ministerul educaŢiei al republicii moldov1111111
TRANSCRIPT
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
FACULTATEA INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN ELECTRONICĂ ȘI
TELECOMUNICAȚII
CATEDRA RADIOCOMUNICAȚII
Referat la tema:
” Dreptul de proprietate”
A elaborat: st. gr.i IMTC-091 Romaneț Irina
A verificat : Ina Bostan
Chișinău 2013
CUPRINS
Introducere
Scopuri și obiective.........................................................................................
Importanța dreptului de proprietate ..........................................................
CAPITOLUL I : Generalităţi privind dreptul de proprietate
1.1. Apariția și evoluția dreptului de proprietate
1.2. Noțiunea și atributele dreptului de proprietate
1.3. Caracterele generale ale dreptului de proprietate
CAPITOLUL II : Formele dreptului de proprietate
2.1.Dreptul de proprietate publica
2.2.Dreptul de proprietate privata
CAPITOLUL III : Modalitățile de dobîndire și încetare a
dreptului de proprietate
3.1. Modalitățile de dobîndire a dreptului de proprietate
3.2. Modalitățile de încetare a dreptului de proprietate
CAPITOLUL IV: Dezmembramintele dreptului de proprietate
4.1. Noțiunea de dezmembraminte ale dreptului deproprietate
4.2. Tipurile de dezmembrăminte ale dreptului deproprietate
Concluzii..................................................,,,..................................................
Bibliografie......................................................................................................
INTRODUCERE
Scopuri și obiective
Această lucrare de an reprezintă pentru mine o mare importanață, din motiv că doar în așa
mod voi putea însuși în mod mai aprofundat tema propusa “Dreptul de proprietate”. Scopul
principal constă în aceea ca să înteleg în mod aprofundat toate particularitățile dreptului de
proprietate, de a intelege ce a dus la apariția unui asemenea drept.
Pentru mine acestă lucrare reprezintă un pas spre perfecționarea cunoștințelor în
domeniul dreptului civil, dar care vor fi utile atît pentru viitoarea carieră, cît și pentru dezvoltarea
cunoștintelor generale.
Nu în ultimul rind, această lucrare este importatntaă pentru Facultatea care ne formează,
deoarece ea este o șansă de a controla cunoștințele care s-au acumulat în decurul perioadei de
invățămînt.
Însă scopul principal constă în aceea de a-și dezvolta cunostințele și de a reflecta aceaste
cunoștințe prin crearea unei lucrări depline, ce ar conține în mod amănunțit toate particularitățile
dreptului de proprietate.
Pentru a ajunge la scopurile propuse, mi-am creat unele obiective pe care trebuie să le
urmăresc în procesul creării acestei lucrări:
- să cercetez în mod mod amănuntit apariția dreptului de proprietate;
- în scopul cercetarii mai detaliate să frecventez biblioteci și săli de lectură;
- să prezint doar informație autentică și corectă;
- informația descoperită să fie cercetată în mod amănunțit;
- sa cunosc toate particularitatile dreptului de proprietate;
- sa pot apara acest referat.
Importanta dreptului de proprietate
Importanța dreptului de proprietate se accentuiază prin aceea că dintre toate
drepturile pe care o persoana le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de
proprietate pentru ca el oferă titularului sau exerciţiul tuturor facultatilor, tuturor prerogativelor
pe care legea le cunoaşte. Proprietatea este cea mai importanta garantie a libertatii, atat
proprietarilor, cat si celor lipsiti de proprietate. Proprietatea ofera oamenilor posibilitatea
de a avea o viata indestulata , de a-si satisface trebuintele dincolo de limita subzistentei si,
mai ales, le ofera siguranta de care au nevoie . In plus , ea le asigura prestigiu si respect din
partea celorlalti .Rolul si importanta proprietatii in viata oamenilor trebuie intelese si din
perspective inegalitatilor pe care le creeaza . Ca urmare a drepturilor de proprietate, intre
oameni apar inegalitati si de avere, dar si de sanse.
