MISTICA GENERALA

MISTICA GENERALA 1.Cunoasterea mistica. Obiectul principal al misticii este cunoasterea imediata a lui Dumnezeu. Adica al unui alt fel de cunoastere decat cel obisnuit tuturor oamenilor.

Mistica nu tinteste catre un alt fel de vietuire, decat cel cerut omului crestin ca atare, pentru a-i asigura mantuirea. Mistica nu are ca tinta finala transfigurarea morala a omului, ci transfigurarea lui intelectuala. Mistica nu este deci o problema de etica, in primul rand, ci una teoretica sau mai bine zis epistemologica.

Cunoasterea imediata a lui Dumnezeu, desi rezervata si ea in viata viitoare, poate fi obtinuta in chip exceptional si in aceasta viata. Pe pamant fiind, cunoasterea ingaduita este cea ,, in parte si prin analogie,,-- fie pozitiv, fie nagativ prin cele doua cai care ne sunt ingaduite: apofatica si catafatica. A-L cunoaste altfel pe Dumnezeu decat asa, adica a-L cunoaste faa catre faa inca din viata acasta, a sta in lumina Lui cea neapropiata, aceasta este o nazuinia cu totul aparte si ea constitue inta si obiectivul principal al misticii. Viaa mistic e o via dumnezeiasc participat. Omul desvrit triete dumnezeiete dar nu prin sine ci prin participare. E o distincie ce trebuie neaprat subliniat i reinut fiindc ca ne ferete s nelegem panteistic

unirea cu Dumnezeu, unire care, n doctrina ortodox i pstreaz permanent caracterul teandric. Definiia misticii: Teologia mistic este disciplina teologic care se ocup cu studierea mijloacelor umane

i divine prin care este posibil cunoaterea imediat i intuit a lui Dumnezeu,denumit cunoaterea mistica.

Prin urmare mistica este unirea sufletului omenesc cu divinitatea, e comunicarea intre om si Dumnezeu prin iubire comuniune prin care omul si Dumnezeu se unesc insa isi mentin personalitatea distincta. In mistica fiinta lui Dumnezeu ramane inaccesibila omului si acesta din urma resimte doar iubirea lui Dumnezeu.

Lipsa de har este elementul care deseobeste esential si total mistica crestina de cea pagana, religioasa sau profana dupa cum plusul de har este ceea ce se deosebeste cunoasterea mistica crestina de cunoasterea crestina teoretico-dogmatica.

Absenta sau prezenta unui har special este aceea care caracterizeaza cunoasterea mistica; orice cunoastere mistica.Se poate vorbi atunci de o cunoastere mistica, in absenta acestei gratii speciale divine care, ea singura poate constitui si ingadui o cunoastere mistica-- fie pagana sau crestina. In mistica pagana, aceasta interventie a gratiei divine nu este posibila, fiindca divinitatea oricum ar fi ea conceputa, din cale afara de ordinea creatiunii, este lipsita de conceptul gratiei, de puterile harului.Divinitatea este sursa izvoratoare a conceptului de gratie insusi. Caci in conceptia lui Platon, filosoful mistic prin excelenta si teoreticianul si practicianul extazului mistic, '' Dumnezeu se lasa iubit, dar el insusi iubeste ''. Conceptul de gratie care sa inlesneasca si sa constitue ochiul mistic al cunoasterii, lipsind in conceptia pagana, fie ea religioasa sau profana, ramane singur efortul uman care sa constitue si sa pregateasca cunoasterea mistica sau extatica, adica : asceza. Asceza este singura care, in conceptia pagana religioasa sau profana, pregateste si inlesneste cunoasterea mistica sau extatica, indiferent de cum e considerata si practicata aceasta asceza: fuga de lume, post si meditatie, mortificare sau imobilizare. Toate aceste mijloace sunt, in mistica pagana, in stapanirea omului si depind numai de eforturile si puterile omului.2. Etimologia Cuvintelor '' Mistica '' si '' Mistic ''. Cuvintele mistica si mistic sunt egale cu ''mistic'' si cu ''mister''. Ele vin de la doua cuvinte grecesti: mio si mneo, primul insemnand a inchide ochii, a stange buzele, al doilea a introduce pe cineva intr-o taina, intr-un secret.

De aici vin cuvintele grecesti,-- ''mistir '' de care initiaza si '' mistirion'', taina, secret.

In crestinism cuvantul '' mistic'' nu se gaseste de la inceput; dar se gaseste cel de mister , atat in Vechiul Testament cat si in Noul Testament.

Cuvantul mistic apare intai in teologia crestina la Sf. Ipolit, care il intrebuinteaza pentru a designa, prin el invataturile religioase pagane.Incepand cu veacul al III-lea, cuvantul ,, mistic,, intra in terminologia crestina si are trei intelesuri deosebite:

un inteles liturgic, dupa care mistic inseamna sensul simboloc si ascuns al actelor de cult.

un inteles exegetic, care inseamna sensul alegoric sau tainic al Sf. Scripturi. si intelesul teologic propriu-zis dupa care,, mistic,, inseamna invataturile mai inalte, mai adanci, mai ascunse ale doctrinei crestine care nu stau la indemana oricui.

