi distilarea, antrenarea cu vapori de apă (apele aromatice, izolează alcoolul etilic, aldehidele, o serie de alcaloizi etc.) şi sublimarea.

Tot arabii în timpul domniei lui Al-Mansur, au înfiinţat prima farmacie publica în anul 754 d.C, la BAGDAD cu specialişti în prepararea medicamentelor, perioada în care în ţările Europene farmaciile erau inexistente.

Page 11: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

11

In anul 873, în spitalul din El-Kahira (Cairo) funcţionează o farmacie, iar farmaciile publice în multe oraşe au stat sub controlul autorităţilor, iar activitatea lor s-a desfăşurat pe baza îndrumării şi a normelor acceptate cu privire la prepararea medicamentelor.

In Spitalul din Gondisapur a funcţionat atât o farmacie cât şi o şcoală medicală. Conducătorul spitalului (sec.IX) a redactat o lucrare numita ,,Grabadhin” (Aqrabadhin), care este un îndreptar pentru prepararea medicamentelor, corespunzător cu un dispensatorium farmaceutic de spital.

În această perioadă găsim medici dedicaţi preocupărilor farmaceutice teoretice şi practice. Astfel în lumea arabă pentru prima dată în istorie, apare figura farmacistului, deţinător al unei farmacii publice sau având sub îngrijirea sa o farmacie spitalicească. Chiar dacă, de la aceasta dată, farmacia începe să se contureze ca o specialitate aparte, mai trebuia să treacă multe secole până când medicina şi farmacia se va separa total.

GEBER sau Jabir Ibn HAYYAN, este un reprezentant de seama al alchimiei arabe, supranumit în Europa «Magister Magistrorum». El a preparat acizi anorganici (acid sulfuric, acid azotic sau nitric) şi aqua dissolutiva (obţinut prin distilarea salpetrului, alaunului, sulfatului de cupru) pentru dizolvarea aurului, iar laptele de sulf (sulf precipitat) ingredient pentru alefii şi fumigaţii. Sublimatul corosiv, nitratul de argint şi sărurile amoniacale erau cunoscute de Geber. El aminteşte deja tinctura sau elixirul (el-iksir), forma arabizată a cuvântului grec ,,xiros”, ceea ce înseamnă ,,extras”.

Spre sfârşitul secolului al XIII-lea apare lucrarea alchimistica «Summa Perfectionis Magisterii» (Tezaurul celei mai înalte învăţături) atribuit lui Geber.

Geber deschide calea pentru metoda experimentală a studierii medicamentelor. AVICENA sau Abu Ibn Sina. Ibn AVICENA (980-1037) celebru medic si farmacist, dotat cu

calităţi intelectuale strălucite a asimilat în opera sa tot ce era mai important în medicina antica greacă, latină, bizantină şi arabă. Opera principală: „Canon Medicinae” (Canonul ştiinţei medicale). Farmacologia lui Avicena este raţională. Formele galenice sunt cele cunoscute de medici greci, roman, bizantin şi arabi. El indica prima dată întrebuinţarea unguentului mercurial în tratamentul combateri parazitului Pediculus pubis şi introducerii arsenicului pe cale bucală în poţiune.

KOHEN EL ATTAR sau Cohen, autorul lucrării «Manual de Oficina» care descrie în 25 capitole cunoştinţele farmaceutice necesare activităţi în oficină, din care nu lipseşte nici expunerea experienţei personale. Exemplificăm capitolele: sinonimele de medicamente rare, menţionate în ordinea alfabetică; sfaturi către farmacist; greutăţi şi măsuri; recoltări, conservări şi examinării medicamentelor simple şi compuse etc.

Farmacia medievală în Europa. Prin expansiunile lor în Europa, arabi aduc cu ei alchimia şi magia alături de numeroase

medicamente şi înfiinţează primele farmacii. Arabii au căutat să realizeze transmutaţii ale elementelor (exemplu: plumbul, mercurul sunt

metale imperfecte) în aur şi argint (metale perfecte) cu ajutorul pietrei filozofale. Contactul dintre medicina arabă şi cea europeană a avut urmări importante pentru dezvoltarea

medicinii şi farmaciei occidentale. Este semnificativă pentru prima dată a diferenţierii farmaciei de medicină şi constituirea ei într-o profesiune aparte, bine definită.

Prin crearea de farmacii s-a realizat o instituţie sanitară în care specialistul în medicamente, respectiv farmacistul desfăşoară activitatea. Astfel erau asigurate condiţii de spaţii corespunzătoare pentru prepararea medicamentelor cât şi pentru primirea şi deservirea pacienţilor.

Organizarea farmaciilor publice şi de spital constituie un mare aport al civilizaţiei arabe la progresul cultural general şi dezvoltarea farmaciei în particular.

Sub influenţa arabă, în secolul al XII-XIII, în Europa de vest farmacia devine o profesie distinctă faţa de medicina.

In Europa se deschid primele farmacii şi anume: - în 1140 la, NEAPOLE (Italia); - în 1180 la, PARIS (Franţa); - în 1278 la, PRAGA (Germania); - în 1250 la, KÖLN (Germania)

- în 1271 la, Trogir (Dalmaţia, care aparţine de Croaţia) etc. O dată cu apariţia primelor farmacii, în partea sudică a Franţei, profesia de farmacist se separă

de cea de medic, printr-o lege decretată în oraşul Arles.

Page 12: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

12

Actul de jurisdicţie, care pune bazele legale ale farmaciei în Europa occidentală, dat de

FREDERIK al II-lea în 1240. De acum încolo, în istorica luptă a omului, pentru păstrarea sănătăţii şi vindecarea bolilor, farmacistul se găseşte alături de medic.

Separarea celor două profesii a impus măsuri juridice şi deontologice şi apariţia de legislaţii speciale activităţii farmaceutice privind :

- înfiinţarea farmaciilor;

- relaţiile dintre medic si farmacist; - reglementarea modului de funcţionare a oficinelor;

- reglementari legate de prepararea medicamentelor;

- controlul medicamentelor si al materiilor prime; - modul de eliberare, etc. Datorita atât influenţei arabe cât şi dezvoltării cunoştinţelor farmaceutice, apar primele

farmacişti laici, numiţi apothecarius, speciatorius sau confectionarius alături de ei, mai găsim vânzătorii de mirodenii şi medicamente: pebrarii sau vânzători de piper; aromatarii sau vânzători de substanţe aromatice.

In Italia din rândul comercianţilor de mirodenii se diferenţiază categoria de ,,spezieri de medesine’’ a farmaciştilor propriu-zişi.

Prin intermediul unor termeni neogreceşti de la cuvântul italian speziale respectiv spezieria derivă cuvintele româneşti vechi de spiţer (farmacist) şi spiţerie (farmacie).

Farmaciile medievale erau mai puţin încăpătoare, în care farmacistul şi ajutoarele acestuia făcea toate operaţiile de tehnica farmaceutică, depozitarea materialelor şi vânzarea, respectiv eliberarea medicamentelor.

Cu timpul farmaciile au fost mai bine organizate, existau încăperi separate pentru materiale, laborator şi oficină, în care se găseau aşezate vase, cutiile şi borcane cu medicamente, servind totodată pentru primirea şi deservirea pacienţilor.

Vasele cu ingrediente erau marcate cu semne alchimice convenţionale, iar pentru vegetale se obişnuia indicarea denumirilor prescurtate. Pe lângă ustensilele de mână mai mici, farmaciile erau înzestrate cu aparate de distilat, diferite mojare, site, balanţe, etc.

Reţetele de către medic au fost transmise verbal, dând naştere la multe inconveniente. Mai târziu o dată cu ieftinirea hârtiei începe încetăţenirea reţetelor scrise şi semnate de medic, trecute apoi întru-un registru de către farmacist.

Din secolele al XII-lea şi al XIII-lea farmaciştii s-au organizat în corporaţii. Ocupaţia de farmacist fiind considerate ca o profesiune (ars), ca si cea de medic. De exemplu, in anul 1300 la

MILANO, apare o corporaţie numai a farmaciştilor şi aromatarilor. Pregătire profesională. Farmacistul era obligat să facă un stagiu lung, de mai mulţi ani, lângă

un farmacist cu reputaţie, după care a fost examinat profesional de o comisie, compuse din farmacişti şi un medic.

Ordonanţa din 1322 a facultăţii de medicină din PARIS, obliga pe farmacişti la depunerea anuală a jurământului impus personalului farmaciei şi herbariştilor (culegători şi vânzători de plante medicinale).

Şcoala medicală din localităţile: SALERNO (Italia de sud), MONTPELLIER şi CORDOBA în perioada premergătoare Renaşterii au exercitat o mare influenţă dezvoltării medicinii şi farmaciei europene. Şcoala medicală din Salerno a jucat rolul unei verigi între medicina şi farmacia arabă şi europeană.

Perioada Renaşterii. In epoca Renaşterii, farmacia era caracterizata cu un orizont practic şi ştiinţific larg, bazat pe

cercetarea directă a naturii. În aceasta perioada apare o altă viziune despre lume şi om, caracterizată în umanism, sub raportul civice, intelectuale şi morale. Din ce în ce mai mult apare interese faţă de astronomia, fizica, anatomia, fiziologia etc.

In timpul Renaşterii, se transpun în medicină interpretarea unor funcţii ale organelor. Studierea critică a moştenirii ştiinţifice a trecutului au imprimat medicinii şi farmaciei un ritm

de dezvoltare mai mare, caracterizat în cunoaşterea mai precisă a bolilor, epidemiilor etc., găsirea unor mijloace de apărare şi vindecare de exemplu, împotriva ciumei sifilisului etc.

Page 13: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

13

Medicii şi farmaciştii fac efort să obţină medicamente noi mai active, să sistematizeze cunoştinţele farmacologice şi farmaceutice, valorificând cunoştinţele ale chimiei (alchimiei) şi ale botanicii.

Dezvoltarea botanicii generale şi farmaceutice au favorizat evoluţia farmaciei, primind un impuls puternic şi din partea chimiei. Studierea minereurilor, a proprietăţilor lor fizice şi chimice, elaborarea unor noi procedee de laborator, obţinerea de noi produşi chimici, au avut partea lor importanţa în perfecţionarea tehnicii farmaceutice precum şi a chimiei aplicate în prepararea remediilor.

PARACELSUS (1493-1541) pe numele sau adevărat Philipus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim, fiul unui medic vestit – Wilhelm Bombastus von Hohenheim – originar de lângă Strasburg şi stabilit în Elveţia în localitatea Einsiedeln de lângă Zűrich, a fost o persoană remarcabilă a farmaciei din epoca Renaşterii, a deschis căi noi pentru dezvoltarea a gândirii nu numai medicinii, ci şi farmaciei, punând bazele extracţiei vegetale, elaborând procedeele de preparare a tincturilor şi a metaloterapiei şi a introdus pentru prima data ideea de principiu activ, discutând despre necesitatea cercetării ,,chintesenţei din plante”. Paracelsus a preparat o serie de tincturi acordând o foarte mare importanţă farmacologică şi terapeutică. A întrebuinţat foarte mult în terapie metale, ca cuprul, antimoniul şi mercurul, astfel fiind un iniţiator de metaloterapie. Rezultatele chimiei obţinute în cursul sec. al XVI-XVIII-lea concepţia medicală a lui Paracelsus, dezvoltată pe baza chimiei au promovat apariţia iatrochimiei, ca curent progresist în medicina secolului al XVII-lea. Aşa se desfăşoară

procesul împletirii medicinii cu chimia. Paracelsus deosebeşte şase categorii de medicamente: - Quintae essentiae - medicamente cu efecte puternice pătrunzătoare ca ,,eterul’’. Eterul

fiind considerat al 5-lea element (quinta essentia); - Magisteria - de exemplu: Magisterium sulfuris, Sulfur precipitatum etc. - Arcana - medicamente cu efecte puternice (arca = dulap, scrin, caseta) referindu-se la ce

se ţin închis, în secret; - Specifica - medicamente care acţionează în mod propriu deosebit si ascuns, prin forma lor

caracteristică (forma specifică) şi prin proprietăţile lor deosebite (ens specifica) de exemplu Specificum anodynum sau extract de opiu;

- Elixira - tincturi compuse (tinctura composita) si mixturi; - Extrinseca - diferite medicamente utilizate extern. Această clasificare a încercat să facă ordine în cadrul medicamentelor folosite atunci, dar lipsa

cunoştinţelor farmacodinamice ştiinţifice din vremea lui n-a reuşit sa depăşească limitele

practicismului empiric, bazându-se pe practica şi experienţa. Marile descoperiri geografice au avut importante urmări economice şi ştiinţifice, interesând

atât medicina cât şi farmacia. In sec. al XV-lea, creşterea populaţiei oraşelor, frecventa epidemiilor, cererea mare de

medicamente, înfiinţarea farmaciilor publice, necesitatea introducerii unor norme unitare în prepararea, manipularea, controlul şi eliberarea medicamentelor, a determinat apariţia primelor farmacopei (pharmakon = remediu, medicament; + poein = a face).