CAPITOLUL I : GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL DE
PROPRIETATE
1.1. Apariția și evoluția dreptului de proprietate
O dată cu apariţia Romei ca stat, apare şi dreptul de proprietate. Din acest moment se
poate vorbi deci nu numai despre proprietate în sens economic, dar şi în sens juridic. La Roma,
dreptul de proprietate îşi avea locul în fruntea tuturor celorlalte drepturi reale, constituind
aşadar, cel mai vechi şi cel mai desăvârşit drept real. Dreptul de proprietate era dreptul real
desăvârşit care conferea titularului său facultatea unei depline stăpâniri a lucruluiInterpreţii
dreptului roman au definit proprietatea astfel: Dominium est ius utendi, fruendi, abutendi re sua,
quatenus iuris ratio partitur - proprietatea este dreptul de a se folosi, de a culege, fructele şi de a
dispune de lucrul său, atât cât permite raţiunea de drept.
Astfel, Codul civil francez (1804) şi Codul civil austriac (1812) definesc dreptul de
proprietate prin enumerarea completa a celor trei prerogative juridice recunoscute şi garantate
proprietarului: posesia, folosinta şi dispozitia in codurile civile adoptate mai tirziu, definitiile
legale ale dreptului de proprietate sunt formulate in asa fel incit, sa se sublinieze faptul ca
atributele din continutul sau sunt recunoscute si pot fi exercitate numai potrivit legii şi
subordonate binelui comun.
1.2. Noțiunea și atributele dreptului de proprietate
Legislatia Republicii Moldova Codul civil al Republicii nu ne da o definitie a dreptului de
proprietate, ci doar expune atributele care fac parte din continutul lui in schimb referitor la
definirea dreptului de proprietate în literatura de specialitate parerile sunt impartite. Unii autori
definesc dreptul de proprietate ca fiind acel drept real, care confera titularului posibilitatea de a
întrebuinta bunul conform naturii ori destinatiei sale, de al folosi si a dispune de el în mod
exclusiv, absolut si perpetuu, in cadrul si cu respectarea legislatiei. Alti autori formuleaza
definitia dreptului de proprietate pornind de la pozitia specifica a proprietarului si anume
„dreptul de proprietate este acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta
si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor in
putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare. După
aceste noţiuni privind dreptul de proprietate si având in vedere si definiţia data de Codul civil
roman: ,,Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod
exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”, dar exista o definiţie mult mai completa
care sa corespunda normelor juridice este următoarea:
Dreptul de proprietate este acel drept real in virtutea căruia titularul dreptului, persoana
fizica sau juridica, este indreptatit sa posede, sa folosească si sa dispună de un lucru in mod
exclusiv si absolut, prin putere proprie si in interes propriu, insa in limitele determinate de lege.
Deci din definiție se identifică atributele dreptului de proprietate și anume: posesia,
dispoziția și folosința.
Prin posesie, in vorbirea uzuala, se intelege ,,deţinerea unui lucru” , ,,a avea stăpânire un
lucru” etc.Codul civil defineşte posesia ca fiind ,,deţinerea unui lucru” sau ,,folosirea unui
drept”, de noi insine sau de altul in numele nostru.
Posesia nu trebuie confundata cu detenţia. Esenţial, pentru posesie, este existenta
elementului intenţional - ,,animus”-; adică stăpânesc un anumit lucru pentru mine (sunt
proprietarul acestuia), spre deosebire de detenţie, numita si detenţie precara, unde lipseşte
elementul intenţional, animus, fiind prezent numai elementul corpus, adică deţinerea materiala a
lucrului; de exemplu, deţin un lucru proprietatea altuia, in numele acestuia, pentru ca aşa a dorit
proprietarul cand mi-a lăsat lucrul in păstrare ori mi l-a închiriat etc.
Asadar, putem concluziona ca posesia este un mijloc indispensabil fiecarui proprietar
pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar
trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar
proprietatea ar ramane doar o simpla utopie.
Folosinta reprezinta acea prerogativa in virtutea careia proprietarul poate sa intrebuinteze
bunul in interesul sau (,,jus utendi”) si poate sa culeaga fructele acestuia (,,jus fruendi”), fie ca
sunt naturale, industriale ori civile. In acest sens Codul civil prevede ca: ,,Proprietatea unui lucru
mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul si asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu
lucrul, intr-un mod natural sau artificial”.