De aici si impartirea crestinilor in doua categorii: a crestinilor simpli sau a credinciosilor care primesc adavarurile printr-un simplu act de credinta, si a crestinilor mistici sau gnostici care patrund aceste adevaruri in partea lor , adanca, ascunsa si inteleg acest sens ascuns, superior si inalt. Asa il gasim in Clement si Origen, la care denumirea de gnostic e egala cu mistic.

3. Ce este Mistica in Crestinism ? Biserica crestina singura cuprinde in sine toate elementele necesare cunoasterii mistice, ea posedand chiar de la intemeiere si prin Sf. Apostoli aceasta cunoastere, garantia de nezdruncinata certitudine crestina. '' Noi am vazut pe Dumnezeu si ceea ce am vazut aceea propovaduim '' zic apostoli.Ei posedau acea cunoastere experimentala a lui Dumnezeu, catre care nazuiesc misticii, fie in ''Logosul intrupat'' in care, dincolo de invelisul trupesc vedeau pe Dumnezeu de care se cutremurau, cum ar fi umbatul pe mare, potolirea furtunilor, vindecarea paraliticului sau invierea mortilor. Ucenicii traiau mistic pe Dumnezeu Insusi, in Logosul intrupat, ei care inca nu-L vor cunoaste ca Dumnezeu decat dupa Inviere si Inaltare.

Apostalii, ca si primii crestini traiau in aceasta viziune directa a divinitatii care li se aratase la Cinzecime, cand toti plini de har graiau in limbi.

De aceea primii crestini se si socoteau si erau pnevmatofori, teofori si hristofori, deci puratatori ai unei gravatii speciale, de care se invrednicisera, fie partand in fiinta lor cantactul direct si sensibil cu divinul, fie prin Duhul Sfant, in revarsarea de haruri a caruia s.au scaldat.

Cateveva definitii ale Misticii :

''Mistica este stiinta insusirii si gustarii harurilor dumnezeiesti pe temeiul unei asemanari ce ele si a unei uniri efectuate de Duhul Sfant prin insuflarea unei iubiri palpabile pentru ele''(L. Lerner). ''Mistica este implinirea pe pamant a unirii cu Dumnezeu prin rugaciunea contemplativa si sfintenia vietii, insotite de daruri extraordinare,launtrice si exterioare, care nu sunt absolut necesare'' (I. Zahn ).

Cea mai scurta definitie, cea mai expresiva dar si cea mai indrazneata dintre definitii este cea a vechilor mistici ai Orientului dupa care '' mistica este indumnezeirea oamenilor '', cum spune Atanasie cel Mare, Dionisie Aeropagitul si Maxim Marturisitorul.4. Izvoarele Misticii. Am definit Mistica in cea mai scurta si cea mai lapidara expresie a ei, drept '' Indumnezeirea omului''.

Conlucrarea harului este ceea ce caracterizeaza mistica crestina, deosebind-o de mistica pagana si profana care, neincununate de har, raman sau simplu efort ascetic sau o simpla tehnica pentru provocarea unor stari sufletesti asemanatoare extazului religios, dar nu de aceeasi substanta si de acelasi continut cu el.

De la intreita ispitire de pe muntele Quaantaniei, pana la transfigurarea de pe muntele taborului si suprema jertfa de pe Golgota, Mantuitorul, ne.a aratat si a realizat toate caile desavarsirii de sine, cele ale iubirii de oameni si de dumnezeu, pana la sufrinta crucii, una si pana la viziunea slavei celei neapropiate, cealalta. Pentru ajungerea la aceasta desavarsire ne.a fost data ''vestea cea buna'', Evanghelia Mantuitorului, fiind El insusi exemplarul desavarsit al acestui fel de vietuire mistica.

De aceea, daca Mantuitorul ca Dumnezeu-om a fost exemplul unic si inimitabil al vietii desavarsite a crestinilor, apostolii erau exemplarele umane ineviatabile ale acestei vietuiri si ei au fost exemplarele vii ravnite si urmarite de misticii tuturor timpurilor. Mistica a fost am putea zice prima forma de vietuire crestina, chiar vietuirea comuna si cotidiana crestina. A se impartasi, a se ruga a fi in contact mistic si permanent cu Mantuitorul, era viata crestina primara.

Cu timpul s.a facut separararea intre cei desavarsiti, care staruiau in aceasta viata de permanenta tensiune si intre crestinii de rand sau oamenii credinciosi. Astfel s.au separat crestinii mistici sau cei desavarsiti de credinciosii obisnuiti si tot astfel s.a simtit nevoia scrierilor despre caile si bucuriile acestei desavarsiri mistice.

Cel dintai izvor al acestei preocupari si tendinte il gasim la Clement Alexandrinul si Origen, ambii fiind patrunsi de acelasi suflu de inala spiritualitate mistica, prin care au vazut si au predicat viata crestina.

Ioan Gh. Savin, Mistica si Asceza Ortodoxa, p.23.

Curs de Spiritualitate, Anul III, semestrul I.

Ioan Gh. Savin, Mistica si Asceza Ortodoxa, p.27.

Ibidem, p.27.

Ioan Gh. Savin, Mistica si Asceza Ortodoxa, p.39.

Ibidem, p.42.