Prima lucrare a fost ,,Compendium Aromatariorum” a medicului italian Saladino d’Ascoli, tipărită la Bologna, în 1488.

In secolul al XVI-lea, Valerius Cordus tipăreşte: ,,Dispensatorium Pharmacopolarum” la Nürnberg, în 1548, prin care consolidează deontologia farmaceutică.

Prima farmacopee din lume realizată de un farmacist, este considerata lucrarea : ,,Thesaurus Aromatariorum” apărut la Milano în 1512 de P. Suardo.

Page 14: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

14

In epoca Renaşterii numărul farmaciilor era în creştere, devenind o instituţie obişnuită în viaţa oraşelor. Farmaciile aveau caracterul unor instituţii urbane. Unde numărul farmaciştilor era mai mare s-au asociat în corporaţii profesionale, fie de sine stătătoare, fie împreună cu alte profesiuni oarecum înrudite.

La Nürnberg (Germania), s-a adoptat un anumit sistem de greutăţi medicale si farmaceutice, care începând din 1555, a fost acceptat oficial. Acest sistem de greutăţi s-a dezvoltat din cel roman, suferind modificări. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost înlocuit cu sistemul de greutăţi austriac.

← Trusă medicală şi farmaceutice sec. XVI.

Organizarea interioara a farmaciilor

respecta anumite cerinţe impuse şi de caracterul comercial al farmaciei, pe lângă latura profesională şi de aspect profesional. Încăperea propriu-zisă:

- Oficina, era accesibila dinspre stradă sau piaţă. In spatele acestea se afla

- Laboratorul, completate cu un - Depozit de materiale.

Stocurile mari de produse vegetale erau aşezate în poduri bine aerisit.

Vasele farmaceutice erau confecţionate din lemn, staniu, sticlă, faianţă etc. şi prezentau diferite forme şi capacitate corespunzătoare scopului.

Manufacturile din Renaştere au produs vase farmaceutice de mare frumuseţe artistică.

Vasele au fost signate fie cu semne alchimice convenţionale ale substanţei chimice, fie prin abrevierea denumirilor latine ale remediilor.

În laboratoarele se găsesc aparate şi instrumente pentru prepararea medicamentelor ca

de exemplu, cuptoare pentru încălzirea aparatelor de distilat, sobe de vânt (focul s-a întărit cu ajutorul foalei), baloane de sticlă, mojare, retorte, vase pentru amestecarea şi pulverizarea drogurilor şi substanţelor, amestecarea şi omogenizarea alefiilor, răzătoare, linguri, prese pentru produse vegetale,

balanţe, site, recipiente şi tigăi, instrumente pentru prepararea pilulelor etc.

← Recipiente din sec. XV şi XVI Învăţământul farmaceutic universitar, în

Renaştere, se desfăşura lângă un maestru de farmacist cu reputaţie sub supravegherea corporaţiei farmaciştilor.

Durata instrucţiei era de 4-6 ani, sau mai mult, după care candidatul a fost supus unui examen teoretic şi practic, susţinut în faţa cancelarului sau decanului Facultăţii de Medicina, reprezentaţilor corporaţiei farmaciştilor, consiliului de magiştrii în farmacie, consemnată într-un document (diploma, atestat) care dădea dreptul să-şi exercite profesiunea. Cu ocazia deschiderii unei farmacii proprii sau la învestirea unui farmacist pentru conducerea farmaciei orăşeneşti, acesta

era obligat să depună un jurământ profesional, şi de fidelitate, după o formulă tradiţională impusă de împrejurările date.

In afara farmaciilor publice orăşeneşti sau particulare au mai funcţionat farmacii la unele spitale, farmacii militare portative sau mobile (medicamente aşezate în lăzi mari transportate cu căruţe) şi truse de farmacie de călătorie sau personală.

Page 15: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

15

Perioada a IV-a. PERIOADA ŞTIINŢIFICĂ. Farmacistul se separă de prăvălie şi se asociază în colegii profesionale. Această perioadă debutează cu descoperirile legate de unor savanţi, farmacişti şi chimişti: • R. Minderer (prepară soluţia de acetat de amoniu → Spiritus Mindereri – 1600); • L. Riviére (1640 apare ,,Praxis Medica”, indică prepararea poţiunii antivomotive, cunoscut:

Potio Rivieri sau Limonadă gazoasă, prevăzut şi în FR X); • J. R Glauber (Pharmacopeea spargyrica – Farmacopeea chimică 1654; obţine sulfatul de

sodiu şi glucoză – 1658); • Pierre Seignette (tartrat de potasiu şi sodiu utilizat ca laxativ – 1672); • Nicolas Lémery (primul tratat de chimie: Cours de Chemie – 1675; Dictionnaire Universal

des Drogues Simplex – 1698); • Karl Wilhelm Scheele (descoperă o serie de acizi organici: citric, tartric, uric, malic, lactic,

benzoic, galic, cât si glicerina, acizi: fosforic, cianhidric, arsenic; calomelul; elemente ca: oxigen, clor, iar din oase fosforul etc.).

Secolul al XVIII-lea este dominat de marele descoperiri: • in botanică C. Linné; • fizică: Alessandro Volta, A. M. Ampére, Luigi Galvani, R. A. Réaumer, D. G. Fahrenheit, A.

Celsius, A. Baumé; • chimie: J. Priestley descoperă oxigenul, dioxidul de carbon si oxidul de carbon; • H. Chavendish in 1776 descoperă hidrogenul; • M. V. Lomonosov si A. L. Lavoisier au formulat ,,Legea conservării masei” – 1788. In anul 1777 ia fiinţă la Paris: Collége de Pharmacie, iar in 1796 – Societé libre des

pharmacies des Paris, - crează şcoala de farmacie. Continuă şirul descoperirilor: este cunoscut cromul, beriliul (Vauquelin), peroxid de hidrogen

(substanţa activă în apa oxigenată) Thenard, morfina (Sertürner), se întroduce homeopatia în terapeutică (S. Hahnemann), se descoperă chinina (Pelletier si Caventou 1818), vaccinul antirabic (L. Pasteur 1887), digitalina (Nativelle 1868), se pun bazele fiziologiei moderne (Claude Bernard), apare aspirina (Bayer 1899), se descoperă anafilaxia (Richet si Portier 1901), radium (Pierre si Marie Curie), chimioterapia (P. Erlich), sulfamide (Domagk 1936), antibiotice: penicilina (Fleming 1929), streptomocina (Waksmann 1947), hormonii: adrenalina (izolată de Takamine), insulina (izolată de Banting si Best), anestezici locali: stovaina (Fourneau).

Evoluarea şi dezvoltarea formelor farmaceutice. Limousin, în sec. al XIX-lea realizează fiolele cu morfină. Creşte interesul pentru comprimate,

ceea ce conduce la perfecţionarea şi automatizarea maşinilor de comprimat (cu excentric şi rotative). Caşetele sunt înlocuite cu comprimate şi/sau capsule gelationase. Colutoriile, fumigaţiile şi lichidele de uz extern şi cele destinate pe mucoase în parte sunt condiţionaţi ca aerosoli.

În a două jumătate a sec. XX, se semnalează primele accidente terapeutice prin supradozaj şi se pune problema echivalenţei terapeutice la medicamente cu acelaşi principiu activ şi forma farmaceutică în acelaşi doze, ca să fie echivalente clinic.

Studiind raportul între substanţa activă (principiul activ) şi excipienţi, în S.U.A. apare noţiunea: biofarmacia.

Biofarmacia este ştiinţa care studiază şi sintetizează relaţia existentă între natura şi intensitatea efectului biologic al substanţei medicamentoase şi proprietăţile sale fizico-chimice în corelaţie cu natura excipienţilor, tipul procesului tehnologic al formei farmaceutice.

S-au dezvoltat pe lângă formele clasice de administrare, medicamente cu acţiune controlat ca sistemele terapeutice, apoi au apărut formele cu acţiune modificată ca sisteme osmotice orale, microforme, sau realizat medicamente cu acţiune ,,tintă” (liposomi, niosomi, nanocapsule, nanoparticule etc).

Page 16: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

16

Farmacistul şi personalul farmaceutic devine un educator sanitar, consilier al medicului în luarea deciziilor asupra naturii medicamentului, inclusiv în calitate ca farmacist clinician, cu rol fundamental şi indispensabil în menţinerea sănătăţii publice.

Rolul farmacistului se impune în diferite nivele de realizarea medicamentului:

• - în producţie; • - în cercetare; • - documentare; • - aprovizionare-desfacere; • - marketing – comerţ;

• - control calitate; • - evaluare (farmacist clinician); • -farmacovigilenţa; • - educaţia sanitară.. Preocuparea de bază a farmacistului în concluzie este deci asigurarea calităţii medicamentului

ceea ce implică respectarea tuturor regulilor de bună practică de fabricatie RBPF (G.M.P.), a cunoasterii biodisponibilitătii principiului activ si asigurarea stabilitătii fizico-chimice si microbiologice.

Farmacistul are obligaţia etică de a obţine medicamente corect dozate eficiente terapeutic şi stabile. Din acest motiv principiul optimizării formulării stă în centrul atenţiei cercetătorilor din domeniul tehnicii farmaceutice, cât şi studiul posibilităţilor de modulare şi metrizare a acţiunii, după scopul terapeutic dorit.

DEZVOLTAREA FARMACIEI PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE.

Din antichitate, avem puţine referiri asupra modului în care dacii şi apoi populaţia daco-romană au utilizat diferite remedii pentru tratamentul bolilor. Platon (sec. IV – III î. Hr.) încă din antichitate subliniază priceperea dacilor asupra plantelor binefăcătoare si tratamentul bolilor.

Dacia era un stat important pentru diferiţi cărturari ai antichităţii. Se consideră, după unele surse istorice, că celebrul Hipocrate a fost discipolul unui trac, cu numele Herodicos.

Regele Buerebista şi preotul Deceneu aveau temeinice cunoştinţe de medicină. Dacii cunoşteau şi utilizau otrăvurile, fumigaţiile narcotice cu sămânţă de cânepă, veninul de

vipera, preparau diferite unguente etc. În secolele premergătoare formării statelor feudale, în cele trei provincii: Moldova, Ţara

Rmânească şi Transilvania, nu putem vorbii de o farmacie propriu-zisă. Referinţe scrise legate de evoluţia activităţii farmaceutice le avem după secolul al XIII-lea.

