MOARA CU NOROCIoan Slavici

Nuvela psihologica

Ioan Slavici reprezinta intre marii nostrii clasici spiritul analitic,fiind un profund cunoscator al sufletului romanesc. Opera sa este una complexa si diversa, insa cea mai valoroasa o constituie nuvelistica.

Nuvelele sale au contribuit la progesul literaturii romane in directia oglindirii realiste a vietii sociale prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale, prin crearea de personaje reprezentative care intruchipeaza conflictele si trasaturile esentiale ale acestei lumi.

De asemenea, in nuvelele sale gasim o reflectare ampla a vechilor oranduiri rurare, a obiceiurilor si traditiilor, a credintelor si superstitiilor, a moralei si prejudecatile oamenilor simpli, un tablou autentic, etnografic, psihologic si social al satului transilvanean.

Cel mai inalt nivel al artei sale de prozator realist l-a atins in nuvela “Moara cu noroc”,”o nuvela solida cu subiect de roman”, cum o caracteriza G.Calinescu.

“Moara cu noroc” este o nuvela realista psihologica care contureaza, din perspectiva omniscienta, un univers verosimil intr-un stil impersonal si sobru, urmarind consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc.

Tema realista, banul/inavutirea, este asemenea unui supra-personaj care domina totul, ca si la Balzac in “Comedia umana”.

Titlul nuvelei este unul simbolic, termenul “noroc”fiind un regionalism cu dubla conotatie:”castig”,”destin”.

Insa finalul nuvelei sustine o conotatia antonimica, ceea ce trebuia sa aduca bunastare in viata personajelor aduce ghinion in destinul acestora.

Din punct de vedere compozitional, nuvela este de factura clasica, avand o structura viguroasa in care fiecare episod aduce elemente esentiale pentru firul epic.

Cele 17 capitole sunt inlantuite, urmarind ordinea cronologica a desfasurarii actiunii si sunt integrate de cuvintele batranei din incipit,

cu valoare de prolog “Omul sa fie multumit cu saracia sa,caci daca e vorba,nu bogatia,ci linistea colibei tale te face fericit” si cele din final “Asa le-a fost data!”, ce confera simetrie textului si sustin tehnica punctului de vedere.

Saracia devine la inceputul nuvelei motiv de puternice framantari, dandu-i lui Ghita un sentiment de inferioritate. Dorind sa fie cineva, sa fie respectat, se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la moara cu noroc,unde se muta cu intreaga familie:cu sotia sa Ana, copiii si soacra.

Starea initiala de echilibrul este perturbata de aparitia lui Lica Samadaul, un simbol al raului care da de inteles ca daca va vrea sa ramana aici va trebui sa devina omul lui.Din perspectiva sociala, nuvela reprezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social, dar pentru acesta se confrunta cu antagonistul Lica Samadaul, conflictul fiind unul exterior.

Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de dorinte puternice, dar si contradictorii: pe de-o parte sa ramana om cinstit, pe de alta parte sa se imbogateasca alaturi de talharul Lica.

Setea de bani care-l stapaneste pe Ghita sustine desfasurarea actiunii. Manevrat de Lica, inteligent si bun cunoscator al psihologiei umane, Ghita, caracter slab, devine partas la afacerile necurate ale acestuia. Jefuirea unui arendas si uciderea femeii in preajma hanului il fac sa depinda definitiv de Lica,prin complicitatea la crima,prin faptul ca depune marturie mincinoasa in fata justitiei.

Fire slaba, indecisa, nehotarata, Ghita o impinge pe Ana drept momeala in fata lui Lica, pentru a-l da pe acesta pe mana jandarmului Pintea.

Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Satisfactiile inedite ce i le aduce aurul ii transforma sufletul, nimicind pana si sentimentul iubirii, fata de Ana si il imping pe drumul ticaloseniei.

Dezumanizarea sa se produce intr-un ritm alert, el insusi autoanalizandu-se, da vina pe firea sa slaba:”Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!”

Punctul culminant coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale, sacrificand iubirea Anei.

Dezgustata de lasitatea sotului,care se instrainase de ea si de familie, Ana i se daruieste lui Lica deoarece el e “om”, pe cand Ghita “nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti”. Cuprins de manie si gelozie, Ghita isi ucide sotia,iar el la randul sau este omorat de Raut din ordinul lui Lica.

Deznodamantul este astfel unul tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie moara cu noaroc sugerand ca locul trebuia purificat, iar Lica se sinucide lovindu-se cu capul de trunchiul unui copac pentru a nu se da viu in mainile lui Pintea.

Finalul este unui sugestiv, marcat de cuvintele batranei “Se vede ca au lasat ferestrele deschise(...)Simteam eu ca nu are sa iasa bine;dar asa le-a fost data”

Simetria incipitului cu finalul se realizeaza atat prin descrierea drumului care duce la Moara cu noroc, cat si prin cuvintele batranei. Simbolistica initiala a drumului,cele 5 cruci ce anticipau destinul tragic al familiei se completeaza in final cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia petrecuta “Apoi ea lua copiii si pleca mai departe”

Naratorul obiectiv isi caracterizeaza indirect personajele, lansandu-le sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de incordare, consemnandu-le gesturile,limbajul,relatiie dintre ele.De asemenea, apeleaza la caracterizarea directa pentru realizarea unor portrete fizice sugestive, precum si la investigatia psihologica, dezvaluindu-ne astfel tainele sufletului.

Ghita, protagonistul, ce ilustreaza consecintele nefaste pe care le are setea de inavutire asupra omului, este un personaj puternic individualizat printr-o varietate de trairi contradictorii izvorate din incompatibilitatea dintre atractia irezistibila spre inavutire si simtul innascut al demnitatii, dorinta lui de a ramane om cinstit.

In contact cu Lica, care-l fascineaza si il inspaimanta in acelasi timp prin spiritul sau intreprinzator, prin indrazneala in afaceri si siguranta de sine cand se afla in imprejurari dificile, Ghita intra in mecanismul necrutator al existentei zbuciumate.

Desi linear ca viata sufleteasca, fara framantarile si zbuciumul lui Ghita, Lica se distinge prin spiritul satanic, exercitand asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta. Replica lui Ghita “Tu nu esti om, Lica, ci deavol” ilustreaza inteligenta, dar si buna cunoastere a psihologiei umane cu care il domina pe Ghita.

Desi constient ca se afunda din ce in ce mai mult,Ghita nu gaseste nici in el, nici in sotia sa, de care patima banului il izolase, sprijinul necesar pentru a pune capat tentatiei nesabuite.

In opinia mea, Ghita nu trebuie considerat un avar si nu trebuie comparat cu marii avari ai literaturii universale, deoarece pentru avar banul este un scop in sine, ci nu un mijloc de existenta ca in cazul lui Ghita, care doreste sa acumuleze capital si sa-l reinvesteasca in vechea sa meserie,cea de cizmar.

Scriitor obiectiv ,realist, Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele, caci contributia directa a personajelor la desfasurarea actiunii este una masiva,valoarea limbajului ca document al vietii sufletesti crescand.

Subiecte posibile:1.Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela2.Relatii dintre incipit si final3.Relatiile dintre 2 personaje4.Particularitatil de constrctie a unui personaj5.Tema banului/inavutirii/familiei6.Text narativ realist