Universitatea Bucuresti

Facultatea de Stiinte politice

Modificarile aduse de Noul Cod Penal.

Profesor: Felicia Bejan

Elev:Preda Tiberiu-Mihai

Sectia:SPE III

Bucuresti-2014

Codul penal al României a fost emis pentru prima dată în anul 1865 în timpul

domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acesta evoluând în timp.

Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”) realizează unificarea legislativă penală

și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara

Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez

(1810) și Codul penal prusian (1859).

Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii

penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață.

Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții; tentativa nu era

cunoscută, fiind asimilată infracțiunii consumate, iar complicele se pedepsea ca și autorul.

Codul penal de la 1937 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter

unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 decembrie 1918. Astfel, se introduc pentru

prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori),

pedepsele complementare și alte accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei

atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei.

Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte

și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri:

pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate

legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.

Cu toate că a fost elaborat sub influența ideologiei marxiste, Codul penal de la 1969 a

consacrat principiul legalității incriminării și a sancțiunilor de drept penal, precum și principiul

individualizării pedepselor, fiind în vigoare și astăzi .

Deși ar fi trebuit să intre în vigoare în iulie 2010, acest moment a fost amânat de către autorități.

Modul în care Codul penal și Codul civil au fost aprobate de autorități a fost însă contestat de

către o serie de organizații neguvernamentale din România care au și pornit o inițiativă numită

“Opriți Codurile”!. În 13 aprilie 2009, coaliția a depus la Curtea de Apel București o acțiune

împotriva Guvernului României și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, acuzând cele

două instituții publice de încălcarea unui întreg set de acte normative aflate în vigoare, parte

dintre acestea fiind enunțate și explicate ulterior în cadrul analizei preliminare.

Modificari:

Eutanasierea. Uciderea la cererea victimei (art. 188 Noul Cod Penal)

"Uciderea savarsita la cererea explicita, serioasa, constienta si repetata a victimei care

suferea de o boala incurabila sau de o infirmitate grava atestate medical, cauzatoare de suferinte

permanente si greu de suportat se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani."

In actualul cod penal o astfel de fapta ar fi constituit infractiunea de omor calificat

(neputinta victimei de a se apara).

Cu circumstante atenuante, autorul poate primi inchisoare cu suspendarea executarii

Conform proiectului noului Cod penal, uciderea la cererea victimei se va pedepsi cu inchisoare

de la 3 la 7 ani. Mai mult decat atat, daca instanta va retine si circumstante atenuante judiciare,

conform art. 76 alin. (1) din proiect, pedeapsa va putea fi redusa cu o treime, limitele devenind

inchisoare de la 2 ani pana 4 ani si 8 luni.

Pentru o astfel de pedeapsa se va putea dispune si suspendarea executarii ei sub

supraveghere .

Aceasta este o reglementare "bine-venita", menita sa diferentieze omorul la cerere de cel

calificat. Actualul cod nu prevede eutanasierea pacientilor care sufera de o boala incurabila si cer

sa nu li se mai prelungeasca acest chin, in schimb, este mentionat faptul ca poate fi considerata

drept o circumstanta atenuanta.

Liberearea Conditionata in Noul Cod Panal (art. 99 - 106)

Institutia liberarii conditionate cunoaste modificari semnificative atat sub aspectul

conditiilor de acordare cat si al procesului de reintegrare sociala a condamnatului prin implicarea

activa si calificata a statului, in acest sens un rol esential revenind consilierilor de probatiune.

In privinta conditiilor de acordare, nu s-au mentinut dispozitiile care creau regimuri

diferentiate de acordare a liberarii intre condamnatii femei si barbati ori intre condamnatii pentru

infractiuni comise cu intentie sau din culpa. In primul caz, ratiunea modificarii urmareste

reglementarea unui regim unic in care criteriul relevant sa-l reprezinte durata pedepsei executate.

In al doilea caz, forma de vinovatie cu care s-a savarsit infractiunea nu mai poate constitui un

temei pentru fundamentarea unor regimuri diferentiate de acordare a liberarii conditionate

deoarece forma de vinovatie, a fost valorificata in operatiunea de individualizare a pedepsei, care

se reflecta in natura, durata si modul de executare a pedepsei asa cum au fost aplicate prin

hotararea de condamnare .