In cursul Evului Mediu, între provinciile tării noastre au existat strânse legături în domeniul medicinii şi farmaciei, inclusiv a comerţului cu diferite mărfuri. Mărfurile destinate comerţului, includeau atât condimentele cât şi diferite plante aromatice şi medicinale, care erau folosite în vremuri în scop medical.

Deşi înaintea sec. XIII, nu există date scrise despre farmacişti şi farmacii propriu zise, dar au existat preocupări în acest sens → culegători şi vânzători populari de leacuri empirice. Terapeuţii din această perioadă istorică se bazau pe empirism, iar personalul implicat în această activitate erau: moaşele, doftoroaiele şi probabil chiar personal ocult. Exista o activitate medicală practicată la mănăstiri, la curţile domneşti etc.

Medicina călugărească aveau bolniţe destinate clerului bolnav, bazată tot de ,,materia medica” populară. Astfel de bolniţe se semnalează la Tismana în sec. XIV, Bistriţa (Oltenia, sec. XV), Neamţ (Moldova, sec. XIV), Prislop (Transilvania, sec. XIV).

Pe teritoriului Ţării Româneşti existau două posibilităţi de îngrijire a sănătăţii: una cultă, asigurate de medici de la curţile domneşti şi alta empirică, cunoscută de populaţie.

Primele informaţii despre medicament şi obligaţiile celor ce-l mânuiesc apar în pravilele lui Vasile Lupu (1646) şi Matei Basarab (1652), când găsim consemnat termenul pentru farmacist → ,,spiciar” sau ,,spicear”.

Page 17: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

17

Prin intermediul unor termeni neogreceşti, de la cuvântul italian ,,speziale”, respectiv ,,spezierie” derivă vechile cuvinte româneşti de :,,spiţer” = farmacist şi spiţerie = farmacie.

În lucrările lui D. Cantemir apare termenul de ,,doftorie” (astăzi doctorie) pentru medicament, pe lângă termenul de ,,leac”.

Prima farmacie publică se înfiinţează la Sibiu in sec. XIV, atestat printr-un document din 1494; în 1516 la Bistriţa; în 1520 la Braşov; în 1546 la Făgăraş; iar în Cluj în 1573.

În documentele vechi din Transilvania, farmacistul este înscris cu denumirea: apothicarius (în limba latină), iar medicamentul → ,,medicamentum” (în limba latină), sau ,,arztnei” (n limba germană). La Bucureşti, cu o diferenţă de 200 de ani faţă de Transilvania, a fost înfiinţată în 1740, de farmacistul sas J. Traugott - Seuler, prima farmacie publică. În anul 1757 şi la Iaşi se înfiinţează o farmacie, pe lângă spitalul Sfântu Spiridon.

In secolul XIX, fiecare oraş mai mare avea o farmacie, pe lângă dughene → vindeau plante medicinale si drogherii → unităţi comerciale care se ocupau cu comercializarea vopselelor si a drogurilor (medicamentelor).

Vase farmaceutice sfârşitul sec. al XIX-lea început sec. al XX-lea.

In sec. XIX-lea sub influenţă franceză apar termenii: farmacist, farmacie, menţionat oficial

prima dată în ,,Orânduiala pentru farmacişti”, care este un îndrumar foarte bine conceput, dat în 1819 sub domnitorul Alexandru Şuţu.

Înfiinţarea învăţământului farmaceutic se datorează medicului militar francez Carol Davila. El, iniţial a organizat serviciul militar medical în România.

C. Davila în anul 1857 a înfiinţat ,,Şcoala naţională de medicină şi farmacie”. În 1862, în Bucureşti, încep cursurile cu durată de studii 5 ani la Şcoala superioară de

farmacie”, iar la Iaşi în 1879. În anul 1867 ia fiinţă prima facultate de medicină şi farmacie la Bucureşti. În anul 1874 se adoptă prima lege sanitară care reglementează statutul profesiei de farmacist. Se dezvoltă învăţământul superior farmaceutic şi în alte centre şi anume: - La, Cluj în 1888, admiterea în învăţământul superior făcându-se după modelul austriac; - La, Iaşi în 1912-1913; - La, Târgu-Mureş, în 1948; - Astăzi, şi în alte oraşe: Timişoara, Arad, Oradea, Constanţa. Farmacistul în activitatea sa, era ajutat de calfe (ajutant), cărora li se pretindea gimnaziul şi 4

ani de practică în farmacie. Pe lângă învăţământul superior farmaceutic a existat şi există posibilitatea pregătirii cadrelor

medii farmaceutice, cărora după al II-lea război mondial li s-a pretins ca studii, pentru admitere, liceul, diplomă de maturitate (bacalaureat). Durata de pregătire în specializarea asistent de farmacie fiind 2-3 ani. În prezent 3 ani, ca asistent medical farmacie.

La începutul secolului al XIX-lea, în fiecare oraş mare, exista câte o farmacie. În anul 1805, se reglementează circulaţia toxicelor şi a stupefiantelor, şi tot la începutul

secolului al XIX-lea se introduce taxa obligatorie pentru reţete, iniţial fiind utilizată taxa vieneză. Din prima parte a secolului al XIX-lea (1800-1830) se cere respectarea unui cadrul legal de

funcţionare a unităţilor farmaceutice şi se impune depunerea unui jurământ pentru farmacişti. Tot în această perioadă patronului de farmacie i se impun studii superioare în domeniu, studii făcute în acea perioadă în străinătate, mai târziu, în facultăţile din ţară.

Între anii 1830 – 1834 se înfiinţează la Iaşi prima societate: ,,Societatea de medici si naturalişti din Iaşi”, din care făceau parte şi farmacişti.

In 1870 la Bucureşti se înfiinţează ,,Societatea farmaciştilor români”. În jurul anului 1850, apare „Gremiul Spiţeresc” (Colegiul), ca formă de organizare a

farmaciilor. Dreptul de control asupra activităţii colegiului era al medicului şef din oraşul respectiv.

Page 18: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

18

Exigenţele pentru farmacii devin din ce în ce mai mari. Fiecare farmacie era obligată să aibă: - oficină; - laborator cu dotare corespunzătoare; - dulap pentru toxice şi stupefiante etc. Până la apariţia farmacopeilor indigene era utilizată Farmacopeea vieneză. În dezvoltarea sistemului farmaceutic, o importanţă deosebită a avut-o apariţia literaturii de

specialitate reprezentată prin: - farmacopee; - cărţi de specialitate; - formulare farmaceutice; - publicaţii periodice. Începând cu a doua parte a sec. XX-lea, se dezvoltă foarte mult industria de medicamente şi

cosmetice. Această dezvoltare a fost posibilă datorită unei puternice tradiţii autohtone în învăţământul farmaceutic şi cercetare, domenii în care au lucrat personalităţi de prestigiu a profesiei.

Istoria Farmacopeeii Române. La noi în tară au apărut 10 ediţii ale farmacopeeii române. Prima → ,,Farmacopeea Română” (FR I-a) a fost editată în anul 1862 la Bucureşti, redactat

în limba latină şi română, sub redacţia lui C. C. Hepites, la numai de câţiva ani de la unirea principatelor: Moldova şi Ţara Românească.

Farmacopeea Română Ed. I-a, intrat în vigoare la 09.01.1863 şi este primul cod autohton folosit pentru prepararea medicamentelor după codexul farmaceutic, apărut sub domnia lui Alexandru Ion Cuza.

Redactarea lucrării a fost condusă da către farmacistul Constantin C. Hepites – om de ştiinţă cu o bogată cultură de specialitate. El a studiat farmacia şi medicina în Viena, Odesa şi Harkov.

FR ed. I-a a fost redactat în limbile latină şi română. În corelaţie cu dezvoltarea ştiinţelor farmaceutice, pe parcursul anilor de la apariţia primei

farmacopei naţionale se redactează câte o nouă ediţie, astfel Farmacopeea Română a ajuns la zece ediţii.

Apariţia cronologică a farmacopeilor: FR I (1862), FR II (1874), FR III (1892), ediţia specială a FR III (1915), FR IV (1926), FR V (1943), FR VI (1948), FR VII (1956), FR VIII (1965) cu trei suplimente în anii 1968, 1970 şi 1972, FR IX (1976), FR X (1993) şi suplimentele 2000; supliment 2001; supliment 2004 şi supliment 2006.

În 1956 se înfiinţează Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentelor şi Cercetări farmaceutice (I.C.S.M.C.F.) Bucureşti, organ de cercetare şi control în domeniul medicamentului. În cadrul institutului exista un serviciu cu studiul farmacopeeilor și de redactare a codului profesional naţional. O dată cu pregătirea aderării noastre la Uniunea Europeană, ICSMCF ,,Petre Ionescu Stoian” Bucureşti, se va transforma în Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitive Medicale, subordonat Ministerului Sănătăţii.

De când România a aderat la Convenţia privind elaborarea Farmacopeei Europene, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitive Medicale (ANM-DM) - singura autoritate de reglementare în domeniul medicamentului în ţara noastră -, se preocupă şi cu armonizarea Farmacopeei Române cu textul din Farmacopeea Europeană, pentru a aduce cu date actuale acest Codex profesional la zi cu cele mai noi prevederi în domeniul farmaceutic. Astfel, ANM-DM a adoptat pe parcursul anilor o serie capitole individuale şi generale, traduse şi armonizate din Farmacopeea Europeană, şi care au fost editate în Suplimentele FR X, în anii 2000, 2001, 2004 si 2006. După aderarea României la Uniunea Europeană (UE), trebuie respectat în domeniul farmaceutic Farmacopeea Europeană (Ph. Eur.).

Farmacopeea Europeană este redactată de către Comisia Farmacopeei Europene. Această comisie are un Secretariat Tehnic format din personal ştiinţific şi administrativ, cu sediul în Strasburg. De secretariat aparţine şi Laboratorul Farmacopeei Europene.

Secretariatul Tehnic este o divizie administrativă a Direcţiei Europene a Calităţii Medicamentului (EDQM) din cadrul Consiliul Europei.

Farmacopeea Europeană are în vedere de a promova protecţia sănătăţii publice prin elaborarea standardelor comune recunoscute. Aceste standarde sunt destinate specialiştilor in domeniul sănătăţii cât şi specialiştilor care au legătură cu calitatea produselor medicamentoase.

Page 19: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

19

C.1. Răspundeţi la următoarele întrebări!. 1. Ce înţelegem prin medicament? 2. Ce înţelegem prin medicament OTC? 3. Ce înţelegem prin medicament etic? 4. Enumeraţi categoriile de farmacii? 5. Ce înţelegem prin noţiunea ,,farmacie”. Ce semnificaţii are? 6. Definiţi disciplina: Tehnologia farmaceutica definiţie. 7. Ce înţelegem prin tehnologie farmaceutică industrială? 8. Ce înţelegem prin tehnologie farmaceutică de oficină? 9. Cum argumentaţi: farmacia, ca unitate sanitară. 10. Enumeraţi obiectivele de studiu al Tehnologiei farmaceutice. 11. Care sunt obiectivele Tehnologiei farmaceutice? 12. Enumeraţi, ce cuprinde Tehnologia farmaceutică, ca ştiinţă complexă? 13. Enumeraţi factorii care intervin în elaborarea unui medicament. Care sunt aceşti factori? 14. Descrieţi substanţa medicamentoasă? Care este rolul lor în medicament? 15. Descrieţi substanţele auxiliare. Care este rolul lor în medicament? 16. Care este scopul Tehnologiei farmaceutice? 17. Ce este ,,Biofarmacia”? definiţie. 18. Ce înţelegem prin ,,geniu farmaceutic”? 19. Ce este biotehnologia? 20. Ce înţelegem prin forma farmaceutică? 21. Enumeraţi cele 4 etape istorice din Istoria Farmaciei. 22. Descrierea perioadei Egiptului antic. 23. Descrierea perioadei Chinei antice. 24. Descrierea perioadei Indiei antice. 25. Descrierea perioadei Greciei antice. 26. Momente istorice importante de interes farmaceutic din timpul Imperiului Roman. 27. Momente istorice mai importante de interes farmaceutic din cultura arabă. 28. Aspecte istorice importante de interes farmaceutic: perioada medievală din Eu. 29. Importanţa lui Paracelsus în Istoria farmaciei. 30. Momente istorice importante de interes farmaceutic din perioada ştiinţifică. 31. Istoria Farmaciei pe teritoriul Ţării Româneşti, Moldova şi Transilvania. 32. Istoricul Farmacopeei Române. Test. 1.