Dispoziția reprezinta prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut in
proprietatea sa. In acest sens, proprietarul are libertatea de a hotari soarta acelui bun, putand sa-l
înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, sa-l închirieze, sa-l lase moştenire, sa-l
abandoneze ori sa-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie sa se desfasoare in limitele
determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fara ca aceste acţiuni sa prejudicieze alta
persoana. Exercitarea abuziva a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridica a
titularului dreptului, vinovat de savarsirea abuzului respect. Dispozitia materiala presupune
posibilitatea proprietarului de a dispune de substanta bunului, adica de a-1 transforma, consuma
sau distruge, desigur toate acestea cu respectarea reglementarilor legale in vigoare.
Dispozitia juridica consta in posibilitatea proprietarului de a instraina dreptul de proprietate,
adica de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa, cu respectarea regimului juridic stabilit
de lege.
1.3. Caracterele generale ale dreptului de proprietate
La fel ca alte drepturi subiective, dreptul de proprietate prezinta mai multe caractere
proprii, care il deosebesc de toate celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de proprietate este:
absolut, exclusiv şi perpetuu.
1. Dreptul de proprietate este un drept absolut
Caracterul absolut al dreptului de proprietate rezulta chiar de dispoziţia Codului civil,
care precizează acest lucru: ,,proprietarulunui lucru se bucura si dispune de acesta in mod
exclusiv si absolut”. Făcând parte din categoria drepturilor absolute, dreptul de proprietate
conferă titularului puteri nelimitate in privinţa folosirii economice a lucrului, precum in ceea ce
priveşte soarta juridica a acestuia.
Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua
modalitati:
a) prin acte materiale de folosinţa si de consumaţie, de exemplu, citesc cartea,
locuiesc apartamentul, mă deplasez cu automobilul.
b) prin acte juridice, cum ar fi: înstrăinez imobilul prin vânzare ori donaţie, închiriez
apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.
Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat astfel: titularul dreptului
de proprietate asupra unui lucru are posibilitatea de a trage toate foloasele, de a profita de
utilitatile pe care acesta le conferă si de a savarsi actele juridice care răspund intereselor
proprietarului.
2. Dreptul de proprietate este un drept exclusiv
Caracterul ,,exclusiv” al dreptului de proprietate poate fi privit intr-un dublu sens:
a) in sens general si comun tuturor drepturilor reale, dreptul de proprietate este un ,,drept
exclusiv”, pentru ca este opozabil oricărei persoane. De exemplu, o persoana este unui teren, ea
poate împiedica pe oricine ar dori sa treacă pe acel teren, fara incuviintarea sa, chiar daca
trecerea nu i-ar cauza nici un prejudiciu material. De aici apare si dreptul de a cere si a obţine
despăgubiri in vederea acoperirii pagubelor suferite prin încălcarea acestui drept.
b) dreptul de proprietate este un drept exclusiv, specific dreptului de proprietate, pentru
ca numai proprietarul este singurul indreptatit sa exercite cele trei prerogative conferite acestui
drept: posesia, folosinţa si dispoziţia. Fătul ca este un drept exclusiv, da dreptul proprietarului de
a revendica bunul in mana oricărui s-ar găsi.
2. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu
Proprietatea este un drept perpetuu intr-un dublu sens:
a) proprietatea nu este limitata in timp, pentru ca ea trece de la titularul actual la
urmaşii săi direcţi sau la acei cărora le-a transmis dreptul prin acte cu titlu oneros ori cu titlu
gratuit, iar de la aceştia la urmaşii lor si aşa mai departe. Pentru acest motiv se spune ca dreptul
de proprietate este un drept ,,cesibil” si ,,transmisibil”, atât timp cat exista bunul asupra cărui s-a
dobândit dreptul;
b) dreptul de proprietate este un drept perpetuu, întrucât are o existenta independenta
de exercitarea dreptului si, ca atare, nu se poate pierde prin nefolosinta decât prin situaţii expres
prevăzute de lege, cum ar fi prescripţia achizitiva in cazul imobilelor si prescritia extinctiva in
cazul tuturor mobilelor.