Orientarea europeana in aceasta materie dar si a Legii nr. 275/2006 privind executarea

pedepselor, pe deplin justificata, este de a reglementa acordarea liberarii conditionate tinand cont

exclusiv de conduita condamnatului pe durata executarii pedepsei, pentru ca numai in acest fel

poate fi influentata si modelata mai eficient conduita condamnatului care dobandeste astfel o

motivare in plus cunoscand ca o buna conduita il aduce mai aproape punerea in libertate.

Liberarea conditionata nu reprezinta un drept recunoscut condamnatului de a nu executa

pedeapsa pana la termen ci un instrument juridic prin care instanta de judecata constata ca nu mai

este necesara continuarea executarii pedepsei in regim de detentie pana la implinirea integrala a

duratei stabilite cu ocazia condamnarii intrucat condamnatul, prin conduita avuta pe toata durata

executarii, dovedeste ca a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale si convinge

astfel instanta ca nu va mai comite infractiuni iar liberarea sa anticipata nu prezinta nici un

pericol pentru colectivitate. Pornind de la aceste considerente proiectul reglementeaza

urmatoarele conditii in raport cu care este evaluata conduita condamnatului pentru acordarea

liberarii:

a) a avut o buna conduita pe toata durata executarii pedepsei, a dovedit interes constant in

cadrul programelor de recuperare si a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale;

b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;

c) instanta are convingerea ca acesta s-a indreptat si ca nu va mai savarsi alte infractiuni .

Infractiunile electorale din Noul Cod Penal (art. 382 - 390)

Infractiuni electorale se regaseau in Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului,

in Legea nr. 67/2004 privind alegerea autoritatilor publice locale si in Legea nr. 373/2004 pentru

alegerea Camerei deputatilor si Senatului.

La randul sau, art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei face

trimitere la textele de incriminare din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului.

In aceste conditii, s-a considerat preferabila regruparea infractiunilor electorale intr-un

titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o mai mare stabilitate acestor texte dar si pentru a

elimina paralelismele existente in prezent in reglementare.

In legislatia in vigoare, desi faptele incriminate de diferitele legi sunt in mare masura

similare, s-au strecurat si necorelari sau diferente in reglementare, care nu isi gasesc ratiunea de a

exista. Asa de pilda, infractiunea de impiedicare a liberului exercitiu al drepturilor electorale are,

potrivit art. 103 din Legea nr. 67/2004 si o forma agravata, dar in art. 100 din Legea nr. 373/2004

aceasta nu se mai regaseste.

Textele aduc si o mai buna sistematizare a incriminarilor in aceasta materie, avand in

vedere obiectul juridic al acestora. In acelasi timp, au fost restructurate unele dintre incriminari,

in scopul unei mai corecte individualizari legale.

Astfel, in cazul infractiunii de violare a confidentialitatii votului au fost create doua forme,

cu sanctiuni distincte, in considerarea diferentei evidente de periculozitate intre situatia in care

violarea se face de catre un membru al biroului sectiei de votare ori de catre o alta persoana . In

prezent ambele variante se regasesc in cuprinsul aceluiasi text de incriminare si atrag aceeasi

sanctiune.

Incriminarea faptelor prin care se aduce atingere libertatii cultelor si respectului

datorat mortilor in Noul Cod Penal (art. 378 - 381)

S-a prevazut, ca ipoteza distincta, obligarea unei persoane, prin violenta sau amenintare,

la efectuarea unui act interzis de cultul careia ii apartine (spre exemplu, obligarea unei persoane

sa consume alimente interzise de religia sa).

De asemenea, a fost incriminata distinct fapta de profanare a lacasurilor si obiectelor de

cult. Reglementari similare regasim si in alte legislatii, cum ar fi § 166-167 C. pen. german, §

188-189 C. pen. austriac, art. 522-524 C. pen. spaniol, art. 251-252 C. pen. portughez, art. 261 C.

pen. elvetian, § 142 C. pen. norvegian.

In privinta infractiunii de profanare de morminte, au fost separate ipotezele de profanare

a unui cadavru de cele referitoare la profanarea unui mormant sau monument funerar, intensitatea

atingerii aduse valorii sociale ocrotite si ecoul social al faptei fiind in mod evident diferite in cele

doua situatii.