1. Tehnologia formelor farmaceutice, ca ştiinţă studiază noţiunile teoretice şi practice privind: A. formularea medicamentelor ca formă farmaceutică; B. prepararea/ fabricarea medicamentelor; C. stabilirea posologiei; D. depozitarea, conservarea şi eliberarea medicamentelor, ca formă farmaceutică; E. evaluarea biofarmaceutică a medicamentelor, ca formă farmaceutică.

2. Cuvântul ,,farmacie” are astăzi următoarele semnificaţi: A. arta de a prepara medicamente; B. a doua parte a medicinii; C. ştiinţă multidisciplinară complexă; D. unitate sanitară pentru precizarea unui diagnostic; E. evaluarea biofarmaceutică a medicamentelor ca formă farmaceutică.

3. Enumeraţi obiectivele Tehnologiei farmaceutice mai importante! Enumerarea: …………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Page 20: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

20

4. Care dintre afirmaţiile mai jos menţionate sunt valabile pentru biofarmacie, ca ştiinţă interdisciplinară?

A. studiază în exclusivitate mecanismul de acţiune al substanţei active la nivel celular; B. studiază influenţa formulării medicamentelor în cadrul formei farmaceutice asupra eficienţei

terapeutice; C. studiază exclusiv acţiunea produselor/ substanţelor de origine animală asupra organismul

maniferelor; D. toate cele de mai sus; E. nici una din cele de mia sus.

5. Biotehnologia în industria medicamentelor se bazează în general pe: A. fenomenul de salefiere; B. tehnologia hibrizilor; C. sinteză chimică organică; D. cultură celulară; E. fenomenul de polimorfism.

6. O substanţă medicamentoasă poate fi prelucrată ca medicament într-o formă farmaceutică dacă: A. nu corespunde standardelor in vigoare pentru ,,substanţă chimic pur”; B. corespunde prevederilor farmacopeei în vigoare; C. corespunde prevederilor standardelor in vigoare pentru ,,substanţă de uz tehnic”; D. toate cele de mai sus; E. nici una din cele de mai sus.

7. Care dintre afirmaţiile de mai jos sunt valabile pentru ,,forma farmaceutică”? A. reprezintă o stare fizică a medicamentelor; B. se realizează prin operaţii generale şi operaţii farmaceutice speciale; C. formele farmaceutice nu conţin substanţe auxiliare; D. asigură facilitate la administrare cât si complianţa medicamentului; E. toate cele de mai sus.

8. Enumeraţi factorii care intervin în elaborarea unui medicament: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………

9. Transcrieţi în cifre romane. A. 28 ………………….. B. 18 ………………….. C. 52 ………………….. D. 90 …………………… E. 600 …………………..

10. Transformaţi unităţile de măsură A. 0,50g corespund la …….mg; B. 2mg corespund la ……..g; C. 0,75kg corespund la …….g D. 200g corespund la ……..kg E. 500mg corespund la ………. Kg 11. Câte grame de perhidrol (soluţie apoasă 30% H2O2) sunt necesare pentru a prepara 2kg apă oxigenată (Soluţie apoasă 3% H2O2)? Formulaţi compoziţia preparatului în urma rezultatului obţinut.

Page 21: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

21

12. Calculaţi concentraţia finală în procent (%) la o soluţie de formaldehidă 36%, dacă la 100g soluţie se adaugă 0,9kg apă distilată. Care este rezultatul final?

13. Care este cantitatea de camfor, exprimat în grame, în 120g de soluţie alcoolică de camfor 10% ?

Întrebări suplimentare 1. Ce înţelegem prin flux tehnologic? 2. Care este funcţia socială al personalului farmaceutic? Comentariul Dvs. 3. Literatura farmaceutică: clasificare (categorizare). 4. Ce sunt farmacopeile? Ce cuprind? 5. Încăperile farmaciei – enumerare şi scurtă caracterizare a lor. 6. Oficina – descriere. 7. Receptura – descriere. 8. Depozite – descrierea lor. 9. Laborator – descriere. 10. Spaţiul (zonă) pentru discuţii confidenţiale cu pacient – se descriere. 11. Boxa sterilă. 12. Boxa pentru prepararea apei purificate prin distilare.

LECŢII SUPLIMENTARE:

REALIZAREA UNUI NOU MEDICAMENT(citire)

Ţinând seama de complexitatea problemelor care privesc elaborarea unui nou produs medicamentos, se vor efectua studii care privesc:

- substanţa medicamentoasă; - substanţele aditive (auxiliare); - forma farmaceutică; - condiţionarea – ambalarea; - stabilitatea; controlul calităţii; - calea de administrare; - viteza de acţiune; - inocuitate, toxicitate. Etapele de producţie. Medicamentul este rezultatul unui proces tehnologic complex. Producţia produsului farmaceutic (medicament) presupune: - o logistică adecvată, - respectarea procedurii elaborate şi aprobate pentru toate operaţiile si fazele de fabricare, în

conformitate cu prevederile farmacopeei și standardelor în vigoare. Etapa de producţie porneşte de la materia primă. Pe tot parcursul fabricării produsului

medicamentos se urmăreşte etapele şi lanţul calităţii. Urmărirea lanţului de calitate începe cu provenienţa ingredientelor, continuând pe parcursul etapelor intermediare de fabricare, livrare și transportul către beneficiar, astfel se va putea reconstitui istoricul medicamentului în caz de nevoie, de ex. litigii de calitate, reacţii adverse etc.

Page 22: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

22

Etapele preparării medicamentului presupune operaţii farmaceutice cu caracter: • -general (de exemplu: cântărire, măsurare în volum, pulberizare, amestecare etc.); • -specific (de exemplu: modelare supozitor, ovul, modelare pilule etc.). Succesiunea operaţiilor farmaceutice înseamnă: flux tehnologic de fabricare. Rezultatul unui flux tehnologic este produsul finit. Medicamentul este un produs finit. Termeni farmaceutici folosiţi pentru medicament, ca produs finit: preparat farmaceutic; produs medicamentos; forma galenică, preparat tipizat, specialitate industrială, preparat industrial etc. Etapele procesului tehnologic de fabricarea industrială a medicamentelor se stabileşte în funcţie de forma farmaceutică de realizat: soluţie; sirop; emulsie; suspensie; preparate semisolide (gel, unguente, creme, paste); supozitoare; ovule; comprimate; drajeuri etc.

La realizarea formelor farmaceutice se vor utiliza diferite operaţii generale şi specifice. Etapele generale de producţie sunt: - aprovizionare cu materii prime; control calitate; - livrarea materiilor prime; - operaţii generale: cântărire, măsurare, amestecare, adăugare substanţe auxiliare etc.;

completarea la masa prevăzută; - operaţii specifice pentru realizarea formei farmaceutice; - stocare intermediară (control, produs semifinit); - condiţionare primară; - condiţionare secundară; - marcarea, gruparea şi ambalarea; - depozitare produs finit; livrare către beneficiar.

BIOFARMACIE (Citire)

Biofarmacie. Biofarmacia – ca ştiinţă modernă, în cercetarea formei farmaceutice, studiază influenţa formulării medicamentelor, asupra eficienţei terapeutice. Scopul ştiinţific al biofarmaciei este, de a concepe şi produce (prepara/fabrica) forme farmaceutice cu disponibilitate optimă, în corelaţie cu scopul terapeutic urmărit, cu eficienţă maximă/risc minim, cost/beneficiu optim. În realizarea unui medicament, stau la bază concepte biofarmaceutice, confirmat prin studii.

Pentru caracterizarea diferitelor forme farmaceutice, în literatura de specialitate, se operează cu noţiunea de: biodisponibilitate.

Biodisponibilitatea este definită, ca un parametru, care indică cantitatea de substanţă medicamentoasă cedată de o formă farmaceutică în unitate de timp.

Biodisponibilitatea operează cu două noţiuni: - cantitatea de substanţă cedată şi - viteza cu care substanţa cedată din forma farmaceutică ajunge în mediul intern al

organismului. Biodisponibilitatea se exprimă în două moduri, și anume: - biodisponibilitate realtivă și - biodisponibilitate absolută. Biodisponibilitatea relativă se poate calcula utilizând următoarea relaţie:

Cantitatea absorbită din preparatul testat BDr = --------------------------------------------------------- x 100 Cantitate sbsorbită din preparat standard

Biodisponibilitatea absolută se calculează după relaţia formulată:

Cantitatea absorbită din preparat testat BDabs = ------------------------------------------------------------- x 100 Cantitatea absorbită din preparatul administrat i.v.

Evoluţia substanţelor medicamentoase în organism cuprinde trei faze:

Page 23: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

23

Faza farmaceutică - care cuprinde eliberarea (cedarea) substanţei din forma farmacutică şi dizolvarea ei în lichidele biologice existente la locul administrării.

Faza farmacocinetică - care cuprinde absorbţia substanţei (transferul prin membranele biologice), distribuţia în organism, metabolizarea substanţei şi eliminarea ei.

Faza farmacodinamică - responsabilă de producerea efectului terapeutic. Factorii care influenţează biodisponibilitatea: - Factori dependenţi de medicament. În această categorie amintim următorii factori: a.- Factori fizico-chimici legaţi de substanţa medicamentoasă. Influenţa efectului terapeutic depinde de proprietăţile chimice ale substanţei active (acid, bază,

sare, ester, complex etc.), şi de asemenea de proprietăţile fizice ale substanţei medicamentoase, de ex. mărimea particulelor (în general cu cât diametrul particulelor scade, creşte viteza de dizolvare şi implicit efectul terapeutic); forma polimorfă (formele polimorfe metastabile se dizolvă mai bine influenţând astfel efectul terapeutic).

b.- Factori legaţi de forma farmaceutică. Se ştie că biodisponibilitatea este dependentă de viteza de dizolvare sau eliberare (cedare) din

forma farmaceutică. Astfel, forma farmaceutică are o importanţă deosebită în obţinerea efectului terapeutic.

c.- Factori legaţi de procesul tehnologic. Aceeaşi formă farmaceutică poate fi realizată utilizând diferiţi auxiliari care influenţează

etapele farmacocinetice cât şi disponibilitatea. Aşa se explică diferenţele în efect terapeutic la aceleaşi forme farmaceutice administrate în doze egale, dar produse de fabrici diferite şi aplicând tehnologii diferite. Tot prin tehnologia de preparare poate fi dirijată şi absorbţia obţinându-se în mod dorit forme cu cedare modificată.

- Factori dependenţi de organism. a.- factori fiziologici (cantitatea sucului digestiv, pH-ul gastric, motilitatea gastro-intestinală,

influenţa hranei, efectul primului pasaj, prezenţa sau asocieri de medicamente); b.- factori patologici (îmbolnăviri hepatice, renale, cardio-vasculare, inflamaţii etc). Din cele de mai sus rezultă importanţa și rolul central al disciplinei: Tehnologia farmaceutică,

în pregătirea profesională a viitorului farmacist și al cadrelor medii în domeniul farmaceutic (asistent medicali farmacie).

ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR

Echivalenţă sau bioechivalenţă, – sunt termeni prin care se compară calitatea a două preparate în funcţie de efectul terapeutic obţinut.