Un alt caracter, care in literatura de specialitate este putin reflectat, dar in schimb este
prevazut atit in Codul civil cit si in Constitutia Republicii Moldova este caracterul inviolabil al
dreptului de proprietate. Consider ca acest caracter sustine si intareste caracterul absolut al
dreptului de proprietate. Art. 316 al Codului civil prevede: „proprietatea este in conditiile legii
inviolabila". Cu alte cuvinte dreptul de proprietate poate fi încalcat de nimeni. Aceasta interdictie
se impune si statului cu aceeasi forta. De la aceasta regula exista si citeva exceptii şi anume:
- bunurile imobile aflate in proprietatea privata pot fi expropriate, in conditiile legii,
numai pentru cauza de utilitate publica pentru o dreapta si prealabila despagubire,
exceptie stipulata în art. 316 al. 1 Codului civil;
- pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi solul oricarei
proprietati imobiliare, cu obligatia despagubirii proprietarului — art.316,al.2 al
Codului civil;
- bunurile dobindite ilicit precum si cele destinate sau folosite pentru savirsirea de
contraventii sau infractiuni pot fi confiscate de catre stat.
CAPITOLUL II : FORMELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
Conform Constituţiei Republicii Moldova, dreptul de proprietate poate fi: drept de
proprietate publica si drept de proprietate privata.
Dinstinctia intre proprietatea publica si cea privata este determinata de:
persoana care este subiectul dreptului de proprietate;
obiectul asupra căruia se exercita dreptul de proprietate;
regimul juridic aplicabil;
2.1.Dreptul de proprietate publica
Dreptul de proprietate publica este acel drept patrimonial real apartinand statului si a
unitatilor administrativ-teritoriale, care exercita posesia, folosinţa si dispoziţia in regim de drept
public in limitele prevăzute de lege.
Din categoria de bunuri publice fac parte acele bunuri care apartin tuturor si prezinta un
interes deosebit pentru societate, sunt de uz general si necesita a fi protejate si pastrate pentru
generatiile viitoare. Aceste bunuri sunt date doar in gestiune statului si unitatii administrativ —
teritoriale, in dependenta de interesul pe care-1 prezinta şi nu pot fi transmise particularilor in
proprietate. Toate celelalte bunuri pe care le are statul sau unitatile administrativ — teritoriale
sunt proprietate privata ale acestora. Astfel, totalitatea bunurilor statului si unitatilor
administrativ — teritoriale cuprinde domeniul public si domeniul privat. Bunurile din domeniul
public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile, ele pot fi doar concesionate, transmise in
folosinta sau arenda.
Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, adica:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau închiriate,
in condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite si asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de
buna – credinţa asupra bunurilor mobile.
Obiectul dreptului de proprietate publica
Obiect al dreptului de proprietate, in principiu, poate fi orice bun mobil sau imobil.
Bunurile apartinand statului, respectiv unitatilor administrativ-teritoriale, poarta denumirea de
„bunuri domeniale”.
Bunurile domeniale se împart in doua categorii si anume:
a) bunuri apartinand domeniului public;
b) bunuri care aparţin domeniului privat.
2.2.Dreptul de proprietate privata
Proprietatea privata aparţine particularilor si beneficiază de un regim juridic de vocaţie
egal cu proprietatea publica.
Dreptul de proprietate privata este acel drept patrimonial real care conferă titularului
dreptului exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei si a dispoziţiei, in mod exclusiv,
absolut si perpetuu, prin putere proprie si in interes propriu, in limitele impuse de lege1.
Caracterele dreptului de proprietate privata
1. Caracterul absolut da proprietarului lucrului dreptul de a trage „intrega utilitate
economica” pe care acesta i-o poate oferi. In realizarea acestui scop, proprietarul are dreptul de a
face acte materiale de folosinţa si de consumaţie, precum si de a face acte de dispoziţie cu privire
la soarta juridica a lucrului: sa-l vanda, sa-l inchiereze, sa-l distrugă, etc.
2. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a
opune dreptul sau oricărei persoane ce intra in contact cu lucrul sau.
3. Caracterul patrimonial real rezulta din faptul ca acest drept are conţinut economic,
se poate evalua in bani si se naşte in legătura cu anumite lucruri asupra cărora titularul isi poate
exercita acţiunile sale fara a fi nevoie de intervenţia altei persoane.
4. Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privata reiese din faptul ca acest
drept nu se stinge, nu încetează nicioadata, atâta timp cat exista lucrul.
5. Caracterul individual si social al dreptului de proprietate privata rezulta din faptul ca
legea recunoaşte tuturor persoanelor, fizice sau juridice, dreptul de a dobândi in proprietate
bunurile necesare in vederea satisfacerii oricăror nevoi.
6. Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privata conferă titularului dreptul de a
înstrăina bunul potrivit cu interesele sale.
7. Dreptul prescriptibil este dreptul de proprietate sub aspect achizitiv, in sensul ca
proprietatea privata se poate dobândi prin uzucapiune.
8. Caracterul sesizabil înseamnă ca bunurile mobile si imobile care formează obiectul
dreptului de proprietate privata pot fi urmărite de creditori in vederea realizării creanţelor pe care
le au împotriva proprietarilor debitori.
CAPITOLUL III : MODALITĂȚILE DE DOBÎNDIRE ȘI ÎNCETARE
A DREPTULUI DE PROPRIETATE
3.1. Modalitățile de dobîndire a dreptului de proprietate
Conform Codului Civil al Republicii Moldova Dreptul de proprietate asupra unui bun nou,
realizat de persoană pentru sine se dobîndeşte de către aceasta dacă legea sau contractul nu
prevede altfel Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condițiile legii, prin:
- ocupațiune- posesorul unui bun mobil fără stăpîn devine proprietarul acestuia, prin
ocupațiune, de la data intrării în posesiune în condițiile legii;
- act juridic - Convenţia sau contractul reprezinta cel mai important mod de dobândire a
dreptului de proprietate, precum si a altor drepturilor reale.
- succesiune –moștenirea unui bun mobil sau imobil;
- accesiune - poate fi mobiliară( în cazul în care se unesc două bunuri mobile avînd
proprietari diferiți, fiecare) și imobiliară ( care la rîndul său poate fi naturală- adăugirile
de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului terenului riveran numai dacă
ele se formează treptat (aluviuni). Terenurile ocupate treptat de albiile apelor
curgătoare revin proprietarului acestor ape și artificială- ) Construcțiile şi lucrările
subterane sau de la suprafața terenului sînt prezumate a fi făcute de proprietarul
terenului pe cheltuiala sa şi îi aparțin acestuia pînă la proba contrară. Prin lucrări se
înțeleg plantarea, precum şi amenajările aduse unui teren care nu se încorporează în
mod durabil în acesta. dintre aceştia poate pretinde separarea bunurilor dacă celălalt
proprietar nu ar suferi astfel un prejudiciu;
- uzucapiune - Prescripţia achizitiva este un mijloc de dobândire a dreptului de
proprietate prin posesiunea exercitata inlauntrul unui anumit termen prevăzute de
lege( 5 și 15 ani).
precum şi prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate. Este
imortant de specificat că în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobîndeşte la data
înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepțiile prevăzute de lege.
In raport cu diferitele criterii folosite de teoreticieni, se deosebesc mai multe moduri de
dobândire a dreptului de proprietate.
După intinderea dobândirii, se disting:
a) moduri de dobândire universala;
b) moduri de dobândire cu titlu particular;
După momentul cand operează transmisiunea, exista:
a) moduri de dobândire intre vii;
b) moduri de dobândire pentru cauza de moarte;
După situaţia juridica a bunului in momentul dobândirii:
a) moduri de dobândire originare;
b) moduri de dobândire
După caracterul transmisiuni, se disting:
a) moduri de dobândire cu titlu oneros;
b) moduri de dobândire cu titlu gratuit;
3. 2. Modalitățile de încetare a dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate încetează, în condițiile legii, în urma consumării, pieirii
fortuite sau distrugerii bunului, înstrăinării lui în temeiul unui act juridic, renunțării la
dreptul de proprietate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Nimeni nu poate fi forțat să cedeze proprietatea sa, cu excepția cazurilor cînd,
conform legii, se efectuează:
a) urmărirea bunurilor în legătură cu obligațiile proprietarului;
b) înstrăinarea bunurilor pe care, conform legii, persoana nu le poate avea în
proprietate;
c) răscumpărarea animalelor domestice în cazul încălcării regulilor de comportare
cu acestea;
d) privatizarea proprietății de stat;
e) exproprierea pentru cauză de utilitate publică;
f) rechiziția;
g) confiscarea;
h) alte acțiuni prevăzute de lege.