Pedepsele in Noul Cod penal

In reglementarea sistemului pedepselor principala preocupare a fost aceea de a crea un

mecanism care, prin flexibilitate si diversitate, sa permita alegerea si aplicarea celor mai

adecvate masuri, pentru a putea asigura in acest fel atat o constrangere proportionala in raport cu

gravitate infractiunii savarsite si periculozitatea infractorului cat si o modalitate eficienta de

recuperare sociala a infractorului.

O asemenea abordare este sustinuta pe de o parte de reglementarile similare din

majoritatea codurilor penale europene (a se vedea noua parte generala a Codului penal elvetian,

in vigoare de la 1 ianuarie 2007, Codul penal spaniol, Codul penal francez), care in ultimul

deceniu au manifestat o preocupare constanta in acest sens, dar si de realitatile practicii judiciare

care, desi a evidentiat in perioada postdecembrista o infractionalitate din ce in ce mai variata sub

aspectul modalitatilor faptice de comitere, a motivelor ori a scopurilor urmarite, nu a avut la

dispozitie un sistem sanctionator adaptat acestor noi realitati.

Circumstantele atenuante

A fost inlaturata circumstanta privitoare la conduita buna a infractorului anterior

savarsirii infractiunii, ramanand ca o asemenea imprejurare sa fie avuta in vedere in cadrul

criteriilor generale de individualizare a pedepsei.

De asemenea, a fost regandita reglementarea efectelor circumstantelor atenuante, sub

aspectul intinderii si a modului de determinare al acestor efecte . Existenta circumstantelor

atenuante conduce la reducerea cu 1/3 a limitei speciale maxime si minime ale pedepsei

prevazute de lege .

Reducerea atat a limitei speciale minime cat si a celei maxime a pedepsei confera

judecatorului o mai mare libertate de apreciere in stabilirea concreta a pedepsei prin aceea ca nu

mai este obligat sa aplice, de drept, o pedeapsa sub minimul special al pedepsei dar pastreaza

aceasta posibilitate in masura in care operatiunea de individualizare conduce la o asemenea

concluzie. In acelasi timp, prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fractie (1/3) se

realizeaza o determinare proportionala a efectului atenuant tinand cont de gradul de pericol

abstract stabilit de legiuitor pentru o anumita infractiune .

Favorizarea faptuitorului in Noul Cod Penal (art.267)

In primul rand, s-a renuntat la folosirea notiunilor de „infractiune” si „infractor” in

favoarea celor de „fapta prevazuta de legea penala” si de „faptuitor” intrucat activitatea de

infaptuire a justitiei este impiedicata inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o fapta

interzisa de legea penala dar care ar putea in concret sa nu angajeze raspunderea penala datorita

unor cauze care fac imposibila intrunirea trasaturilor esentiale ale infractiunii .

Aceasta deoarece verificarea conditiilor de existenta sau inexistenta a responsabilitatii

penale a unei persoane se face in cadrul unui proces penal si nu in raport de aprecierea facuta de

favorizator.

In acest sens sunt si art. 378 alin.(4) din codul penal italian si art. 453 din codul penal

spaniol. In acelasi timp, s-a renuntat la favorizarea reala, ca modalitate de comitere a acestei

infractiuni, actiunile respective fiind prevazute in continutul infractiunii de tainuire.

Inducerea in eroare a organelor judiciare in Noul Cod Penal

Ratiunea acestei modificari are in vedere faptul ca denuntarea calomnioasa in forma de

baza, desi reglementata ca o infractiune contra infaptuirii justitiei, nu reprezinta altceva decat o

forma speciala a infractiunii de calomnie, urmarea evidenta a acestei fapte fiind afectarea

reputatiei unei persoane careia i se imputa, in mod nereal, savarsirea unei infractiuni .

In plus in cuprinsul noul cod nu se mai regaseste incriminata infractiunea de calomnie astfel ca

denumirea marginala nu mai putea fi mentinuta.

In realitate sesizarile mincinoase, fie ca invoca savarsirea unor fapte inexistente fie

imputarea unor fapte reale unei persoane nevinovate, reprezinta mijloace insidioase prin care

organele judiciare sunt determinate sa efectueze investigatii ori sa desfasoare anumite proceduri

de verificare a veridicitatii acestora ceea ce presupune o risipa de timp, energie, personal si

resurse in instrumentarea unor cauze sortite din start esecului (spre exemplu se reclama uciderea

unei persoane aflate in viata, sustragerea ori distrugerea unui bun inexistent etc. - fapte care in

prezent nu sunt incriminate).