Distingem următoarele tipuri de echivalenţe: Echivalenţă farmacologică - când două forme conţinând substanţe diferite sunt capabile să

producă acelaşi efect farmacodinamic. Echivalenţă chimică - două forme administrate pe aceeaşi cale conţin aceleaşi substanţe

medicamentoase. Echivalenţă farmaceutică - avem atunci când două forme identice, cu aceleaşi doze de

substanţă activă dar care diferă din punct de vedere al auxiliarilor utilizaţi. Echivalenţă clinică – înseamnă existenţa a două forme echivalente farmacologic, chimic şi

farmaceutic. Echivalenţă biologică (bioechivalenţă) două forme identice sau diferite cu aceeaşi substanţă

medicamentoasă şi în cantităţi identice, administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii sanguine.

LITERATURA FARMACEUTICĂ. Principalele surse de informare in domeniul farmaceutic cu privire la Tehnologia (Tehnica)

farmaceutică, se împart în trei categorii: ● - lucrări cu caracter normativ, respectiv Farmacopeile, au caracter oficial; ● - lucrări cu caracter de sinteză: cărti de specialitate, manuale, îndreptare, caiete de lucrări

practice de uz didactic, formulare care cuprind formule de preparare pentru preparate farmaceutice; ● – publicatii de referinţe, respectiv: publicatii periodice, cum sunt revistele de specialitate. ● – internet, de ex. Farmacopeea Română găsim, la: http://ge.tt/6k9VFjE?c

Page 24: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

24

FARMACOPEEILE. Farmacopeeile coordonează oficial întreaga activitate din domeniul medicamentului a fiecărei

ţări dezvoltate, sunt norme obligatorii si cuprind: - generalităţi referitoare la medicamente; - monografiile formelor farmaceutice; - monografii ale materiilor prime, condiţii de calitate, puritate, identificare, metode generale

de analiză si control; - monografii - metode generale de analiză; reactivi şi soluţii titrate; standarde; - liste cu substanţe foarte active (Separanda); - liste cu substanţe toxice si stupefiante (Venena) - tabele cu constante fizico-chimice, alcoolmetrice; - dozele terapeutice uzuale şi dozele terapeutice maxime etc. Termenul ,,farmacopee” provine din limba greacă de la cuvintele: pharmakon = remediu,

leac, medicament şi poiein = a face. Termenul de farmacopee a fost folosit pentru prima dată de Diogene din Laerte în secolul III

iar prima farmacopee este considerată a fi a lui Jaques Sylvius în 1514. Titlul farmacopeilor cuprinde denumirea proprie, numărul ediţiei, anul de apariţie şi ţara în

care se aplică. Există farmacopei cu caracter internaţional, recunoscute în mai multe state, de exemplu: - Farmacopeea Internaţională a apărut in 1950 - Farmacopeea Europeană - apare prima dată în 1969; utilizat şi la nivel internaţional; - Farmacopeea Nordică este farmacopeea comună pentru statele din nordul Europei. Farmacopeea Europeană - este redactată de către Comisia Farmacopeei Europene. Această

comisie are un Secretariat Tehnic format din personal ştiinţific si administrativ, cu sediul în Strasburg. De secretariat aparţine şi Laboratorul Farmacopeei Europene.

Secretariatul Tehnic este o divizie administrativă a Direcţiei Europene a Calităţii Medicamentului (EDQM) din cadrul Consiliul Europei.

Farmacopeea Europeană are în vedere de a promova protecţia sănătăţii publice prin elaborarea standardelor comune recunoscute. Aceste standarde sunt destinate specialiştilor in domeniul sănătăţii cât si specialiştilor care au legătură cu calitatea produselor medicamentoase.

Standardele europene sunt revizuite, îmbunătăţite si sunt de calitate corespunzătoare pentru că: - constituie pentru pacienţi si consumatori, o garanţie de prim ordin pentru siguranţa

folosirii medicamentelor; - facilitează liberă circulaţie a medicamentelor ţărilor membre din UE; - constituie o garanţie de calitate pentru produsele medicamentoase exportate din UE în alte

tării, în afară de UE; De altfel Farmacopeea Europeană este conceput în aşa fel încât să corespundă utilizatorilor,

concomitent presupune existenta unor: - autorităţi de reglementare; - servicii angajate in controlul calităţii; - producători de materii prime si materiale de condiţionare; - producători de medicamente. Comisia Farmacopeei Europene se preocupă şi de armonizarea internaţională a prevederilor

din acest codex, in special cu Farmacopeea Japoneză şi cu Framacopeea Statelor Unite ale Americii. Revizuirea Farmacopeei Europene se face după un program. Propunerile de revizuire sunt

publicate de către Secretariatul Tehnic in publicaţia: ,,Pharmeuropa”. Farmacopeea Română. La noi în tară au apărut 10 ediţii ale farmacopeei române. Farmacopeea Română Ed. I-a (editat în 1862, intrat în vigoare în anul 1863) este primul cod

autohton folosit pentru prepararea medicamentelor apărut sub domnia lui Alexandru Ion Cuza. Redactarea lucrării a fost condusă da către farmacistul Constantin C. Hepites – om de ştiinţă

cu o bogată cultură de specialitate. A studiat farmacia si medicina în Viena, Odesa, Harkov. FR ed. I-a a intrat în vigoare la 09.01.1863. A fost redactat în limba latină si română. In corelaţie cu dezvoltarea ştiinţei farmaceutice, pe parcursul anilor se redactează câte o nouă

ediţie. De când România a aderat la Convenţia privind elaborarea Farmacopeei Europene, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitive Medicale (ANM-DM) - singura autoritate de reglementare

Page 25: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

25

în domeniul medicamentului în ţara noastră -, se preocupă şi cu armonizarea Farmacopeei Române cu textul din Farmacopeea Europeană, pentru a aduce cu date actuale acest Codex profesional la zi cu cele mai noi prevederi în domeniul farmaceutic.

Editia a X-a al Framacopeei Române (prescurtat: FR X), a apărut în anul 1993 a fost redactată de specialiştii din I.C.S.M.C.F. (Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului si Cercetări Farmaceutice) Bucureşti, cadre didactice din Facultăţile de Farmacie, specialişti din industrie şi institute de cercetări din ţară.

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM). În baza Ordinului Guvernului României nr.125/31.08.1998 a fost înfiinţată ANM (01.01.1999) prin reorganizarea ICSMCF-Bucureşti. Activitatea a fost extinsă şi pentru dispozitive Medicale, astfel prescurtarea este ANM-DM.

ANM-DM ca instituţie subordonat Ministerului Sănătăţii. ANM-DM-ul a preluat o mare parte din activităţile acestui minister în domeniul politicii ştiinţifice a medicamentului şi anume: inspecţii; urmărire de calitate şi de control; eliberează: Certificat de înregistrare si Autorizaţia de fabricaţie a medicamentelor; Autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului, elaborează Nomenclatorul de medicamente si produse biologice de uz uman etc., inclusiv elaborarea Farmacopeei Române şi a Suplimentelor acesteia.

România a aderat la Convenţia privind elaborarea Framacopeei Europene din cadrul Consiliul Europei şi a devenit membru cu drepturi depline din 24.09.2003.

Prin aderarea României la Convenţie, standardele de calitate ale Farmacopeei Europene au devenit obligatorii pentru toate medicamentele de uz uman şi veterinar fabricate în România, cât şi celui de import.

ANM-DM a adoptat pe parcursul anilor o serie capitole individuale şi generale, traduse şi armonizate din Farmacopeea Europeană, şi care au fost publicate în Suplimentele FR X în anii 2000, 2001, 2004 şi 2006.

Sub aspect practic conţinutul FR X, este structurat în felul următor: ● Prevederi generale. Prescurtări şi simboluri;

● Monografii: Monografii individuale pentru substanţe, produse vegetale şi preparate farmaceutice şi monografii generale pentru preparate farmaceutice;

● Monografii: Metode generale de analiză: 1. Prelevarea probelor pentru analiză. 2. Controlul organoleptic. 3. Determinări fizice, fizico-chimice şi chimice. 4. Determinări farmacognostice (produse vegetale). 5. Determinări farmacotehnice (dezagregare; dizolvare). 6. Determinări biologice şi biochimice: Sterilizare, Controlul sterilităţii; Contaminare

microbiană; Controlul eficacităţii conservaţilor antimicrobieni; Activitatea microbiologică a antibioticelor; Activitatea microbiologică a antibioticelor; Identificarea proteinelor serice prin tehnica dublei difuziuni in gel; Activitatea enzimatică: chimotripsina; pancreatina; pepsina; tripsina; Activitatea vasopresoare; Impurităţi hipotensive; Impurităţi pirogene; Dozarea biologică a heparinei, a insulinei, a oxitocinei; Dozarea biologică a preparatelor de digitală; Evaluarea statistică a determinărilor biologice.

7. Controlul preparatelor radiofarmaceutice. ● Soluţii volumetrice. Indicatori. Reactivi; ● Standarde. ● Tabele: Tabele alcoolmetrice; Concentraţia soluţiilor de zahăr în funcţie de densitatea

relativă şi indicele de refracţie la 20º C; densitatea apei la diferite temperaturi; Concentraţia în glicerol a amestecului de glicerol şi apă în funcţie de densitatea relativă si de indicele de refacţie la 20º C; Numărul de picături pe gram la 20º C pentru unele lichide şi preparate farmaceutice lichide din FR X; Doze terapeutice uzuale şi maxime; Separanda; Venena; Mase atomice relative; Mărimi si unităţi de măsură SI.

FR X Supliment 2000: - cuprinde capitolele generale traduse si adaptate din Farmacopeea Europeană ed.III, şi Addendum 2000, si anume:

● Materiale utilizate la fabricarea recipientelor de uz farmaceutic. ● Recipiente de uz farmaceutic. ● Reactivi si soluţii etalon.

Page 26: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

26

FR X Supliment 2001: - cuprinde capitolele generale, monografii individuale si generale,

traduse şi armonizate din Farmacopeea Europeană ed. a III-a 1997 + Addendum 2001 şi ediţia a IV-a 2002, precum şi reactivii necesari determinărilor prevăzute. Se referă la: Capitole generale:

● Metode analitice (aparate: site farmaceutice); ● Metode fizice si fizico-chimice; ● Metode farmacotehnice:

- Dezagregarea comprimatelor, capsulelor, supozitoarelor si a ovulelor; - Uniformitatea masei preparatelor prezentate in doze unitare; - Uniformitatea conţinutului preparatelor prezentate in doze unitare; - Friabilitatea comprimatelor neacoperite; - Rezistenta comprimatelor la rupere; - Măsurarea consistentei prin penetrometrie; - Clasificarea granulometrică a pulberilor prin cernere; - Determinarea limitei dimensiunilor particulelor la microscop; - Volumul aparent; Curgerea pulberilor si granulelor; - Volumul extractibil; - Contaminarea cu particule: particule vizibile; - Contaminarea cu particule: metode microscopice; - Timpul de înmuiere al supozitoarelor lipofile; - Densitatea picnometrică al solidelor; - Rezistenta supozitoarelor si ovulelor la rupere; - Uniformitatea masei dozelor din preparatele prezentate în recipiente multidoză; - Determinarea masei sau volumului eliberat in cazul preparatelor lichide si

semisolide. ● Reactivi. ● Texte generale:

- Calitatea microbiologică a preparatelor farmaceutice. - Reducerea riscului transmiterii agentilor infecţioşi responsabili de encefalopatia

spongiformă animală prin produse medicamentoase. ● Monografii individuale:

- Apă purificată - Apă pentru preparate injectabile

● Monografii generale: - Produse vegetale medicinale.

● Index reactivi. FR X Supliment 2004: - cuprinde capitolele generale, monografii individuale si generale,

traduse si armonizate din Farmacopeea Europeană ed. a 4-a si Addendumurile 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.6, 4.7, si 4.8 precum si reactivii necesar determinărilor prevăzute.