Proprietarul poate renunța oricînd la dreptul de proprietate printr-o declarație în acest sens sau în
alt mod care atestă cu certitudine că a renunțat la bun fără intenția de a păstra dreptul de
proprietate asupra lui. Obligațiile proprietarului în legătură cu bunul la care a renunțat încetează
atunci cînd un terț dobîndeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
Renunțarea la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile se face printr-o declarație
autentificată notarial şi înscrisă în registrul bunurilor imobile. Dacă, în temeiurile prevăzute de
lege, persoana a dobîndit dreptul de proprietate asupra unui bun care, conform legii, nu poate să-i
aparțină cu drept de proprietate, proprietarul este obligat să înstrăineze bunul timp de un an din
momentul dobîndirii dreptului de proprietate sau în alt termen stabilit de lege.
În cazul în care proprietarul de animale domestice se comportă cu ele încălcînd evident
regulile stabilite prin lege sau prin normele de comportare umană cu animalele, orice persoană
are dreptul să solicite predarea animalelor. Prețul se stabileşte prin acordul părților sau prin
hotărîre judecătorească.
În caz de calamitate naturală, epidemie, epizootie sau în o altă situație excepțională,
proprietarul poate fi deposedat de bun în temeiul unei decizii a autorității publice, în modul şi în
condițiile stabilite de lege. Persoana al cărei bun a fost rechiziționat poate cere restituirea lui
dacă, după încetarea situației excepționale, acesta s-a păstrat în natură.
Prețul bunului sau prețul folosirii lui, în cazul în care s-a păstrat în natură şi a fost
restituit proprietarului, se stabileşte prin acordul părților, iar în caz de divergență, prin hotărîre
judecătorească. Confiscarea bunurilor se permite printr-o hotărîre judecătorească în cazurile şi
în condițiile prevăzute de lege. În cazurile prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi
confiscate printr-un act administrativ. Actul administrativ cu privire la confiscare poate fi atacat
în instanță de judecată.
CAPITOLUL IV:
DEZMEMBRAMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
4.1. Noțiunea de dezmembraminte ale dreptului deproprietate
Dezmembramintele dreptului de proprietate au fost definite ca ,,drepturi reale principale derivate
asupra bunurilor altora, opozabile tuturor, inclusiv proprietarului, care se constituie sau se dobandesc prin
desprinderea ori limitarea unor atribute din continutul juridic al dreptului de proprietate”. Aceasta definiţie
trebuie sa fie amendata in lumina consideratiilor facute mai sus, in sensul ca limitarea unor atribute din
continutul juridic al dreptului de proprietate privata nu are semnificaţia constituirii unor dezmembraminte.
Este motivul pentru care aşa-numitele servituţi naturate si legale nu sunt veritabile dezmembraminte. În
plus, unele servituţi constituite prin fapta omului sunt veritabile dezmembaminte ale dreptului de
proprietate privata chiar daca anumite atribute ale dreptului de proprietate asupra fondulul aservit nu sunt
desprinse si transmise exclusiv catre proprietarul fondului dominant, ci sunt exercitate in mod concurent de
catre cei doi proprietari. Ca urmare, dezmembramintele dreptului de proprietate pot fi definite ca drepturi
reale principale derivate asupra bunului altuia care se constituie sau se dobandesc prin transferarea unor
elemente din continutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv catre o alta persoana sau
prin exercitarea concurenta a acestor elemente de catre proprietarul bunului si o alta persoana. Astfel
intelese, dezmembamintele dreptului de proprietate sunt limitate ca numar prin lege. Intr-adevar, toate
drepturile reale, deci si dezmembramintele dreptului de proprietate privata, au aceasta caracteristica.
Dezmembramintele sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publica. Aceasta concluzie se
întemeiaza pe dispoziţiile art. 136, alin. 4 din Constituţie, care precizeaza in mod limitativ modurile de
exercitare a dreptului de proprietate publica, precum si pe caracterul de drept privat al reglementarii acestor
drepturi reale principale, care nu poate deroga de la regimul de drept public al dreptului de proprietate
publica.
4.2. Tipurile de dezmembrăminte ale dreptului deproprietate
Dreptul de uzufructPrin dreptul de uzufruct se intelege acel drept real de folosinţa pe care o persoana
numita „uzufructuar” îl exercita cel mult pana la încetarea sa din viata, asupra lucrurilor
altuia, cu obligaţia de a-i conserva substanţa.