Mai mult, ele pot determina chiar efectuarea unor acte procedurale care presupun

restrangerea exercitarii unor drepturi (de pilda o sesizare care reclama in mod neadevarat

existenta unui cadavru intr-o locuinta, fara a imputa vreo fapta penala unei anume persoane,

poate duce la efectuarea unei perchezitii in acea locuinta - fapta de asemenea neincriminate in

prezent).

Pornind de la aceste considerente, infractiunea de inducere in eroare a organelor judiciare

reglementeaza atat sesizarea neadevarata cu privire la o fapta prevazuta de legea penala cat si

atribuirea pe nedrept a comiterii unei fapte reale unei persoane nevinovate.

O alta modificare adusa se refera la inlocuirea vechii cauze de reducere a pedepsei

prevazuta in art. 266 alin.(3) cu o cauza de nepedepsire, in scopul de a incuraja persoanele care

comit aceasta infractiune sa comunice organelor judiciare daca denuntul, plangerea sau probele

produse sunt neadevarate pentru a nu mai continua investigatiile si a nu se produce vreo

vatamare drepturilor ori intereselor unor persoane inocente, cauza de impunitate putand interveni

numai pana la retinerea, arestarea sau punerea in miscare a actiunii penale impotriva celui fata de

care s-a facut denuntul sau plangerea ori s-au produs probele .

Noul Cod de procedura penala

Primul titlu legii cuprinde dispozitiile generale privind aplicarea legii procesual penale.

Mai exact, in partea de inceput sunt stabilite reguli procedurale pentru rezolvarea situatiilor

tranzitorii generate de intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, in raport cu stadiul

in care se afla procesul penal sau diferite proceduri penale la momentului intrarii in vigoare a

noului Cod.

Cele mai importante prevederi de la acest titlu se refera la abrogarea unor texte din

legislatia speciala, ca urmare a cuprinderii acestora in noul Cod de procedura penala, pentru

evitarea paralelismelor procedurale. Astfel, o serie de dispozitii din legile speciale au fost

abrogate, procedurile urmand a se desfasura potrivit cadrului general prevazut de noul Cod de

procedura penala.

In plus, au fost modificate texte din legislatia speciala, in vederea corelarii cu dispozitiile noului

Cod de procedura penala.

Totodata, in ceea ce priveste dispozitiile privind statutul judecatorilor, a fost regandita

competenta judecatorilor stagiari. Mai precis, judecatorii stagiari vor judeca urmatoarele

infractiuni: lovirea sau alte violente, vatamarea corporala din culpa, amenintarea, hartuirea,

violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, furtul, furtul calificat si furtul in scop de

folosinta la plangere prealabila, abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa in forma simpla,

distrugerea, tulburarea de posesie, violarea secretului corespondentei, abandonul de familie,

nerespectarea privind incredintarea minorului, impiedicarea exercitarii libertatii religioase.

De asemenea, din punctul de vedere al organizarii judiciare, in vederea respectarii principiului

desfasurarii cu celeritate a procesului penal, a fost regandita compunerea completarea de

judecata ale Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in scopul corelarii cu dispozitiile

noului Cod de procedura penala, care prevad ca ICCJ are competenta de a judeca apelurile

impotriva hotararilor pronuntate de curtile de apel, curtile militare de apel, precum si de ICCJ, in

prima instanta.

Acest titlu contine o serie de dispozitii legate de modificarea si completarea unor texte

din Codul de procedura penala, care vizeaza institutii precum competenta dupa calitatea

persoanei, stramutarea, masurile preventive, citarea si comunicarea actelor de procedura,

valorificarea bunurilor sechestrate in cursul urmaririi penale si al judecatii, camera preliminara,

recursul in casatie.