Cuprins: ● Prevederi generale. ● Monografii cu forme farmaceutice. ● Texte revizuite:

- din Farmacopeea Europeană ed a 4-a. - din FR X.

● Texte suprimate: - Din Farmacopeea Europeană ed. a 4-a.

● Termeni standard româneşti. ● Index de reactivi.

- Reactivi. FR X Supliment 2006: - cuprinde capitolele generale, metode generală de analiză,

monografii individuale si generale, traduse si armonizate din Farmacopeea Europeană ed. a 5-a si Addendumurile 5.1 – 5.5, precum si reactivii necesar determinărilor prevăzute.

Cuprins: ● Metode de analiză:

Page 27: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

27

- Identificarea ionilor si grupelor functionale. - Determinarea limitelor de impurităti: amoniu, arsen, calciu, cloruri, fluoruri,

magneziu, magneziu si metale alcalino-pământoase, metale grele, fer, plumb in zaharuri, fosfati, potasiu, sulfati, reziduu sulfatat, reziduu total, aluminiu. Identificarea si controlul solventilor reziduali.

● Metode farmacotehnice: - Conţinutul in etanol si tabele alcoolmetrice. - Determinarea metanolului si a 2-propanolului.

● Index de reactivi: - Reactivi.

● Texte generale: - Texte generale privind vaccinurile. - Solventii reziduali. - Tabele alcoolmetrice. - Tabelul caracteristicilor fizice ale radionuclezilor din Farmacopeea Europeană. - Armonizarea farmacopeeilor.

● Monografii generale: - Extracte. - Imunoseruri de origine animală pentru uz uman. - Preparate din produse vegetale. - Preparate radiofarmaceutice. - Produse alergene. - Produse de fermentaţie. - Produse cu risc de transmitere a agenţilor encefalopatiei spongiforme animale. - Produse obţinute prin tehnologia ADN recombinat (ADNr). - Produse vegetale pentru ceaiuri. - Substanţe de uz farmaceutic. - Uleiuri grase vegetale. - Vaccinuri pentru uz uman.

● Monografii: - Apă de înaltă puritate.

● Preparate homeopate: - Introducere - Preparate homeopate. - Produse vegetale pentru homeopate. - Tincturi mamă pentru preparate homeopate.

● Termeni si standarde româneşti noi si revizuiti. ● Texte revizuite:

Din Framacopeea Europeană ed. a 5-a. - Apa pentru preparate injectabile. - Apa purificată. - Produse vegetale. CĂRŢI DE SPECIALITATE.

Lucrări din ţară. Cărţi de specialitate si formulare farmaceutice: - Tehnologie farmaceutică, vol. 1; 2; 3, de Iuliana Popovici, D-tru Lupuleasa Ed. Polirom,

Bios, 2011, 2008, 2009. - Tehnologie farmaceutică, de dr. Adriana Popovici, dr. Ion Ban, ed.Tipomur, 2004, Tg.-

Mureş. - Tehnologie farmaceutică industrială, de Sorin E. Leucuţa, Ed. Dacia, 2001. - Biotehnologii utilizate in prepararea medicamentelor, vol.I. de Niculina Mitrea Vasilescu,

D-tru Lupuleasa, Adrian A. Andrieş, Milica Enoiu, Ed. Med. Bucuresti, 2001. - Biofarmacie si farmaceutică, de Sorin E. Leucuţa, Ed. Dacia Cluj-Napoca, 2002. - Tehnică farmaceutică, de V. Stănescu, Ed. Med. 1983.

Page 28: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

28

- Tehnica farmaceutică, de V. Ciocănelea si colab. Ed. Did. si Ped. Bucuresti, 1974. - Tehnologie farmaceutică, Solutii farmaceutice de uz intern si/sau extern, de Aneta

Verbuţă, Ed. Moldova, Iasi, 1996. - Tehnica farmaceutică, pentru cadre medii, de Cornelia Fica, Ed. Med. 1977 - Dermo-cosmetologie, de Victoria Hîrjău, D-tru Lupuleasa, Ana Maria Dumitrescu, Ed.

Polirom Bios, 1998. - Stabilitatea medicamentelor, de I. Grecu, Elena Curea, Ed. Med. 1987. - Dermofarmacie si cosmetologie, de Adriana Popovici, Ed. Med. Bucuresti, 1983. - Indreptar practic pentru prepararea medicamentelor, de Cornelia Fica, Ed. Med. Bucuresti,

1983. - Indreptar farmaceutic, de C. Brăileanu, C. Popescu, Ed. med. Bucuresti, 1976. - Stabilitatea medicamentelor, de I. Grecu, Elena Curea, Ed. Med. Bucuresti, 1987 - Substanţe farmaceutice auxiliare, de I. Grecu, V. Popovici, Ed. Facla, 1988, Timişoara. - Substanţe auxiliare farmaceutice, de V. Stănescu, E. Savopol, Ed. Med. Bucuresti, 1969. - Comprimate farmaceutice, de V. Stănescu, Ed. Med. Bucuresti, 1972. - Supozitoare, de Adriana Popovici, I. Ban, Ed. Med. Bucuresti, 1988. - Emulsii si suspensii farmaceutice, Cornelia Fica, Ed. Med. Bucuresti, 1973. - Extracte farmaceutice vegetale, de P. Ionescu Stoian, E. Savopol, Ed.Med. Buc., 1977. - Calculul nomografic în practica medicală şi farmaceutică, de Şt. Valea, Ed.Med. 1966. - Manual de homeopatie, de dr.Gh. Bungeţianu, dr. Pavel ChirilăEd. Med. 1983. - Incompatibilităti medicamentoase, de V. Stănescu, E. Savopol, Ed. Med. Bucuresti, 1980. - Formular farmaceutic, de P. Ionescu Stoian, V. Stănescu, E. Savopol, Ed. Med. Buc. 1968. - Formulae magistralis, Editio III. de dr. med. Farkas Imre János, dr.pharm. Ajtay Mihály,

I.M.F. Tg. Mureş, 1982. - Preparate farmaceutice, de Adriana Popovici, Eliza Gafiţanu, Gh. Suciu, Raisa Motocescu,

Ed. Med. Bucuresti, 1987. - Teste de tehnica farmaceutica de examene si concursuri, Ed. did. si ped. 1997, de D-tru

Lupuleasa, Ana Maria Dumitrescu, Victoria Hârjău. Etc. Lucrări din străinitate: - Remington’s The Science and Practice of Pharmacy, 21st Edition, Philadelphia College of

Pharmacy and Science, Lippincott Williams & Wilkins. S.U.A. - Formes Pharmaceutiques Nouvelles, Tehnique et Documentation, Buri P.: Puisieux F.,

Dóelker E., Benoit J.P., 1985, Paris. - Pharmaceutical practice , ed. a 4-a, de A.J. Winfeld, L.A. Rees, I Smith, ed. Churchill

Livingstone ELSEVIER, London, 2009. - Gyógyszertechnológia, Ed. Medicina, 1978, de dr. Kedvessy György. - Gyógyszerészet, Ed. Medicina, 1959, de dr. Pandula Egon. Etc. PUBLICAŢII PERIODICE. Publicaţiile periodice sau reviste → asigură sursa primară de informatii, se editieză lunar sau

la intervale mai mari. Publicaţii din ţară: - ,,Farmacia” revistă de specialitate cu o inaltă tinută stiintifică, a apărut din 1952, revistă a

societăţii de farmacie; - alte reviste: Lumea farmaceutică; Farmacist ro etc. Publicaţii în UE: - Pharmeuropa - Il Farmaco – Italia - Journal of Pharmacy and Pharmacology – Londra; etc. In străinătate: - Journal of Pharmaceutical Sciences – S.U.A.; Alte. Utilizare internet (Ministerul Sănătăţii, Colegiul Farmaciştilor din România, Agenţie Naţională a Medicamentului, Casa Naţională Asigurări de Sănătate etc).

Page 29: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

29

MODUL DE ORGANIZARE A SPAŢIULUI UNITĂŢII FARMACEUTICE. Farmacia este unitatea sanitară în care: - are loc distribuirea medicamentelor, veriga de legătură între depozitul farmaceutic sau chiar

producător şi pacient sau alţi beneficiari ai serviciului farmaceutic; - se prepară forme magistrale şi oficinale (numit şi preparat galenic, preambalat); - se depozitează până la eliberare medicamentele, substanţele farmaceutice, produse din

plante, ceaiuri medicinale, cosmetice, tehnico-medicale cât şi alte produse parafarmaceutice în condiţiile prevăzute de lege.

Localul farmaciei trebuie să fie situată la parter şi să corespundă exigenţelor impuse de legislaţia în vigoare. Spatiile unităţii farmaceutice să aibă încăperi bine luminate, uscate şi cu ventilaţie corespunzătoare. Să dispună de instalţii electrice, apă, canalizare, de sistem de încălzire/aer condiţionat astfel încât să fie respectate temperatura de depozitare şi umiditatea admisă. Aceşti ultimi paratmetrii vor fi monitorizaţi cu ajutorul termohigrometrului.

De regulă, temperatura pe în diferite încăperi va fi: � în oficină şi încăperile de lucru: 18-20° C; � în depozite: 8 -15° C (loc răcoros) respectiv 15 - 25° C (temperatura de cameră); � în cameră frigorifică sau frigider: 2-8° C.

Încăperile farmaciei, practic se împart în două categorii: a) încăperi de lucru, în care sunt incluse:

• oficina (camera în care se face contact cu pacientul şi se eliberează medicamentul), • spaţiu pentru discuţii confidentiale cu pacienţii, este delimitat în oficină, sau se rezervă un spaţiu distinc, care se comunică cu oficina), • receptura; • laboratorul; • boxa sterilă; • laboratorul pentru analiza medicamentelor; • birou; • camera de gardă; • spălătorul; • grup social; vestiar.

b) încăperi de depozitare: • depozite; • pivniţa.

OFICINA: Oficina este încăperea în care personalul farmaceutic intră în contact cu publicul. Oficina trebuie să aibă o dimensiune corespunzătoare, minim 16mp şi să fie dotată cu mobilier adecvat, ca de exemplu: mese de oficină, dulapuri farmaceutice, raft rotativ (vertuşcă), rafturi fixe, precum şi masă cu scaune pentru pacienţi (clienţi). Sursă de apă potabilă şi pahar de unică folosinţă, ca pacientul să poate lua medicamentul, în caz de nevoie. În oficină medicamentele sunt aranjate în dulapuri, pe poliţe şi rafturi după diferite criterii, cum sunt:

- intensitatea efectului terapeutic şi anume (anodine, separanda, venena): � medicamente puternic active în dulapul „Separanda”, pe forme farmaceutice, în ordine

alfabetică şi pe grupe farmaceutice după caz; � medicamentele obişnuite (anodine) pe rafturi în funcţie de forma farmaceutică, de

asemenea în ordine alfabetică, pe grupe terapeutice; - gradul de vandabilitate sau solicitare (cele mai solicitate la îndemână pentru a evita

mişcări inutile); - în funcţie de categoria de produse; medicamente eliberate pe prescripţii medicale, produse

medicamentoase OTC, tehnico-medicale, produse din plante, ceaiuri medicinale etc; - în funcţie de calea de administrare: parenteral, intern sau extern.

În oficină, va fi rezervat un spaţiu, sau o încăpere izolat fizic, cu acces direct, pentru duscuţii confidenţiale cu pacient. Se va asigura condiţii pentru luarea tensiunii arteriale, măsurarea glicemiei, măsurarea masei corporale, consiliere cosmetică etc.