Caracterele dreptului de uzufruct sunt următoarele:
a) dreptul de uzufruct este un drept real;
b) dreptul de uzufruct este un drept absolut;
c) dreptul de uzufruct se bucura de un drept de urmărire si de preferinţa;
d) uzufructul este un drept de folosinţa;
e) uzufructul este un drept temporat;
Modurile de constituire a uzufructului
Dreptul de uzufruct se poate constitui prin voinţa omului, prin lege si prin uzucapiune.
1. Uzufructul constituit prin voinţa omului are loc atunci cand proprietarul, din
proprie iniţiativa, incredinteaza folosinţa lucrului sau unei alte persoane.
2. Uzufructul dobândit prin uzurcapiune,desi neprevăzut in mod expres de lege, se
poate constitui prin aplicarea regulilor referitoare la dobândirea proprietatii prin prescripţie
achizitiva
3. Uzufructul legal se constituie in împrejurări excepţionale si are caracter temporar.
Modurile de stingere a uzufructului
Cauzele care duc la stingerea uzufructului sunt:
moartea uzufructuarului;
la expirarea termenului pentru care a fost instituit;
prin consolidare, adica prin dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrului de
către uzufructuar;
prin prescripţie extinctiva;
prin pieirea totala a lucrului;
prin renunţarea uzufructuarului la dreptul sau;
prin decăderea din dreptul de uzufruct, care se pronunţa de instanţa de judecata, in
urma acţiunii formulate de proprietar, pe motiv de abuz in folosinţa si intretinerea lui.
Dreptul de uz si de abitatie
Dreptul de uz si de abitatie sunt drepturi reale ce deriva din dreptul de uzufruct.
Dreptul de uz reprezinta dreptul unei persoane de a servi de un lucru si de a-i culege
fructele in vederea satisfacerii nevoilor sale, precum si ale familiei sale.
Dreptul de abitatie este dreptul unei persoane de a folosi casa de locuit in scopul
satisfacerii nevoilor lui de locuit si ale familiei sale.
Dreptul de servitute
Servitutile reprezinta sarcini impuse unui imobil pentru uzul si utilitatea altui imobil,
care aparţine altui proprietar.
Caracterul servitutiilor
Servitutea presupune existenta a doua fonduri:
a) un fond imobil ce aparţine unui proprietar si in folosul căruia se constituie servitutea,
fond numit dominant;
b) un fond aservit, constituit dintr-un fond imobil ce este proprietatea altei persoane si
asupra căruia s-a stabilit sarcina servitutii.
Clasificarea servitutiilor
Servitutii naturale care se nasc din situaţia lucrurilor, cum sunt: servitutea de scurgere a
apelor naturale, de granituire, de îngrădire si a izvorului.
Servituti legale, stabilite prin lege, de exemplu, servitutea referitoare la zidul ori santul
comun, servitutea referitoare la interdicţia de a construi sau de a planta pe un anumit teren.
Sevituti convenţionale sunt acelea stabilite prin fapta omului. Legea prevede ca
proprietarul este in drept sa greveze proprietatea sa cu orice fel de sarcini, cu condiţia sa nu
deranjeze ordinea publica.
Moduri de dobândire a servitutii:
- prin titlu, in care includem: orice convenţie si testamentul;
- prin uzucapiune;
- prin destinaţia stabilita de proprietar.
Stingerea servitutilor
Exista mai multe modalitati de stingere a servitutilor:
- imposibilitatea materiala;
- confuziune, situaţie in care cele doua fonduri, dominant si aservit, s-a unit;
- neuzul;
- pieirea lucrului aservit;
- renunţarea la servitute din partea titularului dreptului;
- a expira termenul, atunci cand s-a stabilit un astfel de termen;
- cel ce a constituit servitutea a revocat-o.
Dreptul de superficie
Dreptul de superficie reprezinta dreptul de proprietate pe care îl are o persoana
denumita superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor, sau lucrărilor ce se afla pe suprafaţa
unui teren ce aparţine altui proprietar.
Spre deosebire de dreptul de proprietate, dreptul de superficie prezintă următoarele
particularitati:
a) dreptul de proprietate poate avea ca obiect bunuri de orice natura, pe cand dreptul de
superficie poate avea ca obiect numai construcţii si plantaţii;
b) dreptul de proprietate conferă titularului posesiunea, folosinţa si dispoziţia asupra
bunului ce formează obiectul dreptului, pe cand dreptul de superficie, pe lângă aceste
prerogative, mai conferă titularului sau si dreptul de folosinţa privitor la terenul pe care se
afla construcţiilor si plantaţiile.