Spre exemplu, in ceea ce priveste actiunea civila, a fost regandita solutia trimiterii cauzei

la instanta civila, dupa considerente legate de realizarea cat mai eficienta a procesului de

administrare a justitiei in Romania. Astfel, desi solutia preconizata de Codul de procedura penala

are in vedere evitarea prelungirii in mod nejustificat a solutionarii procesului penal, prin

trimiterea actiunii civile la instanta civila, aceasta optiune ar putea genera o supraincarcare a

instantelor civile. Pe de alta parte, continuarea judecarii actiunii civile de catre instanta penala ar

fi de natura sa asigure ambele deziderate avute in vedere, adica solutionarea cu celeritate a

actiunii penale si respectarea termenului rezonabil cu privire la latura civila.

De asemenea, referitor la masurile preventive, au fost efectuate o serie de modificari, care

vizeaza inlaturarea unor erori de reglementare.  Concret, a fost regandita procedura de luare a

masurii controlului judiciar, care continea o serie de contradictii. De asemenea, sub aspectul

masurilor preventive, a fost remediata o deficienta existenta in Codul de procedura penala din

1968, aceea a inexistentei unei proceduri de dispunere asupra masurilor preventive in perioada

cuprinsa intre pronuntarea hotararii in prima instanta, cu consecinta desesizarii instantei si

sesizarea instantei de control judiciar cu judecarea apelului. "Competenta de luare, revocare sau

inlocuire a masurilor preventive, in conditile legii, in acest interval de timp, a fost atribuita

instantei care a judecat cauza in fond", informeaza Guvernul in expunerea de motive a actului

normativ.

Aplicarea legi penal in situatii tranzitorii

Potrivit unei teorii, in cazul situatiilor tranzitorii, ar trebui sa se aplice intotdeauna

dispozitiile legi vechi, sub imperiul careia a fost savarsita fapta. Aceasta teorie este cunoscuta

sub denumirea de teoria ultraactivitati legii penale.

In sens contrar, o alta teorie sustine factul ca in situatii tranzitorii trebuie sa se aplice

intotdeauna legea penala nou, care retroactiveaza, motiv pentru care teoria poarta denumirea de

teoria retroactivitatii legii penale.

Teoria care a castigat teren din disputa celorlalte doua este o a treia teorie care sustine ca

in cazut situatilor tranzitorii legea care trebuie sa se aplice va fi legea mai favorabila , sau

principiul “mitor lex”. Prin urmare, potrivit acestui principiu daca legea este mai favorabila ea se

va aplica, acesta ultraactivand. Daca dimpotriva, legea noua este mai favorabila, acesta se va

aplica, aceasta retroactivand.

Extraactivitatea legi penale favorabile raspunde cel mai bine cerintelor principiului

umanistal dreptului penal, deoarece se aplica intotdeauna, din doua legi cea mai avantajoasa

pentru infractor.

Principiul aplicarii legii penale mai favorabile in cazul faptelor care nu au fost definitiv

judecate este consacrat prin dispozitiile art. 13 C.pen.

Cand legea anterioara este mai favorabila, pedepsele complementare care au

correspondent in legea penala noua se aplica in continutul si limitele prevazute de aceasta, iar

cele care nu mai sunt prevazute in legea penala noua nu se mai aplica.

Campul de aplicare al art. 13 C.pen.vizeaza numai situatii cand se succed doua sau mai

multe legi penale intre momentul savarsirii infractiuni si data judecarii definitive a cauzei.Deci,

fapta comisa este considerata infractiune atat de legea veche cat si de legea noua, dar tinandu-se

cont de faptul ca acea cauza nu este definitiv solutionata.

O situatie speciala o prezinta infractiunile continue, continuate sau de obicei,care fiind

incepute sub legea veche dar prin natural lor, sau prin vointa faptuitorului se prelungesc si sub

legea noua , sunt exceptate de la principiul “mitior lex” si se vor solutiona numai in conformitate

cu dispozitiile legii penale noi.

Intre legea veche si legea noua care se succeed pot exista deosebiri atat in privinta

conditiilor de incidenta a legii cat si sub raportul sanctiunilor . Atare deosebiri pot da nastere la

dificultati in stabilirea legii mai favorabile.

Bibliografie:

Siteuri: http://www.biroucontabil.ro/codul-penal-2014.html ;

http://www.just.ro/Sectiuni/PrimaPagina_MeniuDreapta/noulcoddeprocedurapenala/

tabid/941/Default.aspx;

Carti: Traian Dima, Drept penal:Partea generala(Hamangiu,2007),p.1-2; p .115-116.