Page 30: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

30

RECEPTURA. Receptura - este spaţiul în care se prepară medicamente pe bază de reţete magistrale. În această cameră există mobilier adaptat activităţii specifice acestei încăperi: mese pentru diferite tipuri de balanţe, dulapuri pentru substanţe, rmese pentru alte activităţi specifice, mese de receptură pe rafturile căreia se găsesc borcanele cu substanţe farmaceutice, vase de laborator, ustensile farmaceutice, mojar, pistil, patentulă etc.. În receptură se găseşte dulapul Venena care conţine medicamente toxice şi stupefiante şi dulapul Separanda pentru substanţe puternic active. Ustensilele necesare manipulării toxicelor şi stupefiantelor, se păstrează în Venena. În această cameră poate exista şi o mică boxă sterilă pentru realizarea unor preparate pe cale aseptică, care presupune şi condiţii aparate de sterilzare. Aparatul de distilat pentru prepararea apei purificate prin distilare (de exemplu pentru prepararea colirelor) va fi amplasat într-o boxă sterilă. Se vor asigura condiţii pentru pregătirea recipientelor (un spălător pentru spălarea recipientelor). În receptură se mai păstrează:

- aparate şi ustensile pentru cântărire şi măsurare (balanţe, cilindrii gradaţi, pipete, mensuri gradate etc.);

- ustensile necesare pentru prepararea formelor farmaceutice (mojare, pistile, capsule de porţelan, patentule, presă pentru supozitoare, pilular etc.);

- materiale pentru ambalare şi pregătirea medicamentelor pentru expediere (sticle, borcane, pungi, etichete, tecturi, capsule de hârtie, capsule amilacee, flacoane cu dop, picurător etc.).

Boxa sterilă este foarte importantă. Fiecare farmacie trebuie să aibă un spaţiu destinat obţinerii formelor farmaceutice sterile (produse oftalmologice, injectabile etc.). În farmaciile mai mici unde nu există un spaţiu special destinat acestui scop, ar fi de dorit amenajarea unei boxe sterile în receptură sau laborator. Toată aparatura şi ustensilele utilizate în acest spaţiu trebuie să fie foarte curate şi sterilizate, iar pentru sterilizarea aerului se utilizează lămpi cu raze ultraviolete. Laboratorul este spaţiul în care se prepară în serii mici preparate oficinale, preambalări substanţe şi medicamente. În laborator se prepară forme farmaceutice, ca: pudre, supozitoare, siropuri, unguente, soluţii, suspensii, emulsii etc.. Încăperea este dotată cu mese potrivite acestui scop, dulapuri, aparatură de măsură şi control (balanţe, truse greutăţi etc. În laboratorul farmaciei mai există şi o masă de analiză a substanţelor medicamentoase dacă nu este rezervat un laborator aparte şi de asemenea, un post de lucru pentru ambalarea produselor elaborate. Laboratorul de analiză respectiv masa de analize (în inităţi mai mici) trebuie să fie dotat cu ustensile de laborator de analize, cu reactivi, astfel încât să poată fi identificate substanţele medicamentoase intrate în farmacie cât şi cele preparate în unitate. Spălătorul este spaţiul în care se spală recipientele necesare condiţionării şi ambalării medicamentelor preparate. ÎNCĂPERILE DE DEPOZITARE. Depozitele sunt spaţii în care găsim rafturi sau dulapuri pe care sunt aranjate, în funcţie de criteriile indicate şi în oficină, substanţele, produsele tipizate, preparatele oficinale, tehnico-medicale, ceaiurile etc. În această încăpere este importantă existenţa unui caiet de defectură (lipsuri) , în care se notează medicamentele lipsă. În zona sau camera de recepţie este importantă existenţa unor mese de recepţie, pe care se pun temporar medicamentele şi alte produse farmaceutice, până la recepţie cantitativă şi calitativă, respectând circuitul medicamentului de a nu amesteca cu cele primite cu acele care vor fi returnate, pe diferite motive. În această încăpere va exista un dulap pentru medicamentele neconform, pe diferite motive, asigurând o izolare fizică. Pivniţa sănătoasă este cea mai răcoroasă încăpere a farmaciei în care se păstrează mai ales medicamentele la care Farmacopeea Română prevede conservarea la loc răcoros (seruri, vaccinuri etc.) cât şi ambalajele. Încăperea trebuie dotată cu mobilier adecvat (rafturi, dulapuri etc.). Se asigură, ca în

Page 31: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

31

depozite, monitorizarea umidităţii si temperaturii de depozitare ca şi în celelalte depozite unde se conservă medicamentele. Spaţiul minim util pentru o farmacie comunitară este de 50mp, format de cel puţin din: oficină, depozit, biroul. La aceste încăperi se adaugă si spaţii anexe: grup social etc. pentru o drogherie, minim sunt necesare 35mp cu 3 încăperi: oficina, depozit si birou, în plus spatii anexe. Important. În unitatea farmaceutică se vor respecta Regulile de Bună Practică Farmaceutică (RBPF), precum şi Manualul calităţii cuprinzând Procedurile elaborat pe baza acestor reguli pentru unitatea în cauză, potrivit sistemului de management de calitate (SMC) implementat.

GRECIA ÎN TIMPUL ELENISMULUI (citire)

Grecii au creat o viguroasă şi originală cultură materială şi spirituală, considerat ca una din izvoarele fundamentală ale culturii universale. Adaptarea alfabetului de la Fenicieni (cursul sec. al. IX-lea) şi elaborarea scrisului propriu, a permis grecilor consemnarea unor mari creaţii literale, ca ILIADA şi ODISEEA care reflectă viaţa elenilor din a doua jumătate a mileniului al II-lea şi începutul mileniului I.-a î.e.n.

În domeniul ştiinţelor naturii şi filosofiei, literaturii şi artelor, grecii au creat opere de valoare universală incontestabilă.

De asemenea medicina şi farmacia Greciei antice ocupă un loc însemnat în dezvoltarea generală a medicinii şi farmaciei. De la formarea medicinii empirice greceşti până la apariţia primelor şcoli medicale greceşti (sec. al VI-lea î.e.n.) au trecut cel puţin două milenii.

In fruntea OLIMPULUI (lăcaşul zeilor: Olimp, lanţ de munţi, care separa Macedonia de Thesalia) MEDICINII GRECEŞTI din antichitate stătea APOLLO, zeul Soarelui şi al medicinii, tatăl lui ASCLEPIOS,

devenind din urma; ZEUL MEDICINII. După mitologie, ASCLEPIOS apare ca elevul înţeleptului centaur CHIRON, dascăl în

medicină, care cunoscut din ILIADE, - după HOMER - a introdus în tainele vindecătoare pe ACHILLES (sau Achilleus, celebru erou grec).

Sanctuarele lui ASCLEPIOS au fost aşezate în locuri sănătoase, înconjurate de frumuseţi naturale, boschete aromatice, lângă izvoare si ape tămăduitoare.

In imaginaţia artistică ASCLEPIOS apare ca un bărbat în plină floare, rezemându-se de un baston în jurul căruia se încolăceşte şarpele, simbolizând legătura cu pământul, izvor de leacuri. În alte gravuri el este reprezentat împreună cu soţia sa EPIONE (cea care calmează durerile), şi fiica sa HYGIEIA, - ţinând în mână o cupă din care bea un şarpe - devenind simbolul farmaciei, sau de PANACEEA (zeiţa care vindecă toate bolile) şi în sfârşit, copii TELESFOR şi AHESIS, genii ale vindecării, sănătăţii şi secretului medical.

În ATENA antică, la mijlocul mileniului I. exista dominaţia nobilimii de atunci. Unul dintre ei cu numele SOLON (594 î.e.n.) a elaborat o constituţie, numită şi ,,CONSTITUŢIA SOLON’’, după care locuitorii, respectiv cetăţenii Atenei au luat hotărâri asupra problemelor şi sorţii lor, prin votul individual exprimat, adunaţi periodic la piaţa Atenei. Astfel constituţia asigura dominaţia şi puterea poporului, numită - democraţie. Nu toată lumea avea drept de vot. Exista diferenţă după situaţia materiala a locuitorilor. În Atena foarte mulţi cetăţeni aveau drept de vot, astfel aveau un cuvânt greu de spus, deoarece ei se interesau de soarta şi problemele oraşului sub toate aspectele. In limba greacă denumirea oraşului este ,,polis”, iar preocupările cu problemele oraşului devenind: ,,politică”.

Locuitorii Atenei adunaţi pe piaţa, prin votul majorităţii au ales un comitet al bărbaţilor cu experienţă care erau capabili să realizeze hotărârile luate în comun. De fapt constituţia asigura democraţia. Nobilii care au cuvântat frumosul numai pentru a fi aleşi şi numai în scopul de a domina şi de a exercita puterea, neţinând cont de soarta şi problemele oraşului, au fost numiţi ,,tyranos”, adică tirani. Aceşti tirani au fost foarte repede alungaţi

Page 32: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

32

pentru a asigura funcţionarea democraţiei, adică dominaţia şi puterea poporului. Cuvântul de democraţie provine din limba greacă: demos = popor + kratos = putere.

Un politician ales, numit PERIKLE (444 î.e.n.) a reuşit să asigure o dezvoltare economică şi culturală a Atenei. Cetăţenii Atenei s-au îmbogăţit. Aceşti cetăţeni au ţinut foarte mult şi de dreptate. In adunările avute cetăţenii Atenei au discutat diferite probleme, argumentându-se pro şi contra, nu numai despre impozite dar şi despre natură. Acest mod de gândire a fost numită: ,,filozofie”. Cetăţenii Atenei au dorit să cunoască cum trebuie să trăiască, cum să comporte, cum să acţioneze, ce este bun sau nu, ce este dreptatea, care este rostul vieţii şi rolul omenirii pe lume etc. Sigur, că părerile erau foarte diferite, astfel au apărut mai multe concepţii filosofice pe baze de principii şi enunţări în diverse domenii ale vieţii, inclusiv în gândirile abstracte.

Medicina în Grecia antică a atins apogeul într-o perioadă de avânt economic şi social. In această perioadă istorică, respectiv în a doua jumătate a sec. al V-lea şi prima parte

a sec. al IV-lea î.e.n., medicul HIPOCRATE a îndeplinit un rol deosebit pentru istoria medicinii şi farmaciei, în special prin şcoala medicală din Cos.

Terapeutica Greciei antice în a doua jumătate a sec. al V-lea şi prima parte a secolului al IV-lea î.e.n. este dominată de personalitatea lui Hipocrate, de concepţia medicală, etică şi morală, pentru care se bucură de o apreciere deosebită din partea discipolii lui al epocii, fapt pentru care a fost supranumit şi este considerat şi astăzi: ,,PĂRINTELE MEDICINII’’.

Hipocrate s-a născut pe insula COS (450-377 î.e.n.), unde mai târziu întemeiază şcoala sa de medicină. El prin şcoala sa inaugurează era raţionalismului în medicină, adică perioada filosofică a istoriei medicinii cu obsedantul ei întrebare ,,de ce se întâmplă?” – întrebare fără de care, după concepţia lui nu există progres.

Hipocrate şi discipolii numiţi hipocraţii, considerau sănătatea şi starea de boală ca fenomene fireşti şi căutau mijloace şi procedee reale, raţionale pentru menţinerea sănătăţii, sau restabilirea ei prin intervenţii conservatoare sau chirurgicale izvorâte din tradiţiile empirice (populare) greceşti, îmbogăţite de elemente preluate de la alte popoare cu care grecii au venit în contact cultural, cât şi din cunoştinţe acumulate în cadrul corporaţiei de medici din Cos.

A doua şcoală medicală importantă din Grecia antică era din CNIDOS, care a elaborat o concepţie terapeutică şi patologică separată de cea din Cos.

Cnidienii acordau importanţă mare simptomelor aplicând o medicaţie simptomatică, folosind multe medicamente (polipragmazie). Ei priveau medicina ca o disciplină accesibilă oricărei persoane dotate cu inteligentă.