Modurile de obţinere a dreptului de superficie sunt:
a) pe cale convenţionala sunt:
prin convenţia dintre proprietarul unui teren, care permite superficiarului sa
ridice o construcţie, sau sa facă o plantaţie pe terenul sau;
prin intermediul unui contract cand transmisiunea dreptului de superficie de
la vechiul titular la noul titular are loc pe cale acordului de voinţa a ambelor
parti;
prin atribuirea folosinţei terenului de care stat persoanelor fizice sau
juridice in scopul ridicării unor construcţii
b) pe cale succesorala, dreptul de superficie se dobandeste prin testament sau prin lege.
c) dreptul de superficie se mai poate dobândi si ca efect al unei posesiuni îndelungate –
ucucapiune
Cele mai frecvente modalitati de naştere a dreptului de superficie sunt contractul de
închiriere a unui imobil, in care s-a stipulat ca locatarul poate sa facă anumite adăugiri
imobilului închiriat si contractul de arenda al unor terenuri pe care arendaşul face anumite
construcţii sau plantaţii, asupra cărora el dobandeste un drept de superficie.
CONCLUZII
Ajungînd la finele lucrării, consider că, am realizat obiective şi scopurile propuse la
începutul ei și anume :
- am cercetat în mod mod amănuntit apariția dreptului de proprietate;
- în scopul cercetarii mai detaliate am frecventat biblioteci și săli de lectură;
- am prezentat doar informație autentică și corectă;
- informația descoperită a fost cercetată în mod amănunțit;
- cunosc toate particularitatile dreptului de proprietate;
- pot sa apar acest referat.
Iniţial am demonstrat complexitatea drepturilor patrimoniale, ca obiect de reglementare a
dreptului civil, structura acestora şi rolul drepturilor reale ca element structural a lor.
Pentru mine acestă lucrare a reprezintat un pas spre perfecționarea cunoștințelor în
domeniul dreptului civil, dar care vor fi utile atît pentru viitoarea carieră, cît și pentru dezvoltarea
cunoștintelor generale.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994;
2. Legea RM, Codul civil nr. 1107-XV din 06.06.2002;
3. Codul civil al RSSM din 26.12.1964;
4. Legea RM, Codul funciar nr. 828-XII din 25.12.1991;
5. Legea RM cu privire la proprietate nr.459-XII din 1991;
6. Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998;
7. Hotărîrea Guvernului RM pentru aprobarea regulamentului cu privire la vînzarea-cumpărarea
terenurilor aferente, nr.562 din 23.10.1996;
8. Hotărîrea Guvernului RM cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor, nr.192 din 20.02.1998.
Literatura de specialitate
1. N. Roşca, S. Baieş, „Drept civil. Partea generală. Drepturi reale. Teoria generală a obligaţiilor ”,
Chişinău, 2001;
2. A. Climov, I. Grecu – Stăvilă, „În ajutorul registratorului cadastral”, Chişinău, 2001;
3. S. Baieş, „Drept de proprietate. Legislaţie.” Chişinău, 1995;
4. Corneliu Bîrsan „Drept civil. Drepturile reale” editura Chişinău, 2003;
5. Dr.Eugenia Cojocaru,dr.Marcel Cuşmir,Carolina Ciobanu,Vitalie Cojocaru „Drept
Civil.Drepturi reale"Editura Chişinău 2003;
6. D. Alexandresco, „explicaţiune teoretică şi practică a dreptului civil romîn”, Tipografia
lucrătorilor romîni asociaţi, Iaşi, 1898;
7. Academician Prof.Dr.Docent Ion P.Filipescu „Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi
reale” Editura Actami Bucureşti 1998;
8. Ioan Adam „Drept civil. Drepturile reale” Editura ALL BECK, Bucureşti, 2001;
9. Coordonator Marinela Uliescu, Florin Ciutacu “Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte
drepturi reale” Editura OSCAR PRINT Bucureşti 1999;
10. Julieta Manoliu, Ch. Durac „drept civil. Drepturile reale principale” Editura Fundaţiei
„Chemarea” Iaşi 1994;
Adresele electronice (site-urile internet)
1. www.docs.md;
2. www.lex.md.
3.www. justice.md
4. www.eReferate.ro