JURĂMÂNTUL HIPOCRATIC

Aspecte etice şi deontologice în exersarea profesiunii farmaceutice. Profesiunea medicala poate fi considerata cea mai veche profesiune cu caracter direct

uman. Dacă celelalte profesiuni satisfac necesităţi importante ale omului, de exemplu: alimentaţie; îmbrăcăminte; instrucţie etc. profesiunea medicală are ca scop apărarea valorii celei mai de preţ al omului – sănătatea.

Începutul propriu zis al profesiunii medicale se presupune că aceasta s-a petrecut în urma cu 4-5 (8) milenii în India, China, Grecia.

Constituirea profesiunii medicale, au condus la necesitatea creării anumitor principii, norme, legi specifice, care să asigure medicilor obţinerea unor rezultate bune în exercitarea actului medical şi care să protejeze pe bolnav.

Un moment deosebit de important, pentru civilizaţia noastră îl reprezintă secolul al V-lea î.e.n. In aceasta perioada, Grecia antica a cunoscut maxima înflorire a economiei, culturii, a filosofiei şi a artelor, perioada cunoscută ca ,,secolul lui Pericle”, (Pericles 490 - 429 î.e.n., om politic atenian), - perioadă în care se desăvârşeşte procesul de laicizare a medicinii. Din

Page 33: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

33

această perioadă se presupune că datează ,,Jurământul Hipocratic” – primul document unitar de morală medicală, respectiv medico-farmaceutică.

Se pare că, datorită marii autorităţi profesionale a lui HIPOCRATES, tot ceea ce a produs bun epoca sa, în domeniul teoriei şi practicii medicale, al eticii acestei profesiuni, i s-a atribuit lui, fiind supranumit ,,părintele medicinii”.

Jurământul lui Hipocrate şi-a păstrat şi îşi va păstra valoarea educativă, datorită faptului că el cuprinde cerinţe permanent valabile ale conduitei profesionale. Jurământul a desprins din varietatea problematicii morale trăsături semnificative ale unei cerinţe majore a deontologiei medicale: respectul absolut faţă de bolnav. Orice acţiune întreprinsă trebuie să fie în avantajul bolnavului şi niciodată împotriva lui, exercitarea profesiunii să se facă exclusiv în slujba interesului pacientului, a sănătăţii şi a vieţii lui.

Pentru frumuseţea sa morală, redăm în întregime ,,Jurământul Hipocratic”. ,,Jur pe APOLLO, medicul, pe ESCULAP, pe HIGIEIA şi PANACHEIA şi pe toţi zeii

şi zeiţele, pe care le iau ca martori, ca voi împlini complet după puterea şi judecata mea, acest jurământ şi acest legământ scris.

Voi considera pe cel care m-a învăţat această artă egal părinţilor mei şi voi împărţii cu el necesare traiului, şi dacă va fi nevoie îi voi da ajutor socotindu-i pe urmaşii lui ca pe fraţii mei şi învăţându-i fără plata, arta, dacă vor avea nevoie să şi-o însuşească.

Îi voi ajuta prin percepte, lecţii şi toate celelalte învăţături, pe copii mei, pe aceia ai dascălului meu sau pe elevii care au făcut legământ scris în jurământ după legea medicală şi pentru nimeni altul.

Voi întrebuinţa regimurile în folosul celor bolnavi, după puterea şi judecata mea şi mă voi feri să-i vătăm şi să-i nedreptăţesc.

Nu voi da nimănui un medicament care să provoace moartea şi nici nu voi sugera o asemenea intenţie. De asemenea, nu voi aplica vreunei femei un pesar (tampon, instrument) abortiv.

Voi petrece viaţa mea şi voi practica arta mea în puritate şi în sfinţenie. Nu voi face litotonie (operaţie chirurgicală pentru extragerea calculilor din vezica), ci

o voi lăsa în seama bărbaţilor care execută această practică. In toate casele în care voi merge, voi intra pentru folosul bolnavului, străin de orice

nedreptate voluntară şi vătămătoare şi de acte nedemne faţa de femei şi bărbaţi, de oameni liberi sau sclavi.

Asupra celor ce voi vedea şi voi auzi în timpul tratamentului şi în afara tratamentului, privind viaţa oamenilor şi care nu trebuie divulgate în afară, voi păstra tăcerea, socotind că nu trebuie spuse.

Dacă voi executa astfel, în chip desăvârşit, acest jurământ nu îl voi calca, să mă bucur de viaţă şi de artă, stimat totdeauna de oameni, iar dacă voi călca, să-mi se întâmple dimpotrivă.”

Este de la sine de înţeles că după mai bine de două mii de ani, jurământul hipocratic conţine şi prevederi anacronice, ştiind faptul că normele de conduită profesională sunt determinate de specificul şi nivelul de dezvoltare a profesiunii respective şi de modul ei de organizare într-o anumită epocă.

Dintre elementele raţionale cuprinse în jurământ amintim: - recunoştinţa faţă de maeştri şi datoria morală de a dezvolta şi transmite generaţiilor

următoare cunoştinţele dobândite; - datoria absolută a medicului de a slujii viaţa, de a utiliza toate cunoştinţele sale în

folosul bolnavului; - probitatea profesională a medicului în tot ceea ce el întreprinde; interzicerea

tratamentului vătămătoare; orientarea activităţii în folosul bolnavului; - spiritul de omenie al medicului şi moralitatea;

Page 34: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

34

- discreţia (atitudine etică cunoscută sub forma secretului profesional); - multe dintre cele de mai sus într-o oarecare măsura sunt valabile şi pentru farmacişti

sau chiar pentru asistenţi de farmacie (de exemplu, nu voi da nimănui un medicament care să provoace moartea, discreţia, respectiv secretul profesional, respect faţa de pacient etc.). Prima formă modernă a jurământului profesional pentru absolvenţii facultăţilor de medicina a fost adoptată la reuniunea din 1948 de la Geneva a Asociaţiei medicale mondiale, modificat din anul 1975 în cadrul Declaraţiei de la Geneva, denumită: - ,,formularea modernă a jurământului Hipocratic”. Profesiunea de farmacist are ca scop asigurarea sănătăţii publice prin cercetarea, producerea, difuzarea şi eliberarea medicamentelor de calitate în conformitate cu prevederile Farmacopeei în vigoare şi de standardele oficiale naţionale şi europene.

In exercitarea actului farmaceutic, farmacistul este ajutat de către cadrele medii de specialitate farmaceutică şi de alţi personal auxiliar.

In exercitarea profesiunii atât farmacistul cât şi personalul farmaceutic cu pregătire medie trebuie să dovedească devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect faţă de bolnavi sau oricare persoana care i se adresează pentru obţinerea medicamentelor necesare, angajament de altfel confirmat şi prin jurământ profesional depus.

La absolvirea institutului de învăţământ superior, farmacistul depune jurământul prevăzut in Legea privind exercitarea profesiunii de farmacist din România aşa cum urmează:

,,În întreaga mea activitate voi da dovada de o atitudine profesională profund umană faţă de om şi colectivitate.

Voi respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etic şi de deontologie farmaceutică.

Voi fi corect cu mine însumi şi cu confraţii mei, cărora le voi cere colaborarea şi nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului.

Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie utilizate împotriva sănătăţii şi vieţii omului.

Voi fi răbdător şi înţelegător faţă de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit.

Jur pe onoare, în mod solemn şi liber.” Farmacistul în exercitarea profesiei este obligat sa respecte prevederile jurământului şi

să îndemne pe cadrele medii la respectarea normelor de etică şi de deontologie profesională, în totalitatea ei, inclusiv prevederile Codului în acest domeniu conceput pentru cadre medii în general şi în special, capitolele care sunt direct legate de acordarea serviciului farmaceutic, concretizat în actul farmaceutic propus şi realizat.

Bibliografie. - Iuliana Popovici, D-tru Lupuleasa: Tehnologie Farmaceutica, vol. 1. Ed. Polirom, Bios

2001, pag. 23 – 31. - Samuel Izsák: Farmacia de-a lungul secolelor, ed. Ştiinţifică si Enciclopedica, Buc., 1979. - Adriana Popovici, I Ban: Tehnologie farmaceutică, Ed.Tipomur,Tg.-Mures, 2004. - G. Brătescu: Dictionar cronologic de medicina şi farmacie, Ed. Stiintifica si enciclopedica,

Bucuresti – 1975. - George Ochoa, Melinda Corey: Ghidul ştiinţelor, Ed. ALL, 2000. - Alexandru Pop: Fundamentele alchimiei. Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 2002. - Jean Bitter: Secolul antibioticelor, Ed. Tineretului, 1964. - Martian Cotrău: Medicamentul de-a lungul vremii, Ed. Apollonia, Iaşi, 1995. - A. Goris – A. Liot et André Goris: Pharmacie Galenique, Tome I. Masson et C, Éditeurs,

1942. pag. 1 – 30. - Viorel Daghe: Etica şi deontologie medicală, Ed. National, 2000. - Remington’s The Science and Practice of Pharmacy, 21-st Edition, Philadelphia College

of Pharmacy and Science, Lippincott Williams& Wilkins. SUA. pag.7-19.

Page 35: Modul V: PROPEDEUTICA FARMACEUTICĂ ŞI · PDF fileCurs pentru anul şcolar 2014/15. Prof. ... medicale, plante şi produse din plante medicinale, preparate dietetice, supliment alimentar

35

Unitate de competenţă. Ce este o unitate de competenţă? (cu caracter informativ)

1. O unitate de competenţă din Cadrul Român Naţional de Credite şi Calificări este definită ca fiind „un set coerent şi explicit de competenţe”. „Competenţele” descriu acele lucruri pe care elevul trebuie să le ştie, să le înţeleagă sau pe care să fie capabil să le realizeze la sfârşitul unui proces de învăţare.

2. Fiecare unitate de competenţă trebuie să aibă următoarele 8 elemente cheie: - titlul; - competenţele: un set coerent de rezultate măsurabile; - criterii de performanţă: descrierea elementelor semnificative ale rezultatelor de

succes, stabilite ca rezultat semnificativ printr-o propoziţie de evaluare, permiţând efectuarea unei aprecieri în ceea ce priveşte achiziţionarea sau ne-achiziţionarea de către elevi a competenţei;

- precizări privind condiţiile de aplicabilitate a criteriilor de performanţă: specificaţii privind diferitele situaţii şi contexte în care vor fi aplicate criteriile de performanţă;

- cerinţe privind nivelul necesar de cunoştinţe: precizări privind cunoştinţele esenţiale pe care trebuie să le aibă;

- probe de evaluare: precizări privind tipul de probe necesare solicitate pentru a demonstra îndeplinirea competenţei;

- nivel: o unitate de competenţă poate avea unul (şi numai unul!) dintre cele cinci niveluri: Unu, Doi, Trei, Patru sau Cinci.

- valoarea în credite: numărul de credite acordate unei unităţi de competenţă. Creditele se acordă doar pentru parcurgerea unei unităţi complete. Un credit este acordat

pentru competenţe care sunt pretinse, în mod rezonabil, a fi obţinute de către un elev, în medie, în cadrul a circa 60 de ore de învăţare.

3. O unitate de competenţă se concentrează pe evaluarea a ceea ce s-a învăţat în urma procesului de învăţare (adică, a rezultatului, indiferent cum s-a realizat învăţarea!), şi nu pe programul şcolar mai larg sau pe procesul de învăţare (predare). Cu alte cuvinte, unitatea de competenţă nu trebuie să conţină nimic din ceea ce este de predat - adică programa sau planificarea. Unitatea de competenţă trebuie să conţină ceea ce se învaţă ca rezultat al programului.

CNDIPT: expert PAULA POSEA